Sunteți pe pagina 1din 1

Similitudini

Ștefan Tipătescu din “O scrisoare pierdută”, prefect al județului.

1. Își folosește funcția în propriile manevre și interese, devenind moravurile specifice clasei politice
pe fondul alegerilor pentru Camera Deputaților, iar panica și frica personajului vin din teama de
a-și compromite situația politică.
2. Dă dovadă de impulsivitate atunci cand Zaharia îi face o vizită matinală pentru a-l înștiința de
faptul că o scrisorică de amor se află în posesia rivalului său, Cațavencu, acesta acționeează
derutat, nervos, agitându-se prin cameră. După observațiile celorlalte personaje – “E iute! N-are
cumpăt!“.
3. Întuchipează falsitatea sistemului politic, fără dorință de a I se opune sau de a-l modifica, ca
atunci când falsifică voturile electorale.
4. Este un prefăcut, un expert în arta disimulării, în fața lui Trahanache se preface că nu are habar
de scrisoare, iar în fața lui Farfuridi și Brânzoveanu se dă drept victimă, lui Cațavencu însă îi
oferă avantaje în schimbul scrisorii sau devine agresiv – “Mi-am sacrificat cariera și am rămas
între d-voastră ca să organizez partidul.”

Anton Antonovici Scvoschi (primarul)

1. Manifestă frica de a nu se da de gol pentru faptul că este un conducător corupt și nu ține de


doleanțele poporului. Atunci când negustorii se plâng lui Hlestakov de atitudinea primarului,
acesta neagă acuzațiile, spunând – “Pe cinstea mea că nici jumătate din ce-au spus nu e
adevărat. ”
2. Prezintă impulsivitate, devine alarmat atunci când află de sosirea presupusului revizor –
“Doamne Dumnezeule! Du-te repede în sradă, nu, du-te mai întâi în camera mea!”.
3. Se dovedește a fi un conducător fals și corupt. Îl trimite pe sergentul Pugovițân să pună balize de
baie pe un gard vechi, ca și cum ar fi o lucrare începută. “Cu cât mai multe dărâmituri, cu atât
dăm impresia ca primarul orașului lucrează.”
4. Se preface a fi cinstit pentru a da bine în fața lui Hlestakov – “Alt primar s-ar gândi la câștigul
său, eu însă, vă rog să mă credeți, și când mă culc îmi spun, Doamne Dumnezeule, cum aș putea
să fac să vadă conducerea râvna mea și să fie mulțumită? ”

(o ultimă tras. Comună)

5. Oglindirea comediei prin satirizarea corupției politice.

S-ar putea să vă placă și