Capitolul 1 - Schimbarea perspectivei despre Mediu

Capitolul 1 Întrebări principale

• Ce probleme majore de mediu avem

fata in secolul XXI?
• Care sunt principalele cadre care
economiștii folosesc pentru a înțelege aceste probleme?
• Ce principii pot promova economice şi
durabilitate ecologică?

1.1 PREZENTARE GENERALĂ A MEDIULUI

PROBLEME

În ultimele cinci decenii, am devenit din ce în ce mai conștienți de problemele de

mediu
la nivel local, național și global. În această perioadă, multe resurse naturale și mediul
înconjurător
problemele ronmentale au crescut în amploare și urgență. În 1970, Protecția
Mediului
Agenția a fost creată în Statele Unite pentru a răspunde la ceea ce era la acea
vreme un relativ
noua preocupare publică cu privire la poluarea aerului și a apei. În 1972, prima
conferință internațională
privind mediul, Conferința Națiunilor Unite pentru Mediul Uman, sa întrunit în
Stockholm. De atunci, atenția din ce în ce mai mare la nivel mondial a fost dedicată
mediului
probleme. (A se vedea caseta 1.1 pentru evenimente mai importante din istoria
mediului modern.)

În 1992, Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (UNCED)

s-au întâlnit la Rio de Janeiro, Brazilia, pentru a se concentra asupra problemelor
globale majore, inclusiv epuizarea
stratul de ozon protector al pământului, distrugerea pădurilor tropicale și vechi și a
zonelor umede,
dispariția speciilor și acumularea constantă de dioxid de carbon și alte gaze cu efect
de seră
provocând încălzirea globală și schimbările climatice. Douăzeci de ani mai târziu, la
Națiunile Unite Rio +
20 Conferința privind dezvoltarea durabilă, țările lumii și-au reafirmat com
implicarea în integrarea mediului și a dezvoltării, dar a recunoscut progrese limitate
spre aceste scopuri.1
În 2012, raportul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Global Environmental Outlook 5 a constatat că „populațiile în creștere și economiile
în creștere
împing ecosistemele la limite destabilizatoare.” Conform raportului:

[Secolul al XX-lea] a fost caracterizat de o creștere excepțională atât la nivel uman

populație și în dimensiunea economiei globale, populația crescând de patru ori la 7
miliarde [în 2011] și producția economică globală a crescut de aproximativ 20 de ori.
Această expansiune
a fost însoțită de schimbări fundamentale în scară, intensitate și caracter
a relației societății cu lumea naturală. . . . Factorii de schimbare a mediului
cresc, evoluează și se combină într-un ritm atât de accelerat, atât de mare
amploare și cu o acoperire atât de răspândită, încât exercită o presiune fără
precedent
asupra mediului.

Cu excepția epuizării stratului de ozon, o zonă în care reduceri majore ale emisiilor
au fost realizate prin acord internațional, raportul UNEP oferă dovezi că
problemele globale de mediu identificate la UNCED în 1992 în domeniile atmosferei,
pământul, apa, biodiversitatea, substanțele chimice și deșeurile au continuat sau s-
au agravat. Alte UNEP
Rapoartele Global Environmental Outlook au identificat poluarea cu azot în apa
dulce și
oceane, expunerea la substanțe chimice toxice și deșeuri periculoase, pădure și
ecosistem de apă dulce
daune, contaminarea apei și scăderea rezervelor de apă subterană, poluarea aerului
urban și
deșeurile și supraexploatarea pescuitului oceanic major ca probleme globale majore.

Schimbările climatice au apărut drept cea mai mare amenințare pentru mediu a
timpului nostru.
Raportul din 2014 al Grupului Interguvernamental pentru Schimbările Climatice al
Națiunilor Unite
concluzionează că:
emisia continuă de gaze cu efect de seră va provoca o încălzire suplimentară și de
lungă durată
schimbări în toate componentele sistemului climatic, crescând probabilitatea unor
apariții severe,
impacturi generalizate și ireversibile pentru oameni și ecosisteme.3
În decembrie 2015, o conferință a Națiunilor Unite desfășurată la Paris a rezultat într-
o țară de 195
acord pentru limitarea și, eventual, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră care
provoacă schimbările climatice.
Caseta 1.1
IMPORTANT
EVENIMENTE ÎN MODERN
DE MEDIU
ISTORIE

1962: Publicarea cărții Silent a lui Rachel Carson

Primăvara, recunoscută pe scară largă drept catalizatorul
mișcarea ecologistă modernă, detalii
pericolele prezentate de utilizarea excesivă a pesticidelor.

1964: Adoptarea Actului Wilderness în

Statele Unite, care protejează terenurile publice
care sunt „neîntâmpinate de om, unde omul
el însuși este un vizitator care nu rămâne.”
1969: Râul Cuyahoga din Ohio este atât de poluat de
ulei și alte substanțe chimice pe care le ia în foc,
provocând îngrijorare larg răspândită cu privire la apă
poluare şi în cele din urmă trecerea
Legea privind apa curată din 1972.

1970: Crearea Protecției Mediului

Agenție de către președintele Richard Nixon. De asemenea,
peste 20 de milioane participă la primul Pământ
Ziua de 22 aprilie.

1972: Crearea Națiunilor Unite

Programul de mediu (UNEP),
cu sediul în Nairobi, Kenya.
1979: Colapsa parțială a Three Mile
Reactorul nuclear insular din Pennsylvania se ridică
preocupări legate de siguranța energiei nucleare.
Aceste preocupări sunt exacerbate de
explozia reactorului de la Cernobîl în
Uniunea Sovietică în 1986.

1987: Comisia Brundtland a Națiunilor Unite

publică „Viitorul nostru comun”, care
defineşte dezvoltarea durabilă ca „dezvoltare care satisface nevoile
prezente fără a compromite capacitatea de
generațiile viitoare pentru a-și satisface propriile nevoi.”

1992: Declarația de la Rio privind mediul și

Dezvoltarea recunoaște „integral
și natura independentă a Pământului, a noastră
acasă” și enumeră 27 de principii ale durabilității
dezvoltare inclusiv reducerea globală
inechități, cooperare internațională și
promovarea unui sistem economic care
abordează problemele de mediu.

1997: Se negociază Protocolul de la Kyoto, primul

tratat internațional care se angajează să-l ratifice
națiunilor să-și reducă gazele cu efect de seră
emisii. Deși respins de United
state, tratatul a fost ratificat de 191 de națiuni
și a intrat în vigoare în 2005.

2002: Declarația de la Johannesburg privind durabilitatea

Dezvoltarea a recunoscut că „umanitatea este
la o răscruce de drumuri” şi există „un colectiv
responsabilitatea de a avansa și consolida
cel . . . pilonii dezvoltării durabile -
dezvoltare economică, dezvoltare socială,
și protecția mediului.”

2009: Națiunile care participă la discuțiile privind schimbările climatice

la Copenhaga sunt de acord că acțiunile ar trebui
să fie implementate pentru a limita eventualele globale
încălzirea la nu mai mult de 2°C, deși nu
angajamente obligatorii sunt luate pentru a reduce
emisii.

2015: Acordul de la Paris privind schimbările climatice,

aprobat de 195 de țări, solicită un „global
vârful emisiilor de gaze cu efect de seră ca
cât mai curând posibil” cu scopul de a „ține
creșterea temperaturii medii globale la
cu mult sub 2°C peste nivelurile preindustriale.”
Peste 150 de țări prezintă planuri de limitare
emisiile lor de gaze cu efect de seră.

Tot în 2015, Națiunile Unite au adoptat Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, inclusiv com
combaterea schimbărilor climatice și a degradării mediului.
La baza tuturor acestor probleme se află creșterea populației globale, care adaugă peste 70
de milioane
oameni de leu pe an. Populația mondială, care a depășit 7 miliarde în 2011, este de așteptat
să crească
la aproximativ 9,7 miliarde până în 2050, aproape toată creșterea având loc în țările în curs
de dezvoltare.4

Oamenii de știință, factorii de decizie politică și publicul larg au început să se

confrunte cu întrebări
cum ar fi: Cum va arăta viitorul? Putem răspunde în mod adecvat acestor amenințări
multiple?
și la timp pentru a preveni deteriorarea ireversibilă a sistemelor planetare care susțin
viața? Unul dintre
cele mai importante componente ale problemei, care rareori primesc suficientă
atenție, este
o analiză economică a problemelor de mediu.

Unii ar putea argumenta că problemele de mediu transcend economia și ar trebui să

fie judecate
termeni diferiţi de valorile băneşti utilizate în analiza economică. Într-adevăr, această
afirmație este valabilă
ceva adevăr. Constatăm, totuși, că politicile de protecție a mediului sunt adesea
măsurate—
și uneori respinse — în ceea ce privește costurile lor economice. De exemplu, este
extrem de
dificil de conservat teren deschis care are o valoare comercială mare de dezvoltare.
Fie mare
trebuie strânse sume pentru a cumpăra terenul sau o opoziție politică puternică față
de „închiderea” terenului
trebuie depășit. Organizațiile de protecție a mediului se confruntă cu o luptă continuă
cu
presiunile de dezvoltare economică din ce în ce mai mari.

Adesea problemele de politică publică sunt încadrate în termenii unui conflict între
dezvoltare și
mediul. Un exemplu este dezbaterea recentă despre „fracking” sau fracturarea
hidraulică,
pentru a obține gaze naturale. Producerea de gaze naturale poate fi profitabilă și
poate crește aprovizionarea cu energie,
dar există costuri sociale și de mediu pentru comunități. În mod similar, adversarii
inter
acordurile naționale de reducere a emisiilor de dioxid de carbon susțin că costurile
economice ale
asemenea măsuri sunt prea mari. Susținătorii creșterii producției de petrol se
confruntă cu susținătorii
protejând Refugiul Național Arctic pentru Fauna Sălbatică din Alaska. În țările în curs
de dezvoltare, cele zece
relația dintre urgența nevoilor umane și protecția mediului poate fi și mai mare.

Dezvoltarea economică are ca rezultat în mod necesar un preț ridicat pentru mediu?
Deși toate
dezvoltarea economică trebuie să afecteze într-o oarecare măsură mediul, este
„prietenoasă cu mediul”
dezvoltare posibilă? Dacă trebuie să facem un compromis între dezvoltare și mediu,
cum trebuie atins echilibrul potrivit? Întrebări precum acestea evidențiază importanța
a economiei mediului.

1.2 ABORDARI ECONOMICE ALE

MEDIU INCONJURATOR
În timp ce economiștii s-au gândit la diverse probleme legate de resursele naturale
de sute de ani,
existența economiei mediului

întrucât datează un domeniu specific al economiei

abia până în anii 1960, concomitent cu creșterea gradului de conștientizare a
problemelor de mediu discutate
de mai sus.
Economiștii de mediu aplică curentul economic principal
principii la problemele de mediu și resursele naturale.

Chiar mai recent (care datează din anii 1980), ecologic

economia a apărut ca un domeniu care reunește viziunea
puncte din diferite discipline academice pentru a studia interacțiunile
între sistemele economice şi ecologice. Spre deosebire de mediu
economia tală, economia ecologică este definită nu atât de mult prin
aplicarea unui anumit set de principii economice, dar prin
analizând activitatea economică în contextul biologic şi
sisteme fizice care susțin viața, inclusiv toate activitățile umane

Ne vom baza pe ambele abordări în această carte. Pentru majoritatea

în restul acestui capitol vom discuta principalele diferențe
între cele două abordări. Cu toate acestea, ar trebui mai întâi să subliniem
dimensiunea care este granița dintre mediu și ecologic
economia este una neclară, cu o suprapunere considerabilă. O revizuire din 2014 a
articolelor din jurnal pub
lished în ambele domenii constată că acestea s-au apropiat în timp.
Unii economiști consideră că cele două domenii să se fi contopit în esență în
„economie de mediu și ecologică”.
Alții cer un nou termen, cum ar fi „economia sustenabilității”, care „se află la
intersecție
dintre cele două și folosește concepte și metode ale ambelor.

Analizele economice și ecologice pe care le vom analiza oferă un spectru de puncte

de vedere
care toate pot contribui la rezolvarea nenumăratelor provocări de mediu. Dar destule
diferențe
există încă, astfel încât să se poată diferenția între economia mediului și eco-
ecologice
nomic în mai multe privințe. Acum încercăm să facem asta mai detaliat.

Principiile principale ale economiei mediului

Economia mediului se bazează pe aplicarea mai multor curente economice
principale
orientări și principii la problemele de mediu. Putem identifica nucleul mediului
economia ca fiind compusă din patru concepte:
1. Teoria externalităților de mediu
2. Gestionarea optimă a proprietății comune și a bunurilor publice
3. Gestionarea optimă a resurselor naturale în timp
4. Evaluarea economică a bunurilor și serviciilor de mediu

Economiștii de pe vremea lui Adam Smith în secolul al XVIII-lea au afirmat că

schimburile voluntare de piață între cumpărători și vânzători lasă ambele părți mai
bine decât
când au început. Dar schimburile de piață pot afecta și alte părți decât cumpărătorii
și
vânzători, fie într-o manieră pozitivă, fie negativă. De exemplu, cineva care cumpără
benzină afectează
alte persoane, cum ar fi cei expuși la poluarea aerului de la produc
arderea și arderea benzinei

Economiștii au recunoscut de mult

de care au nevoie de aceste efecte „terțe”, cunoscute sub numele de externalități
de luat în considerare atunci când se evaluează costurile și beneficiile globale ale
activitatea de piata. Teoria economică oferă îndrumări pentru concepere
politici eficiente în prezența externalităților. Vom explora
externalități mai detaliat în capitolul 3.

Externalitățile sunt un exemplu de eșec al pieței – situații în

pe care o piata nereglementata nu reuseste sa produca un rezultat care
este cel mai benefic pentru societate în ansamblu. Un alt important
exemplu de eșec al pieței este alocarea proprietății comune
resurse precum atmosfera și oceanele și publicul
bunuri precum parcuri naturale și rezervații naturale. Pentru că acestea
resursele nu sunt proprietate privată, în mod normal nu ne putem baza
piețe pentru a le menține într-o aprovizionare adecvată, și în general
principiile care guvernează utilizarea lor sunt diferite de cele care afectează
bunuri proprietate privată și comercializate. Economiști de mediu
au dezvoltat un set de teorii economice relevante pentru comun
resurse imobiliare și bunuri publice, pe care le vom explora blă
acolo în capitolul 4.

O a treia aplicație a teoriei economice principale se ocupă de

managementul resurselor naturale în timp. Conform cu aceasta
Perspectivă, resursele naturale ar trebui gestionate pentru a oferi soci
etitate cu cele mai mari beneficii agregate însumate de-a lungul generațiilor. O
întrebare critică în acest sens
analiza este modul în care evaluăm beneficiile care apar în viitor în raport cu
beneficiile primite în present.

Conceptul de bază final în economia mediului este că majoritatea bunurilor de mediu

iar serviciile pot fi, în principiu, evaluate în termeni monetari. Economiștii de mediu
folosesc
un set de metode de estimare a valorii monetare a unor lucruri precum cazurile de
astm cauzate ca
un rezultat al poluării aerului, beneficiile speciilor pe cale de dispariție sau valoarea
unei priveliști pitorești. De
Măsurând aceste impacturi în termeni monetari, economiștii caută să determine
„optimul”
gradul de protecție a mediului bazat pe o comparație a costurilor și beneficiilor. Vom
discutați metodele de evaluare și modul în care acestea sunt aplicate, în capitolele 6
și 7.

Concepte de bază ale economiei ecologice

Conceptele de bază în economia ecologică sunt oarecum mai greu de definit,

deoarece este mai larg
domeniu decât economia mediului. Există, de asemenea, mai multe variații în puncte
de vedere și disciplină
abordări diverse în rândul economiștilor ecologici, inclusiv perspective din biologie,
ecologie,
și alte științe, precum și inginerie, modelare de sisteme, istorie și filozofie.

Cu toate acestea, putem identifica un set de concepte de bază la care economiștii

ecologici le-au abonați-vă în general. Aceste trei concepte de bază sunt:
1. Sistemul economic este un subset al sistemului ecologic mai larg
2. Durabilitatea ar trebui definită în funcție de criterii ecologice, mai degrabă decât
economice
3. În plus, este esențial să se bazeze pe o serie de discipline și perspective
academice
la economie, pentru a oferi o perspectivă asupra problemelor de mediu
Aceste concepte de bază au implicații atât pentru modul în care este condusă
analiza economică, cât și
pentru recomandări de politici. Vom explora fiecare dintre aceste trei concepte de
bază în acest capitol
ter, comparându-le cu abordările economice de mediu mainstream și vor reveni la
implicațiile lor pentru analiză și politică în detaliu în Capitolul 9.

Sistemul economic în context de mediu

Un element de bază al teoriei economice de bază este fluxul circular standard
modelul unui sistem economic. După cum este ilustrat în Figura 1.1, acest model
simplu descrie
relaţiile dintre gospodării şi firmele de afaceri pe două pieţe: piaţa mărfurilor
și servicii și piața factorilor de producție. Factori ai
producția sunt, în general, definite ca pământ, muncă și capital. The
serviciile pe care acești factori le oferă sunt „input-uri” în producție
de bunuri și servicii, care, la rândul lor, asigură con gospodăriilor
nevoile de absorbție. Bunurile, serviciile și factorii curg în sensul acelor de ceasornic;
al lor
valorile economice se reflectă în fluxurile de bani folosite pentru a plăti
ei, mișcându-se în sens invers acelor de ceasornic. În ambele piețe, interacțiunea
dintre
cererea și oferta determină un preț de compensare a pieței și stabilesc
stabilește un nivel de echilibru al producției.
si afaceri.

Unde se potrivesc resursele naturale și mediul în asta

diagramă? Resursele naturale, inclusiv minerale, apă, combustibili fosili,
pădurile, pescuitul și terenurile agricole, se încadrează, în general, în categoria cat
inclusiv
egoismul „pământului”. Ceilalți doi factori majori de producție, munca

și capitalul, se regenerează continuu prin procesul de flux economic circular, dar prin
ce
procesele se regenerează resursele naturale pentru utilizare economică viitoare?
Economiști de mediu
recunoaștem că este necesar să se abordeze limitele modelului standard de flux
circular în
acest respect. Dar economiștii ecologici pun un accent deosebit pe un flux circular
mai larg
model care ia în considerare procesele ecosistemice precum și activitatea
economică (Figura 1.2).

Având această perspectivă mai largă, observăm că diagrama circulară standard

omite de asemenea
efectele deşeurilor şi poluării generate în procesul de producţie. Aceste deșeuri, de
la ambele
firmele și gospodăriile, trebuie să curgă înapoi în ecosistem undeva, fie fiind
reciclate,
prin eliminare sau ca poluare a aerului și apei.

Pe lângă procesele simple de extragere a resurselor din ecosistem și returnare

deșeuri, activitățile economice afectează, de asemenea, sistemele naturale mai largi
în mod subtil și mai mult
modalități pervazive care nu sunt ilustrate în Figura 1.2. De exemplu, agricultura
intensivă modernă
modifică compoziția și ecologia sistemelor de sol și apă, precum și afectează azotul
și ciclurile carbonului în mediu.

Figura 1.2 oferă un cadru mai larg pentru plasarea

sistem economic în contextul său ecologic. Resurse naturale
include atât resurse regenerabile, cât și neregenerabile. Regenerabile
resursele sunt cele care se regenerează în timp prin eco
procese logice, cum ar fi pădurile și pescuitul.
Resurse regenerabile poate fi gestionat în mod durabil dacă ratele de extracție nu
depășesc cele naturale
ratele de regenerare. Cu toate acestea, dacă resursele regenerabile sunt peste
exploatate pot fi epuizate, cum ar fi speciile care dispar
prin suprarecoltare. Resursele neregenerabile sunt acelea
care nu se regenerează prin procese ecologice, cel puțin pe a
scara timpului uman. Resursele neregenerabile, cum ar fi petrolul, cărbunele și
minereurile minerale sunt disponibile în cele din urmă într-o aprovizionare fixă, deși
pot fi descoperite noi resurse pentru a extinde oferta cunoscută disponibilă. Cealaltă
intrare în
sistemul economic este energia solară, care, după cum vom vedea mai târziu în text,
oferă o limitare
dar sursă incredibil de abundentă de energie continuă.

Ce implică acest model de flux circular extins pentru teoria economică? Există la
cel puțin trei implicații majore:
1. Recunoașterea faptului că resursele naturale și energia solară oferă aportul
esențial
în procesele economice implică faptul că bunăstarea umană depinde în cele din
urmă de
aceste resurse. Măsurarea bunăstării folosind metrici economice standard, cum ar fi
brut
produs intern, subestimează importanța resurselor naturale. Acest lucru sugerează o
nevoie
pentru indicatori alternativi ai bunăstării, despre care vom discuta în capitolul 10.
2. După cum se arată în Figura 1.2, sistemul ecologic are propriul său flux circular,
care este
determinate de legile fizice și biologice mai degrabă decât economice. Aceasta mai
larg
fluxul are o singură „intrare” netă – energie solară – și o singură „ieșire” netă –
deșeuri
căldură. Orice altceva trebuie cumva să fie reciclat sau conținut în planetar
ecosistem.
3. În modelul standard de flux circular, sistemul economic este nelimitat și poate
teoretic cresc la infinit. Dar în modelul extins, activitatea economică este limitată
atât prin disponibilitatea resurselor naturale cât şi prin capacitatea mediului de a
asimila deșeurile și poluarea. Astfel, scara generală a economiei în raport cu
trebuie luate în considerare resursele naturale disponibile.

Ca și în cazul altor întrebări pe care le-am discutat, poate exista o suprapunere

semnificativă
între perspectivele economiei de mediu și ecologice asupra acestor probleme. În
ceea ce privește
flux circular dublu prezentat în Figura 1.2, o perspectivă standard a economiei de
mediu pleacă de la interior, economic, cerc și încearcă să înțeleagă problemele
ecologice mai ample în
termeni economici. Economiștii ecologisti pun un accent mai mare pe cercul exterior,
cu el
legile și limitările biofizice, dar sunt, de asemenea, conștienți de importanța modului
în care resursele și
mediul înconjurător sunt luate în considerare în analiza economică

Definirea durabilității

După cum se menționează în caseta 1.1, dezvoltarea durabilă a fost definită pentru
prima dată în 1987 de către Statele Unite
Comisia Brundtland a Națiunilor. Condus de fostul prim-ministru al Norvegiei, Gro
Harlem Brundtland, Comisia a publicat „Viitorul nostru comun”, un document de
aproape 400 de pagini
raport privind mediul și dezvoltarea economică. Raportul este în general recunoscut
ca inventarea termenului de dezvoltare durabilă și definirea acestuia ca „dezvoltare
care întâlnește
nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a se
satisface
propriile lor nevoi.”

În timp ce dezvoltarea durabilă a devenit un cuvânt popular, și aproape toate

se convine că este un scop demn, este greu de definit cu precizie
Rețineți că
Comisia Brundtland definește sustenabilitatea pe baza
criteriul satisfacerii nevoilor umane de-a lungul timpului. Cu toate acestea, aceasta
definiția nu spune în mod explicit nimic despre menținere
resurse naturale sau funcții ecologice. Această definiție
de dezvoltare durabilă este în concordanță cu standardul de mediu
economie ronmentală, ceea ce presupune că măcar unii
degradarea mediului poate fi acceptabilă atât timp cât
nu interferează cu satisfacerea nevoilor umane.

O abordare alternativă, mai orientată ecologic ar fi

definiți sustenabilitatea pe baza menținerii apropri
au consumat niveluri de resurse naturale și funcții ecologice. De fapt,
unii economiști ecologici consideră că sustenabilitatea ar trebui să fie
definite exclusiv pe baza factorilor ecologici, mai degrabă decât umani.
Vom discuta în continuare despre diferitele definiții ale durabilității
în capitolul 9

Un alt mod de a caracteriza această distincție este acel mediu

economia mentală tinde să se alinieze cu o viziune antropocentrică asupra lumii,
adică plasează
oamenii în centrul anlizei. Astfel, valoarea naturii apare deoarece oamenii o atribuie
valoare. Economia ecologică atribuie mai mult unei viziuni ecocentriste asupra lumii,
una care plasează
lumea naturală în centrul analizei. Un punct de vedere ecocentric pune valoare
naturii
independent de orice preocupare umană.

O abordare pluralistă

Conceptul de bază final în economia ecologică este promovarea unei abordări

pluraliste
la studierea relaţiei dintre economie şi mediu. Prin pluralism ne referim la
perspectiva unei înțelegeri complete a unei probleme, cum ar fi mediul
probleme, pot veni doar dintr-o varietate de puncte de vedere, dis
cipline și abordări dintr-o varietate de puncte de vedere, dis
cipline și abordări. Prin promovarea pluralismului, mulți
economiștii ecologici se disting de cei mai tradi
economiști de mediu internaționali. Principalul jurnal academic
pentru economie ecologică, intitulat așa cum v-ați aștepta Ecologic
Economie, notează că:

identitatea unică şi distinctivă se bazează pe rolul său în promovarea

unei diversitate de vederi şi
perspective interdisciplinare. [Economia ecologică] se bazează pe
premisa că
înțelegerea și gestionarea interacțiunii dintre sistemele economice și
ecologice
necesită o abordare interdisciplinară. [Economia ecologică] ar trebui,
prin urmare, să fie un „mare
cort”, nu un domeniu îngust caracterizat de un punct de vedere exclusiv
sau dominant.

O implicație evidentă a pluralismului, așa cum am menționat anterior, este că mulți

oameni care
economiștii economiști nu au fost instruiți în primul rând în economie. Chiar și cei
care au fost formați în principal ca economiști sunt susceptibili de a fi expuși la alte
discipline,
precum știința politică, inginerie și ecologie, pe lângă economie.
Îmbrățișarea pluralismului înseamnă, de asemenea, că economiștii ecologici ar
putea să nu fie de acord între ei
sine. După cum am menționat mai devreme, economia ecologică și de mediu s-au
apropiat
de-a lungul timpului — nu toți economiștii ecologici văd acest lucru ca pe o evoluție
pozitivă. Un articol din 2013
distinge între economia ecologică „de mică adâncime” și „profundă”. Ecologic „de
mică adâncime”
nomica este văzută ca fiind mai apropiată de economia mediului, dar economia
ecologică profundă caută
pentru a face conduita etică centrală și pentru a plasa social, ecologic și economic
discursuri pe picior de egalitate. . . . Economia ecologică profundă necesită
provocări pe ambele
preconcepții personale și sociale, luând în același timp un spirit de campanie pentru
a schimba publicul
politică și instituțiile care blochează trecerea necesară la [economie alternativă
sisteme

Acest text va adopta o abordare pluralistă a studiului problemelor de mediu, încom

promovarea economiei mediului, economiei ecologice și a altor discipline
academice.
Scopul este de a oferi studenților abordări analitice variate, permițând cititorului
pentru a judeca care abordare sau tehnică, sau combinație de abordări și tehnologie
este cel mai util în înțelegerea unei anumite probleme de mediu și în căutare

soluții politice .

Alte diferențe între mediu și Economie ecologică

După cum am văzut mai devreme, economiștii de mediu tind să favorizeze

încercările de a plasa valori monetare
privind bunurile și serviciile de mediu. În economia de masă, ceva are economic
valoare numai dacă oamenii sunt dispuși să plătească pentru aceasta. Dar dacă
nimeni nu este dispus să plătească pentru un anume
bun sau serviciu de mediu, apoi conform economiei tradiționale de mediu, acesta
nu are valoare economică. De exemplu, dacă nimeni nu este dispus să plătească
pentru a păstra un endan
insectă gered în pădurea Amazonului, atunci nu ar exista nicio pierdere a valorii
economice dacă
speciile urmau să dispară.

Analiștii care adoptă o perspectivă economică ecologică sunt mai mulți

susceptibile de a susține că bunurile și serviciile de mediu pot avea
valoare separată de valoarea economică, în concordanță cu un ecocentric
viziunea asupra lumii. Mai exact, economiștii ecologici sunt mai probabil să o facă
recunoașteți valoarea inerentă a naturii. Valoarea inerentă derivă
de la etică, drepturi și dreptate, mai degrabă decât disponibilitatea umană de a plăti.
Astfel, o specie de insecte din Amazon ar avea o valoare inerentă
și un drept de a exista și, astfel, de a fi demn de păstrat, chiar dacă ar exista
nu au valoare economică. Pentru un exemplu celebru care pledează pentru
valoarea inerentă a lumii naturale, a se vedea caseta 1.2

Caseta 1.2
AR TREBUI NATURA SA
AIBA DREPTURI LEGALE?

La sfârșitul anilor 1960, Serviciul Forestier al Statelor Unite

a acordat un permis companiei Disney Corporation pentru
dezvolta o mare statiune de schi in izolat, nedezvoltate
Mineral King Valley, adiacentă Sequoia National
Parc în California. Clubul Sierra, un ecologist
organizație, a intentat o acțiune în instanța federală pentru blocare
dezvoltarea. Serviciul Forestier și Disney
a răspuns că Sierra Club nu are legal
„în picioare” în caz — doar o parte care poate
să demonstreze că va fi suficient de afectat de o
acțiunea poate iniția un proces pentru a preveni acțiunea.
Întrebarea dacă Sierra Club avea legalitate
statul în caz a mers până în S.U.A.
Curtea Supremă de Justiție. În timp ce Sierra Club din punct de vedere tehnic
a pierdut cazul, este cel mai bine cunoscut pentru disidente
opinie scrisă de judecătorul William Douglas. Douglas
a afirmat că adevărata întrebare nu a fost dacă
Sierra Club avea statut legal, dar acel Mineral King
Valley însăși ar trebui să aibă statut legal pentru a da în judecată
propria protectie. Mai jos este un extras din Douglas’
parere in cazul:
Obiectele neînsuflețite sunt uneori petreceri
litigii. O navă are personalitate juridică, a
fcțiune găsită utilă în scopuri maritime.
Corporația este un adversar acceptabil și
mari averi călătoresc pe carcasele sale. Așa ar trebui
fie în ceea ce privește văile, pajiștile alpine, râurile,
lacuri, estuare, plaje, creste, crânci de
copaci, mlaștini sau chiar aer care simte
presiunile distructive ale tehnologiei moderne şi
viața modernă.

Prin urmare, vocea obiectului neînsuflețit

nu trebuie linistit. [Înainte de acestea neprețuite
bucăți de americană (cum ar fi o vale, un alpin
luncă, un râu sau un lac) sunt pierdute pentru totdeauna sau sunt
atât de transformat încât să fie redus la eventual
moloz al mediului nostru urban, vocea
beneficiarii existenți ai acestor de mediu
ar trebui auzite minuni.
Cei care fac drumeții pe traseul Appalachian în Sunfsh
Pond, New Jersey și tabără sau dormi acolo, sau fugi
Allagash din Maine sau urca pe Guadalupes
în vestul Texasului, sau cine face canoe și portage
Quetico Superior din Minnesota, cu siguranță ar trebui
au putere să apere acele minuni ale naturii
în fața instanțelor sau agențiilor, deși trăiesc 3.000
mile depărtare. Atunci vor exista asigurări că toate
a formelor de viață pe care le reprezintă vor rămâne
în faţa instanţei — ciocănitoarea pileată ca
precum și coiotul și ursul, și lemmingii
ca păstrăvul din pâraie. Cele nearticulate
membrii grupului ecologist nu pot vorbi.
Dar acei oameni care au frecventat atât de mult
loc ca să-i cunoască valorile și minunile vor fi
capabil să vorbească pentru întreaga comunitate ecologică.
Deși Sierra Club a pierdut cazul, public
presiunea a forțat Disney Corporation să se retragă
planurile sale de dezvoltare. În 1978 Mineral King
Valea a fost adăugată în Parcul Național Sequoia și în
2009 a fost desemnată ca zonă sălbatică de către
Congresul SUA, protejându-l permanent de
dezvoltare.

Atât economiștii de mediu, cât și economiștii ecologici recunosc aceste recomandări

de politică
ar trebui să ia în considerare costurile și beneficiile viitoare. În timp ce vom discuta
această problemă mai detaliat în
Capitolul 7, deocamdată putem observa că economiștii ecologici sunt probabil să
acorde mai multă pondere
asupra impacturilor care apar în viitor, în special cele care au loc peste câteva
decenii în
viitorul. Economiștii de mediu preferă ponderi care evaluează impacturile în timp
derivate
din activitatea pieței, în timp ce economiștii ecologisti dezvoltă adesea ponderi
bazate pe etice
considerații inclusiv drepturile generațiilor viitoare.

Când apar eșecuri ale pieței, economiștii de mediu tind să susțină baza pieței
soluții — politici care creează stimulente economice pentru schimbări de
comportament, cum ar fi impozitele
și subvenții, fără a dicta ce poate sau nu poate face o firmă sau o persoană. O sa
discutam
soluţii bazate pe piaţă în Capitolul 8. În timp ce economiştii ecologici
nu se opun neapărat soluțiilor bazate pe piață, cel puțin în unele
situații, ei subliniază că soluțiile bazate pe piață aplicate la a
nivel micro nu reușește să abordeze problemele la nivel macro cu privire la scara
generală a
activitatea de piata. Vom discuta această problemă mai detaliat în capitolul 9.
Un ultim punct, înrudit, se referă la continuarea economică
creșterea este posibilă, sau chiar de dorit. Perspectivele mainstream
susțin ideea că creșterea economică continuă este fezabilă și
în general, de dorit, deși ar trebui temperat printr-o mai mare aplica
soluții bazate pe piață pentru externalitățile de mediu. Economiștii ecologici sunt
este mai probabil să pledeze pentru o eventuală nivelare a creșterii economice sau
chiar „de-creștere”.
Vom discuta mai mult acest subiect în capitolele ulterioare. Tabelul 1.1 rezumă
principalele diferențe
între economia mediului și economia ecologică. Punctele de vedere ale indivizilor
care con
se consideră că unul sau altul nu se aliniază exact cu toate aceste denumiri, dar
tabelul oferă o idee a perspectivelor contrastante pe care le vom întâlni pe măsură
ce explorăm
subiecte de mediu.

1.4 O privire spre viitor

Cum putem folosi cel mai bine aceste două abordări ale analizei economice a
problemelor de mediu? În
în următoarele capitole, aplicăm instrumentele și metodele fiecăruia la probleme
specifice de mediu.

Dar mai întâi, capitolul 2 oferă o privire de ansamblu asupra relației dintre
dezvoltarea economică
și mediu, analizând tendințele din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare, precum și
mediul
mentiunea dezvoltării durabile în ambele tipuri de țări. Teoria de bază și metodele
din
economia mediului sunt explorate în detaliu în capitolele 3–8. Capitolele 9 și 10 mai
departe
explorați conceptele de economie ecologică și contabilitate de mediu.
În capitolele 11–20, aplicăm tehnici de economie ecologică și ecologică
principalele probleme de mediu ale secolului XXI: populație, aprovizionare cu
alimente, energie
utilizarea, gestionarea resurselor naturale, controlul poluării și schimbările climatice.
Capitolele 21 și 22
reuniți multe dintre aceste subiecte pentru a se concentra asupra problemelor
comerciale, dezvoltării economice,
și instituțiile cheie în legătură cu mediul înconjurător.

rezumat

Problemele de mediu naționale și globale reprezintă provocări majore în secolul XXI.

Răspunsul la aceste provocări necesită înțelegerea economiei mediului.
Politicile care vizează protecția mediului au costuri și beneficii economice, iar acest
eco
dimensiunea economică este adesea crucială în determinarea politicilor pe care le
adoptăm. Unele cazuri pot
necesită compromisuri între obiectivele economice și cele de mediu; în alte cazuri,
aceste obiective pot
se dovedesc compatibile și se întăresc reciproc.
Două abordări diferite abordează analiza economică a problemelor de mediu.
Standardul
abordarea aplică teoria economică mediului folosind conceptele de valoare
monetară
ție și echilibru economic. Această abordare urmărește realizarea unui management
eficient al naturii
resurse şi evaluarea corespunzătoare a deşeurilor şi a poluării. Abordarea
economică ecologică
vede sistemul economic ca pe un subset al unui sistem biofizic mai larg. Această
abordare accentuează
dimensionează nevoia de activitate economică conformă cu limitele fizice și
biologice.
O mare parte din analiza extrasă din abordarea standard este microeconomică,
bazată pe
funcționarea piețelor. Variaţiile analizei standard de piaţă pot fi aplicate cazurilor în
care
activitatea economică are efecte dăunătoare asupra mediului sau consumă resurse
limitate. Alte eco
analizele economice oferă o perspectivă asupra utilizării resurselor proprietății
comune și a bunurilor publice.
Economia ecologică adoptă adesea o perspectivă macro, subliniind relația dintre
producția economică și principalele cicluri naturale ale planetei. În multe cazuri,
semnificative
apar conflicte între operaţiile sistemului economic şi aceste sisteme naturale, cre
probleme regionale și globale, cum ar fi schimbările climatice globale din excesul de
dioxid de carbon
acumulare. Această abordare mai largă necesită noi modalități de măsurare a
activității economice, precum și
analiza modului în care amploarea activității economice afectează sistemele de
mediu.
Acest text conturează ambele perspective analitice și se bazează pe ambele pentru
a ajuta la clarificarea
probleme majore de populație, aprovizionarea cu alimente, utilizarea energiei,
managementul resurselor naturale și
poluare. Combinația acestor analize poate ajuta la formularea politicilor care pot
aborda
probleme specifice de mediu, precum și să promoveze o viziune mai largă asupra
mediului
dezvoltare durabilă