Copiii noștri, acești mari maeștri spirituali: ei sunt adesea cei mai mari profesori ai noștri

Copiii pot fi profesori valoroși în viața noastră, învățându-ne multe lecții importante.

Copiii noștri sunt adesea cei mai mari profesori ai noștri. Deși folosim adesea termenul „creșterea”
copiilor noștri, atunci când vine vorba de „a le oferi o educație” și de „a le învăța lucrurile vieții”, mai
degrabă cred că copiii noștri sunt cei care fac cel mai mult să ne trezească, într-un contract de
ridicare reciprocă a sufletelor noastre respective.

Despre anumiți copii spunem că sunt ușor de „crescut”, ușor de iubit, pentru că de multe ori sunt
copii mai docili, care se aseamănă mai mult cu noi.

În acest caz, comportamentul lor măgulește adesea egoul nostru, mândria noastră de părinte pentru
că credem că știm să ne creștem bine copiii! Cu toate acestea, de multe ori pentru că copilul a înțeles
cum să se facă iubit de părintele său, ne este atât de ușor să trăim în compania lui.

În alte cazuri, unii copii par să ne apasă toate butoanele deodată și, uneori, de la o vârstă foarte
fragedă.

Ne aflăm apoi confruntați cu limitele noastre, cu ego-ul nostru care nu înțelege de ce metoda lui nu
funcționează! Și, în loc să ne întoarcem la noi pentru a asculta ceea ce ne șoptește inimile, persistăm
să facem și mai mult din ceea ce nu funcționează, crezând în mod eronat că copilul se va potrivi în
cele din urmă!

Iar conflictele persistă și cresc de-a lungul copilăriei, adolescenței și chiar a maturității. Apoi spunem
că avem un copil dificil...

Dar poate că nu copilul este dificil, ci mai degrabă încăpățânarea noastră este să aplicăm în
continuare o „metodă” care nu funcționează cu acest copil pentru că vrem să avem dreptate cu orice
preț; unii vor spune chiar că copilul lor va „ceda”.

Și chiar și la maturitate, dacă conflictele par mai puțin deschise, mai rămâne această tensiune,
această neliniște, aceste lucruri nespuse într-o relație accidentată care amenință să explodeze în
orice moment.

Dacă am aborda situația diferit?

Ce-ar fi dacă am învăța să vedem acest copil ca un întreg, o persoană diferită, așa cum am primi un
prieten care nu arată ca noi, dar pe care îl iubim necondiționat?

Acest copil are cu siguranță misiunea de a ne trezi la ceea ce purtăm în noi și pe care refuzăm să-l
vedem sau pe care l-am negat mereu: poate o voință mai puternică de afirmare, o mare dorință de
independență, dorința de a rupe formele tradiționale, o prezență mai mare în simplitatea Vieții care
o face să ne respingă obligațiile noastre sacrosfinte sociale și profesionale, o dorință arzătoare de
libertate care consumă cămașa de forță pe care o purtam dureros, o autenticitate și o franchețe fără
limite care ne zdruncina strategiile de a ne face iubiți, un postură dreaptă care nu se aplecă în fața
autorității, când nu am îndrăznit niciodată să stăm într-o poziție verticală pentru a ne lua locul, o
absență a fricii care ne face să îndrăznim să trăim altfel decât ne-am asumat vreodată...

Poate chiar și acest copil vine să curețe o istorie de familie transmisă din generație în generație,
refuzând să cedeze la orice care îi neagă identitatea. Poate că pur și simplu ne învață să trăim altfel,
mai aproape de inima noastră și de ceea ce suntem cu adevărat și mai puțin în căutarea frenetică și
zadarnică a imaginii familiei perfecte. Până la urmă, el vine să ne învețe să iubim, să iubim mai bine.

Fiecare copil care este o provocare este un mare profesor spiritual care are întotdeauna un mare dar
de oferit părintelui său. Depinde de noi, ca părinte, să coborâm de pe piedestalul nostru și să vedem
în noi cu bunătate ceea ce trebuie văzut, ceea ce copilul nostru scoate la lumină într-un mod atât de
direct și brut și să ne asumăm această parte în noi pe care le-am negat până acum.

Prin urmare, trebuie să lăsăm deoparte ego-ul nostru parental, credința noastră falsă că suntem
superiori copiilor. Este urgent să ne deschidem inimile la învățătura extraordinară pe care acești copii
au venit să ne-o învețe. Acești copii sunt întotdeauna o mare binecuvântare în viața noastră. În
contractele noastre de ridicare reciprocă, părinții și copiii sunt toți Parteneri în Libertate.

Iată câteva motive pentru care copiii noștri pot fi considerați cei mai mari profesori ai noștri:

Copiii ne arată adesea ce este iubirea necondiționată. Dragostea lor pentru noi este adesea
necondiționată, nejudecată și pură. Ele ne amintesc de importanța iubirii din toată inima și a cultivării
relațiilor bazate pe iubire necondiționată.

Copiii sunt adesea spontani și creativi în abordarea vieții. El sunt rapid să exploreze, să
experimenteze și să descopere lumea din jurul lor. Ele ne inspiră să rămânem deschiși către
noutate, să ne îmbrățișăm creativitatea și să adoptăm o atitudine jucăușă față de viață.

Copiii sunt adesea rezistenți și capabili să se recupereze de provocări și dificultăți. Capacitatea lor
de a se ridica după eșec sau dezamăgire ne poate inspira să ne dezvoltăm propria rezistență și să
dăm dovadă de curaj în fața provocărilor vieții.

Copiii au un mod simplu și direct de a vedea lumea. Ne pot aminti să ne îndepărtăm de

complexitatea vieții adulte și să ne întoarcem la elementele de bază. Perspectiva lor inocentă ne
poate ajuta să ne reconectăm cu frumusețea lucrurilor simple din viață.

Copiii învață și cresc în mod constant. Setea lor de cunoaștere și dorința de a descoperi lucruri noi
ne pot inspira să menținem o atitudine de învățare continuă pe tot parcursul vieții, să rămânem
curioși și să continuăm să ne dezvoltăm personal.

Copiii sunt adesea autentici și își exprimă emoțiile în mod direct. Ele ne amintesc de importanța
de a fi sinceri cu noi înșine, de a ne exprima emoțiile în mod autentic și de a fi sinceri cu ceilalți.

Copiii noștri pot fi adevărați profesori în viața noastră, dându-ne lecții valoroase despre iubirea
necondiționată, spontaneitate, rezistență, simplitate, învățare pe tot parcursul vieții și autenticitate.
Este important să acordăm atenție acestor lecții și să apreciem cadourile pe care ni le oferă copiii
noștri de-a lungul călătoriei noastre ca părinți.