Noi avem avem o responsabilitate enormă, trebuie să fim atenți!

Noi modelăm caractere!

Noi le făurim personalitatea!
Noi, profesorii!

Hai să ne iubim cît de puternici și importanți sîntem!

Hai să ne lăudăm cît de atenți, generoși, iubitori sîntem cu elevii noștri!
Hai să făurim un tablou imens în care să punem portretele celor ce „au reușit în viață”
pentru că ne-au ascultat sfaturile, au fost cuminți și nu ne-au pus la îndoială!
Hai să ne umflăm în pene și să facem lumea să înțeleagă că premiile și reușitele
elevilor noștri excelenți sînt și ale noastre!
Hai să fim ipocriți și să nu recunoaștem că le răpim un pic de libertatea atunci cînd le
„modelăm caractere”.
Hai să fim cinstiți și să recunoaștem că nu făurim! Nu este vorba de CREAȚIE! Nici
unul nu e Pygmalion și profesorul nu e superstarul din „My Fair Lady”!

Să fim cinstiți și să dăm copilului ce este al copilului! Emoțiile, hotărîrea de a se

educa, curiozitatea naturală și faptul de necontestat că dacă sîntem profesori buni și
respectați este pentru că el a ales. Pentru că elevul își alege profesorul și nu invers. Iar
valoarea noastră nu este în sine ci doar prin el, cu el, alături de el - și mereu cu un mis
pas în urma lui, ca să-l ajutăm să înțeleagă ce alege, să ne oprim cînd nu înțelege și
să-l încurajăm cînd este obosit și crede că e neputincios. Să-l ajutăm să se ridice cînd
a căzut și să-i spunem „Te-ai ridicat singur! Deci se poate!” și să-l ajutăm cînd e
obosit, rănit, îndrăgostit. Pentru că drumul este al lui și doar al lui, al copilulului care
ne ascultă pentru că am trecut o probă de foc pe care nu o cunoaștem. Niciodată al
nostru. E alege cînd mergem împreună, dacă mergem împreună. Noi doar îi arătăm
răscrucile pentru că, în graba lui s-ar putea să nu le vadă. E treaba noastră să-l ajutăm
să le recunoască.
Să fim bucuroși că descoperirea este a lui și că ne-o dăruiește cu toată inima și atunci
putem fi recunoscători că ne oferă șansa de a trăi o clipă din viața lor, că putem sfida
timpul cu o nouă cucerire, cu un nou entuziasm.
Să fim recunoscători că ne fac să uităm de noi înșine și că de fiecare dată, cu fiecare
elev, putem descoperi o nouă lume, și că putem crea noi moduri de a descoperi
lumea, în funcție de fiecare elev. Că noi putem crea sisteme în care axioma este
fiecare elev în parte, în continuă schimbare, în continuă surpriză. Că fiecare profesor
e o funcție care tinde, astfel la infinit, odată cu fiecare elev care îi acordă îngăduința
sa.
Să fim cinstiți și să acceptăm că sîntem doar trecători/episodici și că superstarul este
el, elevul, copilul, omul care ne ascultă – dacă vrea. Nu creem, nu făurim, nu
modelăm, nu. Nu sîntem creatori de oameni, este un orgoliu nemăsurat să credem
asta. Noi sîntem cei care trebuie să se modeleze în funcție de datele personale și
dorințele elevului.
Să fim cuminți și să nu mai dăm sfaturi părinților despre cum să-și petreacă timpul
liber copilul lor și să nu ne mai dăm cu părerea despre sufletul cuiva cu care ne
întîlnim doar de cîteva ore pe saptămînă din care doar cîteva minute sînt dedicate
legăturii personale.
Să ne limităm la sarcina noastră - și anume de a respecta libertatea individului,
îndiferent de vîrstă și să admitem că atunci cînd sîntem contraziși sau nu sîntem
plăcuți de către elevii noștri asta este exercitarea unui drept uman fundamental.
Să fim curați și să admitem că atuncci cînd un copil reușește să-și depășească limitele
este rezultatul exclusiv al voinței sale, al eului său propriu.
Să fim corecți și să spunem că victoriile sînt ale lor și doar ale lor și să ne atribuim
doar insuccesele.
Să fim obiectivi și să vedem cu ochii limpezi, cu mintea clară și cu inima curată că nu
avem voie să influențăm viitorul copiilor și nu avem voie să-i facem să creadă că am
influențat viitorul lor ci să-i facem constant să înțeleagă că a fost o alegere personală
clară și determinată de alte condiții (obiective sau subiective) care nu ne privesc în
mod direct.
Să fim curajoși si să acceptăm momentul în care, dacă ești cinstit de la început, îți dai
seama că nu mai contează cine e profesorul și cine e elevul, că rolurile s-au schimbat
și că învățarea a devenit un flux, o undă care învăluie pe amîndoi deopotrivă. Ceea ce
împărtășești se întoarce înapoi înzecit și că ești mai bogat dacă accepți învățarea de la
el. Și că asta s-a întîmplat dacă i-ai dat ocazia să se provoace pe sine. Atunci l-ai
provocat să fie profesorul tău și abia dacă acest lucru se întîmplă este o reușită cu care
ai voie să te mîndrești, pentru că ați învățat IMPREUNĂ.
Se opresc din drumul lor, ne ascultă și, daca le place sau îi inspiră ceea ce le
comunicăm, ne ascultă. Și hotărăsc. Ei hotărăsc. Pentru asta trebuie să le fim
recunoscători, că vorbele noastre capătă suflet pentru că rezonează cu sufletele lor
deschise spre noi.
Să fim profesori adevărați și să-i ajutăm să-și făurească libertatea de alegere. Și
capacitatea de a-și alege și profesorii ce vor urma după noi. Pentru că trebuie să
urmeze profesori mai buni și mai captivanți decît noi.
Sîntem trecători. Trebuie să le dăruim și libertatea de a ne uita după o vreme. Și să
hotărască doar ei dacă o vor face sau nu. Sîntem aproape de condiția de sclav, dar
asta nu ne înjosește pentru că o înțelegem.
Pentru că sîntem profesori și, înainte de toate, știm cel mai bine să dăruim fără să
cerem ceva în schimb. Și facem asta pentru asta ne e vocația. Și pentru că asta ne face
fericiți.
Un simplu „Mulțumesc” din partea lui ar trebui să fie de ajuns - și chiar dacă nu vine
pentru că este prea mare graba vieții ce urmează de trăit/cucerit și/sau pentru că el
nu și-a dat seama ajutorul meu, asta nu înseamnă că nu mi-am făcut treaba. Pot să
mă întristez doar pentru că nuam avut ocazia să-i spun un „Multumesc pentru
încredere” la rîndul meu.
Un elegant „La revedere” ar trebui să fie de ajuns - și chiar dacă nu vine pentru că este
prea mare graba vieții ce urmează de trăit/cucerit și/sau pentru că el nu și-a dat
seama ajutorul meu, asta nu înseamnă că nu mi-am îndeplinit menirea. Pot doar să
mă întristez că nu am avut ocazia să-mi iau la revedere de la un tînăr care mi-a dăruit
o bucățică din copilăria sa, să-mi întipăresc în suflet scînteia nouă din privirea lui și
să-mi spun: Iată caracterul, iată personalitatea. Fără modelări, fără făuriri ci doar cu
un simplu „împreună”. Mulțumesc pentru încredere.
Sînt profesor, deci dăruiesc. Nimic mai puțin.