Pianul

Pianul este un instrument muzical acustic cu coarde inventat în Italia de

către Bartolomeo Cristofori în jurul anului 1700, în care sunetul este produs
de coarde metalice fixate pe o placa de rezonanta in lemn,lovite de
ciocănele acoperite cu pâslă, prin intermediul unei claviaturi care este
compusă dintr-un rând de clape (mici pârghii) pe care interpretul le apasă
sau le lovește cu degetele ambelor mâini. Pianele moderne au coardele
montate într-un cadru metalic, de obicei turnat din fontă și finisat cu lac și
pulbere de bronz (motiv pentru care este numit, impropriu, și „placă de
bronz”). Acesta are rolul de a rezista tensiunii mari exercitate de coarde,
care altfel ar deforma structura din lemn a pianului.

Elementele constructive ale unui pian sunt:

(1) corzile metalice lovite de ciocanel (2) ciocanelul din lemn
cu cap de pasla, (3) calusul pe care sunt fixate corzile prin
intermediul unor siruri de cuie metalice, si care transmite
vibratia corzii catre (4) placa de rezonanta din lemn, care are
rolul de a transforma vibratia corzii in unde sonore. Coarda
singura produce un sunet aproape inaudibil, datorita
suprafetei sale foarte mici, iar placa de rezonanta, care are o
suprafata considerabil mai mare, transforma vibratia corzii
mult mai eficient in sunet, punand in miscare un volum mare
de aer.

Tipuri de piane
Pianul cu coada, în care corzile sunt dispuse pe orizontală într-o carcasă
din lemn sprijinită, de obicei, pe trei picioare. Pianele cu coadă se împart, în
funcție de lungime, în următoarele categorii:

Pian cu coadă scurtă (lungime ~140–180 cm);

Pian cu coadă medie (lungime ~180–230 cm);
Pian cu coadă lungă (lungime ~230–300 cm) - cele mai lungi de ~240 cm
sunt piane de concert.

Pianina, in care corzile si carcasa sunt dispuse in plan vertical, pentru a

ocupa mai mult spatiu. Poate avea inaltime variabile.
Pianul electric
Pianul digital este un instrument muzical in totalitate electronic, creat cu scopul de
a reproduce cat mai fidel sunetul si atingerea clapelor unui pian acustic traditional.
Reprezintă un compromis între pianele reale și instrumentele electronice cu taste,
care în mod normal au posibilități foarte diferite de posibilitățile expresive și de
lumea artistică a pianului. De dimensiuni mult mai reduse decât omologul
tradițional, pianul digital este indicat în special persoanelor care călătoresc frecvent
și celora care doresc folosirea căștilor. Neavând nevoie de acordare, este ales de
multe ori pentru folosirea în localități izolate.
Istoria pianului

La jumătatea secolului al XII-lea, a apărut un instrument care a

revoluționat muzica, punând baze solide pentru descoperirile ulterioare.
Monocordul cu clape a fost primul reprezentant al acestei categorii,
transformându-se ulterior în clavicord – care s-a apropiat și mai mult
de pianul de astăzi, prin mecanismul similar. Cu timpul, în anii 1500, și-a
făcut apariția clavecinul, care și-a menținut poziția timp de două sute
de ani, evoluând în structură și alcătuire. Deși a fost creat în Italia, el a
devenit foarte popular și cunoscut în nenumărate țări, precum Franța,
Marea Britanie și Germania. Totuși, în secolul al XVIII-lea, instrumentul
pianoforte a căpătat teren și a pus ultima cărămidă premergătoare
apariției pianului.
Toate aceste instrumente care au precedat varianta actuală, au venit
cu noutăți și noi abordări care au îmbunătățit și au adăugat
caracteristici, în permanență. De aceea, istoria apariției pianului nu se
naște odată cu crearea lui, ci cu mult timp în urmă. Componentele și
sistemele constituente au trecut prin nenumărate ajustări, care au
cizelat atât tehnica de construcție, cât și performanța muzicală.
Astfel, evoluția pianului se întinde pe o perioadă mare de timp, iar
procesul prin care instrumentul a ajuns să fie ceea ce este astăzi se
datorează unor oameni care au contribuit, cu propriul meșteșug, la
îmbunătățirea și perpetuarea lui. Astăzi există numeroase ramificări și
modele noi, precum și o varietate mare de accesorii și funcții moderne,
care dovedesc din ce în ce mai multe calități față de cele clasice.