MIHAIL SADOVEANU

hanul acela al
“…

Ancuţei nu era
han - era cetate”
• „Hanu – Ancuţei nu e o ficţiune. A existat în realitate şi avea faimă în
veacul trecut. Ruina lui a stăruit până acum vreo zece ani; pe urmă
moştenitorii ultimi şi –au împărţit materialul, construind două
gospodării modeste nu departe una de alta. Se pot vedea şi acum pe
şoseaua naţională care vine dinspre Cornu Luncii şi trece la Roman
urmând cursul Moldovei. La un loc, din şosea se desface un drum către
podul de la Tupilaţi şi către Războieni, sat celebru printr-o bătălie a lui
Ştefan cel Mare cu turcii în 1476. Acest han nu era singuratic în Ţara
Moldovei. Drumeţii de odinioară găseau asemenea popasuri
aproximativ din poştă în poştă; se mai pot observa ş-acum, aiurea,
urmele lor. Partea cea mai importantă a Hanului Ancuţei, pivniţa, a
rămas aşa cum era odinioară, însă pustie şi adormită ca subt un abur
de legendă. Numai peisajul încântător al râului Moldiva a rămas în
putere cu gârelele scânteind printre lunci, cu codri de dincolo de apă,
până sub pâcla munţilor, cu lanurile cu holde de gâru şi porumbiştele
de un verde întunecos
• . Alte rânduri de oamnei se mişcă sub lumina aceluiaşi soare.
Dramele trecutului nu se mai povestesc la vetrele familiare, în satul
din preajmă. S-au petrecut multe întâmplări de mirare, legate de
acest han la care poposeau oamenii de demult. Dacă maică-mea nu
şi-ar fi petrecut copilăria în apropiere, dincolo de apa Moldovei în
satul sărac ce se cheamă Verşeni, şi dacă nu venean din când în
când de la Paşcani la bătrânii noştri, şi dacă n-aş fi ascultat
povestirile ei despre împrejurări şi oameni de odinioară, tot ce-a
fost durere şi iubire, asupriri şi răzbunări, ar fi rămas pururi închis
sub stânca uitării. Dar mama era o povestitoare rară ale cărei
accente misterioase încă sună în fiinţa mea. Şi Hanu Ancuţei,
cărticica scrisă acum un sfert de veac, va mai aminti un timp altor
oameni ce vor trece prin acel peisajiu nemuritor zâmbetele şi
lacrimile legate de ruina de la drumul mare, nu departe de
Roman.”(Bucureşti, Le livre, 1953, p.5)
 POVESTIREA
clasa a X-a
Hanu Ancuţei de Mihail Sadoveanu

• Termenul este un derivat al verbului

“a povesti” care provine din cuvântul
slavon povesti – “a istorisi”.
 Definiţie:
• specie a genului epic în proză, o naraţiune
subiectivizată (adică scrisă la persoana I), făcută
din punctul de vedere al povestitorului, fie
participant, fie martor sau mesager la acţiune.
• In sens general, povestirea se confundă cu
naraţiunea ca modalitate de existenţă a genului
epic, ca semn distinctiv al acestuia. Identificarea
povestirii cu naraţiunea se bazează pe identitatea
de sens a verbelor “a povesti”/”a nara”.
 Caracteristicile povestirii:

• ca dimensiuni, povestirea se situează între nuvelă şi

schiţă;
• naraţiunea povesteşte un singur fapt epic;
• accentul este pus pe întâmplări, pe evenimente şi nu
pe personaje;
• construcţia subiectului este mai puţin riguroasă decât
în nuvelă sau în schiţă;
• timpul faptelor relatate este în trecut;
• existenţa unui ceremonial al “istorisirii”, adică sistemul
de convenţii, arta de a povesti, care presupune: crearea
atmosferei evocatoare, captarea atenţiei, motivarea
deciziei de a istorisi, tehnica amânării, suspansul.
• Clasificarea povestirii:
– după formă: povestire în versuri şi în proză, povestirea
în ramă.
– după conţinut: satirică, fantastică, filozofică,
romantică, pentru copii.
• Reprezentanţi:
• în literatura universală: N.Gogol, E.A.Poe,
Turgheniev, G.Flaubert, E.Zola etc.
• în literatura română: M.Sadoveanu, V.Voiculescu.
• Povestirea în ramă este o categorie a genului epic numită şi
povestirea în povestire sau povestirea cu cadru, forma de încardare
a uneia sau mai multor naraţiuni într-o altă naraţiune, ce are o
lungă tradiţie, din literatura antică până la cea actuală şi fiind
ilustrată de lucrări precum O mie şi una de nopţi, Decameronul lui
Boccacio, Povestirile din Canterbury de Geoffrey Chaucer, Hanu-
Ancuţei sau Divanul persian de M.Sadoveanu. Timpul narativ se
situează într-un plan al trecutului, modalitatea preferată de relatare
fiind evocarea (zugrăvirea prin cuvinte imaginea unui lucru
cunoscut, dar petrecut demult). „Povestirea în ramă” beneficiază şi
de un spaţiu privilegiat şi ocrotitor (un topos), în care mai mulţi
povestitori relatează întâmplări pilduitoare, respectând un
ceremonial prestabilit si desfăşurând o artă a discursului
memorabil.
 Mihail Sadoveanu, Hanu Ancuţei

• Repere biografice:
• Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880 la
Paşcani, ca fiu al avocatului Alexandru Sadoveanu şi al
Profirei Ursachi, fiică de răzeşi (arh.= ţăran liber, posesor de
pământ) din Verşeni. Urmează cursurile şcolii primare în
orasul natal, gimnaziul la Fălticeni, iar liceul la Iaşi.
Debutează în revista Dracu din Bucureşti cu schiţa
Domnisoara M. din Falticeni (1897), sub semnătura Mihai
din Paşcani. Se căsătoreşte cu Ecaterina Bâlu (1901), cu
care are 11 copii, iar în 1904 se mută la Bucureşti, unde
desfaşoara o prodigioasă (= ieşit din comun prin cantitate,
bogăţie, varietate, calitate; uluitor) activitate literară.
Moare la 19 octombrie 1961, regretat de toti literaţii
vremii.
• Opera
• In anul 1904 are debutul editorial cu patru cărţi:
Povestiri, Soimii, Dureri inăbuşite şi Crâşma lui
Moş Precu, fapt pentru care Nicolae Iorga
numeste acesta perioada „anul Sadoveanu”.
Publică aproape 100 de volume, intre care:
Floare ofilită (1905), Neamul Soimăreştilor
(1915), Tara de dincolo de negură (1926), Hanu-
Ancuţei (1928), Zodia Cancerului sau vremea
Ducăi-Vodă (1929), Baltagul (1930), Creanga de
aur (1933), Fraţii Jderi (1935-1943).
• Hanu-Ancutei
• Apariţie: volumul compus din 9 povestiri
diferite, cu teme, motive si structuri
autonome apare in 1928. Cele 9 povestiri sunt
relatate intr-un singur loc, la Hanul-Ancutei,
de catre taranii modoveni ce poposeau aici
pentru odihna si petrecere.
• Elemente de unitate:
• locul de popas şi de petrecere este hanul Ancuţei, unde se şi întâmplă majoritatea
faptelor relatate în povestiri – motivul hanului;
• toate întâmplările se petrec în timp mitic romanesc, un timp al credinţelor
strămoşeşti, când oamenii se conduc după legi nescrise, dar bine înrădăcinate in
conştiinţa şi spiritualitatea românească – motivul romantic al întoarcerii în timp
spre trecutul văzut de toţi superior prezenttului decăzut;
• personajele sunt ţărani moldoveni, care au plăcerea vorbei, povestesc cu
voluptate întâmplarile şi evenimentele – motivul istorisirii;
• ritualul ce se desfăşoară la hanul Ancuţei este acelaşi în cele 9 povestiri: lăutarii
cântă între două povestiri, iar înaintea fiecareia se creeaza un moment de linişte, o
atmosferă de vrajă şi emoţie; se aduc pui fripţi pe ţigla, se bea vin în căni noi, dupa
ce se spărgeau cele vechi; plăcintele fierbinţi erau aduse de Ancuţa;
• personajele comune tuturor povestirilor, care se găsesc de-a lungul întregului
volum sunt comisul Ioniţă, care incită mereu la povestire şi hangiţa Ancuţa, care
ştie dinainte toate întâmplările istorisite la han;
• Diversitatea celor 9 povestiri constă în câteva
elemente care le individualizează:
• subiectul fiecăreia nu are nici o legătură cu al
alteia şi fiecare dintre ele are un titlu de sine
stătător;
• fiecare povestitor are modul său specific de a
relata întâmplarea şi de a stârni interesul
ascultătorilor.
1. Structuri narative:
1. Iapa lui Vodă este o snoavă (are caracter umoristic) şi are ca personaj-
narator pe comisul Ioniţă.
2. Haralambie este o povestire cu caracter social spusă de călugărul Gherman.
3. Balaurul este o povestire de dragoste având ca narator pe moş Leonte
zodierul.
4. Fântâna dintre plopi este o idilă având ca narator pe căpitanul Neculai Isac
de la Bălăbăneşti.
5. Cealaltă Ancuţă este o frumoasă poveste de dragoste având ca povestitor
pe Ienache coropcarul (Reg.= negustor ambulant).
6. Judeţ al sărmanilor este o legendă având ca narator pe Constandin Moţoc.
7. Negustor lipscan este un reportaj relatat de negustorul Dămian Cristişor.
8. Orb sărac este u portret in proză având ca narator pe orbul Constandin.
9. Istorisirea Zahariei fântânarul este o poveste de dragoste având ca narator
pe Zaharia fântânarul.
• Semnificaţii:
• Hanul ca nucleu al povestirii, prezentat ca o „cetate cu ziduri
groase” si „porţi ferecate”, ceea ce demonstrează că era un spaţiu
securizant. Hanul mai este si un spaţiu al povestirii şi alpetrecerii, în
care hangiţa Ancuţa îşi face mereu simţită prezenţa.
• Natura umanizată – in Hanul Ancuţei, natura însoţeşte omul, este
„atentă” la tot ceea ce i se întâmplă pentru că între o şi natură se
stabilesc raporturi fireşti, ca de la om la om.
• Izvoare folclorice şi surse de inspiraţie: iubirea, setea de dreptate,
balada Mioriţa; motive animaliere (calul, balaurul), paremiologia
(=ştiinţa care studiază zicătorile, proverbele, vorbele de duh).
 Strategia narativă scoate în evidenţă povestitorul şi punctul său de vedere asupra faptelor
relatate
Oralitatea stilului este trăsătura fundamentală a speciei motivată prin destinaţia către un
ascultător prezent, conştient , curios şi cooperant.

Ceremonialul
1 povestirii
Intrarea în scenă a povestitorului

2 Motivarea împrejurărilor care declanşează povestirea

3 Rostirea propriu-zisă a poveştii

4 Comunicarea cu auditoriul

5 Pauzele narative care înteţesc tensiunea aşteptării

6 Ieşirea din scenă a povestitorului

7 Crearea cadrului emoţional şi narativ pentru începerea unei

alte povestiri
 TEM 1 – povestea însăşi- se porneşte de la ideea că povestea salvează omul de sub
teroarea istoriei, de la moarte
A:
2 – povestea- se încearcă povestea perfectă care e amânată mereu şi nu va fi atinsă

3 – povestirea-un”modus vivendi,” “o necesitate psihologică, o delectare, o artă

a petrecerii timpul”(Al. Săndulescu)

- O suită de nouă povestiri autonome încadrate de o ramă ,discursul narativ ,

generic al naratorului principal

RAM 1 Iapa lui Vodă

“…intr-o 2 Haralambie
A
toamnă 3 Balaurul
aurie am 4 Fântâna dintre plopi
auzit multe 5 Cealaltă Ancuţă
poveşti la 6 Judeţ al sărmanilor
Hanu 7 Negustor lipscan
Ancuţei” 8 Orb sărac
9 Istorisirea Zahariei Fântânarul
 SPAŢIU. TIMP. ATMOSFERĂ. POVESTITORI
… “hanul acela al Ancuţei nu era han- era cetate. Avea niste ziduri groase de ici
A. -SPAŢIUL până acolo şi nişte porţi ferecate cum n-am mai văzut de zilele mele. În cuprinsul
lui s-ar puteau oploşi oameni , vite şi căruţe şi nici habar n-aveau dinspre partea
hoţilor…”
“Socot eu, că nu se mai găseşte alt han ca acesta cât ai umbla drumurile pământului. Aşa
ziduri ca de cetate, aşa zăbrele, aşa pivniţă – aşa vin – în alt loc nu se poate"

Spaţiu ocrotitor şi sigur

Topos existenţial

HANU Scenă pe care se perindă oameni şi fapte din universul Moldovei

L

O proiecţie în miniatură a Moldovei, a valorilor sale spirituale

Spaţiu conservator , scos din timp, stabil pentru valorile sale perene
“…produce o stare feerică ,idilică, încântătoare pentru drumeţii care se simt
bine şi sunt într-o permanentă veselie”(George Călinescu)

“… loc de întâlnire întru poveste şi întru nemoarte”(G. Gană)

“… un spaţiu al apărării şi recuperării unei existenţe umilite, un focar al

poveştii ,spaţiul unde personajele sadoveniene se vindecă de
umilinţă”(Zaharia Sângeorzan)

“…intrarea în han are sensul pătrunderii într-un spaţiu şi într-

un timp fabulos, al povestirii, al naşterii ei continue. Autorul
exprimă foarte limpede dubla natură reală şi mitică a
hanului.Porţile hanului noaptea se trag şi se închid definind un
spaţiu întors asupra lui însuşi ca un tărâm al imaginaţiei”(N.
Manolescu)
 “Într-o toamnă aurie am auzit multe poveşti la Hanu Ancuţei. Dar asta
s-a întâmplat într-o depărtată vreme, demult, în anul când au câzut de
Sântilie ploi năpresnice şi spuneau oamenii că ar fi văzut balaur negru
în nouri, deasupra puhoaielor Moldovei”

“…după ce se cufunda soarele înspre tărâmul celălalt şi toate ale depărtării se

ştergeau şi lunecau în tainice neguri, focurile luminau zidurile de piatră, gurile
negre ale uşilor şi ferestrelor zăbrelite.Contenea câte un răstimp viersul lăutarilor
şi porneau poveştile…”

“Soarele bătea pieziş în Hanu Ancuţei”

“Târziu ,pe înserat , s-a aprins iar focul”

“ În vremea veche s-au întâmplat lucruri care azi nu se mai văd…Acum nici nu mai sunt
oamenii care au fost…Acum trâieşte o lume nouă şi becisnică.Şi iernile pe-atunci erau mai
tari, verile erau mai îmbelşugate ,iar prin târguri nu erau atâţia venetici cu dugheni nouă.A
era şi altă credinţă în Dumnezeu, iar la noi în târg la Ieşi era aşezată Domnia cu altfel de
rânduială”(Ienache Coropcarul- povestitor în “Cealaltă Ancuţă)
a păstrat nealterată esenţa valorilor morale;
timpul este abolit, dimensiunile sale se estompează treptat;
un timp permanent;
un timp mitic , un timp al basmului,
timp trecut şi nedeterminat
un timp al diegezei(acţiunea propriu –zisă la care participă personajele)- un
timp al spunerii poveştii şi al ascultării
un timp al povestirii numit de N. Manolescu”timp al autorului” care este
ulterior diegezei

ATMOSFERA
 destinată să creeze o stare de aşteptare, de tensiune, de seducere a ascultătorilor, de vrajă

 sentimentul dominant este nostalgia după vremurile de odinioară, superioare prezentului ,

vremuri în care naratorul îşi caută refugiul