1. Obiectivele teoriei mecanismelor şi maşinilor. Noţiuni de bază.

Structura şi clasificarea mecanismelor.(Întrebarea 3)

Obiectivele TMM: studierea structurii, cinematicii și dinamicii mecanismelor, mașinilor și pârților lor
componente.
Astfel, sunt soluționate două probleme:
1. prima problemă are ca obiectiv principal analiza mecanismelor;
2. a doua problemă studiază metodele de sinteză (proiectare) a mecanismelor.
Noțiuni de bază:
 Mașina este un sistem de corpuri creat artificial cu scopul de a transforma o formă oarecare de
energie în lucru mecanic util sau de a transforma o formă de energie în alta;
 Mecanismele sunt pârți componente ale mașinilor, care au destinația de a transforma o formă de
mișcare în alta necesară, sau de a transmite mișcarea de la o parte a mașinii la alta.

2. Noţiune de maşină şi mecanism. Clasificarea(întrebarea 3).

Caracteristicile maşinii. Elemente cinematice ale mecanismelor.
Mecanismele și mașinile sunt sisteme tehnologice, ale căror elemente componente sunt astfel concepute
încât să realizeze anumite funcții precis stabilite.
 Mașina este un sistem de corpuri creat artificial cu scopul de a transforma o formă oarecare de
energie în lucru mecanic util sau de a transforma o formă de energie în alta;
 Mecanismele sunt pârți componente ale mașinilor, care au destinația de a transforma o formă de
mișcare în alta necesară, sau de a transmite mișcarea de la o parte a mașinii la alta.
Caracteristicile mașinilor:
*productivitatea; • viteza organelor de lucru; • puterea; • randamentul; • masa; • dimensiunile de gabarit;
• precum și unele caracteristici specifice tipului dat de mașini.
Tipuri de mașini:
Energetice – se olosesc pentru a transforma una din formele de energie în lucru mecanic.
Tehnologice – se folosesc pentru fabricarea materialelor, pentru schimbarea formei si proprietatilor
corpului
Transportare – se utilizeaza pentru deplasarea corpurilor in spatiu
Pentru prelucrarea informatiei – se impart în mașini de calcul, de control și de dirijare.
Elemente cinematice ale mecanismele moderne sunt:
 Roata ;  Manivela ;  Biela ;  Culisa și balansierul ;  Cursorul ;  Cama ş. a.

3. Mecanisme. Gradul de mobilitate al mecanismului. Clasificarea

mecanismelor
Mecanismul este un lanț cinematic închis, simplu sau complex, plan sau spațial, care are un element fix
(numit element de bază sau batiu) și care la mișcarea unuia sau a mai multor elemente, numite
conducătoare, elementele conduse efectuează mișcări strict determinate față de elementul fix. Deci,
numărul elementelor mobile într-un mecanism este n = l – 1 (există un element fix).
Gradul de mobilitate al unui mecanism reprezintă numărul gradelor de libertate ale elementelor mobile
față de elementul fix și se notează cu M.
Determinarea gradului de mobilitate. Descompunerea mecanismului începe cu grupa cea mai
îndepărtată de la elementul conducător și se face prin desprinderea grupei assurice de clasa cea mai
inferioară. În același timp, trebuie de ținut cont că fiecare element al lanțului cinematic intră numai într-
o singură grupă assurică.
Relații structurale ale mecanismului:
Pentru mecanismele spațiale: M = 6n -(C1 + 2C2 + 3C3 + 4C4 + 5C5)
Pentru cele plane: M = 3n -(C4 + 2C5 )
Mecanismele se clasifică după;
 caracterul mișcării elementelor (spațiale și plane);
 tipul cuplelor cinematice (superioare și inferioare);
 destinație (transmiterea mișcării și de transformare a mișcării);
 modul de transmitere a forțelor (angrenare și prin fricțiune);
 construcție (mecanisme cu pârghii, cu came, cu roți dințate, melcate, și de fricțiune);
 tipul elementelor (elemente rigide sau flexibile).

4. Cuple cinematice. Clasificarea. Prezentarea cuplelor cinematice.

Cuplă cinematică – legătura dintre două elemente ale mecanismului, aflate în contact, care permite
mișcarea lor relativă cu anumite restricții. Restricțiile introduse de cupla cinematică se numesc condiții
de legătură și se notează prin simbolul S, iar mobilitatea este notată prin L.
Între mobilitatea L, a cuplei cinematice și numărul gradelor de libertate ale corpului liber în spațiu există
relația: L = 6 – S, iar pentru corpul liber în plan: L = 3 – S
Cuplele cinematice superioare - care formează contact pe linie sau punct
Cuplele cinematice inferioare formează contact pe suprafață
Clasificarea cuplelor cinematice:
*după numărul condițiilor de legătură; • după tipul contactului: superioare, inferioare; • după caracterul
mișcării relative a elementelor conjugate: spațiale, plane; • după tipul mișcării: de rotație, de translație,
compuse (translație - rotație).
Prezentarea cuplelor cinematice:
5. Lanţuri cinematice. Clasificarea. Mobilitatea lanţurilor cinematice.
Lanțuri cinematice - o succesiune de elemente cinematice legate între ele prin cuple cinematice.
Lanțurile cinematice, în dependență de traiectoriile descrise de elemente, pot fi plane sau spațiale.
Lanțurile cinematice pot fi:
*simple sau complexe,
*deschise sau închise.

6. Analiza structurală a mecanismelor plane. Clasificarea

mecanismelor conform teoriei Assur-Artobolevski.
Analiza structurală a mecanismelor se face după schema cinematică a mecanismului și constă în
determinarea gradului de mobilitate al mecanismului, determinarea tipului și clasei cuplelor cinematice,
descompunerea acestuia în grupe assurice (gradul de mobilitate al lanțului cinematic rămas nu se
modifică), stabilirea clasei și a ordinului grupelor assurice.
Grupele assurice sunt lanțuri cinematice plane compuse din elemente legate prin cuple cinematice de
clasa a cincea și care, fiind cuplate la elementul fix, au gradul de mobilitate egal cu zero.
În componența fiecărei grupe Assur intră n elemente și C5 cuple cinematice de clasa a cincea, având
mobilitate față de elementul fix egală cu zero: M = 3n – 2C5=0 => C5= 3n/2.

7. Construirea planelor de poziţie al mecanismului cu bare. Determinarea

traiectoriilor elementelor mecanismului.
Construirea planelor de poziție ale mecanismului (Se obține prin reprezentarea grafică a poziției
fiecărui element într-un anumit moment al ciclului de lucru).
Examinăm mecanismul bielă-manivelă, care constă dintr-o grupă assurică de clasa II-a, și din
mecanismul inițial de clasa I-a. Date inițiale: - Manivela AB = 200 mm; biela BC = 1000 mm; - Turația
elementului conducător n1 = 1000 min-1 .
Ordinea construirii planelor de poziţie:
a) Se alege scara de dimensiune a elementelor l , [mm/mm]: l = 200[40] = 5,0 [mm/mm];
b) Se trasează traiectoria cunoscută a p. B al elementului conducător 1 (fig. a);
c) Împărțim circumferința obținută în sectoare egale și luăm poziția ji (i = 1...8) a elementului conducător
(fig. b);
d) Cercetăm poziţia elementului condus (biela) 2. Pentru aceasta trasăm linia direcţiei de deplasare x-x
a p. C. Din p. B se trasează un arc de cerc cu raza BC. Punctul de intersecţie al arcului trasat cu linia x-
x corespunde p. C; (BC = lBCl = 1000/5 = 200 [mm/mm])
e) Poziţia elementului 3 pe direcţia x-x va corespunde poziţiei p. C, deoarece sunt legate prin cupla
cinematică C cu elementul 2;
f) În mod similar se construiesc planele pentru toate poziţiile ciclului de lucru;
g) Pentru determinarea traiectoriei mişcării oricărui p. S de pe elementul condus 2, este necesar de
determinat amplasarea p. S pentru toate poziţiile mecanismului şi toate aceste puncte de unit între ele cu
o linie continuă.

8. Determinarea vitezelor elementelor mecanismelor cu bare prin metoda

planelor.
Planele vitezelor (acceleraţiilor) se construiesc pentru o anumită poziţie a mecanismului în următoarea
ordine: 1. se construieşte planul de poziţie al mecanismului în scara aleasă 1; 1 = 5 [mm/mm]
2. Se determină viteza p. B al elementului 1 al mecanismului inițial:
VB = 1 * lAB = p  1000/30  0,2  20,9 [m/s]. Vectorul VB este orientat pe direcție ┴ față de segmentul
AB și coincide după sens cu viteza unghiulară 1 ;
3. Se alege scara vitezelor v , [(m/s)/mm]: v = 20,9[50] = 0,4 [(m/s)/mm], acceptăm v = 0,5
[(m/s)/mm].
4. Dintr-un punct arbitrar p numit pol se duce un segment [pb] paralel cu vectorul vitezei VB . Lungimea
acestui segment [pb] = VB /mv = 41,8 [(m/s)/mm]. Segmentul obţinut [pb] reprezintă vectorul vitezei VB
pe planul vitezelor. Prin simbolul (b) pe plan se marchează extremitatea vectorului VB ;
5. Se determină vitezele elementelor grupei assurice formate din elementele 2 şi 3 şi cuplele cinematice
B, C, D cuplate la mecanismul iniţial de clasa I. Punctul C aparţine elementului 2, şi elementului 3.
Viteza acestui punct se determină din sistemul ecuaţiilor vectorale:
Determinarea vitezelor elementelor mecanismului cu bare prin metoda planelor:
În sistemul dat VD=0. Pentru vectorul vitezei VCD este cunoscută direcţia (paralel cu traiectoria x-x). De
asemenea, este cunoscută direcția și pentru vectorul vitezei p. C față de punctul B (VCBCB). Din polul
(p) pe planul vitezelor se trasează o linie paralelă cu vectorul VCD, iar prin vârful vectorului VB se duce
o dreaptă paralelă cu vectorul VCB ( pe segmentul [BC]). La intersecția acestor drepte obținem p. (c),
care va coincide cu extremitatea vectorilor VCD și VCB.

Direcția și modulul vectorului vitezei VC , coincid cu a vectorului VCD. Acest vector pe plan este
reprezentat de segmentul [pc]. Modulele vitezelor se determină ca produsul segmentului corespunzător
cu scara vitezelor v . VCB = [bc] v = 31,0  0,5 = 15,5 [m/s]; VC = VCD = [pc] v = 38,0  0,5 = 19,0
[m/s].

9. Analiza cinematică a mecanismelor cu bare prin metoda planelor.

Obiectivele de bază ale analizei cinematice • determinarea pozițiilor elementelor și a traiectoriilor
descrise de ele; • determinarea vitezelor elementelor; • determinarea accelerațiilor elementelor.
Analiza cinematică a mecanismelor cu bare prin metoda planelor:
Date inițiale: Analiza structurală și descompunerea mecanismului în grupe assurice.
Calculul începe de la grupa structurală cuplată cu elementul conductor și se reduce la determinarea
deplasării, vitezelor și accelerațiilor punctelor legate de cuplele cinematice.
Pentru prezentarea pe desene a planelor de poziție ale mecanismului, cât și a segmentelor vectorilor
vitezelor și accelerațiilor, este necesar de ales scara de execuție μ. Scara de execuție a planelor indică
câte unități ale mărimii reprezentate pe desen se conțin într-un milimetru al segmentului mărimii date.
Scara se determină din relația:
 = A/[A].

Scările dimensiunilor elementelor l , a vitezelor v și accelerațiilor a se determină în mod similar: l =

l/[l], mm/mm; v = v/[l v ], (m/s)/mm; a = a/[la ], (m/s2 )/mm, unde l, v și a sunt valorile lungimii,
vitezei și a accelerației elementului examinat; [l], [lv] și [la] - segmentele care reprezintă pe plan aceste
mărimi.
În continuare merg din nou raspunsurile la intrebarea 7 si 8.(ca exemplu de rezolvare a acestei analize).

10. Analiza cinematică a mecanismelor cu axe concurente cu roţi conice şi

axe încrucişate cu angrenaj melcat.
Mecanisme cu axe concurente cu roţi dinţate conice:
Expresia general a raportului de transmitere, pentru mecanisme cu roți dințate conice, va fi:

Mecanisme cu axe concurente în spaţiu cu angrenaj melcat:

Expresia general a raportului de transmitere, pentru mecanisme cu melcate, va fi:
10. Analiza cinematică a mecanismelor cu axe concurente cu roţi conice şi axe
încrucişate cu angrenaj melcat.
Mecanisme cu axe concurente cu roţi dinţate conice
Expresia general a raportului de transmitere, pentru mecanisme cu roți dințate
conice, va fi:

Mecanisme cu axe concurente în spaţiu cu angrenaj melcat

Expresia general a raportului de transmitere, pentru mecanisme cu melcate, va fi:

11. Analiza cinematică a mecanismelor complexe de transmitere a mişcării de rotaţie.

Mecanisme complexe cu roți dințate.
Acestea sunt formate din lanțuri compuse din trei și mai multe roți dințate, care
pot fi cuplate în serie sau în cascadă.
Raportul de transmitere al unui mecanism complex cu elemente dințate este egal
cu produsul rapoartelor de transmitere al mecanismelor simple care intră în componența
sa.
12. Analiza cinematică a mecanismelor planetare.
Mecanismele care au în componența lor roți cu axe mobile și grad de
mobilitate M = 1 se numesc mecanisme planetare.
Roțile 1 și 3, care se rotesc în jurul axei fixe O1, se numesc roți centrale, iar roata
2, care are axa mobilă O2, legată de elementul H, se numește satelit. Elementul H se
numește antrenor sau portsatelit.

Elementele mecanismului se mișcă cu vitezele unghiulare relative: 1 , 2 , 3, H .

Mișcarea relativă a elementelor nu se va modifica dacă întregului mecanism i se

va comunica o mișcare suplimentară în jurul axei O1 . Dacă această mișcare va avea
viteza egală cu H , atunci elementul H va rămâne fix și mecanismul planetar se va
transforma într-un mecanism ordinar cu roți dințate cu axe fixe O1 și O2 .
Vitezele elementelor în urma acestei comunicări se vor determina din relațiile:

Indicele de sus în relație indică la elementul fixat.

Raportul de transmitere al mecanismului ordinar obținut în urma fixării
elementului H va fi:

În cazul când se fixează rigid elementul 3, viteza unghiulară 3 = 0, iar raportul de

transmitere:
13. Mecanisme cu camă. Analiza structurală şi clasificarea. Caracteristici geometrice
ale mecanismului cu camă. Analiza cinematică a mecanismelor cu camă.
Mecanismul cu camă este compus din elementul conducător 1, numit camă,
care transmite prin contact direct o mișcare elementului condus 2, numit tachet. Lege
de mișcare a tachetului este stabilită de profilul camei și de legea de mișcare a
acesteia.
Avantaje:
 simplitatea constructivă, care oferă posibilitatea realizării diferitelor legi
necesare
 de mișcare a tachetului;
 gabarite reduse;
 proiectarea relativ simplă.
Dezavantaje:
• tehnologia de execuție precisă a profilului camei;
• asigurarea condițiilor suplimentare de urmărire a profilului camei de către tachet;
• apariția unor rezistențe mari pe linia de contact;
• uzura intensivă a suprafeței de contact.
Clasificarea mecanismelor cu camă se face după următoarele criterii:
 tipul de mișcare a camei (translație sau rotație);
 tipul de mișcare a tachetului (translație sau oscilantă);
 tipul contactului (punctiform și pe linie);
 modul de realizare a contactului (contact direct și indirect).
Caracteristici geometrice

15. Probleme de bază ale rezistenţei materialelor. Ipoteze şi principii în studiul

rezistenţei materialelor.
Ipoteze de bază în rezistența materialelor:
 Ipoteza mediului continuu și omogenității care considera toate materialele
folosite ca un mediu continuu și omogen care umple tot spațiul reprezentat de
volumul lor cu proprietăți similare în orice punct;
  Ipoteza izotropiei. Materialele se consideră izotrope daca au aceleași constante
elastice in toate direcțiile. In caz contrar ele sunt anizotrope;
 Ipoteza elasticității perfecte, prin care se presupune, că, până la anumite valori
ale eforturilor exterioare, materialul este elastic perfect, adică odată cu dispariția
sarcinilor dispar complet și deformațiile;
 Ipoteza deformării liniare a corpurilor care presupune că deplasarea punctelor
și a secțiunilor unui corp elastic, în limita unor încărcări cunoscute, sunt direct
proporționale cu eforturile care au produs aceste deplasări;
 Ipoteza secțiunilor plane sau ipoteza lui Bernoulli. În conformitate cu această
ipoteză, secțiunile plane și normale la axa barei înainte de deformare, rămân
plane și normale la axa și după deformare.

16. Întinderea şi compresiunea. Legea lui Hooke la întindere. Calculul la rezistenţă la

întindere şi compresiune.
Efectele descrise sunt în concordanță cu legea lui Hooke care spune că deplasarea
punctelor în corp sau mărimea deformației corpului este direct proporțională cu forța
care cauzează deformația. Afirmația dată este descrisă de relația:

unde k este o constantă, care depinde de natura materialului, care formează

corpul, dar și de dimensiunile acestuia, iar x este deplasarea unui punct de interes pe
corp.
Legea lui Hooke la întindere este validă atât la nivel microscopic cât și
macroscopic însă poate fi aplicată doar în anumite condiții. Sub acțiunea forțelor
exterioare, corpurile se deformează. Pentru început deformația este elastică, ceea ce
înseamnă că după îndepărtarea forței deformația dispare. Dacă însă forța exterioară
persistă și crește, deformația crește în consecință, însă corpul nu mai revine la forma și
dimensiunile inițiale.
Calculul la întindere și compresiune
Astfel, forța F1, fiind orientată în direcție opusă axei de coordonate x, are semnul
negativ, iar forța normală N1, fiind dispusă în direcția axei x, are semnul pozitiv:
17. Încercarea materialelor la întindere. Caracteristicile mecanice ale materialelor.
Punctul C pe grafic corespunde limitei de curgere a materialului. Pentru
valoarea dată a tensiunii, notată cu σc , materialul se deformează rapid fără creșterea
substanțială a forței de întindere. Unele materiale nu manifestă zona de curgere. În
aceste cazuri, drept limită de curgere este considerată tensiunea, pentru care
epruveta se deformează cu 0,2%, numită limită de curgere convențională.

Punctul R corespunde valorii maxime

a tensiunilor, pe care materialul le poate
suporta, aceasta reprezentând rezistența la
rupere, notată cu σr . Valoarea dată este
definită de relația:

Caracteristicile mecanice a materialului

18. Duritatea materialelor.

Duritatea reprezinta capacitatea unui material de a se opune patrunderii unui corp
extern dur si nedeformabil in masa acestuia.

Duritatea materialelor se masoara cu ajutorul a mai multe metode, cea mai

cunoscuta este metoda Brinell. Aceasta metoda presupune aplicarea unei bile din otel
foarte dur si cu diametrul standard, pe suprafata unei probe (epruvete) din materialul
ce urmeaza a i se masura duritatea. Bila este presata un timp bine determinat cu o
forta F de marime cunoscuta. Sub efectul fortei, bila patrunde in proba, lasand o
amprenta in forma de calota sferica a carei suprafata S este in funtie de duritatea
materialului.
Duritatea Brinell, HB, este definita prin raportul dintre forta F si suprafata S a
amprentei:

19. Forfecarea. Legea lui Hooke la forfecare. Calculul de rezistenţă la forfecare.

Legea lui Hooke la forfecare
Deformația la forfecare este caracterizată de unghiul de deformație γ. Se
constată că există o legătură directă în unghiul de deformație γ și tensiunile
tangențiale τ.

unde G este modulul de elasticitate la forfecare care, ca și modulul de

elasticitate longitudinală (modulul lui Young), este o proprietate a materialului.
Calculul de rezistenţă la forfecare
Între modulul de elasticitate la forfecare G, coeficientul de contracție universală
(coeficientul Poisson) ν și modulul de elasticitate longitudinal (modulul lui Young) E
există o legătură dată de expresia:
 Din figură putem deduce legătura dintre unghiul de
deformație γ și deplasarea punctelor piesei. Astfel, dacă
considerăm distanța dintre punctele AB drept lungimea l a
elementului analizat, putem afirma că:

Deformația reflectată de unghiul γ, are o mărime

exagerată. În general, în limita comportamentului elastic al
materialului, aceste unghiuri sunt mici. În aceste condiții,
tangenta unghiului γ este aproximativ egală cu valoarea acestui
unghi, astfel:

20. Răsucirea pură. Tensiuni tangenţiale la răsucire. Calculul barelor la răsucire.

tensiuni tangențiale la răsucire – τ (forfecare, răsucire)

Calculul barelor la răsucire

20. Răsucirea pură. Tensiuni tangenţiale la răsucire. Calculul barelor la răsucire.

 torsiune pură este o stare de solicitare fără forfecare sau componente normale, doar cuplu. Apare
atunci când un corp este supus unui cuplu pur, iar tensiunile rezultate sunt cunoscute ca tensiuni de
torsiune. Formula pentru torsiune pură este:
 τ = T/J
 Unde τ este solicitarea de torsiune, T este cuplul aplicat și J este rigiditatea la torsiune sau momentul
polar de inerție al corpului.
 Componenta perpendiculară pe secțiune este numită tensiune normală, notată cu simbolul s.
Componentele situate în planul secțiunii, pe direcția axelor x și y, sunt numite tensiuni tangențiale tx și
respectiv, ty . În secțiune apar tensiuni tangențiale τ care se opun forfecării și au drept rezultantă forța
tăietoare interioară Q.
 Barele de torsiune sunt un tip de element mecanic folosit pentru a transfera forțele de rotație într-o
aplicație. Acestea sunt de obicei realizate dintr-o tijă de oțel cu un capăt filetat care este atașat de o
structură de susținere, iar celălalt capăt este atașat de sarcină sau de corpul care urmează să fie mutat.
Bara de torsiune funcționează prin răsucirea barei atunci când se aplică un cuplu, determinând-o să
stocheze energie și să genereze o forță. Cantitatea de forță generată de o bară de torsiune este calculată
folosind următoarea formulă: Forța (F) = cuplul (T) x momentul polar de inerție (J) Unde: T = cuplul aplicat
J = momentul polar de inerție al barei de torsiune Momentul polar de inerție (J) este inerția de rotație a
barei de torsiune în jurul propriei axe și poate fi determinat prin măsurarea dimensiunilor barei.

21. Tensiuni şi deformaţii de răsucire. Calculul barelor drepte la răsucire.

1. Tensiunile și deformațiile de răsucire sunt utilizate în mecanica aplicată pentru a descrie efectele cuplului
aplicat unui obiect. Acest lucru poate provoca o varietate de efecte fizice, cum ar fi deformarea, rotația sau
solicitările interne în interiorul obiectului. Determinarea acestor efecte este importantă în proiectarea
obiectelor care trebuie să reziste forțelor de răsucire, cum ar fi grinzi, arbori și roți dințate.

2 calculul unei bare drepte la răsucire este determinarea unghiului de răsucire (θ) și a forței de forfecare (γ)
a barei atunci când este supusă unui cuplu (T) aplicat la capete. Calculul se bazează pe ecuația:

θ = T/GJ

unde G este modulul de forfecare al materialului și J este momentul polar de inerție al barei. Deformarea
de forfecare (γ) este apoi calculată folosind ecuația:

γ = θ/L

unde L este lungimea barei.

22. Forţe exterioare şi interioare. Noţiune de tensiuni mecanice.

1. Forțele externe sunt orice forță care acționează asupra unui obiect din exteriorul obiectului însuși. Acestea
includ forțe precum gravitația, frecarea, forțele normale și forțele aplicate. În mecanica aplicată, forțele
externe pot fi utilizate pentru a analiza comportamentul unui sistem mecanic și pentru a determina forțele
și cuplurile care acționează asupra acestuia. Ele pot fi folosite și pentru a calcula mișcarea rezultată a
sistemului.

2. Forțele interne în mecanica aplicată sunt forțele care acționează asupra unui corp sau a unui sistem de
corpuri din interiorul său. Forțele interne sunt reprezentate de obicei ca vectori și pot include forțe precum
tensiune, compresie, forfecare și torsiune. Forțele interne pot determina deformarea sau accelerarea unui
corp și pot fi utilizate pentru a descrie comportamentul unui sistem de corpuri sub o forță aplicată.

23. Încovoierea plană. Construirea diagramelor Q şi M prin metoda secţiunilor.

1.Încovoierea plană este procesul fizic de aplicare a unei forțe asupra unui material plat care îl face să se
îndoaie într-o formă curbă. Acest proces este utilizat în mod obișnuit în inginerie atunci când se construiesc
materiale precum table și grinzi metalice și este folosit pentru a crea forme curbate care nu pot fi realizate
cu componente drepte. Îndoirea plană este cunoscută și ca îndoirea tablei sau formarea la rece.

2. Construcția diagramelor Q și M prin metoda secțiunilor este o metodă utilizată pentru a analiza forțele și
momentele care acționează asupra unei structuri, împărțind-o în secțiuni și calculând forța netă și momentele
pe fiecare secțiune. Metoda secțiunilor implică tăierea structurii în două părți, calcularea forței și
momentelor la punctul de tăiere și apoi combinarea rezultatelor pentru a determina forțele și momentele
globale care acționează asupra structurii.

24. Încovoierea plană a barelor drepte.

îndoirea plană a unei bare drepte este un fenomen în care bara este supusă la două forțe egale și opuse,
rezultând un moment încovoietor. Forma curbată rezultată a barei este determinată de mărimea forțelor,
lungimea barei și proprietățile materialului barei. Îndoirea plană a unei bare drepte este cunoscută și sub
denumirea de îndoire.

25. Calculul barelor drepte la tensiuni şi deformaţii de încovoiere.

1. Barele drepte sub tensiuni și deformații la încovoiere în mecanica aplicată sunt cel mai frecvent analizate
folosind teoria fasciculului Euler-Bernoulli. Această teorie presupune că fasciculul este drept, omogen și că
Sare o secțiune transversală constantă pe toată lungimea sa. Ecuația de echilibru poate fi scrisă astfel:

F = M/L + P

unde F este forța totală asupra grinzii, M este momentul încovoietor, L este lungimea grinzii și P este forța
axială.

26. Capacitatea de funcţionare a organelor de maşini. Criterii ale capacităţii de funcţionare.

1. Capacitatea funcțională a organelor mașinii în mecanica aplicată este o măsură a capacității unei piese sau
a unui sistem mecanic de a-și îndeplini funcția prevăzută. De obicei, este exprimată ca raport între capacitatea
reală a unui organ împărțită la capacitatea teoretică. Această măsură este utilizată pentru a evalua
performanța diferitelor sisteme și componente în ceea ce privește capacitatea lor de a îndeplini sarcinile
proiectate. Capacitatea funcțională poate fi utilizată pentru a compara diferite sisteme și componente pentru
a determina care este cea mai eficientă și mai fiabilă pentru aplicația dată.

2. Capacitatea de funcționare reprezintă starea în care mașina își îndeplinește funcția fără defectări și cu
parametrii în limitele stabilite de proiectant. Capacitatea de funcționare se apreciază cu o serie de cerințe
care se numesc criterii ale capacității de funcționare:

1 Criteriul de rezistență. Rezistența – proprietatea materialului de a se opune ruperii (deformării).

Obiectul- Construcția și sarcinile tensiunile normale σ și tangențiale τ σ ≤ [σ]; τ ≤ [τ], material-Caracteristicile

materialului tensiunile limită normale și tangențiale σlim , τlim

27. Calculului angrenajului cu roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi la tensiuni de contact şi încovoiere.

1 Calculul angrenajului cu roți dințate cilindrice cu dinți drepti la solicitări de contact și încovoiere este un
proces matematic care ia în considerare geometria dinților, materialul angrenajelor, sarcina aplicată și nivelul
tensiunii de contact și încovoiere. Procesul implică calcularea tensiunii de contact și a îndoirii într-un anumit
punct al angrenajului și apoi determinarea rezistenței angrenajului în acel punct. Acest calcul este utilizat
pentru a determina capacitatea angrenajului de a suporta o anumită sarcină, cuplul maxim pe care îl poate
suporta angrenajul și viteza maximă admisă de funcționare. În plus, calculul poate fi utilizat pentru a proiecta
angrenaje pentru aplicații specifice.
Formula de calcul a tensiunilor de încovoiere în angrenajele cilindrice cu dinți drepti este:

Sb = 2KvF/PD

unde Sb = Efortul de încovoiere (N/mm^2)

Kv = factor de partajare a sarcinii

F = Sarcina aplicata (N)

P = Diametrul pasului (mm)

D = Adâncimea dintelui (mm)

28. Cuplaje mecanice. Caracteristica generală. Clasificarea cuplajelor.

1 Cuplajele mecanice sunt dispozitive folosite pentru a uni două sau mai multe componente într-un sistem.
Aceste componente pot fi legate între ele printr-o varietate de mijloace, inclusiv șuruburi, șuruburi, cleme și
alte conexiuni mecanice. Cuplajele mecanice sunt folosite pentru a transfera cuplul, pentru a se adapta
dezalinierii și pentru a reduce vibrațiile.

Cuplajele mecanice sunt clasificate in functie de tipul de legatura pe care o fac. Acestea includ cuplaje rigide,
cuplaje flexibile și cuplaje universale.

Cuplajele rigide sunt componente legate rigid, care nu permit mișcarea între ele. Aceste cuplaje sunt de obicei
realizate din metal și oferă cel mai înalt grad de precizie și fiabilitate.

Cuplajele flexibile sunt cuplaje care sunt concepute pentru a oferi flexibilitate în legătura dintre componente.
Aceste cuplaje sunt adesea realizate din cauciuc, plastic sau metal și sunt folosite pentru a reduce șocurile și
vibrațiile, pentru a reduce dezalinierea și pentru a oferi o anumită flexibilitate în sistem.

Cuplajele universale sunt cuplaje care sunt concepute pentru a oferi o combinație de conexiune rigidă și
flexibilă. Aceste cuplaje sunt adesea folosite în aplicații în care este necesară o conexiune rigidă, dar se
dorește și flexibilitate.

În plus, cuplările mecanice pot fi, de asemenea, clasificate în funcție de tipul de mișcare care este transferată.
Acestea includ cuplaje rotative, cuplaje liniare și cuplaje de torsiune. Cuplajele rotative sunt folosite pentru
a transfera mișcarea de rotație, cuplurile liniare sunt folosite pentru a transfera mișcarea liniară, iar cuplurile
de torsiune sunt folosite pentru a transfera mișcarea de torsiune.

29. Asamblări prin nituire. Destinaţia şi construcţia. Clasificarea. Calculul de rezistenţă.

Nituirea este o metodă de asamblare a două sau mai multe componente prin fixarea lor împreună cu nituri
metalice. Îmbinările nituite sunt utilizate în mod obișnuit în construcția de avioane, nave și poduri, precum și
în alte utilizări, cum ar fi fabricarea de automobile și de aparate.

Destinaţie:

Nituirea este utilizată într-o varietate de aplicații, de la produse industriale și comerciale până la
îmbunătățirea și repararea locuinței. În industria construcțiilor, îmbinările nituite sunt folosite pentru
îmbinarea componentelor metalice, cum ar fi grinzile de oțel, în construcția de poduri, clădiri și alte structuri
mari.

Constructie:

Îmbinările nituite sunt de obicei formate prin plasarea a două componente împreună și introducerea unui nit
metalic prin găurile pregăurite. Nitul este apoi ciocănit, de obicei cu un ciocan pneumatic, pentru a extinde
nitul și a crea o legătură puternică între cele două componente.
Clasificare:

Îmbinările nituite sunt clasificate în funcție de tipul de nit folosit și de tipul de îmbinare creat. Tipurile
obișnuite de nituri includ nituri solide, nituri semitubulare și nituri oarbe. Niturile solide, cunoscute și sub
denumirea de nituri de oțel sau de mașină, au un corp cilindric solid și sunt folosite pentru a crea îmbinări de
înaltă rezistență. Niturile semi-tubulare au un corp gol cu un cap solid și sunt utilizate pentru aplicații mai
ușoare. Niturile oarbe au un corp solid cu un cap care se extinde după introducere și sunt utilizate în mod
obișnuit pentru aplicații de fixare ascunsă.

Formula de calcul a rezistenței unui nit este:

P= 2 π d t sigma / 4

Unde:

P = Rezistența nitului (lbs)

d = Diametrul nitului (in)

t = grosimea nitului (in)

sigma = efort de forfecare a materialului nitului (psi)

30. Calculul angrenajului cu roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi la tensiuni de încovoiere

Angrenarea cu roți dințate drepte cu dinți drepti sub solicitări de încovoiere poate fi calculată utilizând
ecuația Lewis. Ecuația Lewis este utilizată pentru a calcula factorul de formă Lewis, care este utilizat pentru
a determina solicitarea de încovoiere într-un dinte de roată dințată. Ecuația este următoarea:

F = C/P + K(d/D)^2

Unde F este factorul de formă Lewis, C este raportul de contact, P este unghiul de presiune, K este factorul
Lewis, d este diametrul pasului și D este diametrul de referință.

Odată calculat factorul de formă Lewis, efortul de încovoiere poate fi determinat folosind următoarea
ecuație:

σb = F x σt

Unde σb este efortul de încovoiere și σt este cuplul transmis.

În cele din urmă, raportul de transmisie poate fi calculat utilizând următoarea ecuație:

Raport = (D1/d1)/(D2/d2)

Unde D1 și d1 sunt diametrele de referință și pas ale primei trepte de viteză și D2 și d2 sunt diametrele de
referință și pas ale celei de-a doua trepte.
30. Calculul angrenajului cu roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi la tensiuni de
încovoiere.
Calculul de proiectare și verificare al angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă sau înclinată este
standardizat. Acest calcul include calculul rezistenței la presiunea de contact și calculul de rezistență la
încovoiere.

Calculul rezistenței Calculul rezistenței la presiunea de contact. Contactul dintre doi dinți poate
fi considerat ca contactul dintre doi cilindri, și respectiv este un contact liniar. Conform relației lui Hertz
vom avea:

31. Tensiuni de contact.

Tensiuni de contact (tensiuni Hertz-iene)
Contactul liniar este caracterizat de razele de curbură ρ1și ρ2și lungimea liniei de contact b.

unde: –tensiunea de contact admisibilă, se determină în dependență de duritatea materialului;q–

sarcina specifică de distribuție a forței pe linia de contact

32. Transmisii prin curele. Avantaje şi dezavantaje. Tipurile transmisiilor prin curele late.
Tipuri de curele late.
Transmisiile prin curele constituie unul dintre cele mai vechi tipuri de transmisii mecanice, care nu și-au
pierdut importanța pana in prezent. Ea se utilizează practic in toate ramurile construcției de mașini.
Transmisia prin curea conține două roți de curea, fixate pe arbori, și curea cureaua care înfășoară
roțile de curea. Sarcina se transmite prin intermediul forțelor de frecare, care apar între roțile de curea
și curea în urma întinderii acesteia.

Avantaje şi dezavantaje- Avantaje:

1.Transmite puterea la distanțe mari
2.Simplitatea construcției si exploatării
3.Sunt silențioase –forțe dinamice reduse
4.Preț de cost scăzut, ușor de montat, demontat și întreținut;
5.Servesc ca element de siguranță în caz de suprasarcină.
Dezavantaje:
1.Gabarite mari în comparație cu rotile dințate, de aproximativ 5 ori mai mari
2.Nu asigura raport de transmitere constant din cauza patinării (alunecării) curelei
3.Durabilitatea curelei reduse
4.Este limitată puterea transmisă
5.Încărcare suplimentară a arborilor și reazemelor din cauza forțelor de întindere a curelei

Tipurile transmisiilor prin curele late.- transmisii rapide si transmisiii de putere

Tipuri de curele late-curele rotunde si curele dintate

33. Forţe şi tensiuni în transmisiile prin curele. Criterii ale capacităţii de funcţionare şi
calculul transmisiilor prin curele.
Forțele în transmisia prin curele
4.2.8 TRANSMISII MECANICE PRIN CURELE
Figura reprezintă solicitarea ramurilor curelei în 2 cazuri: fără solicitare T1=0și sub
sarcină T1>0 :
unde: F0–întinderea prealabilă a curelei.
F1șiF2–forțele în ramurile activă și pasivă a curelei.

Ft–forța tangențială (de lucru), care

trebuie să fie mai mică ca forța de
frecare.

Am obținut un system de 2 ecuații și 3 necunoscute F0, F1 și F2. Aceste ecuații determină variația
tensiunii ramurii active și celei pasive în dependență de sarcina Ft și întinderea preliminară F0, însă nu
determină capacitatea de tracțiune a transmisiei care este legată de valoarea forței de frecare dintre

.
curea și roata de curea. Această dependență a fost stabilită de către Euler
34. Asamblări filetate .Caracteristica generală. Clasificarea. Parametrii filetului.
Noțiuni generale. Clasificare
4.6.1 ASAMBLĂRI FILETATE
Asamblările filetate sunt asamblări demontabile, realizate prin intermediul adouă elemente
filetate,conjugate,una filetată la exterior,denumită șurub,iar piesa conjugată,filetată interior,poate fi o piuliță
sau o altă piesă cu rol funcțional de piuliță.
Peste 60% din asamblările unei mașini sunt realizate prin asamblări filetate.
Asamblările filetate pot fi realizate:
a)cu șurub și piuliță fără strângere;
b)cu șurub și piuliță cu strângere;
c)cu șurub înșurubat în unul din elemente;
d)cu prizon și piuliță.
AVANTAJE:
1.Capacitate portantă și fiabilitate înalte;
2.Ușurința montării și demontării;
3.Existența unui sortiment larg de piese filetate;
4.Creează mari eforturi de strângere;
5.Simplitate și posibilitatea fabricării precise
DEZAVANTAJE:
1.Fixarea pieselor filetate;
2.Prezența concentratorilor de tensiune;
3.Uzura și griparea filetului;
4. Lipsa autocentrării și randament redus al transmisiei şurub-piuliţă.
35. Asamblări prin pene şi caneluri. Tipuri constructive. Clasificarea asamblărilor prin
pene şi caneluri.
Îmbinările cu pene servesc pentru fixarea pieselor pe osii și arbori.
Îmbinărileprinpenesuntrealizatecuopiesăspecialănumităpană,careseinstaleazăîncanelurilearboreluişib
utucului.Eaasigurăasamblareafixăaelementelorșitransmitemomentuldetorsiune.

Clasificarea asamblărilor prin pene şi caneluri.

Asamblare cu pană înclinată Asamblare cu pene tangențiale Asamblare cu pană de ghidare
Asamblare cu pană flotantă

36. Transmisii cu roţi dinţate conice. Particularităţile calcului la tensiuni de contact şi de

încovoiere.
În comparație cu transmisiile cilindrice, acestea posedă gabarite și masă mai ridicată, sunt mai
complicate în execuție și montare, necesită o fixare precisă a poziționării axiale a roților.
Cele mai răspândite sunt transmisiile cu dinți drepți și circulari. Acestea din urmă posedă o capacitate
portantă mai ridicată și sunt mai silențioase.

37. Forţe exterioare şi interioare. Metoda secţiunilor plane de determinare a forţelor şi

a momentelor interioare.
Materialele sunt formate din atomi și molecule, din particule, poziționate într-o anumită ordine și la o
anumită distanță una față de alta. În cazul în care particulele sunt forțate din exterior să-și schimbe pozițiile, între
ele apar forțe de atracție, când sunt îndepărtate, și forțe de respingere când particulele sunt apropiate. Forțele
generate în interiorul corpului, drept reacțiune la forțele exterioare, sunt numite forțe interioare sau eforturi.
Acestea pot fi distribuite uniform sau neuniform în interiorul corpului.
La aplicarea forței exterioare F, particulele se deplasează astfel că distanța dintre ele devine x1. Acest lucru are
drept consecință generarea, între particule, a unor forțe de atracție elementare Fel care pot fi vizualizate
,

conceptual prin secționarea imaginară a barei. Sumate, forțele elementare Fel compun forța rezultantă numită
forța interioară normală N sau forța axială.
38. Asamblări sudate. Caracteristica generală. Avantaje şi dezavantaje. Clasificarea
asamblărilor sudate.

Îmbinări sudate. Noțiuni generale

Îmbinarea sudată se numește asamblarea nedemontabilă, executată prin sudură, adică prin intermediul
legăturilor intermoleculare ale materialele îmbinate, și se obține prin încălzirea locală până la topirea
superficială.

Acest tip de îmbinare nu necesită elemente auxiliare adăugătoare și se folosește

preponderent la obținerea construcțiilor monobloc din mai multe elemente simple și a
construcțiilor de dimensiuni mari.

Avantaje:
 Economie dematerial cu 10-20% încomparație cu îmbinările prin nituri și cu 40% în
comparație cu piesele turnate;
 Reducerea volumului de muncă și ridicare a productivității;
 Compactitatea înaltă a cordoanelor de sudură;
 Costul construcțiilor sudate din laminate circa de 2 ori mai mic încomparație cu
piesele forjate și turnate;
 Costul mic al utilajului și posibilitatea automatizării.
Dezavantaje:
 Apariția tensiunilor interioare remanente.
 Deformarea construcției.
 Complexitatea și dificultatea controlului calității cordoanelorde sudură.
 Pericolul ridicat de distrugere la sarcini variabile și vibrații
39. Calculul şurubului solicitat de forţe care acţionează în planul asamblării. Şurub
instalat cu joc şi fără joc.
Cuplaje mecanice fixe

Cuplajul cu flanșe este prezentat în figura alăturată în 2 variante constructive: semicuplajele sunt asamblate prin
șuruburi instalate cu joc și
fără joc.

În primul caz momentul se transmite prin intermediul forțelor de frecare, care apar între semicpuplajele strânse
cu șuruburi, în cazul doi – prin șuruburile instalate fără joc în alezajele lor, care lucrează la forfecare și strivire.

Cuplajele cu flanșe sunt standardizate în limitele diametrelor și a momentelor de

torsiune pentru semicuplaje din oțel.
40. Tensiuni de forfecare. Calculul barelor la forfecare.
40. Tensiuni de forfecare. Calculul barelor la forfecare.
Eforturile în secțiunea transversală a corpului prezintă efectul rezultant al forțelor, care apar între particule, și
se referă la toată secțiunea. În caz general, valoarea forțelor interne poate fi diferită de la un punct la altul al
secțiunii. Aici apare necesitatea introducerii unei mărimi numită tensiune, care să reflecte valoarea localizată
a forțelor interioare pe o unitate de arie.

Tensiunile tangențiale apar în cazul în care particulele sunt forțate să se deplaseze în planul secțiunii, adică să
alunece una față de alta.

Calcularea barelor la forfecare

41. Transmisii melcate. Parametrii geometrici. Forţele in angrenajul melcat.

Angrenajele cu melc și roată melcată se referă la transmisiile cu angrenaj cu axe concurente ale arborilor.
Unghiul de încrucișare este egal, de obicei, cu 90°. Mișcarea în transmisia dată se realizează după principiul
cuplei elicoidale. În calitate de șurub servește melcul, iar roata melcată este asemeni unui sector de piuliță
înfășurat pe un cerc.
Transmisia melcata se deosebește principial fata de transmisiile cilindrice si conice prin faptul că vitezele
circulare ale melcului și roții melcate nu coincid nici după mărime, nici după direcție, deci in procesul de
funcționare melcul alunecă față de dinții roții melcate. Se realizează frecare de alunecare
Parametrii geometrici ai filetului metric
 Forţele în angrenajul melcat

42. Elemente şi cuple cinematice. Caracterizarea generală. Clasificarea elementelor şi cuplelor cinematice.
Element cinematic - corpul solid component al unui mecanism.
Elementele cinematice, pot fi mobile sau fixe și sunt caracterizate prin formă, dimensiuni, masă, poziție în
ansamblul mecanismului și tipul mișcării efectuate.
Principalele elemente cinematice întâlnite în mecanismele moderne sunt:
 Roata (fig.a);
 Manivela (fig.b);
 Biela (fig.c);
 Culisa și balansierul (fig.d);
 Cursorul (fig.e);
 Cama(fig.f) ş. a.
Cuplă cinematică – legătura dintre două elemente ale mecanismului, aflate în contact, care permite
mișcarea lor relativă cu anumite restricții.

Clasificarea cuplelor cinematice se face după următoarele criterii:

• după numărul condițiilor de legătură;
• după tipul contactului: superioare, inferioare;
• după caracterul mișcării relative a elementelor conjugate: spațiale, plane;
• după tipul mișcării: de rotație, de translație, compuse (translație - rotație).
 Analiza structurală a mecanismelor se face după schema cinematică a mecanismului și constă în
determinarea gradului de mobilitate al mecanismului, determinarea tipului și clasei cuplelor cinematice,
descompunerea acestuia în grupe assurice (gradul de mobilitate al lanțului cinematic rămas nu se modifică),
stabilirea clasei și a ordinului grupelor assurice. Grupele assurice sunt lanțuri cinematice plane compuse din
elemente legate prin cuple cinematice de clasa a cincea și care, fiind cuplate la elementul fix, au gradul de
mobilitate egal cu zero.

43. Asamblări sudate cap la cap şi prin suprapunere. Tipuri constructive şi calculul la rezistenţă.
Sudarea în poziție orizontală asigură cele mai avantajoase condiții pentru formarea cusăturilor cap la cap,
asigură condiții avantajoase cusăturilor de colț și ușor se supune mecanizării.
Calculul de rezistență a asamblărilor sudate prin suprapunere
Îmbinarea prin suprapunere se execută cu ajutorul cusăturilor de colț. În dependență de forma secțiunii
transversale, se disting următoarele tipuri ale cusăturilor de colț: normale, concave și convexe. În practică
cele mai răspândite sunt cusăturile normale.
 Îmbinarea cap la cap. Îmbinarea cap la cap este indicată pentru benzi, țevi, corniere, profiluri U. etc.
În toate cazurile piesa îmbinată se obține fiind apropiată de un întreg. Îmbinările cap la cap se pot distruge în
locul cusăturii sau în zona acțiunii termice. Zona acțiunii termice se numește sectorul piesei alăturat cusăturii,
ca rezultat al încălzirii, își schimbă proprietățile mecanice ale materialului.

44. Cuplaje mecanice. Caracteristica generală. Clasificarea cuplajelor.

Cuplajele mecanice sunt numite dispozitivele care asigură legătura arbori cu scopul de a transmite momentul
de torsiune de la un arbore conducător la unul condus în diferite mecanisme.
În construcția generală a mașinii cuplajul se prezintă ca unitate de ansamblu sau formează un nod.
Pe lângă transmiterea momentului de torsiune cuplajele mecanice au și alte destinații cum ar fi:
• Cuplarea și decuplarea arborilor în timpul funcționării (ambreiaje);
• Protecția mașinilor împotriva suprasolicitărilor (cuplaje de siguranță);
• Compensarea dezaxării arborilor, consecință a montajului greșit (cuplaje compensatoare);
• Atenuarea șocurilor și oscilațiilor (cuplaje elastice) și altele.
MOTOR CUPLAJ REDUCTOR În construcția de mașini moderne cuplajele mecanice au o utilizare
foarte largă și se deosebesc după modul de acțiune și dirijare, destinație și construcție.

Cuplaje mecanice fixe

Cuplajele mecanice fixe asigură legătura fixă și rigidă a arborilor.
Cuplajul cu manșon este cel mai simplu tip al cuplajelor fixe. Fixarea manșonului pe arbori este realizată prin
știfturi, pene sau caneluri. Cuplajele cu manșon sunt utilizate pe larg în mașinile ușoare. Ele se deosebesc
prin simplitatea construcției și gabarite reduse.
 Cuplajul cu flanșe,
 Cuplaje mecanice compensatoare rigide(Cuplajul cu gheare și disc,
 Cuplajul dințat,
 Cuplajul cu lanț,
 Cuplaj cu stea din cauciuc
 Cuplaj cu bolțuri și bucșe elastice,
 Cuplaj cu manșon elastic toroidal,
Ambreiaje cu gheare,
Ambreiaje dințate,
Ambreiaje de fricțiune,
Ambreiaje de fricțiune cu discuri plane,
Ambreiaje de fricțiune conice,
 Cuplaje mecanice automate sau cu autocomandă,
 Cuplaje de siguranță,
  Cuplaje de siguranță cu știfturi de forfecare,
 Cuplaje de siguranță cu gheare,
 Cuplaje de siguranță cu bile,
 Cuplaje de siguranță cu discuri de fricțiune,
 Cuplaje de siguranță conic de fricțiune,
 Cuplaje centrifugale,
 Cuplaje unisens,
 Cuplaje mecanice combinate,
45. Asamblările organelor de maşini. Noţiuni generale. Asamblări prin nituire.
Elementele componente ale unei mașini sau mecanism sunt unite între ele prin diferite
metode. Aceste uniri pot fi mobile sau fixe. Unirile mobile sunt dictate de către cinematica mașinii: în
procesul funcționării elementele efectuează mișcări relative, prevăzute de rolul lor funcțional. Unirile
fixe sunt dictate de necesitatea demontării mașinii în unități asamblate apoi în elemente componente
pentru asigurarea comodității asamblării, prelucrării mecanice și transportării. Unirile fixe se numesc
ASAMBLĂRI. Conform principiului montării asamblările pot fi demontabile sau nedemontabile.
Asamblările demontabile permit desfacerea lor fără distrugerea elementelor de asamblare.
Asamblările nedemontabile (îmbinări) nu permit desfacerea lor fără distrugerea elementelor de
asamblare sau a unora din elementele asamblate. Necesitatea în ele este dictată de cerințe
economice și tehnologice.

Îmbinarea cu nituri în majoritatea cazurilor se aplică la îmbinarea foilor și a profilurilor laminate

fasonate. Îmbinarea se obține prin deznituirea tijei nitului, introdus în gaura pieselor, unde
1 este buterolă;
2 – dispozitiv de strângere pentru nituirea mecanică;
3 – cap de închidere;
4 – cap format;
5 – contra buterolă.
La nituire, ca rezultat al deformării plastice se formează capul de închidere, iar tija nitului umple jocul găurii.
Găurile se obțin prin burghiere sau perforare, la care muchiile trebuie să fie curate , fără bavuri.
Avantaje. Îmbinările cu nituri funcționează bine în construcțiile supuse sarcinilor dinamice; au priorități
în construcțiile care nu admit încălzirea pieselor sau nu pot fi sudate.
Dezavantaje. Consumul de materiale (3,4...4% din masa construcției) și volum sporit de muncă
(trasare, găurire, nituire).
Nituirea este utilizată la realizarea construcțiilor compuse din table subțiri, a coloanelor, fermelor din
profiluri, elementelor compuse din materiale neferoase și a celor supuse sarcinilor dinamice și vibratorii.
46. Particularităţile calculului de rezistenţă la tensiuni de contact şi de încovoiere a angrenajului cu roţi dinţate
conice.
47. Parametrii geometrici ai angrenajului cu profil evolventic (pentru roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi)
48. Bazele calculului la rezistenţă. Clasificarea corpurilor

49. Rulmenţi. Construcţia şi tipurile de bază ale rulmenţilor. Simbolizarea

Lagărele cu rostogolire sunt lagăre cu frecare de rostogolire, elementul principal al acestora fiind rulmentul.
Rulmenții sunt organe de mașini complexe și se compun în mod obișnuit din: inelul interior , inelul exterior ,
corpurile de rulare , garnitura de etanșare și colivia (separator) care menține corpurile de rulare la
distanțe egale între ele.
Construcția rulmenților permite fabricarea lor în masă ca produs standardizat. Ei sunt produși de uzine
specializate ceia ce reduce simțitor costul producerii.
TIPURILE DE BAZĂ ALE RULMENȚILOR
0. Rulment radial cu bile pe un rând.
1. Rulment radial cu bile pe două rânduri.
2. Rulment radial cu role cilindrice un rând.
3. Rulment radial cu role pe două rânduri.
4. Rulment radial cu ace.
5. Rulment radial cu role înfășurate.
6. Rulment radial-axial cu bile.
7. Rulment radial-axial cu role conice.
8. Rulment axial cu bile.
9. Rulment axial cu role.
50. Îmbinări prin sudură. Sudura prin suprapunere. Calculul de rezistenţă

Îmbinarea prin suprapunere se execută cu ajutorul cusăturilor de colț. În dependență de forma secțiunii
transversale, se disting următoarele tipuri ale cusăturilor de colț: normale, concave și convexe. În practică
cele mai răspândite sunt cusăturile normale.
51. Transmisii cu roti dintate cilindrice cu dinti inclinati. Particularitatile calculul de rezistentã
la tensiuni de contact si de incovoiere.
Cel mai periculos moment în vederea calculului la încovoiere, este momentul de intrare și ieșire din
angrenaj a perechii de dinți, deoarece forța normală este concentrată la vârful dintelui. Particularitățile
calculul de rezistență la încovoiere. Particularitățile calculului de proiectare și verificare a angrenajului
cilindric cu dinți înclinați Pentru transmisiile cu dantura înclinată relația pentru determinarea tensiunii
de încovoiere va avea următoarea formă:

unde:

𝑌𝐹 – coeficientul formei dintelui, care se determină tabelar în dependență de numărul de dinți ai roții
echivalente 𝑧𝑣 :

𝑌𝛽 --coeficientul unghiului de înclinare a dintelui

𝑌𝜀 --coeficientul care ia în considerație suprapunerea dinților:

𝜀𝛼 --– coeficientul de acoperire frontală a dintelui;

𝐾𝜀 -- – coeficientul scurtării liniei de contact.

52. Mecanisme complexe de transmitere a miscarii de rotatie. Analiza cinematicã.

53.Rulmenti. Calculul rulmentilor la durabilitate si capacitate portanta dinamicã.
Rulmenti -deși în construcția modernă de mașini lagărele cu alunecare se utilizează pe scară mult mai
mică decât lagărele cu rostogolire, ele s-au menținut într-o serie de domenii importante în care se
folosesc preponderent, sau în mod egal cu rulmenții.

54.Transmisii melcate. Parametrii geometrici ai angrenajului melcat.

55.Mecanisme. Analiza structuralã. Gradul de mobilitate si clasificarea mecanismelor.
Mecanismele - sunt sisteme tehnologice, ale căror elemente componente sunt astfel concepute încât să
realizeze anumite funcții precis stabilite.

Analiza structurală a mecanismelor se face după schema cinematică a mecanismului și constă în

determinarea gradului de mobilitate al mecanismului, determinarea tipului și clasei cuplelor cinematice,
descompunerea acestuia în grupe assurice (gradul de mobilitate al lanțului cinematic rămas nu se
modifică), stabilirea clasei și a ordinului grupelor assurice.

Determinarea gradului de mobilitate. Descompunerea mecanismului începe cu grupa cea mai

îndepărtată de la elementul conducător și se face prin desprinderea grupei assurice de clasa cea mai
inferioară. În același timp, trebuie de ținut cont că fiecare element al lanțului cinematic intră numai într-
o singură grupă assurică.
 56. Arbori si osii. Clasificarea. Elemente de calcul la rezistentã a osiilor si arborilor.

ARBORELE – organ de mașină care primește și transmite mișcarea de rotație în jurul axei sale
geometrice și susține alte organe de mașini cu mișcare de rotație, fiind solicitat, în principal, la torsiune
și încovoiere.

OSIA – organ de mașină de rotație sau fix, prevăzut cu cel puțin două fusuri, pe care se montează roțile
de rulare sau prin care osia se sprijină în lagăre, fiind solicitată în principal la încovoiere.

57.Transmisii cu angrenaj melcat. Forte in angrenajul melcat. Particularitafile calculului de

rezistentã la tensiuni de contact si de încovoiere.

58.Calculul da rezistentã al angrenajului cu roti dintate cilindrice la tensiuni de contact.

59.Transmisii prin lanturi. Consideratii generale. Clasificarea. Caracteristici geometrice si
cinematice a transmisiei prin lant
60.Rulmenti. Clasificarea si simbolizarea rulmentilor.

AVANTAJE: 1. Pierderi prin frecare foarte mici.

2. Capacitate portantă mare pe unitate de lungime, deci gabarite axiale reduse.
3. Simplitatea montării și întreținerii
4. Consum neînsemnat de lubrifiant.
5. Sunt standardizate pe scară internațională
DEZAVANTAJE: 1. Absența construcțiilor demontabile.
2. Gabarite radiale mari.
3. Durata de funcționare redusă în cazul vitezelor mari.
4. Comportare nesatisfăcătoare la sarcini de șoc și vibrații.
5. Precizia ridicată de execuție și condiții severe de montaj
61. Forţe în transmisii prin lanţuri. Criterii ale capacităţii de
funcţionare şi calculul transmisiilor prin lanţuri.
Transmisiile prin fricțiune cu raport de transmitere constant se utilizează relativ rar. Domeniul
acestora se limitează cu precădere la lanțurile cinematice ale aparatelor, de la care se cere mișcare
lentă, funcționare silențioasă, cuplarea fără șoc în timpul lucrului, etc. În calitate de transmisii de putere
aceste transmisii nu pot concura cu transmisiile prin angrenare ordinare după gabarite, fiabilitate,
randament, etc. Variatoarele cu roți de fricțiune se folosesc atât în transmisii cinematice, cât și în
transmisii de putere în cazul când este necesară reglarea continuă a vitezei. În practică utilizarea
variatoarelor cu roți de fricțiune este limitată de diapazonul puterilor mici și medii – până la 10kW, mai
rar 20kW. În acest interval ele concurează cu succes cu variatoarele hidraulice și electrice, deosebindu-
se de acestea prin construcție simplă, gabarite mici și randament sporit. Variatoarele sunt folosite pe
larg în construcția de mașini-unelte, mașini de sudat și de turnătorie, mașini din industria ușoară,
chimică, în diferite ramuri ale construcției de aparate, etc.

62. Obiectivele teoriei mecanismelor şi maşinilor. Noţiuni de bază.

Structura şi clasificarea mecanismelor.
TEORIA MECANISMELOR şi a MAŞINILOR: Această disciplină studiază cele mai răspândite
mecanisme în practica construcţiei de maşini, în scopul cunoaşterii structurii cinematice a clasificării
mecanismelor după gradul de mobilitate, familia şi structura mecanismelor (plane sau spaţiale). Un alt
obiect de studiu al TMM este dinamica mecanismelor şi a maşinilor, în care se studiază forţele motoare,
forţele de rezistenţă şi forţele de inerţie, care apar în diferite elemente ale mecanismelor. Ele sunt
necesare pentru a putea obţine caracteristicile mecanice ale maşinilor ca în final să se efectueze
echilibrarea maşinilor.

63. Rulmenţi. Caracteristica generală. Clasificarea. Tipurile de bază ale

rulmenţilor.
Lagărele cu rostogolire sunt lagăre cu frecare de rostogolire, elementul principal al acestora fiind
rulmentul. Caracteristica generală și clasificarea rulmenților Rulmenții sunt organe de mașini complexe
și se compun în mod obișnuit din inelul interior 1, inelul exterior 5, corpurile de rulare 4, garnitura de
etanșare 3 și colivia (separator) 2 care menține corpurile de rulare la distanțe egale între ele. Construcția
rulmenților permite fabricarea lor în masă ca produs standardizat. Ei sunt produși de uzine specializate
ceia ce reduce simțitor costul producerii.
64. Calculul de rezistenţă al asamblărilor prin pene şi caneluri.
Asamblările cu pene se folosesc pentru a transmite mișcarea de rotație. Pentru aceasta se
folosesc pene. Penele sunt niște piese mici de metal introduse între arbore și butuc cu scopul de a bloca
mișcarea relativă radială dintre ele. Penele sunt introduse, cu joc sau cu strângere, în locașuri practicate
în ambele piese dorite a fi asamblate (numite generic arbore și butuc)

Unificarea (tipizarea, normalizarea, standardizarea) pieselor și ansamblurilor, precum și a

materialelor și diverselor elemente constructive ale pieselor ca: filete, module ale roților dințate,
diametre ale găurilor, canale de pană, caneluri, raze de rotunjire a suprafețelor etc. și a preciziei și
rugozității suprafețelor prelucrate.

65. Parametrii geometrici şi cinematici ai angrenajului cu roţi dinţate

conice.
66. Asamblări prin sudare la colţ şi în T. Tipuri constructive şi calculul
de rezistenţă.

67. Arbori şi osii. Destinaţia. Criterii de clasificare. Criterii de calcul.

ARBORELE – organ de mașină care primește și transmite mișcarea de rotație în jurul axei sale
geometrice și susține alte organe de mașini cu mișcare de rotație, fiind solicitat, în principal, la torsiune
și încovoiere. OSIA – organ de mașină de rotație sau fix, prevăzut cu cel puțin două fusuri, pe care se
montează roțile de rulare sau prin care osia se sprijină în lagăre, fiind solicitată în principal la încovoiere.
Deosebirea funcțională dintre arbore și osie constă în aceea că arborele transmite moment de torsiune,
iar osia nu transmite moment de torsiune util.

Calculul de proiectare a arborilor și osiilor 4.3.1 ARBORI și OSII Criteriile folosite în calculele de
proiectare iau în considerație atât aspectele de rezistență a arborilor și osiilor, cât și cerințele impuse de
funcționare corectă a organelor montate pe acestea.

Pentru efectuarea calcului arborilor și osiilor se stabilesc defectele întâlnite:

 Ruperea arborilor și osiilor mobile se produce la oboseală;

 Deformarea la încovoiere – deformarea transversală și deformarea unghiulară;
 Deformarea la răsucire;
 Apariția vibrațiilor – în cazul când sunt mase dezaxate. Proiectarea arborilor și osiilor se
desfășoară în următoarea succesivitate:
 Predimensionarea din condiția de rezistență la torsiune;
 Dimensionarea din condiția de rezistență la solicitări compuse;
 Verificarea la rupere prin oboseală;
 Verificarea la rigiditate (deformații);
 Verificarea la vibrații
68. Forţe în angrenajul cu roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi şi
înclinaţi. Forţe de calcul.
Forțele în angrenajul cu roți dințate cilindrice cu dinți drepți Fn – forța normală îndreptată pe
linia de angrenare ca normala comună la suprafețele de lucru ale dinților. Forțele care acționează în
angrenaj se aplică în polul de angrenare. a=20° aw d1 d2 P n n   O2 O1 Fn m Ft1 m Fr1 Fr2 Fn Ft2
T T Ft – forța tangențială (forța motrică, forța utilă) care provoacă mișcarea, deoarece formează,
împreună cu brațul d/2 față de originea roții, momentul de torsiune T .

69. Clasificarea fileturilor. Parametrii geometrici ai filetului. Tipurile

principale de asamblări filetate.

70. Transmisii prin curele. Clasificare, caracterizare. Calculul geometric

şi cinematic.
Transmisiile prin curele constituie unul dintre cele mai vechi tipuri de transmisii mecanice, care
nu șiau pierdut importanța pana in prezent. Ea se utilizează practic in toate ramurile construcției de
mașini. Transmisia prin curea conține două roți de curea, fixate pe arbori, și curea cureaua care
înfășoară roțile de curea. Sarcina se transmite prin intermediul forțelor de frecare, care apar între roțile
de curea și curea în urma întinderii acesteia.