Școala Gimnaziala “Emil Dragan”,

Ungheni

Casetofonul
2019

Elev:Puiac Alexandra Cristina

Profesor: Ghirca Liliana
Clasa : VIII-a A
Un casetofon este un magnetofon de dimensiuni reduse, care în locul rolelor cu
bandă folosește casete audio.
Primul casetofon a fost introdus de firma Philips în 1963 și pus pe piață în 1965,
fiind pe atunci un dictafon portativ. Ambele role cu benzi erau închise într-o
carcasă de plastic, ceea ce elimina necesitatea ca benzile să fie schimbate când se
terminau. Lățimea benzii era de 3,81 mm, iar viteza era de 4,76 cm/sec, ceea ce
era suficient pentru voce sau dictare, dar nu și pentru muzică. Casetele folosite s-
au numit casete audio sau M.C. - din englezăde la Music Cassette, sau și Compact
Cassette.
Pe la începutul anilor 1970 casetofoanele au fost perfecționate într-atât încât au detronat magnetofoanele ca
aparatură de înregistrat și ascultat muzică.
În 1971 sistemul Dolby de reducere a zgomotului în combinație cu benzi de casetofon făcute din dioxid de crom
 a îmbunătățit calitatea înregistrărilor și mai mult.

Popularitate

De la începutul anilor 1970 până la sfârșitul anilor 1990 casetofoanele au fost sursa preferată pentru ascultarea

muzicii în automobile, nefiind afectate mecanic de trepidațiile mașinii.
Îmbunătățiri

La mijlocul anilor 1980 casetofoanele au atins nivelul maxim în ceea ce privește calitatea

sonoră. Casetofoane fabricate de companii precum Nakamichi, Revox sau Tandberg aveau, de exemplu, capete
 multiple de înregistrare, reversare automată etc.
Cele mai bune casetofoane pot înregistra și reda spectrul complet de la 20 Hz la 20 kHz cu foarte puțin zgomot.
Alternativa principală la Dolby a fost sistemul de reducere a zgomotului dbx, dar care avea dezavantajul că nu
putea fi redat pe aparatură care nu avea acest sistem. Așa că Philips a inventat sistemul ''Dynamic Noise Limiter''
 (DNL) care nu necesita ca benzile să fie prelucrate în timpul înregistrării. Pasul următor a fost sistemul 
''Dynamic Noise Reduction'' (DNR).

Dolby a introdus ulterior sistemele de reducere a zgomotului Dolby C și Dolby S, ambele fiind foarte
performante. Dolby C a devenit foarte folosit pe casetofoanele mai scumpe, dar Dolby S, care a fost scos pe piață
când vânzarea casetelor era deja în declin, n-a fost niciodată foarte răspândit.
Casetă audio

Caseta audio sau M.C. (din engleză de la Music Cassette; numită și Compact

Cassette) este o cutie de plastic în care se află o bandă magnetică răsucită pe 2
bobine.
Era folosită pentru înregistrarea de informație audio în format analogic. Nu prea
mai este folosită, locul ei fiind luat de CD.
Pentru folosirea (înregistrarea și redarea) casetelor audio este nevoie de un aparat
electronic numit în general casetofon.
Magnetofon

Magnetofonul este un aparat destinat imprimării și redării de programe acustice

Industria de înregistrare și redare a sunetului a evoluat rapid în prima jumătate a

 secolului '20. În august 1935, concernul AEG prezenta primul magnetofon (K1) la
târgul internațional de tehnologie IFA de la Berlin. În 1941, în SUA și Germania a fost
pus la punct, magnetofonul cu polarizare și ștergere prin curenți de înaltă frecvență.
Denumirea de magnetofon a fost dată de către firma germană Telefunken.  
Principiul de funcționare, , care se bazează pe teoria electromagnetismului - în cazul audiţieiconstă
în trecerea (cu viteză constantă) a unei benzi magnetice preînregistrate prin faţa unui cap de redare
(o bobină minusculă de fir de cupru înfăşurat pe un metal magnetic);
în urma acestei acţiuni, ia naştere un curent electric, amplificat şi filtrat ulterior. În cazul
înregistrării, aspectul mecanic este identic, dar din punct de vedere electric, operaţiunea este inversă:
semnalul electric extern este imprimat pe banda magnetică cu ajutorul aceluiaşi dispozitiv (la
aparatele evoluate, există un cap separat pentru fiecare operaţiune: ştergere, înregistrare, redare).
Construcţia mecanică permite căutarea melodiilor, derularea rapidă a benzii, pauză instantanee,
ascultare continuă, ş.a. (vezi variantele constructive din colecţie).
 Tehnica sa a progresat constant, calitatea audiţiei (cel mai comun indicator al
acesteia fiind gama / marja de frecvenţe redate) ajungând în multe cazuri egală
sau superioară multor magnetofoane de uz general.

În opinia mea, cele mai importante momente din evoluția tehnică a casetofonului
au fost:

I. Apariția casetofonului deck (primele din lume au fost Philips N 2500 şi Sony
TC-125) care a deschis calea către aparatele și sistemele audio de înaltă fidelitate
(primul Hi-Fi din lume, conform standard DIN 45500, a fost Uher CR-124 1971).
II. Apariția casetofonului autoreverse (primul în lume a fost Philips N2401S ), care permitea
ascultarea automata succesiva a mai multor casete, pe ambele fete. Initial constructia sa era relativ
primitiva, incluzand un tobogan care întorcea casetele la finele primei lor jumatăți. Ulterior s-au
construit capete de redare cu 4 piste și sisteme mecanice cu 2 volanturi, care permiteau defilarea
benzii în sens invers;

III. Aparitia casetofonului digital - introdus mai intai de Philips in 1980 pt stocarea datelor pe
minicaseta, apoi si pt piese muzicale - realizat in 1982 de Matsushita Electric (Technics SV-P 100),
urmat de Sony prin sistemele U-Matic audio şi DAT (Digital Audio Tape), urmat la 4 ani de sistemul
DCC realizat de Philips. Performanțele audio ale acestora erau similare CD-urilor, permițând accesul
aleatoriu automat al melodiilor (vezi casetofoanele
Avantajele casetofonului comparativ cu principalul său „inamic” – magnetofonul s-au evidențiat major în zona
aparatelor portabile și HIFI (deck) și pe scară mai redusă la aparatele profesionale; pe scurt, acestea au fost:

a) un foarte bun raport performanțe/dimensiuni

b) manevrabilitate ușoară (introducere și schimbare rapidă a casetei fără a fi necesară derularea, comenzi
ergonomice)

c) protecția benzii oferită de casetă (rezistență la lovituri, umiditate, praf, agățare, încurcare) atât în repaus dar
mai ales în timpul funcționării

d) conectare ușoară și recomandabilă cu alte aparate portabile (radio, CD) sau în aparate combinate staționare
(radio/pickup, CD, amplificatoare de putere)

e) bun raport calitate/preț (costuri inferioare la calitate egală a sunetului)

f) dimensiuni mult reduse, care l-au făcut foarte ușor transportabil, mult apreciat în autovehicule și ușor
adaptabil pentru alte domenii: spionaj, robot telefonic, stocare fișiere date, cutii negre pt. aviație, învățare limbi
străine, medicină, multiplicare casete, etc)

g) pot fi realizate cu design deosebit (ex. Bang & Olufsen ).

Cele mai importante firme constructoare: Philips (cu mărcile Aristona, Erres, Mercury – Olanda/SUA,
Norelco-SUA, Horniphon-Austria, Marantz-Japonia),
Sony, Matsushita (National + Panasonic + Technics),
Sharp, Nakamichi, Pioneer, Akai, Teac, Otari (Japonia),
Grundig (DeJur – pt. SUA),
Telefunken, ITT, Blaupunkt, Uher, Studer-Revox (Germania),
RCA, Dictaphone, General Electric, Northern Electric (SUA);

Acestea au dezvoltat toate tipurile de casetofoane, până la tehnica integral digitală de astăzi, care depăşeşte posibilităţile
casetofonului.
 În Romania, primul casetofon (tip Star MC 12 ) a fost produs în anul 1975 sub licența (și
cu piesele) firmei Unitra - Polonia, la uzina Electronica București. Modele ulterioare de
toate tipurile au fost realizate și la uzinele "Electronica Industrială" București, "Tehnoton"
Iași și "Electromureș" - Tg. Mureș, până în jurul anului 1995, ultimul model fiind Thomas
NL 1128 , fabricat la Electronica București.

Star MC 12 Thomas NL 1128

Apariţia compact discului audio în anul 1982 – realizat în principal tot de firma
Philips (tip CD 100 ), cu o contribuţie secundară a firmei Sony , a reprezentat alt
moment de referinţă în tehnica audio, datorită saltului calitativ al audiţiei şi al
accesului aleatoriu la melodii ("fratele" său, discul video cu laser = predecesorul
actualului DVD, fusese lansat în 1978, tot de firma ) ; prin aceste 2 avantaje
majore (oferite la un preţ rezonabil), CD-ul a fost suportul audio care a eliminat
treptat caseta din preferinţele publicului.
Casetofonul s-a menţinut pe piaţă ca aparat individual până în jurul anului 1996, când concurenţa
compact-discului a determinat realizarea pe scară largă a unor aparate portabile combinate (radio,
casetofon, CD);
după această dată, interesul faţă de acest aparat a descrescut constant, iar in jurul anului 2006
principalii săi dezvoltatori şi constructori mondiali (Philips, Sony, Panasonic) au renunţat la
elaborarea unor modele noi, nici chiar în combinaţie cu alte aparate; el a fost înlocuit de compact
disc player si de varianta extinsa a acestuia –
MP 3 (acesta poate stoca cca. 3-7 ore de muzică), mărimea aparatelor fiind determinată uneori
doar de posibilitatea de a le comanda cu un deget!