Fiecare activitate economică este strâns legată de dezvoltarea
mediului, fie că este vorba de dezvoltarea resurselor subterane și terestre pentru industriile grele și de prelucrare, fie de dezvoltarea florei și faunei în scopuri turistice și climatice balneare. Dezechilibrele de mediu pot duce la pierderi uriașe în acest sector al economiei și uneori chiar la prăbușirea acestuia . Dacă dezvoltarea economică depinde de protecția mediului, trebuie spus că cea din urmă este mai importantă, întrucât o condiționează pe prima. Termenii „dezvoltare durabilă” și „economie durabilă” au fost introduși în 1992 după „Conferința privind mediul și dezvoltarea acestuia” pentru a răspunde nevoilor actuale fără a pune în pericol capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Problema pusă aici este aceea a utilizării eficiente a resurselor .Dacă măsurile nu sunt implementate și economia rămâne la același nivel de poluare ca înainte sau dacă modificările nu se fac suficient de rapid și satisfăcător, consecințele ar putea fi drastice. Încălzirea globală, izbucnirea unor boli, pierderea unor habitate etc. În ultimii 40 de ani, Europa a dezvoltat strategii pentru a aborda probleme specifice, cum ar fi poluarea aerului și a apei. Unele dintre aceste măsuri au produs rezultate remarcabile. Europenii se bucură de aer curat și apă curată. Rata de reciclare a deșeurilor s-a îmbunătățit dramatic. Din ce în ce mai multe zone terestre și maritime sunt protejate. UE a redus drastic emisiile de gaze cu efect de seră luând in calcul si rezultatele anterioare. În acest timp, cunoștințele și percepția noastră asupra mediului s-au extins din nou și a devenit din ce în ce mai clar că oamenii, mediul și economia fac parte din același sistem. Noi nu putem să ne menținem traiul într-un mediu precar. Distribuția inegală a profiturilor, bogăția eco-economică și aerul curat, precum și costurile, inclusiv cele asociate cu poluarea și pierderea recoltelor din cauza secetei, vor continua să provoace tulburări sociale. Cu toate acestea, în ciuda acestei provocări, este posibil să construim un viitor durabil. Aceasta include oprirea practicilor actuale, eliminarea treptată a subvențiilor dăunătoare mediului, eliminarea treptată a tehnologiilor poluante și interzicerea acestora. Problema echității între generații este, deopotrivă ,una de solidaritate, generozitate, dar și de timp. Spunem aceasta deoarece din momentul în care emitem pretenția că suntem atenți cu generațiile viitoare ,dar și cu interesele lor, atunci problema resurselor ,indiferent de natura lor ,dar în deosebi cele naturale ,trebuie să devină o problemă de planificare seculară ,nu anuală sau decenală. Plasarea intereselor generației prezente în fața celei viitoare nu se vrea a fi o sacrificare a celor dintâi. Nu este nici posibil și nici moral . Fiecare generație își are timpul ei ,interesele ei ,în plus, existența unei generații este ea însăși o „resursă " unică. Mai mult decât atât ,dreptul la existență al generațiilor viitoare nu poate fi pus sub nici o formă în discuție . Când vorbim de aceeași generație ,strategia dezvoltării durabile trebuie să țină seama de faptul că „o generație nu e de fapt ,o generație unică ;coexistă în același timp ,trei generații :tinerii ,maturii , vârstnicii " . Tinerii cu viitorul în față sunt interesați în păstrarea pe termen lung a caracteristicilor de mediu și a nivelului de trai.