Sunteți pe pagina 1din 49

FORUM BACALAUREAT 2010

Discutii,rezolvari, opinii, subiecte,bacalaureat 2010,bacalaureat 2009,bacalaureat 2008

Căutare

Căutare avansată

• Prima pagină ‹ BACALAUREAT 2009 ‹ Filosofie

• Schimbă dimensiunea fontului

• Versiune printabilă

• FAQ

• Înregistrare

• Autentificare
Rezolvari la filosofie bacalaureat 2009 Subiectul 3
Scrie un răspuns

Căutare

3 mesaje • Pagina 1 din 1


Rezolvari la filosofie bacalaureat 2009 Subiectul 3
de adriana2009 pe Sâm Iun 13, 2009 3:58 pm

Rezolvari filosofie BAC 2009 sub. III

III. 1
A. 1. Teoria lui Aristotel despre natura umana este influentata de conceptia sa teleologică, conform
careia natura nu creeaza nimic fara un scop. Din acest punct de vedere, si existenta omului detine
un scop, si anume acela de a trai laolalta cu semenii sai in vederea unei vieti mai bune. Insa o viata
mai buna, in care actele intelectuale si cele morale sunt posibile, nu se poate obtine, dupa
Aristotel, decat in masura in care oamenii sunt parte componenta a unui stat, adica a unei
comunitati de fiinte umane cu simtirea binelui si a raului, a dreptului si nedreptului. Contrar
teoriilor sofiste de pana atunci, care considerau statul si ordinea sociala drept o conventie, Aristotel
trateaza statul drept o institutie naturala, rezultata, in mod indirect, din instinctele de
autoconservare si reproducere ale indivizilor. Cu toate ca din punctul de vedere al genezei, statul
este o consecinta a trairii laolalta a indivizilor, mai intai in familie, grup, etc, din punctul de vedere
al functiei sale, el este anterior oamenilor care il compun, precum corpul precede membrele sale.
Cu alte cuvinte natura umana este una sociala, intrucat in fiecare din noi exista instinctul pentru
formarea comunitatilor si pentru ca abia in stat existenta isi afla implinirea, desavarsindu-si astfel
posibilitatile proprii.
2. Jean Jaques Rousseau promovează conceptual filozofic de ‘’ starea naturală’’, care spune în
esenţă că omul că omul cu cât se îndepărtează de natură devine mai nefericit. El spune că în starea
naturală ,oamenii sunt egali între ei, iar în starea socială oamenii devin inegali, după avere, poziţie
socială, etc. Aristotel promovează natura umană ca fiind socială, iar Rousseau spune că
sociabilitatea nu sete specifică naturii umane.
3. Un Stat, oricum ar fi el constituit, trebuie să-şi fie suficient sieşi şi să atingă ţelul pentru care el
există. “Bunăstarea”, care este ţelul Statului, este identificată cu “eudaimonia” (fericirea), care
este scopul individului. Statele sunt entităţi naturale şi, asemenea altor obiecte naturale, au un
scop sau un ţel. Noţiunea de scop al Statului este legată de alt ideal înalt. “Principiul fundamental
al constituţiilor democratice este libertatea […] Cea dintâi formă a libertăţii este de a conduce şi de
a fi condus, în mod succesiv […] Altă formă a ei este dreptul lăsat fiecăruia de a trăi după cum îi
place”.
Dar libertatea este sever restrânsă în Statul lui Aristotel. Ea este un prerogativ al cetăţenilor, însă o
mare parte a populaţiei nu avea cetăţenie. Femeile nu erau libere, existau sclavii. Potrivit lui
Aristotel, unii oameni sunt sclavi de la natură, şi deci este permis de fapt să fie subjugaţi. Cetăţenii
puteau deţine sclavi, aşa cum puteau poseda şi alte forme de proprietate. “Evident”, scrie el, “e
mai bine ca proprietatea să fie privată, dar oamenii trebuie să o pună în comun la folosinţă.” Dar el
adaugă imediat: “Este sarcina legiuitorului de a veghea ca cetăţenii să facă astfel.”. Statul lui
Aristotel nu va dispune de mijloacele de producţie; el nu controlează direct nici economia. Dar
legiuitorul veghează ca regimul economic al cetăţenilor să fie guvernat potrivit.
B. 1. Descartes despre cunoaştere: ‘’ Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist’’ ( Dubito , ergo
cogito. Cogito, ergo sum ). În esenţă Decartes, filozof raţionalist spune că sursa cunoaşterii este
raţiunea, simţurile sunt înşelătoare. Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică.
2. Personal apreciez cunoaşterea raţională, dar din păcate tumultul vieţii impune mai mult
cunoaşterea senzorială, prin experienţe proprii.
III. 2
A. 1. Abordarea kantiana a problemei cunoasterii este una transcedentala. Ideea cunoasterii ,,a
priori” a fost consacrata de Kant. Problemele teoriei critice a cunoasterii sunt formulate ca
probleme de drept si nu ca probleme de fapt. Interogatia kantiana priveste posibilitatea unei
cunoasteri date, deja constituite. Formulele ,,a priori” sunt examinate de Kant drept conditii
necesare ce fac posibila experienta in genere. Kant crede că filosofia cunoaşterii se interesează
exclusiv de întemeierea cunoştinţelor şi nu de demersurile prin care se constituie ele, de geneza
lor. El spune că orice cunoaştere despre fapte, numită de el ,,experienţă”, ia naştere prin
conlucrarea sensibilităţii şi intelectului. Cunoaşterea este rezultatul aplicării categoriilor şi
principiilor intelectului materialului pe care îl oferă sensibilitatea, o activitate prin care impresiile
sensibile sunt comparate, legate între ele sau separate.
2. Spre deosebire de Kant, Descartes, filozof raţionalist spune că sursa cunoaşterii este raţiunea,
simţurile sunt înşelătoare. Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică.
3. Kant spune în Prolegomene, că fost desteptat din "somnul dogmatic" şi dacă crezuse pâna atunci
ca sursele cunoasterii nu se afla în experienta ci doar în spirit, în ratiune. Originalitatea filozofiei
kantiene, sprijinita pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta în încercarea unei sinteze
a amândurora, în a arata ca experienta si judecata permit deopotriva cunoasterea. Asa cum va scrie
mai târziu, intuitia fara concept e oarba iar conceptul fara intuitie este vid. Ceea ce cauta Kant e
înainte de toate un fundament pentru uzul ratiunii, ceea ce implica recunoasterea limitelor puterii
ei.
B. 1. Aristotel spune că omul este din natură o fiinţă socială. Argumente: Omul nu trăieşte izolat, ci
de la natură este un animal social, care are simţul binelui şi răului, al dreptăţii şi nedreptăţii.
Numai el poate forma familia şi Statul. Deasemenea omului îi este specific limbajul, care are în
primul rând rol de socializare.
2. Caracterului natural al instituţiei statului, după părerea mea este încă de actualitate, observăm
că după căderea imperiilor ideologige, omul şi-a regăsit instinctul de a forma noi comunităţi,
îndeosebi pornind de la criterii etice.
III. 3
A. 1. Concepţia lui Platon despre cunoaştere reiese din analiza pe care acesta o face raportului
opinie – cunoaştere. Opinia ( doxa ) este opusă ştiinţei ( episteme ), prima fiind iluzorie,
îndoielnică, supusă erorii şi având character subiectiv, iar cea de a doua fiind cunoaştere a esenţei
lucrurilor, cunoaştere adevărată.
Cunoaşterea dupa Platon, in mai multe trepte, corespunzatoare profunzimii ei si in ultima instanta
nivelelor ontologice. Cea dintii este opinia sau parerea. Ea este modalitate de cunoastere pe care o
ingaduie lumea sensibila. Adevarul opiniei este intotdeuna numai probabil, el este mereu nesigur si
de aceea opinia este interioara stiintei.
Modalitatea a doua de cunoastere este stiinta. Ea se deosebeste de opinie prin adevarul si
certitudinea ei. Aceasta cunoastere are la rindul ei doua forme. Cea dintii este cunoasterea
discursivă, intemeiata pe rationament, propriei matematicii si celorlalte stiinte deductive. Este
procedeul de cunoastere pe care Platon il numeste „prin ipoteze” si care a influentat propria sa
filosofie. Ideile apar pentru Palaton drept ipoteze necesare in vederea explicarii lucrurilor, raportul
dintre ele si lucrul fiind apoi elaborat in teoria participarii. Importanta acestui tip de cunoastere si
a stiintelor care il utilizeaza, si in primul rind al matematicii, este des subliniata in dialoguri. Platon
considera studiul matematicii ca o procedeutica indispensabila pentru studiul filosofiei. La intrarea
in Academie erau, se spune, gravate cuvintele: „Nimeni sa nu intre aici, daca nu a studiat
geometria”. A doua modalitate de intelecţia pură, care este o cunoastere directa a universalului.
Forma superioara a stiintei intelectuale care sesizeaza nemijlocit esente si care este strins legata
de dialectica, modalitate cognitiva proprie filosofiei.
2. Empirismul consideră experienţa comună drept izvor şi temei al cunoaşterii. Fondator: John
Locke. El susţine că întreaga cunoaştere îşi are originea în simţuri şi experienţă. Empirismul se
opune raţionalismului care susţine că ideile, noţiunile şi principiile au valoare universală şi absolută.
La naştere intelectul este o tabulla rasa, o foaie albă pe care percepţiile îşi imprimă semnele lor.
Există două izvoare ale cunoaşterii: SENZAŢIA: -percepţia care ne pune în contact cu obiectele
externe; REFLECŢIA – sau percepţia proceselor lăuntrice ale minţii noastre.
Ideiile simple se combină şi formează idei complexe. Cunoaşterea este relativă şi depinde de
structura sufletească şi de cea senzorială.
3. În mod curent , afirmăm că ştim sau cunoaştem ceva sau că nu ştim, nu cunoaştem altceva. Avem
permanent opinii, credinţe, convingeri diverse despre ceea ce ne înconjoară. Dacă avem opinii
despre ceva, cunoaştem cu adevărat acel ceva? Opinia este acea parte a cunoşterii care se referă la
experienţa sensibilă şi care este opusă cunoaşterii adevărate, ştiinţei. Evident , de cele mai multe
ori, când credem că deţinem cunoştinţe, noi avem de fapt opinii, impresii subiective, a căror bază
nu este cunoaşterea ştiinţifică . În concluze apreciez că între opinie şi ştiinţă poate exista o
corelaţie, opiniea find primul pas spre cunoaşterea aprofundată, argumentată, care se poate realiza
prin ştiinţă.
B. 1. Augustin despre natura umană: conceptia sa teocentrică este extinsa si asupra intelegerii
naturii umane. Fiinta umana este deosebit de complexa, viata sa morala poate fi inluentata de
filozofie in sensul asigurarii fericirii in care Dumnezeu a creeat omenirea. Augustin dinstinge intre
natura entitatilor nerationale (care isi realizeaza inclinatiile firesti) si a fiintelor rationale care au o
natura duala: poseda si inclinatii firesti dar si capacitatea de a decide care din acestea sa fie
urmate si care sa fie stapanite. Impulsurile umane, denumite de Augustin “ iubiri” indeamna omul si
la actiuni dar si la pasiuni pe care trebuie sa le aleaga in mod liber, sa le aprecieze si sa le ordoneze
dupa valoarea lor adevarata. Intelegerea acestor valori adevarate se face numai cand omul ajunge
sa inteleaga adevarurile latente in mintea proprie si care sunt baza legii lui Dumnezeu care “este
transcrisa in sufletul celor intelepti, in asa fel incat ei stiu ca vietile lor sunt mai bune si mai
sublime dupa gradul de perfectiune a contemplarii ei de catre mintile lor si a pastrarii ei in vietile
lor”. Intelegerea si aplicarea legii lui Dumnezeu este o culme a intelepciunii.
2. Opinie: Concepţia lui Augustin despre natura umană, este actuală, omul trebuie să-şi găsească
prin reculegere interioară, calea spre Dumnezeu, să-şi armonizeze dorinţele, poftele cu
responsabilităţile sociale.
III. 4
A. 1. Precizaţi înţelesul dat de Descartes raportului care se stabileşte între adevăr şi eroare. Atât
pentru empiristi, cat si pentru rationalisti, a justifica o cunostinta inseamna a produce un argument
ale carui premise sunt cunoscute nemijlocit. Pentru rationalistul Descartes, aceste premise pot fi
gasite printre ideile clare si distincte, care exprima adevaruri evidente, pe care omul le poate
recunoaste intrucat este inzestrat de Dumnezeu cu facultati speciale in acest sens. Si daca totusi se
intampla sa nu se ajunga la adevar, acest lucru se datoreaza unei interventii exterioare, malefice,
asupra facultatilor de cunoastere.
Una din ideile principale ale "Discursului" este accea conform careia adevarul nu poate fi dacat unul
singur, pentru ca nu pot exista mai multe adevaruri privind aceeasi problema.
Demonstrand necesitatea unei metode, pentru a putea intelege adevarul, Descartes arata in
lucrarile sale "Reguli pentru indrumarea ratiunii" şi "Discursului asupra metodei", ce intelege prin
metoda: "acele reguli certe si usoare pe care oricine le va urma fara a se abate de la ele, nu va lua
niciodata nimic fals drept adevarat si fara a risipi de prisos sfortarile spiritului,ci sporind necontenit
in mod treptat stiinta, va ajunge la cunoasterea adevarata a tuturor lucrurilor pentru care va fi
capabil…"
Dupa parerea lui Descartes, orice indeletnicire cu probleme ce depasesc capacitatea cunoasterii
individuale trebuie evitata.
Descartes neaga cu acesta ocazie magia, alchimia, astrologia sau ghicitul, lucruri cu care se
indeletniceau scolasticii medievali. Matematica este, bineinteles, considerata un model, pentru ca
ea, in cunoasterea carteziana, da evidenta adevarului.
Cunoasterea, la Descartes, se realizeaza in si prin ratiune, capatand sensul unei cunoasteri
matematice, dar neexcluzand experienta prin care insa nu dobandim certitudinea.
Descartes mai scrie ca:"oamenii se pot insela, dar niciodata dintr-o deductie rau facuta, ci numai
[…] din experiente prea putin intelese".
2. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
În ştiinţă nu se pot face progrese prin acel tip de experienţe, care nu fac decât să verifice legi încă
valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor şi, în consecinţă, conduc la formularea de noi
ipoteze. O ipoteză este ştiinţifică, doar atunci când permite invalidarea ei.
3. Ca valoare de adevăr, intelectul oferă cea mai desăvârşită cunoaştere. Descartes exemplifică
superioritatea minţii în raport cu simţurile şi imaginaţia prin felul în care cunoaştem o bucată de
ceară scoasă din stup.
Voinţa este o altă facultate care concură la procesul cognitiv. Ea este legată, pe de o parte, de
simţuri şi, deci, de ideile sensibile, iar, pe de altă parte, de inteligenţă, deci de ideile intuitiv-
deductive indubitabile. Faţă de simţuri, care sunt pasive, sau faţă de intelect, care este nu numai
spontan ci şi pasiv, contemplativ, voinţa este un factor activ.
Voinţa este indispensabilă adevărului, căci ea este cea care îşi dă asentimentul diferitelor
cunoştinţe. Ca raţionalist, Descartes a considerat că izvorul adevărului îl constituie gândirea, dar
gândirea aprobată de voinţa fiecăruia.
Voinţa este şi cauza erorii prin faptul că, fiind mai întinsă decât raţiunea, îl determină pe om să se
pronunţe şi asupra unor lucruri pe care nu le cunoaşte.
B. 1. John Rawls: principiul egalităţii libertăţii prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi
principiul egalităţii de şanse prevalează asupra principiului diferenţei. Astfel, dreptatea este prima
virtute a instituţiilor sociale. Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu
poate fi atinsă în nici un fel, nici măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi
instituţiile, dacă sunt nedrepte, trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului
dreptăţii: primul, un principiu al libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau
inegalitîţilor admise.
Statul văzut de Rawls este un guvernământ dulce şi paternalist: creşterea coeziunii sociale şi
diminuarea flagelului sărăciei pentru acţiunea implicită împotriva non-libertăţilor (a libertăţilor
negative precum delicvenţa sau infracţionalitatea).
2. In majoritatea statelor europene s-au fundamentat instituţii care sprijină pe cei defavorizaţi. De
exemplu , la noi s-a introdus venitul minim garantat, salarii compensatorii la intrarea în şomaj,
ajutorul de şomaj, subvenţionarea utilităţilor, etc.
III. 5
A. 1. Fiinta umana este deosebit de complexa, viata sa morala poate fi inluentata de filozofie in
sensul asigurarii fericirii in care Dumnezeu a creeat omenirea.
Augustin dinstinge intre natura entitatilor neraţionale (care isi realizeaza inclinatiile firesti) si a
fiintelor rationale care au o natura duala: poseda si inclinatii firesti dar si capacitatea de a decide
care din acestea sa fie urmate si care sa fie stapanite. Impulsurile umane, denumite de Augustin “
iubiri” indeamna omul si la actiuni dar si la pasiuni pe care trebuie sa le aleaga in mod liber, sa le
aprecieze si sa le ordoneze dupa valoarea lor adevarata.
Intelegerea acestor valori adevarate se face numai cand omul ajunge sa inteleaga adevarurile
latente in mintea proprie si care sunt baza legii lui Dumnezeu care “este transcrisa in sufletul celor
intelepti, in asa fel incat ei stiu ca vietile lor sunt mai bune si mai sublime dupa gradul de
perfectiune a contemplarii ei de catre mintile lor si a pastrarii ei in vietile lor”. Intelegerea si
aplicarea legii lui Dumnezeu este o culme a intelepciunii.
Omul este imaginea lui Dumnezeu. Augustin vorbeşte de omul interior – sufletul şi mintea orientate
spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi omul exterior – trupul , trecător şi simţurile.
2. HENRI BERGSON: reprezentant al intuiţionismmului. Filozofia sa este una dualistă – lumea
acoperă două tendinţe aflate în conflict – forţa vieţii (élan vital) şi lupta lumii materiale împotriva
acelei forţe. Fiinţele umane înţeleg materia prin intelectul lor, cu ajutorul căruia evaluează lumea.
Acestea exprimă doctrinele ştiinţifice şi privesc lucrurile ca entităţi independente în spaţiu. În
contrast cu intelectul se află intuiţia, care provine din instinctul animalelor inferioare. Intuiţia ne
oferă o idee despre forţa vieţii care străbate toate fiinţele. Intuiţia percepe realitatea timpului;
durata este exprimată din punctul de vedere al vieţii şi nu se poate divide sau măsura. Durata este
explicată prin fenomenul memoriei. Esenţial la natura umană este capacitatea de a fabrica unelte.
Evident că este o diferenţă mare între natura umană ca chip al lui Dumnezeu, promovată de
Augustin şi natura materialistă promovată de Bergson.
3. Punctul de plecare al lui Augustin a fost că în formularea doctrinei despre om, Dumnezeu şi
sufletul uman trebuie privite întotdeauna în relaţie una cu cealaltă.
Pentru el sufletul a fost făcut pentru Dumnezeu şi în starea sa nedecăzută nu a fost niciodată menit
să existe separat de El. Chiar şi ca finţă fără păcat omul putea să-şi realizeze destinul numai printr-
o dependenţă uzuală faţă de harul prin care Dumnezeu se descoperea pe Sine în mod continuu.
Relaţia sufletului cu Dumnezeu, cum îi plăcea să spună, era una a unui vas receptiv în care
Dumnezeu turna viaţa, lumina şi tăria Sa. În această relaţie omul deţinea adevărata libertate care
consta nu din neputinţa de a păcătui, şi din abilitatea de a nu păcătui (nu non posse peccare, ci
posse non peccare). Acestă neprihănire potenţială care i-a fost dată omului a constituit o potenţială
imoralitate.
B. 1. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
În ştiinţă nu se pot face progrese prin acel tip de experienţe, care nu fac decât să verifice legi încă
valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor şi, în consecinţă, conduc la formularea de noi
ipoteze. O ipoteză este ştiinţifică, doar atunci când permite invalidarea ei.
2. Concepţia despre cunoaştere a lui Popper este actuală, mai ales în contextual exploziei
informaţionale şi al dezvoltării tehnologice. Practic, omenirea a parcurs în două decenii o
dezvoltare exponenţială, tocmai prin perfecţionarea ştiinţelor, descoperirile tehnologice, nu au fost
niciodată absolutizate, practice odată cu punerea lor în practică a început uzura lor morală.
III. 6
A. 1. In “Geneza metaforei si sensul culturii” Blaga arata ca omul nu este pur si simplu un animal
inzestrat cu inteligenta, tot asa cum o statuie nu este un simplu bloc de piatra cizelata.
Blaga postuleaza o diferenta de esenta intre om si animal; sustinand ca destinul omului e intr-un
mister si pentru revelarea acestuia. Nota caracteristica omului este creatia; animalul produce
uneori locaşuri sau unelte, dar aceste acte nu sunt “creatoare”, ci ele se degaja stereotip, din grija
de securitate a animalului, a speciei. Existenta animalului este întru imediat si pentru securitate.
Omul însă e capturat de un destin creator; intr-un sens cu adevarat minuunat. El este capabil sa
renunte la echilibru si la securitate, chiar sa se jertfeasca in numele creatiei .“Animalul este strain
de existenta intr-un mister si pentru revelare” si de dimensiunile si complicatiile vietii ce rezulta
din acest mod de existenta, care este specific uman.
Prin creatie omul isi asigura un destin superior, contradictoriu, care il inalta deasupra tuturor
vietuitoarelor, dar care il poate duce si la autonimicire.
2. Bergson spune că esenţial la natura umană este capacitatea de a fabrica unelte. Homo faber -
Evolutia creatoare. Idee principala: diferenta intre animal si inteligenta la om se deosebesc prin
scopul spre care tind. La inteligenta animala aceasta este caracterizata de instinct. Inteligenta la
om de invenţie. Inventile sunt cele care il caracterizeaza pe om; viata noastra graviteaza in jurul
lor. Observam la Bergson o raţionalitate aplicată.
Blaga il critică ape Bergson spunand ca aceasta elimina din experienta omului misterul, ca vede in
om un simplu mestesugar de unelte, nu un creator. Blaga postuleaza o diferenta de esenta intre om
si animal; sustinand ca destinul omului e intr-un mister si pentru revelarea acestuia. Deposedat de
mister, omul lui Bergson traieşte o dezolanta orizontalitate.
3. Ideea fundamentala a conceptiei lui Blaga este aceea ca omul este o fiinta istorica si culturala
care traiese in campul unor valori create de el insusi. Cultura exprima deci modul specific uman de
existenta. Omul nu poate exista decat in si prin intermediul culturii. Cultura este rezultatul creatiei
umane. Potrivit lui Blaga, omul cunoaste doua moduri fundamentale de existenta: existenta in
orizontul imediat al lumii sensibile si existenta in orizontul misterului. Toate creatiile care ii asigura
autoconservarea si securitatea materiala in interiorul acestui orizont concret alcatuiesc ceea ce se
cheama civilizatie (tehnica, forme de productie si de organizare politica, confort material, mod de
viata etc.). Existenta in orizontul misterului da nastere culturii. Toate creatiile prin care omul
incearca sa dezvaluie misterul existentei alcatuiesc cultura (stiinta, filosofie, arta, mitologie,
religie etc.). Cultura raspunde existentei umane intru mister si revelare, iar civilizatia raspunde
existentei intru autoconservare si securitate.
B. 1. Descartes despre cunoaştere: ‘’ Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist’’ ( Dubito , ergo
cogito. Cogito, ergo sum ). În esenţă Decartes, filozof raţionalist spune că sursa cunoaşterii este
raţiunea, simţurile sunt înşelătoare. Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică. La
Decartes adevarul nu poate fi dacat unul singur, pentru ca nu pot exista mai multe adevaruri privind
aceeasi problema si ca oamenii se pot insela, dar niciodata dintr-o deductie rau facuta, ci numai din
experiente prea putin intelese. Si pentru Dumnezeu omul este alcatuit din trup si suflet – dualism
cartezian. El considera ca ele sunt 2 substante diferite straine una de alta; acesta inseamna ca, spre
a intelege ce este trupul nu avem nevoie sa stim ce e sufletul siinvers. Cele 2 depind una de alta,
sunt lucruri distincte, dar nu separate. Coexistenta lor e necesara si sufletul resimte trebuitele
trupului.
Esenta omului si intreaga lui demnitate consta in aceea ca este fiinta cugetatoare. Gandirea
caracterizeaza sufletul, nu trupul. Asadar, cand vorbeste despre om, Dumnezeu are in vedere
sufletul; omul nu este corpul sau (desi este strans legat de acesta).
2. Concepţia lui Decartes privind caracterul raţional al cunoaşterii este , în opinia mea, actuală.
Argumente: simţurile ne pot înşela; în explozia informaţională contemporană avem dreptul să ne
îndoim, să gândim, să filtrăm informaţiile pe care le primim. Şi apoi, noi nu avem dreptul să
spunem: ‘’ Dubito ergo cogito, cogito ergo sum’’?

III. 7
A. 1. Un Stat, oricum ar fi el constituit, trebuie să-şi fie suficient sieşi şi să atingă ţelul pentru care
el există. “Bunăstarea”, care este ţelul Statului, este identificată cu “eudaimonia” (fericirea), care
este scopul individului. Statele sunt entităţi naturale şi, asemenea altor obiecte naturale, au un
scop sau un ţel. Noţiunea de scop al Statului este legată de alt ideal înalt. “Principiul fundamental
al constituţiilor democratice este libertatea […] Cea dintâi formă a libertăţii este de a conduce şi de
a fi condus, în mod succesiv […] Altă formă a ei este dreptul lăsat fiecăruia de a trăi după cum îi
place”.
Dar libertatea este sever restrânsă în Statul lui Aristotel. Ea este un prerogativ al cetăţenilor, însă o
mare parte a populaţiei nu avea cetăţenie. Femeile nu erau libere, existau sclavii. Potrivit lui
Aristotel, unii oameni sunt sclavi de la natură, şi deci este permis de fapt să fie subjugaţi. Cetăţenii
puteau deţine sclavi, aşa cum puteau poseda şi alte forme de proprietate. “Evident”, scrie el, “e
mai bine ca proprietatea să fie privată, dar oamenii trebuie să o pună în comun la folosinţă.” Dar el
adaugă imediat: “Este sarcina legiuitorului de a veghea ca cetăţenii să facă astfel.”. Statul lui
Aristotel nu va dispune de mijloacele de producţie; el nu controlează direct nici economia. Dar
legiuitorul veghează ca regimul economic al cetăţenilor să fie guvernat potrivit.
2. Jean Jaques Rousseau promovează conceptual filozofic de ‘’ starea naturală’’, care spune în
esenţă că omul că omul cu cât se îndepărtează de natură devine mai nefericit. El spune că în starea
naturală ,oamenii sunt egali între ei, iar în starea socială oamenii devin inegali, după avere, poziţie
socială, etc. Aristotel alege raţiunea, iar Rosseau natura.
3. Statul este o instituţie naturală, bazată pe comunitatea unor fiinţe cu limbaj articulate (limbajul
este pentru Aristotel axul moralităţii, prin limbaj omul are acces la raţiune şi noţiunile de bine şi
rău). Pornind de la teoria organicistă, aşa cum corpul este anterior organelor, tot aşa şi statul este
anterior familiei şi prin urmare omului, şi argumentează că individul nu-şi este suficient sieşi, deci
nu poate exista fără stat, în timp ce statul poate subzista fără un individ. Rolul cetăţii este de a
realiza fericirea comună a cetăţenilor. Funcţia principală a cetăţii constă în înflorirea morală
acetăţeanului.
Ceea ce face ca un regim politic să fie bun nu este conformarea sa la o normă ideală, ci adaptarea
la datele concrete ale istoriei. Un regim neadaptat la realitate se găseşte în mod necesar sancţionat
pe termen lung prin tulburări sau revoluţii. Rezistenţa la timp este un criteriu realist pentru
definirea idealului politic: cele mai bune regimuri sunt în general şi cele mai durabile. Cetăţile fiind
diferenţiate prin date geografice, prin populaţie, prin cultură şi istoria lor, nu se poate furniza un
model universal de cetate ideală. Aristotel îşi manifestă preferinţa pentru regimurile cumpătate
care sunt în acelaşi timp cele mai drepte şi mai puternice.
B. 1. Eroarea este o privatiune fata de o cunostinta, eroarea = o lipsă în cunoaştere.
“Eu gandesc” este un adevar evident, incontestabil, “eu sunt fiinta ganditoare” este un adevar care
se impune prin evidenta. Acest adevar nu are nevoie de nici o demonstratie. Daca adevarurile sunt
in spiritul nostru, daca ele exista de la nastere si daca sunt gandite de Dumnezeu, atunci cum, este
posibila eroarea? Eroarea este posibila, spune Descartes, “datorita faptului ca omul este inzestrat
cu vointa si cu liber arbitru. Datorita acestor calitati, omul impinge activitatea intelectului dincolo
de posibilitatile lui de cunoastere. In felul acesta intelectul greseste. Dar din greşeli, reveniri, omul
poate să facă progrese în cunoaştere.
2. Concepţia lui Decartes privind caracterul raţional al cunoaşterii este , în opinia mea actuală.
Argumente: simţurile ne pot înşela; în explozia informaţională contemporană avem dreptul să ne
îndoim, să gândim, să filtrăm informaţiile pe care le primim. Şi apoi, noi nu avem dreptul să
spunem: ‘’ Dubito ergo cogito, cogito ergo sum’’?

III. 8
A. 1. Omul are putinţa de a se revela, în timp ce animalele se limitează la a se releva. Numai omul
poate intra în contact cu misterul.
2. Bergson spune că esenţial la natura umană este capacitatea de a fabrica unelte. Homo faber -
Evolutia creatoare. Idee principala: diferenta intre animal si inteligenta la om se deosebesc prin
scopul spre care tind. La inteligenta animala aceasta este caracterizata de instinct. Inteligenta la
om de invenţie. Inventile sunt cele care il caracterizeaza pe om; viata noastra graviteaza in jurul
lor. Observam la Bergson o raţionalitate aplicată.
Blaga il critică ape Bergson spunand ca aceasta elimina din experienta omului misterul, ca vede in
om un simplu mestesugar de unelte, nu un creator. Blaga postuleaza o diferenta de esenta intre om
si animal; sustinand ca destinul omului e intr-un mister si pentru revelarea acestuia. Deposedat de
mister, omul lui Bergson traieşte o dezolanta orizontalitate.
3. Ideea fundamentala a conceptiei lui Blaga este aceea ca omul este o fiinta istorica si culturala
care traieste in campul unor valori create de el insusi. Cultura exprima deci modul specific uman de
existenta. Omul nu poate exista decat in si prin intermediul culturii. Cultura este rezultatul creatiei
umane. Potrivit lui Blaga, omul cunoaste doua moduri fundamentale de existenta: existenta in
orizontul imediat al lumii sensibile si existenta in orizontul misterului. Toate creatiile care ii asigura
autoconservarea si securitatea materiala in interiorul acestui orizont concret alcatuiesc ceea ce se
cheama civilizatie (tehnica, forme de productie si de organizare politica, confort material, mod de
viata etc.). Existenta in orizontul misterului , iluminarea prin actul revelator, da nastere culturii.
Toate creatiile prin care omul incearca sa dezvaluie misterul existentei alcatuiesc cultura (stiinta,
filosofie, arta, mitologie, religie etc.). Cultura raspunde existentei umane intru mister si revelare,
iar civilizatia raspunde existentei intru autoconservare si securitate.
B. 1. R. Descartes, ca fondator al raţionalismului francez, consideră raţiune izvor şi temei al
cunoaşterii. Pentru el, criteriul adevarului se afla in ratiunea insasi, in evidenta notiunilor noastre.
La baza metodei sale de cunoastere, el a pus deductia, care trebuie sa porneasca de la adevaruri
clare si distincte, cunoscute nemijlocit de ratiune. Descartes a recunoscut totusi si valoarea
cunoasterii experimentale . Spre deosebire de raţiune simţurile ne pot înşela.
2. Concepţia lui Decartes privind caracterul raţional al cunoaşterii este , în opinia mea actuală.
Argumente: simţurile ne pot înşela; în explozia informaţională contemporană avem dreptul să ne
îndoim, să gândim, să filtrăm informaţiile pe care le primim. Şi apoi, noi nu avem dreptul să
spunem: ‘’ Dubito ergo cogito, cogito ergo sum’’?
III. 9
A. 1. Blaga respinge viziunea naturalistă asupra naturii omului. Omul nu este un simplu creator de
unelte, este un creator de cultură, este o fiinţă culturală.
2. Bergson spune că esenţial la natura umană este capacitatea de a fabrica unelte. Homo faber -
Evolutia creatoare. Idee principala: diferenta intre animal si inteligenta la om se deosebesc prin
scopul spre care tind. La inteligenta animala aceasta este caracterizata de instinct. Inteligenta la
om de invenţie. Inventile sunt cele care il caracterizeaza pe om; viata noastra graviteaza in jurul
lor. Observam la Bergson o raţionalitate aplicată.
Blaga il critică ape Bergson spunand ca aceasta elimina din experienta omului misterul, ca vede in
om un simplu mestesugar de unelte, nu un creator. Blaga postuleaza o diferenta de esenta intre om
si animal; sustinand ca destinul omului e intr-un mister si pentru revelarea acestuia. Deposedat de
mister, omul lui Bergson traieşte o dezolanta orizontalitate.
3. Blaga susţine că geniul omului ( inteligenţa ) trebuie pus în slujba securităţii şi instinctului de
dominaţie al vieţii. De aceea , pentru ca geniul omului să devină creator de cultură, a trebuit ca
omul să sufere o schimbare radicală în ceea ce priveşte modul său de a exista. Această schimbare a
felului de a fi a fiinţei umane, a constituit-o existenţa întru mister şi pentru revelare.. Astfel omul
abandonează starea de echilibru şi de securitate a animalului, angajându-se într-un destin creator.
B. 1. John Rawls: principiul egalităţii libertăţii prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi
principiul egalităţii de şanse prevalează asupra principiului diferenţei. Astfel, dreptatea este prima
virtute a instituţiilor sociale. Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu
poate fi atinsă în nici un fel, nici măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi
instituţiile, dacă sunt nedrepte, trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului
dreptăţii: primul, un principiu al libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau
inegalitîţilor admise
2. Concepţia lui Rawls este acuală datorită, îndeosebi polarizării sociale. In majoritatea statelor
europene s-au fundamentat instituţii care sprijină pe cei defavorizaţi. De exemplu , la noi s-a
introdus venitul minim garantat, salarii compensatorii la intrarea în şomaj, ajutorul de şomaj,
subvenţionarea utilităţilor, etc.
III. 10
A. 1. Omul este imaginea lui Dumnezeu. Augustin vorbeşte de omul interior – sufletul şi mintea
orientate spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi omul exterior – trupul , trecător şi simţurile.
2. Decartes pleacă de la aceeaşi dihotomie corp-suflet, însă spre deosebire de Augustin ajunge la o
altă concluzir: omul este definit prin capacitatea de a cugeta. La întrebarea ‘’ Cine sunt eu?’’, el
răspunde: ‘’Cel care cugetă’’. Corpul, deşi important şi – în realitate – strâns legat de suflet, este
doar o substanţă divizibilă, caracterizată prin întindere, un lucru a cărui existenţă nu este deloc
certă şi în lipsa căruia omul nu îşi pierde esenţa.
3. Augustin dinstinge intre natura entitatilor neraţionale (care isi realizeaza inclinatiile firesti) si a
fiintelor rationale care au o natura duala: poseda si inclinatii firesti dar si capacitatea de a decide
care din acestea sa fie urmate si care sa fie stapanite. Impulsurile umane, denumite de Augustin “
iubiri” indeamna omul si la actiuni dar si la pasiuni pe care trebuie sa le aleaga in mod liber, sa le
aprecieze si sa le ordoneze dupa valoarea lor adevarata.
Intelegerea acestor valori adevarate se face numai cand omul ajunge sa inteleaga adevarurile
latente in mintea proprie si care sunt baza legii lui Dumnezeu care “este transcrisa in sufletul celor
intelepti, in asa fel incat ei stiu ca vietile lor sunt mai bune si mai sublime dupa gradul de
perfectiune a contemplarii ei de catre mintile lor si a pastrarii ei in vietile lor”. Intelegerea si
aplicarea legii lui Dumnezeu este o culme a intelepciunii. Corelaţiea este aşadar intrisecă, natura
umană este rezultatul creaţiei divine.
B. 1. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
2. Concepţia despre cunoaştere a lui Popper este actuală, mai ales în contextual exploziei
informaţionale şi al dezvoltării tehnologice. Practic, omenirea a parcurs în două decenii o
dezvoltare exponenţială, tocmai prin perfecţionarea ştiinţelor, descoperirile tehnologice, nu au fost
niciodată absolutizate, practice odată cu punerea lor în practică a început uzura lor morală.

III. 11
A. 1. Blaga spune că orizontul existenţial al naturii umane este de a trăi în mister şi pentru
revelare, omul percepe existenţa şi universal ca pe un mister, iar prin creaţii culturale, se
ilumimează , izbuteşte să-şi reveleze misterul şi să depăşească imediatul. Animalul trăieşte în
imediat, nu poate depăşi contururile concretului, el nu se revelează ci se relevă, se arată.
2. Bergson spune că esenţial la natura umană este capacitatea de a fabrica unelte. Homo faber -
Evolutia creatoare. Idee principala: diferenta intre animal si inteligenta la om se deosebesc prin
scopul spre care tind. La inteligenta animala aceasta este caracterizata de instinct. Inteligenta la
om de invenţie. Inventile sunt cele care il caracterizeaza pe om; viata noastra graviteaza in jurul
lor. Observam la Bergson o raţionalitate aplicată.
Blaga il critică ape Bergson spunand ca aceasta elimina din experienta omului misterul, ca vede in
om un simplu mestesugar de unelte, nu un creator. Blaga postuleaza o diferenta de esenta intre om
si animal; sustinand ca destinul omului e intr-un mister si pentru revelarea acestuia. Deposedat de
mister, omul lui Bergson traieşte o dezolanta orizontalitate.
3. Blaga spune că destinul omului este întru mister şi pentru revelarea acestuia.
Omul, spre deosebire de animal, este cel care creează cultura şi tocmai aceste creaţii de cultură
sunt revelări ale misterului în care este situată existenţa umană. Revelarea presupune o iluminare şi
o participare la această iluminare. Misterul este rezultat al actului creator al Marelui Anonim. Aici
intervine diferenţa de natură dintre om şi animal, prin faptul că numai omul poate intra în contact
cu misterul.
Omul încearcă să-şi reveleze misterul prin două moduri: prin cunoaştere şi pin plăsmuire. Misterul
poate fi revelat mai uşor prin cunoaştere decât prin creaţie. Blaga face o distincţie între cultură şi
civilizaţie, cultura însemnând existenţa întru mister şi pentru revelare, iar civilizaţia însemnând
existenţa întru imediat şi pentru securitate, care este mai mult proprie existenţei animalului. Omul
este capabil sa-şi depăşească condiţia imediatului şi a securităţii. El poate sa-şi jertfească propria
existenţă pentru crearea de cultură. În mod clar pentru aceasta se diferenţiază de animale fiind
superior lui.
Întreg sensul existenţei umane şi deci scopul său, se află în cultură, prin cultură înţelegându-se
operele, simbolurile şi un ansamblu de valori.
B. 1. Cunoştinţe ‘’A priori’’ = cunoştinţe sigure, independente de experienţă. Judecăţile a priori
posedă principial o valabilitate independentă de cazul individual şi nu sunt bazate pe observaţie
sensorială, de ex.: "doi şi cu doi fac patru" reprezintă o afirmaţie apriorică. Sunt de accord cu
existenţa cunoştinţelor a priori, omul are cunoştinţe care preced experienţa. De pildă ‘’ Nici un
burlac nu este căsătorit’’ este o judecată, cunoştinţă, adevăr a priori, deoarece nu avem nevoie de
o experienţă pentru a demonstra acest lucru.
2. Caracterul sintetic - a priori al propoziţiilor matematice este de actualitate, deoarece
matematica nu este o ştiinţă ‘’închisă’’, periodic marii matemacienii descoperă cunoştinţe noi şi
sigure, folosind atât judecăţi analitice cât şi sintetice..
III. 12
A. 1. Înţelesul dat de Kant judecăţii analitice: În cazul judecăţii analitice, adevărul derivă din
analiza însăşi a conceptului, fără a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o percepţie
sensorială.Într-o judecată analitică predicatul nu adaugă nici o proprietate subiectului, ci doar
descompune subiectului prin analiză în conceptele lui parţiale, care erau deja gândite în el. De
aceea judecăţile analitice se mai numesc şi explicative. Ele nu extind cunoaşterea, ci explică un
anumit concept.
2. Spre deosebire de sinteticul a priori promovat de Kant ca sinteză între emirism şi raţionalism,
empirismul consideră experienţa comună drept izvor şi temei al cunoaşterii. Fondator: John Locke.
El susţine că întreaga cunoaştere îşi are originea în simţuri şi experienţă. Empirismul se opune
raţionalismului care susţine că ideile, noţiunile şi principiile au valoare universală şi absolută. La
naştere intelectul este o tabulla rasa, o foaie albă pe care percepţiile îşi imprimă semnele lor.
Există două izvoare ale cunoaşterii: SENZAŢIA: -percepţia care ne pune în contact cu obiectele
externe; REFLECŢIA – sau percepţia proceselor lăuntrice ale minţii noastre.
Ideiile simple se combină şi formează idei complexe. Cunoaşterea este relativă şi depinde de
structura sufletească şi de cea senzorială.
3. În "Critica ratiunii pure" Kant săvârşeşte o adevarata revolutie prin mutarea perspectivei de la
obiectul demn de a fi cunoscut la însăşi capacitatea cunoasterii.
Cunoasterea este una transcendentala. Transcendentalul este termenul central pe care isi
intemeiaza Kant gandirea: el elaboreaza o critica transcendentala, o metoda transcendentala, tinde
catre un sistem transcendental; este baza constructiei sale conceptuale si filosofice, nucleul la care
pot fi reduse si din care trebuie desfasurate critica ratiunii pure dar si sistemul ratiunii pure.
Transcendentul este principiul a carui aplicare trece de hotarele experientei posibile, depasind
experienta, depasind ceea ce este cognoscibil. Cunoasterea transcendentala se ocupa cu modul
nostru de cunoastere a obiectelor, acesta fiind posibil a priori; orice cercetare care are ca obiect
intuitii, categorii si idei a priori este transcendentala. A priori adica in mod absolut independent de
orice experienta si facand posibila experienta; din punct de vedere gnoseologic, ofera o posibilitate
de validare non-empirica; din punct de vedere estetic, ofera posibilitatea validarii empiricului pe
baza non-empirica a facultatii de judecare.
Pentru a putea delimita cunoasterea pura de cea empirica, estetica transcendentala se bazeaza pe
o intrebare (cum sunt posibile judecati a priori?) care capata apoi infatisari particulare (cum este
posibila matematica pura?). Spre deosebire de judecata analitica (care este o judecata explicativa,
al carei predicat doar lamureste subiectul, neimbogatind insa cunostinta), judecata sintetica este
una extensiva, in care predicatul se adauga subiectului, adaugandu-i ceva la continut si in felul
acesta largeste cunostinta. Aceasta imbogatire este dovedita de Kant mai intai la nivelul esteticii
transcendentale, al cunoasterii sensibile a priori prin geometria pura si aritmetica pura. Formele
intuitiei pure a priori sunt spatiul si timpul, ele fiind functii ale sensibilitatii, conditii subiective ale
tuturor fenomenelor, care dispun de o obiectivitate a priori; ele nu sunt transcendente ci deriva din
sensibilitate, structureaza sensibilul.
B. 1. Augustin despre natura umană: conceptia sa teocentrică este extinsa si asupra intelegerii
naturii umane. Fiinta umana este deosebit de complexa, viata sa morala poate fi inluentata de
filozofie in sensul asigurarii fericirii in care Dumnezeu a creeat omenirea. Augustin dinstinge intre
natura entitatilor nerationale (care isi realizeaza inclinatiile firesti) si a fiintelor rationale care au o
natura duala: poseda si inclinatii firesti dar si capacitatea de a decide care din acestea sa fie
urmate si care sa fie stapanite. Impulsurile umane, denumite de Augustin “ iubiri” indeamna omul si
la actiuni dar si la pasiuni pe care trebuie sa le aleaga in mod liber, sa le aprecieze si sa le ordoneze
dupa valoarea lor adevarata. Intelegerea acestor valori adevarate se face numai cand omul ajunge
sa inteleaga adevarurile latente in mintea proprie si care sunt baza legii lui Dumnezeu care “este
transcrisa in sufletul celor intelepti, in asa fel incat ei stiu ca vietile lor sunt mai bune si mai
sublime dupa gradul de perfectiune a contemplarii ei de catre mintile lor si a pastrarii ei in vietile
lor”. Intelegerea si aplicarea legii lui Dumnezeu este o culme a intelepciunii.
2. Opinie: Concepţia lui Augustin despre natura umană, este actuală, omul trebuie să-şi găsească
prin reculegere interioară, calea spre Dumnezeu, să-şi armonizeze dorinţele, poftele cu
responsabilităţile sociale.

III. 13
A. 1 Blaga spune că orizontul existenţial al naturii umane este de a trăi în mister şi pentru revelare,
omul percepe existenţa şi universal ca pe un mister, iar prin creaţii culturale, se ilumimează ,
izbuteşte să-şi reveleze misterul şi să depăşească imediatul. Animalul trăieşte în imediat, nu poate
depăşi contururile concretului, el nu se revelează ci se relevă, se arată.
2. Bergson spune că esenţial la natura umană este capacitatea de a fabrica unelte. Homo faber -
Evolutia creatoare. Idee principala: diferenta intre animal si inteligenta la om se deosebesc prin
scopul spre care tind. La inteligenta animala aceasta este caracterizata de instinct. Inteligenta la
om de invenţie. Inventile sunt cele care il caracterizeaza pe om; viata noastra graviteaza in jurul
lor. Observam la Bergson o raţionalitate aplicată.
Blaga il critică ape Bergson spunand ca aceasta elimina din experienta omului misterul, ca vede in
om un simplu mestesugar de unelte, nu un creator. Blaga postuleaza o diferenta de esenta intre om
si animal; sustinand ca destinul omului e intr-un mister si pentru revelarea acestuia. Deposedat de
mister, omul lui Bergson traieşte o dezolanta orizontalitate.
3. În lucrarea sa intitulată „Geneza metaforei şi sensul culturii”, Blaga susţine că există o diferenţă
de esenţă, deci una calitativă, între om şi animal. Blaga spune că destinul omului este întru mister
şi pentru revelarea acestuia.
Omul, spre deosebire de animal, este cel care creează cultura şi tocmai aceste creaţii de cultură
sunt revelări ale misterului în care este situată existenţa umană. Revelarea presupune o iluminare şi
o participare la această iluminare. Misterul este rezultat al actului creator al Marelui Anonim. Aici
intervine diferenţa de natură dintre om şi animal, prin faptul că numai omul poate intra în contact
cu misterul.
Omul încearcă să-şi reveleze misterul prin două moduri: prin cunoaştere şi pin plăsmuire. Misterul
poate fi revelat mai uşor prin cunoaştere decât prin creaţie. Blaga face o distincţie între cultură şi
civilizaţie, cultura însemnând existenţa întru mister şi pentru revelare, iar civilizaţia însemnând
existenţa întru imediat şi pentru securitate, care este mai mult proprie existenţei animalului. Omul
este capabil sa-şi depăşească condiţia imediatului şi a securităţii. El poate sa-şi jertfească propria
existenţă pentru crearea de cultură. În mod clar pentru aceasta se diferenţiază de animale fiind
superior lui.
B. 1. Cunoştinţe ‘’A priori’’ = cunoştinţe sigure, independente de experienţă. Judecăţile a priori
posedă principial o valabilitate independentă de cazul individual şi nu sunt bazate pe observaţie
sensorială, de ex.: "doi şi cu doi fac patru" reprezintă o afirmaţie apriorică. Sunt de accord cu
existenţa cunoştinţelor a priori, omul are cunoştinţe care preced experienţa. De pildă ‘’ Nici un
burlac nu este căsătorit’’ este o judecată, cunoştinţă, adevăr a priori, deoarece nu avem nevoie de
o experienţă pentru a demonstra acest lucru.
2. Caracterul sintetic - a priori al propoziţiilor matematice este de actualitate, deoarece
matematica nu este o ştiinţă ‘’închisă’’, periodic marii matemacienii descoperă cunoştinţe noi şi
sigure, folosind atât judecăţi analitice cât şi sintetice..
III. 14
A. 1. Eroarea este o privatiune fata de o cunostinta, eroarea = o lipsă în cunoaştere. “Eu gandesc”
este un adevar evident, incontestabil, “eu sunt fiinta ganditoare” este un adevar care se impune
prin evidenta. Acest adevar nu are nevoie de nici o demonstratie. Daca adevarurile sunt in spiritul
nostru, daca ele exista de la nastere si daca sunt gandite de Dumnezeu, atunci cum, este posibila
eroarea? Eroarea este posibila, spune Descartes, “datorita faptului ca omul este inzestrat cu vointa
si cu liber arbitru. Datorita acestor calitati, omul impinge activitatea intelectului dincolo de
posibilitatile lui de cunoastere. In felul acesta intelectul greseste.
2.Spre deosebire de raţionalism, empirismul consideră experienţa comună drept izvor şi temei al
cunoaşterii. Fondator: John Locke. El susţine că întreaga cunoaştere îşi are originea în simţuri şi
experienţă. Empirismul se opune raţionalismului care susţine că ideile, noţiunile şi principiile au
valoare universală şi absolută. La naştere intelectul este o tabulla rasa, o foaie albă pe care
percepţiile îşi imprimă semnele lor. Există două izvoare ale cunoaşterii: SENZAŢIA: -percepţia care
ne pune în contact cu obiectele externe; REFLECŢIA – sau percepţia proceselor lăuntrice ale minţii
noastre.
Ideile simple se combină şi formează idei complexe. Cunoaşterea este relativă şi depinde de
structura sufletească şi de cea senzorială.
3. Descartes a conchis că, pentru a găsi un adevăr absolut indubitabil, trebuie să presupună că şi
intelectul (raţiunea) îl poate înşela (din cauza unui geniu rău).
Plecând de la îndoiala generalizată, Descartes a descoperit că primul adevăr de neclintit este cel
privind existenţa propriului eu: ”Gândesc, deci exist”. Formulată dintr-o frază cuprinzând
conjuncţia deci, formula a lăsat impresia că ar fi concluzia unei entimeme, adică a unui
raţionament prescurtat. În realitate este vorba de o intuiţie, nu de o entimemă. Plecând de la
faptul că se îndoieşte, Descartes a conştientizat imediat faptul că gândeşte, iar gândul că gândeşte
l-a implicat imediat în acela că există ca suflet gânditor.
Este calară cunoştinţa definită prin suficiente note pentru a ne putea permite recunoaşterea
obiectului la care se referă şi distinctă atunci când conţine note specifice prin care se delimitează
de alte cunoştinţe similare. regula evidenţei este un criteriu necesar, dar nu şi suficient. Necesar,
deoarece pentru a fi adevărată ideea trebuie definită corect. Nu este suficient pentru că o idee
poate fi bine delimitată de altele, dar nu şi adevărată. Spunem că evidenţa este un criteriu
intralogic al adevărului întrucât presupune raportarea cunoştinţei testate nu numai la alte
cunoştinţe înrudite. Criteriul intralogic trebuie completat cu unul extralogic care să permită ieşirea
din sfera subiectivităţii pure şi raportarea cunoştinţei la obiectul desemnat.
Descartes distinge între o falsitate propriu-zisă sau formală şi o falsitate materială. El consideră că
falsitatea formală nu se poate găsi decât în judecăţi. Ideile, considerate în sine, neraportate le
altceva nu sunt false formal, ele fiind moduri ale cugetării. În idei există o anumită falsitate
materială când înfăţişează ceea ce nu este ca fiind. Rezultă că, aşa cum eroarea poate fi nu numai
formală, ci şi materială, tot aşa există atât un adevăr formal (dat de evidenţă), cât şi unul material
(dat de corespondenţă).
În ceea ce priveşte criteriul adevărului, Descartes afirmă textual că „adevărul nu este sigur decât
datorită faptului că Dumnezeu este sau nu există şi că el este o fiinţă perfectă iar tot ceea ce este
în noi vine de la el.
B.1 Aristotel spune că omul este din natură o fiinţă socială. Argumente: Omul nu trăieşte izolat, ci
de la natură este un animal social, care are simţul binelui şi răului, al dreptăţii şi nedreptăţii.
Numai el poate forma familia şi Statul. Deasemenea omului îi este specific limbajul, care are în
primul rând rol de socializare.
2. Caracterului natural al instituţiei statului, după părerea mea este încă de actualitate, observăm
că după căderea imperiilor ideologige, omul şi-a regăsit instinctul de a forma noi comunităţi,
îndeosebi pornind de la criterii etice.

III. 15
A. 1. Aristotel trateaza statul drept o institutie naturala, rezultata, in mod indirect, din instinctele
de autoconservare si reproducere ale indivizilor. Cu toate ca din punctul de vedere al genezei,
statul este o consecinta a trairii laolalta a indivizilor, mai intai in familie, grup, etc, din punctul de
vedere al functiei sale, el este anterior oamenilor care il compun, precum corpul precede membrele
sale. Cu alte cuvinte natura umana este una sociala, intrucat in fiecare din noi exista instinctul
pentru formarea comunitatilor si pentru ca abia in stat existenta isi afla implinirea, desavarsindu-si
astfel posibilitatile proprii.
2 Jean Jaques Rousseau promovează conceptual filozofic de ‘’ starea naturală’’, care spune în
esenţă că omul că omul cu cât se îndepărtează de natură devine mai nefericit. El spune că în starea
naturală ,oamenii sunt egali între ei, iar în starea socială oamenii devin inegali, după avere, poziţie
socială, etc. Aristotel alege raţiunea, iar Rosseau natura.
3. Aristotel pleaca de la faptul ca oamenii nu sunt indivizi izolati ci, din potriva, omul este din
natura un animal social, iar omul “antisocial” ar fi, prin urmare ori “supraom” ori fiara.
Omul, au remarcat inca ganditorii antici, poseda un limbaj articulat in timp ce limbajul nearticulat
al animalelor, ca mijloc de exprimare a senzatiilor de placere si de durere. Existenta limbajului
articulate face posibila existenta statului, caci el este motor al moralitatii exprimand ce este drept
si nedrept, bine sir rau. Deci statul este la Aristotel o intuitie naturala bazata pe comunitatea unor
finite inzestrate cu limbajul articulat si associate in familii. Statul este autoritatea familiei si
individului. El joaca rolul corbului, iar individual pe cel al organului. => statul este autoritatea
familiei si fiecaruia dintre noi, caci asa cum corpul poate exista fara un organ, la fel statul poate
subzista fara un individ. Reciproca nu este valabila, intru cat individual nu este suficient, iar daca
isi e sufficient este fiara sau zeu.
Omul are in zestrea sa genetica instinctnul pentru comunitate. Numai in comunitate poate fi
practicata dreptatea, caci ea este o virtute sociala. Statul poate asigura fericirea cetatenilor sai,
dar cu o conditie, ca statul sa aiba legi drepte. Lipsit de lege si de dreptate omul devine fiinta cea
mai rea.
La Aristotel natura nu creaza fara scop, menirea statului este realizarea dreptatii, iar dreptatea
este o virtute pe care individual, izolat, nu o poseda, deoarece virtutea presupune raportul dintre
cel putin 2 persoane. Plecand de aici spunem ca statul are o finalitate morala: realizarea dreptatii
in vederea binelui. De aici anterioritatea statului (politka)
B. 1. Empirismul consideră experienţa comună drept izvor şi temei al cunoaşterii. Fondator: John
Locke. El susţine că întreaga cunoaştere îşi are originea în simţuri şi experienţă. Empirismul se
opune raţionalismului care susţine că ideile, noţiunile şi principiile au valoare universală şi absolută.
La naştere intelectul este o tabulla rasa, o foaie albă pe care percepţiile îşi imprimă semnele lor.
Există două izvoare ale cunoaşterii: SENZAŢIA: -percepţia care ne pune în contact cu obiectele
externe; REFLECŢIA – sau percepţia proceselor lăuntrice ale minţii noastre. Ideiile simple se
combină şi formează idei complexe. Cunoaşterea este relativă şi depinde de structura sufletească şi
de cea senzorială.
2. Opinia mea că este actuală concepţia despre cunoaşterea empirică, mai ales la vârste fragede,
cănd senzaţia şi reflecţia se manifestă în procesul cognitive al omului.
adriana2009
Moderator

Mesaje: 43
Membru din: Sâm Iun 13, 2009 10:50 am
S
u
s
Re: Rezolvari la filosofie bacalaureat 2009 Subiectul 3
de adriana2009 pe Sâm Iun 13, 2009 4:00 pm

III. 16
A. 1. Pentru sfântul Augustin, omul participă la fiinţa lui Dumnezeu: dovada acestei participări este
elementul spiritual din om. Sfântul Augustin este primul care susţine că prototipul creaţiei omului
este Sfânta Treime. Omul este imaginea şi asemănarea Sfintei Treimi; imaginea este imprimată în
omul interior, adică în sufletul raţional, într-un om interior contemplativ şi înţelept, nu în omul
învăţat.
2. HENRI BERGSON: reprezentant al intuiţionismmului. Filozofia sa este una dualistă – lumea
acoperă două tendinţe aflate în conflict – forţa vieţii (élan vital) şi lupta lumii materiale împotriva
acelei forţe. Fiinţele umane înţeleg materia prin intelectul lor, cu ajutorul căruia evaluează lumea.
Acestea exprimă doctrinele ştiinţifice şi privesc lucrurile ca entităţi independente în spaţiu. În
contrast cu intelectul se află intuiţia, care provine din instinctul animalelor inferioare. Intuiţia ne
oferă o idee despre forţa vieţii care străbate toate fiinţele. Intuiţia percepe realitatea timpului;
durata este exprimată din punctul de vedere al vieţii şi nu se poate divide sau măsura. Durata este
explicată prin fenomenul memoriei. Esenţial la natura umană este capacitatea de a fabrica unelte.
Evident că este o diferenţă mare între natura umană ca chip al lui Dumnezeu, promovată de
Augustin şi natura materialistă promovată de Bergson.
3. Fiinta umana este deosebit de complexa, viata sa morala poate fi inluentata de filozofie in sensul
asigurarii fericirii in care Dumnezeu a creeat omenirea. Omul se deodebeşte de natura entitatilor
nerationale (care isi realizeaza inclinatiile firesti) , fiind o fiinţă ratională cu au o natura duala:
poseda si inclinatii firesti dar si capacitatea de a decide care din acestea sa fie urmate si care sa fie
stapanite. Impulsurile umane, denumite de îndeamna omul si la actiuni dar si la pasiuni pe care
trebuie sa le aleaga in mod liber, sa le aprecieze si sa le ordoneze dupa valoarea lor adevarata.
Intelegerea acestor valori adevarate se face numai cand omul ajunge sa inteleaga adevarurile
latente in mintea proprie si care sunt baza legii lui Dumnezeu care “este transcrisa in sufletul celor
intelepti, in asa fel incat ei stiu ca vietile lor sunt mai bune si mai sublime dupa gradul de
perfectiune a contemplarii ei de catre mintile lor si a pastrarii ei in vietile lor”. Intelegerea si
aplicarea legii lui Dumnezeu este o culme a intelepciunii. Omul participă la fiinţa lui Dumnezeu:
dovada acestei participări este elementul spiritual din om. Omul este o creaţie divină, prototipul
creaţiei omului este Sfânta Treime. Omul este imaginea şi asemănarea Sfintei Treimi; imaginea este
imprimată în omul interior, adică în sufletul raţional, într-un om interior contemplativ şi înţelept.
B. 1. Empirismul consideră experienţa comună drept izvor şi temei al cunoaşterii. Fondator: John
Locke. El susţine că întreaga cunoaştere îşi are originea în simţuri şi experienţă. Empirismul se
opune raţionalismului care susţine că ideile, noţiunile şi principiile au valoare universală şi absolută.
La naştere intelectul este o tabulla rasa, o foaie albă pe care percepţiile îşi imprimă semnele lor.
Există două izvoare ale cunoaşterii: SENZAŢIA: -percepţia care ne pune în contact cu obiectele
externe; REFLECŢIA – sau percepţia proceselor lăuntrice ale minţii noastre. Ideiile simple se
combină şi formează idei complexe. Cunoaşterea este relativă şi depinde de structura sufletească şi
de cea senzorială.
2. Opinia mea că este actuală concepţia despre cunoaşterea empirică, mai ales la vârste fragede,
cănd senzaţia şi reflecţia se manifestă în procesul cognitive al omului.

III. 17
A. 1 Cunoştinţe ‘’A priori’’ = cunoştinţe sigure, independente de experienţă. Judecăţile a priori
posedă principial o valabilitate independentă de cazul individual şi nu sunt bazate pe observaţie
sensorială, de ex.: "doi şi cu doi fac patru" reprezintă o afirmaţie apriorică. Sunt de accord cu
existenţa cunoştinţelor a priori, omul are cunoştinţe care preced experienţa. De pildă ‘’ Nici un
burlac nu este căsătorit’’ este o judecată, cunoştinţă, adevăr a priori, deoarece nu avem nevoie de
o experienţă pentru a demonstra acest lucru.
2. Spre deosebire de Kant, Decartes, filozof raţionalist spune că sursa cunoaşterii este raţiunea,
simţurile sunt înşelătoare. Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică.
3. Necesitate şi universalitate. Avem nevoie de un criteriu cu ajutorul căruia să putem distinge sigur
o cunoştinţă pură de una empirică. Experienţa ne învaţă, în adevăr, că ceva arc o însuşire sau alta,
dar nu şi că nu poate fi altfel. Dacă, deci, în primul rând, se găseşte o judecată care este gândită în
acelaşi timp cu necesitatea ei, ea este o judecată a priori, iar dacă, pe lângă aceasta, nu este
derivată decât din una care este ea însăşi valabilă ca judecată necesară, ea este absolut a priori. în
al doilea rând, experienţa nu dă niciodată judecăţilor ei universalitate adevărată sau strictă, ci
numai una presupusă şi relativă (prin inducţie), astfel încât propriu-zis trebuie să se spună: pe cât
am observat până acum, nu se găseşte nici o excepţie la cutare sau cutare regulă. Dacă deci o
judecată e gândită cu universalitate strictă, adică astfel încât absolut nici o excepţie nu e îngăduită
ca posibilă, atunci ea nu e dedusă din experienţă, ci e valabilă absolut a priori. Universalitatea
empirică nu este deci decât o înălţare arbitrară a valabilităţii, de la ceea ce e valabil în cele mai
multe cazuri la ceea ce e valabil în toate cazurile, ca, de exemplu, în judecata: toate corpurile sunt
grele; când, dimpotrivă, universalitatea strictă aparţine esenţial unei judecăţi, atunci această
universalitate indică un izvor special de cunoaştere a judecăţii, anume o facultate de cunoaştere a
priori. Necesitatea şi universalitatea strictă sunt deci criterii sigure ale unei cunoştinţe a priori şi
sunt inseparabil unite între ele. Dar fiindcă în folosirea lor e mai uşor uneori să se arate limitarea
lor empirică decât contingenţa în judecăţi sau fiindcă uneori e mai convingător să se arate
universalitatea nelimitată pe care o atribuim unei judecăţi decât necesitatea ei, atunci e
recomandabil să ne servim separat de cele două criterii amintite, fiecare din ele fiind prin el însuşi
infailibil.
B. 1. Descartes despre cunoaştere: ‘’ Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist’’ ( Dubito , ergo
cogito. Cogito, ergo sum ). În esenţă Decartes, filozof raţionalist spune că sursa cunoaşterii este
raţiunea, simţurile sunt înşelătoare. Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică. La
Decartes adevarul nu poate fi dacat unul singur, pentru ca nu pot exista mai multe adevaruri privind
aceeasi problema si ca oamenii se pot insela, dar niciodata dintr-o deductie rau facuta, ci numai din
experiente prea putin intelese. Si pentru Dumnezeu omul este alcatuit din trup si suflet – dualism
cartezian. El considera ca ele sunt 2 substante diferite straine una de alta; acesta inseamna ca, spre
a intelege ce este trupul nu avem nevoie sa stim ce e sufletul siinvers. Cele 2 depind una de alta,
sunt lucruri distincte, dar nu separate. Coexistenta lor e necesara si sufletul resimte trebuitele
trupului.
Esenta omului si intreaga lui demnitate consta in aceea ca este fiinta cugetatoare. Gandirea
caracterizeaza sufletul, nu trupul. Asadar, cand vorbeste despre om, Dumnezeu are in vedere
sufletul; omul nu este corpul sau (desi este strans legat de acesta).
2. Concepţia lui Decartes privind caracterul raţional al cunoaşterii este , în opinia mea, actuală.
Argumente: simţurile ne pot înşela; în explozia informaţională contemporană avem dreptul să ne
îndoim, să gândim, să filtrăm informaţiile pe care le primim. Şi apoi, noi nu avem dreptul să
spunem: ‘’ Dubito ergo cogito, cogito ergo sum’’?
III. 18
A. 1. Aristotel spune că omul este din natură o fiinţă socială. Argumente: Omul nu trăieşte izolat, ci
de la natură este un animal social, care are simţul binelui şi răului, al dreptăţii şi nedreptăţii.
Numai el poate forma familia şi Statul. Deasemenea omului îi este specific limbajul, care are în
primul rând rol de socializare.
2 Jean Jaques Rousseau promovează conceptual filozofic de ‘’ starea naturală’’, care spune în
esenţă că omul că omul cu cât se îndepărtează de natură devine mai nefericit. El spune că în starea
naturală ,oamenii sunt egali între ei, iar în starea socială oamenii devin inegali, după avere, poziţie
socială, etc. Aristotel promovează natura umană ca fiind socială, iar Rousseau spune că
sociabilitatea nu sete specifică naturii umane.
3. Omul este din natură o fiinţă socială. Omul nu trăieşte izolat, ci de la natură este un animal
social, care are simţul binelui şi răului, al dreptăţii şi nedreptăţii. Numai el poate forma familia şi
Statul. Deasemenea omului îi este specific limbajul, care are în primul rând rol de socializare.
Omul, poseda un limbaj articulat in timp ce limbajul nearticulat al animalelor, ca mijloc de
exprimare a senzatiilor de placere si de durere. Existenta limbajului articulate face posibila
comunicarea într oameni, face posibilă dezvoltarea moralitatii exprimand ce este drept si nedrept,
bine si rau. Omul are in zestrea sa genetica instinctnul pentru comunitate. Numai în comunitate
fiinţa umană gaseşte iubirea, formează familia, creează reguli de conveţuire. Numai in comunitate
poate fi practicata dreptatea, caci ea este o virtute sociala.
B. 1. John Rawls: principiul egalităţii libertăţii prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi
principiul egalităţii de şanse prevalează asupra principiului diferenţei. Astfel, dreptatea este prima
virtute a instituţiilor sociale.
Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu poate fi atinsă în nici un fel, nici
măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi instituţiile, dacă sunt nedrepte,
trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului dreptăţii: primul, un principiu al
libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau inegalitîţilor admise.
Statul văzut de Rawls este un guvernământ dulce şi paternalist: creşterea coeziunii sociale şi
diminuarea flagelului sărăciei pentru acţiunea implicită împotriva non-libertăţilor (a libertăţilor
negative precum delicvenţa sau infracţionalitatea).
2. In majoritatea statelor europene s-au fundamentat instituţii care sprijină pe cei defavorizaţi. De
exemplu , la noi s-a introdus venitul minim garantat, salarii compensatorii la intrarea în şomaj,
ajutorul de şomaj, subvenţionarea utilităţilor, etc.
III. 19
A. 1. Kant şi judecata analitică. Judecatile analitice sunt judecati explicative in sensul ca predicatul
desfasoara notele pe care noi le gandim in mod implicit in subiect. Judecatile analitice nu sporesc
cunoasterea pentru ca noi aflam ceea ce deja stiam. Aceasta inseamna ca, din perspectiva logica,
predicatul judecatii analitice este inclus in subiect ca nota a sa. Aceste judecati sunt necesare si
universale (valabile oricand, pretutindeni si intotdeauna). Proprietatea de a fi necesare si
universale este numita de Kant cu termenul de a priori. Judecatile analitice sunt judecati a priori
pentru faptul ca ele sunt valabile in mod general, indiferent de modul in care va evolua experienta.
Adevarul lor poate fi stabilit numai prin inspectie logica, ele impunandu se mintii noastre pentru ca
noi nu putem gandi contrariul lor.
2. Spre deosebire de Kant, Decartes, filozof raţionalist spune că sursa cunoaşterii este raţiunea,
simţurile sunt înşelătoare. Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică.
3. Propoziţiile sintetice a priori, sunt cele mai importante pentru ştiinţă din două motive:
- fiind sintetice, exrimă cunoştinţe noi;
- fiind a priori, exprimă cunoştinţe sigure ( independente de experienţă)..
Există corelaţie între cei doi termini, sintetic şi a priori. Faptul că avem judecăţi a priori, cât şi
sintetice demonstrează, pe de o parte, că deţinem cunoştinţe sigure, iar pe de altă parte, că aceste
cunoştinţe nu sunt banalităţi.
Kant arată că avem judecăţi sintetice a priori în ştiinţe. Le-a căutat şi în metafizică. Nu a reuşit ,
judecăţile l-au dus la iluzii, deoarece ele au doar formă, nu şi materie. Kant exclamă: ‘’ A trebuit
să înlătur ştiinţa pentru a face loc credinţei’’.
B. 1. Augustin despre natura umană: conceptia sa teocentrică este extinsa si asupra intelegerii
naturii umane. Fiinta umana este deosebit de complexa, viata sa morala poate fi inluentata de
filozofie in sensul asigurarii fericirii in care Dumnezeu a creeat omenirea. Augustin dinstinge intre
natura entitatilor nerationale (care isi realizeaza inclinatiile firesti) si a fiintelor rationale care au o
natura duala: poseda si inclinatii firesti dar si capacitatea de a decide care din acestea sa fie
urmate si care sa fie stapanite. Impulsurile umane, denumite de Augustin “ iubiri” indeamna omul si
la actiuni dar si la pasiuni pe care trebuie sa le aleaga in mod liber, sa le aprecieze si sa le ordoneze
dupa valoarea lor adevarata. Intelegerea acestor valori adevarate se face numai cand omul ajunge
sa inteleaga adevarurile latente in mintea proprie si care sunt baza legii lui Dumnezeu care “este
transcrisa in sufletul celor intelepti, in asa fel incat ei stiu ca vietile lor sunt mai bune si mai
sublime dupa gradul de perfectiune a contemplarii ei de catre mintile lor si a pastrarii ei in vietile
lor”. Intelegerea si aplicarea legii lui Dumnezeu este o culme a intelepciunii.
2. Opinie: Concepţia lui Augustin despre natura umană, este actuală, omul trebuie să-şi găsească
prin reculegere interioară, calea spre Dumnezeu, să-şi armonizeze dorinţele, poftele cu
responsabilităţile sociale.
III. 20
A. 1. John Rawls: Teoria dreptăţii sau a justiţiei ca echitate. Principiul egalităţii libertăţii
prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi principiul egalităţii de şanse – ‘’ne vor garanta
că posturile şi funcţiile de care sunt legate sunt deschise tuturor." prevalează asupra principiului
diferenţei. Astfel, dreptatea este prima virtute a instituţiilor sociale.
Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu poate fi atinsă în nici un fel, nici
măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi instituţiile, dacă sunt nedrepte,
trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului dreptăţii: primul, un principiu al
libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau inegalitîţilor admise; să aducă folos
maxim celor dezavantajaţi, să fie legate de poziţii sociale, să asigure slujbe deschise tuturor..
2. Marxismul este o teorie socială bazată pe lucrările lui Karl Marx, un filozof, economist, jurnalist
şi revoluţionar german de origine evreiască, din secolul al XIX-lea, care a colaborat în elaborarea
sus-numitei teorii cu Friedrich Engels.
Dreptatea promovată de Marxism este una distributivă, care presupune corectitudinea accesului la
resurse, poziţii, avantaje. Marxismul a evoluat spre socialismul ştiinţific care vedea distribuţia ca pe
o utopie: de la fiecare, după posibilităţi, fiecăruia după nevoi.
3. Oameni au căutat mereu dreptatea si egalitatea. Dacă ne uităm la suferinţele din diferitele epoci
istorice, vedem un lung fluviu de sânge şi lacrimi, cei puternici nu au ezitat niciodată să-şi impună
drepturile prin forţă, teroare, înfometare. Revoluţia franceză a adus în Europa o lozincă plină de
speranţe: Libertate, egalitate, fraternitate. Deci pe lângă libertatea necesară a fi recunoscută de
autorităţi, omul a tânjit după dreptate şi fraternitate, sau solidaritate.
Astăzi societăţile democratice nu numai că recunosc şi apără drepturile naturale ale omului,
implementează politici publice, instituţii care să garanteze şi să asigure egalitatea de şanse a
tuturor cetăţenilor. Concepţia lui Rawls este acuală datorită, îndeosebi polarizării sociale. In
majoritatea statelor europene s-au fundamentat instituţii care sprijină pe cei defavorizaţi. De
exemplu , la noi s-a introdus venitul minim garantat, salarii compensatorii la intrarea în şomaj,
ajutorul de şomaj, subvenţionarea utilităţilor, etc.
B. 1 În lucrarea sa intitulată „Geneza metaforei şi sensul culturii”, Blaga susţine că există o
diferenţă de esenţă, deci una calitativă, între om şi animal. Blaga spune că destinul omului este
întru mister şi pentru revelarea acestuia.
Omul, spre deosebire de animal, este cel care creează cultura şi tocmai aceste creaţii de cultură
sunt revelări ale misterului în care este situată existenţa umană. Revelarea presupune o iluminare şi
o participare la această iluminare. Misterul este rezultat al actului creator al Marelui Anonim. Aici
intervine diferenţa de natură dintre om şi animal, prin faptul că numai omul poate intra în contact
cu misterul.
Omul încearcă să-şi reveleze misterul prin două moduri: prin cunoaştere şi pin plăsmuire. Misterul
poate fi revelat mai uşor prin cunoaştere decât prin creaţie. Blaga face o distincţie între cultură şi
civilizaţie, cultura însemnând existenţa întru mister şi pentru revelare, iar civilizaţia însemnând
existenţa întru imediat şi pentru securitate, care este mai mult proprie existenţei animalului. Omul
este capabil sa-şi depăşească condiţia imediatului şi a securităţii. El poate sa-şi jertfească propria
existenţă pentru crearea de cultură. În mod clar pentru aceasta se diferenţiază de animale fiind
superior lui.
2 Actualitatea concepţiei lui Blaga privind destinul creator al omului trebuie privită din două
unghiuri:
- evident că oamenirea în general are un destin creator; de la dispariţia lui Blaga, omul a cucerit
spaţiul, a inventat tehnologia digitală, etc
- omul singur, ca individ nu este preocupat în mare măsură de destinul său creator, cei mai mulţi
oameni se chinuiesc să-şi asigure traiul de pe o zi pe alta.

III. 21
A. 1 Blaga spune că orizontul existenţial al naturii umane este de a trăi în mister şi pentru revelare,
omul percepe existenţa şi universal ca pe un mister, iar prin creaţii culturale, se ilumimează ,
izbuteşte să-şi reveleze misterul şi să depăşească imediatul. Animalul trăieşte în imediat, nu poate
depăşi contururile concretului, el nu se revelează ci se relevă, se arată.
2. Bergson spune că esenţial la natura umană este capacitatea de a fabrica unelte. Homo faber -
Evolutia creatoare. Idee principala: diferenta intre animal si inteligenta la om se deosebesc prin
scopul spre care tind. La inteligenta animala aceasta este caracterizata de instinct. Inteligenta la
om de invenţie. Inventile sunt cele care il caracterizeaza pe om; viata noastra graviteaza in jurul
lor. Observam la Bergson o raţionalitate aplicată.
Blaga il critică ape Bergson spunand ca aceasta elimina din experienta omului misterul, ca vede in
om un simplu mestesugar de unelte, nu un creator. Blaga postuleaza o diferenta de esenta intre om
si animal; sustinand ca destinul omului e intr-un mister si pentru revelarea acestuia. Deposedat de
mister, omul lui Bergson traieşte o dezolanta orizontalitate.
3. În lucrarea sa intitulată „Geneza metaforei şi sensul culturii”, Blaga susţine că există o diferenţă
de esenţă, deci una calitativă, între om şi animal. Blaga spune că destinul omului este întru mister
şi pentru revelarea acestuia.
Omul, spre deosebire de animal, este cel care creează cultura şi tocmai aceste creaţii de cultură
sunt revelări ale misterului în care este situată existenţa umană. Revelarea presupune o iluminare şi
o participare la această iluminare. Misterul este rezultat al actului creator al Marelui Anonim. Aici
intervine diferenţa de natură dintre om şi animal, prin faptul că numai omul poate intra în contact
cu misterul.
Omul încearcă să-şi reveleze misterul prin două moduri: prin cunoaştere şi pin plăsmuire. Misterul
poate fi revelat mai uşor prin cunoaştere decât prin creaţie. Blaga face o distincţie între cultură şi
civilizaţie, cultura însemnând existenţa întru mister şi pentru revelare, iar civilizaţia însemnând
existenţa întru imediat şi pentru securitate, care este mai mult proprie existenţei animalului. Omul
este capabil sa-şi depăşească condiţia imediatului şi a securităţii. El poate sa-şi jertfească propria
existenţă pentru crearea de cultură. În mod clar pentru aceasta se diferenţiază de animale fiind
superior lui.
B. 1. Cunoştinţe ‘’A priori’’ = cunoştinţe sigure, independente de experienţă. Judecăţile a priori
posedă principial o valabilitate independentă de cazul individual şi nu sunt bazate pe observaţie
sensorială, de ex.: "doi şi cu doi fac patru" reprezintă o afirmaţie apriorică. Sunt de accord cu
existenţa cunoştinţelor a priori, omul are cunoştinţe care preced experienţa. De pildă ‘’ Nici un
burlac nu este căsătorit’’ este o judecată, cunoştinţă, adevăr a priori, deoarece nu avem nevoie de
o experienţă pentru a demonstra acest lucru.
2. Caracterul sintetic - a priori al propoziţiilor matematice este de actualitate, deoarece
matematica nu este o ştiinţă ‘’închisă’’, periodic marii matemacienii descoperă cunoştinţe noi şi
sigure, folosind atât judecăţi analitice cât şi sintetice..
III. 22
A. 1. În elaborarea principiilor dreptăţii, Rawls porneşte de la experimentul mental al vălului
ignoranţei. Acesta presupune o situaţie în care oamenii sunt lipsiţi de orice cunoştinţǎ privind
înzestrǎrile lor, valorile morale pe care le au şi preferinţele concrete. De asemenea, indivizii aflaţi
în spatele vălului ignoranţei nu cunosc sentimente precum invidia. Tot ceea ce ştiu ei este cǎ vor
avea preferinţe pentru satisfacerea cǎrora va fi nevoie de mijloace.
2. Robert Nozick în lucrarea acestuia, Anarhie, stat şi utopie, combate pe Rawls , prinvind
redistribuirea bunurilor sociale. Nozick expune o concepţie libertariană, care intră în conflict cu
dreptatea ca echitate prin faptul că respinge orice intervenţie a statului în distribuirea bunurilor
către indivizi.
3 Dreptatea este principiu moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se
respecte drepturile. Echitate înseamnă., în fond tot dreptate, dar şi nepărtinire, cinste, omenie.
Cei doi termeni se întrepătrund, mai ales în sfera socialului unde trebuie să existe instituţii care să
statueze şi să vegheze ca drepturile cetăţenilor să fie respectate cu sfinţenie, dar şi să împartă
echitabil dreptatea, tuturor cetăţenilor. Împărţirea dreptăţii cu echitate presupune şi asigurarea
accesului la mijloacele sociale, economice, educative şi culturale ale societăţii.
B. 1. Descartes despre cunoaştere: ‘’ Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist’’ ( Dubito , ergo
cogito. Cogito, ergo sum ). În esenţă Decartes, filozof raţionalist spune că sursa cunoaşterii este
raţiunea, simţurile sunt înşelătoare. Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică. La
Decartes adevarul nu poate fi dacat unul singur, pentru ca nu pot exista mai multe adevaruri privind
aceeasi problema si ca oamenii se pot insela, dar niciodata dintr-o deductie rau facuta, ci numai din
experiente prea putin intelese. Si pentru Dumnezeu omul este alcatuit din trup si suflet – dualism
cartezian. El considera ca ele sunt 2 substante diferite straine una de alta; acesta inseamna ca, spre
a intelege ce este trupul nu avem nevoie sa stim ce e sufletul si invers. Cele 2 depind una de alta,
sunt lucruri distincte, dar nu separate. Coexistenta lor e necesara si sufletul resimte trebuitele
trupului.
Esenta omului si intreaga lui demnitate consta in aceea ca este fiinta cugetatoare. Gandirea
caracterizeaza sufletul, nu trupul. Asadar, cand vorbeste despre om, Dumnezeu are in vedere
sufletul; omul nu este corpul sau (desi este strans legat de acesta).
2. Eroarea este o privatiune fata de o cunostinta, eroarea = o lipsă în cunoaştere.
“Eu gandesc” este un adevar evident, incontestabil, “eu sunt fiinta ganditoare” este un adevar care
se impune prin evidenta. Acest adevar nu are nevoie de nici o demonstratie. Daca adevarurile sunt
in spiritul nostru, daca ele exista de la nastere si daca sunt gandite de Dumnezeu, atunci cum, este
posibila eroarea? Eroarea este posibila, spune Descartes, “datorita faptului ca omul este inzestrat
cu vointa si cu liber arbitru. Datorita acestor calitati, omul impinge activitatea intelectului dincolo
de posibilitatile lui de cunoastere. In felul acesta intelectul greseste. Dar din greşeli, reveniri, omul
poate să facă progrese în cunoaştere. Concepţia lui Decartes privind caracterul raţional al
cunoaşterii este , în opinia mea, actuală. Descartes scrie ca:"oamenii se pot insela, dar niciodata
dintr-o deductie rau facuta, ci numai […] din experiente prea putin intelese". Argumente: simţurile
ne pot înşela; în explozia informaţională contemporană avem dreptul să ne îndoim, să gândim, să
filtrăm informaţiile pe care le primim. Şi apoi, noi nu avem dreptul să spunem: ‘’ Dubito ergo
cogito, cogito ergo sum’’?

III. 23
A. 1. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
În ştiinţă nu se pot face progrese prin acel tip de experienţe, care nu fac decât să verifice legi încă
valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor şi, în consecinţă, conduc la formularea de noi
ipoteze. O ipoteză este ştiinţifică, doar atunci când permite invalidarea ei.
2. William James, promotor al teoriei pragmatiste a adevărului, spune că adevărul unei idei sau al
unei opinii derivă din succesul ei în experienţă. Adevărul este sinonom cu ceea ce se dovedeşte a fi
util şi eficace în rezolvarea situaţiilor problematice. Pragmatismul apreciază drept adevăr tot ceea
ce este considerat util pentru atingerea unui scop. Pentru Popper importante nu sunt criteriile
adevărului ci ale falsităţii, iar la W. James importante sunt criteriile adevărului.
3. În viaţa de zi de zi auzim o mulţime de informaţii, pe care ne le ănsuşim sau le trecem cu
vederea. Totuşi când avem nevoie de ele pentru un proiect propriu, ne punem întrebarea: Oare sunt
adevărate? Cum suntem fiinţe neîncrezătoare încercăm să pătrundem cunoaşterea şi să ne formăm
certitudini că nu dăm greş. În limita posibilului putem să ne formăm certitudini, experimentând,
înlăturând bănuiala erorii.
B. 1 În lucrarea sa intitulată „Geneza metaforei şi sensul culturii”, Blaga susţine că există o
diferenţă de esenţă, deci una calitativă, între om şi animal. Blaga spune că destinul omului este
întru mister şi pentru revelarea acestuia.
Omul, spre deosebire de animal, este cel care creează cultura şi tocmai aceste creaţii de cultură
sunt revelări ale misterului în care este situată existenţa umană. Revelarea presupune o iluminare şi
o participare la această iluminare. Misterul este rezultat al actului creator al Marelui Anonim. Aici
intervine diferenţa de natură dintre om şi animal, prin faptul că numai omul poate intra în contact
cu misterul.
Omul încearcă să-şi reveleze misterul prin două moduri: prin cunoaştere şi pin plăsmuire. Misterul
poate fi revelat mai uşor prin cunoaştere decât prin creaţie. Blaga face o distincţie între cultură şi
civilizaţie, cultura însemnând existenţa întru mister şi pentru revelare, iar civilizaţia însemnând
existenţa întru imediat şi pentru securitate, care este mai mult proprie existenţei animalului. Omul
este capabil sa-şi depăşească condiţia imediatului şi a securităţii. El poate sa-şi jertfească propria
existenţă pentru crearea de cultură. În mod clar pentru aceasta se diferenţiază de animale fiind
superior lui.
2. Actualitatea concepţiei lui Blaga privind destinul creator al omului trebuie privită din două
unghiuri:
- evident că oamenirea în general are un destin creator; de la dispariţia lui Blaga, omul a cucerit
spaţiul, a inventat tehnologia digitală, etc
- omul singur, ca individ nu este preocupat în mare măsură de destinul său creator, cei mai mulţi
oameni se chinuiesc să-şi asigure traiul de pe o zip e alta.
III. 24
A. 1. Înţelesul dat de Kant judecăţii analitice: În cazul judecăţii analitice, adevărul derivă din
analiza însăşi a conceptului, fără a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o percepţie
sensorială.Într-o judecată analitică predicatul nu adaugă nici o proprietate subiectului, ci doar
descompune subiectului prin analiză în conceptele lui parţiale, care erau deja gândite în el. De
aceea judecăţile analitice se mai numesc şi explicative. Ele nu extind cunoaşterea, ci explică un
anumit concept.
2. Spre deosebire de Kant, Decartes, filozof raţionalist spune că sursa cunoaşterii este raţiunea,
simţurile sunt înşelătoare. Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică.
3. Kant spune în Prolegomene, că fost desteptat din "somnul dogmatic" şi dacă crezuse pâna atunci
ca sursele cunoasterii nu se afla în experienta ci doar în spirit, în ratiune. Originalitatea filozofiei
kantiene, sprijinita pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta în încercarea unei sinteze
a amândurora, în a arata ca experienta si judecata permit deopotriva cunoasterea. Asa cum va scrie
mai târziu, intuitia fara concept e oarba iar conceptul fara intuitie este vid. Ceea ce cauta Kant e
înainte de toate un fundament pentru uzul ratiunii, ceea ce implica recunoasterea limitelor puterii
ei.
B. 1. În ,,Republica” Platon folosea cuvantul ,,dreptate” ca sinonim pentru ,,ceea ce este in
interesul Statului Ideal”, adica sa blocheze orice schimbare, prin mentinerea unei rigide impartiri in
clase si a dominatiei de clasa. Dreptatea este tema centrala in ,,Republica”.
In cercetarea sa privind natura dreptatii, Platon incearca sa descopere ideea in stat, iar apoi
incearca sa aplice rezultatul la individ. Platon spune ca fiecare cetatean trebuie sa-si vada de
indeletnicirile sale si orice schimbare sau amestec intre cele trei clase este o nedreptate, si, opusul
acestei eventualitati este dreptatea.
De aici rezulta ca Platon identifica dreptatea cu principiul dominatiei de clasa si al privilegiilor de
clasa.
Miscarea egalitarista a fost pentru Platon lucrul cel mai detestat. El pretindea privilegii naturale
pentru conducatorii din fire.
Platon recunoaste un singur standard suprem, interesul statului. Tot ceea ce promoveaza acest
interes este bun, virtuos si drept, orice il ameninta este rau, josnic si nedrept. Actiunile in slujba lui
sunt morale, iar cele care il primejduiesc sunt imorale.
2. Conceptul de dreptate al lui Platon difera de ideile noastre despre dreptate. Nici unde nu s-ar
mai accepta interesul supreme al statului în deterimentul cetăţenilor, privilegii pentru o clasă
conducătoare, sau o clasă de sclavi. În concluzie conceptual de dreptate al lui Platon este total
neactual.

III. 25
A. 1. Aristotel considera ca dreptatea nu presupune egalitate, ci justă proporţie, care numai uneori
înseamnă egalitate. De asemenea, consideră că între oameni poate exista ceva în comun (ex.
prietenie), dar între sclavi şi stăpanul lui nu există nimic comun - sclavul este o unealtă socială.
Aristotel recunoaşte că există relaţii de inegalitate „fiecare să fie iubit proporţional cu cat
pretuieşte”. Virtuţile unor oameni depind în mare măsură de poziţia socială. Virtuţile sunt un mijloc
în vederea unui scop, şi anume fericirea „aşadar, scopul fiind obiect al deliberării şi alegerii, actele
legate de mijloace trebuie să fie conforme cu alegerea deliberată şi voluntare ”.
Aristotel nu este adept al egalităţii .El susţine că cele mai mari nelegiuiri se datorează, nu lipsei, ci
excesului: nimeni nu devine tiran pentru a scăpa de frig. Pentru Aristotel virtutea şi bogăţia nu sunt
sinonome. El susţine docrina liniei de mijloc, adică o avere moderată e cel mai probabil să se
asocieze cu virtutea
Conceptiile lui Aristotel susţin un stat deosebit de autoritar.
2. Dacă Aristotel preamăreşte stratificarea socială , John Rawls, în Teoria dreptăţii sau a justiţiei ca
echitate, militează pentru egalitatea de şanse. Principiul egalităţii libertăţii prevalează asupra
principiului egalităţii de şanse şi principiul egalităţii de şanse – ‘’ne vor garanta că posturile şi
funcţiile de care sunt legate sunt deschise tuturor." prevalează asupra principiului diferenţei.
Astfel, dreptatea este prima virtute a instituţiilor sociale.
Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu poate fi atinsă în nici un fel, nici
măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi instituţiile, dacă sunt nedrepte,
trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului dreptăţii: primul, un principiu al
libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau inegalitîţilor admise; să aducă folos
maxim celor dezavantajaţi, să fie legate de poziţii sociale, să asigure slujbe deschise tuturor..
3. Epoca statelor cetăţi, specifică Greciei antice, a impus regimuri autocratice care au militat în
primul rând pentru gloria şi puterea statului. Aceste state au pus accent pe virtuţile conducătorilor
şi pe calităţile umane care au dus la înflorirea cetăţilor. Printre calităţi erau bogăţia, stoicismul,
vitejia, înţelepciunea, iar dreptatea în stat se împărţea nu pe principiul egalităţii ci pe justă
proporţie. Desigur sclavii nu aveau calităţi umane, ei erau unelte sociale, aşa că noţiunea de
dreptate nu li se adresează.
Oamenii de nasc diferiţi, ei diferă fie prin caracteristicile fizice, fie datorită celor intelectuale,
acestea dâdu-le individualitate, astefel nu toţi sunt la fel de predispuşi unei acţiuni.
Aristotel arata că la investirea unei persoane într-o funcţie (oricare ar fi aceasta) ar trebui să se
ţină cont de calităţile necesare pentru funcţia respectivă şi nu de modul în care acesta se prezintă,
arată, etc. Aristotel susţine că asemeni două lucruri diferite, nici calităţile diferite nu se pot
compara.
B. 1. William James, promotor al teoriei pragmatiste a adevărului, spune că adevărul unei idei sau
al unei opinii derivă din succesul ei în experienţă. Adevărul este sinonom cu ceea ce se dovedeşte a
fi util şi eficace în rezolvarea situaţiilor problematice. Pragmatismul apreciază drept adevăr tot
ceea ce este considerat util pentru atingerea unui scop.La W. James importante sunt criteriile
adevărului. Adevărul unei idei reprezintă consecinţa testării acelei idei în experienţă, fiind corelat
cu beneficiile aduse de ea. Dacă o idée nu-şi dovedeşte utilitatea în practică, ea trebuie respinsă ca
fiind falsă.
2. Astăzi auzim peste tot că trebuie să fie pragmatic, să iei din viaţă ceea ce sete necesar, să nu te
complici în teorii. Actualitatea acestei idei, poate fi privită din două unghiuri
- o idée nu trebuie abandonată, la primul eşec, printr-o experienţă; nu cred că abndonarea ideilor
vizionare, ar fid us la explozia ştiinţifică şi tehnologică de azi;
- în viaţa curentă, omul trebuie să fie pragmatic, să nu repete mereu aceleaşi greşeli.
III. 26
A. 1. Forma de cunoaştere care reiese din text este ‘’ experienţa comună’’.
Spre deosebire de raţionalism, empirismul consideră experienţa comună drept izvor şi temei al
cunoaşterii. Fondator: John Locke. El susţine că întreaga cunoaştere îşi are originea în simţuri şi
experienţă. Empirismul se opune raţionalismului care susţine că ideile, noţiunile şi principiile au
valoare universală şi absolută. La naştere intelectul este o tabulla rasa, o foaie albă pe care
percepţiile îşi imprimă semnele lor. Există două izvoare ale cunoaşterii: SENZAŢIA: -percepţia care
ne pune în contact cu obiectele externe; REFLECŢIA – sau percepţia proceselor lăuntrice ale minţii
noastre.
Ideile simple se combină şi formează idei complexe. Cunoaşterea este relativă şi depinde de
structura sufletească şi de cea senzorială.
2. Spre deosebire de empirism, unde senzaţia are un rol primordial în cunoaştere, raţionalismul
spune că sursa cunoaşterii este raţiunea, simţurile sunt înşelătoare.
Descartes despre cunoaştere: ‘’ Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist’’ ( Dubito , ergo cogito.
Cogito, ergo sum ). Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică.
3. Nu există idei şi principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe
lume, când se naşte omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt
procurate de simţuri, îi vin de la percepţii. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar şi nici nu
poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simţurile. Intelectul este activ dar nu
este creator.
Omul când intră în contact cu un lucru nou are nişte percepţii, senzaţii de mărime, culoare,
utilitate, funcţionare, etc. Normal, mintea noastră încearcă să dea sens acestor senzaţii, formează
reflexii, care revelează modul de percepere a cunoştinţelor cu care intrăm în contact. Din
experienţa cunoaşterii exterioare , când intrăm în contact cu acel lucru, urmată de experienţa
interioară produsă de percepţiile minţii noastre, se formează idea, dând sens cunoaşterii.
B. 1. John Rawls: principiul egalităţii libertăţii prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi
principiul egalităţii de şanse prevalează asupra principiului diferenţei. Astfel, dreptatea este prima
virtute a instituţiilor sociale.
Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu poate fi atinsă în nici un fel, nici
măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi instituţiile, dacă sunt nedrepte,
trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului dreptăţii: primul, un principiu al
libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau inegalitîţilor admise.
Statul văzut de Rawls este un guvernământ dulce şi paternalist: creşterea coeziunii sociale şi
diminuarea flagelului sărăciei pentru acţiunea implicită împotriva non-libertăţilor (a libertăţilor
negative precum delicvenţa sau infracţionalitatea).
2. In majoritatea statelor europene s-au fundamentat instituţii care sprijină pe cei defavorizaţi. De
exemplu , la noi s-a introdus venitul minim garantat, salarii compensatorii la intrarea în şomaj,
ajutorul de şomaj, subvenţionarea utilităţilor, etc.
III. 27
A. 1. Cunoaştere independentă de experienţă. Cunoştinţe ‘’A priori’’ = cunoştinţe sigure,
independente de experienţă. Judecăţile a priori posedă principial o valabilitate independentă de
cazul individual şi nu sunt bazate pe observaţie sensorială, de ex.: "doi şi cu doi fac patru"
reprezintă o afirmaţie apriorică. Sunt de accord cu existenţa cunoştinţelor a priori, omul are
cunoştinţe care preced experienţa. De pildă ‘’ Nici un burlac nu este căsătorit’’ este o judecată,
cunoştinţă, adevăr a priori, deoarece nu avem nevoie de o experienţă pentru a demonstra acest
lucru.
2. Spre deosebire de Kant, Decartes, filozof raţionalist spune că sursa cunoaşterii este raţiunea,
simţurile sunt înşelătoare. Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică.
3. Cuvantul "cunoastere" este utilizat pentru a desemna atat o activitate prin care iau nastere
cunostintele, cat si rezultatele acestei activitati.In primul sens sunt considerate capacitatile de
cunoastere ale mintii si functionarea lor, iar in al doilea sens, sunt avute in vedere cunostintele
gata constituite, notiuni, judecati, teorii.
Filozofii au teoretizat sursele cunoaşterii, iar în centrul acestor teorii au pus simţurile, experienţa,
gândirea îndoiala, sinteza.
Experienţa este baza cunoaşterii pentru mulţi oameni, dar pentru filozofi. În orice caz, pentru noi
oamenii de rand experienţa este o sursă de cunoaştere, dar pentru alţii, Kant de exemplu ,
experienţa nu este absolută necesară omul poate să –şi formeze cunoştinţe sigure, a priori,
independent de experienţă.
B. 1. John Rawls: principiul egalităţii libertăţii prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi
principiul egalităţii de şanse prevalează asupra principiului diferenţei. Astfel, dreptatea este prima
virtute a instituţiilor sociale.
Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu poate fi atinsă în nici un fel, nici
măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi instituţiile, dacă sunt nedrepte,
trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului dreptăţii: primul, un principiu al
libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau inegalitîţilor admise.
Statul văzut de Rawls este un guvernământ dulce şi paternalist: creşterea coeziunii sociale şi
diminuarea flagelului sărăciei pentru acţiunea implicită împotriva non-libertăţilor (a libertăţilor
negative precum delicvenţa sau infracţionalitatea).
2. In majoritatea statelor europene s-au fundamentat instituţii care sprijină pe cei defavorizaţi. De
exemplu , la noi s-a introdus venitul minim garantat, salarii compensatorii la intrarea în şomaj,
ajutorul de şomaj, subvenţionarea utilităţilor, etc.
III. 28
A. 1 Blaga spune că orizontul existenţial al naturii umane este de a trăi în mister şi pentru revelare,
omul percepe existenţa şi universal ca pe un mister, iar prin creaţii culturale, se ilumimează ,
izbuteşte să-şi reveleze misterul şi să depăşească imediatul. Animalul trăieşte în imediat, nu poate
depăşi contururile concretului, el nu se revelează ci se relevă, se arată. Sensul vieţii de creator,
omul fiind o fiinţă culturală,
2. Bergson spune că esenţial la natura umană este capacitatea de a fabrica unelte. Homo faber -
Evolutia creatoare. Idee principala: diferenta intre animal si inteligenta la om se deosebesc prin
scopul spre care tind. La inteligenta animala aceasta este caracterizata de instinct. Inteligenta la
om de invenţie. Inventile sunt cele care il caracterizeaza pe om; viata noastra graviteaza in jurul
lor. Observam la Bergson o raţionalitate aplicată.
Blaga il critică ape Bergson spunand ca aceasta elimina din experienta omului misterul, ca vede in
om un simplu mestesugar de unelte, nu un creator. Blaga postuleaza o diferenta de esenta intre om
si animal; sustinand ca destinul omului e intr-un mister si pentru revelarea acestuia. Deposedat de
mister, omul lui Bergson traieşte o dezolanta orizontalitate.
3. Ideea fundamentala a conceptiei lui Blaga este aceea ca omul este o fiinta istorica si culturala
care traiese in campul unor valori create de el insusi. Cultura exprima deci modul specific uman de
existenta. Omul nu poate exista decat in si prin intermediul culturii. Cultura este rezultatul creatiei
umane. Potrivit lui Blaga, omul cunoaste doua moduri fundamentale de existenta: existenta in
orizontul imediat al lumii sensibile si existenta in orizontul misterului. Toate creatiile care ii asigura
autoconservarea si securitatea materiala in interiorul acestui orizont concret alcatuiesc ceea ce se
cheama civilizatie (tehnica, forme de productie si de organizare politica, confort material, mod de
viata etc.). Existenta in orizontul misterului da nastere culturii. Toate creatiile prin care omul
incearca sa dezvaluie misterul existentei alcatuiesc cultura (stiinta, filosofie, arta, mitologie,
religie etc.). Cultura raspunde existentei umane intru mister si revelare, iar civilizatia raspunde
existentei intru autoconservare si securitate.
B. 1 Sofistii spuneau ca statul si ordinea sociala sunt conventii. Dar de fapt ele au aparut ca o
consecinta a trairii oamenilor laolalta. Dreptatea ţine de ordinea socială, este şi ea o convenţie
umană. Descoperirea avantajele convietuirii, au dus la nasterea formele de organizare sociala care
au evoluat pana la ceea ce se numeste astazi stat. În aceste forme de organizare sa impus
dreptatea, ca valoare umană, chiar dacă uneori silnic.
2. Apreciez că astazi dreptatea a depăşit stadiul de convenţie umană, sunt mult mai mulţi cei care
apreaciază dreptatea decât nedreptatea.
III. 29
A 1. Eroarea este o privatiune fata de o cunostinta, eroarea = o lipsă în cunoaştere. “Eu gandesc”
este un adevar evident, incontestabil, “eu sunt fiinta ganditoare” este un adevar care se impune
prin evidenta. Acest adevar nu are nevoie de nici o demonstratie. Daca adevarurile sunt in spiritul
nostru, daca ele exista de la nastere si daca sunt gandite de Dumnezeu, atunci cum, este posibila
eroarea? Eroarea este posibila, spune Descartes, “datorita faptului ca omul este inzestrat cu vointa
si cu liber arbitru. Datorita acestor calitati, omul impinge activitatea intelectului dincolo de
posibilitatile lui de cunoastere. In felul acesta intelectul greseste. Dar din greşeli, reveniri, omul
poate să facă progrese în cunoaştere.
2. Descartes priveşte eroarea ca o lipsă de cunoaştere, iar Popper pune eroarea la baza cunoaşterii
ştiinţifice. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării
ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
În ştiinţă nu se pot face progrese prin acel tip de experienţe, care nu fac decât să verifice legi încă
valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor şi, în consecinţă, conduc la formularea de noi
ipoteze. O ipoteză este ştiinţifică, doar atunci când permite invalidarea ei.
3. termenii raţiune şi adevăr
În viaţa de zi de zi auzim o mulţime de informaţii, pe care ne le ănsuşim sau le trecem cu vederea.
Totuşi când avem nevoie de ele pentru un proiect propriu, ne punem întrebarea: Oare sunt
adevărate? Cum suntem fiinţe neîncrezătoare încercăm să pătrundem cunoaşterea şi să ne formăm
certitudini asupra adevărului. Primul impuls e să pipăim, să percepem, să vedem cu ochii noştrii
dacă este adevărat. Însă simţurile sunt înşelătoare, aşa că ne îndoim de impresiile pe care ni le-am
format. O cale mai sigură de a descoperi adevărul este să trecem informaţiile prin raţiunea proprie,
pentru a ne forma o cunoştinţă sigură şi clară.
B. 1 Ideea fundamentala a conceptiei lui Blaga este aceea ca omul este o fiinta istorica si culturala
care traiese in campul unor valori create de el insusi. Cultura exprima deci modul specific uman de
existenta. Omul nu poate exista decat in si prin intermediul culturii. Cultura este rezultatul creatiei
umane. Potrivit lui Blaga, omul cunoaste doua moduri fundamentale de existenta: existenta in
orizontul imediat al lumii sensibile si existenta in orizontul misterului. Toate creatiile care ii asigura
autoconservarea si securitatea materiala in interiorul acestui orizont concret alcatuiesc ceea ce se
cheama civilizatie (tehnica, forme de productie si de organizare politica, confort material, mod de
viata etc.). Existenta in orizontul misterului da nastere culturii. Toate creatiile prin care omul
incearca sa dezvaluie misterul existentei alcatuiesc cultura (stiinta, filosofie, arta, mitologie,
religie etc.). Cultura raspunde existentei umane intru mister si revelare, iar civilizatia raspunde
existentei intru autoconservare si securitate.
2. Actualitatea concepţiei lui Blaga privind destinul creator al omului trebuie privită din două
unghiuri:
- evident că oamenirea în general are un destin creator; de la dispariţia lui Blaga, omul a cucerit
spaţiul, a inventat tehnologia digitală, etc
- omul singur, ca individ nu este preocupat în mare măsură de destinul său creator, cei mai mulţi
oameni se chinuiesc să-şi asigure traiul de pe o zi pe alta.
adriana2009
Moderator

Mesaje: 43
Membru din: Sâm Iun 13, 2009 10:50 am
S
u
s
Re: Rezolvari la filosofie bacalaureat 2009 Subiectul 3
de adriana2009 pe Sâm Iun 13, 2009 4:02 pm

III. 30
A. 1. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
În ştiinţă nu se pot face progrese prin acel tip de experienţe, care nu fac decât să verifice legi încă
valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor şi, în consecinţă, conduc la formularea de noi
ipoteze. O ipoteză este ştiinţifică, doar atunci când permite invalidarea ei.
2. Popper vede eroarea ca bază a cercetării ştiinţifice, adevărurile nefiind eterne, iar William
James, vede adevărul ca fiind sinonim cu utilul. Dacă o idée nu este utilă în practică, ea este falsă
şi trebuie respinsă.
W. James promotor al teoriei pragmatiste a adevărului, spune că adevărul unei idei sau al unei
opinii derivă din succesul ei în experienţă. Adevărul este sinonom cu ceea ce se dovedeşte a fi util şi
eficace în rezolvarea situaţiilor problematice. Pragmatismul apreciază drept adevăr tot ceea ce
este considerat util pentru atingerea unui scop.La W. James importante sunt criteriile adevărului.
Adevărul unei idei reprezintă consecinţa testării acelei idei în experienţă, fiind corelat cu
beneficiile aduse de ea. Dacă o idée nu-şi dovedeşte utilitatea în practică, ea trebuie respinsă ca
fiind falsă.
3. FAILIBILITÁTE = Posibilitate de a se înşela, de a greşi. CUNOÁŞTERE = înţelegere, percepţie,
pricepere.
În viaţa de zi de zi auzim o mulţime de informaţii, pe care ne le ănsuşim sau le trecem cu vederea.
Totuşi când avem nevoie de ele pentru un proiect propriu, ne punem întrebarea: Oare sunt
adevărate? Cum suntem fiinţe neîncrezătoare încercăm să pătrundem cunoaşterea şi să ne formăm
certitudini că nu dăm greş. În limita posibilului putem să ne formăm certitudini, experimentând,
raţionalizând, dar în cele din urmă ne întrebăm dacă cunoaşterea, adevărul pe care credem că l-am
descoperit este failibil sau nu. În cele din urmă dacă suntem convinşi că informaţia , este utilă
rezolvării problemei noastre, o vom aprecia ca fiind adevărată.
B. 1. Descartes caracterizează omul ca fiinţă duală: corporală şi cogitativă, dar îl defineşte ca lucru
care cugetă. El consideră că eul cugetător include gândirea, voinţa, precum şi actul de a simţi şi cel
de a imagina. Descartes defineşte eul cugetător prin gândire, considerând că acesta condiţionează
ideile sensibile şi actele voluntare. Eul cugetător este independent în măsura în care a simţi şi a
imagina aparţin eului ca virtualităţi sau posibilităţi care se raportează la corp şi la cea ce este
corporal atunci când se exercită efectiv şi trec de la potenţă în act.
La om, sufletul şi trupul există şi sunt strâns unite, ca şi cum ar forma un singur lucru. Potrivit lui
Descartes legătura dintre sufletul raţional-volitiv şi corpul lipsit de raţiune şi voinţă este
intermediată, în dublul sens, de aşa-zisul suflet animal (senzitiv).
Potrivit concepţiei carteziene, trupul necugetător şi sufletul cugetător se pot condiţiona sau se pot
cauza unul pe celălalt,dar nici unul dintre ele nu poate determina natura celuilalt.
Esenta omului si intreaga lui demnitate consta in aceea ca este fiinta cugetatoare. Gandirea
caracterizeaza sufletul, nu trupul. Asadar, cand vorbeste despre om, Dumnezeu are in vedere
sufletul; omul nu este corpul sau (desi este strans legat de acesta).
2. Concepţia lui Decartes privind esenţa omului ca fiinţă cugetătoare sete actuală. Argumente:
simţurile ne pot înşela; în explozia informaţională contemporană avem dreptul să ne îndoim, să
gândim, să filtrăm informaţiile pe care le primim. Şi apoi, noi nu avem dreptul să spunem: ‘’ Dubito
ergo cogito, cogito ergo sum’’?
III. 31
A. 1. Descartes caracterizează omul ca fiinţă duală: corporală şi cogitativă, dar îl defineşte ca lucru
care cugetă.
2. În timp ce pentru Descartes specificul omului este dat de cugetare, Bergson spune că esenţial la
natura umană este capacitatea de a fabrica unelte. Homo faber - Evolutia creatoare. Idee
principală: diferenţa intre animal si inteligenta la om se deosebesc prin scopul spre care tind. La
inteligenta animala aceasta este caracterizata de instinct. Inteligenta la om de invenţie. Inventile
sunt cele care il caracterizeaza pe om; viata noastra graviteaza in jurul lor. Observam la Bergson o
raţionalitate aplicată.
3. Descartes caracterizează omul ca fiinţă duală: corporală şi cogitativă, dar îl defineşte ca lucru
care cugetă. El consideră că eul cugetător include gândirea, voinţa, precum şi actul de a simţi şi cel
de a imagina. Descartes defineşte eul cugetător prin gândire, considerând că acesta condiţionează
ideile sensibile şi actele voluntare. Eul cugetător este independent în măsura în care a simţi şi a
imagina aparţin eului ca virtualităţi sau posibilităţi care se raportează la corp şi la cea ce este
corporal atunci când se exercită efectiv şi trec de la potenţă în act.
La om, sufletul şi trupul există şi sunt strâns unite, ca şi cum ar forma un singur lucru. Potrivit lui
Descartes legătura dintre sufletul raţional-volitiv şi corpul lipsit de raţiune şi voinţă este
intermediată, în dublul sens, de aşa-zisul suflet animal (senzitiv).
Potrivit concepţiei carteziene, trupul necugetător şi sufletul cugetător se pot condiţiona sau se pot
cauza unul pe celălalt,dar nici unul dintre ele nu poate determina natura celuilalt.
Esenta omului si intreaga lui demnitate consta in aceea ca este fiinta cugetatoare. Gandirea
caracterizeaza sufletul, nu trupul. Asadar, cand vorbeste despre om, Dumnezeu are in vedere
sufletul; omul nu este corpul sau (desi este strans legat de acesta).
B. 1. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
2. Concepţia despre cunoaştere a lui Popper este actuală, mai ales în contextual exploziei
informaţionale şi al dezvoltării tehnologice. Practic, omenirea a parcurs în două decenii o
dezvoltare exponenţială, tocmai prin perfecţionarea ştiinţelor, descoperirile tehnologice, nu au fost
niciodată absolutizate, savanţii au luat în calcul probabilitatea unor descoperiri failibile
( înşelătoare), şi au fost conştienţi că cu punerea lor în practică a început uzura lor morală.
III. 32
A. 1. Aristotel spune că natura umana este una socială, intrucat in fiecare din noi exista instinctul
pentru formarea comunitatilor.
2. Jean Jaques Rousseau promovează conceptual filozofic de ‘’ starea naturală’’, care spune în
esenţă că omul că omul cu cât se îndepărtează de natură devine mai nefericit. El spune că în starea
naturală ,oamenii sunt egali între ei, iar în starea socială oamenii devin inegali, după avere, poziţie
socială, etc. Aristotel promovează natura umană ca fiind socială, iar Rousseau spune că
sociabilitatea nu sete specifică naturii umane.
3. Fiinţele umane nu trăiesc izolate. Omul caută întotdeauna să fie într-o comunitate, să intre în
relaţii cu semenii săi. De altfel nici nu ar putea şă-şi asigure existenţa şi să prospere, izolat. Dar, în
afara existenţei fizice, omul are nevoie să comunice, să iubească, să formeze o familie. Toate
aceste se pot realize într-o comunitate. În socitatea în care trăieşte, omul deprinde valorile morale,
binele şi răul, libertăţile şi responsabilităţile. Fiinţa umană nu se poate separa de societate.
B. . 1. Teoriei adevărului coerenţă. O cunostinta este adevarata daca se incadreaza intr-un sistem
de cunostinte validat ca adevarat si este falsa daca nu se incadreaza in sistemul de cunostinte
considerat adevarat. Deci o cunostinta este adevarata daca nu contrazice totalitatea adevarurilor
care au fost verificate si atestate de stiinta sau de domeniul respectiv. Pentru a stabili daca o
cunostinta care se refera la trecut este adevarata trebuie sa o integram in informatii care au fost
validate ca adevarate, sau daca vrem sa verificam daca o cunostinta poate fi considerata adevarata
intrucat se refera la o situatie care urmeaza sa se intample trebuie sa introducem acea cunostinta
intr-un sistem de adevaruri experimentate cu care poate fi comparabila daca intre acele adevaruri
si cunostinta pe care o avem exista o incompatibilitate, atunci cunostinta este falsa.
2. Opinie: teoriea adevărului coerenţă, nu este actuală, e greu să determinăm dacă o cunoştinţă
poate fi adevarată prin raportarea permanentă la alt sistem de valori, care la urma urmei poate fi şi
el pus la îndoială.

III. 33
A. 1. Augustin despre natura umană: conceptia sa teocentrică este extinsa si asupra intelegerii
naturii umane. Fiinta umana este deosebit de complexa, viata sa morala poate fi inluentata de
filozofie in sensul asigurarii fericirii in care Dumnezeu a creeat omenirea. Augustin dinstinge intre
natura entitatilor nerationale (care isi realizeaza inclinatiile firesti) si a fiintelor rationale care au o
natura duala: poseda si inclinatii firesti dar si capacitatea de a decide care din acestea sa fie
urmate si care sa fie stapanite. Impulsurile umane, denumite de Augustin “ iubiri” indeamna omul si
la actiuni dar si la pasiuni pe care trebuie sa le aleaga in mod liber, sa le aprecieze si sa le ordoneze
dupa valoarea lor adevarata. Intelegerea acestor valori adevarate se face numai cand omul ajunge
sa inteleaga adevarurile latente in mintea proprie si care sunt baza legii lui Dumnezeu care “este
transcrisa in sufletul celor intelepti, in asa fel incat ei stiu ca vietile lor sunt mai bune si mai
sublime dupa gradul de perfectiune a contemplarii ei de catre mintile lor si a pastrarii ei in vietile
lor”. Intelegerea si aplicarea legii lui Dumnezeu este o culme a intelepciunii.
2. HENRI BERGSON: reprezentant al intuiţionismmului. Filozofia sa este una dualistă – lumea
acoperă două tendinţe aflate în conflict – forţa vieţii (élan vital) şi lupta lumii materiale împotriva
acelei forţe. Fiinţele umane înţeleg materia prin intelectul lor, cu ajutorul căruia evaluează lumea.
Acestea exprimă doctrinele ştiinţifice şi privesc lucrurile ca entităţi independente în spaţiu. În
contrast cu intelectul se află intuiţia, care provine din instinctul animalelor inferioare. Intuiţia ne
oferă o idee despre forţa vieţii care străbate toate fiinţele. Intuiţia percepe realitatea timpului;
durata este exprimată din punctul de vedere al vieţii şi nu se poate divide sau măsura. Durata este
explicată prin fenomenul memoriei. Esenţial la natura umană este capacitatea de a fabrica unelte.
Evident că este o diferenţă mare între natura umană ca chip al lui Dumnezeu, promovată de
Augustin şi natura materialistă promovată de Bergson.
3. Omul a fost făcut de Dumnezeu. Dar el trăieşte pe pământ, numai Fiul lui Dumnezeu este de
natură divină. Ca muritor, omul se zbate în constrângerile vieţii: se formează, se educă se
integrează în societate, îşi asumă responsabilităţi sociale. Nu este un stoic, mai greşeşte, dar cu
gândul la Dumnezeu îşi deschide sufletul, lasă să-i pătrundă învătătura creştină, contemplarea
iubirea legilor lui Dumnezeu sunt adevărate facultăţi ale sufletului şi prin smerenie, pocăinţă speră
să devină o imagine a divinităţii după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
B. 1. Aristotel, in lucrarea “Metafizica” elaboreaza teoria adevarului- corespondenta. Potrivit lui
Aristotel, adevar este un enunt in care se spune ca nu este ceea ce nu este si ca este ceea ce este si
fals este un enunt care ne spune ca nu este ceea ce este si ca este ceea ce nu este.
Este adevarata o cunostinta care corespunde realitatii la care se refera si este falsa o informatie
care nu corespunde realitatii la care se refera. Adevarul si falsul sunt atribute ale cunostintelor,
sunt rezultat al cunoasterii, adica numai cunostintele pot fi adevarate sau false. Lucrurile ca atare
nu sunt nici adevarate si nici false. Ele sunt sau nu sunt, exista sau nu exista.
Adevarat sau fals este ceea ce spunem noi despre lucruri.
Deci valoare de adevar sau de fals are enuntul nostru cu privire la lucru. Purtatorii adevarului si
falsului sunt enunturile, judecata noastra despre afirmativ sau negativ.
2. Opinie: Teoria adevărului – corespondenţă nu este de actualitate. Teoria nu stabileşte criteriile
adevărului. Nu este nici practică. Cum procedam in cazul in care, sa spunem, termenul de
corespondenta a disparut demult sau ce facem in situatia in care termenul de corespondenta nu
poate fi stabilit pe cale experimentala. Ex: nu pot sa experimentez daca Soarele se invarte in jurul
Pamantului sau daca el este in centrul Universului, asa dupa cum nu pot sa experimentez daca o
anumita masura este dreapta sau nu este dreapta.
III. 34
A. 1. Forma de cunoaştere care reiese din text este ‘’ experienţa comună’’. Empirismul consideră
experienţa comună drept izvor şi temei al cunoaşterii. Fondator: John Locke. El susţine că întreaga
cunoaştere îşi are originea în simţuri şi experienţă. Empirismul se opune raţionalismului care susţine
că ideile, noţiunile şi principiile au valoare universală şi absolută. La naştere intelectul este o
tabulla rasa, o foaie albă pe care percepţiile îşi imprimă semnele lor. Există două izvoare ale
cunoaşterii: SENZAŢIA: -percepţia care ne pune în contact cu obiectele externe; REFLECŢIA – sau
percepţia proceselor lăuntrice ale minţii noastre.
Ideile simple se combină şi formează idei complexe. Cunoaşterea este relativă şi depinde de
structura sufletească şi de cea senzorială.
2. Spre deosebire de empirism, unde senzaţia are un rol primordial în cunoaştere, raţionalismul
spune că sursa cunoaşterii este raţiunea, simţurile sunt înşelătoare.
Descartes despre cunoaştere: ‘’ Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist’’ ( Dubito , ergo cogito.
Cogito, ergo sum ). Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică.
3. Nu există idei şi principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe
lume, când se naşte omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt
procurate de simţuri, îi vin de la percepţii. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar şi nici nu
poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simţurile. Intelectul este activ dar nu
este creator.
Omul când intră în contact cu un lucru nou are nişte percepţii, senzaţii de mărime, culoare,
utilitate, funcţionare, etc. Normal, mintea noastră încearcă să dea sens acestor senzaţii, formează
reflexii, care revelează modul de percepere a cunoştinţelor cu care intrăm în contact. Din
experienţa cunoaşterii exterioare , când intrăm în contact cu acel lucru, urmată de experienţa
interioară produsă de percepţiile minţii noastre, se formează idea, dând sens cunoaşterii.
B. 1 Ideea fundamentala a conceptiei lui Blaga este aceea ca omul este o fiinta istorica si culturala
care traiese in campul unor valori create de el insusi. Cultura exprima deci modul specific uman de
existenta. Omul nu poate exista decat in si prin intermediul culturii. Cultura este rezultatul creatiei
umane. Potrivit lui Blaga, omul cunoaste doua moduri fundamentale de existenta: existenta in
orizontul imediat al lumii sensibile si existenta in orizontul misterului. Toate creatiile care ii asigura
autoconservarea si securitatea materiala in interiorul acestui orizont concret alcatuiesc ceea ce se
cheama civilizatie (tehnica, forme de productie si de organizare politica, confort material, mod de
viata etc.). Existenta in orizontul misterului da nastere culturii. Toate creatiile prin care omul
incearca sa dezvaluie misterul existentei alcatuiesc cultura (stiinta, filosofie, arta, mitologie,
religie etc.). Cultura raspunde existentei umane intru mister si revelare, iar civilizatia raspunde
existentei intru autoconservare si securitate.
2. Actualitatea concepţiei lui Blaga privind destinul creator al omului trebuie privită din două
unghiuri:
- evident că oamenirea în general are un destin creator; de la dispariţia lui Blaga, omul a cucerit
spaţiul, a inventat tehnologia digitală, etc
- omul singur, ca individ nu este preocupat în mare măsură de destinul său creator, cei mai mulţi
oameni se chinuiesc să-şi asigure traiul de pe o zi pe alta.
III. 35
A. 1 Cunoaşterea raţională – lumea ideilor este o lume ideală, infinită, necreeată. La Platon apre
conceptul de cunoaştere ca reamintire.
2 Augustin spune că Divinitatea are valoare întemeietoare. Cunoaşterea certă, necesară şi
universală este accesibilă doar omului interior, doar sufletului orientat către Dumnezeu, fiind
obşinută prin iluminare. Spre deosebire De Platon, Augustin spune că impresiile senzoriale sunt efe
şi nu transmit nici un concept cu privire la lucruri.
3. În viaţa de zi de zi auzim o mulţime de informaţii, pe care ne le ănsuşim sau le trecem cu
vederea. Totuşi când avem nevoie de ele pentru un proiect propriu, ne punem întrebarea: Oare sunt
adevărate? Cum suntem fiinţe neîncrezătoare încercăm să pătrundem cunoaşterea şi să ne formăm
certitudini că nu dăm greş. În limita posibilului putem să ne formăm certitudini, pipăind informaţia,
să o tecem prin filtrul simţurilor noastre , chiar experimentând, înlăturând bănuiala erorii. Dacă nu
e de ajuns? Ce facem, rămânem cu îndoiala în suflet; dăm sau nu greş? O posibilitate la îndemână
este să apelăm la ştiinţă şi, chiar dacă nu suntem genii în materie, explozia informaţională ne pune
o multitudine de certitudini demonstrate ştiinţific.
B. 1. John Rawls: principiul egalităţii libertăţii prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi
principiul egalităţii de şanse prevalează asupra principiului diferenţei. Astfel, dreptatea este prima
virtute a instituţiilor sociale.
Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu poate fi atinsă în nici un fel, nici
măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi instituţiile, dacă sunt nedrepte,
trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului dreptăţii: primul, un principiu al
libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau inegalitîţilor admise.
Statul văzut de Rawls este un guvernământ dulce şi paternalist: creşterea coeziunii sociale şi
diminuarea flagelului sărăciei pentru acţiunea implicită împotriva non-libertăţilor (a libertăţilor
negative precum delicvenţa sau infracţionalitatea).
2. In majoritatea statelor europene s-au fundamentat instituţii care sprijină pe cei defavorizaţi. De
exemplu , la noi s-a introdus venitul minim garantat, salarii compensatorii la intrarea în şomaj,
ajutorul de şomaj, subvenţionarea utilităţilor, etc.
III. 36
A. 1. John Rawls: Teoria dreptăţii sau a justiţiei ca echitate. Principiul egalităţii libertăţii
prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi principiul egalităţii de şanse – ‘’ne vor garanta
că posturile şi funcţiile de care sunt legate sunt deschise tuturor." prevalează asupra principiului
diferenţei. Astfel, dreptatea este prima virtute a instituţiilor sociale.
Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu poate fi atinsă în nici un fel, nici
măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi instituţiile, dacă sunt nedrepte,
trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului dreptăţii: primul, un principiu al
libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau inegalitîţilor admise; să aducă folos
maxim celor dezavantajaţi, să fie legate de poziţii sociale, să asigure slujbe deschise tuturor..
2. Marxismul este o teorie socială bazată pe lucrările lui Karl Marx, un filozof, economist, jurnalist
şi revoluţionar german de origine evreiască, din secolul al XIX-lea, care a colaborat în elaborarea
sus-numitei teorii cu Friedrich Engels.
Dreptatea promovată de Marxism este una distributivă, care presupune corectitudinea accesului la
resurse, poziţii, avantaje. Marxismul a evoluat spre socialismul ştiinţific care vedea distribuţia ca pe
o utopie: de la fiecare, după posibilităţi, fiecăruia după nevoi.
3. Oameni au căutat mereu dreptatea si egalitatea. Dacă ne uităm la suferinţele din diferitele epoci
istorice, vedem un lung fluviu de sânge şi lacrimi, cei puternici nu au ezitat niciodată să-şi impună
drepturile prin forţă, teroare, înfometare. Revoluţia franceză a adus în Europa o lozincă plină de
speranţe: Libertate, egalitate, fraternitate. Deci pe lângă libertatea necesară a fi recunoscută de
autorităţi, omul a tânjit după dreptate şi fraternitate, sau solidaritate.
Astăzi societăţile democratice nu numai că recunosc şi apără drepturile naturale ale omului,
implementează politici publice, instituţii care să garanteze şi să asigure respectarea unui principiu
al dreptăţii: principiul egalităţii de şanse şi atenuarea inegalităţilor din sfera socială, economică,
cultrală, etc. Concepţia lui Rawls este acuală datorită, îndeosebi polarizării sociale. In majoritatea
statelor europene s-au fundamentat instituţii care sprijină pe cei defavorizaţi. De exemplu , la noi
s-a introdus venitul minim garantat, salarii compensatorii la intrarea în şomaj, ajutorul de şomaj,
subvenţionarea utilităţilor, etc.
B. 1. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
2. Concepţia despre cunoaştere a lui Popper este actuală, mai ales în contextual exploziei
informaţionale şi al dezvoltării tehnologice. Practic, omenirea a parcurs în două decenii o
dezvoltare exponenţială, tocmai prin perfecţionarea ştiinţelor, descoperirile tehnologice, nu au fost
niciodată absolutizate, savanţii au luat în calcul probabilitatea unor descoperiri failibile
( înşelătoare), şi au fost conştienţi că cu punerea lor în practică a început uzura lor morală.
III. 37
A. 1 Cunoştinţe ‘’A priori’’ = cunoştinţe sigure, independente de experienţă. Judecăţile a priori
posedă principial o valabilitate independentă de cazul individual şi nu sunt bazate pe observaţie
sensorială, de ex.: "doi şi cu doi fac patru" reprezintă o afirmaţie apriorică. Sunt de accord cu
existenţa cunoştinţelor a priori, omul are cunoştinţe care preced experienţa. De pildă ‘’ Nici un
burlac nu este căsătorit’’ este o judecată, cunoştinţă, adevăr a priori, deoarece nu avem nevoie de
o experienţă pentru a demonstra acest lucru.
2. Spre deosebire de Kant, Decartes, filozof raţionalist spune că sursa cunoaşterii este raţiunea,
simţurile sunt înşelătoare. Propune şi un procedeu de cunoaştere: îndoiala metodică.
3. Propoziţiile sintetice a priori, sunt cele mai importante pentru ştiinţă din două motive:
- fiind sintetice, exrimă cunoştinţe noi;
- fiind a priori, exprimă cunoştinţe sigure ( independente de experienţă)..
Există corelaţie între cei doi termini, sintetic şi a priori. Faptul că avem judecăţi a priori, cât şi
sintetice demonstrează, pe de o parte, că deţinem cunoştinţe sigure, iar pe de altă parte, că aceste
cunoştinţe nu sunt banalităţi.
Kant arată că avem judecăţi sintetice a priori în ştiinţe. Le-a căutat şi în metafizică. Nu a reuşit ,
judecăţile l-au dus la iluzii, deoarece ele au doar formă, nu şi materie. Kant exclamă: ‘’ A trebuit
să înlătur ştiinţa pentru a face loc credinţei’’.
B. 1. Aristotel considera ca dreptatea nu presupune egalitate, ci justă proporţie, care numai uneori
înseamnă egalitate. De asemenea, consideră că între oameni poate exista ceva în comun (ex.
prietenie), dar între sclavi şi stăpanul lui nu există nimic comun - sclavul este o unealtă socială.
Aristotel recunoaşte că există relaţii de inegalitate „fiecare să fie iubit proporţional cu cat
pretuieşte”. Virtuţile unor oameni depind în mare măsură de poziţia socială. Virtuţile sunt un mijloc
în vederea unui scop, şi anume fericirea „aşadar, scopul fiind obiect al deliberării şi alegerii, actele
legate de mijloace trebuie să fie conforme cu alegerea deliberată şi voluntare ”.
Aristotel nu este adept al egalităţii .El susţine că cele mai mari nelegiuiri se datorează, nu lipsei, ci
excesului: nimeni nu devine tiran pentru a scăpa de frig. Pentru Aristotel virtutea şi bogăţia nu sunt
sinonome. El susţine docrina liniei de mijloc, adică o avere moderată e cel mai probabil să se
asocieze cu virtutea
Conceptiile lui Aristotel susţin un stat deosebit de autoritar.
2. Concepţia lui Aristotel despre dreptate şi egalitate nu mai este absolut de loc de actualitate.
Cine ar mai acceepta, repartiţie de resurse politice, sociale, economice pe baza justei proporţii?
Dar sa-ţi fie apreciată virtutea în funcţie de poziţia socială? Nimeni. Concepţia sa rămâne o filă de
istorie.
III. 38
A. 1. Descartes caracterizează omul ca fiinţă duală: corporală şi cogitativă, dar îl defineşte ca lucru
care cugetă.
2. În timp ce pentru Descartes specificul omului este dat de cugetare, Bergson spune că esenţial la
natura umană este capacitatea de a fabrica unelte. Homo faber - Evolutia creatoare. Idee
principală: diferenţa intre animal si inteligenta la om se deosebesc prin scopul spre care tind. La
inteligenta animala aceasta este caracterizata de instinct. Inteligenta la om de invenţie. Inventile
sunt cele care il caracterizeaza pe om; viata noastra graviteaza in jurul lor. Observam la Bergson o
raţionalitate aplicată.
3. Descartes caracterizează omul ca fiinţă duală: corporală şi cogitativă, dar îl defineşte ca lucru
care cugetă. El consideră că eul cugetător include gândirea, voinţa, precum şi actul de a simţi şi cel
de a imagina. Descartes defineşte eul cugetător prin gândire, considerând că acesta condiţionează
ideile sensibile şi actele voluntare. Eul cugetător este independent în măsura în care a simţi şi a
imagina aparţin eului ca virtualităţi sau posibilităţi care se raportează la corp şi la cea ce este
corporal atunci când se exercită efectiv şi trec de la potenţă în act.
La om, sufletul şi trupul există şi sunt strâns unite, ca şi cum ar forma un singur lucru. Potrivit lui
Descartes legătura dintre sufletul raţional-volitiv şi corpul lipsit de raţiune şi voinţă este
intermediată, în dublul sens, de aşa-zisul suflet animal (senzitiv).
Potrivit concepţiei carteziene, trupul necugetător şi sufletul cugetător se pot condiţiona sau se pot
cauza unul pe celălalt,dar nici unul dintre ele nu poate determina natura celuilalt.
Esenta omului si intreaga lui demnitate consta in aceea ca este fiinta cugetatoare. Gandirea
caracterizeaza sufletul, nu trupul. Asadar, cand vorbeste despre om, Dumnezeu are in vedere
sufletul; omul nu este corpul sau (desi este strans legat de acesta).
B. 1 Sofistii spuneau ca statul si ordinea sociala sunt conventii. Dar de fapt ele au aparut ca o
consecinta a trairii oamenilor laolalta. Dreptatea ţine de ordinea socială, este şi ea o convenţie
umană. Descoperirea avantajele convietuirii, au dus la nasterea formele de organizare sociala care
au evoluat pana la ceea ce se numeste astazi stat. În aceste forme de organizare sa impus
dreptatea, ca valoare umană, chiar dacă uneori silnic.
2. Apreciez că astazi dreptatea a depăşit stadiul de convenţie umană, sunt mult mai mulţi cei care
apreaciază dreptatea decât nedreptatea.

III. 66
A. 1. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
În ştiinţă nu se pot face progrese prin acel tip de experienţe, care nu fac decât să verifice legi încă
valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor şi, în consecinţă, conduc la formularea de noi
ipoteze. O ipoteză este ştiinţifică, doar atunci când permite invalidarea ei.
2. William James, promotor al teoriei pragmatiste a adevărului, spune că adevărul unei idei sau al
unei opinii derivă din succesul ei în experienţă. Adevărul este sinonom cu ceea ce se dovedeşte a fi
util şi eficace în rezolvarea situaţiilor problematice. Pragmatismul apreciază drept adevăr tot ceea
ce este considerat util pentru atingerea unui scop. Pentru Popper importante nu sunt criteriile
adevărului ci ale falsităţii, iar la W. James importante sunt criteriile adevărului.
3. În viaţa de zi de zi auzim o mulţime de informaţii, pe care ne le însuşim sau le trecem cu
vederea. Totuşi când avem nevoie de ele pentru un proiect propriu, ne punem întrebarea: Oare sunt
adevărate? Dacă ascund erori? Cum suntem fiinţe neîncrezătoare încercăm să pătrundem
cunoaşterea şi să ne formăm certitudini că nu dăm greş. În limita posibilului putem să ne formăm
certitudini, experimentând, dacă trece testul, certitudinile nu sunt sigure, încă mai pot fi
combătute, dacă nu trece testul ipoteza de la care am pornit, eroarea descoperită duce la un
progres al cunoaşterii, deoarece a înlăturat ipoteza..
B. 1. Aristotel spune că omul este din natură o fiinţă socială. Argumente: Omul nu trăieşte izolat, ci
de la natură este un animal social, care are simţul binelui şi răului, al dreptăţii şi nedreptăţii.
Numai el poate forma familia şi Statul. Deasemenea omului îi este specific limbajul, care are în
primul rând rol de socializare.
2. Caracterului natural al instituţiei statului, după părerea mea este încă de actualitate, observăm
că după căderea imperiilor ideologige, omul şi-a regăsit instinctul de a forma noi comunităţi,
îndeosebi pornind de la criterii etice.
III. 67
A. 1. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
În ştiinţă nu se pot face progrese prin acel tip de experienţe, care nu fac decât să verifice legi încă
valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor şi, în consecinţă, conduc la formularea de noi
ipoteze. O ipoteză este ştiinţifică, doar atunci când permite invalidarea ei.
2. William James, promotor al teoriei pragmatiste a adevărului, spune că adevărul unei idei sau al
unei opinii derivă din succesul ei în experienţă. Adevărul este sinonom cu ceea ce se dovedeşte a fi
util şi eficace în rezolvarea situaţiilor problematice. Pragmatismul apreciază drept adevăr tot ceea
ce este considerat util pentru atingerea unui scop. Pentru Popper importante nu sunt criteriile
adevărului ci ale falsităţii, iar la W. James importante sunt criteriile adevărului.
3. În viaţa de zi de zi auzim o mulţime de informaţii, pe care ne le însuşim sau le trecem cu
vederea. Totuşi când avem nevoie de ele pentru un proiect propriu, ne punem întrebarea: Oare sunt
adevărate? Dacă ascund erori? Cum suntem fiinţe neîncrezătoare încercăm să pătrundem în miezul
lor , încercând să aflăm adevărul ştiinţific şi să ne formăm certitudini că nu dăm greş. În limita
posibilului putem să ne completăm certitudinile, experimentând, dacă trece testul, certitudinile nu
sunt sigure, încă mai pot fi combătute, dacă nu trece testul ipoteza de la care am pornit, a căzut
definitive....
B. 1. Teoria politică privind natura umană. Caracteristica esenţială a omului o reprezintă
sociabilitatea, respective înclinaţia firească, naturală a omului de a trăi în comunitate.
- această teorie este mai aproape de nevoile de trai ale comunităţii şi societăţii;
- studiază mai în profunzime organizarea socială şi politică a societăţii, în corelaţie cu individual.
2. După Aristotel, caracteristica definitorie a omului este : ‘’omul este din natură o fiinţă socială’’.
Caracterului natural al instituţiei statului, după părerea mea este încă de actualitate, observăm că
după căderea imperiilor ideologige, omul şi-a regăsit instinctul de a forma noi comunităţi, îndeosebi
pornind de la criterii etice.

III. 68
A. 1. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
În ştiinţă nu se pot face progrese prin acel tip de experienţe, care nu fac decât să verifice legi încă
valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor şi, în consecinţă, conduc la formularea de noi
ipoteze. O ipoteză este ştiinţifică, doar atunci când permite invalidarea ei.
2. William James, promotor al teoriei pragmatiste a adevărului, spune că adevărul unei idei sau al
unei opinii derivă din succesul ei în experienţă. Adevărul este sinonom cu ceea ce se dovedeşte a fi
util şi eficace în rezolvarea situaţiilor problematice. Pragmatismul apreciază drept adevăr tot ceea
ce este considerat util pentru atingerea unui scop. Pentru Popper importante nu sunt criteriile
adevărului ci ale falsităţii, iar la W. James importante sunt criteriile adevărului.
3. În viaţa de zi de zi auzim o mulţime de informaţii, pe care ne le însuşim sau le trecem cu
vederea. Totuşi când avem nevoie de ele pentru un proiect propriu, ne punem întrebarea: Oare sunt
adevărate? Dacă ascund erori? Cum suntem fiinţe neîncrezătoare încercăm să pătrundem în miezul
lor , încercând să aflăm adevărul ştiinţific şi să ne formăm certitudini , experimentând, dacă trece
testul, certitudinile nu sunt sigure, încă mai pot fi combătute, dacă nu trece testul ipoteza de la
care am pornit, a căzut definitive.....
B. 1. Descartes caracterizează omul ca fiinţă duală: corporală şi cogitativă, dar îl defineşte ca lucru
care cugetă. El consideră că eul cugetător include gândirea, voinţa, precum şi actul de a simţi şi cel
de a imagina. Descartes defineşte eul cugetător prin gândire, considerând că acesta condiţionează
ideile sensibile şi actele voluntare. Eul cugetător este independent în măsura în care a simţi şi a
imagina aparţin eului ca virtualităţi sau posibilităţi care se raportează la corp şi la cea ce este
corporal atunci când se exercită efectiv şi trec de la potenţă în act.
La om, sufletul şi trupul există şi sunt strâns unite, ca şi cum ar forma un singur lucru. Potrivit lui
Descartes legătura dintre sufletul raţional-volitiv şi corpul lipsit de raţiune şi voinţă este
intermediată, în dublul sens, de aşa-zisul suflet animal (senzitiv).
Potrivit concepţiei carteziene, trupul necugetător şi sufletul cugetător se pot condiţiona sau se pot
cauza unul pe celălalt,dar nici unul dintre ele nu poate determina natura celuilalt.
Esenta omului si intreaga lui demnitate consta in aceea ca este fiinta cugetatoare. Gandirea
caracterizeaza sufletul, nu trupul. Asadar, cand vorbeste despre om, Dumnezeu are in vedere
sufletul; omul nu este corpul sau (desi este strans legat de acesta).
2. Concepţia lui Decartes privind esenţa omului ca fiinţă cugetătoare sete actuală. Argumente:
simţurile ne pot înşela; în explozia informaţională contemporană avem dreptul să ne îndoim, să
gândim, să filtrăm informaţiile pe care le primim. Şi apoi, noi nu avem dreptul să spunem: ‘’ Dubito
ergo cogito, cogito ergo sum’’?
III. 69
A. 1. Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice.
Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă,
în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se
experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate
pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de
lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi.
Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp
adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă").
În ştiinţă nu se pot face progrese prin acel tip de experienţe, care nu fac decât să verifice legi încă
valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor şi, în consecinţă, conduc la formularea de noi
ipoteze. O ipoteză este ştiinţifică, doar atunci când permite invalidarea ei.
2. William James, promotor al teoriei pragmatiste a adevărului, spune că adevărul unei idei sau al
unei opinii derivă din succesul ei în experienţă. Adevărul este sinonom cu ceea ce se dovedeşte a fi
util şi eficace în rezolvarea situaţiilor problematice. Pragmatismul apreciază drept adevăr tot ceea
ce este considerat util pentru atingerea unui scop. Pentru Popper importante nu sunt criteriile
adevărului ci ale falsităţii, iar la W. James importante sunt criteriile adevărului.
3. În viaţa de zi de zi auzim o mulţime de informaţii, pe care ne le însuşim sau le trecem cu
vederea. Totuşi când avem nevoie de ele pentru un proiect propriu, ne punem întrebarea: Oare sunt
adevărate? Dacă ascund erori? Cum suntem fiinţe neîncrezătoare încercăm să pătrundem în miezul
lor , încercând să aflăm adevărul ştiinţific şi să ne formăm certitudini , experimentând, dacă trece
testul, certitudinile nu sunt sigure, încă mai pot fi combătute, dacă nu trece testul ipoteza de la
care am pornit, eroarea descoperită duce la un progres al cunoaşterii, deoarece a înlăturat ipoteza.
B. 1 În lucrarea sa intitulată „Geneza metaforei şi sensul culturii”, Blaga susţine că există o
diferenţă de esenţă, deci una calitativă, între om şi animal. Blaga spune că destinul omului este
întru mister şi pentru revelarea acestuia.
Omul, spre deosebire de animal, este cel care creează cultura şi tocmai aceste creaţii de cultură
sunt revelări ale misterului în care este situată existenţa umană. Revelarea presupune o iluminare şi
o participare la această iluminare. Misterul este rezultat al actului creator al Marelui Anonim. Aici
intervine diferenţa de natură dintre om şi animal, prin faptul că numai omul poate intra în contact
cu misterul.
Omul încearcă să-şi reveleze misterul prin două moduri: prin cunoaştere şi pin plăsmuire. Misterul
poate fi revelat mai uşor prin cunoaştere decât prin creaţie. Blaga face o distincţie între cultură şi
civilizaţie, cultura însemnând existenţa întru mister şi pentru revelare, iar civilizaţia însemnând
existenţa întru imediat şi pentru securitate, care este mai mult proprie existenţei animalului. Omul
este capabil sa-şi depăşească condiţia imediatului şi a securităţii. El poate sa-şi jertfească propria
existenţă pentru crearea de cultură. În mod clar pentru aceasta se diferenţiază de animale fiind
superior lui.
3 Actualitatea concepţiei lui Blaga privind destinul creator al omului trebuie privită din două
unghiuri:
- evident că oamenirea în general are un destin creator; de la dispariţia lui Blaga, omul a cucerit
spaţiul, a inventat tehnologia digitală, etc
- omul singur, ca individ nu este preocupat în mare măsură de destinul său creator, cei mai mulţi
oameni se chinuiesc să-şi asigure traiul de pe o zi pe alta.

III. 70
A. 1. John Rawls: Teoria dreptăţii sau a justiţiei ca echitate. Principiul egalităţii libertăţii
prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi principiul egalităţii de şanse – ‘’ne vor garanta
că posturile şi funcţiile de care sunt legate sunt deschise tuturor." prevalează asupra principiului
diferenţei. Astfel, dreptatea este prima virtute a instituţiilor sociale.
Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu poate fi atinsă în nici un fel, nici
măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi instituţiile, dacă sunt nedrepte,
trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului dreptăţii: primul, un principiu al
libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau inegalitîţilor admise; să aducă folos
maxim celor dezavantajaţi, să fie legate de poziţii sociale, să asigure slujbe deschise tuturor..
2. Marxismul este o teorie socială bazată pe lucrările lui Karl Marx, un filozof, economist, jurnalist
şi revoluţionar german de origine evreiască, din secolul al XIX-lea, care a colaborat în elaborarea
sus-numitei teorii cu Friedrich Engels.
Dreptatea promovată de Marxism este una distributivă, care presupune corectitudinea accesului la
resurse, poziţii, avantaje. Marxismul a evoluat spre socialismul ştiinţific care vedea distribuţia ca pe
o utopie: de la fiecare, după posibilităţi, fiecăruia după nevoi.
3. Oameni au căutat mereu dreptatea si egalitatea. Dacă ne uităm la suferinţele din diferitele epoci
istorice, vedem un lung fluviu de sânge şi lacrimi, cei puternici nu au ezitat niciodată să-şi impună
drepturile prin forţă, teroare, înfometare. Revoluţia franceză a adus în Europa o lozincă plină de
speranţe: Libertate, egalitate, fraternitate. Deci pe lângă libertatea necesară a fi recunoscută de
autorităţi, omul a tânjit după dreptate şi fraternitate, sau solidaritate.
Astăzi societăţile democratice nu numai că recunosc şi apără drepturile naturale ale omului,
implementează politici publice, instituţii care să garanteze şi să asigure egalitatea de şanse a
tuturor cetăţenilor. Concepţia lui Rawls este acuală datorită, îndeosebi polarizării sociale. De aceea
pentru a garanta înfăptuirea unui sistem de principii al egalităţii de şanse, sistemul politic al unei
ţări trebuie să pornească de la stabilirea unei poziţii originare de la care se pleacă în analizarea şi
stabilirea procedurilor echitabile de împărţire a dreptăţii.
În spiritual Teoriilor lui Rawls, azi în majoritatea statelor europene s-au fundamentat instituţii care
sprijină pe cei defavorizaţi. De exemplu , la noi s-a introdus venitul minim garantat, salarii
compensatorii la intrarea în şomaj, ajutorul de şomaj, subvenţionarea utilităţilor, etc.
B. 1. Experienţa rămâne o metodă importantă pentru cunoaşterea fenomenelor înconjurătoare. Ca
elevi vom înţelege cu uşurinţă reacţiile chimice în laborator şi de-a dreptul chinuitor prin îşiruirea
unor formule pe tablă. În plus , este o vorbă în popor, învaţă din greşelile ( experienţa) altora.
2. Opinie: experienţa ( empirismul) şi raţiunea ( raţionalismul) nu sunt într-o dispută acerbă în
zilele noastre. În fundamentarea descoperirilor ştiinţifice şi tehnologice contemporane, cele două
izvoare de cunoaştere au format un tot unitar. Dacă nu s-ar experimenta în detaliu rezultatele
cercetărilor ştiinţifice, lumea aceasta plină de energie nucleară, rachete şi sateliţi ar trăi
permanent sub semnul Apocalipsei.
III. 71
A. 1. John Rawls: Teoria dreptăţii sau a justiţiei ca echitate. Principiul egalităţii libertăţii
prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi principiul egalităţii de şanse – ‘’ne vor garanta
că posturile şi funcţiile de care sunt legate sunt deschise tuturor." prevalează asupra principiului
diferenţei. Astfel, dreptatea este prima virtute a instituţiilor sociale.
Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu poate fi atinsă în nici un fel, nici
măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi instituţiile, dacă sunt nedrepte,
trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului dreptăţii: primul, un principiu al
libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau inegalitîţilor admise; să aducă folos
maxim celor dezavantajaţi, să fie legate de poziţii sociale, să asigure slujbe deschise tuturor..
2. Marxismul este o teorie socială bazată pe lucrările lui Karl Marx, un filozof, economist, jurnalist
şi revoluţionar german de origine evreiască, din secolul al XIX-lea, care a colaborat în elaborarea
sus-numitei teorii cu Friedrich Engels.
Dreptatea promovată de Marxism este una distributivă, care presupune corectitudinea accesului la
resurse, poziţii, avantaje. Marxismul a evoluat spre socialismul ştiinţific care vedea distribuţia ca pe
o utopie: de la fiecare, după posibilităţi, fiecăruia după nevoi.
3. Oameni au căutat mereu dreptatea si egalitatea. Dacă ne uităm la suferinţele din diferitele epoci
istorice, vedem un lung fluviu de sânge şi lacrimi, cei puternici nu au ezitat niciodată să-şi impună
drepturile prin forţă, teroare, înfometare. Revoluţia franceză a adus în Europa o lozincă plină de
speranţe: Libertate, egalitate, fraternitate. Deci pe lângă libertatea necesară a fi recunoscută de
autorităţi, omul a tânjit după dreptate şi fraternitate, sau solidaritate.
Astăzi societăţile democratice nu numai că recunosc şi apără drepturile naturale ale omului,
implementează politici publice, instituţii care să garanteze şi să asigure egalitatea de şanse a
tuturor cetăţenilor. Concepţia lui Rawls este acuală datorită, îndeosebi polarizării sociale. De aceea
pentru a garanta înfăptuirea unui sistem de principii al egalităţii de şanse, sistemul politic al unei
ţări trebuie să pornească de la stabilirea unei poziţii originare de la care se pleacă în analizarea şi
stabilirea procedurilor echitabile de împărţire a dreptăţii.
În spiritual Teoriilor lui Rawls, azi în majoritatea statelor europene s-au fundamentat instituţii care
sprijină pe cei defavorizaţi. De exemplu , la noi s-a introdus venitul minim garantat, salarii
compensatorii la intrarea în şomaj, ajutorul de şomaj, subvenţionarea utilităţilor, etc.
B. 1. Aristotel spune că omul este din natură o fiinţă socială. Argumente: Omul nu trăieşte izolat, ci
de la natură este un animal social, care are simţul binelui şi răului, al dreptăţii şi nedreptăţii.
Numai el poate forma familia şi Statul. Deasemenea omului îi este specific limbajul, care are în
primul rând rol de socializare.
2. Caracterului natural al instituţiei statului, după părerea mea este încă de actualitate, observăm
că după căderea imperiilor ideologige, omul şi-a regăsit instinctul de a forma noi comunităţi,
îndeosebi pornind de la criterii etice.
III. 72
A. 1. John Rawls: Teoria dreptăţii sau a justiţiei ca echitate. Principiul egalităţii libertăţii
prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi principiul egalităţii de şanse – ‘’ne vor garanta
că posturile şi funcţiile de care sunt legate sunt deschise tuturor." prevalează asupra principiului
diferenţei. Astfel, dreptatea este prima virtute a instituţiilor sociale.
Orice persoana posedă o inviolabilitate bazată pe dreptate care nu poate fi atinsă în nici un fel, nici
măcar în scopul bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi instituţiile, dacă sunt nedrepte,
trebuie reformate sau abolite şi reconstruite potrivit principiului dreptăţii: primul, un principiu al
libertăţii, al doilea, aşa numitul principiu al diferenţei sau inegalitîţilor admise; să aducă folos
maxim celor dezavantajaţi, să fie legate de poziţii sociale, să asigure slujbe deschise tuturor..
2. Marxismul este o teorie socială bazată pe lucrările lui Karl Marx, un filozof, economist, jurnalist
şi revoluţionar german de origine evreiască, din secolul al XIX-lea, care a colaborat în elaborarea
sus-numitei teorii cu Friedrich Engels.
Dreptatea promovată de Marxism este una distributivă, care presupune corectitudinea accesului la
resurse, poziţii, avantaje. Marxismul a evoluat spre socialismul ştiinţific care vedea distribuţia ca pe
o utopie: de la fiecare, după posibilităţi, fiecăruia după nevoi.
3. Oameni au căutat mereu dreptatea si egalitatea. Dacă ne uităm la suferinţele din diferitele epoci
istorice, vedem un lung fluviu de sânge şi lacrimi, cei puternici nu au ezitat niciodată să-şi impună
drepturile prin forţă, teroare, înfometare. Revoluţia franceză a adus în Europa o lozincă plină de
speranţe: Libertate, egalitate, fraternitate. Deci pe lângă libertatea necesară a fi recunoscută de
autorităţi, omul a tânjit după dreptate şi fraternitate, sau solidaritate. Astăzi societăţile
democratice nu numai că recunosc şi apără drepturile naturale ale omului, implementează politici
publice, instituţii care să garanteze şi să asigure echitatea socială urmărind înlăturarea premiselor
care duc la inegalităţi social politice.
B. 1. Augustin despre natura umană: conceptia sa teocentrică este extinsa si asupra intelegerii
naturii umane. Fiinta umana este deosebit de complexa, viata sa morala poate fi inluentata de
filozofie in sensul asigurarii fericirii in care Dumnezeu a creeat omenirea. Augustin dinstinge intre
natura entitatilor nerationale (care isi realizeaza inclinatiile firesti) si a fiintelor rationale care au o
natura duala: poseda si inclinatii firesti dar si capacitatea de a decide care din acestea sa fie
urmate si care sa fie stapanite. Impulsurile umane, denumite de Augustin “ iubiri” indeamna omul si
la actiuni dar si la pasiuni pe care trebuie sa le aleaga in mod liber, sa le aprecieze si sa le ordoneze
dupa valoarea lor adevarata. Intelegerea acestor valori adevarate se face numai cand omul ajunge
sa inteleaga adevarurile latente in mintea proprie si care sunt baza legii lui Dumnezeu care “este
transcrisa in sufletul celor intelepti, in asa fel incat ei stiu ca vietile lor sunt mai bune si mai
sublime dupa gradul de perfectiune a contemplarii ei de catre mintile lor si a pastrarii ei in vietile
lor”. Intelegerea si aplicarea legii lui Dumnezeu este o culme a intelepciunii.
2. Opinie: Concepţia lui Augustin despre natura umană, este actuală, omul trebuie să-şi găsească
prin reculegere interioară, calea spre Dumnezeu, să-şi armonizeze dorinţele, poftele cu
responsabilităţile sociale.
III. 73
A. 1. John Rawls: Teoria dreptăţii sau a justiţiei ca echitate. Principiul egalităţii libertăţii
prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi principiul egalităţii de şanse – ‘’ne vor garanta
că posturile şi funcţiile de care sunt legate sunt deschise tuturor." prevalează asupra principiului
diferenţei. Astfel, dreptatea este prima virtute a instituţiilor sociale. Orice persoana posedă o
inviolabilitate bazată pe dreptate care nu poate fi atinsă în nici un fel, nici măcar în scopul
bunăstării generale. Oricât de eficiente ar fi instituţiile, dacă sunt nedrepte, trebuie reformate sau
abolite şi reconstruite potrivit principiului dreptăţii: primul, un principiu al libertăţii, al doilea, aşa
numitul principiu al diferenţei sau inegalitîţilor admise; să aducă folos maxim celor dezavantajaţi,
să fie legate de poziţii sociale, să asigure slujbe deschise tuturor..
2. Robert Nozick în lucrarea acestuia, Anarhie, stat şi utopie, combate pe Rawls , prinvind
redistribuirea bunurilor sociale. Nozick expune o concepţie libertariană, care intră în conflict cu
dreptatea ca echitate prin faptul că respinge orice intervenţie a statului în distribuirea bunurilor
către indivizi.
3. O comunitate de oameni traiau într-o vale frumoasă, înconjurată de păduri frumoase, recolte
bogate, vânat din belşug. Traiau în armonie şi nu aveau nici un conflict. Totul se datora unui văl
fermecat, vălul ignoranţei. Într-o zi peste vale s-a abătut un taifun, vălul s-a făcut praf, şi deodată
armonia de odinioară a dispărut. A apărut invidia, egoismul , avariţia şi violenţa. În haosul iscat s-a
ivit un înţelept care a reuşit să reintroducă armonia, nu printr-un văl al ignoranţei ci print-un
system de principii ale dreptăţii.
B. 1. Aristotel spune că omul este din natură o fiinţă socială. Argumente: Omul nu trăieşte izolat, ci
de la natură este un animal social, care are simţul binelui şi răului, al dreptăţii şi nedreptăţii.
Numai el poate forma familia şi Statul. Deasemenea omului îi este specific limbajul, care are în
primul rând rol de socializare.
2. Caracterului natural al instituţiei statului, după părerea mea este încă de actualitate, observăm
că după căderea imperiilor ideologige, omul şi-a regăsit instinctul de a forma noi comunităţi,
îndeosebi pornind de la criterii etice.
III. 74
A. 1. În elaborarea principiilor dreptăţii, Rawls porneşte de la experimentul mental al vălului
ignoranţei. Acesta presupune o situaţie în care oamenii sunt lipsiţi de orice cunoştinţǎ privind
înzestrǎrile lor, valorile morale pe care le au şi preferinţele concrete. De asemenea, indivizii aflaţi
în spatele vălului ignoranţei nu cunosc sentimente precum invidia. Tot ceea ce ştiu ei este cǎ vor
avea preferinţe pentru satisfacerea cǎrora va fi nevoie de mijloace.
2. Robert Nozick în lucrarea acestuia, Anarhie, stat şi utopie, combate pe Rawls , prinvind
redistribuirea bunurilor sociale. Nozick expune o concepţie libertariană, care intră în conflict cu
dreptatea ca echitate prin faptul că respinge orice intervenţie a statului în distribuirea bunurilor
către indivizi.
3. O comunitate de oameni traiau într-o vale frumoasă, înconjurată de păduri frumoase, recolte
bogate, vânat din belşug. Traiau în armonie şi nu aveau nici un conflict. Totul se datora unui văl
fermecat, vălul ignoranţei. Într-o zi peste vale s-a abătut un taifun, vălul s-a făcut praf, şi deodată
armonia de odinioară a dispărut. A apărut invidia, egoismul , avariţia şi violenţa. În haosul iscat s-a
ivit un înţelept care a reuşit să reintroducă armonia, nu printr-un văl al ignoranţei ci print-un
system de principii ale dreptăţii care a adus egaltatea în sânul cominităţii.
B. 1 În lucrarea sa intitulată „Geneza metaforei şi sensul culturii”, Blaga susţine că există o
diferenţă de esenţă, deci una calitativă, între om şi animal. Blaga spune că destinul omului este
întru mister şi pentru revelarea acestuia.
Omul, spre deosebire de animal, este cel care creează cultura şi tocmai aceste creaţii de cultură
sunt revelări ale misterului în care este situată existenţa umană. Revelarea presupune o iluminare şi
o participare la această iluminare. Misterul este rezultat al actului creator al Marelui Anonim. Aici
intervine diferenţa de natură dintre om şi animal, prin faptul că numai omul poate intra în contact
cu misterul.
Omul încearcă să-şi reveleze misterul prin două moduri: prin cunoaştere şi pin plăsmuire. Misterul
poate fi revelat mai uşor prin cunoaştere decât prin creaţie. Blaga face o distincţie între cultură şi
civilizaţie, cultura însemnând existenţa întru mister şi pentru revelare, iar civilizaţia însemnând
existenţa întru imediat şi pentru securitate, care este mai mult proprie existenţei animalului. Omul
este capabil sa-şi depăşească condiţia imediatului şi a securităţii. El poate sa-şi jertfească propria
existenţă pentru crearea de cultură. În mod clar pentru aceasta se diferenţiază de animale fiind
superior lui.
4 Actualitatea concepţiei lui Blaga privind destinul creator al omului trebuie privită din două
unghiuri:
- evident că oamenirea în general are un destin creator; de la dispariţia lui Blaga, omul a cucerit
spaţiul, a inventat tehnologia digitală, etc
- omul singur, ca individ nu este preocupat în mare măsură de destinul său creator, cei mai mulţi
oameni se chinuiesc să-şi asigure traiul de pe o zi pe alta.
III. 75
A. 1. John Rawls: Teoria dreptăţii sau a justiţiei ca echitate. Principiul egalităţii libertăţii
prevalează asupra principiului egalităţii de şanse şi principiul egalităţii de şanse – ‘’ne vor garanta
că posturile şi funcţiile de care sunt legate sunt deschise tuturor." prevalează asupra principiului
diferenţei. Astfel, dreptatea este prima virtute a instituţiilor sociale. Poziţia originală, este poziţia
când există vălul ignoranţei şi oamenii nu-şi cunosc scopul şi poziţiile urmărite.
2. Robert Nozick în lucrarea acestuia, Anarhie, stat şi utopie, combate pe Rawls , prinvind
redistribuirea bunurilor sociale. Nozick expune o concepţie libertariană, care intră în conflict cu
dreptatea ca echitate prin faptul că respinge orice intervenţie a statului în distribuirea bunurilor
către indivizi.
3. O comunitate de oameni traiau într-o vale frumoasă, înconjurată de păduri frumoase, recolte
bogate, vânat din belşug. Traiau în armonie şi nu aveau nici un conflict. Totul se datora unui văl
fermecat, vălul ignoranţei. Într-o zi peste vale s-a abătut un taifun, vălul s-a făcut praf, şi deodată
armonia de odinioară a dispărut. A apărut invidia, egoismul , avariţia şi violenţa. În haosul iscat s-a
ivit un înţelept care a reuşit să reintroducă armonia, nu printr-un văl al ignoranţei ci print-un
system de principii ale dreptăţii care a adus egalitatea şi libertatea în sânul cominităţii.
B. 1. Aristotel spune că omul este din natură o fiinţă socială. Argumente: Omul nu trăieşte izolat, ci
de la natură este un animal social, care are simţul binelui şi răului, al dreptăţii şi nedreptăţii.
Numai el poate forma familia şi Statul. Deasemenea omului îi este specific limbajul, care are în
primul rând rol de socializare.
2. Caracterului natural al instituţiei statului, după părerea mea este încă de actualitate, observăm
că după căderea imperiilor ideologige, omul şi-a regăsit instinctul de a forma noi comunităţi,
îndeosebi pornind de la criterii etice.
adriana2009
Moderator

Mesaje: 43
Membru din: Sâm Iun 13, 2009 10:50 am
S
u
s

de Robot pe
Robot

Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT
S
u
s

Afişează mesajele de la anteriorul: Sortează după


Du-te

Scrie un răspuns
3 mesaje • Pagina 1 din 1

Înapoi la Filosofie
Mergi la:
Du-te

CINE ESTE CONECTAT

Utilizatori ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

• Prima pagină

• Echipa • Şterge toate cookie-urile forumului • Ora este UTC + 2


phpbb.com © 2008 | ebacalaureat.ro