MIȘCAREA – SISTEMUL OSOS

Mișcarea = activitatea prin se realizează deplasarea întregului corp sau a segmentelor sale în spațiu, cu
ajutorul SISTEMULUI LOCOMOTOR, alcătuit din sistem osos (parte pasivă) și din sistem muscular (parte
activă).
Cele două sisteme se află într-o strânsă interdependență funcțională. Inervația nervoasă le
coordonează, iar cea vasculară le asigură nutriția.

SISTEMUL OSOS
- totalitatea oaselor și cartilajelor legate între ele prin articulații și ligamente;

articulație ligament

- oasele se clasifică în: - oase lungi

- oase late
- oase scurte
- oase pneumatice (în jurul foselor nazale)
- oase sesamoide (rotula)
- formarea și dezvoltarea oaselor, prin transformarea țesutului cartilaginos / conjunctiv fibros al
embrionului în țesutul osos al adultului = OSTEOGENEZĂ
- la începutul dezvoltării embrionare, scheletul fătului este format din membrane conjunctive și țesut
cartilaginos hialin;
- osteogeneza are loc în luna a 2-a de sarcină și continuă până la vârsta de 25 de ani, și este de două
tipuri, după tipul de țesut implicat:
a) osteogeneza de membrană (endoconjunctivă) – osul se formează prin osificarea directă a unei
membrane conjunctiv-fibroase, în anumite puncte, unde celulele conjunctive (fibroblaste) se transformă
în osteoblaste;
- este specifică creșterii și dezvoltării oaselor late, dar și a creșterii în grosime a oaselor lungi, pe
seama stratului intern de țesut conjunctiv lax al periostului (care este o membrană conjunctivă fibroasă);
- oase late care se formează prin osteogeneză desmală: oasele bolții cutiei craniene, mandibula,
claviculele (parțial);
- etape succesive:
1. în membrana conjunctivă fibroasă se formează niște centre de osificare;

1
 2. transformarea fibroblastelor în osteoblaste, care secretă fibre de colagen + oseină (substanță
preosoasă);
3. sărurile de calciu și fosfor (fosfocalcice) vor impregna oseina, iar osteoblastele se vor
transforma în osteocite, care sunt înconjurate de substanță osoasă;
4. centrele de osificare vor fuziona (se suprapun, se anastomozează) și se formează osul primar
(brut);
5. osteoclastele din periost vor modela osul primar și va rezulta osul secundar, adaptat nevoilor
specifice.
b) osteogeneza de cartilaj (endocondrală) – osul se formează prin osificarea unui țesut cartilaginos
hialin (distrugerea acestui țesut, formarea periostului și înlocuirea cu țesut osos, pe baza periostului)
- procesul - prin care se formează oasele membrelor, vertebrele, oasele de la baza craniului, oasele
scurte;
- prin care se asigură creșterea în lungime a oaselor lungi.
- etape: diviziunea, hipertrofia și apoptoza condrocitelor;
- apoptoza (moartea celulară programată) – o succesiune de evenimente prin care celulele se
dezintegrează și mor, fără a elibera în jur substanțe dăunătoare mediului intern;
- cavitățile lăsate de dispariția condrocitelor sunt invadate de țesut conjunctivo-vascular de la nivelul
pericondrului și transformate în canale;
- în aceste canale, vor apărea osteoblaste, care vor secreta oseină; în urma mineralizării oseinei cu
săruri fosfocalcice, se formează osul brut (primar), care va fi modelat de osteoclaste și transformat în os
secundar, adaptat nevoilor fiziologice;
- după formare, osul lung mai păstrează țesut cartilaginos la nivelul suprafeței epifizare (cartilaj
articular) și la nivelul joncțiunii dintre epifiză și diafiză (cartilaj de creștere, diafizo-epifizar, metafizar);
- în modelul cartilaginos al unui os lung, apar centre de osificare primare (în diafiză), apoi centre de
osificare secundară (în epifize) – puncte de osificare primitivă (primară).

- după naștere și până la 18—21 de ani, oasele continuă să crească atât în lungime, cât și în grosime,
prin depunere și resorbție de țesut osos;
- creșterea în lungime a osului se realizează intens la nivelul cartilajelor de creștere, care proliferează
numai spre diafiză (deci este un proces de osificare endocondrală), iar creșterea în grosime este un
proces de osificare desmală / de membrană, datorită îngroșării pe seama zonei interne, osteogene, a
periostului;
- procesele de creștere în lungime + grosime ale oaselor sunt influențate de STH, PTH, hormonii
tiroidieni, hormonii sexuali, vitamine (A, C, D), enzime, o alimentație bogată în produse lactate, care
conțin săruri de calciu;
- osificarea epifizelor începe mai târziu, după ce ele au ajuns aproape de dimensiunile definitive;
- remodelarea oaselor are la bază: factori hormonali (care determină valori optime ale calcemiei),
răspunsul osului la acțiuni mecanice și gravitaționale;
- formarea și resorbția de țesut osos poate avea loc și după o fractură; în cazul unei fracturi, sunt
activate osteoblastele din periost și endoost, care se divid intens și depun, la capetele rupte, o
matrice organică – calusul osos, care se va mineraliza și va fi modelat de osteoclaste; de asemenea,
se pot face și transplanturi de periost (grefe osoase).

SCHELETUL
- cuprinde: la adult – 206 oase, la nou-născut – 300 oase;
- numărul redus de oase la adult este consecința sudării: osul coxal provine din sudarea a trei oase:
ilion, ischion și pubis;
- după forma lor, oasele se clasifică în:
- oase lungi – predomină lungimea: humerus, radius, ulnă, femur, tibie, fibulă;
- oase late – predomină lățimea și înălțimea: parietal, frontal, temporal, occipital, stern,
scapulă, coxal;
- oase scurte – cele trei dimensiuni sunt aproape egale: carpiene, tarsiene;
- oase alungite – predomină lungimea, dar nu au diafiză și epifize: coastele, clavicula.
2
- scheletul uman este compus din: scheletul capului, scheletul trunchiului și scheletul membrelor.

Scheletul capului
- este format din 22 de oase: 8 oase alcătuiesc neurocraniul și 14 oase alcătuiesc
viscerocraniul;
- este compus din oasele - viscerocraniului - mandibulă (nepereche)
- maxilar superior (pereche)
- palatine (pereche)
- zigomatice (pereche)
- nazale (pereche)
- lacrimale (pereche)
- vomer (nepereche)
- cornete nazale inferioare (pereche)
- neurocraniului - frontal (nepereche)
- parietale (pereche)
- occipital (nepereche)
- temporale (pereche)
- sfenoid (nepereche)
- etmoid (nepereche)
- în cursul dezvoltării, oasele feței vor crește mai mult, comparativ cu cele ale neurocraniului;

- la nou născut, oasele neurocraniului nu sunt unite între ele prin suturi de țesut nervos, ci prin
niște membrane conjunctive, numite fontanele („moalele capului”) și, anume: fontanela
mică (posterioară) între oasele parietale și occipitale și fontanela mare (anterioară) între
oasele parietale și frontale; fontanela posterioară se va osifica complet la 6 luni, iar cea
anterioară la 2 ani și se formează suturi dințate între aceste oase;

Scheletul trunchiului
- format din coloană vertebrală, coaste, stern și bazin;
3
 - bazinul = osul sacru + cele 2 oase coxale;
- coloana vertebrală:
- reprezintă scheletul axial, fiind situată în partea postero-mediană a corpului;
- triplu rol: ax de susținere a corpului, protejează MS, executarea diferitelor mișcări ale
trunchiului și capului;
- prezintă 4 curburi fiziologice
- lungime de aproximativ 70 cm;
- formată din 33-34 de vertebre, articulate relativ flexibil între ele prin ligamente puternice și
grupate pe regiuni: cervicală (7), toracală / dorsală (12), lombară (5), sacrală (5, sudate în osul
sacru – os median, nepereche, de formă triunghiulară, cu baza în sus; fețele laterale ale
acestuia se articulează cu cele două oase coxale, iar vârful, îndreptat în jos, se unește cu baza
coccigelui), coccigiană (4-5, sudate în coccige);
- între vertebre se află un cartilaj fibros – discurile intervertebrale; dacă acestea se
deplasează din poziția lor normală, pot comprima măduva / unii nervi spinali, ceea ce va face
ca orice mișcare să determine dureri puternice;
- o vertebră tipică este compusă din:
a) corp vertebral anterior, de care se leagă, prin pediculi (care delimitează, prin
suprapunere, orificiile intervertebrale / de conjugare, prin care ies nervii spinali), arcul
vertebral;
b) arc vertebral, care conține procesele vertebrale (apofize – spinoasă și transverse) de
care se leagă ligamentele ce unesc coloana vertebrală cu mușchii scheletici, ce asigură
mișcarea acesteia; procesul spinos se poate pune în evidență prin palparea zonei centrale a
cv;
c) orificiu vertebral, care prin suprapunere, formează canalul vertebral, în care se află MS.
- primele două vertebre (C1 – atlas, C2 – axis) sunt modificate și îndeplinesc roluri speciale:
- atlasul nu are corp vertebral și nici procese spinoase (dar are procese transverse);
- axisul are un dinte osos, cu rol de pivot în mișcarea de rotație a capului.
- coloana vertebrală, la nou născut, este o curbă continuă, iar în procesul de creștere și
dezvoltare a organismului, se va evidenția forma ei de dublu „S”, cu rolul de a susține statura
bipedă;

- sternul:
- os lat, situat pe linia mediană și anterioară a corpului, compus din 3 regiuni: manubriu, corp
sternal și apendice xifoid;
- pe laturile sale prezintă șanțuri în care vor intra cartilajele costale și ale claviculei;
- rămâne cartilaginos până în jurul vârstei de 40 de ani.

- coastele:
-12 perechi (24 de coaste);
-primele 7 perechi se articulează cu coloana vertebrală (posterior) și cu sternul (anterior),
fiecare cu cartilajul propriu – coaste adevărate;
-următoarele 3 perechi se articulează cu sternul prin intermediul cartilajului coastei 7 –
coaste false;
-ultimele 2 perechi sunt mai scurte și nu se articulează cu sternul – coaste libere (flotante).
Sternul, coloana vertebrală și coastele formează toracele osos (cutia toracică) care, datorită
articulației cu coloana vertebrală și legăturilor cartilaginoase, poate executa mișcări respiratorii.

Scheletul membrelor
- se articulează cu trunchiul prin două centuri: centura scapulară (formată din clavicule și
omoplat, leagă membrul superior de trunchi, este o centură mobilă) și centura pelviană
(formată oasele coxale, care se articulează anterior între ele – simfiza pubiană, iar posterior
cu sacrul – bazinul / pelvisul osos, leagă membrul inferior de trunchi; spre deosebire de
centura scapulară, ea formează un cadru rigid);
4
 - scheletul membrului superior: humerus (braț), radius și ulnă (cubitus, antebraț), 8 carpiene,
5 metacarpiene, 14 falange (câte 3 pentru fiecare deget, cu excepția policelui care are doar
doi);
- scheletul membrului inferior: femur (coapsă), tibie - medial, mai voluminoasă și
fibulă/peroneu - lateral (gambă), 7 tarsiene, 5 metatarsiene, 14 falange (câte 3 pentru fiecare
deget, cu excepția halucelui, care are doar doi);
- pe fața anterioară a articulației dintre femur și oasele gambei, se află rotula, os triunghiular
cu baza în sus, os sesamoid, în grosimea tendonului cvadricepsului femural, fixată prin
ligamente; fața posterioară se articulează cu epifiza distală a femurului;
- clavicula – os alungit, în forma literei „S” culcată, se articulează lateral cu omoplatul și medial
cu manubriul sternal;
- scapula / omoplatul – os lat, de formă triunghiulară, cu baza în sus; lateral se articulează cu
humerusul.

Articulațiile
- organe de legătură între oase, iar la nivelul lor se realizează mișcările;
- sunt de 3 tipuri: imobile / sinartroze (suturile craniene), semimobile / amfiartroze
(articulațiile dintre vertebre), mobile / diartroze (articulația cotului);
- sinartrozele:
- articulații fixe, imobile, fără cavitate articulară;
- se execută mișcări foarte reduse / nu este posibilă deloc mișcarea;
- după tipul de țesut depus între cele două oase care se articulează: sindesmoze (țesut fibros
– suturile craniene – dințate, între oasele parietale și solzoase între parietal + temporal),
sincondroze (țesut cartilaginos – simfizele), sinostoze (țesut osos – sindesmoze și
sincondroze osificate cu vârsta).
- diartrozele:
- articulații ce posedă un grad variabil de mobilitate;
- se împart în: amfiartroze (articulații semimobile) și artrodii (articulații mobile);
- amfiartrozele:
- suprafețe articulare plane / ușor concave (articulațiile dintre corpurile vertebrale care se
fac prin interpunerea discurilor vertebrale, între temporal și mandibulă etc.).
- artrodiile:
- articulații sinoviale, cu mare mobilitate; sunt cele mai numeroase articulații;
- la nivelul unei articulații mobile, mișcările depind de forma suprafețelor articulare – se
pot realiza în jurul unui ax, a două sau trei axe;
- realizează diferite mișcări: glisare (alunecare între oasele carpiene), abducție
(îndepărtarea unui segment față de linia mediană a corpului), adducție (apropierea unui
segment al corpului de linia mediană), flexie (micșorarea unghiului dintre două segmente),
extensie (mărirea unghiului dintre două segmente), rotație (mișcarea în jurul axului
segmentului care se deplasează), circumducție (mișcare circulară în care se înscrie un con, de
exemplu, răsucirea palmei în sus), pronație (întoarcerea palmei / plantei în jos), supinație

5
 (întoarcerea palmei / plantei în sus);

- capetele celor două oase înscrise într-o articulație sunt acoperite de cartilaj articular, cu
rolul de a micșora frecarea și de tampon, amortizând șocul, când asupra articulației se
exercită o presiune;
- elemente structurale:
- suprafețe articulare;
- capsulă articulară – prelungire a periostului, cu rolul de a menține fermă poziția
oaselor într-o articulație și prevenirea dislocației – arată ca un manșon;
- membrană sinovială – membrană seroasă, formată din țesut conjunctiv lax, cu
fibre de elastină, ce secretă lichidul sinovial, ce lubrifică articulația și hrănește cartilajele
articulare; lichidul sinovial – aspect de albuș de ou și devine mai fluid, când mobilitatea crește
și conține celule fagocitare, cu rol de digestie a eroziunilor articulației;
- cavitatea articulară – spațiul virtual cuprins între capetele osoase ce se
articulează și capsula articulară;
- ligamente articulare – întăresc articulațiile, se atașează de peretele capsulei
(ligamente laterale periferice, ligamente intraarticulare – la genunchi există două ligamente
intracapsulare dispuse în X);
- meniscuri articulare – cartilaj fibros ce apare în unele articulații (ex. articulația
genunchiului) cu rolul de a direcționa fluxul de lichid sinovial spre zona unde frecarea este
mai mare.

Tipuri de articulații mobile

1. Articulație sferoidală – ar. ulnă-radius: capătul articular al radiusului se rotește într-o
cavitate a ulnei / ar. tibie-fibulă;
2. Articulație balama – ar. humerus-ulnă, femur-tibie, tibie-tarsiene: permite mișcare
numai într-un singur plan, în două direcții;
3. Articulație șa – ar. degetului mare cu încheietura mâinii, permite mișcări variate;
4. Articulație bielă-manivelă (sferoidă) – ar. coxofemurală, scapulo-humerală;
5. Articulație plană – are suprafețe articulare plane, ce permit numai mișcări de
alunecare;
6. Articulație trohleară – un os are suprafața articulară în formă de scripete / trohlee.
Celălalt os are formă de creastă, cu două povârnișuri laterale. Permite mișcări de
flexie-extensie și de lateralitate (reduse)
7. Articulație trohoidă – cilindru osos într-un inel osteofibros și permite mișcări de
rotație (ex. ar. atlas-axis)

Funcții ale oaselor

- îndeplinesc 3 funcții principale:
▪ funcție mecanică:
• protejează organele de importanță vitală (encefalul, inima, vasele mari,
plămânii, măduva spinării, organele pelvine – bazin osos);
6
 • susțin corpul și greutatea lui:
- sunt organe dure, a căror compoziție chimică facilitează acest rol;
- oseina conferă elasticitate oaselor, iar sărurile minerale – duritate; împreună
asigură rezistența osului;
- cu vârsta, cantitatea de oseină scade, în favoarea sărurilor minerale, deci și
elasticitatea acestora, dar crește duritatea; ca urmare, oasele se pot fractura
mai ușor;
• pârghii de fixare ale mușchilor:
-asupra lor acționează mușchii, asigurând susținerea corpului + locomoția;
-pârghie de ordinul I – rol în păstrarea echilibrului (ex. articulația craniului
cu coloana vertebrală asupra căreia acționează mușchii cefei; cea
coxofemurală; cea dintre tibie și tarsiene);
-pârghie de ordinul II – mai rare (ex. articulația dintre oasele gambei și
picior, unde acționează forța mușchilor gemeni ai gambei, asupra osului
calcaneu);
-pârghie de ordinul III – cele mai frecvente (ex. articulația dintre humerus și
oasele antebrațului, femur și oasele gambei, având ca punct de sprijin cotul /
genunchiul).
• împreună cu mușchii, dau forma și dimensiunea corpului; există și unele
particularități care diferențiază cele două sexe: la femei scheletul este mai
ușor, oasele mai mici, bazinul este mai larg, umerii mai înguști și cutia toracică
mai scurtă.
▪ funcție metabolică:
• depozit de minerale și electroliți, dintre care cele mai importante sunt Ca și P;
• rol în menținerea echilibrului fosfocalcic; în anumite situații, acest echilibru
poate fi perturbat (de exemplu, în sarcină, o parte din calciul din corpul mamei
este mobilizată în corpul copilului; în paralizii, paralel cu atrofia mușchilor, are
loc și un proces de demineralizare osoasă, datorită reducerii metabolismului;
la bătrâni, procesele de demineralizare sunt mai intense, decât cele de
mineralizare);
• rol antitoxic – rețin substanțe toxice (Hg, Pb, F, As) pătrunse accidental în
organism și le eliberează treptat, fiind apoi eliminate renal; în felul acesta
concentrația sangvină a toxicului nu crește prea mult și sunt prevenite efectele
nocive asupra altor organe; unele substanțe radioactive, cum ar fi stronțiul,
pot distruge măduva roșie hematogenă și genera anemii grave.

▪ funcție hematopoietică:
• asigură hematogeneza prin țesutul conjunctiv reticulat care formează măduva
roșie hematogenă – la copiii până în 5 ani toate oasele conțin măduvă roșie
hematogenă, iar la adult doar oasele late și epifizele oaselor lungi; la adulți,
măduva din canalul central este galbenă (țesut adipos cu rol de rezervă, mai
puține vase de sânge, dar cu osteoclaste care, odată cu înaintarea în vârstă,
măresc canalul medular), iar la vârstnici este cenușie, nefuncțională, fiind
alcătuită din țesut fibros;
• măduva roșie generează atât hematii, cât și leucocite
Compoziția chimică a oaselor
- 20% apă + 80% reziduu uscat;
- matrice organică solidă, întărită foarte mult de depozitele de săruri de calciu;
- matricea organică (oseină) – fibre de colagen (90-95%), iar restul este un mediu omogen – substanță
fundamentală; fibrele de colagen se extind de-a lungul liniilor de tensiune și dau osului marea sa
rezistență la tensiune;

7
- săruri minerale: fosfatul de calciu, alături de cea mai importantă substanță anorganică, cristalină –
hidroxiapatita.

NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE A SISTEMULUI OSOS

AFECȚIUNE SIMPTOME CAUZE TRATAMENT
Bombare convexă a Rahitism (boală provocată, - depistate precoce, pot fi
coloanei în plan frontal, în copilărie, de lipsa tratate prin exerciții de
cu rotiri ale corpurilor vitaminei D), traumatisme mobilizare ale coloanei
Scolioză
vertebrale de partea ale corpului vertebral (v. vertebrale și de tonifiere
convexă, rotiri care cuneiforme), poliomielită, ale musculaturii,
antrenează coastele reumatism tratament ortopedic pasiv;
Deviație a coloanei în forme grave se
vertebrale toracale în recomandă tratamentul
Traumatism cu turtirea
plan sagital, chirurgical;
Cifoză unei vertebre în unghi
manifestată prin - prevenirea deformărilor
ascuțit spre înainte
exagerarea curburilor coloanei se poate face
normale printr-o postură corectă,
alegerea scaunelor cu
sprijin ferm, folosirea unui
pat ferm și poziție corectă
Deviația coloanei
Slăbirea tonusului în timpul somnului,
vertebrale lombare cu
mușchilor abdominali la corelarea înălțimii mesei
Lordoză convexitatea anterioară
femei, datorită purtării de cu talia, controlul greutății,
prin exagerarea
tocuri înalte practicarea zilnică a
curburilor normale
exercițiilor fizice;
- viață în aer liber (apă, aer,
soare).
Leziuni post-traumatice
ale capsulei articulare și - combaterea durerii,
ligamentelor, dureri, repaus articular și, în
imobilitate; alungirea funcție de gravitatea
ligamentelor entorsei, purtarea
componente ale unei ciorapului elastic,
Suprasolicitarea
Entorse și articulații, precum și a imobilizarea cu atelă sau
articulațiilor; se asociază
luxații ligamentelor din aparat ghipsat, comprese
frecvent cu sinovite
vecinătate; reci, repaus;
Se produc prin - după 2 zile se începe
întinderea / ruperea folosirea articulației în
ligamentelor, care mod gradat și se evită
afectează și porțiuni din suprasolicitarea ei.
periost.
Durere și deformare
- măsură de prim ajutor:
locală, imposibilitatea
imobilizarea cu atelă care
utilizării membrului
să depășească dedesupt și
fracturat (impotență
Ruperi totale / parțiale ale deasupra fractura;
funcțională), echimoză
Fracturi unui os, cauzele fiind - în cazul hemoragiilor –
după 1 – 2 zile; în cazuri
accidentale aplicarea garoului, care
grave, capetele
limitează pierderile de
fracturate pot secționa
sânge, apoi accidentatul
vase de sânge și apar
este dus la spital.
hemoragii
Fragilitate osoasă, Densitate osoasă scăzută - dietă în care sunt incluse
Osteoporoză
fracturi la loviri ușoare. și deteriorarea țesutului surse de calciu: lactate,
8
 Vertebrele afectate osos. Apare, mai ales, la crudități, semințe, soia;
încep să se taseze și se femeile peste 50 de ani. - proteine și vitamina D;
pot fractura cu - evitarea abuzului de alcool
ușurință. și a fumatului;
- practicarea exercițiilor
fizice.
Oboseală, pierdere
ponderală, dureri
musculare, articulare,
de ceafă; la nivelul
articulației apare Cauze diverse: bacterii
Boli tumefacția, durerea și (streptococul beta
reumatismale – limitarea mișcărilor; hemolitic), tulburarea
- antiinflamatoare,
artrită tegumentele pot funcționării sistemului
calmante,
(cuprinde peste prezenta înroșiri și imunitar, insuficienta
imunostimulente, toate
50 de afecțiuni noduli reumatoizi, circulație sangvină în zona
metodele de terapie
articulare edem, inflamație. articulațiilor și prezența în
demonstrând o eficiență
diferite). Au o După 7-21 zile de la sânge a unor reziduuri
relativă, de multe ori
frecvență infecție apare febră, greu solubile, care se
incompletă, mai ales în
ridicată și cauze transpirații, frisoane, depozitează în articulații,
cazurile severe
microbiene / amețeli, vărsături, traumatisme;
nemicrobiene inflamațiile Cele mai multe sunt
articulațiilor mari necunoscute.
(genunchi, glezne,
coate). Durează câteva
zile, apoi se mută la
alte articulații.

În lipsa vitaminei D din laptele mamei – rahitismul infantil: copilul are picioare în formă de X, gambe
arcuite, toracele este deformat, epifize mari, bazin strâmt, oase foarte flexibile. Dacă se continuă
carența vitaminei D, apare rahitismul tardiv, întâlnit frecvent la copiii de 4-16 ani, mai ales în țările slab
dezvoltate.

La adult, lipsa vitaminei D duce la osteomalacie: deformări ale oaselor, oase moi; boala este mai
frecventă la femei. O altă afecțiune, datorată coborârii boltei plantare este platfusul (un fel de picior
plat, fără curburi), apare de cele mai multe ori din cauza obezității sau prin purtarea unei încălțări
neadecvate / statul în picioare timp îndelungat.

În osteoartrită, discurile intervertebrale se uzează și apar anchiloze (cu suprimarea totală sau parțială a
mișcărilor unor articulații vertebrale. Apare la persoanele peste 60 de ani.

Bolile reumatismale:
1. Reumatism articular – infecții cu streptococi hemolitici din grupul A; poate să apară la orice
vârstă, mai ales la 5-15 ani și vârsta a treia. Poate apărea în urma infecțiilor amigdalelor cu acest
streptococ și poate da naștere la angină.
a. Artrite – inflamația articulațiilor („boala care mușcă inima și linge articulațiile”)
• inflamația se poate muta de la o articulație la alta;
• pot să apară dureri atât în mișcare, cât și în repaus;
• pot apărea leziuni cardiace, care duc la invaliditate / moarte.

b. Artroze – boală cronică și degenerativă a articulațiilor (apare după 40 de ani):

1. gonartroză – afectează genunchiul;
2. coxartroza – la șold;
9
 3. spondiloza – la coloana vertebrală.

• sunt foarte frecvente la vârste înaintate;

• durerile apar la mișcarea articulației, care este limitată;
• se aud zgomote (crepitații osoase) la nivelul articulației afectate, cauza fiind dispariția
cartilajului articular;
• articulația se mărește, datorită hipertrofiei osoase.

2. Reumatism nearticular – poate fi inflamator sau degenerativ:

a. mialgii – dacă afectează mușchii;
b. nevralgii – dacă afectează nervii;
c. tendinite – dacă afectează tendoanele.

• toate se caracterizează prin dureri;

• cauzele sunt multiple: infecții, traumatisme, efort, climat umed și rece.
Notă: În toate bolile reumatismale se recomandă tratamend medicamentos și repaus. De asemenea și
condiții igienice de locuit, masaje, ionizări, împachetări cu nămol / parafină.

OBSERVAȚII IMPORTANTE
1. Femurul rezistă la o presiune pe verticală de 1500 kg.
2. Dimineața, corpul este mai lung cu 1-2 cm, deoarece ziua discurile intervertebrale se tasează
datorită stațiunii bipede.
3. Osul conține 20% apă și 80% reziduu uscat. Dintre sărurile minerale, fosfatul de calciu se află în
cantitate mare.
4. Cu ajutorul izotopilor radioactivi, s-a demonstrat că la un adult, în două luni de zile se înlocuiește
30% din Ca epifizar și 10% din cel diafizar.
5. Cartilajul de creștere are aproximativ 4 mm grosime.
6. Oasele cresc în lungime până la 20-25 de ani, iar în grosime aproape tot timpul vieții.
7. Mișcările dintre oasele mâinii sunt posibile datorită celor 33 de articulații care le leagă.

10