Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași

Facultatea de Arte Vizuale și Design

Specializarea Design

Istoria design-ului - îndrumar

Lector. univ. dr. Silviu Teodor-Stanciu

Iași, 2022
 Istoria design-ului, introducere

Istoria design-ului este o ramură a istoriei artei care tratează contextul apariției și
evoluția acestui domeniu în secolele XIX-XX, până în perioada contemporană, în cadrul
lucrărilor de arhitectură, mobilier, decorări interioare, în cadrul lucrărilor industriale și a
celor artistice, grafice.
Originea design-ului este strâns legată de Revoluția industrială, care a favorizat
proiectarea și producerea în masă a obiectelor de larg consum, domeniul design-ului
cristalizându-se în cadrul Școlii germane Bauhaus, predecesoare a Modernismului.
Design este un cuvânt de origine engleză, în transcriere fonetică [pron. di-zain], ce
înseamnă proiect (plan), desen (de concepție), schiță (de concepție) realizat pentru a
prezenta aspectul și funcțiunile unui obiect ori sistem înainte de a fi construit/ fabricat.
Conform Dex, Design înseamnă 1. Domeniu multidisciplinar interesat de ansamblul factorilor
(social-economici, funcționali, tehnici, ergonomici, estetici etc.) care contribuie la aspectul și
calitatea produsului de mare serie. 2. Aspect exterior, fel în care se prezintă un lucru (din
punct de vedere estetic). De-a lungul timpului termenul design a cunoscut numeroase
definiri, toate având un filon comun - armonizarea estetică a mediului uman de la
conceperea obiectelor industriale uzuale până la urbanism și amenajarea peisajului. Prin
natura multidisciplinară, domeniul design a fost plasat la granița dintre artistic și tehnic,
fiind asociat cu estetica industrială, disciplină care urmărește îmbinarea frumosului cu utilul
în industrie.
Termenul „design" a fost menționat pentru prima dată în anul 1851, în contextul
desfășurării „Marii Expoziții a Lucrărilor de Industrie a tuturor națiunilor” organizată la
Londra, cu trimitere la complicatele realități ale producției industriale. Noul domeniu avea
să înglobeze o serie de metode de creație cu scopul de a asigura fiecărui produs industrial
un înalt randament funcțional, însoțit de un aspect estetic agreabil. Design-ul urma să
genereze un raport echilibrat de corelare între posibilitățile materiale, nivelul tehnologic,
relațiile economice interne și externe, orizontul spiritual exprimat prin „gustul artistic” și
capacitatea de creație. Arta, tehnica și știința conlucrează, designer-ul fiind cel ce obține
eficiență în proiectare prin identificarea raportului optim între funcționalitate, ergonomie,
estetică și economie.
Istoria design-ului consemnează numeroase lucrări de valoare artistică și tehnică,
recunoscute pretutindeni în lume, lucrări etalon pentru un domeniu încă „tânăr”, aflat
într-un continuu proces de dezvoltare.
Revoluția industrială

Perioada de manifestare: 1776 - 1851

Contextul apariției
Revoluția industrială a început în Marea Britanie în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și
s-a dezvoltat în primele decenii ale secolului al XIX-lea, extinzându-se treptat în restul
Europei și în Statele Unite ale Americii. Datorită motorului cu aburi, perfectat de James Watt
în anul 1776, au fost construite primele utilaje industriale (anul 1776 marchează începutul
Revoluției industriale). Era industrială avea să înlocuiască economia bazată pe agricultură și
creșterea animalelor, conducând la schimbări semnificative de ordin social.
Caracteristici / descriere
Revoluția industrială produce schimbări semnificative de ordin economic și social,
consolidând poziția Marii Britanii de primă putere economică a lumii. Construirea noilor
fabrici la periferia Londrei și a marilor orașe conduce la o extindere urbanistică fără
precedent. În proximitatea fabricilor sunt construite clădiri de locuințe dedicate
muncitorilor, majoritatea proveniți din mediul rural. Dacă marile orașe se supraaglomerau,
satele se depopulau, procesul de migrare spre orașe generând dezvoltarea sistemului de
transport în comun cu trenul. Odată cu dezvoltarea industrială se înființează programul de
lucru, se introduc ceasuri publice și se înființează primele trasee de transport public local cu
omnibuse și mai apoi cu tramvaie. Industria textilă s-a dezvoltat cu prioritate, în câmpul
muncii fiind introduse în premieră femeile și chiar copiii. Avantajele producției în serie aveau
să se observe curând printr-o varietate de produse aflate pe piață, la prețuri accesibile.
Apogeul Revoluției industriale este atins la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind marcat prin
organizarea la Londra a „Marii Expoziții a Lucrărilor de Industrie a tuturor națiunilor”, prima
expoziție universală din istorie. Aceasta a fost găzduită în Palatul de Cristal, un pavilion
expozițional impozant realizat din fontă și sticlă, proiectat de către Joseph Paxton și Owen
Jones. Construirea pavilionului a fost posibilă datorită producerii industriale a
subansamblelor din fontă, tehnică ce avea să prefigureze utilizarea prefabricatelor în
arhitectură.
Reprezentanți:
1. Joseph Paxton (1803-1865) - Marea Britanie
2. Owen Jones (1809-1874) - Marea Britanie
Lucrări de referință:
Palatul de Cristal de la Londra
Declin
„Marea Expoziție a Lucrărilor de Industrie a tuturor națiunilor” marchează apogeul și
începutul declinului Revoluției industriale, calitatea mediocră a produselor industriale de
serie fiind aspru criticată de numeroși artiști ai vremii.
Arts and Crafts

Perioada de manifestare: 1860-1910

Contextul apariției
„Marea Expoziție a Lucrărilor de Industrie a tuturor națiunilor” de la Londra a generat
numeroase reacții negative din partea artiștilor britanici ai vremii cu privire la calitatea
mediocră a produselor industriale, reacții ce au generat Mișcarea Arts and Crafts (Artă și
meșteșug). Susținută de artistul britanic William Morris, de arhitectul Charles Voysey, de
scriitorii John Ruskin și Augustus Pugin, mișcarea a constat în susținerea metodelor
tradiționale de realizare a artefactelor, alături de cele industriale.
Caracteristici / descriere
William Morris, coordonatorul mișcării a declarat că nu respinge utilajele industriale, însă
produsul finit poate fi considerabil îmbunătățit prin intervenții ulterioare cu ajutorul
tehnicilor meșteșugărești tradiționale. Mișcarea Arts and Crafts readuce în prim-plan relația
omului cu natura în contextul industrializării prin decorarea produselor serializate (mobilier,
tapet, veselă, obiecte decorative) cu motive de inspirație vegetală, animală, într-o cheie
cromatică specifică (brun, verde, galben). În SUA, relația utilizatorului cu natura este
subliniată prin evidențierea calităților lemnului (culoare textură), materialele textile utilizate
în Europa fiind înlocuite cu pielea de culoare maro sau neagră.
Reprezentanți:
1. William Morris (1834-1896) - Marea Britanie
Lucrări de referință: Tapet (Daisy, Fruit, Acanthus, Sunflower), Cabinetul St. George, Scaunul
Morris, Corpuri de mobilier realizate în cadrul Morris&Co.
2. Michael Thonet (1796-1871) - Germania
Lucrări de referință: Scaunul Nr. 14, Balansoar model 1.
3. Gustav Stickley (1858-1942) - SUA
Lucrări de referință: Scaunul cu spătar reglabil nr. 2342, Bufet cu balamale și curele, Masa
pentru cină cu 5 picioare, Taburetul 89, amenajări interioare în manieră Arts and Crafts.
Designeri contemporani cu mișcarea Arts and Crafts:
1. Christopher Dresser (1834-1904) - Marea Britanie
Lucrări de referință: Ceainic cu încălzitor, Zaharniță, Suport pentru șervețele.
2. Philip Webb (1831-1915) - Marea Britanie
Lucrări de referință: Scaunul Sussex, Suport pentru lumânare, Pahare turnate manual.
Declin
Mișcarea Arts and Crafts cunoaște un declin pronunțat în Europa în preajma anului 1890,
odată cu apariția primelor semne ale Artei noi, ce avea să prefigureze tranziția spre secolul
al XX-lea. Cu toate acestea, Arts and Crafts se manifestă în Statele Unite ale Americii până în
jurul anului 1910, datorită lui Gustav Stickley, care aplică principiile mișcării, preluate de la
William Morris. Gustav Stickley reinterpretează principiile Arts and Crafts și generează un
nou stil de amenajare interioară numit „Craftsman”, aplicat cu succes pe teritoriul american
în primele decenii ale secolului al XX-lea.
Art Nouveau

Perioada de manifestare: 1890-1910

Contextul apariției
Art Nouveau (Arta nouă), cunoscută sub mai multe denumiri precum Jugendstil în Germania,
Secesiunea vieneză în Austria, Stil Liberty în Italia, Modernismo în Spania, Arta 1900 în SUA a
prins contur ca reacție la academismul artei și arhitecturii din secolul al XIX-lea. Importul de
artă japoneză în Franța, cunoscut și sub numele de „Japonism” avea să susțină apariția
noului stil, în Marea Britanie acesta fiind îmbrățișat de către William Morris, ca o
continuitate a principiilor Arts and Crafts.
Caracteristici / descriere
Stilul Art Nouveau este inspirat cu predilecție de formele naturale, asemenea curbelor
sinuoase ale florilor și plantelor, subliniind sentimentul de dinamism. Caracterul dinamic al
lucrărilor de artă și arhitectură este redat prin asimetrie, prin utilizarea de linii șerpuite și
prin utilizarea asociată de materiale precum metalul, sticla, ceramica, lemnul. Stilul pune
accent pe utilizarea luminii zenitale, fapt ce generează proiectarea de ferestre de mari
dimensiuni, luminatoare de acoperiș, pictarea în frescă a pereților pentru mărirea vizuală a
spațiului, utilizarea vitraliului și a mozaicului. Spectrul cromatic este inspirat deopotrivă din
natură, predominând culorile grizate, în tonuri de verde, brun, ocru, bej, albastru.

Reprezentanți:
1. Hector Guimard (1867-1942) - Franța
Lucrări de referință: Pavilion stație metrou Paris - Station du Metropolitain, Mobilier stradal,
Scaun Sala de concert Humbert de Romans.
2. Henri de Toulouse Lautrec (1864-1901) - Franța
Lucrări de referință: Afișe (Moulin Rouge La Goulue, Ambassadeurs – Aristide Bruant,
Aristide Bruant dans son cabaret, Divan Japonais, Babylone d'Allemagne).
3. Victor Horta (1861-1947) - Belgia
Lucrări de referință: Casa Horta, Hotel Tassel.
4. Gustave Serrurier Bovy (1858-1910) - Belgia
Lucrări de referință: Mobilier (cabinet, cabinet-vitrine, dormitor).
5. Antoni Gaudi (1852-1926) - Spania
Lucrări de referință: Casa Batlo, Casa Mila.
6. Henry van de Velde (1863-1957) - Germania
Lucrări de referință: Casa Bloemenwerf din Ukkel, Scaun proiectat pentru Casa Bloemenwerf
din Ukkel, Birou directorial.
7. Josef Hoffmann (1870-1956) - Austria
Lucrări de referință: Sanatoriul Purkersdorf, Kabarett Fledermaus, Fotoliul Sitzmaschine.
8. Alfons Mucha (1860-1939) - Cehia
Lucrări de referință: Zodiac, Anotimpurile, Orele zilei.
9. Charles Rennie Mackintosh (1868-1928) - Scoția
Lucrări de referință: Școala de Artă din Glasgow, Scaun cu spătar înalt pentru Luncheon
Room, Scaun cu spătar înalt pentru Hill House.
10. Louis Comfort Tiffani (1848-1933) - SUA
Lucrări de referință: Colecția de lămpi Tiffany.
Declin
Art Nouveau atinge apogeul în anul 1900, în contextul organizării Expoziției Universale de la
Paris. După 1910 stilul internațional pierde în mare măsură influența în domeniul artelor
plastice, încheindu-se în 1914, odată cu începerea Primului Război Mondial.

Introducere în Modernism

Termenii de Modernism și Artă modernistă sunt utilizați pentru a descrie succesiunea

mișcărilor artistice desfășurate în prima parte a secolului al XX-lea, între 1918 și 1960. Deși
mișcările și chiar stilurile artistice cuprinse sunt aparent diferite, acestea sunt reunite de o
serie de principii ce definesc Modernismul:
- respingerea istoriei și a valorilor conservatoare, precum reprezentarea realistă a subiectelor;
- inovație și experimentare cu forma (formele, culorile și liniile care alcătuiesc lucrarea), cu
accent pus pe abstractizare;
- utilizarea de materiale, procese și tehnologii noi.
Modernismul a fost condus de diverse strategii sociale și politice, de cele mai multe ori
utopice, curentul fiind asociat cu viziuni ideale asupra vieții și a societății, cu credință în
progres.

Peter Behrens (1868-1940), părintele design-ului

Peter Behrens a fost un arhitect și designer german, care a revoluționat arhitectura
industrială și design-ul, fiind totodată mentorul a trei personalități remarcabile ale secolului
al XX-lea, Walter Gropius, Ludwig Mies van der Rohe și Le Corbusier.
Începuturile carierei lui Behrens sunt marcate de invitația primită în anul 1899 de a fi parte
din proiectul Darmstädter Künstlerkolonie (Colonia din Darmstadt a artiștilor), fiecare artist
invitat urmând să proiecteze și să construiască o casă cu un buget prestabilit. Behrens a
optat pentru un stil sobru și funcțional cu influențe estetice Jugendstil (Art Nouveau). La
scurt timp, în anul 1903, a fost numit director al școlii de artă din Dusseldorf,
Kunstgewerberschule, unde a aplicat cu succes numeroase reforme. Unul dintre obiectivele
lui Behrens a fost proiectarea de obiecte reproductibile industrial în vederea realizării unei
societăți mai echitabile, în care să se reducă discrepanțele dintre clasele sociale, prin
reumanizarea economiei și a culturii.
În anul 1907, compania germană AEG (Allgemeine Elektricitäts-Gessellschaft) l-a angajat pe
Behrens în calitate de consilier artistic. Acesta a creat o nouă identitate vizuală companiei,
realizând logo-ul, linii de produse cu un design unitar și construcții industriale, inovații
nemaiîntâlnite până atunci, care i-au conferit statutul de părinte al design-ului. În pofida
colaborării îndelungate cu AEG, Peter Behrens și-a păstrat statutul de artist liber profesionist
pe toată durata vieții.
Începând din 1907 Behrens a lucrat și ca pedagog, în anul 1936 devenind directorul
departamentului de arhitectură al Preußische Akademie der Kunste din Berlin.
Peter Behrens devine o pagină importantă în istoria design-ului secolului al XX-lea prin
aportul inovator adus în domeniul design-ului și al arhitecturii, la care se adaugă influența sa
indirectă, dar semnificativă, în calitate de pedagog, asupra studenților săi Walter Gropius,
Ludwig Mies van der Rohe și Le Corbusier.

Lucrări de referință: Sigla AEG, Hala turbinelor AEG, Ceas industrial AEG, Ventilator AEG,
Colecție ceainice electrice.
De Stijl

Perioada de manifestare: 1917-1928

Contextul apariției
Originară în Țările de Jos, mișcarea De Stijl s-a conturat în anul 1917 ca urmare a expunerii
publice a unor lucrări de artă ce exprimau un nou ideal utopian al armoniei și ordinii
spirituale, numit „Neoplasticism”. Fondator al acestei teorii a fost pictorul Piet Mondrian,
acesta optând pentru abstractizarea artei în vederea obținerii unui caracter universal al
acesteia prin reducerea la fomele geometrice de bază și la culorile primare.
Caracteristici / descriere
Lucrările realizate în timpul mișcării De Stijl se identifică prin abstractizare, compozițiile
vizuale fiind alcătuite exclusiv din linii verticale și orizontale, asociate cu cele trei culori
primare roșu, galben, albastru și cu non-culorile alb și negru. Piet Mondrian a publicat în
anul 1920 Manifestul Neo-Plasticist, seria publicațiilor tematice fiind susținută și de Jurnalul
De Stijl, publicat de către artistul Theo van Doesburg între anii 1917-1928.
Reprezentanți:
1. Piet Mondrian (1872-1944) - Țările de Jos
Lucrări de referință: Tablou 1, Compoziția 1, Compoziția 10.
2. Gerrit Rietveld (1888-1964) - Țările de Jos
Lucrări de referință: Scaunul roșu-albastru (Red Blue Chair), Scaunul Zig-zag, Casa Schröder.
3. Theo van Doesburg (1883-1931) - Țările de Jos
Lucrări de referință: Compoziția VII, Compoziția descentralizată, Fontul Architype,
Amenajarea sălii de dans și cinema din Strasbourg.
Declin
Impactul mișcării De Stijl a scăzut treptat după anul 1928, lucrările realizate în această
perioadă influențând în mod semnificativ arhitectura și design-ul, precum și viziunea Școlii
germane Bauhaus asupra acestor domenii.
Constructivism

Perioada de manifestare: 1917-1924

Contextul apariției
Constructivismul este o mișcare artistică, dezvoltată în Rusia, în urma Revoluției Bolșevice
din 1917, care a generat ample schimbări de ordin social, economic și cultural. Mișcarea a
fost influențată de teoria suprematistă a pictorului de origine ucraineană, Kazimir Malevici.
Suprematismul presupunea abstractizarea artei prin geometrie, în vederea teoretizării
„conștiinței cosmice”. Asimilată de mișcarea constructivistă, teoria oferea o nouă viziune
estetică asupra artei, care în contextul social dificil, ajunge să fie decriptată în mod egal de
către toți cetățenii, indiferent de clasa socială. Constructivismul tinde să șteargă barierele
dintre intelectuali și muncitori, promovând o armonizare între artă și muncă, între artă și
producția industrială.
Caracteristici / descriere
Constructivismul a revoluționat domeniul artistic în spațiul rusesc, prin noi abordări în
tipografie, în tehnicile de realizare a afișelor. Se utilizează tehnica colajului fotografic
asociată cu fonturi geometrice, fără serife, ce asigură o bună lizibilitate a textelor. Din punct
de vedere cromatic predomină culoarea roșie alături de non-culorile alb și negru. Culoarea
este aplicată plat, fără efecte, pe suprafețe largi, oferind compozițiilor un puternic impact
vizual.
Reprezentanți:
1. Kasimir Malevich (1879-1935) - Ucraina, Rusia
Lucrări de referință: Compoziție suprematistă, Pătrat negru pe fond alb.
2. Alexander Rodchenko (1891-1956) - Rusia
Lucrări de referință: Ilustrarea copertelor Revistei LEF, Poster Editura Leningrad, postere cu
rol de promovare a mesajelor sociale.
3. El Lissitzky (1890-1941) - Rusia
Lucrări de referință: Poster Bătălia albilor cu pene roșii, Coperta Vesch (Jurnal rusesc
trilingv), paginare a Jurnalului Vesch.
Declin
Constructivismul cunoaște declinul odată cu instalarea la putere a lui Iosif Vissarionovici
Stalin. Acesta convertește domeniul artistic într-un instrument de propagandă politică, principiile
de bază ale mișcării constructiviste fiind încălcate.
Bauhaus

Perioada de manifestare: 1919-1933

Contextul apariției
Efectele Primului Război Mondial se resimțeau în Germania chiar și la un an de la încetarea
acestuia. Efectele războiului se resimțeau în plan economic și social, cu puternice implicații
asupra mediului educațional. În acest context, arhitectul german Walter Gropius a propus
înființarea unei instituții artistice prin fuzionarea școlilor artistice cu cele de meserii, total
disfuncționale. Astfel sunt puse bazele Școlii Bauhaus, un hibrid între o școală superioară de
arte frumoase, o școală de meserii în construcții și decorațiuni interioare, și un institut
superior de arhitectură (Bau - a construi. Haus - Casă), deschisă în localitatea Weimar din
Germania, în anul 1919. Școala Bauhaus a cunoscut trei perioade de funcționare, între anii
1919-1925, la Weimar, între 1925-1932, la Dessau și între 1932-1933, la Berlin, fiind
coordonată de trei directori, Walter Gropius, Hannes Meyer și Ludwig Mies van der Rohe.
Caracteristici / descriere
Viziunea lui Walter Gropius era să proiecteze alături de studenții școlii spații ambientale
funcționale, accesibile și reproductibile cu ajutorul utilajelor de producție în masă, în
contextul unei cereri fără precedent de locuințe și bunuri de larg consum, ca urmare a
efectelor războiului. Astfel, Școala Bauhaus devine instituția în care artiștii, arhitecții,
inginerii, proiectanții și constructorii conlucrează, generând soluții inovatoare și produse de
uz general, realizate în atelierele proprii (piese de mobilier, obiecte decorative, corpuri de
iluminat, etc.). În timpul perioadei Dessau școala atinge apogeul, fiind realizat și un nou
sediu, o clădire complexă, alcătuită dintr-o succesiune de corpuri cu funcții multiple.
Lucrările se identifică printr-un pronunțat caracter funcțional, utilizarea suprafețelor plane,
a liniilor drepte, orizontale și verticale, eliminarea elementelor ornamentale, folosirea
culorilor primare și a non-culorilor, geometrizarea lucrărilor grafice.
Reprezentanți:
1. Walter Gropius (1883-1969) - Germania
Lucrări de referință: Clădirea Școlii Bauhaus din Dessau, Clădirea arhivei din Berlin, Casa
Gropius din Lincoln Massachusetts.
2. Hannes Meyer (1889-1954) - Germania
Lucrări de referință: Mobilier pentru apartament, Scaun de atelier, Sistematizarea orașului
Birobidzhan din Rusia.
3. Ludwig Mies van der Rohe (1886-1969) - Germania
Lucrări de referință: Scaunul Barcelona, Pavilionul expozițional Barcelona, Casa Farnsworth,
Lake Shore Drive Towers - Chicago.
4. Joost Schmidt (1893-1948) - Germania
Lucrări de referință: Poster Bauhaus Expoziția din Weimar (1923), Font Bauhaus.
5. Herbert Bayer (1900-1985) - Austria, Germania, SUA
Lucrări de referință: Coperta catalogului dedicat expoziției Bauhaus din 1923, Font
Universal, Font Archytipe Bayer.
6. Marcel Breuer (1902-1981) - Germania, SUA
Lucrări de referință: Scaunul Wassily, Scaun Model B32 (tip Cantilever), Scaun Model B33
(tip Cantilever), Masa model B19.
Personalități contemporane cu Școala Bauhaus:
1. Eileen Grey (1878-1976) - Irlanda/ Franța
Lucrări de referință: Casa E1027, Masa E1027, Paravanul Brick, Șezlongul transat, Scaunul
Nonconformist, Scaunul S.
2. Le Corbusier (1887-1965) - Franța
Lucrări de referință: Șezlong, Vila Savoye, Clădiri de locuințe din Marsilia și Berlin.
Declin
Contextul politic incert din Germania interbelică a determinat mutarea activității Școlii
Bauhaus în trei localități distincte, Weimar, Dessau și Berlin. În pofida apogeului atins în
perioada Dessau, activitatea școlii a fost atent monitorizată de către naziști, îndeosebi după
mutarea la Berlin, planând suspiciunea că instituția ar fi o partizană a comunismului prin
relațiile pe care le avea cu artiști din spațiul sovietic. Astfel, în anul 1933 școala a fost
definitiv închisă, directorii fiind exilați. Walter Gropius și Ludwig Mies van der Rohe s-au
stabilit în Statele Unite ale Americii, unde și-au continuat carierele, promovând și aplicând
principiile Bauhaus sub numele mișcării „The New Bauhaus”. Mișcarea a revoluționat
arhitectura americană prin soluții constructive și de amenajare interioară inovatoare.
Școala Bauhaus rămâne o pagină deosebit de importantă în istoria design-ului, principiile
sale de funcționare punând bazele acestui domeniu așa cum îl cunoaștem astăzi.
Art Deco
Perioada de manifestare: 1925-1939
Contextul apariției
Stilul Art Deco a prins contur în urma „Expoziției Internaționale de Arte Decorative și
Industriale Moderne”, organizată la Paris în anul 1925. Stilul a influențat artele vizuale,
design-ul și arhitectura, reprezentând luxul, exuberanța și încrederea în progresul
tehnologic. Art Deco s-a manifestat în Europa, dar mai cu seamă în Statele Unite ale
Americii, acolo unde noul stil avea să surprindă prin lucrări monumentale statutul de lider
economic al SUA la nivel mondial.
Caracteristici / descriere
Art Deco a fost influențat de formele geometrice specifice cubismului, premergătoare
Modernismului, cu numeroase elemente de accent împrumutate din culturile străvechi,
precum cea egipteană, greacă, mayașă. Elementele decorativ erau realizate în manieră
stilizată din materiale rare și scumpe asemenea fildeșului, abanosului, marmurei, etc.
Dominau suprafețele lustruite, lucioase, realizate îndeosebi din alamă, inox sau oțel cromat,
piesele metalice fiind adeseori utilizate în decorarea fațadelor clădirilor. Chrysler Building,
Empire State Building, Radiator Building sunt doar câteva dintre cele mai impozante imobile
în stil Art Deco realizate la New York pentru a sublinia statutul economic al SUA.
Din punct de vedere grafic, stilul Art Deco se distinge printr-un aspect decorativ al lucrărilor,
compozițiile având o cromatică contrastantă, cu largi suprafețe colorate uniform, fără efecte
vizuale de umbră și lumină.
Reprezentanți:
1. Beau Georges (1892-1958),
Dufrene Maurice (1876-1955)
Hiriart Joseph (1888-1946)
Tribout Georges Henri (1884-1962)
Lucrări de referință: Pavilionul expozițional Lafayette - Paris.
2. William van Alen (1883-1954) - SUA
Lucrări de referință: Chrysler Building.
3. Firma Shreve & Lamb - SUA
Lucrări de referință: Empire State Building.
Declin
Stilul Art Deco s-a încheiat odată cu începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Art Deco a
continuat în anii 1940-1950 sub o nouă cheie estetică, inspirată de această dată de industria
aeronautică, elemente stilistice ce aveau să contureze un nou stil - Streamline.
Streamline
Perioada de manifestare: 1930 - 1950
Contextul apariției
Streamline este un stil internațional, continuator al principiilor Art Deco, inspirat de evoluția
tehnică în domeniul aeronauticii. Stilul a influențat design-ul și arhitectura printr-o estetică
specifică, recognoscibilă prin forme curbe, linii lungi decorative, integrarea de elemente
nautice reinterpretate. Streamline s-a manifestat preponderent în Statele Unite ale Americii,
iar după încetarea celui de-Al Doilea Război Mondial s-a dezvoltat și în Europa.
Caracteristici / descriere
Streamline a păstrat caracterul decorativ al Art Deco, însă într-o manieră influențată direct
de industria aronautică. Astfel, lucrările de design și de arhitectură se caracterizau prin
forme curbe, fluente, ce integrau elemente aeronautice reinterpretate precum: hublouri,
cockpit, stabilizator vertical, etc. Liniile orizonatale cromate au reprezentat un element
distinctiv al stilului, elemente ce confereau lucrărilor de design un aspect dinamic. Ca
urmare a creșterii fără precedent a numărului de avioane construite pentru armată,
aluminiul rămas în stocul fabricilor și chiar cel refolosit în urma dezmembrării avioanelor la
finalizarea războiului, a fost utilizat în industria auto. Foile de aluminiu au fost rigidizate prin
ambutisare, panourile laterale ale vehiculelor (automobile, autobuze, tramvaie, trenuri)
prezentând striații longitudinale, contribuind la estetica specifică Streamline. Principiile
Streamline s-au dezvoltat în Europa ca urmare a planului Statelor Unite ale Americii de
refacere a țărilor afectate de război. Principiile Streamline au fost adaptate nevoilor
specifice populației europene și infrastructurii existente.
Reprezentanți:
1. Raymond Loewy (1893-1986) - SUA
Lucrări de referință: Autobuz și identitate vizuală Greyhound Lines, locomotiva S1 (1939),
Jaguar Coupe (1955), BMW 507 (1957), autoturism Avanti (1963), logo Shell (1971).
2. William Bushnell Stout (1880-1956) - SUA
Lucrări de referință: Autoturism de tip van - Stout Scarab.
3. Carl Breer (1883 - 1970) - SUA
Lucrări de referință: Autoturism Chrysler Airflow - primul autoturism aerodinamic (1934).
4. Charles Eams (1907 - 1978) și Ray Eams (1912 - 1988) - SUA
Lucrări de referință: Eams Lounge Chair (1956).
Companii de referință din spațiul american: Presidents' Conference Committee (PCC).
5. Flaminio Bertoni (1903 - 1964) - Italia / Franța
Lucrări de referință: Citroen Traction Avant (1934), Citroen H (1947), Citroen 2CV (1948),
Citroen DS (1955), Citroen Ami 6 (1961).
6. Frantisek Kardaus (1908 - 1986) - Cehoslovacia
Lucrări de referință: Autoturism Tatra 87 (1936), autoturism Tatra 600 (1948), autoturism
Tatra 603 (1956), tramvai Tatra T1 (1952), Tramvai Tatra T2 (1955), Tramvai Tatra T3 (1962),
Tramvai Tatra T4 (1967), troleibuz Tatra 400 (1948), troleibuz Tatra 401 (1958), concept
logo-uri pentru companiile Motokov, Strojexport, Mototechna, Staropramen.
Companii de referință din spațiul european: Isetta, Vespa, Fiat

Tramvaiul PCC - etalon al Stilului Streamline la nivel internațional

Tramvaiul PCC (Presidents' Conference Committee) a fost construit pentru prima dată în
1930, în Statele Unite ale Americii, acesta fiind primul tramvai de mare capacitate fabricat în
serie. Pentru proiectarea tramvaiului PCC au fost elaborate în premieră norme ergonomice
care vizează amenajarea salonului. Modelul a intrat în producția de serie un deceniu mai
târziu după ce au fost realizate numeroase teste dinamice, unul dintre cele mai importante
fiind cel efectuat pe rețeaua din San Francisco, recunoscută pentru pantele abrupte și
virajele strânse. Presa vremii consemna că modelul PCC prefigurează transportul public
urban al viitorului.
Planul de refacere a Europei după cel de-al Doilea Război Mondial a facilitat fabricarea sub
licență a tramvaiului PCC, adaptat însă esteticii și infrastructurii europene. Primele vagoane
europene PCC au fost construite în 1942 de către Fiat pentru orașul Madrid. Modele sub
licență PCC au fost construite ulterior în Belgia, Polonia și Cehoslovacia, influențe ale
principiilor de proiectare regăsindu-se și la tramvaiele germane Düwag.
Tramvaie fabricate sub licență PCC se află încă în circulație în numeroase orașe ale lumii,
printre cele mai cunsocute fiind Bruxelles, Praga, Bratislava, București, Moscova și Toronto.

Declin
Stilul Streamline a cunoscut apogeul în Statele Unite ale Americii la jumătatea anilor 1940,
iar în Europa după 1950, acesta cunoscând un declin semnificativ la începutul anilor 1960
odată cu utilizarea la nivel industrial a maselor plastice, ce vor conduce la o nouă paradigmă
funcțională și estetică.
Design-ul anilor 1960 - sub influența maselor plastice
Perioada de manifestare: 1960 - 1970
Context
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial producerea maselor plastice s-a dezvoltat ca o
necesitate în industria aeronautică, materialele grele precum sticla anorganică sau oțelul,
fiind treptat înlocuite cu materiale derivate din masele plastice. Greutatea scăzută,
transparența, posibilitatea modelării în variate forme, rezistența la uzură mecanică sunt
doar câteva dintre proprietățile maselor plastice. Treptat, după încetarea războiului, noile
materiale au fost utilizate în industria constructoare de automobile, în cea a
electrocasnicelor și chiar a mobilierului, la începutul anilor 1960 plasticul devenind un
material popular și accesibil, ce a influențat domeniul design-ului la nivel mondial.
Caracteristici / descriere
Proprietățile mecanice și estetice ale maselor plastice au influențat în mod semnificativ
design-ul mondial după 1960, o varietate de produse de larg consum, de la caserole și
instrumente de scris până la mobilier și chiar automobile fiind realizate din plastic. Finisajele
lucioase, mate sau rugoase, varietatea cromatică, elasticitatea, transparența, rezistența
mecanică ridicată, greutatea scăzută, lavabilitatea, stabilitatea chimică înaltă sunt
proprietăți care au condus la succesul pe piață al produselor din mase plastice. Inventarea
caserolelor de către Earl Tupperware a revoluționat modul de stocare a alimentelor, spațiul
din frigider putând fi optimizat, iar alimentele conservate mult mai mult timp. Apariția pe
piață a unui număr tot mai mare de produse din plastic a condus la scăderea prețului
materiei prime și implicit a produselor finite, în anii 1960 plasticul fiind considerat materialul
viitorului, din care au fost proiectate chiar și case, precum cea concepută de designer-ul
Quasar Khanh.
Reprezentanți:
1. Quasar Khanh (1934-2016) - Vietnam/ Franța
Lucrări de referință: Mobilier gonflabil Aerospace, automobilul Cube, Casa gonflabilă.
2. Earl Tupperware (1907-1983) - SUA
Lucrări de referință: Caserolele Tupperware.
3. Hans Gugelot (1920-1965) - Germania
Lucrări de referință: Automobilul din mase plastice K67, produs de BMW si Bayer AG
Efecte
Cu toate că multe produse au fost realizate doar experimental ori în serii mici, numeroase
principii de proiectare și materiale derivate din masele plastice se utiliează și în prezent
precum poliuretanul și folia PVC, utilizate în industria auto, PVC-ul utilizat în industria
mobilierului, polietilena în industria ambalajelor, polipropilena în industria electrocasnicelor,
etc. Utilizarea excesivă a maselor plastice a condus în ultimele decenii la poluare, atât a
aerului prin procesul de producție și reciclare, cât și a apelor și solului, efecte ale utilizării
improprii a obiectelor și ambalajelor din mase plastice. În perioada contemporană utilizarea
maselor plastice cunoaște cel mai însemnat declin de după 1960, fiind căutate alternative de
înlocuire a maselor plastice cu materiale nepoluante și biodegradabile.
Mișcarea Antidesign

Antidesign este o mișcare apărută în Italia în anii 1960, ca reacție la limbajul „sărac” al
Modernismului, în viziunea designeri-lor de avangardă, considerând necesar de pus accent
pe stil și estetică.

Ettore Sottsass a avut un rol cheie în desfășurarea Antidesign-ului, alături de grupurile

Radical Design, Achirgram și Superstudio. Noile idei s-au materializat în producerea de
prototipuri de mobilier, expoziții și publicare de manifeste. Mișcarea Antidesign a exploatat
potențialul social și cultural al design-ului și nu a adoptat un stil comercial, care să conducă
la creșterea vânzării de produse. Din punct de vedere estetic, mișcarea a fost influențată de
stilul Pop, prezentat la Bienala de la Veneția din 1964 precum și de limbajul mass-media. De
asemenea, cromatica a fost intens explorată, fiind create asocieri contrare principiilor
moderniste. În același sens, principiile moderniste referitoare la funcționalitate și la
integritatea formei au fost încălcate, Antidesign-ul „îmbrăcând” un stil bogat ornamental.

Antidesign-ul a explorat deopotrivă limbajul de exprimare a kitsch-ului, ironiei și

distorsionării scării, caracteristici regăsite ulterior în lucrările Grupului Memphis,
caracteristici ce au ajuns în timp să aparțină Postmodernismului.

Reprezentanți: Piere-Garibaldi, Sassi, Vico-Magistretti, Enzo-Mari, Frattini, Castiglioni.

Design scandinav
Perioada de manifestare: 1950 - prezent
Contextul apariției
Design-ul scandinav reprezintă o mișcare ce își are originea în cele cinci țări nord europene,
Danemarca, Norvegia, Suedia, Islanda, Finlanda, în anii 1950. Aceasta a prevăzut ca
obiectele de larg consum, folosite zi de zi, să fie accesibile tuturor, nu doar persoanelor
înstărite. Mișcarea a susținut dezvoltarea principiilor Modernismului în țările scandinave.
Caracteristici / descriere
Design-ul scandinav se caracterizează prin funcționalitate, lipsa ornamentației, utilizarea
unui spectru cromatic inspirat din natură (tonuri de verde, albastru, brun) și a nonculorilor
alb, gri și negru. Se pune accent asupra luminii în spațiile ambientale, lumina naturală slabă
fiind compensată prin utilizarea unor tonuri deschise, luminoase, ale culorilor. Având în
vedere suprafețele întinse acoperite de păduri ale țărilor nordice, lemnul devine materia
primă utilizată preponderent în proiectarea de bunuri.
Reprezentanți:
1. Alvar Aalto (1898-1976) - Finlanda
Lucrări de referință: Scaunul Paimio, Tabuert pentru firma Artek, Scaunul Tanc, Vaza Savoy.
2. Arne Jacobsen (1902-1971) - Danemarca
Lucrări de referință: SAS Royal Hotel Copenhaga, Scaunul Ou (Egg Chair), Scaunul Lebădă
(Swan Chair)
3. Verner Panton (1926-1998) - Danemarca
Lucrări de referință: Scaunul Panton.
Firme de referință: IKEA, Electrolux, Erikson, Volvo, Saab.
Efecte
În pofida tranziției design-ului spre Postmodernism, stilul scandinav păstrează intacte
principiile și valorile până în perioada contemporană, produsele fabricate în spațiul
scandinav având cerere pe piață ca urmare a raportului optim între funcționalitate, estetică,
durabilitate și prețul accesibil tuturor.
Design german
Perioada de manifestare: 1950-prezent
Contextul apariției
După încetarea celui de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1953, a fost fondată Școala de
Design din Ulm, Germania (Hochschule für Gestaltung Ulm) de către Inge Aicher-Scholl, Otl
Aicher și Max Bill. Școala de design a dobândit în scurt timp recunoaștere internațională prin
sublinierea contextului holistic, multidisciplinar al design-ului dincolo de abordarea Bauhaus
de a integra arta, manufactura și tehnologia. Subiecte precum sociologia, psihologia,
politica, economia, filosofia și sistemele de gândire au fost integrate alături de estetică și
tehnologie. De-a lungul activității de la Școala de Design din Ulm între 1953-1968, abordările
progresive ale design-ului au fost implementate în cadrul departamentelor de Design de
Produs, Comunicare Vizuală, Construcții industriale, Informații și Departament Video.
Clădirea Școlii de Design din Ulm a fost proiectată de Max Bill, aceasta fiind declarată în
prezent monument istoric. Cu o istorie scurtă, de doar 16 ani, Școala de Design din Ulm s-a
remarcat ca fiind una dintre cele mai reprezentative instituții de profil la nivel mondial, cu
precădere între anii 1950-1960, cu o influență cel puțin egală cu cea a Școlii Bauhaus.
Caracteristici / descriere
Școala de la Ulm a influențat în mod considerabil evoluția design-ului german din a doua
jumătate a secolului al XX-lea. Design-ul german se caracterizează prin preocuparea asupra
laturei funcționale a lucrărilor, prin utilizarea rațională a materialelor, abordând o estetică
universală, adaptabilă unei mari varietăți de utilizatori. Printre cele mai cunoscute
personalități contemporane din domeniu este Dieter Rams, autorul celor 10 principii ale
unui design adecvat.
Principiile unui „Design adecvat”
Rams introduce ideea unei dezvoltări durabile și a uzurii morale ca fiind o „crimă” în anii '70.
În concordanță el s-a întrebat dacă „Design-ul meu este unul adecvat?” Răspunsul formulat
de el a devenit baza celebrelor 10 principii ale sale. După el, „design-ul adecvat”:

1. este inovator – Posibilitățile de progres nu sunt în niciun caz epuizate. Dezvoltarea

tehnologică oferă în permanență noi oportunități pentru variante originale de design. Dar
design-ul creativ se dezvoltă întotdeauna în paralel cu îmbunătățirea tehnologiei și astfel nu
poate avea un sfârșit.
2. face util un produs – Un produs este cumpărat pentru a fi util. Acesta trebuie să ofere
satisfacții nu doar dintr-un punct de vedere funcțional, ci și psihologic și estetic. Un design
adecvat scoate în evidență utilitatea unui produs în timp ce nu mai ține cont de nimic ce ar
putea să distragă atenția de la el.
3. este estetic – Calitatea estetică a unui produs face parte din utilitatea sa deoarece
produsele sunt folosite zilnic și au o influență asupra oamenilor și a stării lor de bine. Doar
produsele bine executate pot fi frumoase.
4. face ca produsul să fie ușor de înțeles – Clarifică structura produsului. Chiar și mai bine,
poate face ca produsul să exprime foarte clar funcția sa apelând la intuiția utilizatorului.
5. este imperceptibil – Produsele care îndeplinesc un scop sunt precum uneltele. Nu sunt
nici obiecte decorative, nici lucrări de artă. Astfel, design-ul lor ar trebui să fie atât neutru,
cât și reținut, pentru a lăsa loc exprimării utilizatorului.
6. este onest – El nu face ca produsul să pară mai inovator, puternic sau valoros decât este.
El nu încearcă să manipuleze consumatorul cu promisiuni care nu pot fi ținute.
7. este de durată – El evită să fie la modă și astfel nu pare niciodată învechit. Față de design-
ul la modă, acesta durează mulți ani – chiar și în societatea de consum a zilelor noastre.
8. este minuțios până la ultimul detaliu – Nimic nu trebuie să fie lăsat la întâmplare. Grija și
precizia în cadrul procesului de design arată respectul față de consumator.
9. este prietenos cu mediul – Design-ul aduce o contibuție importantă la păstrarea mediului
înconjurător. Acesta conservă resursele și minimizează poluarea fizică și vizuală prin ciclul de
viață al produsului.
10. este cât mai puțin cu putință – Mai puțin, dar mai bun – deoarece se concentrează pe
aspectele esențiale, iar produsele nu sunt împovărate cu elemente neesențiale. Înapoi la
puritate, înapoi la simplitate.

Reprezentanți:
1. Dieter Rams (n. 1932)
Lucrări de referință: Radio Braun SK 4, Radio TP1, Radio RT 20, Radio T1000.
2. Max Bill (1908-1994)
Lucrări de referință: clădirea Școlii din Ulm, ceasuri proiectate pentru compania Junghans.
3. Otl Aicher (1922-1991)
Lucrări de referință: Logo Lufthansa, Logo Jocurile Olimpice, Munchen - 1972.
4. Rolf Heide (n. 1932)
Lucrări de referință: Patul stivuibil.
Efecte
În pofida închiderii a două dintre cele mai importante școli de design la nivel internațional,
Școala Bauhaus și Școala din Ulm, design-ul german a continuat și continuă să se dezvolte în
raport cu evoluția tehnologică, mari companii producătoare precum AEG, Braun,
Volkswagen, BMW, Siemens și multe altele fiind promotori ai design-ului .
Design englez
Perioada de manifestare: 1950 - prezent
Contextul apariției
Cu cea mai lungă evoluție la nivel internațional, avându-și bazele perioada de manifestare a
Revoluției Industriale, design-ul englez s-a dezvoltat constant în raport cu factorii politici,
economici și sociali. Influențat de principiile Modernismului, în a doua jumătate a secolului
al XX-lea, design-ul englez avea să se individualizeze printr-o estetică proprie, caracterizată
prin rafinament și prin soluții tehnice de ultimă generație.
Caracteristici / descriere
În contextul în care Marea Britanie a reprezentat și reprezintă una dintre marile puteri
economice la nivel mondial, investițiile în dezvoltarea tehnologică și implicit în domeniul
design-ului au fost constante. După o dezvoltare industrială și a sistemelor de transport fără
precedent, Marea Britanie a reprezentat un etalon în domeniul design-ului secolului al XX-
lea. Utilizând principiile Modernismului, design-ul englez s-a individualizat prin eleganța și
rafinamentul specifice casei regale, lucrările de design distingându-se prin elemente
decorative discrete (inserții cromate, forme rotujite, utilizarea de materiale elegante
precum catifeaua sau pielea, etc.). Din punct de vedere cromatic, culoarea roșie a fost
frecvent utilizată prin asociere cu negru sau cu inserțiile metalice, contrast ce oferea
rafinament vizual lucrărilor.
Reprezentanți:
1. Alec Issigonis (1906-1988)
Lucrări de referință: Automobilul Mini.
2. Giles G. Scott (1880-1960)
Lucrări de referință: Cabina telefonică K2.
3. Albert Durrant (1898-1986)
Lucrări de referință: Autobuzul supraetajat Routemaster.
4. Edward Johnston (1872-1944)
Lucrări de referință: Logo Underground (destinat metroului londonez).
Efecte
Cu o dezvoltare constantă și durabilă, designul englez din a doua jumătate a secolului al XX-
lea influențează design-ul contemporan, printre cele mai cunoscute exemple fiind
reinterepretările automobilului Mini și a autobuzului Routemaster, adaptate estetic și
tehnologic cerințelor actuale.
Design francez
Perioada de manifestare: 1950-prezent
Contextul apariției
Cu o evoluție dinamică, încă din secolul al XIX-lea, design-ul francez se caracterizează prin
creativitate și rafinament, coroborate cu latura funcțională. După cel de-Al Doilea Război
Mondial, design-ul francez s-a dezvoltat în raport cu principiile Modernismului, punând
accent pe cercetare și experimentare.
Caracteristici / descriere
Cultura vizuală franceză a influențat fără echivoc design-ul din cea de-a doua jumătate a
secolului al XX-lea, în pofida principiilor adoptate ale Modernismului. Caracterul
experimental a condus la noi forme de exprimare în cadrul paradigmei moderniste, design-
ul francez individualizându-se prin prin forme îndrăznețe, rafinate, utilizarea de texturi și
pattern-uri, utilizarea unui spectru cromatic variat, cu contraste puternice. Industria auto
franceză ilustrează caracterul experimental al design-ului prin abordări neconvenționale atât
din perspectiva formei, cât și a materialelor utilizate. Industria auto franceză generează
primul automobil de tip hatch-back, ce anticipează autoturismele contemporane, ce oferă
nu doar un bun acces și vizibilitate, ci și posibilitatea configurării habitaclului în funcție de
nevoile utilizatorilor. De asemenea, sunt experimentate noi metode de proiectare, cu
ajutorul computerului precum și noi materiale pentru protecția pasivă a călătorilor din
automobile (planșe de bord capitonate cu poliuretan, bare de protecție din mase plastice).
Reprezentanți:
1. Gaston Juchet (1930-2007)
Lucrări de referință: Renault 16 - primul autombil tip hatch-back.
2. Michel Boué
Lucrări de referință: Renault 5.
3. Robert Opron (1932-2021)
Lucrări de referință: Citroen SM, Citroen CX, Renault Fuego, Renault 25.
Alte automobile reprezentative: Renault 4 „La Parisienne” (1963 - 1967), Renault 12 (1969) -
primul automobil proiectat cu ajutorul computerului.
Efecte
Caracterul experimental al design-ului francez se aplică și în prezent, în toate ramurile
domeniului. Contextul economic superior permite designerilor francezi să cerceteze noi
metode de proiectare și de exprimare creativă, să acceseze tehnologii de ultimă generație.
Design-ul francez contemporan tinde să se dezvolte prin interferarea cu noi culturi, prin
deschiderea de studiouri creative, asemenea celui deschis de către compania franceză
Renault la București.
Design italian
Perioada de manifestare: 1950 - prezent
Contextul apariției
Cu o evoluție fulminantă în secolul al XX-lea design-ul italian se caracterizează prin
creativitate și dinamism. După cel de-Al Doilea Război Mondial, design-ul italian s-a
dezvoltat în raport cu principiile Modernismului, însă cultura vizuală națională și-a lăsat
amprenta prin forme cursive, fluide, printr-o cromatică dinamică, contrastantă, dominată de
culori calde și tonuri intense.
Caracteristici / descriere
Caracterizat de creativitate, design-ul italian a cunoscut o dezvoltare fără precedent în a
doua jumătate a secolului al XX-lea prin utilizarea maselor plastice. Materialul a permis
elaborarea de noi forme, cursive, rotunjite și experimentarea a numeroase variante
cromatice. De asemenea, design-ul italian se caracterizează și prin alăturarea contrastantă
de materiale precum marmura și oțelul. Design-ul italian este recunoscut inernațional
pentru aportul adus în stilistica automobilului, una dintre cele mai reprezentative
personalități fiind Giorgetto Giugiaro.
Reprezentanți:
1. Achille si Giacomo Castiglioni (1918-2002 / 1913-1968)
Lucrări de referință: Lampa Arco.
2. Marco-Zanuso și Richard-Sapper (1916-2002 / 1932-2015)
Lucrări de referință: Telefonul Grillo.
3. Ettore Sottsass (1917-2007)
Lucrări de referință: Mașina de scris Valentine.
4. Giorgetto Giugiaro (n. 1938)
Lucrări de referință: Alfa Romeo Giulia Sprint GT (1963), Lotus Esprit (1972), Lancia Delta
(1979), Volkswagen Golf I (1979), Fiat Panda (1980).
Efecte
Expresivitatea vizuală a design-ului italian, este caracteristică și în perioada contemporană,
abordările fluente, rafinate, coroborate cu o cromatică dinamică, individualizând design-ul
italian la nivel mondial.
Postmodernism
Perioada de manifestare: 1972 - prezent
Contextul apariției
Postmodernismul a apărut ca o reacție deliberată conștientă la „universal”, limbajul oficial al
Modernismului, încercând să discrediteze ideea de originalitate prin încălcarea normelor și
canoanelor impuse în domeniu. Au fost explorate noi abordări, susținând ideea de a merge
mai sus și dincolo de orice a fost creat înainte, de a oferi emoție prin absobția și restilizarea
în manieră individuală a motivelor retro împrumutate din varii domenii. Demolarea
controlată a blocurilor cu 11 etaje din St. Louis, SUA, ce alcătuiau complexul rezidențial Igoe
Pruit, proiectat de arhitectul Minoru Yamasaki în manieră modernistă, constituie în mod
simbolic începuturile Postmodernismului. Demolarea prin implozie a avut loc la 15 iulie
1972, distrugerea întregului complex fiind concepută asemenea unui protest împotriva
constrângerilor principiilor moderniste.
Caracteristici / descriere
Culori vibrante, linii și forme rigide ori elemente tipografice îndrăznețe, reprezintă doar
câțiva dintre factorii ce au fost adoptați în proiectele postmoderniștilor. O întreagă
generație de tineri designeri, precum Scher, Brody Neville, Weingart Wolfgang, părea să
parodieze viziunea modernistă a propriilor profesori, manifestând o disconsiderare flagrantă
asupra normelor impuse de acest curent. În acel context, alte stiluri precum Punk, Retro,
Grunge ori Techno au fost asimilate în așa numita dezordine controlată a
Postmodernismului. Deși privită cu scepticism, mișcarea postmodernistă a asimilat și
domeniile conexe arhitecturii precum design-ul industrial, ambiental și nu în ultimul rând cel
grafic. Designul italian Ettore Sottsass, alături de partenerul său austriac Thun Matteo au
format în anii 1980 Grupul Memphis, ce au proiectat începând cu 1981, mobilier și obiecte
decorative din metal, plastic și ceramică. Abordarea nonconformistă, futuristă a trimis o
undă prin lumea design-ului.
Reprezentanți:
Grupul Memphis
Lucrări de referință: Biblioteca Carlton, Biblioteca Casablanca, Lampa Tahiti, Masa Brazil,
Masa Flamingo, Scaunul Bel Air, Super lamp.
Compania Ideo
Lucrări de referință: Mouse Microsoft, Imprimanta Apple.
Efecte
În prezent, la cinci decenii de la primele manifestări postmoderniste, mulți designeri încă se
ghidează în activitatea profesională după idei ale curentului, precum deconstructivismul,
multiculturalismul ori pastișa, încercând să răspundă provocărilor prezente. A fost dovedit
astfel că mișcarea postmodernistă reprezintă expresia timpului în care trăim, un timp al
schimbărilor și contrastelor.
Retrofuturism
Contextul apariției
Retrofuturismul este o tendință în artele creative și în design, care exprimă influența unor
reprezentări ale viitorului produse într-o epocă anterioară. Dacă „futurismul” presupune
anticiparea a ceea ce va veni, retrofuturismul reprezintă amintirea acelei anticipări.
Retrofuturismul este caracterizat printr-un amestec de stiluri retro cu tehnologie
avangardistă.
Caracteristici / descriere
Între 1989-1993, în calitate de designer șef la „Volkswagen of America Design Center” din
Simi Valley, California, J Mays a dezvoltat o reinterpretare a cunoscutului model Beetle,
automobilul intrând în producția de serie din 1994, sub denumirea de Volkswagen „New
Beetle”. Acesta a fost începutul unei serii de reinterpretări postmoderniste a unor
automobile celebre precum Mini sau Ford Thunderbird, lucrări ce ilustrează principiile
mișcării culturale Retrofuturism.
Reprezentanți:
J Mays (n. 1954)
Lucrări de referință: Volkswagen „New Beetle”, Ford Thunderbird, Mini.
Efecte
Ecouri ale activității lui J Mays sunt resimțite și în perioada contemporană, principiile
retrofuturiste fiind aplicate cu succes nu doar în domeniul auto, ci și în cel al electronicelor și
electrocasnicelor Russell Hobbs , SMEG, etc.
Design contemporan
Termenul „contemporan” înseamnă „din această perioadă”, fapt ce face ca design-ul contemporan
să fie dificil de definit. Datând încă din anii 1970, design-ul contemporan se subordonează
Postmodernismului , împrumutând elemente din multe alte estetici. În Postmodernism se pot
observa multe influențe din designul modernist, Art Deco și chiar Futurism. Un alt criteriu definitoriu
al design-ului contemporan este acela că se află într-o continuă evoluție. Ceea ce este astăzi „de
ultimă oră”, ar putea să se schimbe în scurt timp. Astăzi, aspectul este definit prin linii curbe, culori
neutre și minimalism, dar ar putea cunoaște noi moduri de exprimare în viitor.

Reprezentanți: Karim Rashid, Milton Glaser, Naoto Fukasawa, Tom Dixon, Yves Behar.

Karim Rashid, născut în anul 1960 este un designer de produs de origine egipteană, dar care
a trăit și s-a dezvoltat în Canada. Lucrările sale includ articole de lux, mobilier, corpuri de
iluminat, branding și ambalaje. Revista „Time” l-a descris ca fiind „cel mai cunoscut designer
de produs din toate cele două Americi” și „Prince of Plastic”. Karim Rashid are studiouri de
design în New York, Miami, dar și în Mexic și Belgrad.

Milton Glaser, născut în anul 1929, este unul dintre cei mai cunoscuți designeri grafici din
Statele Unite ale Americii. Lucrările sale includ logo-ul I ❤ NY, posterul psihedelic Bob Dylan
și logo-urile pentru DC Comics și Brooklyn Brewery. În 1954, Glaser a fost co-fondator al
studioului Push Pin și a fondat revista New York alături de Clay Felker, iar în anul 1974 a
înființat Milton Glaser, Inc.. Lucrările sale de artă au fost prezentate în numeroase expoziții
și plasate în colecții permanente în multe muzee din întreaga lume. Glaser a primit
numeroase premii pentru munca sa, însă cel mai important este premiul Medalia Națională
a Artelor, oferită de președintele SUA, Barack Obama, în anul 2009. Glaser a fost primul
designer grafic care a primit această distincție.

Naoto Fukasawa s-a născut în Kōfu, Japonia în anul 1956. A absolvit în 1980 studiile
Universității de Arte de la Tama cu o diplomă în Design de produs. Fukasawa a lucrat la IDEO
în San Francisco, California și ulterior a contribuit la înființarea biroului IDEO din Tokyo,
Japonia. În anul 2003 a fondat studioul de design care îi poartă numele - Naoto Fukasawa
Design. Fukasawa a colaborat cu producătorul de aparatură electrocasnică „± 0”, dar și cu
companii italiene B&B Italia, Driade, Magis, Artemide, Danese și Boffi, precum și din
Germania. Începând din anul 2012, Fukasawa este unul dintre membrii 21 21 DESIGN SIGHT,
primul muzeu de design din Japonia. Fukasawa a dezvoltat în paralel și o carieră universitară
la Universitatea de Arte Musashino, iar din 2014 predă disciplina Design Integrat la
Universitatea de Arte Tama. Multe dintre lucrările sale sunt incluse în colecția permanentă
de la Muzeul de Artă Modernă (MoMA). Acesta a fost descris de Bloomberg Businessweek
drept unul dintre cei mai influenți designeri din lume.

Tom Dixon s-a născut în anul 1959 în Sfax, Tunisia și a devenit cunoscut la jumătatea anilor
'80 datorită unui proiect de mobilier realizat din metal sudat, numit „Space”. Dixon a lucrat
ca autodidact, fiind descris de presa de specialitate ca fiind un „talentat designer
neîncadrat”. Până la sfârșitul anilor 1980, lucra pentru studioul italian Cappellini pentru care
a proiectat recunoscutul scaun „S”. În 1993 a participat la „Cea mai mare expoziție de design
de mobilier britanic din secolul al XX-lea”, organizată de Helmut Diez în Bremerhaven,
Germania. În 1998, Tom a fost numit designer șef de către producătorului de mobilier
Habitat și mai târziu a devenit director creativ, până în anul 2008.
În anul 2002, Dixon și-a înființat propriul studio de design sub numele de „Tom Dixon”.
Compania are sediul în Portobello, Londra. În 2004, Proventus, compania de investiții
private din Suedia, a fuzionat cu Tom Dixon pentru a înființa Design Research, o companie
de proiectare și dezvoltare de produse. Studioul „Tom Dixon” lansează bi-anual colecții de
corpuri de iluminat și mobilier la târgul internațional de mobilă din Milano și la London
Design Festival. În 2012, compania a lansat prima sa gamă de accesorii la Maison et Objet,
Paris. Produsele companiei sunt vândute internațional în 65 de țări. În 2007, Dixon a lansat
Design Research Studio, un studio de design interior. Printre cele mai cunoscute proiecte
sunt Restaurant la Royal Academy din Londra, Restaurantul lui Jamie Oliver din Londra,
Barbecoa și Shoreditch House. În anul 2016, Dixon a colaborat cu Revolution Precrafted
pentru proiectarea unei case prefabricate numită HOME. Lucrarea este inclusă în colecțiile
permanente ale Muzeului de Artă Modernă din New York și ale Muzeului Victoria și Albert
din Londra. În 2017, brandul Tom Dixon a lansat prima colecție de textile Super Texture,
care prezintă trei seturi de perne.

Yves Béhar este un designer, antreprenor și educator elvețian, născut în 1967. El este
fondatorul și designerul principal al Fuseproject. Béhar este, de asemenea, co-fondator și
Chief Creative Officer a companiei August și este co-fondator al Canopy, un nou spațiu de
cooperare cu sediul în San Francisco. Activitatea de designer a lui Béhar vizează integrarea
produselor comerciale cu sustenabilitatea și binele social. În 2011, Premiile Conde Nast
pentru inovare și design l-au recunoscut ca designer al anului. Printre clienții săi s-au
numărat Herman Miller, Movado, PUMA, Kodak, MINI, Western Digital, See Better to Learn
Better, General Electric, Swarovski, Samsung, Happiest Baby, Jimmyjane, Prada și, nu în
ultimul rând, Cobalt Robotics.
Bibliografie selectivă
1. Ailincăi Cornel, Introducere în gramatica limbajului vizual, Editura Dacia, București 1982.
2. Alegre Irene, Star Product Designers, Editura Harper Design, New York, 2013.
3. Armstrong-Wilson Charles, Heseltine Richard, Howard Keith, Hunt Phil, McKay Malcolm, Noakes
Andrew, Presnell Jon, The Car Book - The Definitive Visual History, Editura Dorling Kindersley Limited,
Londra 2011.
4. Arnheim Rudolf, The Dynamics of the Architectural Form, University of California Press, Berkeley,
L.A., London 1977.
5. Batali Luminița, Introducere în istoria designului, Ediția a II-a, Editura Fundației Ileana - Artă,
Design, Arhitectură, București, 2017.
6. Benoist Luc, Semne, simboluri și mituri, Humanitas, București 1995.
7. Berman Alan, Green Design, a Healthy Home Handbook, Editura Frances Lincoln Limited
Publishers, 2008.
8. Börsen Hottmann, Nina, Italian Design, Benedikt Taschen, Köln 1995.
9. Burton Jerry, America's Sports Car - Yesterday, Today, Tomorrow, Editura Universe, New York
2008.
10. Chevalier Jean, Gheerbrant Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București 1995.
11. Dent Andrew H., Sherr Leslie, Material Innovation - Packaging Design, Editura Thames & Hudson,
New York 2015.
12. Droste Magdalena, Bauhaus 1919 –1933 Reform and Avant-garde, Editura Taschen, 2006.
13. Droste Magdalena, Bauhaus 1919 –1933, Editura Taschen, 2019.
14. Fiell Charlotte & Peter, Chairs, 1000 Masterpieces of Modern Design, 1800 to the Present Day,
Editura Goodman Fiell, Londra, 2012.
15. Fiell Charlotte & Peter, Scandinavian Design, Editura Taschen, Koln 2005.
16. Fishel Catharine, 401 Design Meditations, Editura Rockport Publishers, SUA 2005.
17. Gombrich E. H., Istoria Artei, Editura Art, București 2012.
18. Higgs Antonia, 25 Insights into Extraordinary Innovation & Design, Editura Goodman, 2015.
19. Hoban Sally, Collecting Modern Design, Editura Miller s, Londra, 2001.
20. Holland Julian, Fender Keith, Boyd-Hope Gary, Randle Falconer Jonathan, Herring Peter, Langston
Keith, Lohani Ashwany, McKay Malcolm, Wilcock David, The train Book - The Definitive Visual
History, Editura Dorling Kindersley Limited, Londra 2014.
21. Hornak Francesca, History of the World in 100 Modern Objects, Editura Portico, Londra 2015.
22. Laban Brian, Cars - The Early Years, Editura H.F. Ullmann, Potsdam, 2011.
23. Miller Judith, 20th Century Design - The Definitive Illustrated Sourcebook, Editura Miller's, 2009.
24. Nicolescu Corina, Case, conace și palate vechi românești, Editura Meridiane, București 1979.
25. Oliveti Chiara, Uzzani Giovanna, Designul secolului XX, Editura Scala Group, Florența 2009.
26. Scheidig Walther, Beyer Aufnahmen Claus, Bauhaus, Weimar 1919-1924, Werkstattarbeiten,
Editura Edition Leipzig 1966.
26. Stafford Cliff, De Chabaneix Jilles, Arta de a tăi în oraș, Editura Humanitas, București 2008.
27. Wilkinson Philip, Great Designs - The World's Best Design Explored &Explained, Editura Dorling
Kindersley Limited, Londra 2013.
28. Zerbst Rainer, Antoni Gaudi, Benedikt Taschen, Köln 1988.
29. 100 Years of Iconic Toys, Editura Roads Publishing, Dublin 2016.