COMUNICAREA VIRTUALĂ: DISTANȚARE INTERPERSONALĂ

ȘI ÎMBRĂȚIȘAREA ECRANULUI
VIRTUAL COMMUNICATION: INTERPERSONAL DISTANCING
AND HUG OF THE SCREEN

Eugenia ZAIȚEV1

Abstract
As we know, we confront with a pandemic crisis nowadays, which it led to
more social and behavior changes. The communication suffers also some modi-
fications by human order, and at technological level. In this text I will approach the
communication from cultural and online point of view, this is to emphasize the
impact of technology on interpersonal dialogue. In very short time, it was imposed a
new communication: efficiency and cold. Work from home (WFH) became a new
reality, a new approach to each other, but only through the power of screen. The
screen, this friend of contemporary people, it gathers us at various online events, it
invites us at virtual discussions and even at work. However, the virtual
communication forms a distance between persons, and the hug, which normally, it
heals the sadness and fear, it becomes a memory or a longing.
Keywords: communication, online, distancing, screen

1. Noțiuni introductive
Comunicarea este un domeniu larg și din ce în ce mai necesar în era
tehnologiei. Astăzi vorbim despre un alt tip de comunicare, despre alte mijloace de a
comunica sau surse de acces spre a împărtăși ceva, cuiva, undeva.
În acest studiu voi analiza importanța comunicării virtuale și modul cum
aceasta ne-a schimbat gândirea, comportamentul, limbajul chiar. Vom vedea în ce
măsură tehnologia influențează comportamentul uman și al dialogului interpersonal,
întrucât nu putem ocoli un smartphone sau un laptop. Astfel, puterea ecranului este
prezentă în casa oricui pentru a interacționa cu celălalt. Putem observa cu ușurință că
măsurile pandemice impuse peste tot, pe care le știm foarte bine, au modificat atât
modul de lucru în diverse domenii de activitate, cât și modul de comunicare între
persoane. Comunicarea interpersonală devine tot mai distanțată, iar online-ul
înlocuiește un câmp larg de exprimare, dialogare și interacțiune cu celălalt. Prin
urmare, vedem că într-un timp foarte scurt s-a impus o nouă comunicare: eficientă,
dar și rece, cu distanțare interpersonală, dar cu îmbrățișarea ecranului.

1 Asist. asoc. at Univ. „Al. I. Cuza”, Iași, România. eugenia.zaitev@gmail.com

184
 2. Forța ecranului în dialogul interpersonal

Până nu demult timp, omenirea era influențată de forța consumerism-ului, în

care se consuma mult, de la produse alimentare până la fluxul de știri. Consumul de
imagini prin ecranizare creionează o altă lume. Acum, ecranul obține tot mai mult
alte dimensiuni în alimentarea de imagini. Prin intermediul ecranizării se dă viață
unei idei, unui eveniment, unui mesaj, pentru a fi vizibil celorlalți. Acest lucru
reprezintă, practic, o umplere a golului social. Dialogul interpersonal este înlocuit
printr-un cadru sonor sau prin forța imaginii statice ori dinamice.
Astăzi, comunicăm tot mai des prin intermediul rețelelor sociale, pentru că
este sănătos și eficient, doar că ceea ce mișcă spiritul și mintea cu adevărat – nu se
întâmplă cu un icon sau cu un emoticon de pe ecranul laptopului sau al telefonului.
Ecranul, un amic al oamenilor contemporani, ne adună la diverse evenimente online,
ne invită la discuții virtuale și chiar la muncă. Epoca în care trăim este o epocă a
ecranului global, consideră Gilles Lipovetsky și Jean Serroy în studiul lor despre
forța ecranului. Este un secol al „ecranului omniprezent și multiform.” De ce? – cel
puțin pentru că înregistrăm mișcarea prin imagine și apoi o oferim publicului spre
vizionare, fie că vorbim despre fragmente din viața privată ori cadre de la serviciu
cu colegi și pentru colegi. În acest context, vorbim despre o lume virtuală, dar care
este o lume artificială. Suntem în online, dar nu suntem în momente vii, ci doar în
imagini. În fond, se creează o „imagine-exces”, datorită fluxului de imagini de pe
diverse site-uri și a vitezei de schimbare a acestora. Imaginea-exces apare ca efect al
noilor tehnologii, iar „realitatea virtuală presupune concretizarea acestei imagini-
exces prin crearea unei lumi artificiale. Astfel, se conturează artefactul personajelor,
decorului, datorită tehnologiei digitale contemporane.”1
Ne putem aminti despre studiile cu privire la limbajului trupului, unde
îmbrățișarea are o putere spectaculoasă de a vindeca răni, frici, tristeți, neînțelegeri,
de a ne face mult mai uniți și mai înțelegători. La polul opus se află îmbrățișarea
online, care este sigură din punct de vedere sanitar, dar care rămâne doar în sfera
imaginarului. Ne unim cu celălalt în online, de fapt, aceasta este o îmbrățișare cu
telefonul, tableta sau laptopul. Prin ecran lumea parcă vede o altă lume; ecranele se
interconectează, devin o obișnuință și un mod de conexiune cu celălalt. „Rețeaua
ecranică ne-a transformat modurile de viață, relația noastră cu informația, cu spațiul-
timp, cu călătoria și cu consumul, ea devenit un instrument de comunicare și de
informare, un intermediar cvasiinevitabil în rapoturile noastre cu lumea și cu
ceilalți.”2
3. Work from home (WFH)

Trăim vremuri dificile, cu adaptări noi, cu speranțe, unde atât comunicarea

interpersonală privată, cât și cea profesională se desfășoară în online. Studiile arată

1 Cf. Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, Ecranul global. Cultură, mass-media și cinema în epoca
hipermodernă, traducere de Mihai Ungurean, Editura Polirom, 2008.
2 Ibidem, pp. 252-253.

185
că ceea ce apare nou în societate, creează și noi viziuni sociale. Cum ar trebui să
primim modificările sociale? Gânditorul englez Martin Hollis crede în experiența
rațională, ceea ce determină un îndemn al principiilor raționale. Căci, susține acesta,
„lumina rațiunii trebuie să realizeze progrese – de la ceea ce știm deja la ceea ce
suntem îndreptățiți să credem despre necunoscut”3, rațiunea fiind un fundament sau
un sprijin pentru ceea ce este nou.
Acum interacțiunea cu colegii de serviciu se face de-acasă, iar obligațiile de
serviciu se rezolvă din propriul birou – doar printr-un click. Astfel, Work from home
(WFH) a devenit o nouă realitate, un nou mod de a lucra în câmpul muncii prin care
apropierea unul față de celălalt se face doar prin forța ecranizării. Acest mod de a
lucra de-acasă a venit peste noi pe neașteptate, plasându-ne în același timp real pe un
mic ecran. Suntem împreună, dar numai pe ecranul inteligent. Păstrăm distanțarea
interpersonală recomandată, însă ne obișnuim cu o nouă formă de apropiere față de
celălalt: prin intermediul mediul virtual, care încântă, dar care ne înstrăinează, într-
un fel, de ceilalți.
Cinematograful clasic se transformă în home cinema, deoarece „ecranul
televizorului operează o ruptură profundă de cinematograf, atât timp cât receptarea
imaginilor se efectuează la domiciliu.”4 Tehnologia actuală aduce spectacolul acasă,
apărând ca un „cinema la domiciliu”, diferența constând doar în dimensiunea
ecranului și a confortului de pe fotoliu. ”Individualizarea ecranului merge mână în
mână cu o experiență particulară legată de imagini”5, care generează comentarii,
conversații online și schimburi de idei. Întreaga lume este astfel reflectată pe micul
ecran.
4. La ce ne ajută tehnologia actuală?

Tehnologia are o forță uimitoare de a ecrana realitatea, de a ne schimba și de

a conferi un nou sens existenței, atât prin frecventele mijloace de comunicare
virtuală: facebook, youtube și alte rețele sociale, cât și prin faptul de a lucra de-
acasă. „Facebook și celelalte rețele sociale au reușit să ne transforme în niște oameni
care preferă să se închidă în ei și să fie tăcuți atunci când ies din casă, pentru că le e
mult mai ușor și mult mai la îndemână să-și arate emoțiile, trăirile și greutățile
printr-o postare publicată în social media.”6 Noul standard de comunicare astăzi este
facebook-ul, unde nu avem nevoie de afișarea vreunui site sau de vreun număr de
contact telefonic, pentru a ne exprima ideile sau impresiile. Este o nouă formă de
socializare cu celălalt.
Suntem în căutarea comunicării, s-a creat o nevoie de comunicare
interpersonală, „iar Facebook este iluzia că trăiești într-o comunitate în care ideile și

3 Martin Hollis, Introducere în filosofia științelor sociale, traducere de Carmen Dumitrescu, Dragan
Stoianovici, Editura Trei, București, 2001, p. 12.
4 Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, op. cit., p. 204.
5 Ibidem.
6 Cristian Florea, FaceMash și nevoia de validare. Scurtă istorie a Facebook-ului, în volumul

coordonat de Cristina Hermeziu, Viața pe Facebook. Dau like, deci exist, Polirom, Iași, 2020, p. 169.

186
valorile tale se mai pot face auzite și poate vor influența în bine o anumită evoluție a
lucrurilor.”7 Este o goană după imagini, informații, impresii, adică o umplere a
golului real. În cazul lucrului cu textul, „scrierea digitală modifică autorul și
cititorul, cât și modul de păstrare a textelor, precum și viața cotidiană” 8, pentru că
lectura dintr-o carte clasică este incomparabilă cu cea virtuală. Dacă a citi o carte în
format fizic conferă o îmbogățire spirituală prin atingerea foilor, atunci lectura
aceleiași cărți de pe micul ecran redă o anumită comoditate, dar simplifică
imaginația. Pe de altă parte, prin intermediul mediului virtual, poți dezbate imediat
orice carte sau un pasaj, prin trimiterea unui mesaj împreună cu diverse emoticoane.
Este o mișcare continuă de imagini și scrieri digitale, care formează o comunicare
interpersonală rapidă, folosind doar un device în detrimentul bagajului de cărți mari.
Lumea tehnologiei digitale a schimbat totul: percepția, stilul de comunicare
și rezoluția imaginii. Astăzi, chiar și televiziunea rezonează cu noi dimensiuni
tehnologice. Tehnologia digitală folosește modul binar de reprezentare a informa-
țiilor – imaginea video și sunetul, fapt ce sugerează că tehnologia digitală reprezintă
un standard în producția de TV, de la înregistrare la producție și până la difuzare.
„Undele fizice sonore produse de vocea unui prezentator sunt captate de microfon”9,
iar o cameră de luat vederi transformă culorile și imaginile aflate în mișcare, în
semnale electrice, pentru a fi transmise cât mai fidel receptorilor TV de-acasă.
„Imaginea e liberă de orice cenzură, de orice limită tehnologică”10, care se manifestă
într-un flux continuu. Imaginea devine o lume, ea creează o istorie audio-vizuală atât
în perimetrul televiziunii, cât și în cel al internetului, unde fiecare își reflectă
realitatea postând câte ceva din viața personală.
Ceea ce înainte puteam să vedem doar rulând o listă de canale pe ecranul
unui televizor, acum putem urmări o știre sau o emisiune direct pe telefon; ba, mai
mult, putem interacționa în direct cu realizatorii unei emisiuni, lăsând un mesaj pe
platforma digitală sau luând legătura telefonică cu aceștia. Este o formă de comu-
nicare utilă, interesantă, eficientă. „Televiziunea este mijlocul de comunicare
audiovizual cu cea mai mare răspândire în societatea contemporană”11, iar internetul
vine ca o formă auxiliară pentru publicul larg, care poate urmări mai mult conținut
pe platformele digitale decât pe postul de TV, unde timpul unei producții este
limitat. Cu ajutorul tehnologei putem lăsa comentarii, întrebări, soluții pe plat-
formele digitale ale posturilor de TV sau pe paginile de facebook ale acestora. Drept
urmare, în cazul televiziunii, se pare că tehnologia actuală reprezintă un avantaj, o
formă de dezvoltare și un criteriu bun de comunicare cu publicul de-acasă.
Am dat acest exemplu cu televiziunea pentru a analiza utilitatea tehnologiei,
care vine peste noi într-un ritm alert. Cert este că digitalul constituie părți opuse:
7 Tudorel Urian, Jurnalul unui om leneș, în volumul coordonat de Cristina Hermeziu, op. cit., p. 113.
8 Cf. George Bondor, Cristian Nae, Imagine și text, Ed. Univ. „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2012.
9 Jonathan Bignell, Jeremy Orlebar, Manual practic de televiziune, traducere de Carmen Catană,

Editura Polirom, Iași, 2009, p. 31.

10 Jean-Luc Marion, Crucea vizibilului. Tablou, televiziune, icoană – o privire fenomenologică,

traducere și postfață: Mihail Neamțu, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 79.

11 Jonathan Bignell, Jeremy Orlebar, op. cit., p. 18.

187
pozitiv și negativ, prin faptul că pe de o parte deschide diverse oportunități de
afirmare și de informare, iar pe de altă parte, digitalul impune genuri consumatoare
de efecte speciale. Deoarece, realitatea virtuală înseamnă redarea sau oglindirea
realității însăși.
Concluzie

Ecranul este ca un obiect al mediatizării realității, înglobând diverse

evenimente și grupuri de oameni. Realitatea virtuală este transmisă sub noi forme
datorită rețelelor digitale. Tehnologia actuală determină o provocare și o depășire a
sinelui. Este o formă de adaptare și un grad de evoluție. Aceeași imagine virtuală nu
modifică esența subiectului, ci forma și calitatea tehnică a realității transmise pe
micul ecran, pe care cu toții „îmbrățișăm” de-acasă. Ne confruntăm cu o comunicare
interpersonală nouă, sănătoasă, eficientă.

Bibliografie

1. Bignell, Jonathan, Jeremy Orlebar, Manual practic de televiziune, traducere

de Carmen Catană, Editura Polirom, Iași, 2009.
2. Bondor, George, Cristian Nae, Imagine și text, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2012.
3. Ciascai Liliana, Iuliana Marchis, Educația interculturală și multimedia,
editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2008.
4. Collet, Peter, Cartea gesturilor europene, traducere de Andreea Răsuceanu,
Editura Trei, București, 2006.
5. Hermeziu, Cristina, Viața pe Facebook. Dau like, deci exist, Editura Polirom,
Iași, 2020.
6. Hollis, Martin, Introducere în filosofia științelor sociale, traducere de
Carmen Dumitrescu, Dragan Stoianovici, Editura Trei, București, 2001.
7. Iacob, Ionela Florina, Sănătate, Boală, Vindecare. O perspectivă socio-
culturală, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2013.
8. Lipovetsky, Gilles, Jean Serroy, Ecranul global. Cultură, mass-media și
cinema în epoca hipermodernă, traducere de M. Ungurean, Polirom, 2008.
9. Marion, Jean-Luc, Crucea vizibilului. Tablou, televiziune, icoană – o privire
fenomenologică, traducere și postfață: Mihail Neamțu, Deisis, Sibiu, 2000.
10. Pease, Allan, Limbajul trupului. Cum pot fi citite gândurile altora din
gesturile lor, traducere de Alexandru Szabo, Polimark, București, 1995.
11. Șerbănescu (Vasilescu) Andra, Cum gândesc și cum vorbesc ceilalți.
Prin labirintul culturilor, Editura Polirom, Iași, 2007.

188