UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE MECANICĂ
DEPARTAMENTUL: INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL SISTEMELOR
TEHNOLOGICE DROBETA - TURNU SEVERIN

PROIECT LA DISCIPLINA

Navigație Estimată și Costieră

Tema: Datele mirelor hidrotehnice si importantalor pentru siguranta

navigatiei.

Nume şi prenume student1:

Ganțolea Alexandru-Marius
Specializarea:Navigație și
Transport Maritim și Fluvial,
Anul IV Semestrul 1

1
Nivelul apei și cotele de referință

O miră măsoară cota apelor, care corespunde înălțimii apei la un moment dat în profilul
de referință al unui corp de apă, adică nivelul apei. În general, cotele apelor sunt mă - surate de
mai multe ori pe zi și sunt publicate pe internet de către serviciile hidrografice naționale. Trebuie
avut în vedere faptul că nu se pot trage concluzii cu privire la adâncimea efecti - vă a apei, și prin
urmare a șenalului navigabil, în funcție de nivelul apei măsurat la miră. Acest lucru se datorează
faptului că indicația zero, și anume capătul inferior al mirei, nu corespunde cu locația albiei
râului. Indicația zero poate să se situeze deasupra sau dedesubtul nivelului albiei medii a unui
sector de râu. În cazul râurilor, curenții și albia se schimbă destul de des și, prin urmare, indicația
zero a unei mire nu poate fi aliniată în permanență.

Când evaluează adâncimea curentă a apei de-a lungul șenalului navigabil, căpitanii se raportează la
cotele de referință relevante pentru anumite sectoare ale căii navigabile interioare. Nivelul apei este
decisiv pentru pescajul de plină încărcare, înălțimile de trecere sub poduri și cabluri electrice aeriene,
precum și pentru restricțiile de navigație sau suspendarea acesteia în perioadele de inundații.

Nivelul de referință al apei Nivelului mediu al mării, măsurat la cea mai apropiată coastă de
ocean (linie de coastă marină), servește ca referință pentru determinarea nivelului absolut sau geografic
al indicației zero, pe suprafața pământului, așa-numitul punct zero absolut. Așadar, mirele aflate de-a
lungul Dunării au puncte de referință diferite: Marea Nordului (Germania), Marea Adriatică (Austria,
Croația, Serbia), Marea Baltică (Slovacia, Ungaria) și Marea Neagră (Bulgaria, România, Moldova,
Ucraina). Întrucât nivelul apei la mire se schimbă continuu, nivelul de referință al apei sau nivelul
caracteristic al apei au fost definite pentru a obține valori de referință, de exemplu pe adâncimea
menținută a șenalului navigabil.

Nivelul caracteristic al apei reprezintă valoarea statistică de referință pentru nivelul mediu al apei
care a fost înregistrată la o anumită miră de-a lungul unei perioade mai lungi de timp. Cele mai
importante niveluri de referință pentru transportul pe căi navigabile interioare sunt:

• Nivelul scăzut al apei la care se asigură navigabilitatea (ENR/LNWL – Etiaj Navigabil și de

Regularizare / Low Navigable Water Level);
 • Nivelul maxim al apei pentru care se poate naviga (HNN/HNWL – Highest Navigable Water
Level). Dacă cel mai înalt nivel al apei căii navigabile este atins sau depășit într-o anumită măsură,
autoritatea responsabilă pentru respectivul sector de cale navigabilă poate impune o suspendare
temporară a navigației din motive de siguranță a traficului.

Șenalul navigabil și adâncimile specifice Pasa navigabilă sau șenalul navigabil reprezintă zona
unui corp de apă interioară de-a lungul căreia sunt menținute anumite adâncimi și lățimi în vederea
facilitării navigației. Lățimea și cursul șenalului sunt marcate prin indicatoare standardizate la nivel
internațional, precum geamandurile sau indicatoarele de pe mal. În cazul râurilor, determinarea secțiunii
transversale a șenalului, adică adâncimea și lățimea sa, se bazează pe o secțiune transversală „minimă“.
Această secțiune transversală minimă este dedusă din punctul „cel mai puțin adânc“ și „cel mai
îngust“ al unei anumite secțiuni de râu, la un nivel scăzut al apei. În cazul Dunării, adâncimea
determinată a șenalului pentru o secțiune transversală „minimă“ o reprezintă cel mai scăzut nivel al apei
căii navigabile (LNWL). Adâncimea curentă a șenalului navigabil poate fi calculată folosind următoarea
formulă:

Pentru a asigura adâncimi minime ale șenalului navigabil de-a lungul căilor navigabile naturale în
perioade cu niveluri scăzute de apă și pentru a permite transportul rentabil pe fluviu, se pot face lucrări
inginerești (construcții hidrotehnice). În general, acestea includ construcția de epiuri care mențin
adâncimile apei în șenalul navigabil cât timp nivelul apei este scăzut. Epiurile sunt structuri alcătuite, în
mod normal, din piatră de mari dimensiuni, dispusă transversal sau sub o anumită înclinație, în scopul
regularizării cursului de apă.

Construcțiile hidrotehnice construite paralel cu fluxul râului se numesc diguri de dirijare și au

scopul de a influența direcția de curgere a unui corp de apă și stabilizarea secțiunii transversale.
Autoritățile și organizațiile responsabile pentru întreținerea căilor navigabile trebuie să asigure în mod
constant adâncimi minime, de exemplu prin măsuri de conservare-dragare a căii navigabile. Așa-
numitele adâncimi minime ale șenalului navigabil se raportează la nivelul scăzut al apei căii navigabile
(LNWL), ca o valoare de referință statistică pentru nivelul apei. Deoarece nu există adâncimi minime
garantate ale șenalului navigabil la LNWL pe Dunăre (cu excepția sectorului bavarez al Dunării, în
Germania), căpitanii și operatorii de transport trebuie să-și planifice voiajele în funcție de adâncimile
curente ale pasei navigabile pe porțiunile cele mai puțin adânci ale căii navigabile (= vaduri) sau în
conformitate cu pescajul maxim de plină încărcare (= pescajul navei în staționare), așa cum prevăd
regulamentele poliției de navigație.

Sectorul românesc al Dunării între Brăila și Sulina este, de asemenea, numit Dunărea maritimă
întrucât acest sector este navigabil pentru navele fluvio-maritime și maritime. Având o lungime de 170
km, acest sector se află în întreținerea Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați (România) în
vederea asigurării adâncimilor pentru navele cu un pescaj maxim de 7,32 de metri. În afară de acesta,
brațul Chilia/ Bâstroe, care nu face obiectul Convenției de la Belgrad și care se află în întreținerea
Administrației ucrainene a căilor navigabile, este navigabil pentru navele fluvio-maritime și navele
maritime. Ucraina intenționează să

dezvolte această cale navigabilă pentru a asigura accesul navelor maritime cu pescaj maxim de 7,2 metri
(în prezent, pescajul maxim fiind de 5,85 metri). Pescaj maxim, apupare și gabarit de navigație sub chilă.

Adâncimile curente ale șenalului navigabil determină cantitatea de mărfuri care poate fi
transportată pe o navă de navigație interioară fluvială. Cu cât cantitatea de marfă încărcată este mai
mare, cu atât pescajul de plină încărcare este mai mare, adică pescajul unei nave încărcate în staționare
și când transportă o anumită încărcătură.

Pescajul navă de plină încărcare care poate fi realizat de către companiile de navigație prin
încărcarea navei influențează decisiv eficiența transportului pe căile navigabile interioare. În calcularea
pescajului posibil prin încărcarea unei nave în funcție de adâncimile curente ale pasei navigabile, trebuie
să se ia în considerare scufundarea dinamică, precum și o distanță de siguranță până la albie, numit
gabaritul de navigație sub chilă, pentru a preveni eșuarea pe uscat a navelor aflate în mișcare (în timpul
transportului).

Adâncimea de imersie a unei nave este egală cu suma pescajului maxim (navă încărcată în
staționare; viteza v = 0) și apupare (nave încărcată în mișcare, viteza v> 0). Apuparea se referă la nivelul
la care o navă se scufundă în timp ce este în mișcare, comparativ cu același nivel în timpul staționării, pe
căi navigabile cu o secțiune transversală limitată (de exemplu, râuri și canale artificiale). O navă încărcată
are o apupare între cca. 20 - 40 centimetri. Întrucât apuparea unei nave se schimbă continuu în funcție
de diferitele secțiuni transversale ale unui râu și viteza aceste