Sunteți pe pagina 1din 2

În atenția domnului primar al Municipiului Bacău, dl.

Lucian Daniel Stanciu Viziteu

În atenția membrilor Comisiei de disciplină a Primăriei Municipiului Bacău

Spre știința Agenției Naționale de Integritate (ANI)

Spre știința Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP)

Spre știința Consiliului Național pentru Combatere Discriminării (CNCD)

Stimate domnule primar,

Stimați membri ai Comisiei de disciplină,

Organizațiile semnatare au participat activ în procesul de transparență decizională aferent transpunerii


Directivei (EU) 2019/1937 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii,
atât în relație cu Ministerul Justiției, cât și cu Parlamentul României. Organizațiile semnatare
monitorizează implementarea Legii nr. 361 din 16 decembrie 2022 privind protecția avertizorilor în interes
public și acordă sprijin avertizorilor în interes public. În această misiune, am primit o informare de la dl.
Mihailă Mihai, care s-a constituit ca avertizor în interes public încă din anul 2022, în virtutea Legii nr.
571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care
semnalează încălcări ale legii, cât și în virtutea Legii nr. 361/2022, printr-o avertizare adresată Agenției
Naționale de Integritate. În informarea transmisă, dl. Mihailă Mihai ne-a semnalat îngrijorările domniei
sale în ceea ce privește respectarea drepturilor sale, consfințite prin art. 22 și art. 26 din Legea nr.
361/2022.

În acest sens, pentru a conlucra cu toții la buna implementare a Legii nr. 361/2022, vă rugăm să vă asigurați
că, în cadrul procedurilor disciplinare începute de dvs., dl. Mihailă Mihai beneficiază de drepturile
prevăzute la art. 26 „Condiții privind cercetarea disciplinară” din Legea nr. 361/2022, precum și că nu este
supus niciunei forme de represalii dintre cele menționate de art. 22 „Interdicția represaliilor” din Legea
nr. 361/2022. Menționăm că prevederi similare existau și în Legea nr. 571/2004 în cazul în care, pentru
avertizările înregistrate în anul 2022, faceți aplicabile prevederile art. 32 “Aplicarea legii în timp” din Legea
nr. 361/2022.

Întrucât nu am identificat pe pagina dvs. de Internet o secțiune de informare privind drepturile


avertizorilor în interes public și canalul intern de raportare, în acord cu Legea nr. 361/2022, vă reamintim
că, potrivit art. 33 din Legea nr. 361/2022, până la data de 5 februarie 2023, aveați obligația de vă revizui
procedura internă privind avertizarea în interes public în acord cu prevederile art. 10 din Legea nr.
361/2022, de a institui un canal intern de raportare (cf. art. 9 din Legea nr. 361/2022) și de desfășura o
activitatea de informare internă cu privire la aceste aspecte. Organizațiile semnatare consideră esențială
implicarea conducerii instituției în a transmite tuturor funcționarilor publici și personalului contractual
politica de protecție a avertizorilor în interes public și suntem deschiși să vă sprijinim în acest sens.

Pe de altă parte, organizațiile semnatare consideră că ANI are un mandat deosebit de important în
asigurarea implementării eficiente a Legii nr. 361/2022 și vă încurajăm să cooperați cu Agenția în
demersurile pe care le întreprindeți. Similar, organizațiile semnatare consideră că CNCD are rol important
atunci când avertizorii în interes public sunt hărțuiți și discriminați, în acest caz acționând inclusiv ca
autoritate competentă să primească raportări privind încălcări ale legii, conform art. 3, pct. 15 din Legea
nr. 361/2022. În mod similar, atunci când regulile specifice funcției publice sunt încălcate, ANFP poate
juca rolul autorității competentă să primească raportări privind încălcări ale legii.

Organizațiile societății civile semnatare sunt convinse că numai împreună putem asigura avertizorilor în
interes public un climat de încredere și respect.

Cu deosebită considerație,

ActiveWatch

Asociația pentru Cooperare și Dezvoltare Durabilă

Funky Citizens

Transparency International România

S-ar putea să vă placă și