În textul „Sub cerul plin de nouri”, de Mihai Eminescu, 

se
conturează imaginea unui cadru natural romantic, construit cu
ajutorul unor motive literare precum cerul, norii, șesul, marea,
soarele etc.; eul liric nu apare direct, totuși lirismul este
subiectiv, dat de prezența mărcilor adresării directe (vb., pron.
de pers. II - „vezi, ți, cuprinzi”).
Tema poeziei este natura gigantică, sălbatică și ocrotitoare,
conturata cu ajutorul descrierii de tip tablou.
Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice se
evidențiază prin folosirea figurilor de stil și a imaginilor
artistice, care dau limbajului expresivitate. Astfel, apar structuri
precum epitetele „cerul plin de nouri, zare lungă și fără de
sfârșit”, personificarea „cerul râde”, metafora și inversiunea „ A
nourilor lume aurită e de soare” etc.; și imaginile artistice
contribuie la sensibilizarea limbajului poetic: vizuală: „ape
sclipesc ca și oglinzi” – comparație, auditivă „cerul râde” etc..