Într-o operă epică sau dramatică personajele sunt individualități cu trăsături
fizice și morale puse în lumină printr-un șir de întâmplări. Numite și ,,ființe de hârtie”, personajele concentrează semnificația operei, devenind purtătoare ale mesajului. *
În fragmentul din opera „Ioana” de Anton Holban, în centru apare personajul
Hacik. Portretul acestuia se conturează atât prin mijloacele caracterizării directe, cât și prin cele ale caracterizării indirecte. Mai întâi, se remarcă un portret fizic, făcut de personajul narator: „Un om ridicol: mic, subțire, păros, cu sprâncenile împreunate, fără vârstă”. Trăsăturile fizice întăresc epitetul „ridicol” pe care îl folosește naratorul. Caracterizarea directă, este realizată, în principal, de către instanța narativă. Astfel, naratorul îl consideră pe Hacik ca fiind o „stranie apariție”, „un om ridicol”, o „ființă tragică și ireală”. Imaginea caricaturală este corectată de remarcabilele trăsături ale personajului: „Hacik are un suflet admirabil”, are o atitudine de om „țanțoș”, iar ridicolul îl face să devină „cu atât mai drag”. Ioana mărturisește că alături de Hacik s-a simțit bine, pentru că îi amintea de narator. Caracterizarea indirectă este conturată prin faptele, comportamentul și atitudinea personajului. Hacik apare ca un om respectuos, sociabil și comunicativ („O caracteristică are că te salută ori de câte ori te-ar întâlni, și te întâlnește de o sută de ori pe zi”). Săritor, el „e gata să facă servicii”. Viața sa este marcată de amărăciune, Hacik fiind îndrăgostit de o fată bolnavă de tuberculoză. Vorbele sale îl arată idealist, capabil de orice sacrificiu pentru iubirea sa, pentru că, dacă fata l-ar accepta, el „ar lua-o de nevastă, cu orice risc”. Atitudinea lui Hacik, alături de faptul că poartă mereu cu el o vioară, din care cântă, înduioșător, pe malul mării, schițează portretul unui om sensibil. Originalitatea personajului este confirmată și de numele său, cu rezonanță exotică.