PIANUL

 Pianul este un instrument muzical acustic cu coarde

 inventat în Italia de către Bartolomeo Cristofori în jurul
anului 1700 (anul exact nu se cunoaște), în care sunetul
este produs de coarde metalice fixate pe o 
placă de rezonanță din lemn, lovite de ciocănele acoperite
cu pâslă, prin intermediul unei claviaturi[1], care este
compusă dintr-un rând de clape (mici pârghii) pe care
interpretul le apasă sau le lovește cu degetele ambelor
mâini. Pianele moderne au corzile montate într-un cadru
metalic, de obicei turnat din fontă și finisat cu lac și
pulbere de bronz (motiv pentru care este numit, impropriu,
și „placă de bronz”). Acesta are rolul de a rezista tensiunii
mari exercitate de corzi, care altfel ar deforma structura
din lemn a pianului.
PIANELE MODERNE

 Cele mai moderne piane au un rând de 88 clape negre și albe, dintre care 52 albe pentru notele gamei Do major(en
 (Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si) și 36 clape negre, mai scurte, ridicate deasupra clapelor albe și situate mai în spate.
)

Aceasta înseamnă că pianul poate reproduce 88 de înălțimi sonore diferite (sau „note”), pornind de la gama cea
mai gravă până la cele mai înalte registre. Clapele negre sunt pentru alterații (Fa♯/Sol♭, Sol♯/La♭, La♯/Si♭,
Do♯/Re♭ și Re♯/Mi♭) care sunt necesare pentru a interpreta toate cele douăsprezece clape. Mai rar, unele piane au
clape adiționale (care necesită coarde adiționale). Cele mai multe note au trei coarde, cu excepția bass-ului care
merge gradat de la una la două coarde. Coardele devin sonore când clapele sunt apăsate sau lovite și sunt
amortizate de amortizori când mâinile sunt ridicate de pe claviatură. Sunt două tipuri principale de pian: 
pianul de concert numit și pian cu coadă sau grand piano și pianina. Pianul de concert este utilizat pentru solo-uri
clasice, muzică de cameră și piese de artă și adesea este utilizat în concertele jazz și pop. Pianina, care este mai
compactă, este tipul cel mai popular, având o mărime adecvată utilizării în case rezidențiale pentru compoziție și
practică.
PIANUL MODERN Clapele acestuia
ISTORIA PIANULUI

 Povestea pianului începe la jumatatea 

secolului al XII-lea cu primul său strămoș -
monocordul cu clape - căruia ulterior i-au fost
adăugate mai multe coarde, transformându-se în mult
mai cunoscultul clavicord, care funcționa printr-un
mecanism de atingere a coardelor în momentul
apăsării clapelor. Până la începutul 
secolului al XV-lea, clavicordul ajungea să aibă zece
coarde, fiecare dintre ele producând cel puțin două
note prin atingerea coardelor în două puncte diferite
pe lungimea acesteia.
EXEMPLE DE PIANE

Pianul cu coada Pianul electric

 Pianul cu coadă, în care corzile sunt dispuse pe orizontală într-o  Un pian electric este un pian care produce sunete
carcasă din lemn sprijinită, de obicei, pe trei picioare. Pianele cu
mecanice care sunt transformate în semnale
coadă se împart, în funcție de lungime, în următoarele categorii:
electronice cu ajutorul unor doze electromagnetice.
 - Pian cu coadă scurtă (lungime ~140–180 cm);
Spre deosebire de sintetizator, pianul electric nu este
 - Pian cu coadă medie (lungime ~180–230 cm); un instrument electronic ci unul electro-mecanic.
 - Pian cu coadă lungă (lungime ~230–300 cm) - cele mai lungi de Primele piane electrice au fost inventate la sfârșitul
~240 cm sunt piane de concert. anilor 1920.
 Pianina, în care corzile și carcasa sunt dispuse în plan vertical,
 Superpianul lui Emerich Moses Spielmann (1927)
pentru a ocupa mai puțin spațiu. Poate avea înălțimi variabile.
 Calitatea sonoră a unui pian este proporțională, de regulă, cu  Pianul Neo-Bechstein (1931)
lungimea acestuia (respectiv înălțimea, pentru pianine), mai ales în
ceea privește claritatea și puterea registrului grav. Aceasta se
explică prin posibilitatea utilizării, în pianele cu coadă lungă, a
unor corzi mai lungi și a unor plăci de rezonanță mai bine adaptate
frecvențelor diferite produse de corzi.
POZE

Pianul cu coada Pianul electric

ȘFÂRȘIT 
DUMITRESCU ELVIRA 
CLS A 5 A C