DEZVOLTARE DURABILĂ ÎN AGRICULTURĂ

Agricultura are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă a economiei şi societăţii în

general, prin aceea că asigură hrana omenirii, respectiv baza existenţei vieţii pe pământ. în acelaşi
timp, însă, agricultura trebuie să-şi asume şi responsabilitatea protecţiei solului şi a altor resurse ale
mediului înconjurător, pe care le poate degrada.
Rapoarte recente precizează că, din cauza diferitelor forme de degradare, aproximativ 1 ha
de teren productiv este pierdut la fiecare şase secunde. De aceea, în viitor extinderea agriculturii pe
plan "orizontal" nu mai este posibilă.
Ca urmare, trebuie să existe interes major pentru tehnologii inovative, pentru sisteme de
folosinţă durabilă a terenurilor agricole, care să prevină sau să minimizeze degradarea solului, să
refacă permanent capacitatea productivă şi procesele vitale ale solurilor degradate.
Dezvoltarea continuă a tehnologiilor agricole mecanizate, respectiv utilizarea de tractoare şi
maşini din ce în ce mai mari şi mai grele, cu avantaje privind productivitatea şi eficienţa economică,
a condus uneori la intensificarea şi extinderea unor procese de degradare fizică a solului, în special
a destructurării şi compactării antropice.
Având în vedere aceste aspecte, pe plan mondial, se manifestă din ce în ce mai mult un
interes deosebit pentru sistemul de agricultură conservativ, care permite gospodărirea judicioasă a
resurselor naturale, cu implicaţii directe de prevenire şi/sau minimizând degradarea solului,
restaurând capacitatea sa productivă.
Agricultura conservativă este privită ca un concept complex al producţiei vegetale, care ia în
considerare toate componentele sistemului tehnologic agricol: lucrarea solului, managementul
resturilor vegetale, rotaţia culturilor, fertilizarea, irigaţia, protecţia culturilor, recoltarea şi transportul.
Agricultura conservativă exclude lucrarea convenţională a solului prin arătură cu întoarcerea totală a
brazdei, impune ca suprafaţa solului în tot cursul anului să fie ocupată şi astfel protejată printr-un
covor din muici vegetal, cere asolamente de lungă durată, pe fondul fertilizării moderate şi
echilibrate, un control eficient al buruienilor, bolilor şi dăunătorilor. Aşadar, pentru proiectarea unei
agriculturi conservative trebuie avut în vedere conceptul general cunoscut sub denumirea de "managementul
durabil al folosirii terenului". Numai în aceste condiţii se poate gestiona un mediu înconjurător sănătos şi
armonios, adică o calitate corespunzătoare a solului, apelor, aerului, vegetaţiei, şi hrana în cantitate
suficientă, cu însuşiri calitative superioare, care de fapt reprezintă drepturi fundamentale ale omului.

1. CONCEPTUL GENERAL DE DEZVOLTARE DURABILĂ

1.1. CONŢINUTUL, SEMNIFICAŢIA Şl OBIECTIVELE CONCEPTULUI DE

DEZVOLTARE DURABILĂ

Societatea umană de astăzi este rezultatul unei dezvoltări intensive şi se deosebeşte esenţial
de cea de dinainte. Astfel, în ultima sută de ani, populaţia lumii s-a triplat, economia mondială a
crescut de peste 20 de ori, producţia industrială înregistrează o majorare de peste 50 de ori,
consumul de combustibil folosit a crescut de 30 de ori. Aceste schimbări au adus, însă, cu ele şi
efecte nedorite, respectiv apariţia unor riscuri ecologice majore care ameninţă ansamblul planetei -
despădurire masivă, efectul de seră, alterarea stratului de ozon, pericolul accidentelor nucleare etc.
Ansamblul acestor efecte negative ne obligă să gândim că modelul actual de dezvoltare a
societăţii umane nu este durabil, că rata consumurilor este mult mai mare decât regenerările
naturale. Rezultatele acestor efecte negative se regăsesc pe toată suprafaţa geografică a globului
pământesc. Astfel se explică apariţia în ultima perioadă a unor fenomene proeminente cum ar fi
amplificarea efectului de seră, modificarea regimului de precipitaţii (cu perioade prelungite de secetă
sau cu zone supuse pericolului de inundaţii etc) şi, în general, fenomene meteorologice generatoare
de catastrofe naturale. Amploarea şi frecvenţa fenomenelor catastrofale ne permite să constatăm că
poluările locale fac loc poluărilor globale, iar unele probleme de mediu afectează planeta în
ansamblul său. Din aceste considerente, mai mult ca oricând, este necesar să începem luarea unor
măsuri de anvergură care să stopeze degradarea mediului înconjurător şi să permită societăţii o

1
dezvoltare raţională şi sigură în timp. Toate aceste măsuri se regăsesc în conceptul de dezvoltare
durabilă.
Preocupările privind dezvoltarea durabilă datează de peste 30 de ani când, la Conferinţa
asupra Mediului de la Stockholm (1972) s-a căzut de acord asupra necesităţii inexorabile de a
răspunde problemelor ridicate de deteriorarea mediului natural, de prevenire a agravării dezechilibrelor
ecologice şi de asigurare a echilibrului ecologic pe Terra. Conferinţa marchează momentul în care omenirea
a început să recunoască faptul că problemele mediului înconjurător sunt inseparabile de cele ale bunăstării şi
de procesele economice, în general. Conceptul de dezvoltare durabilă, considerat ca o nouă etapă a
dezvoltării, a fost promovat în anul 1980 de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii,
dar limitat la conservare, cu impact restrâns asupra gândirii la nivel guvernamental. De aceea, se consideră
că elaborarea acestui concept este legată de înfiinţareajn cadrul ONU, în anul 1983, a Comisiei Mondiale
privind Mediul înconjurător şi Dezvoltarea, aceasta fiind însărcinată de către Adunarea Generală a
Naţiunilor Unite să elaboreze o strategie pe termen lung privind mediul înconjurător, să fundamenteze un
sistem de factori de protecţie a mediului, luând în considerare relaţiile dintre populaţie, resurse, mediu
şi dezvoltare şi să definească problematica pe termen lung şi eforturile corespunzătoare pentru abordarea
tematicii protecţiei mediului. Aceste obiective şi strategii au fost prezentate în cadrul Raportului Brundtland
(1987), care a fost supus dezbaterilor Conferinţei Mondiale de la Rio de Janeiro (1992).
O comparaţie între aceste întruniri la nivel mondial evidenţiază schimbarea modului de abordare a
problemelor pe termen lung în domeniul dezvoltării societăţii omeneşti. Astfel, în timp ce la Stockholm (1972)
demersurile au vizat reducerea poluării şi prevenirea epuizării resurselor, la Rio de Janeiro (1992) s-au
conturat strategii ce promovau dezvoltarea umană prin creşterea economică bazată pe managementul
durabil al resurselor naturale fundamentale şi s-a susţinut un plan de acţiune pentru dezvoltarea globală a
secolului XXI, cunoscut sub denumirea de Agenda 21, care cuprinde modalităţile de abordare a
numeroaselor probleme cu care se confruntă umanitatea o dată cu trecerea la un nou mileniu. La
Summitul Mondial de la Johannesburg, pe lângă analiza exhaustivă făcută scurgerii unui deceniu de
la Conferinţa mondială de la Rio de Janeiro, s-au stabilit noi direcţii de acţiune, ce au fost înscrise în
Declaraţia de la Johannesburg privind Dezvoltarea Durabilă a lumii contemporane.
Referindu-ne strict la agricultură, în această Declaraţie s-a subliniat că "agricultura joacă un
rol esenţial în acoperirea nevoilor populaţiei globului aflate în plină creştere, şi este inexplicabil
legată de eradicarea sărăciei, în special în ţările în curs de dezvoltare ... O agricultură viabilă şi o
dezvoltare rurală pe măsură sunt esenţiale pentru implementarea unor abordări integrate ale
creşterii producţiei alimentare şi siguranţei alimentelor într-o manieră ecologic viabilă".
Punctul de plecare în formularea conceptului de dezvoltare durabilă îl constituie Raportul
Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare a ONU, cunoscut sub denumirea de Raportul
Brundtland, în care se consemnează ideea potrivit căreia "umanitatea are capacitatea de a realiza o
dezvoltare durabilă - de a garanta satisfacerea necesităţilor actuale fără a compromite capacitatea
generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi.
Dezvoltarea viitoare a omenirii a fost concepută într-o viziune sistemică, integratoare, menită
să răspundă necesităţii egalizării şanselor generaţiilor care există şi se succed pe Terra. Tabloul
schiţat privind viitoarea dezvoltare îmbină, într-un tot unitar, creşterea economică susţinută cu
păstrarea şi ameliorarea mediului ambiant, echitatea, justiţia şi afirmarea democraţiei în viaţa
socială.
Prefigurarea noului tip de dezvoltare economică a omenirii s-a polarizat în jurul definirii
conceptului de dezvoltare durabilă şi găsirii mijloacelor concrete, eficiente de realizare a tuturor
dimensiunilor sale, care a devenit punctul central al dezbaterilor problemelor privind creşterea
economică şi mediul. Dezvoltarea durabilă este înţeleasă ca un nou tip de creştere economică,
radical opus actualului tip, care a dominat economia secolelor al XlX-lea şi al XX-lea, circumscris
"folosirii resurselor naturale ale planetei, a formelor de energie convenţionale şi a celor
neconvenţionale, concomitent cu protejarea şi conservarea mediului înconjurător".
în raportul Mondial cu privire la Dezvoltarea Umană, conceptul de dezvoltare durabilă a
cunoscut consacrarea definitivă, fiind luat în dezbaterea lucrărilor Confereinţei de la Rio de Janeiro
unde, printre altele, s-a subliniat necesitatea armonizării relaţiei dintre economie şi ecologie, ca părţi
constitutive ale ecosferei. Cu această ocazie se preora "Nimic nu se mai poate gândi de acum încolo
în domeniul industrial, economic, al vieţii omului, al habitatului fără a se face o evaluare din punct de
vedere al mediului. Doar coordonarea ambilor factori, economic şi ecologic, va putea să
asigure dezvoltarea durabilă". Succesul dezvoltării durabile presupune reconcilierea dintre două
2
aspiraţii umane care prin conţinutul lor susţin necesitatea, pe de o parte, a dezvoltării economice şi
sociale, iar pe de altă parte, a conservării stării mediului înconjurător, ca singura cale pentru
creşterea calităţii vieţii.
Preocupările susţinute din partea autorităţilor şi instituţiilor internaţionale şi naţionale, a
oamenilor de ştiinţă şi specialiştilor din cele mai diverse domenii de activitate socială au fost
semnalizate, propulsate şi intensificate de următoarele aspecte:
• persistenţa fenomenului sărăciei care a cuprins majoritatea ţărilor lumii;
• degradarea mediului înconjurător şi agravarea dezechilibrelor ecologice;
• extinderea necontrolată a urbanizării, care afectează calitatea vieţii unei importante părţi
a populaţiei lumii;
• persistenţa şomajului care afectează omul, considerat cel mai important factor de
producţie;
• manifestarea crizelor economice sub o multitudine de forme, care au drept efect
dezastruos irosirea de resurse incomensurabile;
• pierderea încrederii cetăţenilor în instituţiile publice etc.
în condiţiile în care efectele negative ale actualului tip de creştere economică au fost iniţial
sesizate la nivel mondoeconomic, în mod firesc, au apărut şi primele studii privitoare la teoria şi
practica dezvoltării durabile cu abordare la scară planetară. în acest sens se menţionează Primul
Raport al Clubului de la Roma intitulat "The limits to growth", elaborat de autorii Donella, H.
Meadows, Dennis L, Meadows, Jorges Renders, William W. Behrs III. Univers Books, New York,
1972.
La nivel naţional, astfel de preocupări au apărut mult mai tîrziu, la început limitându-se la
unele aspecte economice, financiare, ecologice, educaţionale, dar nu întotdeauna investigate prin
prisma interdependenţelor dintre ele.
Dezvoltarea durabilă, în ansamblu, se bazează pe unele principii majore ce o caracterizează:
• preocuparea pentru echitate şi corectitudine între ţări şi între generaţii;
• viziunea de lungă durată asupra procesului dezvoltării;
• gândirea sistemică, interconexiunea între economie, societate şi mediu.
Pe suportul acestor principii generale, conceptul dezvoltării durabile se caracterizează prin
fluiditate, relevată de multitudinea interpretărilor sale. Astfel, de la apariţia primelor formulări privind
conceptul de dezvoltare durabilă şi până în prezent, conţinutul acestuia a cunoscut o perfecţionare
continuă, prin adăugarea de noi coordonate, valenţe teoretice, metodologice şi practice, ce îşi
găsesc reflectarea în oeste 60 de interpretări. Unele dintre aceste interpretări au fost definite prin
diferite formulări, cu caracter mai general, cum sunt, de pildă: durabilitatea se referă la capacitatea
unei societăţi, ecosistem sau orice asemenea sistem existent de a funcţiona continuu, într-un viitor
nedefinit, fără a ajunge la epuizarea resurselor cheie" (Robert Gilman, preşedintele Institutului
Context); "durabilitatea este doctrina de urgenţă prin care dezvoltarea şi progresul economic,
trebuie să aibă loc şi să se menţină de-a lungul timpului, în limitele stabilite de ecologie în sensul cel
mai larg
- prin interdependenţa fiinţelor umane şi slujbele lor, biosferei şi legilor fizicii şi chimiei care o
generează .... Rezultă că protecţia mediului şi dezvoltarea sunt într-adevăr procese antagoniste"
(Rockelshaus, W.D., Toward a Sustainable Word, Scientific American, September, 1989), "o
comunitate trebuie să fie sprijinită de jos, de către locuitorii actuali şi viitori. Unele locuri, prin
combinarea specifică a caracteristicilor fizice, culturale şi ooate spirituale, inspiră oamenii să aibă
grijă de comunitatea lor. Acestea sunt locurile în care durabilitatea are cele mai mari şanse de
existenţă, de menţinere" (Martin, M.A., Sustainable Community Profile, Winter, 1995). Comun
acestora este interpretarea lor într-o viziune globală, prin care se reliefează interdependenţele
complexe şi dinamice dintre economie, ecologie şi social-uman. Specificul lor constă din
diferenţierea punctelor de vedere prin care este abordată durabilitatea, şi anume:
• economic, bazat pe principiul generării unui venit maxim în condiţiile menţinerii
capitalului (fizic, natural, uman), dezvoltarea durabilă se referă la valoarea capitalului (natural şi
uman). Pe plan contabil, dezvoltarea durabilă constă în acumulările care trebuie să depăşească
consumurile, adică abordată sub aspectul eficienţei economice;

3
 • ecologic, bazat pe susţinerea sistemelor biologice naturale şi antropizate, dezvoltarea
durabilă este abordată sub forma unei populaţii în continuă creştere şi a unui consum de resurse ce
diminuează stocurile şi potenţialul de refacere, cu consecinţe nedorite asupra echilibrului ecologic
general. în tendinţa de a oferi cât mai multe oportunităţi generaţiilor viitoare, se înscrie şi
conservarea biodiversităţii globale, indiferent de avantajele cunoscute, în prezent, pentru unele
specii;
• socio-cultural, bazat pe menţinerea stabilităţii sistemelor sociale, educaţionale şi
culturale pentru determinarea echităţii intra şi intergeneraţionale, prin păstrarea diversităţii culturale
şi încurajarea pluralismului de idei, efect al unei educaţii permanente şi care vizează amplificarea
potenţialului uman, îmbunătăţirea acestuia cu noi valenţe, asigurându-se astfel utilizarea mai
eficientă a factorilor materiali ai producţiei;
• moral şi spiritual, durabilitatea este pusă în relaţie cu valorile etice ale
comportamentului uman, ca factor de sporire a eficienţei muncii sociale;
• temporal, este abordată în sensul perfecţionării măsurării durabilităţii prin intermediul unui
sistem de indicatori cu care să se evidenţieze mărimea proceselor de înlocuire şi reînnoire în raport
cu cele de depreciere, primele să depăşească sau cel mult să fie egale, pe termen scurt, comparativ
cu cealaltă parte a ecuaţiei.
Drept urmare, avându-se în vedere ansamblul acestor specificităţi, durabilitatea a fost abordată în
literatura economică şi ecologică, şi nu numai, şi considerată coordonată esenţială în elaborarea
unor politici de dezvoltare. Pe scurt, vor fi prezentate, în continuare, principalele formulări privind
durabilitatea.
În esenţă, diferitele definiţii privitoare la durabilitate sunt abordate "în viziunea reconcilierii
dintre economie şi mediul înconjurător pe o nouă cale, care să susţină progresul uman, nu
numai în câteva locuri şi pentru câţiva ani, ci pentru întreaga planetă şi pentru un viitor
îndelungat", ceea ce înseamnă şi realizarea unui set de obiective economice şi sociale, şi care se
referă la asigurarea:
• creşterii economice cu luarea în considerare a conservării şi protejării resurselor naturale;
• cerinţelor esenţiale de muncă, hrană, energie, apă, locuinţe şi asistenţă medicală pentru
oameni;
• unei noi calităţi a proceselor de creştere economică;
• creşterii controlate a populaţiei;
• conservării şi sporirii rezervei de resurse;
• restructurării tehnologice şi menţinerii sub control a posibilelor
riscuri;
• abordării integrate a protecţiei mediului înconjurător, creşterii economice şi necesarului de
energie.
Referindu-se la necesitatea eradicării sărăciei, problemă globală a lumii contemporane,
Raportul Brundtland subliniază că "pentru nevoile esenţiale ale lumii sărace prioritatea ar trebui
să o reprezinte satisfacerea acestora". Cu alte cuvinte, dezvoltarea durabilă trebuie să asigure o
creştere a nivelului de trai al oamenilor, cu accent deosebit asupra prosperităţii lumii sărace,
evitând, în acelaşi timp, costurile asupra viitorului.
Conţinutul dezvoltării durabile se exprimă printr-un ansamblu de dimensiuni (coordonate)
compatibile între ele, prin care se asigură satisfacerea nevoilor prezente, fără a periclita interesele
generaţiilor viitoare.
Economicul alăturat ecologicului influenţează procesul creşterii economice prin afectarea resurselor
naturale şi a biodiversităţii; socialul suprapus ecologicului asigură o utilizare raţională a resurselor
naturale, o conservare a biodiversităţii, un respect faţă de natură, prin cultură şi educaţie.
Ţinând cont de complexitatea şi dificultăţile de realizare practică a dezvoltării durabile,
aceasta poate fi definită prin unitatea în dinamică a următoarelor sectoare: ecologic, economic,
tehnico-tehnologic, social-uman, politic, cultural, legislativ şi spaţial (naţional-statal, regional şi
mondial).
• Sectorul ecologic abordează procesul creşterii economice prin prisma necesităţii prevenirii
dezechilibrelor ecologice, a menţinerii unui echilibru dinamic în cadrul fiecărui ecosistem şi pe
ansamblul biosferei, în condiţiile asigurării compatibilităţii mediului creat de om cu mediul natural.
4
Nici o activitate economică nu poate fi concepută, cu atât mai mult desfăşurată, fără luarea în
considerare a ecologicului, în măsura în care mediul natural contribuie la procesul creşterii
economice. Şi aceasta deoarece, la crearea bunăstării, a bogăţiei contribuie deopotrivă capitalul
creat de om (capitalul fizic), capitalul uman şi capitalul natural.
• Activitatea economică are un rol esenţial în dezvoltarea durabilă, pentru că de acest
sector depinde satisfacerea într-o măsură crescândă a nevoilor umane. Considerată ca principala
formă a activităţii umane, economia asigură, prin intermediul factorului muncă, transferul de
substanţe şi energie din mediul rural, pe care îl foloseşte pentru producerea de bunuri economice
destinate consumului productiv şi neproductiv. Aceste schimburi de substanţă şi energie, la care se
adaugă informaţia şi cunoştinţele, ca surse economice antietropice, se repetă în timp, reluarea
permanentă a acestui circuit constituind suportul vieţii şi dezvoltării pe planeta PĂMÂNT. Pe un
asemenea suport, economia reprezintă un proces de administrare eficientă a unor resurse
economice limitate, cu utilităţi alternative, asigurând astfel lărgirea gamei nevoilor alese şi reţinute
de oameni, care pot fi satisfăcute pe seama celor sacrificate.
• Activitatea tehnico- tehnologică reprezintă factorul deciziv al creşterii economice, care
prin progresul calitativ pe care îl imprimă celorlalţi factori de producţie, contribuie la producerea de
bunuri, fiind de altfel liantul care asigură compatibilitatea dintre coordonatele dezvoltării durabile.
Aparatul tehnic de producţie, care constituie suportul actualului tip de creştere economică, se
bazează pe tehnologii energointensive şi mari consumatoare de resurse neregenerabile. De aceea,
prin caracterul său agresiv, distructiv, actualul mod tehnic de producţie provoacă multiple dereglări
în toate subsistemele activităţii umane, în primul rând în economie şi mediu. In consecinţă, a
devenit o necesitate stringentă înlăturarea şi înlocuirea acestora cu un nou mod tehnic şi tehnologic
de producţie, care prin caracteristicile sale antientropice, neofactoriale să nu mai afecteze natura,
activitatea economică şi condiţiile de viaţă ale oamenilor.
• Activitatea social-umană exprimă legătura indisolubilă dintre procesul creşterii
economice şi finalitatea socială - bunăstarea individului, prosperitatea societăţii omeneşti.
Dezvoltarea durabilă abordează conceptul calităţii vieţii în complexitatea sa, sub aspect economic,
social şi ecologic, promovând ideea echilibrului între creşterea economică, echitatea socială,
eficienţă şi conservarea mediului înconjurător. Drept urmare, prin dezvoltarea durabilă se
promovează un proces integrat de elaborare a deciziilor, atât la nivel global, cât şi regional, naţional
sau local, precum şi distribuirea corectă a costurilor şi beneficiilor dezvoltării între generaţii şi
naţiuni.
• Activitatea politică constituie garantul afirmării democraţiei. Politicul, aflat în
intercondiţionare cu alte activităţi umane, prin intermediul instituţiilor statale, are rolul de organizare,
coordonare şi control al ansamblului acţiunilor sociale ale unei ţări, în funcţie de interesele
partidelor, claselor şi grupurilor sociale aflate la putere. Pentru ţara noastră, aflată în plin proces de
realizare a economiei de piaţă funcţionale şi de afirmare a democraţiei se impune înlăturarea
conflictelor de interese între economic şi politic, reconcilierea dintre aceste două coordonate ale
dezvoltării durabile prin lărgirea cadrului democratic de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor
membrilor societăţii. Mai mult, este necesară recăpătarea încrederii populaţiei în instituţiile publice,
mai ales prin reducerea corupţiei şi abuzurilor, fenomene caracteristice perioadei actuale.
• Activitatea educaţională este mijlocul de care dispune societatea omenească pentru a
răspunde provocărilor viitorului, deoarece progresul depinde din ce în ce mai mult de capacitatea de
cercetare, inovare şi adaptare a noilor generaţii la cerinţele prezente şi viitoare. Importanţa educaţiei
în procesul dezvoltării durabile este consemnată în cadrul Agendei 21, la capitolul "Educaţie, formare
şi conştiinţă publică", fiind un epilog al dezbaterilor de la Conferinţa Mondială ce a avut loc la Rio de
Janeiro (1992), prin care s-a stabilit ca fiecare ţară să-şi realizeze o strategie naţională privind
educaţia mediului. Această problemă a fost reluată după 5 ani, la cea de-a XIX-a Sesiune
extraordinară a Adunării generale a ONU, care a analizat modul de aplicare a Agendei 21. Cu acest
prilej s-a subliniat că este necesar ca sistemele educaţionale să fie finanţate corespunzător, pentru a li se
asigura eficacitatea la toate nivelurile şi de a permite tuturor să-şi dezvolte capacităţile şi aptitudinile
individuale. Accesul la educaţie este condiţia sine qua non a participării active şi creatoare a oamenilor, în
primul rând a tineretului, la viaţa economico-socială şi culturală de la toate nivelurile societăţii. Desigur,
educaţia nu rezolvă în totalitate problemele contemporane cu care se confruntă omenirea, dar în acest

5
domeniu trebuie să se facă eforturi pentru a se crea noi raporturi între membrii societăţii şi de a forma şi
cultiva, responsabilitatea şi respectul faţă de muncă şi protecţia naturii.
În noile condiţii istorice, educaţia nu mai trebuie privită doar prin instrucţia şcolară, limitată doar la
aspectele formale. în vremurile noastre, cunoaşterea progresează în manieră exponenţială, iar nevoia de a
înţelege şi de a găsi şi fundamenta noi soluţii creşte într-un ritm şi mai rapid. De aceea, este dificil de spus
care vor fi principalele necesităţi educaţionale în următorii 5, 10 sau 20 de ani şi cum se vor înscrie ele în
vechile cunoştinţe căpătate în şcoală în noile structuri. De aceea, este necesar ca educaţia să fie extinsă şi la
laturile sale nonformale şi informale, fără a neglija rolul familiei şi al comunităţii locale. Procesul educativ
trebuie realizat pe tot parcursul vieţii, să devină o preocupare constantă pentru doritorii de noi cunoştinţe,
oferindu-le acestora noi posibilităţi, oportunităţi de aplicabilitate a acestora, de valorificare a priceperilor şi
deprinderilor dobândite anterior.
• Activitatea culturală constă în formarea unui înalt orizont de cultură generală, a unui nou mod
de gândire, de comportament al oamenilor în raport cu realităţile economico-sociale dinamice şi cu mediul
natural, dar şi în relaţiile dintre ei, de afirmare a unei noi conştiiţe economice, ecologice şi civice. De fapt,
realizarea în practică a tuturor dimensiunilor dezvoltării durabile nu poate fi concepută fără formarea unui
nou mod de gândire şi de comportament normal al individului, în concordanţă cu constituirea şi
afirmarea noului mod tehnic şi tehnologic de producţie neofactorial. Timpul "ne cere stăruitor - sublinia
biologul Emil Pop - să convertim nostalgia vagă într-o conştiinţă generală, fermă, activă de comunicare cu
structura şi dinamica naturii, a cărei ocrotire nu mai este o problemă a naturaliştilor, ci a omului însuşi.
Societatea civilă, prin latura sa culturală, are misiunea de a determina dezvoltarea capacităţilor umane de a
dobândi principii etice şi de a depăşi frontierele actuale ale cunoaşterii.
• Activitatea legislativă vizează crearea cadrului instituţional şi juridic necesar dezvoltării
durabile şi se referă la toate domeniile activităţii umane. De primă urgenţă pentru ţara noastră este
definitivarea setului de legi ce aparţin acquis-ului comunitar în vederea aderării la U.E., implementarea lor
responsabilă în activitatea economico-socială, precum şi consolidarea instituţiilor comunitare specifice.
Într-o lungă perioadă de timp, existenţa comunităţilor rurale s-a bazat pe abundenţa
resurselor naturale. Dar, marile schimbări tehnologice, politice şi economice, caracteristice secolului
al XX-lea, au dus la profunde transformări în agricultură, care au afectat economia rurală, modul de
viaţă al comunităţilor rurale, raporturile dintre spaţiul rural şi cel urban. în prezent, era informaticii
ameninţă iar "soarta" unor comunităţi rurale, în favoarea noii economii informaţionale.

1.2. STRATEGII DE REALIZARE A DEZVOLTĂRII DURABILE

Viziunea strategiilor privind dezvoltarea durabilă porneşte de la înţelegerea faptului că
economia unei ţări, ca şi a tuturor ţărilor, înseamnă mai mult decât suma părţilor componente, că
modificările produse într-un subsistem sau altul antrenează schimbări de ansamblu profunde, în
virtutea interdependenţei dinamice existente între componentele acestuia.
Pornind de la cei cinci factori, care se influenţează reciproc în procesul dezvoltării - populaţia,
resursele naturale şi mediul înconjurător, producţia agricolă, producţia industrială şi poluarea -
strategia dezvoltării durabile îşi propune să găsească criteriile cele mai adecvate de optimizare a
raportului nevoi-resurse, obiectivele de atins şi mijloacele necesare, pe baza compatibilităţii
reciproce în timp şi spaţiu. Astfel, se pune problema conceperii şi realizării unui mediu economic
care, prin intrările şi ieşirile sale, să fie într-o compatibilitate dinamică cu mediul natural, dar şi cu
nevoile şi interesele, prezente şi viitoare, ale generaţiilor care coexistă şi se succed. în acest context
dezvoltarea durabilă este definită de:
• o dimensiune a interselor prezente şi viitoare ale generaţiilor;
• o dimensiune naţional- statală - compatibilitatea criteriilor de optimizare, atât pe plan
naţional, cât naturală - care presupune că aceasta există numai atâta vreme cât mediul creat de om
este compatibil cu mediul natural:
• o dimensiune social- umană - toate ieşirile din mediul creat de om trebuie să răspundă direct
nevoilor şi la nivel regional sau mondial.
Un alt nivel de abordare al strategiilor de dezvoltare durabilă este prin prisma structurii resurselor
utilizate. Astfel, societăţile omeneşti pot să aleagă să acumuleze capitalul uman (prin educaţie şi introducerea
progresului tehnologic) sau capitalul fizic creat de oameni în schimbul conservării rezervelor minerale sau al
convertirii unei forme de utilizare a terenului în alta. Problema constă în faptul că întreaga productivitate a
capitalului acumulat, incluzându-se impactul nefast asupra sănătăţii umane şi a plăcerii estetice, ca şi asupra
veniturilor, reprezintă mai mult decât compensările obţinute din pierderea survenită ca urmare a deteriorării
capitalului natural. în trecut, beneficiile obţinute din derularea activităţilor omeneşti au fost adesea exagerate,
6
precum şi costurile incumbate de prejudiciile aduse mediului au fost ignorate. Aceste costuri trebuie luate în
considerare de către decidenţi, iar impacturile pe termen scurt şi pe termen lung ale unei astfel de abordări
trebuie evaluate cu grijă. Este evident că realizarea unui astfel de lucru nu este posibilă fără a se ţine seama
de gradul de nesiguranţă şi ireversibilitate asociat anumitor procese ecologice, recunoscându- se faptul că
anumite benefii pentru mediu apar în forme intangibile şi că anumite impacturi asupra acestuia se vor
produce într-o perioadă nedefinită în viitor. Trebuie avut în vedere, de asemenea, şi faptul că nu pot sau nu
trebuie asociate valori monetare tuturor resurselor naturale existente, dar oricum aceste evaluări monetare
trebuie să fie realizate cât se poate de explicit.
Se argumentează adesea că beneficiile rezultate din investiţiile omeneşti sunt temporare, în timp
ce beneficiile obţinute din conservarea mediului durează. Această atitudine se poate compara cu poziţia în
care se utilizează c rată a scontului mai scăzută în cadrul analizării proiectelor de investiţii. Trebuie însă avut
în vedere faptul că, în acest fel, s-ar putea genera mai multe prejudicii pentru mediu (încurajându-se
investiţiile). Răspunsul rezidă în aceea că nu ratele de scont reduse în mod artificial pot fi considerate
benefice, ci numai certitudinea că beneficiile obţinute din dezvoltarea economică sunt reinvestite.
Adoptarea unor politici de dezvoltare economică şi ecologică, luându-se în calcul realizarea unei
comparaţii între beneficii şi costuri pe baza unei atente analize macroeconomice ar putea conduce la
realizarea şi sporirea protecţiei mediului, iar, în timp, la majorarea nivelului general de bunăstare a populaţiei.
în interpretarea sensului în care Raportul Comisiei Brundtland utilizează expresii ca "sustainable
developmenf ("dezvoltare durabilă") şi "enivronmentally responsible developmenf (" dezvoltare care
ţine cont de aspectele ecologice, dezvoltare respectuoasă faţă de mediu"), trebuie pornit de la definiţia
dezvoltării durabile în sens restrâns.
În decursul ultimilor ani, obiectivul afirmat al politicilor de protecţie a mediului a fost cel de
realizare practică a unei dezvoltări durabile. Conceptul de dezvoltare durabilă a fost unanim acceptat
drept scop final al acestor politici, încă de la publicarea raportului Comisiei Mondiale asupra Mediului şi
Dezvoltării, în anul 1987.
Printre elementele esenţiale care trebuie luate în considerare pentru realizarea dezvoltării durabile se
enumera:
• caracteristica din ce în ce mai internaţională, chiar globală, a problemelor mediului. Din
acest punct de vedere se remarcă faptul că persoanele în drept de a lua decizii, atât la nivel local, cât şi
naţional, nu mai pot ignora impactul deciziilor luate asupra colectivităţilor, în sensul cel mai larg al termenului.
Dacă, de exemplu, o ţară îşi accelerează creşterea economică utilizând politici de creştere care pot amplifica
poluarea şi diminuarea resurselor naturale, într-o regiune anume, riscă nu numai să prejudicieze
perspectivele de creştere economică în alte regiuni, ci chiar să vadă propria sa creştere economică
prejudiciată pe termen lung, ca urmare a interdependenţelor dintre sistemele ecologice şi economice;
• perspectivele, pe termen lung, privind consecinţele diminuării resurselor naturale şi ale
accentuării poluării pentru generaţiile viitoare. Astfel, trebuie avută în vedere nu numai capacitatea
indivizilor şi a naţiunilor de a împărţi binefacerile creşterii economice şi avantajele aduse de resursele
naturale în epoca actuală, dar şi ceea ce va fi lăsat drept moştenire generaţiilor viitoare;
• obligaţia de a menţine sau de a spori această moştenire reprezintă un element-cheie al
dezvoltării durabile;
• bunăstarea generală depinde nu numai de ritmul creşterii economice, dar şi de calitatea
acesteia;
• distincţia dintre diversele forme de capital, care contribuie la crearea bunăstării şi care
constituie moştenirea generaţiilor viitoare. Din acest punct de vedere, trebuie să facem distincţie între
"capitalul creat de om" şi "capitalul uman", inclusiv calificarea şi nivelul de instruire al resurselor de
muncă, aceste două forme de capital fiind de multă vreme recunoscute drept elemente esenţiale în
satisfacerea nevoilor prezente şi viitoare. în acelaşi timp, se poate considera că există un "capital naturat',
care presupune menţinerea stocurilor de resurse naturale şi limitarea poluării. Este deci indispensabil să se
evite diminuarea capitalului natural, în cadrul dezvoltării durabile, prin practicarea unor politici care vizează
concomitent o bună gestiune a resurselor naturale şi controlul poluării;
• posibilitatea de a realiza o substituire între diversele forme de capital, ceea ce înseamnă că
trebuie să ne aşteptăm la o anumită posibilitate de substituire între stocurile de capital natural, pe de o parte,
şi capitalul acumulat de om, pe de altă parte.
Prin adoptarea obiectivului de dezvoltare durabilă este în curs de a fi modificată strategia de
ansamblu faţă de politicile de protecţie a mediului. Accentul se pune pe luarea în considerare a tuturor
dimensiunilor legate de problemele protecţiei mediului, ca de exemplu:
• controlul poluării, gestiunea resurselor şi consideraţiile mai largi privind calitatea vieţii;

7
 • crearea cadrului instituţional eficace pentru formularea şi punerea în aplicare a politicilor
de protecţie a mediului;
• promovarea progresului tehnologic în favoarea unei creşteri economice "ecologizate";
• o mai largă utilizare a instrumentelor economice, care reflectă cu mai multă precizie
realităţile relative în scopul furnizării semnalelor de piaţă privind protecţia mediului;
• nevoia de a face ca instrumentele de reglementare să devină mai eficiente şi mai puţin
costisitoare;
• modificarea tendinţelor de producţie şi consum în scopul menţinerii stocului de resurse
rare şi a diminuării poluării;
• o mai mare utilizare a strategiilor anticipative în formularea şi aplicarea politicilor de
protecţie a mediului;
• dezvoltarea unor strategii integrate, atât în sectorul protecţiei mediului, cât şi între acest
sector şi alte sectoare ale economiei;
• o analiză mai detaliată a legăturilor care există între mediu şi economie, ca şi o
modalitate de a elabora indicatori de protecţie a mediului pentru a măsura tendinţa şi progresele
înregistrate în domeniul protecţiei mediului.
Realizarea practică a unei dezvoltări economice durabile presupune o perioadă de tranziţie, în
care atât clasa politică conducătoare, cât şi populaţia să-şi reevalueze obiectivele şi aspiraţiile, să-şi
redefinească etaloanele privind reuşita socială şi să-şi adapteze munca şi folosirea timpului liber la
un nou set de valori şi principii, care să aibă drept obiectiv prosperitatea şi protecţia generaţiilor
viitoare.
În fond, este necesară găsirea unui mod de dezvoltare care să împace interesele economice
cu cele sociale şi de mediu. în acest sens, se pleacă de la formalizare şi apoi se trece la acţiune,
stimulată prin reglementări naţionale, regionale şi internaţionale.

Gestiunea
productiei
si serviciilor

Gestiunea
Inchiriere modificarii
Concesion Analiza
are proiectelor
Controlul Planuri de
poluarii infrastructu
Dezvoltare ra
Cercetare si proiectare
a
tehnologic
aluaresi
a costuri
Politica de
productie
Deseuri
Calitatea aerului şi a apei

Pastrarea calitatii solului

Securitatea şi eficienţa

electrică

Conservarea naturii

Valorificarea deseurilor

Sanatatea si siguranta

produsului

Fig. 1.1. - Componentele strategice ale dezvoltării durabile

(după Rojanschi şi colab., 1997)

Misiunea U.N.E.P.-ului constă în promovarea, în colaborare cu alte organizaţii ale Naţiunilor

Unite şi instituţii internaţionale şi naţionale de dezvoltare şi cercetare, a dezvoltării ulterioare şi
8
aplicarea analizelor integrate, ecologice şi economice, a politicilor instrumentelor, pentru a spori
cooperarea economică şi ecologică internaţională, pentru un management mai bun şi o dezvoltare
de durată.
O gestionare ecologică a resurselor trebuie să fie prioritară la nivelul fiecărui stat.
Principiile directoare ale gestionării ecologice a resurselor regenerabile sunt:
• echitate între generaţii - să utilizeze azi fără a reduce resursele şi opţiunile generaţiilor
viitoare;
• adoptarea unei politici anticipative în utilizarea resurselor;
• limitarea utilizării resurselor naturale în funcţie de capacitatea mediului în folosirea
resurselor de apă şi apoi reintegrarea reziduurilor lichide;
• creşterea bunăstării umane mai mult sub aspect calitativ decât cantitativ;
• estimarea valorilor mediului ambiant şi a resurselor naturale în scopul acoperirii tuturor
costurilor necesare menţinerii echilibrului ecologic;
• rezolvări de perspectivă ale problemelor ambientale, în primul rând, cele globale şi apoi
cele regionale şi naţionale;
• utilizarea eficientă a resurselor de către toate societăţile;
• participarea activă a populaţiei la politică şi desfăşurarea procesului de trecere la o
societate durabilă din punct de vedere ecologic.
Direcţiile principale în care trebuie acumulate cunoştinţele necesare realizării unui mediu durabil arfi:
• cauzele ecologice şi consecinţele schimbării chimismului atmosferei, solului, apelor dulci
şi marine;
• consecinţele ecologice ale schimbării folosinţei terenurilor şi
apelor;
• inventarul biologic;
• indicatori ai răspunsurilor ecologice la stres;
• refacerea sistemelor ecologice;
• dezvoltarea şi aplicarea teoriei ecologice la gospodărirea sistemelor ecologice;
• specii introduse, boli şi patogeni;
• ecologia răspândirii bolilor;
• procese ecologice şi populaţiile umane.
În domeniul educaţiei preocupările trebuie să aibă în vedere:
• publicarea de articole şi cărţi care să explice publicului larg în termeni facili, domeniile
ecologiei şi cum poate aceasta contribui la soluţionarea problemelor celor mai importante;
• să asiste autorităţile şcolare la toate nivelele de educaţie în scopul creării unor programe
de învăţământ orientate ecologic în mod convenabil;
• să contribuie la desfăşurarea unor cursuri postuniversitare interdisciplinare pentru:
ingineri, economişti şi oameni de afaceri;
• să stimuleze apariţia de noi domenii în cercetarea ecologică,
iar aceasta să includă nu numai ştiinţele naturale ci şi pe cele sociale.
Pe fondul unor elemente comune, strategia dezvoltării durabile devine operaţională prin politici
naţionale adecvate, capabile să realizeze compatibilitatea sistemelor care se intercondiţionează în timp şi
spaţiu, colaborarea şi cooperarea cu caracter regional sau internaţional.

2. AGRICULTURA Şl MEDIUL
Mediul se constituie şi funcţionează ca un sistem unitar la nivel planetar, iar agricultura
mondială este legată de mediul global. Agricultura globală, mondială, acţionează într-un spaţiu în
care ea însăşi formează acest mediu caracteristic, care exercită influenţe decisive asupra mediului
general.
Cei care proiectează sau gospodăresc mediul într-un spaţiu oarecare, trebuie să folosească
acele tehnici sau tehnologii care să îndeplinească funcţii utile pentru om, dar care să nu contravină
intereselor mediului, resurselor sale, factorilor săi, echilibrelor sale. Este clar că interesele mediului
într-un spaţiu limitat sunt interesele întregii societăţi umane actuale, dar şi cele ale viitorimii.

9
 Calitatea vieţii oamenilor depinde şi de calitatea mediului, nu numai de produsele alimentare.
Se impune, deci, gestionarea cât mai rapidă a conflictului între mediu şi dezvoltare, întrucât
reducerea cantitativă a resurselor, deteriorarea calitativă a acestora, proasta calitate a mediului, nu
permit dezvoltarea şi, cu atât mai puţin, o dezvoltare durabilă şi sustenabilă.
Pentru agricultură, mediul natural reprezintă unul din factorii de producţie indispensabili, motiv
pentru care acesta trebuie să fie foarte bine protejat, deoarece agricultorul depinde de plante şi
animale.
Între agricultură şi mediul înconjurător au existat, mult timp, legături armonioase. în primele
faze societatea umană s-a dezvoltat după modelul unui ecosistem natural, în cadrul unei economii
naturale de tip agrar. Ulterior, însă, pentru a-şi asigura hrana, omul a impus o modificare
substanţială a structurii bazei energetice, astfel încât resursele reînnoibile au fost înlocuite cu cele
nereînnoibile.
Agricultura a devenit intensivă, s-a accentuat specializarea fermelor şi a regiunilor. Prin înlocuirea
omului şi animalelor cu energia combustibililor fosili, prin sporirea capacităţii productive a solului,
prin mărirea randamentului culturilor, ca urmare a folosirii îngrăşămintelor şi a pesticidelor, s-au
mărit substanţial producţiile, dar, în acelaşi timp, nu a mai fost posibil să se păstreze armonia între
agricultură şi mediul natural.
Intensivizarea agriculturii a avut un impact mare asupra mediului înconjurător, astfel încât au
apărut diverse probleme:
• utilizarea substanţelor chimice a condus la poluarea mediului înconjurător, care este
dăunătoare florei şi faunei şi prezintă pericol pentru sănătatea omului;
• creşterea animalelor în sistem industrial a determinat poluarea aerului, ca urmare a emisiei de
amoniac;
• s-a intensificat eroziunea fizică şi chimică a solurilor;
• dezvoltarea necondiţionată conduce la deteriorarea mediului natural şi sănătăţii omului, punând în
pericol existenţa acestuia. Sănătatea este afectată negativ prin reziduurile pesticidelor şi îngrăşămintelor
chimice, metalelor grele, aditivilor din alimentaţia animalelor, prin alte substanţe poluante prezente în sol,
apă, în întregul lanţ alimentar;
• contaminarea apelor de suprafaţă şi subterane cu nitraţi şi fosfaţi, care poate conduce la
îmbolnăvirea populaţiilor locale, la scăderea resurselor de apă, la creşterea costului aprovizionării cu apă;
• datorită stropirii culturilor şi împrăştierii pe câmp a dejecţiilor lichide şi semilichide are loc poluarea
atmosferei, ce afectează sănătatea omului;
• eroziunea, tasarea şi poluarea solului determină diminuarea producţiei culturilor agricole şi
degradarea calităţii resurselor de apă; ca urmare a concentrării fermelor are loc degradarea peisajului şi a
habitatului speciilor sălbatice. Acelaşi efect îl are şi dezvoltarea monoculturilor, desfiinţarea gardurilor vii şi a
teraselor, drenarea solurilor umede.
Agricultura ar trebui să contribuie la protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, dar practicarea unor
sisteme de agricultură neraţionale a condus la deteriorarea mediului natural.
În ceea ce priveşte factorii de limitare a calităţii solului, s-a stabilit că solul compactat datorită cultivării
inadecvate ocupă circa 44 % din totalul terenului agricol, iar eroziunea apei a afectat 43 % din suprafaţa
agricolă a ţării.
Un impact major asupra eroziunii solului îl are modul de efectuare a lucrării de bază a solului - aratul,
şi anume:
• aratul cu pluguri grele şi la aceeaşi adâncime câţiva ani consecutivi. Se crează astfel un strat de
pământ care împiedică circulaţia normală a apei în sol şi creşterea rădăcinilor;
• efectuarea lucrării de arat pe terenuri înclinate;
• aratul cu pluguri grele pentru plantarea viţei de vie, în care caz se poate inversa profilul solului.
Stratul superior este coborât cu 1 m prin răsturnarea brazdei, în timp ce stratul inferior sau chiar roca este
adus la suprafaţă. în felul acesta solul este puternic erodat sau chiar eliminat.
Pentru a preveni eroziunea solului este necesar să se utilizeze tehnologii corespunzătoare,
perfecţionate, în lucrările solului, concomitent cu efectuarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare.
Succesul armonizării dezvoltării agriculturii şi mediului înconjurător se poate realiza numai printr-o
abordare sistemică din punct de vedere politic, social, economic şi ecologic, în care cercetarea ştiinţifică
trebuie să-şi aducă o contribuţie însemnată.
Agricultura, în decursul timpului, a cunoscut creşteri cantitative spectaculoase, o dată cu mărirea
gradului de mecanizare, de chimizare şi

10
de asigurare cu apă a culturilor agricole. Ca urmare a aplicării acestor tehnologii şi prin folosirea unor soiuri
performante, productivitatea terenurilor agricole a crescut de 2 ... 7 ori.
Reversul progresului, însă, nu a întârziat să apară, solul a început să-şi piardă din capacităţile sale.

3. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ A AGRICULTURII (DDA)

În ultimul timp oamenii au început să-şi dea seama că mediul înconjurător este într-o continuă
degradare.
Recunoaşterea faptului că degradarea mediului înconjurător este dependentă de bunăstarea omenirii,
de creşterea economică, a început o dată cu Conferinţa asupra mediului de la Stockholm din 1972. S-a
înfiinţat Comisia Mondială asupra Mediului şi Dezvoltării de pe lângă O.N.U., care până în 1987 a identificat
peste 60 de definiţii ale conceptului de dezvoltare durabilă.
Dezvoltarea durabilă trebuie să întrunească, în mod armonios, cele trei dimensiuni de bază: economică,
socială şi ecologică.
Conceptul de dezvoltare durabilă nu trebuie să aibă în vedere stoparea creşterii economice, aşa cum se
preconiza în primul raport al Clubului de la Roma, dar nici să absolutizeze rolul mediului, aşa cum fac
asociaţiile şi partidele ecologiste.
Este clar că agricultura durabilă reprezintă un sistem de tehnologii şi practici menite nu doar să
asigure o producţie satisfăcătoare, dar să realizeze şi obiectivele ecologice.
Cu toate acestea, agricultura durabilă nu poate fi pur ecologică, întrucât aceasta trebuie să
folosească din plin, dar judicios, realizările chimiei şi biologiei, pentru a mări producţia la hectar a culturilor.
Se impune, astfel, folosirea îngrăşămintelor şi a celorlalte substanţe chimice, deoarece unul din principalele
obiective ale agriculturii durabile este asigurarea securităţii alimentare. Substanţele chimice aplicate
contribuie la sporirea recoltei cu circa 40 %, lucru foarte important pentru asigurarea populaţiei cu alimente.
În acelaşi timp un obiectiv la fel de important al agriculturii durabile îl reprezintă protecţia mediului,
astfel încât acesta să devină un ecosistem mai puţin poluant şi energofag, să înlăture neajunsurile agriculturii
de tip industrial.
În conduzie, principalele obiective pe care trebuie să le îndeplinească agricultura durabilă sunt:
• asigurarea securităţii alimentare, prin satisfacerea nevoilor umane de alimer şi fibre;
• conservarea calităţii mediului şi a resurselor naturale de care depinde agricuit
• folosirea mai eficientă a resurselor reînnoibile şi nereînnoibile;
• cereşterea viabilităţii activităţilor agricole şi îmbunătăţirea calităţii vieţii membrilor societăţii;
• participarea largă, cu putere de decizie, a populaţiei.
Trecerea spre agricultura durabilă trebuie să aibă în vedere cerinţa
de menţinere a unui sector agricol competitiv, eficient din punct de vedere economic, care să satisfacă
preferinţele fluctuante ale consumatorilor, să conducă la dezvoltarea comerţului produselor agricole,
concomitent cu conservarea mediului natural şi a bazei de resurse.

3.1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ A EXPLOATATIILOR

AGRICOLE
În România, ţară cu economie de tranziţie, problemele legate de dezvoltarea durabilă a
exploataţiilor agricole sunt, în primul rând, cele legate de sărăcie şi lipsa tehnologiilor productive şi
mai puţin cele privind tehnologiile poluante şi nivelurile ridicate de consum întâlnite în ţările
dezvoltate.
Legea fondului funciar, prin fărâmiţarea excesivă a suprafeţelor agricole, nu permite
aplicarea tehnologiilor cât mai eficient. în consecinţă s-a dezvoltat excesiv producţia de cereale în
sistem extensiv şi mai puţin cea de leguminoase pentru boabe, ceea ce conduce la degradarea
mediului natural.
Un model durabil al culturilor agricole practicate trebuie să respecte mai multe cerinţe:
• se vor cultiva plantele care se pretează la solul folosit;
• plantele cultivate să corespundă condiţiilor climatice: temperatură, precipitaţii etc;
• se va folosi o rotaţie adecvată a culturilor, astfel ca planta premergătoare să favorizeze
dezvoltarea culturii ce urmează.
Prin respectarea acestor cerinţe se va mări producţia culturilor, folosind cât mai eficient
condiţiile naturale, astfel încât vor putea fi utilizate cantităţi mici de îngrăşăminte chimice şi cantităţi
mari de îngrăşăminte naturale.

11
 Pentru implementarea agriculturii durabile în exploataţiile agricole din ţara noastră sunt
necesare încă vaste cercetări. Totuşi, dispunem încă de acum de multiple tehnici caracteristice
agriculturii durabile, cum ar fi:
• efectuarea lucrărilor solului pe direcţia curbelor de nivel, folosirea benzilor înierbate,
terasarea, înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie;
• folosirea rotaţiei culturilor, care conduce la combaterea bolilor, dăunătorilor, buruienilor,
determină fixarea în sol a azotului din atmosferă, reduce eroziunea solului;
• utilizarea unor metode de combatere integrată a bolilor şi dăunătorilor, extinzând tehnici
fizice, chimice, dar mai ales biologice: combaterea biologică, bacterizarea plantelor, micorizarea
rădăcinilor etc;
• folosirea de soiuri şi hibrizi noi de plante, rezistente la boli şi dăunători.
În afară de măsurile prezentate anterior, realizarea unei exploataţii agricole durabile reclamă
îndeplinirea cerinţelor:
• creşterea dimensiunii exploataţiilor agricole;
• folosirea îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor în cantităţi raţionale;
• acordarea unor facilităţi financiare pentru agricultori, în vederea procurării utilajelor
agricole, a soiurilor şi hibrizilor performante, a
îngrăşămintelor chimice etc;
• informarea şi perfecţionarea agricultorilor, astfel ca aceştia să fie la curent cu tehnologiile
avansate, cu starea agriculturii din punct de vedere economic şi ecologic.
Exploataţiile agricole durabile sunt considerate cele care:
• utilizează tehnici performante, care asigură integritatea ecologică faţă de mediul natural şi
consumatori;
• asigură concordanţa între plantele cultivate şi condiţiile de sol şi climă;
• respectă relaţia între oferta de produse şi cerere;
• au dimensiuni ce corespund cu specializarea lor şi cu tehnologiile aplicate;
• păstrează biodiversitatea, frumuseţea peisajului etc;
• sunt profitabile pentru producători pe termen lung şi sunt eficiente din punct de vedere
economic, adică asigură securitatea alimentară şi, totodată, venituri corespunzătoare fermierilor.

3.2. RESURSELE TEHNICO- MATERIALE NECESARE PENTRU

ASIGURAREA DEZVOLTĂRII DURABILE A EXPLOATATIILOR AGRICOLE
Resursele tehnico-materiale din agricultură au un rol foarte important din punct de vedere
economic şi social. Acestea au uşurat foarte mult munca şi, datorită creşterii productivităţii muncii,
au ieftinit produsele agricole.
Parcul de tractoare şi maşini agricole utilizat de agricultori a crescut continuu în perioada
1989 - 1999. Totuşi, agricultura are un grad redus de mecanizare, întrucât revin 57 ha teren arabil
pe un tractor, calculat la tractoarele care lucrează efectiv în câmp, în timp ce în unele ţări europene
încărcătura în hectare teren arabil pe un tractor fizic variază de la 4,6 în Austria la 42,4 în Turcia.
Nivelul de dotare existent în prezent în agricultură nu asigură efectuarea lucrările agricole în
perioadele optime. Această deficienţă este accentuată de uzura fizică şi morală a utilajelor agricole
existente.
Dotarea exploataţiilor agricole cu utilaje este necorespunzătoare. Doar 4 % din proprietarii
agricoli dispun de energie mecanică proprie, în timp ce peste 36 % efectuează lucrările cu animale.
Restul proprietarilor agricoli, adică 60 % din total, se bazează pe munca manuală.
Este clar că în România se va putea practica o agricultură durabilă numai după asigurarea
unui necesar optim de tractoare şi maşini agricole.
Folosirea îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor constituie un alt factor important în
realizarea unei agriculturi durabile. Cultivarea plantelor fără administrarea de doze optime de
îngrăşăminte şi pesticide, conduce la obţinerea unor producţii mici, cu produse de calitate inferioară
datorită poluării verzi.
Până la revoluţie, în agricultură se foloseau 1200 - 1300 mii tone de substanţă activă îngrăşăminte
chimice. După revoluţie, cantităţile utilizate au scăzut foarte mult, ajungând la numai 300 - 600 mii tone
substanţă activă.
12
 Totodată, recoltele realizate după 1990, pe lângă faptul că sunt scăzute (la aceasta contribuind şi
utilizarea îngrăşămintelor în cantităţi foarte mici), s-au obţinut pe seama fertilităţii naturale a solului. Ca
urmare, acesta îşi reduce considerabil potenţialul.
În România, s-a redus substanţial surplusul de azotat din sol, datorită utilizării în cantităţi tot mai mici
a îngrăşămintelor organice, ca urmare a descreşterii bruşte a efectivelor de animale.

3.3. EFECTELE ECONOMICE, SOCIALE Şl ECOLOGICE ALE

IMPLEMENTĂRII CONCEPTULUI DE AGRICULTURĂ DURABILĂ ÎN
EXPLOATAŢII LE AGRICOLE
În protecţia mediului ambiant şi în asigurarea securităţii alimentare a populaţiei, agricultorul poartă o
mare responsabilitate. Dar gestionarea economică predominant intensivă a agriculturii convenţionale nu
poate fi adecvată acestei responsabilităţi.
Agricultura intensivă produce pagube care nu sunt reflectate în preţurile produselor agricole. Aceste
pagube sunt potenţate de natură, fiind suportate şi plătite de societate (spre exemplu, dezinfectarea apelor
freatice, pentru aprovizionarea cu apă potabilă, implică costuri ridicate).
Efectele economice, sociale şi ecologice ale implementării conceptului de agricultură durabilă în
exploataţiile agricole sunt multiple. Prezentăm în continuare principalele efecte:
• la nivel macroeconomic, prin practicarea unei agriculturi durabile se asigură securitatea
alimentară a populaţiei. în România se impune utilizarea tuturor terenurilor agricole şi folosirea unor
tehnologii de cultivare adecvate, în strictă concordanţă cu cerinţele agriculturii durabile;
• un alt efect, deosebit de important, îl reprezintă asigurarea sănătăţii oamenilor. O dată cu
reducerea cantităţilor de îngrăşăminte chimice şi produse fitosanitare aplicate prin practicarea agriculturii
durabile, aceste substanţe se găsesc în produsele agricole într-un procent ce nu afectează sănătatea
oamenilor;
• prin practicarea agriculturii durabile vor creşte veniturile agricultorilor şi, prin aceasta, se va
îmbunătăţi calitatea vieţii lor;
• ca urmare a controlului strict al folosirii îngrăşămintelor chimice şi pesticidelor, va creşte calitatea
produselor agricole;
• prin practicarea unei agriculturi durabile se vor mări investiţiile şi sprijinul acordat de stat. Ca
urmare, va creşte numărul de locuri de muncă şi numărul de tineri în mediul rural;
• se vor reduce costurile de producţie prin folosirea unor tehnologii performante;
• se va îmbunătăţi prelucrarea produselor agricole, ceea ce va conduce la creşterea valorii adăugate
pe produs;
• va avea loc dezvoltarea aptitudinilor şi capacităţilor profesionale ale producătorilor agricoli şi altor
persoane ocupate în sectorul agricol;
• prin practicarea unor tehnici de producţie adecvate se va proteja mediul şi se vor obţine produse de
calitate, la standarde europene. Ca urmare a folosirii unor practici agricole corecte se va reduce poluarea;
• ca efect al aplicării unei agriculturi durabile se va dezvolta şi îmbunătăţi infrastructura.
Este necesar, însă, ca populaţia să fie bine informată, pentru a participa la cheltuielile inerente ce rezultă din
aplicarea unei agriculturi durabile, cheltuieli care se vor regăsi în preţurile produselor agricole şi alimentare.
Trebuie cunoscut faptul că dacă agricultorii vor produce durabil şi ecologic, vor obţine o producţie mai
mică. Ca urmare, ei trebuie să-şi recupereze cheltuielile şi producţia nerealizată prin preţul produselor. Se
pune, însă, întrebarea dacă românii vor putea suporta aceste preţuri mai mari.
Sigur că dacă se va practica agricultura durabilă se vor îndeplini două cerinţe macroeconomice importante:
se vor asigura atât sănătatea mediului cât şi cea a populaţiei.
În vederea aprecierii nivelului dezvoltării durabile au fost stabiliţi indicatorii dezvoltării durabile.
Pentru aspectele sociale ale dezvoltării durabile s-au stabilit indicatorii:
• combaterea sărăciei;
• dinamica educaţiei (învăţământului), conştientizării publice şi pregătirii;
• protejarea şi promovarea sănătăţii umane;
• promovarea dezvoltării aşezărilor umane durabile;
în cazul aspectelor economice ale dezvoltării durabile au fost stabiliţi indicatorii:
• cooperarea internaţională în vederea accelerării dezvoltării durabile în fiecare ţară;
• schimbarea tendinţelor privind consumul;
• resurse şi mecanismele financiare;
• transferul tehnologiilor ecologice.
13
 La aspectele de mediu ale dezvoltării durabile au fost stabiliţi mai mulţi indicatori:
• protecţia calităţii resurselor de apă dulce;
• conservarea resurselor de sol;
• dezvoltarea montană durabilă;

• promovarea agriculturii durabile şi a dezvoltării rurale;

• protecţia atmosferei.

4. ASPECTE PRIVIND STRATEGIA DEZVOLTĂRII DURABILE A AGRICULTURII ÎN CONTEXTUL

ROMÂNIEI
Trecerea de la agricultura convenţională, prin agricultura alternativă, la agricultura durabilă.
Agricultura convenţională, practicată în prezent, cu toate contribuţiile ei la progresul social, a adus şi
daune mari resurselor de sol şi mediului înconjurător. Astfel, numai pierderile efective de sol, cauzate de
agricultura neraţională, se estimează, pe plan mondial, la 5 - 7 milioane hectare pe an de terenuri cu soluri
productive.
Unele ţări, deşi au reuşit să crească producţia la hectar, cu investiţii şi eforturi mari, după o perioadă
de timp s-au confruntat şi se confruntă cu grave probleme privind deteriorarea calităţii solului, ajungându-se,
uneori, chiar până la distrugerea totală a solului.
Pe plan mondial s-a recunoscut faptul că productivitatea acestei "agriculturi convenţionale" este
sortită eşecului, determinând dezechilibre ecologice şi implicaţii economice şi sociale nedorite.
Ţinând seama de neajunsurile agriculturii convenţionale, a apărut necesitatea de a se trece
la alte sisteme de agricultură, la agricultura alternativă, cu varietăţile acesteia: agricultură biologică,
ecologică, regenerativă, naturală, biodinamică, cu investiţii mici, cu resurse reduse, agroecologică
etc. Aceste sisteme au în vedere metode şi tehnologii de agricultură ce utilizează cantităţi reduse de
produse chimice, folosesc economic resursele şi energia (în special combustibilii fosili), extind
proporţia forţei umane în procesul de producţie.
În cadrul agriculturii alternative se promovează în mod deosebit protecţia, ameliorarea şi
valorificarea resurselor de sol şi apă, utilizarea integrată a îngrăşămintelor, reciclarea deşeurilor şi
reziduurilor.
După experimentări şi perfecţionări, în ţările dezvoltate economic, s-a ajuns la necesitatea
trecerii la agricultura durabilă. Aceasta este singura capabilă să rezolve cerinţele fundamentale:
securitatea alimentară, locuri de muncă şi producere de venit pentru agricultori, protecţia şi
ameliorarea resurselor, participarea largă, cu putere de decizie, a populaţiei. în esenţă, agricultura
durabilă trebuie să întrunească, în mod armonios, cele trei dimensiuni esenţiale: economică, socială
şi ecologică. Scopul agriculturii alternative este de a asigura condiţiile pentru realizarea agriculturii
durabile.
Majoritatea definiţiilor date agriculturii durabile iau în considerare productivitatea,
rentabilitatea, protecţia şi ameliorarea resurselor şi mediului înconjurător, sănătatea omului şi a
celorlalte organisme vii. Agricultura durabilă reprezintă un sistem integrat de practici, aplicate în
producţia vegetală şi animală, care, pe termen lung, asigură satsfacerea cerinţelor umane de
alimente şi alte produse, îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a bazei de resurse naturale,
utilizarea cu maximă eficienţă ecologică şi economică a resurselor nereînnoibile, combaterea
biologică naturală, îmbunătăţirea calităţii vieţii agricultorilor şi întregii populaţii umane.
Guvernele au devenit mai conştiente de potenţialul tehnologiilor, de fragilitatea mediului
înconjurător şi de capacitatea omului de a-l deteriora. Din aceste motive, problema agriculturii
durabile a devenit o prioritate de prim rang în toate ţările lumii.
În mod sintetic se poate spune că agricultura durabilă presupune satisfacerea cerinţelor
actuale ale populaţiei, fără compromiterea capacităţii generaţiilor viitoare de a răspunde propriilor lor
cerinţe.
Deşi pentru conceptul de agricultură durabilă s-au propus numeroase definiţii, toate acestea
includ ameliorarea calităţii mediului şi a bazei de resurse de care depinde, satisfacerea cerinţelor
umane fundamentale de alimente şi textile, viabilitatea economică şi ameliorarea vieţii agricultorilor,
a tuturor membrilor societăţii.
Conceptul agriculturii durabile în România
O agricultură durabilă trebuie să respecte mai multe cerinţe:

14
 • să protejeze mediul şi resursele naturale, cu meţinerea potenţialului de producţie viitoare,
să asigure practicile agricole raţionale;
• să asigure rentabilitatea pentru agricultori şi să fie practicabilă pe termen lung;
• să producă alimente suficiente şi de calitate pentru populaţie;
• să fie echitabilă social şi uman.
Este necesar ca la definiţia propriu-zisă a conceptului de agricultură durabilă şi la stabilirea
strategiilor de promovare a acesteia să se ţină seama de contextul societăţii în care există,
deoarece acest sistem se bazează, în principal, pe sistemele de valori ale instituţiilor sociale,
economice, politice, religioase şi altor instituţii. Conceptul de agricultură durabilă depinde de scara
de lucru, variind de la o singură parcelă a exploataţiei agricole la întreaga exploataţie, de la un
ecosistem la un bazin hidrografic, o ţară, un continent sau întregul glob terestru.
Ţinând seama de circumstanţele specifice, actuale ale României, implementarea conceptului
de agricultură durabilă trebuie să asigure:
• cadrul exploataţional în agricultură, care să elimine daunele ecologice datorate aplicării
incorecte a legii fondului funciar nr.18/1991;
• relansarea şi sporirea producţiei agricole;
• formarea de producători agricoli de înaltă performanţă, competitivi pe plan internaţional;
• venituri pentru agricultori la nivelul celor obţinute în alte sectoare ale economiei;
• protecţia şi ameliorarea bazei de resurse naturale, în primul rând a solului, apei şi a
biodiversităţii;
• dezvoltarea unei agriculturi în armonie cu natura, favorizând habitatele pentru flora şi
fauna naturale;
• condiţii favorabile pentru integrarea în comunitatea ţărilor mari producătoare şi
exportatoare de produse agricole;
• îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei rurale, prin asigurarea securităţii economice, a
celei alimentare, a securităţii sanitare, a securităţii mediului, a securităţii personale, a securităţii
comunităţii, a celei culturale;
• organizarea şi dezvoltarea pieţelor de bunuri şi servicii pentru agricultură şi alimentaţie;
• organizarea şi dezvoltarea pieţelor financiar-bancare, în vederea formării şi creşterii
capitalurilor exploataţiilor agricole.

4.1. MĂSURI LA NIVEL NAŢIONAL ŞI LOCAL PENTRU PROMOVAREA

AGRICULTURII DURABILE ÎN ROMÂNIA
Principalele obiective ale politicii agrare a României, în concordanţă cu politica agrară a
Uniunii Europene, sunt:
• asigurarea produselor agroalimentare necesare populaţiei;
• creşterea productivităţii prin introducerea progresului tehnic, prin utilizarea mai eficientă a
factorilor de producţie, în primul rând a forţei de muncă;
• asigurarea unor preţuri stimulative pentru producători şi accesibile pentru consumatori;
• stabilizarea pieţelor agricole;
• promovarea comerţului exterior cu produse agroalimentare în Piaţa Unică Europeană, dar
şi pe alte pieţe;
• îmbunătăţirea nivelului de trai al agricultorilor;
• asigurarea armoniei dezvoltării agriculturii cu mediul înconjurător.
Prin specificul său, trecerea la agricultura durabilă este un proces extrem de complex.
Trebuie menţionat faptul că ţările dezvoltate economic au ajuns la un asemenea model după mai
multe decenii de experimentări şi perfecţionări.
În vederea implementării agriculturii durabile în România mai sunt necesare şi alte măsuri:
• să se reglementeze juridic baza de resurse a agriculturii durabile, în special a terenurilor
agricole de calitate superioară, astfel încât pentru menţinerea lor în scopuri agricole, statul să aloce
fonduri financiare substanţiale. în acest fel s-ar evita trecerea acestor terenuri în folosinţe neagricole
fără nici un discernământ ştiinţific;

15
 • să se ia măsuri pentru integrarea producţiei vegetale cu cea animală şi alte activităţi din
amonte şi aval de agricultură;
• să se asigure compensarea cheltuielilor făcute de agricultori pentru obţinerea produselor
agricole cerute de societate.
Agricultura durabilă poate fi caracterizată prin:
• relaţie directă între producţia vegetală şi cea animalieră, cât şi asigurarea unui mediu sănătos;
• oameni pricepuţi, care învaţă continuu;
• raporturi armonioase între agricultură şi principalele resurse naturale (sol, apă, floră, faună), pe
care le utilizează raţional, le ameliorează, le conservă pentru viitoarele generaţii;
• relaţie permanentă între agricultură, pe de o parte, şi mediul înconjurător şi societatea, pe de altă
parte.
Sustenabilitatea şi dezvoltarea durabilă nu constituie o invenţie nouă, dar pentru realizarea acestora trebuie
luate măsuri concrete.
După datele FAO, dintre elementele de tehnologie agricolă influenţa cea mai importantă asupra
sporului de recoltă revine fertilizării (43 %), folosirii pesticidelor (18 %) şi lucrărilor solului (15 %).
Dinamismul şi diversitatea sistemului agricol . Un element important al agriculturii durabile îl
constituie diversitatea culturilor agricole, completat cu reguli agrotehnice, ca de exemplu:
• soiuri şi hibrizi de plante cu potenţial genetic ridicat şi adaptaţi condiţiilor locale;
• folosirea culturilor perene, necesare sectorului zootehnic, dar şi conservării stării structurale a
solului;
• utilizarea culturilor leguminoase perene, dar şi anuale, necesare pentru îmbunătăţirea bilanţului
azotului în sol;
• culturi ascunse, introduse după recoltarea culturii principale, pentru protecţia solului la suprafaţă
împotriva factorilor naturali şi antropici agresivi (ploi torenţiale, vânt, circulaţie necontrolată pe sol).
Permanent trebuie să se aibă în vedere principiul ecologic conform căruia "solul are dreptul la
vegetaţie". Aceasta înseamnă că solul trebuie să fie acoperit permanent cu vegetaţie diferită, întrucât aceasta
îi asigură regenerarea şi refacerea, protejându-l de acţiunea distructivă a unor factori naturali agresivi (spre
exemplu eroziunea hidrică, mai ales pe terenurile situate în pantă).
Acest principiu, însă, nu este respectat totdeauna în practică, ceea ce conduce la degradarea solului
prin destructurare (diminuarea sau pierderea în totalitate a stabilităţii hidrice a agregatelor structurale ale
solului) şi apariţia proceselor de crustificare, compactare de suprafaţă, eroziune eoliană, cu efecte negative
asupra plantelor cultivate. Efectele negative pot fi reduse prin introducerea îngrăşămintelor verzi, a mulciului
vegetal, a culturilor ascunse, a unei rotaţii adecvate a culturilor sau prin folosirea diversificată a terenurilor
agricole.
Ecosistemul natural trebuie protejat, în vederea conservării biodiversităţii, întrucât aceasta măreşte
stabilitatea şi producţia totală a ecosistemului.
Din punct de vedere al diversităţii biologice, au o mare importanţă activităţile antropice sau
practicile agricole care protejează mediul înconjurător:
• aprovizionarea solului cu materiale organice (se stimulează activitatea benefică a
râmelor);
• evitarea efectuării arăturii pe solul prea umed, întrucât acesta este compactat, cu efecte
negative asupra organismelor ce trăiesc în sol;
• utilizarea cât mai redusă a utilajelor agricole agresive (freze, grape, cultivatoare), care pot
afecta şi ucide organismele din sol;
• păstrarea de spaţii necultivate între parcelele cultivate (haturi).

4.1.1. GOSPODĂRIREA VIABILĂ A TERENURILOR.

Terenurile trebuie să fie folosite astfel încât să se asigure cele mai mari beneficii durabile. Se
vor încuraja practicile tradiţionale locale de folosire a terenurilor.
Organizarea şi amenajarea terenurilor, dezvoltarea rurală durabilă, trebuie înţelese ca un
complex de măsuri sociale, economice, juridice şi tehnice prin care se urmăreşte:
• stabilirea categoriilor optime de folosinţă a terenurilor, planificarea lucrărilor de
îmbunătăţiri funciare, a lucrărilor pedoameliorative şi a lucrărilor agrotehnice;
• reglementarea organizării teritoriului şi a asolamentelor în fiecare exploataţie agricolă;
• creşterea productivităţii muncii în agricultură prin introducerea şi practicarea tehnologiilor
performante;
16
 • ridicarea nivelului de civilizaţie şi de bunăstare în mediul rural. Pajiştile, zonele supuse
eroziunii, trebuie să fie exploatate raţional,
să fie protejate printr-un păşunat în sistem controlat.
Se impune, de asemenea, conservarea pădurilor existente, plantarea de suprafeţe întinse şi
exploatarea ecologică a acestora.
Conservarea şi gospodărirea resurselor presupune următoarele:
• efectuarea lucrărilor solului în momentul optim;
• evitarea eroziunii solului;
• aplicarea asolamentelor;
• creşterea suprafeţelor cu păduri;
• gospodărirea corectă a apei;
• folosirea unor sisteme alternative de lucrare a solului;
• evitarea dezechilibrelor nutritive în sol.
Extinderea unor noi tehnologii agricole. Una din tehnologiile agricole perfecţionate o
constituie combaterea integrată a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor. Se prevede diminuarea folosirii
pesticidelor, dând prioritate măsurilor agrotehnice, biologice, folosirii unor soiuri şi hibrizi de plante
rezistente. Se admite folosirea pesticidelor, dar se preconizează, concomitent, următoarele: să se
evite afectarea florei şi faunei utile din sol sau apariţia de clonuri rezistente de buruieni; să se aplice
doze minime
dar eficiente, folosind amestecuri, iar administrarea acestora să fie direcţionată şi asistată electronic; să se ia
măsuri de diminuare rapidă a efectului rezidual din sol al pesticidelor aplicate, de stimulare a activităţii
microorganismelor care descompun aceste substanţe.
Pentru orice cultură agricolă combaterea buruienilor reprezintă cea mai importantă lucrare de
întreţinere, deoarece constituie, în acelaşi timp, o metodă de combatere a bolilor şi dăunătorilor, pe care
buruienile le proliferează în agroecosisteme.
Lupta împotriva buruienilor, bolilor şi dăunătorilor combină metode preventive, biologice, fizico-
mecanice, agrotehnice, chimice, în aşa fel încât să reducă riscurile economice şi efectele negative asupra
sănătăţii omului şi mediului ambiant.
Combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor trebuie să cuprindă:
• factori strategici (pe termen lung), care ţin seama de obiectivul fermei, organizarea teritoriului, de
rotaţia culturilor, de sistemul de lucrare a solului, de diminuarea sau eliminarea factorilor limitativi (exces de
umiditate, salinizare etc);
• factori tactici (pe termen scurt) care ţin cont de tehnicile de întreţinere a culturilor, semănatul în
epoca optimă, desimea corespunzătoare, soiul, sistemul de fertilizare etc;
• factori operaţionali (din perioada de vegetaţie): măsuri de combatere curative (agrotehnice,
chimice, biologice, mecanice, fizice).

4.1.2. FERTILIZAREA ŞI NUTRIŢIA PLANTELOR

În cadrul agriculturii durabile se prevede folosirea materialelor organice reziduuale, ce provin de
regulă din sectorul zootehnic (se preferă cele solide compostate), în combinaţie cu îngrăşămintele chimice.
Toate acestea se utilizează pentru nutriţia culturilor, dar şi pentru conservarea stării de fertilitate a solului. Se
evită supradozarea. mai ales în cazul azotului, pentru diminuarea cheltuielilor, dar şi pentru evitarea poluării
mediului. Trebuie reţinut faptul că îngrăşămintele chimice se vor administra în doze moderate şi numai ca o
completare la celelalte măsuri de fertilizare.
Se va ţine seama, la fertilizare, de factorii locali:
• însuşirile fizice, chimice şi biologice ale solului pe care se administrează îngrăşămintele;
• particularităţile tehnologice ale fiecărei culturi;
• caracteristicile nutriţiei plantelor din asolament;
• condiţiile de climă;
• compoziţia şi caracteristicile îngrăşămintelor folosite.

4.1.3. FOLOSIREA RESURSELOR INTERNE ŞI ABORDAREA UNUI NOU CONCEPT

ECOLOGO- ENERGETIC AL SOLULUI.
Este absolut necesar să se aplice noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în ceea ce priveşte interpretarea
fenomenelor ecologo-energetice şi a proceselor pedogenetice din sol.
17
 Intervenţiile antropice pot modifica în mare măsură procesele de bioacumulare, de cheltuire a
produselor bioacumulate şi a substanţelor
minerale existente în stratul superior al scoarţei terestre. Astfel, au loc fenomene de dezorganizare a solului
prin eroziune, ceea ce duce la micşorarea sursei de hrană pentru fauna locală. De asemenea, solul
sărăceşte şi se epuizează, iar creşterea plantelor se face pe seama elementelor fertlizante rezultate prin
descompunerea până la mineralizare a materiei organice produse. Pe lângă acestea, se modifică regimul
hidric şi cel termic ale solului, se schimbă regimul chimic al acestuia.
Se va avea în vedere ca intervenţia antropică să fie durabilă, să permită continuarea vieţii pe pământ.
Este necesar să se profite mai mult de factorii de producţie care permit bioacumularea fără cheltuieli, iar
împărţirea produselor bioacumulate între forma locală-pedogenetică şi cea străină locului, care consumă
astăzi circa 85 % din masa vegetală recoltabilă, să fie cât mai favorabilă.
Sporirea recoltelor trebuie să se bazeze în primul rând pe folosirea resurselor interne, diminuându-se
cât mai mult cele cumpărate (îngrăşăminte, pesticide etc).

4.1.4. LUCRĂRILE SOLULUI

Acestea prezintă o deosebită importanţă, întrucât modificările fizico-mecanice pe care le provoacă
influenţează desfăşurarea proceselor chimice şi biologice din sol.
Sistemele neconvenţionale de lucrare a solului sunt superioare celor convenţionale. Este necesar să se
aplice variantele sistemelor neconvenţionale care corespund condiţiilor specifice locale.
Prin aplicarea sistemelor neconvenţionale de lucrare a solului, ca o componentă importantă a
agriculturii durabile, se obţin mai multe beneficii:
• timpul consumat cu lucrările solului se reduce de 2 - 4 ori;
• necesarul de maşini agricole la unitatea de suprafaţă se diminuează;
• conţinutul de materie organică din sol se măreşte;
• se reduce eroziunea solului;
• se măreşte permeabilitatea solului pentru apă, iar drenajul global al solului se îmbunătăţeşte;
• resturile vegetale încorporate la 10 - 15 cm adâncime sau cele rămase la suprafaţa solului
determină creşterea florei şi faunei din sol, dacă activitatea biologică este maximă;
• se menţine calitatea apei freatice şi de suprafaţă, întrucât îngrăşămintele şi pesticidele aplicate
nu sunt spălate prin eroziune, iar activitatea biologică mai intensă utilizează şi descompune substanţele
chimice administrate;
• calitatea aerului este menţinută, ca urmare a reducerii emisiilor de combustibili fosili folosiţi în
traficul pe teren, dar şi prin diminuarea carbonului eliminat în atmosferă, acesta fiind fixat prin creşterea
materiei organice din sol.
Sistemul neconvenţional de lucrare a solului se caracterizează prin renunţarea la arătura cu plugul cu
cormană, total sau periodic, prin raţionalizarea numărului de lucrări şi păstrarea la suprafaţa solului a
cel puţin 1 5 - 3 0 % din resturile vegetale. Pe plan mondial acest sistem este aplicat pe circa 45 %
din suprafaţa arabilă, estimându-se o extindere la 60 % în următorii 20 de ani. Acest sistem
(neconvenţional) este denumit "Sistem de lucrări pentru conservarea solului, SLCS".
Lucrările neconvenţionale ale solului constau în procedeie foarte variate, începând de la
semănatul direct în sol neprelucrat şi până la afânarea adâncă fără întoarcerea brazdei. între aceste
două procedeie, considerate extreme, sunt practicate multe variante de lucrare a solului: lucrări
reduse (clasic raţionalizat), lucrări minime (cu acoperire sub 30 %), lucrări minime cu muici vegetal
(cu acoperire peste 30 %), semănat pe biloane, lucrări parţiale sau în benzi etc.
S-au conturat trei direcţii pentru definirea sistemelor neconvenţionale de lucrare a solului:
• semănatul direct, prin introducerea seminţelor în solul care practic nu este lucrat. în acest
caz solul este lucrat numai prin deschiderea unor rigole foarte mici, cu nişte cuţite montate pe
semănătoare;
• lucrări minime (minimum tillage sau lucrări reduse). în acest caz se are în vedere faptul
că diferite tipuri de sol reclamă o anumită cerinţă de afânare, pentru a se crea condiţiile necesare
desfăşurării normale a proceselor din sol, care conduce la dezvoltarea corespunzătoare a plantelor.
Aceste lucrări minime cuprind afânarea de bază, fără întoarcerea brazdei, ori prelucrarea
superficială şi semănatul. Lucrările arătate se efectuează prin una sau două treceri. Uneori, mai
este necesar un minim de lucrări pentru combaterea mecanică a buruienilor, înlesnirea unor
procese biologice şi dezvoltarea rădăcinilor plantelor. în cazul acestui sistem de lucrare a solului se
reduce consumul de energie şi timpul pentru efectuarea tuturor lucrărilor;
18
 • lucrarea "în rotaţie" reprezintă, de asemenea, o posibilitate de reducere a intensităţii
afânării solului. în acest sistem lucrările sunt foarte bine corelate cu rotaţia culturilor. Acest procedeu
de lucrare a solului are câteva motive: plantele cultivate în asolament au cerinţe diferite faţă de
procedeul de lucrare a solului; cerinţa solului faţă de modul de lucrare nu este constantă;
caracteristicile solului se modifică treptat în sens pozitiv sau negativ. De reţinut este că în
permanenţă lucrarea solului trebuie să se modifice potrivit cerinţelor, la un moment dat, a plantelor
cultivate.
Sistemul neconvenţional de lucrare (conservare) a solului poate fi realizat în mai multe
variante:
• sisteme raţionalizate de lucrare a solului;
• sistemul de lucrări minime (minimum tillage, cu acoperire de 1 5 - 3 0 %);
• sistemul de lucrări minime cu muici (mulch tillage, acoperire mai mare de 30 %);
• sistemul "fără lucrări" sau semănatul direct (no-tillage, direct
drill);
• sistemul de lucrări cu strat protector (cover crops; catch crops);
• sistemul de lucrări cu biloane (ridge-tillage).

Protecţia solului împotriva eroziunii Pentru prevenirea eroziunii solului se vor utiliza diferite
tehnologii antierozionale.
1.în funcţie de nivelul de protecţie pe care-l oferă solului vor fi amplasate plantele cultivate.
Din acest punct de vedere plantele cultivate se împart astfel:
• foarte bune protectoare - gramineele şi leguminoasele perene (Lolium, Dactylis, lucerna,
trifoi, ghizdei);
• bune protectoare - cereale păioase (grâu, orz, ovăz, mei, Iarbă de Sudan etc);
• mediu protectoare - leguminoase anuale (mazăre, măzăriche, soia, lupin, fasole etc);
• slab protectoare - culturi prăsitoare (porumb, floarea-soarelui, cartof, sfeclă de zahăr,
dovlecei, viţă de vie etc).
1.Pe terenurile cu pante de peste 5 %, culturile agricole vor îngloba şi benzi înierbate, cu
lăţimea de 3 - 4 m distanţa dintre aceste benzi variind în funcţie de pantă:
• pantă de 5 - 10 %, distanta dintre benzile înierbate de 60 -
150 m;
• pantă de 10 - 15 %, distanţa dintre benzile înierbate de 30 -
60 m;
• pantă de 1 5 - 2 0 %, distanţa dintre benzile înierbate de 20 -
30 m;
• pantă mai mare de 25 %, distanta dintre benzile înierbate de
20 m.
3.în zonele secetoase, cu pante de peste 15 %, lungi şi uniforme, cu textura solului medie,
se vor face valuri de pământ la diferite distanţe, iar în cazul terenurilor cu pante de peste 20 % se
vor executa agroterase.
4.în vederea ameliorării calităţii solului şi refacerii stratului de humus, se vor folosi
îngrăşăminte organice, îngrăşăminte verzi, resturile vegetale ale culturii. De asemenea, este foarte
utilă practicarea culturilor ascunse.
5.Prevenirea eroziunii se poate realiza prin evitarea dezmiriştirii cu grape cu discuri sau cu
freze agricole.
6.Protecţia terenurilor împotriva eroziunii eoliene se va realiza cu perdele forestiere şi
garduri vii.
7.Sunt considerate extrem de dăunătoare tăierea pădurilor şi defrişarea, precum şi arderea
păşunilor, a fâneţelor şi a resturilor vegetale de pe terenurile cultivate. Terenurile, în acest caz, vor
pierde multă materie organică, ceea ce determină degradarea lor rapidă.
8. Executarea tuturor lucrărilor pe direcţia curbelor de nivel constituie o măsură importantă pentru
prevenirea eroziunii solului.
19
 9. În acelaşi scop se vor aplica sisteme de lucrări pentru conservarea solului: semănat direct,
sisteme minime cu muici, sisteme minime cu biloane etc.
10. Este necesar să se efectueze lucrări adecvate de îmbunătăţiri funciare.
Se consideră că tasarea solului şi degradarea structurii acestuia favorizează eroziunea hidrică.
Prevenirea tasării solului se poate realiza prin mai multe măsuri:
• prelucrarea solurilor la umiditatea optimă;
• reducerea numărului de treceri pe suprafaţa terenului;
• mărirea suprafeţelor cultivate cu plante neprăşitoare;
• scăderea presiunii utilajelor agricole pe sol;
• variaţia adâncimii de lucru a maşinilor şi uneltelor;
• utilizarea grapelor cu discuri numai când este absolut necesar;
• mărirea conţinutului în materie organică a solului;
• efectuarea lucrărilor pentru drenarea solului.
Măsurile necesare pentru prevenirea degradării structurii solului
sunt:
• rotaţia corespunzătoare a culturilor, lucrarea adecvată a solului, folosirea culturilor amelioratoare;
• evitarea acidifierii solului prin cultivare;
• asigurarea şi menţinerea în sol a unei proporţii adecvate de
humus;
• solul să nu fie dezgolit în perioada ploilor torenţiale;
• utii;zarea gunoiului de grajd şi a îngrăşământului verde;
• lucările agricole şi traficul pe teren se vor limita la strictul necesar în ceea ce priveşte numărul de
treceri şi masa utilajului. De asemenea, lucrările şi traficul pe teren se vor face numai la umiditatea
corespunzătoare a solului;
• folosirea semănătorilor speciale, care execută însămânţarea şi fertilizarea direct în mirişte;
• drumurile vor fi separate de suprafaţa cultivată;
• la efectuarea lucrărilor solului viteza periferică sau liniară a organelor active să nu depăşească
limitele admise;
• apa folosită la irigaţie să fie de bună calitate;
• se va practica irigaţia localizată, evitându-se irigaţia prin aspersiune cu aspersoare gigant, cu
intensitate mare;
• pentru reducerea presiunii pe sol a roţilor utilajelor se vor lua măsuri ca: mărirea suprafeţei de
contact cu solul a roţii prin folosirea pneurilor cu presiunea mică a aerului, utilizarea pneurilor cu lăţime mare
şi a roţilor duble.
Prevenirea eroziunii solului se poate realiza prin unele măsuri agrotehnice. Astfel, după efectuarea
recoltării culturilor, resturile vegetale tocate se vor lăsa pe teren. Un pat germinativ mai grosier previne mai
bine eroziunea decât unul fin.

5. SISTEMELE DE AGRICULTURĂ Şl DEZVOLTAREA DURABILĂ

Prin sistem de agricultură se înţelege ansamblul măsurilor agronomice şi tehnico-organizatorice
practicate la un moment dat în vederea refacerii şi creşterii fertilităţii solului, care conduce la sporirea
producţiei agricole.
Sistemele de agricultură utilizate în prezent, pe plan mondial, sunt multiple. în continuare le vom
prezenta pe cele mai importante.

5.1. AGRICULTURA CONVENŢIONALĂ

inclusiv mecanizată, cu produse competitive. Aceasta se bazează în special pe concentrarea şi
specializarea producţiei. Componentele sistemului tehnologic sunt intens aplicate. Practic, afânarea solului
se face numai prin arătură, cu întoarcerea brazdei, aceasta fiind urmată de numeroase lucrări de pregătire a
patului germinativ, apoi de întreţinere în perioada de vegetaţie.
Se foloseşte fertilizarea minerală, cu doze mari şi foarte mari de îngrăşăminte, monocultura ori rotaţii
de numai doi- trei ani, tratamente intensive cu pesticide pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor.
Agricultura convenţională s-a practicat pe scară largă în România înainte de anul 1989.
În prezent, toată lumea este de acord că agricultura convenţională afectează în sens negativ mediul
înconjurător. Aceasta se întâmplă în special când componentele sistemului de agricultură convenţional se
aplică fără a se ţine seama de condiţiile locale: climă, sol, relief, condiţiile economice şi sociale. Aceste
20
condiţii determină măsura în care se vor produce diferitele procese de degradare chimică, biologică, fizică a
mediului.
5.2. AGRICULTURA BIOLOGICĂ (ECOLOGICĂ)
Aceasta, fiind mediu intensivă, este mai puţin agresivă cu factorii de mediu, iar produsele agricole
obţinute sunt mai puţin competitive din punct de vedere economic pe termen scurt. Este foarte important,
însă, că aceste produse sunt superioare în ceea ce priveşte calitatea.
În acest caz tratamentele fitosanitare sunt în special biologice. Totuşi, se acceptă şi doze mici de
îngrăşăminte minerale şi pesticide, fiind interzise produsele de sinteză. Produsele biologice, mai scumpe,
sunt comercializate pe pieţe speciale.
Principiul de bază aplicat în cadrul agriculturii biologice îl constituie utilizarea metodelor biologice, a
factorilor naturali, în procesul de producţie. Produsele biologice obţinute sunt controlate riguros, li se aplică
etichete şi se vând mai scump, întrucât producţiile sunt mai mici.
Acest sistem de agricultură reprezintă circa 1 - 2 % în ţările din Jniunea Europeană, procentul
depinzând de subvenţiile acordate.

5.3. AGRICULTURA ORGANICĂ

Se deosebeşte de cea biologică prin faptul că foloseşte exclusiv îngrăşămintele organice, în doze
ridicate. Acestea se administrează în special pentru fertilizarea plantelor, dar şi în scopul refacerii pe termen
lung a stării structurale a solului, care a fost degradată în urma intervenţiilor antropice intensive şi a unor
procese naturale.

5.4. AGRICULTURA NATURALĂ

Caracteristica de bază a acesteia o constituie lipsa lucrărilor adânci ale solului, a îngrăşămintelor
chimice şi compostului preparat, a foarte puţine pesticide. Se poate afirma că acest tip de agricultură este o
agricultură de subzistenţă, datorită productivităţii scăzute.
Totuşi, acest tip de agricultură este ecologică, datorită faptului că sunt folosite cantităţi mici de
pesticide, sunt folosite pe scară largă îngraşămintele organice, rotaţia culturilor şi este protejată fauna şi
mediul natural.

5.5. AGRICULTURA BIODINAMICĂ

Se porneşte de la premisa că omul, plantele, animalele trebuie să trăiască în ambianţă cu natura.
Principalele măsuri care se iau în acest caz sunt:
• utilizarea îngrăşămintelor organice;
• lucrările agricole sunt corelate cu constelaţiile şi ritmurile corpurilor cereşti;
• se folosesc preparatele biodinamice pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor; pentru distrugerea
buruienilor se utilizează metodele tradiţionale.
În funcţie de condiţii, solul este lucrat corespunzător, prin diferite procedeie, începând de la aratul
superficial şi până la afânarea prin subsolaj.

5.6. AGRICULTURA EXTENSIVĂ CU INPUTURI REDUSE

Aceasta este de subzistenţă, cu o producţie slab competitivă. în acest caz pot fi afectate, într-o
anumită măsură, mediul şi calitatea biomasei, în principal datorită dezechilibrelor privind nutriţia plantelor.
Sistemul de agricultură extensivă se practică şi în România, de către producătorii individuali. în cadrul
acestui sistem îngrăşămintele chimice, amendamentele şi pesticidele minerale nu sunt utilizate sau se
folosesc în cantităţi foarte mici. Hibrizii şi soiurile performante sunt puţin folosite.

5.7. AGRICULTURA DURABILĂ

Se caracterizează prin producţia intensivă de produse competitive şi raporturi prietenoase cu mediul
înconjurător. Aici se practică "sisteme integrate", ceea ce înseamnă utilizarea ştiinţifică, armonioasă, a
componentelor tehnologice: de la lucrările solului, rotaţia culturilor, fertilizare, irigare, combaterea bolilor şi
dăunătorilor, realizată inclusiv prin metode biologice, la creşterea animalelor, stocarea, nelucrarea şi folosirea
reziduurilor ce rezultă din activităţile agricole etc, în scopul realizării unor producţii mari şi stabile în unităţi
multisectoriale.
În esenţă, caracteristicile agriculturii durabile sunt: productivitatea, profitabilitatea, caracterul ecologic,
capacitatea de a-şi conserva resursele.
Unele din componentele agriculturii durabile sunt folosite şi în alte modele de agricultură. Se pune
accentul pe integrarea componentelor

21
acestei agriculturi în sistem, pe renunţarea la componentele care influenţează negativ durabilitatea
sistemului.
În sistemele de agricultură durabilă (integrată) producţia vegetală este întotdeauna în relaţie
directă cu cea animalieră.
O caracteristică importantă a agriculturii durabile este aceea de a-şi menţine funcţionalitatea
indiferent de perturbaţiile interne şi externe.
Pentru evaluarea sustenabilităţii sistemului agricol se folosesc cinci indicatori:
• productivitate sau randament - exprimată prin cantitatea de producţie realizată, raportată
la unitatea de spaţiu (m2, ha etc) sau de timp (zi, lună, an etc);
• eficienţă - obţinută prin raportarea efectelor (rezultatelor) materiale, valorice, sociale la
eforturile (consumurile) corespunzătoare;
• stabilitate - caracteristica sistemului agricol de a-şi menţine structura şi modul specific de
funcţionare;
• echitate - obiectivitatea şi corectitudinea împărţirii produselor agricole între consumatori
(om, animale, plante, microorganisme);
• durabilitate - asigurarea satisfacerii cerinţelor nu numai pentru generaţiile prezente, ci şi
pentru cele viitoare.
Agricultura de precizie. Reprezintă cel mai avansat sistem de agricultură şi este utilizat în
cele mai dezvoltate ţări din Uniunea Europeană şi SUA. Se practică pe suprafeţe mici şi se bazează
pe cele mai moderne metode de control a calităţii diferitelor resurse de mediu, pe aplicarea optimală
a componentelor tehnologice, perminţând astfel un control riguros asupra factorilor care ar putea
determina degradarea mediului.
Acest sistem de agricultură oferă cele mai eficiente metode pentru controlul substanţelor care
pot polua mediul. Astfel, pentru controlul utilizării pesticidelor s-au realizat sisteme automate de
comandă la maşinile care administrează aceste substanţe:
• sisteme de aplicare locală a erbicidelor, care se bazează pe recunoaşterea culorii sau
formei frunzelor buruienilor, deosebindu-le astfel de plantele cultivate;
• calculatoare montate pe agregat pentru dozarea corectă a pesticidelor;
• sisteme de administrare locală a pesticidelor, prin recunoaşterea poziţiei maşinii cu
ajutorul sateliţilor GPS, ceea ce permite aplicarea diferenţiată a acestor substanţe.
În cadrul agriculturii de precizie se utilizează tehnologia modernă, informatica, sateliţii pentru
evaluarea fertilităţii solului, a factorilor de vegetaţie sau pentru protecţia culturilor şi dozarea
inputurilor.

6. CONSERVAREA Şl CONDIŢIILE DE REGENERARE A SOLULUl

Măsurile privind protecţia şi conservarea solului se referă la:
• reducerea degradării calităţii solului şi ameliorarea însuşirilor fizice, chimice şi biologice
ale solurilor degradate;
• supravegherea, prognoza, avertizarea şi intervenţia în ceea ce priveşte procesele de
degradare a solului;
• stabilirea prin lege ca solul, mijloc principal de producţie, să fie obiect de inventar cu
regim special;
• stabilirea de măsuri corespunzătoare pentru folosirea raţională a îngrăşămintelor şi
pesticidelor;
• rotaţia culturilor să fie generalizată;
• să se administreze îngrăşăminte organice, cel puţin o dată la 2 - 4 ani;
• măsuri corespunzătoare pentru combaterea poluării fizice, chimice şi biologice a solului;
• asigurarea fertilităţii economice, corespunzătoare, a solului;
• ameliorarea solurilor degradate.

6.1. COMPACTAREA SOLURILOR

Mecanizarea şi orientarea spre maşini de mare productivitate, cu lăţime de lucru mare, mai grele, a
condus la o intensificare a compactării solurilor, la reducerea producţiilor.
22
 Compactarea solurilor a fost favorizată şi de aplicarea unor doze mari de îngrăşăminte chimice, de
lucrările solului la adâncime mare, acestea determinând diminuarea conţinutului de materie organică din sol.
Compactarea solului poate fi naturală şi artificială (antropică).
Înteresează mai mult compactarea artificială, produsă de traficul exagerat cu mijloace mecanice
pentru lucrările agricole, de transport, hidroameliorative etc. Compactarea antropică este specifică agriculturii
intensive, puternic mecanizate. Acest gen de compactare se va accentua, ca urmare a creşterii gradului de
mecanizare.
Factorii de care depinde intensitatea compactării antropice ţin de însuşirile solului care favorizează
tasarea şi de elemente ale mijloacelor mecanice. Astfel, compactarea este mai intensă în cazul solurilor cu
alcătuire granulometrică neechilibrată, cu structură nestabilă sau conţinut redus de humus etc. De
asemenea, compactarea este favorizată de utilajele cu masă mare şi presiune ridicată pe sol, de creşterea
numărului de treceri ale utilajelor, de mărirea presiunii aerului din pneuri şi, în mare măsură, de efectuarea
lucrărilor şi a traficului pe sol umed.
Intensitatea compactării solurilor depinde în mare măsură de sistemul de agricultură practicat.
Compactarea este mai mare în cazul rotaţiilor de scurtă durată şi fără culturi amelioratoare ori atunci când
bilanţul humusului din sol este negativ. De asemenea, intensificarea compactării creşte dacă fertilizarea este
redusă sau inadecvată, calitatea lucrărilor solului este necorespunzătoare, atunci când se lucrează la o
umiditate ridicată a solului, când udările nu se aplică corespunzător, în cazul creşterii numărului de recolte pe
an sau reducerii perioadei de efctuare a lucrărilor agricole.

6.1.1. MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A COMPACTĂRII SOLULUI.

Se consideră că prin folosirea cunoştinţelor actuale este posibilă prevenirea compactării
excesive a solului şi menţinerea stării fizice a acestuia la un nivel acceptabil. Între anumite limite, se
pot dirija proprietăţile fizice ale solului, în funcţie de scopul lucrării, adică afânare sau compactare.
Sunt situaţii în care tasarea nu constituie factorul principal ce contribuie la diminuarea
producţiei culturilor agricole. De exemplu, în zonele secetoase accentul principal se pune pe
pierderile de apă prin evaporare, cauzate de lucrările solului.
În cadrul unei ferme agricole este important să se determine gradul iniţial de compactare
(tasare) a solului, întrucât de acesta depinde reacţia lui după deplasarea mijloacelor mecanice sau
executarea lucrărilor de orelucrare.
Dacă în urma lucrărilor obişnuite solul se tasează excesiv, se recomandă drenajul sau
executarea traficului numai în momentul când solul s-a uscat, reducerea masei utilajelor, a
numărului de treceri ori încorporarea de materie organică şi aplicarea unor rotaţii raţionale. Afânarea
solurilor tasate se poate realiza prin lucrări adânci ale solului (subsolaj), prin încorporarea de
materie organică ori lăsarea terenului necultivat un număr de ani.

6.1.2. AMELIORAREA ŞI CONSERVAREA SOLURILOR COMPACTATE.

Este necesar ca solurile tasate să fie ameliorate şi conservate, astfel încât acest proces să
nu se mai repete. Acest lucru se poate face pe cale mecanică, prin afânarea solului pe adâncimea
stratului tasat. în cazul solurilor compactate la adâncime mică se face o scormonire (subsolaj) la 35
- 40 cm, iar pe solurile cu compactare de adâncime se va executa o afânare adâncă (scarif care) la
60 - 70 cm.
În ţara noastră s-au generalizat lucrările de scarificare la adâncimea de 60 - 70 cm, în cazul
compactării de adâncime. S-a stabilit că această lucrare, necesară pe circa 2 milioane ha, trebuie
repetată la 5 - 6 ani sau mai mult. Sporul de recoltă în cazul aplicării acestei lucrări este de 10 - 15
%. Pe lângă aceasta se îmbunătăţesc unele însuşiri ale solului, în principal regimul aero-hidric, prin
care se favorizează creşterea în adâncime a rădăcinilor. Totuşi, în cazul în care precipitaţiile sunt
excedentare, scarificarea poate determina un exces de umiditate.
Afânarea solurilor tasate, efectuată cu diferite utilaje agricole, nu are efect de durată. Solurile
afânate se recompactează uşor, astfel încât, periodic, această lucrare de afânare se repetă,
existând pericolul ca, treptat, intensitatea compactării şi destructurării să crească. Din aceste
motive, lucrările de afânare şi reafânare a solurilor tasate trebuie însoţite de lucrări de prevenire a
compactării, prin care se crează condiţii pentru eliminarea sau reducerea pericolului de compactare.

6.1.3. APLICAREA MĂSURILOR DE COMBATERE A COMPACTĂRII SOLULUI

Pentru aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a compactării, se va determina, în primul rând,
dacă există sau nu o cauză principală care determină unele însuşiri ale solului ce favorizează compactarea.
23
Sunt situaţii în care solul suferă datorită unui drenaj necorespunzător sau este infestat cu boli şi dăunători ori
prezintă probleme de toxicitate; în acest caz compactarea nu mai constituie problema principală.
În alte situaţii compactarea se produce numai la o anumită adâncime, de exemplu "hardpanul".
Combaterea compactării, în acest caz, este mai uşoară. Probleme mai serioase apar când compactarea s-a
produs şi în orizonturile subarabile. De aceea, pentru a cunoaşte exact straturile de sol compactate şi gradul
de tasare, este necesar să se facă determinări privind rezistenţa la penetrare a solului şi densitatea aparentă
a acestuia. Aceşti doi indici sunt acceptaţi, în general, pentru stabilirea stării fizice a solului. Trebuie, însă,
determinate şi umiditatea solului, conţinutul în materie organică, masa utilajelor şi forţa lor de apăsare pe
unitatea de suprafaţă.
Modificarea densităţii aparente a solului şi a rezistenţei sale la penetrare se va studia mai întâi pe
solurile tipice din zonă, într-un număr suficient de repetiţii. După aceasta se va determina influenţa lucrărilor
efectuate cu diverse utilaje asupra stării fizice a solului.

6.1.4. EFECTELE ECONOMICE ALE APLICĂRII MĂSURILOR DE PREVENIRE ŞI

COMBATERE A EROZIUNII
Măsurile ce se iau în legătură cu calitatea solului sunt foarte importante din punct de vedere
economic.Orice acţiune de conservare a solului, în care sunt incluse măsuri pentru menţinerea şi creşterea
procentului de substanţă organică, pentru îmbunătăţirea fertilităţii şi structurii solului, depinde de capacitatea
proprietarului de a-şi asuma nişte riscuri financiare pe termen scurt, în vederea obţinerii unei stabilităţi a
producţiilor pe termen lung.
S-au făcut studii pentru stabilirea interdependenţei dintre producţie, preţul pieţii, compactarea
produsă de mijloacele mecanice şi costuri. Au fost stabilite pierderile de producţie, care rezultă din diferenţa
între producţia parcelelor compactate şi a celor necompactate.
Cercetările au avut în vedere diferite variante, care diferă în ceea ce priveşte procentul de teren
compactat. Acesta se calculează pe baza suprafeţei călcate de roţile motrice ale utilajelor şi suprafeţei totale
a parcelei pe care s-a executat lucrarea. în acest sens, s-a constatat că tractoarele mici calcă o suprafaţă de
teren mai mare, faţă de tractoarele mai mari, deoarece în cazul primelor lăţimea de lucru este mai mică. în
toate cazurile, costurile s-au micşorat o dată cu reducerea numărului de treceri ale utilajelor.

7. TEHNOLOGII GENERALE DE LUCRARE A SOLULUI PENTRU

CULTURILE AGRICOLE DE CÂMP

Prin tehnologie de lucrare a solului se înţelege modul de efectuare ;n complex a mai multor
lucrări, cu indicarea numărului lor, a succesiunii şi momentului când se execută.
Tehnologiile de lucrare a solului convenţionale, clasice, cuprind, de obicei, lucrările de bază
(arături) şi lucrările superficiale, de pregătire a solului în vederea înfiinţării culturii.
Între cele două categorii de lucrări poate să fie un anumit interval de timp. Uneori însă
tehnologia cuprinde numai lucrări superficiale.
În cadrul unei tehnologii, felul, numărul şi timpul când se efectuează lucrările variază,
depinzând de mai mulţi factori: condiţiile de climă şi sol, starea solului, planta premergătoare,
cultura care urmează să fie înfiinţată, maşinile şi uneltele din dotare. Concomitent cu lucrarea solului
se pot efectua şi alte lucrări din tehnologia culturii ce se va înfiinţa: încorporarea în sol a
îngrăşămintelor şi amendamentelor o dată cu lucrarea de arat, încorporarea în sol a erbicidelor şi
insectofungicidelor concomitent cu pregătirea patului germinativ.
Există mai multe categorii de tehnologii de lucrare a solului: tehnologii pentru culturile de
toamnă, tehnologii pentru culturile de primăvară, pentru culturile succesive (în mirişte), tehnologii
după culturi compromise, tehnologii de lucrare a solului pe terenurile situate în pantă, tehnologii de
lucrare a solului după semănat (plantat).

7.1. TEHNOLOGII DE LUCRARE A SOLULUI PENTRU CULTURILE DE

TOAMNA
În ţara noastră, culturile de toamnă (grâu, secară, orz, borceag, rapiţă de toamnă) ocupă
peste o treime din suprafaţa arabilă.
Aceste tehnologii pot fi: pentru culturile de toamnă ce urmează după premergătoare timpurii,
pentru culturile de toamnă ce urmează după premergătoare târzii, pentru culturile de toamnă ce
urmează pe terenuri
24
desţelenite.
7.1.1.TEHNOLOGII DE LUCRARE A SOLULUI PENTRU CULTURILE
DE TOAMNĂ CARE URMEAZĂ DUPĂ PREMERGĂTOARE TIMPURII
Premergătoarele timpurii sunt: leguminoase anuale (fasolea, mazărea, soia, lintea, bobul, năutul, alunele de
pământ, fasolită), leguminoase perene (lucerna, trifoi, ghizdei, sparcetă), cereale păioase, rapiţă, cartof
timpuriu, porumb siloz etc.
Imediat după recoltarea plantei premergătoare se va efectua arătura de vară, cu plugul cu trupiţe cu cormană
în agregat cu grapa stelată. Se va efectua arătura la adâncimea la care nu rezultă bulgări. în condiţii speciale
(secetă sau când tractoarele de putere mare sunt utilizate la lucrări mai urgente), se va efectua dezmiriştirea
cu grapa cu discuri. Momentul în care se face lucrarea de arat este acela când condiţiile permit. După
efectuarea lucrării de arat se va executa distrugerea plantelor care apar, cu grapa cu discuri sau cultivatorul.
Numărul de lucrări efectuate cu aceste utilaje depinde de necesităţi. Ultima lucrare cu grapa cu discuri sau
cultivatorul se va efectua perpendicular sau oblic pe direcţia de semănat.

7.1.2. TEHNOLOGII DE LUCRARE A SOLULUI PENTRU CULTURILE

DE TOAMNĂ CE URMEAZĂ DUPĂ PREMERGĂTOARE TÂRZII
Premergătoarele ce se recoltează târziu sunt: porumbul pentru boabe, floarea-soarelui, soia,
sfecla de zahăr, cânepa, sorgul, tutunul etc. Dacă miriştea prezintă resturi vegetale, după recoltarea plantei
premergătoare aceste resturi trebuie mărunţite în vederea încorporării lor în sol prin arătură. Se efectuează
apoi arătura, cu plugul cu trupiţe cu cormană în agregat cu grapa stelată. Şi în acest caz arătura se face la
adâncimea la care nu rezultă bulgări. în continuare se va efectua pregătirea patului germinativ, cu grapa cu
discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili sau cu cultivatorul combinat, în funcţie de tipul de sol şi
umiditatea acestuia.
În anumite condiţii, când au mai rămas până la semănat mai puţin de două săptămâni ori datorită
secetei nu se poate face arătura, se poate înlocui arătura cu lucrarea grapa cu discuri, prin mai multe treceri
pe teren ale acesteia. Această variantă este posibilă, deoarece premergătoarele târzii, bine întreţinute şi
recoltate corect şi la timp, lasă solul afânat. Faptul că solul, după recoltarea plantei premergătoare, este deja
afânat, se datorează modului specific de recoltare a acestor culturi (la cartof, sfeclă), dar şi particularităţilor
rădăcinilor (la porumb, floarea-soarelui, cânepă). Nici într-un caz nu se va efectua arătura cu 2 - 3 zile înainte
de semănat şi nu se va amâna semănatul pentru a face posibilă aşezarea solului.

7.1.3. TEHNOLOGII DE LUCRARE A SOLULUI PENTRU

CULTURILE DE TOAMNĂ CARE VOR FI ÎNFIINŢATE PE TERENURI
DESŢELENITE
În cazul pajiştilor naturale sau semănate, în anul când trebuie desfiinţate, imediat
după primul păşunat ori prima coasă se face dezmiriştirea cu grapa cu discuri, se efectuaează o
arătură superficială cu plugul cu trupiţe cu cormană. Prin această arătură se efectuează
desradăcinarea plantelor şi mărunţire acestora, rădăcinile acestora fiind puse în contact cu aerul.
Desrădăcinarea plantelor se face la începutul verii. După uscarea plantelor se efectuează o arătură
adâncă cu plugul cu trupiţe cu cormană la care se ataşează grapa stelată. Urmează apoi celelalte
lucrări, de pregătire a patului ze'minativ, prezentate la înfiinţarea culturilor de toamnă, după
premergătoare timpurii.

7.1.4. TEHNOLOGII DE LUCRARE A SOLULUI PENTRU CULTURILE DE

PRIMĂVARĂ
Arătura se efectuează din toamnă, indiferent de planta premergătoare, utilizând plugul cu
trupiţe cu cormană. Lucrarea cu plugul, în toate cazurile, se execută după regulile cunoscute, iar
adâncimea arăturii depinde de cerinţele plantei care va fi cultivată. Adâncimea arăturii mai depinde,
însă şi de condiţiile climatice, eroziunea solului, tipul de sol, gradul de prelucrare a solului prin
lucrările anterioare.
Lucrările de pregătire a patului germinativ ,în primăvară ,au o mare importanţă pentru
creşterea plantelor. De aceea, la efectuarea acestor lucrări trebuie să se ţină seama de
următoarele: umiditatea solului în momentul executării lucrării, calitatea şi aspectul arăturii,
aplicarea concomitentă a unor erbicide şi insecto- fungicide.
25
 În situaţia în care umiditatea solului în primăvară este redusă, este necesar să se efectueaze
un număr cât mai mic de lucrări pentru pregătirea patului germinativ, acestea executându-se în
special cu cult ivatorul- combinator şi la adâncimea de semănat. în acest fel se va evita pierderea
rezervei de apă din sol.
Dacă umiditatea solului este mare, se va aştepta până când acesta a ajuns la umiditatea
normală, pentru a se evita tasarea terenului, distrugerea structurii şi formarea "curelelor" de sol.
În cazul în care terenul arat din toamnă este nivelat, nu are crustă, nu-i tasat şi este lipsit de
buruieni, înainte de semănat se va efectua numai o trecere cu grapa cu colţi târâtă sau cu sapa
rotativă. Dacă, însă, arătura este tasată, are un grad de nivelare redus, prezintă crustă şi buruieni,
atunci se va lucra cu cultivatoare-combinatoare sau cu vibrocultoare. Grapele cu discuri vor fi
folosite numai dacă este absolut necesar, deoarece distrug structura solului.
Atunci când concomitent cu pregătirea patului germinativ se administrează şi erbicide sau
insecto- fungicide, aplicarea acestora se va face o dată cu ultima lucrare a solului, înainte de
semănat. în acest caz se va folosi utilajul pentru lucrat solul care încorporează cel mai bine soluţia
cu care se face tratamentul.

7.1.4. TEHNOLOGII DE LUCRARE A SOLULUI PENTRU CULTURILE

SUCCESIVE (ÎN MIRIŞTE)
În cazul culturilor timpurii (borceag, lucernă, rapiţă, porumb pentru masă verde, orz, cartof
timpuriu etc) există posibilitatea ca în acelaşi an să se obţină a doua recoltă, de pe aceeaşi
suprafaţă de teren.
Cultura succesivă (dublă) se seamănă în timpul verii şi poate ajunge la maturitate până
toamna (fasole, porumb timpuriu, porumb pentru masă verde, fasole pentru păstăi, floarea soarelui
etc). Imediat ce s-a recoltat prima cultură se administrează îngrăşăminte minerale şi se efectuează
o arătură la mică adâncime sau lucrări cu grapa cu discuri la 10 - 15 cm, dacă umiditatea solului
este redusă. în cazul arăturii, la plug se ataşează grapa stelată.
In ultimii ani s-au răspândit maşinile combinate de lucrat solul şi semănat, care înfiinţează
cultura printr-o singură trecere a agregatului pe teren fapt care aduce multe avantaje:
- Se poate semăna în perioada optomă;
- Nu se pierde umiditatea din sol;
- Se reduce consumul de combustibil;
- Se reduce tasarea solului, din cauză că nu sunt mai multe treceri ale agregatelor sgricole
pe sol.
Lucrările de pregătire a patului germinativ se vor efectua astfel încât să se mobilizeze cât mai
puţin solul, pentru a se evita pierderea apei.

7.1.5.TEHNOLOGII DE LUCRARE A SOLULUI DUPĂ CULTURI

COMPROMISE
Sunt situaţii în care culturile agricole sunt compromise, fie datorită condiţiilor naturale (frig,
inundaţii, secetă etc), fie din cauza condiţiilor tehnice (putere de germinaţie redusă a seminţelor,
îmburuienare puternică, atacuri de boli, dăunători etc).
Cultura se consideră compromisă total dacă menţinerea acesteia nu mai este justificată din
punct de vedere economic. Dacă se apreciază că există timp suficient şi condiţii corespunzătoare
pentru creşterea şi dezvoltarea unor plante, atunci se poate înfiinţa o a doua cultură. Pentru aceasta
se pregăteşte din nou patul germinativ, cu grapa cu discuri sau cultivatorul- combinator, evitându-se
utilizarea plugului. Cultura nouă va fi destinată fie pentru boabe, fie pentru masă verde sau pentrru
îngrăşământ verde, în funcţie de perioada de timp rămasă, care să asigure creşterea şi dezvoltarea
plantelor.

7.1.6.TEHNOLOGII DE LUCRARE A SOLULUI PE TERENURILE SITUATE ÎN

PANTĂ
Circa 60 % din suprafaţa arabilă a României este situată pe pante de diferite mărimi, fiind
astfel expusă fenomenului de eroziune hidrică. Prin eroziune se poate ajunge la situaţia în care
stratul fertil al solului se pierde (este transportat la vale), astfel încât terenul respectiv este scos din
26
folosinţa agricolă. în cazul în care lucrările solului sunt efectuate corect, procesele de eroziune se
vor diminua. Dimpotrivă, eroziunea se va accentua atunci când lucrările solului se efectuează greşit.

7.1.6.1. Arătura. Aceasta, ca şi celelalte lucrări, se va executa prin deplasarea agregatului

de arat pe direcţia generală a curbelor de nivel, dacă parcela este mică, cu pantă uniformă şi
înclinare uşoară. Atuncicând terenul este frământat, parcelele sunt scurte, cu înclinare mare peste 18 %),
deplasarea agregatului se va face pe direcţia curbelor de nivel.
În situaţia în care arătura se efectuează perpendicular pe direcţia pantei (paralel cu direcţia curbelor
de nivel), coamele brazdelor constituie obstacole în calea apei ce se scurge la vale, obligând-o să se
infiltreze în sol. Astfel, cantitatea de sol erodat se micşorează de câteva ori. Totodată, se astupă rigolele ce s-
au format deja datorită ploilor anterioare, ceea ce contribuie la nivelarea solului.
Calitatea cea mai bună a arăturii se asigură prin utilizarea plugurilor reversibile. Pentru pante ale
terenului de până la 15 %, brazdele se vor răsturna fie în aval, fie spre amonte. Dacă panta terenului
depăşeşte 15 %, atunci toate brazdele vor fi răsturnate spre amonte, deoarece în acest caz se asigură
stabilitatea transversală a agregatului, în special cea a tractorului. De asemenea, eroziunea solului se va
reduce.
În cazul terenurilor cu înclinare mică se pot folosi şi plugurile obişnuite, cu întoarcerea brazdei spre
dreapta, arătura efectuându-se alternativ, de la un an la altul, în părţi sau la cormană.
Adâncimea arăturii este, în mod obişnuit, de până la 25 cm. Arătura la adâncimea de 25 - 30 cm se va
efectua atunci când trebuie să se refacă stratul arabil subţiat prin eroziune şi pentru a se acumula o cantitate
mai mare de apă în sol.

7.1.6.2. LUCRĂRILE DE PREGĂTIRE A PATULUI GERMINATIV

Pe terenurile în pantă arătura de toamnă, în mod obişnuit, nu se grăpează, pentru a se reduce
scurgerea apei provenite din precipitaţii. Acesta este motivul pentru care, în primăvară, terenul este denivelat.
Pregătirea patului germinativ se realizează, în acest caz, prin câteva treceri ale agregatelor, ceea ce conduce
la scăderea productivităţii şi la mărirea consumului de combustibil. În vederea realizării patului germinativ
numai printr-o singură trecere a agregatului, se va echipa grapa cu discuri sau cultivatorul cu organe de
nivelare: o lamă de nivelare montată în faţa organelor active ale maşinii de bază şi o bară cu colţi elastici
ataşată în spatele organelor active.
Lucrarea cu grapa cu discuri se va efectua prin deplasare pe direcţia brazdelor arăturii. Dacă panta
este mai mică, deplasarea se poate face şi în diagonală, unghiul format de direcţia de mers cu direcţia
brazdelor arăturii fiind de maxim 30 grade.
Este necesar ca lucrarea să se înceapă de la piciorul pantei, din vale, manevrând agregatul aşa fel
încât să nu rămână greşuri, evitându-se, totodată, suprapunerile mari între trecerile alăturate. Dacă lucrarea
se începe de la partea superioară a pantei, din deal, atunci vor rezulta coame şi greşuri. Metoda de
deplasare a agregatului va fi cea "în suveică". în cazul tractoarelor pe roţi se măreşte ecartamentul acestora
la maxim,pentru a se preveni răsturnarea, şi se pot monta roţi cu zăbrele sau roţi duble, în vederea creşterii
aderenţei roţilor motoare ale tractorului.

7.1.7. TEHNOLOGII DE LUCRARE A SOLULUI DUPĂ SEMĂNAT (PLANTAT)

La cerealele păioase de toamnă, după semănat, dacă umiditatea solului este redusă, se
recomandă tăvălugirea. Scopul lucrării este de a pune seminţele în contact cu particulele de sol,
ceea ce determină ascensiunea apei din straturile mai adânci, care va influenţa pozitiv germinaţia şi
răsăritul plantelor.
În cazul culturilor prăsitoare, până la răsăritul plantelor, dacă s-a format crustă la suprafaţa
solului şi au început să răsară buruieni, se va efectua grăparea semănăturii, cu grapa cu colţi
reglabili, perpendicular pe direcţia rândurilor. în general, grăparea semănăturii se face la 4- 6 zile
de la semănat. Este necesar să se regleze corespunzător înclinarea colţilor grapei (unghiul de
pătrundere a acestora în sol), pentru a se evita vătămarea plantelor în curs de răsărire. Grăparea
semănăturii asigură o bună afânare şi aerisire a solului, condiţii care favorizează germinaţia şi
răsăritul. De asemenea, se distrug buruienile abia răsărite sau încolţite şi se favorizează străbaterea
stratului de sol de deasupra seminţei de către planta tânără.
Uneori grăparea semănăturii înainte de răsăritul plantelor prăsitoare nu este necesară. Dacă
s- au respectat toate cerinţele impuse (semănat în cele mai bune condiţii, sol foarte bine pregătit,
sămânţă cu putere de germinaţie şi energie germinativă ridicate, adâncime uniformă de semănat,

27
sol tasat pe rândul de seminţe şi bine aprovizionat cu apă, nu au căzut precipitaţii după semănat),
atunci răsăritul se produce în 8- 10 zile de la semănat.
După răsărit, când plantele au 4- 5 frunze, solul se lucrează cu sapa rotativă. Prin aceasta se
menţine solul afânat la suprafaţă şi se distrug buruienile abia încolţite sau răsărite.
Lucrarea su sapa rotativă trebuie să se execute numai după ce s-a ridicat roua şi când timpul
este frumos, cu soare. În caz contrar plantele sunt prea turgescente şi vor fi rupte uşor de către
sapa rotativă. Este necesar, de asemenea, ca solul să fie uscat la suprafaţă, altfel se lipeşte de colţii
sapei rotative. Când solul este umed, prin lipirea solului sapa rotativă se transformă într-un fel de
tăvălug. Trebuie, totodată, ca solul să nu aibă bulgări, întrucât aceştia pot bloca organele active ale
sapei rotative, nu se mai învârtesc şi, prin târâre, distrug plantele.
Pentru a fi eficace în ceea ce priveşte distrugerea buruienilor, în special, sapa rotativă trebuie
să fie deplasată cu viteze mari.
A doua lucrare cu sapa rotativă se efectuează atunci când plantele prăsitoare au înălţimea
de 1 5 - 2 0 cm. De obicei, aceasta se va efectua după prima praşilă mecanizată.
Prăşitul culturilor care se seamănă în rânduri distanţate sau în benzi, reprezintă o lucrare foarte
importantă. Prin aceasta se realizează distrugerea buruienilor, spargerea crustei şi afânarea solului. Ca
urmare, se influenţează în sens pozitiv aerisirea solului, se intensifică activitatea microorganismelor, creşte
temperatura solului, se reduce pierderea apei prin evaporare, se Înlesneşte pătrunderea apei In so).
La plantele prăsitoare trebuie să se facă minimum trei praşile mecanizate pe intervalele dintre
rânduri şi trei praşile manuale pe rând. Prima praşilă mecanizată se efectuează între cele două lucrări su
sapa rotativă. Cea de a doua praşilă se execută la circa 14 zile după prima, iar c raşila a treia, la 1 5 - 2 0 zile
după cea de a doua. După fiecare praşilă mecanizată se face prăşitul manual pe rând.
Pentru evitarea acoperirii plantelor de pe rând cu pământ, se mpune ca prima praşilă mecanizată să
se facă cu viteză redusă (circa 4 <m/h). Viteza agregatului de prăşit va fi de 8 - 10 km/h la praşilă a doua şi
de 10 - 12 km/h la praşilă a treia. La aceste viteze creşte productivitatea agregatului de prăşit şi producţia la
unitatea de suprafaţă. De asemenea, oământul aruncat de organele active ale cultivatorului spre rândul de _
ante acoperă multe buruieni şi le înăbuşă.
Adâncimea de lucru la prăşitul mecanic al porumbului scade de la prima la ultima praşilă. Astfel, prima
praşilă se face la adâncimea de 10 - 12 cm, a doua la 7 - 8 cm şi cea de a treia, la 5 - 6 cm.
În vederea prevenirii eroziunii hidrice a solului, pe terenurile în pantă se poate efectua răriţatul
plantelor prăsitoare. Prin executarea răriţatului din două în două rânduri de plante se crează condiţii bune
pentru reţinerea apei. Se precizează că prin efectuarea acestei lucrări se realizează, pe unele intervale dintre
rânduri, mici şanţuri, care împiedică scurgerea ape; provenite din ploi.

8. PRINCIPALELE LUCRĂRI DIN CADRUL TEHNOLOGIILOR

DE LUCRARE A SOLULUI
Prin lucrarea solului se urmăreşte realizarea mai multor obiective: afânarea solului, nivelarea
terenului, încorporarea în sol a îngrăşămintelor, erbicidelor şi resturilor vegetale, distrugerea buruienilor,
favorizarea acumulării şi conservării apei, crearea unor condiţii prielnice activităţii microorganismelor.

8.1. Arătura este lucrarea de bază a solului. La efectuarea acestei lucrări se au în vedere o serie
de norme şi reguli, a căror respectare asigură calitatea lucrării de arat şi efectul agronomic favorabil al
acesteia. În tabelul 6.1. sunt prezentate câteva norme cu privire la adâncimea arăturii şi perioada de
efectuare.
Pe soluri cu strat arabil subţire, pe pante, adâncimea arăturii se va limita la grosimea acestuia, pentru
a evita degradarea solului.

28
 Norme privind adâncimea arăturii şi perioada de executare

Lucrarea solului

Adâncimea arăturii (cm), pe categorii de soluri:

Termenul de executare, pe zone
Mijlocii şi greleuşoare în sud În nord1. Ogoare de vară pentru însămânţări
de primăvară
2. Arătura de vară pentru însămânţări de toamnă2 5 - 3 0 2 0 - 2 5 2 5 - 3 0 2 0 -
2 2 până la 15.VIIIpână la 30.VIII3. Ogoare de toamnă pentru însămânţări
de primăvară
4. Arătură de toamnă
pentru însămânţări
de toamnă2 5 - 3 0 2 0 - 2 2 sau discuit 152 0 - 2 5 1 8 - 2 0 sau discuit 15până la 15.XI

până la 25.IXpână la 15.XI

până la 15.IX5. Lucrarea solului pentru culturi succesive1 5 - 1 8 sau discuit 15discuit
15concomitent cu recoltareaconcomitent cu recoltarea

Tabelul 6.1
În cazul solurilor grele se va efectua arătura cu plug prevăzut cu scormonitor la două brazde.
Este foarte important ca arătura, ca de altfel toate celelalte lucrări de pregătire a solului, să fie
efectuate la un conţinut de umiditate optim, când solul se revarsă după plug, brazda mărunţindu-se în bune
condiţii. Când solul este prea umed rezultă prin arat curele, felii, iar în condiţii de uscăciune arătura prezintă
bulgări, pentru a căror mărunţire ulterioară sunt necesare lucrări cu tăvălugul cu asperităţi şi cu grapa cu
discuri, care determină creşterea consumului de combustibil şi provoacă distrugerea structurii solului. De
aceea nu se recomandă aratul solului în aceste condiţii.
Se impune ca la plug să se ataşeze, în toate cazurile, grapa stelată, care mărunţeşte şi aşază solul
afânat prin arătură.
Arătura trebuie să se facă imediat după recoltarea culturilor, orice întârziere având efecte negative
asupra culturii următoare. De exemplu, pentru culturile de toamnă, dacă solul se lucrează imediat după
eliberarea terenului, se vor distruge buruienile, iar apa provenită din ploi va fi bine acumulată şi conservată.
Solul nelucrat se infestează puternic cu buruieni, care consumă o mare parte din rezerva de apă şi hrană a
solului.
Pentru culturile ce se seamănă primăvara, solul trebuie să fie arat din toamnă. Efectuarea arăturilor în
primăvară prezintă numeroase
dezavantaje:
• pierderi mari de apă din sol, prin mobilizarea şi răscolirea acestuia într-o perioadă când
temperatura şi intensitatea vânturilor sunt în creştere;
• pregătirea greoaie a patului germinativ, datorită în special gărilor mari şi rezistenţi la
sfărâmare care rezultă la arătura de primăvară. Ca urmare, sunt necesare lucrări repetate, cu
consum sporit de energie, fără a ajunge totuşi la calitatea dorită a patului germinativ;
• întârzierea semănatului, datorită dificultăţilor ce apar la pregătirea patului germinativ.

8.2. LUCRĂRILE DE PREGĂTIRE A PATULUI GERMINATIV

Aceste nlucrări au ca scop nivelarea terenului, distrugerea buruienilor şi crearea unui
strat de sol mărunţit şi afânat pe adâncimea de semănat. Pregătirea patului germinativ se face cu o
zi înaintea semănatului, printr-un număr cât mai mic de lucrări, chiar numai una când terenul este
nivelat, iar pe maşină sunt fixate organe active de prelucrare a solului diversificate.
În cazul culturilor de primăvară solul trebuie să fie cât mai puţin mobilizat, răscolit şi întors,
pentru a reduce la minimum pierderile de apă 3rin evaporare. Lucrând solul superficial şi cât mai
puţin, se realizează o conservare mai bună a apei.
29
 O dată cu lucrarea de pregătire a patului germinativ se face şi încorporarea în sol a
îngrăşămintelor şi erbicidelor aplicate în această perioadă de timp.
Pregătirea patului germinativ se face cu grapa cu discuri, cultivatorul, simplu sau combinat, ori cu
combinatorul, în special pentru plantele ce se seamănă la adâncime mică: in, sfeclă, lucerna, mac
etc.

8.3. LUCRĂRILE DE ÎNTREŢINERE

Aceste lucrări se execută mai ales pentru distrugerea buruienilor. Întreţinerea arăturii
constă în menţinerea terenului arat curat de buruieni, în vară, şi se face prin lucrări superficiale cu
grapa cu discuri sau cu cultivatorul pentru cultivaţie totală.
Întreţinerea culturii se referă la lucrările care se fac în timpul perioadei de vegetaţie, la
plantele prăsitoare. In cazul apariţiei buruienilor se fac lucrări de prăşit, cu cultivatorul echipat cu
organe active de extirpare.
Soluţia cea mai modernă este aplicarea de erbicide. Lucrarea este mai scumpă dar
productivitatea este deosebit de mare.

8.4. Nivelarea terenului cu nivelatorul se face periodic, o dată la 2- 4 ani, din vară
până în toamnă, de obicei înainte de arat, însă după c e solul a fost lucrat superficial.
Prin nivelarea suprafeţei terenului se asigură calitatea celorlalte lucrări ale solului, cât şi a
aplicării erbicidelor, îngrăşămintelor, a semănatului.

8.5. Tăvălugitul se efectuează pentru tasarea uşoară a solului prelucrat, înainte sau mai ales
după semănat, în condiţii de secetă, pentru a se realiza un contact mai bun al seminţelor cu solul. Această
lucrare se mai foloseşte pentru distrugerea (mărunţirea) bulgărilor, în acest caz folosindu-se tăvălugi speciali,
cu greutate mare şi prevăzuţi cu asperităţi. De asemenea, se mai foloseşte tăvălugul (neted) pentru a repune
în contact cu solul plantele dezrădăcinate (descălţate) datorită alternării îngheţului cu dezgheţul.

8.6. LUCRAREA CU CIZELUL SAU CU PLUGUL PARAPLOW se efectuează în

anumite condiţii, realizându-se afânarea solului, fără întoarcerea stratului mobilizat. Efectuarea arăturii cu
astfel de utilaje se recomandă pe soluri sărăturate sau nisipoase, pe terenuri cu pantă, pe soluri cu umiditate
redusă.

8,7. PARTICULARITĂŢILE LUCRĂRII SOLULUI ÎN ANUMITE CONDIŢII

a. Pe nisipuri este necesar să se mobilizeze stratul superficial de sol cât mai puţin, pentru a se
reduce spulberarea acestuia de către vânt (eroziunea eoliană). în acest caz arătura se face cât mai târziu în
iarnă sau primăvara devreme, iar grăpatul se efectuează numai dacă este nevoie, înainte de semănat.
b. Solurile sărăturate, care au o permeabilitate foarte mică, cer lucrări de afânare repetate pentru
a stimula activitatea microorganismelor şi a înlesni creşterea rădăcinilor. în cazul acestor soluri trecerea de la
starea umedă la cea uscată se face repede, de aceea solul trebuie lucrat într- un interval de timp foarte scurt,
când umiditatea acestuia este optimă.
Dacă concentraţia de săruri creşte spre adâncime, atunci nu este indicat să se are la adâncime mare
cu întoarcerea brazdei, pentru a se evita înrăutăţirea însuşirilor chimice şi fizice ale stratului de sol în care se
seamănă. In astfel de condiţii lucrarea cu cizelul sau cu plugul paraplow este mai des întâlnită decât pe alte
soluri.
c. Solurile grele şi tasate, pe profilul cărora apa circulă foarte greu, sunt afectate alternativ de
exces şi deficit de umiditate. In perioadele cu umiditate mare textura fină şi compactarea unor straturi de sol
determină băltirea apei la suprafaţă. în astfel de condiţii trebuie luate măsuri pentru creşterea permeabilităţii
solului şi îmbunătăţirea regimului aerohidric al acestuia. Prin afânarea adâncă a solului se îmbunătăţeşte
circulaţia apei, astfel încât aceasta se infiltrează şi se acumulează în sol.
Lucrarea de afânare adâncă se efectuează cu utilaje de scormonire crofundă, până la adâncimea
de 55 - 70 cm, distanţa dintre organele active, pe direcţia transversală, fiind de 1,2 - 1,5 m.
d. Pe solurile supuse eroziunii, de pe terenurile în pantă, se va „rmări reducerea procesului de
erodare a solului, datorat scurgerii apei crovenite din precipitaţii. Arătura, în acest caz, se face
numai de-a lungul curbelor de nivel. Ca urmare, şănţuleţele dintre brazde, orientate de-a curmezişul
30
pantei, reţin apa, care se va infiltra în sol. în felul acesta, se vor reduce pierderile de sol de 2 - 9 ori,
iar cele de apă, cu până la 75 %.
e. În cazul solurilor cu umiditate mică, prin efectuarea arăturii cu Dlugul cu trupiţe cu
cormană, rezultă mulţi bulgări mari, rezistenţi la sfărâmare, ce vor crea probleme serioase la
pregătirea patului germinativ. În astfel de condiţii se recomandă prelucrarea solului cu cizelul, plugul
caraplow, grapa cu discuri grea sau freza.
f.
Capitolul 8
TEHNOLOGII DE MECANIZARE A LUCRĂRILOR SOLULUI

Procesele de producţie din agricultură reprezintă totalitatea activităţilor umane şi a

proceselor naturale care au loc în fiecare unitate de producţie agricolă, în vederea obţinerii unor
bunuri agroalimentare, necesare satisfacerii nevoilor oamenilor. În cadrul proceselor de producţie se
apreciază că latura cea mai importantă o reprezintă procesele de muncă, procese tehnologice care
se concretizează prin efectuarea eşalonată a diferitelor lucrări şi prin care acţionează asupra
producţiei într-o măsură importantă munca omului.
Procesul de muncă se compune din lucrări, fiecare cu una sau mai multe operaţii.
Lucrările reprezintă acea parte a procesului tehnologic de a cărui efectuare răspunde un
executant pe un anumit loc de muncă, prevăzut cu mijloace mecanice sau grupe de obiecte de
muncă, în cadrul aceleeaşi tehnologii.
După modul cum participă la prelucrarea materialului agricol, lucrările şi operaţiile pot fi: de
bază, de transport sau de deplasare a materialului între două lucrări, auxiliare (care însoţesc
operaţiile tehnologice sau de transport) sau altele de control, reglaj, întreţinere etc.
Lucrarea sau operaţia de bază se compune din mai multe faze (etape) de lucru, caracterizate
prin faptul că obiectul muncii suferă o singură transformare tehnologică.
Fazele de lucru se compun din mai multe mânuiri, ce reprezintă un anumit grup de mişcări,
determinate de un scop bine definit.
Mânuirile se compun din mai multe mişcări, care sunt elementele cele mai simple ale
activităţii executantului şi constau dintr-o deplasare, luare de contact sau desprindere a acestuia de
mijloacele mecanice asupra cărora acţionează.
Având în vedere complexitatea proceselor de producţie în diferite ramuri ale agriculturii,
procesele de muncă (tehnologice) se pot referi la o
cultură (grâu, porumb, sfeclă etc), la mai multe lucrări comune (verigă tehnologică) sau, în unele
cazuri, la nivelul lucrării (arat, grăpat etc).
Procesele de muncă (tehnologice) au fost efectuate la început în "ntregime manual sau
folosind unelte simple. Prin mecanizarea lucrărilor 3-a reuşit ca cea mai mare parte din activitatea
efectuată manual să fie preluată de mijloacele mecanice, acţiune prin care, de regulă, s-a simplificat
şi procesul tehnologic, ca urmare a efectuării concomitente a mai multor operaţii.
În etapa actuală nu se poate vorbi de înlocuirea completă a muncii manuale. Deşi s-au
mecanizat foarte multe lucrări şi operaţii, au rămas nemecanizate faze (etape) şi, în unele cazuri,
mânuiri (jalonarea terenurilor la tratamentele efectuate cu mijloace terestre sau aviatice, în general
controlul calităţii lucrărilor efectuate etc).
Pe măsură ce tehnica se dezvoltă, pentru reducerea la maxim a intervenţiilor manuale,
tehnologiile mecanizate, într-o etapă superioară de organizare, vor cuprinde integral elementele
componente ale lucrărilor şi operaţiilor agricole, inclusiv mânuiri şi mişcări executate prin procedee
de automatizare şi robotizare, ca urmare a dezvoltării informaticii şi, într-o fază superioară, a
introducerii ciberneticii.
Fiind nemijlocit legate de procesul de muncă din agricultură, tehnologiile de mecanizare au o
caracteristică dinamică, prin faptul că mijloacele mecanice cu ajutorul cărora se efectuează lucrările
agricole, operaţiile sau fazele de lucru sunt într-o continuă perfecţionare din punct de vedere al
gradului în care sunt mecanizate sau chiar automatizate fazele şi chiar mânuirile din cadrul
procesului de producţie agricol.
Tehnologiile de mecanizare trebuie să ţină seama de particularităţile procesului de producţie
din agricultură. Aceste particularităţi sunt:
31
 • solul pe care se obţine producţia agricolă este reprezentat de o suprafaţă mare de teren,
din care cauză majoritatea mijloacelor mecanice cuprinse în tehnologie trebuie să se deplaseze în
lucru;
• lucrările agricole, operaţiile şi fazele de lucru trebuie efectuate în termene agrotehnice
optime, care, în general, au durată relativ mică (zile şi mai rar săptămâni), aspect ce ridică probleme
speciale privind dotarea tehnică;
• cerinţele agrotehnice sunt foarte diverse, în funcţie de natura solului, de relief, de climă,
de atacul unor boli şi dăunători etc, motiv pentru care mijloacele mecanice trebuie să aibă un grad
mare de adaptabilitate;
• particularităţile solurilor şi culturilor sunt foarte variate, iar starea lor nu rămâne constantă
în timp şi spaţiu, de aceea organele active ale utilajelor trebuie să fie diversificate, pentru a
corespunde tuturor condiţiilor de lucru;
• executarea mecanizată a lucrărilor agricole trebuie să ţină seama de prevederile impuse
pentru protejarea solului şi a mediului ambiant (apă, aer, floră, faună etc);
• felul şi succesiunea lucrărilor agricole sunt determinate, în primul rând, de fazele procesului
biologic, mijloacele mecanice trebuind să nu producă daune culturilor şi producţiei acestora pe întregul ciclu
de producţie agricolă;
• există o tendinţă permanentă de creştere a nivelului producţiilor, urmare a cercetărilor ce se fac
pentru introducerea în agricultură a unor soiuri din ce în ce mai valoroase, din care cauză baza tehnică a
tehnologiilor de mecanizare trebuie perfecţionată continuu.
Tehnologiile de mecanizare trebuie să ţină seama şi de alte cerinţe specifice (tehnico-organizatorice,
economice etc), dintre care cele mai importante sunt:
• corelarea în timp a diferitelor lucrări succesive pentru a nu întrerupe procesul tehnologic sau
pentru a nu crea un vârf nejustificat în necesarul de mijloace mecanice, ţinând seama în primul rând de
verigile tehnologice cu consum mare de energie, concentrate în perioade limitate;
• stabilirea corespunzătoare a capacităţilor de lucru ale mijloacelor mecanice care lucrează în flux
şi îşi transmit unul altuia produsul ce se prelucrează, pentru a nu reduce productivitatea muncii sau pentru a
nu favoriza tasarea solului, prin creşterea numărului de treceri;
• corelarea reciprocă a maşinilor agricole cu baza energetică, ţinând seama de diversitatea
consumului de energie la lucrările executate mecanizat şi de specificul acestor lucrări.
Tehnologiile de mecanizare, definite ca o succesiune de lucrări agricole, operaţii şi faze de lucru
executate cu mijloace mecanice, desfăşurate pentru o anumită cultură, în anumite condiţii pedoclimatice, într-
un ciclu de producţie agricolă, trebuie subordonate scopului final al proceselor de producţie, acela de
realizare a unor producţii maxime şi de obţinere a unor indicatori tehnico-economici optimi.
Aceleaşi cerinţe se impun şi pentru tehnologiile de mecanizare care cuprind lucrările, operaţiile şi
fazele de lucru pentru mai multe culturi, cu procesele tehnologice asemănătoare.
Atunci când unele lucrări, operaţii şi faze de lucru sunt comune pentru culturi diferite - când acestea
se efectuează pentru protecţia şi creşterea fertilităţii solurilor, pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi
buruienilor etc - tehnologiile de mecanizare se pot elabora şi pe grupe de lucrări, independent faţă de
tehnologiile specifice pe culturi.

8.1. TEHNOLOGII GENERALE DE MECANIZARE A LUCRĂRILOR SOLULUI

FOLOSITE PE PLAN MONDIAL
Există mai multe categorii de tehnologii de mecanizare a lucrărilor solului, din care cele mai
importante sunt două: tehnologii de mecanizare a lucrărilor solului pentru culturi de toamnă şi tehnologii
pentru culturile de primăvară. La culturile prăsitoare, în special, există şi tehnologii de mecanizare a
lucrărilor solului în timpul perioadei de vegetaţie.

8.1.1. Tehnologii de mecanizare a lucrărilor solului pentru culturile de

toamnă.
Aceste tehnologii cuprind lucrări, operaţii şi faze de lucru ce se efectuează în timp şi includ
arătura, pregătirea patului germinativ, întreţinerea ogorului mai ales pentru distrugerea buruienilor.
Prin aceste lucrări trebuie să se urmărească permanent ca organele active folosite să
contribuie la menţinerea şi ridicarea potenţialului productiv al solului, să nu se favorizeze efectele

32
negative pe pante şi să se aleagă varianta tehnologică ce corespunde în cea mai mare măsură
condiţiilor specifice de lucru.
Mobilizarea în profunzime a solului, arătura, se poate face cu organe active care realizează
răsturnarea stratului mobilizat (plugul cu trupiţe cu cormană) sau cu organe active ce nu răstoarnă
stratul de sol prelucrat (plugurile paraplow şi cizel). în alte cazuri organele active ale mijlocului
mecanic realizează o răsturnare doar parţială a stratului de sol mobilizat (grapele cu discuri).
Diversificarea şi creşterea ponderii utilizării variantelor tehnologice la care se folosesc organe
active ce nu răstoarnă stratul de sol permit reducerea consumului de combustibil la hectar,
creşterea productivităţii, reducerea eroziunii solului etc, în special atunci când prin răsturnarea
brazdelor apar efecte negative (pe soluri sărăturate, soluri nisipoase, terenuri cu pantă, soluri cu
umiditate redusă).
În cazul mobilizării solului cu organe active care răstoarnă brazdele, variantele tehnologice se
diferenţiază în funcţie de perioada în care se efectuează arătura: după premergătoarele timpurii,
respectiv arături de vară, şi după premergătoare târzii, când se fac arături de toamnă.
În scopul efectuării unor lucrări de bună calitate şi pentru conservarea apei în sol, este necesar ca
arătura de vară să se facă imediat după recoltarea plantei premergătoare. în condiţii de secetă sau
atunci când există resturi vegetale care îngreunează executarea arăturii, se va aplica varianta
tehnologică cu efectuarea unor lucrări superficiale de mobilizare a solului înainte de arat, variantă în
care se pot folosi mijloace mecanice cu lăţimi mari de lucru şi, deci, cu productivităţi ridicate (grape
cu discuri, cultivatoare etc).
După arătura de vară şi până toamna la pregătirea patului germinativ, se efectuează lucrări
superficiale pentru mărunţirea şi nivelarea solului, distrugerea buruienilor care apar în acest interval
de timp, spargerea crustei. Se vor folosi grape cu discuri, cultivatoare, grape cu colţi.
În vederea obţinerii unor producţii mari este absolut necesară lucrarea de nivelare a terenului,
deoarece în acest fel se asigură uniformitatea adâncimii de semănat şi, deci, o răsărire uniformă a plantelor.
Este necesar ca la plug să se ataşeze grapa stelată, care realizează mărunţirea bulgărilor, nivelarea arăturii
şi o uşoară tasare în profunzime. în acest fel se vor reduce pierderile de apă prin evaporare.
Şi în cazul arăturilor de toamnă, în vederea reducerii pierderilor de apă din sol şi a efectuării unei
lucrări de bună calitate, mobilizarea solului trebuie să se facă imediat după recoltare.
În condiţiile în care solul arat este bulgăros se vor folosi organe active de tăvălugire (tăvălugi cu
asperităţi), urmate de organe de lucru specifice grapelor cu discuri (discuri sferice). Lucrarea se va repeta
până la obţinerea indicilor calitativi necesari. Dacă nu se poate realiza o mărunţire suficientă a bulgărilor,
atunci cele două categorii de organe active se vor folosi după prima ploaie sau după irigare. în situaţia în
care apar buruieni, distrugerea lor se va realiza prin lucrarea efectuată cu grapa cu discuri sau cultivatorul. La
ultima lucrare de mărunţire a solului, înainte de pregătirea patului germinativ, la utilajul de prelucrat solul se
va ataşa, în faţă, o lamă de nivelare.
Mobilizarea solului în vederea semănatului culturilor de toamnă se poate face, în anumite condiţii, de regulă
după premergătoare târzii, cu organe active care nu răstoarnă stratul prelucrat: organe active de tip disc
sferic cu diametru mare, de tip freză, de tip cizel sau paraplow, cu organe active de tip discuri rotative cu colţi,
autoantrenate, sau cu utilaje combinate, pe care sunt montate diferite tipuri de organe active.
Pe soluri uşoare, cu puţine resturi vegetale, arătura cu plugul cu trupiţe cu cormană poate fi înlocuită
cu lucrări de prelucrare a solului cu grapa grea cu discuri sferice, cu organe active tip cizel ori cu organe tip
discuri rotative cu colţi, autoantrenate. în acest caz se realizează creşterea semnificativă a productivităţii şi
reducerea importantă a consumului de combustibil la hectar.
În anumite condiţii este posibilă folosirea unor utilaje care efectuează concomitent mai multe lucrări:
cizel-freză, freză-semănătoare, cizel-freză-semănătoare, cizel-tăvălug-semănătoare etc.
În toate cazurile, înainte de semănat se va face pregătirea patului germinativ, cu grapa cu discuri în
agregat cu grapa cu colţi reglabili sau cu cultivatorul combinat, în funcţie de tipul de sol şi umiditatea
acestuia.

8.1.2. Tehnologii de mecanizare a lucrărilor solului pentru culturile de

primăvară.
Arătura se efectuează vara sau toamna cât mai timpuriu, imediat după recoltarea culturii
premergătoare. în cazul în care resturile vegetale sunt în cantităţi mari şi îngreunează efectuarea lucrării de
bază, se recomandă ca înainte de arat să se execute o lucrare de mărunţit resturile vegetale.
O lucrare importantă în tehnologiile intensive este nivelarea. Nivelarea este necesară atât la culturile
irigate cât şi la cele neirigate şi se efectuează periodic (la 4 - 5 ani), atunci când solul este uscat (vara sau
33
toamna). Această lucrare reprezintă nivelarea capitală. Nivelarea de exploatare se efectuează, în funcţie de
condiţii, aproape în fiecare an. Pentru nivelarea de exploatare se folosesc organe active speciale, de tip lamă
( 1 - 2 treceri), după ce în prealabil se mobilizează stratul superficial cu organe active de tip disc sferic.
Lucrările de nivelare nu trebuie efectuate primăvara, din motive de compactare şi de economisire a
apei din sol. Corectarea nivelării, dacă este cazul, în primăvară, se va face prin ataşarea lamelor de nivelare
la utilajele de pregătit patul germinativ.
În cadrul tehnologiilor de mecanizare a lucrărilor solului se prevăd măsuri speciale ce trebuie luate
după efectuarea arăturii, privind menţinerea terenului curat de buruieni şi nivelat, pentru reducerea pierderilor
de apă. Arătura de vară se întreţine ori de câte ori este nevoie cu organe active specifice (discuri sferice, colţi
târâţi, discuri rotative cu colţi autoantrenate etc), care realizează distrugerea crustei şi a buruienilor, afânarea
solului, făcând inutilă repetarea arăturii în toamnă.
În zonele secetoase, după efectuarea arăturii de toamnă (mai ales când aceasta este bulgăroasă), se
vor executa unele lucrări suplimentare pentru mărunţirea solului şi nivelarea terenului (organe active de tip
disc sferic sau tăvălug greu cu asperităţi etc).
Pregătirea patului germinativ, în primăvară, urmăreşte nivelarea terenului în cazul arăturii negrăpate
toamna, mărunţirea solului, distrugerea crustei şi a buruienilor, afânarea şi păstrarea apei în sol.
În condiţiile în care terenul este curat de buruieni, fără resturi vegetale la suprafaţă şi fără denivelări,
se recomandă pregătirea directă a patului germinativ cu organe active combinate (cu combinatorul), dacă
este posibil în preziua semănatului.
Ogoarele de toamnă bulgăroase şi denivelate sau îmburuienate se lucrează suplimentar cu utilaje speciale
pentru mărunţit solul, nivelat şi distrus buruieni (organe active de tip disc sferic, de tip freză etc), după care
urmează, în preziua semănatului, lucrarea cu organe combinate, la adâncimea de încorporare a seminţelor.
Este necesar ca în primăverile secetoase, cu deficit mare de umiditate, să se evite mobilizarea
repetată şi adâncă a solului cu organe active grele (de exemplu discuri sferice).
În vederea reducerii consumului de combustibil la hectar şi pentru evitarea tasării solului, concomitent
cu pregătirea patului germinativ se vor efectua lucrările de fertilizare, erbicidare şi administrat insecticide, în
funcţie de condiţiile existente în teren.
8.1.3. Tehnologii de mecanizare a lucrărilor solului în timpul perioadei de
vegetaţie.
La cereale păioase, după semănat, dacă umiditatea solului este redusă, se recomandă
efectuarea lucrării cu tăvălugul neted. în acest caz se pun seminţele în contact cu solul şi este
determinată ascensiunea (prin capilaritate) apei din profunzime. Ca urmare se va influenţa pozitiv
germinaţia seminţelor şi răsăritul plantelor.
În cazul culturilor prăsitoare, în timpul perioadei de vegetaţie se urmăreşte distrugerea
bururienilor, dar şi spargerea crustei şi afânarea solului pentru a favoriza pătrunderea în acesta a
aerului şi apei din precipitaţii sau irigaţii. Spargerea crustei şi afânarea solului sunt necesare şi
pentru evitarea pierderii apei din sol prin evaporare. De asemenea, prin unele lucrări speciale se
execută deschiderea rigolelor pentru irigaţii, refacerea biloanelor etc. Organele active folosite pot fi
cele de tip sapă rotativă, colţi târâţi sau, în special, organe pentru prăşit (de tip labă de gâscă,
pentru extirparea buruienilor, sau de tip gheară, pentru afânarea solului şi spargerea crustei).
Până la răsăritul plantelor, dacă s-a format crustă şi au început să apară buruieni, se va
folosi grapa târâtă cu colţi reglabili (ca înclinare), deplasarea făcându-se perpendicular pe direcţia
rândurilor. Grăparea se face la 4 - 6 zile de la semănat. în acest caz este obligatoriu să se regleze
corespunzător înclinarea colţilor grapei (unghiul de pătrundere a acestora în sol), evitându-se astfel
vătămarea plantelor în curs de răsărire. Se menţionează că dacă s-au respectat toate cerinţele
impuse privind pregătirea patului germinativ şi semănatul, atunci grăparea culturii înainte de
răsăritul plantelor nu este necesară.
După răsărire, când plantele au 4 - 5 frunze, se lucrează cu sapa rotativă în scopul distrugerii
buruienilor abia încolţite sau răsărite, pentru spargerea crustei şi afânarea solului.
Lucrarea cu sapa rotativă se va face numai după ce s-a ridicat roua şi când nu sunt nori,
altfel, plantele fiind prea turgescente, vor fi rupte de către organele active. De asemenea, solul
trebuie să fie uscat; dacă este umed, aderă la organele active şi transformă sapa rotativă într-un
"tăvălug". în cazul în care există bulgări rezistenţi la sfărâmare, aceştia pot bloca organele active,
care nu se mai învârtesc şi, prin târâre, distrug plantele.
Se impune ca sapa rotativă să fie deplasată cu viteze mari, de 1 0 - 1 3 km/h, pentru a fi
eficace în distrugerea buruienilor.

34
 A doua lucrare cu sapa rotativă se va efectua când plantele prăsitoare au înălţimea de 15 -
20 cm (de obicei după prima praşilă mecanizată).
Cea mai importantă lucrare a solului în timpul perioadei de vegetaţie, la culturile ce se seamănă în
rânduri distanţate, este prăşitul. Această lucrare se face în scopul de a distruge buruienile, pentru
spargerea crustei şi afânarea solului.
La plantele prăsitoare se vor efectua minimum trei praşile necanizate pe intervalele dintre
rânduri şi 2 - 3 praşile manuale pe rând. Prima praşilă mecanizată se va face între cele două lucrări
cu sapa 'otativă. A doua praşilă mecanizată se efectuează la 14 zile după prima, ar praşilă a treia, la
1 5 - 2 0 zile după cea de a doua. După fiecare praşilă necanizată se va face prăşitul manual pe
rând.
Trebuie reţinut faptul că prima praşilă mecanizată este necesar să e efectuată cu viteză mică (4
km/h), deoarece plantele sunt mici şi pot fi acoperite cu pământ. La a doua praşilă mecanizată
viteza agregatului va fi de 8 - 10 km/h, iar la cea de a treia, de 10 - 12 km/h. Vitezele mari folosite la
praşilele a doua şi a treia determină aruncarea pământului spre 'ândurile de plante, astfel încât
buruienile mici sunt acoperite şi înăbuşite.
La praşilă întâi se pot folosi pe rândurile de plante organe active cu colţi, rotative în plan
vertical, cu mişcare liberă, sau grape cu colţi elastici, cu mişcare de translaţie.
În cazul praşilelor a doua şi a treia se pot folosi cuţite de tip labă de gâscă prevăzute cu
cormănuţe, care determină deplasarea laterală a cământului şi acoperirea buruienilor mici de pe
rândurile de plante, ceea ce va conduce la înăbuşirea lor.
Pentru efectuarea praşilelor mecanizate există o diversitate de crgane active, care pot fi
utilizate în funcţie de condiţiile existente (starea şi natura solului, stadiul de dezvoltare a culturii,
gradul de îmburuienare etc). Dintre acestea, mai cunoscute sunt cuţitele de tip săgeată (labă de
gâscă) bilaterală sau unilaterală, dălţi sau gheare de afânare, discuri -otative cu colţi, organe cu colţi
elastici, organe de tip freză cu turaţie redusă etc.
Se pot folosi, de asemenea, în special în prima fază de vegetaţie a clanţelor, discuri rotative
şi panouri care protejează plantele de pe rând, poziţionate la limita zonei de protecţie a plantelor.
Utilajele moderne au sisteme speciale de prindere a organelor active pe paralelograme
deformabile, care prezintă dispozitive de copiere corespunzătoare. Pe acestea se pot prinde mai
multe tipuri de organe active şi organe de protecţie.
În cazul cultivatoarelor pentru prăşit este necesar să se respecte regulile de bază privind
aşezarea organelor active de tip labă de gâscă şi anume: repartizarea cuţitelor pe cadrul secţiei de
prăşit se face în funcţie de distanţa dintre rândurile de plante; se asigură zona de protecţie a
plantelor de pe rând şi zona de acoperire a cuţitelor; tipurile de organe active se aleg în funcţie de
condiţiile de lucru şi de gradul de dezvoltare a plantelor; pentru a evita înfundarea cultivatorului,
organele active se repartizează pe secţia de prăşit pe două sau trei rânduri transversale, distanţa
dintre aceste rânduri pe direcţia de mers trebuind să fie cât mai mare; este necesar să se asigure o
aşezare simetrică a organelor active faţă de mijlocul cultivatorului; secţiile de prăşit extreme se vor
echipa cu un număr mai mic de organe active, pentru a prelucra 2/3 din intervalul dintre rânduri;
cultivatorul nu trebuie să aibă oscilaţii laterale, pentru a evita tăierea plantelor (în acest scop se va
regla corespunzător lungimea ancorelor tiranţilor laterali ai mecanismului de suspendare al
tractorului); ecartamentul tractorului se reglează astfel încât roţile acestuia să calce pe centrul
intervalului dintre rândurile de plante; pentru a reduce tasarea soluluilângă plante, îndeosebi în
zonele cu soluri grele, cu tendinţă de compactare, se vor folosi tractoare cu roţi înguste, iar
presiunea aerului în camerele pneurilor se va reduce corespunzător.
În cazul culturilor de pe terenurile cu pantă, pentru a preântâmpina eroziunea hidrică,
cultivatoarele pentru prăşit vor fi prevăzute şi cu organe active pentru format mici rigole întrerupte,
cu adâncimea de 10 - 16 cm. Se vor realiza astfel 14.000 rigole (alveole) la hectar, fiecare cu
lungimea de 1 m. Capacitatea de reţinere a apei, de către aceste alveole, este de 250 - 300 m 3 apă
pe un hectar.

35
Tabelul 8.1.Valorile admisibile ale indicilor calitativi de lucru pentru diferite pluguri

Indicii calitativi de lucru

Specificaţie
Sa  a Ca SB a CB Gms Gav Gas Aspectul
(cm) (cm) (cm) (cm) (%) (%) (%) arăturii

Pluguri cu lăţime de lucru ≤±0,10 ≤ ±0,20 ≤±0,10 ≤±0,10 ≤+0,20 <±0,10 uniform şi
pânâ la 135 cm: din arn din am din Bm din Bm fără
- pe sol uşor ≥95 ≥ 98  20 greşuri
- pe sol mijlociu ≥75 ≥95  25
- pe sol greu ≥55 ≥90  30

Pluguri cu lăţime de <±0,10 < +0,24 <+0,05 <+0,10 uniform şi

< ±0,12 < ±0,05
lucru de peste 135 cm; din am din am din Bm din Bm fără
- pe sol uşor ≥ 95 ≥98  20 greşuri
- pe sol mijlociu ≥75 ≥95  25
- pe sol greu ≥ 55 ≥90  30

36
 Trebuie reţinut că un pat germinativ este bine pregătit când solul a fost lucrat până la adâncimea
de semănat sau cu maximum 1 - 2 cm mai adânc, iar gradul de mărunţire a solului este mai mare de 95
%, adică numai cel mult 5 % din masa de sol prelucrată de organele active este alcătuită din componente
(bulgări) cu diametrul de peste 5 cm (dimensiune luată convenţional); în cazul unor culturi pretenţioase se
are în vedere un diametru al bulgărilor de peste 3 cm.

8.1.4. COMBATEREA MECANICĂ A BURUIENILOR DIN CULTURILE

AGRICOLE
. Lucrările solului, prin acţiunea mecanică a diverselor utilaje, contribuie direct la
combaterea buruienilor.
Prăşitul culturilor semănate la distanţă mare între rânduri se face pentru spargerea crustei
şi afânarea solului, dar în special pentru distrugerea buruienilor.
Această lucrare, care realizează combaterea mecanică a buruienilor, se face de mai multe
ori în timpul perioadei de vegetaţie. Se aplică după răsărirea culturilor, la apariţia buruienilor.
Adâncimea de lucru a organelor active ale cultivatorului pentru prăşit trebuie să asigure
distrugerea buruienilor. Se va evita mobilizarea prea adâncă a solului, deoarece în acest caz
rezultă bulgări sau felii de sol care favorizează pierderea apei prin evaporare şi provoacă
acoperirea plantelor cu pământ şi denivelarea suprafeţei. Toate organele active ale cultivatorului
trebuie să lucreze la aceeaşi adâncime, care, de obiecei, este de 4 - 8 cm.
La prăşit trebuie să se asigure câte o zonă de protecţie a plantelor, de o parte şi de alta a
fiecărui rând, cu lăţimea de 7- 15 cm. Pentru evitarea vătămării plantelor de pe rând,
cultivatoarele de prăşit pot fi echipate cu organe de protecţie, care sunt necesare în special ia
culturile mai sensibile: sfecla de zahăr, floarea- soarelui.
Viteza de mers a cultivatoarelor de prăşit, la prima praşilă, trebuie să fie mai mică, 3 - 5
km/h. La următoarele praşile viteza de deplasare va fi mai mare, 6 - 9 km/h. Vitezele mari de
mers, folosite când plantele sunt mici, determină acoperirea acestora cu pământ sau vătămarea
lor mecanică.
Este necesar, de asemenea, să se lucreze cu organe active (cuţite) bine ascuţite, astfel
încât să nu rămână buruieni netăiate.
Se va avea grijă ca, la prăşit, să nu se reducă densitatea culturii prin acoperirea plantelor
cu sol ori tăierea lor, în special la capetele parcelei, la ieşirea cultivatorului din cultură şi mai ales
la intrare, după întoarcere.
În cazul sfeclei de zahăr se poate efectua o praşilă oarbă superficială, înaintea răsăririi
plantelor, dacă solul a format crustă ori s-a
îmburuienat. La această praşilă, pentru a se preveni dislocarea plantelor în curs de răsărire, se
va echipa obligatoriu cultivatorul cu organe de protecţie a rândurilor de plante, iar agregatul se va
deplasa cu viteza minimă.
Este deosebit de important, pentru evoluţia culturii, ca prima praşilă, în special, să se facă la timp,
imediat ce au apărut primele buruieni.

Indicii calitativi de lucru ai utilajelor pentru prăşit. Cei mai mulţi indici de calitate ai lucrării de
prăşit se determină ca la arat. Aceşti indici sunt: adâncimea medie de lucru am (cm) a cuţitelor de
extirpare a buruienilor, cu menţiunea că măsurarea acesteia se face ca şi la utilajele pentru
pregătirea patului germinativ; abaterea standard s a (cm) faţă de adâncimea medie de lucru;
abaterea accidentală maximă Δa (cm) faţă de adâncimea medie de lucru; coeficientul de variaţia
Caa adâncimii de lucru a organelor de extirpare a buruienilor; gradul de mărunţire a solului Gms
(%). Gradul de distrugere a buruienilor Gdb (%) se determină ca la lucrările de pregătire a patului
germinativ, iar gradul de vătămare a plantelor Gvp (%) se determină cu relaţia:

în care:
NPi şi Npd – numărul de plante nevătămate înainte de trecerea şi, respectiv, după trecerea
cultivatorului, la o probă;
n – numărul de repetiţii ale probelor.
Pentru gradul de vătămare a plantelor probele se vor lua pe fiecare rând de plante prăşit
de cultivator la o trecere, pe o lungime de minimum 3 m, în 3 repetiţii, pe o distanţă de 100 m;
numărul de plante nevătămate rămase după trecerea cultivatorului Npd se va determina a doua zi,
pentru a se putea deosebi cu uşurinţă plantele vătămate de cele nevătămate (vătămările sunt
produse fie prin tăierea unor plante de către organele de extirpare ale cultivatorului, fie prin
acoperirea plantelor cu pământ).
Valorile admisibile ale indicilor calitativi de lucru sunt: s a< ± 0,10.am (cm); Δa < ± 0,20.am
(cm) ; Ca < + 0,10; Gms > 60 % pentru organele de extirpare plante şi > 90 % pentru organele de
extirpare universale; Gdb > 98 % pe zona lucrată; Gvp < 3 % la prima praşilă şi < 2 % la restul
praşilelor, deci gradul de vătămare a plantelor la toate praşilele nu trebuie să depăşească 5 %.
La primele 1 - 2 treceri ale cultivatorului se verifică cu mare atenţie dacă indicii calitativi de
lucru se încadrează în limitele admisibile.
În cazul în care indicii calitativi legaţi de adâncimea de lucru nu sunt corespunzători, se vor
verifica organele active de extirpare (cuţitele, stelele cu colţi) cu şablonul. Organele active trebuie să
respecte întru totul dimensiunile, forma, mărimea unghiului de pătrundere în sol. De asemenea, toate
organele de extirpare să fie situate în acelaşi plan, iar unghiul de pătrundere în sol a cuţitelor să fie pozitiv,
de 0 - 5 grade, pentru a se asigura o bună pătrundere a acestora în pământ. Dacă totuşi după verificarea
şi realizarea acestui unghi indicii calitativi privind adâncimea sunt necorespunzători, se va reduce, atât cât
este necesar, viteza de mers.
În situaţia în care gradul de distrugere a buruienilor este prea mic, pot fi mai multe cauze: cuţitele
nu asigură zona de acoperire între ele, la valorile corespunzătoare; muchia tăietoare a cuţitelor nu este
bine ascuţită ori unghiul dintre muchiile tăietoare este prea mic din cauza uzurii, în care caz se schimbă
organele active cu altele corespunzătoare.
Dacă gradul de vătămare a plantelor este prea mare, se va verifica zona de protecţie la rândurile
de plante şi, dacă este mică, se va mări. Se va verifica, de asemenea, jocul lateral al secţiilor de cultivator,
care nu trebuie să depăşească ± 10 mm, iar dacă jocul lateral al cultivatorului faţă de tractor este prea
mare, se vor regla corespunzător ancorele tiranţilor laterali ai tractorului. Este necesar, totodată, ca jocul
la volanul tractorului să nu fie mai mare de 15 grade. La prima praşilă se vor monta cuţitele
corespunzătoare şi organele de protecţie a plantelor. Dacă şi în acest caz gradul de vătămare a plantelor
este necorespunzător, se vor lua măsuri privind reducerea vitezei de mers sau chiar înlocuirea
mecanizatorului.

8.1.4.1.Condiţiile de recepţie a lucrării efectuate cu cultivatorul de prăşit

Se verifică, înainte de începerea lucrării, modul cum a fost pregătit terenul, jalonarea intrărilor pe
parcelă a agregatelor de prăşit, modul cum a fost pregătit pentru lucru agregatul, calitatea reglajelor
efectuate şi starea tehnică a cuţitelor.
Persoanele care fac recepţia lucrării trebuie să participe la început şi apoi de 2 - 3 ori în timpul
fiecărei zile, la efectuarea prăşitului, cu care ocazie controlează dacă sunt rânduri cu plante tăiate pe
porţiuni mari, plante acoperite cu pământ, zone de protecţie la rândurile de plante prea mari, adâncime de
lucru prea mică sau prea mare, bulgări scoşi de organele active şi dacă indicii calitativi de lucru se
încadrează în limitele admisibile.
La sfârşitul lucrării se verifică pe diagonala parcelei, cu rama metrică, în 3 - 5 puncte, să nu fie mai
mult de 5 buruieni netăiate pe 1 m 2 de zonă prăşită. Se verifică apoi pe o lungime de 10 m pe rândul de
plante, în 5 repetiţii pe diagonala parcelei, să nu fie mai mult de 2 plante tăiate sau vătămate.
Se controlează vizual să nu fie porţiuni de rânduri de plante călcate de roţile tractorului, tăiate de cuţite
sau aplecate de bara-cadru a cultivatorului, care a fost lăsată prea jos.
Pe diagonala parcelei, în 10 puncte, se va verifica adâncimea de lucru a cuţitelor, care
trebuie să se încadreze în valorile admise, şi se măsoară lăţimea zonei de protecţie la rândurile
de plante, care trebuie să fie cea stabilită, cu o abatere de maximum 2 cm.
Se va verifica aspectul parcelei, vizual, astfel încât terenul să fie nivelat, să nu existe
şanţuri sau creste realizate la lucrarea de prăşit, să nu existe greşuri (porţiuni neprăşite) ori
suprafeţe de teren cu plante vătămate datorită întoarcerilor necorespunzătoare ale agregatelor de
prăşit.

8.2. TEHNOLOGII DE MECANIZARE A LUCRĂRILOR CONSERVATIVE

ALE SOLULUI FOLOSITE PE PLAN MONDIAL
Modificările fizico- mecanice rezultate în urma lucrărilor solului influenţează desfăşurarea
proceselor chimice şi biologice din sol. Aplicarea corectă a acestor lucrări influenţează în mare
măsură calitatea solului. Adepţii agriculturii durabile au stabilit că sistemele neconvenţionale de
lucrare a solului sunt superioare celor clasice, precizând că este necesar să se aplice acele
variante care corespund condiţiilor specifice locale.
Sistemul neconvenţional de lucrare a solului presupune renunţarea la arătura cu plugul cu
trupiţe cu cormană, total sau periodic, raţionalizarea numărului de lucrări şi păstrarea la suprafaţa
solului a cel puţin 1 5 - 3 0 % din totalul resturilor vegetale. Acest sistem se aplică în prezent pe
circa 45 % din suprafaţa arabilă pe plan mondial, estimându-se o extindere la 60 % în următorii
20 de ani, şi este cunoscut sub denumirea de "sistem de lucrări pentru conservarea solului
SLCS".
Există foarte multe variante de aplicare a sistemului neconvenţional de lucrare a solului, de la
afânarea adâncă fără întoarcerea brazdei, până la semănatul direct în sol neprelucrat. între
aceste două extreme se regăsesc variante ca: lucrări reduse (clasic raţionalizat), lucrări minime
(gradul de acoperire a solului cu resturi vegetale sub 30 %), lucrări minime cu muici vegetal (grad
de acoperire peste 30 %), semănat pe biloane, lucrări parţiale sau în benzi etc.
Pentru definirea sistemelor neconvenţionale de lucrare a solului s-au conturat 3 direcţii:
8.2.1. Semănatul direct, când seminţele sunt introduse în sol practic nelucrat, prelucrarea
solului fiind limitată doar la deschiderea unor rigole foarte mici, cu ajutorul unor organe active
montate pe semănătoare;

Fig.8,1, Schema tehnologică a unei secţii de semănătoare care lucrează în teren nearat,
firma JOHN DEERE: 1. Disc pentru crearea rigolei, 2. Roată de copiere, 3.roată de tasare a
seminţelor pe fundul rigolei, 4.roată de acoperire seminţe:

8.2.2. Lucrări minime (minimum tillage) sau lucrări reduse (reduced tillage), în acest caz
pornindu-se de la ideea că fiecare tip de sol manifestă o anumită cerinţă de afânare, în vederea
asigurării condiţiilor favorabile desfăşurării normale a unor procese din sol şi, prin aceasta, a
dezvoltării culturilor agricole. La această variantă se face afânarea de bază a solului fără
întoarcerea brazdei sau prelucrarea superficială a acestuia şi semănatul. Aceste lucrări se
efectuează prin 1 sau 2 treceri. Uneori poate fi necesar un minim de lucrări pentru combaterea
mecanică a buruienilor, facilitarea unor procese biologice şi dezvoltarea rădăcinilor plantelor.
Caracteristica generală a acestui sistem este reducerea consumului de energie şi a timpului
necesar efectuării lucrărilor;
8.2.3. Lucrarea "în rotaţie" constituie o altă posibilitate de reducere a intensităţii afânării
solului, care se corelează foarte bine cu asolamentul şi rotaţia culturilor. Plantele cultivate în
sistem de rotaţie au cerinţe diferite faţă de modul de lucrare a solului.
În Statele Unite, Serviciul de Conservare a Solului(Soil Conservation Service) a făcut o
împărţire a metodelor de prelucrare a acestuia după gradul de acoperire a solului cu resturi
vegetale (exprimat în procente): la cereale păioase, în funcţie de masa de resturi vegetale
rămase pe suprafaţa solului, sistemele de lucrare se împart în: tehnologia convenţională (grad de
acoperire a solului cu resturi vegetale sub 15 % sau 560 kg/ha resturi vegetale rămase pe
suprafaţa solului), sisteme de prelucrare cu lucrări reduse (grad de acoperire de 1 5 - 3 0 %, respectiv
560 - 1120 kg/ha resturi vegetale rămase pe sol) şi tehnologia de conservare a solului (grad de
acoperire de peste 30 % sau peste 1120 kg/ha resturi vegetale rămase pe sol). La rândul ei,
tehnologia de conservare a solului cuprinde: sisteme de prelucrare pe biloane (ridge-tillage),
sisteme de prelucrare ce lasă solul acoperit cu un strat de muici (mulch-tillage) şi sisteme fără
prelucrarea solului (no-tillage).
Sistemul neconvenţional de lucrare a solului cuprinde mai multe variante:
• sisteme raţionalizate de lucrare a solului;
• sistemul de lucrări minime (minimum tillage);
• sistemul de lucrări minime cu muici (mulch tillage);
• sistemul "fără lucrări" sau semănatul direct (no- tillage; direct
drill);
• sistemul de lucrări cu strat protector (cover- crops; catch crops);
• sistemul de lucrări cu biloane (ridge- tillage).

9. Sisteme raţionalizate de lucrare a solului.

La acest sistem, ca şi în cazul celui convenţional, se face arătura cu plugul cu trupiţe cu
cormană, dar, în comparaţie cu sistemul clasic, se folosesc agregate de maşini care la o trecere
efectuează mai multe lucrări (fig.9.1.).
În cadrul sistemului raţionalizat există două variante:
9•1. Sistemul raţionalizat cu o trecere . În acest caz, la o singură trecere, cu ajutorul
unui agregat complex, se efectuează atât lucrările solului (arat şi pregătirea patului germinativ)
cât şi semănatul. Agregatul poate fi de tip echilibrat (cu plug ataşat frontal la tractor) sau toate
utilajele de lucru sunt ataşate în spatele tractorului. în componenţa agregatului pot intra şi
echipamente pentru aplicat îngrăşăminte, erbicide sau de tasat solul pe rândurile de semănat;

Fig.9. Infiinţarea culturilor agricole intr-o singura trecere a agregatului pe teren. Schema
tehnologica a agregatului DUTZI KR-3600 cu care s-au facut lcurarile de semanat pentru grâu ;
1.decompactor, 2.rotosapa, 3.cadru, 4. semanatoare (cu dozare mecanica si transport pneumatic),
5. tuburi de seminte, 6.mecanism reglare tavalug, 7.mecanism reglare lama de nivelare, 8. tavalug,
9.razuitor.
9•2. Sistemul raţionalizat cu două treceri. La prima trecere se efectuează lucrările
solului, iar la cea de a doua se face pregătirea patului germinativ şi semănatul (de
exemplu agregat cu grape + semănătoare + tăvălugi). în cadrul agregatului pot intra şi
echipamente de aplicat îngrăşăminte, erbicide etc.
 Fig.9.2.Scheme tehnologice de înfiinţare a culturilor agricole din doua treceri a agregatelor
pe teren arat:a.Freza cu rotoare cu axa verticală, lama de nivelare, tavalug şi semănătoare;
b.Freză cu rotor cu axă orizontală, lamă de nivelare, tavalug şi semănă toare; c.lama se nivelare, cultivator
cu ghiare elastice, tăvălug şi semănătoare.
 Fig.9.3. Schemă tehnologică a maşinii de semănat în teren arat, formată din: 1.freză cu
rotoare cu axă verticală, 2. semănătoare 3. lamă de nivelare, 4.tuburi de curgerea
seminîelor,6. ghiare de nivelare,7. tăvălug (firma RAU, Germania).

B. Sistemul de lucrări minime

Acest sistem este caracterizat prin prelucrarea solului fără întoarcerea brazdei şi păstrarea
resturilor vegetale în proporţie de 1 5 - 3 0 % la suprafaţa solului sau încorporate superficial prin
lucrările efectuate, îndeplinind rol de mulci; totodată, la acest sistem lucrările solului şi semănatul
se realizează prin una sau cel mult două treceri. Sistemul de lucrări minime poate avea mai multe
variante, în funcţie de agregatele folosite, adâncimea de afânare şi numărul de treceri.

B.1. Sistemul de lucrări minime cu afânarea de bază fără întoarcerea brazdei

Se poate aplica la o gamă foarte variată de tipuri de sol. Sistemul este recomandat pe
soluri cu cerinţă de afânare medie spre mare, cu un conţinut de argilă de 30- 43 %, densitate
aparentă de peste , 3 - 1 , 4 g/cm3, structură slab dezvoltată şi cu un regim aerohidric
necorespunzător pe adâncimea stratului arabil. Resturile vegetale sunt încorporate în primii 15 -
20 cm de sol. Sistemul de lucrări minime cu afânarea de bază fără întoarcerea brazdei se poate
aplica în mai multe subvariante, în funcţie de agregatele folosite pentru prelucrarea solului şi
semănat.
Firma care practică cu mare succes acest tip de tehnologie de înfiinţare a culturilor
agricole de câmp este firma HORSCH, Germania.

B.1.1. Lucrat cu cizel şi agregat complex (grapă + semănătoare + tăvălug). Aceste

lucrări se vor efectua prin două treceri. La cizel (fig.7.65.), pentru a se realiza o bună afânare a
solului, distanţa pe direcţie transversală dintre organele active care lasă urme alăturate va fi de
25 - 28 cm. Gradul de mărunţire a solului şi gradul de încorporare în sol a resturilor vegetale sunt
în funcţie de geometria cuţitelor, distanţa dintre ele, viteza de mers, adâncimea de lucru, dar şi de
textura şi umiditatea solului.
Plugul cizel afânează solul şi realizează proeminenţe relativ mari pe suprafaţa terenului. în
general, acesta lasă pe sol 50 - 70 % din resturile vegetale care au rezultat în urma tocării la
recoltare a tulpinilor de porumb sau a paielor. Adâncimea de lucru a plugului cizel este cuprinsă,
în general, între 15 cm şi 30 cm.
 B.1.2. Lucrat cu plugul paraplow şi agregat complex (grapă + semănătoare + tăvălug). Şi în acest
caz lucrările se vor face prin două : receri. Utilizarea organelor active care nu realizează
întoarcerea brazdei ;a efectuarea lucrărilor de bază ale solului, se face în special pentru
-educerea procesului de eroziune (eoliană şi hidrică). De asemenea, organele active de tip
paraplow se vor folosi la efectuarea lucrărilor de oază pe soluri cu orizont arabil scurt sau pe
soluri sărăturate. în cazul săraturilor, avantajul folosirii plugului paraplow constă în faptul că solul
este mărunţit şi afânat, fără a aduce la suprafaţă sărurile aflate în profunzime.
Plugul paraplow trebuie echipat cu cuţit de tip disc (fig.7.66.), care are rolul de a mărunţi
resturile vegetale şi de a tăia brazda în plan vertical, realizându-se astfel o prelucrare continuă a
solului.

Fig.7.66 - Prelucrarea
solului cu plugul
paraplow

Organele active de tip paraplow realizează o încorporare foarte redusă a resturilor

vegetale, la adâncimea de 15 cm. Cele neîncorporate rămân pe suprafaţa solului, contribuind la
reducerea eroziunii.
Adâncimea maximă de lucru a plugului de tip paraplow este de aproximativ 35 cm.
Lucrarea solului cu cizelul şi plugul paraplow se va efectua toamna, când se încorporează
o parte din resturile vegetale, care se descompun mai repede decât cele rămase la suprafaţă.
Primăvara se va face, printr-o singură trecere, pregătirea patului germinativ şi semănatul, cu un
agregat complex. Pregătirea patului germinativ se realizează în condiţii bune dacă se foloseşte
un agregat complex cu grapă rotativă.
B.1.3. Sistemul de lucrări minime cu agregate complexe cu decompactor. în componenţa
unui astfel de agregat pot intra un scariftcator (despicător), o grapă rotativă sau freză, un tăvălug
şi, eventual, o semănătoare. în acest fel, decompactarea (afânarea) solului, pregătirea patului
germinativ şi semănatul se pot realiza printr-o singură trecere (fig.7.67.) sau prin două treceri
(fig.7.68.). în cazul altor variante constructive, pentru prelucrat solul şi semănat la o singură
trecere, decompactorul este montat frontal la tractor (fig.7.69.), celelalte utilaje (grapă,
semănătoare şi tăvălug) fiind ataşate la partea posterioară a tractorului.
Brăzdarul decompactor, de obicei, este sub formă de daltă şi afânează solul până la
adâncimea de 40 cm, fără a răsturna brazda. Aripile brăzdarului au muchiile tăietoare cu unghi de
ascuţire foarte mic, ceea ce determină o fragmentare, mărunţire şi afânare a solului de-a lungul
liniilor naturale de frângere (nu prin compresiune ca în cazul plugului). Resturile vegetale sunt
încorporate în primii 10 - 15 cm de sol.
 Fig.7.67. - Prelucrarea solului şi semănatul cu agregate
complexe
Agregatul complex cu decompactor reprezintă tehnologia optimă pentru terenurile şi

Fig.7.68. - Agregat complex cu decompactor, grapă

rotativă, tăvălug (trecerea 1), semănătoare
(trecerea a 2-a)
culturile care reclamă o bună afânare de bază a solului. Efectele utilizării acestei tehnologii sunt:
activarea fertilităţii naturale a solului, reducerea eroziunii, mărirea capacităţii de acumulare a apei
şi posibilitatea intrării timpurii în câmp primăvara.
B.2. Sistemul de lucrări minime cu pregătirea patului germinativ

Fig.7.69. - Agregat complex cu decompactor frontal

La acest sistem prelucrarea solului şi încorporarea resturilor vegetale se realizează până
la adâncimea de maximum 1 0 - 1 8 cm. Se urmăreşte o pregătire minimă a solului pe adâncimea
de semănat, pentru a realiza condiţiile minime de germinaţie a seminţelor. Această tehnologie dă
bune rezultate la cereale păioase, porumb, sorg, soia, fasole, rapiţă, bumbac etc.
Se precizează că o condiţie importantă pentru reuşita sistemului minim de lucrare a solului
este tocarea corespunzătoare şi împrăştierea uniformă a resturilor vegetale, concomitent cu
recoltarea culturii premergătoare. Din acest motiv, se impune ca pe combinele de recoltat să fie
montate echipamente speciale pentru tocarea şi împrăştierea produselor vegetale secundare.
 B.2.1. Sistemul de lucrări minime cu grape cu discuri.
Efectuarea lucrării de bază a solului cu grapele cu discuri grele sau mijlocii, în alternanţă cu
arătura realizată cu plugul cu trupiţe cu cormană, este avantajoasă datorită reducerii consumului
de combustibil. înlocuirea arăturii prin lucrarea cu grapa cu discuri grea se pretează însă numai la
culturi cu cerinţe reduse faţă de afânarea solului. Totodată, este necesar să se monitorizeze atent
structura solului şi îmburuienarea culturilor.
Grapele cu discuri se pot folosi pentru prelucrarea primară a solului sau pentru efectuarea
lucrărilor secundare, după executarea lucrării de bază. în situaţia în care sunt folosite pentru
efectuarea lucrării de bază a solului, pentru realizarea unui pat germinativ corespunzător se va
executa o lucrare secundară, cu un cultivator de cultivaţie totală.
După o singură trecere cu grapa cu discuri, pe suprafaţa solului rămân aproximativ 40 - 70
% din resturile vegetale de grâu sau porumb.
Utilizarea grapelor în toamnă pentru prelucrarea primară a solului permite efectuarea la
timp a lucrărilor de primăvară, dar în acest caz creşte pericolul de eroziune datorată apei şi
vântului. în situaţia în care prelucrarea solului cu grapa cu discuri se face primăvara, se va
reduce eroziunea în timpul iernii, această soluţie fiind recomandată pe soluri cu drenaj bun.

B.2.2. Sistemul de lucrări minime cu cultivatoare. Realizarea unui pat germinativ corespunzător
printr-o singură trecere cu un cultivator sau combinator reprezintă a alternativă pentru grapa cu
discuri, mai ales când terenul este acoperit cu resturi vegetale mai fragile.
În situaţia în care există multe resturi vegetale, pentru ca organele active ale cultivatorului
să poată pătrunde în stratul de resturi vegetale şi să nu se înfunde, se recomandă montarea unor
cuţite-disc în partea din faţă a cuţitelor tip "labă de gâscă" (fig. 7.70).

Fig.7.70 - Cuţitul-disc montat

în faţa organului activ "labă
de gâscă

În fig.7.71. este prezentat un cultivator combinat cu organe active pentru afânare de tip
săgeată. în spatele acestora sunt nişte discuri poziţionate astfel încât să deplaseze resturile
vegetale pe intervalele dintre rândurile de seminţe, care vor fi încorporate în sol de către
semănătoare. Pentru mărunţirea bulgărilor, după discuri este montat un tăvălug cu asperităţi.
Acest cultivator se poate utiliza după efectuarea lucrării de bază a solului, singur sau în agregat
cu o semănătoare, când se execută şi însămânţarea. Pe solurile mai uşoare se poate folosi chiar
pentru efectuarea lucrării de bază.

Fig. 7.71 - Cultivatorul combinat pentru afânarea,

mărunţirea şi nivelarea solului
Există şi cultivatoare combinate care sunt utilizate doar pentru pregătirea patului germinativ
printr-o singură trecere, după ce s-a efectuat lucrarea de bază cu cizelul, plugul paraplow sau
grapele cu discuri (grele sau medii). Aceste cultivatoare combinate, care vor fi prezentate în
continuare, au în componenţă organe pentru afânare, mărunţire şi nivelare. în figurile 7.72. şi 7.73.
se prezintă cultivatoare combinate cu organe de afânare rigide şi, respectiv, elastice.

Fig.7.72. - Cultivator combinat cu organe de

afânare rigide

Fig.7.73. - Cultivator combinat cu organe de afânare

elastice
Cele două cultivatoare combinate, prezentate mai sus, au în componenţă organe de
afânare a urmelor roţilor tractorului (1), bare de nivelare (2), organe active de afânare a solului
rigide sau elastice (3) şi tăvălugi (4) pentru mărunţirea bulgărilor şi nivelarea solului.
În fig.7.74. se prezintă cultivatorul combinat "Terratilth" sau "Tilthmaker", produs de firma
Lemken. Acesta realizează nivelarea solului, afânarea, mărunţirea bulgărilor şi, în final,
reconsolidarea stratului afânat (tasarea). Astfel, tăvălugul (1) din faţă şi bara (2) realizează
nivelarea solului (tăvălugul face şi o mărunţire a bulgărilor). Organele active (3), de tip labă de
gâscă, realizează afânarea solului. Tăvălugul (4) face o mărunţire suplimentară a solului, astfel încât
stratul afânat de cuţitele săgeată este acoperit cu un strat de sol mai mărunt. în sfârşit, tăvălugul Croskill
(5), cu inele dinţate, realizează a retasare a solului şi o finisare a mărunţirii.

Fig.7.74. - Cultivatorul combinat Terratilth (Tilthmaker)

 Pregătirea patului germinativ printr-o singură trecere se mai poate efectua cu grape cu
colţi elastici sau rigizi (fig.7.75. şi 7.76.), combinate cu organe de nivelare şi finisare a mărunţirii

Fig. 7.75. - Grapă combinată, cu colţi

elastici

B.2.3. Sistemul de lucrări minime cu agregate multifuncţionale multilucrări). Aceste agregate

complexe pot fi formate dintr-un ;ombinator, un tăvălug şi o semănătoare {fig.7.77.). Agregatele
sunt concepute special pentru a lucra pe soluri cu multe resturi vegetale, motiv oentru care în

Fig.7.75.Grapă combinată, cu colţi

rigizi

componenţa combinatorului intră şi organe active care au o acţiune bună în mărunţirea

produselor vegetale secundare.
 Fig.7.77. - Sistem de
lucrări minime cu
agregate
multifuncţionale

În funcţie de condiţiile de lucru, în agregatul complex pot intra, pe lângă utilajele pentru
prelucrarea solului şi semănat, şi echipamente pentru fertilizare şi erbicidare.

B.2.4. Sistemul de lucrări minime cu grape rotative. De obicei se folosesc agregate

complexe cu grape rotative cu rotor orizontal sau cu rotoare verticale, aceasta reprezentând
varianta cea mai folosită în estul şi sud-estul Europei.
Grapa rotativă, în majoritatea cazurilor, este un utilaj combinat cu un tăvălug, situat la partea
posterioară a grapei propriu-zise. Grapa este acţionată de la priza de putere a tractorului, pentru
realizarea unei mişcări de rotaţie a organelor sale active, în plan orizontal sau vertical.
Acest utilaj realizează o lucrare de calitate superioară, lăsând solul mărunţit pe adâncimea
de 10 - 18 cm, nivelat şi aşezat.
Sistemul de lucrări minime cu grapa rotativă se poate realiza prin două treceri (fig.7.78.,
trecerea 1 = lucrarea solului, trecerea 2 = semănatul) sau printr-o singură trecere (fig.7.79.,
lucrarea solului şi semănatul concomitent).
În general grapele rotative cu rotor orizontal (organele active se
rotesc în plan vertical) sunt fără tăvălug, iar grapele rotative cu rotoare verticale (organele active se rotesc
în plan orizontal) sunt combinate cu tăvălug.
Tăvălugul din spatele grapei rotative perfectează mărunţirea solului, nivelează stratul prelucrat,
având şi rolul de a asigura adâncimea de lucru.

Fig.7.78. - Sistemul de lucrări minime cu două treceri

(trecerea 1 = grapă rotativă cu rotor orizontal +
tăvălug, trecerea 2 = semănătoare)
Grapa rotativă cu rotoare verticale (fig.7.80.) se poate utiliza individual, pentru pregătirea patului
germinativ la o singură trecere, după ce solul a fost lucrat cu cizelul sau plugul paraplow, sau pentru

Fig.7.79. - Sistemul de lucrări minime cu o

trecere (grapă rotativă cu rotor orizontal +
pregătirea terenului în vederea semănatului, fără o prelucrare anterioară cu alte utilaje (utilizând în acest
caz organe active adecvate).

Fig.7.80.Grapă rotativă cu rotoare

verticale

În fig.7.81. se poate observa cum rotoarele verticale ale grapei, situate în faţă, realizează
mărunţirea solului, iar tăvălugul montat în partea porterioară perfectează mărunţirea, nivelează
stratul prelucrat şi asigură adâncimea de lucru.

Fig.7.81. - Acţiunea organelor active ale grapei rotative cu rotoare verticale

şi ale
tăvălugului, asupra solului.

C. Sistemul de lucrări minime cu muici.

Caracteristic pentru acest sistem este faptul că lucrarea solului se efectuează ca şi în
cazul sistemului de lucrări minime, însă resturile vegetale rămase la suprafaţa solului trebuie să
fie de minimum 30 - 80 % din totalul acestora. Acest sistem de lucrare a solului se recomandă
pentru zonele secetoase, cu precipitaţii medii anuale sub 700 mm. întreaga producţie vegetală
secundară (paiele cerealelor păioase, cocenii de porumb, vrejii de cartof şi soia, tulpinile de
floarea-soarelui etc) nu mai este îndepărtată de pe teren. Resturile vegetale rămase la suprafaţa
solului sunt mărunţite la dimensiuni corespunzătoare şi împrăştiate uniform pe suprafaţa solului.
Utilajele folosite pentru lucrarea solului trebuie să aibă organe de lucru care mărunţesc
bine resturile vegetale, cum sunt cuţitele-disc, steluţele rotative etc, montate în faţa brăzdarelor
tip cizel, paraplow, daltă etc.
 Sistemul acesta este recomandat pe soluri care necesită afânare, dar sunt susceptibile la
degradare structurală şi eroziune.
Trebuie menţionat faptul că în cazul acestui sistem nu se efectuează lucrări mecanice de
întreţinere a culturilor.
D. Sistemul "fără lucrări" sau semănatul direct
La nivelul actual de cunoştinţe acumulate, se consideră că semănatul direct reprezintă
tehnologia cea mai performantă care se poate aplica în agricultură. Nici o altă tehnologie nu este
mai apropiată de stoparea efectivă a eroziunii solului şi de realizarea unei agriculturi durabile. în
acest caz se face semănatul în sol neprelucrat, care rămâne aşa până la recoltare, deci nu se
mai efectuează lucrări mecanice de întreţinere şi combatere a buruienilor.
Semănatul direct are mai multe avantaje, ca de exemplu: reduce costurile de producţie, consumul
de combustibil, îmbunătăţeşte calitatea solului, conservă solul şi apa din acesta, asigură un control
adecvat împotriva eroziunii apei şi vântului (solul rămâne acoperit cu resturi vegetale), contribuie la
creşterea producţiei. Pentru aceasta însă trebuie să fie îndeplinite o serie de cerinţe stricte: sistemul de
semănat direct este o tehnologie la care prezenţa mulciului este obligatorie, întrucât numai aşa se poate
conserva apa în sol; sunt necesare maşini de precizie pentru semănat, măsuri de combatere integrată a
buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, cât şi un sistem adecvat de fertilizare.
În acest sistem semănatul se face direct în mirişte, pe terenul cu resturi vegetale ale plantei
premergătoare. Organele active ale semănătorii realizează şanţuri mici, înguste, în care sunt introduse
seminţele (fig.7.82.) şi, uneori, şi îngrăşămintele. Tăierea stratului de resturi vegetale se face cu cuţite-
disc, iar pentru executarea rigolelor în care se vor plasa seminţele se folosesc brăzdare tip disc, patină
sau tip cizel. Controlul buruienilor se realizează cu ajutorul erbicidelor. Maşinile de semănat direct
se deosebesc de cele clasice prin utilizarea unor brăzdare specifice, a organelor auxiliare suplimentare
pentru îndepărtarea resturilor vegetale, a organelor specifice pentru acoperirea seminţelor cu sol etc. în
general, se utilizează brăzdare cu cuţite tip disc şi cele cu cuţite tip daltă, dar se folosesc şi brăzdare
combinate.

Fig.7.82. - Introducerea seminţelor

în sol la maşinile de semănat direct.

S-a stabilit în cadrul cercetărilor efectuate că semănătorile cu brăzdare tip disc nu se înfundă, chiar
atunci când există cantităţi mari de resturi vegetale (fig.7.83., fig.7.84. şi fig.7.85.).

Fig.7.83. - Maşină de
semănat direct cu
brăzdare-disc:

1- cutie pentru
seminţe;
2- arc;
3- roţi de tasare;
4- tub de conducere
a seminţelor;
5- brăzdar dubiu-disc;
6 - disc tăietor;
7-distribuitor de
seminţe.
 Fig.7.84. - Semănatul
direct cu maşina No-Till
750A John Deere

În cazul solurilor umede însă, s-au constatat deficienţe în funcţionarea brăzdarelor tip disc,

Fig.7.85. - Semănatul
direct cu maşina No-Till
TYE 2020

deoarece discul nu taie resturile vegetale, ci se rostogoleşte pe acestea, le apasă în fundul

brazdei şi aşază sămânţa pe ele. Dacă terenul are multe resturi vegetale şi după semănat
urmează secetă, se va înrăutăţi germinaţia, până când rădăcinile plantei străpung stratul vegetal.
Pentru a se uşura acţiunea cuţitelor-disc de deschidere a rigolei, secţiile maşinii de
semănat direct au în faţă organe de curăţare a zonei ce se prelucrează (fig.7.86., fig.7.87. şi
fig.7.88.).

Cuţitele tip disc "riflat" realizează o mai bună mărunţire a resturilor vegetale în zona
rândurilor.
Este necesar să se cunoască faptul că maşina de semănat direct trebuie să aibă o masă
suficient de mare pentru a putea lucra corespunzător atunci când există cantităţi mari de resturi
vegetale. Astfel, pentru a putea pătrunde în sol la adâncimea dorită, fiecare brăzdar cu cuţite tip
disc trebuie să aibă o forţă de apăsare de circa 270 daN. în acest caz, o semănătoare pentru
cereale păioase cu lăţimea de lucru de 3 m, trebuie să aibă o greutate de 3 t. Aceasta înseamnă
că maşinile pentru semănat direct trebuie să fie acţionate de tractoare de putere mare. Este
posibilă însă reducerea masei generale a maşinilor de semănat direct şi menţinerea forţei
necesare de apăsare a brăzdarului, prin transferul forţei de la ridicătorul hidraulic al tractorului la
brăzdar, cu ajutorul unor mecanisme cu pârghii şi arcuri.
Maşinile de semănat direct la care brăzdarele au cuţite tip daltă, necesită o încărcare mai
mică şi sunt mai uşoare. Faţă de maşinile cu brăzdare tip disc, acestea prezintă avantajul că
realizează o amestecare mai energică a solului, ceea ce determină o îmbunătăţire a regimului
aerohidric şi a celui termic ale solului. în schimb, dacă pe teren sunt cantităţi mari de paie, este
posibil ca maşina să nu aibă o funcţionare sigură.
 În cazul semănatului direct se impune o atenţie sporită în ceea ce priveşte protecţia
fitosanitară a culturilor, în sensul că trebuie să predomine caracterul preventiv al acesteia.
Erbicidele folosite sunt diferite de cele clasice, iar asolamentul reprezintă "coloana vertebrală" a
sistemului no-tillage.

Fig.7.87. - Dispozitive de
curăţare a rândurilor

Semănatul direct poate fi aplicat la toate culturile, cu excepţia celor -ădăcinoase şi

turberculifere. Acesta se pretează pe toate tipurile de sol, cu condiţia ca drenajul lor să fie
corespunzător.
Acest sistem de lucrare a solului este avantajos faţă de sistemul clasic (cu plug cu
cormană) deoarece prelucrează un volum de sol mult mai mic (fig.7.89.). Astfel, plugul cu trupiţe
cu cormană prelucrează solul ce fâşii de dimensiuni a x b, în timp ce sistemul no-till afânează
solul pe fâşii de dimensiuni a-i x b-i, Rezultă că în sistemul cu semănat direct /olumul de sol
mobilizat (dislocat) reprezintă doar 5 % din volumul dislocat cu plugul.

Fig.7.89. - Volumul de sol dislocat în

sistemul clasic de lucrare a solului şi în
sistemul no-till.

La înfiinţarea culturilor duble există posibilitatea ca semănatul să se facă o dată cu

recoltatul şi să fie realizat chiar cu combina. în acest caz maşina de semănat se poate monta pe
aparatul de tăiere al combinei de recoltat, semănatul făcându-se direct, după aparatul de tăiere

Fig.7.90. - Maşină de semănat direct, montată pe combina de

recoltat; 1 - maşină de semănat; 2 - hederul combinei; 3 - dispozitiv
(fig.7.90.). Sămânţa căzută pe sol va fi acoperită de stratul de paie tocate şi pleavă, care sunt
împrăştiate în spatele combinei.
S-a stabilit prin cercetări că suprafaţa solului, sub stratul de paie, oferă condiţii optime
pentru germinaţia seminţelor. Această metodă de semănat direct se pretează în primul rând
pentru semănatul culturilor duble.

Există foarte multe variante constructive ale organelor active care echipează maşinile de
semănat direct, fără prelucrarea solului. în fig.7.91. sunt prezentate diferite tipuri de organe active
ale unei secţii de la o maşină de semănat direct. Dintre acestea, un interes deosebit îl prezintă
primele două categorii de organe active, care se montează în faţa brăzdarului pentru
încorporarea seminţelor în sol: organul activ pentru tăierea solului şi a resturilor vegetale (primul
din faţă) şi organul activ pentru pregătirea şi curăţarea rândului de seminţe ce vor fi introduse în
sol.

E. Sistemul de lucrări cu strat protector

Fig.7.91 - Tipuri de organe active ale unei secţii de pe

maşina de
semănat direct
Acest sistem de lucrare a solului se poate aplica la toate culturile pretabile la lucrări minime cu
muici şi semănat direct. Diferenţa faţă de cele două sisteme este aceea că se asigură mulciul la
suprafaţa solului prin semănatul unor culturi intermediare, iar lucrările solului se fac cu utilaje care
afânează solul fără a îngropa stratul vegetal protector.
Se pretează pe solurile situate în pantă şi cele nisipoase, pentru combaterea eroziunii hidrice şi a
celei eoliene. De asemenea, se practică în scopul limitării procesului de destructurare a agregatelor de sol
datorită căderii picăturilor de ploaie.
Cultura intermediară are acelaşi rol ca şi îngrăşămintele verzi, asigurând protecţia solului în
perioada în care nu este cultivat şi mărind cantitatea de materie organică din sol.
Sistemul de lucrare a solului cu strat protector se practică pe solurile nisipoase din nordul
Germaniei, aplicându-se următoarea tehnologie: după recoltarea cerealelor păioase se afânează solul şi se
însămânţează cultura protectoare (Sinapis alba, Raphanus sativa, Phacelia tanacetifolia); această cultură
protejează solul în timpul verii, toamnei, iernii şi începutul primăverii, când cultura protectoare se
erbicidează, iar apoi se seamănă direct, în muici vegetal, porumb sau sfeclă de zahăr, folosind un agregat
complex, format din grapă rotativă combinată, tăvălug şi semănătoare de precizie.

F. Sistemul de lucrări cu biloane.

Sistemul se foloseşte pentru cultivarea plantelor prăsitoare, porumb, soia etc, şi a fost elaborat la
Universitatea Statului lowa din SUA.
Pe baza cercetărilor întreprinse în România se recomandă următoarea tehnologie pentru sistemul de
lucrări cu biloane:
• formarea biloanelor, cu cultivatorul special echipat cu cormane (Heiniker);
• semănatul, care se face prin tăierea coamei bilonului (cu cuţite tip disc rotative sau săgeată cu
deflectoare laterale ori discuri orizontale cu tăiş continuu etc), şi apoi încorporarea seminţelor cu brăzdarele
(maşina Kinze);
• resturile vegetale şi buruienile sunt îngropate în sol, între biloane, la mică adâncime;
• concomitent cu semănatul se aplică în benzi erbicidele, pentru controlul buruienilor.
Avantajele acestui sistem sunt: partea superioară a biloanelor se încălzeşte mai repede, astfel încât
semănatul se face la timp şi plantele cresc mai viguros; se pretează în special pe soluri reci, cu drenaj slab;
pe terenurile în pantă, biloanele fiind orientate pe direcţia curbelor de nivel, apa din precipitaţii este reţinută
între biloane, este favorizată infiltrarea ei şi se reduce eroziunea; resturile vegetale, existente în cantitate
mare, contribuie la reducerea eroziunii.
Pentru aplicarea sistemului de lucrări minime pe biloane au fost realizate maşini combinate care, la o singură
trecere, efectuează prelucrarea superficială a solului, formarea bilonului şi semănatul.
Resturile vegetale rămân pe suprafaţa solului până în momentul semănatului, după care vor fi neuniform
distribuite: suprafeţele acoperite cu resturi vegetale dintre rânduri vor alterna cu benzile semănate de pe biloane, unde
nu sunt resturi vegetale.
În vederea efectuării semănatului în condiţii optime, este necesar ca biloanele să aibă înălţimea de 1 5 - 2 0
cm, iar partea lor superioară să fie uşor rotunjită sau teşită.
Prin aplicarea acestui sistem mai mulţi ani, biloanele se menţin corespunzător prin întreţinere anuală şi prin
evitarea distrugerii lor de către roţile utilajelor, în special la recoltare.
Menţinerea biloanelor de la un an la altul, afânarea solului şi distrugerea buruienilor se realizează prin două
lucrări: prima, pentru afânarea solului pe biloane şi pentru combaterea buruienilor şi cea de a doua, pentru
combaterea suplimentară a buruienilor şi refacerea biloanelor.
În fig.7.92. se prezintă forma biloanelor pe întreaga perioadă de cultivare a plantelor.

Fig.7.92. - Forma biloanelor în

perioada de cultivare a
plantelor
 Cultivatoarele folosite pentru combaterea buruienilor şi întreţinerea biloanelor au, în general,
componentele prezentate în fig. 7.93.
Cele două lame-disc realizează afânarea solului şi distrugerea buruienilor în zona rândurilor de plante.
Refacerea formei biloanelor se face de către organele active de tip săgeată cu aripi speciale pentru
deplasarea laterală a pământului. Cuţitul săgeată realizează distrugerea buruienilor din zona rigolei.
Cuţitul-disc şi roata secţiei au şi rolul de ghidare, pentru evitarea deplasărilor laterale şi
menţinerea secţiilor semănătorii pe rânduri. Refacerea formei biloanelor se poate realiza şi cu
organe active de tip disc.

Fig.7.93. - Părţile componente ale unei secţii de cultivator

folosit la lucrările pe biloane

Organele de nivelare şi curăţare a rândului de pe semănătorile folosite în sistemul de

cultivare pe biloane deplasează o cantitate mică de sol, resturile vegetale şi seminţele de
buruieni, de pe vârful bilonului, în spaţiul dintre acestea. Pentru nivelarea şi curăţarea vârfului
bilonului înaintea organelor de lucru ale semănătorii, se pot folosi diferite organe active: discuri
dispuse înclinat, organe tip săgeată cu deflectoare laterale, discuri orizontale cu tăiş continuu etc.
Este necesar ca celelalte lucrări, precum aplicarea îngrăşămintelor şi recoltarea, să nu
deterioreze biloanele. Pentru aceasta utilajele, inclusiv tractoarele, trebuie să aibă roţi înguste, iar
distanţa dintre roţi să fie reglată corespunzător.

Recoltarea culturilor în cadrul tehnologiilor de conservare a solului.

Lucrarea de recoltare a culturilor agricole are o influenţă deosebită asupra tehnologiilor de
conservare a solului şi reprezintă o componentă critică pentru administrarea resturilor vegetale.
Dacă este efectuată necorespunzător, recoltarea poate distruge biloanele, poate determina
compactarea solului sau poate să lase resturile vegetale în brazde, ceea ce conduce la
îngreunarea lucrărilor care urmează. Totodată, dacă este efectuată corespunzător, recoltarea
asigură un control maxim al eroziunii şi poate reduce numărul lucrărilor de prelucrare a solului
până la semănatul culturii care urmează. S-a stabilit că distribuţia uniformă a resturilor vegetale în
urma combinei constituie o cerinţă de bază atunci când urmează să se aplice sistemele de
conservare a solului. în cazul unei distribuţii neuniforme, pot să apară diverse probleme, cum ar
fi: combaterea necorespunzătoare a buruienilor, reducerea performanţelor la semănat,
necesitatea efectuării unor operaţii suplimentare de prelucrare a solului, crearea unor condiţii
necorespunzătoare pentru germinarea seminţelor şi răsărirea plantelor.
Combinele de recoltat pot fi echipate cu dispozitive care să asigure repartizarea cât mai
uniformă a resturilor vegetale pe suprafaţa solului. în acest scop se vor monta pe combină un
distribuitor de pleavă şi un tocător de paie, care va asigura tocarea corespunzătoare a acestora şi
distribuţia uniformă a lor pe sol.
La recoltare se vor lua măsuri prin care să se evite formarea brazdelor şi a grămezilor de
resturi vegetale. Astfel, este necesar să se lase o mirişte cât mai înaltă, deoarece aceasta
conduce la o diminuare a resturilor vegetale, ce vor fi distribuite mai uniform pe sol. De
asemenea, trebuie să evite oprirea combinei în timpul recoltării; când este necesară oprirea, se
va face mai întâi golirea combinei din mers şi nu după ce a fost oprită, astfel încât se evită
formarea unei grămezi de paie pe sol.

Considerente privind extensia sistemelor neconvenţionale de lucrare a solului

Lucrările solului care se efectuează în cadrul tehnologiei clasice, ce presupune utilizarea
plugului cu trupiţe cu cormană, lasă mai puţin de 15 % resturi vegetale pe suprafaţa terenului.
Tehnologia de conservare însă cuprinde orice sistem de prelucrare sau semănat care lasă pe
suprafaţa solului mai mult de 30 % din resturile vegetale ale culturii anterioare, atât de necesare
pentru reducerea eroziunii.
Pentru aplicarea în cunoştinţă de cauză a diferitelor sisteme de prelucrare a solului este necesar
să se cunoască bine avantajele şi dezavantajele acestora, variaţia unor indicatori agrotehnici şi
economici, cerinţele impuse pentru practicarea sistemelor neconvenţionale de lucrare a solului,
indicatorii de performanţă privind productivitatea, costurile, profitul etc, stabiliţi în cadrul
cercetărilor. Toate aceste aspecte sunt prezentate sintetic în tab.7.4., fig.7.94., tab.7.5. şi tab.7.6.

Tabelul 7.4.
Principalele avantaje şi dezavantaje ale sistemelor de prelucrare a solului

Tehnologia Lucrări tipice Avantaje Dezavantaje

Prelucrare cu Aratul în toamnă Se recomandă pe Eroziune importantă a
plugul cu sau primăvară; 1-2 soluri fără drenare; solului; pierdere mare
discuiri sau lucrări încorporare excelentă de umiditate; consum
cormană
de întreţinere a resturilor; pat mare de combustibil şi
primăvara germinativ bine forţă de muncă
prelucrat
Prelucrare cu Prelucrare cu Eroziune mai scăzută Control mai redus al
cizelul cizelul în toamnă; decât la plug din eroziunii; pierderi de
1-2 discuiri sau cauza suprafeţelor cu umiditate; consum
lucrări de iregularităţi mai mari; mediu de combustibil
întreţinere recomandat pe şi forţă de muncă
primăvara solurile slab drenate;
face o bună
încorporare a
resturilor vegetale.
Prelucrare prin Discuire toamna Eroziune mai redusă Control mai bun al
discuire sau primăvara; decât la aratul cu eroziunii; pierderi
discuit primăvara plugul; recomandat
ridicate de umiditate.
şi/sau lucrări de pentru soluri cu
întreţinere; textură uşoară şi
cultivaţie de medie şi pentru soluri
întreţinere. drenate.
Lucrări pe Tăiere tulpini; Control excelent al Nu încorporează
biloane semănat pe eroziunii când resturile vegetale; nu
biloane; lucrare de biloanele sunt pe este potrivit pentru
(ridge-till)
întreţinere pentru curbele de nivel; culturi cu seminţe
distrugere buruieni uşor adaptabil la mici semănate la
şi refacere biloane. diferite tipuri de sol; distanţe reduse între
excelent pentru rânduri şi nici pentru
irigaţia în rigolă; furaje; necesită
biloanele se modificarea maşinilor.
încălzesc şi se
usucă repede;
consum redus de
combustibil şi forţă
de muncă.
Fără Erbicidare; Control maxim al Nu încorporează
prelucrarea semănat în sol eroziuni/; se resturile vegetale;
creşte dependenţa la
solului neprelucrat; conservă umiditatea
erbicide; limitări în
(no-till) erbicidare după în sol; consum minim cazul solurilor cu
 răsărirea plantelor de forţă de muncă şi drenaj redus; încălzire
când este nevoie. combustibil. înceată a solului.

Fig.7.94. - Variaţia unor indicatori agrotehnici şi economici o dată cu scăderea intensităţii de prelucrare a
solului

Tabelul 7.5.
Cerinţe impuse pentru practicarea sistemelor neconvenţionale de lucrare a solului

Posibilitatea
Criterii Subcriterii Indicatori
practicării
Fizico - geografice Versanţi
Terase da da da
Forme de relief
Lunci nu
Văi
FactoriiAlunecări
de risc Eroziune
nu da nu
natural Inundaţii
Demografice îmbătrânirea
Indicele de îmbătrânire nu
demografică
înnoireaIndicele
forţei de
de înnoire a forţei de da
muncă (15- muncă
29/30-44)
 MotivareaCâştig peste media pe
populaţiei da
economie
Economice Teren arabil
Potenţial agricol clasa l-IV da
Suprafaţa
exploataţiei Minim 10 ha da
agricole
StructurăAsolament
de de minimum 3
da
culturi adecvate ani
Agrotehnice Apa Adâncimea apei da
freatice: condiţionat
peste 1,5 m sub 1,5 m
Solul da
Textuta: LL, LA AL, AA condiţionat
Densitatea
aparentă: da
1,1-1,3 g/cm3 peste 1,3 g/cm3 condiţionat
Schelet (până la 5 %) da
Salinizat condiţionat
Caracteristici de aplicabilitate şi indicatori de performanţă pentru sistemele minime de lucrare a
solului în ţara noastră
 Tabelul 7.6

CulturaSistemul de lucrare a soluluiTipul de solCaracteristici de aplicabilitateIndicatori de performanţă

în comparaţie cu sistemul convenţional: ptug+discuri

Productivitate, %Costul de producţie, %Profitul,

%Impactul social şi organizatoricImpactul de mediuGrâu
şi orzoaicaParaplow + grapa rotativăCernoziom cambie şi
argiloiluvial Sol brun argiloiluvial Sol aluvialTerenuri plane şi in pantă, suprafaţă minimă 10 ha, asolament
de minim 3 - 4 ani98Se reduce cu
1 0 - 1 5 % Creşte
• cu 26-30 %- se reduce timpul cu lucrările solului de 2 - 4 ori,
- se reduce necesarul de maşini pe unitatea de suprafaţă,
- creşte productivitatea muncii şi este asigurat semănatul în epoca optimă.
- pretabililate pentru sisteme de agricultură durabilă;
- motivează economic fermierul şi conduce la concentrarea suprafeţelor;
- creşte calitatea vieţii- se reface structura setului şi se diminuează compactarea de suprafaţă şi
adâncime;
- creşte conţinutul de materie organică din sol.
- creşte
permeabilitatea solului pentru apă şi se
îmbunătăţeşte drenajul global al solului; • se reduce eroziunea solului;
- menţine calitatea aerului prin reducerea emisiilor de la arderea combustibililor fosili.
Cizel * grapa rotativă

97

Grapă rotativa

95

PorumbParaplow + grapa rotativăCernoziom cambie şi argiloiluvial Sol brun argiloiluvial Sol

aluvialTerenuri plane şi în pantă suprafaţă minimă 8 ha. asolament de minim 3 - 4 ani95Se reduce
cu 7 - 1 2 % Creşte
cu 4 - 7 %

Cizel +
grapa rotativă

95

SoiaParaplow + grapa rotativăCernoziom cambie şi argiloiluvial Sol brun argiloiluvial Sol

aluvialTerenuri plane şi in pantă, suprafaţă minimă 8 ha, asolament de minim 3 - 4 ani103Se
reduce
cu 6 - 1 0 % Creşte
cu 14-17 %

Cizel +
grapa rotativă

102

Grapă rotativă

99
 RapiţăParaplow + grapa rotativăCernoziom cambie. Cernoziom argiloiluvial Sol aluvialTerenuri plane şi în
pantă, suprafaţă minimă 5 ha, asolament de minim 3 - 4 ani98Se reduce
cu 8 - 1 3 % Creşte
Capitolul
cu 5 - 1 0 %
8
MAŞINI Şl ECHIPAMENTE PENTRU LUCRĂRILE SOLULUI FOLOSITE PE PLAN
MONDIAL LA IMPLEMENTAREA CONCEPTULUI DE AGRICULTURĂ DURABILĂ
Cizel +
8.1. PRINCIPII MODERNE DE EXECUTARE A LUCRĂRILOR
grapa rotativă
SOLULUI.
98 tehnologiei clasice, convenţionale, ce presupune utilizarea
Lucrările solului care se efectuează în cadrul
plugului cu trupiţe cu cormană, iasă mai puţin de 15 % din resturile vegetale pe suprafaţa terenului. Tehnologia
de conservare însă cuprinde orice sistem de prelucrare sau semănat care lasă pe suprafaţa solului mai mult de
30 % din resturile vegetale ale culturii anterioare, atât de necesare pentru reducerea orocesului de degradare a
structurii şi a celui de eroziune.
Grapăsolului
Sistemul de lucrări pentru conservarea rotativă
(SLCS), aplicat corect, caută să rezolve problemele care
apar atunci când se efectuează un număr mare de lucrări sau creşte intensitatea acestora. Prin aplicarea
97
sistemului de conservare a solului se reduce eroziunea hidrică şi cea eoliană, se diminuează procesul de
mineralizare excesivă a humusului, procesul de compactare a solului, procesul de degradare a agregatelor
structurale ale solului, se realizează o importantă economie de energie, lucrările se fac în perioada optimă, iar
producţia agricolă creşte.
CartofParaplow + grapa rotativăSol aluvialTeren cu pretabilitate I - III93Se reduce cu 5 % Creşte
Orice lucrare a solului, chiar corect efectuată, implică şi riscuri oentru sol, în special de tasare pe urmele
cu 2 - 3 %
roţilor şi de distrugere a unei părţi din elementele structurale, prin sfărâmarea, tăierea, ruperea şi crăparea
acestora.
Sfeclă de zahărParaplow + grapa rotativăcambieTeren cu pretabililate I - II92Se reduce cu
Tocmai de aceea, fiecare lucrare5trebuie
% Creşteefectuată
cu 2 - numai
3 % dacă este cu adevărat necesară, la o adâncime
strict evaluată ca optimă, cu utilaje corect alese şi reglate, echipate pentru a produce minimum de efecte
negative în sol.
Una din soluţiile pentru conservarea solului este reducerea lucrărilor ce se efectuează, în primul rând a
lucrărilor solului. De asemenea, adâncimea la care se lucrează solul trebuie să fie micşorată la
strictul necesar. În acelaşi scop, pentru a se reduce numărul de treceri ale agregatelor agricole se folosesc utilaje
complexe şi combinate, care efectuează concomitent mai multe lucrări: prelucrarea solului, înfiinţarea culturii
(semănat, plantat), fertilizare, combatere a bolilor, dăunătorilor şi buruienilor. în cazul utilajelor combinate, se
realizează un utilaj multifuncţional prin cuplarea între ele a mai multor utilaje simple, care se ataşează la tractor,
în spatele acestuia. Există şi soiuţii când unele utilaje simple se ataşează şi în faţa tractorului. La utilajele
complexe multifuncţionale, pe un cadru comun se montează, într-o ordine bine determinată, diferite categorii de
organe active pentru prelucrat solul, eventual şi organe active pentru executarea altor lucrări.
O soluţie simplă pentru conservarea solului o constituie sistemele reaţionalizate de lucrare
a acestuia. Astfel, la o singură trecere, cu ajutorul unui utilaj complex sau combinat, se efectuează atât
lucrările solului cât şi semănatul. Utilajul cuprinde plug, grapă rotativă, semănătoare, tăvălug. în componenţa
utilajului pot intra şi: echipament pentru fertilizare, echipament pentru erbicidare.
Un sistem folosit pe scară largă pentru conservarea solului este sistemul de lucrări minime,
care are mai multe variante.În acest caz nu se mai foloseşte plugul clasic (cu întoarcerea brazdei), de tipul cu
trupiţe cu cormană. La acest sistem lucrările solului şi semănatul se realizează prin una sau cel mult două
treceri.
Se poate folosi la prima trecere cizelul (execută lucrarea de bază a solului fără întoarcerea brazdei), iar la
trecerea a doua, un utilaj compus din freză cu rotor cu axa orizontală sau freză cu rotoare cu axă verticală
semănătoare şi tăvălug.
O altă variantă, asemănătoare cu precedenta, este cea la care se utilizează la prima trecere plugul paraplow
(efectuează lucrarea de bază a solului fără întoarcerea brazdei), iar la cea de a doua, un utilaj alcătuit din freză
cu rotoare cu axă verticală, semănătoare şi tăvălug.
În cadrul sistemului de conservare a solului se pot utiliza şi utilaje combinate sau complexe cu
decompactor. Acest utilaj poate avea în componenţă un scarificator (despicător), care efectuează afânarea
solului (înlocuieşte cizelul sau plugul paraplow), o freză şi un tăvălug, pentru pregătirea patului germinativ şi,
eventual, o semănătoare. Alteori cele trei lucrări (lucrarea de bază a solului, pregătirea patului germinativ şi
semănatul) se pot realiza prin două treceri. De asemenea, decompactorul poate fi montat în faţa tractorului, iar
celelalte utilaje, în spate. Mai trebuie menţionat faptul că brăzdarul decompactorului este sub formă de daltă şi
afânează solul până la adâncimea de 40 cm, fără a răsturna brazda. Soluţia originală în acest caz este aceea că
aripile brăzdarului au muchiile tăietoare cu unghi de ascuţire foarte mic, ceea ce conduce la o fragmentare,
mărunţire şi afânare a solului de-a lungul liniilor naturale de frângere şi nu prin compresiune ca în cazul
plugului cu cormană.
Se precizează că pentru reuşita sistemului de lucrări minime se impune tocarea corespunzătoare şi
împrăştierea uniformă pe teren a resturilor vegetale, concomitent cu recoltarea culturii premergătoare. Pentru
aceasta, pe combinele de recoltat se montează echipamente speciale, care toacă şi împrăştie produsele vegetale
secundare.
O altă soluţie pentru conservarea solului constă în folosirea grapelor cu discuri sferice, cu precizarea că
acestea vor efectua lucrarea de bază a solului (înlocuiesc plugul cu cormană) şi nu pregătirea patului
germinativ. Avantajul grapei cu discuri sferice faţă de plugul cu cormană, în ceea ce priveşte conservarea
solului, este că realizează o întoarcere doar parţială a brazdei, cu un unghi destul de mic. De asemenea, în
comparaţie cu plugul, grapa cu discuri necesită un consum de combustibil mai mic. Pentru realizarea unui pat
germinativ corespunzător, după lucrarea cu grapa cu discuri se va folosi un cultivator de cultivaţie totală.
Pregătirea patului germinativ, după lucrarea de bază fără întoarcerea brazdei, se poate face printr-o
singură trecere, cu un combinator sau cultivator combinat, singur sau cuplat cu o semănătoare. Pe solurile mai
uşoare, combinatorul se poate folosi chiar pentru efectuarea lucrării de bază. Combinatoarele sau cultivatoarele
combinate au în componenţă organe active pentru afânare, mărunţire şi nivelare, ca de exemplu: bare de
nivelare, organe active de afânare şi mărunţire, tăvălug pentru mărunţirea bulgărilor şi nivelarea terenului.
Alteori, combinatorul este mai complex, fiind alcătuit din: tăvălug şi bară pentru mărunţire şi nivelare, organe
active de cultivator pentru afânare şi mărunţire, un al doilea tăvălug pentru mărunţire suplimentară, o a doua
bară de nivelare şi, în sfârşit, un al treilea tăvălug, de tip Groskill (cu inele dinţate) care realizează o retasare a
solului şi o finisare a mărunţirii. în continuare vom prezenta unul dintre cele mai complexe combinatoare
(fig.8.1.), FraKomb 2500 (Ungaria), destinat pentru prelucrarea solului arat sau pregătirea patului germinativ, în
condiţii de sol uşor sau greu. Acesta are în componenţă 7 categorii de organe active: organe de afânare şi
extirpare tip cuţit-săgeată pe suporţi rigizi (1), placă dinţată de nivelare (2), tăvălug cu vergele anterior (3),
organe tip cuţit-săgeată pe suporţi elastici (4), a doua placă de nivelare (5), tăvălug cu vergele posterior (6) care
poate fi şi de tip Croskill, a treia placă de nivelare (7).
În condiţii de lucru uşoare, pregătirea patului germinativ pe teren arat, printr-o singură trecere, se poate
efectua chiar cu grape cu colţi, combinate, care au în componenţă: o bară de nivelare, colţi de grapă târâtă, doi
tăvălugi dispuşi în tandem, pentru finisarea mărunţirii, tasare şi nivelare finală.
Au fost realizate şi utilaje multifuncţionale, care au în componenţă un combinator, un tăvălug, o
semănătoare şi, eventual, dacă este nevoie, organe active de mărunţit produsele vegetale secundare. La acestea
se mai pot adăuga, în funcţie de condiţiile de lucru, echipamente pentru fertilizare şi erbicidare.

Fig.8.1. - Combinatorul FraKomb

2500
Un utilaj modern pentru prelucrarea solului, foarte mult folosit în estul şi sud-estul Europei, cu care s-au
obţinut rezultate foarte bune, este grapa rotativă. Cele mai bune rezultate s-au obţinut cu grapa rotativă cu
rotoare verticale, la care s-a ataşat în spate un tăvălug de tip Packer sau cu bare tubulare, în funcţie de condiţiile
de lucru. Se precizează că grapa este acţionată de la priza de putere a tractorului, pentru realizarea mişcării de
rotaţie a organelor sale active. La grapa rotativă combinată se poate ataşa o semănătoare. Grapa rotativă,
combinată cu tăvălug, se foloseşte pentru pregătirea patului germinativ la o singură trecere, după ce s-a lucrat
cu cizelul sau plugul paraplow. Pregătirea patului germinativ cu această grapă se poate face şi fără o prelucrare
anterioară a solului cu alte utilaje (utilizând în acest caz organe active adecvate).
Sistemul "fără lucrări" sau semănatul direct se consideră că reprezintă tehnologia cea
mai performantă care se poate aplica în agricultură. Marile avantaje ale acestui sistem se datorează faptului că
se seamănă în sol neprelucrat şi nu se efectuează lucrări mecanice de întreţinere a culturii, iar produsele
vegetale secundare rămân pe suprafaţa solului.
Maşinile de semănat direct se deosebesc de cele clasice prin utilizarea unor brăzdare speciale pentru
încorporarea seminţelor în sol, prin folosirea unor organe active deosebite pentru prelucrarea solului pe fâşii
foarte înguste şi a organelor ce îndepărtează resturile vegetale din faţa brăzdarului, cât şi prin organele specifice
pentru acoperirea seminţelor cu sol. De asemenea, o caracteristică deosebită a maşinilor de semănat direct este
aceea că, în cazul brăzdarelor de tip disc, forţa de apăsare a acestora în sol trebuie să fie de circa 2700 N (pentru
un singur brăzdar), pentru a se asigura adâncimea de semănat dorită.
Faţă de sistemul clasic de lucrare a solului (cu plug cu cormană), semănatul direct este mult mai
avantajos, întrucât se prelucrează un volum de sol de 20 de ori mai mic.
La înfiinţarea culturilor duble se poate aplica o soluţie originală şi economică pentru semănatul direct. în
acest caz există posibilitatea ca semănatul direct să se facă o dată cu recoltatul culturii anterioare şi să se
realizeze chiar cu combina. Pentru aceasta echipamentul de semănat se montează imediat după aparatul de
tăiere a plantelor. Seminţele distribuite cad pe sol, nefiind încorporate în acesta, şi vor fi acoperite doar cu
pleava şi paiele (tocate) împrăştiate uniform pe teren de către combină.
Pentru cultivarea plantelor prăsitoare s-a găsit o soluţie modernă, originală şi anume sistemul de
lucrări cu biloane. Sistemul presupune formarea unor biloane, cu distanţa între ele egală cu cea dintre
rândurile de plante adoptată pentru cultura respectivă. Semănatul, în fiecare an, se face pe coamele biloanelor,
care sunt în prealabil nivelate şi curăţate prin tăierea bilonului pe o adâncime mică, partea de sol tăiată,
împreună cu resturile vegetale şi seminţele de buruieni, fiind deplasată lateral, în spaţiul dintre biloane.
După semănat, în timpul perioadei de vegetaţie, se fac două lucrări cu un cultivator special, pentru
afânarea solului, distrugerea buruienilor şi refacerea biloanelor. Biloanele se menţin de la un an la altul, nu se
distrug.
Acest sistem de lucrări are avantaje importante: partea superioară a bilonului se usucă şi se încălzeşte mai
repede, astfel încât semănatul se face mai repede şi plantele cresc mai viguros; se pretează în special pe soluri
reci, cu drenaj slab; eroziunea solului este înlăturată, biloanele fiind orientate pe direcţia curbelor de nivel.
Pentru lucrările solului au fost concepuţi şi realizaţi tăvălugi tasatori cu anvelope umplute cu spumă.
Anvelopele umplute cu spumă sunt foarte
rezistente, chiar atunci când se folosesc pe terenuri cu multe pietre. Acestea prezintă avantajul că prin
efectul de tăvălugire se curăţă şi fără răzuitor, permiţând o utilizare sigură şi în condiţii de umiditate.
Tăvălugii cu anvelope se pot folosi ca utilaje de sine stătătoare sau în combinaţie cu alte utilaje, cum ar fi
combinatoare pentru pregătirea patului germinativ sau maşini de semănat direct.
Anvelopele tăvălugului au dimensiuni mari, diametrul acestora fiind de
78 cm. Acestea pot fi amplasate, câte una în faţa fiecărui brăzdar al semănătorii (fig.8.2.) sau în spatele acesteia
(câte o anvelopă în spatele fiecărui brăzdar) - (fig.8.3.).
Tăvălugul din spatele brăzdarelor semănătorii poate fi cu anvelopele dispuse în tandem (fig.8.4.). Uneori,
utilajul de semănat are doi tăvălugi cu anvelope (fig.8.5.), unul în spatele brăzdarelor şi celălalt amplasat în faţa
acestora, cu anvelopele apropiate la mximum între ele.

Fig 8 2 . - Tăvălug cu anvelope amplasat în faţa brăzdarelor semănătorii (firma HORSCH, Germania)
Fia 8 3 - Tăvălug cu anvelope amplasat în spatele brăzdarelor semănătorii
(Firma HORSCH, Germania)
 Fig.8.4. - Tăvălug cu anvelope dispuse în tandem

Fig.8.5. - Semănătoare cu doi tăvălugi cu anvelope, unul în spatele brăzdarelor, iar

celălalt în faţa lor

F i r m a J u n k k a r i M A E S T R O 3 0 0 0 a realizat o maşină de semănat direct, echipată cu un

tăvălug cu anvelope amplasat după brăzdare (fig. 8.6.).

Fig.8.6. - Maşină de semănat direct, echipată cu tăvălug cu anvelope (firma Junkkari Maestro 3000)

În continuare prezentăm o realizare interesantă, originală, a firmei HORSCH din Germania: o

semănătoare combinată cu tăvălug cu anvelope şi greble (vergele) de acoperire. Brăzdarul semănătorii
(fig.8.7.), de tip Duett, realizează concomitent semănatul în rânduri duble şi fertilizarea. Vârful
brăzdarului (1), detaşabil, realizează afânarea, mărunţirea, amestecarea şi nivelarea solului, înlăturând,
totodată, de pe rând pietrele, bulgării de pământ şi resturile vegetale. îngrăşământul curge prin orificiul
(2) şi este plasat sub seminţe, cu 5 cm mai adânc. O placă specială (3) acoperă cu pământ banda de
îngrăşăminte şi compactează solul pe adâncimea de 2 - 3 cm (pe acest strat tasat vor fi depuse
seminţele). Interesant este faptul că patina din material plastic (4) nu se încarcă cu pământ nici în
condiţii de umezeală. Seminţele, care curg prin tubul (5), ajung pe stratul de sol tasat şi vor fi dispuse
pe două rânduri, îngrăşămintele nu afectează seminţele, întrucât sunt complet separate de acestea şi la
distanţă suficient de mare.

65
 Fig.8.7. - Brăzdarul Duett al semănătorii combinate a firmei HORSCH.

8. 2 . MAŞINI SI ECHIPAMENTE PENTRU LUCRĂRILE SOLULUI, REALIZATE

PE PLAN MONDIAL, CARE ASIGURA CONDIŢII DE CONSERVARE A
ACESTUIA.
În prezent în lume se acordă tot mai multă atenţie factorilor care determină degradarea zonelor
agricole şi se admite faptul că unele din cauzele principale le reprezintă metodele de prelucrare a
solului utilizate.
Menţinerea unei structuri productive a solurilor, de multe ori este limitată de eroziunea datorată
apei, distrugerea structurii, compactarea de suprafaţă şi adâncime. Compactarea solului este datorată
traficului utilajelor grele şi se manifestă prin degradarea structurii solului în stratul de suprafaţă şi în
substratul arabil.
Sistemele de conservare a solului acoperă un spectru larg de metode agricole care au ca scop principal
conservarea şi administrarea stratului de resturi vegetale în scopul reducerii eroziunii. Alegerea
sistemului de prelucrare a solului este cel mai important factor atunci când este vorba despre stratul şi
cantitatea de resturi vegetale. Fiecare lucrare suplimentară încorporează mai multe resturi vegetale şi
determină creşterea potenţialului de eroziune a solului. Selectarea celui mai potrivit sistem de
prelucrare pentru un anume sol şi o anumită cultură trebuie să se facă ţinând seama de: rotaţia
culturilor, condiţiile de relief, tipul solului, condiţiile de climă.
În capitolul anterior au fost prezentate mai multe sisteme de lucrare a solului prin care se
asigură conservarea acestuia, dintre care, cele mai importante sunt: sistemele cu minim de lucrări
(minimum-tillage), sistemele de lucru pe biloane (ridge-tillage) şi sistemele fără prelucrarea solului
(no-tillage sau zero-tillage). în continuare vor fi prezentate maşinile destinate pentru efectuarea
lucrărilor solului în cadrul celor trei categorii de sisteme de conservare a solului.

8. 2 . 1. M a ş i n i p e n t r u s i s t e m e c u m i n i m d e l u c r ă r i .
Sistemele cu minim de lucrări sunt mai puţin intensive şi mai puţin
agresive decât sistemul convenţional de prelucrare a solului. Numărul
lucrărilor este redus, pentru a se menţine la suprafaţa solului cel puţin 30 %
din resturile vegetale, astfel încât să se asigure un control eficient al
eroziunii. în cazul acestor sisteme, organele de lucru utilizate în tehnologia
clasică sunt înlocuite cu organe active care necesită mai puţină energie pe
unitatea de suprafaţă pentru prelucrarea solului, cum sunt plugul cizel, plugul paraplow, grapa cu
discuri etc.
S i s t e m u l d e p re l u c r a re c u p l u g u l c i z e l.
Plugul cizel este o unealtă pentru prelucrarea primară a solului care afânează solul, produce o
suprafaţă cu proeminenţe relativ mari şi lasă pe sol 50 - 70 % din resturile vegetale rezultate în urma
tocării la recoltare a tulpinilor de porumb sau a paielor (fig.8.8.).
Gradul de acoperire a solului cu resturi vegetale este în funcţie de geometria cuţitelor, distanţa
dintre ele, viteza de mers, adâncimea de lucru, textura şi umiditatea solului (fig.8.9.). Adâncimea de
lucru a plugului cizel este de 15 - 30 cm.
Fig.8.8. - Modul de acţiune a cizelului asupra solului

Organele active ale plugului cizel sunt organe de afânare de tipul cu gheare reversibile sau daltă, ori
organe pentru afânare şi tăierea buruienilor, de tip

66
săgeată (fig.8.10.). Aceste organe active pot fi montate pe suporţi rigizi sau elastici (fig.8.11.).

Fig.8.9. - Plugul cizel cu organe de afânare

montate elastic pe cadru

Comparativ cu suporţii rigizi, cei elastici asigură o protecţie mai bună a organelor active în
timpul lucrului la întâlnirea diferitelor obstacole, organele active montate pe suport elastic sunt mai
mici consumatoare de energie, dar, în cazul terenurilor în pantă şi a solurilor grele, nu întotdeauna este
posibilă realizarea adâncimii de lucru dorite, cu uniformitatea corespunzătoare. Organele active
montate pe suporţii rigizi pot pătrunde în solurile grele şi la adâncimi mai mari (30 - 35 cm).
Plugurile cizel sunt prevăzute cu dispozitive de reglare a adâncimii de lucru, de tip roată de
sprijin şi copiere a terenului. Pe utilaj există două asemenea roţi, montate la partea anterioară a cadrului
plugului, simetric faţă de centrul acestuia.
Dacă se lucrează cu cizelul pe un sol acoperit cu un strat gros de resturi vegetale sau când
acestea sunt umede, se poate produce înfundarea organelor active. Pentru a se evita înfundarea este
necesar să se treacă cu grapa cu discuri în prealabil, ceea ce determină creşterea consumului de energie.
Din aceste motive, unele pluguri cizel au montate în partea anterioară cuţite sau discuri care realizează
tăierea stratului de resturi vegetale.

67
 Fig.8.10. - Organele active ale plugului cizel

68
69
 Acest plug cizel execută lucrarea de bază a solului fără răsturnarea brazdelor. Este echipat cu organe
active de afânare a solului şi cuţite reglabile pentru tăierea totală a rădăcinilor, tăvălug cu colţi pentru
mărunţirea, aşezarea solului şi nivelarea terenului, ceea ce permite obţinerea unui pat germinativ bine pregătit.
Plugul cizel se produce în două variante constructive, PC-7 şi PC-9, caracteristicile tehnice ale
acestora fiind prezentate în tabelul 8.1.

Tabelul 8.1.
Caracteristicile tehnice ale plugului cizel realizat la Forma S.A. Botoşani

Caracteristici tehnice PC-7 PC-9

Puterea tractorului (CP) min. 65 min. 80
Numărul de organe active 7 9
Lăţimea de lucru:
• a unui organ activ (cm) 30 30
• totală (m) 2,1 2,7
Adâncimea de lucru maximă (cm) 25 25
Lăţimea de lucru a tăvălugului (m) 2,25 2,85
Diametrul tăvălugului (mm) 460 460
Capacitatea de lucru (ha/oră) 1,2 1,5
Masa (kg) 650 875

S i s t e m u l d e p re l u c r a re a s o l u l u i cu p l u g u l p a r a p l o w.
Utilizarea organelor active care nu realizează întoarcerea brazdei la efectuarea lucrărilor de bază ale
solului se face în scopul reducerii procesului de eroziune.
Organele active de tipul paraplow realizează în timpul procesului de lucru mărunţirea şi afânarea
solului pe adâncimea de lucru, fără a scoate la suprafaţă stratul de sol nefertil. Trupiţele de tip paraplow
realizează o încorporare foarte redusă a resturilor vegetale, iar cele neîncorporate vor rămâne pe suprafaţa
solului, contribuind astfel la diminuarea eroziunii.
Plugurile paraplow sunt utilizate cu succes la executarea lucrărilor de bază ale solurilor sărăturate,
unde se recomandă mobilizarea, mărunţirea şi afânarea solului, fără a aduce la suprafaţă sărurile aflate în
profunzime.
în fig.8.13. este prezentat un plug paraplow şi modul cum acţionează organele sale active asupra
solului, iar în fig.8.14., forma constructivă şi părţile componente ale unei trupiţe de tip paraplow.
Trupiţa fără cormană (paraplow) este alcătuită din suportul (1) realizat prin forjare, înclinat lateral sub
un unghi de 45 grade faţă de verticală, pe care, la partea inferioară, se montează dalta (2), care formează cu
solul un unghi de 15 grade, şi plazul (3). La partea anterioară, pe suport, sunt montate cuţitele (4) şi (5),
înclinate faţă de

70
verticală sub un unghi de 22 grade (privit lateral). Procesul de afânare şi mărunţire a stratului de sol
este influenţat de poziţia deflectorului (6), montat articulat la partea posterioară a suportului (1).
Poziţia deflectorului este reglabilă, astfel că unghiul format de acesta cu planul suportului se poate
modifica în 6 trepte, între 20 şi 45 grade. Pe măsură ce se măreşte acest unghi, va creşte intensitatea
procesului de mărunţire şi afânare.

71
Fig.8.13. - Acţiunea plugului paraplow asupra solului

Fig.8.14. - Forma constructivă şi părţile componente ale unei trupiţe paraplow

72
Trupiţele de tip paraplow se pot monta pe cadrul plugului cu trupiţe cu cormană, după demontarea acestora.
Adâncimea de lucru se poate regia continuu, până ia circa 35 cm.
Atunci când se lucrează pe soluri acoperite cu un strat gros de resturi vegetale, pe cadrul
plugului paraplow se pot monta cuţite sau discuri în faţa trupiţelor, pentru a se evita înfundarea
acestora.
Utilizarea plugului paraplow este asemănătoare cu cea a cizelului. Astfel, pentru obţinerea
unui pat germinativ corespunzător, în primăvară se vor efectua una sau două lucrări secundare de
mărunţire, în funcţie de condiţiile de lucru.
Plugurile paraplow nu au căpătat o largă răspândire pe plan mondial şi în ţara noastră.
S i s t e m u l d e p re l u c r a re c u g r a p e .
La prelucrarea solului se folosesc mai multe categorii de grape: grape cu colţi târâţi, cu colţi
oscilanţi (acţionaţi de la priza de putere a tractorului), cu colţi rotativi în plan vertical sau orizontal (cu
mişcare liberă sau cu acţionare de la priza de putere a tractorului), grape elicoidale, grape cu discuri.
Toate grapele se folosesc în special pentru prelucrarea solului după efectuarea lucrării da bază, cu sau fără întoarcerea
brazdei. Grapele cu discuri şi cele cu colţi rotativi acţionate de la priza de putere a tractorului se pot
utiliza şi pentru efectuarea lucrării de bază a solului, deci pentru lucrarea solului nearat.
Atunci când grapele cu discuri sunt utilizate pentru efectuarea lucrării de bază a solului, în
scopul realizării unui pat germinativ corespunzător se va face şi o lucrare secundară cu un cultivator
pentru cultivaţie totală. Prelucrarea primară a solului se va face în principal cu grape cu discuri grele şi
medii, cele uşoare folosindu-se doar în condiţii uşoare de lucru.
Adâncimea de lucru a grapelor cu discuri poate fi modificată prin variaţia unghiului de atac al discurilor. Prin mărirea
acestui unghi va creşte adâncimea de lucru, ceea ce va determina o încorporare mai bună a resturilor
vegetale. Dacă se urmăreşte să rămână pe sol cât mai multe resturi vegetale, atunci unghiul de atac al
discurilor trebuie să fie cât mai mic. Este necesar să se cunoască faptul că gradul de mărunţire a solului
arat se măreşte pe măsură se scade unghiul de atac al discurilor.

S i s t e m u l d e p re l u c r a re c u c o m b i n a t o a re .
Un pat germinativ corespunzător, prezentat în fig.8.15., trebuie să aibă solul prelucrat
aşezat pe trei straturi distincte, adică trebuie să existe o zonă cu bulgări uşori la suprafaţă pentru
protecţia seminţelor de evaporaţie, o zonă fărâmiţată pentru facilitarea germinaţiei şi o zonă tasată în
profunzime pentru favorizarea înrădăcinării.
Primăvara, arăturile degerate nu se prelucrează cu grapele cu discuri, deoarece în procesul de
lucru, solul prelucrat se răstoarnă (partea uscată de deasupra se aşază dedesubt şi cel umed se ridică
deasupra) şi se pierde multă apă prin evaporaţie. în acest caz este indicată prelucrarea solului numai cu
combinatoarele, deoarece în procesul lor de lucru nu produc răsturnarea solului.
Pregătirea unui pat germinativ necorespunzător conduce la o răsărire neuniformă a plantelor,
conform schemei din fig.8.16., datorată uşurinţei cu care apa ajunge la rădăcinile plantelor.
Din această figură reiese că plantele semănate sau plantate pe un pat germinativ
corespunzător se dezvoltă mai bine decât plantele la care patul germinativ este aşezat pe bulgări care
îngreuează (întrerup capilaritatea) pătrunderea apei la rădăcinile plantelor.

Fig.8.16. - Pat germinativ

necorespunzător
73
 Combinatoarele sunt utilajele agricole adecvate pentru pregătirea patului germinativ pe
arături degerate, deoarece organele de lucru ale acestora sunt concepute pentru a mărunţi, a nivela şi a
aşeza solul în straturi, conform schemei din fig.8.17.

Fig.8.17. - Pregătirea patului germinativ cu ajutorul combinatoarelor

Procesul de lucru al combinatoarelor prezentat în fig.8.17. se realizează astfel:

• organul activ de lucru (1) afânează şi mărunţeşte arătura degerată, pe adâncimea reglată, fără
să răstoarne feliile de sol prelucrat;
• tăvălugul elicoidal (2) mărunţeşte suplimentar solul, nivelează şi aşează feliile de sol
prelucrate.

O rg a n e l e a c t i v e d e l u c r u ale combinatoarelor realizează afânarea şi mărunţirea

arăturilor degerate la adâncimi de lucru cuprinse între 2 şi 18 cm. Organele active sunt concepute sub
diferite tipuri şi forme constructive, pentru a realiza aceste adâncimi de lucru.
Principalele forme constructive şi tipurile organelor active sunt prezentate în fig.8.18.,
astfel:
• organe active tip colţi drepţi şi vârf îndoit cu secţiune romboidală,
varianta a;
• organe active tip "linguriţă" şi vârf îndoit cu secţiune romboidală,
varianta b;

• organe active tip daltă reversibilă, v a r i a n t a c ;

• organe active tip săgeată cu aripi egale, v a r i a n t a d ;
• organe active tip daltă, v a r i a n t a e .
Organele de lucru tip c, d şi e sunt montate pe suporţi elastici în formă de "S", care pot fi
simpli ( S s ) sau dubli ( S d ). Cu aceste organe active se realizează următoarele adâncimi de lucru:
• adâncimea de 2...5 cm se obţine cu organele de tip a şi b ;
• adâncimea de 4. ..12 cm se obţine cu organele de tip c ;
• adâncimea de 6...18 cm se obţine cu organele de tip d şi e.

Fig.8.18. - Organe active ale combinatoarelor pentru pregătirea patului

germinativ

Organele de lucru tip a şi b sunt montate pe un cadru modulat, conforn schemei din
fig.8.19.
Organele de lucru tip c, d şi e sunt montate pe un cadru modulat, conforn schemei din
fig.8.20 .

74
 Fig.8.20. - Montajul organelor active tip daltă
reversibilă
T ă v ă l u g i i e l i c o i d a l i mărunţesc suplimentar solul, nivelează, aşază feliile de sol
prelucrate şi tasează uşor solul la adâncimea de semănat sau plantat. în general sunt montaţi în tandem
de doi, unul în faţă cu diametrul exterior mare şi altul în spate cu diametrul exterior egal sau mai mic
decât al celui din faţă, conform schemei din fig.8.2.1.

Fig.8.2.1.-Montajul tăvălugilor elicoidali

Tăvălugii elicoidali au ca organe active un anumit număr de vergele din oţel lat, dispuse
elicoidal pe inele-distanţiere, pentru a forma un cilindru. Suprafaţa activă a vergelelor poate fi netedă
(în cele mai multe cazuri, fig.8.22. a) sau crestată (fig.8.22. b).

75
 Fig.8.22. - Suprafaţa activă a tăvălugilor
elicoidali

Ti p u r i d e e c h i p a m e n t e ( c o m b i n a t o a re ) p e n t r u p re g ă t i t p a t u l
g e r m i n a t i v re a l i z a t e î n ţ a r ă. Pregătirea patului germinativ în culturile tehnice,
legumicole şi cultura mare, cu utilaje agricole realizate în ţară, se execută cu următoarele combinatoare
realizate în diferite perioade:
• combinator de cultivatie totală, tip CCT-6,4 (fig.8.23) sau CPGC-4 (fig.8.24.);
• combinator pentru cultura sfeclei de zahăr, tip CS-2,6 (fig-8.25.);

• combinator pentru cultura cartofului, tip CPC-2,6 (fig.8.26.);

• combinator tip C-2,6 (fig.8.27.);
• combinator C-6,5 (fig.8.28.).
Combinatoarele din fig.8.23. şi 8.24. fac parte din prima generaţie de utilaje agricole
pentru pregătit patul germinativ promovate în ţară.

Fig.8.23. - Combinatorul de cultivatie totală tip

CCT-6,4 destinat tractorului de 180 CP

76
 Fig.8.24. - Combinatoriii de cultivaţie totală tip
CPGC-4 destinat tractorului de 65 CP
Ele realizează adâncimi de lucru cuprinse între 6 şi 18 cm, iar adâncimea maximă este
destinată cultivării cartofului.
Aceste combinatoare se utilizează şi în legumicultura, în tehnologia clasică, unde pregătirea
patului germinativ se execută la adâncimea rigolelor cuprinsă între 15 şi 18 cm. Ele sunt echipate cu
organe active tip săgeată mare şi daltă reversibilă, montate pe suporţi în formă de "L" răsturnat.
Combinatorul din fig.8.25. face parte din ultima generaţie de utilaje agricole pentru
pregătit patul germinativ la cultura sfeclei de zahăr, realizând adâncimea de lucru de 2 - 5 cm.

Fig.8.25. - Combinatorul pentru cultura sfeclei de zahăr tip CS-2,6 destinat tractorului de 45
CP

Combinatoarele de acest tip sunt echipate cu organe active cu secţiune romboidală şi vârf tip
"linguriţă", specifice pregătirii patului germinativ la adâncimi mici. Aceste combinatoare se pot utiliza
în legumicultura în situaţii extreme, pentru spart crusta şi afânarea uşoară a stratului superior, când este
necesar a se reface straturile.
Combinatoriii pentru cultura cartofului tip CPC-2,6 (fig.8.26.), destinat tractorului de 45
CP, este un combinator din ultima generaţie care execută patul germinativ la adâncimi de max. 18 cm,
având aceleaşi organe active de lucru ca a celor din prima generaţie şi tăvălugii elicoidali de la ultima
generaţie.

Fig.8.26. - Combinatorul pentru cultura cartofului tip CPC-2,6 destinat tractorului de 45 CP

Combinatoarele de ultimă generaţie pentru pregătit patul germinativ în culturile tehnice,

legumicole şi cultura mare sunt:
• C-2,6, destinat tractorului de 45 CP (fig.8.27.);
• C-6,5, destinat tractorului de 100 CP (fig.8.28.).

77

Fig.8.27. - Combinatorul tip C-2,6 destinat tractorului de 45 CP

 Fig.8.28. - Combinatorul tip C-6,5 destinat
tractorului de 100 CP

P r i n c i p a l e l e t i p u r i de e c h i p a m e n t e ( c o m b i n a t o a re ş i u t i l a je c o m b i n a t e )
p e n t r u p re g ă t i t p a t u l g e r m i n a t i v re a l i z a t e p e p l a n m o n d i a l . F i r m a F R I C K din
Germania a realizat două game de combinatoare universale, tip "SIMPLEX 330", pentru tractoare de
60 CP şi "ROTOMAT 440", pentru tactoare de 80 CP, pliabile, pentru reducerea gabaritului în
transport.
Gama "SIMPLEX 330" este realizată în 8 variante cu lăţimea de lucru de 3,3 m, iar gama
"ROTOMAT 440" este realizată în 7 variante cu lăţimea de lucru de 4,4m.

78
Fig.8.29. - Modelul de combinator "SIMPLEX 330" cu trei secţii de lucru

În fig.8.30. este prezentat modelul "ROTOMAT 440", cu patru secţii de lucru.

Fig.8.30. - Modelul de combinator "ROTOMAT

440" cu patru secţii de lucru

F i r m a T U M E din Finlanda
a realizat o gamă de combinatoare în şase variante de lucru, cu soluţii constructive diferite faţă de
majoritatea combinatoarelor realizate pe plan mondial. în fig.8.31. este prezentată varianta de
combinator ET4000 al firmei TUME.
Principiul de lucru al acestui combinator este prezentat în fig.8.32. şi constă în faptul că
solul este nivelat de lama de nivelare (1) înainte de a fi prelucrat şi că organele active (2) prelucrează şi
afânează solul. Ele sunt amplasate între cei doi tăvălugi (3 şi 4), pentru a se putea regla adâncimea de
lucru.

Fig.8.31.-Combinatorul ET4000- firma

TUME

Fig.8.32.- Principiul de lucru al

combinatorului ET4000-firma TUME

F i r m a K V E R N E L A N D din Danemarca a realizat o gamă nouă de combinatoare

"Combinator II", în patru variante de lucru, cu soluţii constructive diferite faţă de majoritatea
combinatoarelor realizate pe plan mondial.
Construcţia acestor combinatoare este următoarea: o lamă de nivelare urmată de două rânduri
de organe active, un tăvălug cu vergele amplasat în faţa altor două rânduri de organe active, iar în
spatele acestora sunt amplasaţi alţi tăvălugi cu vergele.
în fig.8.33. este prezentată varianta de combinator tip "Combinator II", al firmei
K V E R N E L A N D , cu soluţiile constructive menţionate mai sus.

79
 Fig.8. 33. - Combinator II realizat de firma KVERNELAND

F i r m a L E M K E N din Germania a realizat o gamă de combinatoare "Korund", în cinci

variante de lucru, cu următoarele soluţii constructive: o lamă de nivelare amplasată în faţa organelor
active şi o baterie de tăvălugi elicoidali.
La această gamă de combinatoare reglarea adâncimii de lucru se execută prin intermediul
bateriei de tăvălugi.
în fig.8.34. este prezentată, în poziţie de lucru, varianta de combinator "Korund" - firma
L E M K E N , cu soluţiile constructive menţionate mai sus, iar în fig.8.35., soluţiile tehnice pentru
poziţia de transport.

Fig.8.34. - Combinatorul "Korund" realizat de firma

LEMKEN

F i r m a D e l i t z s c h e r L a n d t ec h n i k u n d M a s c h i n e n b a u G m b H
(DLM) din Germania a realizat un combinator tip SBK 600 cu următoarele soluţii constructive: o lamă
de nivelare amplasată în faţa unui tăvălug elicoidal, trei rânduri de organe active, al doilea tăvălug
elicoidal urmat de a doua lamă de nivelare şi un rând de "gheare" elastice.

Fig.8.35. - Soluţii tehnice pentru poziţia de transport la combinatoarele

"Korund"
În fig.8.36. este prezentată, în poziţie de lucru, varianta de combinator "SBK 600" al firmei
DLM, cu soluţiile constructive menţionate mai sus, iar în fig.8.37. se prezintă schema funcţională. Şi
la această variantă de combinator reglarea adâncimii de lucru se execută cu ajutorul celor doi tăvălugi.

Fig.8.36. - Combinatorul "SBK 600 realizat de firma DLM

80
 F i r m a L E M K E N d i n G e r m a n i a a realizat o altă gamă de 15 tipuri de combinatoare
din elemente, "System-Koralle", cu soluţii constructive asemănătoarea celor uzuale pe plan mondial, cu
două soluţii de pliere pentru transport.
în fig.8.38. sunt prezentate soluţiile constructive ale combinatorului System-Koralle 4/460.
Cele două soluţii de pliere a gamei de combinatoare ale firmei LEMKEN sunt următoarele:
• plierea hidraulică în plan vertical a celor două părţi laterale ale cadrului şi a secţiilor montate
pe ele, conform schemei din fig.8.39. a;

Fig.8.37. Schema de lucru a combinatorului "SBK 600”

• plierea manuală "System-Koralle" prin rotire în plan vertical numai a secţiilor laterale,
conform schemei din fig.8.39. b.

Fig.8.38. - Combinatorul "System-Koralle 4/460" realizat de firma LEMKEN

Fig.8.39. - Soluţii tehnice de pliere a gamei de combinatoare -firma LEMKEN

În fig.8.40. sunt prezentate schemele constructive de realizare a gamei de combinatoare din

elemente ale firmei LEMKEN.

81
 Fig.8.40.- Schemele constructive
ale gamei de combinatoare
"System-Koralle"-firma
LEMKEN

Firma ASKEL din Franţa a realizat gama de combinatoare

MAESTRO în 4 variante de lucru cu următoarele soluţii constructive: un
tăvălug cu spiră amplasat în faţa organelor active şi o baterie de tăvălugi
elicoidali.
La această gamă de combinatoare reglarea adâncimii de lucru se
execută prin intermediul tăvălugului cu spiră şi a bateriei de tăvălugi.
În fig.8.41. este prezentată varianta de combinator "MAESTRO" al
firmei ASKEL, cu soluţiile constructive menţionate mai sus.

Fig.8.41. - Combinatorul "MAESTRO" realizat de firma ASKEL

Schema funcţională a variantelor de combinator "MAESTRO" ale

firmei ASKEL este prezentată în fig.8.42.

82
 Fig.3.42. - Schema funcţională a combinatorului
"MAESTRO"
Firma Landsberg din Germania a realizat o gamă de combinatoare "Saatprofimat" în şapte
variante de lucru, pliabile pe verticală, pentru încadrarea în gabaritul de transport.
În fig.8.43. este prezentată, în poziţie de lucru, varianta de combinator
"Saatprofimat 4-440" al firmei Landsberg.

Fig.8.43. - Combinatorul "Saatprofimat 4-440" -firma Landsberg

Soluţiile constructive alese ale gamei de combinatoare "Saatprofimat" sunt cele

clasice şi sunt prezentate în fig.8.44.
Firma Lemken din Germania produce un cultivator universal scurt Topas 110,
destinat pentru prelucrarea solului, care realizează decompactarea şi afânarea acestuia,
pentru tractoare de putere mică sau medie (fig.8.45.). Lăţimea de lucru a cultivatorului este
de 3 m. Distanţa dintre organele active este suficient de mare, astfel încât se reduce
considerabil riscul înfundării utilajului. Cultivatorul poate fi ataşat la tractor în faţă sau în
spate.

83
 Fig.8.44. - Soluţiile constructive alese ale gamei de combinatoare

Saatprofimat"

Fig.8.45. - Cultivatorul Topas 110, firma Lemken (Germania)

Părţile componente ale organului activ sunt prezentate în fig.8.46. Organul activ
este alcătuit din următoarele piese: vârful (1), având o formă specială, care asigură o
prelucrare intensivă a solului; piesa de ghidare (2), a cărei formă şi poziţie determină
reducerea riscului înfundării; suportul cuţitului (3); cuţitele laterale (4), care taie solul pe
orizontală; orificiile (5), pentru reglarea unghiului de pătrundere în sol a organului activ în
funcţie de condiţiile de lucru.
Firma Knoche Maschinenbau GmbH produce combinatorul TERRA, care poate
fi combinat cu o semănătoare (fig.8.47.). Combinatorul realizează nivelarea solului,
grăparea, mărunţirea, tasarea.

Fig.8.46. - Părţile componente ale organului activ,

cultivatorul Topas 110

84
 Fig.8.47. - Combinatorul TERRA (firma Knoche Maschinenbau)

Firma FAMAROL (Polonia) a realizat un utilaj combinat pentru prelucrarea

solului, cu lăţimea de lucru de 3; 4 şi 4,5 m (fig.8.48.). Este compus din tăvălug-faţă,
cultivator şi tăvălug-spate pentru finisare. La partea posterioară se poate ataşa semănătoarea.

Fig.8.48. - Utilaj combinat pentru

prelucrarea solului (firma Famarol)

Tăvălugii utilajului combinat sunt prezentaţi în fig.8.49. Primul (din stânga) este tăvălugul
frontal, care serveşte pentru spargerea bulgărilor mari şi păstrarea adâncimii de lucru.
Tăvălugul posterior poate fi din ţevi, pentru soluri uşoare, sau din inele dinţate elastice,
pentru sol cu compactitate uşoară sau medie. Cultivatorul realizează o bună mărunţire şi
afânare a solului pe adâncimea de 0 - 150 mm.

Fig.8.49. - Tăvălugii utilajului combinat (Firma Famarol): tăvălugul frontal (primul); tăvălugul
posterior (al doilea sau al treilea) din ţevi sau din inele dinţate elastice.

Firma MAT din Craiova produce un utilaj combinat pentru pregătirea patului
germinativ "Rotomat 3000" (fig.8.50.). Este destinat pentru decompactarea şi afânarea
solului pe adâncimea de maximum 25 cm sau pregătirea patului germinativ la o singură
trecere, pe adâncimea de maximum 12 cm. La acest utilaj se poate ataşa în spate un
echipament de semănat. Se utilizează cu tractoare de 180 - 240 CP pe roţi şi poate lucra pe
orice tip de sol. Lăţimea de lucru a utilajului este de 3 m.

85
 Fig.8.50. - Utilajul combinat
"Rotomat 3000" pentru pregătirea
patului germinativ

Agregatul se compune din 4 organe de afânare, un rotor cu 72 cuţite antrenat de la

priza de putere a tractorului şi un tăvălug cu colţi.
Avantajele acestui utilaj sunt: capacitate de lucru mai mare cu 12 -15 % faţă de
aplicarea tehnologiei clasice; consum de combustibil pe hectar mai mic cu 10 %; numărul de
treceri pe sol şi timpul de executare a lucrării se reduc cu 50 %; tasarea solului se reduce cu
5 - 8 %.
În fig.8.51. se prezintă combinatorul V 321, produs de S.C. Mecanica Ceahlău
S.A. din Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ. Acesta se utilizează pentru pregătirea patului
germinativ dintr-o trecere. Utilajul lucrează în agregat cu tractoare pe roţi de 65 CP şi are
lăţimea de lucru de 3,2 m. Se compune din discuri sferice, organe active de cultivator şi
tăvălugi cu bare elicoidale.

Fig.8.51. - Combinatorul V 321, firma S.C. Mecanica Ceahlău S.A.

Firma KUHN produce combinatorul Performer 4500 (6000) pentru pregătirea

patului germinativ (fig.8.52.), la care, în partea posterioară, se poate ataşa un echipament de
semănat. Se foloseşte în agregat cu un tractor de 130 - 170 CP, iar lăţimea de lucru este de

Fig.8.52. - Combinatorul Performer 4500 (6000), firma

KUHN

4,5 sau 6 m.

86
 Combinatorul se compune din lamă de nivelare (2), tăvălugi cu bare (3), organe
active de cultivator (4), tăvălug Croskill sau Guttler (5), grapă cu vergele (6) pentru finisare
şi nivelare.
Firma GYRAX a realizat un combinator pentru pregătirea patului germinativ
(fig.8.53.) în mai multe variante privind lăţimea de lucru. Combinatorul are în componenţă
5 ... 13 organe active de cultivator, mai multe perechi de discuri sferice cu poziţie reglabilă şi
un tăvălug cu bare. Organul activ de cultivator poate fi reglat în ceea ce priveşte unghiul de
pătrundere în sol, fiind alcătuit dintr-o daltă reversibilă şi două cuţite. Lăţimea de lucru este
de 2,25 ... 5,85 m şi necesită pentru acţionare un tractor de 75 ... 180 CP.

Fig.8.53. - Combinatorul realizat de firma GYRAX

Firma KUHN produce grapa rotativă combinată HR 6002 D (fig.8.54.) cu lăţimea

de lucru de 6 m. La grapă se poate ataşa o semănătoare, astfel încât va efectua atât pregătirea
patului germinativ cât şi semănatul. Lucrează în agregat cu un tractor de 150 ... 280 CP.
Tăvălugul din spatele grapei poate fi de tip Packer sau cu bare tubulare, în funcţie
de condiţiile de lucru.

Fig.8.54. - Grapa rotativă combinată HR 6002 D (firma KUHN)

Firma DUTZI (Germania) a realizat un utilaj combinat, KR 3000 (KR 3600),

destinat pentru pregătirea patului germinativ pe un sol nearat. Lăţimea de lucru a utilajului
este de 3 ... 3,6 m, însă poate fi realizat şi în variante cu lăţimea de lucru de 18 m. La acest
utilaj se poate ataşa o semănătoare, realizând astfel şi înfiinţarea culturii.

Combinatorul are în componenţă trei categorii de organe active (fig.8.55.): brăzdare

de afânare, rotor cu cuţite acţionat de la priza de putere a tractorului şi tăvălug. Cele 4 - 5
brăzdare de afânare, în formă de delta, afânează solul până la o adâncime de 40 cm. Cuţitele
de pe rotor, în număr de 73 ... 92, au o distanţă între ele, pe direcţie transversală, de 4 cm,
asigurând astfel o mărunţire foarte bună a solului. Tăvălugul Pacer definitivează mărunţirea
solului şi realizează o bună tasare şi nivelare.

87
Cu utilajul Dutzi se poate prelucra pământul imediat după recoltare, realizând simultan şi
însămânţarea. Adâncimea de lucru a utilajului de prelucrat solul este de 18 cm, iar puterea
necesară, de 130 — 180 CP.

88
 Fig.8.55. - Utilajul combinat KR 3000 (KR-3600), firma Dutzi

Firma HORSCH din Germania produce diferite utilaje, în special combinate,

pentru prelucrarea solului sau pentru prelucrarea solului şi semănat concomitent.
Combinatorul HORSCH Tiger AS a fost conceput pentru prelucrarea intensivă a solului
nearat până la o adâncime de 30 cm (fig.8.56.). Chiar şi cantităţi mari de paie sunt
încorporate în sol, iar înfundarea cu resturi vegetale este evitată datorită distanţei mari dintre
organele active. în fig.8.57. este prezentat combinatorul, în lucru pe o mirişte.

Fig.8.56. - Combinatorul HORSCH Tiger AS, vedere laterală dreapta

Fig.8.57. - Combinatorul
HORSCH Tiger AS, vedere din
spate

Utilajul are în componenţă trei categorii de organe active {fig.8.58.): organe active
de cultivator (brăzdare HORSCH MulchMix), înguste, cinci bucăţi pe un metru lăţime de
lucru; discuri sferice crestate pentru nivelare; tăvălug tasator cu anvelope.
Brăzdarele au o rază mare de curbură (600 mm), ceea ce face ca solul să nu fie
presat şi să-şi menţină structura. Discurile de nivelare sunt reglabile, iar anvelopele
tăvălugului tasator au diametru mare, de 78 cm, şi realizează compactarea solului în
adâncime. în spatele anvelopelor se găseşte un tăvălug tasator inelar, care tasează solul între
anvelope, mărind recompactarea la suprafaţă.

Fig.8. 58. - Combinatorul HORSCH Tiger AS, organele active: brăzdare, discuri, anvelope
tasatoare.

89
 Organele active de cultivator (brăzdarele) au un mecanism de protecţie contra
obstacolelor, care permite ridicarea brăzdarului la o înălţime de 30 cm (fig.8.59.). Brăzdarul
MulchMix este conceput pentru o încorporare intensivă a resturilor vegetale şi o prelucrare
mai adâncă. Este alcătuit din trei componente: vârf, deflector, aripi. în condiţii de lucru mai
uşoare se lucrează fără aripi.

Fig.8.59. - Brăzdarul MulchMix

Combinatoriii HORSCH Terrano

FG se foloseşte pentru prelucrarea solului nearat la adâncimea de 3 ... 20 cm (fig.8.60.).
Organele active principale sunt brăzdare ClipOn sau MulchMix. în spatele brăzdarelor se
găsesc trei bare cu greble (vergele), care nivelează din nou solul, realizând o structură
mărunţită. în fig.8.61. sunt prezentate organele active ale combinatorului: greble (vergele) de
nivelare şi brăzdarul ClipOn.
Fig.8.60. - Combinatorul
HORSCH Terrano FG, vedere
laterală

Fig.8.61. - Organele active ale

combinatorului Terrano FG
(HORSCH

Utilajul de tasare HORSCH Optipack AS (fig.8.62.) se foloseşte ca unitate

individuală (separat) sau combinat cu alte utilaje (de exemplu după combinatorul Terrano
FG se ataşează tăvălugul Optipack AS, dacă este necesară o tasare suplimentară a solului).

Fig.8. 62. - Utilajul de

tasare HORSCH
Optipack AS, vedere
din spate

90
Optipack AS realizează, chiar la viteze mari, tasarea solului până la o adâncime de 20 cm,
datorită masei sale ridicate, de 420 kg/m lăţime de lucru. Anvelopele, fiind umplute cu
spumă, rezistă foarte bine la şocuri. Prin efectul de tăvălugire anvelopele se curăţă şi fără
răzuitori, permiţând o utilizare sigură şi în condiţii de umiditate mai ridicată.

Combinatoriii HORSCH Terrano FX (fig.8.63.) este destinat pentru prelucrarea

superficială a miriştei sau pentru afânarea intensivă a solului nearat, cu încorporarea
resturilor vegetale, până la o adâncime de 30 cm. Organele active ale combinatorului
(brăzdare ClipOn sau MulchMix, discuri de nivelare, tăvălugi Rollflex de tasare - fig.8.64.)
asigură o calitate optimă a lucrării. Chiar în condiţii cu sol greu se asigură o încorporare
omogenă a resturilor vegetale. Tăvălugul Rollflex, relativ uşor, cu autocurăţire, are un
diametru mare şi tasează solul în benzi, în profunzime.

Fig.8.64. - Organele active ale combinatorului: brăzdar MulchMix sau ClipOn cu aripi, discuri
sferice crestate, tăvălug Rollflex

8.2.2. Maşini pentru sistemul de semănat direct în teren nearat

O maşină de semănat direct trebuie să realizeze o afânare şi o amestecare a solului
într-un grad cât mai mic şi să plaseze sămânţa în sol în aşa fel încât aceasta să aibă condiţii
optime de germinaţie şi creştere. Aceste maşini trebuie să fie în aşa fel concepute şi
construite încât să poată lucra atât pe soluri uscate cât şi pe cele umede, cu cantităţi mari de
resturi vegetale.
Organele active ale unei secţii de la o maşină de semănat direct sunt prezentate în
fig.8.65.
La maşinile de semănat direct se utilizează brăzdare de tip daltă sau brăzdare de tip
disc (fig.8.66.). Există însă şi variante de brăzdare combinate.
Brăzdarul de tip daltă realizează o bună îndepărtare a resturilor vegetale de pe
rândul semănat, mobilizează solul mai bine pe rând, dar necesită o forţă de tracţiune mai
mare faţă de brăzdarul-disc (fig.8.67.).

91
 Fig.8. 65. - Organele active ale unei maşini de semănat direct: 1 - disc
tăietor; 2 - brăzdar-daltă; 3 - brăzdar de deschidere a rigolei şi încorporare
a seminţelor; 4 - roată de tasare; 5 - organe de acoperire; 6 - roată de
copiere şi tasare.

Brăzdarul-disc, la o umiditate ridicată a solului, nu poate tăia corect resturile

vegetale, necesitând în acest caz montarea la partea din faţă a unor dispozitive de curăţare a
rândului şi de îndepărtare a resturilor vegetale. în cazul brăzdarului-disc forţa de tracţiune
necesară este mai mică, dar forţa verticală de apăsare în sol trebuie să fie mai mare. Există
brăzdare care au un singur disc, vertical sau înclinat, două discuri dispuse în "V" (fig.8.68.)
sau trei discuri, primul vertical şi celelalte dispuse în "V".

Marele avantaj al brăzdarelor-disc este că în prezenţa unor cantităţi mari de paie, pericolul

Fig.8.66. - Brăzdarele
maşinilor de semănat
direct: a - tip daltă; b - tip
disc.

Fig.8.67.-Brăzdare de tip daltă

Fig.8.68. - Brăzdar dublu-disc dispus în "V":

1 - brăzdar-disc; 2 - roată de copiere.

înfundării este redus. în cazul paielor verzi şi a solului umed brăzdarul nu poate pătrunde
prin paie, ci se rostogoleşte pe acestea, apăsându-le în fundul brazdei. Aceasta înseamnă că
sămânţa

este aşezată pe un strat de paie. Dacă este suficientă umiditate, dezavantajul nu este prea
mare. în caz de secetă însă lipsa apei se resimte până când rădăcinile plantei străpung stratul

92
de paie. Răsărirea plantelor va fi neuniformă şi cultura va avea goluri. Dacă planta
premergătoare este porumbul, aceste probleme apar mai rar. în cazul altor culturi
premergătoare, ca de exemplu sfecla de zahăr sau floarea-soarelui, nu apar astfel de
probleme.
Brăzdarele-disc afânează solul foarte puţin, iar fundul brazdei este chiar uşor tasat.
în zonele aride acest lucru constituie un avantaj, deoarece se pierde din sol o cantitate mică
de apă, iar fundul tasat al brazdei determină ascensiunea apei la sămânţă. în acest caz cultura
ce se va obţine va fi mai uniformă decât atunci când semănatul se face cu brăzdare-daltă.
Dacă umiditatea este ridicată, fundul tasat al brazdei (cazul brăzdarelor-disc) constituie un
dezavantaj, deoarece infiltrarea apei în sol poate fi diminuată. Ca urmare, se poate ajunge la
o lipsă de aer în rigolă, care va determina întârzierea creşterii plantelor. în cazul solului
argilos se poate întâmpla să nu fie suficient sol afânat pentru acoperirea seminţelor. De
asemenea, pătrunderea în sol a brăzdarelor-disc are loc numai datorită forţei de apăsare.
Pentru realizarea adâncimii de semănat dorite, fiecare brăzdar-disc trebuie să fie încărcat cu
cel puţin 2000 N (de obicei 2700 N).
în cazul brăzdarelor-daltă are loc o afânare şi o amestecare mai puternice a solului,
ceea ce conduce la pierderi mai mari de apă, în zonele aride acest lucru fiind dezavantajos.
în zonele cu umiditate mai mare, brăzdarele-daltă dau rezultate mai bune decât brăzdarele-
disc, deoarece afânarea mai intensă a solului conduce la îmbunătăţirea aerării, încălzirii şi
infiltrării apei (fig.8.69.). Dezavantajul acestor brăzdare este că în cazul unor cantităţi
ridicate de paie, deseori, nu este asigurată funcţionarea normală a maşinii. De asemenea,
maşinile de semănat direct cu brăzdare-daltă lasă terenul relativ neuniform, ceea ce conduce
la o neuniformitate a adâncimii de semănat.

Fig.8.69. - Maşină de semănat

direct cu brăzdare tip daltă:

1 - organe de acoperire;
2 - roată de tasare şi
control a adâncimii; 3 -
brăzdar-daltă.

ntrucât brăzdarele-daltă nu necesită o încărcare atât de mare ca brăzdarele-disc,

pentru a pătrunde în sol, maşinile pot avea o masă mai mică. Pentru realizarea adâncimii de
lucru dorite, fiecare brăzdar-daltă are nevoie de o încărcare de circa 800 N.

Din cele prezentate anterior rezultă modul de funcţionare a unei secţii de la maşina
de semănat direct. Discul tăietor din faţă taie resturile vegetale şi mobilizează solul pe
lăţimea de lucru a secţiei, brăzdarul deschide rigola şi plasează sămânţa pe fundul acesteia,
iar roţile de tasare presează pământul pentru a pune sămânţa în contact cu acesta. Organele
de acoperire aduc sol şi resturi vegetale peste rând, realizând în acelaşi timp şi o nivelare
superficială. în faţa brăzdarului poate fi plasat un dispozitiv care deplasează lateral resturile
vegetale, curăţând fâşia de sol prelucrată.
În fig.8.70 sunt prezentate cele mai folosite brăzdare pentru încorporarea seminţelor
în sol, cu care sunt echipate maşinile de semănat direct.

93
 Brăzdar triplu disc brăzdar disc antrenat

Fig.8.70. - Tipuri de brăzdare pentru încorporarea seminţelor utilizate la

maşinile de semănat direct.

94
 În faţa brăzdarului pentru încorporarea seminţelor se găseşte un dosc (organ) care
realizează tăierea solului şi a resturilor vegetale; în fig.8.71. sunt prezentate diferite tipuri de
astfel de discuri (organe) tăietoare.

disc tăietor neted disc tăietor crestat

disc cu limitare
de adâncime

disc antrenat organ rotativ de prelucrare organ cu două discuri

prelucrare pe rând suplimentare pentru
tăierea resturilor vegetale

Fig.8.71. - Forme constructive de discuri (organe) tăietoare

Firma KUHN produce o maşină de semănat direct, în teren nearat, cu lăţimea de lucru
de 3 ... 6 m (fig.8.72.). Discurile (1) taie resturile vegetale şi prelucrează solul pe o fâşie îngustă,
pe rând. Acestea pot lucra în cele mai dificile condiţii. Fiecare disc apasă asupra solului cu o
forţă de 250 daN. Aceste discuri sunt aşezate pe două rânduri. Brăzdarele maşinii (3), dispuse pe
două rânduri, sunt de tip dublu-disc. Urmează apoi roţile de acoperire-tasare (4) şi vergelele de
nivelare.

Discurile de prelucrare a solului (1) sunt crestate, dar pot fi înlocuite cu discuri
ondulate (fig.8.73.).
 În cadrul INMA Bucureşti a fost realizat un echipament de semănat cereale păioase în
teren nelucrat tip SCN, destinat tractoarelor de putere medie pe roţi (fig.8.74.).

Fig.8.74. - Echipament de semănat

cereale păioase în teren nearat, tip
SCN

Echipamentul de semănat cereale păioase în teren nearat tip SCN este astfel conceput
încât să poată lucra pe terenuri nelucrate prin arătură şi pregătire a patului germinativ pentru
semănat.
Este compus dintr-o semănătoare propriu-zisă cu brăzdare dublu-disc, asemănătoare cu
cele pentru semănatul convenţional, care are în faţa sa un echipament cu discuri riflate, apăsate
cu arcuri de compresiune.
Discurile riflate prelucrează o fâşie îngustă de sol în care pătrund brăzdarele- disc ale
echipamentului de semănat, pentru încorporarea seminţelor la adâncimea reglată. Aceste organe
de prelucrare a solului sunt montate pe o bară, care este cuplată, printr-o legătură rigidă, cu
semănătoarea şi printr-un proţap, cu bara de tracţiune de pe tiranţii laterali ai ridicătorului
hidraulic al tractorului.
în timpul lucrului echipamentul de semănat se sprijină pe două roţi, dintre care una are
şi rolul de a acţiona aparatele de distribuţie a seminţelor. Pentru a asigura o mai bună
uniformitate a adâncimii de lucru a ambelor rânduri de brăzdare, aceste roţi sunt plasate la
jumătatea distanţei între rândul de brăzdare din faţă şi cel din spate.
 Semănătoarea SD-300 realizată de firma HUARD din Franţa
Semănătoarea SD-300 (fig.8.75.) este destinată efectuării lucrării de semănat cereale
păioase direct în teren nearat.
Este compusă din: cadru tractat de un tractor de putere medie, cutie pentru seminţe,
sistem de distribuţie volumetric cu aparate de distribuţie cu caneluri elicoidale, sistem „triplu-

Fig.8.75. - Semănătoarea SD-300

realizată de firma HUARD

disc" pentru încorporarea seminţelor în sol.

Discurile sunt fixate pe cadru prin intermediul unor bride şi prin deplasarea lor laterală se pot obţine
trei variante de lucru: cu 15, 17 sau 19 brăzdare. Schema de funcţionare a semănătorii este prezentată în
fig.8.76.
 Semănătoarea TUME-Agrimaster realizată de firma NOKKA-TUME din Finlanda
Semănătoarea TUME-Agrimaster (fig.8.77.) este echipată cu discuri de încorporare a seminţelor de
precizie, independente, antrenate de roţi cu pneuri (câte o roată la fiecare două discuri), care asigură
o încorporare a seminţelor în sol uniformă şi precisă. Printr-un control hidraulic sigur şi permanent se
asigură o apăsare uniformă a discurilor în sol.
Fig.8.76. - Semănătoarea SD-300 realizată de firma HUARD (schema de funcţionare)

Fig.8.77. - Semănătoarea TUME-

Agrimaster realizată de firma
NOKKA-TUME
 Semănătoarea TUME-Agrimaster are o capacitate maximă a cutiei de seminţe de
2000 litri, putând ajunge până la 2500 litri, ceea ce-i permite să lucreze pâna la 10 hectare
fără alimentare. Este o semănătoare deosebit de robustă şi poate să lucreze în orice condiţii
speciale legate de sol sau climă. Schema de funcţionare a semănătorii este prezentată în fig.
8.78.

Fig.8.78. - Semănătoarea TUME-Agrimaster realizată de firma NOKKA-TUME (schema

de funcţionare)

Semănătoarea UNIDRILL realizată de firma Sulky din Franţa

Semănătoarea UNIDRILL (fig.8.79.) poate lucra în teren nelucrat sau parţial
pregătit pentru semănat. Este dotată cu discuri de încorporare 7 cu tăiş continuu (fig. 8.80.)
care deschid o brazdă în sol. Pe fundul brazdei cad seminţele 2 transportate din aparatele de
distribuţie de tuburi telescopice. Roata de acoperire 3, de tip metalic, calcă pe urmele
discului şi acoperă seminţele cu pământ, executând şi o tasare a acestuia. Aparatul de
distribuţie este de tipul cu cilindru cu pinteni şi este antrenat de la o roată cu pinteni, care
rulează pe sol fără a lăsa urme.

Fig.8.79. - Semănătoarea UNIDRILL realizată de firma Sulky

 Fig.8.80. - Semănătoarea UNIDRILL realizată de firma Sulky {schema de
funcţionare)

Este o semănătoare purtată în lucru, iar pentru manevre şi transport este prevăzută
cu roţi de sprijin. Rapidă şi robustă, este capabilă să semene până la 3 hectare pe oră. Poate
lucra în orice tip de sol, în zone dificile: teren cu multe pietre, sol dur sau cu pantă foarte
mare.

Semănătoarea SPD-2200 realizată de firma Baldan din Brazilia

Semănătoarea SPD-2200 (fig.8.81.) poate executa semănatul şi administrarea
îngrăşămintelor concomitent.
Semănătoarea este dotată cu trei rânduri de discuri (fig.8.82.). Primele discuri sunt riflate şi
taie brazde în sol. Al doilea rând de discuri, cele de încorporare, de tipul cu profil neted, sunt
montate pe acelaşi cadru cu cele riflate şi calcă pe urmele acestora. Acestea lăţesc brazda şi
asigură condiţiile pentru încorporarea seminţelor şi a îngrăşămintelor. Al treilea rând de
discuri, de tip dublu-disc cu manşon de cauciuc pe circumferinţă, asigură acoperirea
seminţelor şi a îngrăşămintelor cu pământ.

Fig.8.81. - Semănătoarea SPD-2200 realizată de firma Baldan

 Fig.8.82. - Semănătoarea SPD-2200 realizată de firma Baldan (schema de funcţionare)

Aparatul de distribuţie este de tip cilindru cu caneluri. Fiecare disc de încorporare este apăsat
în sol cu un sistem de trei arcuri, asigurând o bună penetrare în solurile cele mai dure. Pentru acest
lucru există şi posibilitatea de lestare, cu mase suplimentare de câte 42 kg, a unei bare aflate în partea
din spate a semănătorii.

Semănătoarea 750 realizată de firma John Deere din USA

Semănătoarea 750 (fig.8.83.) este deosebit de robustă şi poate lucra în teren neprelucrat, în orice
condiţii, asigurând o adâncime uniformă de încorporare şi o distribuţie uniformă a seminţelor în sol.

Fig.8.83. - Semănătoarea 750 realizată de firma John Deere

Procesul de lucru este deosebit de simplu şi eficace (fig.8.84.).

Fiecare disc de deschidere 1, montat cu o înclinare de 7° faţă de verticală, atacă energic solul şi
taie o brazdă.
Roata de copiere 2 asigură permanent adâncimea de lucru şi consolidează peretele brazdei.

102
Roata metalică 3 aduce seminţele pe fundul brazdei şi le presează uşor pentru a asigura un bun contact
cu solul, favorizând prin aceasta o bună germinaţie.
Roţile de tasare 4 calcă pe urmele discurilor de deschidere şi asigură acoperirea cu pământ a
seminţelor şi tasarea uşoară a solului. Fiecare ansamblu al aparatului de distribuţie se poate regla pentru
a asigura o bună lucrare în toate condiţiile posibile.

Fig.8.84. -
Semănătoarea
750 realizată de
firma John Deere
(schema de
funcţionare)

Semănătoarea DIRETTISSIMA realizată de firma Gaspardo din Italia

Semănătoarea DIRETTISSIMA (fig.8.85.) răspunde foarte bine exigenţelor de lucru pe teren
neprelucrat, în exploataţii mici şi mijlocii.
Este disponibilă în două variante de prezentare: tractată şi purtată pe tractoare de 80-100 CP.

Fig.8.85. - Semănătoarea
DIRETTISSIMA realizată de
firma Gaspardo

Din buncărul B (fig.3.86.) seminţele sunt antrenate de un aparat de distribuţie cu pinteni C,

apoi sunt preluate de tuburile de dirijare D.

Seminţele cad în brazdele deschise de discurile crenelate E şi sunt acoperite apoi cu pământ de roţile
de acoperire F, care rulează în spatele discurilor. La partea din spate semănătoarea este dotată cu o
grapă cu colţi elastici G, care definitivează procesul de acoperire a seminţelor cu pământ şi execută şi
o nivelare superficială a solului.

Fig.8.86. - Semănătoarea DIRETTISSIMA

realizată de firma Gaspardo (schema de
funcţionare)

103
 Semănătoarea DIRECTA 300 realizată de firma Gaspardo din italia
Semănătoarea DIRECTA 300 (fig.8.87.) lucrează pe teren neprelucrat sau cu un minim de lucrări. Poate
fi livrată în varianta tractată sau purtată. La comandă, oferă posibilitatea de administrare a
îngrăşămintelor o dată cu semănatul. Dozarea îngrăşămintelor şi distribuţia lor se face cu ajutorul unui
variator separat.

Fig.8.87. - Semănătoarea
DIRECTA 300 realizată de firma
Gaspardo

Din buncăr, seminţele sunt antrenate de un aparat de distribuţie cu pinteni şi preluate apoi de
tuburile flexibile de dirijare. Seminţele cad în brazdele deschise de discurile crenelate şi sunt acoperite
apoi cu pământ de roţile de acoperire, de tipul cu bandaj metalic, care rulează în spatele discurilor. La
partea din spate semănătoarea are montată o grapă cu colţi elastici care definitivează procesul de
acoperire a seminţelor cu pământ şi execută şi o nivelare superficială a solului.
Semănătoarea DIRECTA realizată de firma Gaspardo din Italia
Semănătoarea DIRECTA (fig.8.88.) este de tip tractată fiind destinată semănatului direct în
teren nelucrat al cerealelor, soiei, lucernei, rapiţei şi altor culturi.

Fig.8.88. - Semănătoarea
DIRECTA realizată de firma
Gaspardo

Procesul de lucru este deosebit de simplu (fig.8.89.). Seminţele sunt antrenate din buncăr de
un aparat de distribuţie cu cilindri cu pinteni şi preluate apoi de tuburile de dirijare din material plastic.
Seminţele cad în brazdele deschise de discurile crenelate 1 şi sunt acoperite apoi cu pământ de roţile de
acoperire 2, de tipul cu bandaj metalic, care rulează în spatele discurilor.

104Fig.8.89. - Semănătoarea DIRECTA

realizată de firma Gaspardo (schema de
funcţionare)
 Aparatele de distribuţie sunt antrenate de la o roată care rulează pe sol fără a deplasa
pământul. La partea din spate semănătoarea are montată o grapă cu colţi elastici care definitivează
procesul de acoperire a seminţelor cu pământ şi execută şi o nivelare superficială a solului.
Semănătoarea TYE realizată de firma HOWARD din Germania
Semănătoarea TYE (fig.8.90.) are o construcţie deosebit de robustă, ceea ce îi permite să execute
semănatul direct în teren nepregătit, în orice condiţii de sol.

Fig.8.90. - Semănătoarea TYE

realizată de firma HOWARD

Este de tip tractată şi are o construcţie simplă (fig.8.91.). O baterie de discuri cu profil ondulat
1 taie în pământ brazde la adâncimea corespunzătoare de semănat. în urma acestora calcă o baterie de
discuri cu profil neted 2, care consolidează peretele brazdei şi, în şanţul format, cad seminţele antrenate,
de tuburi flexibile de la aparatul de distribuţie. Pe urmele acestora calcă roţi cu bandaj metalic lat 3,
care acoperă seminţele cu pământ şi execută şi o tasare uşoară a solului, pentru obţinerea unei mai bune
germinaţii a seminţelor. în spate, semănătoarea are o grapă cu colţi elastici, care finalizează procesul de
acoperire cu pământ a seminţelor şi execută şi o nivelare superficială a solului.

105
 Fig.8.91. - Semănătoarea TYE realizată de firma HOWARD {schema de
funcţionare)

8.2.3. Maşini pentru sistemul de lucrări pe biloane

În cadrul acestui sistem, utilizat numai la plantele prăsitoare, mai întâi se formează biloanele, folosind
un cultivator special, echipat cu cormane Heiniker. Urmează apoi semănatul pe coamele
biloanelor.Pentru aceasta, mai întâi se taie coama bulonului, cu cuţite speciale: cuţite-disc rotative
(două discuri la fiecare bilon), cuţit-disc orizontal rotativ, cuţit tip săgeată cu deflectoare laterale.
încorporarea seminţelor în sol (pe coama bilonului) se face cu maşina Kinze. Resturile vegetale şi
buruienile vor fi îngropate în sol, între biloane, la mică adâncime.
Există maşini speciale, combinate, care la o singură trecere realizează prelucrarea superficială
a solului, formarea bilonului şi semănatul.
Biloanele trebuie menţinute de la un an la altul, iar solul este necesar să se menţină afânat şi
fără buruieni. Pentru aceasta se vor face două lucrări: prima, pentru afânarea solului pe biloane şi
distrugerea buruienilor, iar cea de a doua, pentru combaterea buruienilor şi refacerea biloanelor.
întreţinerea biloanelor şi combaterea buruienilor se efectuează cu cultivatoare speciale.
Acestea pot fi prevăzute cu lame-disc pentru afânarea solului şi distrugerea buruienilor în zona rândului
de plante. Refacerea formei biloanelor se realizează cu cuţite-săgeată prevăzute cu aripi speciale pentru
deplasarea laterală a pământului. Acest cuţit realizează şi distrugerea buruienilor din zona rigolei.
Refacerea formei biloanelor se poate realiza şi cu organe active de tip disc sferic. Roata secţiei şi un
cuţit-disc plan, situate pe mijlocul rigolei, evită deplasarea laterală a secţiei cultivatorului.
în fig.8.92. se prezintă un cultivator care poate fi utilizat atât la sistemele de cultivare pe
biloane, cât şi la sistemele no-tillage. Acesta este alcătuit din roţi pentru reglarea adâncimii de lucru (1),
discuri pentru menţinerea direcţiei de mers (2), cuţite-disc cu diametrul de 450 mm (3) pentru tăierea
stratului de resturi vegetale, cuţite-săgeată (4), scuturi pentru protecţia plantelor de pe rând (5), arcuri
pentru suplimentarea forţei de tăiere (6).

Fig.8.92. - Cultivator folosit în

sistemele de prelucrare pe biloane
şi no-tillage.

106
 În sistemul de cultivare pe biloane, organele de nivelare şi curăţare a rândului de pe
semănători deplasează o cantitate mică de sol, resturile vegetale şi seminţele de buruieni, de pe vârful
biloanelor, în spaţiile dintre acestea.
Pentru nivelarea şi curăţarea vârfului bilonului înaintea organelor active ale semănătorii, se
folosesc diferite echipamente. Acestea pot fi cu discuri, care deplasează o parte din resturile vegetale şi
seminţele de buruieni, de pe vârful biloanelor, în rigole. Discurile cu diametru mai mare sunt mai
eficiente decât cele cu diametru mic.
Discurile pentru nivelarea şi curăţarea vârfului biloanelor (fig.8.93.) pot avea tăiş continuu
(a) sau pot fi decalate şi cu tăiş crestat (b). Unele semănători speciale pentru sistemul cu biloane
utilizează, pentru nivelarea şi curăţarea vârfului biloanelor, organe de tip săgeată cu deflectoare laterale
(c) sau organe de tip disc orizontal cu tăiş continuu (d). Aceste discuri orizontale se rotesc liber în jurul
axei lor şi îndepărtează o parte din vârful bilonului împreună cu resturile vegetale de pe el. Deflectorul
de pe disc permite menţinerea rândurilor curate de resturi vegetale. Dintre aceste modele constructive,
cele de tip săgeată cu deflectoare laterale şi cele de tip disc orizontal au o stabilitate mai bună pe vârful
bilonului. Toate aceste echipamente de curăţare şi nivelare sunt montate direct pe cadrul semănătorii
sau pe un cadru separat, ataşat la semănătoare.

a. b. c d.
Fig.8.93. - Organe pentru nivelarea şi curăţarea biloanelor

Adâncimea de lucru a organelor de curăţare şi nivelare trebuie să fie foarte atent reglată, astfel încât
resturile vegetale şi seminţele de buruieni să fie îndepărtate de pe rând, deci să ajungă în rigolă. Dacă

107
adâncimea de lucru este prea mare, seminţele plantelor de cultură vor ajunge într-o zonă umedă şi rece,
astfel încât germinarea şi răsărirea vor fi întârziate. în consecinţă, este necesar să se îndepărteze doar o
cantitate mică de sol de pe vârful bilonului şi să se menţină în sol rădăcinile culturii anterioare.
O problemă importantă în cadrul sistemului de cultivare pe biloane o constituie menţinerea
secţiilor semănătorii pe biloane, deci trebuie să se

evite deplasarea laterală a acestora. Pentru aceasta se pot folosi roţi de ghidare înguste la periferie
(ascuţite), care să ruleze în rigole, sau roţi de ghidare înclinate sub un anumit unghi, care se deplasează
pe părţile laterale ale biloanelor. Roţile de ghidare se vor utiliza în perechi, se montează pe cadrul
semănătorii şi trebuie să preia o parte din greutatea acesteia pentru a lucra corespunzător.
Există şi sisteme active de ghidare pentru a menţine secţiile semănătorii pe rânduri. Sistemul
de ghidare are dispozitive care urmăresc bilonul sau rigola şi foloseşte sisteme mecanice sau hidraulice
pentru menţinerea secţiilor semănătorii pe rânduri.
în alte cazuri, pe fiecare secţie a semănătorii se montează un cuţit-disc pentru tăierea stratului
de resturi vegetale în faţa dispozitivelor de curăţare şi nivelare a biloanelor. Aceste cuţite vor acţiona ca
nişte dispozitive de stabilizare, menţinând secţiile semănătorii pe rânduri.
Concluzii

• Scopul principal al lucrărilor solului este crearea celor mai favorabile condiţii pentru creşterea şi
dezvoltarea plantelor de cultură.
• Tehnologiile convenţionale (clasice) de lucrare a solului cuprind, de obicei, lucrările de bază
(arăturile) şi lucrările superficiale, de pregătire a solului în vederea înfiinţării culturii. Uneori însă
tehnologia cuprinde numai lucrări superficiale.
• La culturile agricole de câmp se pot efectua mai multe lucrări ale solului: aratul, pregătirea patului
germinativ, frezarea solului, tăvălugirea, nivelarea terenului, afânarea adâncă, combaterea mecanică a
buruienilor.
• Pentru a se putea asigura efectuarea de cea mai bună calitate a lucrărilor solului, folosind diferite
maşini şi echipamente agricole, trebuie să se cunoască: cerinţele agrotehnice de calitate pentru fiecare
lucrare; indicii de lucru calitativi care trebuie să fie realizaţi de fiecare maşină sau echipament agricol
în parte; condiţiile de recepţie privind calitatea lucrărilor efectuate mecanizat.
• Elaborarea unei tehnologii de mecanizare a lucrărilor solului, fundamentată ştiinţific, este o
necesitate stringentă, mai ales în condiţiile agriculturii intensive, a sporirii acţiunii negative a
tractoarelor şi maşinilor agricole asupra solului, a pericolului de poluare a mediului înconjurător.
• Orice tehnologie de mecanizare a lucrării solului trebuie să garanteze obţinerea de producţii
agricole mari, dar în acelaşi timp să contribuie la conservarea solului şi protecţia mediului înconjurător.
• în agricultură se pot folosi două categorii mari de tehnologii de lucrare a solului: Tehnologii clasice
(convenţionale) şi tehnologii conservative, neconvenţionale.
• Tehnologiile clasice (convenţionale) includ obligatoriu arătura cu plugul cu cormană, prin care se
răstoarnă stratul de sol mobilizat, şi pregătirea patului germinativ. Deseori, arătura este precedată de o
lucrare superficială, efectuată cu grapa cu discuri sferice, grapa rotativă etc, şi este urmată de alte
câteva lucrări superficiale (de regulă 1 ... 3) pentru pregătirea patului germinativ.
• în cadrul tehnologiei conservative (neconvenţionale) se folosesc mai multe sisteme de lucrare a
solului, dintre care cele mai importante sunt: sistemul cu lucrări reduse (minim de lucrări sau minimum

108
tillage, reduced tillage); sistemul de lucrări cu biloane (ridge tillage); sistemul de lucrări în benzi
înguste; sistemul fără lucrări (zero lucrări, no till, semănat direct).
• Este necesar să se reţină faptul că nu numai organele active ale maşinilor de lucrat solul distrug
elementele structurale, ci şi roţile tractoarelor sau cele de sprijin şi rulare pe sol ale maşinilor. Folosirea
unor utilaje tot mai grele, cu pneuri înguste, face ca presiunea pe sol să fie mare, de 2 ... 18 daN/cm 2.
Rezistenţa specifică însă a elementelor structurale ale solului nu depăşeşte 1 daN/cm 2, dar are cele mai
obişnuite valori de 0,2 ... 0,6 daN/cm2, ceea ce înseamnă că are loc tasarea solului ca o consecinţă a
deformării şi ruperii elementelor structurale.
• Lucrarea de bază a solului cu răsturnarea brazdei se poate face cu pluguri cu cormană normale (cu
întoarcerea brazdei spre dreapta) sau cu pluguri reversibile. Faţă de plugurile cu cormană normale, cele
reversibile prezintă avantajul unei capacităţi de lucru mai mari, iar prin întoarcerea tuturor brazdelor de
pe parcelă într-un singur sens se elimină lucrările ulterioare de nivelare a terenului şi se evită eroziunea
solului pe terenurile în pantă. Ca atare, se recomandă să se folosească numai plugurile reversibile în
situaţiile în care este absolut necesară lucrarea de bază a solului cu răsturnarea brazdei.
• Adepţii agriculturii durabile au stabilit că sistemele neconvenţionale de lucrare a solului sunt
superioare celor clasice, precizând că este necesar să se aplice acele variante care corespund condiţiilor
specifice locale. Prin aplicarea sistemului de conservare a solului se reduce eroziunea hidrică şi cea
eoliană, se diminuează procesul de mineralizare excesivă a humusului, procesul de compactare a
solului, procesul de degradare a agregatelor structurale ale solului, se realizează o importantă economie
de energie, lucrările se fac în perioada optimă, iar producţia agricolă creşte.
• în cadrul sistemului de lucrări pentru conservarea solului s-au realizat numeroase tipuri de utilaje
pentru lucrarea solului fără răsturnarea brazdei. Dintre acestea, cele mai folosite sunt cizelele, plugurile
paraplow, cultivatoarele cu gheare sau săgeţi, grapele rotative cu rotoare verticale şi utilajele pentru
lucrat solul şi semănat la o singură trecere.
• Tendinţa actuală, pe plan mondial, la firmele de prestigiu este de a realiza grape cu discuri sferice
echipate cu organe suplimentare de mărunţire şi nivelare, amplasate în spatele bateriilor de discuri,
pentru a efectua lucrări ale solului cu indici calitativi superiori.
• Combinatoarele sunt destinate pentru pregătirea patului germinativ, deoarece organele active
ale acestora sunt concepute pentru a mărunţi, a nivela şi a aşeza solul în straturi.
• Grapele rotative realizează indici de calitate superiori în sistemul de lucrări minime. De obicei
se folosesc agregate complexe cu grape rotative cu rotoare verticale, aceasta reprezentând varianta cea
mai folosită în estul şi sud-estul Europei. Această grapă, la care se ataşează în spate un tăvălug Packer
sau cu bare, se poate folosi individual, la pregătirea patului germinativ printr-o singură trecere, după ce
solul a fost lucrat cu cizelul sau plugul paraplow, sau pentru pregătirea terenului în vederea
semănatului, fără o prelucrare anterioară cu alte utilaje, utilizând în acest caz organe active adecvate (se
înlocuieşte arătura).
• La nivelul actual de cunoştinţe acumulate, se consideră că semănatul direct reprezintă
tehnologia cea mai performantă care se poate aplica în agricultură. Nici o altă tehnologie nu este mai
apropiată de stoparea efectivă a eroziunii solului şi de realizarea unei agriculturi durabile.
• Semănatul direct are mari avantaje comparativ cu semănatul convenţional. Prin aplicarea
acestui sistem se reduc costurile de producţie, consumul de combustibil, se îmbunătăţeşte calitatea
solului, se conservă solul şi apa din acesta, se asigură un control adecvat împotriva eroziunii apei şi
vântului (solul rămâne acoperit cu resturi vegetale), se crează toate condiţiile pentru dezvoltarea
plantelor şi creşterea producţiei.
• Pentru obţinerea unor rezultate bune la aplicarea semănatului direct, trebuie să fie îndeplinite
o serie de cerinţe: la acest sistem prezenţa mulciului este obligatorie, întrucât numai aşa se poate
conserva apa din sol; sunt necesare maşini de precizie pentru semănat, măsuri de combatere integrată a
buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, cât şi un sistem adecvat de fertilizare.
• Sistemul de semănat direct este avantajos faţă de sistemul clasic (prelucrarea solului cu plug
cu cormană) deoarece prelucrează un volum de sol de 20 de ori mai mic.
• La semănatul direct, dacă terenul are multe resturi vegetale, pentru a se uşura acţiunea
cuţitelor-disc de deschidere a rigolei pentru încorporarea seminţelor, secţiile maşinii au în faţă organe
de curăţare a zonei ce a fost prelucrată.

109
• Sistemul de lucrări cu biloane se foloseşte pentru cultivarea plantelor prăsitoare (porumb, soia
etc). Avantajele acestui sistem sunt: partea superioară a biloanelor se încălzeşte mai repede, astfel încât
semănatul se poate face la timp şi plantele cresc mai viguros; se pretează în special pe soluri reci, cu
drenaj slab; pe terenurile în pantă, biloanele fiind orientate pe direcţia curbelor de nivel, apa din
precipitaţii este reţinută între biloane, este favorizată infiltrarea ei şi se reduce eroziunea; resturile
vegetale, existente în cantitate mare, contribuie la reducerea eroziunii.
• Menţinerea biloanelor de la un an la altul, afânarea solului şi distrugerea buruienilor se realizează
prin două lucrări: prima, pentru afânarea solului pe biloane şi combaterea buruienilor şi cea de a doua,
pentru combaterea suplimentară a buruienilor şi refacerea biloanelor.
• în cadrul sistemului cu biloane este necesar ca lucrările obişnuite, convenţionale, de exemplu
aplicarea îngrăşămintelor şi recoltarea, să nu deterioreze biloanele. Pentru aceasta utilajele, inclusiv
tractoarele, trebuie să aibă roţi înguste, iar distanţa dintre roţi să fie reglată corespunzător.
• Recoltarea culturilor în cadrul tehnologiilor de conservare a solului are o influenţă deosebită
asupra acestuia. Dacă este efectuată necorespunzător, recoltarea poate distruge biloanele, poate
determina compactarea solului sau poate să lase produsele vegetale secundare în brazde, ceea ce
conduce la îngreuierea lucrărilor care urmează. Totodată, dacă este efectuată corespunzător, recoltarea
asigură un control maxim al eroziunii şi poate reduce numărul lucrărilor de prelucrare a solului până la
semănatul culturii care urmează.
Pentru rezolvarea problemelor arătate la punctul anterior se vor monta pe combina de recoltat un
distribuitor de pleavă şi un tocător de paie, care va asigura tocarea corespunzătoare a acestora şi
distribuţia uniformă a lor pe întreaga suprafaţă a terenului.

110