ARTA DE A TRĂI ÎMPREUNĂ

În ziua de azi, ne este din ce în ce mai greu să trăim împreună, să conviețuim. Oare de ce? De
ce nu ne putem adapta la orice persoană și la orice mediu de viață?
Ei bine, fiecare dintre noi este diferit, unic, nu vom gândi sau acționa niciodată în același
mod, ba chiar, uneori, avem tendința de a alege ceea ce este mai rău chiar dacă ni se
sugerează total opusul, iar acest lucru se datorează faptului că suntem diferiți, acționăm și
percepem lucrurile în mod unic, special. Datorită acestor factori, nu este mereu foarte plăcut
să trăim împreună, însă trebuie să ne adaptăm și să facem totul să fie frumos, să transformăm
totul într-o artă, trăitul, conviețuitul împreună să fie o artă.
Ar trebui să transformăm în artă felul în care conviețuim împreună, noi, oamenii, în familie,
în societate, în colectivul de la muncă sau școală. Conviețuirea este în cele din urmă
acceptarea celor din jurul nostru așa cum sunt ei.
Pe parcursul vieții vom reuși să dobândim cu adevărat arta aceasta de a trăi împreună, dar,
nici bătrâni fiind nu o vom stăpâni îndeajuns de bine și asta tocmai din cauza unicității
noastre.
Viața în sine este o alegere influențata de ,,n” factori exteriori. Mediul în care am trăit și în
care trăim, are o mare influență asupra noastră. Încă de mici copii, suntem educați de către
părinți, de biserică și bineînțeles de către școală. Însă, alegerea felului de a trăi este în mâinile
noastre, e ca și cum ne-am alege tabăra: BINE sau RĂU?
La noi, adolescenții, curiozitatea este foarte mare și astfel putem ajunge în ,,tabăra răului”,
acest lucru întâmplându-se din cauza faptului că ne place să testăm orice noutate, ajungând
astfel să luăm totul ca pe o joacă. Însă, după ce ne dăm seama cum stă viața cu adevărat,
începem să ne trasăm obiective, ghidați de toată experiența acumulată din încercările
adolescentine.
De asemenea, în familie există o artă de a trăi împreună. Încercăm să ne acceptăm părinții,
deși avem gândiri și principii diferite datorită lumii în care trăim. Trebuie să înțelegem că
nimeni altcineva din exterior nu ne dorește binele mai mult decât o fac părinții noștri, ei vor fi
întotdeauna lângă noi, și când avem o pasă mai proastă în viață, și când avem momente
importante la care avem nevoie de susținere. Tolerăm chiar dacă nu suntem de acord cu tot ce
spun sau fac și încercăm să-i înțelegem. Acceptăm o părere diferită de a noastră și
empatizăm.
La școală sau la locul de muncă, suntem nevoiți să încercăm să trăim împreună, să ne
adaptăm la fiecare persoană în parte și la felul ei de a fi. Dacă spre exemplu, suntem la școală
și un coleg ne spune că a fost jignit de către un elev mai mare, ce facem? Ne ducem la
persoana respectivă și îi cerem socoteală sau încercăm să empatizăm și să tratăm problema cu
calm astfel încât să nu degenereze? Indicat, în acest caz, ar fi să empatizăm, să ascultăm
argumente din ambele părți iar mai apoi să ajungem la un numitor comun, la o concluzie
asemănătoare.
Chiar și la biserică există o modalitate de a conviețui. Acolo, toți ne ducem cu același scop, să
uităm de răutatea care ne înconjoară, să avem un moment de liniște și să ne rugăm pentru tot
ceea ce dorim să ni se împlinească. Nu ar trebui să ne ducem la biserică pentru a critica sau
pune etichete unor persoane a căror viață nu o cunoaștem. Trebuie să învățăm să fim mai buni
și să ne sprijinim unii pe alții, "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți." (Matei. 22, 39) .
Așa cum viața nu a venit împreună cu un manual de instrucțiuni, nici trăitul împreună nu are
reguli. Regulile, standardele și limitele ni le creăm noi. De cele mai multe ori, ajungem să
renunțăm la unele principii de ale noastre pentru a fi acceptați într-un anumit grup, într-un
anturaj. Dar oare facem bine dacă procedăm așa? Este asta o soluție benefică pentru noi sau
nu? Ei bine, nu, nu este benefic pentru noi să renunțăm la ceea ce ne face unici și diferiți de
restul din jur doar pentru a fi acceptați într-un anume anturaj.
Spre exemplu, suntem boboci la liceu și încercăm să ne facem mulți prieteni pentru a fi
populari. Însă, persoanele cu care ne împrietenim, ne provoacă să facem lucruri care nu ne
stau în fire, ne provoacă să fumăm, să bem, să vorbim urât. Noi ce ar trebui să alegem să
facem? Ar trebui să încercăm să ne reorientăm și să ne găsim prieteni cu care putem
empatiza, cu care putem fi pe aceeași lungime de undă și cu care să nu fie cazul să renunțăm
la principiile noastre, la fragmente din propria noastră persoană. Aici se vede că nu mereu
vom putea conviețui cu cineva și că există și cazuri în care cel mai bine este să ne retragem și
să nu încercăm să conviețuim dacă simțim că ceva este în neregulă cu persoana sau grupul de
persoane respectiv.
La fel este și în iubire. Trăitul împreună cu persoana potrivită, cu persoana care te
completează, poate deveni o artă. Atunci când simțim că cineva de acceptă și mai mult de
atât, ajunge să ne iubească cu calitățile și defectele pe care le avem, vom avea mereu o stare
de bine și vom simți că suntem unde și cu cine trebuie. În caz contrar, dacă ne simțim forțați
și împiedicați de la plăcerile noastre, ar trebui să părăsim acea relație, pentru că nu va mai
exista acea artă de a trăi împreună și va deveni un chin, o provocare imposibil de trecut.
Trebuie să facem alegeri inteligente în ceea ce ține de trăitul împreună cu cineva care nu face
parte din familia noastră. Trebuie să fim vigilenți și să analizăm foarte bine înainte de a lua o
decizie. În viață, nu ne vine totul de-a gata pe tavă, trebuie să muncim și să tragem din greu
pentru a putea obține ce dorim, fie că vorbim de planul sentimental sau de planul profesional.
Acceptarea faptului că nu toți avem aceeași gândire și nu am fost crescuți la fel, ne-ar ajuta
mult în conviețuirea cu persoanele cu care interacționăm(părinții, frații, colegii de muncă, de
școală, soțul/soția, oamenii pe care îi întâlnim în cele mai neașteptate momente etc.).
Din toate cele scrise, reiese modul meu în care văd conviețuirea. NOI, oamenii, trebuie să
facem din fiecare clipă trăită împreună, o artă. Toți avem momente grele și nu suntem mereu
foarte receptivi, însă daca cei de lângă noi și noi la rândul nostru ne dăm silința să îi
înțelegem, putem ușura trăitul împreună, îl putem face mult mai plăcut și distractiv.
Eu văd această artă de a trăi împreună ca pe o continuă mișcare, ca o mare care colectează
toate fluviile, acestea reprezentând toate persoanele cu care trăim, iar marea simbolizând
conviețuirea și viața în general.
În concluzie, pentru a trăi împreună cat mai sănătos și pentru a crea o artă din acest lucru,
trebuie să empatizăm cu semenii noștri, să acceptăm că suntem diferiți și să iubim
necondiționat orice persoană cu care conviețuim.
Declar că am întocmit personal această lucrare.