SUSTENABILITATEA DEZVOLTARII ECONOMICE GLOBALE

Sustenabilitatea este capacitatea de a exista si de a dezvolta fara a epuiza

resursele naturale pentru viitor. Organizatia Natiunilor Unite a definit dezvoltarea
durabila in Raportul Brundtland ca fiind o dezvoltare care raspunde nevoilor
prezentului fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface
propriile nevoi. Presupune ca resursele sunt finite si, prin urmare, ar trebui folosite
in mod conservator si atent pentru a se asigura ca sunt suficiente pentru generatiile
viitoare, fara a scadea calitatea vietii actuale. O societate durabila trebuie sa fie
responsabila social, concentrandu-se pe protectia mediului si echilibrul dinamic in
sistemele umane si naturale.
De ce este importanta durabilitatea?
Ei bine exista multe avantaje pentru durabilitate, atat pe termen scurt, cat si pe
termen lung. Nu putem mentine ecosistemele Pamantului sau nu putem continua sa
functionam asa cum o facem daca nu se fac alegeri mai durabile. Daca procesele
daunatoare sunt mentinute fara nicio modificare, este probabil ca vom ramane fara
combustibili fosili, un numar mare de specii de animale vor disparea si atmosfera
va fi afectata iremediabil. Aerul curat si conditiile atmosferice netoxice, cresterea
resurselor pe care se poate baza, precum si calitatea si curatenia apei sunt toate
beneficii ale sustenabilitatii.
Conceptul de durabilitate este alcatuit din trei piloni: mediu, economic si social -
cunoscut si in mod informal sub numele de profituri, planeta si oameni.
Protectia mediului este cel mai frecvent element discutat. Se refera preponderent la
reducerea amprentelor de carbon, utilizarea apei, ambalarea nedescompozibila si
procesele risipitoare ca parte a unui lant de aprovizionare. Aceste procese pot fi
deseori rentabile si utile din punct de vedere financiar, precum si importante pentru
durabilitatea mediului.
Dezvoltarea sociala are ca scop tratarea angajatilor in mod echitabil si asigurarea
unui tratament responsabil, etic si durabil al angajatilor, partilor interesate si
comunitatii in care isi desfasoara activitatea o afacere. Acest lucru poate fi realizat
prin beneficii mai receptive, cum ar fi beneficii mai bune pentru maternitate si
paternitate, programare flexibila si oportunitati de invatare si dezvoltare. De
exemplu, intreprinderea ar trebui sa functioneze folosind forta de munca durabila,
care implica angajati adulti suficient de bine platiti, care pot opera intr-un mediu
sigur.
Dezvoltarea economica este probabil cea mai simpla forma de durabilitate. Pentru
a fi sustenabila din punct de vedere economic, o afacere trebuie sa fie profitabila si
sa produca venituri suficiente pentru a fi continuata in viitor. Provocarea cu aceasta
forma de durabilitate este realizarea unui echilibru. In loc sa castige bani cu orice
pret, companiile ar trebui sa incerce sa genereze profit in conformitate cu alte
elemente de durabilitate.
Concentrarea pe durabilitatea sociala si a mediului in plus fata de performantele
economice este o abordare denumita frecvent „Linia de baza tripla”.
Este încurajator să constatăm existența acestui angajament global, mai
cuprinzător față de sustenabilitate. Recunoașterea faptului că dezvoltarea durabilă
reprezintă atât o provocare, cât și o necesitate pentru țările dezvoltate și cele în curs
de dezvoltare este cu siguranță un pas pe calea cea bună.
În acest context, obiectivul general enunțat de Al șaptelea program de acțiune
pentru mediu al Uniunii Europene este conform cu ODD-urile: „În 2050 vom trăi
bine, în limitele ecologice ale planetei". În UE au fost instituite un număr însemnat
de măsuri pentru atingerea acestui obiectiv, însă natura globală a economiei și a
mediului înconjurător împiedică țările sau grupurile de țări ce acționează împreună
(precum UE) să rezolve singure problemele de mediu. De exemplu, indiferent de
locul în care au fost degajate, emisiile de gaze cu efect de seră contribuie la
creșterea concentrațiilor atmosferice globale, producând efecte departe de sursă și,
posibil, mult timp de acum încolo.
Fără un efort global și fără trecerea la o sustenabilitate autentică, riscăm să
subminăm condițiile de trai și calitatea vieții la nivelul întregii planete. Raportul
nostru intitulat „Mediul european – Starea și perspectiva 2015" (SOER 2015) arată
că obișnuințele de consum și de producție actuale ne îmbunătățesc calitatea vieții –
dar, în mod paradoxal, o și pun în pericol.
Uniunea Europeană este un actor important la nivel mondial în ceea ce
privește producția și consumul. Amprenta ecologică a majorității țărilor europene
depășește în prezent suprafața lor productivă din punct de vedere biologic
(„biocapacitatea"). În plus, având în vedere activitățile comerciale desfășurate între
UE și restul lumii, o proporție considerabilă a presiunilor de mediu asociate
consumului din UE se resimte în afara teritoriului Uniunii. De asemenea, ponderea
amprentei ecologice a cererii de la nivelul UE exercitate în afara granițelor Uniunii
a crescut în ultimul deceniu atât în ceea ce privește solul, apa și utilizarea
materiilor prime, cât și în ceea ce privește emisiile atmosferice.
În ultimii ani, problemele globale de mediu au fost exprimate sub formă de puncte
critice, limite și lacune. Această clasificare nu a fost adoptată încă de societate,
economii, sisteme financiare, ideologii politice și sisteme de cunoștințe, care încă
nu operează cu ideea de granițe sau limite planetare. Cu toate acestea, planeta
noastră deține cantități limitate de resurse esențiale, cum ar fi apa și solul.
Într-un sistem economic global, condiționat de resurse limitate și confruntat cu o
cerere în creștere la nivel mondial, precum și cu degradarea tot mai mare a
mediului, singura opțiune viabilă rămâne o economie ecologică și eficientă din
punctul de vedere al utilizării resurselor. Trecerea la economia ecologică
presupune schimbări fundamentale în modul în care producem și consumăm bunuri
și servicii, construim orașe, asigurăm transportul oamenilor și al bunurilor,
cultivăm hrană și așa mai departe.
Politicile care au ca scop ecologizarea economiei nu trebuie privite drept obstacole
sau considerate costisitoare. Dimpotrivă, ele pot fi transformate în șanse. Multe
sectoare economice din Europa au reușit să reducă cererea de materii prime și
cantitatea de emisii sau să elimine legătura dintre creșterea economică și emisii. De
exemplu, sectorul industriei de mediu a crescut în dimensiuni cu peste 50 % între
2000 și 2011. Este unul dintre puținele sectoare economice din UE care au
prosperat din 2008, când a început criza financiară.
În mod similar, creșterea populației și concurența tot mai mare pentru resurse pot fi
privite tot ca forțe de declanșare a schimbărilor sistemice necesare. Pentru a le face
față, putem începe să construim în întreaga lume orașe care să țină seama de
principiile amenajării spațiale și ale căror sisteme-cheie, cum ar fi cel energetic, cel
de mobilitate și cel de transport, să nu exercite presiune asupra capitalului natural
și să se apropie cât mai mult de standardele „zero emisii de dioxid de carbon" și
„zero deșeuri".