Sunteți pe pagina 1din 5

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN SUCEAVA

MICA OLIMPIADĂ DE ISTORIE,,CLIO”


Etapa locală
Clasa a VI-a
28 martie 2020

 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.


 Timpul efectiv de lucru este de două ore.
Subiectul I (20 PUNCTE)
Citiţi, cu atenţie, următoarele surse istorice:
A. „Regele a convocat B. „Dumnezeu i-a C. „În ultimii treizeci de ani, D. „În cazul în care aceeaşi
Consiliul de miniștri investit pe regi ca nu s-a mai vorbit de stat, nici persoană deține puterea
și a spus: A venit miniștri ai săi și de legi, ci numai de rege și legislativă, cât şi pe cea
de bunul său plac. Veniturile executivă, nu există
momentul să conduc domnește prin ei
și cheltuielile voastre au fost libertate. Nu există libertate
singur. Voi, aupra popoarelor. împinse dincolo de orice nici în cazul în care puterea
consilierii, îmi veți da Sfântul Pavel a limită. Supușii voștri, care v- judecătorească nu este
sfaturi atunci când vă spus: Fiți supușii au iubit până acum atât de separată de puterea
voi solicita aceasta. regelui pentru că mult, mor de foame. legislativă şi de cea
Vă ordon, domnilor el deține puterea Agricultura e aproape executivă. Dacă acelaşi om
miniștri, să nu semnați supremă.” părăsită, orașele și satele se ar avea aceste trei puteri,
depopulează. Întregul comerț totul ar fi pierdut, căci el ar
niciun act decât la (Jacques-Béntgne
e la pământ. Meșteșugurile, face şi legile, ar duce la
ordinul meu și numai Bussuet, 1709) la fel. Ați ruinat statul, îndeplinire hotărârile luate
după ce mă veți pentru a săvârși zadarnice şi tot el ar judeca
informa” cuceriri în afara lui” infracţiunile sau
(Hendry Louis de (François de Salignac neînţelegerile dintre
Brienne, Memorii, Fenelon, Scrisoare către oameni”
1719) Ludovic al XIV-lea, 1694) (Montesquieu,
Despre spiritul legilor,1748)

Scrieți pe foaia de concurs litera corespunzătoare răspunsului corect, utilizând informaţiile din
surse :
1. Informaţiile prezentate în sursele A, B, C și D se referă la:
a) iluminism; b) absolutism monarhic; c) democrație; d) inchiziție 4 puncte
2) În ce sursă este exprimată legătura dintre puterea monarhului și divinitate?
a) A; b) B; c) C; d) D 4 puncte
3) În care dintre surse este exprimat riscul încălcălcării principiului „separării puterilor în stat”?
a) A; b) B; c) C; d) D 4 puncte
4) Care este sursa care ne arată urmările asupra supușilor ale unei conduceri absolute?
a) A; b) B; c) C; d )D 4puncte
5) Controlul regelui asupra miniștrilor este redat în textul din sursa:
a) A; b) B; c) C; d )D 4puncte
Subiectul al II-lea (20 PUNCTE)
Redactaţi, în circa 10-12 rânduri , un text sintetic, logic şi în acord cu adevărul istoric, pornind
de la termenii istorici indicaţi în lista de mai jos.
Lista termenilor: Carol I Stuart, război civil, Parlament, Declarația Drepturilor, separarea puterilor
în stat.

Subiectul al III-lea (20 PUNCTE )


Analizaţi cu atenţie sursele istorice:

Sursa A
„Fiecare creștin adevărat are parte de toate binecuvântările lui Hristos și ale Bisericii, iar acest lucru
îi este acordat de Dumnezeu, chiar și fără scrisori de iertare a păcatelor. De ce papa, a cărui bogăție
este astăzi atât de mare nu construiește această biserică a Sfântului Petru cu proprii bani, în loc să o
construiască din banii sărmanilor credincioși?”
(Martin Luther, Cele 95 de teze, 1517)

Sursa B
„În privința indulgențelor, Conciliul declară că acestea sunt necesare și folositoare creștinilor. Dar,
în ceea ce privește abuzurile care au fost făcute, interzicem cu desăvârșire orice fel de plată a
acestora. Toți oamenii Bisericii trebuie să ducă o viață simplă, să fie apropiați de credincioși.”
(Conciliul de la Trento 1545-1563)

Sursa C
„Inchiziția conta pe colaborarea poporului în îndeplinirea sarcinii ei. Jurămintele de credință citite
periodic în biserici conțineau liste ale comportamentelor și cuvintelor după care se putea recunoaște
un suspect. Credincioșii erau chemați să denunțe orice atitudine suspectă: inchizitorilor le revenea
sarcina să decidă dacă se impunea începerea urmăririi. Se poate ghici la ce a condus aceasta: putea fi
denunțat oricine, pentru orice comportament, ceea ce era un prilej de răzbunare pe dușmani. Nu e de
mirare că cei educați, savanții, gânditorii, au fost principala țintă și că cele mai multe victime ale
Inchiziției au fost din rândurile lor.”
(Joseph Pérez, Istoria Spaniei, 2007)

Răspundeţi întrebărilor de mai jos:


1. Indicați sursa în care Martin Luther își exprima nemulțumirea față de Papalitate. Care era aceasta?
2. Pornind de la sursa B, explicați ce erau indulgențele și un rol al acestora.
3. Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa C, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect).
4. Pornind de la sursa C, expuneți un caz al unui savant din secolele XVI-XVII care a intrat sub
acuzațiile Inchiziției.
5. Expuneți în 5-10 rânduri două consecințe ale Reformei Protestante.
Subiectul al IV-lea (30 PUNCTE)
Studiaţi cu atenţie sursele istorice de mai jos:

A. „Expediţia întreprinsă de Bartolomeo Diaz între 1487 și 1488 a fost una secretă pentru o lungă
perioadă de timp, şi asta pentru că scopul ei principal era acela de a descoperi o cale maritimă către
India, prin sudul Africii... un deziderat îndrăzneţ daca avem în vedere faptul că atât musulmanii, cât
şi Veneţia acelor vremuri, deţineau monopolul comerţului cu Asia. În cele 16 luni cât a durat
temerara sa călătorie, portughezul a străbătut peste 8000 de kilometri pe mare, cartografiind
aproximativ 2030 de kilometri de coasta africană încă necunoscută. El este cel care a descris pentru
prima oară o întâlnire cu nativii sud-africani şi tot el are meritul de a fi atins pentru prima dată Capul
Bunei Speranţe (pe care îl numise atunci Cabo das Tormentas - Capul Furtunilor).”
(Pierre Cheisa, Mari exploratori. Cucerirea și inventarea lumii, 2008)
C.

B. „Oamenii de pe corăbii văzură alte semne de pământ și un trunchi de mărăchine plin cu fructe
roșii. Pământul îl văzu mai întâi un marinar care se numea Rodrigo de Triana, deși amiralul, stând
pe puntea înaltă a corabiei, văzuse o lumină, dar nu cutezase să afirme că ar fi pământ. Coborâră
toate velele (pânzele) și înaintară numai cu vela mare, fără cele mici, așteptând până la ziuă, într-o
vineri, când ajunseră pe o insuliță din Bahamas.
(Cristofor Columb, Jurnalul de bord)

Utilizaţi sursele istorice de mai sus pentru susţinerea unui punct de vedere despre ,,Marile
descoperiri ale europenilor; consecințe asupra vieții oamenilor’’ . În redactarea prezentării aveţi în
vedere:
 Precizarea a două cauze care au generat marile descoperiri ale europenilor.
 Descrierea expedițiilor la care fac referire sursele A, B și și C și identificarea obiectivului
comun al celor trei navigatori.
 Menționarea a trei consecințe ale marilor descoperiri geografice.
 Formularea unui argument PRO și unul CONTRA marilor descoperiri geografice.

Notă! Se punctează utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea răspunsului şi respectarea


succesiunii logice/cronologice a evenimentelor.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN SUCEAVA
MICA OLIMPIADĂ DE ISTORIE ,,CLIO”
BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE
Etapa locală
Clasa a VI-a
28 martie 2020

 Se punctează oricare alte formulări/ modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.


 Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem.
 Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea punctajului
total acordat pentru test la 10.

Subiectul I ( 20 puncte)

 câte 4 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri: 1-b; 2 - b; 3-d; 4 - c; 5-a
(4p.x5= 20 puncte)

Subiectul al II-lea (20 puncte)


 câte 3 puncte pentru folosirea corectă a fiecărui termen istoric în cadrul textului redactat.
(3p.x 5= 15 puncte)
 5 puncte pentru coerenţa, succesiunea logică/cronologică şi gradul de relaţionare a textului
realizat cu adevărul istoric.

Subiectul al III-lea (20 puncte )


1. 1 punct pentru identificarea sursei (A) și 1 punct pentru expunerea nemulțumirii.
(1p. X 2 = 2 puncte)

2. 2 puncte pentru definirea indulgențelor și 2 punte pentru indicarea unui rol al acestora.
(2p. X 2 = 4 puncte)

3. 4 puncte pentru scrierea oricărei relaţii de cauză-efect, stabilită între două informaţii selectate din
sursa C;

4. 4 puncte pentru expunerea unei situații a unui savant din secolele XVI-XVII care a intrat sub
acuzația Inchiziției.

5. câte 3 puncte pentru fiecare consecință a Reformei Protestante. (3p. X 2 = 6 puncte)

Subiectul al IV-lea (30 puncte )

 Câte 2 puncte pentru precizarea oricăror două cauze care au generat marile descoperiri
geografice.
(2p.x 2= 4 puncte)
 Câte 3 puncte pentru descrierea expedițiilor la care fac referire sursele A, B și C (doar câte
un punct pentru menționarea lor).
1 punct pentru identificarea obiectivului comun al celor trei navigatori.
(3p.x 3= 9p. + 1p = 10 puncte)
 Câte 2 puncte pentru menționarea oricăror trei consecințe ale marile descoperiri geografice.
(2p.x 3= 6 puncte)
 Câte 2 puncte pentru formularea unui argument PRO și unul CONTRA marilor descoperiri
geografice. (2p.x 2= 4 puncte)

Ordonarea și exprimarea ideilor menționate – 6 puncte distribuite astfel:

2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat.


1 punct pentru utilizarea parțială a limbajului istoric adecvat.
2 puncte pentru structurarea textului (introducere- cuprins- concluzii).
1 punct pentru introducere/cuprins; cuprins/concluzii
2 puncte pentru respectarea succesiunii logice/cronologice a evenimentelor.
1 punct pentru respectarea parțială a succesiunii logice/cronologice a evenimentelor.

Total puncte: 90
Se acordă 10 puncte din oficiu
TOTAL GENERAL: 100 DE PUNCTE

S-ar putea să vă placă și