Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În anii `80 au devenit din ce în ce mai evidente schimbările majore ale mediului, schimbări
care surveneau într-un mod cât se poate de neaşteptat, fiind în mare parte neprevăzute de
specialişti.
Odată cu apariţia acestor modificări, populaţia a devenit din ce în ce mai conştientă de
prezenţa unor elemente de risc, care puteau afecta continuitatea în bune condiţii a umanităţii.
Disparitati intre tari
Pentru a nu se ajunge la o situaţie de criză, organizaţiile mondiale din domeniul
protecţiei mediului au propus schimbări fundamentale în stilul de viaţă al populaţiei,
rezultatele concretizându-se în apariţia unui nou concept, şi anume “dezvoltarea durabilă”
sau “durabilitatea”.
Conceptul a început să fie tratat într-un sens mai larg în anul 1987, odată cu publicarea
raportului “Our Common Future”, de către Comisia Mondială a Mediului şi Dezvoltării,
raport cunoscut mai mult sub numele de “Raportul Brundtland”.
In cadrul acestui raport au fost stabilite principiile şi legile dezvoltării durabile grupate
în 5 categorii: conservarea mediului natural, protecţia bio-diversităţii şi a patrimoniului uman,
dezvoltare-regenerare, generaţiile viitoare, eliminarea disparităţilor economice mondiale.
La nivel global au fost elaborate peste 100 de definiţii ale dezvoltării durabile, şase
dintre acestea fiind menţionate în Raportul „Our Common Future”, cea mai completă dintre
acestea definind dezvoltarea durabilă ca „o dezvoltare care permite satisfacerea nevoilor
prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile
nevoi” (Comisia Brundtland, 1987).
Noţiunea de durabilitate a căpătat înţelesuri multiple şi datorită pătrunderii în sfera de
preocupări a economiştilor, ecologiştilor, sociologilor, arhitecţilor, parlamentarilor, organelor
locale, organismelor internaţionale.
În anul 1992, în cadrul Summit-ului Pământului („Rio Earth”), conceptul apare din ce
în ce mai prezent în cadrul a două documente: „Agenda 21” şi „Declaraţia de la Rio”.
Mesajul acestui Summit a constat în ideea că doar modificarea atitudinii şi a
comportamentului întregii lumi va putea aduce schimbările dorite în profunda criză dintre
natură şi om.
- indicatorii reprezintă un set de informaţii, care pot fi utilizaţi pentru a sesiza schimbările
care apar în dezvoltarea şi managementului unei destinaţii
- Începând cu anul 1992, Organizaţia Mondială a Turismului a depus eforturi active în
vederea elaborării şi implementării unui set de indicatori, care să vină în sprijinul dezvoltării
durabile a unor destinaţii turistice.
- În perioada 1995-1996 organizaţia a elaborat un manual al indicatorilor turismului durabil,
avâd la bază exprienţa obţinută prin teste pilot în ţări precum: Canada, USA, Mexic, Olanda
sau Argentina
Un set de indicatori bine structurat poate aduce unei destinaţii multiple beneficii,
precum:
-luarea unor decizii favorabile reducând astfel riscurile şi costurile;
-indentificarea deficienţelor de management;
-reducerea sărăciei;
-cuantificarea impactului turismului la diferite nivele;
-aplicarea unor măsuri eficiente în vederea implementării planurilor de acţiune;
-identificarea oportunităţilor;
Pentru elaborarea unei astfel de polici, tour-operatorii vor ţine cont de o serie de indicatori de
Din multitudinea de nevoi cărora omul trebuie să le facă faţă, cea de turism este de
ordin superior, după ce-şi satisface nevoile primare, fiziologice. Ca destinaţie turistică,
România dispune de suficiente resurse (geografice, antropice, culturale, balneare etc.) pentru
a atrage clientela turistică din toate ţările. Barierele ce frânează realizarea pe deplin a acestei
strategii ţin mai cu seamă de lipsa de profesionalism a personalului din firmele şi
organizaţiile turistice şi absenţa opticii de marketing.
În cadrul strategiei naţionale de dezvoltare a turismului românesc este necesară
stabilirea unei ierarhii a zonelor prioritare ce trebuie avute în vedere în perioada imediat
următoare, ţinând seama atât de oferta potenţială, cât şi de categoriile cererii turistice ce ar
putea fi satisfăcute prin valorificarea ofertei existente.
Strategia dezvoltării durabile a turismului în România impune identificarea
principalelor obiective, a mijloacelor de realizare a lor, precum şi evaluarea impactului
acestora asupra mediului natural, economic şi socio-cultural al comunităţilor locale. Pentru a
fi eficientă, strategia trebuie să maximizeze efectele turismului asupra menţinerii echilibrului
economic, social şi de mediu, şi să traseze direcţiile dezvoltării turismului montan pentru ca
acesta să alimenteze creşterea economică a comunităţilor locale, în condiţii de minim impact
al efectelor negative.
Elaborarea unei strategii de dezvoltare durabilă ar trebui făcută în jurul unor
componente precum:
1. Reevaluarea sistemului turistic românesc în conformitate cu principiile
durabilităţii – în acest caz pot fi vizate obiective precum: creşterea calităţii produselor
turistice şi a serviciilor turistice (un capitol extrem de deficitar pentru ţara noastră);
elaborarea la nivelul autorităţilor responsabile a unui set de indicatori ai durabilităţii (acesta
presupune un efort susţinut şi implicarea atât a teoreticienilor cât mai ales a practicienilor din
domeniul turismului); elaborarea unor niveluri durabile de creştere a pieţei turistice (ţinând
cont mai ales de experienţa unor ţări cu tradiţie în turismul european – Franţa, Italia,
Germania etc).; acordarea unei atenţii mai mari acţiunilor care vizează protecţia şi
conservarea mediul înconjurător.
2. Creşterea valorică a sumelor provenite din fondurile structurale ale UE –
poate fi atinsă prin îndeplinirea unor obiective precum: promovarea acerbă a acestor fonduri
în rândul populaţiei (o mare parte a populaţiei, mai ales din mediul rural, nu are cunoştinţă de