Sunteți pe pagina 1din 2

Proiect de activități –consiliere și orientare

În anul școlar 2021-2022 îmi propun să continui acelaș proiect ambițios pe care l-am
demarat în urmă cu un an împreună cu elevii clasei a IX-a C din cadrul Liceului Teoretic “Al.
Ghica”.
Principalele obiective formulate în vederea obținerii orei de consiliere și orientare
profesională sunt elaborate prin coroborarea cadrului legislative, social și uman, adică:
planificarea calendaristică a orei, caractersticile comunității, particularitățile și nevoile elevilor și
ale unității de învățământ.
Doresc să imbunătățesc procesul socio-uman, mai exact cunoașterea și autocunoașterea
personală și a celorlați. Acest lucru se va realiza prin crearea de contexte educaționale și
extrașcolare care să faciliteze obiectivul enunțat mai sus. Prin activitățiile derulate de-a lungul
anului, vizez consolidarea profilului individual al elevilor, dezvolatrea idealulrilor și controlul
asupra eului personal. În acelas timp, urmăresc ca elevii să înveţe cât mai multe despre ei înşişi
şi despre relaţiile lor, autocunoaştere şi auto- reflexive, să dezvolte capacităţii empatice și
atitudini tolerante faţă de părerile diferite, conştientizând propriile abilităţi.
Pe baza chestionarelor aplicate în clasa a IX-a am conturat profilul psiho-afectiv al
fiecărui elev, ceea ce mă va ajuta în modul de abordare al acestora în evitarea unor situții
neplăcute, respectând limitele comunicaționale.
Implementând aceeași metodă, urmăresc să îmbunătățesc fișa personală a elevilor,
descoperind astfel și mai mult care sunt nevoile educaționale și sociale ale acestora.
În primele ore de consiliere de orientare le voi solicita elevilor sa-mi elaboreze o listă de
propunuri de activități. Acestea vor fi inserate în planificarea anuală, în măsura în care acestea
sunt relevante și în concordanță cu obiectivele generale, impuse de cadrul metodologic.
Activitățile desfășurate vor viza dezvoltarea unor competențe care să-l ajute pe elev să
descopere cariera care corespund profilului său intelectual și emoțional. Ateliere de lucru,
dezbateri, vizite fizice sau virtuale, identificarea unor posibile parteneriate cu instituțiile abilitate.
De astfel, voi crea contexte educaționale care să conducă la omogenitatea clasei, la
dezvoltarea spiritului competitiv și sporire interesului pentru școală, printr-o permanentă
informare consulatare și implementare a ghidurilor de activități elaborate.
Întălnirile cu părinții reprezintă o prioritate pentru mine, voi stabili un program specific
pe care îl voi comunica, acesta putând să suporte modificări pe parcurs, în funcție de
disponibiliatea fiecăruia, conștientă fiind că trebuie să existe o bună colaborare diriginte- părinte.
Elevii vor fi stimulați să se implice în activitățile extrașcolare, să fie activi și proactivi în
comunitatea școlară.
Cu speranța că mi se va acorda șanșa de a continua frumosul itinerariu demarat anul
trecut, promit să manifest implicare totală și să dau curs tuturor situațiilor și oportunităților
apărute pe parcurs.

S-ar putea să vă placă și