ANALIZA EXPERIMENTALĂ A TENSIUNILOR PRIN METODA FOTOELASTICIMETRIEI

Lucrarea de față are ca obiectiv determinarea coeficientului teoretic de concentrare a tensiunilor prin
fotoelasticimetrie plană, în cazul unei epruvete cu concentrator solicitată la încovoiere pură

Lumina polarizată reprezintă o perturbație a câmpului electro-magnetic în care

particulele vibrează descriind traiectorii bine determinate într-un plan perpendicular pe direcția de
propagare. Lumina polarizată poate fi:

 polarizată plan (liniar) – când această traiectorie este o dreaptă perpendiculară pe direcția de
propagare .

 polarizată circular – când această traiectorie este un cerc și vârful vectorului câmp electric se
deplasează în lungul direcției de propagare după o spirală, (Figura 9.2).

 polarizată eliptic – dacă proiecția vectorului câmp electric în planul perpendicular pe direcția de
propagare este o elipsă, (Figura 9.3).

Polaroizii plani sunt componente optice care permit transmiterea acelor componente ale vibrației
luminoase care sunt orientate după o anumită direcție, numită axa polaroidului.

Reflexia luminii este fenomenul de schimbare a direcției de propagare a undei luminoase la suprafața de
separare a două medii, unda luminoasă întorcându-se în mediul din care a venit. Apare la suprafața de
separare între două medii optice.

Refracție dublă sau birefringența este o proprietate optică a unui material de a despărți în două raza de
lumină refractată, la traversarea unui mediu anizotrop al unui material cristalin (cristale transparente)
sau amorf

Birefrigența accidentală este acel caz particular în care fenomenul de birefringenţă apare doar ca efect
imediat al unei solicitări mecanice a unui material şi dispare odată cu încetarea acţiunii sarcinii
exterioare. Birefrigența accidentală este propietatea unor materiale transparente, omogene și izotrope
din punct de vedere optic, în stare nesolicitată, de a deveni optic anizotrope și birefrigerente când sunt
supuse unei stări de solicitare.

Izoclinele reprezintă locurile geometrice ale punctelor de-a lungul cărora tensiunile principale mecanice
1, 2 sunt paralele cu axele polarizorului respectiv analizorului.
Izocromatele reprezintă locurile geometrice ale punctelor, de-a lungul cărora diferenţa tensiunilor
principale mecanice 1 – 2 este constantă, şi pot fi puse în evidenţă cu ajutorul polariscopului circular;

Relația de legătură între diferența de fază liniară și diferența de fază unghiulară  este următoarea:

unde λ este lungimea de undă.

Când intensitatea luminii este zero (I=0), se obține extincția totală și prin analizor se vor observa puncte
și franje întunecate.

Deci, extincția totală apare când diferența de drum δ este un multiplu întreg de lungimi de undă

Legile fotoelasticității

1. Legea calitativă – prima lege de bază a fotoelasticității stabilește că axele principale de birefrigență
accidentală dintr-un punct al unei piese solicitate coincid cu direcțiile principale σ1 și σ2 ale stării de
tensiuni interioare din acel punct.

2. Legea cantitativă – a doua lege a fotoelasticității exprimă diferența indicilor de refracție

corespunzători direcțiilor principale ca fiind proporțională, în fiecare punct, cu diferența σ1 – σ2 dintre
valorile tensiunilor principale:

unde C este constanta optică relativă a materialului modelului, iar n1 și

n2 sunt indicii de refracție după direcțiile principale din punctul respectiv.

Cunoscând valoarea momentului încovoietor M (Figura 9.6a), grosimea “d” și înălțimea “h” a modelului,
tensiunea maximă va fi:

În punctele în care secțiunea unei bare se schimbă, în jurul găurilor, crestăturilor, a zonelor de contact
dintre corpuri, se dezvoltă tensiuni mult mai mari decât cele care rezultă prin aplicarea formulelor de
calcul din Rezistența Materialelor. Acest fenomen este denumit concentrarea tensiunilor, iar variația de
secțiune sau cauza care-l produce poartă denumirea de concentrator.

Notând tensiunea nominală cu σn (valoarea tensiunii determinată în Rezistența Materialelor) și

cunoscând tensiunea maximă efectivă (σmax), coeficientul de concentrare al tensiunilor la solicitări
statice se determină cu relația: