UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

Sitari Vlada

Referat cu tema:

“ MODELUL ECONOMIC JAPONEZ ”

Lucrul Individual

Conducători științifici: Țurcanu Olesea , lector universitar

Ungurean Dragoș , lector universitar

Chișinău 2021
 CUPRINS:

Abrevieri .....................................................................................................................................3

Termeni-cheie .............................................................................................................................3

Introducere ..................................................................................................................................4

Informații generale despre Japonia ............................................................................................5

Istoria Economiei Japoniei.. ........................................................................................................7

Caracteristicile Modelului Economic Japonez ..........................................................................11

Avantaje economice în Japonia ...............................................................................................11

Strategia asiatică a Japoniei ......................................................................................................13

Miracolul Japonez .....................................................................................................................16

Economia Japoniei azi ..............................................................................................................18

Referințe....................................................................................................................................19

Bibliografie. ..............................................................................................................................19

2
 Abrevieri:

 ASEAN- Asociația Națiunilor din Asia de Sud Est

 APEC - Cooperarea Economică Asia-Pacific
 PIB - Produsului Intern Brut
 ONU - Organizația Națiunilor Unite
 OCDE - Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
 G-7 - Grupul celor Șapte (forum internațional al guvernelor unor state dezvoltate din
punct de vedere economic, tehnologic și militar.)
 G-20 - Grupul celor douăzeci de miniștri ai finanțelor și ai guvernatorilor băncilor
centrale ( forum creat pentru a reuni economiile dezvoltate și marile economii
emergente.)
 AOD - asistenţa oficială pentru dezvoltare
 AFP - Agence France-Presse (agenție de știri) 

Termeni-cheie:
 „miracolul japonez”
 Paternalism
 Angajarea pe viață
 Tehnopolise
 Strategie asiatică a Japoniei
 Strategii bazate pe exporturi

3
 Introducere:

Majoritatea țărilor lumii au înțeles necesitatea apelării la economia de piață, iar fiecare
din aceste țări a preluat o parte din caracteristicile economiei de piață pe care s-a axat în
special, punându-și de asemenea amprenta asupra ei. Astfel , aproape fiecare țară are varianta
ei originală de economie de piață, aducând ceva nou față de celelalte variante deja existente.
Din această abordare diferita a economiei de piață, de la o țară la țară rezulta o clasificare a
tipurilor concrete de economie de piață.

Pentru europeni Japonia este de ne-înțeles, iar sistemul său economic cel puţin bizar.
Numeroși au fost economiștii care au încercat să-l definească, iar unii au ajuns chiar la
concluzia că nu prea seamănă a capitalism. Însă sistemul economic japonez are la bază încă
din 1890 liberul schimb şi proprietatea privată, Japonia fiind de mai mult de 100 de ani o ţară
capitalistă. Încă la începutul secolului al XX-lea, ţara soarelui răsare, avea o constituţie, un
cod comercial şi o clasă capitalistă în formare (Ţuiu, 1975). Pătrunderea în esenţa
fenomenului social-economic nipon presupune o interpretare în acelaşi timp de ansamblu, dar
şi de detaliu, a vieţii acestui popor. Societatea japoneză, aşa cum ne apare ea astăzi, ca rezultat
a unei îndelungate dezvoltări istorice cu un pronunţat specific, oferit nu numai de condiţiile
geografice dar şi culturale, a dat naştere unuia dintre cele mai complexe şi mai controversate
sisteme economice, diferit de cel al ţărilor ce au cunoscut succesul din lume în principal prin:

- modul de organizare şi structura salarială,

- varietatea şi dimensiunile legăturilor dintre întreprinderi,

- rolul Statului în viaţa economică.

Referințe 1

Modelul japonez de dezvoltare economică are un șir de particularități ce reflectă

specificul (originalitatea) culturii, experiența istorică, potențialul de producție al acestei țări.

Acest model a asigurat o creștere economică accelerată și soluționarea cu succes a

problemelor sociale. În particular, este vorba despre asigurarea unui nivel înalt de ocupare a
populației, creșterea continuă a nivelului de remunerare a muncii și o diferențiere moderată a
veniturilor. Nu întâmplător, până la mijlocul anilor ‘90 ai secolului trecut, despre economia
japoneză se vorbea ca despre un "miracol" .

4
 Informații generale despre Japonia:

Japonia, cu denumirea oficială Nipponkoku (care înseamnă, textual, țara de la originea

soarelui) este situată în Asia de Est, între Oceanul Pacific și Marea Japoniei, fiind alcătuită din
4 insule mari (Hokkaido, Honshu, Shikoku și Kyushu) și peste 3000 de insule mici.

Relief. Țara are un relief muntos, peste 70% din suprafață fiind ocupată de munți înalți (de
peste 3000 m) înconjurați de văi adânci, care nu permit desfășurarea de activități economice.
În rest, 12% din suprafață sunt destinate agriculturii, iar 2% pășunatului.

Administrativ, Japonia se împarte în 47 de prefecturi formate din municipii, orașe și sate, iar
unele prefecturi (Hokkaido), sunt divizate în subprefecturi. Municipiile mari și zona de est a
Tokyo sunt împărțite în sectoare, iar în zonele rurale mai există o subdiviziune denumită gun .
Suprafața țării este de 377.780 km2 (inclusiv 6.853 insule), din care suprafața construită
reprezintă 5,0% (inclusiv construcțiile industriale).

Populația este de 127,3 milioane locuitori (2018) din care 62 milioane bărbați și 65,3
milioane femei, densitatea medie a populației depășind 323.000 locuitori/km2 .

Capitala este Tokyo, iar alte orașe mari sunt Yokohama, Osaka, Nagoya, Kobe, Sapporo și
Kyoto. Zona metropolitană Tokyo, cea mai mare conurbație de pe glob, are 17 milioane
locuitori (38 milioane cu suburbiile) și o putere economică de peste 2.000 miliarde USD (PIB
nominal).

Clima. Japonia are un climat musonic, Marea Japoniei, care-o separă de Asia, având un efect
moderat asupra acesteia. Vânturile suflă dinspre est în timpul verii și dinspre vest în timpul
iernii, iar ploile cad în principal în lunile de vară în est și în lunile de iarnă în nord-vest.
Guvern și politică. Japonia este o monarhie constituțională, bazată pe sistemul britanic.
Codul Civil japonez face referință la Codul Civil francez din 1896, iar Constituția prevede că
"cel mai înalt organism de putere în stat" este Dieta, formată din Camera Reprezentanților
(cameră inferioară) cu 480 de membri aleși prin vot popular la 4 ani și Camera Consilierilor
(superioară) cu 242 de membri aleși pentru 6 ani. Votul este universal pentru adulți (peste 20
de ani) și secret pentru toate oficiile elective.

Cabinetul este compus din Prim Ministru și 19 miniștri de stat și răspunde direct Dietei.
Primul ministru trebuie să fie membru al Dietei și este ales de colegii săi. La rândul său,
numește sau demite miniștri care, în totalitate, trebuie să fie civili, și obligatoriu, membri ai

5
Dietei. Din 2012, la guvernare se află Partidul Liberal-Democrat, prim ministru fiind
SHINIZO ABE.

Familia Imperială. Casa Imperială a Japoniei este condusă de Împăratul Japoniei, definit de
Constituție ca "simbol al statului și al unității poporului". El execută doar datorii ceremoniale
și nu are putere reală, nici chiar în situații de urgență. Actualul împărat (de la 1 aprilie 2019)
este NARUHITO.

Educația. Sistemul educației obligatorii a fost introdus în Japonia în anul 1872, iar din 1947,
educația obligatorie constă în școala primară și gimnaziul, care durează 9 ani (de la vârsta de
6 ani, la 15 ani). Aproape toți copiii își continuă educația la liceu (3 ani), iar 96% din
absolvenți merg mai departe la universitate, școli post liceale și de meserii sau la alte instituții
de învățământ superior.

Religia. Principalele religii din Japonia sunt budismul și șintoismul. Majoritatea japonezilor
nu sunt adepții unei singure religii, ci încorporează în viața lor de zi cu zi caracteristici din
ambele religii, într-un proces numit sincretism. Creștinii reprezintă 1% din populație.

Limba oficială este japoneza, iar unii oameni de afaceri vorbesc engleza.

Relațiile externe. Japonia este stat membru ONU și OCDE. De asemenea, deține statutul de
membru al grupului G-7, a cărui prezidenție a exercitat-o în 2016 și al grupului G-20, a cărui
președinție o deține în 2019.

6
 Istoria Economiei Japoniei:

 Rolul Statului în economie

Statul Japonez a iniţiat în principal două tipuri de acţiuni:

o O politică selectivă prin care guvernul a schimbat structura economiei. La început, de
la micile întreprinderi la cele mari şi la industria chimică, iar mai apoi înspre noile
tehnologii şi high-tech. Ministerul Comerţului Internaţional şi al Industriei (MITI) a
susţinut cu putere industriile de viitor şi pe cele cu mare valoare adăugată prin
subvenţii, sponsorizarea cercetării şi avantaje fiscale.
o O politică de utilizare a cartelurilor; acestea au fost încurajate deoarece în perioadele
de recesiune se puteau descurca mai uşor, dar şi pentru un alt motiv, o noţiune
originală ce se găseşte doar în Japonia: „excesul de competiţie”. În timp ce peste tot în
lume concurenţa este încurajată şi protejată, în Japonia ea este văzută ca nocivă atunci
când este în exces.

Referințe 2

 Sistemul social

o Prima lege, în 1874, care a pus bazele sistemului social în Japonia a fost Jyukkyu
Kysoku, după modelul Poor Law din Anglia.
o În 1922 este creat sistemul de asigurare pentru sănătate.
o Ministerul Sănătăţii a fost înfiinţat în 1938, iar sistemul de pensii a fost introdus în
1941.
o Dezvoltarea mai largă a securităţii sociale începe însă după sfârşitul celui de-al doilea
război mondial când noua Constituţie din 1947 asigura că „toţi japonezii au dreptul să
se bucure de un standard minim de bunăstare şi de o viaţă decentă” 3.
o În 1950 a fost înfiinţat Consiliul Guvernamental pentru securitate socială, iar în 1960
sistemul îşi schimbă obiectivele şi trece „de la selectivism la universalism”.
o Din 1961 sistemele de asigurare pentru sănătate şi pensii au devenit universale iar în
1994, din totalul cheltuielilor pentru securitate socială, care reprezentau 16,3% din
PIB, serviciile medicale şi pensiile utilizau 95%.
o Era adevăratei dezvoltări sociale începe în Japonia însă doar în 1973, an care este
numit „primul an al bunăstării”. Cheltuielile pentru securitate socială, incluzând
serviciile medicale, încep să se extindă şi de la 7% din PIB cât reprezentau în 1970,
ele au ajuns în 1994 la 16,4% din PIB. Unul din motivele dezvoltării puternice este

7
 fără îndoială succesul economic; când acesta a devenit o realitate, oamenii au început
să se îngrijească mai mult de calitatea vieţii lor şi scopul naţional s-a transformat din
creşterea economică în ameliorarea bunăstării.
o Între 1953 şi 1973 sistemul de angajare pe viaţă şi salarizarea în funcţie de vârstă au
fost extinse, excepţie făcând însă firmele mici care nu-şi puteau permite acest lucru.
Participarea salariaţilor la profiturile realizate de întreprindere nu în funcţie de meritul
individual ci de performanţa globală, a constituit una din motivaţiile de bază a
salariaţilor.
o Sindicatele au fost organizate pe întreprinderi şi erau compuse atât din muncitori cât şi
din cadre superioare. Sindicatele servesc de organ consultativ pentru lucru dar şi
pentru management. Fiind consultaţi în gestiunea întreprinderii şi având asigurat locul
de muncă, japonezii sunt mult mai deschişi schimbărilor şi introducerii noilor
tehnologii.
o Rotaţia cadrelor este încă una din explicaţiile randamentului japonezilor. Prin
schimbarea locului de muncă, angajatul nu mai este închis în rutină şi lucrează cu mai
multă plăcere. De asemenea el cunoaşte ce se întâmplă şi în aval şi în amonte de el şi
îşi percepe astfel mai bine munca. Având o imagine completă a procesului de
producţie este apt pentru a aduce ameliorări. În acelaşi timp, managementul
informează regulat angajaţii despre ţelurile şi mersul întreprinderii, aceştia fiind
consideraţi tot atât de importanţi ca şi acţionarii.
Referințe 4

 Întreprinderile japoneze

Din punctul de vedere al structurii lor există două categorii diferite de firme japoneze:

o Zaibatsu – firmele mari, moderne, cu o productivitate ridicată şi salarii ridicate

o Firmele mici, tradiţionale, cu o productivitate scăzută şi salarii care atingeau
cam 40% din cele ale Zaibatsu.
1. kigyo-shudan sunt întreprinderi-grup numite keiretsu orizontale. Sunt reminiscenţe ale
Zaibatsu, cum ar fi Mitsui, Mitsubishi, Sumitomo, Sanwa, Fuyo sau Dai-ichi Kangyo şi includ
firme din diferite industrii. Shacho-kai este clubul preşedinţilor acestor firme, care în
întâlnirile lor discută despre afacerile grupului. În mijlocul acestei organizaţii se află
întotdeauna o bancă comercială, care pe lângă faptul că posedă părţi din firmele componente
ale grupului, este banca ce acoperă în principal nevoia de capital. Sogo Shosha sunt
companiile de comerţ ale grupurilor. Acestea au un volum de afaceri enorm, primele 9 Sogo
Shosha comercializând aproximativ 30% din exporturile şi 45% din importurile japoneze. De
asemenea ele intermediază 10% din exporturile americane şi reprezintă cam 4% din comerţul

8
 mondial (McCraw, 1997). În interiorul grupului, acestea au rolul de a comercializa produsele
şi de aproviziona firmele cu materii prime. Sunt nişte imense centrale de aprovizionare care au
o putere enormă asupra reţelelor de distribuţie din Japonia, motiv pentru care comercializarea
unor produse fără a trece prin acestea este qvasi imposibilă. kigyo-shudan sunt diferite de
Zaibatsu prin faptul că ele nu mai au acea structură familială iar legaturile între firme sunt
difuze şi complexe. Ele sunt mai flexibile decât predecesorii săi, Zaibatsu.
2. keiretsu verticale sunt unele din cele mai cunoscute firme precum Toyota, Nissan, Hitachi sau
Toshiba. Sunt grupuri ce au o întreprindere mamă, care dirijează de la design la asamblare tot
procesul de producţie, legăturile dintre firme apărând ca o reţea de subcontractori. Ca urmare,
firma în sine este mult mai mică faţă de concurenţii săi (cu vânzări de jumătate cât cele 31 ale
General Motors, Toyota are direct doar 8% din forţa de muncă a acestuia).
3. keiretsu vertical de distribuţie: sunt în general mici distribuitori care formează circuitul de
distribuţie local al unui producător. Ele sunt bine organizate şi fidele unor produse, ceea ce are
avantajul, pentru întreprinderile producătoare, să descurajeze concurenţa. O bună reţea de
distribuţie poate duce la succesul unei companii cum s-a întâmplat in cazul lui Matsushita
Electric, vândută în străinătate sub marca Panasonic.
4. guruhpu sunt întreprinderi mai mici asociate unor mari distribuitori. Existenţa lor reflectă
tendinţa firmelor japoneze de a rămâne mici şi specializate şi au luat în general naştere prin
despărţirea de o întreprindere mamă.
Referințe 5

De la sfârşitul epocii Meiji şi până prin anii 1930 întreprinderile japoneze s-au dezvoltat pe o
bază importată însă, adaptată mentalităţilor şi tradiţiei japoneze.

Tehnicile de management care au dus de-a lungul timpului la câştiguri enorme în

productivitate şi calitate sunt:

- Toyotismul, care îmbină producţia de masă cu lucrul manual pentru creşterea

interesului şi reducerea rutinei, reducerea stocurilor şi accentul pus pe calitate
la toate nivelurile.
- Just-in-time este conceptul introdus de K. Toyoda în anii 30’ prin care se
urmărea eliminarea stocurilor şi furnizarea pieselor componente şi a produselor
exact atunci când este nevoie de ele. Sistemul tradiţional de gestionare a
producţiei se bazează pe un pilotaj în amonte: este rezultatul ordinelor de
fabricaţie şi al controlului stocurilor de materii prime, compozante sau produse
intermediare. Se formează stocuri la fiecare nivel de producţie, de aceea pentru
a fi rentabil, sistemul necesită o cantitate de producţie mare. Just-in-time este

9
 aplicarea pilotajului în avalul producţiei. Produce şi livrează produsele tocmai
la timp pentru a fi vândute. 34
- Kanban, cartela pe care scrie tipul şi cantitatea de părţi necesare, vine de la
numele unei fişe prin care un muncitor sau o unitate dă de ştire că are nevoie
de o piesă sau material. Este unealta just-in-time, însă serveşte şi la informarea
unităţilor de producţie din aval sau amonte asupra unor modificări necesare în
producţie, informaţii sau probleme.
- Kaizen, înseamnă o ameliorare continuă a procesului de producţie şi o
implicare a tuturor angajaţilor în procesul inovaţional, într-un cuvânt, inovaţie
şi ameliorare continuă.
- Lucrul în grup, este un concept organizaţional prin care motivaţia, atenţia şi
controlul personal sunt întărite. Este un mijloc de stimulare a creativităţii şi a
evitării unor erori.
- Lean Production înseamnă să produci mai mult cu mai puţin: mai puţin timp,
spaţiu, input, bani, muncă.
- Lean management (cunoscut şi ca sistemul de producţie Toyota) se bazează pe
aplicarea tuturor acestor principii plus altele cum ar fi stabilitatea, fluxul
continuu, munca standardizată, sistemele de motivaţie şi ameliorarea continuă.
În practică însă nu este posibil ca aceste principii să fie aplicate „a la carte”. În
unele întreprinderi combinaţia ideală se practică într-un sens, în altele în altul,
în unele sunt necesare doar unele dintre principii şi posibil într-o altă ordine
decât în altele.
Referințe 6

Ţările din sud-estul Asiei au întreprins reformele într-un ritm care a lăsat oamenilor şi
economiei timpul să se adapteze, au liberalizat pieţe şi şi-au diminuat reglementările, însă
ţinând cont de interesul general şi de capacităţile economiilor lor; au limitat importurile şi
chiar dacă şi-au deschis piaţa investitorilor străini, ei au impus ca investiţiile să aducă şi
cunoştinţe şi tehnologie. Aceste ţări au arătat lumii că „Another World is posible”.

Caracteristicile Modelului Economic Japonez:

10
o Factorul corporativ – predominarea în economie a proprietății corporative și a
realizărilor în domeniul managementului corporativ;
o Factorul paternalist – bazat pe tradiții naționale în organizarea relațiilor de muncă
(atunci când firma se prezintă ca o familie, iar patronul ei – un "părinte" grijuliu);
o Factorul reglator de stat – din considerentele că statul ocupă o poziție activă în
economie, prin intermediul bugetului de stat se distribuie până la 50% din PIB;
o Factorul bancar – deoarece băncile au legături strânse cu companiile industriale, ele
joacă un rol coordonator în dezvoltarea economiei naționale.

Avantaje economice în Japonia:

 Forța de muncă
Forța de munca niponă este superior educată, disciplinată si motivată .Muncitorii
japonezi sunt printre cei mai productivi din lume.
 Infrastructura
Este una din cele mai moderne și complete infrastructuri : șosele, autostrăzi, căi ferate,
aeroporturi, porturi si telecomunicații pentru distribuția tuturor tipurilor de bunuri si
servicii. Investițiile în acest domeniu și proiectele de mentenanță și extindere a
facilităților publice sunt de mare amploare.
 Agricultura
Agricultura asigură ¾ din necesitățile populației în produse alimentare. Japonia trebuie
să importe 60% din alimente. Ramura principală este cultura plantelor. În ultimii ani
se înregistrează o creștere substanțială a suprafețelor plantate cu pomi fructiferi.În
sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine și porcine. O îndeletnicire a
japonezilor este pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de
pescuit din lume, cu un număr impresionant de porturi specializate (peste 600).
Japonia ocupă locul 3 în producția mondială de pește după China și Peru. Cultura
plantelor: orez, trestie, ceai, legume, pomi fructiferi. Sericicultura: creșterea viermilor
de mătase.
 Industria
Principalele industrii in Japonia : industria siderurgica, industrie chimică, industria
textilă, industria constructoare de mașini. Japonia este puternic dependentă de
importul de materiale de construcții și carburanți. Japonia are o industrie complexa și

11
 cu un înalt nivel tehnologic (deține 60% din roboții industriali din lume), ce
antrenează peste o pătrime din populația activa. Ocupa locuri fruntașe pe Glob în
metalurgia feroasă (fontă, oțel) și neferoasă (mai ales aluminiu și plumb), electronică,
construcții navale (circa o treime din tonajul lăsat la apă), autovehicule (cel mai mare
producător de autoturisme, fiind depășită doar de SUA), prelucrarea lemnului,
petrochimie, celuloză și hârtie, textile, etc. Marile concentrări industriale sunt Keihin,
Hanshin, Chukyo, Kitakyushu, dar industria este bine reprezentată în aproape toate
centre urbane. Cele mai importante companii sunt: Sony, Toshiba, Fujitsu, Nikon,
Panasonic și Canon la producția de electronice; Toyota, Honda, Nissan și Mitsubishi
la producția de automobile; Hitachi în industria IT.
 Investiții
Investitori locali si străini au acces liber la o paleta variata de produse bancare la
instituțiile financiare locale sau la filialele băncilor străine din Japonia. Banca de
dezvoltare a Japoniei acorda credite pe termen lung. În afara programelor de creditare
a investițiilor autoritățile locale nipone oferă stimulente care includ amortizarea
atractiva a activelor , amânări de plata a taxelor pentru achiziționarea/modernizarea
unor active specifice, scutiri de taxe in domeniul funciar si imobiliar si subvenții
pentru construcții. Cele 47 de prefecturi nipone oferă programe de creditare pornind de
la 750.000 USD si pana la 3,75 mil USD pentru stimularea companiilor în implicarea
în mediul de afaceri local. Nivelul mediu al taxelor vamale aplicate in Japonia este la
ora actuală unul din cele mai scăzute din lume si anume 3,6 %. Japonia a mărit
numărul produselor scutite de taxa la import la circa 3000 din cele din peste 7000
listate in tariful vamal. Majoritatea bunurilor sunt „liber importabile”, pentru importul
lor nefiind necesara o licență.

Strategia asiatică a Japoniei:

12
 Japonia are un rol de locomotivă pentru economia ţarilor din Asia Pacific, Asia
Meridională şi de Est, Asia de Sud Est. Constituirea identităţii regionale asiatice la etapa
contemporană se realizează sub conducerea japoneză.

Investiţiile, comerţul şi AOD au fost esenţiale pentru economiile emergente ale Asiei.

Pină la criza financiară din 1997-1998 economiile regiunii se dezvoltau foarte rapid
(crestere de circa 8% anual) realizând circa 2/3 din capitalul mondial şi ¼ din productia
globală.

Regionalismul asiatico-pacific prezintă citeva trăsături distincte care-l deosebesc de cel

Vest-European şi de cel Nord-american. Conducerea SUA, detaşată în America de Nord şi
alianţa franco-germană în Europa, au orientat integrarea acestor regiuni. În Asia-Pacific exista
3 puteri principale: SUA, Japonia şi China- cu interese şi ambiţii care diferă sensibil de la o
ţară la alta.

Cele mai importante instituţii regionale sunt:

ASEAN - 6 ţări (Brunei, India, Malaysia, Filipine, Thailand, Vietnam)

APEC - (Australia, China, SUA, Canada, Noua Zeelandă, Japonia).

Rivalitatea dintre SUA şi Japonia, materializată prin tot felul de restricţii de o parte şi de
alta a determinat Japonia să aplice o strategie asiatică. Până la mijlocul anilor ’80, Japonia
postbelică a manifestat un interes scăzut faţă de economiile din Asia de Est. Comerţul
intraregional era redus comparativ cu cel Vest-European şi SUA. Pe de o parte nu exista o
cerere pentru produsele sofisticate japoneze, nefiind luate în serios ţările din regiune ca
potenţiale pieţe, fapt pentru care corporaţiile japoneze au facut puţine investiţii pe termen lung
aici. Acestea vizau industria extractivă, mai puţin industria productivă şi, aproape deloc
tehnologiile de vîrf.

Aprecierea semnificativă a endaka (cu aproximativ 30%) faţă de dolarul american a fost o
lovitura grea pentru Japonia care avea o strategie a dezvoltarii bazată pe exporturi.

Experţii Occidentali s-au grăbit să dea verdict economiei Japoneze propunându-se ca

măsuri: reducerea influenţei statului în economie, trecerea la o economie orientată spre piaţa
şi spre consum (şi nu doar spre exporturi). Aceştia au prevăzut că criza economică va
determina economia japoneza să conveargă cu modelul occidental.

13
 Elita japoneză a ales însă o strategie alternativă. Alternativa poartă denumirea de „strategia
asiatică a Japoniei”. Sensul acestei strategii consta în crearea economiei est-asiatice, care să
fie integrată cu economia internă a Japoniei şi pe care Japonia s-o domine. Această strategie a
fost dictată de protecţionismul tot mai dur din partea SUA, comerţul dirijat al automobilelor şi
a altor sectoare şi ca urmare a dependenţei foarte mare de SUA (piaţa americană). În plus
încurajatoare şi atractive erau pieţele şi economiile emergente din Asia, în care creşte rolul
Chinei şi pe care Japonia, prin această strategie şi-o doreşte aliat şi nu concurent.

Corporaţiile japoneze aveau motive serioase de o relocaliza activitaţile în economiile cu

costul mic al forţei de munca, dar foarte disciplinate şi nepretenţioase. Iniţial interesul s-a
manifestat fată de statele mici din regiune/vecine: Coreea de Sud, Hong Kong, Taiwan,
Singapore (draconii asiatici), apoi către statele din S-E şi, în special, asupra zonei din sudul
Chinei. De fapt, strategia de creştere susţinută de exporturi, a regionalizat-o.

Investiţiile directe în regiune au fost uriaşe. Firmele japoneze au investit aproximativ 100
mlrd $. Peste 4500 de firme japoneze au antrenat circa 1 mln muncitori în regiune. Investiţiile
au fost însoţite de transfer de tehnologie în valoare de circa 1mlrd $. Asia de Est şi de Sud-Est
a devenit „atelierul lumii”.

La începutul anilor ’90 Asia-Pacific a depăşit SUA în relaţiile comerciale, devenind cea mai
mare piaţă de export a Japoniei. Au crescut şi exporturile regiunii către SUA. Toate
economiile din regiune au avut excedent comercial imens în relaţia cu SUA.

Această strategie a Japoniei în Asia crează impresia că Japonia încearcă să creeze un imperiu
Est-Asiatic sau o sferă de influenţă exclusivă, de data aceasta prin mijloace paşnice ale
comerţului, finanţelor şi a investiţiilor decât prin cucerire militară.

Scopul acestei strategii a fost ca Japonia să-şi poată continua creşterea economică susţinută
pe exporturi, specifică perioadei postbelice. Atît comerţul, cît şi strategiile de creştere erau
ameninţate de aprecierea substanţiala a yenului, de costurile de producţie interne din ce în ce
mai mari, precum şi de protecţionismul comercial al SUA şi al Europei Occidentale.

Expansionismul corporatist japonez a fost însoţit de o importantă schimbare de politică

externă. Împăratul japonez şi toţi prim-miniştrii au efectuat vizite de stat, Japonia înfiinţînd şi
funcţie ambasador pentru cooperarea pacifico-asiatică. Dar cea mai importantă dovadă a
reasinizării Japoniei se gaseşte în creşterea AOD (asistenţă oficială pentru dezvoltare).
Japonia a devenit cel mai mare donator din regiune. Asistenţa financiară a Japoniei s-a facut

14
sub forma unor împrumuturi convenabile, destinate în mod caracteristic, proiectelor vaste de
infrastructură care va sprigini industrializarea dirijată de japonezi. AOD promovează
interesele Japoniei şi ale firmelor japoneze în regiune.

Într-o formulare mai directă, conform economistului Peter Drucke: „Japonia va furniza
,,creerul,, iar celelalte state asiatice vor oferi ,,braţele,”. Mai multe state din regiune (în
principal China) sunt nemulţumite că Japonia refuză să exporte şi tehnologia sa industrială
avansată, păstrînd secretele sale industriale şi a know-how-ului tehnologic japonez. În pofida
succesului remarcabil, industria de automobile din Coreea de Sud nu va putea supravieţui fără
componentele-cheie fabricate în Japonia. Până când aceste economii nu vor deveni mai
inovative, rolul lor în economie va ramîne unul subordonat.

15
 Miracolul Japonez

“Miracolul economic Japonez” este un fenomen istoric a creșterii economice în Japonia

care a avut loc într-un interval de timp “record” . Acest fenomen a fost stimulat de către
investițiile Statelor Unite ale Americii, dar mai ales de către intervenționismul economic al
Guvernului Japonez.

Strategia niponă postbelică s-a bazat pe un sistem de ajungere din urmă prin intermediul
relațiilor de “profesor-elev”.

Marele avantaj al Japoniei era și de această dată faptul că încercând să recupereze avansul
altor puteri, putea să profite de experiența lor, trebuia doar să selecționeze și să adopte, cu
grijă, politicile economice care i se potriveau.

16
 Proaspătul model de dezvoltare urmat de Japonia în această perioadă(”zborul gâștelor
sălbatice”) a fost creat de către Kaname Akamatsu, iar sinteza sa poate fi rezumată în :

EXPORTURI
PRODUCȚIA
DOMESTICĂ
IMPORTURI

Factorii care au influențat dezvoltarea Japoniei:

 Concentrarea pe un anumit sector al economiei (industrie), pentru a crește
performanțele sale economice și pentru a-l impune ulterior pe piața mondială;
 Au fost susținute industriile de viitor și cele cu valoare adăugată mare;
 Japonezii investesc cel mai mult din lume în sectorul cercetare/dezvoltare: 3-4% din
PIB. Contează aici și domeniile în care se investește: biotehnologii, telecomunicații,
robotehnica, produse noi „high tech”.
 În plus, japonezii după al II-lea Război Mondial au renunțat la industria militară, la
armată, în sensul dimensiunilor foarte mari și costisitoare, PIB-ul pentru acest
domeniu nu întrece 1%.
 Japonezii i-au depășit în mai multe privințe pe europeni și americani: când americanii
și-au îndreptat privirea spre cost, Japonezii spre calitate, iar când calitatea a atins
țărmurile Atlanticului, japonezii au lucrat la înjumătățirea timpului apariției unui
produs nou (productivitate). Europenii produceau în serie, japonezii au pus accentul pe
individualizarea producției.
 Sindicatele de firmă sunt mai importante decât cele de ramură, formarea profesională
în întreprindere, angajarea pe viață.

17
  Mai mulți experți sunt de părerea că „miracolul japonez” se datorează și calității
populației nipone: capacitatea de adaptare uimitoare, având rădăcini în filosofie și
credință, autodisciplină, hărnicie, perseverență, atașamentul față de lucru, spiritul de
sacrificiu, conformarea la regulile grupei (fiind buni colectiviști), având și un „cult al
ordinii”.

Modelul a parcurs patru etape:

REFACEREA PRODUCȚIA ÎN
CONSOLIDAREA
(importurile și (înlocuirea AFARA EXPORTURILE
producerea cu importurilor cu GRANIȚELOR (cucerirea pieţelor
tehnologie produse proprii ) (exporturile de externe)
capital)
deficitară)

Economia Japoniei azi:

Produsul intern brut (PIB) al Japoniei a scăzut cu 4,8% în 2020 pe fondul pandemiei de
coronavirus, prima sa contracţie anuală din 2009, potrivit datelor preliminare publicate luni de
guvern, notează AFP, citată de Agerpres.
A treia economie a lumii s-a prăbuşit puternic în prima parte a anului, în special între

18
aprilie şi sfârşitul lunii iunie (-8,3%), sectoare întregi de activitate economică fiind paralizate
în timpul stării de urgenţă, introdusă în primăvară de guvern pentru a opri răspândirea
coronavirusului.
Demarată de la jumătatea anului, revenirea celei de-a treia economii a lumii a fost totuşi
superioară aşteptărilor în trimestrul al patrulea (+3% pe un trimestru).
Consensul economiştilor agenţiei Bloomberg se aştepta la o creştere de 2,4% în ultimul
trimestru, după o relansare în forţă de 5,3% în perioada iulie-septembrie.
Exporturile japoneze au impulsionat creşterea la sfârşitul anului, accelerându-şi revenirea în
trimestrul al patrulea (+11,1% pe un trimestru).
Consumul familiilor japoneze a continuat să fie dinamic între octombrie şi sfârşitul lunii
decembrie (+2,2%), contribuind, de asemenea, semnificativ la creşterea economică.
Şi după două trimestre de declin, investiţiile nerezidenţiale ale companiilor au început, de
asemenea, să crească la sfârşitul anului (+4,5% pe un trimestru).
Cu toate acestea, elanul regăsit al PIB-ului japonez de la jumătatea anului 2020 poate fi
întrerupt în primul trimestru al acestui an, chiar dacă perspectivele de ansamblu pentru 2021
rămân bune, potrivit economiştilor.
Deoarece guvernul a restabilit starea de urgenţă de la începutul lunii ianuarie în mai multe
departamente ale ţării, inclusiv în cele din Tokyo şi suburbiile sale, pentru a încerca să
oprească o puternică recrudescenţă locală a coronavirusului de la sfârşitul lui 2020.

Referințe:

1. “Sisteme economice contemporane” Radu Barna; Dragoş Păun, 2009, p. 316

2. “Sisteme economice contemporane” Radu Barna; Dragoş Păun, 2009, p. 328-329
19
3. www.mofa.jp
4. “Sisteme economice contemporane” Radu Barna; Dragoş Păun, 2009, p. 330-331
5. “Sisteme economice contemporane” Radu Barna; Dragoş Păun, 2009, p. 333-335
6. “Sisteme economice contemporane” Radu Barna; Dragoş Păun, 2009, p. 336-338
7. “Sisteme economice contemporane” Radu Barna; Dragoş Păun, 2009, p. 339-340

Bibliografie:

1. “Sisteme economice contemporane” Radu Barna; Dragoş Păun, 2009

2. https://pdfcoffee.com/sisteme-economice-contemporane-modelul-japonez-pdf-
free.html
3. https://ro.scribd.com/doc/264746685/Economia-Japoniei
4. https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24606393-japonia-economia-scazut-4-
8-2020-prima-contractie-dupa-2009.htm

20