Flautul este descris în dicționar drept un „instrument muzical de suflat alcătuit

dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape”.

Chiar dacă în trecut era un simplu instrument, un tub îngust, la care cântau
oamenii în jurul focului, în prezent un flaut are în jur de 120 de părți diferite din
care este alcătuit – tije, șuruburi, arcuri, un tub din trei bucăți realizat din argint,
aur sau platină – tocmai pentru ca sunetul să fie unul clar, melodios și încântător.

Practic, flautul este un tub împărțit în trei secțiuni principale:

• articulația capului – tub de metal de 22 cm, cunoscută drept „cutia vocală a
flautului”;
• corpul – conține majoritatea găurilor/clapelor și a notelor;
• articulația piciorului – cea mai mică parte a flautului.

Dimensiunea flautului influențează înălțimea notelor și a tonului ce reiese în

momentul cântatului. Instrumentul are și o gaură prin care flautistul suflă. Când
această acțiune se petrece, se modifică fluxul de aer și emboșura (poziția de
suflare), iar flautistul, mișcându-și degetele peste găurile sau clapele
instrumentului, ajunge să cânte notele de care are nevoie.
Flautele pe care le vedem astăzi în orchestre se bazează pe modelul Boehm, cu mici
modificări realizate în secolele XIX și XX, datorită faptului că multe tehnologii de fabricație
au evoluat. Chiar și așa, există câteva tipuri principale de flaut:

Flautul standard

Acest tip de flaut este potrivit pentru persoanele cu orice fel de experiență.
Fabricat din argint, aur sau platină, flautul de concert este, de fapt, un tub
cilindric lung, cu 15 sau chiar mai multe găuri pentru degete care sunt acoperite
în funcție de partitură pentru a schimba înălțimea notelor. Dimensiunea unui
astfel de flaut este de aproximativ 60 de centimetri și are o gamă de trei octave
(C4 – C7).
Flautul piccolo

Așa cum îi spune și numele în italiană, Piccolo este mult mai mic în lungime față
de flautul standard. Are aproape jumătate din dimensiunea flautului de concert
și scoate note dintr-o octavă superioară.

Flautul bas

Flautul bas are câteva caracteristici diferite față de flautul standard, de concert.
Acesta este în DO și cu o octavă mai jos decât flautul clasic, are o dimensiune mai
mare, iar o diferență extrem de vizibilă este forma de U pe care instrumentul o
are, astfel încât să faciliteze cântărețului o poziție confortabilă. Acest tip de flaut
este folosit cel mai des în corurile de flaut și în muzica de cameră.

Flautul din plastic

Flautul armonie sau cel din plastic este numai bun pentru micii pasionați de
muzică care doresc să învețe tainele acestui instrument. Chiar dacă se zice că
este potrivit pentru toate nivelurile,cel mai adesea pentru începători.
 Flautul
Instrumentele de percuție au reprezentat, de-a lungul secolelor, o modalitate
excelentă pentru ca sunetul ambiental în muzică să evolueze. Arheologii sunt cei
care au făcut câteva descoperiri asupra instrumentelor muzicale, mai ales ca
toate aceste metode de realizare a sunetelor au fost inventate înainte ca scrisul
să apară.

Flautul este unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale care a evoluat odată
cu muzica, atât din punct de vedere al designului, cât și al materialelor din care
este realizat, dar și al utilității sale în materie de genuri muzicale.Flautul a căpătat
diverse forme de-a lungul timpului, de la obiectul brut, realizat din os sau lemn,
până la cel elegant din prezent, realizat din argint sau aur, cu o prestanță aparte.
În trecut au fost făcute câteva descoperiri arheologice care semănau cu niște
flaute realizate din os, cu sau fără orificii, care păreau să dateze încă din
paleolitic. De asemenea, chinezii cunoșteau la 2700 Î.Hr mai multe variante ale
acestui instrument de suflat, iar egiptenii foloseau în anumite ritualuri obiecte
asemănătoare cavalului românesc (un alt instrument de suflat), flaute drepte sau
oblice.

Primele flauturi transversale, cu doar câteva găuri, au fost observate în

sculpturile etrusce din secolul IV. În Evul Mediu, oamenii foloseau niște
instrumente simple, din lemn, cu doar șase găuri și nu au fost niciodată
prezentate în cadrul lucrărilor muzicale din cauza sunetelor nerafinate, dar și a
problemei cauzate de digitația încrucișată.

Este interesant de știut faptul că acest instrument muzical de suflat era folosit, în
funcție de populație și cultură, în diverse cadre. De exemplu, notele emise de
flaut se asemănau cu sunetele magico-religioase sau chiar războinice atunci când
se auzeau în cadrul ceremoniilor sacre sau oficiale, iar pentru greci și romani
sunetul flautului era cel mai des auzit în cadrul ceremoniilor private, intime,
datorită plăcerii pe care o aveau de a audia notele cântate printr-un astfel de
instrument.

Designul flautelor a trecut prin mai multe modificări, acestea fiind corelate în
principal cu perioada, populația și cultura din care făceau parte. Instrumentele
au fost realizate și din abanos, porțelan, fildeș, ajungând, în prezent, să fie chiar
și din aur sau argint. Dimensiunea lor, precum și găurile sau clapele au fost
gândite constant în funcție de experiența și calculele pe care oamenii le făceau.