n casetofon este un magnetofon de dimensiuni reduse, care în locul rolelor cu bandă

folosește casete audio.

Istoria[modificare | modificare sursă]

Comparaţie între un cap de înregistrare-redare de magnetofon și unul de casetofon

Primul casetofon a fost introdus de firma Philips în 1963 și pus pe piață în 1965, fiind pe
atunci un dictafon portativ. Ambele role cu benzi erau închise într-o carcasă de plastic, ceea
ce elimina necesitatea ca benzile să fie schimbate când se terminau. Lățimea benzii era de
3,81 mm, iar viteza era de 4,76 cm/sec, ceea ce era suficient pentru voce sau dictare, dar nu
și pentru muzică. Casetele folosite s-au numit casete audio sau M.C. - din engleză de la
Music Cassette, sau și Compact Cassette.
Pe la începutul anilor 1970 casetofoanele au fost perfecționate într-atât încât au detronat
magnetofoanele ca aparatură de înregistrat și ascultat muzică.
În 1971 sistemul Dolby de reducere a zgomotului în combinație cu benzi de casetofon făcute
din dioxid de crom a îmbunătățit calitatea înregistrărilor și mai mult.
Popularitate[modificare | modificare sursă]
De la începutul anilor 1970 până la sfârșitul anilor 1990 casetofoanele au fost sursa
preferată pentru ascultarea muzicii în automobile, nefiind afectate mecanic de trepidațiile
mașinii.
Îmbunătățiri[modificare | modificare sursă]
La mijlocul anilor 1980 casetofoanele au atins nivelul maxim în ceea ce privește calitatea
sonoră. Casetofoane fabricate de companii precum Nakamichi, Revox sau Tandberg aveau,
de exemplu, capete multiple de înregistrare, reversare automată etc.
Cele mai bune casetofoane pot înregistra și reda spectrul complet de la 20 Hz la 20 kHz cu
foarte puțin zgomot.