Sunteți pe pagina 1din 14

Platon

By Ferariu Ionatan & Grigoraș Bogdan


LICEUL TEORETIC „FILADELFIA” SUCEAVA
CINE ESTE
PLATON?
 filozof al Greciei antice și fondator
al Academiei din Atena – prima
instituție de învățământ superior
din Occident;
 singurul filozof ale cărui opere au
fost păstrate intacte până acum;
 este, alături de Socrate, profesorul
său, cel mai mare filozof al timpului;
 este considerat inițiatorul religiei și
spiritualității occidentale.
CÂTEVA DATE BIOGRAFICE
• s-a născut în anul 429/423 î. Hr. (nu se știe exact);
• numele său adevărat se pare a fi Aristocle („cea mai
bună reputație), primind, la maturitate, porecla Platon
(datorită pieptului său larg);
• se consideră că și-a început activitatea ca dramaturg,
chiar dacă exprima o anumită ostilitate față de teatru
(în scrierea Republica);
• fondează într-o pădurice prima universitate din Europa
– Academia, unde predă până la finalul vieții sale
matematică, astronomie și filosofie.
OPERA
el a creat specia literară a dialogului, în
care problemele filozofice erau
dezbătute de mai mulți interlocutori;
câteva dintre operele sale includ:
 dialoguri de tinerețe / socratice:
„Apărarea lui Socrate”, „Republica”;
 dialoguri de tranziție: „Hippias minor”;
 dialoguri de maturitate, de bătrânețe etc.
8 LECȚII DE
VIAȚĂ DE LA
PLATON
#1
• Bunătatea este cheia

Fii bun, pentru că fiecare om pe care îl vei


întâlni, în interior duce o bătălie grea,
despre care nici mărar nu bănuiești.

De regulă, e dificil să înțelegi ce simte alt


om, ce gânduri îl frământă, ce atitudine
are față de tine.
#2
• Gândește înainte să vorbești

Un om înțelept vorbește pentru că are


ceva de spus; prostul vorbește pentru că
trebuie ceva să spună.

Această învățătură este mai actuală ca


niciodată în prezent, când avem atât de
multe instrumente prin care ne putem
exprima opinia, încât uneori e greu să ne
mai oprim, mai ales în mediul online
#3
• Joacă onest

Poți descoperi mai multe despre o


persoană într-o oră de joc, decât într-un
an de conversații.

Competiția e cea mai bună metodă de a


descoperi adevărata identitate a unei
persoane.
#4
• Pur și simplu începe

Un început bun înseamnă o treabă pe


jumătate terminată.

Platon ne sugerează să depășim frica de


necunoscut. Până la urmă, chiar dacă vei
suporta un eșec, el te va aduce mai
aproape de rezultat.
#5
• Participă la viața politică a țării tale

Una dintre pedepsele pentru refuzul de a


participa la viața politică a țării tale este
aceea că vei ajunge să fii condus de cei ce
îți sunt inferiori ție.
#6
• Fă bine!

Căutând binele altora, îl găsim pe al


nostru.

Dacă vrei să trăiești într-o lume mai


bună, începe cu tine însuși. Pur și simplu,
fii bun și înțelegător cu cei care te
înconjoară și vei regăsi aceleași valori în
comportamentul lor.
#7
• Folosește-ți puterea pentru a face
bine.

Valoarea sufletului tău este testată atunci


când ai putere.

„Nimeni nu e mai trufaș decât un om de


rând care ajunge la putere” - proverb
franțuzesc.
Fii tu acela care schimbă acest principiu!
#8
• Continuă să înveți

Omul care neglijează educația va merge


șchiop toată viața.
Viața e plină de lucruri uimitoare pe care
putem și trebuie să le învățăm.
Nu înceta niciodată să înveți, fiindcă
educația este cea mai bună provizie pe
care o poți face pentru bătrânețe.
Mulțumesc
pentru
vizionare, măi
copii!!!

S-ar putea să vă placă și