Într-o operă epică sau dramatică personajele sunt individualități cu trăsături
fizice și morale puse în lumină printr-un șir de întâmplări. Numite și ,,ființe de hârtie”, personajele concentrează semnificația operei, devenind purtătoare ale mesajului. *
În fragmentul din opera „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, personajelor
prezente în scenă li se conturează portrete sumare, atât prin mijloacele caracterizării directe, cât și prin cele ale caracterizării indirecte. O modalitate de caracterizare directă, specifică textului dramatic, este cea realizată prin didascalii. În fragmentul dat, aceasta se evidențiază prin notațiile autorului referitoare la Angela („dulce și bună”) sau la Jean („prudent”). Trăsăturile morale ale Subdirectorului sunt sugerate prin câteva date ale portretului fizic („bărbuță dură”, „ochelarii încruntați”). Se evidențiază în acest fel severitatea și autoritatea personajului. Un alt mijloc al caracterizării directe este caracterizarea făcută de celelalte personaje. Astfel, Jean îl numește pe subdirector „clește cu ochelari”, subliniind încă o dată duritatea acestuia. Caracterizarea indirectă este realizată mai ales prin vorbele personajelor, dialogul fiind modul principal de expunere în opera dramatică. Vorbele subdirectorului și felul în care le rostește, concizia exprimării și ordinele date indică poziția lui ierarhică de autoritate („Unde-i domnul Mitică Popescu? Bun. Să-i spuneți să mă caute îndată ce vine”). Replica lui Jean, rostită abia după ce se asigură că subdirectorul a plecat, arată o persoană prudentă, care se teme de șef. O altă modalitate de caracterizare indirectă este cea prin nume. Personajul feminin, Angela, este bună, blândă și empatică, adică „angelică”, trăsături susținute și prin didascalii („de optsprezece ani, frumoasă, dulce și bună”), și prin replica fetei („Săracul!”).