În căutarea Cerului

La început, Cerul părea atât de aproape

încât îl atingeam stând în genunchi,

vecerniile se preschimbau în șoapte

ale îngerilor, adunate-n mănunchi

și revărsate peste-a pământului noapte.

La început, Cerul părea atât de aproape...

Dar pomii băteau în ferestre, cu mere pe ram..

Ah, roșu sclipea șerpuind printre ele!

Ah, patima m-ajunse și Ceru- l deșiram...

nu mai șopteau nici îngeri, nu mai sclipeau nici stele,

doar clopotul din turlă cânta ca pentru hram...

Dar pomii băteau în ferestre, cu mere pe ram...

Te-am întâlnit pe drumuri, cu Cerul în priviri,

dar merele de-a valma mă îmbiau mai tare,

se zvârcoleau cu spaimă, țipând împotriviri

se adunau ciorchine și împleteau hotare...

În iureșul acesta de-amarnice striviri,

Te-am întâlnit pe drumuri, cu Cerul în priviri.

Și Te pândesc de-atuncea și Cerul îl doresc:

mă poticnesc ca Petru când marea se agită,

mă îndoiesc ca Toma când nu Te mai zăresc,

mă prăbușesc adesea cu inima dogită,

dar nu uit că prin Tine toți spinii înfloresc

și Te pândesc atuncea și Cerul îl doresc.