Doar mama

Corina Tuchilă

- Afine, afine, afine! Zemoase şi acrişoare! Afine, afine……, ţipa cu voce răguşită o ţigancă
bătrână ale cărei fuste lungi, colorate, cu margini zdrenţuite stârneau vârtejuri prin pojghiţa
de puf de plop aşternută pe asfalt. Ȋn mâna dreaptă ţinea un coş de răchită ticsit cu
caserole din plastic pline cu afine sângerii, boboase.

- Aida’ să-ţ dau afine, mâncaţ-aş ochii ăia verzi dă farmazoancă, adăugă ea apropiindu-se
de Crăiţa. Te bucuraşi de bărbat, frumoaso, ş-acu vrei s-azvârli din pântec urma lui, aşa-i?
întrebă ţiganca privind-o de aproape pe tânăra care, însoţită de maică-sa, se pregătea să
intre pe poarta maternităţii Buna-Vestire din G. Adevăr grăia ţiganca, intuiţia ei de vrăjitoare
nu avea cum să dea greş şi dintr-o ochire doar, ghicise scopul pentru care cele două femei
se aflau acolo. Cea tânără, frumoasă, ingenuă, cu ochi mari verzi şi cosiţe blonde prinse
neglijent într-o coadă groasă mergea cu paşi nesiguri în spatele maică-sii. Ȋn contrast cu
ea, aceasta, înaltă şi semeaţă, afişând o privire colţuroasă, înainta grăbită, oarecum
jenată, spre poarta maternităţii. Ȋn preajma ei până şi aerul părea tremurat, cumva
respectuos în faţa acestei doamne elegante şi perfect stăpână pe sine.

- Pleacă de-aici, femeie, o bruscă ea supărată pe ţigancă. Vezi-ţi de treabă!

Crăiţei, căci acesta era numele tinerei, i se citi pe faţă mirarea la auzul vorbelor bătrânei
ţigănci, fata întrebându-se în sinea ei dacă într-adevăr motivul vizitei lor era aşa uşor de
priceput deşi cumulul de elemente din înfăţişarea şi alura ambelor femei ar fi dus spre
această concluzie pe orice observator puţin atent la ʺdatele problemeiʺ.

Ţiganca ghicise, ce-i drept, dar doar jumătate din adevăr. Crăiţa se afla acolo din pricina
unui avort însă acesta se petrecuse deja în urmă cu două zile. Fusese o experienţă
traumatizantă dar nu atât din pricina intervenţiei în sine, relativ dureroasă, cât a
evenimentelor care se succedasera destul de rapid, unul după altul. Se iubise cu Sebastian
timp de vreo câteva luni bune după ce îl cunoscuse la serviciu. Erau colegi dar în birouri
aflate în clădiri separate. Când intrase prima oară în biroul ei pe care ȋl ȋmpărţea cu alte trei
colege şi ȋi văzuse buclele blonde şi ochii albaştri, azurii chiar, Crăiţa ştiuse că el avea să
fie primul ei bărbat, fie ce-o fi.

Se bucurase ȋntr-un fel că se va dărui unui bărbat arătos deşi ar fi făcut-o probabil oricum
altfel, dorinţa de a-şi pierde fecioria cât mai curând devenise presantă, de nesuportat. Avea
25 de ani ȋmpliniţi şi ȋşi simţea virginitatea ca o pacoste. Toate prietenele ȋi ȋmpărtăşeau
detalii suculente şi savuroase ale vieţii lor intime iar ultima ei apropiere de un bărbat, un tip
mai mare ca ea, se soldase cu un eşec lamentabil care o ȋmbrâncise un pic ȋn depresie.
Vivian o părăsise exact la auzul veştii că era ȋncă fată mare, explicându-i că nu ȋşi doreşte
să se ȋnhame la jugul (ăsta fusese cuvantul pe care-l folosise şi care o umilise teribil) iniţierii
unei neofite ci vrea o femeie care ştie să facă dragoste cu temeinicie şi pricepere. Crăiţa ȋşi
jurase atunci ʺȋn barbăʺ că primul bărbat care o va curta se va bucura de floarea ei cea mai
preţioasă, fără nici un fel de nazuri sau pretenţii. Aşa se făcuse că Sebastian nu se
omorâse cine ştie ce cu curtatul Crăiţei, primele lui avansuri fiind primite şi acceptate cu o
grabă care ar fi putut da de bănuit unui bărbat ceva mai cunoscător ȋn ale psihologiei
femeilor. Lui Sebastian ȋnsă, mustind de pofte şi doldora de viaţă, mult prea ȋncrezător ȋn
şarmul şi carisma sa, nu i se păruse deloc ciudat. Deşi nici el nu fusese foarte ȋncântat că
ȋn plasă ȋi căzuse o fecioară, rezolvase ʺproblemaʺ scurt, ȋn câteva minute, ȋntr-o după
amiază fierbinte de vară când o adusese pe Crăiţa ȋn garajul său din spatele blocului. Pe o
saltea dezumflată trântită direct pe pământ, printre bidoane goale de ulei de motor, sticle
prăfuite şi scule ruginite, ȋşi inserase bărbăţia ȋn himenul fetei, lăsând-o pe Crăiţa mai mult
traumatizată de vânătăile cauzate de pietrişul de sub saltea decât de experienţa deflorării.

Cele două femei intrară ȋn cabina portarului spunând că merg la doctorul Vasile care fusese
anunţat de sosirea lor. O luară pe aleea şerpuită care ducea spre corpul G unde li se
spusese că poate fi găsit medicul. Era de gardă şi fiind după amiază, probabil nu foarte
ocupat.

Crăiţa fusese cuprinsă de un uşor frison la gândul reȋntâlnirii cu ginecologul, mai ales că
nici nu-i trecuse prin cap că va fi lovită de un aşa ghinion ca, după o procedură la care zeci
de femei erau zilnic supuse, să aibă tocmai ea complicaţii. Ajunsese la cabinetul privat al
doctorului Vasile prin intermediul lui Sebastian căruia, fireşte nu ȋi căzuse tocmai bine
vestea că Crăiţei ȋi ȋntârziase nepermis de mult ciclul. Se vede treaba că nu se confrunta
prima oară cu astfel de situaţii căci imediat programase ȋntreruperea de sarcină. Crăiţa ar fi
vrut ca el să o ȋnsoţească ȋn ziua avortului dar Sebastian refuzase pretextând că e plecat
din oraş cu treburi. Aşa că apelase la mătuşa ei, tanti Livia, o femeie cu concepţii destul de
permisive şi destul de ȋnţelegătoare. Mult mai ȋnţelegătoare decât maică-sa cu care fata nici
nu avusese vreo discuţie, măcar tangenţială cu privire la sexualitate sau la felul ȋn care o
fată ar trebui să-şi croiască drum pe căile ȋncurcate ale trecerii de la adolescenţă la
feminitate.

Crăiţa ȋşi amintea ȋmbujorându-se de ruşine că era ȋn anul ȋntâi de facultate când una dintre
prietene ȋi arătase o carte pe care o obţinuse cu greu, ȋn care erau descrise ȋn imagini
câteva dintre poziţiile sexuale cele mai întâlnite. Cartea fusese ca o gaură de cheie la uşa
intimităţii proprii, fata rămăsese şocată văzând ȋmpreunarea atât de adâncă a celor doua
trupuri şi manevrele invazive care ilustrau romantica ei imagine despre ʺa face dragosteʺ.
Ȋn fine, acum ştia cum este chiar dacă ȋncă nu ȋnţelegea ce voia să ȋi spună Sebastian
când, ȋn momentele culminate ale desfătărilor o tot ȋntreba ʺdacă şi-a dat drumulʺ.

Când, la o zi după avort ȋncepuseră frisoanele şi durerile de burtă, Crăiţa intuise că ceva nu
e bine. Se simţea ca o trestie goală, uscată, prin care bătea un vânt rece şi nu mai avu
puterea să ascundă spaima nebună care ȋncepuse să răzbată din lăuntrul ei profund
clătinat. Ȋi mărturisise totul mamei dintr-o suflare. Acesteia nici prin cap nu ȋi trecea că fiică-
sa dezvoltase o viaţă intimă proprie şi, la auzul veştii, de fapt veştilor, căci intrau aici şi
ȋnceperea vieţii sexuale, şi idila cu Sebastian, şi ȋntâmplarea sarcinii, şi avortul, toate
petrecute fără ca ea să aibă habar, rămăsese mută. Amploarea noilor informaţii dar şi
caracterul lor relativ urgent - Crăiţa avea deja o stare subfebrilă şi zăcea ȋncovoiată de
crampe ȋn pat - o făcură pe mama fetei, de altfel femeie de acţiune, să nu mai reacţioneze
la auzul veştilor proaspete decât prin ȋncercarea de a aranja cât mai rapid o vizită la
medicul ginecolog. Dădu câteva telefoane şi acum se aflau ȋn faţa cabinetului doctorului
Vasile aşteptând să intre.

O asistentă cu părul roşcat făcut permanent după moda de atunci şi îmbrăcată într-un halat
alb scorţos care-i acoperea şoldurile masive, ieşi din cabinet:

- Doamna Alexa? întrebă ea cu o voce dogită, blazată, de fumătoare veche, deşi nu mai
era nimeni altcineva în holişorul din faţa cabinetului.

- Eu sunt, răspunse mama fetei ridicându-se rapid din unul dintre scaunele de plastic alb,
pline de jeg înşirate de-a lungul peretelui scorojit.

- Poftiţi, continuă aruncând o privire scurtă Crăiţei. Domnul doctor vă aşteaptă.

Femeile intrară în micuţa încăpere unde medicul, un bărbat micuţ de statură, chel, cu
ochelari rotunzi, le aştepta la birou răsfoind nişte fişe. Luară loc pe marginea patului înfăţat
într-un cearşaf alb, găurit pe alocuri.

- Bună ziua, domnule doctor, începu mama Crăiţei, am venit cu fata, şi o arătă pe aceasta
care, simţind privirea doctorului aţintită asupra ei, lăsă capul în jos. A vorbit doamna
Mateiaş cu dumneavoastră aseară, continuă ea amintind persoana care îi facilitase această
vizită de urgenţă.

- Da, sigur ca îmi amintesc, confirmă doctorul. E vorba de o întrerupere de sarcină, da?

- Da, răspunse mama, i-aţi făcut-o acum două zile la cabinet însă au apărut ceva probleme,
nu se simte prea bine, explică mama pe un ton din care răzbăteau oarecari reproşuri.
Medicul simţi nota iritantă din glasul femeii, ridică uşor din sprâncene şi îşi îndreptă privirea
asupra fetei.

- Ia spune donşoară, ce-ai păţit ? întrebă el puţin mirat.

Crăiţa înghiţi o găluşcă mare de scuipat înainte de a vorbi şi se ridică mecanic în picioare,
ca la şcoală.

- Păi, mă doare burta şi……cred că am şi puţină febră.

- Crezi, întrebă doctorul ? Nu ţi-ai pus termometrul să vezi?

- Ba da, răspunse fata scurt, mi-am luat-o, 37 cu 5 iar aseară chiar 38.

- Sângerări mai ai?

- Doar un pic.

- Hmm, făcu doctorul, înţeleg. Ca să nu o mai lungim, hai să te consult să văd cum stă
treaba. Şi zicând acestea, îi arătă infernalul ansamblu al mesei ginecologice, pitit după un
paravan, ca o floare carnivoră gata să-şi înghită prada în spaţiul, ca o imensă gură căscată,
dintre cele două picioare din inox.

Crăiţa îşi dădu jos blugii apoi chiloţii şi rămase aşa nemişcată, simţindu-se parcă
înjumătăţită, ca asistentele magicienilor aşezate în cutia magică şi tăiate pe mijloc cu
fierăstrăul. Aşa şi ea, trunchiul superior rămas îmbrăcat, se mişca şi gesticula natural, pe
când de la brâu în jos parcă era paralizată şi picioarele refuzau să o asculte. Văzând însă
privirea ascuţită şi mustrătoare a mamei, se culcă până la urmă pe masă, încordată ca un
arc, cu picioarele ţepene întinse pe cei doi suporţi metalici. Doctorul Vasile îşi puse tacticos
mănuşile chirurgicale şi luă din trusa pusă alaturi, pe o măsuţă, de asistenta cea fioroasă, o
valvă metalica ca limba obraznică a zeiţei hinduse Kali.

Crăiţa închise ochii şi nu îi mai deschise până cand medicul nu îşi încheie consultaţia
spunându-i că poate să coboare şi să se îmbrace. Crampe surde, consecinţe ale tuşeului
vaginal pe care îl simţise ca o spintecătură în pântece, îi îngreunau acum îmbrăcatul. Ȋşi
trase cu greu pantalonii şi renunţă la şosete, era prea greu să se aplece. Ȋntre timp, auzea
frânturi ale discuţiei medicului cu maică-sa din care înţelese vag că totuşi nu e ceva grav
care să necesite o nouă intervenţie – Slavă Domnului, îşi spuse Crăiţa – dar că e nevoie de
un tratament cu un antibiotic mai puternic. Se aşeză cuminte pe pat aşteptând ca doctorul
să scrie şi să parafeze reţeta.
- Ai scăpat, uşor, domnişoară, adăugă medicul, făcându-i cu ochiul. Să fii mai atentă pe
viitor, nu te mai juca cu astfel de lucruri. Eşti majoră şi pari destul de educată, continuă el.
Ia spune, câţi ani ai ?

- 25, răspunse scurt Crăiţa.

- Aaa, păi eşti femeie în toată firea, pari mult mai tânără. Informează-te mai bine pe viitor,
acum nu mai e ca pe vremea lui Ceauşescu, femeile au la îndemână numeroase mijloace
de prevenţie a sarcinii, e păcat să ajungi pe masa asta din nou din neatenţie sau neştiinţă.
Doamnă, continuă doctorul Vasile, sper că şi dumneavoastră veţi contribui la evitarea unor
astfel de situaţii pe viitor, încheie doctorul.

- Mulţumim, domnule doctor, răspuse mama Crăiţei, fără a se mai osteni să răspundă
reproşului ascuns din vorbele acestuia. Puse reţeta în poşetă şi făcu semn fetei să o
urmeze.

Ieşiră una după alta în vreme ce asistenta, ţinând în mână o mapă groasă, le urmări cu
aceeaşi privire seacă, blazată.

Cele două femei părăsiră clădirea la fel cum intraseră, mama călcând apăsat iar fata, la
câţiva paşi înapoia ei, uşor îndoită de mijloc din cauza crampelor care nu se calmaseră
încă. Făcură câteva minute bune pe aleea umbroasă, flancată de castani înfloriţi până ce
ajunseră la poartă. Cu un la revedere murmurat scurt printre buze, traversară ghereta
îngustă a gardianului şi ajunseră pe străduţa din faţa maternităţii unde taxiul comandat
tocmai sosise răscolind stratul de puf aşternut peste caldarâm. Tot drumul până acasă,
vreo 10 minute, amândouă tăcură privind absent zig-zagul de blocuri cenuşii înşirate de-o
parte şi de alta a bulevardului principal.

Ajunse acasă, Crăiţa constată că durerea o mai lăsase. Maică-sa rămase încălţată la uşă.
Cu un oftat de uşurare o privi ţintă pe fată. Mâna ei dreaptă, ca un membru desprins de
restul corpului, se ridică într-un gest scurt, ştergând fulgerător obrazul fraged, rotund al
Crăiţei. Plescăitul palmei răsună strident în liniştea apartamentului, împurpurându-i pielea
feţei.

- Mă duc la farmacia din colţ după reţetă, spuse calm mama. Scoate din frigider oala cu
ciorbă şi pune-o la încălzit. Mâncăm când mă întorc.