FOTOELASTICIMETRIE

Rezistenta materialelor L.E. 1

Nume: Radu Ionut Gabriel Sectia: AR An: II Grupa: 2426/1

1.Bazele teoretice ale fotoelasticimetriei 1.1 Principiul metodei

Metoda fotoelastica de studiu a tensiunilor (fotoelasticimetria) face parte din categoria incercarilor pe modele. Cu aceasta metoda se poate determina starea de tensiune in fiecare pu nct al unui model dintr-un material transparent, geometric asemenea cu piesa studiata. Solicit area modelului trebuie sa fie si ea similara cu a piesei reale. Aplicand legile similitudinii se p oate determina apoi starea de tensiune in organul de masina sau elementul de constructie stud iat. Fotoelasticitatea este proprietatea de birefrigenta (dubla refractie) accidentala a unor materiale trasnparente numite optic active. Aceste materiale, care in stare netensionata sunt iz otrope , devin birefrigente in stare tensionata, conform legii calitative a fotoelasticitatii. O raz a de lumina polarizata trecand printr-o placa din material optic activ, solicitata in planul propr iu, este descompusa in 2 vibratii paralele cu directiile principale in punctul considerat. Cele 2 vibratii se propaga cu viteze diferite, astfel ca la iesirea din model ele au o dife renta de drum optic. Potrivit legii cantitative a fotoelasticitatii, diferenta de drum optic este pr oportionala cu diferenta tensiunilor principale.

Unde: C constanta fotoelastica a materialului d grosimea materialului tensiunile principale in punctul considerat Fenomenul poate fi pus in evidenta in lumina polarizata. Se stie ca spre deosebire lumina naturala care se transmite prin vibratii trasnversale care se produc in toate planele ce t rec prin directia de propagare, lumina polarizata se transmite prin vibratii trasnversale care se produc intr-un plan , numit de vibratie, perpendicular pe planul de polarizare. Lumina polarizata se poate obtine, printre altele, cu ajutorul filtrelor polarizante. Filtrele polarizante se polaroizii se obtin prin inglobarea intr-o masa plastica a unor cristale m icroscopice ce proprietati dicroice; cristalele sunt orientate cu axele lor optice in aceeasi direc tie. Modelele se confectioneaza din sticla organica (stiplex) sau din rasini epoxidice.

1.2 Instalatia de fotoelasticimetrie

Un aparat pentru studiul modelelor in lumina polarizata, numit polariscop este rep rezentat schematic in fig 1.1. El se compune dintr-o sursa de lumina S, un sistem de lentile L, care creeaza un fascicul paralel de raze si respectiv proiecteaza imaginea pe ecranul E, din po laroizii P si A, cu axele optice perpendiculare, intre care se plaseaza modelul M.

Dupa ce strabate primul polaroid P, numit si polarizor, fasciculul luminos este compus din vibratii care se produc numai in planul paralel cu axa optica a polaroidului.

Daca acest fascicul de lumina polarizata intalneste modelul tensionat, in fiecare punct al modelului raza incidenta se descompune dupa directiile principale si . Pentru intelegere a functionarii unei asemenea instalaltii, se considera un model solicitat uniform pe laturi astfe l ca directiile principale coincid cu axele si . Daca urma planului in care se produc oscilatiile este axa y, pe aceasta axa se reprezint a amplitudinea oscilatiilor printr-un vector (fig 1.2). Ecuatia oscilatiei este de forma: , unde a este amplitudinea oscilatiei, ulsatia, iar T perioada. Componentele dupa directiile axelor principale sunt: p

Daca axa optica a celui de-al doilea polaroid, analizorul A este paralela cu axa x, vibratia rezultata la iesirea din analizor se obtine prin insumarea componentelor lui dupa axa x. si

Intensitatea luminoasa fiind egala cu patratul amplitudinii

se observa ca ecranul nu va fi luminat uniform, intensitatea luminoasa, in fiecare punct, fiind functie de:

Prima din conditii este indeplinita atunci cnad axele optice ale polaroizilor sunt parale le cu directiile principale: sau

Locul geometric al punctelor care, pentru o anumita pozitie a polaroizilor, satisfac ace asta conditie este o curba care poarta numele de izoclina, deoarece dealungul ei tensiunile au aceeasi inclinare, egala cu inclinarea axelor optice ale polaroizilor. Prin rotirea simultana a po laroizilor se poate obtinefamilia de izocline cu o desime convenabila.

A doua din conditii este indeplinita pentru valori intregi k ale raportului . In cazul studiului in lumina monocromatica relatia este satisfacuta pentru anumite val ori ale diferentei de drum optic , care la randul ei corespunde unei anumite valori a diferente i tensiunilor principale. Locul geometric al punctelor de egala diferenta a tensiunilor principal e este curba numita izocromata. Fiecarei valori k ii corespunde o izocromata (k indica numa rul de ordine al izocromatei).

1.3 Studiul tensiunilor prin metoda fotoelastica

S-a aratat ca prin metoda fotoelastica se obtin doua familli de curbe: izoclinele, cu aju torul carora se pot determina directiile tensiunilor principale in lungul carora se cunoaste dife renta a tesiunilor principale. Din epura izoclinelor, care se traseaza pentru pozitii ale polaroizilor incrucisati care v ariaza din in sau din in , se pot trasa traiectoriile tensiunilor principale. Exista mai multe metode grafice pentru trasarea acestor traiectorii, din care se va descrie una in care se considera ca, intre doua izocline, izostatica este un arc de cerc. Directiile principale trasate pe aceste izocline trebuie sa se intersecteze in aceste caz in segmente egale. Pentru a usura constructia se traseaza curba egal departata de doua izocline vecine. In fig 1.3 seunt reprezentate izoclinele corespunzatoare unghiurilor ce paralela la directiile , dint

re directiile principale si reperul initial. Pentru a trasa izostatica ce trece prin punctul M, se du pana la interesectia cu curba cu curba ajutatoare in punctul N. Din pana la a doua curba ajutatoare in punctul P si

acest punct se traseaza paralela la directia asa mai departe.

Infasurata acestor directii este una de izostaticele ce trec prin punctul M. Prin acelasi punct trece si izostatica de parametru .

Se pot trasa un numar destul de mare de izostatice astfel incat sa se poata determina di rectiile principale in orice punct al modelului. Pentru a calcula si marimea tensiunilor in afara de valorile diferentelor , obtin

ute din izocromate, mai este necesara o ecuatie, de exemplu cea a sumei tensiunilor principale. Suma tensiunilor principale se poate determina prin masurarea deformatiilor transvers ale ale modelului cu ajutorul unor tensiometre speciale. O alta posibilitate de determinare a sumei tensiunilor principale consta in utilizarea an alogiei electro-optice. Aceasta metoda se bazeaza pe observatia ca solutiile unor compusi org anici devin birefringente intr-un camp electric. Pentru determinarea sumei tensiunilor principale se realizeaza o cuva din material tran sparent avand forma piesei studiate si prevazuta cu electrozi pe care se aplica o tensiune V, ca re modeleaza solicitarea piesei. Cuva se umple cu o solutie de colorant organic care intr-un ca mp electric devine birefringenta. Intr-un polariscop circular se pot pune in evidenta curbe de extinctie care sunt locul ge ometric al punctelor de acelasi gradient al tensiunilor electrice. Experientele arata ca intre ordinul franjei (curbei de extinctie) si gradientul tensiunii n u este o relatie liniara. Trebuie determinata o curba de etalonare. Pentru etalonarea solutiei se foloseste o cuva in forma de sector de cerc cu electrozii plasati pe fetele radiale.

Gradientul de tensiune in lungul unei curbe de extinctie se poate calcula prin impartire a tensiunii aplicate electrozilor cu lungimea arcului de cerc corepsunzator. Astfel se poate tras a curba de etalonare. De o deosebita importanta practica este determinarea tensiunilor pe conturul pieselor. Determinarea tensiunilor se bazeaza pe observatia ca pe un contur neincarcat, una din tensiunile principale este tangenta la contur, iar tensiunea normala pe contur este nula. In punctul de intersectie al izocromatelor cu conturul piesei se pot gasi deci tensiunile principale se si poate trasa curba de variatie. Pe contur apar, in general, tensiunile maxime, astfel ca, din punct de vedere practic ac estea prezinta ce mai mare interes. In afara de studiile pe modele aflate in stare plana de tensiuni s-au elaborat metode de studiu si pentru modelele spatiale, ca de exemplu metoda inghetarii tensiunilor.

1.4 Fotoelasticimetria spatiala

Starea de tensiune spatial intr-un corp poate fi studiata prin fotoelasticimetrie folo sind metoda inghetarii tensiunilor. S-a constatat ca unele materiale plastice prezinta proprietatea de a ingheta defor matiile primite la o temperatura ce depaseste o valoare critica (temperatura de inmuiere). Dac a un model spatial dintr-un astfel de material se solicita la o temperatura ridicata si apoi, ment inand sarcina, se raceste treptat pana la termperatura ambianta, deformatiile primite se mentin si, de asemenea, se mentine si proprietatea de birefringenta primita de material in timpul solic itarii. Modelul poate fi taiat in fasii cu fete paralele care pot fi studiate intr-un polariscop ca si modelele plane. Capacitatea acestor materiale de a ingheta starea de deformatii se explica prin struct ura lor moleculara. Macromoleculele filiforme ale acestor materiale sunt legate intre ele prinl egaturi stabile laterale care desavarsesc la polimerizare. In afara de aceste legaturi stabile exista un al doilea sistem de legaturi care dispar pest e temperatura numita de inmuiere, iar materialul este capabil de deformatii elastice mai mari decat la temperatura ambianta. Intrucat legaturile secundare exista in intreaga masa a materialului, starea de deformat ie se pastreaza si dupa sectionarea materialului.

Studiul starii de tensiune intr-un model spatial este usurat daca se cunosc directiile pri

ncipale. In acest caz se prelucreaza astfel fasiile incat fetele lor sa fie paralele cu planele princ ipale. Se poate arata ca ordinul izocromatei care apare la iluminarea in directia tensiunii princ ipale nu este functie decat de diferenta tensiunilor pe celalalte doua directii principale.

1.5 Aplicatii Biomecanica

Elementele de legatura, in termeni de rezistenta mecanica, incluse in scheletul osos, care sunt solicitate de forte exterioare sunt deformate, si ca o consecinta, in interiorul acestor elemente apare o stare de tensiuni care este determinata de fortele care tin legate particulele unui solid. Studiul este realizat pe un model plan care reprezinta o fasie longitudinala a extremitatii superioare a osului femural realizat din rasina epoxidica. Studiul analizeaza distributia frajelor de lumina care apar in urma solicitarii la compresiune si incovoiere in plan vertical a modelului folosind metoda fotoelasticimetriei in analiza experimentala si si metoda elementului finit pentru analiza numerica.

Bibliografie

[1] Analiza experimentala a tensiunilor, coordonator prof.dr.ing. D.R. Mocanu, B ucuresti, Ed. Tehnica, 1977 [2] Rezistenta materialelor si teoria elasticitatii, I. Pastrav, Cluj-Napoca, Atelierul de multiplicare al Institutului Politehnic, 1993 [3] Notiuni de fotoelasticimetrie, I. Pastrav, Cluj-Napoca, Atelierul de multiplicar e al Institutului Politehnic, 1972 [4] Analogia electro-optica metoda auxiliara in fotoelasticimetrie, I. Pastrav, Stu diu si cercetari de Mecanica Aplicata, 33, nr. 3, 1974 [5] Metode optice de analiza a tensiunilor Lucrari de laborator, I. Pastrav, Mirce a Cristian Dudescu, Ed. U.T. Press, Cluj-Napoca, 2009