Dezvoltarea durabilă

Dezvoltarea durabilă este un concept relative nou şi se referă la

dezvoltarea economică realizată în contextul păstrării mediului şi a conservării
resurselor, în ideea de a nu compromite sau a prejudicia cerinţele generaţiilor
viitoare.
Conceptul a fost legat inițial de problemele de mediu și de criza
resurselor naturale, în special a celor legate de energie de acum 30 de ani.
Termenul însuși este foarte tânăr și s-a impus în vara lui 1992, după Conferința
privind mediul și dezvoltarea, organizată de Națiunile Unite la Rio de Janeiro.
Discuțiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabilă au pornit la
începutul anilor 70. În 1972, Conferința privind Mediul care a avut loc la
Stockholm a pus pentru prima dată în mod serios problema deteriorării
mediului înconjurător în urma activităților umane, ceea ce pune în pericol
însuși viitorul omenirii. În 1983, își începe activitatea Comisia Mondială pentru
Mediu și Dezvoltare (WCED), condusă de Gro Bruntland, după o rezoluție
adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite.
Doi ani mai târziu (în 1985), este descoperită gaura din stratul de ozon
de deasupra Antarcticii și, prin Convenția de la Viena se încearcă găsirea unor
soluții pentru reducerea consumului de substanțe care dăunează stratului
protector de ozon care înconjoară planeta. În 1986, la un an după catastrofa de
la Cernobâl, apare așa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul „Viitorul
nostru comun” care dă și cea mai citată definiție a dezvoltării durabile
(„sustainable development”): «Dezvoltarea durabilă este cea care urmărește
nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și
satisface nevoile lor».
Totodată, raportul admitea că dezvoltarea economică nu poate fi oprită,
dar că strategiile trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limite
ecologice oferite de mediul înconjurător și de resursele planetei. În finalul
raportului, comisia susținea necesitatea organizării unei conferințe
internaționale asupra dezvoltării durabile.
Astfel, în 1992, are loc la Rio de Janeiro „Summit-ul Pamântului”, la
care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state. În urma întâlnirii,
au fost adoptate mai multe convenții, referitoare la schimbările de climă
(reducerea emisiilor de metan și dioxid de carbon), diversitatea biologică
(conservarea speciilor) și stoparea defrișărilor masive. De asemenea, s-a stabilit
un plan de susținere a dezvoltării durabile, Agenda 21.
La 10 ani de la Conferința de la Rio, în 2002, a avut loc, la
Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabilă.
Pentru a înţelege acest concept, el trebuie analizat din două puncte de
vedere:
 Din punctul de vedere al dezvoltării economice (și al gândirii
economice) această dezvoltarea durabilă înseamnă identificarea şi
punerea în valoare a tuturor elementelor care permit pentru fiecare
regiune sau ţară o dezvoltare care să fie asigurată pentru un timp mai
îndelungat şi să ducă la ridicarea calităţii vieţii comunităţilor respective;
  Din punctul de vedere al mediului înconjurător (și al știinţelor care se
ocupă de acesta), această dezvoltarea durabilă implică crearea unor
scenarii de creştere economică pentru a reduce distrugerea mediului,
încât rezultatele proceselor economice să ducă la creşterea calităţii vieţii
în comunităţile umane respective, asigurând un mediu de viaţă bun
generaţiilor viitoare.
Diferenţa între aceste două puncte de vedere constă mai mult în accentul
care se pune pe latura economică (în prima accepţiune) sau geologică (în a
două accepţiune) a dezvoltării. În ambele situaţii însă, se are în vedere ridicarea
nivelului de performanţe economice şi de calitate a vieţii, care reprezintă un
scop foarte clar asumat de orice dezvoltare economică. De asemenea, în ambele
situaţii se are în vedere atenţia acordată generaţiilor viitoare, sub raportul
conservării resurselor și a calităţii mediului.
Problema dezvoltării durabile pune în evidenţă foarte clar raportul dintre
economie și mediu. În general, se consideră că o anumită dezvoltare economică
( îndeosebi prin proliferarea industriilor, consumarea resurselor naturale și
poluare) exercită o agresiune împotriva mediului ambiant. De asemenea,
păstrarea calităţii mediului nu este posibilă în condiţiile creşterii activităţilor
economice. Exemple recente (Spania, Regatul Unit, Franţa, Olanda, Germania,
Luxemburg, Danemarca, Austria) arata că este posibilă simultan o creştere
economică, pe de-o parte, cât şi ameliorarea calităţii mediului, pe de altă parte.
Principalele probleme impuse de dezvoltarea durabilă sunt:
 utilizarea raţională a resurselor naturale (prin evitarea risipei și
conservarea resurselor neregenerabile și în curs de epuizare)
 utilizarea optimă a resurselor umane şi mărirea gradului de pregătire al
acestora pentru a face faţă modificarilor viitoare;
 asigurarea unui echilibru optim între dezvoltarea economică și păstrarea
caracteristicilor mediului înconjurător;
 asumarea de către diferite ţări, regiuni, comunităţi, a unui rol activ şi
bine precizat în diviziunea internaţională a muncii;
 dezvoltarea unor tehnologii nepoluante, necesare inlocuirii treptate a
actualelor tehnologii care duc la degradarea mediului;
 realizarea unui consens asupra mediului înconjurător (după Conferinţa
mondială pentru mediu și dezvoltare de la Rio de Janeiro, din 1992,
progresele au fost însă minime);
 realizarea unor negocieri şi acorduri care să permită identificarea unor
direcţii de acţiune în domeniul economic şi al mediului înconjurător, în
prima parte a sec. al XXI-lea.
Un element al evoluţiei economiei viitoare a omenirii îl reprezintă nivelul
actual al dezvoltării ţărilor. Acest nivel este reflectat cel mai bine în
valoarea produsului naţional brut pe locuitor (PNB/loc.), care arată
discrepanţe valorice și teritoriale foarte mari. Problema care se pune este de
a se diminua aceste diferenţe mari între regiuni și ţări în vederea asigurării
unei dezvoltări durabile în timp pentru un număr cât mai mare de locuitori
ai planetei noastre.