Caracterizare –Neculai Isac

Povestirea este specia genului epic în proză cu un singur fir narativ care spre deosebire
de nuvelă este concentrată pe actul narării și nu pe construcția subiectului. Este o narațiune ce
se relatează, de obicei, la persoana I, prezentând un eveniment redus ca intensitate și durată.
Cel mai important rol îl are naratorul care trebuie să mențină permanent trează atenția cititorului
și suspansul.
Povestirea în ramă reprezintă o formă de încadrare a uneia sau a mai multor narațiuni
de sine stătătoare într-o altă narațiune. Prin procedeul inserției se include o povestire în
interiorul alteia, utilizându-se formule specifice.
Povestirea se situează într-un plan al trecutului, principala sa caracteristică fiind
evocarea. Relația narator-receptor este strânsă și presupune oralitate, ceremonial, atmosferă.
Povestirea ˝Fântâna dintre plopi˝ face parte din volumul Hanu Ancuței de Mihail
Sadoveanu publicat în 1928. Hanu Ancuței are forma povestirii în ramă, deoarece, nouă
narațiuni de sine stătătoare sunt încadrate în interiorul unei alte narațiuni prin procedeul
inserției.
Incipitul fixează coordonatele spațio-temporale ˝Într-o toamnă aurie˝; ˝la Hanu
Ancuței˝. Timpul povestirii reconstituie prin forța cuvântului o întreagă lume. Acesta apare pe
trei niveluri: timpul povestirii, al naratorului anonim, care evocă nostalgic toamna aurie, timpul
povestit când se spun toate poveștile și timpul evocat al celeilalte Ancuțe.
Spațiul povestirii are o valoare mitică, belșugul roadelor face posibilă întâlnirea
călătorilor în acest spațiu. Ospățul bogat mijlocește ritualul povestirii. Astfel așezat la răscruce
de drumuri, hanul, este un loc de popas și de petrecere, ocrotitor ca o cetate și cunoscut
călătorilor de pe vremea celeilalte Ancuțe.
˝Fântâna dintre plopi˝ este a patra povestire și are ca temă iubirea tragică, iar ca
personaj-narator pe căpitanul de mazîli Neculai Isac. Narațiunea la persoana I, subiectivă,
implică două planuri: reprezentarea evenimentelor trăite în tinerețe (timpul narat) și autoanaliza
faptelor din perspectiva maturității (timpul narațiunii). Naratorul evocă o întâmplare trăită de el
în tinerețe în urmă cu peste 25 de ani, pe aceste meleaguri. În povestire se relatează un singur
fapt epic, o tristă poveste de iubire care a avut rol de inițiere pentru tânărul de altă dată.
Atmosfera povestirii ține de modul în care naratorul regizează o anumită tensiune, suspansul,
pe tot parcursul povestirii pentru a capta atenția și interesul cititorului.
Portretul fizic al căpitanului Isac este realizat prin caracterizare directă de către naratorul
din povestirea cadru:”...era un om ajuns la cărunteață, dar se ținea drept și sprinten pe
cal...Obrazu-i smad, cu mustăcioara tunsă și barba rotunjită, cu nas vulturesc și sprâncene
întunecoase, arată încă frumusețe și bărbăție, deși ochiul drept stins și închis îi dădea ceva tist
și straniu”. Cuprinde detalii fizionomice care arată un personaj la vârsta maturității, înfățișarea
exterioară sugerând unele aspecte morale: spirit aprig, hotărât, marcat de o tristețe inexplicabilă.
Portretulș moral reiese din caracterizarea directă făcută de comisul Ioniță;”A fost un om cum nu
erau mulți în Țara Moldovei, voinic si frumos rău...Și pentru o muiere care îi era dragă își
punea totdeauna viața”. În tinerețe se remarcă prin spirit aventurier, prin intermediul căruia
tânărul caută în multimea de femei pe care le cucerește, iubirea ideală și regăsirea propriului
sine în imaginea jumătății perfecte.
Relația dintre Isac și Marga este surprinzătoare deoarece maturizarea fiecărui personaj
contrazice încadrarea într-un statut social. Așadar, deși Margaeste o țigăncușă de 18 ani, se
dovedește a fi mult mai matură și capabilăde sacrificii, pe când Isac tratează iubirea cu
superficialitate.
Neculai Isac, este surprins în evoluția de la o iubire superficială la o iubire profundă, ce
îl ajută să se maturizeze prin cunoașterea sufletului feminin și al misterului ce îl învăluie.