Caracterizare de personaj – Ionuț Jder

Prezentând un element descriptiv pentru trilogia „Frații Jder”, plămădită de

ilustrul Mihail Sadoveanu, citatul „Devotamentul este noblețea însăși”, pune în
lumină doza considerabilă de curaj, respect și fidelitate, ce conturează acțiunea
lucrării, fiind întruchipată și concentrată în imaginea protagonistului Ionuț Jder.
Înfățișându-se ca personajul prinicipal, dinamic, multidimensional și eponim al
lucrării, ce aparține tipologiei tânărului în devenire, Ionuț Jder, mezinul comisului
Manole Păr-Negru, înregistrează o evoluție de proporții, stimulată de familia
acestuia, dar și de alte personaje secundare ca: starostele Nichifor Căliman și
jupăneasa Ilisafta. Cunoscând prietenia prin frăția de cruce cu Alexăndrel Vodă,
personajul realizează cea dintâi faptă de vitejie, salvându-l pe fiul domnitorului din
capcana întinsă de oamenii hoțului Grigorie Gogolea. „Am văzut că ești vrednic și știi
atâtea lucruri. Și ai în domnia ta o bărbăție și o credință.”, spune Alexăndrel Vodă,
evidențiind încă odată maturizarea fizică și militară a protagonistului, de care dă
dovadă și în urma recuperării Nastăi – femeia iubită, din seraiul lui Suleiman-Beg.
Întors la cetatea Crăciuna, cuviosul Nicodim, fratele său mai mare, nu îl recunoaște
pe Ionuț, constatând următoarele: „Am înțeles că în acel copil e pulbere de
Căliman”, la care, Onifrei, fiul lui Nechifor, adaugă: „E bărbat frumos și fudul sfințite
părinte”. Remarcându-se prin bătălia de la Vaslui, personajul își certifică în
continuare vitejia, înțelepciunea, bărbăția și devotamentul față de domnitor și țară.
Terminând ucenicia sub starostele Nichifor, Ionuț se inițiază în tainele vieții și ale
societății, astfel încât caracterizarea sa fizică de la începutul fiecărei etape
experimentate: „Abia îi înfiera mustaţa. Purta contăş de postav albastru de Flandra,
ciubote de marochin roş şi jungher la cingătoare. Avea cuşma plecată pe o
sprânceană şi zâmbea primăverii”, ia o dimensiune interioară și spirituală: „Avea
înclinare spre deşertăciune şi strai frumos (…) Era fără linişte; îi plăceau toate
zburdălniciile. Învăţase cu uşurinţă, de mititel, meşteşugurile vânatului de la
starostele Căliman”.
Fiind educat în credința și obieciurile curtești, militărești și patriotice, Ionuț Jder
devine un simbol al familiei, virtuții, eroismului, sacrficiului pentru domn și pământ,
o valoarea morală de proporții printre creațiile literaturii române.
 Caracterizare de personaj – Ștefan cel Mare
Secvența: „Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care v-a fost baci până la adânci
bătrânețe... că Moldova nu a fost a strămoșilor mei n-a fost a mea și nu este a
noastră, ci a urmașilor urmașilor noștri din veacul vecilor!”, înregistrează glorioasele
cuvinte ale mărețului domnitor Ștefan cel Mare, a cărui virtute și genialitate sunt
conturate și în trilogia ilustrului Sadoveanu, „Frații Jder”.
Fără a fi personajul principal al romanului, fără a fi direct implicat în acțiune,
figura lui Ștefan domină întreaga desfășurare epică, fiind o prezență continuă nu
numai prin vorbele și faptele sale, dar și spusele de proslăvire și exaltare ale
supușilor săi. Apărând în numeroase ipostaze: domn, om politic, al Renașterii, bun
diplomat, ctitor și străjer al culturii, personajul aparține tipul domnitorului
neînfricat, a cărui portret fizic concis este creionat din câteva trăsături esențiale.
Portretul realizat de Sadoveanu amintește de portretul cronicarului Grigore Ureche:
„Vodă Ștefan, călcând atunci în al patruzecelea an al vârstei, avea obrazul ars
proaspăt de vântul de primăvară. Se purta ras, cu mustața ușor cărunțită. Avea o
puternică strângere a buzelor și o privire verde, tăioasă. Deși scund de statură, cei
dinaintea sa, opriți la zece pași, păreau că se uită la el de jos în sus. Se vorbește prin
sate despre Maria sa că-i om nu prea mare de stat, însă groaznic când își încruntă
sprânceana.”. În timp ce obraul ars de vânt și mustața cărunțită accentuează
neodihna și agitația nemărginită a domnitorului pentru treburile țării, iar strângerea
puternică a buzelor, un caracter dârz și hotărât, privirea verde și tăioasă reflectă
capacitatea personajului de a pătrunde în esența lucrurilor și în sufletul oamenilor.
Se pare că întreaga forță interioară a domnitorului izvorește din această privire, care
îi supune pe cei din jur, silindu-i să asculte. Îmbinând caracterizarea directă cu cea
indirectă, Sadoveanu propune vorbele supușilor, ce conturează profilul unui domn
drept, care pedepsește abuzurile și face dreptate celor asupriți: „Au fost tăiați lotri și
s-au liniștit drumurile; neguțătorii nu mai au de nicăieri sminteală. Iar dregătorii
domnești sunt mai puțin grași decât înainte, având ceva mai multî trudă. Porunci
tari au ieșit de la Măria sa.”.
Încadrându-l într-un mediu ce îi valorifică calitățile de lider și diplomat, Mihail
Sadoveanu redă o imagine reușită a mărețului domnitor, care își lasă amprenta în
lucrare, nu prin prezența fizică, ci spiritul și măreția sa.