PIANUL

Pianul este un instrument muzical acustic cu coarde inventat în Italia de

către Bartolomeo Cristofori în jurul anului 1700, în care sunetul este produs de
coarde metalice fixate pe o placă de rezonanță din lemn, lovite de ciocănele
acoperite cu pâslă, prin intermediul unei claviaturi, care este compusă dintr-un rând
de clape (mici pârghii) pe care interpretul le apasă sau le lovește cu degetele
ambelor mâini. Pianele moderne au coardele montate într-un cadru metalic, de
obicei turnat din fontă și finisat cu lac și pulbere de bronz (motiv pentru care este
numit, impropriu, și „placă de bronz”). Acesta are rolul de a rezista tensiunii mar
exercitate de coarde, care altfel ar deforma structura din lemn a pianului.

Povestea pianului începe la jumătatea secolului al XII-lea cu primul său

strămoș - monocordul cu clape - căruia ulterior i-au fost adăugate mai multe
coarde, transformându-se în mult mai cunoscutul clavicord, care funcționa
printr-un mecanism de atingere a coardelor în momentul apăsării clapelor. Până la
începutul secolului al XV-lea, clavicordul ajungea să aibă zece coarde, fiecare
dintre ele producând cel puțin două note prin atingerea coardelor în două puncte
diferite pe lungimea acesteia.
Instrumentul cunoaște două forme constructive distincte:
● Pianul cu coadă, în care corzile sunt dispuse pe orizontală într-o carcasă
din lemn sprijinită, de obicei, pe trei picioare. Pianele cu coadă se împart, în
funcție de lungime, în următoarele categorii:
○ Pian cu coadă scurtă (lungime ~140–180 cm);
○ Pian cu coadă medie (lungime ~180–230 cm);
○ Pian cu coadă lungă (lungime ~230–300 cm) - cele mai lungi de
~240 cm sunt piane de concert.
● Pianina, în care corzile și carcasa sunt dispuse în plan vertical, pentru a
ocupa mai puțin spațiu. Poate avea înălțimi variabile.
Calitatea sonoră a unui pian este proporțională, de regulă, cu lungimea acestuia
(respectiv înălțimea, pentru pianine), mai ales în ceea privește claritatea și puterea
registrului grav. Aceasta se explică prin posibilitatea utilizării, în pianele cu coadă
lungă, a unor corzi mai lungi și a unor plăci de rezonanță mai bine adaptate
frecvențelor diferite produse de corzi.

Pianul electric

Un pian electric este un pian care produce sunete mecanice care sunt transformate în
semnale electronice cu ajutorul unor doze electromagnetice. Spre deosebire de
sintetizator, pianul electric nu este un instrument electronic ci unul electro-mecanic.
Primele piane electrice au fost inventate la sfârșitul anilor 1920.

Elementele esențiale pentru producerea sunetului într-un pian sunt:

(1) coardele metalice lovite de (2) ciocănelul din lemn cu cap de pâslă, (3) călușul pe
care sunt fixate coardele prin intermediul unor șiruri de cuie metalice, și care transmite
vibrația corzii către (4) placă de rezonanță din lemn, care are rolul de a transforma
vibrația corzii în unde sonore. Coarda singură produce un sunet aproape inaudibil,
datorită suprafeței sale foarte mici, iar placă de rezonanță, care are o suprafața
considerabil mai mare, transformă vibrația corzii mult mai eficient în sunet, punând în
mișcare un volum mare de aer (vezi și imaginea alăturată)

PROIECT REALIZAT DE: BULGARIU MARIO ȘI STAN IANIS