Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Ştiinţe Economice

Departament Finanţe şi Bănci

Lucrul individual
Tema: ,,Organizarea unei negocieri de afaceri în Japonia”
la disciplina ,,Etica profesională”
 Cuprins
INTRODUCERE.......................................................................................................................................3
Capitolul I. Informații generale despre Japonia.....................................................................................4
1.1. Poziția geografică a Japoniei.........................................................................................................4
1.2. Modul de guvernare și situația politică a Japoniei.......................................................................5
1.3. Date generale privind dezvoltarea economică a Japoniei............................................................6
Capitolul II. Caracteristici socio-culturale ale Japoniei.........................................................................8
2.1 Societatea..........................................................................................................................................8
2.2. Religia, sărbători și tabuuri religioase........................................................................................10
2.3. Conversația...................................................................................................................................12
Capitolul III. Eticheta de afaceri în Japonia.........................................................................................14
3.1. Salutul, adresarea, cartea de vizită..............................................................................................14
3.2. Vestimentația de afaceri în Japonia............................................................................................15
3.3. Stilul de negociere în Japonia......................................................................................................16
3.4. Invitația la masa de afaceri și desfășurarea meselor de afaceri................................................18
3.5. Oferirea cadourilor reprezențanților mediului de afaceri din Japonia....................................19
Concluzia..................................................................................................................................................21
Bibliografie...............................................................................................................................................22

2
 INTRODUCERE
Reușita negocierilor depinde într-o mare măsura de pregatirea riguroasă a acestora, de
asigurarea unui climat de lucru stimulativ. Alegerea locului de desfășurare a negocierilor,
stabilirea unei ordini de zi adecvate, crearea premiselor pentru prezentarea ofertelor și primirea
cererilor sunt probleme de mare importanță în obținerea rezultatelor dorite.
În condițiile actuale, pe măsura creșterii complexității vieții în general, a celei social-
economice în special, pe măsura sporirii volumului de cunoștințe, și implicit de informații, a
diversificării și circulației rapide a acestora, organizarea negocierilor presupune o temeinică
pregătire prealabilă.
Asemenea acțiune include factori decisivi ce presupun studierea temeinică a pieței, a
partenerului, a concurenței, tehnici și programe judicioase de negociere, etc. Organizarea în bune
condiții a negocierii presupune stabilirea cu claritate a scopului negocierii, a obiectivelor și
finalității acesteia. De la început trebuie să se precizeze ce se dorește, ce se face, cine face, cu
cine se face, cum se face, prin ce mijloace.
În acest raport vom analiza situația demografică, socială, culturală și economică a Japoniei
pentru o ulterioară organizarea unei negocieri de afaceri.
Prin urmare în Capitolul I Informații generale despre țară se v-a analiza: poziția geografică,
capitala și cele mai importante orașe, numărul populației, limba, modul de guvernare și situația
politică a țării, date generale privind dezvoltarea economică a țării (PIB-ul pe cap delocuitor,
cele mai importante ramuri, produse importate și exportate, cele mai mari companii). Ulterior în
Capitolul II Caracteristici socio-culturale ale țării vom analiza societatea, religia, sărbătorile și
tabuurile religioase, conversația (subiecte recomandate și nerecomandate).
Spre sfîrșit în Capitolul III Eticheta de afaceri în Japonia se va analiza salutul, adresarea, cartea
de vizit, vestimentația de afaceri în Japonia, stilul de negociere în Japonia, invitația la masa de
afaceri și desfășurarea meselor de afaceri, oferirea cadourilor reprezențanților mediului de afaceri
din Japonia. Prin urmare concluziile referitoare la subiectul analizat.
Asigurarea unor condiții corespunzătoare de desfășurare a negocierilor trebuie să fie în atenția
celor care se ocupă de pregătirea și, mai apoi, de desfășurarea negocierilor. În acest sens, locul
unde se vor desfășura negocierile prezintă o mare însemnătate. Acesta poate fi atât la sediul
uneia din părți, cât și un teren neutru (de exemplu, la târguri și expoziții), în care caz cei doi
parteneri au de făcut fața unor probleme similare. De asemenea, când se vorbește de locul de
desfășurare a negocierii, trebuie să se aibă în vedere atât sala în care se vor desfășura aceste
3
negocieri, cât și alte elemente: mobila, sonorizarea, liniștea ce trebuie asigurată, unele servicii ce
trebuie prestate.

Capitolul I. Informații generale despre Japonia

1.1. Poziția geografică a Japoniei
Japonia (sens literal: „originea soarelui”) este o țară insulară din Asia de Est, situată pe un lanț
de insule aflate între Oceanul Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeana. Este
cunoscută și sub numele de Țara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către
zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit
insulele principale, precum și o multitudine de insule mici (peste 5000). Se întinde pe o suprafață
de 2400 km , în arhipelagul nipon. Este compus din 4 mari insule: Honshu, Shikoku Kyushu și
Hokkaido la care se adaugã încã 4000 de insule mai mari sau mai mici.
Japonia are o populație de aproximativ 127 milioane de locuitori. Principalele grupuri etnice
sunt: japonezi 99%, alți (coreeni, chinezi, brazilieni, filipinezi,etc) 1%. Rata natalității este de
9,37% iar rata mortalității este 9,17%. Dupã numãrul de locuitori, Japonia ocupã locul 6 în lume,
dupã China, India, Statele Unite ale Americii, Indonezia și Federația Rusã.
În prezent, orașele japoneze se caracterizeazã printr-un amestec de trãsãturi tradiționale și stil
american, îndrãzneț și puternic. În Japonia se gãsesc peste 150 de orase cu peste 100.000
locuitori și 7 metropole cu peste 1 milion de oameni fiecare, dintre care un megalopolis, orasul-
port-capitalã, Tokio, cu o populatie de 11,8 milioane de locuitori și formeazã cu regiunea
înconjurãtoare și orașele învecinate: Yokohama, Yokosuke, Kowasaki și Chiba-cea mai întinsã
aglomerație urbanã din Asia-peste 16 milioane locuitori-și una dintre cele mai mari din lume.
Aproape jumãtate din populație trãieste în megalopolisul Tokio-Osaka-Nagoya din sud-estul
insulei Honshu.
Principalele orașe ale Japoniei sunt: Tokio, Yokohama, Nagoya, Osaka, Kobe, Kioto, Kwasaki,
Sapporo, Hiroshima, Fukuoka, Sendai. Fiecare dintre ele însumeazã peste 1 milion de locuitori.
Toate aceste orase înglobeazã aproximativ 45% din locuitorii țãrii.
Japonia a fost locuită încă din epoca paleolitică, locuitorii antice având o limbă a cărei natură
sau compoziție nu este cunoscută. Japonia găzduiește peste 127 milioane de oameni, dintre care
majoritatea folosesc limba oficială a țării, japoneză (Nihongo), care face parte din cel mai mare
grup lingvistic din țară, familia limbii japoneze. Japoneza este limba oficială utilizată în țară și
este, de asemenea, limba principală în țară cu peste 125 de milioane de vorbitori. Limba

4
japoneză este puternic influențată de limba chineză, limba fiind scrisă cu multe caractere
chinezești, cunoscute și ca "kanji". În ultimii ani, vocabularul japonez a fost proliferat și de alte
limbi străine, în special engleza. Limba japoneză include, de asemenea, utilizarea cifrelor arabe
împreună cu numerele tradiționale chinezești.Alte limbi originare din Japonia includ Hokkaido
Ainu, Bonin English, Nivkh și Uilta.

1.2. Modul de guvernare și situația politică a Japoniei

Politica Japoniei se bazează pe un sistem multipartinic, parlamentar și reprezentativ al unei
monarhii constituționale, reglementat de către Constituția promulgată (la 3 noiembrie 1946 și
pusă în vigoare la 3 mai 1947), unde șeful guvernului este prim-ministrul, iar Împăratul este
simbolul statului și al unității poporului. Puterea executivă este deținută de guvern, cea
legislativă de cele două camere ale Dietei, iar cea judiciară de Curtea Supremă și celelalte
instanțe judecătorești, care sunt independente de puterea legislativă și de cea executivă.
Instituția imperială japoneză este cea mai veche monarhie ereditară din lume, existând deja
când Japonia a fost menționată pentru prima dată în analele istoriei, ea fiind perpetuată pe o linie
de descendență predominant masculină. Împăratul execută funcții ceremoniale, neavând putere
reală, nici măcar putere de rezervă. Cu toate că înainte de al Doilea Război Mondial Împăratul
era considerat șeful guvernului național, a existat și tendența de a se sublinia rolul său de preot
suprem al religiei indigene, șintoismul.
Ramura executivă este subordonată Dietei. Șeful ramurii executive, prim-ministrul, este numit
de către Împărat conform instrucțiunilor date de către Dietă. Prim-ministrul trebuie să fie civil și
să fie membru al uneia din cele două Camere ale Dietei. Există o lege nescrisă conform căreia
președintele partidului învingător în alegeri să devină și prim-ministru. Prim-ministrul
desemnează și înlătură membrii guvernului, care trebuie să fie în majoritatea lor membri ai
Dietei.
Constituția Japoniei pecifică faptul că "cel mai înalt organism de putere în stat" este
parlamentul bicameral, Dieta Japoniei .
Dieta este compusă din două Camere: Camera Reprezentanților (480 de reprezentați) și Camera
Consilierilor (242 de membri). Cabinetul este compus dintr-un Prim Ministru și miniștri de stat,
și răspunde direct Dietei. Primul Ministru trebuie să fie membru al Dietei și este desemnat de
colegii săi. Primul Ministru are puterea de a numi sau demite miniștri, majoritatea acestora fiind,
obligatoriu, membri ai Dietei, toți membrii cabinetului trebuind să fie civili.
Casa imperială a Japoniei este condusă de Împăratul Japoniei. Constituția Japoniei definește
împăratul ca "simbol al statului și al unității poporului". El execută datorii ceremoniale și nu are
putere reală, nici măcar în situații de urgență. Suveranitatea este pusă în mâinile poporului
5
japonez prin constituție. Deși statutul său oficial este disputat, la ocazii diplomatice, împăratul
tinde să se comporte (doar dacă are susținere publică) ca și cum ar fi șef de stat. În 2006, Japonia
este singura țară din lume condusă de un împărat. Floarea familiei imperiale japoneze este
crizantema. Între anii 794-1868, Kyoto a fost capitala imperială a Japoniei. În mod oficial,
împăratul Hirohito și-a renegat genealogia divină în 1946, la sfârșitul războiului dar în multe
rituri el, împăratul îndeplinește încă o funcție sacerdotală. Actualul împărat este Naruhito.

1.3. Date generale privind dezvoltarea economică a Japoniei

Japonia este a doua mare economie a lumi, după SUA, ca mărime a PIB nominal (circa 4,9
trilioane dolari SUA) și a treia economie a lumii, după SUA și China, ca mărime a PIB calculat
conform parității puterii de cumpărare și al cincilea cel mai mare exportator și importator. PIB-ul
pe cap de locuitor 37 100 USD. Țara beneficiază de o forță de muncă înalt calificată și este
printre cele mai educate țări din lume, unde marea parte a cetatenilor sai detin studii superioare.
Desi Japonia a renuntat oficial la dreptul sau de a declara razboi impotriva altor tari, aceasta
mentine o forta militara moderna, avand al optulea cel mai mare buget militar din lume, ce este
folosit pentru auto-aparare si pentru misiuni de mentinere a pacii. Japonia este o tara dezvoltata,
ce are un nivel foarte ridicat de dezvoltare umana, speranta de viata ridicata infrastructura
avansata si un nivel scazut de coruptie. Japonia este cunoscuta la nivel mondial pentru
contributiile sale in stiinta si tehnologie.
Sectoare economice: -agricultură: 1.1%; -industrie: 25.6%; -servicii: 73.2%.
Sectoare agricole și zootehnice: orez, sfeclă de zahăr, legume, fructe, carne de porc și pasăre,
lactate, ouă, pește.
Agricultura asigură ¾ din necesitățile populației în produse alimentare. Japonia trebuie să-și
importe 60% din alimente, sub aspect caloric. Agricultura japoneză dispune de puține terenuri
arabile, care însă sunt lucrate cu multă grijă. Ramura principală este cultura plantelor. Principala
cultură este orezul, care se cultivă în micile câmpii litorale, irigate, precum și pe pantele
munților. Datorită selecției, chimizării și muncii insistente a țăranului japonez, se obțin recolte
bogate de orez la hectar. Dintre celelalte culturi, mai importante sunt: bumbacul, citricele, trestia
de zahăr, tutunul, ceaiul, grâul, cartoful, sfecla de zahăr, soia și diverse legume. Este foarte
răspândit dudul (numit și agud), ale cărui frunze sunt folosite la creșterea viermilor de mătase,
deoarece aceștia se hrănesc numai cu astfel de frunze și nimic altceva. Japonia, alături de China,
este principalul producător de mătase naturală. În ultimii ani se înregistrează o creștere
substanțială a suprafețelor plantate cu pomi fructiferi, caracteristici pentru zona temperată, și
citruși. În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine și porcine. O îndeletnicire a
japonezilor este pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de pescuit din
lume, cu un număr impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia ocupă locul 3 în
6
producția mondială de pește după China și Peru. Agricultura: cultura plantelor: orez, trestie, ceai,
legume, pomi fructiferi. Sericicultura: creșterea viermilor de mătase.
Industrie: motoare, construcții de mașini, echipamente electronice, oțel și neferoase,
nave,chimicale, textile, procesare alimentară. Industria construcții de mașini: autoturisme, nave
maritime. Industria siderurgică. Industrie chimică: ciment, textilă. Pescuitul.
Transporturile: foarte dezvoltate, rutiere, legătura dintre cele 4 insule se realizează prin tunele
submarine (cel mai mare tunel are 54 km lungime), cele mai dezvoltate companii aeriene din
Asia.
Japonia are o industrie complexă și cu un înalt nivel tehnologic(deține 60% din roboții
industriali din lume), ce antrenează peste o pătrime din populația activă și contribuie doar cu
ceva mai puțin la PIB. Ocupă locuri fruntașe pe glob în metalurgia feroasă(fontă, oțel) și
neferoasă(mai ales aluminiu și plumb), electronică, constr. navale(circa o treime din tonajul lăsat
la apă), autovehicule(cel mai mare producător de autoturisme, fiind depășită doar de SUA),
prelucrarea lemnului, petrochimie, celuloză și hârtie, textile, etc. Marile concentrări industriale
sunt Keihin, Hanshin, Chukyo, Kitakyushu, dar ind. este bine reprezentată în mai toate centrele
urbane. Cele mai importante companii sunt: Sony, Toshiba, Fujitsu, Nikon, Panasonic și Canon
la producția de electronice; Toyota, Honda, Nissan și Mitsubishi la producția de automobile;
Hitachi în industria IT.
Produse exportate: echipament de transport, motoare de vehicule, nave, chimicale, textile,
procesare alimentară, echipamente electronice.
Japonia exportă bunuri în valoare de aproximativ miliarde de dolari 697, iar exporturile
principale ale țării sunt autovehicule, piese auto, mașini de producție a energiei electrice, produse
din fier și oțel, materiale semiconductoare și materiale plastice. Japonia este a treia țară cu cea
mai mare producție de automobile, iar ele formează cele mai importante produse de export
pentru țară. Principalele destinații de export pentru Japonia sunt SUA, care reprezintă pentru
20% din total exporturi, China reprezintă pentru 17.55% din exporturile totale, Coreea de Sud
reprezintă 7.1%, în timp ce Hong Kong și Thailanda reprezintă 5.6% și, respectiv, 4.5%.
Japonia cheltuiește un miliard de miliarde de dolari pe importuri de bunuri cum ar fi petrolul,
gazele naturale lichefiate, cărbunele, aparatele audio și vizuale, semiconductorii și
îmbrăcămintea. Japonia este al treilea importator cel mai mare de produse agricole și gaz natural
lichefiat, și cel mai mare importator de cărbune. Japonia își importă produsele din China, care
reprezintă pentru 24.8% din importurile totale, conturile americane pentru 10% din totalul
importurilor, în timp ce Australia și Coreea de Sud reprezintă fiecare 5.4% și, respectiv, 4.1%.
Economia Japoniei a cunoscut numeroase probleme, cum ar fi datorii nerecuperabile care au
condus la o rată de creștere lentă și instabilă, resurse naturale inadecvate datorită terenului
7
montan nefavorabil, astfel nevoia de a se baza pe produsele agricole importate pentru consum
local.
Populația japoneză este formată, în principal, din bătrâni, din cauza unei rate scăzute a
natalității, motiv pentru care se ridică preocuparea cu privire la viitorul forței de muncă din
Japonia. Tradițiile de angajare pe tot parcursul vieții sunt eliminate pentru a ajuta economia să
facă față creșterii de la alte economii mondiale, precum și pentru a spori șansele de angajare
pentru persoanele mai tinere și mai calificate.

Capitolul II. Caracteristici socio-culturale ale Japoniei

2.1 Societatea
Comportamentul social în Japonia se deosebește într-o anumită măsură atât de cel din cultura
occidentală cât și de cel din alte culturi asiatice, cu toate că, pe lângă șintoism, se bazează și pe
cultura chineză, și în special pe confucianism.
Salutul
Referitor la salut, în Japonia lucrurile funcţionează foarte diferit de Europa: săruturile şi
îmbrăţişările sunt rezervate doar prietenilor vechi, rudelor, sau persoanelor care se cunosc de
mult timp. Atunci când vă este prezentată pentru prima dată o persoană, mai ales de sex opus,
este bine să evitaţi contactul fizic, vă puteţi limita la o strângere de mână. Va fi timp după aceea
să o cunoaşteţi mai bine. Datul mâinii nu este un mod obișnuit al japonezilor de a se saluta între
ei. Cei ce se salută se închină unul celuilalt. Spatele trebuie să fie drept la închinat. Cel cu rang
inferior trebuie să se închine mai jos și mai lung. Japonezii mai tineri, sau cosmopoliți, dau
uneori mâna străinilor, în special celor din țări occidentale, uneori în combinație cu închinatul.
Reguli de bază la închinat: cel mai tânăr înaintea celui mai în vârstă, femeile înaintea bărbaților,
elevii înaintea profesorilor, gazdele înaintea oaspeților, vânzătorii înaintea cumpărătorilor
(cumpărătorii deseori doar înclină din cap), debitorul înaintea creditorului. În Japonia, este
nepoliticos să privești oamenii în ochi, dar nici să-i atingi. Această țară nu este foarte mare, așa
că fiecare japonez respectă spațiul personal al celorlalți.
Educația
Copiii japonezi sunt învățați cu disciplina de mici pentru a-i pregăti pentru cariera profesională.
Una din premisele pentru o carieră profesională de succes la o firmă prestigioasă este absolvirea
unei universități prestigioase, care la rândul ei presupune urmarea unui liceu prestigios etc.,
uneori până la grădiniță. Mamele sunt cele care se ocupă deseori de educația copiilor, tații fiind
de obicei la serviciu până seara târziu.
Comportamentul în timpul mesei

8
 Bețișoarele de mâncat se deosebesc de cele chinezești prin faptul că sunt ceva mai scurte.
Niciodată nu se oferă/acceptă mâncare de la bețișoare la bețișoare. Când s-a terminat de servit
masa, bețișoarele se așează paralel pe farfurie sau, la restaurant, se bagă înapoi în tocul de hârtie
în care au venit, îndoindu-se puțin tocul la un capăt ca să se vadă că au fost folosite. Băutura și-o
toarnă unul altuia în pahare când vede că paharul vecinului este gol. Dacă nu mai dorești băutură,
se lasă puțină băutură pe fundul paharului. A-și turna singur băutură alcoolică în pahar este o
gafă. Nu este nepoliticos când, în special, bărbații sorbesc zgomotos la servitul mâncărurilor sau
băuturilor fierbinți (tăiței, ceai etc.). Suflatul nasului în batistă, sau suflatul nasului în fața altor
persoane fără a le întoarce spatele este o gafă.
Cadouri
Când se merge în vizită se duce un cadou gazdelor. Ambalajul este la fel de important ca și
conținutul. Din acest motiv, arta împachetatului este la mare cinste. Deseori cadoul nu se desface
în prezența celui care l-a făcut, pentru a nu știrbi prestigiul uneia din părți printr-o reacție
necontrolată de surpriză sau dezamăgire. Primirea unui cadou cere un cadou de răspuns, care va
fi de o valoare ceva mai scăzută decât cadoul original. Excepție o constituie, evident, cadourile
de răspuns. La datul cadourilor există unele tabuuri.
Nepotrivite sunt: Patru obiecte: cifra „patru“ este omofonă cu cuvântul „moarte“ , Batiste albe,
care amintesc doliu, flori albe se dau numai la înmormântare, Cuțite sau foarfeci amintesc de
tăiatul legăturilor (între oameni) obiecte care conțin stema imperială, ilustrații cu vulpi, care
implică șiretenia, batiste galbene, care amintesc de trădare.
Alte curiozități despre cultura japoneză:
1.Este nepoliticos să mănânci sau să bei în timpul mersului
În ţările occidentale, este destul de obișnuit să vezi pe cineva mâncând dintr-o pungă de
chipsuri sau savurând cafea în timp ce merge pe stradă, dar aceasta nu e şi cazul Japoniei. Deşi,
nu este considerat a fi atât de nepoliticos ca şi în trecut, mâncatul sau băutul în timpul mersului
pe jos mai este privit ca un comportament a clasei de jos. Spre exemplu, atunci când majoritatea
japonezilor cumpără mâncare sau băutură de la un automat pe stradă, ei vor consuma totul în
preajma aparatului pentru a evita să mănânce în timpul mersului.
2. Este interzisa utilizarea mobilului in trenuri,restaurante și locurile publice cu spații inchise ;
mobilul trebuie setat pe modul ”bun simț” care la ei este foarte important!
3. Japonezii sunt cei mai bineveniţi turişti din lume pentru că sunt: politicoşi, nu sunt gălăgioşi,
sunt calmi chiar şi când întâmpina greutăţi şi nu se plâng.
4. În Japonia este acceptabil să iei un pui de somn la muncă.
5. Tatuajele sunt considerate urâte în Japonia. Sunt asociate cu bande și crime, motiv pentru care
este interzis să faci baie în izvoare termale cu tatuajele la vedere. În prezent, regulile sunt puțin
9
mai blânde, dar pentru a putea intra într-un izvor termal trebuie să îți acoperi tatuajele cu o bandă
de culoarea pielii. Dacă, totuși, cineva intră într-un izvor termal cu tatuajele la vedere, se
consideră că a murdărit apa acelui izvor.
6. Se va evita stergerea nasului in public.
7. In Japonia nu se va arata cu degetul. Persoana respectiva s-ar putea simti amenintata.
8. In locurile publice se va vorbi incet, aproape in soapta.
9. Cand se viziteaza un templu, pantofii vor fi scosi.
10. Nu se fac fotografii in interiorul templelor.
11. Cand se probeaza haine, incaltamintea va fi lasata in fata cabinei de proba.

2.2. Religia, sărbători și tabuuri religioase

Principalele religii din Japonia sunt budismul și șintoismul. Totuși, majoritatea japonezilor nu
sunt adepții unei singure religii, ci încorporează în viața lor de zi cu zi caracteristici din ambele
religii, într-un proces numit sincretism. Învățăturile budiste și șintoiste sunt adânc încorporate în
viața zilnică din Japonia, deși japonezii pot să nu își dea seama de acest lucru. În general, este
dificil pentru cei necunoscători să separe religia „adevărată” japoneză de superstițiile și
ritualurile de zi cu zi, iar majoritatea japonezilor nu își pun problema să le separe.
Alte studii au sugerat faptul că doar 30% din populație se identifica ca aparținând unei religii.
Potrivit unui studiu din 2000 condus de ziarul Yomiuri Shimbun, 76,6% din japonezi chestionați
au declarat că nu cred într-o anumită religie. Un studiu de Yomiuri Shimbun, din 2005 a arătat că
72% din japonezi nu au nicio afiliere religioasă, 25% cred în religie și doar 20% au spus că
practică o religie.Potrivit lui Steve Heine (2011), mai puțin de 15% dintre japonezi cred în
Dumnezeu.
Într-un studiu, studenții din Universității Tokio (considerată cea mai bună universitate din
Japonia, clasificată drept cea mai prestigioasă din Asia), au fost rugați să-și numească religiile.
Răspunsurile au fost, după cum urmează: budiști, 50; creștini, 60; atei 1500, agnostici, 3000. Cu
alte cuvinte, 4500 tinerii, au renunțat la credințele religioase naționale devenind atei sau
agnostici.
Șintoismul sa născut în Japonia , dintr - un amestec de animism , șamanism și cultul strămoșilor.
Încetul cu încetul, toate aceste culturi ale fertilității, aceste venerații ale naturii, uneori
capricioase ( cutremure , taifoane , tsunami etc.), s-au amalgamat și codificat pentru a forma
șintoismul. Originile șintoismului se întoarce mult. Încă ne întrebăm dacă cultura Jōmon (în jur
de 11.000 până la 300 î.Hr.) avea o religie centrată pe venerarea zeilor mai mult sau mai puțin
asemănătoare cu ceea ce știm astăzi. Odată cu cultura Yayoi (de la aproximativ 300 î.Hr. până la
300 d.Hr. ), mai complexă, a început să apară o iconografie în stil șintoistă mult mai marcată.

10
Introducerea cultivării orezului pare să fi adus cu sine rituri legate de însămânțare și recoltare,
probabil foarte aproape de ritualurile șintoiste practicate și astăzi în mediul rural japonez.
Budismul a fost importat între timp din China și Coreea de V - lea și VI - lea secole , deci este
puternic influențată de Buddhisms chineză și coreeană , dar , de asemenea , de shinto. În 592,
după lupte pentru influență cu Shinto, budismul a fost declarat religie de stat. Budismul a intrat
din „vârf”, în clasele sociale dominante, înainte de a ajunge la oameni, deoarece învățăturile sale
relativ dificile nu puteau fi încă înțelese de întreaga populație non-alfabetizată a Japoniei.
Budismul Nichiren derivă din munca călugărului japonez Nichiren , care a stabilit o formă mai
radicală de budism centrată pe Sutra Lotus , considerată cea mai importantă și cuprinzătoare
învățătură budistă. Învățătura lui Nichiren a fost revoluționară și progresivă, el a fost primul
gânditor japonez care a declarat că femeile ar putea atinge iluminarea.

Sărbători
Japonia este o țară din lume , cu cele mai multe festivaluri și concedii. Majoritatea provin din
ritualurile celor două mari credințe japoneze care sunt șintoismul și budismul în Japonia .Dacă o
sărbătoare publică cade într-o duminică , următoarea zi lucrătoare este nelucrătoare. Sarbatorile
sunt foarte importante pentru poporul japonez, care tine mult la traditiile si obiceiurile stravechi.
Copiii sunt invatati de mici despre datinile lor si le respecta in totalitate. In continuare, am afisat
o lista cu cele mai importante si mai interesante sarbatori si festivaluri:
5 ianuarie – Seijin no Hi – Majoratul
În aceasta zi sunt sarbatoriti toti cei care implinesc in urmatorul an varsta de 20 de ani, care este
considerata varsta majoratului. In toate orasele se tin festivitati si ceremonii in cinstea
sarbatoritilor si se servesc bauturi alcoolice, primul semn ca tinerii intra legal in randul adultilor.
Fetele imbraca pentru prima oara un kimono traditional si se coafeaza si se machiaza adecvat
(parul este de obicei prins in coc, iar fata este alba si buzele rosii). Si pentru baieti exista haine
traditionale, dar avand in vedere ca sunt foarte scumpe, majoritatea opteaza pentru un costum
negru simplu. La acest festival, tinerii trebuie sa treaca prin anumite probe pentru a-si arata
maturitatea, cum ar fi trasul cu arcul.
3 martie - Hina matsuri - Festivalul papusilor
Festivalul păpușilor sau hina matsuri, este celebrat în data de 3 martie, când familiile japoneze
cu fete expun în interiorul casei un set de păpuși reprezentând vechea familie imperială. De
asemenea, cu ocazia acestui festival se bea un anume tip de sake alb îndulcit.
Anul Nou: 28 decembrie - 04 ianuarie
Toată ţara se odihneşte şi în acest moment structuri din pin, bambus, ferigă şi paie sunt instalate
în case (buchete de alge, mandarine, creveţi acţionează ca decorațiuni) - sunt un simbol al
11
bucuriei de la sosirea zeității festive. Pe 31 decembrie, japonezii se adună în familii la o masă din
belşug, dar totul merge destul de liniştit. Și la miezul nopții, când Anul Nou va intra la propriu,
puteți auzi soneria clopotelor (108 bătăi) care provin din temple budiste, fiecare dintre ele fiind
un simbol al scăpării de pasiunile distructive inerente oamenilor.
Ziua de naștere a împăratului: 23 decembrie
Împăratul cu împărăteasa şi prințul coroanei apar în fața poporului. Și toată după-amiaza poate
privi în palat pentru a-i scrie o felicitare împăratului într-o carte specială.

2.3. Conversația
Comunicarea japoneză se defineşte prin ambiguitate, vag, tăceri dese, nuanţe, importanţa mai
mare a nivelului relaţional decât a celui raţional, acest fapt afectând inevitabil gradul de
întelegere dintre japonezi şi persoanele aparţinând unor societăţi diferite. Particularităţile
comunicării japoneze sunt strâns legate de dimensiunile predominante ale acestei culturi
(colectivismul, dependenţa mare faţă de context, distanţa faţă de putere ridicată, propensiunea
spre evitarea riscurilor, caracterul masculin), de principiile de gandire specifice, de geografie şi
climă, de estetică şi artă.
„Haragei”: „comunicarea cu pântecul”
In tradiţia niponă, „haragei” se referă la înţelegerea reciprocă prin comunicareanonverbală,
renunţând la cuvinte, care nu exprimă adevărul. Însăşi etimologia cuvântuluitrimite la
dimensiunea spirituală a acestei forme de comunicare: „hara” înseamnă „pântec”, iar „gei”
înseamnă „sensibilitate”. Cu alte cuvinte, „haragei” presupune că o persoană va putea săînţeleagă
gândurile interlocutorului său fără ca acesta să le transpună în cuvinte şi va putea săascundă
propriile intenţii. Această comunicare depinde foarte mult de „amae”, desensibilitatea şi de
bunăvoinţa celorlalţi, fiind des utilizată în comunicarea cotidiană, mai alesîn momentele de
tăcere. Interesant este faptul că japonezii au o serie de expresii care trimit lacomunicarea cu
pântecul, cum ar fi „Hara wo watte hanasu” („A spinteca pântecul şi avorbi”) , echivalentul
japonez al lui „a da cărţile pe faţă”.
„Ishin denshin”: „comunicarea de la minte la minte”
„Ishin denshin” exprimă ideea că oamenii pot comunica prin telepatie, de la ominte la cealaltă.
Derivând de la principiul budist potrivit căruia există o recunoaştere zen dela maestru la discipol,
„ishin denshin” poate fi interpretat azi ca o formă de anticipare anevoilor şi dorinţelor celuilalt,
apropiată de ceea ce noi numim „a fi pe aceeaşi lungime deundă”.
„Aimai”: ambiguitatea japoneză
12
 Ambiguitatea (aimai) este o stare care poate fi definită prin mai mult de douăînţelesuri, având
drept rezultat obscuritate şi nesiguranţă. Limba japoneză pune mare accent pe ambiguitate, dat
fiind faptul că este de dorit o exprimare vagă şi indirectă. Conversaţiile japoneze nu evoluează,
fiind de cele mai multe ori constante de la început până la sfârşit şidepinzând de natura relaţiilor
dintre interlocutori. Ele sunt fie liniare, fie dezvoltate pedirecţii paralele sau un cercuri, iar la
final nu aduc nicio concluzie elocventă.
„Chinmoku” (tăcerea) : o formă de a nu spune nimic, comunicând însă ceva
În Japonia, tăcerea nu e doar o pauză în vorbire, ci şi o componentă fundamentalăa relaţiilor
dintre oameni, care cuprinde o gamă largă de semnificaţii. „Chinmoku” este înstrânsă legătură cu
istoria, religia şi spiritualitatea, formele de manifestare artistică, gandireade grup şi puternica
ierarhizare a societăţii japoneze, fiind mai prezentă aici decât în oricarealtă parte a lumii.Corelată
cu ambiguitatea în exprimare, tăcerea serveşte ca liant în comunicare,indicând o atitudine
ezitantă sau meditativă înainte de a spune ceva. Acest gen de tăcere,cunoscut sub numele de
„enryo-sasshi”,oferă interlocutorilor prilejul de a cântări bine ceeace urmează să spună şi de a
păstra pentru ei gândurile care ar putea să ducă la mânie, refuz,neînţelegeri sau conflict.
Limbajul feminin
Dintotdeauna, bărbaţii şi femeile din Japonia au vorbit diferit, deşi în prezentexistă mai multe
similitudini între cele două discursuri decât altădată. De exemplu, limbajulfeminin se
caracterizează printr-o exprimare elevată, presărată cu termeni onorifici, iar o particularitate o
reprezintă folosirea exagerată a prefixului elegant „o-” în construcţii ca „o-kane” (bani), „o-
kome” (orez) sau „o-sake” (sake). Există şi o topică specifică vorbiriifemeilor: folosirea la
finalul propoziţiilor a particulelor „wa”, „kashira” şi „no yo” pentru aexprima uşoara emfază,
speculaţie, respectiv aserţiune. De asemenea, tendinţa actuală estede a renunţa la termenii sexişti
„shujin”(însemnând „stăpân”, folosit pentru a-l desemna pesoţ) şi „kanai”(„în interiorul casei”,
folosit pentru „soţie”), care subliniau statutul inferior alfemeii, în favoarea termenilor neutri
„otto” şi „tsuma”.

13
 Capitolul III. Eticheta de afaceri în Japonia
3.1. Salutul, adresarea, cartea de vizită
Întâlnire și salut în Japonia

Practica comunicării de afaceri între japonezi se bazează pe acuratețe și respectarea regulilor,

așa că trebuie să fii „just la timp” la întâlnire. Reprezentanții unei firme japoneze preferă să
sosească cu 5 minute mai devreme decât să întârzie. O plecăciune superficială este considerată
un salut tradițional în Japonia, dar, în practică, atunci când se desfășoară negocieri de afaceri cu
parteneri străini, poate fi folosită și o strângere de mână tradițională europeană. Acest lucru
trebuie luat în considerare pentru a evita situațiile incomode când te înclini, iar o mână ți se
întinde în acest moment, sau invers. Dacă ai fi înclinat, ar fi indicat să te înclini și tu ușor,
îndoind palmele la nivelul feței. Când se întâlnesc, își dau numele și prenumele. Cuvântul
„master” în Japonia sună ca „san” și este plasat la sfârșitul numelui de familie.

Înainte de a vă întâlni cu partenerii japonezi, studiați structura organizatorică a companiei. În

conformitate cu eticheta de afaceri japoneză, procesul de salut are loc într-o ierarhie - în primul
rând, se obișnuiește să-l salutăm pe seniorul din funcție și apoi pe restul colegilor.

Din filme, știm că salutul tradițional în Japonia este o plecăciune, iar cu cât este mai jos, cu atât
arăți mai mult respect față de interlocutor. Nu subestima colegii din Japonia, probabil că vor dori
și ei să-și arate cunoștințele despre cultura ta. Pentru a evita situația incomodă a unui japonez
care oferă o mână și tu te înclini, dă inițiativa de a saluta și apoi întoarce gestul.

De asemenea, este important de știut că în comunicarea de afaceri, japonezii se referă între ei

prin numele de familie. Numele lor sunt folosite numai atunci când comunică cu rude sau
prieteni foarte apropiați. Uneori chiar se întâmplă ca soții dintr-o familie să-și spună reciproc pe

14
numele de familie, exprimându-și astfel respect și onoare pentru cealaltă jumătate. În același
timp, atunci când te referi la un coleg, folosește sufixul nominal „san”. Aceasta este o formă
suplimentară de adresă politicoasă, care poate fi tradusă ca „profund respectat”. Traducerea
semantică a sufixului „san” este apropiată ca înțeles în Rusia de adresarea după numele și
patronimul interlocutorului. În plus, „san” va fi potrivit să sune după mențiunea companiei,
exprimându-vă respectul pentru activitățile acesteia.

Carti de vizita

Cunoașterea personală a potențialilor parteneri de afaceri ar trebui să înceapă cu schimbul de

cărți de vizită. Acestea trebuie să conțină numele, funcția, compania și contactele. Mai mult,
dacă astăzi organizațiile abandonează din ce în ce mai mult cărțile de vizită bilingve ca o relicvă
a trecutului, atunci în Japonia vor fi tratate pozitiv. Datele în japoneză vor însemna că sunteți
serios în ceea ce privește cooperarea și prezența pe piața japoneză.

În tradiția corporativă japoneză, o carte de vizită este o „față”, așa că calitatea cărților de vizită
trebuie să fie cât mai ridicată și trebuie manipulată cu mare atenție. Dacă îi înmânați unui
japonez o carte de vizită mototolită și murdară (deși cu scuze), atunci părerea lui despre tine
poate fi inițial subestimată. Cu toate acestea, chiar dacă ați venit la întâlnire fără cărți de vizită,
există întotdeauna posibilitatea de a vă justifica poziția de preocupare pentru natură. Totusi, in
acest caz, trebuie sa lasi un mic cadou cu sigla companiei tale.

Un alt atribut, fără de care este imposibil să ne imaginăm negocieri, sunt broșurile despre
companie. Prezentați organizația cu materiale vizuale. Scopurile, obiectivele, misiunea
companiei, istoricul înființării acesteia, portofoliul de soluții sau produse, filozofia mărcii,
procesele de afaceri, geografia prezenței, analiza concurenței - fiți gata să anticipați orice
întrebare. Înarmați cu informații până la dinti și împărțind roluri în avans cu colegii care vor
participa la întâlnire, veți face o impresie bună colegilor din Asia.

Acordați o atenție deosebită numerelor. Japonezilor le place când există grafice și date precise
în prezentare - le face o mare impresie. Oferta ideală combină o analiză a beneficiilor pe care
partenerii le vor obține din colaborarea cu dvs. Și cu cât arătați mai bine înțelegerea principiilor
interlocutorilor, cu atât credibilitatea acestora va fi mai mare. Imaginile vizuale puternice
susținute de analize solide vor ajuta la consolidarea unei impresii pozitive.

15
 3.2. Vestimentația de afaceri în Japonia
În stilul de vestimentație al japonezilor se simte dorința de unificare, dorința de a nu ieși în
evidență, inerentă caracterului național, precum și tradiția eticii corporative „de echipă”, în care
toată lumea este una, sunt foarte tangibile. Stilul de costum și aspectul în lumea afacerilor
japoneză este foarte conservator. Probabil, conformitatea cu anumite reguli vestimentare este
recunoscută ca aparținând aceleiași comunități de afaceri, cercul de oameni cu care „poți face
afaceri”. Când ai de-a face cu oameni de afaceri japonezi, costumul și cravata sunt obligatorii,
dar cravata poate fi de cele mai radicale culori, dacă costumul este formal, acest lucru nu va
provoca prea multe surprize. Îmbrăcămintea trebuie să fie curată, în special cizmele. În Japonia
însăși, 99% dintre angajații companiei merg la muncă în cizme negre din piele lăcuită. Dat fiind
faptul că japonezii merg fără pantofi în casă, i se dă și semnificația ceremonială de protecție și
puritate a gândurilor. Cu toate acestea, dacă hainele tale curate sunt puțin șifonate, în Japonia
acest lucru nu va provoca condamnare - înseamnă că ești „pe foc la muncă”.

3.3. Stilul de negociere în Japonia

Cultura japoneza a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor de la forma ei originara, cultura
Jomon, la un hibrid contemporan, care combina influente din tari din Asia, Europa si America.

Odata cu mijlocul secolului al XIX-lea au început sa prevaleze influentele vestice, cea americana
devenind dominanta dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial (1945). Aceste influente sunt vizibile
în cultura populara japoneza contemporana, care combina influentele asiatice, europene si,
începând cu 1950, americane.

Stilul de negociere japonez se caracterizeaza prin profesionalism,negocierile fiind bine pregatite,

japonezii dovedind o aprofundata cunoastere, atat a cerintelor generale ale afacerii, cat si a
culturii partenerilor lor. Japonia are un indice relativ ridicat al distanţei ierarhice şi de aceea vor
dori să negocieze cu reprezentanţi ai nivelurilor ierarhice superioare. În adoptarea deciziilor,
rolul important îl joacă “conducerea de mijloc”a corporaţiilor, respectiv directorii la diferite
nivele Statutul are pentru ei o importanţă deosebită.

Stilul de negociere japonez este diametral opus stilului american. În timpul negocierilor,
japonezii folosesc comunicarea indirectă şi încearcă să evite confruntarea excesivă, iar în luarea
deciziei se bazează mai ales pe intuiţie. Această abordare a negocierilor derivă din accentul pus
de cultura japoneză pe nevoia de a menţine armonia grupului. De asemenea, sunt înclinaţi să
adopte decizii prin consultarea grupului din care fac parte (orientare colectivistă).

Comunicarea se face prin mesaje verbale (se foloseste limba engleza in general, dar se practica
folosirea translatorilor,astfel castigandu-se timp pt analiza), dar si prin mesaje non-verbale (dar

16
cu mai putine expresii faciale negative,contact vizual limitat, mai multe perioade de tacere).
Japonezii prefera comunicarea “face to face“ comunicarii scrise, deoarece negocierea cere multa
experienta si rabdare. Japonezii nu negociaza niciodata cu cartile pe fata, fiind ermetici, vagi si
neclari în declaratii si nu spun adevaruri directe, care dupa parerea lor ar ofensa.

Un element esenţial al stilului retoric japonez este tăcerea. Pauzele între două propoziţii, pauze
mai lungi decât la culturile europene şi americană, îi permit negociatorului japonez să
cântărească şi să analizeze mai bine situaţia. Nerespectarea acestor perioade de linişte, care au
rolul de a-i ajuta pe oamenii de afaceri japonezi să reflecteze, este percepută ca o presiune
insuportabilă şi lipsă de respect. Ei adoptă uneori o poziţie pasivă în mod deliberat, urmărind ca
partenerul să-şi epuizeze toate argumentele.S-a observat ca în cadrul unei echipe de negociatori
tipice japoneze, unii componenti ai echipei au rolul de observatori ai procesului negocierii. Ei nu
au altceva de facut decât sa observe interactiunea dintre negociatori si comportamentul lor verbal
si nonverbal pentru a întelege mai bine negocierea. Ei încearca sa descopere semnificatiile
ascunse ale negocierii. Ei analizeaza daca mesajele verbale transmise sunt în concordanta cu
comportamentul nonverbal al negociatorilor si observa care dintre negociatori se simt stapâni pe
sine, care sunt nesiguri, care inspira încredere. Japonezii stiu sa utilizeze timpul în favoarea lor.
De multe ori, când americanii merg în Japonia sa faca afaceri, negociatorii japonezi, în mod
intentionat, nu finalizeaza negocierile decât cu câteva ore înaintea întoarcerii în tara a
americanilor, în acest fel fortându-i sa mai faca unele concesii.”

Caracterul indirect al stilului de negociere japonez se manifestă şi prin evitarea unui refuz
categoric şi direct. Japonezii ezită să spună direct şi emfatic “NU”. Când un japonez spune “Este
dificil”, ca răspuns la o propunere de afaceri, el vrea cel mai adesea să spună că propunerea este
inacceptabilă. “Este dificil” sau “poate” înseamnă de obicei “nu” pentru japonezi, iar insistenţa
celelalte părţi negociatoare în această situaţie va fi văzută ca un comportament extrem de agresiv
şi chiar ostil. Trebuie reţinut că japonezii evită confruntarea directă, căutând să menţină relaţii
armonioase cu cei cu care negociază.

Etapa cea mai importanta pentru negociatorii japonezi este etapa stabilirii relatiei cu partea
oponenta. La japonezi aceasta etapa se deruleaza pe o perioada mai mare si constituie baza
afacerii ce urmeaza a se discuta. Cu ocazia acestei etape negociatorul japonez îsi cunoaste
viitorul partener de afaceri si evalueaza posibilitatea de a se putea baza pe el în viitor. Tot în faza
initiala a negocierilor, japonezii vor sa se asigure de seriozitatea partii adverse. Înainte de
stabilirea unei relatii de afaceri, japonezii trebuie sa aiba încredere în cei cu care vor face afaceri
în viitor. Oamenii de afaceri japonezi au o orientare pe termen lung, iar încrederea pe care
trebuie sa o capete prin cunoasterea celeilalte parti îi va ajuta în construirea unei relatii de afaceri
17
îndelungate. Japonezii nu se compromit, iar politetea trebuie pastrata tot timpul de aceea fac
eforturi incredibile pentru a fi politicosi.

Japonezii, spre deosebire de occidentali, nu-i agreeaza pe nou-veniti la intalniri. In societatea lor
de tip retea, directorii japonezi stiu exact in ce mod trebuie sa li se adreseze superiorilor,
inferiorilor si egalilor. Pentru ei, occidentalii care se plimba prin camera si dau mana cu ei toata
ziua reprezinta o sursa de mare stanjeneala. In primul rand, daca acestia nu au fost prezentati
cum trebuie, japonezii nu reusesc sa le stabileasca pozitia. In al doilea rand, e de asteptat ca
occidentalii sa initieze un schimb de opinii ca de la persoana la persoana, ceea ce constituie un
pericol si mai mare pentru japonezi.

Japonezii, ca si chinezii abordeaza negocierile în mod holistic. Daca anglo-saxonii abordeaza

problemele ce se discuta la negocieri plecând de la specific la general, japonezii tind sa ajunga la
aspectele specifice ale obiectului negocierii plecând de la viziunea lor de ansamblu. Spre
deosebire de americani care nu se abat de la subiect si sunt foarte specifici, japonezii pot sa
vorbeasca pe lânga subiect minute sau chiar ore în sir, pentru ca abia în final sa ajunga la
aspectul specific pe care urmareau sa-l ilustreze de fapt. Un japonez care se exprima prea
specific risca sa fie caracterizat de compatriotii sai ca având o atitudine nepoliticoasa de
superioritate si desconsiderare fata de ceilalti. Acest stil indirect poate parea ambiguu, inexact,
dar trebuie sa tinem seama de caracteristicile culturale japoneze, care imprima modului lor de
comunicare un caracter puternic contextual, în care cuvintele si puterea lor de convingere sunt
mai putin importante decât relatiile sociale dintre vorbitori.

3.4. Invitația la masa de afaceri și desfășurarea meselor de afaceri

In Japonia, o masa este o ocazie foarte importanta pentru a crea o legatura stransa intre
persoanele prezente, ceea ce este absolut necesar pentru a stabili un bun contact intre parti.

O invitatie la pranz sau la cina este deci parte integranta a culturii de afaceri japoneze iar faptul
ca un om de afaceri japonez invita la masa inseamna, cu certitudine, ca are incredere in viitorul
sau partener si este interesat de propunerea acestuia.

Protocolul meselor de afaceri

La un business lunch tipic japonez, protocolul impune ca persoana de rang superior sa se aseze la
mijlocul mesei iar invitatii la dreapta gazdei, in ordinea importantei. Gazda este servita prima,
dupa care invitatii pot incepe masa.

In general, o masa japoneza consta in peste la gratar, o cupa de supa, un bol de orez si farfurioare
cu preparate marinate in otet. Bucataria japoneza este usoara si saraca in grasimi. Se folosesc

18
foarte putin uleiurile sau carnea. La japonezi, chiar si bucataria chinezeasca este considerata ca
fiind grea.

Bucataria japoneza are cateva delicatese cum ar fi Inoshishi (mistret), Sakura-nabe (carne de
cal), Shika-no-shashimi (carne cruda de caprioara) sau Uzura (prepelita). Ceaiul verde este servit
la sfarsitul fiecarei mese. Protocolul cere sa se manance din toate aceste feluri. De fapt,
curiozitatea culinara a japonezilor ii determina sa guste din tot.

La japonezi, gazda decide meniul dar daca invitatul este strain si nu cunoaste bucataria japoneza,
este perfect acceptabil sa ii ceara gazdei sa dea detalii cu privire la preparate. Daca nu poate
manca ceva anume, poate marturisi deschis acest lucru insa numai aducand o scuza plauzibila, ca
de exemplu ca doctorul i-a interzis. Japonezii mananca din toate preparatele concomitent si
foarte incet. Gazda serveste invitatilor bautura pe toata perioada mesei. Barbatii obisnuiesc sa
bea „dintr-o suflare”. Daca paharul se goleste rapid, un alt pahar va fi umplut imediat iar uzanta
cere sa fie baut. Este o traditie ca barbatii sa bea impreuna dar daca invitatul nu este obisnuit cu
alcoolul poate bea mai incet si daca nu mai doreste sa bea lasa paharul plin sau il intoarce invers.
Spre deosebire de barbati, femeile de afaceri nu sunt obligate sa bea, insa un pahar sau doua sunt
foarte potrivite ocaziei.

Este politicos ca invitatii sa arate apreciere gazdei pe timpul mesei si, de asemenea, sa-i
multumeasca la sfarsit. In conformitate cu traditia japoneza, gazda este cea care plateste
intotdeauna. Dupa cina se intampla adesea ca gazda sa invite la un pahar intr-un bar sau
„Karaoke”. Chiar daca invitatii considera ca nu stiu sa cante sau ca nu au o voce frumoasa, este
bine sa accepte invitatia. Japonezii sunt in general afectivi si de aceea este foarte important sa se
creeze o legatura de prietenie intre partenerii de afaceri.

3.5. Oferirea cadourilor reprezențanților mediului de afaceri din Japonia

Aceasta este o parte destul de complicată a culturii japoneze, deoarece acele daruri care sunt
considerate adecvate în cultura europeană sau americană pot jigni pe beneficiarul din Japonia. În
același timp, se obișnuiește ca japonezii înșiși să ofere cadouri partenerilor de afaceri: poate fi
orice, de la un mărunțiș la un lucru cu adevărat valoros, în funcție de statutul destinatarului
cadourilor și al donatorului însuși. Cadoul trebuie luat cu ambele mâini și imprimat cu atenție,
trebuie să încercați să deteriorați cât mai puțin ambalajul - i se acordă o mare importanță.
Indiferent de valoarea cadoului primit, trebuie să arăți un sentiment de recunoștință. Arta de a
oferi cadouri se numește „zoto”.O sticlă de vin bun, un stilou scump, produsele naționale ale țării
tale sunt perfecte pentru un cadou unui partener japonez. Dar nu ar trebui să oferiți cadouri
imediat după întâlnire, este mai bine să faceți acest lucru la sfârșitul întâlnirii sau în timpul celei

19
de-a doua vizite. Ar trebui oferite cadouri tuturor participanților la negocieri, iar persoanelor cu
cea mai înaltă poziție ar trebui să li se ofere ceva mai valoros decât tuturor.

Companiile aleg adesea să prezinte cadouri, în special la o primă întâlnire, pentru a demonstra
bunăvoință. Ritualul cultural al oferirii de cadouri în Japonia are multe reguli complicate , dar
este prudent să ne amintim următoarele puncte:

 Dacă oferiți flori , evitați crinii, florile de lotus și cameliile sau orice flori albe , deoarece
toate acestea sunt considerate nefavorabile. Plantele în ghiveci sunt asociate cu bolile și
sunt, de asemenea, cel mai bine evitate;
 Încercați să nu oferiți cadouri cu patru sau nouă articole , deoarece aceste numere sunt
privite ca fiind nefaste ;
 Cadourile ar trebui să fie împachetate și, în mod ideal, purtate într-o întâlnire într-o pungă
discretă, pentru a evita orice ostentație;
 Dacă plecați într-o călătorie de afaceri în Japonia, este un bun ideal să împachetați o
varietate de articole mici ambalate , astfel încât, dacă vi se oferă în mod neașteptat un
cadou, să puteți face reciproc;
 Alimentele gourmet, cum ar fi ciocolata sau whisky-urile fine, sunt idei bune pentru
cadouri sau un element simplu pentru a comemora întâlnirea, cum ar fi o fotografie
înrămată;
 Ca și cărțile de vizită, cadourile trebuie prezentate și acceptate cu ambele mâini . Dacă
primiți un cadou, ar trebui să îl deschideți în privat după întâlnire .

20
 Concluzia
În prezent, procesul de interacțiune, de comunicare între diferite popoare a devenit destul de
apropiat. Obiceiuri, tradiții, reguli de comportament ale popoarelor s-au amestecat. Ținând cont
de aceste circumstanțe, putem vorbi despre reguli internaționale de etichetă, despre eticheta
internațională, care include atitudinile morale și comportamentale ale diferitelor grupuri sociale
și naționalități și le generalizează. Cunoașterea și respectarea acestor reguli elementare de bune
maniere face viața mai ușoară și vă ajută să vă simțiți confortabil și încrezător în orice situație de
zi cu zi, de afaceri, precum și de comunicare internațională.
Aspectele psihologice ale comunicării în afaceri sunt foarte importante. Întrebarea cu care se
confruntă în mod constant atât oamenii de afaceri, cât și diplomații este cum să construiți o
conversație, negocieri. Este important să înțelegeți modelele generale de comunicare în afaceri,
care vă vor permite să analizați situația, să țineți cont de interesele partenerului și să vorbiți un
limbaj „obișnuit”. Îndemânarea în orice afacere vine odată cu practica, iar comunicarea
internațională în afaceri nu face excepție.
În plus, cunoștințele despre protocolul și eticheta de afaceri sunt, de asemenea, importante din
punct de vedere psihologic. Probabil, mulți s-au găsit într-o situație incomodă sau au observat
confuzia unei persoane care nu știe dacă ar trebui să fie primul care să dea o mână de ajutor la o
întâlnire sau să aștepte ca un partener să facă acest lucru. Incertitudinea, stângăcia interferează cu
relațiile de afaceri, strică atmosfera generală a întâlnirii.

21
22