Introducere

A respecta bunele maniere în ziua de astăzi este un lucru din ce în ce mai rar întâlnit. Deși
trăim într-o societate evoluată şi informatizată, într-o lume care se autocaracterizează ca fiind
modernă şi civilizată, relaţiile sociale par să se bazeze, mai degrabă, pe aroganţă, tupeu,
violenţă verbală şi fizică, decât pe valorile morale pe care le-au promovat înaintaşii noştri:
politeţe, bună-cuviinţă, curtoazie, respect etc. Acum, acest cuvânt, „cuviință”, a dispărut din
dicționar. Felul în care ne purtăm ucide frumusețea. Adesea ne mirăm când observăm gestul
unei persoane de a ceda locul în autobuz unui vârstnic sau trecerea, la intrarea într-un
magazin, unei femei. Ne-am dezobișnuit să auzim o adresare politicoasă de genul „Vă rog!”
sau să primim un „Mulțumesc!” atunci când oferim cuiva o informație. Toate acestea sunt
cauzate de faptul că oamenii sunt mai grăbiți, mai nervoși, mai preocupați de problemele
personale, încât uită cum trebuie să se comporte în societate sau poate unii dintre ei chiar nu
știu cum să procedeze, având anumite carențe de educație. În comunitate există mai multe
categorii de oameni: unii ce respectă cu stricteţe codul bunelor maniere, alții care cunosc
codul de conduită dar nu îl respectă din diverse motive, precum şi oameni care sunt lipsiţi de
maniere, fiindcă trăiesc într-un cadru nefavorabil dobândirii unei educaţii alese. O altă cauză a
pierderii bunelor maniere poate fi chiar societatea însăși, prin modelele pe care le oferă
tinerilor, determinându-i pur și simplu să devină nepoliticoși. Prostul gust este astăzi extrem
de mediatizat, femeile și bărbații de calitate morală îndoielnică fiind modele distructive
pentru sufletul unui tânăr.
Utilizarea bunelor maniere ar trebui să devină o obișnuință pentru fiecare dintre noi,
contribuind la menținerea unui echilibru social. Astfel, ar trebui să fim mai blânzi, să
respectăm iubirea maternă, infirmitatea, truda, într-un cuvânt, manifestările și sentimentele
semenilor. Cât de bine ne-am simți cu toții dacă ne-am stima unii pe ceilalți, dacă ne-am
comporta în așa fel încât să nu creăm neplăceri celor din jur sau dacă am fi politicoși!
Manierele plăcute și amabile i-ar determina pe cei de lângă noi să fie tot timpul binevoitori.
Cu siguranță am fi îndrăgiți, am avea succes și am face o impresie bună de fiecare dată. „Noi,
oamenii, mai mult ca toate viețuitoarele pământului, avem trebuință, din momentul nașterii și
până la moarte, de sprijinul și ajutorul semenilor noștri”1, pe care nu-l putem obține decât
printr-un comportament civilizat. Codul bunelor maniere reprezintă, așadar, un ansamblu de

1
Ștefan G. Carpen, Șezi frumos (Purtarea), București, 1936, p. 3-13.
reguli privitoare la buna purtare în societate, o modalitate de a ne cizela nu numai pe noi
înșine, ci și de a acorda o atenție deosebită nevoilor semenilor noștri. Numai în acest mod am
putea avea o viață pașnică, echilibrată, lipsită de conflicte. Dar aceasta ar fi situația ideală.

„Arta de a trăi frumos în toate împrejurările vieţii”, adică de a fi manierat, ne construieşte

într-un anumit fel firea şi ne poate obişnui să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară. Ea ne
învaţă să ne înfrumuseţăm viaţa, să creăm frumosul atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul
nostru, într-un cuvânt, să trăim frumos. Ca fiecare să devină mai bun, mai civilizat şi mai
receptiv la frumos, capabil de a sesiza, înţelege şi crea esteticul din natură şi de lângă noi,
datoria noastră de dascăli este de a găsi calea de la frumos la sufletul copilului. Dar pentru
aceasta trebuie, mai întâi, să-i învățăm pe copii cum arată și cum se comportă o persoană cu
sufletul frumos, care trezește admirație din punct de vedere moral, adică o persoană
manierată. Nouă, dascălilor, ne revine sarcina de a-i obișnui de mici cu bunele maniere.
Acestea le modelează comportamentul în societate și îi învață ce înseamnă respectul, iar
copiii respectuoși vor fi tratați cu respect. O conduită frumoasă va aduce numai bucurii,
dragoste, aprecierea celor din jur și chiar succesul. Și ce poate fi mai frumos decât să te afli în
preajma unui copil manierat!

Elevul, ca orice persoană, este un „actor” social, prin apartenenţa sa la diferite grupuri şi
prin relaţiile pe care el le stabileşte în cadrul acestora, fiind astfel implicat, de la o vârstă
foarte fragedă, în viaţa socială. Din această perspectivă trebuie să reconsiderăm rolul familiei
şi al şcolii în procesul de socializare a copilului, prin iniţierea sa în practicarea unui
comportament bazat pe regulile bunei purtări, atât în familie, cât şi în comunitatea în care
trăieşte. Regula de bază pe care trebuie s-o respectăm cu toții este aceea de a ne purta cu
ceilalți exact așa cum ne-am dori să se poarte și ei cu noi oricând și oriunde ne-am afla.

„Copilul nu datorează părinţilor viaţa, ci creşterea” spunea Nicolae Iorga. Parafrazând,

putem spune că elevul nu datorează şcolii doar instrucţia, cât, mai ales, educaţia.

2
1 Fundamentarea temei din perspectivă psihologică

Ca aproape orice comportament, normele de conduită se educă. Dacă ne propunem ca

micuțul de astăzi să fie adultul bine educat de mâine, atunci trebuie să-i facem cunoștință cu
normele de conduită cât mai devreme posibil.
Bunele maniere se învaţă încă din copilărie, începând cu primul cuvânt rostit de prunc.
Până la doi ani, copilul nu este capabil să înțeleagă ce comportamente îi pot deranja pe
ceilalți, însă, odată cu împlinirea acestei vârste, vine și momentul în care părinții trebuie să
înceapă să introducă primele reguli ale bunei educații, evitând confruntarea directă cu
prichindelul. Acesta va învăța din atmosfera de liniște din casă, din exemplele pe care le dau
părinții, din relațiile de prietenie care se înfiripă între ei, înțelegând că aceasta este
normalitatea. E bine să se folosească reguli și formule de politețe între membrii familiei încă
din primii ani: părinții să mulțumească și să spună „Poftim!” propriului copil, chiar dacă
acesta nu știe încă să răspundă. Simpla repetare a formulelor în prezența lui îl va ajuta să le
deprindă mai târziu mult mai ușor. Cu tandrețe și răbdare, îl vor învăța să privească în față
persoanele pe care le salută, să facă „La revedere!” cu mâna, să spună „Te rog!”,
„Mulțumesc!” sau „Cu plăcere!”, adică să folosească permanent aceste „pietre de temelie” ale
bunei-cuviințe în relațiile cu străinii dar și în familie.
Mai târziu, la 3-4 ani, odată cu înscrierea la grădiniță și intrarea în colectivitate, copilul
începe să cunoască lumea regulilor. La această vârstă el este foarte receptiv la tot ce i se
spune. Experții consideră că micuțul este capabil să salute, să strângă mâna cui i-o întinde, să
poarte o conversație cu adulții, să își ceară scuze când greșește, să se spele pe mâini înainte și
după masă, să folosească în mod corect tacâmurile atunci când mănâncă. Însă toate aceste
norme trebuie să fie înțelese de către copil pentru ca mai apoi să fie respectate. De asemenea,
părinții trebuie să aprecieze comportamentele corecte ale copilului, încurajându-i fiecare
atitudine și gest politicos pe care îl face.2
Cea mai potrivită metodă este jocul. Cu fiecare rol „interpretat”, copilul va deveni tot mai
conștient de modul în care acțiunile și cuvintele sale afectează sentimentele celor din jur.
Exemplele din viața de zi cu zi, de la grădiniță, de pe stradă constituie puncte de plecare
pentru aceste jocuri sau pot fi valorificate momentele în care acesta încalcă vreo regulă de

2
N. Laniado, Codul bunelor maniere pentru copii. Bună purtare în orice împrejurare, Editura House of
Guides, București, 2007, p. 32-33.

3
bună purtare. Cu explicații prompte, copilul asociază corect situația cu norma de conduită
corespunzătoare. Nu este recomandat să fie acceptate comportamentele nepotrivite acasă, doar
pentru simplul motiv că „nu îl vede nimeni”. Poveștile (prin eroii lor pozitivi), cărticelele cu
imagini sau cărțile de bune maniere scrise special pentru copii lasă impresii deosebit de vii
care pot determina atitudinea şi comportamentul viitor al micuțului. Și filmele de desene
animate pot fi utilizate cu succes în acest scop.

La 4-5 ani, copilul începe să se identifice cu adulții care trăiesc în jurul său și încearcă să
imite, în mod spontan, atitudinile și modelele pe care le are în față. Este știut faptul că, la
această vârstă, mica ființă omenească este înclinată spre imitație. De aceea, educatoarea și,
mai ales, părinții trebuie să fie atenți cum se comportă în grădiniță și în sânul familiei pentru
a putea oferi exemple de bună purtare propriilor copii. Puterea exemplului este foarte mare,
iar copiii au un spirit de observație foarte dezvoltat. Orice greșeală a adultului este remarcată
cu ușurință de cel mic. Legat de aceasta, englezii spun că adulții cer prea mult unui copil
atunci când se poartă urât cu acesta, dar lui îi impun să se poarte frumos, politicos, manierat.
În această situație este necesar ca părinții să aibă o conduită politicoasă atât față de un copil,
cât și față de un adult. Și tot englezii spun că nivelul de educație a copilului depinde de cât de
educați și manierați sunt părinții. Ca atare, deseori se folosește expresia: Copilul este
„oglinda” părinților săi. Așa că este bine ca aceștia să fie un bun exemplu și să respecte cu
sfințenie regulile bunelor maniere. Dacă nu vor face acest efort, nu vor putea avea un copil
manierat.

Pe măsură ce creşte, micuțul primeşte sfaturi, mai întâi din partea familiei, după cum am
arătat, apoi din partea prietenilor sau a cunoscuților şi astfel, el îşi formează un imens „bagaj
de cunoştinţe” cunoscut sub numele de „cei şapte ani de acasă”. A avea „cei şapte ani de
acasă” înseamnă a se comporta respectuos şi cu bună-cuviinţă în tot cursul zilei, în orice
situaţie, cu toată lumea (părinţi, profesori, colegi, prieteni, vecini).

Vârsta de 6-7 ani este o perioadă marcantă din viaţa copilului deoarece are loc un
eveniment deosebit pentru el și anume, intrarea în şcoală. Atenţia sa se centrează acum asupra
unui alt adult decât cei din familie – învăţătorul, care devine un nou model demn de urmat.
Acesta trebuie să-l înveţe pe copil cum să aibă un comportament natural şi agreabil, adică o
purtare civilizată, respectând nişte reguli impuse de activitatea de tip şcolar. Totodată, trebuie
să îl învețe că anumite lucruri nu se fac nu pentru că i se interzice, ci pentru că produc rău
altora, îl deranjează atât pe el, cât mai ales pe cei din jurul lui.

4
 Pornind de la esența educației, „cei şapte ani de acasă”, școala are datoria să clădească, în
parteneriat cu familia, omul frumos la suflet şi în purtare.3
Poziția de școlar marchează intrarea copilului într-un nou colectiv în care el se formează și
pentru care se formează. De acum încolo colectivul este etalonul de comparație pentru propria
sa comportare, cadrul de referință pentru tot ceea ce inițiază. Elevul trebuie să relaționeze cu
colegii, fapt pentru care el trebuie să învețe să manifeste respect și afecțiune față de aceștia,
să dea dovadă de o conduită civilizată în relațiile cu ei, să-și facă noi prieteni.
Pe măsură ce crește, copilul trebuie să-și însușească și alte norme de bună purtare. Astfel,
la 7-8 ani el este învățat să dea întâietate persoanelor în vârstă, oferindu-le locul în mijloacele
de transport în comun. La 8-9 ani începe să fie critic, își poate asuma răspunderea de a
menține jucăriile în ordine, o poate ajuta pe mama la aranjarea patului sau a hainelor. La 9-10
ani ar trebui să stăpânească regulile de bază ale comportamentului civilizat, să știe să
vorbească fără să ridice tonul, să participe la conversația celor mari. După 10 ani, copilul se
poate angaja să îndeplinească o serie de mici responsabilități, participând la diferite activități
în viața de familie: să arunce gunoiul, să pregătească el cafeaua, să ude plantele, să aibă grijă
de frățiorul mai mic. Pentru a căpăta mai multă încredere în el, părinții îi pot atrage atenția
asupra faptului că nu este frumos să povestească celorlalți problemele din familie, acestea
constituind secretul lor.
Școala reprezintă, așadar, un factor important în educarea copilului în spiritul valorilor
morale, în formarea lui ca om, dar, în același timp, și în dobândirea unei purtări alese.
Procesul de educație nu se oprește, însă, la această vârstă. Nu e niciodată prea târziu să mai
înveți ceva. Dar bunele maniere trebuie să fie însuşite în primul rând la vârsta copilăriei,
pentru că altfel nu vor mai putea fi învăţate niciodată.

3
U. Șchiopu, E. Verza, Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1995, pp.
158-200.

5
2 Scurt istoric al bunelor maniere

Bunele maniere au fost inventate la curțile regale și adoptate de către membrii societății
de-a lungul timpului. În secolul al XVIII-lea, în Franța, regele Ludovic al XIV-lea obișnuia să
organizeze petreceri, la care invita o mulțime de lume. Oaspeții, neatenți, călcau pe pajiștile
din jurul palatului, strivind iarba cu picioarele, rupeau florile, producând stricăciuni. Supărat
peste măsură, regele a discutat cu grădinarul său, hotărând să pună, în diferite locuri ale
parcului de la Versailles, mici însemne numite etichete (în limba franceză, „etiquette”), pe
care scria: „Vă rugăm, nu călcați florile!”, „Stați pe cărare!”, „Atenție la trandafiri!”, prin
care oamenii erau îndrumați unde aveau voie să pășească și unde nu. Astfel cuvântul a intrat
în limbajul curent.
Mai târziu, manierele se impun și în eticheta americană prin regulile civice ale lui George
Washington cuprinse în volumul „110 reguli ale curtoaziei și comportamentului decent de
conversație și societate”, redactat în anul 1747, pe când acesta avea doar 15 ani. Pentru a scrie
această carte, el recunoștea că s-a inspirat dintr-un alt volum despre etichetă tipărit la Londra
în 1640 care, la rândul lui, se baza pe o lucrare de origine franceză. Cea mai de succes
popularizare a manierelor a fost însă întreprinsă prin publicarea lucrării intitulate „Eticheta –
în Societate, în Afaceri, în Politică și Acasă”, în anul 1922, de către autoarea Emily Post, o
renumită specialistă în domeniu.
În anul 1884, Nicu Filipescu-Dubău definea termenul „etichetă” ca fiind „aplicarea dupre
modul uzanțelor bunei societăți în vorbire, scriere, conduită, îmbrăcăminte, ținută, mișcare
și ședere”.4 Totodată, acesta spunea că eticheta constă într-o mulțime de obligații morale pe
care societatea le impune omului în raporturile lui sociale.
Astăzi cuvântul „etichetă” denumește regulile care trebuie respectate în diferite situații,
respectiv o comportare conformă unor norme, reunite într-un cod al bunelor maniere. Potrivit
dicţionarului, cuvântul „etichetă” se referă la mai multe aspecte:
− norme de comportare, riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile dintre
diplomați;
− reguli convenționale de comportare (politicoasă), întrebuințate în relațiile dintre
membrii unei clase, ai unei societăți etc.;

4
Nicu Filipescu-Dubău, Codul uzanțelor bunei societăți sau arta de a se purta plăcut în societate,
prelucrat după mai multe opuri străine, datinele naționale și legile patriei, Iași, 1884, p. 9-12.

6
 − ceremonial obișnuit în relațiile diplomatice sau cu ocazia unor acte solemne, protocol.
Maniera reprezintă un mod de comportare corectă şi cuviincioasă, o conduită conformă
regulilor bunei-cuviinţe. Politeţe, amabilitate, bună-cuviinţă sunt sinonime care lămuresc,
într-o formă concisă, această noţiune.
Politețea este o calitate a omului binecrescut, care i-a fost indispensabilă indiferent de
societatea din care a făcut parte. În opinia aceluiași Nicu Filipescu-Dubău, politețea
reprezintă „ceea ce măgulește în manierele și convorbirile omului de bună societate,
făcându-l plăcut. Ea cuprinde frumoasele calități prin care procurăm plăcerea și
mulțumirea, îndulcim moravurile, înlăturăm iritațiile și oprim grosolanitățile atrăgând
iubirea superiorilor, afecția egalilor și respectul inferiorilor”.5 Aceste cuvinte surprind exact
esența comportării civilizate în societate a unei persoane manierate, care știe să-și atragă
respectul și considerația semenilor prin ceea ce spune și ceea ce face.
În România, normele de comportare civilizată devin obiectul unei cercetări abia după anul
1850. Mai târziu, în perioada 1869-1870, la București, se tipărește „un curs complect de
educațiune” în limba română, format din trei volume:
 „Codul conversațiunei polite sau arta de a reuși în lume, coprinzând legile,
regulamentele, uzurile și aplicațiunea langagiului elegant și polit”;
 „Codul toaletei civile”;
 „Codul manierelor elegante”.
Aceste lucrări, însă, nu constituiau rodul cercetărilor românești în domeniu, fiind de fapt
opere prelucrate după unele aparținând autorilor francezi, dar îi introduceau pe cititorii români
în lumea manierelor elegante practicate la acea dată în țările europene. În capitolul al IV-lea
din primul volum politețea este considerată „pașaportul omului în societate”, iar manierele, în
opinia mea, reprezintă cartea de vizită a fiecărui individ în societate, această „unică școală în
care cineva învață manierele plăcute”.6 Cel de-al doilea volum se referă la regulile de igienă
corporală și vestimentară, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Astfel, cititorilor li se atrage
atenția asupra faptului potrivit căruia „curățenia în perfecțiune este prima calitate a omului de
societate”, precum și „prima găteală”.7 Prin urmare, o persoană manierată se caracterizează și
prin atenția pe care o acordă igienei propriului corp dar și îmbrăcămintei și încălțămintei.

5
Nicu Filipescu-Dubău, Codul uzanțelor bunei societăți sau arta de a se purta plăcut în societate,
prelucrat după mai multe opuri străine, datinele naționale și legile patriei, Iași, 1884, p. 9-12.
6
Codul conversațiunei polite sau arta de a reuși în lume, coprinzând legile, regulamentele, uzurile și
aplicațiunea langagiului elegant și polit, București, 1869, p. 1-33, 164-183.
7
Codul toaletei civile. Simplitate, igienă, elegantia, București, 1870, p. 49-70, 81-117.

7
Ținuta curată și decentă, alături de un comportament civilizat, zugrăvesc portretul unei
persoane frumos educate. În introducerea celui de-al treilea volum, autorul anonim E. Ș.
explică cititorilor că a contribuit la apariția acestuia întrucât a dorit să aducă „un plăcut
serviciu junimei române de toate clasele, punând la dispoziția ei colecțiunea florilor
civilizațiunei europene”. Apoi adaugă faptul că aceste trei cărți cuprind învățăminte adresate
omului sociabil, constituind „farul indispensabil al debutului nostru în lume”.8
Purtarea cuviincioasă dovedește buna creștere a omului și se remarcă în special în relațiile
acestuia cu semenii săi. Dar pentru ca acesta să se comporte politicos, mai întâi trebuie să
învețe anumite reguli de conduită ce trebuie aplicate în diferite contexte de viață. În acest
sens, încă din anul 1890, profesorul Mihail Strajanu propunea introducerea unui manual
adresat tinerei generații, care să cuprindă „bunele obiceiuri și maniere ale societății culte la
deosebite ocaziuni ale vieții”.9 Autorul își justifica ideea prin faptul că nu găsise o astfel de
carte în limba română, iar copiii adeseori au nevoie de reguli scrise pe care trebuie să le
învețe, pentru ca mai apoi să le respecte.
Opinia profesorului Mihail Strajanu a fost împărtășită și de preotul Ioan Opriș care, mai
târziu, în culegerea sa de sfaturi practice, își exprima mâhnirea pentru faptul că nu există o
școală sau o disciplină care să pregătească tânăra generație pentru viață, în general și pentru
viața de familie, în special. „Stăm pe cele mai amețitoare culmi ale științei și ale civilizației
și cu toate acestea nu posedăm încă o știință complectă a educației, o știință al cărei centru
de gravitate să fie ființa umană și al cărei scop să fie fericirea omului.” 10
Deducem de aici
importanța pe care autorul o atribuia educației ca știință care asigură fericirea și bunăstarea
omului în viață. Cu alte cuvinte, învățând să ne purtăm politicos încă de la vârste fragede,
relațiile noastre cu cei din jur se vor îmbunătăți simțitor și vom avea numai de câștigat.
Respectul, grija și interesul față de cei din preajmă vor domina relațiile noastre cu ceilalți
oameni. Dacă suntem amabili cu cei din jur, vom fi apreciați, beneficiind de aceeași purtare
din partea acestora. Cu cât vom învăța să fim politicoși mai devreme, cu atât viaţa noastră va
fi mai ferită de surprize dezagreabile, deci va fi mai fericită.
Regulile de bune maniere pentru copii au fost introduse pentru prima dată în anul 1889, în
școlile din Queensland, Anglia. Acestea se refereau la normele de conduită care se aplică în

8
Antoaneta Tănăsescu, Unde sunt manierele de altădată? București, 2010, p. 279.
9
Mihail Strajanu, Manual de bună-cuviință, Craiova, 1890, p. 3-5.
10
Ioan Opriș, Tinere, pregătește-te pentru viață! Culegere de sfaturi practice. Secretul unui cămin fericit,
Blaj, 1945, p. 15-16.

8
cadrul școlii, acasă, la un spectacol de teatru, la masă, pe stradă, fiind afișate într-un tabel
agățat pe perete în fiecare clasă. Profesorul trecea în revistă fiecare regulă, iar elevii o repetau
după el. După ce erau învățate pe de rost, copiii le puneau și în practică, prin jocuri de rol.
Rezultatele nu au întârziat să apară. Zece ani mai târziu, în 1899, un inspector școlar a
raportat faptul că lecțiile de bună purtare au dat roade. Copiii erau mult mai politicoși și
manierați, atât în cadrul școlii, cât și cu prietenii de joacă sau în familie.
În literatura română de specialitate apare volumul „Codul manierelor lumei culte pentru
buna creștere și educația copiilor și adolescenților” în anul 1898. Elie Bosianu, autorul
acestei cărți, explica părinților, în partea a II-a referitoare la cultura adolescenților, faptul că,
la această vârstă, copiii pot fi influențați de tentațiile care există în societate, căzând cu
ușurință „pe povârnișuri vătămătoare moralului și fizicului lor”. De aceea, îi sfătuia să
vegheze asupra preocupărilor acestora, îndrumându-i să citească acele scrieri și să frecventeze
acele spectacole care contribuie la dezvoltarea lor din punct de vedere moral. Totodată,
familia trebuia să ofere copiilor exemple de conduită etică, prin care să pună în evidență
trăsăturile pozitive de caracter: „bunătatea, caritatea, onestitatea, dreptatea, toleranța și
cumpătarea”. Numai procedând în acest mod, părinții ar putea culege roadele unei bune
educații, trăind din plin bucuria obținerii unor rezultate pe măsură, prin comportamentul
civilizat al propriilor copii. În continuare, autorul le recomanda părinților să nu fie prea
familiari și nici prea indulgenți în relațiile cu copiii deoarece ar putea pierde respectul lor,
aceștia devenind niște copii rău crescuți. Rolul mamei și al tatălui era acela de a le cultiva
copiilor inteligența și de a-i introduce în bunele relații sociale.11
În următorul capitol, numit „Civilitatea și atitudinea școlarilor”, Elie Bosianu sublinia
faptul că elevii trebuie să respecte sfaturile și învățăturile oferite atât de părinții, cât și de
învățătorii lor pentru a reuși să se descurce în viață. Misiunea școlii, în opinia sa, era aceea de
a-i învăța pe elevi cum să devină liberi pentru a-și crea singuri o viață fericită, lipsită de griji.
Dovada unei bune educații primite de elevi din partea familiei și a școlii consta în felul de a
vorbi, în purtarea cuviincioasă și amabilă, adică în utilizarea bunelor maniere în diferite
situații: în clasă, la jocuri, în discuții, în locurile publice, în călătorie sau la plimbare.
Capitolul „Politețea la jocuri” cuprinde câteva norme de comportare atât pentru cei care
sunt implicați direct în desfășurarea unui joc, cât și pentru cei care privesc de pe margine.

11
E. Bosianu, Codul manierelor lumei culte pentru buna creștere și educația copiilor și adolescenților,
București, 1898, p. 26-50.

9
Astfel, copiii jucători sunt atenționați că trebuie să fie cinstiți, să respecte regulile jocului și
să aibă o conduită frumoasă, fără a-i lovi pe adversari sau a le adresa cuvinte jignitoare,
deoarece toate acestea caracterizează un copil fără educație. De asemenea, ei trebuie să se
bucure de victoria adversarilor și să nu se laude cu propriile rezultate. Și cei care nu sunt
antrenați în joc trebuie să aibă o purtare politicoasă, în sensul de a nu-i critica sau ridiculiza
pe cei care pierd, dar nici a-i lăuda zgomotos pe cei care ies învingători.12
În continuare se vorbește despre punctualitate, despre modul în care trebuie să decurgă un
dialog, cum trebuie să vorbești și cum să-l asculți pe interlocutor. „Un copil educat – spune
autorul – trebuie să stea la un loc pe când cineva îi vorbește, țiindu-și ochii și figura
îndreptate către acea persoană căreia trebuie să-i dea toată atențiunea la cuvintele ce i se
spune ca să le înțeleagă bine și să știe răspunde cu modestie”.13 Tinerii binecrescuți sunt
sfătuiți să nu întrerupă o conversație, să vorbească atunci când le vine rândul, să nu adreseze
întrebări indiscrete. În concluzie, nu trebuie să întreprindă nicio acțiune înainte de a gândi
profund asupra corectitudinii gestului lor, precum și a urmărilor pe care acesta l-ar avea
asupra partenerilor de dialog.
Comportarea în locurile publice trebuie să fie cuviincioasă. Orice copil sau adult care
merge pe stradă trebuie să constituie un exemplu pentru cei din jur, afișând o ținută corectă
dar naturală a corpului, folosind umbrela și bastonul, în cazul adolescenților, în așa fel încât
să nu-i deranjeze pe ceilalți trecători, purtând discuții foarte scurte cu persoanele cunoscute pe
care le întâlnesc în cale etc. Elie Bosianu concluzionează că „educațiunea bine înțeleasă nu
constă numai în știința de a se prezenta în saloane, ci a se și conduce cu doritul succes în
relațiile cu lumea cu care vin în contact”.14
Dacă scriitorul Elie Bosianu evidenția rolul pe care îl au familia și școala în educația
copiilor, mai târziu, în anul 1936, Ștefan G. Carpen sublinia rolul învățătorului, considerându-
l „locțiitor al părinților”. Acesta trebuia să-i îndrume pe elevi cum să se poarte unii cu ceilalți,
să-i pregătească pentru viață dându-le cunoștințele necesare, să-i învețe să fie buni patrioți,
dar să aibă și credință în Dumnezeu, rugându-se să-i ajute pe tot parcursul vieții. Învățătorul
avea, deci, o misiune importantă, aceea de a-i instrui, dar mai ales de a-i educa pe elevi.

12
E. Bosianu, Codul manierelor lumei culte pentru buna creștere și educația copiilor și adolescenților,
București, 1898, p. 26-50.
13
Ibidem
14
Ibidem

10
3 Introducere în bunele maniere

În fiecare zi copilul interacționează cu semenii săi. Respectul, grija și interesul față de

aceștia trebuie să domine permanent relațiile ce se stabilesc între ei. Dacă micuțul este
politicos cu cei din jur, cu siguranță comportamentul său va fi apreciat. Un proverb românesc
spune că „politețea este calitatea omului binecrescut”. Copiii care știu să vorbească și să se
poarte frumos, care au primit o bună educație atât acasă cât și la școală, mai târziu, în viață,
vor deveni adulți stimați și apreciați de toți ceilalți, vor avea succes, iar oamenii vor dori să-i
aibă ca prieteni. Conduita pe care o vor aborda va constitui practic un mesaj adresat celor din
jur: Suntem capabili să trăim în societate!
Dar să pășim în lumea minunată a bunelor maniere!

3.1 Salutul

Salutul este primul semn al politeții, cea dintâi manifestare de curtoazie cu care întâmpini
pe cineva. Deși pare simplu, el implică o diversitate de situații și de nuanțe: vorbe, mimică,
gesturi, ținută sau poziție a corpului, voce, privire, momentul zilei, locul întâlnirii, persoana
căreia i se adresează. Un simplu salut poate demonstra cuiva, de pildă, în ce măsură este
stimat, cu condiția să fie adăugat încă un mic gest.
La vârste foarte fragede, copilul nu înțelege de ce trebuie să facă un lucru sau altul și tinde
să devină rebel când i se cere să facă ceva fără să i se explice motivele în prealabil. Astfel, el
salută o persoană adultă în funcție de simpatia sau antipatia pe care o nutrește față de aceasta.
Mai târziu, când va deveni elev, sub influența educației, se va convinge singur de necesitatea
salutului în relațiile cu oamenii deoarece accentul cade pe explicarea modului în care se salută
și asupra motivației respectării acestei norme. Dacă, însă, va ști să salute, să-i privească în
față pe ceilalți și să se prezinte, el nu va întâmpina dificultăți în a lega prietenii, ci, din contră,
se va bucura de compania celorlalți.
În vederea înțelegerii salutului ca normă de comportare civilizată, cerințele educative se
formulează cât mai stimulativ, în funcție de experiența morală a copilului:
Pe cine salutăm? Cine salută primul?
Salutul trebuie practicat obligatoriu de către toți oamenii care se cunosc și întotdeauna
trebuie însoțit de un zâmbet. Totodată, este bine de știut că:

11
  Băieții salută mai întâi fetele, indiferent de vârstă.
 Tinerii îi salută pe cei în vârstă, iar copiii pe adulți.
 Elevii îi salută pe profesori și pe toate celelalte persoane adulte din școală.
 Cei care vin îi salută pe cei care sunt într-o încăpere.
 Persoanele aflate în picioare le salută pe cele care stau jos.
 Persoanele care merg le salută pe cele care stau.
 Cei din mașină îi salută pe cei aflați pe trotuar.
 Dacă elevul este în autobuz și vede pe stradă o persoană cunoscută, salută doar prin
înclinarea ușoară a capului.
 Nu se salută persoanele necunoscute dintr-o stație de tramvai, din mijloacele de
transport în comun, din magazine, din piață etc.
 Nu se salută din fugă, mâncând, în grabă.
Cum salutăm? – cuviincios, cu o ținută decentă, fără gesturi prea amicale; privindu-l în
ochi pe cel salutat; prin ridicarea în picioare și descoperirea capului sau schițarea gestului de
descoperire; cu înclinarea ușoară a capului și a trunchiului; prin întinderea mâinii (cu cele
patru degete întinse și lipite, iar degetul mare poziționat în sus, vertical); ținând cont ca
mimica să exprime seriozitate dar să afișeze, totuși, un zâmbet amabil (figura 1); cu vocea
suficient de puternică, prin rostirea clară, în întregime și cu vioiciune a cuvintelor; prin
pronunțarea numelui celui salutat, dacă este o persoană cunoscută.15

Figura 1. Salutul

15
T. Cosma, Mereu politețea! Ghid de comportare civilizată pentru copii și tineri, Editura Didactică și
Pedagogică, R.A., București, 2008, p. 9-13.

12
 Când și cum răspundem la salut?
Când suntem salutați întotdeauna răspundem la salut, privind în ochii persoanei salutate.
Răspunsul se dă cu bunăvoință, cu respect, fără a ține mâinile în buzunare. Tot așa procedăm
și când salutăm.
„Bună dimineața!”, „Bună ziua!”, „Bună seara!” sunt formulele de salut cel mai des
folosite. Între prieteni sau colegi se poate spune simplu: „Bună!” și „Salut!”. La despărțire se
salută, de regulă, cu „La revedere!” dar se poate spune și „Bună ziua!” / „Bună seara!”. O
formulă des întrebuințată în special de copiii până la 10-12 ani este „Sărut mâna!”.
Salutul este obligatoriu în orice situație întrucât el face cinste atât celui care îl primește, cât
mai ales celui care îl oferă. A saluta înseamnă a dori sănătate cuiva. Pentru a fi sincer, salutul
trebuie, deci, să transmită persoanei căreia îi este adresat energie pozitivă, o senzație de
bunăstare, un curent de simpatie. A spune „Bună ziua!” reprezintă mai mult decât
conformarea la niște norme de comportament unanim acceptate. Cel ce utilizează această
formulă încântă, vrăjește, uimește cu respectul și politețea sa. Ca atare, trebuie să îi salutăm
și pe cei pe care nu îi considerăm „importanți”, chiar și pe aceia care nu „merită” să fie
salutați. Acesta nu este un lucru impus de maniere și de stil dar poate însemna foarte mult
pentru cel salutat, ducând chiar la aplanarea unui conflict mai vechi.

3.2 Prezentarea

Toți dorim să ne lărgim cercul de cunoștințe, de prieteni, dar nu putem realiza acest lucru
fără a ne recomanda sau a ne fi prezentate anumite persoane. Prezentarea marchează
stabilirea unei legături între două persoane care, dintr-o dată, încetează să mai fie străine una
pentru celalaltă deoarece se cunosc. Eticheta ne permite ca, din acel moment, să îi putem
vorbi, să-i facem o invitație și să-i adresăm un salut noii noastre cunoștințe. Un lucru
nepermis, totuși, este acela de a deveni imediat familiari cu acea persoană.
În societate, de cele mai multe ori, prezentarea este făcută de o a treia persoană. Dacă
totuși ne revine nouă această misiune, atunci trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:
să acordăm o anumită importanță momentului, să zâmbim, să manifestăm siguranță și tact,
într-un cuvânt, să ne comportăm firesc dar respectuos.
Iată câteva reguli elementare ce trebuie avute în vedere:
 Se prezintă întâi persoana cea mai importantă.

13
  Prezentarea se face întotdeauna în direcția persoanei prioritare, spre exemplu, către
femeie sau fată, către vârstnic, către superior. Astfel, băiatul va fi întotdeauna prezentat fetei
și nu invers, tânărul celui mai în vârstă, inferiorul superiorului în funcție.
 Gazda prezintă grupului o persoană singură, apoi va rosti numele celor de față, în
ordine prioritară (dacă grupul este restrâns) sau în ordinea în care se găsesc (dacă grupul este
numeros). Atunci când grupul este foarte numeros, gazda este obligată să prezinte numai
persoanele din imediata apropiere. În această situație există posibilitatea să nu fim prezentați
nimănui astfel încât ne revine chiar nouă sarcina de a ne recomanda mai târziu.
 Când îi este prezentată o persoană, indiferent de sex, tânărul se ridică întotdeauna în
picioare, spre deosebire de tânără care nu se ridică decât în fața unei alte fete sau a unui bărbat
mai în vârstă ori în fața unei personalități marcante.
 De obicei, prezentarea este însoțită de gestul strângerii de mână, gest întreprins mai
întâi de persoanele prioritare.
 Într-o prezentare, formulele curente, rostite clar și suficient de tare, indică numele
sau/și prenumele, eventual titlul sau gradul de rudenie al persoanei prezentate:
„Domnule/Doamnă profesor/profesoară, dați-mi voie/permiteți-mi să vi-l prezint pe tatăl
meu...” sau „Ioana, doresc să ți-o prezint pe prietena mea...”. Este bine ca adultul, la fel ca și
copilul, să ofere și câteva informații succinte legate de persoana pe care o prezintă: „Mamă,
ea este prietena mea, ... . Suntem și colege de clasă.”
 Răspunsul se dă, în general, cu ajutorul unor formule amabile: „Îmi pare bine!”,
„Încântat de cunoștință!” sau „Îmi face plăcere (să vă / să te cunosc)!”. Dacă prezentarea este
adresată unor fete / copii, atunci nu este nevoie să fie utilizate formulele de răspuns.
 În cazul în care prezentările nu au fost făcute la timp, este bine ca persoana care a
omis acest lucru să își ceară scuze.
 Ținuta corectă constă într-o privire atentă în ochii celui prezentat, o ușoară înclinare a
capului și a trunchiului, o atitudine binevoitoare și, totodată, surâzătoare.16
Există situații în care trebuie să ne prezentăm singuri: când ne aflăm într-un grup numeros;
când suntem nevoiți să stăm alături de o persoană necunoscută pentru un interval de timp mai
îndelungat (în autobuz, în tren, în avion etc.); când, din neatenție, însoțitorul a uitat să ne

16
T. Cosma, Mereu politețea! Ghid de comportare civilizată pentru copii și tineri, Editura Didactică și
Pedagogică, R.A., București, 2008, p. 19-21.

14
prezinte. La școală intervin și alte împrejurări: când elevul este trimis la o clasă vecină pentru
a împrumuta ceva sau la cancelarie pentru a lua o hartă; când merge la medicul școlar sau la
un coleg bolnav pentru a-i da temele și este întâmpinat de părinții săi, persoane pe care nu le
cunoaște. Formula utilizată în cazul autoprezentării este următoarea: „Vă rog să-mi permiteți
să mă prezint...”, iar regulile constau în:
 Tânărul se va prezenta celui mai în vârstă.
 În prezența unei tinere este permisă și inițiativa tânărului, cu condiția să nu fie el cel
care întinde primul mâna.
 Cel care este abordat în acest fel trebuie să răspundă cu zâmbetul pe buze, spunând
„Încântat de cunoștință, eu sunt ...”.
 Prezentarea unei persoane nu trebuie refuzată pentru că este nepoliticos, chiar
ofensator pentru persoana în cauză.
 În situația în care prezentările se fac de către elev, chiar dacă este timid și mai
greșește, el trebuie să ducă la bun sfârșit acest lucru, fiind mult mai rușinos să stea retras și să
nu spună nimic.
 Chiar dacă impresia creată de persoana prezentată este pozitivă sau, din contră, nu
prea grozavă, trebuie să fim binevoitori, păstrând, totuși, o anumită distanță.

3.3 Punctualitatea

Punctualitatea este o dovadă a respectului față de sine și față de ceilalți, fiind considerată
o datorie de onoare a fiecărui om civilizat și conștiincios. Ea mărește încrederea reciprocă a
oamenilor și conduce la înțelegere și respect. A fi punctual înseamnă a ajunge la timpul fixat
într-un anumit loc: la școală, la teatru, la o întâlnire. Copiii trebuie învățați de mici să fie
punctuali în orice situație care impune acest lucru.
Punctualitatea este importantă în următoarele situații:
 La școală – Nu se întârzie la ore: nici la prima oră, nici după încheierea recreației.
Dacă programul începe la ora 8, este bine ca elevul să ajungă în clasă cu cel puțin 5 minute
înainte. Astfel va avea timp să-și pună haina în cuier, să-și pregătească rechizitele pentru
prima oră de curs, fără grabă.
 La ceremonii sau activități oficiale – o serbare, o întâlnire cu un scriitor, o lansare de
carte. Totodată, elevul trebuie să fie punctual și atunci când are o programare la medicul
școlar sau la secretariat.
15
  La spectacole, la teatru, la concerte – Este neplăcut să întârzii în aceste situații, atât
pentru tine, cât mai ales pentru cei pe care îi deranjezi atunci când dorești să îți ocupi locul în
sală, în caz că nu poți sau nu vrei să aștepți până la pauză.

 Când suntem invitați la masă la cineva este important să respectăm ora propusă de
gazdă. Nu este politicos să ajungem înainte de ora fixată. Uneori, însă, este admisă o
întârziere de 10-15 minute. Pentru a fi punctuali este recomandat să apreciem corect timpul
necesar deplasării; de regulă, se adaugă 10-15 minute pentru anumite situații neprevăzute.
Totodată, trebuie să privim din când în când ceasul atunci când ne pregătim de plecare pentru
a ne încadra corect în timp. În cazul în care întâlnim vreun cunoscut pe drum, nu este bine să
ne antrenăm în discuții prea lungi, altfel riscăm să întârziem.

Există, din păcate, situații când nu reușim să fim punctuali din diferite motive, unele care
țin de noi, dar cele mai multe independente de persoana noastră (probleme de circulație,
acordarea de ajutor urgent unei persoane aflate în impas etc.). În asemenea cazuri, trebuie să
ne păstrăm calmul. Nu alergăm pe stradă, fără a acorda atenția cuvenită traficului pentru că o
clipă de neatenție ne poate fi fatală. Atitudinea noastră va fi diferită în funcție de caz:

► Întârziem la școală. Ce facem?

Dacă știm că profesorul nu admite să intrăm în clasă după începerea orei de curs, așteptăm
în liniște ca aceasta să se termine și intrăm în timpul recreației, nu înainte de a ne cere scuze
pentru întârziere.

Dacă știm că profesorul permite intrarea în clasă și după începerea orei de curs, batem
ușor în ușă și așteptăm permisiunea, după care intrăm, îl salutăm pe profesor, ne cerem scuze
pentru întârziere și ne așezăm în liniște în bancă. De asemenea, avem mare grijă să nu-i
deranjăm pe colegi. Dacă profesorul cere explicații, le dăm fără ezitare. Dacă nu este posibil
să arătăm motivul întârzierii în fața clasei, fiind de natură personală, ne cerem din nou scuze
și ne exprimăm dorința de a da explicațiile în recreație.

► Întârziem la teatru, la spectacol, la concert. Cum procedăm?

În această situație se recomandă ca intrarea în sală să se facă în timpul pauzei. Dacă, totuși,
suntem invitați de plasator să intrăm, o vom face, însă vom rămâne în picioare, lângă peretele
sălii, în cazul în care nu vom observa niciun loc liber la margine de rând. Este complet
nepoliticos să intrăm printre rânduri pentru a ocupa un scaun liber sau locul indicat pe bilet.

► Nu am respectat ora invitației la masă. Ce-i spunem gazdei?

16
 În primul rând ne cerem scuze, apoi ne așezăm la masă și mâncăm felul la care s-a ajuns,
chiar dacă acesta este tortul. Dacă ne aflăm într-un cerc de prieteni, atunci gazda ne va oferi
totuși un alt fel de mâncare, fără să reia însă tot meniul.
În toate celelalte situații în care nu vom putea fi punctuali, primul lucru pe care îl spunem,
după ce am salutat, este: „Vă rog să mă iertați că am întârziat!”. Dacă suntem întrebați de ce
s-a întâmplat acest lucru, vom explica pe scurt motivul întârzierii. În niciun caz nu vom
inventa o poveste drept scuză pentru că întotdeauna neadevărul iese la iveală și atunci vom fi
puși într-o situație penibilă.17

3.4 Ținuta pe stradă și în casă

Un elev manierat trebuie să atragă respectul colegilor nu numai prin comportament și mod
de exprimare, ci și printr-o ținută adecvată a corpului, concretizată într-o anumită modalitate
de a merge, a se așeza, a-și ține mâinile, a-și îngriji trupul, hainele și încălțămintea.
Mersul pe stradă trebuie controlat în orice moment, mai ales în societate când e posibil să
fie recunoscut de cineva care să-i observe și să-i analizeze fiecare mișcare, pentru ca mai apoi
să-l critice. Regulile prevăd ca: persoana să se deplaseze cu pași normali, având genunchii
apropiați; corpul să fie drept dar, totodată, degajat, cu umerii trași înapoi; capul sus, cu
privirea înainte, fața destinsă; brațele să fie în balans relaxat. Dacă se oprește să discute cu
cineva cunoscut, nu se sprijină de zid și nici nu ține mâinile în buzunare. Ar fi o lipsă crasă de
respect față de persoana întâlnită.
La școală elevii vor sta cuviincios pe scaun (pe tot scaunul, nu pe marginea sa), fără a se
lăsa pe spătarul acestuia și nici nu se vor juca nervos cu diferite obiecte (creion, pix, cheie),
bătând pe suprafața băncii. Când se află în societate, vor avea grijă să nu stea cu spatele la cei
din jur, iar dacă totuși vor fi nevoiți, își vor cere scuze înainte.
Acasă, dacă se așază pe fotoliu sau pe canapea, trebuie să aibă grijă să nu-și țină genunchii
cu mâinile sau să-i lase depărtați. Această poziție nu trebuie folosită nici de fete dar nici de
băieți. În cazul doamnelor și domnișoarelor este recomandat ca acestea să țină picioarele
lipite, înclinate spre dreapta sau spre stânga, cu tălpile pe podea. Nu se stă picior peste picior,
nici cu un picior peste altul și duse amândouă sub scaun.

17
M. Gîgă, Cei șapte ani de acasă. Codul bunelor maniere pentru copii, Editura CORESI, București, 1994,
p. 12-15.

17
 În ceea ce privește mâinile, trebuie să aibă grijă să nu le țină în buzunare sau în șold, să nu
bată cu degetele pe suprafața mesei, dar nici să gesticuleze, să trosnească degetele, să le țină
în nas sau în gură. De asemenea, nu trebuie să arate nimic cu degetul. Englezii sunt, însă, mai
îngăduitori cu acest lucru, în sensul că ai voie să arăți cu degetul spre orice clădire,
construcție, animal, dar nu poți arăta spre unul sau mai mulți oameni.

Buna-cuviință se reflectă, totodată, și în ținuta vestimentară pe care o abordăm.

Îmbrăcămintea trebuie să arate corectitudine, bun gust și, de ce nu, bun-simț. Indiferent de
situație, de momentul zilei sau de ocazie, când ieșim din casă este obligatoriu să avem un
aspect îngrijit: să fim curați, pieptănați și îmbrăcați decent. Nu este admisă nicio excepție de
la această regulă, chiar dacă ne ducem să cumpărăm pâine de la magazinul din apropierea
casei.

Înainte de a ne îmbrăca, ne asigurăm că igiena corpului nostru este perfectă. Pentru ținuta
vestimentară, ca și pentru corp, prima regulă este curățenia. O haină veche poate fi îngrijită. O
pereche de pantofi reparați de mai multe ori dar lustruiți este de preferat unei perechi noi dar
neîngrijite sau care se află într-un total dezacord cu haina. Așadar trebuie să avem în vedere
ca:

 îmbrăcămintea să fie curată, bine îngrijită, iar încălțămintea, lustruită;

 hainele să nu fie șifonate, descusute sau să le lipsească nasturi;

 să avem mereu o batistă curată și călcată sau un pachețel cu batiste din hârtie;

 hainele și încălțămintea să fie comode, confortabile și potrivite ca dimensiuni;

 îmbrăcămintea să corespundă anotimpului și să fie potrivită cu vremea.

Ținuta vestimentară diferă în funcție de locul în care ne aflăm:

 La școală – purtăm uniformă (figura 2) dacă regulamentul școlii impune acest lucru.
Dacă uniforma nu este obligatorie, atunci ne îmbrăcăm în haine comode și cât mai decente.
Vom evita orice lucru extravagant.

18
 Figura 2. Ținuta la școală

 În vizită, la teatru, la spectacol – ne îmbrăcăm cu haine elegante, frumoase și cât mai

noi cu putință (figura 3), cumpărate în mod special pentru astfel de evenimente. A fi elegant
nu înseamnă a purta „cât mai multe zorzoane și cât mai multe culori”; dimpotrivă, o ținută cât
mai simplă dar de bun-gust poate fi mult mai elegantă decât oricare alta.

Figura 3. Ținuta la spectacol

19
  La joacă – purtăm haine confortabile care ne conferă o anume lejeritate în mișcare
(figura 4).18 Treningul, însoțit de un tricou și o încălțăminte sport, reprezintă cea mai des
întâlnită ținută vestimentară pentru copii.

Figura 4. Ținuta la joacă

 În excursii – vom avea o ținută sport (figura 5). La munte fetele nu vor purta fuste sau
rochii și pantofi cu toc, indiferent de anotimp. Tot treningul este cel mai indicat.

Figura 5. Ținuta în excursie

 Acasă – îmbrăcăm haine de interior comode și curate. Pijamaua nu se poartă decât pe
timpul nopții și se îmbracă exact înainte de culcare, după ce în prealabil am făcut duș.

18
M. Gîgă, Cei șapte ani de acasă. Codul bunelor maniere pentru copii, Editura CORESI, București, 1994,
p. 16-18.

20
 Un alt aspect important legat de ținuta vestimentară se referă la asortarea articolelor de
îmbrăcăminte și încălțăminte. Fetele trebuie să fie atente la culoarea hainelor, la desenul
acestora și la model. În acest sens este de reținut un adevăr care își păstrează întotdeauna
valabilitatea: „Niciodată mai mult de trei culori deodată.” (Edmonde Charles-Roux)
A avea o ținută vestimentară curată, îngrijită, decentă, conformă locului în care te afli este
un semn de respect în primul rând față de tine dar și față de semeni. Eleganța în sine, însă, nu
valorează prea mult dacă nu este asociată cu bunele maniere și, mai ales, cu trăsături
superioare de caracter.

3.5 Pietrele de temelie ale bunei-cuviințe: „Te rog!” și „Mulțumesc!”

Toate ghidurile de bune maniere și în special cele din lumea anglo-saxonă explică faptul că
orice aspect legat de comportarea între oameni nu poate fi conceput în afara minunatelor
cuvinte: „Te rog!” și „Mulțumesc!”. Prin folosirea acestor modalități simple de adresare
demonstrăm semenilor că suntem într-adevăr persoane binecrescute. Se spune că englezii nu
pot da nici măcar un ordin fără să se gândească la aceste cuvinte, fapt care se datorează unui
îndelung exercițiu de comportare civilizată, de relaționare între oamenii unui popor cu
maniere alese și un caracter frumos, care respectă cu strictețe eticheta.19
A spune „Mulțumesc!” înseamnă a ne exprima recunoștința sau satisfacția pentru o
manifestare de politețe, o urare, un dar sau un bine care ni s-a făcut. Expresia „Te rog!” este o
formulă de politețe cu care ne adresăm unei persoane atunci când îi cerem ceva. Cel care știe
să folosească aceste cuvinte simple dar „vrăjite” va reuși să înmoaie orice inimă astfel încât să
obțină ceea ce își dorește. În aceste cuvinte se găsesc practic rădăcinile bunei-cuviințe, fiind
considerate, pe bună dreptate, adevărate „pietre de temelie” ale unei conduite manierate.

19
***, Codul bunelor maniere (pentru toate vârstele), Editura Călin, București, 1998, p. 5-6.

21
4 Primii pași ai unei comportări manierate

4.1 La școală

Odată cu intrarea în şcoală, copilul pătrunde într-un univers nou, cu multe elemente
necunoscute, în care i se conferă rolul de elev. Deși deține un „bagaj” de cunoștințe
concretizat în „cei șapte ani de acasă”, el se vede pentru prima dată confruntat cu persoane
care dețin controlul, altele decât părinții, și cu colegi care nu îi sunt nici frați, nici surori.
Învăţarea devine tipul fundamental de activitate, care îi solicită intens intelectul şi determină
dezvoltarea unor capacităţi şi strategii de învăţare. Micuțul face achiziţii importante
(deprinderile de citit-scris şi de operare cu simboluri matematice) care, ulterior, constituie
condiţia şi instrumentul însuşirii celorlalte achiziţii.
Învățarea produce o modificare sistematică a conduitei, a capacităţii de înțelegere, gândire
și acțiune a copilului, care are ca rezultat adaptarea sa la mediul școlar. Consider că achizițiile
de bază nu sunt suficiente pentru el. În opinia mea, ar trebui completate cu învățarea regulilor
de comportare civilizată reunite într-o disciplină obligatorie de sine stătătoare. Prin
intermediul predării, într-o manieră organizată și sistematică, a codului bunelor maniere, pe
baza unui manual care să dea lecțiilor greutate și autoritate, s-ar îmbunătăți considerabil viața
elevilor dar și a noastră.
Școala este o lume complicată, iar copiii au nevoie de cât mai multe informații ca să îi
poată face față cu succes. Ea este primul loc în care bunele maniere încep să îi aducă foloase
copilului, atât timp cât el deține și aplică un minim de cunoștințe în acest domeniu. Fiind un
membru al grupului școlar prin apartenența sa la colectivul de elevi din care face parte,
respectând regulile clasei, școlarul învață cu conștiinciozitate cum să se comporte astfel încât
să devină mândru de el însuși, să își întărească respectul de sine, precum și relațiile cu ceilalți
colegi, ca în final să ajungă un învingător. Pregătit încă de mic în acest sens, el va deveni o
persoană adultă manierată, iar gesturile de politeţe şi respect vor constitui un reflex, devenind
ceva firesc în comportamentul său cotidian. În concluzie, bunele maniere constituie „cheia”
către succesul lor social, iar calitatea educației oferite reprezintă baza devenirii umane într-o
lume morală, civilizată și plină de respect față de semeni.

22
4.1.1 În timpul orelor de curs

La școală, elevii petrec cea mai mare parte a timpului în sala de curs. Imediat ce clopoțelul
anunță sfârșitul recreației, ei au obligația de a se întoarce în clasă. La sosirea profesorului sau
a unei alte persoane străine, școlarii se ridică toți odată, având trunchiul drept și privirea
îndreptată spre acesta, răspund la salut, apoi se așază în bănci sau pe scaune, fără să facă
zgomot, nu înainte de a primi îndemnul „Luați loc!”.
Pe parcursul orei, școlarii trebuie să păstreze liniștea și să fie cât se poate de atenți la
lecții. Totodată ei trebuie să aibă o poziție corectă în bancă, așezându-se la fel cum s-ar așeza
acasă la masă. Profesorul observă cu ușurință interesul elevului pentru oră și respectul pe care
acesta i-l acordă prin felul în care stă în bancă. Astfel, dacă școlarul stă întins peste pupitru,
cu capul rezemat în mâini, abordând un aer plictisit și indiferent, înseamnă că nu este prea
dornic de a participa la lecții.
Unui elev binecrescut nu-i este permis să-și corecteze direct dascălul, în fața clasei, atunci
când se întâmplă ca acesta să-i citească greșit numele ori să omită vreo literă în timp ce scrie
pe tablă. Oricât de nostimă ar fi această situație, trebuie să facă un efort să-și înfrângă dorința
de a râde (în hohote sau chicotind) ori de a face comentarii interminabile.
Școlarii nu răspund la întrebările profesorului fără a fi solicitați de acesta, nu vorbesc cu
colegii, nu le trimit bilețele, nu le fac diverse semne. Zâmbetele și privirile invidioase sau
disprețuitoare, în cazul elevilor mai mari, nu își au locul pe chipul unui copil manierat. De
asemenea, nu întrerup profesorul în timp ce acesta vorbește. Dacă au de întrebat ceva, ridică
mâna și vorbesc abia după ce obțin permisiunea acestuia. Dacă au nevoie de un instrument de
scris sau orice alt obiect care poate fi împrumutat de la un coleg, tot prin ridicarea mâinii și
anunțarea profesorului pot obține ceea ce le lipsește.
Un obiect căzut de pe catedră va fi ridicat de către elevul aflat în imediata apropiere. Dacă
un coleg a scris ceva greșit pe tablă, ceilalți nu trebuie să strige și să atenționeze profesorul.
Pot doar să ridice mâna, așteptând permisiunea acestuia, după care unul se adresează, zicând:
„Domnule profesor, dați-mi voie să spun că există o greșeală ...”.20

20
T. Cosma, Mereu politețea! Ghid de comportare civilizată pentru copii și tineri (ediția a II-a revăzută),
Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2008.

23
 Dacă elevii sunt răciți și tușesc sau strănută, obligatoriu își acoperă gura cu o batistă sau
un șervețel. În cazul în care au o problemă (de sănătate sau fiziologică) anunță profesorul prin
ridicarea mâinii, apoi îi adresează rugămintea de a li se permite să iasă din clasă.
Nu este frumos să răsfoiască zgomotos filele cărții sau ale caietului, cu degetul muiat din
când în când în gură. De asemenea, elevii nu trebuie să sară din bancă și să privească pe
fereastră atunci când aud diferite sunete provenite din exterior. Din contră, trebuie să-și
înfrângă curiozitatea și să se concentreze doar asupra activității pe care o desfășoară.
Este total nepoliticos, chiar dacă a sunat clopoțelul, ca elevii să-și strângă cărțile și caietele
și să se ridice din bancă înainte ca profesorul să spună că ora s-a încheiat, iar ei sunt liberi.
Acest comportament practic obligă cadrul didactic să plece din clasă.

4.1.2 În timpul recreațiilor

Un elev manierat trebuie să dea dovadă de o comportare civilizată atât în orele de curs, cât
și în timpul recreațiilor. El nu trebuie să uite nici o clipă că se află într-o instituție care oferă
educație, iar el este cel mai important „produs” al acesteia. Ca atare, elevii trebuie:
 să păstreze curățenia în clasă (aerisind, udând florile, punând hârtiile la coșul de
gunoi, ținând ordine pe bancă și în bancă etc.), dar și în școală, prin aceasta dovedind respect
pentru munca celor din jur;
 să șteargă tabla sau să ridice buretele de jos, nu să privească cu nepăsare profesorul
care execută aceste mișcări;
 să folosească în mod corespunzător toaleta școlii;
 să nu producă vreo stricăciune (să spargă geamurile, să scrie pe pereți, să zgârie
obiectele de mobilier sau pereții, să rupă perdelele sau ușa etc.);
 să aibă o conduită frumoasă, străduindu-se să observe ceea ce este bun la colegi;
astfel, nu trebuie să ezite să aprecieze scrisul frumos al unui camarad sau maniera de a povesti
a acestuia; de asemenea, să mulțumească aceluia care i-a dat un sfat bun, să-l asculte cu
atenție pe cel supărat etc.;
 să salute colegii la intrarea în clasă sau să răspundă atunci când ei sunt salutați;
 să-i ocrotească pe cei mai mici decât ei;
 să nu se îmbrâncească sau să se bată, să nu alerge pe coridoare, să nu pună piedici
colegilor, căutând astfel să se amuze pe seama lor;

24
  să-și ceară imediat scuze dacă pe holul aglomerat al școlii au lovit, din greșeală, un
copil și chiar să-l întrebe dacă a pățit ceva; folosirea acestor cuvinte denotă considerație față
de semeni;
 să se comporte cu multă grijă cu colegii bolnavi sau cu cei care au un handicap, să îi
primească în mijlocul lor cu bucurie, tratându-i fără deosebire;
 să nu fluiere sau să țipe, să nu vorbească urât cu sau despre colegi, jignindu-i; din
contră, datoria lor este să atenționeze cu multă grijă un camarad care a greșit, arătându-i, între
patru ochi, că nu este bine cum a procedat;
 să-i spună profesorului dacă unii colegi se comportă urât cu ei și nu pot rezolva
singuri, prin vorbă bună, aceste situații, pentru că acesta este singurul în măsură să găsească
soluția potrivită.
De asemenea, este plăcut să constați că un băiat manierat ajută o fată, ridicând penarul pe
care l-a scăpat sau acordându-i prioritate la intrarea ori la ieșirea din clasă (figura 6) sau din
școală.

Figura 6. Intrarea în clasă

4.1.3 Dascălii noștri

Elevii trebuie să se comporte foarte politicos cu cadrele didactice. Familia iartă mai ușor
anumite greșeli ale copiilor, dar școala, această instituție care oferă educație, nu admite
impolitețea. Ca atare, elevii trebuie să afișeze o conduită aleasă și cuviincioasă, prin care să
atragă prețuirea și admirația profesorilor.

25
 La intrarea în școală, elevul are obligația să salute cadrele didactice pe care le întâlnește,
indiferent dacă sunt profesorii clasei sau nu. Dacă se întâlnește însă cu un profesor de mai
multe ori în cursul unei zile, nu e nevoie să-l salute decât prima dată. Când îl va întâlni din
nou se va da deoparte și va zâmbi, aplecând ușor capul, cu privirea către acesta. Totodată,
trebuie să vorbească politicos, să se adreseze mereu cu „dumneavoastră”, niciodată cu „tu”.

Formulele de adresare corespunzătoare sunt: Doamnă / Domnișoară învățătoare /

profesoară, Domnule învățător / profesor, Doamnă directoare, Domnule director.

Ori de câte ori elevul dorește să ceară ceva spune „Vă rog!”, iar atunci când greșește sau
deranjează cu ceva, își cere scuze.

Când dascălul discută cu o persoană adultă sau cu un elev, școlarul nu trebuie să intervină
înainte de terminarea convorbirii. Dacă este o comunicare ce nu suferă amânare, va folosi o
formulă politicoasă, de genul: „Doamnă profesoară, vă rog să mă scuzați dar trebuie să vă
spun ceva foarte important.”

Uneori, elevii sunt rugați de profesori să-i ajute să ducă, spre exemplu, o hartă la
cancelarie, să transmită o comunicare colegilor etc. În această situație, ei își vor arăta
disponibilitatea, spunând: „Da, cu plăcere, doamnă învățătoare!”. Este de preferat ca elevul
să se ofere din proprie inițiativă să ajute profesorul, altfel refuzul său va fi catalogat drept o
impolitețe crasă, de neconceput. Dacă totuși există o cauză care îl poate împiedica să dea curs
solicitării profesorului, trebuie să găsească o explicație politicoasă, eventual oferind o
alternativă: „Vă rog să mă scuzați dar trebuie să-l anunț pe tatăl meu (care mă așteaptă la
poarta școlii) că voi întârzia un pic. N-ar putea să vă ajute colegul meu ...?”.

Tradiția spune că este politicos ca de 1 Martie școlarii să ofere câte un mărțișor, iar de 8
Martie, câte o floare doamnelor învățătoare / profesoare și doamnelor directoare, ca simbol al
sosirii primăverii.

Elevii trebuie să se poarte civilizat nu numai cu profesorii și cu colegii de clasă, ci și cu

toate celelalte persoane din școală, respectiv cu: doamna directoare, doamna secretară,
doamna bibliotecară, doamna doctor, doamna asistentă, cu cei care asigură paza și cu
personalul care se ocupă de curățenia în școală. Ei trebuie să salute toate persoanele
enumerate, să le vorbească frumos, fiind cât se poate de respectuoși.

Uneori, în școală, pot intra și părinții care doresc să vorbească fie cu propriul copil, fie cu
anumiți profesori. Elevii au obligația de a-i saluta, de a fi amabili și de a răspunde cuviincios

26
la întrebările acestora. Dacă intențiile părinților nu sunt tocmai potrivite atunci trebuie anunțat
învățătorul / dirigintele sau orice persoană matură din apropiere.21

4.2 În familie

Purtarea politicoasă se învață și se manifestă mai întâi în familie, se continuă în școală,

mai târziu în societate. Copilul care nu este politicos cu părinții și bunicii, nu va fi politicos
nici cu străinii.
Părinții au datoria să le imprime copiilor regulile de comportare civilizată încă de la vârste
foarte fragede. Procesul educativ se realizează cel mai bine în timp ce aceștia interacționează
direct cu micuții. Pe măsură ce părinții îi învață regulile de etichetă, trebuie să le explice și de
ce este necesar ca acestea să fie respectate. Numai așa vor putea fi siguri că prichindeii vor
deveni niște copii cu adevărat manierați.
Celebra scriitoare Emily Post spunea: „Dragostea, grija, considerația și politețea sunt patru
ingrediente pentru o familie fericită. Totuși, mai există unul – respectul.”22 Dacă membrii
unei familii vor ține cont de aceste aspecte în orice moment al vieții lor atunci relațiile dintre
ei vor fi trainice, iar timpul petrecut împreună va fi foarte plăcut.
Fiecare membru al familiei contribuie cu anumite lucruri la realizarea unui climat de
armonie și bună înțelegere. Atunci când copilul își îndeplinește îndatoririle gospodărești, se
poartă respectuos, este corect, conștiincios la învățătură și cuminte înseamnă că și-a făcut
datoria din plin și merită dragostea și aprecierea celor din familia sa.

4.2.1 Politețea față de membrii familiei

Fiecare dintre noi este mai relaxat atunci când se află acasă. Se spune că în familie nu este
nevoie de atâtea politețuri, în special între frați, ceea ce este cu totul greșit. Ar însemna ca
atunci când pătrundem în universul familiei să lăsăm deoparte bunele maniere și să devenim
alți oameni.

21
T. Cosma, Mereu politețea! Ghid de comportare civilizată pentru copii și tineri (ediția a II-a revăzută),
Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2008, p. 134-143.
22
P. Post, C. Post Senning, Codul Emily Post al bunelor maniere pentru copii (ediția a IV-a), Editura
CORINT JUNIOR, București, 2009, p. 37.

27
 Comportamentul politicos generează bună-dispoziție și respect, previne sau aplanează mai
ușor situațiile conflictuale, ne înconjoară cu dragoste și căldură sufletească, creând un stil de
viață sănătos.
În relația sa cu membrii familiei, un copil manierat trebuie să vorbească frumos, având o
tonalitate potrivită a vocii, să-i salute dimineața, pe timpul zilei și seara, când merg la culcare
și, nu în ultimul rând, să folosească întotdeauna expresia „Te rog!”. Dacă primește un cadou,
o laudă, un compliment sau un sfat, să nu uite niciodată să mulțumească, folosind un ton cald
și îndatoritor față de acea persoană.
Fiecare copil este dator să asculte întotdeauna cu respect sfaturile părinților deoarece
aceștia îi doresc numai binele. De asemenea, trebuie să fie politicos cu mama și bunica,
lăsându-le să intre primele în cameră, oferindu-le apoi cel mai confortabil loc. În relațiile cu
frații și surorile mai mici este important să manifeste o atitudine ocrotitoare deoarece aceștia
au nevoie de vorbele plăcute, de ajutorul și de exemplul fratelui mai mare.
Dacă face vreo poznă și este dojenit, copilul trebuie să-și ceară imediat scuze, străduindu-
se să nu mai repete greșeala; nicidecum nu trebuie să se bosumfle sau să-i certe el pe cei care
îi fac observații pentru că nu este politicos. De asemenea, nu trebuie să se supere pe părinți
sau pe bunici ori să-i deranjeze atunci când aceștia se odihnesc sau când au musafiri.
Un elev conștiincios nu trebuie să aștepte îndemnul părinților de a-și face temele sau
ordine în propria cameră deoarece acestea reprezintă sarcinile sale zilnice în familie.
Totodată, el trebuie să efectueze diferite treburi gospodărești potrivite vârstei.
Un gest politicos este acela de a fi atent cu toți cei dragi din familia sa, facându-le o
surpriză plăcută de zilele lor onomastice și aniversare. Cu siguranță aceștia vor fi
impresionați de gestul său și îl vor aprecia mai mult, chiar dacă darul oferit nu este valoros.
Rezultatele obținute la învățătură, ajutorul dat familiei, respectul acordat părinților și
bunicilor, dragostea manifestată prin întreaga sa purtare frumoasă față de cei dragi constituie
cele mai de preț daruri care pot fi oferite de orice copil membrilor familiei sale.

4.2.2 Maniere cu apă și săpun

Curățenia corpului este cel mai important aspect de care trebuie să țină cont un copil
civilizat. Ea nu poate fi înlocuită cu nimic. De aceea, este necesar ca încă din anii copilăriei
micuții să învețe și să respecte regulile de igienă personală. Ca atare, săpunul, pasta și periuța

28
vor fi folosite cu regularitate, nu înainte ca aceștia să înțeleagă faptul că este foarte neplăcut
să te afli în compania unei persoane care nu are obiceiul să se spele pe trup și pe dinți.
A se spăla cu rigurozitate este cel mai clar semn al unui copil binecrescut. Astfel, din
primul moment al zilei acesta va folosi cât mai multă apă și cât mai mult săpun. Este
obligatoriu să se spele dimineața, după ce se trezește și seara, înainte de culcare, iar în timpul
zilei, atunci când este necesar. Părul trebuie să fie curat și pieptănat. Dinții se curăță
dimineața, seara și după fiecare masă (dacă este posibil). Acest lucru îl va salva pe copil de
multe neplăceri.
Hainele trebuie schimbate și spălate cât mai des cu putință pentru că ele se impregnează cu
mirosul de transpirație care se face simțit și la copii, nu numai la adulți. Dacă nu se
procedează astfel, cu siguranță vor fi ocoliți de prieteni, de colegi.
Un alt amănunt ce nu trebuie uitat de copii este acela de a nu folosi parfumuri. Cel mai
plăcut parfum, la această vârstă, este mirosul veșmintelor curate și al corpului proaspăt spălat.

4.2.3 Cum mâncăm?

Arta de a mânca, de a se îmbrăca și de a purta o conversație constituie cele trei aspecte

importante ce caracterizează o persoană frumos educată. Dacă aceasta dă dovadă de bune
maniere la masă va reuși cu siguranță să creeze o puternică impresie celor din jur. Fie că se
desfășoară într-un cadru restrâns, fie într-unul protocolar sau în orice altă situație, manierele
la masă trebuie să tindă spre perfecțiune. Orice greșeală va fi ușor observată, făcând o
impresie proastă. Deși cei mai mulți dintre noi considerăm că îndemânarea de a mânca cu
eleganță este un talent nativ, nu este nici pe departe așa. Deprinderea de a mânca elegant
trebuie învățată și exersată astfel încât orice persoană să devină sigură de sine, informată și
încrezătoare în abilitățile sale.23
În familie, mesele nu se supun însă unor reguli prea rigide, dar acest lucru nu presupune
existența unor neglijențe sau a unor libertăți precum: mâinile nespălate, ținuta în pijama, fața
de masă pătată. Ziua de duminică, atunci când toată familia este reunită, constituie un bun
prilej pentru copil de a exersa bunele maniere la masă, sub atenta supraveghere a părinților,
bunicilor sau a fraților mai mari. Pe măsură ce va crește, micuțul va constata singur efectul
pozitiv al acestui exercițiu pentru viitoarea sa prezență în societate. Dar aplicarea normelor de

23
M. Mitchell, Ghidul manierelor elegante pentru secolul al XXI-lea (ediția a II-a), Editura PARALELA
45, Pitești, 2009, p. 55-63.

29
conduită la masă nu trebuie să se rezume doar la ziua de duminică. Totodată, părinții nu
trebuie să-i întrerupă frecvent pe copii în vederea atenționării lor asupra unor comportamente
incorecte în anumite momente ale mesei. Ei învață cu ușurință din modelele oferite de adulți.
Puterea exemplului este determinantă la această vârstă.
Chiar dacă este o masă obișnuită și nu una festivă, ea trebuie frumos aranjată ca să facă
plăcere celor care vor mânca. Un vechi dicton spune că „omul inteligent se hrănește cu ochii”.
În ceea ce privește așezarea la masă, mai întâi iau loc bunicii, apoi părinții și la urmă copiii,
fiecare stând cât mai aproape de masă, pe scaunul indicat de gazdă. Locurile stabilite vor fi
respectate de fiecare dată.24
Este politicos să începem să mâncăm după ce s-a așezat toată lumea la masă și toți au fost
serviți, nu înainte, însă, de a ne spăla pe mâini. Vom respecta și reguli ce privesc:
a) Ținuta
 Nu facem mișcări dezordonate sau inutile.
 Nu ținem coatele pe masă (putem sprijini mâinile doar în zona încheieturii).
 Atunci când mâncăm folosim doar mâinile și antebrațele, pe care le ținem cât mai
aproape de corp, ca și când am avea niște cărți sub brațe. Cu toate acestea, corpul
trebuie să fie destins, nu încordat (figura 7).
 Nu punem picioarele nici sub scaun, dar nici prea departe în față, pentru a nu-l
incomoda pe cel care stă vizavi.
 Nu batem în masă, în pahare sau în farfurii cu tacâmurile, nu gesticulăm cu ele.
În anul 1926, Ethel Frey enumera cei patru „nu” de care trebuie să ținem seama la masă:
„Nu te joci cu tacâmurile, nu faci cocoloașe din miezul de pâine, nu trasezi modele pe fața de
masă cu cuțitul și nu faci echilibristică cu solnița – toate acestea sunt intolerabile.”

24
A. Marinescu, Codul bunelor maniere astăzi (ediția a III-a revăzută și adăugită), Editura HUMANITAS,
București, 2008, p. 130.

30
 Figura 7. Ținuta la masă
b) Modul de folosire a tacâmurilor
 Tacâmurile, la fel ca paharele și ceștile, se țin cu toată mâna, cu cele patru degete
unite. Nu le ținem nici foarte strâns, nici prea lejer pentru a nu le scăpa la cea mai mică
mișcare.
 Lingura se ține ca un creion îndreptat spre gură, între degetul mare și cel arătător,
fiind dirijată cu ajutorul celui mijlociu și al încheieturii mâinii; furculița, cu dinții în jos,
iar cuțitul cu degetul arătător fixat deasupra locului unde începe mânerul.
 Lingura, lingurița și cuțitul se țin întotdeauna în mâna dreaptă, iar furculița în mâna
stângă atunci când folosim cuțitul în același timp cu ea.
 Mâncarea se ia din farfurie cu furculița ajutată de cuțit (furculița în mâna stângă, iar
cuțitul în mâna dreaptă).
 Nu se încarcă excesiv lingura sau furculița.
 Atunci când rupem pâinea sau când bem, sprijinim cuțitul și furculița de marginea
farfuriei.
 Cuțitul nu se introduce niciodată în gură.
 Lingura, lingurița și furculița se ridică încet la gură, aplecând ușor capul și
trunchiul.
 Dacă scăpăm un tacâm pe jos din neatenție, cerem altul, nu-l ștergem și nici nu
suflăm peste el pentru a-l folosi mai apoi.

31
  Evităm orice zgomot: plescăitul, sorbitul, ciocnitul tacâmurilor de veselă etc.
 Când am terminat de mâncat, cuțitul și furculița se așază în farfurie paralel, cu
mânerul înspre dreapta: furculița cu dinții în jos, cuțitul culcat, cu lama spre furculiță.
Mai precis, cele două tacâmuri se pun în poziția acelor ceasului care indică ora 5 și 20.
Dacă farfuria este goală și punem tacâmurile încrucișat, este semn că dorim să mai fim
serviți din felul respectiv.
c) Utilizarea șervetului
 Înainte de a începe să mâncăm, punem șervetul pe genunchi, fără să-l despăturim
complet. Îl folosim doar pentru a ne tampona buzele.
 La sfârșitul mesei, acesta se așază lângă farfurie, fără să-l împăturim.
 Șervețelul de hârtie se folosește cu discreție, cât mai rar cu putință, prin tamponare
și nu prin frecare, în următoarele situații: înainte și după ce bem, înainte de a vorbi sau
la sfârșitul mesei. El nu se pune pe genunchi, ci se ține pe masă.25
d) Activitatea propriu-zisă de a mânca
 Pâinea se ia cu mâna din coșuleț. Nu mușcăm din felie, ci rupem, cu ambele mâini,
bucăți potrivite, pe măsură ce avem nevoie.
 Dacă supa este prea fierbinte, nu suflăm în ea, ci luăm de pe margine câte puțin sau
așteptăm să se răcească. Apoi o mâncăm fără a sorbi zgomotos.
 Nu ținem cu mâna farfuria din care mâncăm, nu înclinăm farfuria pentru a lua ultima
picătură de supă sau ciorbă.
 Când suntem serviți, întotdeauna trebuie să luăm de pe platou bucata cea mai
apropiată de noi, indiferent de mărime. Tăiem din friptură doar porția pentru următoarea
înghițitură.
 Nu vorbim și nici nu bem când avem gura plină.
 Băutura se bea cu înghițituri mici, fără zgomot, numai la sfârșitul mesei.
 Nu mâncăm grăbiți, ci mestecăm bine mâncarea, cu gura închisă.
 Nu este politicos să refuzăm un anumit fel de mâncare și nici să-l criticăm.
 Dacă avem nevoie de ceva care nu se află în apropierea noastră, nu ne întindem
peste masă, ci rugăm pe cineva să ne dea ceea ce dorim.
e) Finalul mesei

25
Ibidem, p. 151-153.

32
 Ne ridicăm de la masă numai atunci când au terminat toți de mâncat și nu uităm să
mulțumim pentru masă și să apreciem mâncărurile consumate, aducând laude celei care le-a
preparat.
Acasă, copiii trebuie să ajute atât la așezarea cât și la strângerea mesei, fără a aștepta
îndemnul mamei. Celor mici le face chiar o deosebită plăcere să efectueze aceste treburi
casnice.

4.2.4 Să nu uităm de vecini !

Manierele se folosesc nu numai în familie și între prieteni, ci și în relațiile cu vecinii, fiind

la fel de importante. Chiar dacă locuim la bloc sau la curte, buna-cuviință nu trebuie să ne
părăsească nici o clipă astfel încât viața să decurgă normal pentru toți. O persoană manierată
trebuie să se comporte civilizat cu vecinii, tratându-i cu amabilitate, respect și înțelegere.
Regulile esențiale de bună conviețuire cu vecinii impun să facem cunoștință cu cei noi,
sprijinindu-i, totodată, să se integreze în comunitate. Copiii trebuie învățați să-i salute pe
vecini oriunde aceștia s-ar afla (pe scări, în lift, pe stradă) și să nu-i deranjeze nici prea
devreme, nici prea târziu și nici în orele de odihnă de după-amiază, făcând gălăgie, jucându-se
zgomotos, exersând la diferite instrumente muzicale.
Buna-creștere ne obligă să le vorbim politicos, să avem tot timpul zâmbetul pe buze,
evitând orice disensiune. De asemenea, e frumos să îi ajutăm, în limita posibilităților,
indiferent de oră sau de problemă și să le respectăm convingerile și deprinderile, dacă nu sunt
împotriva bunului-simț.
Chiar dacă vecinii noștri sunt oameni cumsecade, aceasta nu înseamnă că avem voie să îi
sâcâim cu telefoane sau vizite pentru a împrumuta diverse lucruri. Dacă totuși luăm cu
împrumut un obiect de la vecini, îl returnăm într-o stare la fel de bună ca atunci când l-am
primit. Trebuie să avem grijă de el și în niciun caz să nu-l împrumutăm și noi mai departe.
Dacă dorim să le facem o vizită îi vom anunța întotdeauna în prealabil.
Există și alte situații prin care putem să ne arătăm considerația față de persoanele care
locuiesc lângă noi. Astfel, în cazul în care organizăm o petrecere, este politicos să-i anunțăm
și pe vecini, ca să nu fie surprinși de larma care se va auzi ulterior. Nu este frumos nici să
ascultăm muzică dând sonorul foarte tare. Chiar dacă știm că vecinii de la etajul inferior nu
sunt acasă, nu trebuie să scuturăm covorul sau fața de masă peste balcon. A trăi în bună

33
înțelegere cu vecinii înseamnă a păstra curățenie în locurile comune, a achita obligațiile ce țin
de întreținerea și repararea utilităților dar și de înfrumusețarea spațiilor comune și de
ocrotirea mediului ambiant.
Cartierul și mediul în care trăim reprezintă marea noastră familie. De aceea, trebuie să le
păstrăm la fel de curate precum propriul nostru cămin. Printre membrii acestei familii extinse
se numără și vecinii. Dacă vom ști să comunicăm cu aceștia, să le înțelegem nevoile, să ne
purtăm cât mai politicos cu putință, abordând o atitudine responsabilă, ne vom dori să
petrecem mai mult timp în mijlocul lor pentru că manierele vor face vecinii să fie din ce în ce
mai buni, mai umani. Astfel, relațiile vor deveni mai trainice, iar viața mai ușoară și mai
frumoasă.

4.3 În timpul liber

„Nivelul de civilizație al unui om poate fi apreciat în funcție de modul în care își petrece
timpul liber”, spunea scriitoarea Aurelia Marinescu.26 Desigur, adulții pot găsi numeroase
modalități prin care să se relaxeze, să se deconecteze de la obligațiile cotidiene. Pentru copii,
însă, timpul liber înseamnă vacanță (excursii și tabere), lecții mai puține, plimbări în parc,
petreceri de zile onomastice sau aniversare și joacă, multă joacă în compania prietenilor pe
care îi invită acasă la ei sau la care se duc, în calitate de oaspeți.

4.3.1 Când avem musafiri

Persoanele care vin în vizită se numesc musafiri, iar cea care i-a invitat este gazda. Există
mai multe categorii de musafiri:
− cei care vin în urma unei invitații adresate de gazdă;
− cei care își anunță, printr-un telefon, intenția de a face o vizită;
− cei care sună la ușă dar nu au fost invitați și nici nu au anunțat în prealabil.
În cazul celei de a doua situații, nu este politicos să ne exprimăm refuzul față de intenția
celui care dorește să ne facă o vizită. Este bine chiar să-l rugăm să precizeze data și ora când
va veni. Dacă exact în ziua și la ora respectivă suntem ocupați, ne vom cere scuze și vom
încerca să amânăm vizita pentru o dată ulterioară.

26
A. Marinescu, Codul bunelor maniere astăzi (ediția a III-a revăzută și adăugită), Editura HUMANITAS,
București, 2008, p. 272.

34
 Musafirii neanunțați nu trebuie catalogați ca fiind persoane needucate deoarece există
posibilitatea de a avea o problemă urgentă care poate fi rezolvată numai cu ajutorul nostru.
Manierele presupun din partea noastră un comportament civilizat: îi poftim în casă, le oferim
ceva de băut (un ceai, un suc) și de mâncat (niște fructe, prăjituri, alune), așteptând să ne
spună, din proprie inițiativă, motivul vizitei.
La sărbătorirea zilelor onomastice sau aniversare, gazda trebuie să fie obligatoriu acasă și
să aibă o ținută vestimentară decentă și curată, care să exprime bun-gust.
Sosirea invitaților reprezintă un prilej de bucurie pentru gazdă. De aceea, aceasta trebuie
să-i întâmpine cu zâmbetul pe buze, poftindu-i în casă, de regulă în sufragerie, și invitându-i
să ia loc, printr-un gest discret. Nu este politicos ca musafirii să se descalțe la ușă. Totuși,
pentru o astfel de situație, gazda este obligată să aibă pregătiți niște papuci, pe care să-i ofere
dacă musafirul insistă să facă acest lucru.27
Cel care primește oaspeți trebuie să fie amabil și să se comporte astfel:
 să primească cu bucurie orice dar, oricât de neînsemnat ar fi el;
 să deschidă fiecare cadou de față cu persoana de la care l-a primit dar și cu ceilalți
musafiri, admirându-le pe toate și mulțumindu-le invitaților cu căldură pentru fiecare atenție;
nu este cuviincios să spună: „Vai, dar de ce v-ați deranjat? Nu era nevoie!”;
 să așeze imediat florile primite într-o vază cu apă;
 să-i îndemne pe invitați cu bunăvoință să guste din mâncărurile pregătite în cinstea
lor, fără a se lăuda singură;
 să taie tortul în fața tuturor, după ce au fost stinse lumânările;
 să fie atent cu toți invitații, să observe dacă le lipsește ceva, să-i antreneze în discuție
prin abordarea unor subiecte de larg interes;
 să nu intre în contradicții cu musafirii, să nu le facă observații sau să-i critice;
 să regleze muzica în așa fel încât aceasta să nu acopere vocile invitaților, permițându-
le comunicarea; televizorul va fi oprit, putând funcționa doar în cazul unei emisiuni care
interesează pe majoritatea musafirilor;
 să nu zorească oaspeții, uitându-se frecvent la ceas, ca și când s-ar fi plictisit de ei și
ar dori ca aceștia să plece mai repede;
 să se ocupe tot timpul de invitați, acordându-le multă atenție; în consecință, nu trebuie
să citească, să se uite la televizor, să se ocupe de curățenie, neglijându-i.

27
Ibidem, p. 88.

35
 La plecare, gazda trebuie să mulțumească oaspeților pentru faptul că au răspuns invitației,
apoi să-i conducă până la ușă, până la lift, până la ieșirea din bloc sau din curte.

4.3.2 În vizită

Vizita are niște reguli stricte ce trebuie respectate astfel încât să nu fim etichetați drept
ignoranți în ceea ce privește comportarea civilizată.
În primul rând, așa cum am arătat mai sus, mergem în vizită doar dacă suntem invitați.
Există însă și câteva excepții. Astfel, la persoanele foarte apropiate (rude) putem merge și
fără invitație. Totuși avem obligația să-i anunțăm printr-un telefon. Vizitele inopinate se pot
face doar în anumite situații: pentru a anunța un accident sau un deces, pentru a cere ajutor
într-o situație ce nu suferă amânare etc.
În al doilea rând, trebuie să avem grijă să nu întârziem mai mult de sfertul academic dar
nici să ajungem mai devreme de ora fixată pentru că nu este cuviincios. De asemenea, trebuie
să respectăm durata unor astfel de vizite și anume: vizitele anunțate durează de obicei între 1
și 3 ore, iar celelalte nu mai mult de 15-30 minute.
În calitate de musafiri este politicos să oferim gazdei un buchet de flori. Dacă este vorba de
o zi onomastică sau aniversară atunci e binevenit și un cadou. Un om manierat va face o
surpriză și copiilor gazdei, aducându-le fructe, dulciuri sau jucării.
Ținuta este și ea importantă. În vizită trebuie să fim veseli, sociabili și bine dispuși.
Totodată vom fi atenți să nu deranjăm gazdele sau pe ceilalți invitați, să nu monopolizăm
discuția dar nici să fim tăcuți, să nu vorbim prea tare sau să facem glume proaste.
La masă ocupăm locul indicat de gazdă, chiar dacă nu este pe placul nostru. Mâncăm și
bem ceea ce ni se oferă dar nu înainte de a fi invitați. Este politicos să mâncăm aproape tot ce
avem pe farfurie însă nu trebuie să golim platoul cu prăjituri. În schimb, este o gravă
impolitețe și o jignire la adresa gazdei să nu gustăm din mâncarea pregătită.
Nu plecăm acasă în timpul mesei și nici imediat după masă. Dacă, totuși, ceilalți musafiri
s-au retras, nu vom zăbovi nici noi prea mult. Ne luăm rămas bun de la gazdă, nu înainte de a-
i mulțumi pentru ospitalitate și asigurând-o de faptul că ne-am simțit bine. Nu trebuie să ne
cerem scuze pentru deranj deoarece atunci când am venit în vizită am acceptat o invitație.
Bunele maniere spun că acum este momentul să lansăm și noi o invitație pentru o dată
ulterioară, pentru că vizitele presupun reciprocitate. De altfel, în urma oricărei vizite se
impune ca și noi, la rândul nostru, să devenim gazde.
36
 Imediat ce am ajuns acasă, este politicos să dăm un telefon gazdei pentru a-i mulțumi încă
o dată pentru tot ce ne-a oferit.

4.3.3 Despre cadouri

De nenumărate ori, de-a lungul vieții, ne aflăm în postura de a oferi și de a primi cadouri.
A oferi un cadou este un gest frumos dar nu obligatoriu. În fapt, el reprezintă decizia
persoanei care face acest lucru. În societate există oameni mărinimoși, care oferă daruri
oricând cu mare plăcere dar, din păcate, există și oameni zgârciți. Menirea cadoului este să
bucure, să însenineze, să netezească relațiile dintre oameni, producând o mare plăcere în
special celui care primește, cu condiția să fie dăruit din suflet și dezinteresat.
Modalitatea de a oferi și de a primi un cadou se poate învăța. În Japonia, de pildă,
cunoscută sub numele de Țara politeții 28
, se organizează cursuri pe această temă deoarece
oamenii manierați trebuie să țină cont, atunci când vor să ofere un cadou, de anumite aspecte:
Când oferim cadouri? – în general, oferim cadouri în semn de mulțumire sau ca să
felicităm pe cineva cu anumite ocazii: la zile de naștere și onomastice, de 1 și 8 Martie, de
Crăciun, de Paște, la sărbătorirea unor evenimente (câștigarea unui concurs, reușita la un
examen, absolvirea unui ciclu de învățământ etc.). Persoanelor foarte dragi le putem face
oricând câte un cadou, nu doar la ocaziile enumerate mai sus.
Cui oferim cadouri? – putem oferi cadouri tuturor, ori de câte ori este cazul.
Când suntem invitați de cineva care celebrează un eveniment, oferim cadoul sărbătoritului.
Bunele maniere spun că este elegant să dăruim un buchet de flori și mamei acestuia.
Când mergem la ziua de naștere sau onomastică a celor mai buni prieteni ori colegi le
putem aduce un mic dar, chiar dacă petrecerea nu se desfășoară acasă.
Celor din familie le putem face cadouri de câte ori există un prilej. În ceea ce privește
copiii, nu trebuie să fim la fel de generoși pentru că s-ar putea obișnui să aștepte în fiecare zi
un cadou, iar acest lucru îi va transforma, cu timpul, în niște copii răsfățați și egoiști.
Ce cadouri oferim? – putem dărui orice obiect, cu condiția ca acesta să fie util, frumos și
să provoace o adevărată bucurie celui care îl primește. Important este să nu facem exces de
cadouri pentru a nu minimaliza valoarea acestora și nici a noastră, cei care dăruim.

28
Ibidem, p. 280.

37
 Când alegem un cadou trebuie să ținem cont de eveniment, de vârsta, preferințele și
dorințele persoanei căreia îi este adresat. Astfel, copiii sunt încântați dacă primesc daruri ca:
jucării, dulciuri, cărți, reviste, instrumente de scris, de desenat sau colorat, truse de lucru
manual simple, CD-uri și DVD-uri cu jocuri sau filme, precum și cadouri din sfera
electronicelor (MP3 player, Play Station Portabil etc.).
Trebuie să avem grijă să nu le oferim cadouri care vor pune probleme părinților: animale
de companie, jucării complicate sau periculoase. De asemenea, nu se oferă în dar obiecte de
toaletă sau articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, întrucât micuții nu sunt interesați de
astfel de lucruri și nici nu este politicos. Acestea pot fi dăruite în special celor apropiați, care
fac parte din familie. Totodată, nu se oferă obiecte din casă ori cadouri primite cu alte ocazii,
dar care nu ne mai plac.
Un dar minunat și foarte prețios este cel făcut chiar de mâna noastră. Acesta este dovada
că ne-am implicat și am depus efort în crearea unui lucru unic pentru persoana pe care o
îndrăgim și o apreciem. Astfel, o scrisoare sau un desen va însemna mai mult decât o prăjitură
sau o jucărie.
Orice cadou se oferă însoțit de o floare. Deși toate florile sunt frumoase, trebuie să avem în
vedere câteva lucruri:
► Se pot dărui flori de orice fel, de la cele de câmp până la cele rare, dar nu prea mari și
nici prea pretențioase pentru a nu pune gazda în dificultatea de a le îngriji și transporta.
► De obicei, se oferă fără ambalaj, chiar dacă acesta este foarte frumos. În cazul în care
ambalajul s-a folosit special pentru a pune în evidență aranjamentul floral, el nu trebuie
îndepărtat.
► Florile se dăruiesc în număr impar, deoarece se spune că, în lume, totul are pereche. În
această situație, cea care le primește completează buchetul. Regula nu este valabilă în cazul
florilor de câmp sau a celor micuțe, cumpărate sau culese în mănunchi.
► Este de prost gust să oferi și chiar să ai în casă flori artificiale.
► Nu se dau flori băieților sau bărbaților decât dacă se află internați în spital.29
► Florile trebuie să fie proaspete și îndreptate în sus (figura 8) ca să se vadă frumuseţea
şi să se simtă parfumul.

29
Ibidem, p. 285-286.

38
 Figura 8. Cum oferim flori

Cum oferim cadourile? – împachetate cât mai frumos, în hârtii viu colorate, legate cu
panglici de diferite culori pe care e bine să le avem întotdeauna în casă. În funcție de ocazie,
le putem orna cu o crenguță de brad, o rămurică de vâsc, cu niște imortele sau cu puțin
asparagus. Valoarea unui dar este cu atât mai mare cu cât acesta este frumos ambalat și,
bineînțeles, primit la timp, adică exact în ziua în care are loc evenimentul.

Cărțile se pot oferi fără a fi ambalate. Nu scriem dedicații deoarece acestea nu pot fi date
decât de autori, traducători sau editori. În schimb putem strecura între filele ei o hârtie
îngrijită sau o carte de vizită, în cazul adulților, pe care vom scrie, pe scurt, câteva urări sau
gânduri bune adresate persoanei căreia îi oferim cartea, la sfârșit adăugând data și semnătura.
Și celelalte daruri trebuie însoțite de un bilet scris de mână, care să conțină urările de rigoare.
În cazul unei felicitări cumpărate, este bine să scriem și noi câteva cuvinte alături de textul pe
care deja îl conține. Dacă pe ambalajul cadoului este trecut prețul, el trebuie înlăturat cu grijă
înainte de a fi dăruit.

Cadoul se oferă întotdeauna în mod natural, cu gesturi firești, persoanei căreia îi este
destinat. Nu este politicos să atragem atenția celorlalți invitați vorbind tare sau făcând
anumite gesturi teatrale. De asemenea, nu este manierat nici să lăsăm cadoul pe o masă,
atenționându-l însă pe sărbătorit asupra acestui fapt.

39
 Dacă stăpânim toate aceste lucruri despre modul în care se oferă un cadou nu este suficient
deoarece este foarte important să știm și cum trebuie să primim cadourile. Bunul simț ne
obligă să primim cu bucurie orice dar, oricât de neînsemnat ar fi și să mulțumim cu căldură
persoanei care ni l-a înmânat. Îl despachetăm apoi de față cu aceasta și nu uităm să ne
manifestăm admirația în acel moment dar și pe parcursul serii, de mai multe ori. Chiar dacă
nu este încântată de cadou, o persoană frumos educată nu va spune niciodată: „Nu este ceea
ce-mi doream!” sau „Nu e prea grozav!”. În ceea ce privește florile, acestea se așază imediat
într-un vas cu apă.

4.3.4 În excursie și în tabără

Excursiile și taberele sunt poate cele mai îndrăgite activități extrașcolare de către elevi. Pe
tot parcursul anului așteaptă cu nerăbdare momentul când autocarul, trenul sau avionul se va
pune în mișcare și îi va duce către un ținut de basm. Școlarii merg în excursii și în tabere
pentru a se recrea, a se bucura de frumusețile naturii, a descoperi locuri necunoscute încă
pentru ei, a vizita diferite obiective turistice învăluite în negurile istoriei. Totul este încărcat
de mister, de veselie și bună-dispoziție, iar dacă soarele și aerul curat se vor împleti cu
ospitalitatea oamenilor și cu bunele lor maniere de-a lungul întregului sejur atunci vor putea
spune, pe drept cuvânt, că au petrecut o vacanță de vis.

Înainte de a pleca la drum se impun câteva pregătiri. În primul rând, se alege o ținută
sportivă, lejeră, adecvată anotimpului (figura 9). Bagajul va conține lucruri de strictă
necesitate.

40
 Figura 9. Ținuta în tabară

În timpul excursiei sau al taberei elevii trebuie să adopte o conduită civilizată, care să
atragă admirația și aprecierea celor din jur, aspect care, cu siguranță, îi va bucura atât pe
profesori cât și pe părinți și îi vor face să fie mândri de ei. Astfel, vor avea o atitudine
ocrotitoare față de natură, având grijă să nu arunce gunoaie și resturi în parcuri, în pădure, pe
plajă, decât în locurile special amenajate. Nu vor cresta copacii din dorința de a-și scrie
numele pe scoarțele lor și nici nu vor rupe flori chiar dacă se află pe o alee într-un parc sau pe
o pajiște la munte. Totodată, nu vor face focul în pădure.
În incinta unui muzeu sau a unei case memoriale, școlarii nu au voie să atingă exponatele.
O comportare adecvată presupune să nu vorbească tare, să nu alerge sau să se depărteze de
grup. Dacă doresc mai multe informații, adresează politicos ghidului câteva întrebări.
În cabană sau hotel trebuie să se poarte ca și acasă: să păstreze liniștea, ordinea și
curățenia, să folosească utilitățile în mod corespunzător, să nu producă stricăciuni, să respecte
indicațiile gazdei privind regulamentul de ordine interioară. Plătind excursia sau tabăra nu
înseamnă că au dreptul de a face orice își doresc. Din contră, trebuie să fie la fel de cumpătați
ca și acasă sau în orice altă împrejurare.
Pe plajă la mare elevii nu vor desfășura jocuri în imediata apropiere a celor care stau
întinși la soare și nici nu vor fi gălăgioși. Dacă vor să cumpere ceva din magazinele din
apropiere, nu este cuviincios să intre în costum de baie, cu apa șiroind și cu trupul acoperit de
nisip.30

30
T. Cosma, Mereu politețea! Ghid de comportare civilizată pentru copii și tineri (ediția a II-a revăzută),
Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2008, p. 118-120.

41
 Pe scurt, comportarea civilizată în aer liber, departe de casă și de familie, înseamnă:
− să evite excesele manifestate prin strigăte, cuvinte și expresii indecente;
− să nu deterioreze spațiile verzi;
− să nu se îndepărteze de grup fără să anunțe profesorul;
− să-i respecte pe colegi dar și pe adulți;
− să poarte îmbrăcăminte adecvată și decentă;
− să fie mereu veseli și bine-dispuși;
− să asculte sfaturile părinților și profesorilor, dar să țină cont și de opinia majorității.

4.4 În societate

Viața de zi cu zi oferă copiilor o multitudine de situații prin care își pot pune în valoare
comportamentul civilizat și chiar manierat pe care și l-au însușit în timpul copilăriei și al
anilor de școală. Dacă familia este îngăduitoare cu ei și le tolerează unele greșeli, societatea le
sancționează fără drept de apel. Mai mult, ea îi respinge, considerându-i pe drept cuvânt ca
fiind persoane prost-crescute. Pentru a nu ajunge în această postură este bine să respecte codul
bunelor maniere fie că sunt în familie, fie la școală sau în societate. În orice împrejurare
trebuie să afișeze o conduită politicoasă bazată pe o anumită naturalețe dar și o eleganță a
gesturilor, o ținută și o atitudine corespunzătoare.

4.4.1 Pe stradă

Strada reprezintă mediul în care copilul ia contact direct cu realitatea înconjurătoare. Aici
el vede cum se poartă semenii săi, aude cum vorbesc, fiind permanent pus în situația de a
discerne ceea ce este bine față de ceea ce este rău, ceea ce este corect față de ceea ce este
greșit. În cazul în care copilul nu deține cunoștințe solide despre comportarea civilizată în
societate, el va avea tendința de a copia tocmai acele aspecte care contravin unei conduite
manierate.
Pentru a preîntâmpina o astfel de manifestare, este bine să-i învățăm de mici pe elevi să
respecte normele de conduită. Astfel, înainte de a ieși pe stradă este bine să-și verifice încă o
dată aspectul exterior pentru a fi siguri că sunt pieptănați și îmbrăcați corespunzător. Trebuie
să afișeze o ținută corectă și naturală, mersul să aibă un ritm normal: nu aleargă dar nici nu
merg în pași de melc.

42
 Pe stradă nu trebuie să vorbească tare, să fluiere, să mestece gumă, să gesticuleze, să arate
cu degetul, să citească, să se oglindească în vitrinele magazinelor și în niciun caz să arunce
hârtii pe jos sau alte lucruri nefolositoare. De asemenea, nu își strigă prietenii care locuiesc la
etaj și nu îi avertizează bătând insistent din palme. Dacă totuși observă o persoană cunoscută
la o fereastră, o vor saluta cu un gest amical, fără însă a se antrena într-o discuție cu ea.
Pieptănatul, legarea șireturilor, ștergerea pantofilor sunt gesturi ce nu trebuie făcute în
public. Buna-cuviință impune să nu se mânânce pe stradă, în văzul tuturor. Consumarea unui
sendviș sau a unei înghețate se face într-un loc retras sau special amenajat, chiar dacă sunt
grăbiți.
Dacă elevii lovesc sau ating pe cineva din întâmplare, neapărat își cer scuze în mod
politicos, spunând: „Pardon!”, „Vă rog să mă scuzați!”, iar celălalt ar trebui să răspundă:
„Nu face nimic!”.
Pe trotuar, ei trebuie să se deplaseze pe partea dreaptă. Dacă sunt nevoiți să aștepte pe
cineva, își aleg un loc retras, departe de ceilalți trecători. La fel procedează și atunci când
întâlnesc un coleg sau un prieten și doresc să schimbe câteva cuvinte.
Codul bunelor maniere spune că nu este cuviincios să privească fix anumiți trecători sau
persoane infirme, ca de altfel nici să facă remarci la adresa acestora întrucât gestul poate fi
interpretat ca fiind impertinent. Dacă cineva, însă, ațintește asupra lor o privire fixă,
modalitatea cea mai potrivită de a răspunde este zâmbetul.31
Nu este frumos să asculte sau să intervină în discuția dintre două persoane, chiar dacă
subiectul le stârnește curiozitatea. Nu vor fi indiscreți și nu vor privi în casele oamenilor,
aceasta fiind o dovadă crasă de proastă creștere. De asemenea, nu întrețin conversații cu
persoane necunoscute și, mai ales, nu pleacă însoțiți de acestea, indiferent de motivul invocat,
pentru că, în ziua de azi, poate fi foarte periculos.
În cazul în care se angajează în traversarea unei străzi, școlarii vor ține cont de regulile de
circulație.

31
Ibidem, p. 106-108.

43
4.4.2 La magazin

Un copil manierat trebuie să abordeze un anumit comportament atunci când merge la

magazin. Este un lucru absolut minunat să observi gesturile mărunte dar încărcate de
amabilitate, care vin din partea unui copil.
În momentul în care acesta intră într-un spațiu comercial trebuie să dea prioritate
persoanelor care ies, cu excepția situației în care afară plouă. Este politicos să salute
vânzătorul atât la intrarea, cât și la ieșirea dintr-un magazin mic, pe când într-unul mare,
salută doar vânzătorul căruia i se adresează.
În general nu este voie ca mărfurile să fie atinse. Cu acordul vânzătorului, însă, ambalajul
poate fi deschis pentru a satisface anumite curiozități ale clientului. Un gest total nepotrivit
este acela de a atinge cu mâna mărfurile alimentare neambalate (pâine, cornuri, biscuiți,
bomboane) într-un magazin alimentar cu autoservire.
Chiar dacă sunt mici, elevii trebuie să aștepte cu răbdare să le vină rândul. Nu este
cuviincios din partea lor să intre în fața persoanelor care așteaptă să fie servite. O dovadă de
bună-creștere este să cedeze locul unei persoane care se află în urma lor dar este în vârstă,
bolnavă sau infirmă. Dacă au cumpărat un singur produs, iar rândul este lung, nu este frumos
să roage pe cineva aflat mai în față să le preia marfa, chiar dacă acea persoană este o rudă
apropiată.
Vânzătorului i se adresează cu „dumneavoastră”, cât mai amabil cu putință, totdeauna cu
zâmbetul pe buze, rugându-l să-i ajute să aleagă produsul potrivit gustului lor. La sfârșit nu
uită să-i mulțumească pe un ton politicos pentru atenția pe care le-a acordat-o, indiferent dacă
au cumpărat ceva sau nu.
Un lucru recomandat este acela de a verifica restul primit atunci când se află în fața casei.
În cazul în care acesta nu este corect, se vor adresa imediat casierului, bineînțeles pe un ton
cât mai calm.
În spațiile comerciale mari scările rulante constituie o atracție pentru orice copil, în special
dacă acesta este mai mic. Trebuie să meargă, însă, cu prudență pentru că în orice moment se
poate întâmpla un accident. Totodată, nu trebuie să se joace, să se așeze sau să sară peste
trepte ca să ajungă mai repede. Pentru a nu împiedica persoanele care se grăbesc, este bine să
stea pe partea dreaptă a scării, lăsând loc astfel încât acestea să poată trece pe lângă el.
Atunci când părinții doresc să-i cumpere o haină micuțului, iar acesta nu este încântat de
alegerea lor, el trebuie să știe să spună: „Nu-mi place culoarea (materialul) hainei!”, „Mă

44
strânge!” sau „Este prea largă!”, în niciun caz nu va folosi expresiile: „E urâtă!”, „Nu-mi
place!”, „Nu o vreau pe aceasta!”, completate de o tonalitate răsfățată a vocii.32

4.4.3 În mijloacele de transport în comun

Politețea trebuie să însoțească elevul pretutindeni, deci și atunci când călătorește cu

mijloacele de transport în comun. Fie că merge cu tramvaiul, autobuzul sau metroul, trebuie
să respecte aceeași regulă de fiecare dată: să se poarte cât mai atent cu ceilalți călători astfel
încât să nu-i deranjeze. Părinții și cadrele didactice au obligația de a le reaminti copiilor, ori
de câte ori este necesar, cum trebuie să se comporte în aceste situații.
Urcarea și coborârea se realizează prin locurile indicate. În țara noastră s-a stabilit ca
urcarea călătorilor să se facă prin spate și pe jumătatea din stânga a ușii din mijloc, iar
coborârea, pe cealaltă jumătate și prin față. Femeile cu copii, persoanele în vârstă sau cele cu
handicap fac excepție, având voie să urce și prin față, nu înainte însă de a da întâietate
călătorilor care doresc să coboare. Elevii trebuie să urce și să coboare civilizat, fără să-i
împingă pe cei din față sau să-și facă loc cu coatele.
În ceea ce privește locul pe scaun, școlarii au datoria de a-l ceda nu numai persoanelor
infirme sau celor în vârstă, ci și adulților. Bunele maniere spun că băiatul trebuie să cedeze
locul unei doamne, iar tânărul unei persoane în vârstă; invalizii și femeile însărcinate pot
primi loc pe scaun de la orice persoană. Copiii foarte mici vor fi ținuți în brațe.
Pe scaun trebuie să stea cuviincios: nu picior peste picior, nu cu picioarele întinse ori
depărtate, nu cu coatele sprijinite pe genunchi și nici cu brațele deschise pe spătar, nu cu
picioarele pe scaun.
Orice călător trebuie să respecte cu strictețe, în primul rând, regulile interne de comportare
afișate în mijloacele de transport în comun, apoi cele de bună purtare ca să nu îi deranjeze pe
cei din jur prin gesturi sau vorbe. În consecință, nu trebuie să vorbească tare ca să atragă
atenția, trebuie să se abțină de la orice comentariu neplăcut la adresa celorlați pasageri, nu se
amestecă în conversațiile străine, nu poartă discuții interminabile la telefonul mobil, nu se
aplecă peste ceilalți ca să vadă ce citesc sau să citească împreună cu aceștia, nu se ceartă cu
colegii și, mai ales, nu adresează cuvinte jignitoare. Un limbaj „sărac” în insulte și cuvinte
urâte denotă înțelepciune și bună-creștere.

32
N. Laniado, Codul bunelor maniere pentru copii. Bună purtare în orice împrejurare, Editura House of
Guides, București, 2007, p. 106.

45
 O altă regulă de conduită este aceea ca elevii să se țină de bara cea mai apropiată pentru a
preîntâmpina eventualele „contacte” cu persoanele de lângă ei, în cazul unei frâne.33 De
asemenea, trebuie să aibă mare grijă să nu-i deranjeze pe ceilalți călători cu bagajele lor, pe
care nu este bine să le pună pe scaun. Ghiozdanul purtat în spate sau pe umăr nu trebuie să-i
lovească în cap pe cei care stau pe scaun. Dacă au greșit, trebuie să-și ceară scuze dar și
celălalt are obligația să răspundă, spunând: „Nu-i nimic, se mai întâmplă!”.
Un lucru de bun-simț este acela de a-și acoperi nasul și gura atunci când strănută sau
tușesc. Totodată, este civilizat să păstreze curățenia, adică să nu mănânce, să nu arunce hârtii
sau ambalaje pe jos, chiar dacă nu-i vede nimeni.

4.4.4 La cinematograf, la teatru, la spectacol, la muzeu, la biserică

O seară la film, la teatru sau la concert în compania familiei ori a prietenilor reprezintă,
pentru copii, un eveniment deosebit, o modalitate plăcută de petrecere a timpului liber și,
totodată, o experiență inedită și interesantă, așteptată cu nerăbdare.
Spectacolul este o manifestare superioară de cultură, care impune respect în primul rând
pentru talentul, munca și fantezia realizatorilor, iar în al doilea rând pentru ceilalți spectatori.
El are un caracter festiv, sărbătoresc, la care poate contribui și publicul printr-o ținută și o
conduită corespunzătoare.
Ținuta vestimentară diferă în funcție de locul unde se desfășoară evenimentul cultural.
Astfel, la cinematograf sau în sălile de concert spectatorii nu trebuie să poarte o îmbrăcăminte
deosebită, dar aceasta trebuie să fie cât mai îngrijită. În schimb, la teatru (figura 10), la operă
sau la un concert simfonic se impune o ținută sobră și elegantă. De asemenea, este bine ca
elevii să fie atenți și la calitatea și cantitatea de parfum sau deodorant folosit. Ținând cont de
aceste aspecte, actorii îi vor aprecia pentru ținuta lor, care îi va inspira, făcându-i să se simtă
mai destinși, iar ceilalți spectatori îi vor admira pentru bunul-gust de care au dat dovadă.

33
Ibidem, p. 109-110.

46
 Figura 10. Ținuta la teatru

Pentru a stârni admirația și aprecierea celor din jur, școlarii trebuie să respecte regulile de
comportare civilizată adecvate următoarelor momente:
a) Înainte de spectacol
 Prima regulă se referă la punctualitate. Aceasta înseamnă că trebuie să se străduiască
să ajungă mai devreme cu 10-15 minute decât ora începerii spectacolului. Dacă, totuși,
întârzie, nu este politicos să intre și să-și facă loc printre spectatori, deranjându-i. Cel
mai indicat este să aștepte pauza.

 Hainele și umbrelele vor fi lăsate la garderobă, în caz că aceasta există.

 În sală, se așază pe locul indicat pe bilet. Pe rândul de scaune, băiatul va intra

primul, cu fața către cei ridicați, nu înainte de a-și cere scuze pentru deranjul provocat,
iar la sfârșit mulțumind politicos.

 Dacă observă câțiva cunoscuți nu le atrag atenția strigându-i. În situația în care sunt
remarcați de aceștia, îi salută înclinând ușor capul dar nu poartă o discuție pe deasupra
celorlalți spectatori.

 În cazul în care sunt răciți și tușesc trebuie să renunțe la spectacol.

b) În timpul spectacolului
 Telefonul celular trebuie închis obligatoriu.
 Nu se mănâncă și nici nu se bea oricât de însetați ar fi. Acest lucru poate fi făcut
doar în pauze, când se pot consuma câteva dulciuri, alune sau un suc ori apă minerală.
 Un gest nepermis este acela de a face zgomot fâșâind diverse hârtii sau pungi,
foindu-se pe scaun, vorbind sau chicotind cu vecinii. Dacă cei din jur îi deranjează, nu

47
 este politicos din partea lor să le atragă atenția; ori îi suportă până la sfârșit, ori își caută
un alt loc în sală.
 Tot de bunul-simț ține și comentarea unor scene din piesă ori a unor episoade din
film, precum și observațiile referitoare la actori, atât timp cât sunt încă în incinta sălii,
chiar a clădirii în care acestea se desfășoară.
 La concert, nu este frumos ca elevii să fluiere, să miște capul, mâinile sau picioarele
pe ritmul muzicii și nici să fredoneze melodia în același timp cu orchestra sau cu
solistul. Dacă acesta îi invită să cânte și să danseze împreună cu ei, o pot face dar cu
decență, fără extravaganțe și fără a-i deranja pe cei din jur.34
 În timpul pauzei nu aleargă prin sală, nu sar peste scaune, nu pun picioarele pe
scaunul din față, nu deteriorează bunurile.
c) După terminarea spectacolului
 Școlarii se ridică de pe scaun numai după ce s-a aprins lumina în sală, iar actorii sau
soliștii au părăsit scena. Este o lipsă crasă de respect la adresa acestora să iasă din sală
înaintea încheierii spectacolului. Există o singură excepție și anume, în cazul în care se
simt rău și nu pot aștepta finalul.
 Pentru a lua hainele de la garderobă, așteaptă civilizat la rând, fără să se înghesuie.
O persoană binecrescută răsplătește prestația actorilor prin aplauze oferite în diferite
momente ale spectacolului, astfel:
− pe parcurs, stând jos, se aplaudă la fiecare ridicare a cortinei;
− la teatru și la operă se aplaudă la încheierea fiecărui act sau la scenă deschisă, când a
fost remarcată o replică deosebită sau o arie interpretată cu măiestrie;
− într-o sală de concert, la intrarea dirijorului sau a solistului;
− la concertele de muzică clasică, se aplaudă numai după interpretarea lucrării în
întregime; momentul potrivit este marcat de întorcerea dirijorului către public;
− la sfârșit, dacă le-a plăcut spectacolul în mod deosebit, aplaudă fără zgârcenie; chiar
dacă nu le-a plăcut vor apaluda totuși pentru strădania actorilor.
Tot un semn al aprecierii spectatorilor vizavi de efortul depus de actori este gestul de a le
oferi flori. Astfel, elevii vor dărui flori marilor artiști sau le vor arunca pe scenă. De
asemenea, tinerelor artiste care debutează într-un rol mai important le pot oferi flori.

34
A. Marinescu, Codul bunelor maniere astăzi (ediția a III-a revăzută și adăugită), Editura HUMANITAS,
București, 2008, p. 211-213.

48
 În vizită la muzeu, școlarii procedează aproximativ la fel, în sensul că își lasă hainele la
garderobă sau le țin pe mână. Nu ating, ci doar admiră de la distanță obiectele expuse. Buna-
cuviință nu permite ca aceștia să râdă, să mănânce, să bea, să vorbească tare sau să critice
exponatele, autorul care le-a realizat ori talentul acestuia. Dacă îl cunosc pe artist, sunt
obligați să-l felicite pentru creațiile sale; în schimb, dacă nu sunt de acord cu acestea, buna
creștere impune să-și spună părerea mai târziu, atunci când vor fi în afara muzeului. Pe tot
parcursul vizitei vor avea o atitudine cât mai discretă și mai respectuoasă.
La biserică, elevii merg împreună cu părinții sau însoțiți de profesorul de specialitate. Ei
vor sta în picioare respectând obiceiurile religioase și pe cei care le practică. Mai mult ca
oricând aici este necesar să aibă o atitudine serioasă și să respecte sfaturile primite de la
părinți și profesori. Totodată, trebuie să facă dovada unei purtări cuviincioase: să fie foarte
cuminți pentru a nu-i deranja pe ceilalți, să vorbească în șoaptă, numai dacă este absolut
necesar, să nu privească în mod repetat, cu curiozitate, către cei prezenți sau nou sosiți, să nu
împingă pentru a ajunge într-un anumit loc etc. Pe tot parcursul timpului petrecut în biserică,
telefonul mobil va fi închis. Un lucru important este și ținuta vestimentară abordată, constând
în haine decente, curate și călcate.

4.4.5 La evenimente speciale: Revelion, căsătorie, în vizită la o persoană bolnavă

Revelionul este petrecerea care se organizează în noaptea dintre 31 decembrie și 1

ianuarie, marcând trecerea în Noul An. Acest eveniment se sărbătorește fie acasă, fie la
restaurant, împreună cu rudele sau cu prietenii. În ambele situații se poate organiza și un
Revelion al copiilor, în care aceștia se vor simți minunat, dacă vor aplica și cunoștințele
însușite de la părinți și de la profesori privind următoarele reguli:
− să se îmbrace foarte frumos dar nu în culori prea pretențioase ca să nu se murdărească
ușor;
− să fie politicoși cu toți cei din jur;
− să mănânce în mod civilizat;
− să cânte, să danseze, să desfășoare jocuri distractive, într-un cuvânt, să petreacă dar în
limita bunului-simț;
− la miezul nopții să ureze „La mulți ani!” tuturor participanților la petrecere, dacă
aceasta are loc acasă, ciocnind cu fiecare un pahar cu șampanie pentru copii;

49
 − să telefoneze apoi celor dragi (bunici sau alte rude apropiate, prieteni, învățător ori
diriginte), făcându-le câteva urări de început de an.
Dacă o familie cu copii este invitată să participe la o ceremonie de căsătorie, este bine ca
părinții să-i învețe dinainte pe cei mici cum să se comporte într-o astfel de situație. În general,
copiii trebuie să facă aproximativ aceleași gesturi ca și părinții lor. În primul rând, trebuie să
răspundă invitației primite, anunțându-i pe miri dacă pot veni sau nu printr-o scrisoare de
răspuns pe care părinții o vor trimite dar pe care o poate semna și copilul. Acesta poate
participa și la alegerea cadoului care se oferă celor doi tineri ce se căsătoresc. Aceste lucruri,
care par mărunte în ochii micuțului, vor cântări foarte mult în sufletul său, făcându-l să se
simtă important. Dar pentru a atrage admirația celorlalți invitați, deci pentru a fi niște
musafiri agreabili, copiii ar trebui să fie îmbrăcați cât mai elegant cu putință, cu mult bun-
gust, astfel încât să fie o adevărată plăcere să îi privești. De asemenea, trebuie să fie cuminți,
să stea alături de părinți și să le urmeze sfaturile. Când îi felicită pe mireasă și pe mire, să îi
privească în ochi, zâmbindu-le, să le strângă mâna, urându-le „Casă de piatră!” și „Multă
fericire!”. Înainte de a pleca, nu trebuie să uite să mulțumească gazdelor, spunând și câteva
cuvinte de laudă legate de ceremonie.35 Gazdele vor fi plăcut impresionate dacă școlarii se vor
purta în acest fel și vor găsi numai cuvinte de laudă atât pentru ei, cât și pentru cei care i-au
educat să fie manierați.
Deseori copiii se confruntă cu situații mai puțin plăcute în care unii colegi se îmbolnăvesc,
având nevoie de câteva zile de repaus în sânul familiei. Alteori chiar ei se găsesc într-o astfel
de situație. În aceste cazuri este colegial să-și viziteze camarazii sau să primească vizita lor,
fie în scop de curtoazie, fie pentru a le aduce lecțiile date la școală.
În cazul în care colegul este foarte bolnav, copiii nu trebuie să zăbovească mai mult de 10-
20 minute, pentru a nu-l obosi. Pe parcursul vizitei vor vorbi încet, folosind cuvinte cât mai
încurajatoare care să-l însenineze pe suferind și să îi creeze bună dispoziție. Dacă starea
colegului nu este prea gravă, copiii pot aduce și mici daruri: flori, o carte, o revistă, fructe
prospete, compoturi, bomboane sau jucării, care să-i facă plăcere acestuia.
Atunci când persoana bolnavă este internată în spital, vizita este puțin mai complicată, în
sensul că trebuie respectați anumiți pași. Mai întâi sunt contactate rudele acesteia pentru a
vedea dacă au acordul medicului de a-l vizita pe pacient, dacă starea bolnavului permite acest

35
P. Post, C. Post Senning, Codul Emily Post al bunelor maniere pentru copii (ediția a IV-a), Editura
CORINT JUNIOR, București, 2009, p. 129-130.

50
lucru sau dacă vizita este pur și simplu dorită. Totodată, părinții trebuie să se intereseze care
este intervalul orar în care poate fi vizitat pacientul și ce-i pot aduce în dar. De multe ori
bolnavii se află sub tratament, acesta creându-le o stare de somnolență astfel încât ei nu sunt
dispuși să primească musafiri în orice moment al zilei.

Copilul trebuie pregătit pentru vizită. Părinții îi vor spune că persoana bolnavă poate să
arăte altfel decât este obișnuit el să o vadă. Îl vor învăța apoi că trebuie să încurajeze
suferindul, spunându-i că se va vindeca în cel mai scurt timp și va fi iarăși ca înainte. Apoi îi
atrag atenția că în spital nu se intră cu hainele de stradă, ci se pune obligatoriu un halat alb
peste ele. Totodată, copiii trebuie să se comporte civilizat: să nu alerge pe holuri, să vorbească
încet și calm, să nu spună glume sau să râdă zgomotos, să evite discuțiile cu ceilalți bolnavi;
dacă aceștia le adresează anumite întrebări, le vor răspunde politicos.

În salon elevii intră pe rând, singuri sau în grupuri mici, salutând pe toți cei prezenți, atât
la venire, cât și la plecare. Nu este recomandat să stea pe pat, lângă bolnav, ci pe un scaun, iar
în lipsa acestuia, vom rămâne în picioare. Dacă se face un tratament pacientului, nu este
recomandat ca vizitatorii să stea în încăpere. La plecare, vor ura tuturor persoanelor din salon
„Însănătoșire grabnică!”.

Dacă nu pot vizita, din diferite motive, o persoană aflată în spital, pot face totuși un gest
frumos, care o va bucura în mod sigur și anume, să-i transmită un mesaj cu urările de rigoare.
Nu trebuie să uite niciodată că o vizită constituie cea mai frumoasă surpriză pe care o pot face
unei persoane bolnave, indiferent dacă aceasta este acasă sau la spital.

4.4.6 În autocar, în tren și în avion

Vacanțele sunt cele mai așteptate momente din viața unui școlar deoarece acum este liber,
nu mai are grija temelor și poate să-și petreacă timpul într-un mod cât mai plăcut. Fie că
merge cu părinții în concediu, fie cu colegii și cu doamna învățătoare în tabără, la mare sau la
munte, în țară sau în străinătate, el se află mereu în postura de a interacționa cu persoane
străine astfel încât este nevoit să facă apel la cunoștințele sale legate de comportarea
civilizată. În tabără poate merge cu autocarul sau cu trenul, în străinătate, către destinațiile
mai îndepărtate, cu avionul. Pentru ca aceste călătorii să fie agreabile pentru toți, elevii
trebuie să cunoască normele unei conduite politicoase adecvate.

51
 Când merg în tabără cu autocarul sau cu trenul, trebuie să respecte ora și locul de
întâlnire cu colegii și profesorul. Pentru aceasta este bine să ajungă cu aproximativ o jumătate
de oră înainte de plecare. Se deplasează în grup către autocar sau vagonul în care sunt
rezervate locurile și urcă civilizat, fără să-i împingă pe cei din față cu bagajele. Un gest
politicos este acela de a lăsa fetele să urce mai întâi. Dacă în compartimentul trenului sunt
prezente și alte persoane, copiii le salută politicos, după care își așază bagajele în locurile
special amenajate, fără să-i incomodeze pe ceilalți călători. Dacă nu reușesc acest lucru, în
niciun caz nu se vor urca pe scaune, ci vor ruga un adult să îi ajute.
În tren, locul cel mai bun este cel de lângă geam, cu fața spre direcția de mers. Un băiat
manierat oferă acest loc unei fete sau unei femei.
Pentru ca timpul petrecut pe parcursul călătoriei să fie plăcut elevii trebuie să respecte
dorințele celorlați călători sau să ceară permisiunea acestora înainte de a întreprinde o acțiune
(să deschidă sau să închidă fereastra, să caute ceva în bagaj etc.).
Alte reguli pe care trebuie să le aibă în vedere o persoană binecrescută atunci când
călătorește cu autocarul sau cu trenul sunt:
 să evite mâncatul în cazul în care are în preajmă persoane necunoscute; în caz contrar,
poate mânca diferite alimente dar nu cu mirosuri puternice;
 să arunce la coșul de gunoi sticlele goale, ambalajele, resturile de mâncare și nu pe
fereastra trenului sau să le lase pe masă ori pe bancă;
 să salute atunci când iese din compartiment, la finalul călătoriei;
 băiatul va fi primul care coboară din autocar sau tren, ajutând-o apoi pe fată.36
În situația în care călătoresc cu avionul elevii trebuie să ajungă la aeroport cu cel puțin
două ore înainte de plecare deoarece formalitățile de îmbarcare necesită un timp mai
îndelungat. În avion trebuie să respecte cu strictețe recomandările personalului de bord și
bunele maniere:
 salută stewardesele atât la urcare, cât și la coborâre;
 ocupă locul pe care îl au trecut pe bilet;
 așază bagajul de mână în spațiul special amenajat (sub scaun sau deasupra lui);
 își pun centura la decolare și la aterizare;
 mestecă gumă sau mănâncă o bomboană pentru a suporta mai ușor decolarea și
aterizarea;

36
T. Cosma, Mereu politețea! Ghid de comportare civilizată pentru copii și tineri (ediția a II-a revăzută),
Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2008, p. 114.

52
  în cazul în care au rău de avion utilizează pungile speciale din hârtie aflate în
buzunarul scaunului;
 dacă zborul este mai lung și sunt serviți cu mâncare și băutură, nu este obligatoriu să
le accepte, așa că pot să-și exprime refuzul dar pe un ton cât mai politicos; un gest
necuviincios este să-și însușească, drept „amintire”, tacâmurile, paharele ori alte obiecte.37

4.5 În conversație

A ști să vorbești este o adevărată artă, care presupune inteligență, cultură și educație din
partea celor care participă la dialog. Cu cât aceștia exersează mai mult cu atât pot fi siguri că
își dezvoltă mai bine capacitatea de a purta o discuție. O conversație poate să amuze sau să
relaxeze, să informeze sau să cultive, să învețe sau să corijeze, cu condiția ca persoanele
implicate să dețină o minimă doză de educație și bun-simț. Dar nu este totul să știi să
vorbești. Trebuie să știi să și asculți interlocutorul. Totodată, o mare importanță o au mimica
feței, tonul vocii și atitudinea pe care le adopți într-o conversație: mereu cu zâmbetul pe buze,
calm, amabil, destins, decent.
Analizând toate aceste aspecte putem contura portretul unei persoane manierate.

4.5.1 Ce, când, cât și cum vorbim?

Ce vorbim?
Atunci când purtăm o conversație trebuie să abordăm subiecte pe care le cunoaștem. Nu
vom emite păreri vizavi de lucruri necunoscute pentru că riscăm să creăm situații jenante din
care și noi vom avea de suferit. Dacă totuși discuția se îndreaptă către o temă cu care nu
suntem familiarizați, cel mai indicat este să ne cerem scuze, spunând că ne pare rău dar nu
cunoaștem aceste lucruri.
Este foarte nepoliticos să criticăm o persoană în absența ei, cu atât mai mult dacă ea este
de față. În schimb, îi putem adresa laude fie că este prezentă, fie că nu.
Discuția dintre două persoane nu trebuie să fie indiscretă, adică nu sunt admise întrebări
care vizează intimitatea sau care implică dezvăluirea unor lucruri personale.

37
M. Gîgă, Cei șapte ani de acasă. Codul bunelor maniere pentru copii, Editura CORESI, București, 1994,
p. 60-61.

53
 Un aspect foarte important de care trebuie să ținem cont într-o conversație este acela de a
nu ne lăuda singuri oricât de multe merite am avea. Buna creștere spune să-i lăsăm pe ceilalți
să ne aprecieze calitățile sau comportamentul manierat și să primim complimentele la fel cum
primim o floare, mulțumind politicos.

Subiectele pe care le abordăm într-o discuție diferă în funcție de cei cu care dialogăm.
Astfel, anumite lucruri vorbim cu persoanele apropiate din familie și altele cu prietenii,
colegii și profesorii, unele cu copiii și altele cu adulții.

Părinții sunt cele mai apropiate ființe, deci sunt singurii care ne pot înțelege, asculta, ajuta
și sfătui în orice împrejurare. De aceea, vom fi sinceri și vom discuta orice problemă cu ei. Și
bunicii sunt persoane de încredere dar, fiind mai în vârstă, trebuie să avem mai multă răbdare
atunci când vorbim cu ei. Uneori nu sunt de acord cu părerile copiilor, alteori necesită
anumite menajamente din partea acestora atunci când le transmit anumite vești. Pe prieteni și
pe colegi, fiind mai apropiați ca vârstă, îi putem antrena în discuții cu subiecte axate pe
diferite probleme comune legate de: școală, cărți, filme, jucării, modalități de petrecere a
timpului liber etc. Și cu profesorii putem aborda aceste subiecte însă vom folosi alte formule
de adresare.

Când vorbim?

Momentul care marchează începutul unui dialog este fie atunci când punem o întrebare, fie
atunci când dăm un răspuns unei persoane care ne-a solicitat o informație. Dacă interlocutorii
sunt persoane de vârste diferite, regula spune că primul cuvânt îl are acela care este mai în
vârstă.

În timpul conversației trebuie să respectăm anumite norme: nu întrerupem persoana care

vorbește sau discuția dintre mai multe persoane aflate în grup, chiar dacă ne gândim că putem
folosi binecunoscuta formulă „Vă rog să mă scuzați că vă întrerup!”; așteptăm cu răbdare să
termine ceea ce au de spus, după care intervenim. În situația în care un coleg trece prin
momente mai dificile este politicos să fim alături de el, să-i împărtășim durerea, adresându-i
cuvinte calde și sincere. Când suntem în vizită participăm la discuție sau inițiem noi o
conversație, nu ne rezumăm doar să-i ascultăm pe cei care vorbesc.

Cât vorbim? – în general nu prea mult pentru a nu deveni plictisitori, dar nici prea puțin
astfel încât ceilalți să nu înțeleagă mesajul nostru. Nu folosim răspunsuri monosilabice și nici
interjecții (Îhî!). Nu este frumos să acaparăm discuția și în niciun caz să vorbim numai despre

54
noi; putem povesti câteva lucruri din viața noastră doar atunci când suntem solicitați. Un
aspect lipsit total de maniere este acela de a corecta eventualele greșeli ale interlocutorilor.
Cum vorbim?
Pentru ca o conversație să se desfășoare cât mai plăcut și să fie agreabilă este necesar să
respectăm anumite reguli cu privire la tonalitatea vocii, mimica feței și atitudine. De cele mai
multe ori nu contează numai ceea ce spunem, ci și expresia feței, modul în care ne mișcăm
mâinile sau apropierea ori depărtarea față de partenerul de discuție. Gestica este însă
fundamentală.
Un elev manierat întotdeauna se va adresa pe un ton moderat, cald, afectuos, amabil. Nu
vor lipsi din vocabularul său expresiile: „Vă rog!”, „Mulțumesc!”, „Îmi cer scuze!”,
„Felicitări pentru succesul obținut!”, „Te rog să mă ierți!”, precum și „Îmi permiteți?”, fie că
vorbește cu cei din familie, cu prietenii sau colegii, fie cu persoane străine pe care le
abordează pe stradă, spre exemplu, pentru a cere câteva informații. Răspunsurile se
formulează în propoziții complete.
În timpul discuției școlarul va privi în ochii interlocutorului, cu o mină expresivă și
prietenoasă, arătându-se interesat de spusele acestuia. Buna-cuviință spune că nu trebuie să își
contrazică vehement partenerul de discuție, ci să încerce să-l convingă cu tact de
corectitudinea spuselor sale. De asemenea, nu trebuie să gesticuleze dar nici să țină mâinile în
buzunare, să nu se rezeme de perete, să nu stea cu picioarele depărtate.38
Un lucru care denotă o lipsă totală de respect este acela de a vorbi în timp ce mestecă gumă
sau cu gura plină, folosind și cuvinte urâte, chiar vulgare, precum: mișto, marfă, haios, tare
etc. sau cuvinte al căror sens nu le este familiar.
Când poartă o discuție este bine să nu-și miște mâinile sau să se joace cu diferite obiecte
aflate în apropiere deoarece acest gest poate fi deranjant sau chiar enervant pentru partener.
Totodată, trebuie să evite pe cât posibil căscatul, strănutul, tusea, suflatul nasului.
O atitudine manierată este aceea de a răspunde politicos unei persoane care te-a acuzat sau
jignit. Replica ta îl va dezarma cu siguranță și, probabil, își va recunoaște vina.

38
T. Cosma, Mereu politețea! Ghid de comportare civilizată pentru copii și tineri (ediția a II-a revăzută),
Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2008, p. 26-29.

55
4.5.2 Un personaj nelipsit, telefonul

Telefonul face parte din viața noastră curentă, fiind un obiect util al civilizației moderne și
totodată indispensabil pentru cei mai mulți dintre noi. Telefonul fix este un instrument al
întregii familii. În prezent, cel mai des folosit telefon este cel mobil care, deși este un aparat
necesar vieții cotidiene, trebuie folosit cu grijă, atât cât trebuie și când trebuie, întrucât
utilizarea sa interminabilă poate dăuna sănătății.
Din momentul în care copilul începe să folosească telefonul, este important să-l învățăm că
bunele maniere trebuie respectate și atunci când abordăm o astfel de comunicare. Pe lângă
faptul că trebuie să vorbim politicos, amabil și să fim cât mai conciși, este necesar să ținem
cont și de următoarele aspecte:
Când telefonăm
 După ce persoana căutată răspunde, salutăm, folosind formula potrivită, apoi ne
prezentăm și spunem ce dorim, cu o voce clară și o tonalitate amabilă. Dacă răspunde
altcineva, suntem obligați să adresăm câteva cuvinte, apoi solicităm să vorbim cu persoana pe
care o căutăm. În cazul în care aceasta nu este acasă, rugăm să-i fie transmis un mesaj.
 Când formăm greșit numărul, ne cerem scuze celui care a răspuns, apoi închidem.
 Convorbirea cu o persoană din familie poate dura mai mult timp, pe când cu celelalte
persoane trebuie să fie scurtă și la obiect.
 Dacă telefonul a sunat de cinci ori și persoana nu a răspuns, vom închide, fiind
nepoliticos să insistăm. Există posibilitatea să nu fie nimeni acasă ori ca persoana căutată să
nu dorească să fie deranjată.
 Telefoanele pot fi date numai în intervalul orar 9 00-2100, deși este recomandat să fie
evitată perioada 1300-1700, afectată mesei și odihnei. Excepție fac telefoanele urgente, care nu
suportă amânare sau acelea date unei persoane despre care știi că nu se supără.
 Cel care sună trebuie să fie și cel care încheie convorbirea telefonică. Dacă o
convorbire se întrerupe din diferite motive, cel care a apelat va suna din nou.
 Nu este politicos să apelăm în mod repetat o persoană pentru niște lucruri fără
importanță pentru că riscăm să fim etichetați drept agasanți și, totodată, distrați.
 Regulile generale ale unei discuții civilizate trebuie respctate și când purtăm o
convorbire telefonică: nu vorbim cu gura plină, nu mestecăm gumă, nu întrerupem
interlocutorul, nu folosim expresii urâte, nu discutăm concomitent cu alte persoane.

56
  Un alt lucru necuviincios este să-i spunem persoanei de la celălalt capăt al firului că
am sunat-o de mai multe ori până în acel moment și nu a răspuns. Aceasta poate să
interpreteze spusele noastre ca un reproș.

 Dacă apelăm serviciile de Salvare, Poliție sau Pompieri nu ne mai prezentăm, fiind
vorba de un caz urgent, dar putem spune pe scurt motivul telefonului, după care dăm adresa
unde s-a produs incidentul.

 În cazul în care suntem într-o vizită și este absolut necesar să dăm un telefon, cerem
voie gazdei să utilizăm aparatul său și încercăm să vorbim cât mai concis astfel încât
convorbirea să nu dureze prea mult. Acum, însă, nu mai este absolut necesar să procedăm așa
deoarece fiecare dintre noi are un telefon celular cu ajutorul căruia poate discuta cu oricine,
singurul lucru de care trebuie să ținem cont fiind acela de a ne retrage într-o altă cameră.

Când primim un telefon

A primi un telefon este poate mai important decât a telefona pentru că trebuie să știm care
este modalitatea corectă de a face acest lucru. Ca atare, atunci când sună telefonul, este
politicos să răspundem imediat, cât mai amabil, chiar dacă se dovedește a fi o „greșeală”,
folosind expresia „Alo!” și nu „Da!”. Dacă cel care a sunat întreabă: „Te-am deranjat?”, o
persoană binecrescută nu va răspunde niciodată: „Nu-i nimic!”, pentru că aceasta înseamnă
exact contrariul: „Da, m-ai deranjat, dar acum spune, n-am ce face!”. Formularea corectă
este: „Nu m-ai deranjat!” sau „Nu-i niciun deranj!”.

De obicei, persoana care sună dorește să transmită un mesaj important sau urgent, iar dacă
elevul este singur acasă, el trebuie să știe să noteze. Astfel, el va scrie numele celui care a
sunat, numărul de telefon, data, ora și textul mesajului propri-zis, după care va pune biletul
într-un loc vizibil astfel încât persoana căreia îi este adresat să-l descopere la timp.

Când ne aflăm în vizită și suntem sunați la telefonul mobil, ne cerem scuze, mergem într-o
altă cameră și vorbim, însă cât mai puțin posibil. Cu toate acestea, nu vom fi noi cei care
termină convorbirea, ci vom aștepta ca acela care ne-a sunat să ne salute și să închidă.

Când nu folosim telefonul mobil?

Există situații în care telefonul mobil nu trebuie folosit în exces, dar și situații în care este
absolut interzisă utilizarea lui, drept urmare va trebui să fie închis. Spre exemplu:

 În spațiile publice (culoarul vagonului de tren, recepția unui hotel, în aeroport, în

magazin) este permis să vorbim la celular dar la o anumită distanță față de ceilalți oameni.

57
  Nu este recomandat să folosim telefonul mobil atunci când ne aflăm la masă în
restaurant sau într-o vizită, de față cu ceilalți invitați.
 Este interzisă conversația telefonică în mijloacele de transport în comun, la teatru, la
concert, la film sau în muzeu, la festivități și ceremonii.
 Nici în biserică, în avion, la spital când vizităm un pacient grav bolnav nu este indicat
să folosim telefonul.
 Pentru elevi este strict interzis să vorbească la telefon atunci când sunt la școală, în
special în timpul orelor de curs.
 Nu se vorbește mergând pe stradă și mai ales alergând.39

5 Exemple de bune practici

Petrecerea este un eveniment mult așteptat de copii deoarece le oferă prilejul de a fi cu

prietenii sau colegii și de a se distra împreună. Aceasta se organizează fie pentru a sărbători
zilele de naștere sau onomastice, fie pentru a marca alte momente importante din viața
copilului, fie numai pentru a se simți bine în mijlocul prietenilor.
Părinții sunt aceia care pregătesc astfel de petreceri pentru copii încă de la vârste fragede.
Pe măsură ce crește, micuțul poate fi și el implicat în organizare, prin întocmirea listei cu
invitați sau cu activități și jocuri potrivite vârstei și agreate de participanți.
Petrecerile pot avea loc cu un număr mai mic sau mai mare de invitați. Condiția principală
ca acestea să-și atingă scopul este aceea ca oaspeții să se simtă bine prin activitățile pe care le
desfășoară. Dacă ele creează bună dispoziție și antren în rândul musafirilor atunci sunt
considerate petreceri de succes de care își vor aminti cu plăcere peste ani și ani.40

39
P. Post, C. Post Senning, Codul Emily Post al bunelor maniere pentru copii (ediția a IV-a), Editura
CORINT JUNIOR, București, 2009, p. 52-56.
40
Ibidem, p. 73-78.

58
5.1 Petreceri aniversare organizate la școală

Din dorința de a ne cunoaște mai bine și de a forma într-adevăr o mare „familie”, la

nivelul colectivului de elevi pe care îl conduc în prezent, încă de la începutul clasei I am luat o
decizie, de comun acord cu copiii și părinții lor, prin care am stabilit ca, în ultima zi de vineri
a fiecărei luni (atunci când orarul este mai lejer), să-i sărbătorim pe colegii născuți în luna
respectivă. Propunerea mea a fost primită cu mult entuziasm de către cei mici, în special de
cei care au zilele de naștere în timpul școlii, iar acum, deși sunt în clasa a III-a, așteaptă cu
aceeași nerăbdare sfârșitul fiecărei luni.
Evenimentul se desfășoară întotdeauna în sala de clasă. Dacă sunt mai mulți sărbătoriți
atunci se servesc gustări, prăjituri, bomboane și răcoritoare. Dacă este unul singur sau cel
mult doi, se aduc sucuri și tort.
Copiii se îmbracă într-o ținută lejeră dar curată și frumoasă. Uneori, în funcție de dorințele
celui care își serbează ziua de naștere, elevii poartă coifuri confecționate de ei în orele de
educație tehnologică sau procurate din comerț.
Sunteți curioși să aflați cum se derulează o astfel de petrecere în clasa noastră? Ei bine, în
primul rând am afișat în clasă un tabel cu numele elevilor și zilele lor de naștere. Cu puțin
timp înainte de sfârșitul lunii fixăm o zi în care pregătim sala de clasă pentru eveniment:
 împodobim cu baloane, ghirlande, cadouri simbolice, steluțe, albine, fluturași etc.,
după sezon;
 așezăm băncile de jur împrejurul clasei, lăsând două în față, unde vor fi puse cadourile
primite;
 punem scaunele în semicerc;
 desenăm pe tablă flori, păsări, cadouri etc., scriem urări adecvate momentului.
În ziua cu pricina, copiii care sunt aniversați vin mai devreme puțin și așază pe câteva
bănci gustările, prăjiturile, răcoritoarele, precum și farfuriile, tacâmurile (dacă este cazul),
paharele și șervețelele, aranjând totul ca un bufet suedez. Ceilalți elevi le aduc daruri-
surpriză, pe care le înmânează pe rând fiecăruia, făcând apel la regulile de etichetă precizate
în subcapitolul intitulat „În timpul liber”.
Cadourile-surpriză (figura 11) sunt de fapt niște daruri simbolice: mici jucării, brelocuri,
obiecte de podoabă-fantezii, cărți, dulciuri, un desen sau orice alt obiect confecționat chiar de
colegi. Ele sunt împachetate foarte frumos. Pentru a stârni curiozitatea sărbătoritului, uneori,

59
cadourile sunt ambalate, pe rând, în mai multe cutii astfel încât un obiect de dimensiuni
reduse poate să devină un pachet voluminos.

Figura 11. Petrecere aniversară la școală

După deschiderea cadourilor și mulțumirile de rigoare, începe petrecerea propriu-zisă:

copiii mănâncă, se joacă, spun glume, se distrează, răcorindu-se cu un pahar cu suc etc.
Uneori, desfășurăm concursuri de dans, karaoke sau jocuri de societate. Alteori vizionăm
filme de comedie pentru copii. În tot acest timp se fac fotografii pe care, ulterior, le vom afișa
la panoul dedicat acestor evenimente din viața clasei.

La mijlocul petrecerii, sărbătoriții îi servesc pe invitați cu bomboane în timp ce aceștia le

cântă „La mulți ani!”. Apoi se continuă jocul și distracția. La finalul programului, toți
participanții primesc diplome realizate special pentru astfel de evenimente, pe care le
completez eu în funcție de aportul fiecăruia la petrecere, ca de exemplu:

 cel mai talentat dansator;

 cel mai bun organizator;

 cel mai activ invitat;

 cea mai bună voce;

 cel mai elegant oaspete etc.

60
 O petrecere cu unul sau doi sărbătoriți se desfășoară aproximativ la fel, cu deosebirea că
invitații primesc și tort. După ce sting lumânările, copiii aniversați taie tortul și își servesc
colegii, în timp ce aceștia le cântă „La mulți ani!”.

5.2 Petreceri aniversare organizate în afara școlii

Dacă elevii doresc să-și serbeze zilele de naștere în afara școlii, acestea pot fi organizate
acasă ori în alte locații precum McDonald’s sau cluburile pentru copii. Ele presupun alți pași
de urmat.
În primul rând se stabilesc locul, ziua și ora când vor veni musafirii. Apoi, copiii împreună
cu părinții întocmesc lista cu invitați. În funcție de numărul acestora se convine asupra
meniului, precum și a activităților ce se vor desfășura pentru antrenul oaspeților.

5.2.1 Petrecerile organizate acasă

Petrecerile organizate acasă necesită implicare totală din partea părinților. Cel mai
important lucru ce trebuie realizat este lista cu invitați care poate cuprinde colegi, prieteni,
rude sau vecini, însă persoane care se cunosc, au vârste apropiate și preocupări comune. În
acest fel, gazda este sigură că musafirii se vor simți bine împreună. De obicei se practică
petrecerile numai cu colegii și prietenii sau numai cu rudele și vecinii. Uneori, copiii musafiri
sunt însoțiți de părinți, care pot rămâne pe tot parcursul petrecerii sau pot veni doar la plecare
pentru a-i lua acasă.
Ținând cont de faptul că nu toți elevii își pot sărbători zilele de naștere la școală, în ziua
prevăzută acestui eveniment, deoarece aniversările lor sunt în timpul vacanțelor, am participat
la desfășurarea lor acasă ori în alte locuri special amenajate. Aici sunt chemați colegii care se
află în București la acea dată, prin invitație scrisă ori telefonică.
Invitațiile scrise sunt personalizate, unele fiind adresate fetelor, altele băieților, fiecare tip
conținând personaje îndrăgite din filmele de desene animate. Totodată, gazda scrie data, ora și
adresa exactă, uneori și o mică schiță a străzii, precum și textul efectiv al invitației. La sfârșit,
se trece numărul de telefon și adresa de e-mail unde vor fi confirmate participările oaspeților.
În timpul petrecerii propriu-zise, sărbătoriții își pun în valoare cunoștințele dobândite de la
părinți sau prin lecțiile desfășurate la școală, precum și deprinderile de conduită civilizată și

61
manierată, precum: saluturile, prezentările, oferirea și primirea cadourilor, urările,
comportamentul în timpul mesei, purtarea unei discuții cu copiii dar și cu adulții, jocurile de
grup și altele.

Unii părinți, din dorința de a spori buna-dispoziție a copiilor, invită și personaje-surpriză

atunci când petrecerea este în toi și anume, un clovn, care întotdeauna stârnește chiote de
bucurie și ropote de aplauze. Acesta îi antrenează pe micuți în tot felul de jocuri adecvate
vârstei, le confecționează diferite jucării prin împletirea unor baloane colorate, îi pictează pe
față, dansează cu ei, se fotografiază împreună etc.

La final se aduce tortul, decorat cu diferite ornamente, în funcție de preferințele

sărbătoritului. După ce se suflă în lumânări, copiii cântă „La mulți ani!” și îi adresează
acestuia câteva urări. Apoi mănâncă o felie de tort delicios și joaca se continuă.

Totul este minunat. Când se apropie ora plecării nimeni nu-și dorește să părăsească
petrecerea, deși oboseala își face simțită prezența pe chipurile copiilor. Se despart, totuși, cu
regret în suflet dar cu amintirea unei petreceri reușite.

5.2.2 Petrecerile organizate la McDonald’s

Elevii mei agreează și petrecerile organizate la McDonald’s sau în cluburi pentru copii.
Succesul este garantat de fiecare dată, în primul rând pentru că beneficiază de animatori care
îi distrează, iar în al doilea rând pentru că nu sunt supravegheați îndeaproape de părinți, așa
cum se întâmplă acasă, simțindu-se mai în largul lor.

Cu cel puţin două săptămâni înainte se rezervă ziua şi ora dorite, la telefon sau personal. Se
primesc invitaţii (figura 12) pentru toţi prietenii copilului, care vor fi completate de acesta și
înmânate apoi celor din listă.

62
 Figura 12. Invitație la McDonald’s

Petrecerea se desfăşoară într-un loc special amenajat, decorat cu fantezie, împodobit cu

baloane şi ghirlande. Copiii sunt întâmpinaţi cu multă dragoste, bucurându-se de atenţia unor
gazde primitoare ce vor avea grijă ca toţi să se simtă cu adevărat speciali. Personalul
desemnat pentru eveniment antrenează copiii în jocuri distractive și concursuri. Astfel, fiecare
zi de naştere se transformă într-o petrecere ca-n poveşti, cu jocuri noi, coifuri, măşti şi
baloane colorate, cu mult antren și voie-bună, așa cum ne dorim cu toții.

Fiecare copil primește un set de accesorii pentru petrecere şi un mic cadou-surpriză, iar
sărbătoritul un dar minunat. Ulterior, acestuia i se va înmâna o fotografie realizată în timpul
petrecerii, însoțită de o scrisoare de mulţumire, ceea ce constituie o amintire preţioasă pentru
orice copil. Nici părinții nu vor fi uitați deoarece vor primi și ei un CD cu poze de la
petrecere.

În ceea ce privește cadourile oferite de invitați, deși bunele maniere spun că trebuie
despachetate în momentul primirii, de față cu musafirii, în această situație, precum și în cazul
petrecerilor organizate în cluburile pentru copii, nu se procedează mereu așa din cauza
faptului că vor fi transportate mai greu acasă.

63
 Micuții îşi pot comanda singuri meniul lor preferat cu jucărie, numit Happy Meal. Vor
avea și tort delicios, cu lumânări colorate şi şampanie pentru copii.

5.2.3 Petrecerile organizate în cluburile pentru copii

Petrecerile organizate în cluburile pentru copii urmăresc să-i învețe pe micuți să se joace
împreună, să se distreze, să relaționeze. Într-un spațiu vesel și prietenos copilul își poate
invita prietenii sau colegii de clasă pentru a serba evenimentul dorit.

Figura 13. Invitație la club

După momentul familiarizării cu spațiul clubului și cu jucăriile, se dă startul la distracție.

Întrucât jocul este o activitate foarte serioasă pentru copil, se poate desfășura un program
distractiv cu jocuri educative și, totodată, distractive și anume: jocuri de creativitate, de
socializare și de echipă, jocuri pentru dezvoltarea spiritului de competiție pozitivă, care
produc plăcere și bună-dispoziție, atât de necesare în cazul unei zile deosebite.
Jocurile de „spargere a gheții” vin în ajutorul celor mai timizi, introducându-i în atmosfera
de petrecere, iar concursurile cu premii îi pun în valoare pe cei mai îndrăzneți. Muzica și
karaoke, precum și ședințele de pictură pe față îi țin ocupați pe invitați. Copilul aniversat este
mereu în centrul atenției prin activități dirijate și organizate de personalul specializat.
Momentul tortului este atent pregătit. Acesta este decorat cu artificii și însoțit de șampanie
(fără alcool). Sărbătoritul suflă în lumânări în timp ce invitații îi cântă, după care îl felicită și
primesc o felie din această prăjitură tradițională.

64
 Petrecerea se încheie cu acordarea de diplome și cadouri, oferite de organizator tuturor
invitaților pentru calitățile pe care a știut să le pună în valoare.

O zi petrecută într-un club pentru copii este cu siguranță un moment special nu numai
pentru sărbătorit, ci și pentru invitați, întrucât totul se derulează într-o atmosferă de veselie. Și
ce poate fi mai frumos pentru un părinte, decât să simtă emoția profundă a propriului copil.
Acestea sunt amintirile cele mai plăcute ce vor dăinui în timp.

65
6 Studiu de caz

Reprezentarea socială a şcolii a fost pentru multă vreme cea de instituţie menită să dezvolte
în mod exclusiv capacităţile intelectuale ale copilului pentru a produce o performanţă în acest
sens. Experienţele de viaţă ne arată că, odată cu ieşirea din şcoală a acestor copii, adaptarea şi
integrarea lor socială au fost puse în dificultate din cauza unei dezvoltări insuficiente pe plan
comportamental și emoțional.
Din experiența mea la catedră și mai ales din activitatea didactică desfășurată pe parcursul
ultimilor ani, am constatat că elevii zilelor noastre sunt din ce în ce mai zburdalnici, mai
instabili, mai alintați, reușind cu greu să se integreze în viața școlară. Contactul iniţial cu
această instituţie, precum şi efortul de adaptare la noul mediu, modifică regimul de viaţă al
copilului, generând, totodată, o stare de tensiune şi agitaţie. Aceasta poate fi atenuată de
învăţător dacă acţionează cu mult tact astfel încât să antreneze energia psihică, să modeleze
activitatea intelectuală a micuțului şi să organizeze viaţa şcolară în ansamblul ei. Totodată,
dascălul trebuie să se preocupe atent de educarea acestor puișori nevinovați, dezvoltându-le
inteligenţa emoţională și relaţională, deprinderea de comunicare eficientă și, nu în ultimul
rând, să-i determine să înțeleagă și să aplice codurile de comportament și de bune maniere
general acceptate în diferite societăţi şi medii.
Ca urmare a acestor constatări, de comun acord cu elevii și părinții lor, am convenit ca, în
acest an școlar, să desfășurăm un opțional intitulat „Să învățăm bunele maniere!”. Părinții s-
au arătat foarte interesați și m-au sprijinit foarte mult.
Pe parcursul celor două semestre, elevii au dobândit cunoştinţe legate de modul în care
trebuie să se comporte la şcoală, în familie, în societate (pe stradă, în mijloacele de transport
în comun, la magazin, la teatru, în vizită etc.), familiarizându-se cu bunele maniere, care
contribuie la formarea lor ca oameni, oferindu-le bucuria de a trăi printre semeni civilizaţi. De
asemenea, ei au învăţat să socializeze, să coopereze, să se ajute reciproc, să-şi tolereze unii
altora anumite comportamente şi multe alte lucruri interesante şi utile totodată. Uneori și
părinții s-au implicat în activitățile noastre, fiind plăcut surprinși de impactul acestora asupra
propriilor copii și chiar învățând ei înșiși anumite lucruri. În lecțiile susținute, am încercat să
creez contexte de viaţă variate, punându-i pe elevi să acţioneze ca atare, corectându-i acolo

66
unde a fost cazul. Implicarea lor în astfel de acţiuni a avut influenţe formative asupra
dezvoltării laturii sociale responsabile a personalităţii. Roadele muncii mele se pot vedea cu
ușurință în modul de relaționare dintre elevi, dintre aceștia și membrii familiei sau a
persoanelor adulte, în felul de a se comporta atât la școală, cât și în societate.
Cercetarea pe care am efectuat-o s-a derulat la nivelul ciclului curricular de achiziţii
fundamentale reprezentat prin clasa I, pe un eșantion de 25 elevi, la nivelul ciclului de
dezvoltare (clasa a III-a), având un număr de 23 elevi, la nivelul gimnazial (clasa a VII-a), cu
un efectiv de 30 elevi, și a constat în aplicarea unor chestionare. Prin întrebările adresate
elevilor de diferite vârste am urmărit să identific nivelul de cunoaștere a normelor de conduită
civilizată și manierată în rândul elevilor care au o disciplină de sine stătătoare, bazată pe
însușirea acestor reguli, precum și asupra elevilor de vârstă școlară mică, ce dețin un minim
„bagaj” de cunoștințe dobândite în familie și în anii petrecuți în grădiniță dar și asupra
elevilor de vârstă gimnazială care au o cultură generală în curs de formare. Prin rezultatele
înregistrate am putut contura aspectele principale care vizează această temă.
La clasa I am aplicat un chestionar compus din 10 întrebări, iar la celelalte două clase
chestionarul conține 15 întrebări, primele 10 constituind practic chestionarul dat la clasa I.
Fiecare întrebare are trei variante de răspuns, una singură fiind corectă. Dacă elevul alege
două sau trei variante pentru aceeași întrebare ori nu alege niciuna, răspunsul este anulat.
Pentru fiecare răspuns corect elevul primește un punct.
Rezultatele înregistrate la fiecare întrebare au fost următoarele:

1) Consideri importante regulile de comportare civilizată?

o foarte importante;
o destul de importante;
o deloc importante.

Întrebarea 1) Consideri importante regulile de comportare civilizată?

Clasa I a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 23 92.0% 23 100.0% 20 66.7%
b) 2 8.0% 0 0.0% 10 33.3%
c) 0 0.0% 0 0.0% 0 0.0%
Tabelul 1

67
 Prin aceste răspunsuri se observă că toți elevii din clasa a III-a consideră regulile de
comportare civilizată ca fiind foarte importante, 92% dintre elevii clasei I au aceeași părere,
însă la clasa a VII-a numai o treime dintre elevi împărtășesc opinia colegilor mai mici. Acest
lucru se datorează, probabil, faptului că elevii clasei a VII-a nu stăpânesc normele de conduită
în societate ori nu s-au aflat în situații care să-i pună în dificultate prin utilizarea unui
comportament neadecvat.

2) Cui creează neplăceri un elev care nu este politicos?

o lui însuși;
o tuturor persoanelor din jur;
o nimănui.

Întrebarea 2) Cui creează neplăceri un elev care nu este politicos?

Clasa I a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 8 32.0% 7 30.4% 6 20.0%
b) 14 56.0% 15 65.2% 18 60.0%
c) 3 12.0% 1 4.3% 1 3.3%
Tabelul 2
În ceea ce privește această întrebare, ponderea mai mare a răspunsurilor corecte se
înregistrează tot la clasa a III-a, datorită acumulării unor cunoștințe adecvate în cadrul
disciplinei studiate în acest an școlar.

3) Crezi că bunele maniere îți pot schimba comportamentul?

o da, îl pot schimba.
o nu, nu îl pot schimba.
o nu știu.

Întrebarea 3) Crezi că bunele maniere îți pot schimba comportamentul?

Clasa I a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 23 92.0% 23 100.0% 28 93.3%
b) 1 4.0% 0 0.0% 1 3.3%
c) 1 4.0% 0 0.0% 1 3.3%
Tabelul 3

68
 Majoritatea elevilor consideră că utilizarea bunelor maniere le poate schimba
comportamentul, culminând desigur cu procentajul înregistrat la clasa a III-a, unde este deja
formată o bază de informații prin lecțiile parcurse la clasă.

4) Dacă saluți primul o persoană mai în vârstă înseamnă că ești manierat?

o nu, indiferent de vârstă, el trebuie să mă salute;
o nu știu;
o da, pentru că așa spun regulile de politețe.

Întrebarea 4) Dacă saluți primul o persoană mai în vârstă înseamnă

că ești manierat?
Clasa I a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 2 8.0% 2 8.7% 1 3.3%
b) 1 4.0% 0 0.0% 3 10.0%
c) 22 88.0% 21 91.3% 26 86.7%
Tabelul 4
Foarte mulți dintre elevii chestionați cred că regulile de politețe le impun să fie ei primii
care salută persoanele mai în vârstă, un procentaj relativ mic dintre aceștia cred că nu are
importanță vârsta celui care salută primul, iar unii nu au știut ce variantă de răspuns să aleagă.
După părerea mea, procentajul înregistrat de elevii clasei a VII-a care au ales varianta b ca
răspuns este destul de mare (10%) pentru că, la această vârstă ar trebui să cunoască regulile de
salut, primul semn al politeții.

5) Când merg pe stradă:

o vorbesc tare, fluier, arăt cu degetul și arunc hârtii pe jos.
o îmi strig prietenii care locuiesc la etaj.
o îmi cer scuze dacă lovesc sau ating pe cineva din întâmplare.

Întrebarea 5) Când merg pe stradă:

Clasa I a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 0 0.0% 0 0.0% 0 0.0%
b) 1 4.0% 0 0.0% 0 0.0%
c) 24 96.0% 23 100.0% 30 100.0%
Tabelul 5

69
 În privința acestei întrebări, scorurile înregistrate vorbesc de la sine, demonstrând faptul că
toți elevii (cu o singură excepție) știu că trebuie să-și ceară scuze dacă lovesc sau ating pe
cineva din întâmplare pe stradă. Un singur elev a ales o altă variantă de răspuns, posibil din
neatenție.

6) Un elev manierat este:

o căutat de colegii săi;
o plictisitor;
o la fel ca toți ceilalți.

Întrebarea 6) Un elev manierat este:

Clasa I a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 20 80.0% 20 87.0% 14 46.7%
b) 1 4.0% 0 0.0% 2 6.7%
c) 4 16.0% 3 13.0% 13 43.3%
Tabelul 6
La această întrebare, ponderea răspunsurilor corecte se înregistrează la nivelul ciclului
primar. Prin activitățile desfășurate zilnic în clasă, în special cele sub formă de joc,
învățătorul acționează direct asupra propriilor elevi, instruindu-i și educându-i, totodată,
astfel încât aceștia observă mai ușor efectele pozitive pe care le are un copil manierat asupra
colegilor săi. Nu același lucru se întâmplă și la clasele mai mari. Elevii sunt preocupați de
studierea materiilor din orarul clasei, iar orele de dirigenție sunt prea puține pentru a reuși să
acopere și aspectul educării elevilor din punct de vedere comportamental.

7) Cum se comportă un elev frumos educat când se află în mijloacele de transport?

o Cedează locul persoanelor cu handicap, celor în vârstă și adulților.
o Își întinde picioarele și stă aplecat, cu coatele sprijinite pe genunchi.
o Vorbește mult și tare la telefonul mobil.

Întrebarea 7) Cum se comportă un elev frumos educat când se află în mijloacele

de transport?
Clasa I a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 23 92.0% 23 100.0% 29 96.7%

70
 b) 0 0.0% 0 0.0% 1 3.3%
c) 2 8.0% 0 0.0% 0 0.0%
Tabelul 7
Un aspect pozitiv pe care chestionarul l-a scos în evidență este faptul că elevii stăpânesc
regulile de comportare în mijloacele de transport în comun, răspunsurile înregistrând
procentaje mari.

8) Ce faci atunci când te afli într-un magazin?

o Intru în fața persoanelor care stau la rând pentru a fi servite.
o Îl salut pe vânzător, apoi îl rog să-mi arate produsul dorit.
o Ating cu mâna mărfurile alimentare neambalate (pâine, cornuri, biscuiți, bomboane).

Întrebarea 8) Ce faci atunci când te afli într-un magazin?

Clasa I a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 1 4.0% 1 4.3% 0 0.0%
b) 24 96.0% 21 91.3% 30 100.0%
c) 0 0.0% 1 4.3% 0 0.0%
Tabelul 8
Și regulile de comportare civilizată într-un magazin sunt cunoscute de elevi. La clasele
mici a fost câte un elev care a ales prima variantă de răspuns. Este posibil ca el însuși să
procedeze așa sub îndrumarea incorectă a părinților sau poate a observat un astfel de
comportament la alți copii însoțiți de părinți și a considerat că este corect.

9) Cum ne purtăm la cinematograf, la teatru, la spectacol?

o Nu este obligatoriu să închidem telefonul celular.
o Nu lăsăm hainele la garderobă.
o Nu mâncăm și nu bem nimic în timpul spectacolului, ci numai în pauză.

Întrebarea 9) Cum ne purtăm la cinematograf, la teatru, la spectacol?

Clasa I a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 0 0.0% 0 0.0% 2 6.7%
b) 4 16.0% 0 0.0% 3 10.0%
c) 20 80.0% 23 100.0% 22 73.3%
Tabelul 9

71
 La cinematograf, la teatru sau la spectacol, activități pe care elevii le desfășoară mai
frecvent, cei mai mulți dintre ei au știut că nu se mănâncă și nici nu se bea nimic în timpul
spectacolului, ci numai în pauză. Învățătorul pune accent întotdeauna pe această normă de
conduită, în special la clasele primare, insistând asupra faptului că încălcarea ei este o dovadă
clară a lipsei de educație. Școlarii clasei I dar și cei ai clasei a VII-a au răspuns în proporție
de 16%, respectiv 10%, că nu își lasă hainele la garderobă pentru că într-adevăr așa se
întâmplă atunci când merg împreună cu clasa, chiar și cu familia. Răspunsurile celor de clasa
a III-a au fost 100% corecte deoarece ei cunosc bine aceste reguli.

10) În excursie sau în tabără procedez astfel:

o Nu fac focul în pădure.
o Rup florile indiferent că sunt pe o alee, în parc sau pe o pajiște, la munte.
o Câteodată respect îndrumările și sfaturile date de profesori.

Întrebarea 10) În excursie sau în tabără procedez astfel:

Clasa I a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 11 44.0% 16 69.6% 16 53.3%
b) 0 0.0% 0 0.0% 0 0.0%
c) 13 52.0% 7 30.4% 9 30.0%
Tabelul 10
Comportarea în excursie sau în tabără nu este cunoscută de toți școlarii clasei I întrucât nu
au desfășurat o astfel de activitate până în acest moment în cadrul școlii. Mai mult, fiind
micuți, nu au avut capacitatea de a discerne sensul cuvântului „câteodată” strecurat în varianta
dată sau poate, datorită naivității vârstei, au spus ceea ce ar face ei de obicei. Aproximativ
același lucru s-a întâmplat și la nivelul celorlalte două clase, dar procentul răspunsurilor
greșite a fost mai mic (30,4%, respectiv 30%).
La finalul analizei rezultatelor chestionarului aplicat elevilor clasei I am fost plăcut
impresionată de faptul că cinci elevi (trei fete și doi băieți) au răspuns corect la toate cele zece
întrebări. La nivelul clasei situația arată astfel:

Punctaj 10 puncte 9 puncte 8 puncte 7 puncte 6 puncte 5 puncte

Nr. elevi 5 6 8 2 3 1
Tabelul 11

72
 Per ansamblu, pot spune că elevii clasei I s-au descurcat onorabil, ținând cont de vârsta și
volumul de cunoștințe pe care au reușit să le acumuleze până acum.

În continuare voi analiza răspunsurile date de elevii claselor a III-a și a VII-a, cei care au
mai avut încă cinci întrebări, în afara celor zece interpretate până acum.

11) La masă procedez în felul următor:

o Înclin farfuria pentru a lua ultima picătură de supă sau ciorbă.
o Nu mușc din felia de pâine, ci rup bucăți potrivite, pe măsură ce am nevoie.
o Țin coatele pe masă, bat în pahare (farfurii) pentru a fi servit mai repede.

Întrebarea 11) La masă procedez în felul următor:

Clasa a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 0 0.0% 5 16.7%
b) 23 100.0% 22 73.3%
c) 0 0.0% 0 0.0%
Tabelul 12
Toți școlarii clasei a III-a au răspuns corect la această întrebare, știind că nu trebuie să
muște din felia de pâine, încălcarea acestei norme fiind considerată o lipsă crasă a bunelor
maniere. La clasa a VII-a, în schimb, au existat cinci elevi care au ales prima variantă de
răspuns, două eleve care au indicat ca fiind corecte primele două variante și un băiat care a
ales prima și a treia variantă. Ca atare, răspunsurile celor trei copii au fost anulate deoarece se
spunea clar la începutul chestionarului că numai o variantă poate fi aleasă.

12) În relațiile cu vecinii mă port astfel:

o Îi salut numai atunci când îi întâlnesc în bloc (în lift sau pe scări).
o Îi sâcâi cu telefoane sau vizite pentru a împrumuta diverse lucruri.
o Sunt amabil și le vorbesc frumos, tot timpul cu zâmbetul pe buze.

Întrebarea 12) În relațiile cu vecinii mă port astfel:

Clasa a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 6 26.1% 6 20.0%

73
 b) 0 0.0% 0 0.0%
c) 17 73.9% 22 73.3%
Tabelul 13
Aproximativ trei sferturi dintre elevii chestionați au indicat răspunsul corect, un sfert însă a
răspuns că îi salută pe vecini doar dacă îi întâlnesc în bloc. Este posibil să fi ales această
variantă observând că este vorba despre faptul de a saluta o persoană dar, din neatenție, nu au
dat importanța cuvenită cuvântului „numai”.

13) În calitate de gazdă trebuie:

o să mulțumesc pentru cadoul primit și să-l duc într-o altă cameră;
o să mă ocup tot timpul de invitați, acordându-le multă atenție;
o să tai tortul la bucătărie și apoi să-i servesc pe oaspeți.

Întrebarea 13) În calitate de gazdă trebuie:

Clasa a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 2 8.7% 0 0.0%
b) 19 82.6% 25 83.3%
c) 2 8.7% 1 3.3%
Tabelul 14
În ceea ce privește calitatea de gazdă pe care o putem avea fiecare dintre noi la un moment
dat, trei sferturi dintre elevi au răspuns că trebuie să se ocupe tot timpul de invitați. La clasa a
III-a au fost indicate și celelalte variante de răspuns, câte doi elevi pentru fiecare. Explicația
este fie că nu au fost suficient de atenți când au citit întrebarea, fie nu și-au însușit temeinic
cunoștințele atunci când am desfășurat lecția respectivă.
La clasa a VII-a, un singur elev a ales a treia variantă de răspuns, acesta bazându-se,
probabil, pe experiența proprie. Trei elevi au indicat ca fiind corecte primele două variante de
răspuns, iar un elev a ales a doua și a treia variantă, ceea ce a condus la anularea
răspunsurilor.

14) Când merg în vizită la un coleg sau prieten:

o vin cu o oră mai târziu decât ora stabilită.
o stau retras într-un colț al camerei și vorbesc foarte puțin.
o îi aduc în dar fructe, dulciuri sau jucării, iar mamei sale un buchet de flori.

74
 Întrebarea 14) Când merg în vizită la un coleg sau prieten:
Clasa a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 0 0.0% 1 3.3%
b) 2 8.7% 4 13.3%
c) 21 91.3% 25 83.3%
Tabelul 15
La această întrebare, elevii au obținut rezultate bune, în sensul că au știut cum trebuie să se
comporte atunci când merg într-o vizită. Sigur au existat și câteva excepții: doi școlari mici și
patru mari au ales a doua variantă de răspuns, probabil fiind dintre cei mai timizi. La clasa a
VII-a, a fost și un elev care a indicat prima variantă ca fiind cea corectă ori din neatenție, ori
pentru că așa face el.

15) Cum procedezi atunci când vorbești la telefon?

o Dacă cel care sună întreabă: „Te-am deranjat?”, răspund astfel: „Nu-i nimic!”.
o Persoana care m-a sunat trebuie să încheie convorbirea și să închidă.
o Când apelez un coleg sun insistent până când răspunde, chiar dacă nu-i spun ceva
important.

Întrebarea 15) Cum procedezi atunci când vorbești la telefon?

Clasa a III-a a VII-a
Var. răsp. Nr. răsp. Procentaj Nr. răsp. Procentaj
a) 3 13.0% 27 90.0%
b) 20 87.0% 0 0.0%
c) 0 0.0% 1 3.3%
Tabelul 16
Ultima întrebare a ridicat adevărate probleme elevilor clasei a VII-a. Nimeni nu a știut
răspunsul corect. Cu un procentaj copleșitor, ei au ales prima variantă de răspuns. Un elev nu
a știut că nu trebuie să insiste atunci când persoana căutată nu răspunde la telefon. Unui băiat
i s-au părut corecte toate cele trei variante de răspuns, fapt care a condus la anularea
răspunsului, iar unul a ales exact variantele greșite (prima și a treia). Acest lucru a demonstrat
că nimeni nu cunoaște semnificația expresiei „Nu-i nimic!”. Toți au crezut că aceasta
constituie o formulă de adresare politicoasă ceea ce nu este deloc adevărat.
Alegerea făcută de elevii clasei a III-a confirmă încă o dată faptul că stăpânesc cunoștințele
de bază ale unei comportări civilizate.
Situația pe clase arată astfel:

75
 Clasa a III-a

Punctaj 15 p. 14 p. 13 p. 12 p. 11 p. 10 p.

Nr. elevi 8 6 3 5 1 0

Tabelul 17

Clasa a VII-a

Punctaj 15 p. 14 p. 13 p. 12 p. 11 p. 10 p. 9 p. 8 p. 7 p. 6 p.
Nr. elevi 0 1 5 11 2 5 1 2 2 1
Tabelul 18

Comparând rezultatele înregistrate de elevii celor două clase, observăm că toți școlarii din
clasa a III-a au obținut punctaje de peste 10 unități, pe când colegii lor mai mari au realizat
acest lucru doar în proporție de 63%. De asemenea, au existat 8 elevi de clasa a III-a care au
obținut punctaj maxim, pe când cei mari nu au reușit această performanță. În schimb aceștia
au înregistrat punctaje de 10 și sub 10 unități, respectiv 37% dintre ei, ceea ce nu este deloc
îmbucurător.În continuare am reprezentat grafic situația pe clase a răspunsurilor corecte și
greșite date de elevii chestionați. Apoi am realizat o comparație între clasele aparținând
ciclului primar, respectiv între clasa a III-a și clasa a VII-a. Rezultatele sunt concludente.

Graficul 1. Răspunsuri clasa I

76
 Gra
ficul 2. Răspunsuri clasa a III-a

Graficul 3. Răspunsuri clasa a VII-a

Concluzii
Chestionarul aplicat elevilor ciclului curricular de achiziţii fundamentale (clasa I), celor din
ciclul de dezvoltare (clasa a III-a) și celor de gimnaziu (clasa a VII-a) a scos în evidenţă
nivelul mai bun de pregătire a școlarilor care au desfășurat disciplina opțională intitulată „Să
învățăm bunele maniere!” pe parcursul anului școlar în curs, față de al celor care nu au
beneficiat de acest obiect de învățământ și care, în consecință, nu dețin suficiente cunoștințe
referitoare la normele de bază ale conduitei civilizate și manierate.

77
 Rezultatele înregistrate de elevii clasei a III-a au fost net superioare, ceea ce înseamnă că
școlarii nu-și pot însuși astfel de cunoștințe în mod spontan, ci numai într-un cadru organizat,
în mod sistematic, pe o perioadă mai îndelungată de timp, și, bineînțeles, sub îndrumarea
competentă a cadrului didactic. De asemenea, este nevoie de o exersare a conduitei prin
participarea activă a copiilor, în primul rând la jocurile de rol pe care învățătorul le poate
organiza și desfășura la nivelul clasei, iar în al doilea rând la acţiuni cultural-educative care,
ulterior, vor avea o influenţă formativă asupra dezvoltării laturii sociale responsabile a
personalităţii. Toate aceste activități constituie baza unei vieţi sociale complexe în care
copilul tocmai a păşit odată cu momentul intrării sale în şcoală.

În condiţiile debutului şcolarităţii la vârsta de 6 ani, Planul de învăţământ în vigoare

încearcă să satisfacă interesele şi nevoile individuale ale şcolarilor mici, respectând
particularităţile de vârstă ale acestora. Personal consider că această disciplină este deosebit de
importantă şi cred că ar veni în sprijinul elevilor dacă ar fi inclusă în planul de învăţământ, în
cadrul ariei curriculare „Om și societate” sau „Consiliere şi orientare”, în curriculum-ul
nucleu, începând chiar din clasa I. Având un obiect de învățământ de sine stătător, micii
școlari își formează un imens „bagaj” de cunoștințe cu privire la comportarea civilizată acasă,
la școală, în societate, utilizând un limbaj specific etichetei. De asemenea, aceștia își dezvoltă
anumite conduite relaționale în cadrul familiei și al grupurilor sociale, contribuind astfel la
conturarea unor modele comportamentale.

Ținând cont de faptul că societatea actuală oferă tinerilor exemple care nu sunt demne de
urmat, consider că este bine ca elevii să fie îndrumați şi sprijiniți permanent în acest sens,
încă de la vârste fragede, pentru a-și forma deprinderi de conduită civilizată și manierată. Cu
cât acest lucru se întâmplă mai devreme cu atât șansele de reușită în viață sunt mai mari.
Sigur, nu este ușor să-i înveți pe copii bunele maniere, dar efortul depus va aduce satisfacții
multiple în timp. Un elev care se poartă frumos este adorabil și va deveni cu siguranță un
adult politicos, manierat.

Citându-l pe Platon, educația este „cel mai frumos dar pe care-l poate primi omul”, iar noi,
dascălii, trebuie să fim mândri că suntem aceia care oferim educaţie acestor puişori
nevinovaţi. Alături de bucuriile jocului şi satisfacţia muncii şi a învăţăturii, elevii trebuie să
mai deprindă și regulile unei conduite frumoase, fără de care luminile ştiinţei, bucuria jocului
şi satisfacţiile muncii ar fi de prisos.

78
 La sfârșitul prezentei lucrări, în capitolul Anexe, am adăugat o serie de materiale folosite
cu succes în cadrul lecțiilor desfășurate cu elevii mei. Astfel, am atașat câteva probe de
evaluare sumativă împreună cu descriptorii de performanță aferenți, rebusuri, poezii, proverbe
și zicători despre politețe și bune maniere, precum și vorbe de duh ale unor personalități de
cultură. De asemenea, veți găsi regulamentul clasei de elevi pe care o conduc și creații de-ale
acestora.

Bibliografie
[1] A.Bursan, G. Panco, De la cuviință la echitate, Editura Tineretului, București, 1987.
[2] S.A. Chatelet, Ghidul bunelor maniere, Editura NICULESCU, București, 2008.
[3] T. Cosma, Mereu politețea! Ghid de comportare civilizată pentru copii și tineri (ed. a II-a
revăzută), Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2008.
[4] R.S. Covey, Eficiența în șapte trepte sau un abecedar al înțelepciunii, Editura ALL,
București, 2008.
[5] N. Frâncu, Codul bunelor maniere, reguli de protocol, Editura Garamond, București,
2002.
[6] M. Gîgă, Cei șapte ani de acasă. Codul bunelor maniere pentru copii, Editura CORESI,
București, 1994.
[7] A. Grigore, M. Crivac, Să învățăm bunele maniere!, Editura Ars Libri, Pitești, 2007.
[8] O. Iucu, Note de curs, 2011.
[9] N. Laniado, Codul bunelor maniere pentru copii. Bună purtare în orice împrejurare,
Editura House of Guides, București, 2007.
[10] M. Manolescu, Curriculum pentru învățământul primar și preșcolar. Teorie și practică,
Editura Credis, București, 2007.
[11] A. Marinescu, Codul bunelor maniere astăzi (ediția a III-a revăzută și adăugită), Editura
HUMANITAS, București, 2008.
[12] D. McCullough, Politețea de zi cu zi, Editura Curtea Veche 45, București, 2002.
[13] M. Mitchell, Ghidul manierelor elegante pentru secolul al XXI-lea (ediția a II-a), Editura
PARALELA 45, Pitești, 2009, p. 55-63, 125-167.
[14] D. Munteanu, Politețea și buna cuviință, Editura Ramida, București, 1992.
[15] M. Peneș, Ghid de comportare civilizată, Editura ANA, București, [f.a.].
79
[16] P. Post, Codul universal al bunelor maniere, Editura Antet, București, 2004.

[17] P. Post, C. Post Senning, Codul Emily Post al bunelor maniere pentru copii (ed. a IV-a),
Editura CORINT JUNIOR, București, 2009.

[18] S. Schneider-Flaig, Noul cod al bunelor maniere. Ghid actualizat pentru un

comportament adecvat, Editura ALL, București, 2011.

[19] U. Șchiopu, E. Verza, Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.,

București, 1995, p. 158-200.

[20] A. Tănăsescu, Unde sunt manierele de altădată? (ediția a II-a revăzută și completată),
Editura MondoRo, București, 2010, p. 11-33, 56-104, 175-185.

[21] ***, Codul bunelor maniere (pentru toate vârstele), Editura Călin, București, 1998, p.5-6.

[22] http://maniere.go.ro/

[23] http://www.bunele-maniere.go.ro/

[24] http://www.didactic.ro/

80