Patrimoniul

1. Noţiune.
➔ În sens economic, patrimoniul semnifică averea unei persoane, înţeleasă doar prin prisma
bunurilor pe care le are, a capitalurilor şi a veniturilor, iar nu şi a datoriilor acesteia.
➔ Diferenţa dintre noţiunea economică şi cea juridică de patrimoniu:
a) În accepţiunea juridică: Patrimoniul cuprinde şi datoriile, ceea ce presupune admiterea
posibilităţii existenţei unui patrimoniu nul sau negativ în cazul în care pasivul este egal sau
depăşeşte valoarea activului.
b) Accepţiunea economică: Constă în faptul că patrimoniul economic nu cuprinde bunurile
viitoare, componentă esenţială a patrimoniului în sens juridic.
1.1. Definitie.
➔ Codul civil: „Orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate
drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia”.
➔ Doctrină: Ansamblul de bunuri şi obligaţii ale aceleiaşi persoane (adică drepturile şi sarcinile
apreciabile în bani) ale activului şi pasivului, înfăţişate ca formând o universalitate de drept, un
tot care cuprinde nu numai bunurile prezente, ci şi pe cele viitoare.
1.2. Cuprins:
➔ În cuprinsul patrimoniului intră doar bunurile, adică doar drepturile, iar nu şi lucrurile ce
constituie obiectul drepturilor. (Dacă în cuprinsul patrimoniului ar intra atât drepturile cât şi obiectul asupra
cărora acestea poartă, ar însemna ca, din punct de vedere valoric, activul patrimonial să se dubleze, fapt ce nu
corespunde realităţii.)
➔ În cazul constituirii unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, cum este, de pildă,
dreptul de uzufruct:
- în patrimoniul nudului proprietar va intra expresia economică a nudei proprietăţi.
- în patrimoniul uzufructuarului va intra expresia economică a dreptului de uzufruct.
➔ Conţinutul economic al dreptului de nudă proprietate este diferit de conţinutul economic al
dreptului de uzufruct, expresia economică a realizării dreptului fiind diferită în cele două cazuri.
1.3. Reprezentare:
➔ Patrimoniul reprezintă: O realitate intelectuală, abstractă, astfel că este firesc ca în cuprinsul
său să intre doar elemente intelectuale, adică drepturi şi obligaţii patrimoniale, respectiv
bunuri incorporale, nicidecum bunuri în materialitatea lor .

2. Teoriile clasice asupra patrimoniului.

a) Teoria personalistă sau teoria patrimoniului ca atribut al personalității :
• Pentru autorii teoriei personaliste, persoana a devenit nu numai un concept abstract, ci
şi fundamentul mecanismului succesoral .
• Ceea ce primeşte moştenitorul, potrivit autorilor teoriei personaliste, nu sunt bunurile,
ci un cadru abstract de apropriere, inerent personalităţii defunctului, (De aici ideea că
patrimoniul cu care sunt învestiţi succesorii nu este o simplă juxtapunere de bunuri, ci subiectul
de drept însuşI).
 • Pentru Aubry şi Rau, patrimoniul se deduce direct din personalitate sau, altfel spus,
patrimoniul este o emanaţie a personalităţii şi expresia forţei juridice cu care se
găseşte învestită o persoană, fiind, în expresia sa cea mai înaltă, personalitatea însăşi a
omului, considerat în raporturile sale cu obiectele exterioare. Patrimoniul nu este un
obiect exterior, ci o pură abstracţie. El reprezintă personalitatea însăşi a omului.
➔ În teoria personalistă, patrimoniul este definit într-un dublu sens:
- Ca expresie a puterii juridice cu care este învestită o persoană, putere care se exercită
asupra obiectelor exterioare privite prin prisma valorii lor pecuniare.
- Ca ansamblu de bunuri cu valoare economică, la care sunt ataşate obligaţiile persoanei.
➔ Consecinţele teoriei personaliste :
• Dacă patrimoniul este o emanaţie a persoanei, deducem că:
1) Numai persoanele au patrimoniu : Existenţa persoanei este cea care condiţionează existenţa
patrimoniului (Patrimoniul fiind un atribut al persoanei fizice sau al persoanei juridice).
- Acesta este o emanaţie a personalităţii juridice, drepturile şi obligaţiile patrimoniale fiind o
caracteristică a persoanei, astfel că patrimoniul concretizează o parte din personalitatea
juridică, fără a o absorbi integral. (Personalitatea juridica este un atribut juridic care este
capacitatea de folosinţă, iar nu o calitate naturală a omului).
- Individul are aptitudinea de a deveni subiect de drept, adică de a fi titular de drepturi şi
obligaţii, personalitatea juridică fiind considerată o noţiune abstractă.

! Existenţa capacităţii de folosinţă este cea care determină existenţa patrimoniului şi susţine afirmaţia că
patrimoniul este o emanaţie a personalităţii.

! Capacitatea juridică este doar modalitatea, mijlocul prin care patrimoniul îşi constituie şi îşi modifică
substanţa.

2) Orice persoană are un patrimoniu : „Orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui
patrimoniu” (o persoană dispune de patrimoniu încă de la naştere).
- Patrimoniul este o abstracţiune, o realitate intelectuală, în care intră toate drepturile şi
obligaţiile evaluabile în bani, fără a include lucrurile care fac obiectul acestor drepturi sau la
care se pot referi obligaţiile persoanei.
- Existenţa patrimoniului presupune în mod necesar aproprierea, trecerea lucrului în starea
de bun, adică în starea de obiect de drept patrimonial al unei persoane. (Patrimoniul include
nu numai bunurile prezente ale unei persoane, ci şi pe cele viitoare, adică bunuri pe care persoana le
poate dobândi în viitor).
- Patrimoniul este, în cazul persoanelor juridice, un atribut al personalităţii
- Patrimoniul nu poate fi privit detaşat de elementele sale componente, atunci când avem în
vedere caracterul său permanent şi continuu. Acesta există prin prisma elementelor sale.
3) O persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu : Unicitatea patrimoniului este una
dintre cele mai importante consecinţe ale patrimoniului personalitate.
4) Patrimoniul este inalienabil, ca şi persoana : Fiind un atribut al persoanei, înseamnă că doar
persoana are puterea de a dispune de patrimoniul său (Prin actele şi faptele sale juridice persoana
influenţează componenţa şi, în consecinţă, valoarea patrimoniului în ansamblul său).
 - Puterea titularului asupra patrimoniului se manifestă numai cu privire la elementele
componente ale acestuia privite izolat sau, uneori, ca universalităţi de fapt, prin intermediul
actelor de conservare, administrare sau dispoziţie.
- O persoană nu poate înstrăina însuşi patrimoniul, pentru că acesta reprezintă o parte a
personalităţii sale juridice.
- În relaţia cu elementele componente ale patrimoniului, adică faţă de drepturile şi obligaţiile
sale, titularul nu poate avea decât un raport de apartenenţă, pentru că nu putem imagina un
drept de proprietate care să poarte atât asupra patrimoniului însuşi, cât şi asupra
elementelor sale, care ni se înfăţişează ca entităţi distincte.
- Patrimoniul nu poate fi transmis prin acte juridice între vii, dar poate fi transmis prin
moarte. Transmisiunea mortis causa poate fi:
• Universală, când întreg patrimoniul lui de cujus se dobândeşte de către un singur
moştenitor;
• Titlu universal, când doi sau mai mulţi moştenitori dobândesc fracţiuni de patrimoniu.
b) Teoria patrimoniului de afectaţiune :
➔ Admitea existenţa unor patrimonii determinate exclusiv de scopul pentru care au fost create,
detaşate de persoană.
➔ Consecinţele concepţiei patrimoniului de afectaţiune sunt total opuse în raport cu cele care
decurg din teoria clasică, astfel:
1) O persoană poate avea, în afara patrimoniului său general, patrimonii afectate unor
destinaţii particulare; aceste patrimonii de afectaţiune pot fi transmise între vii, cu titlu
universal, dobânditorul primind atât activul, cât şi pasivul patrimonial;
2) O persoană poate crea o fundaţie detaşând în acest scop, prin donaţii sau legate, o masă de
bunuri.

3. Teoria modernă asupra patrimoniului.

➔ Patrimoniul este o universalitate juridică alcătuită din activ și pasiv, unic și divizibil în condițiile
legii.
a) Patrimoniul este o universalitate juridică.
- În patrimoniu, drepturile şi obligaţiile nu există în mod izolat, (deşi pot fi privite în
individualitatea lor) patrimoniul vizează ansamblul acestora, ca un tot, adică o universalitate
juridică.
- Universalităţii juridice îi sunt specifice următoarele caracteristici:
1) Universalitatea juridică – universitas juris – are în conţinutul său un activ şi un pasiv:
• Universalitatea juridică nu poate fi formată numai din drepturi sau numai din datorii.
• În cuprinsul său intră atât drepturile, al căror ansamblu formează activul patrimonial, cât
şi obligaţiile, a căror totalitate constituie pasivul. Acestea sunt strâns corelate între ele,
întrucât activul răspunde de pasiv.
• Obligaţiile titularului patrimoniului sunt executate pe seama activului său patrimonial.
➔ Universalitatea juridică Vs Universalitatea de fapt :
 - Universalitatea de drept se deosebeşte de universalitatea de fapt, prin faptul că are în
componenţa sa un activ şi un pasiv.
- Spre deosebire de universalităţile de fapt, care pot lua naştere atât prin manifestarea de
voinţă a titularului lor, cât şi prin lege, universalităţile juridice nu pot exista decât dacă sunt
recunoscute de lege.
- Doar universalitatea de fapt este privită ca o parte componentă a patrimoniului,
universalitatea de drept nu poate fi niciodată element al universalităţii de fapt..
- Universalitatea de fapt nu are decât activ, mai precis, este un ansamblu de bunuri care, fie
prin voinţa titularului lor, fie în temeiul legii, sunt privite ca un tot, în funcţie de afectaţiunea
pe care proprietarul sau legea o conferă ansamblului la un moment dat.
• De regulă: La nivelul universalităţii de fapt nu operează subrogaţia reală universală.
• Prin excepţie: Doar acele universalităţi de fapt în care menţinerea întregului se
realizează pe cale naturală, iar nu prin mecanismul juridic al subrogaţiei reale
universale.
o De ex.: Universalitatea de fapt constituită de o turmă de animale care se
reproduc.
• Fondul de comerţ este considerat o universalitate de fapt: În cadrul acestei
universalităţi, este posibilă fluctuaţia şi înlocuirea elementelor componente, doar că
aceasta nu se produce la nivelul universalităţii de fapt propriu-zise, ci la nivelul
întregului patrimoniu al comerciantului, adică la nivelul universalităţii juridice.
• Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă
obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.
• Prin înstrăinarea bunului nu se produce o subrogaţie reală la nivelul universalităţii
de fapt, astfel că aceasta va fi micşorată cu bunul ieşit din universalitate (În schimb,
subrogația reală se va produce la nivelul întregului patrimoniu, adică la nivelul universalității
de drept).
2) Universalitatea juridică există în temeiul legii, iar nu prin voinţa titularului său:
➔ O persoană nu poate avea patrimoniu doar pentru că doreşte să îl aibă, după cum nici nu îl
poate pierde prin înstrăinarea elementelor componente.
➔ Spre deosebire de o universalitate de fapt, pentru a cărei existenţă este determinantă voinţa
persoanei care are în patrimoniu bunurile ce formează universalitatea, patrimoniul există ca
atare, în temeiul legii.
3) Elementele universalităţii juridice sunt fungibile:
- Patrimoniul se caracterizează prin continuitate şi permanenţă.
- Existenţa patrimoniului nu ar fi posibilă dacă elementele sale nu ar exista într-o dinamică
perpetuă (Adica atunci când un bun iese din patrimoniu, un alt bun îi ia locul).
- Cel de-al doilea bun se subrogă primului (in judiciis universalibus pretium succedit loco rei, et
res loco pretii).
- Subrogaţia reală universală, care înseamnă înlocuirea unui bun cu altul la nivelul
patrimoniului, nu ar fi posibilă dacă nu s-ar stabili între toate elementele de patrimoniu o
trăsătură comună.
 - Elementele din cuprinsul patrimoniului sunt drepturi şi obligaţii cu valoare pecuniară
(Datorită faptului că drepturile şi obligaţiile din patrimoniu sunt percepute doar prin prisma
caracterului economic, adică sunt exprimate valoric, este posibilă substituirea lor).
4) Universalitatea juridică există independent de variaţia elementelor sale componente, prin
mecanismul subrogaţiei reale universale - Subrogaţia reală universală permite şi asigură
existenţa universalităţii juridice :
➔ Subrogaţia reală: Este un mecanism de tehnică juridică prin care un bun se substituie altuia în
baza unui raport de echivalenţă, astfel încât bunul care ia locul celui substituit dobândeşte
regimul juridic al acestuia din urmă (in judiciis universalibus, pretium succedit loco rei, et res loco
pretii).
- La nivelul patrimoniului, prin subrogaţie reală, bunul care ia locul unui alt bun care iese
din patrimoniu dobândeşte calitatea de bun al universalităţii (Un bun nou poate lua locul unui
bun vechi dacă cele două bunuri sunt echivalente după valoarea şi afectaţiunea lor).
➔ Subrogaţia reală generală : Se poate produce la nivelul universalităţii juridice care este
patrimoniul (subrogaţia reală universală) sau la nivelul maselor patrimoniale (subrogaţie reală
cu titlu universal).
- Subrogaţia reală generală asigură permanenţa şi continuitatea universalităţii juridice.
- În absenţa subrogaţiei reale generale, nu ar mai avea sens nici funcţia patrimoniului de a
constitui garanţia comună a creditorilor.
- Operează, în egală măsură, indiferent dacă patrimoniul este divizat în mase de bunuri:
• Atunci când patrimoniul nu este divizat în mase patrimoniale, integritatea acestuia
este asigurată prin subrogaţia reală universală, adică în manieră directă.
• Odată divizat în mase patrimoniale, permanenţa patrimoniului se menţine pe cale
indirect.

! Nu totdeauna când un bun intră sau iese din patrimoniu se produce o subrogaţie reală generală,
deoarece este posibil ca un bun să fie donat, fără ca în schimbul său să intre în patrimoniu un element
de activ sau, dimpotrivă, să fie primit prin donaţie, fără ca în schimbul său să fi ieşit din patrimoniu un alt
bun.

➔ Subrogaţia reală cu titlu particular : Dacă subrogaţia reală universală operează automat graţie
fungibilităţii lato sensu a elementelor de patrimoniu, subrogaţia reală cu titlu particular necesită
o reglementare expresă pentru fiecare caz în parte.
- Strămutarea garanţiilor: Reprezintă o derogare de la regula potrivit căreia garanţiile reale
conferă şi dreptul de urmărire.
• Dacă bunul grevat a pierit ori a fost deteriorat, indemnizaţia de asigurare sau, după
caz, suma datorată cu titlu de despăgubire este afectată la plata creanţelor
privilegiate sau ipotecare, după rangul lor..
- Un alt caz de subrogaţie reală cu titlu particular : Este stingerea uzufructului în cazul în care
bunul a fost distrus în întregime dintr-un caz fortuit. Când bunul a fost distrus în parte,
uzufructul continuă asupra părţii rămase. (748 C.C.)
• Uzufructul va continua asupra despăgubirii plătite de terţ sau, după caz, asupra
indemnizaţiei de asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului.
 - Referitor la efectele încetării dreptului de superficie prin expirarea termenului: (699 C.C.)
• Ipotecile care grevează dreptul de superficie se strămută de drept asupra sumei
primite de la proprietarul terenului în cazul în care proprietarul terenului
dobândeşte dreptul de proprietate asupra construcţiei prin accesiune, cu plata
valorii de circulaţie a acesteia la expirarea termenului.
• Ipotecile se extind de drept asupra terenului în cazul în care superficiarul a fost
obligat de către proprietarul terenului să îl cumpere, dacă valoarea construcţiei este
egală sau mai mare decât valoarea terenului.
• Ipoteca superficiarului se strămută de drept asupra materialelor, atunci când
constructorul refuză să cumpere terenul şi este obligat să ridice construcţia pe
cheltuiala sa.
- Referitor la ipotecile constituite în timpul superficiei:
• Ipotecile constituite în timpul superficiei de către nudul proprietar cu privire la
teren, acestea nu se extind cu privire la întregul imobil, adică şi asupra construcţiei
dobândite de către nudul proprietar ca urmare a accesiunii la expirarea termenului.
• În cazul când proprietarul l-a obligat pe superficiar să cumpere terenul, ipotecile
constituite de acesta asupra terenului se strămută de drept asupra sumei de bani
primite în schimb.
• În cazul în care constructorul ridică pe cheltuiala sa construcţia întrucât refuză
cumpărarea terenului, ipoteca ce a fost constituită de nudul proprietar se va extinde
asupra întregului teren.
• în situaţia în care ipoteca a fost constituită asupra unei cote-părţi ideale din dreptul
de proprietate, iar în urma partajului sau a oricărui act constitutiv sau translativ de
proprietate constituitorul păstrează vreun drept asupra unei părţi materiale din bun,
ipoteca se strămută de drept asupra părţii respective de bun, însă numai în limita
valorii cotei-părţi indivize. În caz contrar, ipoteca se strămută de drept asupra
sumelor cuvenite constituitorului. (2.353 C.C.)
b) Divizibilitatea patrimoniului. Patrimoniul de afectaţiune. Masele patrimoniale.
1) Patrimoniul poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni numai în cazurile şi
condiţiile prevăzute de lege.
2) Patrimoniile de afectaţiune sunt universalităţi juridice, pentru că sunt fracţiuni ale
patrimoniului persoanei, care este o universalitate juridică, iar nu o universalitate de fapt.
• O persoană nu poate crea exclusiv prin voinţa sa un patrimoniu de afectațiune, însă
în procesul divizării sau afectaţiunii, voinţa titularului patrimoniului este esenţială.
Nu poate lua naştere un patrimoniu de afectaţiune în absenţa unei manifestări de
voinţă a titularului său.
• Legiuitorul menţionează doar unele patrimonii de afectaţiune care se structurează
în funcţie de un scop bine determinat, cum sunt:
- Patrimoniul fiduciar;
- Patrimoniul destinat realizării unei activităţi economice;
- Patrimoniul necesar exercitării unei profesii liberale.
 3) Patrimoniul unei persoane apare guvernat de reguli distincte, după cum elementele sale
componente intră în structura diverselor mase de bunuri → Fiecare masă de bunuri
constituie, la rândul său, nu numai o entitate distinctă, conceptual, de patrimoniu, dar şi
detaşată de elementele care o compun → Din acest punct de vedere, masele patrimoniale
capătă trăsăturile patrimoniului, fiind considerate, ele însele, universalităţi juridice.
• La nivelul fiecărei mase patrimoniale, separat, funcţionează mecanismul subrogaţiei
reale cu titlu universal, că în structura fiecărei mase patrimoniale există atât un activ
cât şi un pasiv, că fiecare masă patrimonială are atât elemente prezente cât şi
viitoare şi că acestea nu se pot naşte prin voinţa arbitrară a titularului lor, ci au,
întotdeauna, un temei legal.
• Masele patrimoniale nu pot lua naştere decât în virtutea unei afectaţiuni
recunoscute şi reglementate.
• Masele patrimoniale, ca universalităţi juridice, diferă de patrimoniu prin durata lor
de existenţă. (Masele patrimoniale au o durata limitata).
• Masele patrimoniale, fiind componente ale patrimoniului, pot comunica între ele,
chiar dacă sunt supuse unor regimuri juridice diferite.

➔ Declaraţia de afectaţiune: Este o manifestare unilaterală de voinţă a celui care doreşte

constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.
• Această manifestare de voinţă poate lua expresia actului unilateral de diviziune a
patrimoniului, dar poate fi şi inserată în cuprinsul actelor juridice bilaterale de
dobândire a unui anumit bun care urmează să fie folosit în exercitarea profesiei
(vânzare, schimb, donaţie).
• În toate situaţiile, actul trebuie să fie încheiat în forma prevăzută de lege şi să
îndeplinească formalităţile de opozabilitate faţă de terţi.
➔ Titularul patrimoniului de afectațiune profesională :
- Exercitarea unor profesii liberale autorizate presupune existenţa unui patrimoniu
profesional care asigură desfăşurarea unor activităţi care nu au caracter economic.
- Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere (include categoriile de
comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să
desfăşoare activităţi economice sau profesionale).
- Persoana care exercită o profesie autorizată trebuie să deţină competenţe profesionale
certificate într-un anumit domeniu şi să facă parte dintr-un ordin profesional recunoscut de
lege..
- Exploatarea unei întreprinderi presupune exercitarea sistematică a unei activităţi organizate
ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii,
indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
➔ Transferul intrapatrimonial :
- În interiorul patrimoniului, divizat în mase de bunuri, titularul poate opera modificări, în
sensul că poate atribui unui bun dintr-o anumită masă patrimonială o afectaţiune proprie
unei alte mase de bunuri şi, astfel, bunul este supus unui nou regim juridic (Acest lucru nu se
poate produce decât în cazurile autorizate de legiuitor).
 - Transferul drepturilor şi obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta nu constituie o
înstrăinare.
- În caz de diviziune sau afectaţiune, transferul drepturilor şi obligaţiilor dintr-o masă
patrimonială în alta, în cadrul aceluiaşi patrimoniu, se face cu respectarea condiţiilor
prevăzute de lege şi fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase
patrimoniale.
- În ceea ce priveşte forma actului de transfer intrapatrimonial, aceasta trebuie să fie
autentică în toate situaţiile care privesc bunuri imobile. Pentru opozabilitate faţă de terţi,
actul de transfer trebuie înscris în cartea funciară

! Modificarea regimului juridic al bunului care iese dintr-o masă patrimonială pentru a intra în
alta nu echivalează cu o înstrăinare, întrucât înstrăinarea presupune, în toate situaţiile, un
transfer interpatrimonial, iar nu intrapatrimonial.

➔ Schimbarea de regim juridic a unui bun prin transfer intrapatrimonial nu poate fi opusă
creditorilor masei patrimoniale din care bunul a plecat, dacă acest transfer se face în dauna
drepturilor lor.
- Această operaţiune nefiindu-le opozabilă, creditorii pot urmări pentru realizarea creanţei lor
bunul transferat, dacă masa patrimonială în legătură cu care s-a născut creanţa nu le este
suficientă pentru satisfacerea sa.
- Patrimoniul este garanția comună a creditorilor chirografari, iar masele patrimoniale
reprezintă garanția specializată a creditorilor asupra patrimoniilor de afectațiune.
• Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile,
prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.
o Sunt exceptate de la garanţie bunurile insesizabile.
- Creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului,
autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase
patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite
şi celelalte bunuri ale debitorului.
• Prin exceptie: Se limitează dreptul creditorilor ale căror creanţe s-au născut în
legătură cu profesia debitorului de a-şi realiza creanţa din celelalte bunuri ale
debitorului, aceştia fiind obligaţi să urmărească numai bunurile care fac obiectul
diviziunii patrimoniului afectat exerciţiului unei profesii autorizate.
➔ Pentru actul de constituire, mărire sau micşorare a patrimoniul profesional individual
respectarea condiţiilor de formă şi de publicitate, prin urmare, simpla cunoaştere de către
creditori a actului de transfer intrapatrimonial nu este suficientă pentru a suplini lipsa de
publicitate.
- Profesionistul nu se poate prevala de faptul că actul de transfer intrapatrimonial a fost
cunoscut pe o altă cale de către creditorii săi, deoarece opozabilitatea nu se poate realiza
decât prin înscrierea actului de transfer în cartea funciară.
- Creditorii vor avea sarcina de a dovedi intenţia de fraudă a autorului actului de transfer.
 • Creditorii vor putea dovedi că, în unele cazuri, actul de transfer nu se justifica având
în vedere că unele bunuri, prin natura lor, nu pot avea decât o anumită destinaţie şi
sunt afectate exploatării sau exercitării unei anumite profesii sau activităţi.
➔ Patrimoniul fiduciar.
- Definitie : Este „operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă
drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu
de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le
exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau al mai multor beneficiari. Aceste
drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi şi obligaţii
din patrimoniul fiduciarului”.
- Doctrina a subliniat caracterul complex al acestei operaţiuni care implică mai multe etape:
1) Transferul de drepturi patrimoniale de la constituitor către fiduciar;
2) Exercitarea acestor drepturi de către fiduciar în folosul beneficiarului;
3) Transferul emolumentului către beneficiar.
- Fiducia are ca obiect exclusiv drepturi patrimoniale, care se pot transmite izolat sau sub
forma unui ansamblu, adică a unei universalităţi de fapt.
• Inserate în patrimoniul fiduciarului, acestea devin activul unei mase patrimoniale
fiduciare.
- Regimul juridic al fiduciei face ca regulile de funcţionare a masei patrimoniale fiduciare să fie
unul aparte, guvernat:
1) În principal de contractul de fiducie şi de dispoziţiile legale privitoare la fiducie.
2) În secundar şi complementar de prevederile legale aplicabile desfăşurării unei anumite
profesii.
- Scopul fiduciei trebuie bine determinat şi cuprins în contractul de fiducie sub sancţiunea
nulităţii absolute.
- În principal, fiducia se constituie în scop de administrare sau de garanţie. Indiferent de
forma sub care se constituie, fiducia presupune un transfer temporar de proprietate de la
constituitor către fiduciar.
- Proprietatea fiduciară este o nouă modalitate a dreptului de proprietate, care diferă esenţial
de proprietatea obişnuită.
• Fiduciarul îşi exercită dreptul de proprietate asupra bunurilor primite doar în
limitele precizate de către constituitor în contractul încheiat.
• Constituitorul va determina limitele puterilor de administrare şi de dispoziţie asupra
acestor bunuri de către fiduciar.
• Durata proprietăţii fiduciare de maxim 33 de ani.
- Transferul de drepturi pe care îl implică:
1) Prin natura ei, fiducia, nu este scopul final al contractului, ci numai mijlocul de realizare
a acestuia.
2) Scopul final al transferului de drepturi de la constituitor la fiduciar este acela de a se
constitui un patrimoniu de afectaţiune pentru a servi unei anume destinaţii stabilite prin
contractul de fiducie în folosul unuia sau mai multor beneficiari.
 3) Indiferent de scopul fiduciei, drepturile patrimoniale transmise de către constituitor
formează, în patrimoniul fiduciarului, o masă patrimonială distinctă de celelalte mase
patrimoniale de afectaţiune ale fiduciarului.
- Atunci când fiduciarul este un profesionist autorizat, acesta poate încheia, în exerciţiul
profesiei sale, mai multe contracte de fiducie cu diferiţi constituitori, care determină
naşterea, în patrimoniul său, a mai multor mase patrimoniale fiduciare, fiecare cu specificul
său şi cu creditorii săi.
- Cu privire la limitarea răspunderii în funcţie de separaţia maselor patrimoniale, bunurile din
masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite, în condiţiile legii, de titularii de creanţe născute
în legătură cu aceste bunuri sau de acei creditori ai constituitorului care au o garanţie reală
asupra bunurilor acestuia şi a cărei opozabilitate este dobândită, potrivit legii, anterior
stabilirii fiduciei
• Ceilalţi creditori ai constituitorului pot urmări bunurile din masa patrimonială
fiduciară numai în cazul în care contractul de fiducie este desfiinţat cu efect
retroactiv sau le-a devenit inopozabil.
- De regula: Titularii creanţelor născute în legătură cu bunurile din masa patrimonială
fiduciară nu pot urmări decât aceste bunuri.
- Prin exceptie: Cazului în care, prin contractul de fiducie, s-a prevăzut obligaţia fiduciarului
sau/şi a constituitorului de a răspunde pentru o parte sau pentru tot pasivul fiduciei.
• În acest caz, va fi urmărit mai întâi activul masei patrimoniale fiduciare, iar apoi, dacă
este necesar, bunurile fiduciarului sau/şi ale constituitorului, în limita şi în ordinea
prevăzute în contractul de fiducie
- Dacă în contractul de fiducie nu se prevede în mod expres dreptul creditorilor fiduciari de a
urmări bunurile fiduciarului sau/şi ale constituitorului, aceştia nu vor putea acţiona decât
asupra masei patrimoniale fiduciare
• Urmărirea patrimoniilor personale ale fiduciarului sau constituitorului se poate face
doar subsecvent, numai în măsura în care masa patrimonială fiduciară nu este
suficientă pentru îndestularea acestor creditori.
• Prin contractul de fiducie, constituitorul şi fiduciarul vor putea stipula dacă vor
răspunde cu bunurile din patrimoniul personal pentru creanţele fiduciare, ordinea şi
măsura în care vor răspunde, dar nu vor putea înlătura caracterul subsecvent al
acestei răspunderi în raport cu patrimoniul fiduciar, întrucât în această privinţă
norma este imperativă.
 [Articole din Codul Civil]

• 31 - Patrimoniu
• 541 - Universalitate de fapt
• 2.330 - Strămutarea garanţiei
• 2.352 - Ipoteca nudei prop.
• 2.355 - Extinderea ipotecii prin accesiune
• 748 - Stingerea uzufructului în caz de pieire a bunului
• 699 - Efectele incetarii superficiei prin expirarea termenului
• 2.353 - Ipoteca unei cote-părţi indivize
• 2.393 - Înstrăinarea bunului ipotecat
• 3 - Aplicarea generală a Codului Civil
• 773 - 791 = Fiducia
• 33 - Patrimoniul profesional individual
• 353 - Urmărirea bunurilor comune
• 2.324 - Garantia comună a creditorilor
• 32 - Transferul intrapatrimonial
• 2.294 - Beneficiul de discuție.