Sunteți pe pagina 1din 2

Comunicat de presă

Cu privire la organizarea olimpiadelor de arte la nivelul județului Timiș,

în anul școlar 2021-2022

Prin prezenta, avem deosebita plăcere de a vă informa despre desemnarea județului Timiș,
de către Ministerul Educației, pentru organizarea şi desfăşurarea la Timișoara, în perioada 18 - 30
aprilie 2022, a 4 olimpiade naționale de excelență, repere ale unui înalt învățământ artistic, la
care se așteptă un număr de peste 1200 de elevi, și anume: Interpretare Vocală, Instrumentală și
Studii Teoretice Muzicale, Olimpiada de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor, Olimpiada
de Coregrafie și Olimpiada de Arta Actorului. Este o ocazie specială să celebrăm un eveniment
unic al Artelor Tinere la Timișoara, într-un fel memorabil și vizibil pentru comunitate, devenind
o avanpremieră artistică a ceea ce ar trebui să devină viitoarea Capitală Culturală Europeană
2023. Pentru buna derulare a evenimentelor din cadrul olimpiadelor am stabilit contacte și avem
susținerea Operei Naționale Române Timișoara, pentru coregrafie, scenele de la Teatrul Maghiar
de Stat Csiky Gergely Timișoara și Teatrul Merlin, pentru secția de arta actorului, Aula Magna a
Universității de Vest din Timișoara, alături de sala Studio a Bibliotecii Centrale Universitare
Eugen Todoran, precum și Sala mare a Bibliotecii universității politehnice timișoara, suntem de
asemenea, în contact permanent cu decanatele Facultății de Muzică și Teatru, precum și cu
Facultatea de Arte Vizuale și Design, Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Timișoara, și nu în
ultimul rând, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș. Acestor instituții li se alătură alte 12
unități de învățământ preuniversitar, locațiile unde se vor desfășura cele 12 secțiuni ale
competiției naționale de muzică instrumentală și canto. Cu această ocazie, ne-am dori ca în ecoul
și reverberațiile celor patru competiții naționale, să organizăm mai multe evenimente deschise
publicului larg (expoziții, concerte, piese de teatru ale premianților, dezbateri despre predarea
artelor în școlile vocaționale și de masă, etc.), prin care să accentuăm rolul și importanța studierii
artelor într-un mod transdisciplinar (cu implicarea tuturor secțiilor), cât și pentru dezvoltarea unei
societăți în care artele să devină un mod fluent de exprimare, înțelegere și manifestare
conceptuală a principiilor despre viață, un modus vivendi pentru cetățeanul secolului XXI.
Ne dorim prin această importantă ediție să regândim un reper al învățământului artistic de la
Timișoara, creionarea unui demers educațional și artistic de excepție la nivelul județului nostru,
construind prin intermediul acestui eveniment unic, oportunitățile de afirmare a viitoarei capitale
culturale, ținând cont și de nevoile reale de afirmare ale tinerilor artiști în devenire din municiul
și județul nostru.

Inspector școlar - Arte

Prof.dr. Dan Aurel Băcilă

S-ar putea să vă placă și