NAVE DE TRANSPORT

GENERALITĂȚI ȘI CLASIFICARE

Navă de transport: este o construcţie specială etanşă, capabilă să

plutească şi să se deplaseze pe apă într-o direcţie voită, cu o viteză stabilită şi
cu un scop determinat (transport de mărfuri şi/sau pasageri). Există și nave
civile cu alte destinații decât transportul de mărfuri și călători (pentru lucrări
hidrotehnice, cercetare științifică, etc.).
Societatea care se ocupă cu stabilirea regulilor care privesc securitatea
construcției și exploatării navelor dar și cu clasificarea și eliberarea certificatelor
de clasă în România, se numește Registrul Naval Român.
Alte organisme internaționale de supraveghere și clasificare a navelor
sunt:
– Lloyd's Register (Marea Britanie, cel mai vechi registru naval)

– Germanischer Lloyd (Germania)

Documentele prin care se confirmă că nava satisface cerințele stabilite

pentru navigația în siguranță, în conformitate cu destinația sa, se numește
certificat de clasă.

Criterii de clasificare a navelor civile care circulă pe ape interioare:

a) în funcție de calea navigabilă pentru care au fost construite:
– nave pentru râuri și fluvii

– nave pentru lacuri

– nave pentru canale navigabile

b) după destinație:
– de transport –
1
 – mărfuri

– pasageri

– mărfuri și pasageri

– nave pentru traversare

– de remorcare –

– remorchere

– împingătoare

– de pescuit –

– pescadoare

– nave de prelucrare și frigorifice

– administrative –

– sanitare

– șalupe – -de inspecție

-de supraveghere
– de sport și agrement

– tehnice – -drăgi, deroșeze, macarale plutitoare

-șalande, sonete plutitoare

c) după modul de propulsie:
– autopropulsate

– fără propulsie proprie (tractate sau împinse)

d) după materialul din care sunt construite:

– din lemn
2
 – din oțel

– compozite (lemn și oțel)

– din aluminiu

– din mase plastice și fibre de sticlă

– din beton armat

CALITĂȚI NAUTICE ALE NAVELOR

a) Flotabilitatea: exprimă capacitatea navei de a pluti cu încărcătură

maximă.
Linia de plutire maximă (LPM): este linia marcată pe bordul navei până la
care este permisă încărcarea navei.
b) Stabilitatea la plutire: este proprietatea navei de a reveni la poziția de
echilibru după încetarea forței perturbatoare care i-a schimbat poziția.
– oscilația navei (la plutire) de la un bord la altul, se numește ruliu;
– oscilația navei pe direcția axei prova – pupa, se numește tangaj.
c) Manevrabilitatea: este capacitatea navei de a-și schimba direcția sau
de a executa întoarcerea (rondoul).
d) Insubmersibilitatea (nescufundabilitatea): reprezintă capacitatea
navei de a pluti chiar în cazul inundării unor compartimente ale navei.
e) Autonomia: este durata (respectiv distanța) maximă de mers pe care
o poate realiza o navă, cu cantitatea de combustibil ambarcată, fără
aprovizionare pe parcurs.

3
 REZISTENȚA LA ÎNAINTARE A NAVELOR

Rezistența la înaintare a navelor este suma componentelor forțelor de

rezistență exercitate de mediu (apă, aer) asupra navei și orientate în sens
invers vitezei de deplasare a navei.
Rezistența la înaintare depinde de:
– caracteristicile navei (rugozitate, formă)
– caracteristicile mediului (vâscozitate, densitate)
– viteza relativă a navei față de masa de apă.
Rezistența totală la înaintare este compusă din:
-rezistențe principale și
-rezistențe secundare
Rezistențe principale:
– rezistența din frecare;
– rezistența turbionară; valoarea rezistenței turbionare depinde în
special de forma corpului navei
– rezistența datorită valurilor de însoțire;
Valurile generate de deplasarea unei nave, se împart în:
– valuri de prova și
– valuri de pupa
Acestea pot fi divergente sau transversale.
Rezistențe secundare:
– rezistența apendicelor navei: este creată de volumul şi forma
apendicilor navei care sunt, de fapt, chilele, cârmele, suporturile liniilor
de axe, deschideri, întărituri, îmbinări, etc.
– rezistența aerului
– rezistența datorită valurilor de vânt (valurile provocate de vânt)
– rezistența datorită pantei (navigația spre amonte).
4
 CALEA NAVIGABILĂ
Noțiuni și caracteristici hidrologice

Secțiunea transversală a unui curs de apă: este dată de intersecția

acestuia (cursul de apă) cu un plan vertical pe direcția curentului. (fig.)

Debitul unui curs de apă: este cantitatea de apă (măsurată în m3) care
curge printr-o secțiune transversală în unitatea de timp (1 sec), la un moment
dat.
– se notează de obicei cu Q [ m3/sec]

Nivelul unui curs de apă: se dă într-un anumit punct și se măsoară, - fie

în raport cu cota 0 (convențional) a unei mire hidrometrice apropiate, - fie față
de nivelul suprafeței mării, considerat ca nivel de bază.
5
 Niveluri caracteristice ale unui curs de apă, într-un anumit punct, sunt:
– nivelul cel mai scăzut: nivelul cel mai mic al apei, înregistrat de când
se fac observații și măsurători pe acel curs de apă;
– etiajul: este nivelul convențional de referință de pe un curs de apă;
– etiajul de navigație și regularizare (ENR): este considerat nivelul a
cărui frecvență atinge 94% din perioada de navigație de 1 an. (Niveluri
mai mici se pot înregistra, dar, doar pe o durată de 6%, adică 22
zile/an).
– nivelul mediu: este media tuturor nivelurilor care au avut loc pe o
perioadă lungă de observații;
– nivelul cel mai înalt: este nivelul cel mai ridicat al apei, înregistrat de
când se fac măsurători.
Cota apei: este nivelul apei citit pe miră, față de cota 0.
Panta unui curs de apă: se determină prin raportul dintre diferența de
nivel a suprafeței apei, considerată în două puncte și distanța dintre aceste
puncte măsurată pe orizontală.
Șenalul navigabil (calea navigabilă): este partea dintr-un curs de apă pe
care se realizează navigația pe tot parcursul anului sau numai într-un anumit
interval al anului. Șenalul navigabil este acea parte a lățimii cursului de apă
unde există o adâncime navigabilă suficientă.