Hanu Ancuței

De Mihail Sadoveanu
 • Volumul conține nouă povestiri 
• Construit după tehnica povestirii în ramă.
Structură • Cele nouă povestiri sunt inserate în rama povestirii –
fragmentele de la începutul volumului + începutul și
finalul fiecărei povestiri
 Rama povestirii
• Timpul narării - „într-o toamnă aurie”,
„într-o îndepărtată vreme, demult, în
anul când au căzut de Sânt Ilie ploi
năprasnice si spuneau oamenii că ar fi
văzut balaur negru în nouri, deasupra
puhoaielor Moldovei. Iar niște păsări
cum nu s-au mai pomenit s-au
învolburat pe furtuna, vâslind spre
răsărit; 
Timpul narării

• Timp – vag determinat, timp mitic,

marcat de elemente fabuloase:
balaur pe ceruri, păsări prevestitoare
a unor vremuri tulburi
Timpul
•  timpul e unul simbolic: „o
toamnă aurie” cu rod bogat în
podgoriile Moldovei, un timp al
poveștilor, al retragerii pe lângă
foc, iar vinul nu este altceva decât
licoarea magică, necesară oricărui
ritual, care dezleagă limbile și
predispune la poveste. 
Spațiul

• Hanul Ancuței
• Un spaţiu simbolic, neprecizat exact,
situat undeva între „Ţara de Sus”
şi „Ţara de Jos” a Moldovei, care
sugerează, prin faptul că este descris
ca o cetate, ideea desprinderii / ieşirii
din realitate şi intrarea în ficţiune. E un
spaţiu care conferă siguranţă şi
detaşare de problemele cotidiene şi
care pregăteşte condiţiile de oficiere a
ritualului povestirii. (“Hanul acesta nu
era han, era cetate”)
Naratorul auctorial
• „ am auzit multe povești la Hanul
Ancuței”
 Personaje -liant
• Comisul Ioniță
Personaj-liant
Ancuța cea tânără, hangița 
 Iapa lui Vodă
• Deschide volumul de povestiri „ Hanu-
Ancuței”
• Are trăsăturile specifice unei povestiri. 
Ceremonialul
spunerii poveștii
• Relația narator - ascultători: se creează o legătură
directă  între narator şi ascultători, fapt realizat
prin folosirea unor formule de adresare : „prietine
Leonte”, „cucoane Ioniţă”, „domnilor mei”
• Naratorul – comisul Ioniță este și personaj al
povestirii, relatează la persoana I
 Motivul
istorisirii :
drumeții râd de
iapa comisului
Ioniță
Acțiunea

• Accentul se pune pe acțiune, nu pe personaje.

• Povestirea are un singur fir narativ 
Situația inițială

• Ioniţă începe o poveste în apărarea calului  din

vremea tinereţii sale;
•  se precizează spaţiul, timpul şi câteva personaje
(tot la acest han, într-o vreme îndepărtată,
cu alţi drumeţi şi cu „Ancuţa cea veche”) 
 • Ioniţă comisul are probleme moştenite de

Intriga
multe generaţii cu pământurile şi este hotărât să
meargă la Vodă să-i facă dreptate.
Desfășurarea  acțiunii
 La han apare un boier pe care Ioniţă îl pofteşte la
masă, îi oferă vin şi îi povesteşte necazurile sale,
spunându-i că intenţionează să meargă la Vodă pentru
a-şi rezolva problema. Boierul îl ascultă cu
interes şi la sfârşit îl întreabă ce se va întâmpla dacă
nici Vodă nu-i va face dreptate. Ioniţă răspunde cu o
glumă pe seama iepei sale şi a lui Vodă. Toţi cei aflaţi la
han râd, boierul pleacă din nou la drum, iar
comisul îşi continuă şi el drumul. 
A doua zi, ajunge la curtea domnească.
Punctul culminant
• Ioniţă constată că boierul de la han e chiar
Vodă Mihalache Sturza (îi este ruşine de gluma
făcută pe seama
domnitorului şi nu ştie ce reacţie va avea acesta)
 •  Vodă a înţeles gluma, îi face
dreptate şi îl mai întreabă o
dată ce s-ar fi întâmplat dacă
nu l-ar fi ajutat. Comisul îi
răspunde că nu-şi retrage
cuvintele spuse la han. Cei
doi râd şi se
despart prieteneşte.
•  Ioniţă pleacă mulţumit, înso
-ţit de oamenii trimişi de
Vodă să-l ajute.

Deznodământul 
Poveștile continuă...
• Comisul Ioniţă le explică drumeţilor de ce
ar trebui să-i vadă calul cu alţi ochi. 
• Le promite celor prezenți la han o nouă
poveste minunată : „Ș-acuma să mai primim
vin în ulcele și să încep altă istorie pe care de
mult voiam să v-o spun”
Personajele: Comisul Ioniță
Om înțelept
Curajos
generos 
Glumeț, ironic 
Comisul Ioniță în viziunea
celorlalți
• Naratorul auctorial: „ Stătea stâlp acolo(...) un răzăș
străin(...) Închina oala către toate obrazele, asculta cu
ochii duși cântecele lăutarilor și se lua la întrecere până și
cu moș Leonte la tâlcuirea tuturor lucrurilor de pe lumea
asta... Era un om înalt, cărunt, cu fața uscată și adânc
brăzdată. În jurul mustății tușinate și la coada ochilor
mititei, pielea era scrijelită în crețuri mărunte și
nenumărate. Ochiul lui aprig și neguros, obrazul cu
mustața tușinată părea că râde cu tristeță.”
• „avea o pungă destul de grea sub chimir, sub straiele de
șiac sur”
Semnificații /
mesajului textului

• Asumarea responsabilă a propriului

comportament/ a propriilor vorbe.
Elemente populare,
specifice oralității

• Adresarea la persoana a II-a;

• Substantive în vocativ: cucoane Ioniţă”,
„prietine Leonte”, „oameni buni”
• Interjecțiile: ei”, „iaca”, „aha”, 
• Interogațiile și exclamațiile: „ cum să n-
ascultăm”, „cum aşa”, „cum rămâne”
• Registrul stilistic popular: „vier”, „chimir”, „ a
băga de seamă”, „ a sta stâlp”, „ a i se
împăienjeni vederea”.