Colegiul Economic “Partenie Cosma”

Bazele slabe

Elev: Klincse Rebeca-Lucia Profesor: Ciresica Teodora Ivan

Clasa IX A Comert
 În chimie, bazele (grec. βάση, - bază, fundament) sunt compuși anorganici sau organici care
în soluții apoase disociază sau ionizează formând ioni de hidroxil -OH. Conform teoriei
protolitice a lui Brönstead, bazele sunt acele specii chimice care acceptă protoni (H+ sau ioni
pozitivi de hidrogen), ridicând astfel valoarea pH-ului soluției respective.
Ionii hidroxilici sunt ioni capabili de a capta protonii eliberați de un acid determinând
neutralizarea amestecului. Conform teoriei electronice a acizilor și bazelor a lui Lewis, acizii
sunt speciile chimice care cedează electroni, iar bazele sunt speciile chimice care acceptă
electroni. Conform acestei teorii, bazele Brönstead sunt acizi Lewis, iar acizii Brönstead sunt
baze Lewis. Cu cât un acid Brönstead este mai slab, cu atât el este o bază Lewis mai
puternică, respectiv cu cât o bază Brönstead este mai slabă, cu atât ea este un acid Lewis
mai puternic
Cele mai tari baze sunt hidroxidul de sodiu și de potasiu (în general, hidroxizii metalelor
alcaline sunt baze tari), deoarece ionizează total în soluție apoasă. Bazele metalelor
tranziționale sunt baze slabe, deoarece ionizează parțial în soluție apoasă.
Baze slabe sunt specii cu tendință mică de a dona electroni, de a se disocia în soluții apoase
sau de a accepta protoni. Prisma cu care sunt analizate caracteristicile sale este guvernată
de definiția care rezultă din studiile mai multor oameni de știință celebri.
De exemplu, conform definiției Bronsted-Lowry, o bază slabă este aceea care acceptă într-
un ion reversibil (sau nul) un hidrogen H+. În apă, molecula sa de H2O este cel care donează
un H+ la baza din jur. Dacă în loc de apă ar fi un HA acid slab, atunci baza slabă ar putea cu
greu să o neutralizeze.
O bază puternică nu numai că neutralizează toți acizii din mediu, dar ar putea participa și la
alte reacții chimice cu consecințe negative (și fatale).
Din acest motiv, unele baze slabe, cum ar fi magnezia din lapte, sărurile de fosfat sau
tabletele de bicarbonat de sodiu, sunt utilizate ca antiacide (imaginea de sus).
Toate bazele slabe au în comun prezența unei perechi de electroni sau a unei sarcini
negative stabilizate pe moleculă sau ion. Astfel, CO3– este o bază slabă împotriva OH–; iar
baza care produce mai puțin OH– în disocierea sa (definiția lui Arrenhius) va fi cea mai slabă
bază.
Disociere
O bază slabă poate fi scrisă ca BOH sau B. Se spune că suferă disociere atunci când au loc
următoarele reacții cu ambele baze în faza lichidă (deși poate apărea în gaze sau chiar în
solide):
BOH <=> B+ + OH–
S + H2O <=> HB+ + OH–
Rețineți că, deși ambele reacții pot părea diferite, ele au în comun producția de OH–. Mai
mult, cele două disocieri stabilesc un echilibru, deci sunt incomplete; adică doar un procent
din bază se disociază de fapt (ceea ce nu se întâmplă cu baze puternice precum NaOH sau
KOH).
Prima reacție se „lipeste” mai strâns de definiția Arrenhius pentru baze: disocierea în apă
pentru a da specii ionice, în special anionul hidroxil OH–.
În timp ce a doua reacție se supune definiției Bronsted-Lowry, deoarece B este protonat sau
acceptă H+ a apei.
Cu toate acestea, cele două reacții, atunci când stabilesc un echilibru, sunt considerate
disocieri de bază slabe.
Amoniac
Amoniacul este probabil cea mai comună bază slabă dintre toate. Disocierea sa în apă poate
fi schematizată după cum urmează:
NH3 (ac) + H2O (l) <=> NH4+ (ac) + OH– (ac)
Prin urmare, NH3 Se încadrează în categoria bazelor reprezentate prin „B”.
Constanta de disociere a amoniacului, Kb, este dat de următoarea expresie:
Kb = [NH4+] [OH–] / [NH3]
Care la 25 ° C în apă este de aproximativ 1,8 x 10-5. Apoi calculând pK-ul săub tu ai:
pKb = - log Kb
= 4,74
În disocierea NH3 Aceasta primește un proton din apă, astfel încât apa poate fi considerată
un acid conform lui Bronsted-Lowry.
Sarea formată în partea dreaptă a ecuației este hidroxid de amoniu, NH4OH, care este
dizolvat în apă și nu este altceva decât amoniac apos. Din acest motiv, definiția Arrenhius
pentru o bază este îndeplinită cu amoniac: dizolvarea sa în apă produce ioni NH4+ și OH–.
NH3 este capabil să doneze o pereche de electroni nepartajați localizați pe atomul de azot;
Aici intervine definiția lui Lewis pentru o bază, [H3N:].
Exemplu de calcul
Concentrația soluției apoase a metilaminei cu bază slabă (CH3NH2) este următorul:
[CH3NH2] înainte de disociere = 0,010 M; [CH3NH2] după disociere = 0,008 M.
Calculați Kb, pKb, pH și procentul de ionizare.
Kb
Mai întâi ecuația disocierii sale în apă trebuie scrisă:
CH3NH2 (ac) + H2O (l) <=> CH3NH3+ (ac) + OH– (ac)
Urmărind expresia matematică a lui Kb
Kb = [CH3NH3+] [OH–] / [CH3NH2]
În echilibru este satisfăcut că [CH3NH3+] = [OH–]. Acești ioni provin din disocierea CH3NH2,
deci concentrația acestor ioni este dată de diferența dintre concentrația de CH3NH2 înainte
și după disociere.
[CH3NH2]disociat = [CH3NH2]iniţială - [CH3NH2]Echilibru
[CH3NH2]disociat = 0,01 M - 0,008 M
= 0,002 M
Apoi [CH3NH3+] = [OH–] = 2∙10-3 M
Kb = (2∙10-3)2 M / (8 x 10-2) M
= 5∙10-4
pKb
Calculat Kb, este foarte ușor să determinați pKb
pKb = - log Kb
pKb = - log 5 ∙ 10-4
= 3,301
pH
Pentru a calcula pH-ul, deoarece este o soluție apoasă, pOH trebuie mai întâi calculat și
scăzut din 14:
pH = 14 - pOH
pOH = - log [OH–]
Și din moment ce concentrația de OH este deja cunoscută–, calculul este direct
pOH = -log 2 ∙ 10-3
=  2,70
pH = 14 - 2,7
= 11,3
Procentul de ionizare
Pentru a-l calcula, trebuie să se determine cât din bază a fost disociată. Deoarece acest lucru
a fost deja făcut în punctele anterioare, se aplică următoarea ecuație:
([CH3NH3+] / [CH3NH2]°) x 100%
Unde [CH3NH2]° este concentrația inițială a bazei și [CH3NH3+] concentrația acidului său
conjugat. Calculând apoi:
Procentul de ionizare = (2 ∙ 10-3 / 1∙10-2) x 100%
= 20%
Proprietăți
-Bazele slabe de amină au un gust amar caracteristic, prezent în pește și care este
neutralizat cu utilizarea lămâii.
-Au o constantă de disociere scăzută, motiv pentru care determină o concentrație scăzută
de ioni în soluție apoasă. Nu fiind, din acest motiv, buni conducători de energie electrică.
-În soluție apoasă provoacă un pH alcalin moderat, motiv pentru care schimbă culoarea
hârtiei de turnesol de la roșu la albastru.
-În majoritate sunt amine (baze organice slabe).
-Unele sunt bazele conjugate ale acizilor tari.
-Bazele moleculare slabe conțin structuri capabile să reacționeze cu H +.
Exemple
Amine
-Metilamină, CH3NH2, Kb = 5,0 ∙ 10-4, pKb = 3,30
-Dimetilamina, (CH3)2NH, Kb = 7,4 ∙ 10-4, pKb = 3,13
-Trimetilamină, (CH3)3N, Kb = 7,4 ∙ 10-5, pKb = 4,13
-Piridină, C5H5N, Kb = 1,5 ∙ 10-9, pKb = 8,82
-Anilina, C6H5NH2, Kb = 4,2 ∙ 10-10, pKb = 9,32.
Bazele de azot
Bazele azotate adenină, guanină, timină, citozină și uracil sunt baze slabe cu grupări amino,
care fac parte din nucleotidele acizilor nucleici (ADN și ARN), unde se află informațiile pentru
transmiterea ereditară.
Adenina, de exemplu, face parte din molecule precum ATP, principalul rezervor de energie
al ființelor vii. În plus, adenina este prezentă în coenzime precum flavin adenil dinucleotidă
(FAD) și nicotină adenil dinucleotidă (NAD), care sunt implicate în numeroase reacții de
reducere a oxidării.
Conjugați bazele
Următoarele baze slabe, sau care pot îndeplini o funcție ca atare, sunt ordonate în ordinea
descrescătoare a basicității: NH2 > OH– > NH3 > CN– > CH3GÂNGURI– > F– > NU3– > Cl– >
Frate– > Eu– > ClO4–.
Localizarea bazelor conjugate ale hidracizilor în secvența dată indică faptul că cu cât este
mai mare rezistența acidului, cu atât este mai mică rezistența bazei sale conjugate.
De exemplu, anionul I– este o bază extrem de slabă, în timp ce NH2 Este cel mai puternic din
serie.
Pe de altă parte, în cele din urmă, basicitatea unor baze organice comune poate fi aranjată
în felul următor: alcoxid> amine alifatice ≈ fenoxizi> carboxilați = amine aromatice ≈ amine
heterociclice.
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Baz%C4%83_(chimie)
https://ro.warbletoncouncil.org/bases-debiles-1404