Ştefana Cristina Czeller

Altă capră, alţi trei iezi

Capra rămăsese fără ţigări şi chestia asta o înnebunea, mai ales

că, de vreo două luni, se lăsase de iarbă, că prea mişuna potera prin
cartier. Pe lângă asta, o mai enervau şi iezişorii gemeni, amândoi
şturlubatici ca tatăl lor, pârnăiaş de aproape doi ani. Capra dădea ochii
peste cap de vreo oră, dar ăştia micii nici că se lăsau. Tropa-tropa la etaj,
tropa-tropa la parter, pleoşc-pleoşc în jacuzzi.
— Mucles sacanaua! urlă Capra când nu mai rezistă. Ia mişcaţi-vă
voi fundul încoace, panaramelor!
— Cum adică, panarame? Iar ne abuzezi de dimineaţă, mamă
denaturată? Vezi că te reclam la Protecţia Copilului, o ameninţă
geamănul numărul unu.
— O reclami pe mă-ta! Ia ascultaţi acilea: eu mă duc la
supermaket, să iau vodcă şi ţigări. Până mă întorc, nu mişcă nimeni c-o
ia pe cocoaşă. Nu sunaţi la pompieri să-i întrebaţi cât de lung au
furtunul şi nu daţi foc iarăşi acoperişului vecinului, că nu degeaba-i zice
Lupul cel rău. Aţi auzit?
— Păi atunci ce să facem? se smiorcăi geamănul numărul doi,
oricum veşnic depresat fiindcă pierduse numărul unu doar pentru trei
minute amărâte.
— Vă uitaţi la televizor, jucaţi barbut, dure-m-ar!
— Şi eu, măicuţă? se iţi iezişorul cel mai mic, care până atunci
citise teoria relativităţii.
— Iar te bagi în seamă? Băi mucea, nu-ş cu cine te-am făcut, da
trebuia să ies de pe centură înainte să se întâmple asta… Stai în debara
şi citeşte, dacă de altceva nu eşti în stare!
— Bine, măicuţă, zise obidit iezişorul cel mic şi se duse drept în
camera lui, să mediteze la enigmele universului. (Vreo trei le rezolvase
deja, inclusiv pe aia cu acceleratorul de particule, dar n-avea inimă să le
spună oamenilor de la Geneva că se chinuiau degeaba.)
— Băi, deci aţi înţeles? se mai răsti o dată Capra la gemeni. Vedeţi
că pun în funcţiune sistemul de alarmă şi vă prind dacă faceţi porcării.
 — Bineee… Dacă tot ne-nchizi în casă, ne jucăm de-a Bondu',
spuse geamănul numărul unu.
Capra se uită şpanchi la el, că nu-i plăcea să urmărească la
televizor decât Animal Planet.
— Cum vine jocu ăsta?
— Păi vine aşa: noi suntem cu rândul Bondu', şi tu eşti duşmanu-
su.
— Măi panaramo, cum să fiu eu duşmanu-su? Nu vă dau eu lapte-
n ţâţe, dividiuri în spinare şi chiloţi la subsuoară?
— Ai dreptate, mămucă, zise geamănul numărul doi, mai mult ca
să-i facă-n ciudă lui frate-su. Tu eşti ajutorul lui Bondu'. Da trebuie să
ştii parola când intri, că altfel îţi ia Bondu gâtul.
— Parola? Ce parolă?
— Titan Ais? spuse geamănul numărul doi.
— V-am prins, vrăjitoarelor! urlă geamănul numărul unu.
Ală micu ar fi vrut să propună o cugetare de Rabindranath Tagore
sau măcar prima strofă din „Luceafărul”, da nu mai apucă. Geamănul
numărul unu, văzându-l că are o privire visătoare, îi trânti o copită în
fund şi-l cuminţi pe loc. Iar capra notă parola pe un colţ din New York
Times, îşi adună paporniţa de basarabeancă, se căută de fisă şi porni
spre supermarket, rumegând ideea de a o chema pe Supernanny să-i
facă ordine în casă. Până la urmă, nici să facă schimb de mame cu
madam Furnica n-ar fi stricat, dar nu credea că o să vrea. Oricum, de
când se încurcase cu Greierul o lua peste tot în turnee.
În urma caprei, gemenii deschiseră televizorul şi butonară pe toate
cele 101 de canale, dar nu văzură decât dalmaţieni. Era Ziua Mondială a
Salvării Dalmaţienilor de Pete, aşa că până şi Playboy dădea tot emisiuni
cu javre.
— Puah! spuse scârbit geamănul numărul unu.
— Câh, răspunse geamănul numărul doi şi închise televizorul.
— Haideţi să jucăm nişte scrabble, le propuse timid iezişorul cel
mic.
— Ei, na! strigă geamănul numărul unu.
— Ei, na! ţipă geamănul numărul doi.
— Ei, na! urlă Lupul cel rău de la el din dormitor.
Lupul cel rău, fie vorba între noi, nici nu fusese întotdeauna aşa
de rău, dar îi stricase reputaţia soacră-sa când divorţase. Care soacră
avea o pasiune absolut nenaturală pentru iepuraşi, dacă înţelegeţi ce
vreau să spun. Revenind la caprele noastre, Lupul cel rău, care de
meserie era electrician, se şucărise rău de tot pe gemeni. Îndurase el
când îi dăduseră foc la acoperiş (de două ori), strânsese din dinţi (de
cinci ori) când îi aruncaseră căcăreze în geamuri, se înrăise în nopţile cu
lună plină când îi aşezau pe preş iepuraşi adormiţi cu Diazepam. Dar
acum, Lupul cel rău îşi freca labele, punându-şi la cale răzbunarea.
Întâi, dădu jos căştile şi se linse pe bot.
— Bune microfoanele astea, chiar dacă-s chinezeşti, mormăi
Lupul. Ei, las că vă mănâncă tata lu' Bondu', de nu rămân nici oasele de
voi!
Fără măcar să-şi scoată pijamaua, Lupul cel rău se furişă până la
uşa Caprei şi ciocăni discret.
— Cine-i acolo? întrebă geamănul numărul unu.
— Mama, panaramelor! îşi schimonosi Lupul cel rău vocea ca să
sune a behăit. V-am adus brânză rochefort şi caviar, că de Feta şi de icre
de crap v-aţi fi săturat.
— Zi parola! spuse geamănul numărul doi.
— Titan Aissss! strigă Lupul cel rău.
Iezişorul cel mic îl trase de codiţă pe geamănul numărul unu.
— Nu deschide, frăţioare, că nu e mămuca!
— Da de unde ştii tu, mucea?
— Iaca ştiu, că nu se loveşte analiza spectrală a vocii.
Geamănul numărul unu se încruntă, geamănul numărul doi
scuipă scârbit pe podea.
— Deschideţi, dragii mamei, că v-am adus şi iarbă calitatea întâi,
şi ultimul număr din Hustler, zise de după uşă Lupul cel rău, care între
timp trăsese pe nas nişte cocaină să-i sune vocea mai dulce.
— Mă cac în analiza ta, nu vezi că a adus marfă? îi spuse
geamănul numărul doi mezinului şi începu să butoneze codul alarmei.
Văzând că treaba-i groasă, iezişorul cel mic o zbughi în buncărul
antiatomic. Nici nu se instală bine acolo, că geamănul numărul unu
deschise uşa şi dădu nas în nas cu Lupul cel rău.
— V-am prins, vrăjitoarelor! urlă Lupul cel rău şi îl înhăţă drept de
cap.
— Dă-i drumul, dă-i drumul, ţipă geamănul numărul doi, scoţând
din sertarul cu prezervative sprayul lacrimogen.
Da Lupul cel rău, nimic. Mânca şi plângea. Mânca… Într-un
minut, îi şi scuipă oasele geamănului numărul unu spre geamănul
numărul doi, care începuse să scotocească după arma de vânătoare fără
autorizaţie rămasă neconfiscată de organe. Găsi în ultima clipă
geamănul numărul doi arma, trase piedica…
— Ce, băi bulangiule, crezi că eşti singur acasă? Numa-n filme
merge aşa… Nu vezi că au expirat cartuşele? hohoti Lupul cel rău.
— Unde-au expirat, că pe cutie scrie că ţin până la anul?! se miră
geamănul numărul doi.
— Sanchi, c-au schimbat ăştia etichetele, mânca-i-ar ojepeceul,
spuse Lupul cel rău şi-i smulse şi lui capul.
 După ce-l mâncă şi pe geamănul numărul doi, se mai învârti Lupul
cel rău în stânga şi-n dreapta, oarecum îngreunat de atâta carne fără pic
de garnitură.
— Măi frate, ce-ar fi mers o cafea ş-un kentan, mormăi Lupul cel
rău, scobindu-se în dinţi. Cam aţoşi, băieţii ăştia.
Deschise dup-aia televizorul, să-i meargă mai bine digestia, şi,
drăcia dracului, dădu tocmai peste-o reclamă cu iepuraşi pufoşi. O sută
de iepuraşi pufoşi, două sute de iepuraşi pufoşi, iepuraşi pufoşi fără
număr, care mâncau brânză şi se ştergeau la bot cu hârtie igienică.
— Nu, zaieţ, pagadi! urlă Lupul cel rău.
Las' că vezi tu, măi iepure! traduse pierit vocea din off, că era
femeie simţitoare şi nu-i plăceau scenele de groază.
Apucat de toate pandaliile, mai ales că auzea de-acum şi voci,
Lupul cel rău începu să ungă pereţii cu sânge, mobila cu sânge,
ferestrele cu sânge. Dup-aia, pereţii cu sos de tomate, mobila cu sos de
tomate, ferestrele cu sos de tomate, că rămăsese fără sânge. Când se mai
linişti oleacă, se uită în jur şi-şi aminti ultima lecţie de feng shui.
— Bă, parcă lipseşte ceva, îşi zise.
Se uită în stânga, se uită în dreapta, se aşeză în poziţia lotus. Până
la urmă, din lipsă de inspiraţie, luă căpăţânile gemenilor şi le puse la
fereastră, după care ieşi la o bere.
La vreun sfert de oră, deschise şi iezişorul cel mic uşa buncărului,
care fusese construit la economie şi n-avea toaletă. Când intră în cameră
şi văzu toată grozăvia, se şi scăpă pe el.
— Aoleeuu, aoleeuu! începu să bocească. Abia redecorarăm în
stilul Ludovic al XV-lea şi uite ce făcu Lupul cel rău. Şi nici slip de
schimb n-am, că iar a uitat mămuca să spele.
Tot aşa bocea, rupând în bucăţi mici „Critica raţiunii pure”, când
apăru la uşă Capra.
— Titan Ais, Titan Ais, spuse Capra. Haideţi, bulangiilor, să vă dau
nişte parizel!
Tremurând, iezişorul îi ieşi în cale.
— Tu? Hai, ia sacoşa! Bre, da ce-i cu mizeriile alea din fereastră?
Iar au şparlit gemenii artă modernă?
— Nu, mămucă, murmură mezinul. Lupul cel rău a fost. Într-un
puseu criminal, i-a devorat pe gemeni.
— Hă? întrebă Capra. Adică, de tot?
— Numai capetele le-a lăsat…
— Las' că-l aranjez eu, dezaxatu mă-si, de-o să plângă după
puşcărie, spuse Capra. Da să nu zici pâs de trebşoara asta la nimeni,
auzi! De te-ntreabă cineva, au plecat gemenii în străinătate la studii… Că
aşa mai încasăm câteva luni alocaţiile.
 După care trase Capra o haraşpincă, luă capetele gemenilor şi le
puse în congelator. După aia mai trase-o haraşpincă şi două ţigări şi
scotoci după cărticica roşie. Găsi doar Pagini aurii.
— Bună şi asta, zise Capra, care oricum începuse să vadă roşu.
Căută, căută, până descoperi ce-i trebuia şi formă numărul.
— Vreţi să rupeţi picioarele soacrei? susură în receptor o voce
suavă. Aţi nimerit unde trebuie! Visaţi să spargeţi capul vecinului? Nici o
problemă! Aţi săpat deja groapa altuia? Iepurii feroce vă ajută să o
umpleţi. Pentru asasinate simple, apăsaţi butonul unu. Pentru mutilări
şi terorizări, butonul doi. Pentru…
Capra apăsă imediat butonul doi.
— Rilă cel Groaznic la aparat. Care este ţinta?
— Lupul cel rău de pe strada Mimozelor, şopti Capra şi păli
puţintel când auzi preţul.
— Plătiţi prin card bancar sau cash? se interesă Rilă cel Groaznic.
— Prin card, spuse Capra.
— Puteţi profita de discountul zilei: două labe smulse sau două
urechi făcute scrum la preţ de una, o informă iepurele după ce avansul
intră în cont.
— Aş avea o dorinţă specială, zise Capra.
— S-auzim, zise Rilă. Clientul nostru, stăpânul nostru, deşi
condamnăm clar exploatarea animalului de către animal.
Capra îşi descrise pe larg dorinţa, iar Groaznicul fluieră.
— Nu te-ncurci, cucoană! Să vedem ce putem face.
Până seara, Capra stătu la plajă lângă jacuzzi, să vadă Lupul cel
rău că o doare la trişcă de ce-i făcuse. Ba, ca să-i adoarmă de tot
vigilenţa, chemă doi stripperi şi-i puse să facă show pe muzică aleasă de
iezişorul cel mic. Nu de alta, dar era singurul pe care-l mai avea, şi ş-ăla
murdar la fund! Iar mezinul, conştientizând brusc şi profund că devenise
Alesul, se învârtea în jurul stripperilor, apucându-i de cravatele lor lungi
de piele.
— Uăăăi, agentu' Smitu', hai că te-am pârlitu, striga de fiecare
dată când îi făcea să se împiedice.
Şi petrecură aşa zi de vară până-n sară, că nici nu mai puteau să
se mişte bieţii stripperi, iar hainele li se ferfeniţiseră de tot. Da când
orologiul bătu noaptea jumătate, Capra ridică botul şi behăi la lună.
— Veniţi, copiii nopţii! Răzbunaţi-mi gemenii!
Şi se năpustiră din tufişuri o duzină de iepuri feroce, toţi sărind în
şpagat şi lovind duşmanul din urechile lor pufoase mai ceva decât Van
Damme şi Stallone la un loc. Aşa cum era de aşteptat, îl prinseră pe
Lupul cel rău cât ai zice peşte şi-l târâră drept la jacuzzi. Care jacuzzi
fusese golit de stripperii însetaţi şi înnebuniţi de atâta Wagner combinat
cu hip-hop.
— Nu, zaieţ, pagadi! se smiorcăi Lupul cel rău.
 Vocea din off traduse: Aşteaptă, iepuraşule! Aşteaptă, pufosule!
Aşteaptă, mânca-ţi-aş urechile tale lungi şi ochii încrâncenaţi…
— Zât, spuse Capra vocii din off.
Traducătoarea începu să plângă şi se duse la Televiziunea
Naţională, să-şi pună nişte pile poate-o angajează femeie de serviciu.
— Îl chinuim sau ce facem, cucoană? întrebă Rilă cel Groaznic. Că
timpul e parale, după cum zic anglo-saxonii.
— Chinuiţi-l, dragii mei, ordonă Capra. De toţi banii!
Şi lucrară iepuraşii cu simţ de răspundere, îndesându-i pe gât
Lupului cel rău salam cu gheare de şobolan, stropit cu multă cafea din
rahat de mâţă vagaboandă (că n-aveau parale de animală indoneziană).
— Aşa, înghite marfă la reducere, cum mi-ai înghiţit iezişorii! striga
Capra.
Iar când Lupul nu mai putu să ia nici o îmbucătură, scoaseră
iepurii morcovii şi începură să-i îndese prin dos, de-i ieşea pe ochi
mâncarea. Ş-aşa au făcut toată noaptea, ba pe gură, ba pe fund, până
dădu Lupul ochii peste cap.
— Moarte pentru moarte, zise Capra satisfăcută, plătindu-le
iepurilor şi restul banilor.
— Mămucă, da umflat şi urât mai e! Ce zici, îl băgăm în reţea? Că
nici să-l văd nu mai pot, zise Alesul, după ce plecară iepurii.
— Bagă-l, că n-am chef să-l îngrop, spuse Capra.
Zis şi făcut! Alesul, zis şi iezişorul cel mic (sau poate invers?), îi
vârî ghearele Lupului cel rău în priză până se prăji de tot. Dup-aia îi
duseră rămăşiţele înapoi în sălaşul lui cel întunecat şi Alesul mai meşteri
pe ici, pe colo până să vină Renelul. Să pară că a dat Lupul cel rău
singur de dracul, adică.
— Mămucă, bem şi noi o vodculiţă? întrebă Alesul la sfârşit.
— Chiar şi două, iezişorule, chiar şi două, că bună treab-ai făcut!
spuse Capra.
Aşa îi şi găsiră muncitorii de la Renel, cu sticla de Voronskaia pe
masă. Şi, cum oameni erau şi ei, luară întâi o duşcă, dup-aia şi pe-a
doua… Şi poate mai beau şi astăzi, iar cartierul tot în întuneric e, dar cu
cântec, joc şi voie bună, ca la un priveghi pe cinste. Iar eu încălecai pe-o
şa şi vă spusei poveste-aşa.

SFÂRŞIT