Dezvoltare Durabila PDF

DEZVOLTAREA DURABILĂ A TURISMULUI
1.1. Istoricul conceptului de dezvoltare durabilă
În anii `80 au devenit din ce în ce mai evidente schimbările majore ale mediului, schimbări
care surveneau într-un mod cât se poate de neaşteptat, fiind în mare parte neprevăzute de
specialişti.
Odată cu apariţia acestor modificări, populaţia a devenit din ce în ce mai conştientă de
prezenţa unor elemente de risc, care puteau afecta continuitatea în bune condiţii a umanităţii.
Disparitati intre tari
Pentru a nu se ajunge la o situaţie de criză, organizaţiile mondiale din domeniul
protecţiei mediului au propus schimbări fundamentale în stilul de viaţă al populaţiei,
rezultatele concretizându-se în apariţia unui nou concept, şi anume “dezvoltarea durabilă”
sau “durabilitatea”.
Conceptul a început să fie tratat într-un sens mai larg în anul 1987, odată cu publicarea
raportului “Our Common Future”, de către Comisia Mondială a Mediului şi Dezvoltării,
raport cunoscut mai mult sub numele de “Raportul Brundtland”.
In cadrul acestui raport au fost stabilite principiile şi legile dezvoltării durabile grupate
în 5 categorii: conservarea mediului natural, protecţia bio-diversităţii şi a patrimoniului uman,
dezvoltare-regenerare, generaţiile viitoare, eliminarea disparităţilor economice mondiale.
La nivel global au fost elaborate peste 100 de definiţii ale dezvoltării durabile, şase
dintre acestea fiind menţionate în Raportul „Our Common Future”, cea mai completă dintre
acestea definind dezvoltarea durabilă ca „o dezvoltare care permite satisfacerea nevoilor
prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile
nevoi” (Comisia Brundtland, 1987).
Noţiunea de durabilitate a căpătat înţelesuri multiple şi datorită pătrunderii în sfera de
preocupări a economiştilor, ecologiştilor, sociologilor, arhitecţilor, parlamentarilor, organelor
locale, organismelor internaţionale.
În anul 1992, în cadrul Summit-ului Pământului („Rio Earth”), conceptul apare din ce
în ce mai prezent în cadrul a două documente: „Agenda 21” şi „Declaraţia de la Rio”.
Mesajul acestui Summit a constat în ideea că doar modificarea atitudinii şi a
comportamentului întregii lumi va putea aduce schimbările dorite în profunda criză dintre
natură şi om.
Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 1

Mesajul reflectă complexitatea problemelor cu care se confruntă umanitatea: sărăcia,
consumul excesiv de resurse, poluarea etc.
- a fost adoptată Agenda 21, declarată ca fiind cea mai eficientă metodă de acţiune în
vederea implementării dezvoltării durabile şi aprobată de comunitatea internaţională.
Programul „Agenda 21” reprezintă un plan de acţiune la nivel local, naţional şi global
în timp ce „Declaraţia de la Rio” prezintă cele mai importante 27 principii de dezvoltare
durabilă pentru secolul XXI.
Cele două documente au reprezentat la momentul lansării, o provocare pentru guverne
şi alte tipuri de organisme, mai ales din punctul de vedere al colaborării pentru atingerea unui
nivel maxim de dezvoltare durabilă.
Obiectivele stabilite nu au fost îndeplinite decât parţial până la momentul actual, deşi
problematica durabilităţii este din ce în ce mai prezentă.
Ca urmare a acestui summit, a fost creată Comisia pentru Dezvoltare Durabilă
(decembrie 1992), având sarcina întocmirii unor rapoarte cu privire la modul de
implementare a hotărârilor adoptate prin Agenda 21.
Interesul comunităţilor internaţionale privind dezvoltarea durabilă a continuat şi dupa
Rio – 1992. În anul 2002 (26 august – 04 septembrie) a fost organizat la Johannesburg în
Africa de Sud, Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă, cu scopul de a promova
iniţiative noi de aplicare a dezvoltării durabile şi pentru a construi un viitor posper şi sigur
pentru populaţia globului.
Acest summit a reprezentat o şansă oferită omenirii pentru a trece spre un viitor sigur,
un viitor care să permită oamenilor să răspundă nevoilor personale fără a distruge mediul
înconjurător.
În această viziune, dezvoltarea durabilă este o nouă abordare a progresului şi o
modalitate de cooperare internaţională care atestă faptul că deciziile luate într-o anumită
parte a globului pot afecta oamenii din alte regiuni şi presupune elaborarea unor măsuri de
prevenirea pentru crearea unui progres global.
Summit-ul de la Johannesburg a reprezentat trecerea de la concepte la acţiuni.
Agenda 21 – planul de acţiune al Summit-ului Pământului - rămâne în continuare un
important ghid pe termen lung pentru dezvoltarea planetei şi a locuitorilor acesteia.
Adoptându-l, guvernele au recunoscut că o continuare a politicilor actuale ar sublinia şi
mai puternic diferenţele economice în şi între ţări, ajungându-se la creşterea nivelului de
sărăcie şi la degradarea ecosistemelor.

A fost, însă, acceptat faptul că, acţionându-se în acest sens, planeta poate fi protejată,
construind în acest fel un viitor prosper. "Nici o ţară nu poate realiza singură dezvoltarea
durabilă, ci numai în colaborare cu celelalte state", se arată în preambulul Agendei 21. Acesta
este documentul care stă la baza dezvoltării durabile şi a unor iniţiative care pot conduce la
rezultate concrete.
Conceptul de dezvoltare durabilă este de multe ori tratat sub două aspecte: ecologic şi
economic. Din punct de vedere ecologic durabilitatea este asociată cu protecţia sistemelor
ecologice, în timp ce economiştii privesc dezvoltarea durabilă din perspectiva asigurării şi
îmbunătăţirii standardelor de viaţă.
De fapt, dezvoltarea durabilă poate fi tratată sub ambele aspecte, deoarece atingerea
obiectivelor propuse de aceasta, poate fi realizată numai dacă există un echilibru între
acestea.
Interdependenţa dintre aspectul economic şi cel ecologic al dezvoltării durabile
Dezvoltarea durabilă, aşa cum este prezentată de către Comisia Brundtland, nu vizează
doar problematica mediului. În sens larg, politicile de dezvoltare durabilă cuprind aspecte
referitoare la trei componente: economică, ecologică şi socială.
Obiectivele dezvoltării durabile
Sărăcie
În prezent, 1,2 miliarde persoane trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi şi aproape
jumătate din populaţia lumii trăieşte cu mai puţin de doi dolari pe zi. Aceste persoane au
posibilităţi de alegere reduse şi sunt comdamnate la înfometare, boli, analfabetism, somaj şi
nu au nici o perspectivă.
Dintre cele 4,6 miliarde astfel de persoane :
- aproape 800 milioane nu au suficientă hrană pentru a trăi o viaţă normală, sănătoasă şi
activă;
- peste 850 milioane sunt analfabeţi;
- peste un miliard de persoane nu au acces la o sursă sigură şi curată de apă;
- aproape 2,4 miliarde nu au acces la salubritate;
- aproape 325 milioane copii nu frecventează şcoala;
- 11 milioane copii sub cinci ani mor anual din cauze ce ar putea fi prevenite;
- aproape 36 milioane persoane sunt infectate cu virusul HIV/SIDA.
Apa
În timp ce în multe ţări apa potabilă, proaspătă şi curată, este la îndemâna oricui, în alte
ţări este o resursă greu de găsit, apa lipsind sau fiind contaminată. Aproape 1,1 miliarde

persoane sau 18% din populaţia globului nu au acces la apă potabilă şi peste 2,4 miliarde
persoane nu au acces la servicii de salubritate.
Deşi apa acoperă 70% din suprafaţa globului, numai 2,5% este apă dulce, în timp ce
restul de 97,5% este apă sărată. Aproape 70% din apa proaspătă este înmagazinată în calota
glaciară şi restul se regăseşte în umiditatea din sol sau în straturile freatice adânci şi
inaccesibile. Mai puţin de 1% din apa proaspătă de pe glob este la îndemâna oamenilor şi
poate fi utilizată de aceştia.
În următorii 20 ani se aşteaptă ca omenirea să aibă nevoie cu 17% mai multă apă pentru
a asigura hrana populaţiilor tot mai numeroase din ţările în dezvoltare, gradul de utilizare al
apei crescând cu 40%. O treime din ţările aflate în zone inundabile s-ar putea confrunta cu o
lipsă majoră de apă şi, până în 2025, două treimi din populaţia lumii s-ar putea să trăiasca în
ţări care vor înregistra deficit de apă.
Sănătate
În fiecare an, în ţările în curs de dezvoltare mor în jur de 11 milioane de copii cu vârstă
mai mică de 5 ani. Conform OMS şi UNICEF, în jur de 70% din aceste decese sunt cauzate
de diaree, infecţii respiratorii, malarie, pojar sau subnutriţie.
Cercetările sugerează că pe plan global, peste 40% din bolile cauzate de factori de risc
legaţi de mediu pot afecta copiii cu vârste mai mici de 5 ani. Aceştia reprezintă aproximativ
10% din populaţia lumii.
. În fiecare an, între 5 şi 6 milioane de oameni din ţările în curs de dezvoltare mor din
cauza poluării aerului şi a apei. Calitatea scăzută a mediului contribuie cu 25% la bolile ce ar
putea fi prevenite în lume astăzi.
În fiecare an, în jur de 8,8 milioane de oameni se îmbolnavesc de tuberculoză şi 1,7
milioane mor din cauza acestei boli. 99% dintre cei care suferă de TBC trăiesc în ţările în
curs de dezvoltare. Majoritatea acestora sunt săraci şi au vârste între 15 şi 54 de ani.
Producţia agricolă
Suprafeţele de teren arabil pe cap de locuitor sunt în continuă scădere. În ţările în curs
de dezvoltare, au scăzut de la 0,3ha/locuitor în 1961 la 0,21 în 1997-1999 şi se estimează că
vor continua să scadă la 0,16 ha/locuitor în anul 2030. Aproximativ 40% din degradarea
terenurilor este cauzată de eroziunea solului ca urmare a cultivării agricole.
Resursele naturale
Majoritatea activităţilor economice necesită folosirea resurselor naturale, lăsându-şi în
mod inevitabil amprenta asupra ecosistemelor terestre. Folosirea în exces a resurselor
naturale a dus la situaţia în care multe ecosisteme nu se mai pot reface sau susţine şi cei care

pierd sunt tot oamenii care se bazează pe ele. Impactul degradării mediului nu se face
întotdeauna simţit imediat, ca atunci când tăierea copacilor în zonele de munte duce la
inundaţii în aval.
Deşertificarea afectează aproape un sfert din suprafaţa totală a uscatului şi în jur de
70% din regiunile aride ale lumii se confruntă cu degradări intensificate. Cauzată în general
de păşunat şi de folosire excesivă a solului sărăcăcios şi strâns legată de sărăcia rurală şi de
foamete, deşertificarea ameninţă existenţa a peste 1 miliard de oameni din 100 de ţări.
Peste 11.000 de specii sunt înregistrate ca fiind pe cale de dispariţie şi mai mult de 800
de specii au dispărut deja, majoritatea din cauza pierderii sau degradării habitatelor. Încă
5.000 de specii sunt în pericol în cazul în care nu se iau măsuri majore de protejare a lor.
1.2. Dezvoltarea durabilă şi turismul

Odată cu creşterea gradului de urbanizare, destinaţiile turistice, atât cele din ţările dezvoltate
cât şi cele din ţările aflate în curs de dezvoltare, devin tot mai populare în rândul turiştilor.
În aceste condiţii, conservarea şi protejarea mediului natural trebuie să constituie o prioritate
pentru guvernele acestor ţări.
În cadrul Agendei 21, au fost delimitate şase tipuri de „ecosisteme fragile”,
reprezentând destinaţii populare în rândul turiştilor, cinci dintre acestea necesitând acţiuni
specifice de protejare din partea organismelor responsabile (insulele mici, zonele de coastă,
regiunile umede, regiunea montană şi cea deşertică).
Caracteristicile biofizice ale acestora sunt extrem de vulnerabile în faţa activităţilor
turistice, mai ales în cazul turismului de masă.
În aceste condiţii, turismul are implicaţii directe asupra dezvoltării durabile, acest aspect fiind
din ce în ce mai mult tratat de sine stătător.
Turismul durabil
În anul 1995 Organizaţia Mondială a Turismului împreună cu Consiliul Mondial al
Călătoriilor şi Turismului şi-au unit forţele pentru a sprijini Earth Council în elaborarea unui
plan de acţiune pentru conservarea mediului natural şi pentru a face turismul cât mai durabil.
Acest plan de acţiune, cunoscut ca „Agenda 21 pentru Industria Turismului şi
Călătoriilor: către o dezvoltare durabilă a mediului”, a fost lansat în anul 1996.
În cadrul acestui plan a fost stabilit un cadru sistematic de acţiune, prin care au fost subliniate
principalele priorităţi pentru guverne şi un program structurat în zece paşi în vederea
creşterii durabilităţii industriei turismului.

Organizaţia Mondială a Turismului defineşte turismul durabil ca „turismul al cărui
management duce la asigurarea nevoilor economice, sociale şi estetice, păstrând în acelaşi
timp integritatea culturală, diversitatea biologică şi bunăstarea comunităţilor locale”
(1996).
Alte definiţii date turismului durabil:
„Turismul care din punct de vedere economic, socio-cultural şi ecologic este durabil. În acest
fel impactul economic, socio-cultural şi ecologic nu este permanent, dar nici ireversibil”
(Beech & Chadwick, Coventry University)
„Turismul durabil este în cel mai pur sens o industrie care vizează un impact cât mai
scăzut asupra mediului şi a culturii locale, contribuind la creşterea veniturilor, a locurilor de
muncă şi la conservarea ecosistemelor locale.
Pentru producătorii de servicii (implicit cele turistice), provocarea o reprezintă găsirea
unui echilibru între dezvoltarea durabilă, prosperitate şi dorinţa oamenilor de îmbunătăţire
a propriei condiţii materiale şi financiare.
Turismul are una dintre cele mai mari contribuţii la realizarea dezvoltării durabile, în
primul rând datorită dinamismului şi creşterii acestui sector cu implicaţii directe asupra
creşterii economice din regiunile şi destinaţiile turistice, şi în al doilea rând datorită faptului
că turismul se bazează pe o legătură directă între consumatori (turişti), industrie, mediu şi
comunităţile locale.
Această relaţie directă dintre turism şi dezvoltare durabilă se creează şi datorită faptului
că în turism, spre deosebire de alte industrii, consumatorul (turistul) se deplasează spre
producător şi spre produs, iar atunci când acesta este planificat şi condus corespunzător poate
reprezenta un mijloc de întreţinere pentru comunităţile rurale şi urbane.
Din aceste motive putem desprinde trei aspecte esenţiale ale relaţiei turism-dezvoltare
durabilă:
Interacţiunea. Natura turismului, ca o componentă a industriei serviciilor, presupune o
interacţiune directă şi indirectă între turişti, comunităţiile gazdă şi mediul local;
Conştientizare. Prin intermediul activităţilor turistice, turiştii devin conştienţi de
problemele mediului înconjurător şi de diferenţele culturale, acordând o mai mare atenţie
aspectului durabil;
Motivaţie. Cea mai mare parte a activităţilor turistice se bazează pe dorinţa turiştilor de vizita
regiuni cu un mediu natural intact, atractiv şi de a intra în contact cu comunităţiile locale.
Din punct de vedere al acestei relaţii, turismul poate avea un impact pozitiv în ceea ce
priveşte dezvoltarea durabilă locală, dar poate produce şi degradări ale mediului.

Impactul pozitiv poate rezulta din:
-crearea unor oportunităţi privind dezvoltarea economică locală şi creşterea numărului
locurilor de muncă;
- stimularea imvestiţiilor;
-crearea şi dezvoltarea infrastructurii locale;
- stabilirea unor legături inter-culturale;
- obţinerea unor venituri din valorificarea resurselor naturale şi culturale, care pot fi utilizate
pentru activităţile de conservare şi protejare a mediului.
Sub aspectul impactului negativ, acesta se poate manifesta prin:
- exercitarea unei presiuni directe asupra ecosistemelor fragile;
- exercitarea unei presiuni considerabile asupra comunităţilor gazdă, prin care se poate
ajunge la pierderea autenticităţii acesteia;
- creşterea gradului de poluare locală;
În ideea de a minimaliza impactul negativ al turismului asupra mediului înconjurător şi
a comunităţilor umane, şi de a sublinia contribuţia acestuia la dezvoltarea durabilă, cu ocazia
„Earth Summit + 5, Special Session of the United Nations General Assembley”, ţinut la New
York, în iunie 1997, s-a cerut Comisiei de Dezvoltare Durabilă (Commission on Sustainable
Development – CSD), elaborarea unui plan internaţional de acţiune, orientat spre turismul
durabil.
Turismul durabil este aplicabil doar atunci când acesta contribuie la:
- colaborarea şi înţelegerea internaţională;
- protejarea mediului înconjurător;
- păstrarea identităţii culturale a comunităţilor gazdă;
- dezvoltarea economică a comunităţilor locale.
Cu ocazia celei de a şaptea Sesiune a Comisiei de Dezvoltare Durabilă (UN-1999) s-a
pus în vedere guvernelor să acorde o atenţie deosebită problemelor legate de dezvoltarea
durabilă a turismului, prin elaborarea unor politici, strategii şi master-planuri care să fie puse
la dispoziţia tuturor organizaţiilor din sectorul public şi privat al industriei turismului, precum
şi comunităţilor locale direct implicate.
În anul 2001 Organizaţia Mondială a Turismului elaborează şi publică „Global Code of
Ethics for Tourism”, un ghid de referinţe privind dezvoltarea durabilă şi responsabilă a
turismului.
Acest ghid este structurat pe nouă capitole, stabilind direcţiile ce trebuiesc urmate de către

guverne, touroperatori, agenţii de turism, lucrătorii din turism, comunităţile gazdă şi chiar
turişti, în vederea practicării unui turism durabil.
Planul de Implementare, adoptat cu ocazia Summit-ului Mondial privind Dezvoltarea
Durabilă (World Summit on Sustainable Development - WSSD), ţinut la Johannesburg (Africa
de Sud) în septembrie 2002, identifică măsurile ce trebuiesc înteprinse în vederea dezvoltării
durabile a turismului.
Obiectivul major al acestui plan este acela de a spori „beneficiile comunităţilor locale
rezultate din activităţile turistice, în condiţiile asigurării integrităţii culturale şi protejării
mediului natural”. Atingerea acestui obiectiv presupune acţiuni sistematice luate atât la nivel
naţional cât şi internaţional.
Elaborarea Planului de Implementare a coincis cu declararea de către Naţiunile Unite a
anului 2002 ca Anul Internaţional al Ecoturismului, reprezentând o oportunitate ideală de a
promova la nivel mondial ideea de turism durabil şi rolul important al acestuia.
DIMENSIUNILE TURISMULUI DURABIL

Dezvoltarea durabilă economică atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, prin:
- realizarea unor parteneriate între inteprinderile mici şi mijlocii şi organizaţiile
multinaţionale din domeniul turismului;
- organizarea unor cursuri de pregătire pentru lucrătorii din domeniul turismului;
- obţinerea unei certificări internaţionale;
- diversificarea ofertei turistice;
- alocarea de resurse pentru promovarea şi diversificarea produselor şi serviciilor turistice;
Dezvoltarea durabilă ecologică, prin:
- promovarea în rândul turştilor a unor coduri etice şi norme de conduită;
- monitorizarea continuă a impactului turismului asupra mediului înconjurător;
- formularea unor politici şi strategii de dezvoltare în conformitate cu principiile de
dezvoltare durabilă;
- aplicarea unui management durabil în ariile naturale protejate vizitate de către turişti;
Dezvoltarea durabilă culturală prin:
- păstrarea integrităţii culturale;
-conservarea diversităţii culturale locale;
- garantarea protejării mediului natural şi a tradiţiilor;
- încurajarea localnicilor în vederea păstrării obiceiurilor tradiţonale;

- respectarea dreptului de proprietate a localnicilor;
- educarea turiştilor în vederea adoptării unui comportament corespunzător;
Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale, prin care este vizată obţinerea unor
beneficii de natură economică.
- comunitatea trebuie să menţină controlul asupra dezvoltării turismului;
- prin turism trebuie create locuri de muncă pentru rezidenţi;
- încurajarea micilor inteprinzători locali, prin acordarea unor subvenţii;
- creşterea nivelului de trai local ca urmare a activităţilor turistice.
PRIORITĂŢI ŞI PROVOCĂRI PENTRU TURISMUL DURABIL

Creşterea dinamică a industriei turismului şi managementul acesteia.
Predicţiile referitoare la creşterea circulaţiei turistice interne şi internaţionale în următorii 15
şi 20 de ani ridică în acelaşi timp problema presiunii din ce în ce mai mare asupra mediului.
- Pentru a reduce presiunea turismului asupra resurselor naturale şi antropice, trebuie
întocmit un plan de management care să fie aplicat în mod corespunzător la toate nivelele.
- Regiunile marine şi de coastă, oraşele istorice, obiectivele cultural-istorice şi mediile

naturale fragile sunt primele destinaţii în care ar trebui aplicat un management coresponzător
al resurselor.
Schimbările climatice.
Schimbările climatice reprezintă la rândul lor o componentă esenţială în asigurarea
dezvoltării durabile a turismului, sub cele două aspecte: schimbările climatice au consecinţe
asupra turismului iar turismului contribuie la schimbările climatice.
Efectele schimbărilor climatice, precum: creşterea nivelului mărilor, eroziunea plajelor,
formarea tot mai frecventă a unor fenomene precum furtuni, tornade sau uragane, pot
reprezenta o ameninţare pentru destinaţiile din regiunile de coastă. Staţiunile montane pot fi
afectate prin precipitaţii abundende sau prin scurtarea sezonului de practicare a sporturilor de
iarnă.
Se estimează de asemenea, că turismul contribuie în proporţie de 5,3 % la crearea
efectului de seră, mai ales datorită transporturilor utilizate de către turişti.
Eradicarea sărăciei.
- Turismul poate contribui la reducerea gradului de sărăcie globală, deoarece reprezintă un
sector care utilizează resursele naturale şi culturale chiar şi în ţările sărace.

- Dezvoltarea turismului în astfel de ţări reprezintă o oportunitate, prin asigurarea unor
venituri suplimentare, crearea unor locuri de muncă pentru rezidenţi etc.
Provocarea principală pentru turism este accea de a găsi cele mai bune soluţii de
reorientare a veniturilor obţinute către comunitatea locală.
Conservarea mediului.
- Preocuparea de a găsi resursele financiare necesare pentru conservarea şi protejarea
mediului reprezintă o prioritate mondială.
- Ariile naturale protejate din ţările aflate în curs de dezvoltare beneficiază de mai puţin de 30
% din fondurile necesare conservării, iar unele guverne au redus aceste fonduri cu 50 % în
ultimii 10 ani.
Turismul contribuie în mod direct la obţinerea de venituri pentru astfel de areale
protejate prin taxele de acces sau permisele speciale, iar cea mai mare parte a acestor venituri
sunt orientate către conservarea mediului.
INSTRUMENTELE TURISMULUI DURABIL

1. Instrumentele de măsurare sunt utilizate pentru a determina nivelul la care se află
industria turismului dintr-o anumită regiune (stat), impactul turismului şi schimbările care
apar pe parcurs, activităţile de management şi rezultatul acestora etc.
- acolo unde turismul are o imagine negativă acest lucru se datorează volumului ridicat
de turişti sau a dezvoltării excesive, mult peste capacitatea de suport a destinaţiei respective;
- este important astfel, să identificăm şi să măsurăm limitele în care se poate dezvolta
turismul (capacitatea de suport).
Conceptul de „capacitate de suport” în turism se referă la „numărul de turişti pe
care un anumit loc îi poate primi, fără a exercita o presiune asupra mediului sau a
populaţiei gazdă, şi în acelaşi timp, fără a diminua satisfacţia turiştilor”.
Poate fi:
- capacitatea de suport ecologic reprezintă nivelul/limita de utilizare de la care apare riscul
ecologic şi impactul ecologic negativ;
- capacitatea de suport economic constă în nivelul sau limita de utilizare de la care economia
locală se bazează în mare măsură pe turism şi depinde dependentă de acesta.
- capacitatea de suport social este dată de nivelul de la care turiştii devin iritanţi pentru
localnici sau afectează cultura locală.
- capacitatea de suport psihologic este reprezentată de nivelul de la care turiştii resimt
disconfort şi lipsă de satisfacţie datorită aglomeraţiei turistice.

De asemenea, poate fi:
a. Capacitate de suport fixă.

- porneşte de la premisa că orice schimbare asupra mediului social şi natural, chiar şi minimă,
produsă ca urmare a activităţilor turistice este nedorită.
- aceasta stabileşte nivelul şi modalitatea în care activităţile turistice vor fi menţinute sub
pragul limită al destinaţiei, indiferent de nivelul actual al cererii turistice.
Există câteva circumstanţe care influenţează stabilirea acestei capacităţi fixe, cum ar fi:
destinaţia este un areal cu mediu fragil, nemodificat; capacitatea de suport este necunoscută;
resursele nu permit intensificarea sau extinderea activităţilor turistice; comunităţile gazdă se
opun dezvoltării intensive a turismului.
b. Capacitatea de suport flexibilă.
- deoarece, există regiuni în care activităţile turistice şi utilizarea resurselor sunt considerate
determinante, o intensificare a acestora este desirabilă.
- strategiile de dezvoltare sunt implementate astfel încât să permită o creştere graduală a
pragului maxim al capacităţii de suport şi în acelaşi timp al activităţilor turistice.
- Chiar dacă o astfel de abordare are în centru „cererea turistică”, este important să
subliniem că nivelul de vizitare trebuie menţinut în orice situaţie sub pragul maxim al
capacităţii de suport.
- Acest tip de abordare este posibilă în următoarele situaţii: arealul este deja puternic
modificat; resursele sunt disponibile pentru unele investiţii; rezidenţii sunt de acord cu
dezvoltarea activităţilor turistice etc.
Pentru Malta, o insulă mică cu aproximativ 400 000 de locuitori, turismul reprezintă o
industrie importantă, prin numărul de locuri de muncă create şi contribuţia la PIB-ul naţional.
La sfârşitul anilor ’90, guvernul şi Autoritatea pentru Turism devin conştienţi cu privire
la pericolul pe care îl reprezintă dezvoltarea turismului în mod necontrolat şi comandă un
studiu cu privire la capacitatea de suport a mediului.
Colectarea datelor şi interpretarea acestora a durat peste doi ani, fiind organizat un grup
de studii cu reprezentanţi din toate domeniile de interes turistic.
Dintre scenariile posibile întocmite de acest grup a fost aleasă abordarea dezvoltării durabile
a turismului, fiind identificaţi factorii care influenţează direct acest aspect.
Printre aceştia: evitarea excedentului de cazare care poate să determine o calitate
proastă a serviciilor; evitarea supraaglomerării în sezonul de vară, cu efecte asupra satisfacţiei

turiştilor şi intoleranţei din partea populaţiei gazdă; utilizarea raţională a energiei; atenţie
sporită resurselor naturale rare etc.
A fost recunoscut faptul că pentru a stabili capacitatea de suport este nevoie de un punct
de pornire „cantitativ”, iar acesta a fost reprezentat de oferta de cazare. Pentru a obţine un
grad de ocupare viabil s-a stabilit ca această ofertă să fie menţinută în limitele momentului
respectiv (41 000 locuri de cazare).
De asemenea, a fost stabilit un set de măsuri necesare pentru a atrage turiştii pe insulă şi
în extrasezon, precum şi politica de promovare potrivită actualelor cerinţe.
Instrumentele de comandă şi control asigură guvernelor posibilitatea de a exercita un control
strict asupra aspectelor privind dezvoltarea, cadrul legislativ şi licenţierea activităţilor
turistice.
- drepturile şi obligaţiile angajaţilor; siguranţa şi sănătatea turiştilor; degradarea
mediului natural (poluare); utilizarea în exces a unor resurse (inclusiv apa);comportamentul
neadecvat sau chiar exploatarea de către turişti a populaţiei locale şi viceversa (de
exp.prostituţia juvenilă); dreptul de a avea acces la servicii, pământ etc.
- întâlnim şi dispoziţii specifice care se aplică în situaţii particulare sau asupra
anumitori forme de turism.
Printre acestea putem enumera:
-medii naturale senzitive (exp.ariile naturale protejate, diferite tipuri de ecosisteme, precum
recifii de corali);
-comunităţi vulnerabile (anumite comunităţi indigene);
-anumite activităţi practicate de turişti (de exp. scufundările, care pot fi periculoase atât
pentru turişti cât şi pentru mediul acvatic);
Exemplul nr. 2: Proiectul unei legi a turismului în Vietnam
În anul 2003, guvernul vietnamez a decis necesitatea schiţării unei noi legi în domeniul
turismului, ca urmare a creşterii numărului de turişti internaţionali şi naţionali, dar şi a
preocupărilor cu privire la un management durabil al resurselor turistice.
Proiectul acestei legi impunea colaborarea dintre Administraţia Naţională a Turismului
din Vietnam (VNAT), Organizaţia Mondială a Turismului (care punea la dispoziţie suportul
tehnic) şi Organizaţia de Dezvoltare Olandeză (care facilita proiectul şi implementarea lui).
Reprezentanţii organismelor de mai sus s-au întâlnit cu cei ai autorităţilor locale, cu
reprezentanţi ai instituţilor de formare profesională în domeniul turismului, cu tour-operatorii
şi cu furnizorii de servici turistice. Scopul acestor întâlniri a fost acela de:
-a se asigura că noua lege corespunde realităţii din teritoriu;

-a căuta noi idei;
-a spori şansele implementării cu succes a acestei noi legi.
Această nouă lege corespunde principiilor durabilităţii sub mai multe aspecte:
-recunoaşte rolul turismului în dezvoltarea socio-economică, prin crearea de locuri de muncă
şi reducerea sărăciei;
-recunoaşte comunităţile locale şi firmele care operează în turism ca principali beneficiari ai
activităţilor turistice;
-responsabilizează autorităţile şi comunităţile locale în vederea protejării mediului şi a
atracţiilor turistice;
-susţine restaurarea unor situri culturale şi naturale, precum şi continuarea meşteşugurilor şi a
tradiţiilor locale;
2. Instrumentele de comandă şi control asigură guvernelor posibilitatea de a exercita
un control strict asupra aspectelor privind dezvoltarea, cadrul legislativ şi licenţierea
activităţilor turistice.
Există o serie de aspecte referitoare la dezvoltarea şi managementul activităţilor
turistice care ar trebui controlate prin intermediul legslaţiei: drepturile şi obligaţiile
angajaţilor; siguranţa şi sănătatea turiştilor; degradarea mediului natural (poluare); utilizarea
în exces a unor resurse (inclusiv apa);comportamentul neadecvat sau chiar exploatarea de
către turişti a populaţiei locale şi viceversa (de exp.prostituţia juvenilă); dreptul de a avea
acces la servicii, pământ etc.
În afară de acestea, considerate de unii specialişti drept aspecte fundamentale care
impun aplicarea legislaţiei şi a reglementărilor asupra tuturor formelor de turism dintr-un
stat, întâlnim şi dispoziţii specifice care se aplică în situaţii particulare sau asupra anumitori
forme de turism.
Printre acestea putem enumera:
-medii naturale senzitive (exp.ariile naturale protejate, diferite tipuri de ecosisteme, precum
recifii de corali);
-comunităţi vulnerabile (anumite comunităţi indigene);
-anumite activităţi practicate de turişti (de exp. scufundările, care pot fi periculoase atât
pentru turişti cât şi pentru mediul acvatic);
Reglementările sunt necesare şi pentru a controla numărul şi frecvenţa de desăşurare a
unor activităţi turistice care, prin concentrarea lor în timp şi spaţiu pot avea un impact ridicat
asupra comunităţilor locale şi a mediului. Un astfel de exemplu îl poate constitui acostarea
vaselor de croazieră într-un port turistic.

Proiectul unei legi a turismului în Vietnam
În anul 2003, guvernul vietnamez a decis necesitatea schiţării unei noi legi în domeniul
turismului, ca urmare a creşterii numărului de turişti internaţionali şi naţionali, dar şi a
preocupărilor cu privire la un management durabil al resurselor turistice.
Proiectul acestei legi impunea colaborarea dintre Administraţia Naţională a Turismului
din Vietnam (VNAT), Organizaţia Mondială a Turismului (care punea la dispoziţie suportul
tehnic) şi Organizaţia de Dezvoltare Olandeză (care facilita proiectul şi implementarea lui).
Reprezentanţii organismelor de mai sus s-au întâlnit cu cei ai autorităţilor locale, cu
reprezentanţi ai instituţilor de formare profesională în domeniul turismului, cu tour-operatorii
şi cu furnizorii de servici turistice.
Scopul acestor întâlniri a fost acela de:
- a se asigura că noua lege corespunde realităţii din teritoriu;
- a căuta noi idei;
- a spori şansele implementării cu succes a acestei noi legi.
Această nouă lege corespunde principiilor durabilităţii sub mai multe aspecte:
-recunoaşte rolul turismului în dezvoltarea socio-economică, prin crearea de locuri de muncă
şi reducerea sărăciei;
-recunoaşte comunităţile locale şi firmele care operează în turism ca principali beneficiari ai
activităţilor turistice;
-responsabilizează autorităţile şi comunităţile locale în vederea protejării mediului şi a
atracţiilor turistice;
-susţine restaurarea unor situri culturale şi naturale, precum şi continuarea meşteşugurilor şi a
tradiţiilor locale;
3. Instrumentele de natură economică sunt cele prin intermediul cărora pot fi
cuantificate aspectele financiare ale activităţilor turistice (acestea se referă în principal la
taxele pe care le impune guvernul dintr-o anumită ţară asupra activităţilor turistice).
Aceste instrumente pot fi utilizate în două direcţii:
- aplicarea unor taxe pentru utilizarea resurselor, serviciilor sau utilităţilor publice (apă,
energie electrică, canalizare etc.);
- introducerea unor taxe cu caracter general sau specific asupra activităţilor operatorilor din
turism sau cu privire la comportamentul turiştilor.
Aplicarea unei taxe pentru utilizarea resurselor publice (cum ar fi parcurile naţionale),
cu scopul de a investi sumele obţinute în activităţile de management, pentru a controla
numărul vizitatorilor şi impactul asupra mediului, reprezintă un bun exemplu în acest sens.

Există de asemenea, instrumente economice care pot influenţa comportamentul firmelor
din turism, prin acordarea unui ajutor financiar sau a unor oportunităţi de natură comercială
acestora.
Un model de ecotaxă
În anul 2002 guvernul spaniol a introdus în Insulele Baleare o taxă, având ca obiectiv
principal colectarea de funduri de la turişti, cu scopul de a-i investi în protejarea resurselor
naturale din destinaţiile turistice.
Taxa de 1 euro/turist/noapte de cazare era colectată de hotelieri şi nu a fost privită ca o
măsura de control, ci, mai mult ca o sursă de venituri adiţională, care în acelaşi timp viza şi
dezvoltarea durabilă a turismului din insulă. S-a reuşit astfel, prin intermediul acestei taxe
colectarea în primul an a 4,5 milioane euro.
Cu toate acestea, deşi foarte mulţi turişti şi localnici erau în favoarea acesteia, hotelierii
şi tour-operatorii s-au opus vehement. Ei considerau că taxa nu era reprezentativă, din
moment ce mulţi turişti (cei care se cazau în structurile de primire neînregistrate) nu o
achitau. De asemenea, aceştia puteau pe seama taxei şi scăderea înregistrată a cererii turistice.
În acelaşi timp, asupra modului în care erau cheltuiţi banii şi a transparenţei acestui
proces, plana un mare semn de întrebare. În acest context, noul guvern a abolit taxa la numai
un an şi jumătate de la aplicarea ei.
Mult timp după ce taxa a fost retrasă, ea a continuat să stârnească discuţii, din moment ce unii
considerau că prin această taxă ar fi crescut competitivitatea insulei.
4. Instrumentele de natură voluntară au scopul de a atrage şi implica în acţiunile de
dezvoltare durabilă întrepinzătorii din turism, dar şi turiştii.
Putem include aici: dezvoltarea unor principii şi a unor coduri de comportament; raportare şi
audit; certificarea etc.
Principiile şi codurile de comportament reprezintă declaraţii în scris prin care sunt
precizate acţiunile permise sau interzise turiştilor, tour-operatorilor sau altor operatori din
turism, în anumite circumstanţe. Ele pot fi diseminate sub forma unor documente prezentate
pe website-uri sau în media.
Mulţi specialişti consideră că în anumite situaţii este mult mai indicată utilizarea unor
astfel de principii şi coduri de comportament în locul reglementărilor legale.
Astfel de situaţii pot apărea atunci când:
-reglementările sunt greu de diseminat şi nu pot fi supuse controlului;
-consecinţele unor activităţi sunt considerate grave ;

-există grupuri de operatori în turism dispuse să dezvolte, susţină şi să promoveze astfel de
coduri în rândul turiştilor.
Codul World Wide Fund for Nature (WWF) pentru zonele arctice
World Wide Fund a fost înfiinţată oficial în 11 septembrie 1961, fiind înregistrată ca
organizatie non-profit, cu sediul în Elveţia. În numai 40 de ani, WWF a devenit una dintre
cele mai mari şi respectate organizaţii internaţionale independente care lucrează în scopul
conservării naturii.
Din anul 1985 până în prezent, WWF a investit peste 1.165 milioane dolari în peste
11.000 de proiecte derulate în 130 de ţări. Toate proiectele au un rol important în campania
de oprire a degradării accelerate a mediului pe glob şi de sprijinire a locuitorilor planetei
pentru a trăi în armonie cu natura.
De câţiva ani, Programul Arctic al WWF a furnizat un Cod de comportament pentru
tour-operatori. Acest cod sublinia, printre altele, modul în care operatorii utilizează resursele
naturale; alegerea structurilor de cazare; managementul vizitatorilor şi informarea acestora;
particularităţile culturi locale; educaţia şi calificarea forţei de muncă etc.
Codul a fost tradus în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi distribuit pe tot
globul.
5. Instrumentele de suport oferă guvernelor posibilitatea de a sprijini, direct şi indirect,
turiştii şi întreprinzătorii privaţi din turism în a derula activităţi durabile.
Accesul la transportul în comun, apă, energie electrică, sistemul de canalizare,
colectarea deşeurilor, telecomunicaţii şi la serviciile de sănătate şi securitate, reprezintă
elemente indispensabile în desfăşurarea cu succes a activităţilor turistice. Nivelul şi calitatea
acestor servicii sunt considerate extrem de importante în asigurarea durabilităţii mediului şi a
celei sociale.
Infrastructura şi serviciile publice trebuie furnizate astfel încât:
-să vină în întâmpinarea nevoilor tuturor celor implicaţi (comunitatea locală, operatorii din
turism şi turiştii);
-să asigure minimizarea consumului de resurse, printr-un management adecvat;
-să fie accesibile, cât mai puţin poluante etc.
De asemenea, furnizarea serviciilor publice necesită o planificare atentă, mai ales în
cazul destinaţiilor turistice sau acolo unde oferta de resurse naturale este una scăzută.
Managementul deşurilor în Side, Turcia
Un workshop organizat de către Tour Operators Initiative în colaborare cu guvernul local,
reprezentanţi ai unor ONG-uri şi ai sectorului privat a ajutat la identificarea necesităţii

aplicării unui management efectiv al deşeurilor, în vederea practicării unui turism durabil în
staţiunea de coastă Side (Turcia).
Printre activităţile derulate de municipalitate, sprijinită de UNEP şi de o serie de
organizaţii turistice constatăm:
- elaborarea unui model de separare a deşeurilor pe categorii;
- elaborarea unui model de colectare a deşeurilor;
- instalarea recipientelor necesare colectării;
-organizarea unor sesiuni de trainig în domeniul managementului deşeurilor (pentru hotelieri
şi membrii ai municipalităţii);
Peste 100 de hoteluri, restaurante locale şi magazine au participat activ la această
schemă de colectare a deşeurilor.
INDICATORI AI TURISMULUI DURABIL

Definiţie: indicatorii dezvoltării durabile a turismului reprezintă un sistem de avertizare
asupra riscurilor potenţiale, dar şi un semnal de acţiune.
- Indicatorii pot lua valori diferite în funcţie de circumstanţe, fiind utilizaţi pentru
monitorizarea şi măsurarea schimbărilor unui fenomen.
- indicatorii reprezintă un set de informaţii, care pot fi utilizaţi pentru a sesiza schimbările
care apar în dezvoltarea şi managementului unei destinaţii
- Începând cu anul 1992, Organizaţia Mondială a Turismului a depus eforturi active în
vederea elaborării şi implementării unui set de indicatori, care să vină în sprijinul dezvoltării
durabile a unor destinaţii turistice.
- În perioada 1995-1996 organizaţia a elaborat un manual al indicatorilor turismului durabil,
avâd la bază exprienţa obţinută prin teste pilot în ţări precum: Canada, USA, Mexic, Olanda
sau Argentina
Un set de indicatori bine structurat poate aduce unei destinaţii multiple beneficii,
precum:
-luarea unor decizii favorabile reducând astfel riscurile şi costurile;
-indentificarea deficienţelor de management;
-reducerea sărăciei;
-cuantificarea impactului turismului la diferite nivele;
-aplicarea unor măsuri eficiente în vederea implementării planurilor de acţiune;
-identificarea oportunităţilor;

-furnizarea unor informaţii corecte publicului şi posibililor investitori;
-monitorizarea continuă a activităţilor turistice
Setul de indicatori elaborat de Organizaţia Mondială a Turismului in anul 1996,
cuprinde 11 indicatori care pot furniza un cadru favorabil aplicării unui management durabil
asupra oricărei destinaţii turistice.
Crearea unui set de indicatori poate fi realizată luând în considerare:
A. Măsurătorile cantitative, realizate pe baza:
a) Datelor brute – exp. numărul lunar/anual al turiştilor dintr-o destinaţie, volumul deşeurilor
colectate dintr-o regiune lunar/anual, numărul vizitatorilor unei arii naturale protejate
zi/lunar/anual etc.
b) Raportare – exp. numărul turiştilor raportat la numărul localnicilor, numărul turiştilor
raportat la numărul personalului etc.
c) Procentaje – exp. creşterea procentuală a numărului turiştilor comparativ cu luna/anul
anterior, procentul populaţiei locale implicate în derularea unor activităţi cu caracter durabil
etc.
B Măsurători calitative, realizate pe baza:
a) Indicilor de categorie – exp. nivelul de protecţie al unei arii naturale protejate potrivit
indicelui UICN etc.
b) Indicilor normativi – exp. existenţa unui plan de dezvoltare a turismului;
c) Indicilor nominali – exp. îndeplinirea unei liste de condiţii privind managementul
durabil – „Blue Flag”;
d) Indicilor de opinie – exp. gradul de satisfacţie al turiştilor, gradul de satisfacţie al
localnicilor în raport cu derularea activităţilor turistice etc.
Strategia bazată pe indicatorii turismului durabil este una complexă, şi include trei
etape principale:
(1)selecţia,
(2)măsurarea şi monitorizarea, (3)evaluarea.
Turism durabil versus ecoturism

În prezent, ecoturismul deţine un procent scăzut din turismul internaţional, dar, în acelaşi
timp, este forma de turism cu cel mai ridicat ritm de creştere. Cu toate acestea, nu există un
consens cu privire la ceea ce presupune această formă de turism, datorită paletei largi de aşa-
zise activităţi ecoturistice puse la dispoziţie de diverşi furnizori.

Totuşi, putem definiti acestă formă de turism ca „o călătorie responsabilă către o arie
naturală neatinsă şi necontaminată, care contribuie la conservarea ecosistemelor în acelaşi
timp cu respectarea integrităţii comunităţilor locale”. Ecoturismul are la bază o experienţă de
cunoaştere şi se adresează unor grupuri mici de persoane.
Uneori, aceasta este considerat drept o subcategorie a turismului durabil, alteori apare
ca segment al turismului bazat pe natură („nature based tourism”). În ceea ce priveşte ultima
afirmaţie, există specialişti care resping vehement această comparaţie.
Diferenţa dintre cele două tipuri de turism este dată de faptul că în timp ce turismul
bazat pe natură presupune doar o simplă călătorie în mediul natural, ecoturismul aduce
beneficii comunităţilor locale (economice, culturale şi chiar de mediu).
Astfel, de exemplu, turistul din prima categorie observă de unul singur avifauna locală,
în timp ce ecoturistul face acest lucru alături de un ghid local, este cazat în structurile
specifice locale şi consumă produse turistice locale, contribuind în acest fel la economia
comunităţii gazdă.
Trebuie subliniată însă distincţia dintre ecoturism şi turismul durabil, deoarece de multe
ori apar confuzii între cele două concepte.
În timp ce ecoturismul poate fi definit ca turism alternativ având la bază mediul natural,
turismul durabil presupune aderarea acestuia la o serie de principii ale dezvoltării durabile şi
aplicarea lor în toate tipurile de activităţi turistice.
Turismul durabil, aşa cum a fost definit anterior, cuprinde toate segmentele acestei
industrii, furnizând soluţii în vederea reducerii impactului asupra mediului natural.
Turism durabil - interacţiuni
Acest tip de turism nu se reduce doar la vizitarea anumitor areale cu importanţă
ecologică, ci urmăreşte reducerea impactului negativ în destinaţiile urbane, rurale şi/sau în
ariile naturale sălbatice.
Problemele cu care se confruntă turismul durabil implică viabilitatea economică, socio-
culturală şi durabilitatea mediului, în destinaţii cu importanţă naturală şi culturală, atât în
cazul turismului de masă cât şi în cel al unor segmente de nişă.
Turismul durabil nu răspunde doar necesităţilor prezentului, ci caută să găsească soluţii
pentru a reduce impactul negativ pe termen lung, al acţiunilor curente.
Turismul cultural reprezintă o altă componentă a turismului durabil care se axează pe
comunităţile locale tradiţionale care au diverse obiceiuri, forme rare de artă şi tradiţii sociale
distincte, care se diferenţiază de alte forme de cultură. Este o formă de turism care poate fi
desfăşurată atât în ariile urbane cât şi în cele rurale, atrăgând categorii variate de turişti.

Putem include turismul cultural în categoria turismului durabil deoarece prin
caracteristicile sale are un impact economic şi social pozitiv, contribuie la conservarea
patrimoniului şi moştenirii cuturale a unei destinaţii, contribuie la satisfacerea nevoilor
culturale ale turiştilor şi la oferirea unor experienţe autentice, sprijină cultura şi ajută la
dezvoltarea turistică a unor regiuni care nu dispun de altfel de obiective.
Turismul rural şi agroturismul reprezintă două forme de turism în care cultura rurală
reprezintă o componentă cheie a produsului turistic recreaţional.
În ultimii ani se constată o expansiune a celor două forme de turism, trăsătura
distinctivă a produselor turistice rurale şi a celor agroturistice fiind dată de faptul că turiştilor
le sunt oferite experienţe personalizate, aceştia bucurându-se de mediul fizic şi uman al
spaţiului rural, participând la activităţile şi la stilul de viaţă al populaţiei locale.
. Deoarece printre caracteristicile celor două forme de turism pot fi înscrise şi:
minimizarea impactului asupra mediului ntural şi socio-cultural, creşterea gradului de
satisfacere a turiştilor şi creşterea economică p termen lung, valorificarea resurselor şi
produselor locale sau creşterea bunăstării membrilor comunităţilor locale, putem include
turismul rural şi agroturismul în categoria formelor turismului durabil.
Geoturismul este un domeniu multidiciplinar, fiind o formă de turism care susţine şi
evidenţiază caracterul geografic al zonelor care sunt vizitate, implicând mediul natural,
cultura, istoria, obiceiurile şi prosperitatea comunităţilor locale.
Sunt evidenţiate toate acele atribute care fac ca un loc să fie vizitat, care sunt
reprezentative pentru o anumită zonă şi o face să se deosebească de celelalte.
Sunt incluse astfel: flora, fauna, obiectivele istorice, siteurile arheologice, peisajele
deosebite, arhitectura, muzica tradiţională, bucătăria şi meşteşugurile tradiţionale, dansurile
locale etc. Se dezvoltă în acest fel afaceri locale orientate către vizitatori,îin care rezidenţii
descoperă modul în care propriile moşteniri pot fi interesante pentru turişti.
Printre activităţile turistice cu caracter durabil care pot fi practicate respectându-se
principiile durabilităţii sunt: escalada, trekking, hiking, bikeing, turism ecvestru, rafting,
canyoning, sporturi aeriene, vânătoare şi pescuit, golful etc. Acestea s-au dezvoltat din ce în
ce mai mult, ca urmare a creşterii cererii turistice, iar operatori din turism au încercat să
diversifice oferta, astfel încât turiştii pot practica o paletă largă de activităţi.
Treking, hiking – turism pedestru reprezintă cea mai practicată formă de turism montan,
fiind în acelaşi timp şi cea mai veche. Este practicată atât de tineri cât şi de vârsta a treia,
precum şi de toate categoriile sociale. Nu necesită un echipament deosebit iar tehnica de mers

se deprinde uşor, fără a fi nevoie de antrenamente anterioare. Mulţi autori afirmă că trekingul
este de fapt o componentă a hikingului.
Trekingul reprezintă o plimbare pe poteci marcate sau în afara lor, cu o durată de câteva
zile, în timp ce hikingul reprezintă o ascensiune montană, cu desfăşurare pe vârfurile sau pe
crestele montane, pe trasee marcate sau nemarcate. Traseele urmate sunt marcate, de cele mai
multe ori prin semne, fiind uşor de urmărit, iar potecile sunt cu atât mai numeroase cu cât
regiunea este mai interesantă şi mai bogată în obiective turistice.
Escalada sau căţărarea (climbing) a fost foarte mult timp inclusă în aceeaşi categorie
cu alpinismul, mulţi specialişti văzând în escaladă o pregătire pentru alpinism. În anii 70 a
început să fie practicată escalada liberă, iar din anii 80 acest sport cunoaşte o puternică
dezvoltare, mai ales în Europa. Turiştii escaladează în cea mai mare parte blocurile stâncoase,
rocile de dimensiuni mari, pereţii abrupţi din regiunile de chei sau canioane.
Alpinismul îşi are rădăcinile în Munţii Alpi, fiind un sport care s-a divesificat ulterior
din ce în ce mai mult. Termenul generic de alpinism este clasic, şi include toate metodele,
modalităţile de a aborda sau urca munţii mai dificili sau prin locuri mai dificile. Este o
activitate practicată mai ales de persoanele cu antrenament, cei mai buni alpinişti fiind cei
care au reuşit să cucerească marile vârfuri ale lumii.
Mountain biking-ul reprezintă o activitate care combină sportul cu recreerea, fiind
necesară o bicicletă special construită pentru suprafeţele dificile din zonele montane. Bouchet
(2000) afirmă că mountain biking-ul reprezintă cea de-a doua activitate, după drumeţie,
practicată de turişti în spaţiul montan în perioada de vară, având o pondere foarte mare în
ţările europene şi în SUA.
De exemplu, în Franţa sunt 18 milioane de practicanţi ai acestui sport, conform
Federaţiei Franceze de Cicloturism (FFCT), dintre care 120 000 sunt legitimaţi la FFCT.
Lungimea circuitelor măsoară în Franţa peste 10 000 km, iar ofertele sunt dintre cele mai
variate.
Rafting-ul reprezintă o activitate recreaţională intrată în atenţia turiştilor începând cu
anii 70, care presupune deplasarea cu pluta sau mai frecvent cu barca pneumatică în lungul
cursului unei ape. Cu cât cursul de apă este mai rapid, cu atât plăcerea practicanţilor este mai
mare. În condiţiile în care regiunile montane nu sunt lipsite de astfel de cursuri de ape, acest
sport se practică în cea mai mare parte a acestora, existând de asemenea, şcoli de rafting în
staţiunile montane.
Canyoning-ul reprezintă o activitate complexă, care poate include escalada, săriturile
sau înotul. Acesta constă în coborârea canioanelor, mai exact a cursurilor de apă mărginite de

pereţi abrupţi. Printre ţările care deţin un potenţial ridicat în vederea practicării acestui sport
se află: Australia, Noua Zeelandă, Spania, Franţa, Japonia, Italia, Elveţia, Germania, Austria,
Grecia, Canada, Mexic, Croaţia, USA etc. În Statele Unite coborârea prin canioane cu ape
curgătoare poartă denumirea de canyoning, în timp ce coborârea prin canioanele fără ape
poarte numele de canyoneering (practicat în Platoul Colorado, Munţii Cascadelor sau Munţii
Stâncoşi).
Turismul ecvestru este o activitate care se practică de ani buni în ţări precum Franţa sau
Germania, şi care înregistrează un număr tot mai ridicat de adepţi. Acesta include plimbările
de o zi, sejururi de 3 – 4 zile, plimbări cu utilajele trase de cai (trăsuri, sănii), cursuri de golf
călare, lecţii de echitaţie etc.
Via ferrata – traseu sportiv ce permite trecerea pereţilor stâncoşi, folosind materiale
tehnice specifice şi amenajări speciale.
Snowfunboard este o practică sportivă populară în Europa de Vest şi America de Nord.
Reprezintă o combinaţie între windsurfing şi snowboard. Se practică pe teren plat, pe platouri
înzăpezite, lacuri îngheţate.
Kitesurf-ul reprezintă un sport de alunecare pe zăpadă folosind o placă de snowboard sau o
pereche de schiuri şi o aripă volantă purtată de vânt
Organizaţii şi reţele care susţin dezvoltarea durabilă a turismului

Până la începutul anilor 90, termenul de turism durabil a devenit tot mai frecvent utilizat în
rândul teoreticienilor dar şi al practicienilor. În acest context, o serie de organizaţii şi
organisme internaţionale s-au implicat în promovarea şi mai ales practicarea acestuia.
Organizaţia Mondială a Turismului
(OMT) a jucat rolul principal în formularea şi difuzarea politicilor şi practicilor turismului
durabil, încă de la începutul anilor 80.
Printre primele măsuri putem aminti Declaraţia de la Manila (1980), prin care s-a
evidenţiat faptul că resursele turismului „nu pot fi lăsate necontrolate, deoarece există riscul
deteriorării sau chiar distrugerii acestora”
La sfârşitul anilor ’90 a fost creat Departamentul de Dezvoltare Durabilă a Turismului
aflat sub coordonarea directă a Secretarului General al OMT.
Acest departament supraveghează cercetarea şi activităţile de teren desfăşurate în
statele membre OMT (153), informaţiile colectate fiind publicate sub forma unor manuale,
recomandări, coduri de bună practică sau diseminate în cadrul unor conferinţe, seminarii,
grupuri de lucru etc. Principalele domenii de interes sunt:

Anul 2002 a fost unul important pentru turismul durabil internaţional, atât prin
declararea lui drept „Anul Internaţional al Ecoturismului”, cât şi prin organizarea „World
Summit on Sustainable Development” în Johannesburg (acesta fiind cel mai important forum
desfăşurat după Summit-ul Pământului din 1992 de la Rio de Janeiro).
World Tourism and Travel Council (WTTC) reprezintă cel mai important for pentru
sectorul privat din industria turismului, incluzând cele mai mari corporaţii internaţionale din
acest sector.
În afară de colaborarea cu OMT în elaborarea Agendei 21, WTTC a reprezentat un
susţinător de bază al turismului durabil, publicând în anul 2003 lucrarea „Blueprint for New
Tourism”, prin care s-a urmărit crearea unui nou cadru strategic în ceea ce priveşte dezvoltare
viitoare a turismului.
UNEP Tourism Unit are ca misiune conservarea (printr-un management şi o utilizare
durabilă), resurselor naturale, culturale şi antropice, ca parte integrantă a dezvoltării tuturor
activităţilor turistice.
Obiectivele principale ale acestui organism sunt:
- creşterea beneficilor pe care turismul le poate avea asupra utilizării durabile a resurselor
naturale, inclusiv a biodiversităţii;
- reducerea degradării şi poluarii rezultate ca urmare a activităţilor turistice;
- facilitarea educaţiei culturale şi de mediu;
- creşterea calităţii vieţii populaţiei gazdă, prin crearea unor locuri de muncă, distribuţia
echitabilă a profiturilor, eradicarea sărăciei etc.
În acest sens, UNEP organizează o serie de manifestări, ateliere de lucru, conferinţe
internaţionale, care au drept scop conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa
dezvoltării durabile a turismului.
Domenii de interes şi acţiuni desfăşurate:
- Elaborarea de principii şi coduri: „Principiile UNEP de implementare a turismului durabil”
şi „Îndumătorul CBD pentru un turism durabil în ecosistemele fragile” (CBD - Convention
on Biological Diversity).
-Parteneriate între companiile multinaţionale şi Voluntary Initiative: Tour Operators
Initiative, WSSD Industry Report, şi Agenda 21 Locală pentru turism.
- Informaţii de natură tehnică: publicaţii pe tema consumului de energie, deşeurilor,
managementul vizitatorilor etc.
- Acţiuni de conştientizare : Anul Internaţional al Ecoturismului (2002), Iniţiativa
Internaţională pentru Recifii de Corali, site-uri web.

Sustainable Travel International
Fondată în Anul Internaţional al Ecoturismului, aceasta este o organizaţie nonprofit ce
funcţionează pe piaţa nord-americană, dedicată promovării turismului responsabil şi
promovarii principiilor durabilităţii.
Principalul program lansat de STI îl reprezintă „Sustainable Tourism Eco-Certification
Program™” (STEP), considerat cel mai cuprinzător program de eco-certificare pus la
dispoziţie de o organizaţie nonprofit. Acesta este conceput într-un mod practic, uşor de
înţeles şi pus în practică, aplicabil la toate nivelele de dezvoltare a activităţilor turistice.
STEP se adresează următoarelor sectoare de activitate turistică: tour operatorilor,
structurilor de cazare, atracţilor turistice şi transportatorilor.
Shore Excursions Standard
Dezvoltat în colaborare cu Royal Caribbean Cruises Ltd, Cruise Lines International
Association and Conservation International se adresează tour-operatorilor care
comercializează pachete turistice de croazieră și operatorilor de scuba diving.
Luxury Eco Certification Standard (LECS)
Reprezintă singurul standard care se adresează structurilor de cazare de lux.
Vizează 5 aspecte: 1. Policy and Documentation; 2. Energy Conservation; 3. Water
Conservation; 4. Recycling; and 5. Community.
Pacific Asia Travel Association
Fondată în anul 1951, PATA este o organizaţie non-profit considerată de mulţi drept
principala autoritate în domeniul dezvoltării durabile a turismului din regiunea Asia-Pacific.
În structura acesteia se regăsesc aproximativ 100 de guverne, oficii naţionale şi
regionale de turism, peste 55 de linii aeriene şi de croazieră, precum şi sute de agenţii de
turism.
Printre iniţiativele acestei reţele se află şi publicarea în anul 2001 a unui cod etic de practicare
a turismului durabil (APEC/PATA Code for Sustainable Tourism), cod aprobat în 2002.
PATA desfăşoară o serie de activităţi, cu scopul de a susţine dezvoltarea turismul în
regiune şi de a atrage investitori din afara acesteia. Pot fi menţionate aici:
-Campanii de publicitate;
-Organizarea unor târguri specializate cu scopul de a promova regiunea;
-Cercetare;
-Instruire şi educaţie;
-Organizarea Conefrinţei Anuale PATA;

Tour Operators Initiative
este o organizaţie non-profit, cu sediul în Elveţia, înfiinţată de tour-operatori pentru tour-
operatori. TOI funcţionează cu sprijinul UNEP, UNESCO (United Nations Educational,
Scientific and Cultural Organization) şi OMT, aceştia fiind de altfel şi membrii cu drepturi
depline.
Tour-operatorii care sunt membrii ai Iniţiativei vor fi capabili să formuleze idei şi să
propună proiecte, cu privire la implementarea principiilor de dezvoltare durabilă socială,
culturală, economică şi de mediu în cadrul industriei turismului.
Membrii TOI sunt: Accor (Franţa), Atlas Voyages (Maroc), Aurinkomatkat-Suntours
(Finlanda), Discovery Initiatives (UK), Dynamic Tours (Maroc), FreeWay Adventures
(Brazilia), Hotelplan (Elveţia), KEL 12 (Italia), Kuoni Travel Holding Ltd., REWE-Touristik
(Germania), Sahara Tours International (Maroc), Settemari (Italia), Studiosus (Germania),
TLB Destinations (Liban), Travel Walji’s PVT (Pakistan), TUI Travel PLC, VASCO Travel
(Turcia), Viaggi del Ventaglio (Italia).
Misiunea TOI este accea de a susţine dezvoltarea durabilă a turismului, încurajând
tour-operatorii să realizeze un front comun în acest sens. Domeniile de acţiune ale TOI sunt:
-schimbul de informaţii şi cercetarea unor subiecte de interes (mediul înconjurător, socio-
economic şi cultural);
-suport tehnic pentru membrii organizaţiei în vederea îndeplinirii angajamentelor;
- comunicarea, cu scopul de a conştientiza jucătorii cheie din industria turismului
(turiştii, comunităţile locale, operatorii şi autorităţile locale) şi de a creşte calitatea serviciilor
oferite;
- dialogul cu ceilalţi tour-operatori;
- organizarea unor manifestări (conferinţe sau sesiuni de training) şi publicarea de materiale.
Caribbean Alliance for Sustainable Tourism
• Caribbean Alliance for Sustainable Tourism (CAST) reprezintă o orgnizaţie non-
profit, înfiinţată de către membrii Caribbean Hotel Association (CHA) în 1997, pentru a
promova un management responsabil al resurselor naturale şi culturale în cadrul industriei
hoteliere.
Misiunea declarată a CAST este aceea de a intensifica practicile operatorilor din
industria ospitalităţii prin organizarea unor cursuri specializate de training în domeniul
turismului durabil; de a promova eforturile şi succesele acestora în rândul turiştilor şi de a
asigura o legătură între toţi operatorii din Caraibe, interesaţi de aceaste aspecte.
Obiectivele CAST sunt:

1. Certificarea în domeniul turismului durabil şi dezvoltarea unor standarde;
2. Elaborarea unor instrumente de management – ghiduri, manuale, dvd-uri;
3. Susţinerea şi reprezentarea intereselor sectorului turistic caraibean în cadrul
forumurilor internaţionale;
4. Colectarea de fonduri necesare susţinerii programelor.
Foundation for Environmental Education
Aceasta este o organizaţie internaţională non-guvernamentală şi non-profit, cu sediul în
Danemarca care are drept scop conştientizarea populaţiei privind problemele de mediu.
Primul program implementat de FEE a fost Blue Flag, urmat în 1994 de Eco-School şi
Young Reporters for the Environment Programmes.
Prin programele implementate în circa 48 de ţări, FEE promovează educaţia pentru
mediu, instrument crucial pe drumul dezvoltării durabile.
Ecoeticheta în industria turismului

Ecoeticheta ca „o metodă de standardizare a necesităţilor mediului, care urmăreşte un set de
criterii şi o verificare imparţială
Reprezintă un instrument de management, prin care se urmăreşte îmbunătăţirea
codurilor de conduită, furnizând cu acurateţe informaţii concise referitoare la faptul că
produsele ecoetichetate sunt în conformitate cu principiile dezvoltării tuismului durabil.
La baza obţinerii ecoetichetei se afă certificarea. Aceasta este definită ca „un proces
formal prin care o organizaţie specializată certifică turiştilor sau agenţiilor de marketing
faptul că un anumit furnizor de servicii turistice îndeplineşte standardele prevăzute”, în
principal cele referitoare la mediul înconjurător.
Ecoetichetele efective au însă nevoie de acreditare. Acesta reprezinta „un proces prin
care o asociaţie sau o organizaţie evaluează şi recunoaşte un program de studii sau o instituţie
(sau un produs turistic certificat) care îndeplineşte anumite standarde predeterminate
Organismele de acreditare, independente de cele de certificare, sunt cele care
elaborează schemele de certificare.
Certificarea şi acreditarea se adresează în mod clar consumatorilor, mai ales celor de
produse ecologice, care doresc să fie foarte bine informaţi atunci când doresc să achiziţioneze
servicii turistice care au la bază mediul înconjurător, şi care nu pot fi testate anterior.
Ecoetichetele sunt relevante şi pentru guvernele care doresc să evalueze industria turismului
din perspectiva performanţelor de mediu.

Creşterea numărului de ecoetichete în industria turismului este strâns legată de
extinderea interesului cu privire la turismul durabil, din partea organismelor turistice şi non-
turistice. Astfel, în anul 2005 exitau peste 150 de tipuri de ecoetichete la nivel mondial, faţă
de 70-100 în anul 2000, 25 în anul 1992 şi trei în anul 1988.
Acestea le includ pe cele acordate destinaţiilor turistice, dar şi produselor turistice, atât
la nivelul întregului sector turistic cât şi la nivelul unor sectoare specifice, precum
touroperatorii şi atracţiile turistice. Ecoetichetele pot fi clasificate în funcţie de nivelul la care
se aplică, regiune, ţară sau la nivel global, dar şi în funcţie de criteriul complexităţii.
Credibilitatea pe care o oferă ecoetichetele generează publicitate pozitivă, ceea ce
persupune o creştere a activităţilor turistice ecologice, intervenţie redusă din partea
guvernelor şi o creştere a veniturilor.
Organismele susţinătoare a schemelor de ecoetichetă oferă sfaturi şi asistenţă
membrilor, astfel încât aceştia să îndeplinească criteriile de obţinere a acestora (mai ales
inteprinderile mici şi mijlocii din domeniul turismului). Participarea la procesul de
ecoetichetare oferă posibilitatea celor implicaţi de a interacţiona cu ceilalţii membrii din
sistem.
Schema de ecoetichetare în industria turismului

Organizaţiile non-guvernamentale şi agenţiile guvernamentale sunt de departe mult mai
implicate în acţiunile de ecoetichetare, ca organisme de susţinere, în comparaţie cu
organizaţiile sau companiile din sectorul turistic, datorită credibilităţii pe care o au.
- organismele certificatoare pot reprezenta în anumite cazuri, o componentă funcţională
în sistemul de acordare a ecoetichetelor, care: promovează certificarea pe piaţa turistică şi
potenţialilor aplicanţi, colectează cererile de aplicare şi cooperează cu corpul de control
acreditat, în vederea dezvoltării unor criterii de acordare a ecoetichetei.
Corpul de control analizează cererile aplicanţilor, iar recomandările făcute de acesta se
întorc la organismul de certificare.
O ecoetichetă de succes este aceea care poate fi recunoscută cu uşurinţă şi este căutată
de către consumatori şi de către operatorii din industria turismului. Aceasta conferă
posesorilor un avantaj competitiv faţă de concurenţii de pe aceeaşi piaţă.
PROGRAME ŞI INIŢIATIVE ÎN DOMENIUL ECOETICHETĂRII

Green Globe

Acest standard a fost stabilit în anul 1994, pe lângă WTTC, dar nu a fost aplicat efectiv
până în anul 1999, când organizaţia a fost reconstituită ca şi companie autonomă lucrativă.
Este considerat cel mai complex program, care implică îmbunătăţirea performanţei,
certificarea şi stabilirea unor etaloane, bazate pe principiile de dezvoltare durabilă din cadrul
Agendei 21.
Beneficiile implementarii standardului Green Globe sunt:
- Aprobarea independentă a preocupării pentru minimizarea efectelor ecologice şi de mediu;
- Reducerea riscului şi a răspunderilor viitoare ;
- Potenţialul de a atrage consumatori responsabili;
- Sporirea contribuţiei la economia locală;
-O reducere a consumului de apă şi energie;
- O reducere a consumului de apa constă în reducerea pierderii de apă şi în consecvenţta
reducerii cheltuielilor suplimentare privind gestionarea pierderii de apă şi a apelor reziduale;
- O reducere a pierderii şi extinderea procesului de reciclare conduce la o reducere a
costurilor;
- Imbunătăţirea relaţiilor comunitare;
- Furnizează încredere acţionarilor, investitorilor potenţiali şi altor terţi;
- Incurajează perpetuarea obiceiurilor tradiţionale;
- Motivează personalul;
- Imbunătăţeste nivelul de trai;
- Conservă moştenirea culturală locală;
De-a lungul timpului, Green Globe a dezvoltat o serie de relaţii cu organizaţii
importante din domeniul turismului. PATA s-a implicat în susţinerea acestui program, ca
parte a angajamentului ei faţă de dezvoltarea durabilă a industriei turismului şi călătoriilor, iar
CAST promovează Green Globe în regiunea Caraibelor.
Standardul de Certificare Green Globe (Green Globe Certification Standard) are la bază
41 de criterii si 337 de indicatori grupați pe următoarele domenii:
Sustainable Management (implementarea sistemului de management durabil, consultanță
legală, programe de training educative, satisfacția consumatorilor, acuratețea materialelor
promoționale, zonare locală, traducere, sănătate și siguranță, strategii de comunicare);
Social / Economic (dezvoltarea comunităților locale, angajare, organizarea de târguri și
expoziții, susținerea antreprenorilor locali, respectarea comunităților locale, servicii de bază
etc.);

Cultural Heritage (elaborarea codurilor de comportament, artefacte istorice, protecția
siturilor, aspecte culturale);
Environmental (conservarea resurselor, reducerea gradului de poluare, conservarea
biodiversitații, ecosistemelor si peisajelor).
Certificarea Green Globe se poate acorda în 7 limbi: engleză, franceză, germană, spaniolă,
portugheză, olandeză și chineză.
Certificarea Green Globe 21 se oferă pentru următoarele sectoare industriale:
Atracții
Afaceri (Whole Sale / Retail)
Centre de Congrese și Întâlniri
Vaselor de croazieră (oceane și ape curgătoare)
Cursurilor de golf
Hotel & Resort
Meeting & Events
Organizații
Restaurante
Spa, centre de sănătate
Transporturi (Mass Transportation, Bus Company, Limousine Service, Car Rental)
Industria călătoriilor (Tour Operatori, MICE).
Hotelul este parte a grupului internaţional Accor, recunoscut pentru angajamentul său
faţă de practicarea unui turism durabil. În cei cinci ani de când se află în programul Green
Globe, Sofitel Maadi Towers and Casino a desfăşurat o serie de acţiuni de îmbunătăţire a
calităţii mediului înconjurător.
Deoarece este situat în apropierea uneia din cele şapte minuni ale lumii, administraţia
hotelului a devenit conştientă de faptul că Egiptul este extrem de vulnerabil faţă de
degradarea mediului, mai ales în condiţile în care turismul reprezintă cea mai mare industrie a
ţării.
Din acest motiv, hotelul a decis să ia o serie de măsuri şi să fie un model de urmat
pentru alţi operatori din regiune. Printre aceste măsuri se află:
1. Politici de mediu şi sociale – hotelul a dezvoltat o abordare proprie a practicilor durabilitţii,
de tip SMART (Specific, Measurable, Achivable, Realisti, Timely)
2. Energie – a fost creată o echipă în ideea de a implementa cele mai bune soluţii în
activităţiile şi operaţiunile desfăşurate în hotel. Această echipă monitorizează consumul zilnic

de energie a hotelului şi s-a ocupat de introducerea unor surse de lumină cu consum energetic
scăzut (de tip flourescent).
3. Apa – în băile şi bucătăriile din hotel au fost instalate robinete cu senzori pentru a se
asigura monitorizarea permanentă a consumului de apă. De asemenea, a fost introdus un
program de refolosire a prosoapelor destinat turiştilor, ceea ce a contribuit la reducerea
cantităţii de apă şi detergent folosite în acest scop.
4. Colaborarea cu comunităţile locale – hotelul Sofitel a conceput un program de
plantare a unor specii de copaci, încurajând suportul şi participarea membrilor comunităţii.
De asemenea, surplusul de hrană rămas este donat unor organizaţii de caritate, care îl
distribuie în rândul populaţiei sărace
Blue Flag
Cea mai veche şi, în acelaşi timp de succes, este considerată certificarea „Blue Flag”,
care se acordă din anul 1987 de către Fundaţia pentru Educaţie de Mediu din Europa” (FEE).
Aceasta este singura organizaţie care se ocupă de implementarea Programului „Steagul
Albastru - Blue Flag”, fiind recunoscută şi susţinută de Consiliul Europei şi de Organizaţia
Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Ideea unei astfel de certificări a apărut în Franţa în anul 1985, în momentul în care o
serie de municipalităţi din regiunea de coastă au primit o astfel de distincţie, ca urmare a
analizării unor criterii legate de calitatea apei marine şi de managementul apelor reziduale.
Concepul original francez al Blue Flag a fost extins şi asupra managementului
deşeurilor, al planificării şi protecţiei zonelor costiere şi marine. În anul 1987 au fost
certificate cu Blue Flag, 244 plaje şi 208 porturi din 10 ţări.
Începând cu anul 2001 programul Blue Flag se extinde în afara Europei, mai întâi în
Africa şi apoi în regiunea Caraibelor, Oceania şi America de Nord şi de Sud.
În prezent sunt 3648 zone (3009 plaje și 639 de porturi marine) certificate prin programul
Blue Flag la nivel mondial, în 46 țări. Actualizarea datelor se face în fiecare an, la 5 iunie
pentru Europa, Canada, Maroc şi ţările din jur, şi la 1 noiembrie pentru regiunea
Caraibleor, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi ţările vecine.
Acordarea Steagului Albastru se face de către Juriul European la propunerea
comitetelor naţionale, pe baza a 32 criterii care pot fi grupate în patru domenii: Calitatea apei,
Managementul corespunzător al mediului, Securitate, servicii şi dotări, Educaţie şi informare
privind mediul înconjurător.
Dacă o ţară doreşte să înceapă să desfăşoare programul Blue Flag, aceasta trebuie să
identifice o organizaţie potrivită care să preia sarcina operator naţional Blue Flag. Pentru a

acceptată această organizaţie trebuie să fie non-profit, non-guvernamentală, independentă, cu
obiective precum educaţia şi protecţia mediului.
Un avantaj ar putea fi reprezentat de existenţa unor proiecte şi iniţiative la nivel
naţional din partea acestei organizaţii. În cazul în care nici o organizaţiei nu corespunde
acestor cerinţe atunci poate fi înfiinţată una nouă.
După ce a fost stabilită, organizaţia trebuie înscrisă ca membru în FEE, adoptând astfel
criteriile şi statutul acesteia. Organizaţia trebuie să fie capabilă să plătească taxele de
subscriere şi să participe în cazul în care este solicitataă şi la alte activităţi ale FEE
Pentru implementarea programului într-o ţară nouă FEE trebuie să parcurgă
patru etape în procesul de implementare:
1. Organizarea unui workshop pe tema Blue Flag;
2. Stabilirea unui comitet naţional Blue Flag;
3. Supravegherea lucrărilor de stabilire a fezabilităţii Blue Flag (redactarea unui raport de
fezabilitate la nivel naţional şi local);
4. Derularea fazei pilot a programului (verificarea îndeplinirii criteriilor de calitate în
locaţiile-pilot şi remedierea eventualelor nereguli).
Green Key
Green Key reprezintă o ecoetichetă internaţională care se adresează produselor turistice.
Iniţial programul a demarat în Danemarca în anul 1994, adresându-se hotelurilor, după care s-
a extins şi în Franţa (1999) prin ecoetichetarea locurilor de campare.
- programul se adresează hotelurilor, campingurilor, hostelurilor, caselor de vacanţă,
restaurantelor, facilităţilor de agrement şi pentru organizarea de conferinţe.
- Green Key este coordonat de către FEE Franţa în colaborare cu Organizaţia Green Key
Danemarca.
Unul din punctele slabe ale programului este acela că nu toate criteriile sunt valabile şi
pot fi aplicate în unele ţări, însă se remarcă eforurile de dezvoltarea acestora la nivel
internaţional.
Green Key in Franta
Procedurile de implementare a programului Green Key sunt asemănătoare celor Blue
Flag.
În aşteptare se află: Maroc, Italia, Slvenia, Chile, Letonia, Islanda, Croaţia, Japonia,
Muntenegru, Malta, Cipru, Kazkhastan.
Green Flag

Green Flag este un standard care se acordă la nivel naţional parcurilor şi zonelor verzi
din Anglia şi Ţara Galilor. Programul a fost demarat în 1996 şi a fost gândit ca un mijloc de
recunoaştere şi recomensare a spaţiilor verzi din cele două ţări. În acelaşi timp, se urmărea
crearea unui model pentru alţii în ideea de protecţie şi conservare a mediului înconjurător
Green Flag se acordă mai mult sub forma unor premii anuale, câştigătorii trebuind să
aplice în fiecare an pentru reînnoirea statutului.
Criteriile pe baza cărora se acordă acest standard sunt:
-accesibilitate (semnalizarea prin indicatore a prezenţei parcului, indicatoare de orientare în
interior, acces sigur şi facil etc.);
-siguranţă şi securitate (echipamente şi facilităţi de agrement sigure, prezenţa toaletelor, a
apei de băut, a punctelor de prim ajutor, a telefoanelor publice etc.);
- întreţinere şi curăţenie (prezenţa şi numărul coşurilor de gunoi, întreţinerea clădirilor
sau a monumentelor etc.);
- conservarea patrimoniului culturl şi natural (elemente deosebite de vegetaţie şi faună,
construcţii, monumente, vestigii etc.);
-implicarea comunităţii;
-management şi marketing;
-utilizarea durabilă a resurselor etc.
Sunt eligibile următoarele categorii: parcurile orăşeneşti, parcurile periferice, grădinile
publice, rezervaţiile naturale, parcurile acvatice etc.
În Marea Britanie sunt aproximativ 1228 de situri distinse cu această certificare.
Managementul lanţului de distribuţie a produselor

Principalul rol al unui tour-operator este acela de a fi un intermediar între consumatorul final
şi furnizorii de servicii turistice. Managementul lanţului de distribuţie include totalitatea
acţiunilor de selectare a detailiştilor şi modalităţile de contractare a serviciilor
A îmbunătăţi performanţa durabilă a unui tour-operator, presupune mai întâi măsurarea
activităţilor curente a furnizorilor de servicii în vederea stabilirii priorităţilor de acţiune,
dezvoltarea unui sistem de standarde pentru reducerea impactului şi stabilirea unor obiective
durabile.
A. Dezvoltarea unei politici de dezvoltare durabilă a lanţului de distribuţie
Pentru elaborarea unei astfel de polici, tour-operatorii vor ţine cont de o serie de indicatori de

performanţă (standarde), aceştia putând varia în funcţie de tipul furnizorului de servicii sau
produse turistice
De exemplu, pentru a analiza performanţa furnizorilor de servicii de cazare se vor lua în
calcul indicatori precum:
- consumul de energie raportat la numărul înnoptărilor;
- sursa de energie utilizată;
- măsurile de utilizare eficientă a energiei;
- consumul de apă/zi turist;
- managementul deşeurilor;
- utilizarea unor produse de curăţare chimice;
- informaţiile furnizare turiştilor cu privire la politica de durabilitate a structurii de cazare;
- politica de angajare;
- relaţia cu comunitatea locală etc.
Informaţiile colectate vor fi stocate într-o bază de date care să permită realizarea unei
comparaţii permanente între diferiţii furnizori (de exemplu, consumul de apă/zi turist
înregistrat în hotelurile din Caraibe).
Pe baza acestor informaţii, orice companie îşi poate dezvolta propria politică de
dezvoltare durabilă a lanţului de distribuţie şi propriul sistem de standarde de selectare a
furnizorilor.
Aceste standarde pot fi: de performanţă (bazate pe un anumit nivel de performanţă), de
proces (bazate pe proceduri şi practici specifice) sau o combinaţie a acestora. În acelaşi timp,
aceste standarde trebuie să fie suficient de flexibile, astfel încât să poată fi adaptate
condiţiilor socio-economice şi de mediu locale.
Atunci când tour-operatorul are în proprietate structuri de cazare sau alte facilităţi, va
exercita un control direct asupra implementării măsurilor de durabilitate. În acest caz, tour-
operatorul trebuie să aibă faţă de aceste facilităţi aceleaşi cerinţe de aplicare a standardelor ca
în cazul furnizorilor contractaţi.
De asemenea, tour-operatorul trebuie să stabilească graficul şi durata de implementare a
acestor standarde. Planul de acţiune poate fi gândit pe trei etape: termen scurt, mediu şi lung,
pentru a permite furnizorilor îndeplinirea standardelor impuse. Nu trebuie uitat nici faptul că,
nu toţi furnizorii vor putea atinge aceste standarde în acelaşi timp.
B. Susţinerea şi promovarea furnizorilor

Pentru ca furnizorii să îndeplinească performanţele de durabilitate impuse, tour-operatorii
sunt primii care ar trebui să le ofere suportul necesar, atât tehnic cât şi moral.
Gradul de suport tehnic oferit fiecărui furnizor va fi stabilit în funcţie de perfomanţele
atinse până atunci şi poate consta în: materiale printate, workshop-uri, dialog bilateral, sesiuni
de training, chestionare, informaţii şi suport de telecomunicaţii etc. De asemenea, în situaţia
în care există scheme de ecoectichetare, tour-operatorul poate susţine furnizorul în obţinerea
acestora.
Un exemplu în acest sens este LTU Touristik, un tour-operator german specializat în
vacanţe externe, care a distribuit furnizorilor săi peste 15 000 de exemplare dintr-un manual
de management al mediului (tradus în germană, engleză, franceză, italiană, spaniolă şi
greacă). Acest manual a fost rezultatul unui proces de lungă durată, în care au fost implicaţi
atât furnizorii de servicii cât şi destinaţiile turistice. LTU Touristik urmăreşte feed-back-ul şi
performanţa hotelierilor care folosesc acest manual
Pentru a creşte competitivitatea, furnizorii care îndeplinesc aceste standarde pot fi
promovaţi şi stimulaţi ulterior de către tour-operatori prin:
- contracte preferenţiale;
- reînnoirea înainte de termen a contractelor;
- acordarea unor premii sau scheme de certificare (atunci când tour-operatorul are
această posibilitate);
- oportunităţi de promovare în cataloage sau pe website-uri;
- promovarea sub forma unor studii de caz în cadrul unor evenimente etc.
Tour-operatorii pot stabili prin clauze contractuale, care vor fi consecinţele
nerespectării standardelor impuse furnizorilor şi a graficului de activităţi.
Relaţiile cu publicul
De foarte multe ori turiştii nu sunt conştienţi de impactul pe care îl pot avea activităţile pe
care le desfăşoară asupra mediului înconjurător. Acest lucru este susţinut şi de faptul că, de
cele mai multe ori acest impact negativ este rezultatul mai multor activităţi minore, acumulate
în timp.
Se întâmplă ca, atunci când vizitează o destinaţie pentru a doua oară, turiştii să observe
nivelul de degradare al mediului fără a se gândi măcar pentru o secundă că acţiunile lor din
precedenta vizită ar fi putut contribui la acest lucru.
În acest context, tour-operatorii sau hotelierii sunt cei care pot contribui şi pot influenţa
comportamentul turiştilor la destinaţie. Pentru a maximiza eficienţa comunicării cu

consumatorii, un tour-operator poate pregăti o campanie de comunicare, cu un nume, o
imagine şi un slogan.
Dezvoltarea unei astfel de campanii trebuie să plece de la identificarea tipului sau
tipurilor de impact pe care îl au proprii consumatori asupra mediului şi culturii locale, şi
stabilirea unui set de obiective realiste cu privire la modificările comportamentale ale
acestora.
Mass media. Există foarte multe căi de a transmite informaţia la consumatori, atât prin
intermediul produselor proprii cât şi în publicaţiile de pe piaţă. Ziarele, revistele, cărţile şi
televiziunea reprezintă mijloace de influenţă a turiştilor, ele putând fi folosite pentru a induce
acestora dorinţa de a achiziţiona produse şi servicii turistice durabile.
Agenţii de turism şi angajaţii tour-operatorilor. Transmiterea unor mesaje durabile
către turişti la punctul de vânzare a pachetelor turistice nu reprezintă întotdeauna cea mai
bună soluţie de informare a turiştilor. Angajaţii trebuie să transmite astfel de informaţii ţinâd
cont de tipul de produse turistice faţă de care turistul prezintă interes. În caz contrar, mesajul
ar putea fi ignorat de către consumator, iar impactul va fi extrem de redus.
Informaţiile la bordul avionului sunt importante mai ales atunci când rezervarea
vacanţei s-a făcut în ultimul moment, iar turiştii nu au avut timp să se familiarizeze cu
destinaţia. Revistele specifice pot să conţină articole referitoare la aspectele sociale, culturale
şi de mediu din destinaţie, şi pot oferi sfaturi pentru practicarea unui turism responsabil.
Un exemplu în acest sens, este reprezentat de tour-operatorul First Chioce (UK şi
Irlanda), care a introdus pe zborurile Air 2000 spre Gambia, documentare pe tema
durabilităţii. Aceste filme oferă sfaturi turiştilor cu privire la aspectele senzitive ale
turismului şi încurajează acordarea unei atenţii sporite nevoilor şi dorinţelor populaţiei din
Gambia.
Comunicarea la destinaţie este cea mai eficientă metodă de influenţare a
comportamentului turiştilor. Sunt foarte multe exemple de tour-operatori care se folosesc de
această modalitate pentru a comunica cu turiştii. Astfel, TUI UK a inclus „Travellers’ Tips”
(un set de informaţii-recomandări) în broşurile hotelurilor şi în revista Skyscene. De
asemenea, pliante cu „Save Endangered Species” au fost distribuite agenţilor de turism din
destinaţiile turistice.
Hapag-Lloyd Kreuzfahrten, operator de coaziere german, distribuie fiecărui pasager
aflat în expedieţie spre Antartica, un ghid de 132 de pagini, care conţine informaţii referitoare
la aspectele unei dezvoltări durabile şi o copie a „Recommendation XVIII-1” (adoptată la

întâlnirea Tratatului Antarctic, Kyoto, 1994). Compania organizează la bordul navelor
prezentări susţinute de biologi, geologi, biologi marini, istorici etc.
O altă modalitate de a comunica cu consumatorii o reprezintă publicarea unor coduri
de comportament. Operatorii pot decide între a adopta un set de coduri exitsent deja pe piaţă
sau a-şi crea un set propriu, pe baza experienţei cu turiştii.
Indiferent pentru care dintre aceste variante optează, operatorul trebuie să pună la dispoziţia
turiştilor acest cod de comportament încă din faza pregătirii călătoriei.
Cooperarea cu destinaţiile
Tour-operatorii pot influenţa prin deciziile lor durabilitatea socială, economică şi de mediu a
destinaţiilor. Dacă atracţiile turistice naturale şi culturale nu sunt bine protejate, turiştii nu vor
mai continua să cumpere vacanţe în acele destinaţii, sau, în cel mai fericit caz le vor cumpăra
dar la preţuri foarte scăzute.
Pentru a evita astfel de situaţii este indicată o strânsă colaborare între tour-operatori şi
autorităţile locale, sectorul privat, societatea civilă, organizaţii nonguvernamentale.
Operatorii din turism pot contribui la durabilitatea unei destinaţii turistice prin diverse
acţiuni, cum ar fi:
- conservarea patrimoniului natural şi cultural;
- promovarea produselor locale în rândul turiştilor;
- acţiuni de caritate şi strângeri de fonduri etc.;
Strângerile de fonduri, care au drept scop susţinerea unor programe şi proiecte de
dezvoltare durabilă, reprezintă un suport social şi economic pentru comunităţile
dezavantajate. Pentru a avea siguranţa că fondurile donate pentru un astfel de proiect sau
program au impactul scontat, este necesară oferirea sprijinului financiar pentru o perioadă de
trei până la cinci ani.
Eco hotelurile/hotelurile ”verzi”

Eco hotelurile (sau hotelurile ”verzi – engl. Green hotels) reprezintă un termen folosit pentru
a descrie un hotel sau o altă structură de cazare care s-a adaptat la schimbările de mediu și a
făcut o serie de modificări în structura de bază, astfel încât să minimizeze impactul asupra
mediului înconjurător.
Un hotel ”verde” reprezintă o structură de cazare a cărei funcționare are efecte minime
asupra mediului înconjurător, respectând practicile asa numitului stil de viață de tip ”verde”
(engl. Green living). Aceste hoteluri trebuie să aibă la bază o certificare obținută de la unul

dintre organismele care eliberează astfel de certificări sau din partea organismelor naționale
responsabile cu protecția mediului.
Un astfel de hotel eco trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
Să contribuie la durabilitatea ecologică a locației;
Să contribuie în mod evident la conservarea mediului;
Să ofere progreme de educație în domeniul protecției mediului;
Să respecte elementele culturale din regiune și să contribuie la promovarea lor în rândul
turiștilor;
Să aducă contribuții financiare comunității locale.
În aceste condiții, eco hotelurile trebuie să respecte anumite reguli și să se asigure
totodată că turiștii sunt cazați în siguranță, în structuri non-toxice și eficiente energetic. Se
urmărește:
Serviciile de curățenie (housekeeping și spălătorie) utilizează produse non-toxice, ecologice;
Prosoapele, lenjeria de pat și saltelele sunt realizate din bumbac 100%;
Este interzis fumatul;
Se folosesc surse regenerabile de energie electrică, cum ar fi cea solară și cea eoliană;
Se folosesc săpunuri organice și alte produse la vrac, în locul celor în pachete individuale, cu
scopul de a reduce pierderile;
Utilizarea în camere și pe holuri a coșurilor de gunoi separate pe categorii de produse
(reciclarea gunoaielor);
Utilizarea acelorași prosoape și lenjerii de pat pe tot parcursul sejurului (turiștii trebuie
informați și încurajați să facă acest lucru);
Iluminare energetic-eficientă (senzori de lumină);
Transportul în interiorul locației să sa realizeze cu vehicule economice;
Servirea la masă a unor produse organice obținute de la producătorii locali, etc.
STRATEGIILE DE DEZVOLTARE DURABILA A TURISMULUI IN UE
S trategiile de dezvoltare a turismului au fost abordate în ultimele decenii din

perspectiva dezvoltării durabile, fiind inclusă în planning-ul sectorului. McIntyre a enunţat în
anul 1993 cele trei principii ale dezvoltării durabile a turismului:
- dezvoltarea în condiţii de compatibilitate cu mediul, prin protejarea biodiversităţii, a
proceselor ecologice şi conservarea resurselor naturale;

- dezvoltarea în condiţii de compatibilitate cu cultura şi valorile comunităţiilor locale,
prin respectarea dreptului acestora de a decide asupra existenţei materiale şi spirituale, dar şi
a protejării identităţii;
- dezvoltarea în condiţii de eficienţă economică şi de valorificare eficientă a
resurselor, astfel încât acestea să poată fi utilizate şi de generaţiile viitoare.
Pentru a putea fi realizate obiectivele dezvoltării durabile, strategiile turistice se
adaptează şi se particularizează în funcţie de specificul regional sau de obiectivele prioritare
al sectorului turistic.
Aspecte teoretice privind strategiile de dezvoltare în turism

O strategie defineşte obiectivele principale, politicile, precum şi metodele şi direcţiile
care trebuiesc urmate în vederea atingerii acestor obiective. Guvernele alături de alte
organisme, pot conlucra în vederea elaborării unor strategii care să vizeze dezvoltarea
durabilă, inclusiv în domeniul turismului. Politicile din domeniul dezvoltării durabile a
turismului sunt clare şi precise, fiind specifice unor probleme individuale, dar importante atât
la nivel naţional, cât şi internaţional.
Strategia are o serie de caracteristici:
- poate fi formulată astfel încât o destinaţie turistică sau o firmă de turism să atingă un
nivel de competitivitate mai ridicat;
- poate fi formultată pe termen mediu sau lung;
- include viziunea, obiectivele, principalele direcţii de acţiune;
- în formularea unei strategii trebuie să se ţină cont de realitatea curentă;
- strategiile sunt complexe, implicând o serie de participanţi.
Orice strategie trebuie să răspundă la şase întrebări:
1. Ce produse trebuie şi pot să ofer?
2. Ce produse nu ar trebui să ofer?
3. Care este piaţa ţintă pentru produsele pe care le ofer?
4. Care sunt pieţele pe care ar trebui să le evit?
5. Care sunt competitorii pe care îi am în vedere?
6. Care sunt competitorii pe care nu trebuie să îi iau în calcul?
Strategiile cunoscute şi adoptate până acum se împart în două mari categorii:
 Strategii reactive, care se concentrează asupra celor mai importante canale de
scurgere a veniturilor, care pot fi adoptate şi aplicate după ce au fost inventariate şi evaluate
pierderile de valoare;

 Strategii de tip proactiv, care sunt subscrise procesului de creştere economică şi
au drept obiectiv „maximizarea capacităţii economiei naţionale şi regionale de a-şi dezvolta şi
diversifica industria, de a amplifica valoarea nou creată în interiorul fiecărei ramuri”. Aceste
strategii pot avea un caracter defensiv sau ofensiv.
În acest context, în strategiile de dezvoltare economică naţionale este inclusă şi
dezvoltarea turismului, datorită implicaţiilor pe care le are în dezvoltarea economică. Mai
mult, dacă se au în vedere şi implicaţiile pozitive ale turismului în plan social, cultural şi al
protecţiei mediului, apare şi mai evidentă necesitatea abordării acestuia în contextul strategiei
generale a dezvoltării.
Politica turistică a unei ţări, vizând ansamblul de măsuri privitoare la dezvoltarea
turismului intern şi internaţional, trebuie să se bazeze pe integrarea şi complementaritatea
între planurile de amenajare turistică şi planurile de dezvoltare economică şi socială. Acest
lucru este posibil în condiţiile în care turismul este privit nu doar ca un factor al creşterii
economice, ci şi ca ramură de consecinţă, el depinzând de nivelul economic al celorlalte
ramuri, precum şi de nivelul de dezvoltare socială şi culturală.
Între dezvoltarea durabilă a turismului şi strategie există o strânsă legătură. Cele şase
întrebări prezentate mai sus pot fi aplicate atât de către organizaţiile naţionale de turism, cât şi
de organismele regionale, guverne sau firmele private. Este însă de înţeles că strategiile sunt
aplicate în mod diferit de la o destinaţie la alta, iar în acest context şi rezultatele vor fi
diferite.
În acest sens au fost stabilite trei tipuri de strategii de dezvoltare durabilă a turismului:
• O strategie generală cu referire la principiile de dezvoltare durabilă;
• Strategii individuale pentru fiecare dintre subsectoarele industriei turismului, care să
contribuie în mod direct la practicarea unui turism durabil (ex. Strategii în domeniul
ecoturismului);
• Alte tipuri de strategii cu relevanţă în domeniul turismului durabil (ex. Strategii în
domeniul biodiversităţii).
Este imperativ necesar ca fiecară ţară să elaboreze o strategie-cadru în ceea ce priveşte
dezvoltarea şi managementul turismului, din perspectiva dezvoltării durabile. Aceasta ar
trebui să vizeze:
- formularea unor politici şi direcţii de acţiune pentru organismele naţionale din
domeniul turismului;
- definirea cadrului legislativ în vederea diminuării impactului negativ al turismului;

- stimularea şi controlul activităţilor turistice din sectorul privat, precum şi a
potenţialilor investitori în turism;
- formularea unor direcţii de acţiune pentru prestatorii de servicii turistice, la nivel
regional şi local.
Turismul durabil – prioritate pentru UE

Dezvoltarea durabilă a turismului european reprezintă o prioritate pentru Comisia
Europeană, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social. Multe dintre guvernele
naţionale şi autorităţile locale de pe continent au acordat o atenţie deosebită chestiunilor
legate de durabilitate, în elaborarea strategiilor şi a planurilor de acţiune privind dezvoltarea
turismului. Răspunsurile celor implicaţi în industria turismului la problemele durabilităţii sunt
extrem de variate. Marile companii de turism au răspuns durabilităţii prin elaborarea unor
strategii responsabile, cu accent pe aspectele sociale, în timp ce o parte dintre întreprinderile
mici şi mijlocii au încercat să se facă cunoscute prin interesul lor privind politicile sociale şi
de mediu, şi se pare, chiar au reuşit datorită, mai ales, impicării active în acest sens a
proprietarilor lor. Cu toate acestea, se constată o creştere a interesului şi răspunsului din
partea acestora, sprijinite fiind şi de guvernele naţionale.
În acelaşi timp, interesul consumatorilor europeni pentru consumul de produse şi
servicii durabile este tot mai crescut iar segmentele de piaţă reprezentate de turismul cultural
şi cel bazat pe natură sunt din ce în ce mai bine reprezentate. Turiştii sunt preocupaţi ca
destinaţiile pe care le vizitează să fie cât mai atractive şi cu un mediu natural curat.
Strategia de Dezvoltarea Durabilă a Uniunii Europene identifică şapte provocări cheie:
schimbările climatice, transport durabil, producţie şi consum durabil, conservarea şi
managementul resurselor naturale, sănătate, coeziune socială şi migraţie, eradicarea sărăciei.
Acestea sunt relevante şi pentru dezvoltarea durabilă a turismului, cu implicaţii economice,
sociale şi de mediu.
Principalele aspecte asupra cărora trebuie să se concentreze turismul european în
vederea atingerii durabilităţii se află:
- mediul natural şi schimbările climatice;
- schimbările tehnoogice;
- tendinţele pieţei;
- aspectele politice, economice şi sociale.
În acest context, au fost elaborate opt provocări pentru turismul durabil european:
1. Reducerea sezonalităţii;

2. Impactul transportului turistic;
3. Îmbunătăţirea calităţii forţei de muncă;
4. Îmbunătăţirea prosperităţii comunităţilor locale şi a calităţii vieţii;
5. Minimizarea utilizării resurselor şi a producerii deşeurilor;
6. Conservarea patrimoniului natural şi cultural;
7. Accesul populaţiei de toate nivelurile la turism;
8. Utilizarea turismului ca instrument al dezvoltării durabile.
Acţiunile specifice fiecăreia dintre aceste provocări revin Comisiei Europene,
guvernelor statelor membre, autorităţilor locale, operatorilor din turism, turiştilor, precum şi
altor organisme.
Comisia Europeană reprezintă principalul jucător în coordonarea acţiunilor la nivel
european. Principalele responsabilităţi ale acesteia sunt:
- introducerea ideii de durabilitate în toate politicile de turism;
- asigurarea că UE acordă finanţare doar proiectelor care vizează dezvoltarea
durabilă;
- încurajarea statelor membre în vederea atingerii durabilităţii;
- furnizarea unui cadru general de dezvoltare şi implementarea strategiilor turismului
durabil la nivel local;
- încurajarea cercetării şi diseminarea rezultatelor statelor membre;
- măsurarea impactului turismului şi furnizarea unui set de indicatori şi statistici cu
privire la turismul durabil etc;
Guvernele statelor membre au ca principalele responsabilităţi:
- angajament politic în susţinerea turismului durabil;
- includerea obiectivelor şi principiilor durabilităţii în politicile şi strategiile turistice;
- crearea unor programe de finanţare a proiectelor care vizează durabilitatea
turismului;
- suport în aplicarea schemelor de certificare ecologică şi promovarea ecoetichetelor
în rândul turiştilor etc.;
Autorităţile locale reprezintă la rândul lor, un jucător cheie în planificarea şi
managementul turismului. Acestea ar trebui să colaboreze cu sectorul privat şi cu
organismele de protecţie a mediului, mai ales atunci când se urmăreşte aplicarea unui
management durabil în destinaţiile turistice. Responsabilităţile acestora vizează:
- crearea unor structuri şi mecanisme care să urmărească dezvoltarea şi
implementarea strategiilor turismului durabil şi aplicarea planului de acţiune anterior stabilit;

- susţinerea acţiunilor de planificare teritorială şi control;
- identificarea unor indicatori relevanţi de monitorizare a impactului;
- crearea unei reţele de comunicaţie între organismele implicate;
- susţinerea unor campanii de educare a localnicilor, turiştilor şi operatorilor din
turism
- suport financiar etc.;
Răspunsul operatorilor din turism la acţiunile ce vizează durabilitatea turismului
european este extrem de important. Aceştia, au rolul de a susţine organismele şi asociaţile
europene, guvernele şi autorităţile locale şi au ca responsabilităţi:
- participare activă la acţiunile incluse în planurile de management;
- luarea în considerare a aspectelor de mediu şi a celor sociale în deciziile pe care le
iau;
- asigurarea că politicile de angajare sunt echitabile;
- furnizarea de informaţii turiştilor şi îndrumarea acestora către alegerea unei forme
de turism durabile;
- participarea la programele de voluntariat în domeniul protejării mediului şi a
patrimoniului cultural-istoric;
- sprijinirea comunităţilor locale şi acodarea de suport acestora etc.;
Turiştii ar trebui să fie conştienţi de impactul pe care îl au vizitele şi activităţile pe care
le desfăşoară asupra destinaţiei turistice. Aceştia trebuie să înveţe să accepte responsabilitatea
pe care o au în ceea ce priveşte asigurarea durabilităţii. Responsabilităţile turiştilor vizează:
- utilizarea unor mijloace de transport durabile;
- reducerea consumului de energie şi apă la locul de destinaţie;
- utilizarea unor produse reciclabile;
- colectarea de informaţii privind destinaţia, anterior călătoriei;
- respectarea naturii, culturii şi valoriilor şi tradiţiilor locale;
- susţinere economiei locale prin achiziţionarea de produse locale;
- participarea la proiectele de conservarea a naturii şi a patrimoniului cultural etc.;
Se poate observa, din cele prezentate mai sus, că Uniunea Europeană, prin intermediul
Comisiei Europene, depune eforturi considerabile în vederea dezvoltării durabile a turismului
de pe continent. Planurile de acţiune urmăresc atingerea obiectivelor propuse în strategiile
existente, iar tendinţa este accea de a îmbunătăţi permanent aceste strategii, ca urmare a
evaluării performanţelor.

Propuneri privind elaborarea unei strategii de dezvoltare durabilă a turismului
românesc în contextul aderării la UE
Din multitudinea de nevoi cărora omul trebuie să le facă faţă, cea de turism este de
ordin superior, după ce-şi satisface nevoile primare, fiziologice. Ca destinaţie turistică,
România dispune de suficiente resurse (geografice, antropice, culturale, balneare etc.) pentru
a atrage clientela turistică din toate ţările. Barierele ce frânează realizarea pe deplin a acestei
strategii ţin mai cu seamă de lipsa de profesionalism a personalului din firmele şi
organizaţiile turistice şi absenţa opticii de marketing.
În cadrul strategiei naţionale de dezvoltare a turismului românesc este necesară
stabilirea unei ierarhii a zonelor prioritare ce trebuie avute în vedere în perioada imediat
următoare, ţinând seama atât de oferta potenţială, cât şi de categoriile cererii turistice ce ar
putea fi satisfăcute prin valorificarea ofertei existente.
Strategia dezvoltării durabile a turismului în România impune identificarea
principalelor obiective, a mijloacelor de realizare a lor, precum şi evaluarea impactului
acestora asupra mediului natural, economic şi socio-cultural al comunităţilor locale. Pentru a
fi eficientă, strategia trebuie să maximizeze efectele turismului asupra menţinerii echilibrului
economic, social şi de mediu, şi să traseze direcţiile dezvoltării turismului montan pentru ca
acesta să alimenteze creşterea economică a comunităţilor locale, în condiţii de minim impact
al efectelor negative.
Elaborarea unei strategii de dezvoltare durabilă ar trebui făcută în jurul unor
componente precum:
1. Reevaluarea sistemului turistic românesc în conformitate cu principiile
durabilităţii – în acest caz pot fi vizate obiective precum: creşterea calităţii produselor
turistice şi a serviciilor turistice (un capitol extrem de deficitar pentru ţara noastră);
elaborarea la nivelul autorităţilor responsabile a unui set de indicatori ai durabilităţii (acesta
presupune un efort susţinut şi implicarea atât a teoreticienilor cât mai ales a practicienilor din
domeniul turismului); elaborarea unor niveluri durabile de creştere a pieţei turistice (ţinând
cont mai ales de experienţa unor ţări cu tradiţie în turismul european – Franţa, Italia,
Germania etc).; acordarea unei atenţii mai mari acţiunilor care vizează protecţia şi
conservarea mediul înconjurător.
2. Creşterea valorică a sumelor provenite din fondurile structurale ale UE –
poate fi atinsă prin îndeplinirea unor obiective precum: promovarea acerbă a acestor fonduri
în rândul populaţiei (o mare parte a populaţiei, mai ales din mediul rural, nu are cunoştinţă de

existenţa unor asemenea fonduri); implicarea statului în susţinerea populaţiei şi facilitarea
accesului la informaţiile referitoare la obţinerea acestor fonduri; dar mai ales, facilitarea
depunerii dosarelor necesare pentru obţinerea acestor fonduri (sprinjin la întocmirea lor).
3. Susţinerea comunităţilor locale implicate în derularea unor activităţi
turistice şi a culturii locale – Obiectivele ar putea viza: încurajarea implicării forţei de muncă
locale (în ultimii ani s-a produs un exod masiv al populaţiei din mediul rural către ţările
dezvoltate din vestul Europei în vederea desfăşurării unei palete largi de activităţi, iar
derularea unor activităţi turistice ar putea atrage o mare parte dintre aceştia înapoi);
promovarea manifestărilor culturale şi a evenimentelor locale la nivel intern şi internaţional
(o parte din ce în ce mai mare a populaţiei europene se orientează spre activităţile turismului
durabil şi consider că România are suficient de mult potenţial pentru a atrage un număr
ridicat de turişti, practicanţi ai acestor activităţi); organizarea unor cursuri de pregătire în
domeniul turismului (absolut necesară pentru a putea fi derulate activităţi turistice nu numai
„legale” dar şi calitativ superioare).
4. Dezvoltarea şi amenajarea durabilă a zonelor cu potenţial turistic – poate fi
realizată stabilindu-se obiective precum: respectarea capacităţii de suport (un prim pas a fost
făcut în anul 2008 când în localităţi precum Moeciu, Bran, Costineşti sau Voineasa, în total
30 de comune – anexa -, nu a mai fost acceptată înfiinţarea pensiunilor turistice, tocmai
datorită depăşirii capacităţii de suport a mediului); reducerea impactului negativ al
construcţiilor (un capitol la care ţara noastră este din nou codaşă); reorientarea fluxurilor
turistice dinspre destinaţiile suprapopulate către cele mai putin populate turistic (acest lucru
este încă extrem de dificil de realizat şi datorită faptului că infrastructura – de orice tip – a
fost direcţionată în special către anumite destinaţii, iar introducerea unor localităţi turistice în
circuit presupune eforturi financiare şi materiale considerabile).
5. Promovarea formelor de turism cu caracter durabil, atât în rândul turiştilor
(o creştere susţinută a cererii pentru astfel de produse va impune o intensificare a
concurenţei), cât şi al furnizorilor de servicii turistice – reprezintă un element extrem de
important din punctul meu de vedere. Formele turismului durabil sunt insuficient exploatate
în ţara noastră, deşi potenţialul este unul extrem de mare. Un prin pas ar putea fi reprezentat
de susţinerea agenţiilor de turism în crearea unei game variate de pachete turistice care să
includă astfel de activităţi. Cea mai mare parte a acestor agenţii nu includ în oferta lor astfel
de activităţi, în timp ce altele le pun la dispoziţia turiştilor doar cu ocazia unor sărbători
(Crăciun, Paşte).

NOTA: ACESTA ESTE UN MATERIAL SELECTIV. PENTRU COMPLETAREA
ACESTUIA FOLOSITI CA BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE MANUALUL “TURISM
DURABIL – O NOUA PERSPECTIVA”, IOANA PATRICHI, EDIT.
PROUNIVERSITARIA, 2012.

Dezvoltare Durabila PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dezvoltare Durabila PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DEZVOLTAREA DURABILĂ A TURISMULUI

1.1. Istoricul conceptului de dezvoltare durabilă

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 1

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 2

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 3

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 4

1.2. Dezvoltarea durabilă şi turismul

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 5

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 6

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 7

DIMENSIUNILE TURISMULUI DURABIL

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 8

PRIORITĂŢI ŞI PROVOCĂRI PENTRU TURISMUL DURABIL

- Regiunile marine şi de coastă, oraşele istorice, obiectivele cultural-istorice şi mediile

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 9

INSTRUMENTELE TURISMULUI DURABIL

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 10

a. Capacitate de suport fixă.

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 11

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 12

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 13

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 14

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 15

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 16

INDICATORI AI TURISMULUI DURABIL

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 17

Turism durabil versus ecoturism

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 18

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 19

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 20

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 21

Organizaţii şi reţele care susţin dezvoltarea durabilă a turismului

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 22

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 23

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 24

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 25

Ecoeticheta în industria turismului

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 26

Schema de ecoetichetare în industria turismului

PROGRAME ŞI INIŢIATIVE ÎN DOMENIUL ECOETICHETĂRII

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 27

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 28

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 29

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 30

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 31

Managementul lanţului de distribuţie a produselor

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 32

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 33

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 34

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 35

Eco hotelurile/hotelurile ”verzi”

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 36

STRATEGIILE DE DEZVOLTARE DURABILA A TURISMULUI IN UE

S trategiile de dezvoltare a turismului au fost abordate în ultimele decenii din

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 37

Aspecte teoretice privind strategiile de dezvoltare în turism

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 38

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 39

Turismul durabil – prioritate pentru UE

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 40

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 41

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 42

Dezvoltare durabila in turism, Patrichi Ioana[Type text] Page 43