CEI ȘAPTE ANI DE ACASĂ!

-norme de comportament

prof. înv. preșc. DAVID VERONICA

Un vechi proverb englezesc spune:„Politeţea nu costă nimic şi cumpără orice!”

Nu suntem singuri pe pământ! Trăim într-o comunitate. Indiferent de rasă sau de locul unde
ne aflăm, există reguli universale de comportament în societate, care implică o ţinută morală şi o
prezenţă fizică, în armonie cu mediul din jur, cu obiceiurile şi regulile generale de convieţuire,
bazate pe respectul reciproc.
Felul cum ne prezentăm, cum vorbim, cum reacţionăm în toate împrejurările, ne dezvăluie
mentalitatea, educaţia, cultura, caracterul nostru.
Expresia „cei şapte ani de-acasă“ leste folosită, în general, pentru a descrie conduita unei
persoane într-un context anume, însă, cu toții credem că educaţia din primii ani de acasă, de care cei
mici au parte în familie, defineşte în bună măsură viitorul adult.
Încă de la naştere, fiecare etapă din viaţa copilului îşi pune amprenta asupra dezvoltării sale
afective, motrice şi intelectuale. Chiar dacă, aparent, lucrurile decurg „de la sine”, există factori care
pot influenţa această dezvoltare, pe toate palierele sale, iar o parte din aceşti factori ţin strict de
mediul familial şi de felul în care cei care intră în contact cu copilul se raportează la lumea din jur.
Politeţea - oglinda familiei
Ce trebuie să ştie un copil „de acasă“ până la 6 - 7 ani, un copil trebuie să aibă dezvoltate - în
principal prin educaţia primită „acasă“, un anumit grad de autonomie (să se îmbrace singur, să se
spele, să fie ordonat), un nivel rezonabil de politeţe, învăţată din regulile impuse de familie, un
limbaj dezvoltat care să-i permită să comunice eficient, un grad de dezvoltare emoţională care să-i
dea posibilitatea de a-şi controla fricile şi emoţiile şi capacitatea de relaţionare socială.
Educatia primita in familie
Se pot creiona, evident, generalizări. Printre principalele ingrediente care compun ceea ce se
înţelege, în mod tradiţional, un copil „bine crescut” regăsim:
•Salutul. Este prima normă de conduită învăţată în familie, începând de la etapa în care copilul nu
poate saluta decât prin fluturarea mâinii şi continuând pe urmă firesc cu „bună ziua”.
•Comportamentul în public. Un copil „bine crescut” ştie să răspundă la întrebări şi să susţină, la
rându-i, conversaţia, îşi aşteaptă rândul fără să întrerupă pe cel care vorbeşte.
•Comportamentul cu prieteniiManierele nu se demonstrează doar în preajma adulţilor.
Jocurilecopiilor sunt experienţe care, pe lângă că aduc destindere şi voie bună, îi pregătesc pe cei
mici pentru rolul de adult. Tot jocurile sunt ocazia de a învăţa, exersa şi testa comportamente
corecte. Un copil „bine crescut” îşi respectă partenerii de joacă, înţelege şi se conformează regulilor
jocurilor specifice vârstei lui.
•Înţelegerea normelor sociale.Prin imitaţie şi suficientă practică, copilul deprinde, cu ajutorul
părinţilor, ceea ce „se face” şi ceea ce „nu se face” în societate. O bună creştere implică şi
cunoaşterea şi aplicarea acestor reguli nescrise ale lumii în care trăim: trebuie să ne aşteptăm rândul
la magazin, la medic sau la leagănul din parc, spunem „te rog”, „mulţumesc” şi „cu plăcere”, nu
încălcăm drepturile celorlalţi prin afirmarea drepturilor noastre, respectăm simbolurile, credinţele şi
valorile noastre şi ale celor de lângă noi.
•Manierele la masă.O bună creştere presupune folosirea eficientă a tacâmurilor,
respectulcomesenilor şi a celui/celei care serveşte masa.
•Recunoaşterea greşelilor. „Îmi pare rău” este, la fel ca şi „te rog”, o expresie manierată. Pentru a

o folosi, un copil are nevoie să o audă şi din partea adulţilor din jurul lui. Astfel, va învăţa că
recunoaşterea greşelilor şi sinceritatea exprimării regretului nu sunt un semn de slăbiciune, ci de
respect şi demnitate.
•Tact şi toleranţă.Un copil „bine crescut” învaţă de la părinţi că a râde de slăbiciunea, defectulfizic
sau orice tip de dizabilitate a cuiva ne descalifică în primul rând pe noi. Va face diferenţa – în timp –
între râsul sănătos şi spiritul de glumă şi râsul care jigneşte, care deschide răni. Şi îl va evita pe cel
din urmă.
Bineînţeles că toate ingredientele de mai sus sunt rezultatul a ani de experienţe, cu încercări,
eşecuri şi reuşite. Şi bineînţeles că există uneori devieri de la tipul de comportament pe care dorim
să-l insuflăm copilului nostru, precum şi zile în care ni se pare că totul e în zadar şi că toate lecţiile
pe care te-ai străduit să le predai copilului tău au trecut pe lângă el fără să lase urme semnificative.
Probabil că soluţia este, la fel ca în cazul multor aspecte legate de creşterea unui
copil,perseverenţa. Şi exemplul personal,asta în primul rând. Iar eforturile susţinute nu vor
întârzia să dea roadele mult-aşteptate.
Gradinița, Școala sau oricare altă Instituție nu va putea niciodată substitui valoarea celor 7 ani de
acasă, acestea doar o pot perpetua.