Elev: Moigradean Vlad Gabriel

FOTOELASTICITATEA PRIN TRANSPARENTA

Fotoelasticitatea este o metoda de analiza experimentata a tensiunilor.Ea da o
imagine completa asupra distributiei reale de tensiuni de cele mai diverse forme,fiind aplicata in special
corpurilor supuse la stari plane de tensiuni.
Un model,executat dintr-un material optic active este examinat in lumina pozarizata,cu ajutorul
unui polariscop.Material initial izotrop devine termporar birefringent sub actiunea sarcinilor aplicate.
La incarcarea modelului,raza de lumina din fiecare punct este polarizata in doua plane perpendiculare
unul pe celalalt,corespunzatoare cu directiile tensiunilor principale din punctul considerat.Cele doua raze
polarizate plan strabat materialul cu viteze diferite si la iesirea din model au o diferenta.
Formulele fundamentale din rezistenta materialelor sunt bazate pe ipoteza lui
Bernoulli.Aceasta ipostaza se verifica experimental pe contur,prin desenarea unor retele pe suprafata
piesei solicitate.Se pune insa problema de a verifica daca in interiorul materialului ipoteza se mentine.In
teoria elasticitatii se stabilesc legi mai complicate de distributie a eforturilor unitare,cum este cazut,de
exemplu,al sectiunilor cu concentratori de eforturi unitare.In numeroase probleme,calculul analytic este
imposibil de aplicat si rezolvarea necesita metode experimentale.
Rezistenta materialelor a cautat o metoda experimentala care sa raspunda acestor
intrebari.Cele mai bune rezultate pentru studiul eforturilor unitare le-a dat metoda fotoelastica.Studiul
experimental se face trimitand un fascicul de lumina polarizata asupra unui model al piesei care se
studiaza,executat din materialul transparent.
In lumina obisnuita,vectorul campului electromagnetic vibreaza in diverse plane,care se
intretaie pe linia razei luminoase.Lumina polarizata plan rezulta dintr-o vibratie a acestui vector intr-un
singur plan,numit plan de polarizare.Ea poate fi produsa din lumina obisnuita,alba sau monocromatica
prin reflexie,refractie sau dubla refractie.De obicei,polarizarea se realizeaza cu ajutorul unor substante
sintetice,numite polaroizi.
Metoda fotoelastica rezolva azi cu succes numeroase probleme plane ale teoriei elasticitatii,Ea
este aplicata in ultimul timp si la probleme de stari spatiale de eforturi unitare.Pentru studiul
experimental prin metoda fotoelastica este nevoie de o instalatie optica strabatuta de lumina polarizata si
de modele transparente,facete de anumite materiale,lipsite de tensiuni interne si supuse starii de eforturi
unitare care se studiaza.In forma cea mai simpla.instalatia de fotoelasticitate este alcatuita ca in figura
reprezentata mai jos.

In general,daca lumina polarizata strabate un mediu anizotrop,ea se descompune in doua
componente perpendiculare,polarizate plan,care se propaga cu viteze diferite.Fenomenul poarta numele
de birefringenta.S-a constatat ca modelele transparente,izotrope,supune unei stari plane de eforturi
unitare,sufera o anizotropie optica,prezentant fenomenul de birefringenta accidentale.
In locul a doua umbre successive,obtinute in timp la solicitarea de intindere,se pot realiza
benzi successive simultane,la solicitarea de incovoiere.Materialele folosite pentru confectionarea
modelelor sunt celuloidul,plexiglasul,aralditul,fenolitul,vinilitul.Ultimele trei sunt materiale transpatente
sensibile din punct de vedere fotoelastic,care permit sa obtina atat liniile izocline cat si cele izocromatice.
Liniile izocromatice reprezinta locul geometric al punctelor,din modelul transparent,in care
diferenta eforturilor unitare principale este constanta.Cand se lucreaza in lumina monocromatica,ele
sunt linii de culoare a luminii respective,urmate de spatii intunecate.In lumina alba,izocromaticele au
culorile spectrului,fiecare dintre ele avand in tot lungul ei culoarea constanta.Faptul ca liniile sunt
paralele in toata sectiunea efortul unitary este acelasi.Faltul ca liniile paralele sunt echidistante
demonstreaza ca in sectiune eforturile unitare variaza liniar.Daca bara este simplu rezemata la capete,cu
o sarcina concentrate,izocromaticele,pe masura ce sectiunea este mai departata de mijloc,numarul de
linii scade ,deci efortul unitar maxim se micsoreaza.Liniile izocromatice se obtin numai daca se lucreaza
cu materiale sensibile din punct de vedere fotoelastic.
Folosirea metodelor de fotoelasticitate este indreptatita de faptul ca starea plana de tensiune
este in majoritatea cazurilor,independenta de constantele elastice E si v.Modelele plane se pot confectiona
din placi de Plexiglas,pentru studiul izoclinelor din placi de rasina sintetice(araldite,juralit,dinox,epoxi)
pentru obtinerea izoctomaticelor.Operatiile sunt trasarea,taierea cu traforajul,pilirea pana la
dimensiunile finale.Ultima prelucrare a marginilor modelului se face chiar inaintea efectuarii
incercarilor,pentru evitarea falsificatii rezultatelor de catre efectul de margine.
Daca placa din care se va executa modelul prezinta cateva benzi datorita tensiunilor
remanente aparute prin racirea neuniforma a placii la turnare,ea trebuie supusa unui tratament de
detensionare.Prima conditie de extinctie se obtine din anularea primului factor.Ea se realizeaza pentru
punctele in care directiile principale ale tensiunilor coincid cu directiile planelor de polarizare ale
polariscopului.Datorita continuitatii starii de tensiuni in interiorul modelului,aceste puncte apar intr-o
succesiune continua,rezultand linii de extinctie numite izocline.
Izoclinele sunt locurile geometrice ale punctelor de egala inclinare a tensiunilor
principale,puncte in care directiile principale coincide cu directiile planelor de polarizare ale polaroizilor
in momentul observatiei.Conditia de extinctie a izoclinelor nu depinde de lungimea de unda a luminii
folosite,astfel ca ele apar ca benzi intunecate atat in lumina alba cat si in lumina monocromatica.Prin
rotirea simultana a polaroizilor incrucisati se obtine tabloul complet al izoclinelor.
Izoclinele sunt curbe care apar de asemenea pe ecran la incercarea de fotoelasticitate.Daca
sistemul polarizer-analizor se roteste,pastrand insa perpendicularitatea celor doua plane de polarizare
forma liniilor izoclinese schimba mereu.Se pot trasa astfel familii de izocline corespunzatoare rotirii din 5
in 5 grade a planelor de polarizare.Atunci cand prezenta izoclinelor impiedica examinarea clara a
izocromaticelor,primele pot fi eliminate,realizand lumina polarizata circular,prin asezarea unor lame
sfert de unda din mica,dupa polarizer si inainte de analizor.Printr-o metoda grafica,pe baza izoclinelor,se
pot trasa liniile izostatice,adica infasuratoarele eforturile unitare principale.
Al doilea fenomen de extinctie se produce simultan cu primul si se deduce din a doua conditie
de anulare a intensitatii luminoase.Datorita continuitatii starii de tensiuni din model,a doua conditie de
extinctie este indeplinita intr-o succesiune continua de puncte,rezultand o serie de franje de interferenta
numite izocromatice.Izocromaticele sunt locurile geometrice ale punctelor in care valoarea diferentei
tensiunilorprincipale este constanta.
Conditiile de extinctie pentru izocline si izocromatice se produc simultan, fiind independente.
Apare necesitatea separarii lor,pentru inlaturarea confuziilor.In studiile calitative se obtin doar
izocline,folosind un material mai putin sensibil din punct de vedere fotoelastic.
Analiza fotoelastic a structurilor realizate din compozite stratificate armate cu fibre se face
mult mai greu dect cea a materialelor izotrope. Pentru asemenea analize experimentale se folosete
fotoelasticitatea anizotropic, aplicat pe modele sau direct pe structuri realizate din materiale
polimerice transparente armate cu fibre de sticl, att matricea ct si fibrele avnd acelai indice de
refracie. Compozitele transparente sunt considerate materiale omogene, dar anizotrope din punct de
vedere elastic i optic.Asemenea modele se folosesc i pentru a simula anizotropia compozitelor opace
armate cu fibre.
Modelele bidimensionale se folosesc pentru determinarea distribuiei tensiunilor n
jurul fibrelor, n planele seciunilor transversale i longitudinale. Aceste modele sunt folosite i n
fotoelasticitatea dinamic, n vederea studierii mecanismelor ruperii i a propagrii fisurii la scar
micromecanic.
Modelele tridimensionale sunt analizate folosind tehnica "ngherii" tensiunilor.
Legea optic n cazul strii plane de tensiuni, pentru un material ortotrop cu izotropie
transversal, cum este cazul compozitelor stratificate armate cu fibre, se scrie astfel:

'

1
1
1
]
1

'

12
2
1
66
22 12
12 11
12
22
11
B 0 0
0 B B
0 B B
N
N
N
-n care N
11
, N
22
i N
12
sunt componentele tensorului birefringenei, B
11
, B
12
, B
22
i B
66
sunt componente
ale tensorului ordinului de band.
Notnd cu N birefringena relativ pe unitatea de grosime, legea optic a tensiunii are
urmtoarea form:
2
1
2
12
12
2
2
2
1
1
f
2
f 2 f 2
N
1
1
]
1

,
_

,
_

-unde f
1
, f
2
, f
12
sunt valorile principale ale ordinului de band al materialului, raportate la axele
principale ale compozitului.
Cunoscnd deformaiile specifice se pot calcula tensiunile, pe baza relaiilor dintre
tensiuni i deformaii.
Pentru unele determinri pe structuri din materiale compozite, n practic se folosete tehnica
fotoelasticitii prin reflexie. n acest caz, pe suprafaa structurii care urmeaz a fi investigat se fixeaz
o folie fotoelastic prin intermediul unui adeziv reflectorizant. Cu ajutorul unui polariscop cu reflexie,
suprafaa respectiv este examinat, determinndu-se diferena tensiunilor principale n fiecare punct.
Folosind un dispozitiv special de compensare se poate determina n fiecare punct de pe suprafaa
structurii valoarea fracionar N a ordinului de band.
Cunoscnd constanta fotoelastic de deformaie optic f

i

grosimea h a foliei fotoelastice,
diferena tensiunilor principale ntr-un punct de pe suprafaa structurii se determin cu expresia:
h 2
Nf
E
1
E
1
2
21
2
1
12
1

+

+

-n care E
1
, E
2
,
12
,
21
sunt constantele elastice ale materialului compozit pe direcia fibrelor, respectiv
pe o direcie perpendicular pe aceasta, coninut n planul laminei.
Cu ajutorul acestei tehnici se pot pune n eviden zonele puternic solicitate de la
suprafaa structurii i n anumite situaii pot fi localizate anumite deteriorri interne (delaminri, ruperi
de fibre).
Utilizarea fotoelasticitii n cazul structurilor compozite subiri prezint dezavantajul c produce
o rigidizare suplimentar la suprafaa acestora. n vederea obinerii unor rezultate ct mai apropiate de
realitate, este necesar ca efectul local de ntrire produs de folie i adeziv s fie corectat. Acest lucru se
face cu ajutorul unor diagrame de corecie, n funcie de grosimea foliei i a stratului de adeziv.
Cnd apar gradieni mari de tensiune ntre fibre i matrice sau cnd n modelele
investigate apar stri tridimensionale de tensiuni, fotoelasticitatea tradiional nu mai d rezultate bune,
datorit micorrii sensibilitii (fotoelasticitatea tradiional consider c unda luminoas ce
traverseaz modelul rmne rectilinie, dar n realitate ea se curbeaz). Se poate folosi n asemenea
situaii fotoelasticitatea isodin plan, n cazul bidimensional i fotoelasticitatea gradient, n cazul
tridimensional.
Metodele fotoelastice sunt folosite din ce n ce mai puin datorit dificultilor
ntmpinate la modelare, mai ales n cazul compozitelor opace. Fotoelasticitatea reprezint totui, una
dintre cele mai potrivite metode experimentale pentru investigarea compozitelor de tip sandwich.
Metodele moir ofer posibilitatea determinrii i distribuiei deformaiilor specifice ale
punctelor aflate pe suprafaa structurilor realizate din materiale compozite stratificate armate cu fibre,
folosind pentru aceasta relaii geometrice, fr utilizarea unor fenomene fizice intermediare, ca n cazul
multor metode clasice de analiz experimental.
Prin suprapunerea a dou reele de linii paralele se obine o serie de franje, numite
moir:
a) Moir geometric
Un moir geometric const din dou reele: reeaua obiect, care se aplic epruvetei sau
structurii ce se analizeaz i reeaua de referin, avnd aceeai densitate a liniilor ca i prima.Reelele
sunt formate din linii paralele, echidistante, de grosime egal cu distana dintre ele, trasate pe o direcie
sau pe dou direcii perpendiculare, avnd densitatea maxim de 400 linii/cm.
Msurarea deplasrilor n plan se face astfel:
- pe suprafaa plan i neted a compozitului, se lipete cu emulsia n exterior, un film pe care exist
reeaua obiect (reeaua poate fi fotogravat i direct pe suprafaa piesei);
- reeaua de referin aflat tot pe un film se suprapune cu emulsia de pe reeaua obiect, astfel nct cele
dou reele s fie paralele fr a produce franje de interferen;
- se ncarc structura i se numeroteaz franjele obinute;
- se calculeaz deplasarea ntr-un punct al structurii, prin efectuarea produsului dintre pasul reelei i
ordinul franjei n acel punct (deplasrile pe direciile orizontal i vertical se calculeaz independent);
Deformaiile specifice se obin prin derivarea grafic a deplasrilor.Metoda nu are o sensibilitate prea
mare n cazul materialelor compozite.
b) Moir prin proiecie
Aceast metod utilizeaz o singur reea i permite determinarea unor deplasri
normale la suprafaa structurii, procedndu-se astfel:
- suprafaa corpului care se analizeaz, este acoperit cu vopsea mat, astfel nct proiecia reelei
(umbra ei) s aib contrast maxim;
- se ilumineaz reeaua de la distan, astfel nct umbra fiecrei linii s fie ct mai ngust;
- se calculeaz deplasrile punctelor de la suprafaa structurii pe o direcie normal la suprafa, innd
seam de faptul c dimensiunile franjelor de interferen sunt proporionale cu distana de la reea la
suprafaa corpului.
c) Moir prin reflexie
Permite determinarea rotirilor i a curburilor unei suprafee cu ajutorul unei singure reele,
procednd ca mai jos:
- se acoper suprafaa compozitului cu un lac reflectorizant;
- se plaseaz reeaua n faa structurii i se fotografiaz imaginea reflectat, obinnd astfel imaginea de
referin;
- dup ncrcarea structurii, fotografiind din nou imaginea reflectat i suprapunnd-o peste prima, se
obin franjele de interferen;
- dimensiunile franjelor sunt proporionale cu rotirea suprafeei compozitului n plane perpendiculare pe
liniile reelei;
- se rotete reeaua cu 90 de grade i se repet procedeul, obinndu-se un nou set de rotiri, care
mpreun cu primele permit determinarea tuturor curburilor.
Fotoelasticitatea este o tehnic experimental de investigare a strii detensiune,
bazat pe efectele optice produse de propagarea luminii polarizate nmedii optic active.Spre deosebire
de alte tehnici experimentale de investigaie,fotoelasticitatea ofer o imagine complet a cmpului de
tensiune din structuraanalizat, punnd n eviden att zonele puternic solicitate, unde
gradientultensiunilor este ridicat, ct i zonele ncrcate cu material n care
capacitateaportant a structurii este folosit ineficient.
Din prelucrarea datelor nregistrate se pot determina valorile
tensiunilor principale i direciile acestora n orice punt din cmpul analizat.Lumina obinuit, ca
form de existen a cmpului electromagnetic, are o dubl nat ur: corpus cul ar i
ondul at ori e. I n conf ormi t at e cu nat ura corpus cul ara, l umi na es t e al cat ui t a s i n
part i cul e el ement are, care os ci l eaza i n t oat e di rect i i l e perpendi cul are pe di rect i a
de propagare. Pot ri vi t nat uri i ondul at ori i aces t e os ci l at i i de propaga i n s pat i u s ub
f orma de unde ca i n f i gura urmat oare numi t e unde el ect romagnet i ce.

Unda care se propaga in spatiu in intervalul de timp t parcurge distanta ,care poarta
numele de diferenta liniara de drum.Corespunzator aceluiasi interval de timp,un foton aflat in miscare
oscilatorie descrie unghiul ,care poarta numele de diferenta unghiulara de faza.
Lumi na ca f orm de exi s t en a cmpul ui el ect romagnet i c poat e
f i reprezent at pri n doi vect ori : vect orul cmp el ect r i c i vect orul camp magnetic
b.Cei doi vectori sunt perpendiculari unul pe cellalt i pe direciade propagare ca in figura urmatoare.
Vectorul cmp electric produce mai multe efecte fizologice asupra organelor de
sim ale omului. Principalul efect fiziologic produs de lumina care cade pe ochiul omenesc depinde de
lungimea de und i amplitudinea radiaieielectromagnetice. Lungimea de und a radiaiei determin
culoarea, iar amplitudinea strlucirea. Ochiul omenesc sesizeaz culori ale luminii corespunztoare
unor lungimi de und.
Fenomenul de dispersie aluminii st la baza tehnicii fotoelasticitii. Materialele din
care sunt confecionate modelele fotoelastice devin birefrigente atunci cand sunt solicitate
mechanic.Indicele de refractie variaza in fiecare punct al materialului cu directia,in functie de gradul
tensiunilor si ca urmare lumina naturala polarizata,este descompusa in aceste zone in cele sapte culori
componente,avidentiind regiunile puternic solocitate.
Daca proiectia vectorului camp electric in planul perpendicular pe directia de propagare este o
elipsa,lumina se spune ca este polarizata elliptic.Toate aceste tipuri de lumina polarizata sunt utilizate in
fotoelasticitate.Lumina polarizata plan se poate obtine prin reflexia luminii pe oglinda.Cand raza
incidenta formeaza cu normala la oglinda un unghi,raza reflectata este total polarizata intr-un plan
perpendicular pe directia de propagare.
In fotoelasticitate lumina polarizata plan se obtine cu ajutorul unor folii transparente
laminate dintr-o rasina,cunoscute sub numele de polaroizi.Directia de laminare a foliei de-termina planul
de polarizare al polaroidului.Lumina polarizata circular se obtine cu ajutorul unui aranjament optic
cunoscut sub numele de polariscop.
Unele materiale transparenta(sticla,celuloidul,unele rasini epoxidicee etc.) devin birefrigente
unmai atunci cand sunt solicitate mechanic.Aceste ,ateriale se numesc optic active (materiale
fotoelastice),iar fenomenul poarta numele de birefrigenta accidentala.Materialele optic active sunt
folosite pentru confectionarea modelelor fotoelastice in cercetarile intreprinse cu tehnica fotoelasticitatii
prin transparenta.
Polariscopul cu lumina polarizata plan este un aranjament optic format dintr-o sursa de lumina
monocromatica si doi polaroizi cu plane de polarizare perpendiculare,asezate pe aceeasi axa.Primul
polaroid poarta numele de polarizer,iar celalt de analizor.Intre cei doi polaroizi se aseaza modelul
fotoelastic al structurii plane care urmeaza sa fie analizata.Modelul fotoelastic este executat dintr-un
material optic active la scara si incarcat pe contur,in planul median,cu sarcini ca in realitate,redusa la
scara.Aceasta tehnica de analiza este cunoscuta sub numele de tehnica fotoelasticitatii prin transparenta
si este folosita pentru analiza starii de tensiune din structuri plane.
Privind modelul fotoelastic prin analizor,pe suprafata acestuia se observa o serie de franje
intunecate. Aceste franje reprezinta succesiuni de puncte intunecate in care intensitatea luminoasa este
zero. Considerand prima solutie si tinand seama de figura,rezulta ca aceasta situatie se realizeaza atunci
cand directia tensiunii principale coincide cu directia planului de polarizare a polarizorului.Succesiunea
punctelor intunecate de pe suprafata modelului in care se realizeaza aceasta conditie formeaza o franja
intunecata de pe suprafata modelului in care se realizeaza aceasta conditie formeaza o franja intunecata
numita izoclina.Rotind simultan polarizorulsi analizorul,cu diferite unghiuri se obtin alte izocline,care
trec prin diferite puncte de pe suprafata modelului.Parametrii ai acestor izocline corespund cu una din
directiile tensiunilor principale din punctele respective,rapoarte la o directie de referinta,care in acest
caz coincide cu directia planului de polarizare a polarizorului.Cum intr-un punct directiile tensiunilor
principale sunt perpendiculare,rezulta ca printr-un punct de pe suprafata modelului trece o familie de
doua izocline ortogonale.
Prin urmare,se poate spune ca,izoclinele reprezinta franjele intunecate de pe suprafata
modelului in care directiile tensiunilor principale coincide cu planul de polarizare al
polarizorului,respective analizorului.Pentru a determina directiile tensiunilor principale intr-un punct de
pe suprafata modelului se roteste simultan,in sensul acelor de ceasornic,analizorul si polarizorul,pana
cand,prin punctual respective trece o izoclina de un anumit paramentru.
Parametrul da una din directiile tensiunilor principale in acel punct,cealalta directie
fiind perpendiculara pe prima.Identificarea celor doua directii se face cu un procedeu special,care va fi
reprezentat ulterior.
Modelul fotoelastic,in acest polariscop,este traversat de radiatii luminoase polarizate
circular.
Polariscopul cu lumina polarizata circular,spre deosebire de cel cu lumina polarizata plan,are in
plus,doua piese optice speciale numite lame sfert de unda,intercalate pe axul optic al
polariscopului,inainte si dupa modelul fotoelastic.Si in acest caz polarizorul si analizorul sunt dispuse cu
planele de polarizare perpendiculare,unul pe celalalt.
Lamele sfert de unda sunt confectionate din folii subtiri transparente care prezinta
fenomenul de birefrigenta permanenta.Aceste folii sunt realizate printr-un procedeu special de laminare
care face ca intre cele doua componente in care se descompune vectorul camp electric, sa rezulte, la iesire
din lama, o intarziere egala cu un sfert de lungime de unda aluminii folosite.
In polariscopul cu lumina polarizata circular,cele doua lame sfert de unda sunt dispuse cuj axele
optice principale la 45 de grade fata de planul de polarizare al polarizorului,respective analizorului si in
acelasi timp,incrucisate intre ele.Datorita acestui mod de dispunere al axelor optice,la iesirea din prima
lama sfert de unda lumina este polarizata circular.Cea de a doua lama sfert de unda are rolul de a
reconstitui lumina polarizata plan,astfel ca in analizor ca intra lumina polarizata plan.In acest caz intre
cele doua componente ale vectorului camp electric va rezulta o diferenta liniara de drum mai mare,
cumulata,datorita efectelor suplimentare de birefrigenta produse de lamele sfert de unda.Analizorul se
comporta pentru cele doua componente ca un filtru,lasand sa treaca numai proiectiile acestor
componente pe directia planului de polarizare.

Tehnica fotoelasticitii furnizeaz date cu care se determin valoarea global a diferenei
tensiunilor principale ,n orice punct de pe suprafaa modelului fotoelastic.Pentru o evaluare ct mai
corect a comportamentului mecanic al uneistructuri, este necesar s se cunoasc legile de variaie ale
tensiunilor principale pe conturul structurii, acolo unde acestea pot fi maxime (atunci cnds unt
produs e de s ol i ci t ri l e de ncovoi ere s au rs uci re) , s au pe o di rec i e oarecare n
interiorul modelului.
In puncte situate pe contururi nencrcate, Curba de variaie a tensiunii principale
n lungul conturului, se poate obine n acestcaz ducnd normale la contur proporionale cu
produsul, n punct el e ncare cont urul es t e i nt ers ect at de i zocromat el e de di f eri t e
ordi ne N. Uni ndpunctele, determinate pe aceste normale se obine curba de variaie a tensiunii n
lungul conturului.Dac pe contur exist un punct neutru,curba de variaie a tensi-
unilor principale trece prin acest punct, tensiunile schimbnd semnul.
Pentru determinarea valorilor individuale ale tensiunilor principale ndiferite puncte
pe o direcie oarecare n interiorul modelului se folosesc o seriemet ode i t ehni ci s peci al e de
l ucru. Aces t ea pot f i grupat e n dou mari categorii: metode care folosesc numai
date fotoelastice i metode combinate, n care sunt folosite datele fotoelastice mpreun cu datele
furnizate de alte tehniciexperimentale. Utilizarea unei metode de separare, sau a alteia este impus de
nat ura probl emei care t rebui e anal i zat .
Tehnica fotoelasticitii prin transparen analizeaz starea de tensiunedin
structuri plane, pe modelele acestora executate la scar, din materiale opticactive care au constante
elastice diferite de cele ale structurilor reale. Prinurmare, n interpretarea rezultatelor
determinrilor fotoelastice ar trebui s sein seama de aceasta. Analiznd ns una din ecuaiile de
compatibilitate ale teoriei elasticitii.
n cazul structurilor plane multiplu conexe, pentru determinareatensiunilor din
structura real este necesar ca valorile tensiunilor obinute pemodelele fotoelastice s fie
corectate cu o serie de coeficieni care in seama de coeficienii lui Poisson ai modelului i structurii
reale. n maj ori t at ea anal i zel or care s e f ac n pract i c, aceat corec i e s econsider
nejustificat i se neglijeaz.Rezultatele determinrilor experimentale, exprimate prin
tensiuni sau deformaii specifice, se transformde la modelul fotoelastic la structura real tinand
seama de factorul de scara pentru lungimi.
Determinarea strii de deformaie ntr-un punct cu ajutorultraductoarelor
fotoelastice se bazeaz pe vizualizarea franjelor fotoelastice dela suprafaa elementului sensibil al
traductorului cu ajutorul tehniciifotoelasticitii prin reflexie. Aceste traductoare cu
sensibilitate ridicat i
opreci zi e de ms urare comparabi l au cea a t raduct oarel e el ect ro- rezi s t i ve (TER),
prezentnd un domeniu de liniaritate. n acest caz, nu sunt necesareechipamente
suplimentare(puni tensometrice, echipamente de nregistrareetc.). Deformaiile specifice se
determin direct pe scala traductorului(dupetalonarea acestuia), att n cazul traductoarelor
simple (monoaxiale), ct i ncazul rozetelor fotoelastice cu care se pot determina i direciile
tensiunilor principale. Variaia deformaiei specifice este indicat instantaneu de
acestetraductoare. Deoarece nu prezint efecte de inerie traductoarele fotoelasticepot f i
ut i l i zat e n anumi t e cercet ri i pent ru ms urt ori n regi m di nami c, folosind o
camer rapid de filmat. Msurarea deformaiilor specifice cu acestetraductoare se poate face la
intervale mari de timp, ntre strile "ncrcat" i"descrcat", fr a fi necesare alte msuri.
De acea traductoarele fotoelasticepot fi folosite la monitorizarea n timp a strii de tensiune i de
deformaie dinbaraje, platforme maritime, din structurile de rezisten ale abatajelor miniere etc.
Bibliografie:
http://www.scribd.com/doc/49026777/TEHNICI-FOTOELASTICE
http://www.resist.pub.ro/Cursuri_master/MEVSM/curs_12.pdf
Rezistenta Materialelor de Vasile Nastasescu
Razistenta Materialelor de Gheorghe Buzdugan