Soferii si femeile de serviciu, chiriasii preferati ai Rodicai Stanoiu

Imparteala locuintelor de serviciu in MJ s-a facut, in mare parte, pe vremea Rodicai Stanoiu. Dupa
imparteala, situatia sta asa: magistratii, majoritari in sistemul de justitie, n-au apucat nici macar
jumatate din locuintele scoase spre inchiriere de MJ. Grosul a revenit unei adunaturi pestrite pe care
nu o putem defini. Dar care consta in functionari publici si consilieri, medici, informaticieni, referenti,
ofiteri, soferi, femei de serviciu si tot asa. Multi dintre acestia s-au aciuat nejustificat la MJ, veniti
fiind de pe la Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP), Consiliul Superior al Magistraturii,
Ministerul Public sau Directia Instantelor Militare din cadrul Ministerului Apararii, institutii care detin
si ele propriul fond locativ.

Ministerul Justitiei a raspuns unei solicitari a Academiei Catavencucum ca personalul contractual,

exceptind magistratii si persoanele asimilate magistratilor, nu avea dreptul de a primi o locuinta de
serviciu. Deci mai mult de jumatate au fost atribuite fara nici o baza legala!

Ilegalistii nu raspund decit in fata Marii Adunari Imobiliare

In perioada 1999-2006, MJ a atribuit 90 de locuinte de serviciu in Capitala. Printre beneficiari s-au

remarcat, in total ofsaid, urmatorii magistrati care aveau deja locuinte proprietate personala in
Bucuresti (situatie in care atit legea, cit si bunul-simt ar fi trebuit sa-i scoata din carti, ba chiar si din
cartile de imobil): Corcoveanu Iuliana-Rodica (Judecatoria sectorului 5), Florescu Elena (Curtea de
Apel Bucuresti), Vranceanu Romanita-Ecaterina (Curtea de Apel Bucuresti), Barcanescu Dragos-
Antoniu (Inalta Curte de Casatie si Justitie) si Zamfirescu Gabriel-Doru (Parchetul de pe linga ICCJ). In
mod normal, atribuirea unei locuinte de serviciu se face in baza unei declaratii date pe proprie
raspundere cum ca nudetii locuinta proprietate personala in Bucuresti, ceea ce i-ar fi pus pe cei cinci
magistrati in situatia de a raspunde penal pentru fals in declaratii.Ei bine, acest lucru nu este posibil,
pentru ca domniile lor nu au dat nici o declaratie de genul acesta si deci nu pot fi acuzati de nimic. La
fel cum nu pot fi acuzati nici cei din Comisia de atribuire a locuintelor, care sustin ca declaratiile au
fost depuse, dar probabil ca s-au ratacit prin arhiva.

Pentru magistrati, igrasie in casa si bordel la vecini

O alta anomalie a acestui business imobiliar mascat este ignorarea intentionata a unor criterii menite
sa stabileasca un oarecare echilibru intre numarul de camere si numarul de membri ai familiei care ar
urma sa locuiasca acolo. Cum ar fi: garsoniera pentru nefamilisti, apartament cu doua camere pentru
cei casatoriti si apartament cu trei camere pentru familii cu copii. Logic, nu? In realitate, lucrurile stau
exact pe dos. Daca unii judecatori sint inghesuiti in garsoniere, cu copii cu tot sau cu alti judecatori,
mai ceva ca la camin, altii se lafaie singuri in apartamente de trei camere. Pe baza declaratiilor de
avere, am putut verifica existenta sotilor, sotiilor si copiilor in intretinere. Din datele astfel obtinute,
rezulta ca o treime dintre ei au fost cu o camera sau doua mai norocosi decit ar fi trebuit. La fel cum
nu s-a luat in calcul inghesuiala pe metru patrat, nu s-a tinut cont nici de faptul ca unii aveau case de
vacanta, apartamente sau case de locuit, fie ele si in afara Bucurestiului, iar altii deloc. Discriminarea
nu se opreste aici: mai sint si locuintele mizere oferite de MJ amarastenilor. Despre ele am aflat din
marturia unui judecator, care a cunoscut din plin igrasia si atmosfera de ghetou a unui astfel de loc si
marea bucurie de a avea deasupra un bordel.

Rodica Stanoiu: „Eram ministru, da’ de maturi nu ma ocupam“

Nu, nu am intrebat-o pe madam Stanoiu daca a dat vreodata in viata ei cu matura, cum ati putea
crede citindu-i declaratia de mai sus. Am intrebat doar de ce i-a facilitat obtinerea unei locuinte de
serviciu femeii care ii facea curat in casa. Si care nu era angajata la MJ, ci la Administratia Nationala a
Penitenciarelor, dar care a primit in 2003 un apartament de trei camere. Cind sa intram in miezul
problemei cu locuintele, fostul ministru s-a spalat pe miini scurt: „Nu pot sa va spun nimic, tinea de
un secretar de stat sau de alt compartiment“. Poate daca s-ar fi interesat putin de problema asta cit
era ministru, ar fi pus mina nu pe matura, ci pe un regulament. De exemplu, tot MJ ne raspunde ca
declaratiile pe proprie raspundere (cele despre care vorbeam la inceputul articolului) nu erau
obligatorii pina in 2005. Deci puteai practic sa ai si zece case, de care sa faci abstractie, si sa ceri
locuinta de serviciu. Asta pentru ca regulamentul MJ privind atribuirea locuintelor de serviciu nu
mentiona nimic in acest sens. Mai mult, acest regulament nu avea valoare de act normativ, pe motiv
ca nu a fost publicat vreodata in Monitorul Oficial si deci poate fi considerat ca inexistent din punct
de vedere legal.

Prietena lui Stanoiu a luat ditamai casoiu’

Cit a fost ministru, Monica Macovei a dat un ordin pentru aprobarea Regulamentului de atribuire a
locuintelor de serviciu din fondul locativ al MJ. Tot Macovei a desemnat o comisie, care a facut
verificari asupra modului de atribuire a locuintelor. Concluziile raportului: dosare incomplete,
locuinte atribuite ilegal si persoane care nu mai lucreaza in minister, dar care ocupa in continuare
spatiile MJ-ului. Sefa Comisiei de verificare, judecator Daniela Panioglu, este de parere ca aceste
locuinte au fost atribuite „unor persoane care nu aveau nici in clin, nici in mineca cu Justitia“, lasindu-
i pe dinafara chiar pe „amaritii care muncesc la instanta si care stiu ce inseamna o sedinta de
judecata“. Cit despre intocmirea raportului, comisia s-a confruntat cu urmatoarea problema: nu toti
beneficiarii au putut fi verificati si cautati de proprietati. Personalul contractual, de exemplu, nu avea
obligatia de a completa o declaratie de avere, iar printre cei cei care aveau, adica magistratii, au
existat cazuri in care fie declaratiile erau incomplete, fie nu erau depuse deloc. Intr-o astfel de
situatie se afla Lidia Barbulescu, controversata judecatoare de la Inalta Curte de Casatie si Justitie,
prietena apropiata a Rodicai Stanoiu. Care Barbulescu a declarat ca este proprietara unui imobil fara
a preciza si unde este situat acesta. Toti cei aflati in astfel de situatii au fost chemati de comisie
pentru a lamuri situatia, insa au refuzat sa colaboreze si sa furnizeze datele care lipseau.

La Directia Contencios, legea se-nvirte intr-un cerc vicios

Raportul a fost finalizat in februarie 2006si inaintat ministrului, fara a avea insa nici un efect,
apreciaza Daniela Panioglu. Monica Macovei sustine insa ca a lasat instructiuni clare Directiei de
Contencios din MJ pentru inceperea unor actiuni de evacuare impotriva celor care
ocupau ilegal locuintele: „Eu am spus sa se faca la toti actiuni. Mai departe trebuia sa se ocupe
Directia de Contencios“. Aici, insa, s-a rupt filmul. Pina la sfirsitul lui 2006, deci zece luni mai tirziu, nu
fusesera deschise decit cinci astfel de actiuni. Acum, chiar daca s-ar fi deschis, sint mici sansele ca
cineva sa fie si evacuat. In afara faptului ca acest proces dureaza foarte mult, trebuie mentionat si
faptul ca Directia de Contencios e condusa, inca de pe vremea Rodicai Stanoiu, de doamna Vasilica
Bura, cunoscuta drept eminenta cenusie multumita careia Ministerul Justitiei pierde procese pe
capete si mai plateste si penalitati pe deasupra.

In prima parte, Liana se intre tine cordial, ba chiar prietenesc, cu un domn pe nume Marco
Maximilian Katz, fost director al EDF(companie care, in 2001, cind a avut loc discutia, opera
magazinele duty-free pe Otopeni). Dupa cum puteti auzi in discutia celor doi, e vorba de ciini, pisici,
amenajarea vilei Lianei Iacob, cafele si alte dulcegarii. A, sa nu uitam, mai e vorba si de un parfum, pe
care Katz i-l aduce Lianei Iacob, asa, de ziua ei.

In a doua parte, insa, lucrurile stau mult mai interesant: de la dulcegarii se trece direct la afaceri.
Cam mafiote, dupa cum curge dialogul. Adica, Liana incearca sa-l convinga pe Katz ca nu e bine sa
dea spaga asa, oricui, pentru ca EDF sa-si pastreze contractul de pe Otopeni. Ci sa-i dea ei o spaga de
2,5 de milioane de dolari, din care un mizilic, acolo, de 95%, sa se duca la “premier”(premierul de
atunci, Adrian Nastase).

Transcrierea inregistrarii
Personaje:

Gazda:Liana Iacob, secretar de stat in guvernul Nastase

Vizitator:Marco Maximiliian Katz, director EDF

Tova Ben Nun (angajata fundatiei Lauder, apropiata a lui Katz si a Lianei Iacob)
Henrique Weil, aliasRick: unul din proprietarii EDF
Sorin Tesu:fost sef de cabinet premier Nastase

Partea 1 - Introducere plus fezandare

LIANA IACOB:...noi sintem in casa santierului. Unde e cateaua?

MARCO MAXIMILIAN KATZ:Buna seara. Aaai!

(schelalait de caine)

LIANA IACOB:Haideti, poftiti inauntru.

KATZ:Buna seara! Buna seara!

LIANA IACOB:Buna Seara . imi cer iertare ca la noi se ...

KATZ: Nicio problema.

LIANA IACOB:...este santier si nu s-a terminat treaba.

KATZ: E vreo problema sa-mi las...

LIANA IACOB: Nu.

KATZ: ... servieta in masina.

LIANA IACOB:Nu Nu dar e bine sa o luati . Dar de ce nu o luati? Haideti, lasati-va plasa si mergeti si
luati-o.

KATZ:Bun in primul rand...

LIANA IACOB:Bine ati venit. Poftiti inauntru. Haideti.

KATZ:Bine v-am gasit multumesc mult.

LIANA IACOB:Haideti Poftiti inauntru.

FIICA GAZDEI: Buna seara!

LIANA IACOB: Ea este fiica mea.

KATZ:Buna seara!

LIANA IACOB:Sa va fac cunostinta.

KATZ:Marco Katz, imi face placere.

LIANA IACOB: Uite domnu Marco m-a ajutat sa-ti cumpar hainele alea frumoase din Israel.

KATZ: Si eu am auzit ca maine este ziua dumneavoastra.

LIANA IACOB:Da, da.

KATZ:Asa este? Atuncea, asta este din partea mea. La multi ani! Cum se spune la noi pana la o suta
douazeci de ani ca la douazeci. Sa ramaneti tanara intotdeauna.

LIANA IACOB:Oricum poftiti inauntru, v-aduc ce? O cafea, beti ceva? Multumesc frumos!

KATZ:Nu pot sa vin intr-o casa asa...

LIANA IACOB:Casa mi-ati, ce mi-ati adus? Vai dar ce dragut! O sa-l vada barbata-miu...

KATZ: Nimic ... special

LIANA IACOB:Bem o cafea...

ALTA PERSOANA: A facut Alma pis (...)

KATZ: Mai e ceva inauntru acolo.

LIANA IACOB:Da, stati ca ma uit imediat dar vreau sa (...) Ce sa va aduc?

KATZ: Ceva rece.

LIANA IACOB:(...)

KATZ: Apa e excelent.

LIANA IACOB:(...)

KATZ: Ce doriti dumneavoastra e ...

LIANA IACOB:Nu, nu, nu, luati un loc, va rog

KATZ: Buna seara!

LIANA IACOB:(...) Miroase urat. Imi cer scuze.

KATZ: Miroase a nou.

LIANA IACOB: Usa e de vina . Am schimbat usa de la intrare, aveam o alta usa tot asa mare si au pus
un adeziv care miroase de mori. Nu simtiti?

KATZ: Nu. Eu unul nu...

LIANA IACOB:Ati ghicit, asa! (...)

KATZ:Si v-am mai adus acolo niste otrava. V-am mai adus acolo niste otrava pentru dumneavoastra.
LIANA IACOB:...Sunteti foarte dragut. Dar ce strasnic miroase! Eu m-am intalnit astazi cu Tova dar nu
i-am spus, niciodata nu m-a intrebat ... Ati gasit “Too much”! Nu-mi pot a crede!

KATZ: Eu nu stiu daca am gasit ce doriti dumneavoastra. Eu am...

LIANA IACOB: V-am zis ca nu se gasesc in Romania Vai, va multumesc foarte mult! Foarte mult va
multumesc! (...)

KATZ:Eu am rugat sa mi s-aduca si parfum pentru ca nu ... am rugat sa mi s-aduca, sa mi se trimita de

la supplier, de la furnizor si parfum, esenta de parfum “Too much”.

LIANA IACOB:Dar sa stiti ca l-am cautat la Dior la Paris si au zis ca “nu, nu au”. Adica ei nu produc.

KATZ: Daca ei imi spun, daca ei imi spun ca nu au, atuncea...

LIANA IACOB: Miroase urat aicea.

KATZ: Eu sunt... in regula sa stiti...

LIANA IACOB:In regula.

LIANA IACOB:Dar nu va este frig daca deschid un geam, nu?

KATZ:Nu.

LIANA IACOB:Din cauza asta toate s-au dat peste cap aicea si ... nu s-a terminat nici curatenia (...) ati
vazut afara ce nebunie era...

KATZ: Ma incalzeste la inima sa vad ce aveti acolo pe masa.

LIANA IACOB:Da, da ca si farfuria pe care am primit-o cadou de Pasti...

KATZ: Ce mai faceti?

LIANA IACOB:Sunt foarte ocupata acuma ma simt mai bine...

KATZ:V-am auzit astazi la telefon cum ati tusit.

LIANA IACOB:Vai, dar inca e bine pentru ca am, e bine pentru ca am avut medicamente ... Am un
medicament impotriva tusei care imi da dureri de cap,din pacate, dar mi-a oprit totusi tusea ca altfel
as fi tusit in continuu ... Cam asta e. (...)

KATZ: Incet, incet.

LIANA IACOB:Mai incet...

KATZ: Incet, incet.

LIANA IACOB:Am fost sa cumpar o cusca pentru, am tot felul de animale si ma cearta toata lumea- sa
nu mai stea afara, sa numai...- ala micu sta in casa. Ala e catelul fetitei si stau si cei doi, si... este o
catelusa care eu cred ca a fost a cuiva si s-a pierdut, ea are rasa in ea, stii, si saraca sta si plange la
poarta de cateva zile si mi-a facut mila si am luat decizia sa-i cumar o cusca de-aceia cu pereti
termoizolanti (...) am cumparat-o si i-o pun undeva aicea si sa sta afara. Mai am doua pisici care...

KATZ: Insa pisicile n-aveti ce sa faceti nuu...

LIANA IACOB:N-am ce face. Dar le cumpar...

KATZ: Ca ele se duc, vin, adica...

LIANA IACOB:Dar eu am doua pisici care nu vor sa mai plece.

KATZ: Nu mai pleaca?

LIANA IACOB:Nu mai pleaca de nici-un fel.

KATZ: Pentru ca pisicile de obicei nu sunt foarte loiale.

LIANA IACOB:Au venit... vazut ca aici li se da de mancare.

(telefon sunind)

KATZ: Scuzati-ma.

LIANA IACOB:Va rog.

KATZ: Ok lasati-ma sa-l inchid sa nu mai sune.

LIANA IACOB:(...) si eu am venit cu putin timp inainte si (...). Cu ce sa va mai servesc ca (...) ceva

KATZ: Eee...

LIANA IACOB:(...) a plecat (...) da (...) (discutie cu o alta persoana)}.

KATZ: Doamna sa nu va deranjati. Va rog eu frumos.

LIANA IACOB:(...) nu ma deranjez (...) Eu schimb si curentul electric,ca avea o problema casa, avea
curent monofazic si de la aparatele astea, de la toate, imi cadea, pur si simplu imi cadea si ...

KATZ:Si trebuia sa bagati trei...

LIANA IACOB:Ca sa bagi (...) facut un dosar nesfarsit am platit 42 de milioane de lei...

KATZ:...ca sa va aduca cablu...

LIANA IACOB:...ca sa accepte sa-mi dea aprobarea si sa-mi traga o mie si ceva de cabluri, ca alti bani
pentru asa, si acuma maine se pare ca vor termina cu asta, dar a venit si asta cu usa si aia cu curentul
electric si-i nebunie.

KATZ: Insa casa cand ati luat-o asa a fost sau dumneavoastra ati decorat-o?

LIANA IACOB:Eu am decorat-o. Ea ...

KATZ: Ca boltele astea sunt exceptionale aicea asa cum sunt ...
LIANA IACOB:Nu, ea avut sera, avea bolta aceea dar aici avea pereti, in toate partile, aici avea o usa
mai are o usa acolo, si acolo de unde incepe mica sera ...

KATZ:Da ...

LIANA IACOB:...avea usa si se iesea afara in curte.

KATZ: Excelent asta cu sera.

LIANA IACOB: Si atuncea eu am schimbat-o, ca avea un oarecare potential casa, ca sa zic asa, am
schimbat-o si am facut asa. Mai putin am schimbat sus la mine la etajul intai, am pus doar tot asa o
mica sera la domnitor ca se preta, in schimb la fetita am schimbat mai mult, ca la ea e usor
mansardat, si am facut asa niste nebunii, dar acuma, ... dar am muncit foarte mult ca sa o decorez sa
o aduc la (...).

KATZ:...da ca sa va ganditi ce trebuie facut cu ea e...

LIANA IACOB: ...pentru ca era destul de complicat, si pe urma am descoperit punctele slabe, ca era
casa noua dar aveau usile proaste, un termopan prost si a trebuit sa schimb usa la bucatarie, geamu
la bucatarie, usa asta, doua geamuri la fetita am terminat. Acuma cu curentul electric, pe urma am
schimbat centrala termica. Nebunie...

KATZ: Are si subsol? Are si...

LIANA IACOB: Nu are, nu are. Pentru ca aici a fost, ei s-au incalcit ca sa nu faca subsol...

KATZ: Insa e mai bine sa stiti pentru ca ...

LIANA IACOB:E mai bine fara subsol?

KATZ:E mai bine pentru ca altfel s-ar fi putut sa aveti igrasie de la subsol prin pereti, prin peretii care
sunt bagati inauntru si urca pana sus si n-ai ce face.

LIANA IACOB:E casa noua, ca ea altfel n-are un an, ea a fost terminata in Decembrie, eu am
cumparat-o in Februarie, cand ea era finisata. E vopsita in alb, asa, v-am spus cu mai multe usi,dar noi
avem santier, am daramat tot, am luat-o de la capat.

KATZ:Subsol va puteti face oricind de fapt.

LIANA IACOB: Da nu vreau ca am deranjul asta.

KATZ:Insa e o durere de cap.

LIANA IACOB:Nu, nu, e si lipsa de securitate, eu am probleme cu securitatea ca sunt obsedata am

pus numai sticla antiefractie, am rulouri, am sisteme de alarma, nebunii... Acuma putin m-am linistit
(...) pentru ca (...)? Eu am daramat aici si dupa ce am terminat de daramat m-am trezit cu stalpul asta
in mijlocul spatiului, era stalp de rezistenta si...

KATZ:Da asta nu puteti sa-l dati jos.

LIANA IACOB:...si n-am putut sa-l dau jos si pe urma stai sa ma gandesc: cum, ce sa fac si pana la
urma l-am imbracat in chestia asta...

KATZ:Insa prinde bine sa stiti, prinde bine, chiar asa cum este

LIANA IACOB: ...pana la urma am...

KATZ:poate prinde mai bine asa pentru ca delimiteaza acest spatiu, altfel ar fi fost totul cu intrarea.

LIANA IACOB:Ca la ei, erau pereti, cum sa zic, ala era hol, aicea erau o multime de usi ... si era asa.
Erau prea multe usi: una, doua usi care ieseau de aici . Ei aveau ... in mintea lor a fost asa: ca fac baie
de sufragerie, ca sa zic asa, si ei ziceau ca trec direct, sa nu mai intri pe aicea. Dar bolta asta o aveau
ei facuta, intelegeti?

KATZ:Da.

LIANA IACOB:...si era usa (...) pentru ca practic aicea in loc de usa eu am delimitat.

KATZ:Ati pus acest vitraliu?

LIANA IACOB: Am, nu aici n-am pus vitraliu.

KATZ:Aa...

LIANA IACOB:Aici am lasat asa, ca aici a fost usa pana jos si am pus marmura asta si acolo am facut o
falsa fereastra ca sa pun vitraliul ala si sa fac zona de mancat separata, aicea, si restul ...

KATZ:Restul s-a impacat ...arata excelent.

LIANA IACOB: Da eu sunt multumita, am reusit totusi sa fac ceea ce se face foarte greu aicea din
bucatarie, pana am reusit eu sa-I conving eu pe cei de la fabrica sa-mi faca cires-roze, doua luni i-am
convins.

KATZ:E facut in tara? E facut in Romania?

LIANA IACOB: Da, da e facut la Pipera dar cu, pe capul lor sa-mi faca roze.

KATZ:Finisajul...

LIANA IACOB: Intelegeti?

KATZ:...sa stiti ca nu este... obisnuit.

LIANA IACOB:Nu? Si nici n-a fost foarte scump. Adica toata povestea asta cu scaune, cu vitrina si cu
masa si e lemn masiv cires a fost sub 3000 de dolari, 2500.

KATZ:Tot setul?

LIANA IACOB: Tot, tot setul

KATZ:Pfuu!
LIANA IACOB:Mai greu a fost pana i-am convins sa faca ciresu dechis, culoarea asta pentru ca ei nu
vroiau decat visiniu. Ciresu la ei e visiniu si nu poate fi decat visiniu. Tot, tot, tot a fost sub 3000 de
dolari.

KATZ:Da, acesti profesionisti cateodata sa-i convingi sa faca putin altfel decat cred ei de cuviinta...

LIANA IACOB: Romanii nu vor...

KATZ:E greu, e greu.

LIANA IACOB: (...) nu vor.

KATZ: Insa asta este culoarea care prinde.

LIANA IACOB: Da, pai asta am spus eu, ca sa-mi faca aicea ...

KATZ:Insa ei care fac pentru export ar fi trebuit sa stie ca asta este culoarea care merge.

LIANA IACOB: (...) da, dar (...) A intrat catelusa (...) ce anume? (...).

Alta Persoana: (...)

LIANA IACOB: Bibilica iesi afara.

Alta Persoana: Bibi, hai ca te duc sa-ti fac baie (...)

LIANA IACOB: N-au venit ...aialaltii?

Alta Persoana: N-au venit .

LIANA IACOB: Hai Bibi, iesi de acolo. Iesi de acolo. Ansa...

Alta Persoana: Hai sa-ti dea mama apa calda cu sampon, te fac acuma...

LIANA IACOB: Du-te, du-te mai ... ia atata bataie in viata ei...

KATZ:Da, se vede ca e...

LIANA IACOB: Si acum i-e atat de frica saraca si tot cerseste ....

KATZ:Se vede dupa coada care o tine intre picioare.

LIANA IACOB:Mda, o spalam, o ducem la doctor, i-am luat zgarda, cusca si va fi un catel foarte dragut
in cusca acolo.

KATZ:Cainii astia au o experienta de viata... (Sfirsitul partii 1 audio)

LIANA IACOB: Da, va plac animalele?

KATZ: ...care ii fac... Da.

LIANA IACOB:Mie imi plac si mi-e mila de... De asta mi-a fost mila ca am vazut ca cineva a lasat-o aici
pe strada, e clar, si ea saraca nu stia unde sa se duca.
KATZ:Ce s-a intamplat?

LIANA IACOB: E fericita ca o mangaie cineva.

KATZ:Te-a abandonat? Ai noroc acuma. Nu, nu-i batrana pentru ca se vede dupa mustata de aicea. Ai
noroc acuma, um?

LIANA IACOB:Eu inteleg ca ...Hai du-te, du-te cu Alma, du-te de aici. Noroc cu ea numai mangaieri
vrea, mangaieri peste mangaieri.

KATZ:Stati ca va ajut eu, va ajut eu.

LIANA IACOB:Domnisoara este mare (...) da-te jos ia- ti (...) copilu’ (...). Hai plecati de aicea amandoi!
Haideti sa incercam sa o punem mai aicea si pe urma ma ocup eu. Avem si zahar avem de toate, gata
ma ocup eu. Deci haideti sa va dau cafea.

KATZ:Multumesc

LIANA IACOB: Imi tremura mainile dar nu va suparati.

KATZ:Nu, deloc nu.

Partea a 2-a Despre numitul Tesu si cei 95% ai lui Nastase

LIANA IACOB:Asa. Nu stiu de ce ati vrut dumneavoastra sa stam de vorba, dar eu stiu de ce ati vrut.
Eu, pana la urma, eu, eu am inteles, am auzit ca ati fost supusi la niste presiuni, dar, si ati fost supusi
la niste presiuni mari am inteles, din partea diversilor acesti golani, ca altfel nu pot sa le spun, ca eu
stiu ca-s niste golani. Acesti domni nu au avut niciun mandat. N-au avut niciunul. Insa eu m-am
lamurit despre ce e vorba. Mi-am dat seama de la Tesu care a pierdut, cum sa zic(...)

KATZ:Teren.

LIANA IACOB:Am sa vorbesc foarte direct cu dumneavoastra. El a vrut sa ia el banii. Singur. El cu

prietenii lui sau gandise la un sistem, si eu nu sunt innebunita sa vad omul cum va santajeaza.

KATZ:Nu, nu, nu.

LIANA IACOB:Aaa...si am ajuns aseara tarziu, m-am dus, am fost la Guvern, era sedinta de Guvern si
am avut cu el o discutie si l-am rugat sa nu se mai bage in chestia asta, si i-am spus: “Bun. Ma lasi pe
mine sa rezolv treaba? Eu iti promit ca o sa-ti dau si tie bani dar nu asa cum vrei tu sa faci. Banii se
duc la Premier in proportie de 95%si din alea 5% iti dau si tie aia 5. Dar nu se poate asa cum vrei tu,
cu chestii destea”. “Nu ca stiti, nu vor sa dea banii. Nu vor sa dea”. Si l-am rugat sa ma lase s-o rezolv
eu treaba, sa nu se mai bage in niciun fel in chestiunea asta, ca o sa discut (...), ca o sa...

KATZ: Cand ati vorbit dumneavoasta cu el?

LIANA IACOB: Aseara tarziu.

KATZ: Pentru ca eu ieri, alaltaieri am mai avut un alt telefon exact cu aceleasi presiuni, ca daca nu se
intalneste, pana cand nu se intalneste, pana cand intalnirea aceea nu va avea loc, nimic nu se va
rezolva, n-are a face ce..

LIANA IACOB: Da. Efectiv a vrut sa ia banii (...) si (...) sunt un grup de golani, ca altfel nu le pot
spune, care executa presiuni si Tesu stie lucrul la fel de bine, il stie cum il stiu si eu, ca daca (...)
dinsul ar spune-o cinstit: “(...) am fost si l-am intalnit pe...” , si eu sa spun: “Da, dar Tesu s-a intalnit in
parcare cu domnul Weil si nu s-au inteles”,(...) totodata si spune: “Din momentul asta acest subiect
nu mai vreau sa il aud. Deloc.” Si in momentul ala se intampla lucrul de nu mai poti face nimic. Si
Sorin stie chestia asta si vazand ca dumneavoastra rezistati eroic la toate chestiile astea, aseara a
acceptat si am spus: “Nu mai vreau sa te bagi de niciun fel. Imi garantezi ca nimeni nu mai da niciun
telefon si eu promit tie ca vin si-ti spun: cati bani se dau si ziua in care ma duc la sefu si ii dau... nu? si
tu primesti de la mine ...pentru ca nu se poate altfel”. Si a zis ca este de acord, pentru ca n-a reusit, v-
ati tinut tare si n-ati reusit. El a facut si un sistem de minciuni. A tot lansat vorba asta, a tot lansat-o
in familia Sefului: “...ca v-ati vorbit cu Copos, ca ati fost la Copos si l-ati”... Eu nu stiu daca este
adevarat.

KATZ:Nu s-a vorbit. Vreau sa va fac clar acest lucru.

LIANA IACOB:Da, hai sa las asta si vin imediat. (...) “...ca ati fost la Copos” si el toate lucrurile astea le
baga in informatie si le dadea drumul in momente foarte neplacute intelegeti? Si sus s-a creat
impresia ca e o tiganie in toata povestea asta, stiti? Deci cu Copos cum a fost?

KATZ:Copos, nimeni nu...

LIANA IACOB: Ce-ati vorbit cu el?

KATZ:N-am vorbit absolut cu nimeni. Singurele...

LIANA IACOB: Dar ati rezistat la presiuni.

KATZ:Singurele presiuni care s-au facut si unde noi...

LIANA IACOB: Sa va luati prosop sa o stergeti bine ca raceste altfel.

KATZ:...unde noi ne-am alarmat a fost acea intalnire, cand dumneavoastra i-ati dat telefon lui Tova si
i-ati spus lu Tova: “Tova unde a fost el ieri seara?”. Acea seara la care va referiti dumneavoastra el a
fost la Neagu, la Profesorul Neagu, care este avocatul nostru.

LIANA IACOB: Da, dar s-a spus altceva.

KATZ:Ok ,eu va spun exact ce s-a intamplat. In acea zi dumneavoastra ati dat telefon si ati intrebat-o
pe Tova: “Tova unde a fost sa nu se duca?”

LIANA IACOB: Da.

KATZ:In aceeasi zi eu si dansul, care era aicea, am fost contactati de doua persoane diferite...

LIANA IACOB: Imhi...

KATZ:Unul Jose Iacobescu.

LIANA IACOB: Da au acelasi grup.

KATZ:Doi Sorin Stoicescu. Va spun si numele.

LIANA IACOB: Da, da, da, da stiu Sorin Stoicescu, Patrascoiu si Iacobescu.

KATZ:Ambii, ambii i-au spus: “Astazi la ora unu jumatate vrem sa mergi cu noi”, fara ca ei sa stie unul
de celalalt, “sa te intalnesti cu persoana care a fost desemnata de premier pentru a rezolva
problema”.

LIANA IACOB: ...sa-ti rezolve problema da, da.

KATZ:La ora 12 eu stateam impreuna cu dansul si cu Jose Iacobescu, care Jose Iacobescu imi spune
mie in limba romana:” Bai tu nu intelegi ca eu nu vreau sa se duca cu celalalt si sa vina cu mine?”.

LIANA IACOB: Pai fiecare avea portie.

KATZ:Si in momentul ala eu i-am spus lui Rick: “Rick nu te duci nicaieri”.

LIANA IACOB: Foarte bine ati facut.

KATZ:In momentul ala ne-am sculat am spus: ‘’Multumesc”, trebuia sa-i dam raspuns lui Jose
Iacobescu si Jose Iacobescu a spus: “Acuma imi dati raspunsul!” si am spus: “Jose ne pare rau! Chiar
daca trebuie sa inchidem acest aceasta afacere insa nimeni nu ne pune la colt in felul asta si incearca
sa ne execute, fara ca noi sa avem drept de apel. N-am facut nimic rau, nu am furat, nu am dat
nimanui nu stiu ce, nu avem intentia de a ne lasati calcati in picioare in felul acesta, tu pune-te in
locul nostru si spune-mi tu cum ai reactiona?”. “ Marco haide lasa povestile”. Si in momentul ala ne-
am sculat am terminat si de atuncea nu s-a mai vorbit cu nimeni, Rick a plecat de aicea si cu asta s-a
terminat.

LIANA IACOB: Da dar ei v-au tot transmis ...

KATZ:El, va spun pana ieri, pana alaltaieri , scuzati-ma, seara cand Sorin Stoicescu mi-a dat telefon... Il
stiti cine este Sorin Stoicescu?

LIANA IACOB: Eu nu-l cunosc ca persoana.

KATZ:Ca nume il stiti cine este?

LIANA IACOB: Ca nume da, da il stiu

KATZ:El a fost directorul operational pe AIBO si astazi este director la autoritatea aeroportuara sau
asa ceva . In orice caz el mi-a dat telefon si mi-a spus: “Marco eu va sunt prieten” si el este...

LIANA IACOB: Da

KATZ: ...”eu va vreau binele insa sa stiti ca fara acea intalnire, de la care Rick s-a eschivat, nimic nu se
va face”

LIANA IACOB: Este vorba de bani.

KATZ:Mi-a mentionat si scrisoarea pe care a trimis-o (...)

LIANA IACOB: Stati ca e cineva la poarta, ma iertati.

KATZ:Da, da, nici-o problema.

LIANA IACOB: Lasa, stati acolo cu cateaua(...)

KATZ:Nu aud.

LIANA IACOB:(...) Cine este? (...) Ati venit? Da poftiti. (...) e deschisa usa (...) Hai (...). Jimi vino
inuntru. Hai. (...) lasati usa deschisa si intrati (...). Hai draga ca uite baietii astia au de lucru. (...) De ce
stati toate trei acolo? (...) De ce stati toate trei acolo, ca au venit aia cu masina. Ce stati toate trei
acolo?

KATZ:Invata.

LIANA IACOB:Mi-au venit lucrurile si trebuie transportate- vedeti si voi- ca nu este cine.

KATZ:Si in orice caz asta a fost. Nu ne-am vazut cu nimeni, nu am vorbit cu nimeni.

LIANA IACOB:Deci Sorin a creat toata aceasta chestiune pentru ca el, ducindu-se la, el fiind un golan
si ducindu-se la intalnirea aceea, el a crezut ca asa se trateaza cu domnul Weil: il iei in parcare si asta
scoate din buzunar ‘ciubucu’ ca la ...

KATZ:Noi am ramas, eu am ramas perplex cand am auzit de parcare.

LIANA IACOB: ...cand ati auzit de parcare...

KATZ: Eu i-am spus lui Tova, i-am spus lu Tova: “Tova inainte de eu ii dau telefon”, eu eram in Israel
atunci, el era in Anglia, i-am spus: “inainte de ii dau telefon si il pun pe avion, eu vreau sa fii sigura ca
acest om nu va fi pus in situatii in care eu am stat in trecut” si stind in trecut in aceste situatii le-am
anticipat, ca posibiile fiind si Tova a venit si mi-a spus:” Nu, noi ne intalnim in birou vrea sa vorbeasca
cu el”.

LIANA IACOB:Tova a facut o greseala foarte mare. Cand ea a vazut ca lucrurile nu merg mai repede,
dar nu se putea: “Ca le-am spus de la inceput, ca e un conflict de interese, ca noi(...) incet si ca nu
cred si pe urma ca s-ar putea sa cred”, Tova a inceput sa il sune pe Sorin. Sorin care e un smecher si
vrea bani ce-a zis: ‘’Iau bani”. A venit la mine si mi-a spus, zice: “Eu am sa stii ca le iau bani la astia” .
“Nu-i nimic” am spus ... (...) “ Te rog frumos n-o face mai, sunt niste domni, poarta-te ca un
domn”. Eu am spus, Tova insistat si eu i-am reprosat astazi Tovei: “Mai Tova (latrat de caine)sa
vorbesti cu toata lumea” ... asta e gelos acuma... (latrat de caine)(...) “cu toata lumea despre acel
subiect” (latrat de caine)(...) ea a gresit. (latrat de caine) Taci! Alma! (latrat de caine)Te rog ocupa-te
de Jimi. Ca n-aveti ce face pe-acolo ca e gelos. Asa stati cu totii acolo. Cand, cand a vazut, cand a
vazut Tova s-a, s-a, acuma Tova imi da dreptate, dar cand Tova a vazut atunci ca nu vine de nicun fel
si erati acolo m-a sunat pe mine si atunci l-am sunat eu pe Sorin si am zis: “Eu nu stiu ai promis un
lucru, fa cumva si du-te undeva” (latrat de caine)(...).

KATZ:I-am spus omul asta vine, urca in avion si vine.

LIANA IACOB:Deci, eu aseara am avut urmatoarea discutie, dar eu va rog haideti sa mergem pe o
chestie foarte discreta si foarte clara.
KATZ:Doamna, noi din punctual nostrul de vedere...

LIANA IACOB:Nu mai.

KATZ:N-am facut valuri. Va spunem singurii oameni care sint implicati in treburile astea nu sunt
oameni de aicea, in afara de Tova, sunt oameni din afara care sunt oamenii nostril.

LIANA IACOB: Acuma eu tin la Tova... (latrat de caine)

KATZ:Asta este totul.

LIANA IACOB:...dar eu vreau sa va spun urmatorul lucru. I-am spus astazi Tovei ca s-a intalnit
la Serban Mihailescucu ambasadorul si cu Serban Mihailescu si pe urma a venit la mine in birou si eu
i-am spus: “Tova sigur ca oamenii au vrut sa-l cunoasca si pe asta, au niste datorii morale fata de tine
pentru ca tu, tu i-ai, le-ai prezentat ....

KATZ:Noi tinem la Tova.

LIANA IACOB:...si indiferent cine va rezolva, tu vei primi ceea ce ti se cuvine tie sau ce ti a promis ...

KATZ:Nu, stati o clipa nu, nu, nu, nu, nu Tova, Tova sa stiti, Tova, Tova in afara ajutorului pe care noi,
cu Lauder, nu, nu, nu, cu Lauder, cu scoala, nu cu Harry, cu scoala, cu Lauder, tinind seama ca domnul
Weil este bagat si in treaba asta cu Lauder, in felul asta noi am ajuns la Tova, pentru ca domnul Weil
are legaturile lui cu Lauder si atuncea noi o ajutam pe ea acolo unde este ea important. Femeia asta
n-a venit sa ne ceara niciodata nimic...

LIANA IACOB:Asa mi-a spus si ea.

KATZ:...in afara de scoala si scoala o ajutam cu multa, multa vointa, nu vorbim aici de placere. Insa
este singurul lucru care aceasta femeie a venit vreodata si ne-a cerut, nu pentru ea ci pentru ceea ce
face. Va spun direct, sincer. Daca in viitor vom avea posibilitatea sa ne revansam fata de ea personal
o vom face, o vom face.

LIANA IACOB:(...) relatii, sigur ca da (latrat de caine)Noi dupa ce stabilim un lucru, este clar ca trebuie
acesti bani sa ajunga (latrat de caine)(...) eu tin la el, are multe calitati...

KATZ:Dinsul e in afara discutiei.

LIANA IACOB:...dar are si el problemele lui.Da?

KATZ:Dinsul e in afara discutiei.

LIANA IACOB:Eu stiu foarte clar ca fara bani asta nu se va face. Da? Pentru ca eu v-am zis de la
inceput si va repet ei au luat niste bani acolo.

SFARSIT
La Ministerul Transporturilor, citiva baieti si citeva fete au decis ca populimea platitoare de impozite
nu trebuie sa stie cu cit ii plateste, astfel ca si-au bagat picioarele in obligatiile legale de a-si completa
corect declaratiile de avere.

Daniela Mincu, Laura Rusescu(consilieri personali ai ministrului Orban), Cristian

Andruhovicisi Liliana Trifu(secretari personali ai aceluiasi lautar) si-au trecut la rubrica de venituri a
declaratiei de avere "Conform FF (fisei fiscale – n.r.)". Probabil ca asa au vazut la aia mai mari si au zis
sa-i copieze. Pe scurt, ceea ce au facut ei se traduce prin "nu si-au declarat veniturile". Acolo unde ar
trebui, conform legii, sa vedem niste sume, oamenii ne trimit sa le numaram banii din actele de la
Fisc, ocolind tocmai esenta existentei declaratiilor de avere.

Practic, stimati cetateni, ei comit o ilegalitate. Si asta nu o spunem noi, ci Agentia Nationala de
Integritate, institutie care se ocupa cu verificarea declaratiilor de avere ale functionarilor publici si
demnitarilor, care zice asa: „Completarea declaratiilor cu mentiunea «conform fisei fiscale» este
incorecta. Chiar si in ipoteza atasarii unei copii a fisei fiscale, rezolvarea nu este cea legala, ea
contravenind functiilor si demnitatilor publice în conditii de transparenta“.

Si acum, sa vedem impreuna ce venituri nu vor oamenii astia sa declare. Sau poate le-o fi rusine cu
ele, naiba stie. Daniela Mincuia de la minister vreo 30 de milioane de lei vechilunar, de la Aeroportul
Otopeni, unde Sica Orban a numit-o director de marketing, inca vreo 65 de milioane, iar din doua
consilii de administratie, unde acelasi ministru Sica a introdus-o, inca 34 de milioane. Vechi. Toate
aceste sinecuri duc la un venit anual nedeclarat de 1,54 miliarde de lei.

Continuam cu Laura Rusescu, care, pe linga salariul de consilier personal al ministrului, mai ia salariu
si de la Romatsa (unde, multumita lui Sica, baiat sucar cu gagicile de la cabinetul lui, a ajuns consilier
juridic). Laura este membra si ea in doua CA-uri, la Romatsa si la CFR Marfa. Pentru Rusescu, asta
inseamna aproximativ 100 de milioane de leilunar si venituri nedeclarate de 1,2 miliarde.

Pentru plimbarea eficienta a ibricului de cafea prin cabinet, Sica Orban si-a rasplatit secretarii cu cite
doua CA-uri. Cristian Andruhovici, posesor de studii medii, este inspector la Tarom si administrator la
Compania de Drumuri si la Metrorex. Lili Trifu, si ea secretara cu studii medii, este membra in CA la
CFR Calatori si la Tipografia „Filaret“.

Dupa o examinare atenta a ultimelor stiri cu si despre ce au mai facut

alde Stolojan, Tariceanu si Geoana, am descoperit cu o detasata indignare ca oferta politica din
aceasta toamna a ajuns sa semene ingrijorator de tare cu promisiunile de viata sexuala efervescenta
pe care un octogenar suferind de o dubla pareza, si pe stinga, si pe dreapta, i le face unei Romanii din
ce in ce mai tinere, mai independente si mai fisnete. Si cind spun Stolojan, Tariceanu sau Geoana, ma
refer la niste posibili primi-ministri ai Romaniei, functie in care fiecare dintre cei trei s-a inghesuit sa
se viseze, imediat ce li s-a terminat concediul de odihna si tratament.

Sa-l luam, de exemplu, pe Tariceanu, care, dupa ce si-a facut in ultima vreme curaj sa se ratoiasca la
niste secretari de stat, are impresia ca se simte-n forma si ca a-ntinerit politic cu citeva zeci de ani.
Sau pe Geoana, pe care eforturile de a-si ascunde virsta politica sub un strat gros de fard aplicat cu
stingacie il fac sa juiseze de placere la gindul ca Romania se va aseza in genunchi la picioarele sale
pentru a-i satisface poftele de marire. Ca sa nu mai zic de Stolojan, aceasta ciorba contabila de
legume, reincalzita de toti cei carora le-a picat in farfurie, de la Iliescu pina la Basescu. In fond, relatia
dintre acesti barbati politici, cu care Romania si-a inceput acum aproape doua decenii viata politica, e
una relativ paradoxala: pe masura ce ea a ajuns o tipa destul de sexy si greu de satisfacut, ei au
devenit din ce in ce mai plictisitori si mai terni, ca niste babalici imbracati in pijamale, gindindu-se mai
degraba la problemele lor de prostata decit la fericirea ei.

Culmea e ca acesti tataici cu izmenele lasate au impresia ca Romania e indragostita lulea de ei si ca,
in fond, oricit de des i-ar veni ciclul electoral, pina la urma tot cu ei va prefera sa voteze. Iar si iar,
pina cind moartea ii va desparti. Mai mult, presati de imperativele propriilor orgolii, mosorogii politici
nu au ochi sa vada ca, in timp ce ei isi poarta pirturile pe coridoarele puterii, partenera lor de viata
politica e din ce in ce mai putin interesata de farmecele lor. Cu toate astea, in loc sa-i mareasca sinii,
ii mareste pensia. Sau, in loc s-o relaxeze fiscal, ii promite s-o duca la bai ca s-o trateze de
reumatism.

Si, totusi, poate din cauza copiilor, poate pentru ca n-are unde sa se duca sau poate pentru ca in
toata istoria moderna a fost invatata sa-si plece capul in fata barbatilor ei politici, Romania ramine
credincioasa unor Stolojan, Geoana, Iliescu sau Basescu, tolerindu-le mojiciile si cautindu-si refugiul
intr-un supermarket, intr-un credit doar cu buletinul la o masina de spalat noua sau intr-un week-end
pe litoralul bulgaresc, asteptind rabdatoare ca ei sa dispara in negura istoriei, pentru ca ea, saraca, sa
puna mina pe greaua lor mostenire cu care sa-i creasca pe viitorii barbati politici.

Ce repede au ajuns sa treaca idolii! Mai ceva ca zilele libere sau ca ciclul menstrual al musculitelor de
otet! Cu o saptamina in urma, natia asta era in culmea extazului in timp ce Costel cistiga pe acorduri
de corzi vocale Hijos de Babel, oferindu-i lui Paunescu o nesperata sansa sa plinga cu guituri din
dragoste de Romania.
Au urmat imediat discutii lungi despre cit de tragic e ca genii precum Brancusi si Costel ajung sa se
realizeze printre straini, in timp ce in tara lor nimeni nu da doi bani pe operele lor. Si da-i si
mindreste-te, neiculita, baga vorbe mari despre valorile noastre care sint impinse sa plece in bejenie
cu bocceluta de traditii in spinare, despre programe guvernamentale de repatriere a geniilor noastre
carpatine, care trebuie readuse la tita culturii din care au supt… Noroc cu Basescu, care i-a taiat rapid
macaroana lui Costel si ne-a facut sa discutam despre mogulime si Ciutacu.

Aici, alt macaz cultural, alte clisee filosofice, de data asta despre viata de familie versus viata tarii. A
urmat Rapid faza cu bricheta aruncata in capul arbitrului Deaconu si, iata, acum facem simpozioane
despre violenta pe stadioane, meditam somptuos cu Tolo si Mitica de la Liga la ce sens are viata
fotbalistica, pina unde poate merge iubirea de suporter si alte bazaconii din astea incintatoare.

Ce vreau sa zic? Pai, nimic special, doar ca viata intelectuala a unui popor, asta roman de exemplu,
atita cita mai e, a ajuns o forfota media bazata pe scurte reprize de plins, ris, nervi, amor nebun,
toate urmate, bineinteles, de citeva momente de publicitate. E suficient sa sara in aer o cisterna cu
chimicale ca toate prioritatile natiei sa o ia razna. Atunci, ca la un semn, hoardele de reporteri
inarmati cu microfoane si camere de filmat il vor abandona pe orice Costel si se vor inghesui la fata
locului, de unde vor incerca sa va faca sa meditati urgent la ideea de fragilitate a vietii, la faptul ca
moartea ti s-ar fi putut intimpla chiar tie. Evident, chestia asta te pune pe ginduri, te face sa mergi
mai des la biserica, la circiuma, la supermarket. In fond, din doua, una: ori devii mai cumpatat, ori
traiesti clipa. Dar, vai, iata ca se scumpesc creditele! E rindul analistilor economici sa intre in studio.
Din scaune impielitate, trasi la costume, incearca sa-si reprime excesele de limbaj tehnic si sa fie pe
intelesul maselor.

Oricum, e groasa rau! PIB-ul scade dramatic, creste deficitul balantei de plati, ceea ce indica o
modificare fara precedenta pretului actiunilor futures, care va sa zica panica bursiera. Mitica da
televizorul mai tare, mijeste ochii nedumerit, apoi ii striga nevesti-sii: „Auzi ce zice astia? O sa fie rau!
Tre’ sa vindem garsoniera lu’ ma-ta“. Urmeaza cod portocaliu sau rosu, ma rog, ceva care inseamna
alerta de inundatii, seceta, ger, indiferent. Moment in care incep sa susure in creiere meditatiile
apocaliptice soldate cu „Ne pedepseste Dumnezeu, dom’le, asculta ce-ti zic!“; „O sa murim de foame,
uita-te la mine!“.

In final, aceeasi publicitate si acelasi placut sentiment ca lucrurile se afla sub controlul tau, ca esti
informat, ca intelegi unde bat aia si unde bat ailalti, ca pricepi de unde vin lucrurile si incotro se
indreapta si ca – atentie! – Universul intreg tine cont de tine. Va rugam sa nu inchideti televizoarele!
Luam un scurt moment de publicitate, dupa care revenim cu summit-ul NATO, iar apoi, daca intre
timp ati ajuns suficient de celebri, actori de teatru de papusi, scriitori talentati si putred de bogati,
dresori de pinguini, campioni mondiali de poker pe perechi, orice, va invitam sa urmariti in direct
imagini de la inmormintarea dumneavoastra. In studio ii vom avea invitati pe analistii funerari.
Vineri am fost prin mai multe biserici din sectoarele 2 si 3. Nu am gasit preotii din bisericile de la
Salajan si Potcoava. Asa ca despre ei nu putem sa spunem nimic. Materialul care urmeaza urma reste
cele trei cazuri in care am gasit preotii la fata locului. Pentru ca am avut camera cu noi si am
inregistrat.

Pentru Blaga, cu preotul Cristinel Nistor, biserica de la Morarilor

Prima biserica la care am reusit sa ne intilnim cu preotul a fost biserica cu hramul Sfintului Ioan de la
Morarilor. O biserica mare, frumoasa. Preot: Cristinel Nistor.

– Pe dumneavoastra va cautam. Voiam sa facem o donatie. Sintem de la staff-ul de campanie al PD-L

si vrem sa facem o donatie. Sa va intreb care sint conditiile.

– Orice suma e binevenita. Avem nevoie, pentru ca in doitrei ani vom avea aici o cantina sociala. Un
cabinet medical.

– Daca e o suma mai mare, puteti vorbi de asta in biserica?

– Nu e o problema. Depinde acum ce vreti dumneavoastra sa spunem. Spunem sa il votam pe

domnul Blaga pe data de 15, cind sint alegerile.

Ridem. Asta vrem sa spuna.

– Spuneti-ne cind sa va gasim.

– Nu e o problema asta, ca noi il avem pe Dumnezeu. Nici nu vreau sa se interpreteze. Cum doriti
dumneavoastra.

Pentru Oprescu, cu preotul Ion Roman, biserica de la Delfinului

Aici am zis sa ne dam de la Oprescu. Dumnealui era imbracat civil si facea niste treaba prin curte. Am
purtat urmatorul dialog.

– Noi sintem de la staff-ul de campanie al domnului Oprescu si am vrea sa facem o donatie.

– Da.

– Pai, sa spuneti cum trebuie sa facem.

– Ce se intimpla. Mie imi plac lucrurile cinstite. Mie imi place Oprescu. Fara discutie. Nu se compara
cu Vanghelie. Sintem de ris, dom’le! Il dam pe Oprescu la o parte si il punem pe Vanghelie? Nu se
face. E un om bun, un om cult, un medic chirurg. Sint de acord. Vreti sa faceti donatia acum?

– Nu avem banii acum.

– Cind veniti, aduc chitantierul. Stiti cind? Duminica.

– Am vrea sa si spuneti ceva, intelegeti.

– Stiu sa spun. Veniti duminica, la 11, sa termin eu slujba. Hai sa va spun eu oful meu. Aici a fost o
biserica demolata in ’84.

Parintele are o durere: biserica e construita cam fara autorizatie.

Preot Ion Roman: „Pe asta am facut-o in citeva zile, fara autorizatie. Din ’94 m-am luptat. Mai intii cu
PSD-ul. M-au trombonit. Ei erau la Primarie. Vine un tigan inalt aici, intr-o zi, cu o coada asa, si incepe
sa masoare. Ii zic: «Ce faci, dom’le?». «Pai, eu am cumparat terenul aici si vreau sa vin sa fac garaje
pe el.» Si eu atunci am zis, ca am vorbit cu oamenii: «Fratilor, daca nu punem piciorul pe el, ca au
intrat tiganii aici, l-am pierdut»“.

Noi o tinem pe-a noastra:

– Cum voteaza oamenii la dumneavoastra?

– Eu il ascult pe om, dar vezi, omul are partea lui interioara pe care nu poti sa o vezi. Eu cred ca sint
niste oameni inteligenti si isi dau seama ca le trebuie un om cu ceva doxa in cap, nu un papagal.

In timp ce ne conduce la

poarta, batem palma:

– Deci duminica la 11.

– Pe mine altceva m-ar interesa. Daca as rezolva problema juridica a terenului, pe viitor!

Pentru Blaga, cu preotul Dumitru Radu, biserica de la Piata Muncii

Urmatoarea biserica e Sfintul Constantin si Elena, de la Piata Muncii, cea ctitorita de Ion Antonescu.
Sector 3. Acum cu cine sa mai fim? Cu Blaga? Cu Oprescu? Blaga!

Preot e Dumitru Radu, care tocmai atipise in altar. Femeia de la luminari s-a dus si l-a trezit.

– Saru’ mina, parinte. Sintem de la staff-ul de campanie al domnului Blaga. Vrem sa facem o donatie.

– Blaga?

– Da. Vrem sa facem o donatie.

– Bine!

– Puteti sa faceti referire in timpul slujbei la donatie, la cine a dat?

– Spun, tata, spun. Pentru frumoasa suma avansata, spun. Nici o problema.

Marea Predica pentru Oprescu de la slujba de duminica

Duminica, la 11, conform intelegerii, am fost la slujba la preotul Ion Roman si am ascultat cu evlavie.
Inauntru erau cam o suta de oameni, majoritatea batrini si, mai ales, batrine. O suta de suflete
pentru Oprescu. Predica de dupa ne-a depasit orice asteptari.

Preotul Ion Roman: „…Vedeti, ei au fost alesi de Duhul Sfint. Dar Dumnezeu ne-a lasat noua,
oamenilor, puterea aceasta de a ne alege intre noi, pe cei care sa ne reprezinte si sa ne conduca, si
de a ne incredinta noi singuri de cei pe care ii alegem, daca sint sau nu sint vrednici sa ne reprezinte.
Si sa nu ne uite dupa ce i-am ales. Duminica viitoare avem alegerea primarului. Am avut alesi tot felul
de primari: mai priceputi, mai nepriceputi, mai cu carte, mai fara carte. Ei, duminica viitoare este o
miza mare. Avem in rolul principal, pentru a fi ales, pe domnul doctor Oprescu. Mare chirurg, pregatit
sa fie aproape de sufletele oamenilor, de durerile lor, de necazurile lor. Pai, eu zic sa ne gindim bine
si sa alegem un om care este aproape de suferintele noastre. Si am convingerea ca acest om nu va fi
ca cei care au fost pina acum. De care nu stia nimeni. Cind intreba cineva de un primar la telefon:
«Unde sinteti?», «Vin in zece minute». E, nu ne trebuie asa ceva, ne trebuie un primar cu carte si cu
pregatire, in acest fel sa fie aproape de suferintele noastre, ale batrinilor care au nevoie de atita
asistenta medicala, de medicamente. Sint convins ca va face ceva in aceasta directie, a medicinei. De
aceea, ma voi duce si-l voi vota, si sint convins ca si dumneavoastra. Sa fiti sanatosi si sa dea
Dumnezeu, dupa ce-l alegem, sa nu ne uite. Da, va rugam, cei din Comitetul parohial si din Consiliul
eparhial, care ne-au ajutat intotdeauna, sa vina joi dimineata sa dam covoarele afara si sa le batem,
sa ne pregatim de post“.

Afara, dupa slujba, parintele Roman a venit la noi si am stat de vorba.

– Sa traiti, ce faceti?

– Multumim.

– Ce vreti acum? Voiati sa faceti o donatie. Eu mi-am spus cuvintul, daca v-a placut sau nu, eu i-am
indemnat pe oameni, oamenii au fost perceptibili.

– Au reactionat bine. Cred ca ati fost in asentimentul lor.

Apoi, unul dintre noi a mers inauntru sa dea donatia. Am dat zece milioane de lei vechi. Pe film o sa
auziti cum, in timpul completarii chitantei, o doamna cinta ca un inger un imn catre Iisus.

Grupuri de batrine ieseau de la slujba. Un grup de cinci erau indignate. O femeie spunea: „…unde s-a
ajuns, sa iti zica cu cine sa votezi. Nu se poate asa ceva!“.
Fiindca spunea treaba asta, ne-am gindit ca inca mai e o sansa.

La ora 11 fara ceva, intru intr-un cort mare unde aveau sa se petreaca festivitatile. Lume multa.
Televiziuni, presa de business, muncitori, oameni de la Avicola, un grup de olandezi, arabi. Apare
imediat si Florin Piersic, intimpinat ca o mare vedeta. Dupa ce e dus la patronii arabi, o doamna de la
PR il indreapta spre un grup de muncitoare aliniate. Muncitoarele au pe piept ecusoane cu numele
lor. Piersic trece pe la fiecare si pentru fiecare are o vorba buna.

„Mama, ce tite ai!“, ii zice Piersic uneia. Fetele incep sa se hlizeasca. Un domn inalt, imbracat la
costum, se apropie de Piersic si ii spune: „Domnule Piersic, ne cunoastem!“. „Da?“, face Piersic.
Domnul: „Daca auziti un nechezat de cal, ce va aminteste?“. Piersic e nedumerit.

Incepe sa cinte o formatie de fete cu viori. Muzica ambientala, bucati clasice care se pun la cocktail-
uri. In timpul asta, pe ecrane mari e proiectat un film promotional al celor de la Avicola Mihailesti. Pe
muzica de Mozart, siruri de pui trec prinsi de picioare, prezentati in toate fazele de productie: la
inceput nelinistiti, intru-cit nu stiu ce urmeaza sa li se intimple, apoi secvente din faza imediat
urmatoare, cind muncitori plini de singe de gaina pe miini spala bucati de carne din ceea ce a fost
odata o pasare. Saculeti de carne, frumos aranjati in cirlige in siruri de cite o mie, trec pe benzi
automatizate in direct ii nestiute. Dar Piersic termina discutia cu domnul cu nechezatul. Ma duc sa il
intreb pe respectivul despre ce era vorba. E domnul Pop, veterinar in Mihailesti. Aflu misterul: tatal
lui Piersic a fost un profesor universitar recunoscut. „Asa ne zicea domnul Piersic: oriunde ne-am
intilni, indiferent de oamenii de care vom fi inconjurati, daca aud o persoana nechezind o sa imi dau
seama ca persoana aia e din generatia tatalui domnului Piersic. Era semnul nostru“.

Intre timp, Florin Piersic dispare. Ma uit, e la intrare. Acolo, pe un postament, exista o carte de
onoare a Avicolei, unde se vor semna toti oaspetii de onoare de-a lungul secolelor si unde primul are
onoarea de a scrie ceva chiar Florin Piersic. Ma duc sa trag cu ochiul. Piersic a apucat sa scrie: „Daca
ar fi dupa gustul meu, as scrie aici cel putin vreo douazeci de pagini!“. Se opreste, intru-cit o doamna
de la PR il trage de mina. Tocmai a venit un tip care arata a turc sau arab, foarte smecher imbracat si
pus la punct, impreuna cu nevasta, tot o araboaica, imbracata intr-o blana mai ponosita. Cuplul se
duce la Piersic. Nu am fost destul de pe faza ca sa aud, dar Piersic, in elanul sau, le zice ceva legat tot
de decolteul adinc al turcoaicei. Cuplul e siderat. Ce vad e doar surpriza din ochii lor, apoi efortul de a
parea amuzati. Cum se departeaza Piersic, cei doi se posomorasc brusc. Piersic se intoarce la scris.
Vin oficialitatile judetului, orasului, din Ministerul Agriculturii. Cu neveste imbracate care de care mai
tipator, cu ciorapi cu tot felul de desene la vedere, model centura Capitalei. La 11 si 20, Piersic inca
scrie. Pe ecrane, din pui curge zeama si singe.

Lumea se asaza pe scaune. Razvan Spiridon e prezentatorul evenimentului. El il introduce pe preotul

Irinel Dogaru. „Saru’ mina, parinte!“ Incepe slujba de binecuvintare. Preotul Irinel Dogaru: „Sa ne
rugam ca activitatea acestui abator sa fie prodigioasa si binecuvintata“. Fiind plictiseala, ma duc in
spate sa vad ce a scris Florin Pieric. A scris o pagina jumatate. Pe prima pagina, a multumit tuturor
pina la lacrimi.

Pe a doua:

„Sa nu ma uitati!

Sa imi trimiteti cite o «puicuta» pe luna!“.

Puiul „Margelatu“ e sfintit. Directoarea complexului urca la microfon si incheie cu un indemn

inflacarat: „Si acum, hai sa privim cum a renascut Avicola Mihailesti“.

Am crezut ca urmeaza un film tematic cu cifre si grafice. Gresesc. Un ansamblu artistic format din
actori ai trupei lui Dan Puric interpreteaza un spectacol de mima in care o gaina si un cocos duc
Avicola Mihailesti pe cele mai inalte culmi.

Simbata, 1 martie, Oreste a sustinut, la sala Universitatea Populara „Dalles“, conferinta publica „In
culisele societatilor secrete“. Gazda era CENTRUL INDEPENDENT DE STUDII SI CERCETARI EZOTERICE.
A fost super! Am avut si un reportofon cu mine, dar, din pacate, ce s-a inregistrat e neinteligibil. Nu-i
exclus ca asta sa se fi intimplat din cauza ca in sala erau tot felul de oameni cu puteri paranormale
care bruiau realitatea. Doi dintre ei erau chiar in fata mea. Cu zece minute inainte ca Oreste sa
inceapa, cei doi discutau despre tehnici de influentare. Mosul, caci unul era mai mos, ii spunea
tinarului: „Eram la Piata Sudului, in statie la 73. Si apare un tip care se ia de o fata. Atit de urit ii
vorbea, ca fata a trebuit sa plece intr-un magazin. De trei ori s-a intors si de trei ori s-a luat ala de ea.
N-am mai rabdat. Am inceput sa ma concentrez pe el atit de puternic, ca odata ala a tacut si a plecat.
Da’ n-a mai venit!“.

S-o fi dus pe trotuarul celalalt, unde vazuse alta fata mai ademenitoare? Pina sa ma gindesc mai mult
la aspectul asta, in sala deja plina apare Oreste. Oreste e asa cum il stiti. Un tinar inalt, frumos, sigur
pe el. Ceea ce stie despre societatile secrete ii lumina chipul dinauntru. S-a asezat la prezidiu alaturi
de un domn foarte gras, presedintele Centrului de Cercetari Ezoterice, care a prezentat mai intii
succint evenimentul, apoi a spus ca Oreste va fi redactorul-sef al unei reviste ocultiste care va aparea
in curind. Interesant!

Apoi, a inceput conferinta lui Oreste.

Oreste: „Ma bucura foarte mult ca sint aici foarte multe doamne si domnisoare. …Maria Magdalena,
daca ne gindim si la a doua carte din Tarot, Papesa… egiptenii o plasau pe Isis a doua… chiar si la noi
sint tot mai multe loji feminine. Am facut acest preludiu pentru a aduce un omagiu femeii de 1
Martie… Am ales calea cea mai rationala. Exista doua curente principale. Cei care se lasa sedusi de
mistere si cei care blameaza orice societate secreta. Eu am ales sa merg pe filonul exegezei rationale,
mai putin pe cea speculativa. Mi-as dori sa pastram o linie mediana. Sa ne amintim de Mircea Eliade
si Petru Culianu, care spun ca toti, la origine, sintem samani…“.

In timpul asta, atentia imi e distrasa de miinile lui Oreste. Este plin de inele pe miini. Parca e bulibasa.
Are trei inele pe mina stinga si trei pe mina dreapta. O fi o moda cool? In fine. Sa fiu atent la
conferinta.

Oreste: „Intotdeauna cind vorbim despre societatile secrete nu putem fi decit subiectivi. Sint foarte
multe adevaruri, nu doar unul. Sa spunem ca sint printre noi atei, oameni care cred ca sintem produsi
ai Big-Bang-ului universal. Desi nici ateii, in principiu, nu pot fi atei. Atheos, fara Dumnezeu, nu? Ce
inseamna asta? Fara Dumnezeu? Chiar in cuvintul ateu exista Dumnezeu, deci nici ei macar… Daca ne
rugam la Dumnezeu Tatal din Ceruri, desi initiatul stie ca nu e numai un tata creator, exista si un
principiu feminin, mistica chineza vorbeste de yin si yang, chiar si in manuscrisele gasite la Qumran se
spune despre o Mama, si chiar si catolicii o spun foarte frumos, desi, apropo de asta, francmasoneria
britanica fuge de aceste explicatii care ne pot duce pina la sumerieni, pina la atlanti. Vom ajunge si
acolo“.

E primul sfert de ora si deja mi-am facut o parere fara mila: Oreste e complet dezarticulat. Face tot
timpul acolade, paranteze, toata bogatia literaturii oculte i se amesteca in cap si simte nevoia sa o
explice pe toata. Dar e foarte sigur pe el.

Oreste: „…alterarea constiintei, pentru ca exista si Universul din sine. …pentru ca – nu-i asa? – putem
gasi picturi rupestre care arata si niste oameni foarte bine echipati cu costume spatiale… in universul
lui Hermes Trismegistul… e primul pas in istoria omenirii in care… in templul egiptean existau doua
camere: una pentru profani, una pentru sacerdoti… se urmareste acelasi traseu: oricare dintre noi
poate incepe cucerirea lumii nevazute. Oricare daca are aptitudini individuale poate incepe un traseu
initiatic. «Eu sint cel ce sint», spune Vechiul Testament la un moment dat. Pasul doi: initiatul se
reintegreaza in lumea ego-ului“.

Si tot asa. Pe la ora 16, Oreste zice ca ar trebui sa se cam incheie toata discutia, ca au sala inchiriata
pina la o anumita ora. Un domn barbos din rindul din fata a tusit grav si, amintind ca Oreste zice ca
nu exista o definitie clara a libertatii, a spus ca el stie una. A fost invitat sa o impartaseasca asistentei.
Un pletos cu ochelari si cu sapca pe care scrie „I inima Jesus“, din ultimul rind, se ridica in picioare sa
puna o intrebare. Nu il baga nimeni in seama. Un domn batrin se scoala in picioare si da o definitie in
franceza a libertatii. Este aplaudat. Intre timp, isusitul se strecoara pina in fata si pune o intrebare
complet fara nici o legatura cu nimic anterior: „Stiu ca nu are nici o legatura cu nimic discutat pina
acum, dar credeti ca pozitivismul a fost determinat de structuri masonice?“. Oreste, evident, are o
parere despre pozitivism. O doamna il intreaba daca metoda „icsulescu“ se trage din metoda „y“.
Habar n-am la ce se refera, dar se pare ca Oreste stie. Aici deja i se taie microfonul si lumea se
imbulzeste spre iesire.

Concluzii: Oreste are niste bani. Nu stiu de unde, dar are. Oreste are si niste idei despre ocultism.
Oreste baga niste bani in Centrul de Studii Ezoterice. Pentru asta, il lasa sa bata cimpii in numele lor.

Vrajitoarea Ioana, cea mai puternica din Romania, are plante miraculoase, impreuneaza cupluri si
rezolva orice problema in 24 de ore."

– Saru’ mina. Doamna Ioana?

– Da, eu sint.

Se aude pe fundal un bebelus.

– Am citit anuntul din Libertatea si am si eu o problema, nu stiu daca m-ati putea ajuta, e o problema
mai complicata.

– Nu, nu, zi, eu pot sa rezolv orice problema.

– Cum sa zic, as vrea sa nu iasa Blaga la Primaria Capitalei, sa nu iasa primar.

Moment de nedumerire.

Dar vrajitoarea Ioana trece repede peste el.

– Dar ce problema ai cu el?

– Nu imi place de el, am boala pe el si pe partidul lui si pe Basescu. Nu vreau sa iasa!

– Da’ tu de la ce partid esti?

– Nu sint de la nici un partid, dar imi place de Oprescu, tin cu PSD-ul si cu Iliescu, vreau sa mai iasa si
ei si acum e momentul.

– Deci nu este chiar ce fac eu, ca eu fac in magie alba, dar cred ca putem sa facem cumva, eu am sa-l
fac pe Oprescu sa cistige. Pot sa le sucim mintile la toata lumea sa vina sa voteze cu Oprescu.

– Ooo, ce bine ar fi!

– O sa le fac descintece…
– Si cit m-ar costa?

– Trei milioane cinci sute.

– Trei milioane cinci sute?

– Da.

– E bine. Sa mai aduc ceva?

– O poza cu el. Cartonase din alea care se impart, ca-s bune.

– Sigur, am. Cum facem?

Unde stati?

– In Chitila.

– Pai, dati-mi adresa.

– Vino tu la Piata Chibrit, imi dai un telefon si vin si te iau. Si noi il simpatizam mult pe domnu’
Oprescu si vrem sa iasa.

Excelent!

"Maica Andreea inzestrata cu harul sfint de la Dumnezeu ajuta in orice problema, deschide cartea
sfinta gratuit."

Dar nu raspunde la telefon. Futu-i! Sa incerc la Maica Violeta, care "rezolva orice problema. Apelati
cu cea mai mare incredere, rezultate garantate".

– Saru’ mina! Maica Violeta?

– Da, eu sint!

Un glas de smechera si jumatate, dar cu accent usor moldovenesc. Ii expun problema.

– Dar ce ai cu el? Ce interese ai?

– Am boala pe el, vreau sa nu iasa, nu mai stiu ce sa fac si m-am gindit sa fiu sigur. Poate merge. Daca
nu dumneavoastra, poate imi recomandati pe cineva.

– Fii atent la mine! Eu nu pot sa fac rau la cineva, dar daca tu vrei, eu pot sa vorbesc cu o persoana
care poate. Dar suna-ma in cinci minute, ca trebuie sa vorbesc cu persoana.

– Bine.

Peste cinci minute, Maica Violeta imi da numele Doamnei Maria.

– Va rezolva ea in problema asta.

– Multumesc mult, multumesc din suflet.

– Doamne ajuta!

„Doamne ajuta!“???

Sun. Raspunde.

– Doamna Maria?

– Da, eu sint.

Glas gros, de tiganca batrina. Si grasa, cred.

– Poate v-a spus Maica Violeta despre ce-i vorba. Vreau sa-i fac rau lui Vasile Blaga, vreau sa nu iasa
primar la Bucuresti.

– Da, am inteles. Spune-mi si mie, cam cit dureaza?

– Dureaza ce?

– Cind trebuie sa fie alegerile.

Doamna Maria pare apolitica. Traind in alta lume, in lumea intunericului, nu stie ce se mai intimpla p-
acilea.

– Pai, saptamina viitoare, duminica, sint alegerile.

– Si cind da rezultatul?

– In aceeasi seara, cred. O sa se stie… la ora noua, probabil.

– Fii atent, care-i numele tau?

– Alexandru. Alexandru Varzaru.

– Fii atent, domnu’ Alexandru, n-am de unde sa te cunosc, se face, facem sa nu fie primar Blaga, dar
te coasta.

– Cit ma costa?

– Te coasta 12 milioane.

– Doispe milioane?

– Da.

– Bine. E in regula. Dau, numai sa nu iasa Blaga. Dar ce o sa faceti?

– Trebuie sa pun trei cuiburi foarte intarite.

– Cuiburi? Ce inseamna asta?

– Iti dai seama. O lucratura cu necuratul. Este foarte complicat.

– Mai trebuie sa aduc ceva?

– Daca ai fringhie. Doua-zeci de metri de fringhie.

– Sigur, aduc. Unde ne intilnim?

– Eu sint din Ploiesti. Bustenari nr. 10. Cind veniti?

– Pai, miine, pe la prinz.

– E bine. Sa imi dai un telefon inainte.

– Dar vreau sa va intreb ceva.

Ce garantie am? De unde stiu ca aveti puteri?

– Cind vii, o sa iti arat puterile mele. Da’ cind vii.

– Bine. Multumesc din suflet.

– Doamne ajuta!

„Doamne ajuta!“????

Sa mai incerc si la Regina magiei albe Vanesa, care „ajuta in dragoste, afaceri, redreseaza firme,
rezolva orice probleme legate de farmece si blesteme“.

Sounds good!

Sa sunam. Imi raspunde un glas stins, de fetiscana. Nu pare a fi chiar regina. E mai degraba vreo
printesa aflata mai aproape de mobil.

– Am o problema, poate ma puteti ajuta.

– Sigur, ziceti.

– Vreau sa nu iasa Blaga primar in Bucuresti. Nu stiu daca ma puteti ajuta, dar cine stie?

– De putut se poate, dar face cinci milioane.

– Sigur, banii nu sint o problema.

Imi mai trebuie ceva?

– Trei flori naturale si trei luminari.

– Normale sau mai groase?

– Normale. O sa trebuiasca sa ardem o foaie de hirtie in colturi, dar asta cind veniti.

Si aici se aude pe fundal un copil. Sotii vrajitori ai vrajitoarelor par sa-si fi facut toti datoria.
– Bine, cum facem?

– Stau pe Soseaua Chitila…

*Duminica dimineata mi-a curs cafeaua din gura cind am vazut pe ecran, la Realitatea TV, titlul
"Scindare in PNTCD". Cum adica "scindare"? Inseamna ca in partid n-au mai ramas decit doi membri,
care s-au luat la bataie? Ca daca ar fi fost mai multi, sigur s-ar fi gasit careva sa-i desparta!

*La o emisiune de divertisment monden de la Euforia TV l-am vazut pe primarul Constantei, Mazare,
care povestea cum s-a dus el la o vrajitoare in Brazilia. Faza e ca intreaga povestire, de minute bune,
a lui Mazare a fost impanata in post-productie cu tot felul de sunete de animale, de la urlete de lupi
la cotcodacit de gaini si, cam din minut in minut, un urlet de mita calcata pe coada. Daca stia Mazare
de dinainte ce il astepta, cred ca ii calca cu ATV-ul pe reporteri si puteau folosi direct strigate de
oameni.

*Desi cred ca normal ar fi ca stirile cu PNT-CD sa nu intre la stirile de seara, ci la alea cu morti de la
ora cinci, totusi fostul partid al lui Coposu a prins o portie mica din tronsonul de seara si pe National
TV. Ei, si acolo am vazut citeva mici interviuri despre soarta partidului. Unul cu o doamna care-l facea
dement pe vorbitorul de la tribuna, unul cu surorile lui Coposu, care se lamentau si inca unul,
surpriza, cu un negru. Un african adica, mai precis un afroroman get-beget. La o adica, daca te ocupi
cu recoltarea bananelor, tot taranist te numesti. Taranist zimbabwean.

*Ce poate insemna "Scoala de vara PSD-PC de la Saturn"? Asa scria intr-un colt al ecranului, la
Realitatea TV. Ce fac membrii PSD-PC la scoala de vara, invata? Eu invatam vara doar in facultate,
cind aveam restante. Nu cred ca membrii PSD-PC invata pentru mariri: cei mai multi deja si le-au
marit - averile. Dupa ce termina scoala de vara, membrii PSD-PC vor merge la gimnaziul de vara, iar
cei mai buni vor urma liceul de vara si chiar facultatea de vara? Oare ce patesc membrii PC pe care
domnul Geoana ii prinde copiind de la unii membri PSD: sint batuti la palma cu rigla, trasi de perciuni
si pusi la colt, cu genunchii pe coji de nuca?

*Sigur ati vazut reclama aia la detergentul Ar*el, cu tinerii sportivi carora mamicile lor le spala
echipamentul, iar ei, de bucurie, cistiga medalii olimpice. Olimpiada de la Beijing s-a ispravit si am
vazut cite medalii a cistigat delegatia Romaniei: cred ca, de data asta, sportivii nostri si-au spalat
hainele de concurs la riu sau in chiuveta, cu lesie sau apa de ploaie.
★Mincam si ma uitam la Clanul Soprano, simbata, parca, pe ProCinema. Mafiotii stateau pe scaune,
mincau, parca, si se uitau si ei la televizor. La televizorul lor era un meci al lui Leonard Doroftei, care
se batea cu unul care ii facuse fata terci. Un mafiot zicea: "De ce s-o fi apucat asta de box?". Alt sef
mafiot i-a raspuns: "Pentru ca a avut o viata marcata de abuzuri". Aceste spuse de mafiot chiar te fac
sa intelegi de ce unul ca, de pilda, Adrian Nastase s-a apucat sa fie ceea ce este. Pentru ca nu a avut o
viata marcata de abuzuri, ci din contra.

♦ Am si eu o curiozitate legata de moderatorul cu buze de moderatoare, Mihai Gidea. Vazind

emisiunea in care inchizitia pudibonda a lui Voiculescu i-a crucificat pe doi reprezentanti ai ICR New
York pentru expozitia de street-art,am fost socat, printre altele, de rationamentul urmator: „Daca ati
scris proza asta la persoana intii, inseamna ca e vorba despre dumneavoastra“. Mi se pare
ingrijorator pentru sistemul de invatamint romanesc si pentru bunul-simt televizat ca un om trecut
de pubertate face o asemenea afirmatie. Urmind acelasi rationament, ma intreb daca Gidea crede
sincer ca Bratescu-Voinesti a putut vorbi cu animalele.

♦ Duminica dimineata, pe Prima TV era o emisiune gen Casa teleshopsau cam asa ceva, mult mai de
nisa decit cele de pe posturile concurente. Alte emisiuni similare ar fi prezentat umbrare,
ventilatoare, lazi frigorifice, aparate de aer conditionat sau piscine racoroase; asta de pe Prima TV se
adresa strict adevaratilor oameni gospodari, care fac vara sanie si iarna car: la 40 de grade Celsius,
tocmai se facea reclama la incalzitoare pentru terasa, cu butelie si arzator!

♦ De Sfinta Maria a fost si Ziua Marinei, iar Realitatea TV a transmis in direct festivitatile de la
Constanta – asa ceva place publicului, ca e cu vapoare, militari, fanfara. La ora 11,26, in toiul unui
exercitiu de lupta, dintr-o gaura in pamint a iesit un ostean cu casca si uniforma, care a tras cartuse
de manevra cu AKM-ul spre habar n-am ce, cred ca spre public, apoi s-a dat impuscat de inamic, a
cazut si a ramas asa, facind-o pe mortul, ca figurantii din filmele lui Sergiu. Daca asta e noua tactica
de lupta a armatei noastre, trasul pe neveu, cred ca se rasucesc in mausoleu eroii de la Marasesti!
Sau poate ca, totusi, bietul ostas o fi primit in cap o bricheta aruncata din multime si n-am vazut eu…

♦ De obicei nu ma prea uit pe Antena 3, din considerente mai ales morale, dar simbata am prins-o
intimplator pe domnisoara reporter Ionescu transmitind in direct de la strand, bagata pina aproape
de git in apa din piscina. Nu stiu care o fi fost gaselnita, noutatea, la faza asta, fiindca in ultima vreme
am tot vazut reporteri transmitind cu apa pina la piept. Doar atit, ca acum, cei care se vedeau in
fundal pareau veseli, se balaceau si se improscau, in loc sa injure ca li s-au darimat casele si le-a luat
viitura porcul.

♦ Duminica dimineata am aflat de la Realitatea TV, in cadrul materialului cu titlul „Racoriti de briza“,
ca „pentru un prinz la o terasa scoateti din buzunar intre 15 si 50 de lei“. Fiindca imaginile erau de pe
plaja, singurele chestii care nu apareau in cadru erau tocmai buzunarele. Ma gindesc ca ar fi mers mai
degraba „scoateti din sutien sau din slip“, mai ales ca banii astia din plastic rezista la apa.

V-am povestit saptamina trecuta despre comportamentul labil al primarului Oprescu: cu o mina a
semnat demolarea citorva terase fara autorizatie din Parcul Herastrau, cu cealalta si-a acoperit ochii
si s-a facut ca nu vede ca a mai ramas un cird de baruri la fel de neautorizate, la buza lacului, in
acelasi parc. In urma articolului, am primit semnale din diverse medii, de la oameni care plimba hirtii
prin Primarie pina la politisti care plimba pulanul prin parc. In mesajele lor s-au repetat constant
doua cuvinte: "femei" si "droguri". Ca cica de-asta nu le-a demolat Oprescu, ca sint afaceri cu marfa
buna si scumpa. Ca sa verificam daca e adevarat, doi baieti de la Academia Catavencu au mers joi, 21
august, la cumparaturi in Herastrau.

Ce trebuie sa faci ca sa cumperi fete si droguri in Herastrau

Oricine poate cumpara fete si droguri in Herastrau. Chiar si pensionarii, care vin sa dea de mincare la
ratustele de pe lac. Important e doar cum vorbesti si cum esti imbracat. Ma rog, distribuitorii de fete
nu sint deloc selectivi, nu se uita la detaliile astea. Isi ofera marfa oricui. In schimb, la distribuitorii de
droguri conteaza ce spui si cum arati. Ca vestimentatie, va trebuie niste haine de fite, nu neaparat
misto, dar sa se vada ca sint scumpe. Pretul acestor haine se vede in sigla firmei producatoare,
afisata cit mai la vedere. Noi am imprumutat de la un magazin niste harnasamente din astea cu sigla.
In privinta cuvintelor, e si mai simplu, plecati de acasa cu limbajul lejer, tip "p*la", "p*zda" si
compusii lor, pe care oricum le stie oricine. Va vor folosi.

Unde si de la cine cumperi

Noi ne-am invirtit doua ore cu etichetele de fite pe noi, intre terasele Bon Ton, Cuando, Turabo,
Marie Celeste si Casa di David. Cam obositor sa te plimbi noaptea in parc, in zona aia. Desi esti in
parc, pe marginea unui lac, nu se aude broasca, greiere, ciripitoare. Ci doar un vacarm de muzici
bubuitoare si diferite, de la toate terasele. Pe circuitul asta erau baietasi imbracat sport, maiou mulat
pe burta plus pantaloni de trening care au facut genunchi, daca stiti genul, care nu pareau ca sint la
plimbare si nici ca fac jogging prin parc, desi se plimbau aiurea si erau, in acelasi timp, pusi pe fuga.
Linga parcarea unei terase l-am intrebat pe unul: "Auzi, poti sa ne dai si noua niste fete?", cu tonul cu
care ceri un foc. "Da, prietene, cite?" "Pai, noi sintem doi, deci doua". "In zece minute iti aduc, face
100 de euro bucata". Ii zic ca e pretul mare. "E mare? Aicea e Herastrau, se dau fete frumoase aicea,
eu iti aduc fete de la hotel, de la Inter". Plecam la alta terasa. Alt treningar din asta.

Alta negociere, mai serioasa

Unul dintre noi se da american, celalalt e roman si-i traduce dealer-ului dorinta americanului. "Vrem
niste fete, poti sa ne aduci si noua?" "Da, citi sinteti? A, doi. Va aduc patru fete, va alegeti din ele ce
va place". Zic: "Bai, uite care-i treaba, nu ne dai in vileag. El e american, vrea si ceva sa consume…" Ii
arat la nas. "A, sa traga ceva sau ce? De unde esti tu, ma? De unde stiu eu ca nu esti gabor?" Aici
intervine limbajul de cartier: "Frate, in p*la mea, am eu fata de gabor? Sint din Constanta, nu cunosc
pe aicea baieti care au marfa. La mine in Constanta stiu unde sa cer, mergeam la fix. Uite care-i
treaba, asta e american, e partener de afaceri cu mine. Vrea omul sa se distreze in Romania. Vrea
gagici, la pachet cu droguri. Am afaceri cu el, trebuie sa-l fac sa se simta bine. Ajuta-ma-n p*la mea!"
L-am convins. "Ce vrea?", zice treningarul. "Dust, coke", baga americanu’. "Bai, nu stiu, sa vorbesc cu
un baiat. Da’ cit vrea omu’, un gram, doua? Cit vrea? Stii ca e scumpa cocaina. E 200 de euro gramul.
De cocaina, daca e sa vorbesc, iti spune fratele tau, ca e doua sute. Vorbesc si eu cu astia si vedem.
De marfa – ce sa zic? – vedem, dar de femei garantez. Stati pe aicea, pe la terasa".

Doi indragostiti se saruta cu pasiune linga noi. Un mos trece cu un ciine in lesa. Sigur nici ciinele si nici
indragostitii nu au auzit ce am vorbit noi cu dealer-ul, din cauza muzicii de la terasa. Voi puteti insa
vedea si asculta, fiindca am filmat de aproape cu camera ascunsa.

Povestea muntelui de zahar in litere (de lege)

este cam asa: UE a stabilit, prin regulamente, ca acorda anual, cu titlu gratuit, celor mai defavorizate
persoane din comunitate, alimente din stocurile de interventie. Faina, zahar, lapte praf, unt, cereale
si ce-i mai lipseste amarasteanului din casa (la noi era cu atit mai rau cu cit nici casa nu mai avea
amarasteanul). Pomana pleaca din stocurile Uniunii in depozitele statului cu flaminzi, urmind sa
ajunga la gura lor cu ajutorul unor organizatii de caritate. In functie de natura alimentelor, pomana
poate fi ambalata sau neambalata. Aici apar specificatii punctuale. Ca sa nu va bateti capul cu ele, o
sa le prezentam pe exemple clare. Sa zicem ca UE vrea sa dea cetatenilor sai cu risc mic de diabet,
dar cu risc mare de moarte prin inanitie, citeva kilograme de zahar pe cap de burta goala. Ca sa
ajunga la destinatar, zaharul trebuie ambalat. Dar Uniunea are pe stoc zahar vrac, sub forma de
munte. Atunci ce face? Da posibilitatea ca statul lu’ Mafoame sa gaseasca pe baza de licitatie un
furnizor de pe piata, care poate livra de la el zahar gata ambalat, in cantitate mai mica, sa zicem un
deal de zahar ambalat la punga, si care sa primeasca, la schimb, muntele de zahar vrac. Diferenta
dintre munte si deal este plata pentru faptul ca furnizorul a ambalat zaharul. Furnizorului i se plateste
si transportul produselor in tara lu’ Mafoame, dar in bani de data asta, nu in potol vrac. Banii pentru
transport vor fi decontati de UE, care astfel face cinste si cu delivering-ul pomenii, acasa la omul
sarac.

Povestea muntelui de zahar in cifre

a ajuns sa fie asa: pe data de 30.06.2008, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, ca
achizitor, a semnat un contract de furnizare de zahar cu firma Szentlorinckatai Coop KFT (o voi
prescurta mai departe SCK, ca sa nu facem noi scurta la mina si voi scurta la ochi) din Budapesta.
Pentru obsedatii de detalii, care au si chef sa-si bata capul cu un contract in termeni tehnici
alambicati, dam in facsimil parti fundamentale: „Obiectul contractului“, „Valoarea contractului“.
Pentru cititorii mai atehnici pe partea economica, cit si pentru cei care tin cura de slabire si nu inghit
contracte care contin atita zahar, avem o varianta light a taraseniei. Conform contractului, SCK
livreaza 9.538 tone zahar ambalat si primeste la schimb, ca plata, 15.898 tone zahar vrac, in valoare
de 23.116.201 lei (adica in jur de 6.600.000 de euro), plus 1.039.642 lei (adica vreo 300.000 de euro)
pentru transport. Dealul si muntele de zahar incep sa aiba altitudine. Dar, mai ales, diferenta dintre
ele e de proportii ametitoare. Pentru faptul ca ofera zahar gata ambalat, SCK se alege din afacerea
asta cu 6.360 tone de zahar vrac. Din cantitatea de 15.898 tone de zahar dat moca de UE, Romania a
cheltuit astfel 42% pentru ambalaj. Aproape jumatate din cantitate. Daca vreti sa socotim in bani,
pentru punerea la pachet a zaharului s-au dat in jur de 2.550.000 de euro, ghidindu-ne dupa pretul
socotit in contract al intregii cantitati oferite gratis de Uniunea Europeana. Insa nicaieri in contract nu
se specifica exact cit primeste firma SCK pentru serviciul de ambalare, ca si cum nimeni nu s-a
preocupat sa faca diferenta dintre cele 15.898 tone zahar vrac date in schimbul a 9.538 tone zahar la
punga. Contractul este semnat de Nicolae Gherghelas, directorul general al Agentiei de Plati si
Interventie pentru Agricultura, de Mariana Draghici, director general adjunct, Cristina Popa, director
economic, si Mariana Sandu, director juridic al APIA. Patru directori mari si lati n-au fost curiosi sa
calculeze in contract cit platesc pentru serviciul de ambalare. Au lasat ca plata facuta de Romania in
zahar primit moca sa fie dedusa printre rinduri. De ce oare?

Aceasta mare lipsa de detaliu contractual

pare sa aiba un raspuns tradus tot in cifre. Ne-am interesat la Patronatul Zaharului cit costa in
Romania ambalarea acestui produs. La telefon, Dan Popovici, vicepresedinte al patronatului, ne-a
lamurit ca, in medie, pentru un kilogram de zahar ambalat se cheltuiesc 0,1 RON. Un kilogram de
zahar ambalat se vinde apoi cu vreo 2,7 RON. Deci suma pentru ambalare este infima, pina la urma
continutul conteaza, nu un rahatis de plastic sau hirtie in care este invelit. Acum, nu trebuie sa fii
specialist in zahar si nici economist de cariera ca sa constati cam cit trebuia sa coste operatiunea de
ambalare. Un simplu calculator de birou e toata pregatirea de care ai nevoie. Conform cifrei per
kilogram date de Patronatul Zaharului, cantitatea de 9.538 tone livrata de SCK costa la ambalare in
jur de 953.800 RON, adica 272.000 euro. Cit a dat APIA, deci? Cam de zece ori mai mult.
Cum se traduce in plan umanitar aceasta diferenta de pret

Daca tot ati suportat pina aici sa parcurgeti hatisul de cifre de mai sus, mai acceptati o mini
promenada in lumea calculelor. Din 15.898.000 kilograme de zahar oferite cadou de Uniunea
Europeana, Romania putea sa preia in jur de 15.000.000 kilograme de zahar si sa dea ca plata pentru
ambalare restul de 898.000 kilograme. Prin contractul defectuos s-au dus in vint 5.500 tone de zahar.
Cinci milioane de romani saraci au ramas sa inghita in sec dupa darul dulce al UE. Pe pungile de zahar
care ajung in Romania este obligatoriu sa existe inscriptia „AJUTOR UE. NU ESTE DE VINZARE“. Mai
corecta ar fi varianta: „REST DIN AJUTORUL UE, NEPRADUIT DE STATUL ROMAN“.

Sefa Loteriei Nationale. Proaspata sotie a lui Nelu din Constanta. Iubita lui Bogza de la Bancpost.
Fosta secretara a lui Stanculescu - generalul de ghips. Apropiata a lui Voiculescu - batrinul "ticalos"
vesel si conservator. Orice ai spune despre doamna Liliana, ai pica pe un musuroi de birfe. Asa ca e
bine s-o auzim.

Reporter:Ce faceti?

Liliana Ghervasuc:Bine. Foarte bine.

Rep.:Va simtiti bine?

L.G.:Foarte bine.

Rep.:Nimic de reprosat?

L.G.:Nu.

Rep.:Perfecta?

L.G.:Da. Nu am nimic pe constiinta.

Rep.:Curata, clara?

L.G.:Totul cu o munca groaznica de dimineata pina seara.

Nelu si Bogza. “Unul a luat loz cistigator, celalalt nu”

Rep.:Il iubiti?

L.G.:Iubesc Loteria asta ca pe ochii din cap.

Rep.:Pe el il iubiti?

L.G.:Pe sotul meu? Da.

Rep.:(privesc inelul, iar Liliana Ghervasuc isi scoate mindra mina de sub masa) Frumos inel.
Imbirligatura de diamante, cu aur si aur alb.

L.G.:Da.

Rep.:Si Bogza?

L.G.:E, sint otravurile aruncate in mine de catre fostul sef al Loteriei.

Rep.:Cum doamna, v-ati pupat cu Bogza saptamina trecuta…

L.G.:Faptul ca eram de mina inseamna altceva decit ca ma plimbam cu dumnealui? M-ati vazut
ascunsa prin blocuri? N-am nimic de ascuns. Da! Ma curta domnul Bogza. A licitat, cine a dat mai
mult a cistigat! Si-au incercat norocul. Unul a luat loz cistigator, celalalt nu. Nelu si-a incercat norocul
si a cistigat.

Rep.:Doamna, Nelu din Constanta? Da-o naibii! Sinteti fata de Bucuresti, doar! O sa va traga
clopotele Bogza ca nu e prost!

L.G.:Domnule, se muta fiica-mea cu mine si sta cu mine!

Rep.:Asta e cel mai frumos argument pentru nea Nelu!

L.G.:Domnule, darNelu va veni in Bucuresti!

"Vreau cariera!"

Rep.:Altfel femeia cum e?

L.G.:Femeia e o sensibila, pe plan sentimental. Pe plan profesionalsint o femeie ce-si doreste sa-si
faca o cariera.

Rep.:Pai, Loteria ce e?

L.G.:Haide, domnule, sa fim seriosi. Sub nici o forma. E un pas in viata mea. Am pornit de jos, nu mi-e
rusine. Am aprofundat cunostinte, am facut facultatea. Si aici am un sfat pentru studenti. Sa lucreze
in paralel intr-un colectiv, sa-i faca usor adaptabili apoi cind vin cu diploma. Din experienta mea, sint
mult mai bine pregatiti cei care au o pregatire in cimpul muncii.

Secretara lui Stanculescu: cimpul muncii, marea facultate

Rep.:Din secretara astia nu va scot!

L.G.:Dar secretara cui am fost? A cui secretara am fost?

Rep.:O secretara e o secretara.

L.G.:Doml'e, la cine am fost eu secretara?

Rep.:La boieri, adevarat… la ticalosul de Stanculescu!

L.G.:De ce e ticalos? De ce?...

Rep.:Ca asa vreau eu.

L.G.:Am invatat si mi-am dorit sa-i depasesc pe cei care mi-au fost profesori.

Rep.:Avea emotii vreodata Generalul?

L.G.:Niciodata. Ati scris multe lucruri urite despre el. Omul asta a ajutat. Mereu a fost ferm, a facut ce
vrea.

Rep.:Cind vorbim de meserie, despre ce vorbim?

L.G.:Sa faci parte dintr-o echipa, sa faci strategii, sa faci cash flow-uri.

Rep.:Exista morala in cash-flow?

L.G.:Cred ca vorbim de lucruri complet diferite. Rezultatele se pot vedea.

Oamenii, fir rosu

Rep.:Care-i firul rosul in activitatea dumneavoastra?

L.G.:Oamenii competenti care ma iubesc.

Rep.:Va urasc multi!

L.G.:Citiva poate, cei de pe vremea fostului sef al Loteriei, carora le-am inchis primele de prime.

Rep.:I-ati dat afara pe aia, v-ati angajat prietenii!

L.G.:Nu-i adevarat! Daca vreti sa duceti discutia sub fel si fel de zvonuri nu are sens sa o discutam. Eu
mi-am ales echipa. Era evident, nu invatasem Loterie nici de la facultate, nici din carti. Apoi, echipa
veche fusese condamnata de catre Raportul ANAF, era imposibil de lucrat cu o astfel de echipa.
Uitati-va in ochii mei.

Rep.:Vad ca dumneavoastra va uitati!

L.G.:Da, vreau sa va uitati acum in ochii mei… deci, principalul criteriu al angajarilor facute de mine
este profesionalismul. Nu am tata, nu am mama, cind e vorba de cariera mea! Eu vreau ca presa sa o
respecte pe Liliana Ghervasuc. Eu am venit cu un suflet tinar, lucrez prin oameni si pentru oameni.

Rep.:Si consilierul ala batrin, fara de care nu faceti un pas?

L.G.:Eu i-am adus antidotul domnului Cristea. Dumnealui credea ca nu vom intelege contractele lui.
Le-am inteles cu ajutorul consilierilor mei. Domnul Draghici se ocupa numai pe partea externa. Nimic
mai mult.

Rep.:El ar fi eminenta cenusie. Dumneavoastra, frumusetea cenusie!

L.G.:Hai, te rog, te rog, ma vedeti pe mine ca-mi sufla Draghici ceva, imi trebuie mie sa va citesc din
carti? Eu deciziile le iau pe minut, pe moment. Haideti, haideti ca trebuie sa plec la Realitatea!

Rep.:O ultima intrebare… vanitatile astea lumesti: bani, sot, joc la loterie.

L.G.:Nu conteaza pentru mine!

Rep.:Cum? cind a cazut Nelu in genunchi a contat!

L.G.:E, da, sentimentul… dar eu dedic totul carierei mele. Si nu mai fiti rau, sinteti cam rau. Viata asta
asa e de scurta!

Reporter:Cind l-ai intilnit pe Basescu prima oara?

Felix Tataru: In ’96, eram operator la PRO TV si i-am luat un interviu. A zis direct: „Dom’le, noi nu
avem dupa ce bea apa! Hai, dom’le, sa facem drumuri normale si, apoi, facem si autostrazi!“. Mi-a
placut abordarea pragmatica. Dupa aia am avut, asa, un dinte impotriva lui, reporterul era chiar sotia
mea si-n iarna respectivului an am stat tot Craciunul sa-l filmam pe el la Comandamentul de iarna.
Tot timpul filmam ce-i cu trenurile. Baga-mi-as, iar a venit Basescu!

Rep.:Si cum te-a facut de-al lui?

F.T.:Am ajuns la PD independent de vointa lui, prin Euromedia. Cei de la PD au intrebat: „Dom’le, nu
stii pe cineva sa faca afise?“. Nu voiau sa se cupleze cu agentii… Noi eram niste baieti care faceam
afise si-asa am ajuns acolo! Eram operator si cochetam cu publicitatea, mi-am inchiriat un
apartament si-n lunile in care n-aveam de lucru, luam salariul de la PRO si plateam casa, secretara si
pixurile. Incropeala. Stii insa ce m-a salvat mereu? Mi-am dat seama de limitele pe care le aveam si
am apelat la oamenii potriviti. Subiectul: campanie pentru candidatul PD la Primarie, un om, saracul,
fara charisma, si-atunci, hai, oricum nu cistiga, hai sa punem accentul pe toata echipa, sa fie prima
campanie care se face unui „brand“ politic, unui partid! Si am zis: ori faceti cum zicem noi, ori
schimbati candidatul. Si am avut o cearta tare, cu candidatul de fata… Era penibil! A doua zi ma suna
de la PD: „Basescu sau Simona Marinescu?“ Zic: „Basescu, asta poa’ sa cistige!“. Cind am zis, aveam o
emotie de-aici, din stomac, din buric. Basescu n-a vrut sa se vada cu noi. A acceptat cinci minute. Am
zis: „Dati-ne un «brief»!“. „Ce e aia? Eu sint «detergentul Basescu», vindeti-ma!“ Am ramas perplex.
Nu intelegeam, „bai, ne-a angajat sau nu?“.

Rep.:A platit la timp?

F.T.:Dupa asta, in 2004, sa lucram iar. Nu! Pai, PD-ul are datorii la mine. „Cum?“ A verificat, ne-a dat
banii. De atunci ne da banii la timp. De unde era datoria? In 2000, Petre Roman i-a zis lui Basescu:
„Bai, Traiane, da-mi-i, mai, si mie pe baietii aia care te-au facut primar, sa ma faca presedinte!“. Am
lucrat trei saptamini la „latrat“, zero continut, zero consistenta, a fost groaznic, ne-am retras. Nu ne
inspira, era foarte plin de el. Datoria de aici era. El, fata de mine, n-a ramas niciodata cu datorii.
Alianta, acum, da!

„Eu cred in Basescu!“

Rep.:Ma, tu tii cu Basescu!

F.T.:Absolut! Tu ce parere ai?

Rep.:N-ai detasarea fata de client? E client, nu?

F.T.:Eu cred in el.

Rep.:Da’ ce e? Prietenul tau?

F.T.:Nu e prietenul meu. E o relatie de parteneriat… Nescrisa, deci e o chestie emotionala…

Rep.:Se desparte usor de voi, de oamenii cu care se-nconjoara. Saftoiu, Plesu…

F.T.:De asta am ramas si sint departe. Ca sa vezi relatia mea. Am auzit la TV de suspendare, am avut
un soc. Deci eu, instantaneu, cind am aflat, m-am dus in piata. Chestia asta depasea relatia mea cu
el.

Rep.:Mama, esti din ala, nebun.

F.T.:Da! Si-au venit oamenii din firma cu mine, fara sa le zic.

Rep.:Ai scos fitosii in piata.

F.T.:Ha, ha, ha! Da, ma rog. Si dupa vreo saptamina, dom’le, aveam intrebari, si el a inteles si a venit
aici. De la bucatareasa pina la GM, am stat cu el. A fost… Dezarmant de sincer, stii! Frate, vreau sa
lupt pentru omul asta. Imi place.

Rep.:Lingusesti, ii esti sluga?

F.T.:Tu ai plati consultant care te-ar lingusi? Eu cred ca nu. Nu! Avem de multe ori divergente. In
2004, cea mai mare divergenta a fost pe portocaliu. Ma suna: „Felix, ai dat drumul la tricouri?“. Zic:
„Dom’ Basescu, nu mi-ati spus culoarea…“, „Albastre!“, „Daca-s portocalii, ii dau drumul, daca nu,
nu!“. A venit o colega cu o poza, facuta in Amsterdam, si acolo erau sute de oameni, iar 20-30 in
portocoliu imbracati… aveai senzatia ca sint sute. Unii maninca cacat ca am importat „orange
revolution“ din alta parte… Noi am fost primii care am facut-o si, dupa aia, au luat-o de la noi. A fost
o nebunie de portocaliu. Si Basescu a zis: „Bai, ce misto e!“.

„Sa traiti bine!“ – advertising

Rep.:„Sa traiti bine!“ a fost ideea voastra?

F.T.:Da. Cu Basescu noi am facut sedinta foto in prima zi de campanie, dupa o noapte cu un
cutremur. Mai tii minte? Campania a inceput cu un cutremur. Destul de nasol, si el n-a dormit. Bai, si-
avea niste cearcane!

Rep.:Si Adobe Photoshop dormea?

F.T.:Am scos noi ce-am putut, dar nu poti sa-l pui chiar asa. Dar ne-a salvat o singura pozitie, ultimul
diapozitiv, si zic: „Dom’le Basescu, vreau sa faceti salut!“, „Hai, mai, Felix, nu stii ca trebuie chipiu?“
„O bagam undeva noi, pe Internet, incercati sa fiti mai zimbitor.“ „Bine, mai! Hai!“. Eugen Ciocan a
fotografiat, a fost singurul „slide“ si a iesit cea mai pozitiva imagine.

Rep.:Cit de mult ai contat tu cu agentia ta, in cariera lui?

F.T.:Totul e la el. Daca nu era el, nu eram noi.

Minariile lui Hayssam

Rep.:Ti-ai tras clienti prin filiera PD? Hayssam! Rosia Montana, Apa Nova?

F.T.:Pe Hayssam l-am cistigat la pitch. Mai, nu am o imagine foarte clara despre el. L-am vazut putin,
niciodata intre patru ochi. Cred ca ne vedeam o data pe an, in medie, ca sa-i explic strategiile.
Intelegea repede lucrurile. Consider ca a facut o groaza de minarii, avea o minte speculativa si facea
lucruri de genu’ „Fii atent, fabrica aia de ulei de nu stiu unde produce ulei. Noi avem distributie. Hai
sa le luam noi toata distributia! Le vindem noi uleiul. Si dupa un an le spunem: «Bai, nu vinzi?» .«Ba,
n-o vind, e fabrica mea!», «Bine, atunci te scoatem din distributie. Si daca nu vinzi, ai belit-o!»“, cam
asa facea el lucrurile! Nu pot sa spun ca era chiar asa de confortabil pe linga tine, stiindu-i
tertipurile…

Rep.:Calculai altfel minutul de productie pentru Hayssam decit pentru Basescu?

F.T.:La Hayssam minutul era chinuit, ca nu avea buget mare. Totul era pe vrajeala. Bucovina, pentru
noi, a fost un exercitiu de imagine, era sansa sa dovedim ca facem cit mai mult sa iesim din „Bai,
astia-s aia care au facut campania lui Basescu“, nu se putea spune despre noi altceva tare si
memorabil si tot timpul noi am incercat sa iesim din umbra asta. Si cu Bucovina am reusit!

Rep.:Platea?

F.T.:Greu, foarte greu. Pai, aveam spot din octombrie si-mi luam banii in martie.

„Bai, stii ceva? Ar trebui sa-i intrebi pe ei!“

Rep.:Si Apa Nova, Rosia Montana, cum au venit spre tine?

F.T.:Bai, stii ceva? Ar trebui sa-i intrebi pe ei.

Rep.:Alti prieteni?

F.T.:Toata lumea ma intreaba pe mine, da’ de ce nu-i intrebati, frate, pe ei, de ce-au venit? Da’ imi
pun eu problema: ba, oare de ce-au venit astia la mine?

Rep.: Esti prieten cu Basescu.

F.T.: Apa Nova si ea a fost luata la un pitch. Stii ceva? Eu am foarte clar in cap ca nu vreau sa lucrez cu
bani publici ai statului roman. Am fost invitat la pitch-uri, la astea, guvernamentale, cu Ministerul
Turismului, cu toate nebunelile astea… nu ma ating! Stii ce inseamna sa lucrezi cu oamenii din
Guvern? Bifeaza, am facut-o si pe asta, or, nu cred ca asta e mediu competitiv. Doi: de imagine. De ce
nu s-a luat nimeni ca eu am lucrat pe banii Guvernului Nastase la Recensamintul agricol? Nu s-a luat
nimeni de mine. Vezi, Doamne, poate mi-a dat Nastase, nu? Da’ dupa aia, ca era Basescu, toata
lumea ar fi sarit. Sa-ti spun ceva: prim-ministrul face parte dintr-un partid care este dator la noi, inca.
Pai, cum ar fi fost sa lucrez pentru Guvernul Romaniei, prin orice minister? Am primit invitatii. Nu
lucrez pe bani publici.

„Cine nu e pro-Rosia, e impotriva interesului national!“

Rep.:Ai inghitit Rosia.

F.T.:Cu Rosia aveam o istorie pe care o regretam si nu am vrut cu Rosia Montana. Basescu fusese pro-
Rosia in campanie. Cu Rosia stiu sigur c-a facut mai rau decit cu aia cu homosexualii. Eram impotriva.
Si a sunat ambasadorul Canadei din perioada aia si-a zis: „Dom’le, primiti-l pe asta in agentie“, mi-a
fost rusine sa zic „Nu!“. Mi-a povestit de jalea de acolo. Am zis ca ma gindesc, apoi am uitat si a
inceput iar sa ma sune. Nevasta-mea a zis sa nu ma bag si m-am dus pina la Rosia, si cind am vazut ce
e acolo, m-am ingrozit. Asa am acceptat. Acum zic ca cine stie despre ce e vorba si e impotriva
proiectului e un ins iresponsabil, e impotriva interesului national. Punct.

Rep.: Ba, esti nebun!

F.T.:Da! Da, mai, cred ca tara asta nu-i o tara de nebuni.

Rep.:Esti sifonat acum de ciocnirea dintre advertisingsi presa. E horror?

F.T.:Un lucru sa stii: nu eu sint vinat in chestia asta, poate si eu, dar cel vinat e Basescu. Ciocnirea
dintre publicitate si media? Sa-ti spun ceva: ambele se fac gresit, de aici ciocnirea dintre doi liliputani.
Stii care e practica, nu? Cel care are banul zice: „Ba, daca nu ai grija si de imaginea mea, nu dau
banu’“, al’altu’ care are media spune: „Ba, nu-mi dai banu’, te belesc!“. Stii? Deci tipul asta de
atitudine exista. Una incurajind-o pe cealalta. Din pacate, media e cea care genereaza tipul asta de
discutie.

Rep.:Esti un ticalos!

F.T.:Ba nu, incerc sa fac tot ce pot ca sa nu fiu, si cred ca nu sint, da’ am indoieli.

Reporter: Care sint limitele omului Cornel Dinu?

Cornel Dinu: Vorbind ca intre oameni, cum de fapt ma complimentati, vreau sa spun de la inceput ca
limitele omului – deci si ale mele – sint de ordin fizic. Cred ca sufletul este suflarea divina care da
viata. Altfel nu s-ar explica de ce, dupa un anumit moment, fatul prinde viata. Spiritul este cel ce
leaga fizicul de suflet. Si el este nelimitat. Si cred in aceasta nelimitare si in perpetuarea lor.

Rep.:Omul de ce a avut nevoie de jertfa lui Iisus ca sa-si inteleaga rostul pe lume?

C.D.:Iisus a fost cel de-al treilea profet care a primit inspiratia divina. Apoi a urmat doar Mahomed.
Dupa aproape 60 de ani. Acum exista „iluminati“ si pe buna dreptate trebuie sa credem ca putem
vorbi in fiecare clipa cu Dumnezeu. Si spune Iisus cu atita adevar, inca neimpartasit de lumea atit de
primitiva, chiar ignoranta si in continuare doar instinctuala: „Eu si Tatal meu una sintem, voi sinteti
fratii mei“. Sau: „Dupa credinta voastra fie voua“. Sau invitatia meditativa macar asupra puterii
miraculoase a rugaciunii: „Toate cite cereti rugindu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea. Si
toate cite vreti, rugindu-va, cu credinta veti primi“. Qumranian, sfint sau aducindu-se la vedere
adevarul Manuscriselor de la Marea Moarta, din nefericire jertfa sa este inca neinteleasa si prea rar
urmata prin iubire si iubirea aproapelui de prea tinara si salbatica noastre lume de pina acum.

A murit Nero
Rep.: Moartea lui Nero face parte din limitele dumneavoastra sufletesti?

C.D.:Nu, sint condamnat si eu la viata. E drept ca prin moartea acestui nepretuit prieten adevarat o
parte din spiritul meu este in suferinta.

Rep.: In momentele acestea de cutremur moral, care filosofie va este mai aproape? Schopenhauer?
Heidegger?

C.D.:Rugindu-ma in fiecare seara, de curind, la Sinaia, in linistea unei nopti in care simteam lumina
divina, am scris instantaneu pe foaia de hirtie pe care o aveam in fata: „Considera ca, deocamdata,
asta-i lumea si comporta-te ca atare“. O sugestie reflexiva, poate si ca o incercare… Schopenhauer
este doar un continuator al stoicismului scolii grecesti. Heidegger este mult mai actual, dar, din
pacate, se vorbeste prea rar despre adevarurile sale si pentru ca a fost gresit asi¬milat. Cu cei care au
pierdut razboiul…

Rep.:Limita poate fi similara cu libertatea? In ce masura aplicati acest precept in acest moment al
despartirii de echipa de fotbal Dinamo?

C.D.:In primul rind, cred ca ati inteles si dumneavoastra gresit. Nu m-am despartit de Dinamo. Mi-am
expus dezamagirea din ginduri, faptul ca, in general, ma consider si eu Naufragiat in aceasta
societate, chiar am senzatiile unei „morti psihice“. Am sperat si sper (sint incorigibil in aceasta
privinta) intr-o alt-fel de lume. Care sa cunoasca cu adevarat libertatea. Pina acum, atit timp cit doar
putine spirite au puterea si determinarea de a putea fi libere, libertatea e doar o himera.

Dinu nu da la gioale

Rep.:Limitele la fotbalist sint mai mici decit ale unui om? Uite, dumneavoastra dadeati serios la
gioale, pe vremea cind erati fotbalist.

C.D.:Limitele, fizice desigur, sint greu de masurat. Pentru ca fiinta umana isi pastreaza nebanuite
resurse. Diferite de la om la om, pentru ca este de necontestat ca fiecare dintre noi sintem o
identitate diferita. Cind oamenii de stiinta vor considera ca pot vorbi despre programarea si
specificitatea genelor umane, lumea s-ar putea sa aiba si o stringere de inima, dar si o revelatie
binefacatoare. Dar inca nu a venit momentul. Nu sintem pregatiti sa percepem acest adevar.
Revenind pe pamint, precizez ca „n-am dat la gioale“. Un singur jucator a iesit usor accidentat de
mine din teren in atitia ani de fotbal. Da, am fost un aparator necrutator, adesea de netrecut. Ceea
ce este cu totul altceva. Dar pentru clarificare, intrebati-i pe altii… pentru clarificare.

Rep.: Dinamo in ce fel va limiteaza? Rednic e problema sau „hotia si prostia“?

C.D.:Din pacate, Dinamo actual nici macar nu ma limiteaza. Ma asculta, mi se da dreptate total, dar,
din pacate, se-ntimpla cu totul altceva. Deci n-am probleme nici cu cineva anume si nici cu flagelurile
de care aminteati, care, de fapt, sint „tichia de margaritar“ a zilelor date ca sa le traim. Si mai
interesant este ca toate cele ce se petrec sint pornite din trairi de suporteri-conducatori, chiar mari
iubitori si doritori de bine pentru Dinamo. Sigur ca este nevoie de conducatori-suporteri… Pina
atunci, marea dragoste, ca si in viata, poate sa si ucida… Apoi, ca in toata societatea noastra de acum,
foarte putini se-ntreaba daca „stiu sa conduca“. Vor sa conduca, insa, „asa cum stiu“. Si drama este
ca se poate si asa.

Trecutul e o limita?

Rep.:Relatiile cu Ceausestii, cu Stefan Andrei, cu ofiterii SIE nu v-au limitat?

C.D.:Dintre Ceausesti l-am cunoscut doar pe Valentin, l-am cunoscut si l-am apreciat ca pe un
Naufragiat pe atunci. Om de exceptie, chiar m-a aparat cit a putut in vremuri de bejenie pentru mine.
Si ii multumesc si acum, dorindu-i multa… sanatate. Ma bucur de prietenia cu Stefan Andrei, mai ales
acum. Intelectual de sorginte nobila, roman de mare calitate si competenta. Un mare creator de
adevarata si patriotica – sa nu uitam niciodata aceasta simtire, mai ales noi, romanii, asezati atit de
periculos geografic – politica externa. Am cunoscut si citiva oameni remarcabili de la SIE, acoperiti
sau la vedere. Mai toti, buni ro¬mani, profesionisti in ceea ce faceau pentru interesul national (nu
politic) din acele timpuri. Si eram nu liber – am spus ca asa ceva nu exista –, ci in mai mare siguranta
ca acum. Desigur, nu in momentele cind am fost pus la index, chiar condamnat la moarte
profesionala. Cititi despre aceste intimplari in viitoarea parte a doua a romanului meu autobiografic.

Rep.:Fotbalul e numai instinct. In arena, picioare si mingi, in tribuna, patimi si bani.

C.D.:Se spune astfel fiindca este mai mult decit un simplu joc. Iar neajutorata inca, fiinta umana, fiind
lasata libera de Creator sa aleaga, si-a harazit, deocamdata, doar raul. Jocul e frumos, pasional,
captivant si are cele mai simple si precise reguli. Deci doar oamenii il mai strica.

Rep.:Ce va mina in viata, domnule Dinu? Trecutul, cunoasterea, fotbalul?

C.D.:Cunoasterea, si avem prea putin ragaz pentru asa ceva: doar o singura viata. De aceea, incerc
mereu proverbul regelui jurisprudent Solomon: „Sa cunosti invatatura si intelepciunea, sa intelegi
vorbele ratiunii, sa primesti disciplina intelepciunii, a dreptatii, a corectitudinii, a egalitatii…“. Si
mereu imi spun si ma doare ca si eu sint, inca, departe de asa ceva.

Nea Nicu Steinhardt

Rep.:Ce reprezinta rugaciunea lui Steinhardt pentru dumneavoastra?

C.D.:Da, citind cartile lui Nea Nicu Steinhardt (l-am simtit prin anii de final ai lui ’60), in fiecare seara a
rugaciunii spun si-mi doresc si eu: „Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!“. Si ce lupta fantastica
declansam si avem nevoie in noi insine numai si prin aceasta atit de simpla si atit de adevarata rostire
a sfintului de la Rohia.
Rep.: Nu sinteti si prost citeodata?

C.D.:Cred ca da, ca orice om. Chiar mi se spune, dar nu ma doare absolut deloc. Atunci cind stiu si-mi
spun destui ca nu pot sa mint, sa fur, sa insel, sa fac rau si sa ma adaptez la el. Incerc sa fac numai
bine, dar sigur nu reusesc si eu mereu. Chiar dau, stiind ca mai ales in aceste vremi nu mi se va da,
parafrazind pasajul biblic. Dar accept acum, la atit rau care ne atrage, ca sint inadaptabil la asa ceva.
Si chiar incep sa ma impac cu starea de Naufragiat in aceste vremuri.

Puţini dintre gălăţeni îşi mai amintesc cînd şi cum a venit Coca Colaîn oraşul lor. După împlinirea
visului de a o bea, li s-a oferit şi privilegiul de a o produce. Se întîmpla prin anii ’90. Pe atunci, setea
oamenilor era mare. Poate mai mare şi decît foamea. În cîteva luni, s-a ridicat totul şi s-a dat drumul
la treabă. Să munceşti la Coca Cola, în anii ăia, era lucru mare. La salopetele şoferilor de pe
camioanele cu navete, rîvneau toţi tinerii vînjoşi de prin oraş. Cînd săreau jos din cabină, mai ales
vara, cu mînecile de la tricou suflecate şi ochelarii de soare pe cap, oftau toate fetele de pe terase.

Era loc, liniştit, de agăţat cu maşina de la Coca Cola. Dar, setea romanilor s-a astîmpărat. Fabrica s-a
închis. Din ea a mai rămas doar o fantomă care s-a cuibărit în cimitirul de peste drum, cimitirul "Coca
Cola".

Am ajuns la intrare. Pe o plăcuţă stătea scris numele cimitirului, dat creştineşte: "Sfîntul Lazăr". I-am
cerut ajutorul clopotarului.

-Ăsta e cimitirul Coca Cola?

-Dea! Nu sînteţi de-aicea? Era evident că un cunoscător nu putea pune o astfel de întrebare. Oamenii
din zonă nu se mai miră demult de o denumire atît de ciudată. Păi, nu e ciudată! Este fabrica Coca
Cola din Bucureşti, sucuri cola, peste stradă! Sfîntul Lazăr nu-i spunea nimic, Nu,don’ le Coca Cola şi-
atît!

La reprezentanţa unei firme de pompe funebre din cimitir, o doamnă a oferit o explicaţie mai
elevată: Numele ăsta este de la o întreprindere care era aici, după gard. Între timp, apare portarul.

-Da, cimitirul Coca Cola.

-Şi cum se mai numeşte?

-Sfîntu’ Lazăr. Mulţi spune că-i Coca Cola, da-i Sfîntu’ Lazăr. Nu, Coca Cola e aici, gard în gard, fabrica
adică. Cînd explica mai frumos, în faţa porţii a apărut un dric cu numere de Italia tragînd după el o
înmormîntare. Portarul a trebuit să plece. M-am dus mai departe. Lînga un tractor cu remorcă şi
cabină cu postere sexy, cîţiva oameni meştereau la o groapă.

-Coca Cola, da, da! au răspuns în cor.

-De cînd e cimitirul? Cîţi ani are?

-Cam zece, spune unul cu fes. Aici a fost pădure! completează altul cu fes. Dintre ei, cel mai puriu
părea că e şeful. Am făcut cunoştinţă. Nea Cazan de la cimitirul Coca Cola s-a hotărît să mă
lămurească. Coca Cola i-a rămas numele că o fost turcii veniţi. O venit turcii şi o făcut fabrica. Pauză.
Nea Cazan fuge să dea vreo trei ciocane la cîţiva metri mai în spate şi mă lasă sa vorbesc cu ceilalţi. Se
întoarce rapid.

-I-ai explicat la om, bă? Deci, terenul ăsta, o venit nişte turci cu ani în urmă şi-o adus fabrică. Deci,
turcii o venit ş-o făcut Coca-Cola aici, dincolo de gard. Şi de-atunci i-o rămas numele aşa.

-Păi, Coca Cola nu-s americani?

-Nu. Îs turci, turcii o venit. O venit turcii şi o venit la noi aici. O vrut să facă treabă, da’ o făcut pizda
măsii, a concluzionat nea Cazan, deja supărat. Stanciule, bă! Douăzeci pe treizeci e bun? Obzeşopt?
Unu’ cu obzeşopt! a aşteptat răspunsul, după care s-a întors să-mi dea ultimele lămuriri, gonindu-l pe
unul dintre cei cu fes. Hai Vasile că nu ştii tu, dă-i drumu’ ! Aşa i-a rămas numele: Coca Cola. Ăia au
făcut fabrica, biserica a venit şi a băgat morţi!

De la poliţia cimitirului, aflată în patrulare printre morminte, am auzit cam acelaşi lucru. Ei ştiu că, de
fapt, numele locului pe care îl păzesc este al unui sfînt, nu al unei băuturi cu clăbuci. Nu-i corect, dar
n-avem ce să facem. Lumea aşa îi spune. Copii, tineri, bătrîni, toţi ştiu de Coca Cola -cimitirul. Dintre
bătrîni, sînt unii care au auzit mai întîi de cimitir şi-abia pe urmă de băutură. Nu se ştie exact ce a fost
mai întîi: locul de îngropăciune sau fabrica? În orice caz, sună a cimitir vesel, la fel ca pensionarul cu
care am vorbit la ieşire. Eu, cînd trec pe lînga biserică, mă închin şi spun să mă ajute Sfîntu’ Lazăr, dar,
de intrat, tot la Coca Cola intru.

În ciuda numelui celebru, cimitirul din Galaţi nu a intrat încă în circuitele turistice. Ce va fi, nu se ştie,
dar, unii dintre creştini, viitori locatari, şi-au pregătit deja mormintele pentru pozat. Pe unul dintre ei
îl aveţi atasat in galeria foto de sus. Oricum, dacă vă întoarceţi de la Săpînţa prin Galaţi, să nu
întrebaţi nici măcar taximetriştii de cimitirul Sfîntul Lazăr, aşa cum l-a poreclit biserica. Băieţii vă duc
unde trbuie, numai să vă exprimaţi clar: la cimitirul Coca Cola!

Campania electorală s-a încheiat, dar pe site-ul nostruîncă mai puteţi vedea secvenţe de mare
angajament politic şi moral din ultima lună, comise sub diverse sigle de partid. Una dintre ele este cu
doi popi din judeţul Bacău, despre care v-am povestit săptămîna trecută ce frumoasă propagandă
politică au făcut candidaţilor PSD din judeţ în timpul unei slujbe religioase.

Unul din beneficiarii blagosloveniei politice a fost marele rozaliu Viorel Hrebenciuc,prezent în
biserică. La rolul pe care îl joacă în sforăriile pesediste, pe Hrebenciuc nu se cădea să-l lingă un popă
de rînd. Popii care i-au făcut campanie sînt cu funcţii alese şi ei.Unul (ca să-l identificaţi, e vorba de
cel în echipament popesc negru, cu auriu pe piepţi) este protopopul de Oneşti, Constantin Alupei.În
ierarhia bisericească, protopopul este inspector pe toate bisericile din parohia sa. Ceea ce face ca
Alupei să aibă control asupra tuturor banilor care se învîrt în bisericile protoieriei Oneşti. Automat,
între protopop şi primarul PSD Emil Lemnaru(pe care Alupei îl numeşte în slujba închinată PSD-ului
"marele primar al Oneştiului") s-a legat o frăţie de cruce. Cum la Bucureşti merge afacerea cu
borduri, la Oneşti merge afacerea cu biserici. Primarul marcă banu' public la protopop, pasămite ca
să construiască nişte bisericuţe, iar protopopul le face la preţ de catedrală. E şi normal ca popanul
Alupei să cînte în altar în struna PSD-ului.

Al doilea popă pesedist (în filmuleţ îl identificaţi după echipamentul de culoarea clubului Rapid)
este Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. Ca funcţie, el este echivalentul unui
demnitar. Altfel, la Bacău Ioachim figurează pe post de mascotă cu patrafir a PSD-ului. A apărut în
clipuri electorale pesediste la Roman, în 2004. S-a tras în afiş cu Dragoş Benea, candidatul PSD la
preşedinţia Consiliului Judeţean Bacău, la alegerile din 2008. Nu se ştie ce tarif are vicarul pentru un
rol de figurant de campanie. Nişte îngeri păzitori ne-au şoptit că plata pe care şi-o doreşte pentru
prestările de campanie este funcţia de Episcop al Romanului.

Ditamai premierul era să rămînă pe dinafară. Aşa oroare cerea o explicaţie ştiinţifică. Am mers
miercuri pe străzile scufundate în ceaţă ale oraşului Buftea, încercînd să aflu de la oameni care e
cauza pentru care premierul Tăriceanu a fost cît pe ce să piardă postul de deputat în colegiul lui.

Un cetăţean rrom, care aştepta un prieten să-l ia cu maşina din faţa blocului, mi-a zis că nu s-a dus la
vot şi că nu-l interesează dar că:

- Vreţi să vă spun cum e pe aicea? Dai banu'! Dai un milion şi te votează lumea.

- Adică Tăriceanu nu a dat bani.

- Nu a dat.

Un pensionar cu o sacoşă în mînă şi o figură şugubeaţă.

- Eu l-am votat fiindcă mi s-a părut competent.Dar cred că nu l-a cunoscut lumea. Mai mult pe
Petrache de la Crevedia îl ştiau oamenii după faţă. Da' cred că nici ăla nu s-a ales.

O doamnă grăbită care întîi refuză, dar care apoi se lasă.

- Mi s-a părut cam exagerat. Mai întîi cred că nu ştia unde-i Buftea, după care a exagerat cu vizitele.
Era tot timpul aici. Ba în vizită la liceu, ba în vizită la şcoală, ba la primărie. Eu l-am votat, că mi se
părea totuşi mai competent decît ceilalţi. A, şi a mai exagerat cu ceva: afişele lui cu femeia din popor
care erau aici în parc. Totuşi!

O femeie în vîrstă, cu sacoşă în mînă.

- Îmi pare rău că n-a ieşit, că eu pe ăla l-am votat.

- Bă nu, a ieşit, vă spuneam că a ieşit dar căera cît pe ce să nu iasă!

- A ieşit? Păi să fie sănătos atunci!

Vînzătoarea de la Floraria "Dan Florix":

- Sînt numai mîrşăvii. Eu nu am fost la vot. Totul e pentru ei, pentru noi nu se face nimic.

În fine, pe stradă trece un domn vînjos, bine îmbrăcat, care seamănă perfect cu Dan Voiculescu. Îi cer
o explicaţie privind semi-eşecul sau semi-succesul lui Tăriceanu şi aflu de la el adevărul:

- Din cauza Partidului România Mare. Aici, la Buftea, e primar de la România Mare, un nenorocit. Ăsta
a primit ordin de la portocalii să nu-l voteze nimeni pe Tăriceanu, să-i voteze pe portocalii. S-au dat şi
bani. Eu am primit telefon de la vară-mea, care-i la România Mare, să-l nu-l votez pe Tăriceanu. "Ştii
ce", i-am zis, "mă fut pe voi de portocalii!". Numai evreii sînt de vină, ăştia i-au lăsat şi pe americani
fără General Motors. Tu ştii istoria lui General Motors? Au ajuns acţiunile lor la 4 dolari de la 300? Tu
ai citit Biblia?

- Nu.

- Acolo scrie că ei vor să conducă lumea. I-au ameţit pe toţi şi le-au luat banii. Tu ştii cum a făcut bani
Rotschild acum 200 de ani, la Waterloo, cînd s-a bătut Napoleon cu Welington?

- Nu ştiu.

- Dar tu ce ştii?Biblia nu ai citit-o, istoria lui General Motors n-o ştii, de de Rotschild n-ai auzit?

- Sîntem inculţi.

Se uită la mine cu dispreţ.

- Rotschild a pus oameni pe un deal şi le-a zis: dacă cîştigă Napoleon, să aprinzi un foc. Dacă cîştigă
Wellington, aprinzi două focuri. E, şi a cîştigat Wellington, s-au aprins două focuri, iar Rotschild s-a
dus repede şi le-a spus oamenilor: vedeţi că a cîştigat Napoleon. Şi imediat au scăzut la bursă
preţurile tuturor materiilor prime: petrolul, cărbunele, fierul, mă rog, ce era pe atunci, acum 200 de
ani. Şi el a cumpărat acţiunile foarte ieftin. A doua zi, cînd s-a aflat, iar au crescut acţiunile. Aşa a
făcut el banii.

- Deci, de asta era să piardă Tăriceanu postul de deputat?

-Da, că evreii le-au spus portocaliilor că Tăriceanu e cu francezii

şi cretinul ăsta pe care-l avem la preşedinţie, "hă-hă-hă", Băsescu, e un papagal, face tot ce zic ăia. Nu
ştim să ne apărăm interesul naţional...

...omul avea chef de vorbă. Păruse, iniţial, atît de sănătos! Şi, culmea: nu era de la România Mare!
Două partide rămase pe drumuri naţionale

Ce-ar putea să-i unească mai mult pe pesedişti şi pedelişti dacă nu afacerile, toate cinstite şi toate
realizate în interesul României şi al cetăţenilor ei? Baronii asfaltului, Costel Căşuneanu şi Dorinel Um-
brărescu, au obţinut această titulatură în guvernarea PSD din 2000-2004. Numeroasele contracte de
asfaltare obţinute de la Miron Mitrea, ministrul Transporturilor din acea perioadă, i-au propulsat
rapid în topul celor mai bogaţi afacerişti români. Ambii sînt apropiaţi ai lui Viorel Hrebenciuc şi
amîndoi au fost sponsori ai campaniei PSD din 2004. După instalarea Alianţei D.A. la guvernare, la
Ministerul Transporturilor au fost numiţi, pe rînd, doi miniştri pedişti, care i-au adoptat şi i-au îngrijt
pe protejaţii lui Hrebenciuc. În 2007, Căşuneanu, Umbrărescu şi băieţii de la Golden Blitz au primit
cadou o autostradă după intervenţia preşedintelui Băsescu, care a afirmat public că lucrările mari de
infrastructură trebuie realizate de constructorii români. Imediat, Ministerul Transporturilor – condus
de pedelistul Radu Berceanu – a modificat caietul de sarcini al licitaţiei şi Căşuneanu & Umbrărescu &
Besciu au cîştigat contractul de 238 de milioane de euro pentru Autostrada Bucureşti-Ploieşti.

Al lui Băsescu Necolaiciuc, înc-un tun sub Mitrea şi mă duc

Ministerul Transporturilor a avut o contribuţie foarte importantă la cimentarea relaţiei dintre cele
două partide. De exemplu, ce credeţi că au în comun Miron Mitrea şi Băsescu? Corect, amîndoi au
fost miniştri ai Transporturilor. Dar legătura nu se limitează la această fericită coincidenţă politică. Cei
doi îl au în comun şi pe Mihai Necolaiciuc, directorul CFR, trimis în judecată de DNA pentru un
prejudiciu de 18 milioane de euro produs – aţi ghicit – CFR. Pe cînd ţinea strîns frîiele Transporturilor,
Trăienică l-a numit pe Necolaiciuc director al Regionalei CFR Iaşi. Ulterior, Anca Boagiu, protejata lui
Băse, şi ea fostă ministresă la Transporturi, l-a uns pe Mihai Necolaiciuc director general al CFR, unde
Mitrea l-a păstrat ceva vreme. Din acel moment, şeful CFR a devenit mană cerească pentru afaceriştii
protejaţi de cele două partide.

Vă mai aduceţi aminte de scandalul bileţelelor, cînd Tăriceanu a făcut publică o notă în care
preşedintele-jucător Băsescu cerea urgentarea unor plăţi către Dumitru Bucşaru, patronul Unirii
Urziceni? Ei bine, acele plăţi erau datorii de pe vremea lui Mihăiţă Necolaiciuc. 19 milioane de euro a
fost valoarea contractului încheiat între CFR şi firma lui Bucşaru pentru reparaţii la Complexul
Snagov. De exemplu, 3,6 milioane de lei vechi a costat un sac de ciment vîndut de Bucşaru CFR şi 2,7
milioane de euro o simplă piscină, din aia normală, pentru bălăceli şi hîrjoneli de agrement,
nicidecum bazin pentru înotătorii de la Olimpiadă.

Manivelu’, cel mai apropiat de oamenii lu’ Marinelu’

Pesedistul Miron Mitreaeste cel care a tras cel mai tare pentru a intra la guvernare. După cum a
arătat Cotidianul, Mitrea îi scotea din sala de negocieri pe şefii PSD şi îi ducea la budă pentru a-i
convinge de necesitatea unei alianţe cu PD-L-ul lui Băsescu. Deci omul chiar îşi dorea să ajungă la
putere. Mai mult chiar, dacă i-aţi urmărit declaraţiile, aţi observat că la el nu există acea ură
ancestrală faţă de pedelişti, care poate fi lejer văzută la Năstase şi Hrebenciuc. Şi-acum uitaţi-vă cu
atenţie la informaţiile din textul de mai sus ca să înţelegeţi de ce s-a întîmplat acest lucru. Mitrea
Manivelă este membrul PSD care a dezvoltat şi întreţinut cel mai mult relaţia cu partidul prezidenţial.
Sub pulpana mandatului lui de la Transporturi, s-au cultivat relaţii excelente între firmele protejaţilor
săi şi ai lui Băsescu. PD nu a rămas dator şi în mandatele miniştrilor democraţi de la Transporturi,
firmele de casă ale PSD şi-au văzut liniştite de treabă, ba chiar au dus-o mai bine. Va să zică, alianţa
dintre cele două partide are baze economice solide.

O avea PSD băieţi deştepţi, da’ nici pedeliştii nu-s proşti

După 2004, interesele energetice ale celor două partide s-au pus de acord în mod fericit. Băieţii
deştepţi înfieraţi de Băsescu au devenit şi mai plini de calităţi cînd i-au cooptat în afaceri pe băieţii
deştepţi ai PD-L. Pe vremea PSD, schema era simplă. Mai multe companii licenţiate de Ministerul
Industriilor cumpărau energie ieftină de la stat şi o vindeau scump fraierilor de consumatori. Din
2005, însă, lucrurile s-au complicat. Intermediarii PSD i-au cooptat în afaceri pe intermediarii Alianţei.
Astfel, statul vindea energie ieftină primului intermediar, care trebuia să împartă profitul cu încă un
intermediar, pînă se ajungea la acele preţuri nesimţit de mari plătite de consumatorii finali. De
exemplu, Bogdan Buzăianu(patronul Energy Holding) a încheiat contracte cu firma actualului
pedelist Gheorghe Ştefan Pinalti, primarul din Piatra Neamţ. Tot Buzăianu a dat o felie din caşcaval
companiei Beny Alex, cea pentru care vicepreşedintele PD, Ioan Oltean, a făcut presiuni la Ministerul
Economiei ca să primească energie ieftină de la stat, să nu mai stea la mîna lui Buzăianu. Euro P.E.C.,
firma finilor lui Mircea Toader, fost deputat PD, a primit şi ea mai multe contracte pentru energie de
la intermediarul Luxten, firmă ai cărei patroni aveau relaţii de afaceri cu Dan Ioan Popescu, fostul
ministru al Industriilor din guvernarea Năstase.

Pesediştilor şi pedeliştilor le place Luxten-ul

Cazul Luxten ilustrează perfect faptul că ai lui Băsescu şi ai lui Iliescu, pardon, Geoană, sînt de fapt o
mare şi fericită familie. În mandatul lui DIP, Luxten a primit licenţă de la Ministerul Industriilor pentru
a intra în afacerile cu energie de la stat. Între anii 2001 şi 2004, intermediarul Luxten a încheiat cu
Electrica SA 20 de contracte pentru furnizarea de energie. Dar DIP şi soţia sa, Elena Popescu, au fost
parteneri de afaceri cu patronii de la Luxten, Claudiu şi Sanda Rădulescu. De altfel, Claudiu
Rădulescu este membru al organizaţiei PSD Bucureşti. În 2000 şi 2001, soţii DIP au vîndut soţilor
Rădulescu mai multe acţiuni deţinute la firma Ital Agency. Noi i-am spune chestiei ăsteia conflict de
interese. Pedeliştii nu aveau de ce să se supere, pentru că lucştenii au fost mamă şi tată şi pentru
fetele lui Băsescu, care au primit job-uri şi o grămadă de bani de la firma Răduleştilor. Chiar şi Vasile
Blaga a fost angajat al Luxten în perioada 2002-2004. În campaniile electorale de anul acesta,
compania care este plătită de Primăria Capitalei pentru iluminatul public s-a ocupat de instalarea
panotajului electoral al candidaţilor PD-L.

Nici gazul nu arde dacă nu-l aprind, frăţeşte, PSD şi PD-L

Dacă tot am vorbit de afacerile cu energie ale celor două partide, să zicem vreo două vorbe şi despre
alea cu gaze. Una dintre ele a fost pregătită de unul dintre consilierii lui DIP, dar o felie a ajuns şi la
unul dintre apropiaţii lui Băsescu. După cum aţi putut citi într-un număr alAcademiei Caţavencudin
octombrie 2006, Romgaz, companie de stat şi furnizor de gaze naturale, a încheiat un contract cu o
societate-căpuşă, Amgaz, pentru stocarea gazelor naturale. Niţel mai încolo, în 2006, apare Amgaz
Furnizare SRL, în care este cooptată o parteneră de afaceri a lui Dorin Iacob. Dacă nu ştiaţi, Iacob e
cel care a depus mărturie în favoarea lui Băsescu în dosarul Flota, dar şi în procesul în care Băse a
încercat să dovedească că nu a colaborat cu Securitatea. Tot Iacob a furnizat şi spaţiile comerciale
pentru magazinele Economat din Bucureşti, chiar cele inaugurate personal de Adrian Năstase şi
mîndria primarului Vanghelie. Ca să vedeţi coincidenţă, Dorin Iacob primise aceste spaţii de la
Băsescu, în mandatul de primar al Capitalei. Despre Iacob, Hayssam – afacerist de-al PSD, ăla cu ră-
pirea ziariştilor, fugit din ţară între timp – a declarat că a fost omul de legătură cu Băsescu în
perioada negocierilor de eliberare.

Fiecare rafinărie are păsărica ei pesedistă, RAFO a avut chiar un Stolo

Nu putem să vorbim despre relaţia dintre PSD şi PD-L fără să spunem nimic despre „dragă Stolo“.
Fostul aproape premier, Theodor Stolojan, a intervenit personal în favoarea RAFO Oneşti în perioada
în care era consilier prezidenţial. În tunul privatizării RAFO a fost implicat sforarul-şef al social-
democraţilor, Viorel Hrebenciuc. Rafinăria a fost cumpărată de pesedistul Corneliu Iacobov în 2001.
În 2003, Ovidiu Tender a cumpărat de la Iacobov rafinăria. Ulterior, Iacobov şi Tender au fost
anchetaţi pentru un prejudiciu de 240 de miliarde de lei vechi produs RAFO. În 2006, Stolojan declara
că RAFO este necesară economiei româneşti şi că trebuie căutată o soluţie pentru eliberarea
societăţii de sub povara datoriilor istorice, alea pe care s-a angajat Iacobov să le achite la privatizare.
Şi, cel mai frumos, fostul director general al RAFO, Marin Anton, s-a înscris în PLD, partidul înfiinţat
de Stolo şi Valeriu Stoica după ce au părăsit PNL.

Nuţi Udrea, în pat cu „mafia personală a lui Năstase“

Chiar şi Elena Udrea a întreţinut legături cu oameni ai PSD. De exemplu, soţul ei,Dorin Cocoş, este
partener de afaceri cu cei pe care Băse îi numea „mafia personală a lui Năstase“, grupul de interese
Petrache-Bittner. Conform cotidianului Adevărul, în 2003 Elena Udrea a fost intermediar într-o
afacere imobiliară în urma căreia o vilă retrocedată, situată în Bucureşti, a ajuns în proprietatea unei
firme deţinute de mai multe prietene ale Danei Năstase. Dar se poate şi invers. Unul dintre
vicepreşedinţii PD-L, Adriean Videanu, este beneficiarul unor decizii ale guvernării PSD. La finalul
mandatului lui Năstase, firma Titan Mar a lui Videanu a primit mai multe perimetre de exploatare la
Agenţia Naţională a Resurselor Minerale.

Dar din dar se face vila

În 2001, Vega ’93 a început construcţia a mai multe vile tip duplex pe faleza Dunării, la Galaţi, oraş în
care locuieşte şi Dan Nica. La începutul lui 2002, în plin mandat PSD, o înţelegere de pradă între Nica,
„răzeşul“ local (poreclă pe care a căpătat-o datorită mustăţii pe oală de care dispune) care aranja
toate licitaţiile, şi Vega ’93 s-a concretizat printr-un cadou pe care societatea comercială i l-a făcut lui
Nica.E vorba despre un apartament (practic, jumătate dintr-un duplex) în minicartierul de vile
construit pe faleza Dunării. Evident, la schimb, „răzeşul“ a sărit cu alte cadouri: lucrări pe bani publici
pentru Vega ’93, fără număr. Dar era o problemă: pentru că şi atunci, ca şi acum, singura sursă de
venit a lui Nica era salariul, ministrul Comunicaţiilor (la vremea aceea) nu-şi putea trece viloiul pe
numele său, pentru simplul motiv că nu putea justifica o cheltuială de cîteva sute de mii de euro. Aşa
că a apelat la diverşi intermediari din preajmă.

Primii intermediari: socrii vicepremierului

Primii intermediari găsiţi de Nica, ca să-şi plimbe viloiul primit cadou, au fost socrii săi din comuna
suceveană Grămeşti. Mai exact, e vorba de soţii Mihai şi Emilia Crăcană, doi bătrînei simpatici care
locuiesc la ţară, la munte. Evident, în 2002, ei ardeau de nerăbdare să cumpere (cu 1,35 miliarde de
lei vechi) o ditamai hardughia de casă tocmai la Galaţi, pe faleza Dunării. Ce e drept, undeva în zare
se vedeau Munţii Măcinului. Care, deşi nu aduc deloc nici cu Ceahlăul, nici cu Rarăul din Bucovina, le-
ar mai fi alinat dorul de casă. Deci perfect explicabil că au cumpărat casa din Galaţi. Academia
Caţavencu l-a sunat pe Mihai Crăcană. Reporterul s-a dat drept un consilier al lui Nica şi i-a făcut o
farsă socrului lui Nica: l-a întrebat pe acesta dacă l-au sunat ziariştii să-l întrebe ceva de vila
„cumpărată pentru domnul ministru Nica“. Iar socrul, puţin intimidat că e sunat de la cabinetul
guvernamental, a zis că a fost sunat, dar că el a zis doar că nu o mai are. Nu a avut, normal, nici o
obiecţie la formularea „cînd aţi cumpărat casa pentru domnul ministru Nica“.

Al doilea intermediar: finul lui Nica

Pe final de guvernare PSD, Nica s-a plictisit să mai ţină casa pe numele socrilor, aşa că a făcut o
mutare şi mai inteligentă: viloiul a fost vîndut finului său, Neculai Boghici. Acesta a şi recunoscut,
pentru Academia Caţavencu, că vila îi aparţine naşului său. De altfel, Boghici deţine una
asemănătoare chiar în spatele celei a naşului său. De unde, din cînd în cînd, se deplasează la vila lui
Nica să mai deretice prin casă, care momentan nu e locuită. Între 2004 şi 2005, în acte, cel puţin,
Boghici era proprietarul a două vile pe faleza Dunării: una proprie şi personală, cealaltă a naşului, Dan
Nica. Probabil că acesta a fost şi motivul pentru care, în 2005, casa a fost din nou vîndută: de la finul
Boghici, aceasta a ajuns la un nimeni din Bucureşti.

Paravanul actual: o familie modestă din sectorul 6

Pentru 40.100 de euro, acel nimeni (care răspunde la numele de Valentin Mititelu)a preluat povara
proprietăţii vilei de pe faleza Dunării de pe umerii lui Nica. Academia Caţavencul-a vizitat pe Mititelu
la el acasă, într-un bloc vechi din sectorul 6 al Capitalei, pe lîngă staţia de metrou Gorjului. Nu a găsit-
o acasă decît pe nevasta omului, îmbrăcată modest. Care, cînd a aflat ce ne interesează, a rămas fără
aer, s-a sufocat, buzele i s-au mişcat, dar vorbele nu au ieşit etc. Apoi a îngăimat că nu ştie să fi
cumpărat o casă la Galaţi, după care a închis repede uşa. Nici ea, nici Valentin Mititelu nu au mai fost
de găsit. Nici măcar la telefon. S-or fi dus la Galaţi, pentru o vacanţă binemeritată în vila în care nu au
intrat niciodată.

Pesediştii gălăţeni, mîndri de „vila lu’ dom’ preşedinte Nica“

Vicepremierul Dan Nica a refuzat să comenteze în vreun fel povestea vilei pe care o deţine, prin
paravane succesive, pe faleza Dunării. Contactat pe telefoane fixe, la cabinet, dar şi pe cele patru
mobile, „răzeşul“ s-a ferit să dea vreun răspuns. Cum se va grăbi să nege că vila ar fi proprietatea lui,
după apariţia acestui articol, avem o rugăminte: să le spună asta şi colegilor lui de partid de la Galaţi.
Unul dintre aceştia, lider de organizaţie de cartier, a gafat monumental la o întîlnire de partid la care
participa şi primarul PSD al Galaţiului, Dumitru Nicolae. De faţă cu presa, şeful PSD de cartier l-a în-
demnat pe edil să mai trimită echipele de salubritate ale Primăriei şi pe faleza Dunării (bulevardul
Marii Uniri, unde e vila lui Nica), „că a ajuns gunoiul să-i îngroape vila lu’ dom’ preşedinte Nica“. Cu
ochii cît cepele, pesediştii l-au înjurat pe înfundate pe şeful de cartier: „Boule, tocmai de faţă cu
presa ţi-ai găsit să vorbeşti de vila lu’ domnu’ Nica?!“.

Vega ’93, un Vegas din bani publici

Pentru cei care nu-şi mai amintesc cine e Vega ’93 (şi, deci, nici nu înţeleg de ce firma asta i-ar fi făcut
cadou o vilă lui Nica), trebuie amintit că, în perioada guvernării PSD, toate contractele mari de
construcţii pe bani publici din Galaţi au fost direcţionate spre Vega ’93. Printr-un parteneriat cu fostul
şi actualul baron de Vrancea, Marian Oprişan, Nica a permis intrarea Vega ’93 şi pe piaţa închisă a
Vrancei (unde, la Panciu, firma gălăţeană a construit o cramă în curtea tatălui lui Nica). La schimb cu
favorul lui Oprişan, Nica a oferit contracte, la Galaţi, pentru Aispa Star ’95, firmă din Vrancea
protejată de Oprişan. Tot între 2000 şi 2004, Nica a reuşit să „smulgă“ o mie de hectare din teritoriul
judeţului Brăila, pentru proiectul unei zone metropolitane. Blocurile ANL construite pe această
suprafaţă, dar şi lucrările de infrastructură din zonă, de peste 20 de milioane de euro, au fost
cîştigate de Vega ’93. Tot pe linie de partid, firma gălăţeană a primit verde să împînzească faleza
Dunării cu vile şi blocuri de 8-10 etaje, fără aviz de mediu, deşi construcţiile pun în pericol stabilitatea
falezei, teren neconsolidat care poate aluneca în Dunăre. Tot cu ajutorul primarului PSD de Galaţi,
printr-un artificiu birocratic, Vega ’93 a pus mîna pe importante suprafeţe de teren în nordul
Galaţiului, unde a ridicat un cartier de vile.

Nica, rafinat slujbaş la stat

Chiar şi fără vila de pe faleza Dunării, estimată la cîteva sute de mii de euro, declaraţia de avere a lui
Dan Nica – politician care nu a recunoscut vreodată că ar avea vreo afacere proprie – este
considerabilă pentru un slujbaş care s-a limitat la salariu. Pe lîngă un apartament cu patru camere, în
Galaţi, şi un Audi A4, bat la ochi colecţiile de artă pe care „răzeşul“ le-a acumulat în perioada în care îl
copia pe ex-premierul Năstase. Pe lîngă bijuteriile de cîteva sute de milioane de lei vechi, în declaraţia
de avere a lui Nica apar timbre româneşti şi străine de peste 700 de milioane de lei vechi, tablouri,
icoane pe lemn şi sticlă de alte cîteva sute de milioane de lei vechi, dar şi trei ceasuri de mînă
scumpe.
Prada: 23 de hectare în Pipera

Adriana Bianca Popescu a vîndut, în 2004 şi 2005, zeci de hectare de teren din Pipera şi Voluntari
unor politicieni implicaţi în imobiliare, dar şi unor dezvoltatori. Compania Impact SA a cumpărat de la
Adriana Popescu şase hectare de teren, Robert Sorin Negoiţă (actual deputat PSD, deţinător –
împreună cu fratele său, Ionuţ – al hotelului Rin Grand Hotel, a 1.603 apartamente, dar şi al
cotidianului gratuit Ring) a cumpărat şapte hectare, tot de la Adriana Popescu, iar Dumitru Bec-
şenescu (fost deputat PC şi deţinătorul mai multor afaceri, inclusiv imobiliare) a achiziţionat, de
asemenea de la Adriana Popescu, zece hectare în Pipera.Valoarea de piaţă a celor 23 de hectare de
teren achiziţionate de cele trei persoane (fizice sau juridice) menţionate era, la data tranzacţiilor, de
aproximativ 50 de milioane de euro.

Preţul: mai mic de 20 de ori decît pe piaţă

Foarte ciudat, însă, deşi cele 23 de hectare de teren vîndute de Adriana Popescu făceau, la data
tranzacţiilor, în jur de 50 de milioane de euro, preţul de vînzare al terenurilor a fost incredibil de mic.
Impact, de exemplu, a plătit pe cele şase hectare 2,2 milioane de euro, adică în jur de 36 de euro pe
metrul pătrat. Deci de cel puţin cinci ori mai puţin decît făcea terenul pe piaţă. La Becşenescu,
diferenţa de preţ (între cel de piaţă şi cel de achiziţie) este enormă: pe zece hectare de pădure, fostul
deputat PC a plătit numai 185.000 de euro, adică nici măcar doi euro pe metrul pătrat. La fel şi în
cazul lui Negoiţă: acesta i-a achitat Adrianei Popescu, pe şapte hectare în Pipera-Voluntari, tot
185.000 de euro, adică 2,5 euro pe fiecare metru pătrat, de cel puţin 50 de ori mai puţin decît făcea
pămîntul pe piaţă la acea dată (2005). Practic, vînzătoarea, Adriana Popescu, a încasat pe 23 de hec-
tare de teren în Pipera-Voluntari puţin peste 2,5 milioane de euro, cînd ar fi putut lua de vreo 20 de
ori mai mult. Prostie? Nebunie? Vreo schemă financiară ciudată?

Şpilul: prada e pentru PSD

Ca să înţelegem de ce Adriana Bianca Popescu a preferat să vîndă terenurile din Pipera cu un preţ
mai mic de 20 de ori decît cel al pieţei, trebuie făcută o precizare. Foarte importantă: doamna
Popescu nu era decît un intermediar în tranzacţiile imobiliare. De fapt, aceasta nu a încasat niciodată
banii pe care a declarat, la notar, la momentul tranzacţiilor, că i-ar fi încasat. Adriana Popescu nu a
fost decît un pion într-o schemă ilegală de proporţii, prin care cele 23 de hectare de teren din Pipera
au fost transferate, ilegal (în cel puţin un caz), de la proprietarii de drept la dezvoltatorii imobiliari sau
la apropiaţi ai primarului PSD din Voluntari, Florin Pandele, şi ai lui Gabriel Oprea. Adică la Robert
Negoiţă (acum deputat PSD, atunci consilier local PSD la Otopeni, afacerist propulsat de Oprea în
lumea bună a partidului) şi la Dumitru Becşenescu (fost deputat PC, partid aliat, şi atunci, şi acum, cu
PSD).

Schema: şantaj prin intermediari

Schema operaţiunilor prin care Adriana Popescu a ajuns să vîndă terenurile e destul de simplă:
primarul Pandele din Voluntari a retrocedat cele 23 de hectare proprietarilor de drept, dar numai
după ce aceştia au încheiat antecontracte de vînzare-cumpărare cu Adriana Popescu. Practic, ca să-şi
primească terenurile de la Primăria Voluntari, proprietarii erau şantajaţi de Pandele: vrei terenul, ţi-l
dăm, dar numai ca să-l vinzi; nu vrei să-l vinzi, nu primeşti nici un teren, deci nu te alegi cu nimic: nici
cu pămîntul, nici cu banii pe care-i poţi lua din vînzarea acestuia. Toţi proprietarii de drept ai
terenurilor au acceptat acest şantaj. Iar unul dintre ei nu a luat decît mărunţiş. Ba mai mult, actele de
retrocedare au fost întocmite în fals. Astfel, conform Evenimentului zilei, suprafaţa de 1,25 hectare
de teren (din bucata de aproape şapte hectare care a fost vîndută de către Adriana Popescu către
Impact) a fost plătită de doamna Popescu cu 62.500 de euro. Banii, conform documentelor de la
notar, i-au fost achitaţi proprietarului de drept, Dumitru Zamfir. Acesta, însă, nu a primit în realitate
decît vreo două mii de dolari ca să-şi vîndă terenul. A fost „convins“ să facă asta de către rude ale
primarului din Voluntari (printre care şi un poliţist), Florin Pandele. Nici în cazul celorlalţi proprietari
de drept ai terenurilor intermediate de Adriana Popescu nu s-au plătit sume rezonabile. De exemplu,
proprietarul celor zece hectare de pădure din Pipera care au ajuns la Becşenescu a primit doar
160.000 de euro.

Intermediarii: oamenii primarului Pandele

Există şi alte „coincidenţe“ care demonstrează că tranzacţiile intermediate de Adriana Popescu au

fost puse la cale de primarul Pandele. Prima ar fi că toate tranzacţiile au fost făcute la acelaşi notar
(Gabriela Ivan, din Afumaţi). A doua este că, în cel puţin două cazuri, proprietarii de drept, iniţiali, ai
terenurilor au fost reprezentaţi de acelaşi avocat: Romulus Georgian Dincă. A treia: avocatul Adrianei
Popescu, Andrei Hriţcu, este un apropiat al primarului Pandele. A patra: avocatul Hriţcu este asociat
cu avocatul Dincă. A cincea: nici un euro nu i-a fost plătit Adrianei Popescu în conturi bancare, ci
numai în cash. Şi a şasea, foarte interesantă: la data tranzacţiilor, primarul Pandele şi Adriana
Popescu erau mult mai mult decît buni prieteni.
Oprea, prieten la cataramă cu Elena Udrea

În campania electorală din 2004, Traian Băsescu făcea următoarea declaraţie: „Din mafia personală a
lui Adrian Năstase fac parte Eugen Bejinariu, Ionel Blănculescu şi Gabriel Oprea, oameni care sînt
conduşi din umbră de cuplul Petrache-Bittner“. Acum, adică patru ani şi jumătate mai tîrziu,
„mafiotul personal“ al lui Năstase, Gabriel Oprea, a ajuns ministru de Interne, adică şeful Poliţiei care
ar trebui să lupte cu orice mafie. Cu girul aceluiaşi Traian Băsescu. Deloc întîmplător, „mafiotul“
Oprea este foarte apropiat de Elena Udrea, muza prezidenţială. Care Elena Udrea este soţia lui Dorin
Cocoş, partenerul „cuplului Petrache-Bittner“, cel care, conform lui Băsescu, conducea, „din umbră“,
„mafia personală a lui Adrian Năstase“. Traiane, în 2004 nici nu ştiai ce dileme politico-existenţiale
aveai să ai!

Verdict: evaziune fiscală şi spălare de bani

După doi ani de la perfectarea intermedierilor, Adriana Popescu a fost chemată la Parchetul General,
mai precis la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT).
Acuzaţia: evaziune fiscală. Normal: conform documentelor notariale (depuse, conform legii, şi la
Oficiul de Prevenire şi Control ale Spălării Banilor), Popescu încasase 2,55 milioane de euro, în cash,
dar nu plătise nici un euro impozit la stat. Ceea ce era, iarăşi, mai mult decît normal: Adriana Popescu
nici nu avea cum să plătească impozite, atîta vreme cît cele 2,55 milioane de euro nu ajunseseră
niciodată la ea. La fiecare tranzacţie, banii au fost încasaţi de avocatul Hriţcu. De fiecare dată,
Popescu a acceptat, mai ales că, la acea vreme, relaţia acesteia cu primarul Pandele, motorul
operaţiunii, era extrem de afectuoasă.

Executantul operaţiunii: primarul Pandele

Dacă primarul Pandele a fost cel care a aplicat, împreună cu intermediarii, schema imobiliară din
Pipera-Voluntari, creierul întregii operaţiuni a fost actualul ministru de Interne, Gabriel Oprea. În vara
lui 2004, cînd au fost perfectate cele mai multe tranzacţii, Pandele era membru PSD de foarte puţină
vreme. Primarul de Voluntari fusese membru PNL, însă primise o ofertă de nerefuzat de la Oprea, aşa
că a trecut în barca PSD chiar înainte de alegerile locale din 2004. Tot pe filiera Oprea au intrat în
combinaţia imobiliară şi Robert Negoiţă (copilul de suflet al lui Oprea, împins de actualul ministru să
candideze, în 2004, la Primăria Otopeni; de altfel, debarcarea lui Năstase de la conducerea PSD, din
2006, după scandalul „Mătuşa Tamara“ – la care Oprea a pus umărul copios –, a avut loc la Hotelul
Confort din Otopeni al lui Negoiţă), dar şi Dumitru Becşenescu, membrul PC, coleg de alianţă cu
pesedistul Oprea.

Creierul şi principalul profitor: Gabriel Oprea

Conform unor surse foarte apropiate Adrianei Popescu, singura opţiune ca aceasta să scape
nepedepsită (sau să primească o pedeapsă cu suspendare) este să se autodenunţe ca fiind complice
voluntar la schema imobiliară. Dar, în acelaşi timp, să-i denunţe atît pe Pandele, cît şi, mai ales, pe
Gabriel Oprea. La care, conform surselor noastre, ar fi ajuns o mare parte din bani, folosiţi ulterior în
campania electorală a PSD din 2004. Or, în acest caz, adică al unui denunţ făcut de către Adriana
Popescu, actualul ministru de Interne ar fi automat cercetat de către Parchetul General. Ar fi, astfel,
primul ministru din Guvernul Boc pe care Băsescu ar fi obligat să-l suspende, pentru ca cercetarea
penală să aibă loc. Un sport, de altfel, practicat la greu de Băsescu în mandatul premierului Tări-
ceanu.

Claude Vorilhoneste francez. Şi după cum îi stă bine oricărui francez care nu are chef de muncă,
musiu a ieşit într-o zi la plimbare prin împrejurimile vulcanului Puy de Lassolas, în apropiere de
Clermont–Ferrand. Acolo, Claude s-a întîlnit cu un extraterestru de 1,20 m, cu pielea olive şi mult
umor, care i-a transmis un mesaj ce explică originea vieţii pe Terra şi a cerut fondarea unei ambasade
pentru întîmpinarea extratereştrilor, care vor debarca în 2035. Apoi, extraterestrul l-a botezat pe
Claude. Acum i se spune Rael, şi este un fel de guru al celor peste 70.000 de adepţi din întreaga lume
ai Mişcării Raeliene.Ei cred că viaţa pe Pămînt a fost creată de nişte oameni de ştiinţă de pe altă
planetă, susţin clonarea, masturbarea, sexul în grup şi mănîncă chestii gătite de roboţi. Bun, şi acum,
că am lămurit treaba pînă aici, să trecem la evenimentul propriu-zis.

Felicitările

Ceremonia botezului celui de-al optulea raelian român are loc în sala de conferinţe a hotelului
Diplomat din Bucureşti. Tomiţă Marinescu, ghid raelian de nivelul 4, cel care a pus bazele Mişcării
Raeliene în România, în 2004, ne spune că pentru a atrage oameni la această ceremonie a împărţit
6.000 de fluturaşi. Cu toate acestea, în sală se află, în afară de mine şi de fotograful şi cameramanul
care mă însoţesc, 15 persoane, ceea ce este destul de puţin pentru un botez care are legătură cu
extratereştri. Mă rog, poate pentru că e criză financiară, oamenilor le-o fi fost frică de faptul că
trebuie să dea prea mulţi euroi pe masă la o chermeză la care nici măcar nu cîntă o orchestră
extraterestră de manelişti.

Printre invitaţii la acest eveniment se numără şi Ilie Marinescu, un psiholog cu pantofi lucioşi, ascuţiţi,
pe care l-a făcut celebru Dan Diaconescu. Mai e un boschetar, beat, la vreo 50 de ani, neras, care
miroase urît şi care tîrăşte după el două pungi de plastic, o doamnă care citeşte energiile din jurul
oamenilor, un cuplu curios, vechi prieteni de-ai lui Tomiţă, Călin Ştefan, ghid raelian de nivel 3 şi
Adrian Voinea, băiatul de 24 de ani care urmează să fie botezat.

Masa

Pentru că se celebrează 35 de ani de la prima întîlnire dintre Rael şi liderul Creatorilor Umanităţii,
Yahweh Elohim, mai întîi ne uităm fascinaţi la nişte filmuleţe despre extratereştri şi cercurile pe care
le lasă OZN-urile prin lanurile de grîu. De reţinut faptul că urmele lăsate de navele extraterestre nu
rup grîul de la rădăcină, ci doar îndoaie tulpina la 2 cm deasupra solului. Mă rog, asta pînă or să
găsească chinezii o metodă de falsificare şi pentru acest lucru. Tomiţă îmi spune că urmează să
înceapă transmisiunea la ora 15,00. Mă sperii şi mă duc repede la baie, să mă rujez, să nu mă vadă
Rael nearanjată.

Spre marea mea surprindere, la ora 15,00 începe transmisiunea celulară raeliană, care, de fapt, este
botezul, nu un live cu Rael, cum credeam eu. Tomiţă aduce de la toaletă nişte apă, într-o fructieră
albastră, iar Adrian, băiatul care urmează să fie botezat, îşi freacă mîinile de emoţie. A venit tocmai
de la Cîmpina pentru acest eveniment. Cu un maxi-taxi, nu cu OZN-ul, cum îmi închipuiam eu. Tomiţă
ia nişte apă în palme şi îl stropeşte pe Adrian pe frunte, citez de pe reportofon, “în dreptul osului
precontact, unde este stocat codul genetic”. Adrian zîmbeşte mulţumit şi semnează un act de
apostazie, în care declară că renunţă la religia lui.

Dansul

Odată încheiat botezul, încep discuţiile despre raelieni şi elohimi, adică fiinţele inteligente de pe alte
planete care ne-au creat prin clonare. În acest timp privesc fascinată steaua lui David de la gîtul celor
doi ghizi raelieni, Tomiţă şi Călin. Mi se spune că emblema elohimilor semnifică faptul că Universul
este infinit în timp şi spaţiu, atît în afara noastră, cît şi în interiorul nostru. Mă rog, o chestie profundă
pe care Erbaşu n-ar înţelege-o.

Apoi, aflu că raelienii au patru sărbători de-a lungul anului. Una se întîmplă pe 13 decembrie, cînd se
celebrează prima întîlnire dintre Rael şi tatăl lui extraterestru. A doua pe 7 octombrie, cînd a avut loc
o altă întîlnire între cei doi, iar cea de a treia sărbătoare, din a doua duminică a lunii aprilie,
semnifică, citez, “crearea primei fiinţe sintetice într-un laborator al elohimilor”. Anul Nou raelian pică
pe 6 august şi, deşi nimeni nu împodobeşte OZN-ul şi nici nu cîntă colinde, totuşi, are loc o petrecere.
Cu această ocazie aflu că extratereştrii au umor, pentru că nanotehnologia îi eliberează de muncă şi
stres. “Mare brînză, e aproape ca la noi în Parlament”, îmi zic eu.

Întreb cum stă treaba cu sexul extratereştrilor, dar nu aflu nici o informaţie secretă despre lungimea
organelor lor reproducătoare, ci doar faptul că sînt o civilizaţie a plăcerilor. Dezamăgită, plec să
fumez o ţigară.

Darul

În holul hotelului, doamna care citeşte energiile oamenilor, ce pare a avea în jur de 35 de ani, cu
părul creţ şi zîmbet calin, discută aprins cu psihologul Ilie Marinescu. Aflu că Dan Diaconescu va
divorţa de soţia sa şi se va căsători cu Magda Ciumac. “Se potrivesc energetic”, argumentează
doamna specialistă, încercînd să îl convingă pe Ilie Marinescu. Psihologul spune că nu crede într-o
asemenea grozăvie, doamna insistă, zîmbeşte şi spune, sigură pe ea, “Vom vedea”.

Adrian, botezatul, zice că el a fost concediat pentru că avea părul prea lung. Mă uit uimită şi adaug:
“Păi, acum pari tuns”. Îmi spune că s-a tuns după ce a fost concediat. Mă întorc în sala de conferinţe,
unde boschetarul dă vehement din mîini. Pe masă, în faţa lui, este o schiţă a viitoarei ambasade a
elohimilor. Se uită atent la ea, apoi, cu degetul pe emblema elohimilor, spune răspicat: “Ăsta e
semnul Satanei”. Mulţumesc frumos, mă îmbrac şi plec către the last frontier: centrul
Bucureştiului. Engaged!

Transelectrica transferă milioane de euro în Antene

Începem cuTranselectrica, companie de stat, care are monopol pe transportul energiei electrice.
Anul trecut, Transelectrica a resimţit o nevoie acută de a cumpăra servicii de publicitate în valoare de
1,42 de milioane de euro. Contractul a fost atribuit, prin licitaţie deschisă, societăţii Media Consulta
International. Fiţi atenţi care a fost motivul achiziţiei: „Transelectrica îşi propune în strategia de
comunicare şi relaţii publice realizarea unei campanii pentru creşterea vizibilităţii sale pe piaţa
economică şi promovarea activităţilor şi specialiştilor săi pentru o corectă informare…“. Cum să ai
nevoie să îţi creşti vizibilitatea atunci cînd deţii monopolul pe piaţă? Credeţi că Gigel din cine ştie ce
capăt de ţară moare de curiozitate dacă Transelectrica nu aruncă 1,42 de milioane de euro ca să afle
el mai multe despre ce fac ei acolo? Noi zicem că nu.Firma de publicitate care a cîştigat
contractul, Media Consulta, va presta „servicii de publicare de machete, advertoriale, prezentări de
campanie şi interviuri în presa scrisă“. După cum arată şi site-ul publicitarilor, Transelectrica îşi va
face publicitate în cîteva dintre publicaţiile trustului Intact(de exemplu, Jurnalul
naţional sau Săptămîna financiară) şi pe două dintre Antene (2 şi 3), care au contracte de
exclusivitate cu Media Consulta.

Voiculescu, nucleul dur al publicităţii nucleare

Rămînem tot în domeniul energiei, căci următoarea societate de stat despre care vom vorbi
este Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare. În octombrie şi noiembrie 2008, RAAN a încheiat
patru contracte pentru servicii de promovare a imaginii. După cum aţi putut afla săptămîna trecută
din Academia Caţavencu, una dintre firmele care au primit bani pentru aceste servicii
aparţine Mirelei Stănişoară, soţia ministrului Apărării, fost consilier pe probleme de siguranţă al
preşedintelui Băsescu. Stănişoară nu este, însă, singurul demnitar la care au ajuns banii RAAN. Pe 31
octombrie, SC Galaxy SRL, la care este acţionar deputatul PSD Eugen Nicolicea, a primit şi ea un
contract în valoare de 22.000 RON. RAAN a dat aceşti bani fără licitaţie, invocînd faptul că „serviciile
pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice“. Sereleul la care este acţionar
Nicolicea este proprietar al Radio Galaxy din Drobeta-Turnu Severin. Două săptămîni mai tîrziu, RAAN
mai dă un contract fără licitaţie societăţii Media Casa Press, care editează revistele Felicia şi
Financiarul. Ambele reviste aparţin familiei Voiculescu. Într-un drept la replică trimis săptămîna
trecută la redacţie, RAAN a arătat că avea nevoie de aceste servicii de publicitate, fără licitaţie, ca să-
şi repereze imaginea deteriorată grav la nivel local. Te pomeneşti că se fisura vreun reactor de ciudă
că cetăţenii din Drobeta aveau o impresie proastă despre energia nucleară.

Eşti politician şi vrei legitimaţie de ziarist? Ieftin: 450.000 RON

În continuare, Consiliul Judeţean Giurgiu ne arată de ce e bine să faci fapte bune. Ca să fii răsplătit
cu o grămadă de bani, normal. La alegerile parlamentare de la sfîrşitul lui 2008, şeful CJ
Giurgiu, penelistul Dumitru Beianu, a participat în calitate de ziarist, fiind acreditat de Informaţia de
Giurgiu. Publicaţia giurgiuveană care l-a înregimentat pentru cîteva zile pe politician este editată de
Romprod SRL. De ce vă plictisim cu acest amănunt? Păi, din simplul motiv că, două luni mai
tîrziu, Romprod SRL a primit de la CJ Giurgiu un contract de 450.000 RON pentru „realizarea şi
difuzarea de materiale audiovizuale de promovare a proiectelor şi activităţilor de larg interes
judeţean“.Mişto. Vă daţi seama cu cîtă obiectivitate află giurgiuvenii pe ce cheltuieşte CJ banii lor?

Radioul lui Morega ia bani de la CJ-ul lui Morega

Consiliul Judeţean Gorj ne surprinde şi el plăcut cu o atribuire fără licitaţie pentru o societate la care
este acţionar baronul PNL de Gorj Dan Ilie Morega. Astfel, pe 20 mai 2008, Trophen
Impex(proprietar al Radio Omega) a primit de la CJ Gorj un contract de 18.000 RON prin „negociere
fără anunţ de participare“, motivul fiind faptul că la licitaţia deschisă nu s-au prezentat oferte
admisibile, aşa că nu au avut de ales şi au dat şi ei nişte bani cui s-a nimerit. În 2002, pe vremea cînd
era consilier judeţean de Gorj, Morega a fost revocat din funcţie tocmai pentru contractele pe
care Trophen Impex le avea, încă de atunci, cu CJ Gorj. Existenţa acestora în condiţiile în care Morega
era şi acţionar al sereleului, şi consilier judeţean îl punea într-un evident conflict de interese.

Pentru-al Primăriei gunoi, cenzurăm articole noi

De la un consiliu judeţean trecem la o primărie. Cea din Bacău, mai exact, acolo unde primarul
penelist Romeo Stavarache cheltuieşte cu spor banii cetăţenilor ca să-şi facă presă bună. În
octombrie 2006, trei jurnalişti de la Ziarul de Bacău, printre care şi redactorul-şef, au demisionat în
urma încercării primarului penelist Romeo Stavarache de a împiedica apariţia unui articol despre
viceprimarul Bacăului. Patronul publicaţiei mai deţine şi o firmă de salubritate care are contract cu
Primăria. Stavarache a folosit acest lucru pentru a face presiuni asupra patronului, astfel încît
articolul despre vice să nu ajungă în ziar.În cele din urmă,ziariştii au strecurat articolul în gazetă, fără
ştirea patronului, după care şi-au dat demisia. Totuşi, Stavarache l-a răsplătit pe afacerist, măcar
pentru eforturi. Mai întîi în 2007, cu un prim contract de 90.000 RON pentru „servicii de publicitate“.
Şi încă o dată, în 2008, cu un altul – atribuit direct – în valoare de 42.000 RON pentru aceleaşi servicii

Omul anului îi plăteşte publicitate, de la Primărie, omului banului

Să mai şi rîdem puţin cu primarul din Tîrgu-Mureş, Dorin Florea, cel mai „Om al anului“ dintre toţi
primarii din ţară. În 2006, Florea avea la activ trei premii care-l dădeau „Omul anului“ în Tîrgu-Mureş.
Explicaţia este simplă: fratele celui care organizează evenimentul cu premiile „Omul anului“ este
patronul unei firme de advertising care primeşte contracte fără număr de la Primăria lui Florea. După
cum arătaZiarul de Mureş, în 2006,Imagine Communications (deţinută de Călin Zereş, fratele
organizatorului Sergiu Zereş) a primit un contract de 320.000 RON pentru aceleaşi plicticoase deja
servicii de publicitate. Cînd nimeni nu se mai aştepta, în 2007 Florea este ales din nou cel mai tare om
din Tîrgu-Mureş. Cică prin sondaj. Drept răsplată, în mai 2008, Imagine Communications este
premiată cu un alt contract, în valoare de 450.000 RON. Asta în urma unei licitaţii deschise la care a
fost singurul participant.
În general, problemele mari au două explicaţii: una ştiinţifică şi alta religioasă. Atunci cînd ele se
împletesc, se pot obţine rezultate tulburătoare. La Arad există Agenţia Creştinilor Inventivi care, cel
puţin după denumire, îşi propune să împace şi capra, şi varza, spre binele tuturor. Oficial, organizaţia
este compusă din mai mulţi inventatori creştini evanghelici. Neoficial, sediul din Arad este o clădire
nelocuită, în care din cînd în cînd mai vine Viorel Hambaraş, preşedintele. El este singurul membru
activ şi sufletul asociaţiei, chiar dacă nu mai e la prima tinereţe, după cum l-a descris o doamnă,
vecină de curte.

Negăsind vreo urmă de viaţă la sediul central, am ajuns în comuna Şiria, nu departe de Arad, locul în
care şeful creştinilor inventivi din România trăieşte şi inovează.

● Pe domnul Hambaraş l-am găsit lucrînd, aşa cum îi stă bine oricărui inventator. Tăia lemne în curte.
A fost de acord să vorbească abia după ce a terminat treaba. Într-o oră, ne îndreptam spre biserica
baptistă din Şiria, un loc cît se poate de potrivit pentru o discuţie cu un creştin inventiv. După cum
mi-a mărturisit chiar el, mai mult în şoaptă, caracterul întîlnirii era strict confidenţial, întrucît, de mai
mulţi ani, este ţinta unor acţiuni desfăşurate de spioni tehnologici. Aceştia s-au abătut asupra lui sub
diferite forme. Cei care vor să-i fure schiţele nu vin personal. Se folosesc de oameni fără cultură. Cel
mai frecvent tip de spion se întruchipează în rom, o formă de manifestare banală, pe care n-o poţi
bănui de furt intelectual. Pe unul l-a prins lîngă casă. „Acolo este ceva roz, un rucsac de copil, pe unde
mi-a intrat teroristul, în a doua duminică din noiembrie, pînă la colţul casei.“ Locul era marcat. De
fapt, întreaga curte era plină de semne: lighene, sticle, haine şi alte obiecte pe care nu am reuşit să le
mai desluşesc. Aparent, puteai crede că te afli în faţa unui haos neprogramat. În realitate, toate erau
aşezate într-un anume fel, după o schemă pe care numai proprietarul o cunoaşte. „Eu aşa am făcut,
încît să-mi dau seama imediat ce se poate întîmpla.“ Pînă şi casa stătea să cadă pe o parte, prin
porţiunea care părea cea mai vulnerabilă. Cu ochiul unui novice în tehnici de securitate, pot spune că
acolo era o capcană. Dacă un hoţ de schiţe mai neinspirat ar încerca să pătrundă prin acel punct pe
vreme rea, cu vînt puternic, peretele s-ar putea prăbuşi cît ai clipi, rănindu-l. Prezentarea aceasta mi-
a fost făcută de după gard, din precauţie. Ne-am întors la domiciliul inventatorului pentru că domnul
Viorel a omis un lucru esenţial. Luîndu-ne cu vorba, uitase că l-a rugat un vecin să-i cumpere pîine.
Înainte de a pleca, am vrut să fac o poză, dar nu mi-a dat voie. Eram încă suspect. „Oricum, nu găsesc
nimic, totul e la mine în cap, nu pe foi.“

● La biserica baptistă din comună începea slujba. Am intrat, domnul Viorel le-a urat pace tutoror şi
ne-am retras în cantina instituţiei. După ce l-a instruit pe unul dintre cei prezenţi să nu lase pe nimeni
înăuntru, şi-a început discursul. „Datorită importanţei majore a acestei probleme, cheia de boltă a
Europei, adică economia, tot sistemul energetic european se modifică!“ A scos un braţ de hîrtii pe
care le-a întins pe masă. Printre ele, un brevet de invenţie, mai multe scrisori către diferite ministere
şi tăieturi din ziare. La vîrsta dumnealui, Viorel Hambaraş debordează de energie. Dar nu o energie
comună, ci una neconvenţională. „Zero ajunge valoarea gazului rusesc cînd noi vom avea astea în
mînă. În ’75, un litru de motorină era mai ieftin decît un kilogram de pîine neagră. Eu am tăcut din
gură, i-am ştiut valoarea. Am gîndit-o şi am modificat-o în funcţie de preţul petrolului.“ În jumătate
de oră am reuşit să mă uit pe toate foile de pe masă. Inventatorul le prezenta cu înflăcărare. Dacă
despre transformarea tuturor ţărmurilor lumii în cîmpuri de captare a energiei valurilor n-am prea
înţeles mare lucru, am prins cîte ceva la alte două proiecte, ambiţioase, ce-i drept: Pod metalic mixt
între Spania şi Africa şi Procedeu şi instalaţie pentru tăierea la dimensiune dorită a unui aisberg, în
vederea transportării şi topirii lui. Cu aisbergurile nu a vrut să intre în prea multe detalii. Mi-a spus
doar că visează să le transporte în deşert şi să rezolve problema apei din ţările africane. La pod,
planul e mult mai amplu. Românii, adică inventatorii, vor avea brevetul şi vor deţine jumătate din el.
În acest fel, ţara noastră va înfiinţa un teritoriu nou, în Marea Mediterană, aproape de Maroc. De
acolo, vom controla economic şi politic întregul continent. Cealaltă jumătate se va împărţi între
Marea Britanie şi Spania, ocazie cu care se va stinge şi conflictul dintre ele, legat de Strîmtoarea
Gibraltar. Prin pod vor trece două magistrale. Una cu apă dinspre Europa şi cealaltă cu petrol din
Nigeria. Construcţia se va numi Podul UNICEF, iar banii strînşi de pe urma ideii vor ajunge la copiii
săraci.

● Cînd a terminat prezentarea, domnul Hambaraş s-a enervat puţin. Nimeni nu i-a dat credit pentru
începerea lucrărilor. Pe schiţa Podului UNICEF, în jumătatea administrată de România, a desenat
steagul ţării. O greşeală majoră, a spus el, pentru că, atunci cînd a trimis proiectul la minister, şef era
Lászlo Borbély. Acum, toate speranţele inventatorului stau în Mircea Geoană, despre care este
convins că e singurul om capabil să-l înţeleagă şi să-l ajute. „Din moment ce problema trece de pe
umerii mei pe umerii senatorului şi ai comisiei de savanţi, se realizează pe plan diplomatic acţiuni în
favoarea României fără precedent. Vom avea brevetul de invenţie, dar şi în alte părţi se creează
avantaje.“

● Din biserică se auzeau cîntece şi începuse să mă doară capul. Am întrebat cîţi membri mai are
Asociaţia Creştinilor Inventivi. „Nici nu mai ştiu, cîţiva. La început eram vreo şaptezeci.“ Domnul
Viorel Hambaraş m-a condus, bucuros că a mai găsit pe cineva interesat de invenţiile sale. Începusem
să mă simt vinovat că l-am făcut să chiulească de la slujbă. Din poartă, mi-a spus discret: „Mare
atenţie la OSIM!“.

La ce e bun interlopul: adună voturi, finanţează electoral şi aduce profit

Relaţia cu Costel Iancu a fost una plină de satisfacţii pentru preşedintele PD-L Dolj, Radu Berceanu.În
primul rînd, Iancu are bani, deci avea de unde să doneze pentru propăşirea partidului, mai ales că
anul trecut a fost înţesat de campanii electorale. După cum puteţi citi în această pagină, el s-a folosit
chiar şi de şantaj şi ameninţări pentru a obţine o contribuţie de cîteva sute de mii de euro la
campania electorală pentru Consiliul Judeţean. Pe de altă parte, interlopul craiovean a adus şi foarte
multe voturi partidului mulţumită afacerilor sale din agricultură şi faptului că este preşedintele
Asociaţiei Agricultorilor Doljeni. Pentru Vasile Blaga şi Răzvan Murgeanu, ajutorul interlopilor a fost
foarte util pentru promovarea electorală şi atragerea de voturi, dar şi pentru păzirea bostanilor,
pardon, bannerelor. În cazul ministrului Niţă, lucrurile sînt foarte simple, avantajele relaţiei cu Paul
Brener fiind dezvoltarea afacerilor firmelor sale. Cît despre Elena Udrea, e suficient să vă uitaţi cum
(în mii de euro) e îmbrăcată şi cum arată declaraţia ei de avere.

Titi Chira şi Sile Pietroi, în campanie pentru Blaga şi Murgeanu

Dacă PD-L nu sacrifica Internele în negocierea cu PSD, Vasile Blaga (actualul ministru al Dezvoltării
Regionale şi Locuinţei) ar fi preluat din nou stindardul luptei cu infractorii. Aşa, trebuie să se
mulţumească doar cu amintirea vremurilor în care colabora cu ei. Mai ales că şi l-a ales secretar de
stat pe fostul viceprimar al Capitalei, Răzvan Murgeanu. Vara trecută, Murgeanu a candidat la
Primăria sectorului 1 din partea PD-L. În timpul campaniei, reporterii de la Cancan l-au surprins
întîlnindu-se cu interlopii bucureşteni Titi Chira şi Sile Pietroi. După ce Sile a fost ridicat de mascaţi,
întrucît era urmărit pentru tîlhărie, lipsire de libertate, tentativă de omor calificat şi ultraj, secretarul
de stat de la Ministerul Dezvoltării a declarat din nou că nu îl cunoaşte pe Sile Pietroi, deşi cei doi
apăreau în aceeaşi poză. A recunoscut, totuşi, că a fost ajutat în campanie de Titi Chira, însă acest
lucru, potrivit Cotidianului, s-a întîmplat la iniţiativa interlopului, care a venit singur şi s-a oferit să-l
ajute în campanie. Ca să vezi: îi păzea bannerele electorale şi nici măcar nu voia bani pentru asta, cică
i s-a plătit numai benzina. Păi, da, că interlopii ăştia sînt toţi plini numai de intenţii bune, n-ar lua un
leu vechi pentru serviciile lor. Procurorul care instrumentează dosarul lui Sile Pietroi a arătat că
oamenii interlopului au prestat servicii în campania electorală pentru mai mulţi oameni politici. După
cum vă amintiţi şi voi, Vasile Blaga a fost şi el unul dintre candidaţii campaniei din vara lui 2008, cînd
a încercat să cîştige Primăria Capitalei.

Niţă, ministrul IMM-urilor mafiei siciliene

Constantin Niţă, ministrul IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a avut şi el legături cu ceva
interlopi. Mai exact, cu unii italieni, demni reprezentanţi ai mafiei din Sicilia. Potrivit Centrului Român
pentru Jurnalism de Investigaţie, Niţă era unul dintre contactele din România ale lui Paul Brener,
cetăţean româno-italian prin intermediul căruia mai mulţi mafioţi italieni şi-au deschis afaceri în
România. În 1996, anchetatorii italieni le-au cerut omologilor români să-l pună sub urmărire pe Paul
Brener şi să-i intercepteze convorbirile telefonice. Nu degeaba: omul era suspectat de trafic de
droguri, metale preţioase şi arme. Ai noştri au trecut la treabă, iar în cadrul interceptărilor realizate a
fost pomenit şi numele lui Constantin Niţă, deputat PSD şi patron al mai multor societăţi comerciale,
la acel moment. Ulterior, pesedistul a recunoscut că îl cunoaşte pe Paul Brener, însă nu foarte bine şi
nici nu a avut relaţii de afaceri cu acesta. Totuşi, el recunoaşte că la invitaţia lui Brener ar fi trebuit să
participe la o excursie în Italia (ştiţi, ţara de origine a mafioţilor pe care îi reprezenta în România Paul
Brener), însă el a renunţat din proprie iniţiativă să mai participe la aceasta.

Nemirschi, îmbuibat cu Mazăre de clanul Vasea

Fost viceprimar de Constanţa şi ajuns ministru prin bunăvoinţa lui Radu Mazăre, Nicolae Nemirschi
nu poate fi disociat de acesta din urmă, aşa cum nici Mazăre nu poate fi disociat de vreo afacere sau
şmen făcut la malul mării. De la afacerile cu palmieri şi pînă la afacerile cu retrocedări ori Aqualand-ul
din Mamaia, numele lui Mazăre a apărut de fiecare dată menţionat alături de personaje politice şi
interlopi deopotrivă. Una dintre legăturile vechi ale lui Mazăre cu lumea interlopă este aceea cu
clanul fraţilor Vasea, implicaţi în afaceri hoteliere şi comerţ cu combustibil din Constanţa. În 2006,
Hotelul Flora din Mamaia, deţinut de Radu Mazăre, a fost vandalizat de băieţii buni din clan. Dar
Mazăre nu s-a supărat şi, împreună cu preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, ar fi
intervenit la Poliţie pentru a muşamaliza incidentul. Şi asta după ce, înainte cu trei ani, maşinile lui
Radu Mazăre şi ale fratelui acestuia, Alexandru, fuseseră vandalizate de aceiaşi membri ai clanului
Vasea. Care au mers pînă la ameninţarea Ianinei Petcu, cu care Radu Mazăre are un copil. Lucrurile s-
au schimbat, în timp, şi Mazăre a ajuns de aceeaşi parte a baricadei cu interlopii, unul dintre oamenii
de încredere ai primarului, Constantin Zelca, devenind asociat cu fraţii Traian şi Mitu Vasea în mai
multe societăţi comerciale.

Udrea, afaceri cinstite cu Nicolae Dumitru-NIRO, finul fraţilor Sile şi Nuţu Cămătaru

Ministru al Turismului, Elena Udrea nu mai are nevoie de nici o prezentare. A trecut prin politică
astfel: de la liberali la democraţi, de la consilier la parlamentar şi de la dat cu mopul la croşetat în
direct. Afacerile familiei Udrea sînt, în schimb, mai încurcate decît ghemul de mohair din care Elena
croşeta două ochiuri pe faţă şi unul pe dos, în direct la televizor. Pe lîngă afacerile făcute la vedere,
Elena nu s-a sfiit să intre şi în zona gri a economiei şi să facă afaceri chiar şi cu interlopi, atîta timp cît
la orizont se arăta un profit. În februarie 2002, Elena Udrea a cumpărat un imobil situat în apropierea
Televiziunii Române de la Costel Onoriu, un cunoscut interlop implicat în afacerile cu retrocedări de
imobile de lux din Capitală. De altfel, imobilul, care fusese retrocedat ilegal şi cumpărat mai apoi de
Onoriu, a fost vîndut la scurt timp de Udrea. Pentru profit, desigur. O altă asociere de notorietate a
Elenei Udrea este aceea cu grupul de societăţi NIRO, condus de Nicolae Dumitru, finul fraţilor Sile şi
Nuţu Cămătaru. De altfel, în spatele acestui grup de firme stau, alături, celebri interlopi şi o serie de
foşti şefi ai serviciilor secrete. În 1996, Elena Udrea a încercat demararea unui proiect imobiliar, prin
firma New Global Investments, în care era asociată cu firma Niro 95 Impex, deţinută de acelaşi
Nicolae Dumitru, unul dintre dezvoltatorii – alături de Nicu Gheară – complexului Europa, devenit azi
Dragonul Roşu. Proiectul a fost însă anulat, iar firma radiată.
Nu ne-aduce Berceanu ce-i aduce lui clanu’

Cel mai recent intrat în galeria politicienilor care au relaţii cu interlopii este ministrul Radu Berceanu.
A fost ajutat de Costel Iancu, cel care pentru scurtă vreme a fost secretar de stat şi director al
Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare. Berceanu, ministrul Transporturilor, este
preşedinte al PD-L Dolj. Adică fix în judeţul în care, dacă vă mai amintiţi, a avut loc anul trecut o
înmormîntare la care au participat foarte mulţi băieţi de băieţi, cu ochelari de soare şi tricouri negre,
mulate pe săbii, pistoale şi alte efecte din domeniu. Evenimentul zilei a descoperit că Costel Iancu
avea în momentul numirii la ANIF (pe 18 februarie – n.r.) dosar penal instrumentat de DIICOT
(Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) pentru „constituire de
grup criminal organizat, lipsire de libertate şi ameninţare“. Iancu este acuzat că a ordonat răpirea
unui om de afaceri şi a soţiei sale, pentru a-i obliga să-i cedeze nişte acţiuni. Ordinele lui au fost puse
în aplicare de nişte băieţi şucari din Craiova, colegi de breaslă cu Iancu. Ei, nu politicieni, evident, ci
interlopi. Ce ziceţi, că nu mai înţelegeţi care e diferenţa? Mda, asta cam aşa e.

Dom’ Costel Iancu, interlop intrat în politică cu tancu’

După ce a apărut scandalul în presă, Radu Berceanu s-a spălat pe mîini de Iancu. El a declarat că
numirea acestuia s-a făcut în baza unui algoritm intern al partidului: cei care au avut rezultate bune la
alegerile parlamentare, dar nu au obţinut mandatul, urmau să fie nominalizaţi pentru alte funcţii.
Pentru că este preşedintele Asociaţiei Agricultorilor Doljeni, nenea Iancu a ajuns la ANIF, iar
preşedintele PD-L Dolj nu are nici o legătură cu numirea pentru că nu a fost necesar ca el să-şi dea
acordul. Mai mult chiar, Berceanu a mai spus că interlopul l-a asigurat că nu are probleme cu legea.
Atîta doar că în august 2008 a incendiat maşina unui alt om de afaceri din Dolj, care nu a fost de
acord să doneze 300.000 de euro la campania electorală pentru Consiliul Judeţean. Acelaşi Berceanu,
care n-are nici o treabă cu Iancu, a participat în 2008 la aceste alegeri, însă a pierdut şefia CJ. Costel
nu a pierdut însă şi a ajuns consilier judeţean din partea PD-L. De remarcat este faptul că Berceanu se
afişa în campania electorală cu interlopul craiovean.

Exerciţiu de logică

Patru femei pleacă în străinătate, în anul 1982, în plină epocă Ceauşescu. Câte dintre ele sunt
colaboratoare ale Securităţii? Răspuns: dacă ar fi să folosim „regula“ care circula pe vremea aia în
România ("când se întâlnesc trei români, unul e securist"), răspunsul ar fi "cel puţin una". Ei bine, în
arhivele Securităţii au fost găsite două note informative care relatau despre aceeaşi călătorie a celor
patru tovarăşe; într-una, sursa vorbeşte despre celelalte trei: Raluca Bejan, Elena Caraşcă şi Mănescu.
Cine-o fi fost a patra persoană, cea care a informat Securitatea? Nici o problemă, de asta există Secu,
ca să nu rămânem cu nedumeriri: în micul grup de patru călătoare exista şi o a doua colaboratoare a
Securităţii; ea le pârăşte, la rândul ei, pe celelalte trei.Aşa aflăm, dintr-o altă turnătorie oficială,
numele celui de-al patrulea membru al călătoriei: Rodica Stănoiu. Şi se îmbunătăţeşte regula
românească: unde-s patru români, sunt doi informatori.

Nu cred că informaţia că Rodica a fost turnător al Securităţii a zguduit sufleteşte prea multă lume.
Mai surprinzător este faptul că a fost posibil ca o instituţie publică să declare oficial chestia asta, într-
o ţară care pare să fie controlată, încă, de fosta Securitate. Şi, într-adevăr, se pare că bătălia pentru
confirmarea oficială a acestei evidenţe este atât de înverşunată încât pune în lumină forţa actuală a
fostei Securităţi. Textul nostru va descrie obstacolele pe care le clădesc actualii colaboratori ai fostei
Securităţi pentru a o apăra de o condamnare pe cea care a fost ministru al Justiţiei şi, totodată,
turnătoarea cu numele conspirativ "Sanda".

Dosarele "Sanda" şi „Georgeta“ nu mai există

Rodica Stănoiu s-a trântit fără să clipească în fotoliile de ministru şi, apoi, de senator. A semnat fără
să clipească declaraţia de necolaborare cu Securitatea. Minţea cu liniştea unei persoane care ştia că
n-o mai ameninţă nici un pericol. Într-adevăr, pericolul cel mare – care era propriul dosar de turnător
– nu exista. Corect, cu precizarea că dosarul nu mai există. Putem presupune că obiectul cel
compromiţător a fost sustras la timp de cadre ale Securităţii care au mai avut acces la documentele
primare. Doamna Rodica Stănoiu, pe vremea când nu mai semna"Sanda" (1983-1985),
ci"Georgeta" (al doilea nume conspirativ, folosit între 1986 şi 1987), înmâna notele informative unor
ofiţeri care răspundeau de activitatea ei. Unul dintre ăştia a fost locotenent-colonelul Marian Ureche.
Un înalt ofiţer de Securitate care, datorită meritelor în lupta împotriva duşmanilor regimului
comunist, a fost promovat, în perioada ministeriatului Rodicăi Stănoiu, şef al SIPA. Poate ne ajută
dânsul să dăm de urma dosarului dispărut.

Urme şterse în dosarele urmăriţilor

Securitatea a fost o instituţie care ştia ce important e back-up-ul. Urme ale activităţii „Sandei“ şi
„Georgetei“ existau şi în dosarele celor pe care i-a denunţat. Una dintre victime a fost
doamna Raluca Bejan. Dânsa şi-a cerut propriul dosar de la CNSAS la începutul anilor 2000. Primul
răspuns pe care l-a primit a fost o întrebare: „Dumneavoastră aţi fost închisă la Aiud şi aveţi 82 de
ani?“. Cum nu împlinise nici 60 de ani şi nici nu vizitase Aiudul, doamna a negat. Drept care a mai
avut de aşteptat câţiva ani (patru) până când, după alte insistenţe, a descoperit că propriul dosar
fusese introdus în copertele care purtau identitatea altei persoane. După ce şi-a obţinut, în sfârşit,
dosarul, a descoperit că dintr-însul lipseau 16 pagini. Perseverentă, a solicitat microfilmele care –
ghinion, domnu’ Ureche – erau un back-up suplimentar al Securităţii. Abia aici au apărut înscrisurile
semnate de "Sanda" – o festă pe care Securitatea a jucat-o securiştilor.

Testamentul lui Ticu: "Să facă puşcărie pentru falsurile astea"

Picioarele scurte ale minciunii au alergat şi în dosarele altor victime ale „Sandei“ şi „Georgetei“. Prin
unele dintre cele peste 30 de note informative, Rodica Stănoiu a reuşit să producă drame în vieţile
celor pe care îi pâra. N-a murit nimeni, dar, de exemplu, doamna M.U. n-a mai avut posibilitatea să
iasă în străinătate să-şi salveze, printr-o operaţie, vederea; în privinţa altui român, fugit în Franţa –
despre care Sanda a raportat că încerca să-şi obţină diplomele de studii din România –, Securitatea a
luat decizia să blocheze încercările familiei de a-i transmite documentele şi alte asemenea. Când
astfel de fapte glorioase s-au adunat pe taraba CNSAS, membrii de atunci ai Colegiului – aflat sub
zodia Onişoru – au decis, curajos, să închidă ochii: dosarul Stănoiu a zăcut un an (2004-2005) în
sertar.

Abia în 2006, după venirea lui Ticu Dumitrescu în Colegiu, s-a putut discuta despre cazul Rodica. S-au
decis două expertize grafoscopice care, odată înfăptuite, au confirmat faptul că mâna care a scris
declaraţia de necolaborare colaborase din plin cu Secu. Convocată la audiere, fostul ministru al
Justiţiei a susţinut că a avut un accident care i-a modificat scrisul de l-a făcut să semene cu cel al unei
persoane care turna la Securitate (genială Rodica, recunoaşteţi?). Drept care a cerut să se compare
înscrisurile din notele informative cu scrisul ei din aceeaşi epocă. Toată lumea a fost de acord, drept
care reprezentanţii CNSAS şi Rodica Stănoiu s-au prezentat la locul ei de muncă de atunci – Institutul
de Cercetări Juridice. Acolo, o secretară îi aştepta pregătită cu un dosar cu trei documente care sunt
suspecte a fi fost falsificate (erau la distanţă de câte zece ani unul de celălalt, dar erau scrise cu
aceeaşi pastă de pix). La următoarea întâlnire de la CNSAS, cu expertizele şi "originalele" Rodicăi pe
birou şi cu tupeul suspectei în faţă, Ticu Dumitrescu a susţinut vehement votul de "poliţie politică"
pentru Rodica Stănoiu.A fost o luptă cu urlete gigantice, dar s-a încheiat cum a vrut Ticu. Iar tatăl
CNSAS a urat: "Să facă puşcărie pentru declaraţiile ei false!".

Institutul de Cercetări Juridice (ICJ), colaborator al Securităţii

Istoria celor trei documente suspecte a fi falsuri merită să fie detaliată pentru a înscrie şi ICJ în
panoplia instituţiilor confiscate de securişti. În ziua în care cele două părţi s-au prezentat să ridice
înscrisuri vechi şi „cu adevărat“ ale Rodicăi Stănoiu, li s-au oferit doar cele trei documente suspecte a
fi falsuri. Reprezentanţii CNSAS au protestat şi au cerut să li se permită să aleagă ei înscrisuri din
dosarul de personal, care, de altfel, era pe un birou, la 50 cm distanţă. Rodica l-a înşfăcat şi,
strângându-l patetic la piept, a scandat că nu permite, că acolo este viaţa ei în care nu-şi bagă nimeni
nasul. Cum secretara era udă pe ea de spaimă, avocatul CNSAS a cerut să vorbească cu directorul
instituţiei. N-a fost posibil, nici atunci, nici altă dată, după cum n-a fost posibil nici accesul în dosarul
misterios.

Tribunale captive

În instanţă, efortul CNSAS s-a concentrat pe obţinerea unei expertize în care să se poată confrunta
înscrisurile care se presupunea că au aparţinut „Sandei“ cu cele ale Rodicăi. Eforturile instanţelor s-au
concentrat, însă, fie pe tergiversare, fie pe forţarea comparării „notelor informative“ numai cu
făcăturile de la ICJ. În materie de tergiversare avem un exemplu demn de Cartea Recordurilor: una
dintre instanţe (Secţia de contencios a Curţii de Apel Bucureşti) a avut de comunicat doar declinarea
de competenţă (în urma schimbării legii); în loc de o săptămână, a durat patru luni. La Secţia 3 civilă a
Curţii de Apel s-a decis, în chestiunea înscrisurilor, să se efectueze expertiza judiciară pe
documentele propuse de Rodica Stănoiu. Aici, judecătorilor le-a scăpat piciorul, pentru că în decizie
au menţionat că părţile (adică şi CNSAS!) trebuie să prezinte pentru expertiză documentele pe care le
deţin. Ulterior, şi-au dat seama că CNSAS poate face rost de alte documente din epocă (cum s-a şi
întâmplat, la Paşapoarte fiind tone de înscrisuri reale ale Rodicăi) şi au emis o adresă către instituţia
de expertiză în care s-a omis această solicitare. În complet se aflau Corina Gabriela Buruiană, fost
inspector în Ministerul Justiţiei în timpul mandatului Stănoiu, şi Stere Learciu, fost colaborator al
Securităţii. (Pentru rigoare, trebuie să notăm că Buruiană a fost mai corectă, a cerut „abţinere“, dar
nu i s-a aprobat.)

Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC), pedală a Securităţii

Instanţa (Tribunalul Bucureşti) refuză să accepte alte documente olografe din partea CNSAS, spunând
că trebuie să respecte decizia instanţei anterioare. Dar nu o respectă, pentru că refuză să o citească;
judecătorii nu văd decât adresa (care este, totuşi, o scrisoare) care omite obligaţia CNSAS de a
prezenta spre expertiză alte documente. Aşa că INEC nu se lasă mai prejos: iniţial, acceptă să facă o
expertiză pe documentele înaintate de CNSAS, dar, după o zi, se răzgândeşte şi spune că „suntem
obligaţi (?) să ţinem cont doar de adresă“. În schimb, îşi încearcă norocul şi cere notele de informare
în original, pentru compararea cu falsurile Rodicăi. Staţi liniştiţi, alea nu ies din fabrică, că ştim cu toţii
cu ce viteză s-ar volatiliza.

“Jeanine, sun-o pe Rodica!"

O operaţie banală – confecţionarea unei adrese către INEC pentru a solicita expertiza care a fost
refuzată – a declanşat o tornadă în Colegiu. Pentru a emite o solicitare de acest gen, e nevoie de
acordul forului „parlamentar“, Colegiul CNSAS. Or, aici s-au activat forţele necuratului şi s-au pus
pavăză amărâtei de adrese. O parte dintre membri au cerut să se renunţe la orice noi „activităţi
detectivistice“; „nu mai e treaba noastră să urmărim cazul Stănoiu, e exclusiv treaba Justiţiei!“.
Susţinătorii acestei teorii de „depunere a armelor“ i-au avut ca vârf de lance pe Corneliu Turianu (PD-
L) şi grupul PSD – Cazimir Ionescu, Laurenţiu Tănase, Florian Chiriţescu. Nimeni nu poate controla
decibelii lui

Mircea Dinescu într-o situaţie de genul ăsta (de fapt, nici el): a urlat din răsputeri, a ameninţat cu
conferinţă de presă în stradă şi, până la urmă, s-a votat favorabil emiterii solicitării de expertiză. Din
tot scandalul, domnul Turianu n-a înţeles, săptămâna trecută, că votul n-a fost aşa cum recomanda
domnia sa. A descoperit miercuri cumplita realitate. A făcut la rându-i scandal, iar când preşedintele
Colegiului i-a explicat că faptul e consumat, s-a retras furios în propriul birou, de unde s-a auzit pe
culoare un strigăt – adresat secretarei lui – care a intrat în folclorul instituţiei: „Jeanine, sun-o pe
Rodica!“.

Da, Rodica are, totuşi, motive de îngrijorare. Dacă, în ciuda acestei impresionante mobilizări a
Securităţii din toate instituţiile implicate, evidenţa va fi confirmată în instanţă, „Sanda“, fostul
ministru al Justiţiei, se poate căptuşi cu o condamnare penală pentru fals. Şi s-ar împlini şi
testamentul lui Ticu.

Contactat telefonic, domnul Corneliu Turianu ne-a explicat motivul atitudinii sale:"Conform noii
legi, CNSAS sesizează instanţa: spuneţi voi, instanţa, dacă persoana e lucrător sau colaborator (al
Secu). CNSAS are un rol pasiv, de sesizare, şi nu ţine cu dinţii de soluţia respectivă. Dacă am sesizat
instanţa, am terminat cu apărările suplimentare, documentele suplimentare. Dacă găsim acte noi,
facem altă sesizare. N-avem o soluţie de susţinut".

PRO TV transmite o manifestaţie din Italia. Cetăţenii protestează împotriva violurilor comise de
români, iar ceva ciudat se vede peste umărul reporterului. Băieţi solizi, raşi în cap, îmbrăcaţi în negru
sau în haine de piele neagră. Agitînd steaguri cu cruci, în combinaţii de culori care au ceva violent.
Sînt extremişti italienii. Te uiţi mai bine: pe un banner scrie "CUIB Codreanu". Ce naiba e asta?! E
filiala locală a Gărzii de fier? Au plecat ţiganii din România şi, neamaiavînd obiectul muncii, s-au dus
rasiştii români după ei în Italia? Pe urmele acestui mister, am ajuns la Cuib CZ Codreanu, o
organizaţie de italieni pur sînge, unde figura criminală a Căpitanului e mai adorată decît cea a lui
Mussolini.Îi găsiţi la www.forzanuovapalermo.org, aşa cum i-am găsit şi eu. Am încercat să avem un
mic dialog pe mail şi băieţii, rasişti de treabă, mi-au răspuns. Iată ce a rezultat.

Rep: Cînd s-a născut Forza Nuova?

CUIB CZ Codreanu:Forza Nuova s-a înfiinţat, la iniţiativa lui Roberto Fiore şi Massimo Morello, la data
de 29 septembrie 1997. În calendarul gregorian, aceasta este ziua în care se sărbătoreşte Sfîntul
Arhanghel Mihail.

Rep: Cînd şi mai ales cum a devenit Corneliu Zelea Codreanu modelul politic al acestui "cuib"?

CUIB CZ Codreanu:Data aleasă pentru fondarea Forza Nuova nu a fost aleasă întîmplător, mişcarea
noastră a vrut să se aşeze sub protecţia Sfîntului Arhanghel – după cum probabil ştiţi, şi Legiunea
Arhanghelului Mihail, înfiinţată de Codreanu, îşi alesese aceeaşi protecţie sacră şi avea un ataşament
special pentru Arhanghel şi pentru icoana sa sacră. Multe nuclee şi facţiuni ale Forza Nuova îşi
atribuie denumirea de "Cuib". Cuibul nostru, în particular, fondat de către Giovanni Zampardi în
acelaşi an cu fondarea Mişcării, a ales drept titlu numele lui Corneliu Zelea Codreanu pentru a se
inspira din viziunea sa spirituală specială şi din acţiunea sa militantă, încercînd s-o trăiască într-un
spirit legionar adecvat.

Rep: Cum de aţi ales un român ca model, chiar dacă pe pămînt italian aveaţi mişcări asemănătoare?

CUIB CZ Codreanu:Dintodeauna Codreanu a inspirat mişcarea noastră, el a încarnat o viziune

universală care depăşeşte graniţele istorico-geografice. Acei români care vin astăzi în Italia pentru a
comite infracţiuni şi pentru a-şi da frîu liber instinctelor animalice sînt departe la ani lumină de
România legionară pe care Căpitanul o avea în minte, de cele mai multe ori sînt ţigani – români doar
prin naţionalitate –, în alte cazuri sînt partea cea urîtă a acestui popor, pe care Guvernul vostru îi lasă
liberi să plece din ţară pentru că îi consideră nedemni de a vă fi aproape. Actuala bătălie împotriva
violurilor etnice nu are conotaţii xenofobe, dacă ameninţarea ar fi avut caracteristici diferite nu ne-
am fi făcut probleme să o combatem. E o realitate faptul că intrarea României în UE a avut pentru
Italia consecinţe tragice, cu contribuţia "coloanei a cincea" reprezentată de – drăguţa de ea –
"corectitudinea politică" care dictează totul la noi, consecinţe datorate unui val nesustenabil de
imigraţie românească care a reuşit deja să depăşească alte etnii prin cea mai slabă dorinţă de a se
integra. Tot acest cadru s-a deteriorat ulterior printr-o creştere a şomajului, pe fondul precaritatăţii şi
sărăcirii populaţiei italiene, chiar şi a celor care au un serviciu fix. Ştim foarte bine, altfel, că în Italia
sînt şi români oneşti, unii dintre fuorzanuovişti s-au căsătorit cu tinere românce cinstite.
Rep: Ce ştiţi despre mişcarea legionară din România?

CUIB CZ Codreanu: Cunoaştem istoria legionară prin intermediul cărţilor "Garda de Fier" sau
"Căpetenia de Cuib", a altor numeroase publicaţii traduse mai ales în ultimii 30-35 de ani în Italia,
unde a existat dintodeauna interes şi respect pentru exemplul reprezentat de această experienţă
politică.

Rep: În afară de Codreanu, care sînt celelalte figuri ale dreptei româneşti care se bucură de atenţia şi
respectul Forza Nuova?

CUIB CZ Codreanu: Un nume dintre toţi: Ion Moţa. Extremul său sacrificiu în războiul din Spania face
din el un erou european, martor al unei Europe creştine fidelă propriei sale origini şi al propriului
destin.

Rep: Forza Nuova a avut legături cu legionarii români emigraţi în Italia după ce aceştia au fost atacaţi
în timpul regimului Antonescu sau după instaurarea regimului comunist?

CUIB CZ Codreanu:Mişcarea noastră politică a avut raporturi numai cu legionarii, persecuţia pe care a
îndurat-o Legiunea a fost teribilă, avem legături strînse cu actualii moştenitori ai experienţei gardiste,
împreună cu Noua Dreaptă aderăm la Frontul Naţional European. Numărul cuiburilor italiene
coincide, aproape în întregime, cu numărul filialelor "forzanouviste" de pe îmtre (PRESUPUN CĂ aici e
"întreg", dar numai Vărzaru poate şti cu certitudine) teritoriul naţional.

Rep:Care sînt idelile fundamentale pe care se bazează acum ideologia persoanelor care fac parte
dintr-un cuib?

CUIB CZ Codreanu:Un Cuib are ca scop prim formarea legionarului, care trebuie să devină un om
nou. Viaţa e o luptă civilă pentru păstrarea ordinii, acesta e drumul pe care propunem să-l străbatem
într-o epocă dificilă ca a noastră, în care oamenii, societatea şi Statele au acceptat o completă
decreştinare în numele unui laicism care coincide în fapt cu un total ateism. În epoca lui Codreanu,
persecutarea era evidentă, fizică. Astăzi, armele la dispoziţia inamicilor tradiţiei spirituale a
popoarelor europene sînt mult mai subtile, dar nu şi mai puţin eficace, acţionează înspre inima
tinerilor, ne anihilează legăturile sprituale, a reconstrui oamenii plecînd de la mici lucruri de fiecare
zi, credem, ar trebui să fie practica cotidiană şi obiectivul care să ne lege strîns de exemplul legionar,
mereu actual.
Tăricene, nici nu ştii, ce arogant începi să fii!

Un astfel de eveniment nu putea fi trecut cu vederea.

Aşa că Academia Caţavencu a decis să trimită o echipă formată din subsemnatul, cu scopul declarat
de a răpi cîte o declaraţie candidaţilor pentru şefia partidului, Călin Constantin Anton Popescu
Tăriceanuşi George Crin Laurenţiu Antonescu. Care, în ciuda numeroaselor nume deţinute, sînt doar
doi. După o discuţie cu secretarul general al PNL, am aflat că preşedintele în funcţie Călin Popescu
Tăriceanu va fi la Parlament la ora 16:00. Cu cinci minute înainte, carul de reportaj al Academiei
Caţavencu(adică eu, înarmat cu un aparat foto) se afla deja în sediul Casei Poporului, pregătit să
înregistreze mesajul liderului liberal către cititorii de catavencu.ro.

Surpriză, însă. Un tip de la biroul lui Călin, despre care ulterior am aflat că e şeful de cabinet al
acestuia şi unic responsabil cu căratul servietei, m-a invitat politicos să plec, că Călin n-are
timp.Normal, nu puteam să plec aşa, fără o declaraţie şi, mai ales, fără să ştiu măcar numele şefului
de cabinet al lui Călin, fiului doamnei căreia îi făceam deja dedicaţii în gînd. Am pus mîna pe telefon,
am format iar la numere şi după vrea zece minute am ajuns la deputatul George Scutaru, responsabil
cu presa. I-am explicat şi lui despre ce e vorba, că vreau doar o declaraţie de 30 de secunde şi nimic
mai mult. Ba eram chiar gata să-i promit ca la europarlamentare nu o să votez cu EBA (te pup dragă,
băfturi multe!). Degeaba. Deputatul Scutaru s-a dus, a vorbit cu Tăriceanu şi s-a întors doar să-mi
spună că Călin e într-o şedinţă cu cîţiva preşedinţi de filiale şi nu poate acum, dar să mai încerc peste
vreo oră.

Crin, alt candidat, o cu totul altă poveste

Am plecat de la Parlament, cu un taximetrist nebun, dar asta e altă poveste, spre Grand Phoenicia
Hotel, locul unde ştiam că va fi Crin Antonescu. Vorbisem deja cu fostul prefect al Capitalei, Cătălin
Diaconescu, membru al echipei lui Crin, şi aveam deja confirmarea că voi primi o declaraţie. Ceea ce
s-a şi întîmplat şi, după cum puteţi vedea în imagini, nici nu a fost foarte greu. Degajat, Crin şi-a făcut
timp să ne zicăşi vouă, celor care citiţi catavencu.ro, cîteva cuvinte. Chiar dacă, la fel ca Călin, mai
avea de făcut probabil ultimele pregătiri pentru congresul de mîine.
Înapoi la Parlament. Degeaba

Revenit cu întreg carul de reportaj, cu baterii noi în aparatul foto chiar, în antecamera biroului lui
Călin Popescu Tăriceanu am dat din nou ochii cu acelaşi şef de cabinet. Lui îi venea să zîmbească, eu
aveam aceleaşi gînduri (mă iertaţi, vă rog, doamnă). De data asta, Călin era singur în birou. Am
primit acelaşi răspuns negativde la domnişorul din antecameră şi, după ce am insistat să-l mai
întrebe o dată, am avut parte, surpriză, deîncă un răspuns negativ. Călin pur şi simplu nu avea chef
să facă vreo declaraţie. N-am mai stat să ameninţ că-mi dau foc în faţa Parlamentului sau că mă leg
cu lanţuri de uşa biroului dacă nu-mi zice trei cuvinte şi am revenit la redacţie, unde, după ce am băut
o cafea, am fumat trei ţigări şi m-am calmat, am scris acest text. Iar în loc de o declaraţie a lui Călin
puteţi urmări o declaraţie a lui Tăriceanu dată la o televiziune.

UPDATE ora 15:00

- Gluma zilei pe care o tot mestecă liberalii prezenţi la Congres este: „Începe să miroasă a Crin!”.

- Look-ul zilei la PNL: cu trabuc în gură. Cîţiva liberali se plimbă pe holuri cu trabucuri în gură. Nu sînt
nume cunoscute. Mai cunoscute sînt mărcile de pe trabucuri.

-Cîmpeanu şi Quintus sînt singurii care n-au părăsit deloc prezidiul;

-Probabil şi pentru că la toaletă e coadă mare de tot.

-Cioroianu are o cravată roşie.

-Relu Fenechiu se laudă peste tot cu apariţiile sale de la tv; mai zice că l-a apărat pe Orban, pe
Varujan, pe toţi, şi că el a făcut tot ce există PNL în Moldova.

-Alţi foşti demnitari recunoscuţi cu greu prin mulţime: Roşca, Harnagea, Tocaci

-Fix înainte de discursul lui Tăriceanu, Quintus a scos o epigramă de criză. Ia auziţi:

Iarna şi-a luat neaua

Boc să-şi ia bocceaua

Nici epigramele nu-i mai ies lu’ tataie ca în tinereţe...

UPDATE ora 16:30

-Dinu Patriciu e mult mai slab. S-a dus burta pe care o ştiam odată, demult. E posibil ca liberalul să fi
atacat nu numai piaţa imobiliară, ci şi piaţa de legume şi fructe.
-La discursuri situaţia a stat în felul următor: Tăriceanu a citit de pe o foaie, în timp ce Crin a recitat
din capul lui.

-De menţionat că, la discursul lui Tăriceanu, sala s-a cam rărit.

-La masă s-au servit după cum urmează:

Tagliatelle cu brînza, Brînză cu castraveţi şi mărar, Creveţi cu struguri la frigăruie, Somon cu lămîie,
Tochitură, Rulade cu vită porc cu ou, Chifteluţe cu susan, Mere şi struguri la desert.

UPDATE ora 22:40

După o oră de avantaj, timp în care se numărau voturile şi se transmiteau pe surse scorurile, Crin
Antonescu este oficial noul preşedinte PNL, cu 873 de voturi.Tariceanu a pierdut cu 546 de voturi.

Rezultatele votului dat de cititorii noştri aici pe site arată că Tăriceanu a marcat doar golul de
onoare, scorul final fiind de 41 voturi pentru Călin şi de 137 pentru Crin. Un fel de 1 la 3,34.

Despre cum plăteşte Consiliul Judeţean Vrancea, condus de Marian Oprişan, facturi unor firme-
fantomă, v-am povestit acum ceva vreme. Azi, avem în meniu o fantomă în carne şi oase. Una
politică. Îi zice Nini Săpunaru, e penelist şi şi-a trăit gloria în mandatul CDR, cînd era şi şeful Vămilor.
De atunci, Nini doar se prelinge pe lîngă pereţii Puterii, fără să mai prindă un loc vizibil în faţă, la
prezidiu, sub copertină. Iar la Vrancea, Puterea e Oprişan.

Aşa că, în ciuda diferenţelor doctrinare dintre cei doi, firma lui Săpunaru (Europroiect Focşani) prinde
contracte pe bandă rulantă la CJ-ul lui Marean vrancezu’.An de an. Uite, de exemplu, în momentul
ăsta, CJ îi este dator firmei lui Nini cu peste 3,5 miliarde de lei vechi. Iar explicaţia e simplă: principiul
după care se ghidează Oprişan este „Ţine-ţi prietenii aproape, iar pe duşmani şi mai aproape“. Şi uite-
aşa, singurul politician din Opoziţie cu firmă de proiectare în construcţii s-a nimerit a fi Săpunaru, cel
care de cîţiva ani de zile se bălăcăreşte cu Marean în faţa presei locale, iar pe la spate încasează
lovele grele de la acelaşi „inculpat“, prin firma Europroiect. Şi asta se întîmplă de cîţiva ani buni,
pentru că, în Vrancea, şi în perioada în care partidul lui Săpunaru, PNL, era la putere, tot şeful CJ
Vrancea împărţea banii.
De exemplu, în anul 2005, după inundaţiile din Vrancea, Europroiect(al cărei acţionar majoritar, cu
51% dintre acţiuni, este deputatul liberal Nini Săpunaru, poate ne repetăm pe undeva) a primit
lucrări de proiectare pentru zece dintre contractele de refacere a drumurilor judeţene şi comunale
afectate de inundaţii. Uneori, Săpunaru nu a primit contracte direct de la Oprişan, dar a fost, este şi
credem că va mai fi proiectant în contractele de execuţie atribuite unor firme pesediste. Cum e, de
exemplu, Sotirex SRL Adjud, care aparţine consilierului judeţean PSD Victor Roman. Eee, dragii
moşului, păi acum ne explicăm de ce, în campania pentru alegerile parlamentare din 2008, mai mulţi
primari liberali au sfătuit populaţia să voteze candidaţii PSD şi nu pe cei ai PNL, că altfel nu mai pupa
Ninişor banii de la CJ.

La Chişinău, tinerii moldoveni se luptă pentru limba românăşi de aceea poate sînt mai români decît
mulţi dintre noi, cei cu buletine de România. Poate vi se pare că ceea ce scriu acum e patetism ieftin
şi n-am cum să mă apăr în faţa acestei impresii decît cu exemple cît se poate de reale. În mare parte,
sînt studenţi şi elevi care cu cîţiva ani în urmă, 2006-2007, au mai făcut acţiuni publice legate de nişte
decizii politice dubioase ale regimului Voronin. Au mai fost arestaţi mulţi dintre ei, au mai fost bătuţi
şi ameninţaţi de Poliţie. Motivul acelor arestări trecute este de-a dreptul limba română.Concret,
aceşti tineri învăţau la licee în care se preda în limba română, care aveau în nume titulatura „român“,
„românesc“. 80% din populaţia Republicii Moldova vorbeşte româneşte.

În timpul vacanţei şcolare, regimul Voronin a luat decizia să schimbe titulatura acestor licee, să le fie
preschimbat cuvîntul „românesc“ în „moldovenesc“. Voronin însuşi a indicat la un liceu din oraşul
Bălţi să nu se mai spună că acolo se predă materia „Limba română“, ci „Limba moldovenească“. Cînd
au revenit la şcoală şi au văzut că sigla liceelor a fost preschimbată, că s-a „moldovenit“, elevii au
început să protesteze. Tineri cu vîrste pînă în majorat s-au urcat pe acoperişul şcolilor şi au dat jos
odioşeniile de titulaturi scornite de Voronin. Cum în ’89 stema RSR a fost decupată de tineri din
steagurile cu care au ieşit pe străzile Bucureştiului, la fel şi la Chişinău a fost decupat cuvîntul
„moldovenesc“ de pe frontispiciile liceelor. Era expresia lor de eliberare. Conducătorii politici
comunişti s-au opus în continuare evidenţei, anume că se predă în româneşte, şi au găsit o soluţie de
compromis. Au scos din titulaturi orice referinţă la limba de predare. Din „licee româneşti“, trecînd în
vacanţă la formula „licee moldoveneşti“, au devenit, după protestele tinerilor, simple licee
„teoretice“, „umaniste“ etc.

Cine este Vladimir Voronin

Voronin provine dintr-o familie de români autentici. Un bunic de-al său, pe nume Sîrbu, a luptat chiar
cu tot sufletul împotriva rusificării şi a comunismului. Din păcate însă, Vladimir Voronin îşi reneagă
bunicul şi s-a lăsat adoptat de URSS, care i-a dat haină de general şi educaţie de KGB-ist. De cîte ori a
avut ocazia, şi ocazia şi-a făcut-o el singur cînd a vrut, Voronin a declarat că, deşi sînt identice, limba
care se vorbeşte în Republica Moldova şi cea din România sînt total diferite. Ultima declaraţie de
acest gen a avut loc cu ocazia alegerilor din 5 aprilie. La alegeri, ştiţi cum e, spui ce te roade mai tare,
faci declaraţii care te reprezintă în esenţă. Iar Voronin a vrut să transmită acest mesaj esenţial despre
el, anume că nu vorbeşte româneşte, ci moldoveneşte.

Ce reprezintă în Moldova familia lui Voronin

Este cea mai bogată familie din Republica Moldova. Cele cîteva ziare în limba română neaservite
comuniştilor (ca să nu spunem că, de fapt, e cam o singură publicaţie de genul ăsta – Ziarul de gardă)
au publicat în şir afacerile de sute de milioane de euro pe care le desfăşoară Oleg Voronin, fiul, la cot
cu fiică-sa, Valentina Rusu, şi cu soţia preşedintelui, Taisia Voronin. În primul rînd, clanul Voronin
deţine o bancă, FinComBank, la care Oleg este preşedinte, iar restul familiei acţionari. La FinComBank
au fost forţate să-şi transfere conturile Căile Ferate Moldovene, compania de telefonie a statului, o
mulţime de companii private. Angajaţii ministerelor de la Chişinău îşi primesc banii tot prin
FinComBank. Apoi, Oleg Voronin este implicat în mai multe firme care au cîştigat lucrări pe bani
publici. Aici s-a mers pe o schemă care funcţionează cu succes şi în România, ceea ce arată că sîntem
fraţi, moldovenii cu românii.

Fiul a reparat la locul de muncă al tatălui

În 2002-2003, sala de audienţe a preşedintelui a fost reconstruită de către o întreprindere de stat,

pentru 1,1 milioane de lei moldoveneşti (1 leu românesc = 5 lei moldoveneşti). În 2004, deşi era
proaspăt renovată, sala a fost pusă la pămînt şi reconstruită din temelii, de o firmă privată,
Moldconstruct Market. S-au cheltuit în total pentru reconstrucţia sălii de audienţe a lui Voronin 8,9
milioane de lei moldoveneşti. Apoi, parlamentarii din Republica Moldova au decis ca clădirea
Preşedinţiei să primească 19 milioane de lei moldoveneşti finanţare pentru investiţii capitale. Direcţia
Generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernului a decis să contracteze o singură firmă, aceeaşi
Moldconstruct Market, pentru efectuarea „lucrărilor de reconstrucţie a sălii de şedinţe (etajul IV), a
bibliotecii (etajul VI) şi schimbarea lustrei principale din hol (etajul I)“. Fără licitaţie s-au mai acordat
firmei Moldconstruct Market încă 5 milioane de lei moldoveneşti pentru reconstrucţia cantinei din
palatul prezidenţial. Curtea de Conturi a Moldovei a semnalat acest fapt care contravine legislaţiei
moldoveneşti. Tot firma Moldconstruct Market a mai cîştigat lucrarea de restaurare şi consolidare a
Muzeului Naţional de Artă (36 de milioane de lei moldoveneşti), reconstrucţia pensiunii de stat
Holercani (10 milioane MDL), reconstrucţia vilei prezidenţiale de la Condriţa (7 milioane MDL),
montarea sistemului de aprovizionare autonomă cu energie termică în clădirea Guvernului (5,6
milioane MDL), reconstrucţia sălii de şedinţe din clădirea Guvernului (1,5 milioane MDL), mobilier
pentru edificiile din gestiunea Direcţiei Generale pentru Administrarea clădirilor Guvernului (un
milion MDL) etc. Ce noroc pe firma Moldconstruct să cîştige milioane de euro din lucrări pe bani
publici, la clădiri prezidenţiale! Norocul ei se numeşte Oleg Voronin, care deţine concomitent funcţia
de fiu de preşedinte şi de economist la, ce coincidenţă, firma Moldconstruct Market.

Ovule de moldovence în Europa şi zahăr în Româniasînt alte două obiecte de activitate ale fiului lui
Vladimir Voronin. Conform unei anchete făcute de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie,
Oleg Voronin e legat de comerţul cu ovule şi mame-surogat, prin firma Biotex, creată în 1998. Practic,
firma oferea spre fertilizare femei moldovence, copiii născuţi urmînd să fie donaţi cuplurilor care au
solicitat acest serviciu. Cu alte cuvinte, comerţ la bucată cu copii. Fiul lui Voronin a deţinut în
România firmele Kaolin Impex şi M.S.I. Trading Ltd., prin care a comercializat mii de tone de zahăr,
mai mult decît întreaga producţie a Republicii Moldova. Firma Kaolin a lăsat în România datorii de
mai mult de o jumătate de miliard de lei. Averea lui Oleg Voronin este estimată la peste două
miliarde de euro, adică un sfert din PIB-ul săracei Moldove.

Cum se comportă un preşedinte corupt cu tinerii care se simt „români“

În Moldova, accesul la informaţie este atent controlat. Postul naţional de televiziune nu transmite
nici o informaţie despre afacerile familiei Voronin. Posturile româneşti de televiziune, precum Pro tv
şi Antena, emit prea puţine ştiri locale şi sînt bruiate. Restul televiziunilor au programe în special în
limba rusă, cu subiecte din Rusia. Se mizează pe neinformarea publicului, 80% din el vorbitor de
limba română, pentru ca oamenii să fie manipulaţi, să nu ştie, să nu înţeleagă sub ce regim trăiesc.
Tinerii s-au revoltat cu precădere, nu numai fiindcă aveau viitorul sumbru în faţă, ci şi fiindcă au avut
acces la unica posibilitate de informare din Moldova, cît de cît corectă: Internetul. Site-urile de net şi
blog-urile sînt singura posibilitate de a împărtăşi acolo informaţii necenzurate. Poate şi de aceea
mitingurile de la Chişinău au fost făcute de tineri, fiindcă ei sînt familiarizaţi cu Internetul. În rest,
blocajul e maxim. Inclusiv telefonia mobilă este la cheremul partidului lui Voronin, ştiut fiind faptul că
în piaţa centrală din Chişinău a fost stopat serviciul de telefonie mobilă, pentru ca protestatarii să nu
poată comunica. S-au făcut arestări masive, tinerii au fost bătuţi, profesorilor li s-a ordonat să-i
ameninţe pe studenţi şi elevi că-i vor exmatricula dacă participă la manifestaţii. La graniţa cu
România s-a dat ordin ca studenţii moldoveni ce vor să se întoarcă acasă de Paşte să fie atent triaţi.
Cei care e posibil să vrea să participe la mitingurile de la Chişinău să fie arestaţi de la graniţă sau să nu
li se permită accesul în Moldova. A fost ucis în bătaie un tînăr de 23 de ani. Alte sute de tineri sînt
daţi dispăruţi. Alte zeci sînt tîrîţi în spitale în stare de comă, dar cu cătuşele la mîini. Se plînge, se
protestează în româneşte dincolo de Prut. Şi victime sînt nişte tineri care s-au luptat pentru limba
română. Merită să ieşim în stradă, să-i susţinem şi să-i aplaudăm. Gestul lor este mai tare decît cea
mai tare partidă de fotbal a naţionalei noastre, mai tare decît o finală de campionat mondial,
România-Brazilia, terminată cu scorul de 3-0.
Igor Cobileanschi

Exaltare şi dorinţă

Reporter:Eşti fericit?

Igor Cobileanschi: Nu ştiu exact cum sînt acum. Fericit, în mod cert, nu sînt. Poate un pic exaltat şi
dornic de o răsturnare a situaţiei. Deşi nu am aruncat cu pietre în scutieri, am fost şi eu la
manifestările de protest. Nu am reuşit să intru în interiorul clădirilor guvernamentale. Nu am dat foc
la jaluzele, nu am aruncat cu pietre în geamuri… Probabil sînt un fricos.

Rep.:Ce mai e viaţa pe vreme din asta, de revoluţie? Ai vrea să mori într-o asemenea clipă unică,
nebună?

I.C.:Hai să fim serioşi! Nu e revoluţie.E o revoltă spontană a tinerilor, provocaţi de persoane bizare în
interiorul mulţimii şi de Poliţie şi scutieri. Oricum, întrebarea e mai potrivit să o adresezi celor de la
Ministerul de Interne din Moldova, ei, am înţeles, bat de cu zori la protestatarii arestaţi şi ţinuţi prin
celule. Probabil tot ei ştiu mai bine CE E VIAŢA PE VREME DE REVOLUŢIE. Cum să mor într-o
asemenea clipă? Nu. Aş vrea să mor „fericit“, deci nu e momentul.

Rep.: Cum este la Chişinău?

I.C.:Soare. Cald. Pieţele agricole funcţionează, cele centrale, gen Piaţa Marii Adunări Naţionale, sînt
închise.

Rep.:De ce s-a pleoştit lumea?

I.C.:Bună întrebare. Nu ştiu, probabil cei mai activi protestatari, după discuţiile „convingătoare“ cu
Poliţia, prin celule, au înţeles că nu e frumos să dai cu piatra în geamul Parlamentului. Plus, multora
le-au fost confiscate chibriturile şi brichetele. Nasol.

Ieşirea în stradă

Rep.: Care aţi ieşit în stradă?

I.C.:Greu de zis. În stradă erau oameni foarte diferiţi. Erau tineri obişnuiţi, dornici de democraţie,
erau şi provocatori, dornici de conflicte violente, erau şi securişti, îmbrăcaţi în negru şi cu ochii
sticloşi. Ce au în cap? Fiecare cu neuronii lui. Dar trebuie să recunosc, majoritatea protestatarilor
chiar au vrut să-şi expună părerea vizavi de fraudele electorale. Atmosfera e politizată în funcţie de
locul în care te afli şi de oamenii ce te înconjoară. Cei mai radicali susţin că revoluţia tre’ să continue
pînă la urmă, alţii zic „Da, şi sî faşi? N-ai şi-i faşi! Aiştia sîntem noi, lenoşi şi la revoluţie“. Ruşii îşi
continuă liniştiţi treaba.

Rep.:Cît de bou e Voronin?

I.C.: Tovarăşul preşedinte al Republicii Moldova, domnul Vladimir Voronin, nu e bou, e un om onest,
cinstit, cu grijă de norodul moldovenesc, dornic să aducă raiul pe pămîntul moldav.

Rep.:Opoziţia?

I.C.:Opoziţia e un pic naivă, e hotărîtă, e democrată, e tînără, e radicală, e intelectuală şi, ce e mai
grav, e minoritară… Liderii Opoziţiei ieri erau în piaţă, azi se sfătuiesc în birouri. Protestatarii
opoziţionişti, ieri erau tot în piaţă, azi la Miliţie.

“Cuţitul la os"

Rep.:Cît de adînc a intrat „cuţitul la os“?

I.C.:Pentru cel ce se simte român, la Chişinău e chiar nasol. Aici toţi tre’ să fim moldoveni. Şi treaba
asta-i obligatorie…

Rep.: Ce glume se fac pe seama lui Voronin?

I.C.:Banc 1: De ce a mers Voronin la cimitir înainte de alegeri? Ca să se întîlnească cu alegătorii. Banc

2: Merg pi stradă trii fimei, două moarte, una jie. Cîte voturi o să şie?

Rep.: Cum se manipulează kaghebist?

I.C.:Se manipulează în mod diferit. Televiziunea e numărul unu. În timp ce lumea distrugea
Parlamentul, Moldova 1 arăta un copil care cînta la vioară. Frumos? Da. E bine şi linişte la Chişinău?
Evident. Ce vor securiştii? Vor bine familiilor lor şi ţării un viitor prosper. Ruşii? Nu vor unirea sau,
dacă o vor, atunci să fie cu Rusia-mamă. Satele? La cum li se spune zilnic la TV că românii umblă cu
ciomege pe stradă şi caută să bată moldoveni, cum să vrea unirea?

Rep.:Tu vrei unirea cu România?

I.C.:Da. Şi nu pentru că e în UE, cum susţin mulţi mitocani din RO, ci pentru că e PATRIA MEA!

Mitoş Micleuşanu (Planeta Moldova)

Rîs, rîs-plîns

Rep.: De ce te rîzi de poporul moldovan?

M.M.:De ce rîd eu de mine, cum numai eu ştiu, aşa, pe întuneric, fără nici o expresie exterioară, dar
din toate interioarele? Ar mai fi o alternativă, să plîng, dar azi n-am chef! Dacă nu putem rîde de noi
înşine, măcar din cînd în cînd, înseamnă că e grav. Adică e posibil să fi murit de mult!

Rep.: Mai rîzi şi acum, cînd e Revoluţie?

M.M.:Eu m-am asigurat, din start, ca rîsul meu să fie cu lacrimi, aşa că e chestiune de nuanţă. Poţi fi
tu sigur că eu plîng mai degrabă decît rîd, sau invers? Tu eşti sigur pe rîsul tău?

Revolta

Rep.:Cît de interesaţi mai sînt moldovenii azi de revoltă?

M.M.:Asta e cea mai grea întrebare, chiar dacă evenimentele răspund la ea. E vorba de o necesitate
de revoltă. Dar cu jumătăţi de măsură, obţii jumătăţi de măsură. Eu sînt mai „radical“, pentru mine
revolta totală ar însemna un război total, un măcel, dar sînt conştient că vărsarea de sînge duce mai
întîi la suferinţă şi nu în toate cazurile la o victorie. Şi oricum, o victorie plină de sînge este amară şi
greu de dus. Evident, aleg victoria, dar cu mersul peste cadavre cum rămîne? Cu alte cuvinte, situaţia
este de aşa natură, că fără vărsare de sînge nu prea te poţi elibera, iar cu manifestaţii paşnice trebuie
să ai răbdare, rezistenţă şi suficientă disperare în rezervoare. Disperare se pare că este, rezistenţă
parcă este, cu răbdarea şi perseverenţa este mai greu la noi, moldovenii români sau românii
moldoveni, românii români, moldovenii moldoveni sau cum pofteşte inima lu’ matale… Noi vrem
totul acum, aici, imediat, dar cînd e de pus osul, mai stăm un pic, mai analizăm, parcă mai apar nişte
alternative ocolitoare. Oricum, azi, cine deţine arme nucleare îşi permite să finalizeze revoltele, cine
nu, stă la coada revoltaţilor. Dar hai să ne revoltăm, măcar un an fără încetare, ce zici, ar merge?

Rep.:În România avem Revoluţia de la Ploieşti descrisă de Caragiale, voi aveţi aşa ceva?

M.M.:Tot ce aveţi voi, avem şi noi, doar brand-urile diferă şi încă un zero în portofel. În portofelul
poporului mai ales.

Filosofia săracului

Rep.: Mîncare, băutură, haine, telefoane mobile, maşini… se găsesc aceleaşi mărci şi în Republica
Moldova, şi în România? De ce?
M.M.: Păi, ţi-am zis. Dar dincolo de asta, există la noi şi o atracţie mai stranie faţă de modelul rusesc
de a nu fi ataşat de nimicuri, ţoale, brizbrizuri, softuri, mofturi, jante, poante. Este, e bine, nu-i, e bine
şi o grijă mai puţin! Mă rog, filosofia săracului, dar e funcţională, ştii bine. De voie, de nevoie. N-am
scăpat în totalitate de acel iz proletar, de asta probabil şi sîntem unde sîntem. Speranţa-i în flăcăi, ca
să crească nişte lei. Că de hiene e sătulă lumea… hai, c-am excelat în patetism, nu?

Voronin

Rep.: Cît de mică e lumea lui Voronin?

M.M.: Lumea lui interioară? E medie, sub un an-lumină în diametru. Sau te referi la lumea
anterioară? Cine e de partea lui? Cine vrea, bineînţeles, în funcţie de neuron, sinapse, calitatea
substanţei cenuşii etc., etc. E totuşi o „dictatură democratică“ acolo. Poate îi depăşim pe chinezi –
mai ştii? – într-un an-doi.

Rep.:Care-i miracolul traiului moldav?

M.M.:Fericirea absolută, cea de neînţeles pentru noi, angrenajele de la oraş. Fiindcă dacă se mai
poate un pic, mai ciocnim un păhăruţ, mai la botu’ calului, mai hai, ştii tu! Şi aici e la fel, doar brand-
urile diferă, ţi-am spus, dar tăria tot tărie rămîne. Oriunde.

Rep.:Unde a greşit România?

M.M.: Unde a greşit omu’ de trage atîtea? În primul rînd, România nu trebuie să „pună botul“ la
acuzele de peste Prut, fiindcă acuzele nu vin de la oameni, nu vin din partea tineretului, nu vin din
partea majorităţii. Cei care acuză, în frunte cu Voronin, mizează pe orgoliul românului şi speră să-l
înfurie, să-l facă să renunţe, să scuipe etc., etc.

Unirea

Rep.:Crezi că mai e posibilă o unire azi? „Podul de flori“ a folosit?

M.M.:Orice foloseşte la ceva, din moment ce are loc. Şi orice este posibil atîta timp cît ai infinitul la
dispoziţie! Dar nu cred că unirea mai este o miză imediată. Va mai dura ceva şi – cine ştie? – într-o zi
nici nu vom mai avea nevoie de hotare. Nu vor mai fi state, ţări, etnii. Vom fi o familie mare, unită şi
fericită, undeva la un azil.
În clădirea din piaţa Walter Mărăcineanu 1-3, aflată în faţa Sălii Palatului, la intrarea în parcul
Cişmigiu, coabitează zeci, dacă nu sute, de birouri de la tot felul de organisme. Ministerul de Finaţe
are birouri aici. Vatra Româneascăare sediul aici. Sindicate, ONG-uri, partide, firme de recalificare şi
formare profesională, revista Magazin Istoric. Dar cel mai important e că printre ele se găsesc cîteva
organizaţii ale romilor care împart spaţiul cu mişcarea Noua Dreaptă. Tocmai de aceea, ne-a
interesat să vedem cum se descurcă puii de legionari cu cetăţenii rromi. Cum trăiesc împreună şi
cum se înţeleg. Se scuipă în lift, se uită urît unii la alţii pe coridoare?

La parterul clădirii, întreb paznicul unde găsesc Partida Romilor şi mă îndrumă spre etajul 5.Acolo
dau peste un conclav de tineri şi tinere care stau de vorbă. Cei mai mulţi sînt de la Organizaţia de
Tineret a Partidei Romilor. Tînărul Iulian Paraschiv, preşedintele Organizaţiei de Tineret spune că nu
au probleme cu cei de la Noua Dreaptă. "Doar acum cîteva luni, cînd s-a întîmplat cazul Mailat în
Italia, am venit într-o zi cînd jos erau cei de la Noua Dreaptă şi făceau o demonstraţie. Aveau cagule
pe faţă. Atunci mi s-a făcut cam frică să intrăm dar am mers mai departe, am zîmbit şi am intrat. Nu
s-a întîmplat nimica".

Stoica Lavinia, alt membru al Organizaţiei de Tineret îşi aduce aminte că singurul contact, dar şi acela
paşnic, cu cei de la Noua Dreaptă a fost cînd s-a organizat o conferinţă despre proiectul de Lege
prinvind paşapoartele biometrice. Au venit şi ei, aveau o sută de mii de semnături strînse împotriva
amprentării românilor în Italia,ne-am înţeles bine cu ei.Au venit, au luat cuvîntul. Atunci ne-am dat
seama că sîntem în aceeaşi clădire cu ei."

O altă fată zice că probabil s-au salutat de multe ori cu ei, cum probabil se salută cu toată lumea. Dar
unde au sediul?

Una din fete ştie cam pe unde ar fi băieţii duri. La etajul 3, pe palier cu Consiliul Naţional pentru
Combaterea Discriminării. Zbor spre CNDC şi intru într-o încăpere plină de fete, genul funcţionar.
Întreb: ştiţi ceva de sediul Noua Dreaptă? Habar nu au. Pe palier, pe etaj? Nu. Ce naiba, nu iese
lumea la fumat, nu? Nu. Intru la o organizaţie care-l celebrează pe Mihai Eminescu. Doi moşi şi o
babă se uită pe nişte hîrtii. Ştiu ceva de Noua Dreaptă? Nu. Intru...nici eu nu mai ştiu în cîte camere.
Nimic. Pînă la urmă, cobor la parter, la paznic. El e singurul care ştie: duceţi-vă la camera 366. Acolo
sînt, la etajul cinci. La 5?

Noua Dreaptă e pe palier cu Partida Romilor.

Carevasăzică, ieşi din sediul Partidei Romilor, faci colţul şi, lîngă scară, dincolo de o uşă pe care nu
scrie nimic, e sediul Noua Dreaptă. Bat, intru. Plin de afişe, cu Garda, cu Căpitanul, cu diferiţi
fruntaşi, cu texte, cu banere. Un băiat arătos, bine făcut, scrie ceva la un computer. Îi explic cine sînt,
că vreau să fac un reportaj despre cum se înţeleg cu cei de la organizaţiile de rromi care îşi au şi ei
sediile prin clădire. Din păcate, lumea e împrăştiată pentru sărbătorile de Paşte. "Dar să ştii că nu
sîntem aşa fioroşi cum crede lumea. Da' e ciudat cum stăm toţi aicea. Apropo, ştiai că aicea a
fost sediul Ministerului de Război?" îmi zice el zîmbind. "Aici, în curtea asta s-au petrecut crimele".
Ce crime? "Păi nu ştii? Cînd legionarii au capturat sediul Ministerului de Război, aicea au adus toţi
prizonierii. Uite, în curtea asta îi împuşcau, se făceau torturările. Îţi dai seama în ce clădire avem
sediu?".

O jurnalistă aflată în arest la domiciliu, opt ziarişti ridicaţi din stradă şi ţinuţi captivi ore sau zile, zeci
de reporteri loviţi, hărţuiţi, ameninţaţi, aproape 30 de jurnalişti expulzaţi sau cărora li s-a interzis
accesul în Republica Moldova, acreditări şi vize inventate. Totul pentru a ţine presa de limbă română
cât mai departe de Chişinău. Acestea suntvictimele media, după o săptămână de coşmar în Chişinău,
capitala unui stat vecin cu Uniunea Europeană. Se adaugă cererea de azil politic în bloc a jurnaliştilor
print, online şi TVde la cea mai aprig afectată redacţie. Internetul blocat, comunicaţiile telefonice
bruiate, propagandă la televiziunea publică.

Eforturile de blocare a informaţiilor au fost făcute pentru a ascunde trei tineri morţi, sute spre o mie
de tineri arestaţi şi bătuţi în beciurile Poliţiei, un preşedinte şi prim-ministru care ameninţă tinerii
protestatari cu rafale de mitralieră şi ordonă sechestrarea elevilor şi studenţilor. Totul s-a întâmplat
sub privirea blajină şi îngăduitoare a misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa
(OSCE) în Moldova.Instituţia, finanţată cu două milioane de euro anual, a fost ocupată mai degrabă
cu sărbătorirea Paştelui catolic.

Săptămâna patimilor jurnalistice (şi, după cum spuneam, catolice)

Patimile jurnaliştilor care au vrut să relateze despre protestele din Chişinău au început marţi, 7
aprilie. Principalii actori în filmul represiunilor violente sunt serviciul secret SIS şi brigăzile speciale ale
Ministerului Afacerilor Interne (MAI). De reţinut – MAI este condus de un anume Gheorghe Papuc.
Anul trecut, Papuc a fost implicat ca ministru de interne, însă de partea făptaşilor, într-o investigaţie
legată de traficul a 200 de kilograme de heroină. Agenţia Interfax menţionează un scurt arest la
domiciliu al ministrului, care ştia de transportul de heroină. După ce valurile scandalului s-au liniştit,
Papuc şi-a reluat funcţia, la vârful MAI. Un yesmen perfect.
Protestele au început marţi seara, pe 7 aprilie.Prin sms-uri şi reţele de socializare, a fost organizat
un flash mob. Tinerii s-au înţeles să protesteze împotriva alegerilor, pe care le consideră fraudate de
comunişti. Şi-au dat întâlnire a doua zi, pe 8 aprilie. Mulţimea a fost mai mare iar protestele au
degenerat în violenţe. Fotografii şi filmări din timpul violenţelor arată că manifestaţia a fost infiltrată
de provocatori profesionişti: oameni solizi, raşi în cap, geacă neagră şi staţie emisie recepţie la
purtător. Poliţia a fost retrasă din dispozitiv, invitând practic orice doritor să dea o tură prin birourile
autorităţilor. Sediile Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului au fost vandalizate. Steagul UE a fost
arborat pe sediul Parlamentului şi al Preşedinţiei, de către doi tineri de 17 şi 19 ani, însoţiţi de poliţişti
în uniformă. Violenţele au fost pretextul operaţiunilor de coşmar care au urmat. Noaptea dintre
marţi şi miercuri trupele speciale ale MAI au intrat în forţă în puţinii protestatari care mai stăteau pe
străzile Chişinăului. S-au tras focuri de arm`. Arestări s-au operat în zilele următoare în stradă, în licee
şi universităţi, în casele tinerilor. MAI spune că a arestat 200. Opoziţia spune că au fost arestaţi între
800 şi 1000. Până acum au ieşit la iveală numele a 3 tineri ucişi. Cauza morţii, în versiunea oficială:
intoxicat cu gaze lacrimogene ori spânzuraţi de şireturi. Fotografiile arată însă că tinerii erau acoperiţi
de vânătăi şi aveau oase rupte.

După zile de arest au început să iasă tinerii ridicaţi în stradă. Zeci dintre ei prezintă urme vizibile de
violenţă. Oficialii MAI susţin că aceştia şi le-au aplicat singuri, cu penelul.

Zonă închisă pentru jurnalişti

De marţi dimineaţa jurnalişti din România s-au îndreptat către Chişinău. Unii dintre ei fotografi
pentru agenţiile de presă internaţionale ca Reuters, Agence France Press, EPA, Associated Press. Toţi
au fost respinşi la frontieră. Grănicerii moldoveni au invocat tot felul de motive absurde, fără nici o
acoperire legală. Alţi ziarişti au luat avionul către Chişinău. Pe aeroport au fost reţinuţi şi fără nici o
explicaţie au fost forţaţi să urce în prima cursă către Bucureşti. Colegi de-ai lor care veneau de la
Moscova nu au avut nici o problemă să intre. Cu totul, aproape 30 de jurnalişti au fost întorşi din
drum. Singura cale de acces în Moldova a rămas Transnistria, deoarece pe graniţa de est a Moldovei
nu există grăniceri. Începând cu data de 7, serviciile speciale moldovene au început să fileze toţi
jurnaliştii care lucrau în Chişinău. Până luni, 13, au reuşit să-i expulzeze pe cei cu cetăţenia română,
trecându-i în tot acest timp prim şicane, ameninţări, glume macabre şi arestări. Autorităţile au
urmărit mai discret echipele de jurnalişti străini. Au arestat un tânăr pentru vina de a traduce pentru
o echipă de jurnalişti suedezi. Tânărul a ieşit după mai multe zile, cu ochii umflaţi, urme de bocanci
pe mâini, pe cap şi pe spinare. Avântul arestărilor de ziarişti a crescut spre sfârşitul săptămânii. Vineri
au fost ridicaţi din stradă corespondentul TVR, redactorul şef al Jurnal de Chişinău şi un corespondent
al Antenei 3. Ore întregi nimeni nu a ştiut ce s-a întâmplat cu aceştia, până când au fost eliberaţi.
Redacţia Jurnal TV şi Jurnal de Chişinău, sătulă de arestări, bocancii încasaţi şi echipamentul video
distrus, a cerut în bloc azil politic în SUA.

OSCE în vacanţă de Paşte

În faţa valului de teroare a comuniştilor, ziariştii s-au îndreptat către misiunea OSCE pentru sprijin şi
protecţie. O mişcare greşită, după cum au aflat pe pielea lor ziarişti ai Antena 3. Echipa formată din
Petru Terguţă, Dan Niţescu şi Victor Ciprian Alexandru a fost hărţuită, filată şi ameninţată până Joi, 9
aprilie. O echipă în civil i-a căutat la hotel iar pe telefoane primeau mesaje de ameninţare. Antena 3 a
hotărât să-i retragă din ţară şi i-a trimis la sediul OSCE să ceară protecţie. Terguţă, cetăţean
moldovean, fusese avertizat că va fi arestat şi nu putea fi protejat de consulatul României. Aura
Ţiţirigă, director editorial Antena 3, ne-a relatat că ziariştii au fost invitaţi în sediul OSCE, după care
însuşi şeful misiunii, Philip Remler, i-a agresat verbal, devenind din ce în ce mai violent în a-i convinge
să părăsească sediul misiunii. Remler a ameninţat că va chema poliţia, care oricum îi căuta pe ziarişti.
În cele din urmă, un reprezentant OSCE i-a însoţit pe jurnalişti în oraş şi până la ieşirea din ţară. A
doua zi, fratele lui Terguţă, Ion Terguţă, a fost arestat pe stradă împreună cu corespondentul TVR
Doru Dendiu.

Sâmbătă, după zile întregi de abuzuri din ce în ce mai evidente asupra ziariştilor,
corespondentulDeutsche Welle, Vitalie Călugăreanu a încercat să contacteze misiunea OSCE să afle
cum îşi îndeplinesc mandatul în ceea ce priveşte libertatea media. Misiunea OSCE era goală, o singură
persoană prelua apeluri, persoană care a spus că nu vorbeşte decât rusă şi că toţi sunt plecaţi în
vacanţa de Pasti.

În loc de condamnarea abuzurilor, sfaturi aroganteziariştilor

Oficial, versiunea celor de la OSCE este că misiunea din Moldova doar monitorizează şi raportează
cazurile de abuzuri asupra jurnaliştilor şi le înaintează guvernului de la Chişinău. Ei nu pot oferi
protecţie consulară sau azil politic. Practic, ziariştii moldoveni bătuţi sau arestaţi în stradă de către
poliţie, trebuie să treacă printr-un aparat birocratic internaţional pentru ca în cele din urmă abuzul să
fie reclamat la aceeaşi poliţişti care i-au ciomăgit. Această entitate internaţională este pe cât de
inutilă pe atât de costisitoare. Mandatul OSCE are 4 coordonate, una din ele fiind mass-media şi
drepturile omului. 48 de angajaţi cu un buget anual de 2 milioane de EUR, din care 300 de mii numai
pentru mass-media – totul pentru ca OSCE să poată intra în vacanţă în mijlocul celor mai grave
abuzuri din ultimii 20 de ani.

Singurele declaraţii publice pe care le-a făcut biroul OSCE au fost pe 6 şi 7 aprilie. Pe 6 s-au grăbit să
spună că alegerile au fost corecte. Pe 7 au condamnat violenţele din Chişinău. Nici un cuvânt în zilele
care au urmat, zile în care ziariştii moldoveni se temeau să iasă din casă şi se aşteptau să fie oricând
arestaţi. Abia pe 14 aprilie OSCE s-a trezit din vacanţa de Paşte. Un comunicat de la Reprezentantul
OSCE pe Freedom of Media, Miklos Haraszti, a condamnat abuzurile autorităţilor de la Chişinău.
Lucru ciudat, deşi comunicatul OSCE ar fi trebuit să se refere strict la abuzurile grosolane ale poliţiei şi
servicilor speciale, Haraszti a ţinut să dea lecţii de conduită şi etică profesională jurnaliştilor. Pătruns
de sentimente creştine după un weekend pascal, Haraszti i-a îndemnat pe jurnalişti să nu „inflameze
situaţia” şi „să nu se implice personal în evenimentele despre care relatează”. Eventual să-şi
părăsească trupurile ciomăgite şi arestate şi să relateze din ceruri.

În loc de condamnarea abuzurilor, sfaturi arogante ziariştilor

Oficial, versiunea celor de la OSCE este că misiunea din Moldova doar monitorizează şi raportează
cazurile de abuzuri asupra jurnaliştilor şi le înaintează Guvernului de la Chişinău. Ei nu pot oferi
protecţie consulară sau azil politic. Practic, ziariştii moldoveni bătuţi sau arestaţi în stradă de către
Poliţie trebuie să treacă printr-un aparat birocratic internaţional pentru ca în cele din urmă abuzul să
fie reclamat la aceiaşi poliţişti care i-au ciomăgit. Această entitate internaţională este pe cât de
inutilă, pe atât de costisitoare. Mandatul OSCE are patru coordonate, una dintre ele fiind mass-media
şi drepturile omului. 48 de angajaţi cu un buget anual de două milioane de euro, din care 300.000
numai pentru mass-media, totul pentru ca OSCE să poată intra în vacanţă în mijlocul celor mai grave
abuzuri din ultimii 20 de ani.

Singurele declaraţii publice pe care le-a făcut biroul OSCE au fost pe 6 şi 7 aprilie. Pe 6 s-a grăbit să
spună că alegerile au fost corecte. Pe 7 a condamnat violenţele din Chişinău. Nici un cuvânt în zilele
care au urmat, zile în care ziariştii moldoveni se temeau să iasă din casă şi se aşteptau să fie oricând
arestaţi. Abia pe 14 aprilie OSCE s-a trezit din vacanţa de Paşte. Un comunicat de la reprezentantul
OSCE pe Freedom of Media, Miklos Haraszti, a condamnat abuzurile autorităţilor de la Chişinău.
Lucru ciudat, deşi comunicatul OSCE ar fi trebuit să se refere strict la abuzurile grosolane ale Poliţiei şi
servicilor speciale, Haraszti a ţinut să le dea lecţii de conduită şi etică profesională jurnaliştilor.
Pătruns de sentimente creştine după un week-end pascal, Haraszti i-a îndemnat pe jurnalişti să nu
„inflameze situaţia“ şi „să nu se implice personal în evenimentele despre care relatează“. Eventual
să-şi părăsească trupurile ciomăgite şi arestate şi să relateze din ceruri.

De ce nu mai avem nevoie de OSCE

Organizaţia a fost înfiinţată în anii ’70. Una dintre liniile prioritare este protejarea valorilor
democratice şi a drepturilor omului. După 30 de ani, în septembrie 2008, ambasadorul rus la Viena a
cerut formal OSCE să renunţe la această prioritate şi să se concentreze pe problemele economice şi
de securitate. În particular, s-a solicitat neutralizarea Biroului pentru Instituţii Democratice şi
Drepturile Omului (ODIHR), agenţia care răspunde de monitorizarea alegerilor şi care are un grad de
obrăznicie (citeşte independenţă) inacceptabil. Rusia este unul dintre principalii cotizanţi
(aproximativ 35% din bugetul OSCE) şi nu înţelege să fie criticată pe banii ei. Revolta elitelor politice
de sorginte sovietică s-a înăsprit după criza din Cecenia, când OSCE a făcut unul dintre cele mai
severe rapoarte nefavorabile Guvernului rus şi după „revoluţiile portocalii“ din Ucraina şi Georgia,
stârnite de încălcări ale proceselor democratice semnalate şi de OSCE. Practic, şi mai ales din 2004,
rapoartele de monitorizare a alegerilor au fost cenzurate politic de diplomaţii organizaţiei. Au
dispărut, din rapoartele finale ale OSCE/ ODIHR, relatări de genul „Poliţia a înconjurat sediul
principalului partid de opoziţie“ (Rusia, 2003); în general, în rândul observatorilor care-şi rup oasele
în campaniile de monitorizare s-a aşternut, de câţiva ani, frustrarea: informaţiile pentru obţinerea
cărora se riscă vieţi sunt atenuate până la dispariţie de negocierea diplomatică la nivelul
reprezentanţilor politici ai OSCE cu autorităţile locale.

OSCE, agenţie de turism pentru mafia postsovietică

În prezent, Georgia nu mai vrea să audă de OSCE, pe care o consideră organizaţie care reprezintă
interesele Kremlinului. În Rusia, misiunea de asistenţă pentru Cecenia a fost închisă, iar din 2007 s-a
renunţat cu totul la observarea alegerilor în ţara supărată. În Moldova, raportul privind alegerile a
fost făcut public luni, după câteva ore de la închiderea urnelor, şi nu semnala probleme majore. Au
fost eliminate până şi sesizările parlamentarilor europeni care au observat alegerile sub „pălăria“
OSCE: baroneasa Emma Nicholson a sesizat blocarea accesului transnistrenilor la urnele de vot de
peste Nistru; Marian Jean Marinescu a sesizat că au apărut pe listele electorale 200.000 de oameni în
plus faţă de alegerile anterioare şi multe alte vicii care nu aveau caracter de incidente, ci afectau
profund procesul electoral. Asemenea probleme care au lipsit din raport au scos în stradă zecile de
mii de moldoveni. Aşa că cecitatea OSCE faţă de agresiunile împotriva ziariştilor nu este decât un
simptom al unei boli mult mai grave a organizaţiei. Dacă Guvernul rus reuşeşte să controleze prin
şantaj – deci cu o rudimentară metodă mafiotă – activitatea unei instituţii multinaţionale destinate,
prioritar, să protejeze drepturile omului în Europa, rostul organizaţiei este compromis. Iar dacă
adăugăm că accesul românilor în structura misiunii OSCE din Moldova este practic interzis, în timp ce
limba rusă devine o limbă obligatorie pentru funcţii de top în structura OSCE, ajungi să te întrebi dacă
merită ca România să mai cotizeze ceva la această organizaţie care pare să fi devenit o agenţie de
turism pentru mafia postsovietică.

Renate Weber: UE, dezamăgită de unele misiuni OSCE

Parlamentarul european Renate Weber, pentru Academia Caţavencu: „UE este interesată de
susţinerea proceselor democratice în toate regiunile lumii; or, exact în zona est-europeană şi în
Balcani – unde UE investeşte mult financiar –, când e vorba de observarea alegerilor, Uniunea nu e
prezentă, ci dă mandat OSCE. UE trebuie să reconsidere ceea ce s-a întâmplat în Moldova şi să decidă
organizarea propriilor sale misiuni şi în Europa, aşa cum le are peste tot în lume. Această decizie ar
trebui fundamentată şi pe faptul că parlamentari europeni şi-au manifestat dezamăgirea faţă de
unele misiuni ale OSCE“.
În anul electoral 2008, partidele politice nu mai pridideau cu încasările, care au venit cu nemiluita.
Sub formă de donaţii, cotizaţii şi alte surse, unele confidenţiale. Astfel, Partidul Democrat-Liberal (PD-
L) a primit peste 33 de milioane RON, Partidul Naţional Liberal (PNL) a tăiat chitanţă pentru 27 de
milioane, iar Partidul Social Democrat (PSD) pentru 22 de milioane. Problema e că o bună parte din
persoanele juridice care au donat sume generoase nu aveau acest drept. Şi asta pentru că au datorii
la bugetul statului, iar Legea 334 din 2006, adică Legea partidelor politice, spune că „Se interzice
persoanelor juridice care, la data efectuării donaţiei, au datorii exigibile mai vechi de 60 de zile la
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau la bugetele locale să facă donaţii partidelor
politice“.Dacă ar fi să intre în legalitate în chestiunea banilor donaţi, fiecare partid ar trebui să dea
statului sume consistente. Astfel, PNL ar trebui să se lingă pe mustăţi de vreun milion de lei, PD-L de
jumătate, iar PSD ar trebui să rămînă cu un zîmbet tîmp după vreo 700.000 RON. Nu e ca şi cum ar
muri de foame, ci doar ar respecta o lege pe care tot ei au votat-o.

Donaţiile din 2008, recidivă după modelul din 2004

La alegerile din 2004, au existat aceleaşi probleme cu donaţiile care încalcă legea. Firmele cu datorii
la stat au donat, partidele au încasat. A existat o campanie media, s-a sesizat Curtea de Conturi. În
2006, a fost dat publicităţii un raport care prezenta punctual cît şi cine a încasat fraudulos. Pentru
raportul ăsta au muncit angajaţii Curţii de Conturi vreo cîteva luni bune, au întocmit procese-verbale,
apoi s-a lăsat liniştea. Unele partide au răspuns la respectivele procese umflîndu-se în pene şi muşchi,
că erau la putere, altele au tăcut mîlc, în opoziţie. După care povestea a ajuns la Curtea de Apel.
Unde s-a dat cîştig de cauză, evident, partidelor politice. Astfel, Curtea de Conturi s-a spălat pe cap,
ba chiar a făcut şi clăbuci, cu raportul întocmit. Singurii care s-au gîndit că trebuie să intre în
legalitate au fost cei de la UDMR, ungurii considerînd că a fost greşeala lor atunci cînd au încasat bani
de la societăţi cu datorii la stat. În 2009, ilegalităţile sînt la fel. Plus o criză care strînge rîndurile.

PD-L: donaţii de 10 milioane, datorii la stat de 3 milioane

Pentru alegerile din toamna trecută, pedeliştii au fost asediaţi de sute de firme care au vrut să îşi
manifeste candoarea pentru culoarea portocalie. Donaţiile au fost generoase, pe măsura sondajelor
de opinie şi a celui mai marinar din ţara asta de marinei. Firmele care au donat zece milioane RON la
PD-L au o datorie totală la bugetul statului de peste trei milioane de lei noi. În topul datornicilor cu
mînă largă este societatea Oligopol SRL, care a cotizat pentru campania pedelistă cu vreo 25.000.
Doar că a uitat să îşi plătească datoriile la bugetul statului, în valoare de peste un milion de lei noi.
Poate tresare mustaţa ministrului Pogea de la Finanţe şi se remediază situaţia. Conform principiului
„Criză, criză, da’ politica-i pe bani“, există zeci de exemple de societăţi care au fost simpatice cu PD-L,
dar al naibii de indiferente cu bugetul statului.

PSD: donaţii de 5 milioane, datorii la stat de 100.000

Armata de şoşonari de campanie a lui Geoană a avut mult de furcă cu toate donaţiile din anul 2008.
Atît au tăiat la chitanţe şi au mîzgălit la codurile unice de înregistrare, că le-au ajuns pixurile fără
pastă în ziua alegerilor. Au reuşit să adune cinci milioane RON de la societăţile care iubesc trandafirii.
Vreo 700.000 de lei noi din suma cu care au cotizat acestea sînt primiţi ilegal. Şi asta pentru că
respectivele persoane juridice, cum le numeşte legea, datorează nişte sume de bani la bugetul de
stat. În topul donatorilor conduce Modul Proiect, care a cotizat cu jumătate de milion şi pentru care
ANAF a demarat procedura de executare silită pentru o datorie de 19.000 RON. Datoria societăţii la
buget este un mizilic pe lîngă banii care au intrat în contul PSD. În total, datoriile firmelor care au
zîmbit cu trandafirul în gură depăşesc o sută de mii de lei noi. Deh, a fost mai importantă
sponsorizarea pesediştilor decît plata datoriilor. Aţi sesizat, sper, cît de puţine datorii aveau pesediştii
la stat în opoziţie. La fel de puţine ca şi contractele cu statul de la putere, normal.

PNL: donaţii de 5 milioane, datorii la stat de 14 milioane

Peneliştii motociclistului Tăriceanu au luptat ca nişte lei pe biciclete pentru promovarea PNL. Şi de
bine ce au luptat şi transpirat, au încasat peste cinci milioane RON de la societăţi înscrise în fan-clubul
motocicliştilor anonimi. Numai că peste un milion ar trebui să fie returnat la bugetul de criză.
Societăţile care au fost darnice cu peneliştii sînt înglodate în datorii la bugetul statului, datorii care
depăşesc 14 milioane. În topul datornicilor am găsit pe Tiger Amira Com SRL, care a îndesat în
buzunarele liberale 20.000 RON şi a uitat să achite la buget peste nouă milioane de lei noi. Nu i-a
întrebat nici un liberal despre sănătatea plăţilor restante, le-au cerut doar numele şi suma. Băieţii de
la Vinuri Dobrogene SRL i-au ameţit pe liberali cu 200.000. Numai că au uitat să treacă şi pe la
bugetul statului, unde au o datorie de peste trei milioane RON. Evident, în mandat PNL, nici una
dintre firmele astea nu a fost întrebată de sănătate de către ANAF.

Politica te face la buzunar

Să fii membru de partid înseamnă multă transpiraţie. Pe lîngă şedinţele prelungite, cu discuţii
plicticoase, biscuiţei săraţi şi un pahar de cico la pet, mai trebuie să şi cotizezi. Altfel, rămîi un
anonim, care poate ronţăi la biscuiţi în linişte, fără să fie deranjat de cineva vreodată. Aşa că cei care
au dorit să se pună bine cu partidul au băgat mîna adînc în căptuşeala buzunarului. Cotizaţiile
membrilor celor trei partide – PD-L, PSD şi PNL – se apropie de 50 de milioane de lei noi. Este o sumă,
dar e vorba de mii de oameni care s-au sacrificat pentru binele partidului. Politicienii precum Ioan
Ghişe, Sulfina Barbu, Mario Oprea, Ionel Palăr, Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf (aşa să îi rămînă
numele!), Karoly Borbely ori Radu Cătălin Drăguş ştiu despre ce vorbim. Numai că informaţiile din
declaraţiile lor de avere nu concordă cu ce şi-au permis să doneze. De exemplu, deputatul Sulfina
Barbu a cotizat la PD-L cu 20.000 RON. Asta în condiţiile în care declară că unicul venit a fost salariul
de ministru (55.000 de lei noi), din care plăteşte şi ratele unui credit ipotecar în valoare de 190.000
de euro.

Campanie electorală cu împrumut de la bancă

Trebuie să vă dăm două exemple triste, care dovedesc că politica costă şi te poate plasa la degetul
mic al băncilor nemiloase. Senatorul penelist Ioan Ghişe a cotizat la partidul dumnealui cu 120.000
RON. Din declaraţia de avere nu reiese nicicum de unde au apărut aceşti bani. Omul îşi declară doar
salariul şi un credit la ANL în valoare de 50.000 de euro. Cînd colo, lucrurile nu stau chiar aşa, zice
penelistul: „Am făcut o refinanţare pentru ANL, iar cu 30.000 de euro am cotizat la partid“. Păi, coane
Ghişe, de ce nu ai trecut matale refinanţarea asta în declaraţia de avere? Restul sumei a primit-o din
sponsorizări. Şi uite aşa, acest politician va plăti, sanchi, vreo treişpe ani pentru o amărîtă de
campanie. Colegul Mario Oprea este şi mai îndatorat. A cotizat la partid cu 92.000 RON şi are un
credit în valoare de 89.000 de euro. Venitul declarat se constituie din salariul de senator si dividende
în valoare de 7.000 RON. Şi totuşi, Mario s-a îndatorat la bancă pentru 20 de ani, de dragul partidului
şi al politicii. Cu gura din dotare ne-a declarat că „pare neverosimil, dar aşa este“.

Donaţii grase din salarii de bugetari

Alţi doi politicieni donatori ne-au făcut să crăpăm de invidie. Şi asta deoarece au reuşit să
economisească nişte sume frumuşele din salariul de demnitar. Deputatul Cătălin Ovidiu Buhăianu-
Obuf, de exemplu, a reuşit să economisească 16.700 RON din salariul de 50.000 de lei noi, deşi mai
are şi un credit la bancă în valoare de 50.000 de euro, contractat în 2007. Deputatul Ionel Palăr de la
PNL este şi mai artist: a cotizat la partid cu 50.000 RON, tot din salariul de deputat de 55.000 de lei
noi. Banii ăştia economisiţi nu apar în vreun cont în declaraţia de avere, cum ne-am fi aşteptat, mai
ales că omul are următoarea explicaţie: „Am strîns banii din veniturile de la Parlament, în de-cursul a
patru ani de zile“. Şi i-a păstrat, probabil, de-a lungul mandatului, în mapa cu realizări profesionale,
că altfel nu se explică de ce nu a auzit nimeni nici de realizări, nici de bani.
Joi seara, după ce-i bătuserăm la fotbal pe colegii de la Radio Guerrilla(na, c-am zis-o!) şi
consumaserăm ceva în cinstea uriaşei victorii, ne plimbam fără ţintă cu taxiul, pe Splaiul
Independenţei. În dreptul Judecătoriei sectorului 1, drumul ne este blocat de o mulţime neagră.
Neagră de supărare. Cîteva sute de susţinători ai lui Gigi Becali protestau zgomotos, nemulţumiţi de
reţinerea acestuia. Cu Bachus de partea noastră, intrăm direct în mijlocul lor şi căutăm să abordăm
cele mai periculoase figuri. Habar n-au directorii de la televiziunile de ştiri cum se face un reportaj
adevărat. Cinci beri la reporteriţă înainte să plece pe teren şi succesul materialului e garantat.

Primul intervievat, un domn cu ceafa mai lată decît umerii noştri,este mai degrabă interesat să-i
aşeze pe oameni astfel încît să dea bine în filmare. Le repetă obsesiv să se stea în aşa fel încît să-i
luăm din profil, apoi îi pune cu faţa la cameră. Parcă am mai auzit undeva succesiunea asta.

Mai la vale, dăm peste un tip cu un banner mare, confecţionat din carton, pe care scrie "FREE GIGI".
A ales engleza pentru că n-a fost sigur pe cratime la "eliberaţi-l", probabil... Ne abordează el:
"Întreabă-mă pe mine, mînca-ţi-aş, că eu sînt băiat deştept!". Îl întrebăm. Divaghează mult, se vede
că-i deştept. Sare de la Becali la birocraţie, apoi la chestiuni legate de divorţ şi certificate de
revoluţionari. Îl întrerupem sub pretextul că vrem să ne arate bannerul. "Vrei să-mi faci poză?". Îi fac.
"Aşa, boss!"

Un bătrîn cu aspect de cerşetor rebelşade supărat lîngă doi maidanezi, probabil ai lui. Îl rugăm să ia
cîinii în braţe şi să ne spună cîteva cuvinte. Face un zgomot din buze şi, ca la un zgomot din buze, unul
dintre cîini, cel negru, se ridică pe labele din spate şi-l îmbrăţişează. Celălalt, cel galben, refuză să se
ridice. E blond şi nu înţelege, îl iertăm. Cu cîinele negru în braţe, bătrînul începe să peroreze despre
"tovarăşul Gigi Becali, care ne-a făcut viaţa mai bună". Exact la "iar însă de ce-am venit aici?",
discursul înflăcărat este întrerupt de o doamnă înfiptă, care-i spune domnului cerşetor să plece de-
acolo. Imediat, în apărarea omului sar trei doamne de etnie romă, care o ironizează fin pe doamna cu
chef de ceartă: "du-te, fă, de-aci, ochelaristă urîtă ce eşti!"

Mulţimea se înfierbîntă şi începe să strige numele lui Gigi Becali. Oamenii îşi agită pumnii în aer, iar
noi sîntem chiar în mijlocul lor. Taman cînd încercam să ne retragem glorios, în mersul piticului, un
grup de minoritari tineri şi promiţători ne ţine calea. "Bă, voi sînteţi din galerie de la Dinamo!?". Suna
mai mult a afirmaţie decît a întrebare. Spunem că nu sîntem din galeria lui Dinamo şi adăugăm şi o
înjurătură la adresa echipei din Ştefan cel Mare, pentru credibilitate. Nu sînt convinşi: "Să vă vedem
legitimaţiile!". Ne scoatem amîndoi portofelele, rugîndu-ne ca legitimaţiile pe care nu le-am mai
folosit de cînd ne-am lăudat părinţilor că lucrăm la Caţavencu să mai fie acolo. Căutări febrile. Pînă la
urmă, o găsesc eu pe a mea. O scot şi le-o arăt. Feţele indivizilor se luminează brusc, atît cît se pot
lumina astfel de feţe. Sîntem lăsaţi să plecăm. Noi am scăpat. La ora la care scriem acest text, despre
Gigi nu se poate spune acelaşi lucru, în ciuda eforturilor înfocaţilor lui fani.
Titlul are legătură cu faptul că preşedintele Asociaţiei Românilor Sincerieste, fizic, leit Ion Iliescu.
Clonă. Doar că are părul alb şi vreo 15 ani mai puţin. De altfel, Iliescu i-a şi fost şef, la Ape, înainte de
’90. Mai mult, domnulOvidiu Stoenescu, viitor candidat la Preşedinţia României, a fost şi în PSD.
Întîlnirea noastră a debutat prost: după doar 20 de minute, bateria camerei de luat vederi a cedat.
Era momentul să fiu sincer. I-am zis că trebuie să ne oprim, deşi nici nu începusem. Şi să o luăm de la
capăt în redacţie, lîngă un cablu de alimentare.

Zis şi făcut. Chiar cînd ieşeam, în cadru a apărut încîntătoarea doamnă Stoenescu, care i-a zis cu
bunătate soţului său: „Dă-i domnului o sticlă de whisky“. Domnul Stoenescu a şi făcut rapid patru
paşi către cămăruţa din stînga biroului unde avea provizia de sticle de whisky pentru ziariştii din
campania electorală şi a început să o descuie. „Noooo, nu facem din astea!“, am zis cu o faţă lungă.
„Nu facem?“, m-a întrebat cu un firesc plin de înţelegere domnul Stoenescu. „Asta e, nu facem!“, a
zis, încuind cămăruţa la loc.I-am pus domnului Stoenescu toate întrebările nasoale care îmi veneau în
minte, mai puţin cea cu „Vă masturbaţi?“, pentru că mi s-a făcut şi mie ruşine.

Reporter:Pînă unde veţi merge cu sinceritatea?

Stoenescu: Pînă la capăt. Dom’le, eu nu am…

Rep.:Orice întrebare?

S.:Orice. Pentru că, la vîrsta mea, ce am de ascuns, domnule? Aaa, că oi fi avut vreo prietenă? Oi fi
avut! Eu de băut nu am fost beţiv niciodată. Poate am mai făcut şi eu ceva, în tinereţe. Poate am şi
uitat.

Rep.:V-aţi înşelat nevasta?

S.:Nu, eu nu am făcut asta. Eu sînt la a doua căsătorie, recunosc, asta e, dacă ne luăm de ce fac
personajele sus-puse aş putea spune multe. Nu aş vrea să intru într-o polemică de genul ăsta.

Rep.:Aţi furat?

S.: Poate un măr cînd eram copil.

Rep.: Cînd aţi minţit ultima oară?

Rep.: Cînd am întîrziat acasă. Dar nu m-am dus cu o femeie. Poate cînd sînt cu soţia şi zic ca ea, dar
eu nu sînt de acord cu ea şi fac altfel.

Rep.:Deci nu minţiţi?

S.: Eu să mint?! Ce să mint?! N-am ce!

Rep.:Cît plătiţi chiria la vilă? (Pentru o asociaţie inexistentă, vila în care îşi desfăşurau activitatea, pe
lîngă spitalul Fundeni, mi s-a părut incredibil de spaţioasă, n.r.)

S.:1.400 de euro. Şi mai vine 1.000 de euro toate utilităţile.

Rep.:Vă uitaţi la filme erotice?

S.:Vrei să-ţi spun cinstit? Eu foarte rar mă uit la un film. Şi la alea erotice… la scîrboşenii… la vîrsta
mea… Sînt educat într-alt fel.

Rep.: Să dăm un exemplu concret: dacă la un moment dat, pentru că nu mai există cerere,
combinatul Mittal Steel Galaţi trebuie să se închidă. Le veţi spune celor 15.000 de muncitori că
trebuie să fie concediaţi şi că trebuie să înţeleagă treaba asta?

S.:Trebuie încetat cu sistemul ăsta. Cu Mittal, statul nu intră în faliment de anul ăsta. Dă semne. Vom
găsi soluţii alternative. Noi de 20 de ani închidem unităţi, unele neperformante. Nu se poate. Sigur,
de acord, dar aicea e un amendament. Trebuie să le dai ceva în loc.

Rep.:Aţi dat şpagă?

S.:Şpagă?! Cu ani în urmă am dat. Cînd lucrăm în domeniul privat, există nişte procente din valoarea
lucrării care se dau…

Rep.:Cît?

S.: Domnule, ştiţi cum e… ba la un primar, ba la nu ştiu care, un decident. Nişte sume… Bineînţeles, la
vremea aia erau milioane. Domnule, cînd am vrut să măresc volumul de lucrări, am constatat că a
crescut şi volumul de şpagă. Şi, sincer, m-am speriat. Cînd mi s-a cerut şpagă nişte sute de mii de
euro, şi plătiţi înainte, am zis stop joc.

Poate că peştii mari nu vor fi prinşi niciodată, dar DNA are ocazia să-l prindă pe preşedintele
Asociaţiei Românilor Sinceri. Periculos de Sinceri.

Oamenii muncii din toată ţara lui Marean Care Este s-au adunat cu mic şi bere în Parcul Izvor pentru a
sărbători 1 Mai Românesc. 1 Mai pentru că aşa s-a nimerit (ei sunt gata să sărbătorească în orice zi a
săptămânii, mai ales dacă nu e în week-end) şi Românesc pentru că Muncitoresc nu era corect din
punct de vedere etic şi dialectic. Adică nu poţi fi politician român şi să le vorbeşti altora despre
muncă. Tovarăşi, rămâneţi la locurile voastre şi citiţi în continuare:
1 Mai Chinezăresc

Încă de la intrarea în parc mă întâmpină o largă delegaţie de tovarăşi care se ocupă cu relaţiile
româno-chineze în Europa.Europa aia de la marginea Bucureştiului, Toate aleile ce duc spre staţia de
metrou sunt tapetate cu tarabe pline de chinezării colorate, ieftine şi de o calitate pe care nu o vom
discuta aici, că nu suntem la un congres de proctologie. Mă opresc pentru o poză în dreptul unei
tarabe şi sunt deja asaltat: “Hai, băiatu’, ia un pistol! Sau un balon!” Sau nu. Nu scot portofelul pentru
prostii. Nu-i nimic, un puştan foarte bronzat e gata-gata să-l scoată el pentru mine. Ăsta da marketing
agresiv.

Scap de tarabe şi mă pregătesc să intru în miezul acţiunii. Ei, abia aici începe atmosfera
sărbătorească, o dată cu prima coadă de tradiţie la o dugheană de mici. Lumea se înghesuie, înjură,
se calcă în picioare, urlă, ţipă, grohăie, ameninţă. Vine poliţia, desparte scandalagii. Pleacă certăreţii,
pleacă şi poliţia două tarabe mai încolo. Se reia scenariul. La nesfârşit.

Parfum de câine şi circ

Avansez înspre Casa Poporului şi aerul devine din ce în ce mai greu de respirat. Sunt la jumătatea aleii
şi deja e împuţit de-a binelea. O combinaţie unică de fum, miros de carne arsă şi transpiraţie
muncitorească, de aia care scoate rugina de pe balamale şi orice poezie patriotică din memorie. Îi
privesc pe toţi cei care se încăpăţânează să stea la cozi în asemenea condiţii şi am o revelaţie: clasa
muncitoare e puternică şi hotărâtă, gata să lupte în orice condiţii pentru emancipare, fie ea şi a unei
farfurii cu mici gratuiţi. Eu unul aş fi preferat să mănânc la o terasă drăguţă şi umbrită în loc să mă
înghesui ca fraierul în fum şi căldură. Dar eu sunt un biet intelectual capitalist şi decadent.

Aşa că abandonez înfumurata alee principală şi mă retrag pe iarbă. Doi puştani îşi plimbă micii pe
lângă mine. Îi privesc lung şi comentează: “ Bă, io-l cunosc pe micu’ ăsta! Ăsta-i Băieţică de la blocu’
nostru! Ce câine bun era…” “Lasă, bă, că e bun şi-acum…cleaf-cleaf…mai dă nişte muştar!”Înşiraţi ici
şi colo pe la mese, pensionari ai muncii şi tovarăşi din clasa machitoare zac leşinaţi de căldură. Nu pot
să nu remarc abundenţa de tricouri şi şepci roşii, purtate de aproape jumătate din cei veniţi. Să fie
toţi din staff-ul lui Vanghelie? “Nu, domnu’, s-a dat mai devreme la cine-a prins”, mă lămureşte scurt
un cetăţean foarte bronzat. “Da’ îţi vând io unu’ ieftin, numai 100 de mii!” Nu vreau, dar duc
instinctiv mâna la portofel. Presimt iar o tactică agresivă de marketing.

Şi manifestări cultural-artistice
Merg înspre scenă, unde un tip cu pălărie cântă ceva trist despre mâna lui şi cât e ea de ocupată. Nici
nu mă mir. Păi la ce să te aştepţi dacă tu te fâţâi pe scenă în loc să-ţi duci gagica la mare? Dar nu-i
nimic, măcar îi rămâne admiraţia publicului. O fetiţă de vreo cinci ani dansează de mama focului pe
un cu totul alt ritm, să nu se prindă prietenele că îl simpatizează. Un grup de adolescenţi adoptă o
abordare mai sobră. Sparg demn seminţe şi comentează între două coji: “Pleacă bă, eşti naşpa, să
mor io!” “E gay rău Smiley ăsta bă!” mormăie un tip cu tricou roz. Cred că e o autoritate în materie,
că văd că nu-l contrazice nimeni.

Trec printr-un grup de mahalagioaice grupate în jurul unui telefon din care urlă o manea (unde-s cei
de la ORDA când ai nevoie de ei?) şi mă îndrept spre ieşire. Vă rog să mă iertaţi, tovarăşi, dar am
revelaţii mistice: există viaţă după asemenea manifestări. Adică eu încă mai trăiesc, chit că-s
îmbălsămat în cele mai cumplite mirosuri.

Pînă acum, primarul Oprescua reuşit aşa: şi-a răsplătit sponsorii din campania electorală (dîndu-le
ori contracte fără licitaţie, ori promovîndu-le interesele imobiliare),a refuzat o finanţare
europeanănerambursabilă de cîteva milioane de euro, a umplut parcurile cu o firmă de pază
fantomă, l-a iertat pe fiul lui Năstasede datorii la Primărie de zeci de mii de euro şis-a făcut că se ia
de parcările lui Cocoş. Doar s-a făcut. A, şi şi-a luat un BMW de 100.000 de euro, din bani pe care
nu-i avea. Şi toate astea în numai un an de mandat. Citiţi şi mutaţi-vă la tara.

Cazul Cişmigiu

În continuare nu vom vorbi despre realizări, că nu avem din astea, ci despre promisiunile încălcate.
De exemplu, primarul Sorin Oprescu s-a angajat să pună capăt dezastrului urbanistic din Capitală. Iată
„problemele actuale“ în domeniu, identificate de acesta pe blog-ul de campanie anul trecut:
„Presiuni exercitate de investiţiile imobiliare; urbanismul clientelar; lipsa unor reguli clare de
urbanism“. Teoria a fost frumoasă, dar practica l-a omorît pe Oprescu. Aşa cum aţi putut citi în
Academia Caţavencudin 20 mai 2009, primarul Bucureştilor a pus umărul pentru a ajuta un investitor
american care încearcă să construiască lîngă Parcul Cişmigiu mai multe clădiri de birouri şi un hotel,
dar cu încălcarea normelor de urbanism. Cişmigiul şi zona în care se află acesta sînt protejate de
legislaţia în vigoare datorită valorii istorice şi arhitecturale. Potrivit Monitorului Oficial, Jonathan
Mann, investitorul adică, a contribuit la campania independentului cu 36.658 RON. La şedinţa de
Consiliu General din 27 februarie 2009, primarul Oprescu a insistat personal pentru introducerea pe
ordinea de zi a Planului de Urbanism Zonal pentru clădirile lui Mann. Prin acest PUZ, investitorul
încerca să obţină derogări de la indicatorii urbanistici ai zonei respective, astfel încît să poată construi
peste limita maximă de 16 m înălţime. Culmea nesimţirii, clădirile de birouri şi hotelul nu asigurau
numărul minim de locuri de parcare, stabilit de Consiliul General: în loc de 422, planurile imobiliarilor
prevedeau numai 230. Împotriva PUZ-ului lui Mann a intervenit personal ministrul Culturii, care i-a
trimis o adresă lui Oprescu (înainte de şedinţa din 27 februarie), atrăgîndu-i atenţia că planul de
urbanism pentru turnurile de lîngă Cişmigiu nu are avizele de la Ministerul Culturii şi nu trebuie supus
votului. Chiar şi Direcţia de Urbanism din Primărie i-a spus primarului că planul nu ar trebui să intre
pe ordinea de zi a şedinţei. Degeaba. Sorin Oprescu a declarat chiar înaintea şedinţei din 27 februarie
că PUZ-ul investitorului Mann trebuie băgat la aprobare „deoarece a fost ţinut prea mult timp, fiind
de pe vremea fostului arhitect-şef al Capitalei, Adrian Bold“.

Cine la primar donează de la Primărie încasează

Aşa cum probabil vă aşteptaţi, acesta nu este singurul caz în care sponsorii de campanie ai primarului
în exerciţiu au obţinut beneficiide la Primăria Capitalei. Un alt om generos, Corneliu Urlan, a
contribuit cu 50.000 RON la fondurile electorale ale independentului. În schimb, Primăria i-a atribuit
anul acesta contracte fără licitaţie în valoare de 150.000 RON. Mă rog, nu persoanei lui fizice, ci
firmei acestuia, Andvertising SRL, care a fost angajată de Oprescu să presteze „servicii de fotocopiere,
numerotare şi şnuruire dosare soluţionate în baza Legii 10“. Despre această afacere profitabilă
pentru oamenii primarului v-a informat tot Academia Caţavencu, în numărul din 15 aprilie 2009.

Cum omoară Oprescu 500.000 de oameni: refuză bani europeni

Iată ce alte „probleme actuale“ mai găsea anul trecut Sorin Oprescu, tot pe blog-ul de campanie:
„Incapacitatea atragerii şi gestionării de fonduri europene“ (a Primăriei Capitalei – n.r.). I-auzi,
dom’le. Păi, ia uite ce ziceatot revista voastră preferată în ediţia din 27 aprilie: că acelaşi Sorin
Oprescu punea beţe în roate unui proiect finanţat din fonduri europene, care ar asigura Bucureştiului
un „sistem de management în caz de dezastre“. Prin aplicarea proiectului, PMB va avea un plan de
acţiuni prestabilite în caz de calamităţi, prin înfiinţarea unui departament dedicat unor astfel de
situaţii. Şi, în al doilea rînd, PMB ar avea propriile ambulanţe şi maşini de pompieri, pe care le-ar
folosi pentru situaţiile astea. Mai ţineţi minte cînd ne-a anunţat Sorin Oprescu pe un ton savant că un
cutremur major ar produce vreo 500.000 de victime? Acum aţi înţeles şi de ce, omul avea informaţii
din interior, chiar din biroul lui. Acolo, proiectul pentru „sistem de management în caz de dezastre“
aştepta semnătura primarului pentru aprobarea cofinanţării, pe care ar trebui s-o asigure Primăria.
Întrucît semnătura nu mai venea, proiectul zăcea acoperit de praf pe biroul primarului. Şi încă ceva:
pentru derularea tuturor proiectelor Primăriei, bugetul trebuia completat cu împrumuturi bancare
sau finanţări cu fonduri europene. Canci şi unele, şi altele. Primarul s-a ţinut de recorduri gen „cel
mai lung cîrnat din lume“ în loc să negocieze cu bănci pentru bani. Prin urmare, la bugetul de anul
acesta, subordonaţii chirurgului au fost nevoiţi să aleagă să finanţeze doar anumite proiecte, căci nu
le-au ajuns banii pentru mai multe.
Mic holocaust ecologic în Piaţa Revoluţiei

Ia să vedem ce mai spunea Oprescu pe blog-ul lui meseriaş. Cică ne propunea „Demararea unui
program de înfiinţare de noi parcuri“. În loc de înfiinţări, ne-a făcut cadou defrişarea unui parc. Aşa
cum arată Hotnews.ro, săptămîna trecută, Primăria Capitalei a aprobat defrişarea tuturor copacilor
din parcul aflat în faţa Ministerului de Interne. În locul lor va fi construit Monumentul Holocaustului.
Chestie ilegală, întrucît legea interzice emiterea de autorizaţii de construcţii pe spaţiul verde sau
schimbarea destinaţiei acestora. Direcţia de Mediu de la Primărie n-a avut nimic de obiectat
împotriva acestui lucru. „Vrem să producem cîmp de lucru, constructorul stă să înceapă, ştiţi că
proiectul este finanţat şi va fi realizat de Ministerul Culturii“, declara primarul Oprescu cu ceva vreme
înaintea defrişării ilegale. Nu trebuie, dom’le, copaci la pulime. Doar betoane şi monumente. În locul
copacilor tăiaţi au fost plantaţi alţi 124 în Parcul Izvor. Asta nu reprezintă însă vreo reparaţie pentru
dispariţia unui spaţiu verde din centrul Capitalei.

Parcurile au frecat Agrementa de două milioane de euro

Apropo de parcuri, de mare răsunet a fost atribuirea contractului pentru paza din parcurile
bucureştene, realizată în mandatul lui Gabriel Iosif, directorul general al Administraţiei Lacuri, Parcuri
şi Agrement. Potrivit Cotidianului din 17 februarie 2009, Iosif a atribuit fără licitaţie un contract de
două milioane de euro pentru servicii de pază. Firma beneficiară era candidatul ideal pentru asta:
avea un singur angajat şi cifră de afaceri zero în ultimul bilanţ contabil. Pentru şmenul ăsta, tot ALPAB
a avut de suferit, fiind amendată de Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a
Achiziţiilor Publice cu 10.000 RON. În cele din urmă, s-a autosesizat şi DNA, care îl anchetează pe Iosif
în prezent.

Favoritisme pentru beizadeaua lui Năstase

Rămînem în parcurile din Bucureşti şi vă spunem vreo două vorbe despre tratamentul preferenţial de
care beneficiază unii patroni de terase din Herăstrău. Deşi s-a angajat să le demoleze pe toate anul
trecut, n-a reuşit decît să mişte cîteva dintre ele şi s-a oprit. Una însă i-a fost foarte dragă lui Oprescu.
La terasa Marie Celeste din Herăstrău şi-a sărbătorit victoria imediat după alegerile din iunie anul
trecut. Chestie deloc întîmplătoare, întrucît acţionarul de la Marie Celeste era Andrei Năstase, fiul
fostului coleg de partid al primarului, Adrian Năstase. Ulterior, aşa cum arată Curentul, firma lui
Andrei a primit o decizie de reducere a chiriei şi a penalităţilor, cu aplicare retroactivă. Astfel, cadoul
pentru găzduirea petrecerii s-a ridicat la suma de 50.000 de euro. Să fie primit, zicem noi.

Parcă are, parcă n-are, parcarea Dalli e cîştigătoare

Lui Oprescu am putea să-i mai spunem şi „primarul rezilierilor de contracte“. Care rezilieri au fost
realizate numai din gură. De exemplu, în iulie 2008 s-a lăudatcă a dispus rezilierea contractului cu
Dalli, firma care administrează parcările din Bucureşti. Chestie care nu s-a întîmplat nici pînă azi, căci
Dalli e în parcări în continuare. Cît despre construcţia altor parcări, e cazul să nu vă faceţi speranţe.
Deşi, la începutul anului, Primăria a anunţat că intenţionează să concesioneze construcţia a opt
parcări subterane, nu s-a semnat nici un contract pînă la ora asta şi nici nu sînt speranţe că se va
întîmpla aşa ceva prea curînd.

Cadou de mandat: BMW de 100.000 de euro, din bani nedeclaraţi

Un lucru e cert la primarul nostru: n-o fi mergînd bine gospodărirea Bucureştiului, dar gospodărirea
averii proprii merge strună. Pe 23 mai anul acesta, primarul a mers la emisiunea Pro Motor cu noua
sa limuzină, un BMW 745d, care ajunge lejer la peste o sută de mii de euro. Bemveul a fost cumpărat
în toamna anului trecut şi nu se regăseşte în declaraţia sa de avere. De altfel, Sorin Oprescu nu prea
poate explica de unde a avut banii pentru achiziţia autoturismului. Potrivit declaraţiei de avere, el a
realizat în ultimul an fiscal venituri cumulate de 34.000 de euro. El datorează unei persoane fizice
100.000 de euro, pe care i-a primit în 2007. Are de recuperat de la una dintre firmele la care este
acţionar, Medical Prestige, 623.113 RON. Chestia asta nu se va întîmpla prea curînd, întrucît firma
înregistrează pierderi de 367.000 RON, conform ultimului bilanţ de la Ministerul Finanţelor.

“Şi lumea a început să se adune la marş, şi domnul s-a bucurat. Şi s-a uitat mândru înspre
reporteeni.”

Şi cam pe-aici i s-a terminat bucuria. E ora 17.00 şi în faţa Ateneului mişună un număr cam jenant de
participanţi. Strict matematic, e cam un reporter pe cap de protestatar. Senzaţia e mişto, că stau
între cele două grupuri şi mă simt ca un mic Moise care tocmai a despicat Marea Roşie. Fără toiag şi
fără deportare în Sinai vreme de 40 de ani.

Revin la sentimente mai laice şi mă gândesc că poate e prea devreme.Prea devreme pentru un grup
serios, prea devreme pentru un mesaj coerent.

Se agită poze cu icoane, se cântaHristos a înviat, ici-colo apare şi câte-o pancartă cu mesaj vag. Dacă
aş fi picat acum din Lună habar n-aş avea de ce s-au adunat oamenii ăştia. Dar oare ei au habar? Să-i
întrebăm.
Uşor de zis, greu de făcut. Prima tentativă de interviu se loveşte de zidul-basma al unei băbuţe.Nu
vorbeşte cu presa. Punct. Încerc să-l abordez pe vlăjganul cu panglică tricoloră legată de mână, că tot
pare să fie un soi de sub-şef local. Fuge de mine de parcă ar fi văzut pe dracu’ gol. Verific dacă mi-au
crescut coarne. N-am. Următorii şase mă întâmpină alternativ: “avem purtător de cuvânt” sau “deci,
ăăă, pentru familie”. Şi-acolo se taie firul. Îi las în plata Domnului şi mă îndrept înspre tartorul şef al
marşului. Mă lămureşte. E un marş pentru familie şi valorile ei. Toate cele trei, că doar atât mi-a
enumerat. Observ nişte bannere imense cu “Spune Nu Sodomiei”. E unmarş anti-gay? Mă asigură că
marşul lui de vineri n-are nicio legătură cu homosexualii de sâmbătă. Aha, şi eu sunt popă. Şi când mă
duc la Patriarhie o să-l rog pe Sfinţia-Sa să adauge şi porunca a 11-a: “Să nu minţi pe reporterul tău şi
să nu-l consideri tâmpit!”

Mă întorc în mulţime. Vreau să aflu ce e cu steagul galben cu acvila bicefală. E de la muntele Athos.
Ba e bizantin. Ba e amândouă. În orice caz, interlocutorul meu ştie mult mai clar de ce merge să
protesteze. Şi acum îmi dă cu flit, pentru că a început marşul. Caut noi victime. Un tip cu aer de Noua
Dreaptă nu vrea să-l filmez. El doar protestează. Mergi mâine să baţi travestiţi?Râde. Moşule,
depinde de ce program au jandarmii.Îmi place, măcar e sincer.

“Iubeşte pe fratele tău ca pe tine însuţi. Da’ se scuză dacă ăla e homo.”

S-a făcut deja ora 18.00 şi marşul parcă a devenit mai consistent. Bine, şi reporterii au mai dispărut.
În orice caz, acum am sub ochi o coloană mai mult decât decentă de participanţi, întinsă cale de vreo
5 minute cap-coadă. Deja am ajuns pe la mijlocul ei, unde o băbuţă isterică urlă după Naomi. O
filmez, că merită. Cei din jur mă apostrofează: Aşa faceţi mereu voi, presa, filmaţi numa’ nebunii din
marş! Deci sunt mai mulţi? Să-i căutăm.Sunt lent. Până să ajung eu, toţi nebunii au fost ascunşi. Dau
doar peste călugări în civil. Toţi au jurat să nu zică o vorbă presei. Şi dacă uită careva jurământul,
apare vlăjganul cu tricolor la mâna şi le reaminteşte. Şi tac iar. Până acum mi-a stricat cinci interviuri
şi a câstigat vreo trei urări incestuase. Şi vreo două homosexuale. Toate zise cu patimă printre dinţi.
Măresc viteza, poate rămâne blocat la mijlocul coloanei. L-am păcălit.

Cobor pe Victoriei şi ajung în fruntea convoiului. Sunt lângă puştii anti-avort şi pro-virginitate. Mai
sunt virgini? Nu. Dar promit să fie de-acum înainte. Până la căsătorie. Mai departe mă aşteaptă un
banner imens cu Sodoma. Ce-i cu Sodoma? Păi, Sodoma… a fost două oraşe. Sodoma şi Gomora. Iţi
explică purtătorul de cuvânt.Încep să fac alergie la textul ăsta. Merg fix la primul banner, unde media
de vârstă e 30 şi. Dumnezeu e milostiv: dau peste primii oameni normali la cap. Au chef de vorbă şi-
mi răspund sincer: Băi, tată, noi am venit aici de capul nostru. Că nu vrem prea multă propagandă
gay pentru copiii noştri. Noi credem că nu e ok. E prea mult.În final, cădem de acord: toată populaţia
României e homo. Pasivă, că activi sunt doar ăia din conducere. Acum ştim de ce ne doare-n fund de
politică.
Sîmbătă, fanii Stelei au organizat în Bucureşti un miting anti-Becali. Aceiaşi fani pe care îi dirija mai
demult nea Gigi, suit pe Maybach, să cînte în cor „Cu noi este Dumnezeu“. Fanii unei echipe care are
imprimată pe tricouri crucea. Avînd în vedere fotbalul creştinesc practicat de această echipă, ne-am
întrebat în redacţie oare ce zice popimea despre protestul fanilor împotriva Războinicului Luminii. Se
roagă la Dumnezeu să rămînă în continuare patronul roş-albaştrilor sau îl afurisesc? Biserica
ortodoxă, patroana spirituală a Stelei, îl mai vrea oare pe patronul ei financiar? Tot făcînd haz de
implicarea forţată a divinităţii în campionatul intern,am ajuns noi la concluzia că trebuie să luăm
atitudine în numele popilor.

Să mergem la miting! Ne decidem acolo dacă sîntem pro sau contra Becali. Am făcut rost de nişte
sutane, potcapuri, odăjdii preoţeşti. Ne-am echipat. Au rezultat doi călugări şi un preot. Mai nasol e
că arătam ca nişte preoţi sportivi: pe sub sutane ni se iţeau adidaşii albi. Cînd am plecat de acasă, nici
unul din noi nu se gîndise că preoţii nu poartă la serviciu pantofi sport albi. Nu aveam ce să mai
facem, am plecat aşa către manifestaţie.

Cum privesc suporterii Stelei trei părinţei mitingişti

Am ajuns în zona Moghioroş, lîngă patinoar. Se strînseseră vreo 2.000 de stelişti. Urlau, erau deja
răguşiţi, agitau pancarte şi muşchi. Involuntar, cei trei preoţi de serviciu ai Academiei Caţavencu am
devenit sfioşi, ca nişte călugări autentici. Vorbeam în şoaptă. „Băi, să stăm cu ochii mai mult plecaţi,
dacă ne uităm în ochii lor ne pufneşte rîsul şi se enervează ăştia că ne batem joc de ei şi o luăm pe
coajă.“ Deci am mers ca nişte umbre, cu ochii în pămînt, cum merg călugării. Am cerut să vorbim cu
şeful galeriei. Ne-au dus la Gheorghe Mustaţă. „Cei cu voi aicea, mă? Cine sînteţi?“, a horcăit Mustaţă
cu o voce răguşită. „Sîntem de la Mănăstirea Makelelie. Am venit să vă susţinem. Becali se dă
credincios, noi am venit să spunem la mitingul vostru că nu prea e credincios.“ „Gata, haideţi cu noi!
Băă, avem şi nişte preoţi de partea noastră! Să moară mă-sa, asta n-am mai văzut.“ Ne-au înconjurat
brusc televiziunile. Le-am explicat şi lor că sîntem nişte călugări fani Steaua şi că am venit să spunem
că, din punctul nostru de vedere, Becali nu-i credincios cum vrea să pară şi deci trebuie să plece de la
Steaua. La un moment dat, un fan a văzut că avem adidaşi în picioare. „Bă, aveţi grijă cu ăştia, nu sînt
preoţi, au adidaşi în picioare. Ăştia sînt gabori infiltraţi printre noi, în haine de preoţi!!!“ Reporterii de
la televiziuni, care ne înconjuraseră, au preluat şi ei ideea. Ca să ne testeze autenticitatea, o
reporteriţă ne-a întrebat dacă ştim Tatăl nostru sau Crezul. Noi, ca nişte preoţi adevăraţi, am refuzat
acest test ofensator. Fanii au tras imediat concluzia că nu ştim rugăciunile, deci clar, sîntem gabori.
Au început să scandeze nervoşi şi să ne îmbrîncească. „Gaborii afară, gaborii afară!!“ Mergînd pe
logica fanilor, cîteva televiziuni, ziare şi site-uri scriau că printre suporterii Stelei au fost infiltraţi trei
jandarmi deghizaţi în preoţi. Pînă şi jandarmii deghizaţi în stelişti au rîs de asemenea ipoteză.
După o lungă perioadă în care dezechilibre puternice în Forţă au făcut din Cavalerii Jedio prezenţă
mai discretă în peisajul românesc, iată că de vreo lună, de cînd nucleul rămas activ a reuşit să obţină
de la OSIM denumirea STARWARS, ei sînt din nou printre noi. M-am întîlnit joi cu ei, în Noul Templu
Jedi aflat în Drumul Sării, la Restaurantul Atlantic – cum intri, cele două mese din stînga.

Au venit, rînd pe rînd, MJ Aliappo, alias Alin Apostol, medic chirurg la Spitalul Elias (atenţie: MJ
înseamnă Maestru Jedi, iar CJ – Cavaler Jedi), Obi Max, care lucrează DTP într-o firmă de publicitate,
Trayus, lord Sith, care se ocupă în viaţa obişnuită cu amenajări interioare, MJ Zgomot, informatician,
şi Cavalerul Jedi Toran, altminteri student la Româno-Americană.Încet, am fost lăsat să pătrund în
universul Războiul Stelelor.

● La masă, CJ Toran venise cu o sabie laser proaspăt cumpărată din Niro-Europa, cu vreo două sute
de mii de lei. Chinezească, cu leduri, probabil de unică folosinţă, urmau să o folosească în noile
filmări pe care le fac zilele astea. Pe site-ul lor, www.starwars.ro, asta îmi atrăsese atenţia: filmările şi
nunţile lor în stil Războiul Stelelor. Viaţa lor e compusă din realitatea cotidiană trăită de orice român,
dar dincolo de asta îşi îmbogăţesc existenţa cu încercarea de a retrăi povestea Jedi.

Pînă şi verigheta lui Alin, o verighetă ortodoxă altminteri, are scrijelite cuvinte în caractere din limba
galactică, Aura Besh.

De fapt, întîlnirea de la Restaurantul Atlantic era prilej pentru a discuta următorul episod dintr-o
astfel de reconstrucţie imaginară.

Alin Apostol îmi spune:

– Încercăm să facem un film care, teoretic, reconstituie un episod posibil plasat în perioada dintre
episoadele 3 şi 4 făcute de George Lucas, cînd cavalerii Jedi rămaşi s-au răspîndit în imperiu şi cînd s-a
făcut pactul Corellian. Nu alegem personaje canonice. Nu sîntem Vader, sau împăratul, sau Luke. Ne
alegem roluri de trepăduşi, personaje secundare. În episodul ăsta căutăm să stabilim legătura între
liderii care sînt împotriva imperiului.

La masă, cavalerii şi maeştrii Jedi discută cam tot ce discutăm şi noi, muritorii de rînd: un pic de
politică, amintiri, chefuri de odinioară, facultate, job-uri, femei. Am cules unele chestii: cînd fac
petreceri, le numesc „cocktailuri galactice“. Atunci beau bere verde galactică, numită Forvish,
constînd din bere, vodcă şi mentă; sau devastatoarea băutură Steaua Morţii, compusă din tequila,
tabasco şi sambucca.

Alin e cel care şi-a făcut nuntă în stil Star Wars. E şi cel mai în vîrstă, are 38 de ani.
– Mai era un tip din Bacău care avea şi mai mult. Dar am pierdut legătura cu el.

Povesteşte cum s-a dus la New York şi a mers într-un cartier rău famat ca să-şi procure nişte jucării
Star Wars greu de găsit. A urcat prin blocuri insalubre, pe holuri unde putea să-şi piardă viaţa şi a dat
de un negru de treabă care avea toate jucăriile SW posibile.

– Toate gadget-urile sînt foarte scumpe. Dar nu contează.

– La noi, fiecare e diliu în felul lui, mi-a zis CJ Toran.

Rîd toţi.

– Încercăm să trăim în fiecare zi după filozofia Jedi. Este un model pe care îl urmăm în toate acţiunile
noastre.

La un moment dat, se iscă, din senin, o discuţie despre Forţă, originea ei, natura ei ambivalentă.
Trayus, lordul Sith cu valenţe demonice care lucrează în amenajări interioare, îmi spune despre rasa
lui:

– Noi ne bazăm pe confuzie şi manipulare. Exact ca un politician român.

Alin intervine:

– Forţa uneşte cînd Universul tinde să se împrăştie. Jedi aduc armonia.

– Pericolul pentru un Jedi e să gîndească prea mult, aruncă Trayus o răutate.

Ceilalţi maeştri rîd de el.

– Am fost cu soţia la o mînăstire, îmi spune Alin, şi le-am rugat pe măicuţe să îmi spună mai multe
despre îngerii căzuţi, despre motivele revoltei lor, despre războaiele lor cu îngerii rămaşi loiali lui
Dumnezeu. Totul seamănă atît de mult cu conflictele din lumea Star Wars. Măicuţele nu au ştiut ce
să-mi spună. Oare nu există cărţi?

Mulţumită lui Marian Oprişan, pentru locuitorii din Vrancea viaţa e simplă. Orice alegeri ar fi, ei ştiu
că trebuie să voteze PSD ca să le fie bine. Aşa a ajuns baronul să se intituleze „preşedintele Vrancei“.
La fel de simplă se prezintă şi situaţia cu asfaltările. Vrîncenii nu pupă drumuri reparate decît dacă
vine Geoană în vizită sau dacă baronetele decide că vreo firmă de casă a partidului merită să
primească contractul pentru lucrările de reparaţii.

Geoană este pentru noi un fel de Ceauşescu 2

Să derulăm un pic timpul, pînă în urmă cu două saptamani-aflat în faţa unei vizite a preşedintelui
PSD, preşedintele CJ Vrancea a ordonat asfaltarea unui drum plin de gropi. Dăşteptul de prostănac îl
anunţase pe Oprişan că e posibil să facă o vizită în judeţ de 1 Mai (anul ăsta), ceea ce pînă la urmă nu
s-a mai întîmplat. Totuşi, baronul s-a apucat rapid să astupe nişte gropi din DJ 204 E Focşani-Petreşti,
pe o porţiune de 1 km. Deşi animat de cele mai bune intenţii, Marean de Vrancea s-a ales cu mai
multe belele decît felicitări. Liberalii din Consiliului Judeţean i-au promis că-l premiază ei cu o
plîngere penală, ca să nu fie supărat. De unde pînă unde plîngere penală? Simplu: lucrarea de
reparaţii închinată Prostănacului s-a efectuat fără nici un fel de aprobări, indicatori tehnico-
economici şi proiect tehnic votate prin şedinţa de Consiliu. A, să nu uităm: asfaltarea kilometrului de
drum judeţean a fost făcută de firma unui consilier judeţean PSD, Vasile Roman pe numele lui de
băiat deştept.

Cum a cîştigat Nica la (Las) Vega ’93

Dar ştiţi ce-am observat? Că Marian Oprişan are o pasiune pentru acel DJ 204 E. Pe 22 iunie, Consiliul
Judeţean Vrancea i-a atribuit firmei Vega ’93 Galaţi un contract de două milioane de euro pentru
reabilitarea mai multor poduri de pe acelaşi DJ 204 E şi de pe DJ 205 D. Societatea a cîştigat
contractul în cadrul unei licitaţii la care a fost singurul participant. Criteriul de atribuire a fost cel al
„celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic“. Ca să înţelegeţi de ce CJ-ul lui Marian
Oprişan aruncă cu două milioane de euro în primul venit trebuie să vă explicăm cîteva lucruri.
Ascensiunea acestei firme pe piaţa construcţiilor este strîns legată de PSD. Vega ’93 a început să
prindă contracte în Vrancea numai după ce a construit (în anul 2000) o cramă în bătătura lui Vasile
Nica, tatăl lui Dan Nica, actualul ministru al Internelor şi Administraţiei. După cum aţi putut afla tot
din Academia Caţavencu, ministrul pesedist a mai primit de la Vega ’93 şi o vilă pe faleza Dunării.
După construcţia cramei din Panciu, Oprişan a considerat că firma are destulă experienţă pentru a se
ocupa şi de asfaltări, astfel că CJ Vrancea a pus-o la treabă. Ulterior, constructorul a început să prindă
contracte de la guvernarea Năstase şi pentru blocuri ANL, dar şi pentru celebrele săli de sport. În
2004, Vega ’93 s-a numărat printre sponsorii campaniei electorale a PSD. Culmea coincidenţei,
Marian Oprişan şi-a ales ca avocat pe unul dintre acţionarii aceleiaşi societăţi. Alexandru Bălan este
numele acestuia şi îl reprezenta anul trecut pe baron într-un dosar întocmit de Direcţia Naţională
Anticorupţie în 2006, care ajunsese la Curtea de Apel Galaţi. Coincidenţele nu se opresc aici, întrucît
ancheta procurorilor DNA arăta că Marian Oprişan plătise din bani publici asfaltări inexistente sau la
suprapreţ.

Cine minte că o are mică (oferta), îl ia mare (contractul)

Contractul pentru reabilitarea podurilor de pe DJ 204E nu este singurul atribuit în ultima vreme
firmei Vega ’93 de CJ Vrancea. De fapt, ăsta este chiar cel mai mic, întrucît pe 25 iunie CJ le-a mai dat
unul de aproximativ 5,5 milioane de euro. De data asta la licitaţie au participat mai mult firme, astfel
că asfaltatorii lui Oprişan au ales calea sigură pentru a cîştiga: ofertă muuuult mai mică decît valoarea
estimată a contractului. Astfel, în caietul de sarcini lucrările fuseseră evaluate la 27,3 milioane RON
(fără TVA), iar oferta cîştigătoare a fost de 19,4 milioane RON (fără TVA), adică cu 7,9 milioane mai
puţin sau cu mai mult de 25% din valoarea estimată a contractului. În ultimii ani aceasta a fost
metoda cel mai des folosită pentru cîştigarea contractelor de asfaltări: ofertă mult subevaluată, iar
ulterior o grămadă de acte adiţionale pentru contractul mic, care va ajunge mare sau foarte mare.

În Iran e revoluţie. Ca ţară plină de studenţi din Orientul Mijlociu, şi România poate fi locul unde
forţele pro şi anti Ahmadinejad se înfruntă. Şi unde dai cel mai uşor iranieni? La Expo Doraly, cum ieşi
din Bucureşti pe Colentina, între sutele de standuri de angrosişti am găsit o consistentă diasporă
iraniană. Dar care e iranian şi care e arab? Întreb mai întîi un vînzător român care îmi zice că sînt
foarte mulţi iranieni în complex. După părerea lui, iranienii sînt mai negricioşi la faţă decît arabii. Pînă
la urmă, tai nodul gordian intrînd la o prăvălie denumită Amir Group şi îl întreb pe patron dacă e
iranian.Foarte de treabă, îmi zice că nu e, dar mă ia de o aripă printre standurile forfotitoare şi mă
duce la unul.

Hussein 1

40 de ani, dornic să îmi spună totul, dar fără să stăpînească bine româna. L-am întrebat ce crede
despre ce se întîmplă în Iran. Iată ce-am înţeles din ce-a zis: "Eu nu am votat pentru că nu este
partidul care vreau eu. Guvernul alege patru candidaturi pe care le vrea el. E adevărat, Moussavi este
mai cu libertatea, mai deschis şi Ahmadinejad este dictator de dictator. Acum 20 de ani a fost o
represiune mare şi au murit zeci de mii de oameni. Cei care ies acum în stradă sînt tineri care nu ştiu
cum a fost atunci. Am avut un prieten care a făcut opt ani de închisoare. Cînd trebuia să iasă, au venit
la el şi i-au spus să semneze o declaraţie prin care jură să nu mai se amestece în politică. Prietenul
meu a zis nu, pentru acuzaţiile de acum opt ani eu am făcut închisoare, nu înţeleg ce mai vreţi de la
mine. Şi l-au omorît, nici trupul nu a mai fost dat familiei. Noi am trăit astea, tinerii care ies acum nu.
Noi mai fricos sîntem.

Toate problemele noastre vin de la arabi. De acum 1.300 de ani de cînd am devenit musulmani.
Arabii nu beau băutură, nu mănîncă carne de porc, dar prostii face. Eu beau, mănînc carne de porc,
dar nu fac prostii. Am rude în Iran care îmi spun că armata şi poliţia pe care o scot popii şi mulahii pe
străzi e formată din oameni care vorbesc araba. E ruşinos pentru noi ce se întîmplă în Iran. Orice
prostie face guvernul, noi răspundem."

Salem şi Hussein 2

Hussein 1 mă ia şi el de aripă şi la duce la Salem, de la firma Salvio Divers. La Salem, după o vreme
vine şi Hussein 2. Salem e un tip înalt, cu o figură gînditoare şi delicată. Hussein 2 e mai în vîrstă, gras
şi şi volubil. Pe cît încerc să scot de la Salem cu forcepsul, pe atît de uşor îmi zice lucruri Hussein 2,
care îmi şi arată rana de glonţ din gît, căpătată pe vremea războiului cu irakienii.

Salem nu a votat. De ce? "Pentru că Moussavi e la fel. Pentru noi, orice e cu barbă nu e bun. E tot
popă."

Dar nici Ahmadinejad nu are barbă, îi zic. "Nu, nu, şi Ahmadinejad are barbă ca lumea". Salem e
îngrijorat că lumea nu vorbeşte destul despre ce se întîmplă în Iran şi crede că de fapt guvernele
occidentale şi America sînt mulţumite cu Iranul aşa cum e el. Vor petrol şi atît.

Hussein 2 are o nepoată, profesoară universitară într-un oraş de vreo 200.000 de locuitori, în nord.
Fata iese de la 4 de la facultate şi merge la proteste pînă la 1 noaptea. Dar el? "Nu votez. Să votez pe
cine a ales Khomenei? Cum vine asta? Şi Moussavi e la fel. Acum 25 de ani, pe vremea cînd era prim-
ministru, a omorît 5.000 de oameni. A stat între timp acasă şi s-a schimbat? Acum facem luptă
negativă: nu mergem la vot. Nu sînt de acord cu sistemul. Da, Ahmadinejad e un om nebun, e un
mincinos. Toată echipa care conduce acum Iranul e formată diin fanatici din şcoala teologică Haghani.
Ei acolo au concepţia că dacă dintr-o luptă ies învingători e bine, pentru că ajung la putere. Dacă
pierd, la fel e bine, pentru că aşa va veni Mehdi, imamul ascuns."

Ayed arabul
Mă întorc la Amir Group, unde arabul vinde de zor aparate pentru pastile de ţînţari. Îl cheamă Ayed.
E iordaniano-palestinian, a făcut facultatea la Iaşi şi, deloc surprinzător, este pro Ahmadinejad.

"Sîntem afectaţi de ceea ce se întîmplă. Cei de afară nu-l vor pe Ahmadinejad. Vedem cum încearcă
America şi Israelul să dărîme ce e acolo fără să intervină militar. Să-ţi mai spun ceva, am citit azi o
ştire că Obama a cerut de la mai multe site-uri care trebuia să facă revizie tehnică să nu mai facă
revizia acuma că aveau nevoie pentru treaba asta cu Iranul. Acum e un interes foarte mare al
Americii să focalizeze pe Iran, ca să oprească programul lor nuclear. Cei care fac acum revoltă sînt
numai o parte din popor. Cei care sînt săraci, adică cei care sînt mai mulţi, sînt cu Ahmadinejad. Ăştia
din stradă sînt puţini faţă de poporul sărac. Şi Ahmadinejad e sărac, are doar două costume de
schimb, nu a ieşit în evidenţă. Oricum, nu mă interesează nici alegerile din Iordania, nici cele din
Palestina. Chiar dacă ar fi o revoluţie, tot alţii ajung să conducă. Israelul îl transformă pe revoluţionar
în om de afaceri, care vrea să cîştige. Uită-te la Fatah. Conducătorii sînt om de afaceri, fiii lor la fel,
vrea să cîştige mai mult.

E o cioacă la nivel mondial."

Hamid, de la Purdad Impex

Am lăsat cel mai interesant iranian la urmă. Hamid, un tînăr care vorbea perfect româneşte. "Nu ţin
cu nici unul. La noi e o singură partidă şi niciodată nu am votat." Alege un exemplu interesant, ca să
îmi fie mie mai clar.

"Dacă ar fi PSD-ul de la voi singurul partid şi ar fi trei candidaţi de la PSD ar fi vreo diferenţă? Cu
aceeaşi mentalitate, aceleaşi obiceiuri şi aceeeaşi politică? Moussavi e tot omul lor. Dacă ar fi avut
altă ideologie, nici nu ar fi fost lăsat să candideze. Tot balamucul ăsta nu duce la nimic bun. Acum
patru ani au murit iarăşi o mulţime de tineri nevinovaţi. O să dureze la nesfîrşit. Lumea moare de
foame în Iran şi Ahmadinejad le dă bani la terorişti, la Hezbollah. Sînt şi laşi. De ce nu fac un război
direct cu evreii? Să fie care pe care. E ca şi cum te-aş vorbi pe la spate. În timpul regelui, Teheran era
numit Micul Paris. Aveam valoare. Acum am ajuns vai de mama noastră. Ne-au nenorocit.”

Curajul e mare, dar doar în declaraţii. Pe o parte i-am rugat să intre şi în poză. Nu s-a putut. Turbanul
lui Khomeney e temut chiar şi-n complexul Doraly.
Senzaţional din nou! Miercuri seară mi-am vizitat un prieten.De curînd, el şi-a cumpărat un
apartament în „complexul rezidenţial“ al fraţilor Negoiţă din Popeşti-Leordeni. Plănuiserăm să ne
uităm la Poli-Şahtior şi să rămîn peste noapte la el. Mai senzaţional este că la telefon omul a fost
sincer: „Băi, să ştii că la noi pute de-afară! N-o să putem deschide geamurile şi n-am nici aer
condiţionat“. Nu-i nimic, mi-am zis. Doar n-o sta omul într-o hazna.

Undeva în cîmp, la zece kilometri de ultimul rînd de blocuri din Bucureşti(verificat pe kilometrajul
maşinii), se văd construcţiile înalte şi drepte. Am parcurs ultimii metri, înainte de intrarea în complex,
flancat de utilaje şi barăci în repaus.Portarul de la barieră a apăsat pe buton şi m-a lăsat să intru fără
să-mi pună întrebări. Imediat ce am deschis portiera, m-a învăluit mirosul. Puternic şi chimic. E acel
miros năprasnic care, pe şosea, în maşină, naşte nevinovata întrebare: s-a băşit careva?

În scara blocului era o mizerie timpurie, semn că noii locatari s-au acomodat rapid.La cîteva luni de
la inaugurare, blocul dădea semne de oboseală pe interior. În lift, becurile lipseau. De la primele
schimburi de impresii, am aflat că nu s-a dat drumul la gaz, deci nu merge centrala. Prietenul meu,
care la început era încîntat de achiziţie, căuta deja să-l închirieze. Cînd a cumpărat apartamentul i s-a
spus că va locui într-un orăşel cu toate facilităţile. Se vor deschide magazine, grădiniţe, şcoli şi
parcuri. De cîteva luni a rămas totul în aer. În aerul irespirabil din zonă. Din cauza crizei, în locul mall-
ului promis stă un schelet din beton abandonat între buruieni. Singurele instituţii funcţionale din
împrejurimi sînt groapa de gunoi Glina şi societatea Protan, cel mai mare incinerator de animale din
ţară. Fericiţii plătitori de rate din complexul rezidenţial aproape că văd movilele de hoituri de la
balcon. În fine, ne-am luat cu vorba şi, de la fumat, aerul devenise greu de respirat. Uitasem de
avertismentul de a nu aerisi şi am deschis fereastra. Instantaneu, m-a lovit un perete de duhoare.
Nodul mare din gît m-a trimis la baie, să vomit. Prietenul meu urla la mine disperat să închid geamul,
ţinîndu-se cu mîna de nas. Senzaţional!

După ce ne-am mai revenit, ne-am chinuit să reparăm greşeala, înlocuind putoarea cu mult fum de
ţigară. La un moment dat, s-a luat lumina. Îl compătimeam. Am mai stat cu lanterna, rîzînd ca proştii
de minunatele condiţii. Am adormit în beznă, cu mirosul în haine. A doua zi urmau meciurile Steaua-
Motherwell şi Vaslui-Omonia. De dragul fotbalului şi al unui apartament liber în care ne puteam simţi
bine, am zis să repetăm experimentul.

Intră în scenă Dan Diaconescu

Am ajuns la poarta complexului pe înserat,cu berile pentru următorul meci. De data asta, portarul
nu a mai ridicat bariera. „Îmi pare rău, e control în seara asta, nu pot să vă las dacă nu staţi aici.“ Cu
greu, am pătruns în incintă şi nu mică mi-a fost mirarea să văd că nu era nici un control. Era doar
şareta de transmisiuni în direct a OTV-ului. Credeam că cetăţenii disperaţi au chemat televiziunea
poporului, să vadă toată ţara ce ţeapă şi-au luat de la fraţii Negoiţă. Domnul Dan Diaconescu însuşi se
afla acolo. Rolls-Royce-ul lui de vraci al sărăciei şedea impecabil, în parcare, pe trei locuri.

Ajunşi la televizor, am dat repede pe OTV, unde, senzaţional, Dan Diaconescu împărţea
apartamente. Se făceau probe la uşi, se deschideau ferestre, se admirau întrerupătoarele şi prizele.
Totul era sută la sută adevărat. Complexul rezidenţial îşi primea marii cîştigători. „Iată că, încet-încet,
se umple parcarea de maşinile telespectatorilor OTV“, spunea domnul Dan în direct. În paralel,
prietenul meu îmi spunea că un loc de parcare la subsol costă patru mii de euro. Domnul Dan face
cinste doar cu un loc în faţa blocului. Începeam să înţeleg de ce era atît de scrupulos portarul şi, mai
ales, de ce de data asta era lumină în lift. Am urmărit toată seara delirul de la OTV, cu ferestrele
închise, evident. Pe toată durata show-ului, Dan Diaconescu nu a pomenit o clipă despre mirosuri şi
nici despre coordonatele complexului imobiliar unde împarte apartamentele. Între timp, începuse
ploaia şi atmosfera se mai răcorise. Am profitat şi am ieşit pe terasă, uzi leoarcă, numai să-l vedem pe
domnul Dan oglindindu-se în geamurile blocului de vizavi. În acel moment se afla chiar deasupra
noastră şi plănuia cu nişte cîştigători cum să transforme un apartament de două camere într-unul de
trei. „Iată că, senzaţional, telespectatorii OTV sînt foarte inventivi.“ Fiind după cîteva beri, ne-am luat
inima-n dinţi şi am început să urlăm în direct de la terasă: „Domnu’ Dan, put apartamentele,
dom’le!“. Oare ne-aţi auzit la televizor?

Domnul Dan a terminat de dat case de lux pe la ora 1, în timp ce spunea: „Să vedeţi ce repede se
ajunge de aici la Piaţa Romană“. Normal! La 1 noaptea, şi cu Dacia 1100 faci opt minute, nu trebuie
să ai Rolls-Royce ca să fii rapid. A doua zi dimineaţă am vrut să mă spăl pe ochi, dar, senzaţional,
puţea şi apa! Iar becurile din lifturi dispăruseră, odată cu terminarea vizitei domnului Dan. La
următoarea împărţire de apartamente, poate apar la loc.

Ce este emisiunea 100% Adevărat?

Dacă îl asculţi pe Diaconescu, oferta emisiunii miroase a petale de trandafiri: săptămînal, se dau trei
apartamente în valoare de 100.000 de euro fiecare şi trei autoturisme Mercedes C Classe în valoare
de 60.000 de euro bucata. Wow! Dar, pentru ca un spectator să poată participa la concurs, trebuie să
îşi facă un abonament la publicaţia online www.sutalasutaadevarat.ro, cotizînd prin apeluri
telefonice de 3,5 euro. Conform ziarului Adevărul, firma Videoprod Industries, care deţine această
publicaţie online, este şi organizatorul emisiunii. Compania a fost înfiinţată în luna mai a acestui an şi
este deţinută de o căsuţă poştală pe nume RTMB Production LLP. Dar nu asta e important, ci ceea ce
îi aşteaptă pe cîştigători la final: oricît de frumos ar fi vopsită emisiunea, leopardul din căsuţa poştală
e mort, leşul miroase şi urmează să fie procesat curînd de Protan.
Cît costă apartamentele de 100.000 de euro din Confort City pe care le promite Dan Diaconescu?

Ne-am băgat nasul prin ofertele de pe site-ul Domus Stil, firma fraţilor Negoiţă. Cel mai scump
apartament, cel de 3 camere, la care capeţi cadou şi o maşină, costă 79.000 de euro, plus TVA.
Teoretic, acesta ar putea fi apartamentul de 100.000. Dar, de fapt, cîştigătorii primesc şi apartamente
de două camere, care se găsesc la preţuri între 59 şi 62 de mii de euro.

L-am sunat pe Ionuţ Negoiţă, care ne-a declarat: „Firma Videoprod Industries a cumpărat 15-18
apartamente. S-a discutat de un preţ mai bun decît cel de pe piaţă. Discount-ul e în jur de 15-20%. Pe
măsură ce emisiunea avansează, or să mai cumpere şi alte apartamente, dar nu vă pot spune despre
cîte e vorba.“

Gheorghe Zoicaş e deputat, ales uninominal.E la primul mandat, dar nu şi la primul partid. Înainte să
fie social democrat, Gheorghe Zoicaş a fost, pe rînd, membru al Partidului Republican pînă în 1998,
apoi liberal vreo doi ani şi, din 2000, membru PSD Maramureş. Subinginer minier de meserie,
Gheorghe Zoicaş tocmai a împlinit 46 de ani, vineri, pe 31 iulie, motiv pentru care-i transmitem
felicitări. Dar adevăratul motiv de bucurie, bucurie pentru care ne bucurăm şi noi, este acela că
Gheorghe Zoicaş a fost socru mic.

Luna trecută, chiar de ziua Statelor Unite, pe 4 iulie, fiica acestuia, Dora Camelia Cioclu(nume
păstrat dintr-o mai veche relaţie), s-a căsătorit cu, fireşte, alesul inimii.Şi, cum era normal, familia a
angajat o firmă, Yoffi SRL, şi s-a organizat o mare chermeză, în aer liber, la cort, pentru vreo 400 de
persoane. Mîncare, băutură, muzică, ce mai, n-a lipsit nimic. Nici măcar la masa de a doua zi,
organizată pentru vreo 30 de persoane, doar apropiaţi, nu a părut că există o problemă ori lipseşte
ceva. De fapt, a lipsit, totuşi, ceva: plata către firma care a organizat petrecerea. Plată pe care familia,
la trei zile după nuntă, a ajuns la concluzia că nu mai vrea să o facă. Pentru motive cît se poate de
hilare: de la faptul că scaunele au fost transportate cu autoturisme Peugeot şi nu Mercedes sau Audi,
pînă la aia că ar fi dispărut din prăjituri ori că n-ar fi existat un anume fel de salată pe care Zoicaş şi l-
ar fi dorit. Şi care a existat, de fapt.

Una peste alta, după nuntă, membrii familiei nu au mai putut fi contactaţi,iar despre factura de
83.653 de lei (TVA inclusă), neachitată nici acum, la o lună de la eveniment, nici n-are rost să mai
vorbim. Pe de altă parte, deputatul Zoicaş spune că nu s-a ocupat personal de problemă, dar că, din
ce ştie el, Yoffi nu şi-ar fi respectat angajamentul şi nu a adus facturi pentru ce a achiziţionat. Cu
toate că mîncare s-a servit la nuntă. Adusă de Yoffi. Deci, în opinia deputatului, totul este o acţiune
prin care se doreşte ca imaginea să-i fie afectată. Că doar pe partea financiară l-a afectat destul criza,
cît să declare insolvenţă la propria-i firmă. Ceea ce ar explica şi de ce nu a plătit nunta fiică-sii.
Mircea Badea este un individ armonios: 99% spirit critic fibros şi 1% apă.Asta în anotimpurile
răcoroase. Vara se produce o mică mutaţie cu efecte din păcate vizibile. Incintele unde nu există aer
condiţionat şi în care explodează laptopurifavorizează acest fenomen. Vara, el devine spirit critic
fibros din cap până-n picioare, fără impurităţi. Altfel spus, devine un personaj mult prea colorat – atât
de colorat că nici nu mai are nevoie de penele lui Emil Boc ca să arate ca o pasăre exotică cu
vocabular limitat şi deprins de la stăpâni.

Vara asta putea fi una obişnuit de coloratădacă Mircea Badea rămânea doar fără apa.Ventilatorul
avea şanse să ţină lucrurile cât de cât aproape de limita de control. Dar, să vezi belea, telespectatorii i
s-au dus şi ei odată cu temperaturile prietenoase – care la mare, care pe alte posturi. Mircea Badea
nu crede că aşa ceva poate fi posibil. Nici adevărat. Spiritul lui critic fibros, care poate fi solicitat atât
la şpagat cât şi la flotări, a pornit imediat o dezbatere pe tema asta. Dar ce fel de dezbatere? Ca toate
dezbaterile lui, una violentă şi fără contraparte. Sau cel puţin fără o contraparte din lumea reală.

De regulă, interlocutorii lui Mircea Badea sunt duşmani imaginaricare sug sângele poporului sau al
„all urban”-ului. De data asta pericolul a venit de la cei din urmă. Spiritul lui critic imposibil de răcorit
s-a încordat şi a pornit cu ei următoarea dezbatere: ia ziceţi, bă, până nu vă bat în imaginaţia mea, i-a
scăzut sau nu i-a scăzut audienţa lui Mircea Badea? Există cifre, dar – pentru că mâncăm căcat în
România, şi asta ne ocupă tot timpul – răspunsul la întrebare nu poate fi simplu. Logic, o mică vină o
au şi duşmanii imaginari, şi de data asta incapabili de replică. Cealaltă parte a vinei este de fapt un
mare merit şi aţi ghicit cui îi aparţine.

Cât timp audienţele i-au fost favorabile, Mircea Badea câştigapentru că ceilalţi erau proşti, nu se
pricepeau. Cum s-a inversat situaţia, au apărut nuanţele. Pe lângă nuanţe, au apărut imediat în
spaţiul public de pe micul ecran mici operaţii matematice de nişă pe cordul telespectatorului.
Uitându-se la emisiunea lui Mircea Badea, şi nu la televiziunile care fac audienţă, întreaga ţară a
putut afla că există un „public comercial” de până în 55 de ani care trăieşte peste zi doar pentru a se
uita seara, începând cu orele 23 şi ceva, la emisiunea „În gura presei“. Pe segmentul ăsta, Mircea
Badea este lider de piaţă – ne-a spus-o realizatorul sau ce o fi el într-o emisiune dedicată acestei
dezbateri cu duşmanii imaginari, ocazie cu care a fost întrecut încă o dată de concurenţă.

Este nasol, dar într-o oarecare măsură remediabil.Înaintăm spre finele lui iulie, semn clar că se
apropie vremuri mai răcoroase. Putem prognoza că în nici două luni Mircea Badea va reveni la
raportul normal spirit critic fibros-apă. Ocazie cu care putem spera că va fi o idee mai tolerant cu
duşmanii lui imaginari şi mai puţin generos cu spaţiile alocate discuţiilor despre rating, care nu
interesează pe nimeni. Ce nu putem prognoza este măsura în care telespectatorii lui se vor întoarce
până la iarnă de pe celelalte posturi şi de la mare.

Probabil că deja aţi aflat de prin presă: Imprimeria Francezăa dat, zic procurorii de la Paris, 300.000
de euro şpagăpentru un contract de 20 de milioane de euro în Româniaîn timpul guvernarii Năstase.
Care guvernare a emis hotărîri special pentru încheierea acestui contract, prin derogare de la legile
achiziţiilor publiceîn vigoare la acea vreme. Cum ar veni, dacă aplicăm clasicul principiul follow the
money(rugăm francofonii de pe site să-şi traducă singuri în franceză expresia), e logic că şpaga nu se
putea duce decît la cei care au decis achiziţia directă de la francezi. Cine şi cum, mai jos.

Să vă trăiască procuratura franţuzoaică!

Contractul câştigat de Imprimeria Franceză era unul care viza introducerea unui sistem electronic de
achitare a taxelor şi impozitelor, modernizarea fiind o condiţie a pregătirii aderării României la UE.

Conform procurorilor francezi, urmărirea penală în cazul mai multor persoane a fost declanşată la 1
iulie 2009, ancheta fiind “suficient de complexă” pentru a justifica cercetări la nivel internaţional.
Deocamdată, în Franţa, au fost luaţi la ochi de către procurori următorii: Loic de la Cochetiere, fostul
şef al Imprimeriei Naţionale Franceze, Julien Turczynski, avocatul care a intermediat negocierile cu
România, Pascal Pluchard, şeful unei companii elveţiene, bănuit de a fi intermediat oareşce
comisioane, precum şi un anume Bruno Guez, pe post de consultant. Un al cincilea nume care apare
în anchetă este cel al istoricului român Mihnea Berindei, fără însă a se preciza care ar fi rolul său.

Cine-mparte hotărîri de Guvern, parte de şpagă-şi face

Ceea ce nu spune ziarul francez, este cine ar putea fi muschetarii români din poveste. Un posibil
indiciu vi-l dăm noi, aşa cum rezultă din actele care au stat la baza contractului dintre Imprimeria
Naţională Franceză şi statul român.

În 2003, guvernul Năstase dă hotărîrea de guvern 675, prin care se constituie o comisie
interministerială, al cărei scop era să analizeze şi să stabilească condiţiile tehnice şi financiare
necesare implementării sistemului informatic propus Ministerului Finanţelor Publice de către Groupe
Imprimerie Nationale din Franţa. În această comisie avea un reprezentant şi Secretariatul General al
Guvernului, condus pe vremea aceea de Micky Şpagă, cunoscut sub numele de Şerban Mihăilescu.
Hotărârea a fost semnată deAdrian Năstase, ca premier, de Dan Nica, în calitate de ministru al
Comunicaţiilor şi de Mihai Tănăsescu, ministrul de Finanţe. O lună mai târziu, comisia îşi încheie
raportul, iar Adrian Năstase semnează o ordonanţă de urgenţă prin care specifică faptul că achiziţia
sistemului informatic de care vorbirăm până acum să fie făcută cu derogare de la actele normative
care reglementau achiziţiile publice.

Să nu vorbim de mită în casa lui Micky Şpagă

Apropierea dintre un personaj ca Şerban Mihăilescuşi un istoric precum Mihnea Berindeieste

justificată de un articol apărut în septembrie 2006 în Cotidianul, când unul din reporterii ziarului a dat
nas în nas cu cei doi, la un bistro din Bucureşti. Un al treilea personaj prezent la acea masă, Vladimir
Tismăneanu, a declarat la momentul respectiv că Mihnea Berindei a fost cel care a insistat ca el să se
vadă cu Micky Şpagă, deoarece acesta ar fi vrut să îi povestească detalii istorice, de pe vremea când
era şeful Secretariatului Consiliul de Miniştri al ultimului guvern comunist, condus de Constantin
Dăscălescu.

Pentru cei care nu mai ţin minte de ce este Mihăilescu numit Miky Şpagă, facem apel la cronicile
istorice aleAcademiei Caţavencu, unde putem găsi referinţe tot asupra unui contract de
informatizare, numai că era vorba de administraţia publică. Suma vehiculată drept şpagă: 30 de
milioane de dolari, dintr-un contract de 54 de milioane. Cât despre afinităţile franţuzeşti, nu vorbim
de opere de artă şi de vinuri vechi, ci despre modul “subtil” în care, conform ziaruluiAdevărul,
Mihăilescu recomanda Taromului, în 2002, după o vizită a lui Adrian Năstase în Franţa, să investească
în achiziţia unor avioane franţuzeşti, tocmai bune să zboare pe jumătate goale pe rutele
neperformante.

Cînd ajungi în zonă, aberaţia e evidentă: lîngă marea catedrală Sfîntul Iosif, se înalţă zgîrie-norul de
20 de etaje al clădirii Milennium. Nu a mai rămas totuşi aproape nimic de făcut. Ultima armă pe care
o mai au înalţii prelaţi împotriva clădirii de lîngă e o rugă la Iisus Cristos, numită "Adoraţie", 9 zile
neîntrerupt, să rezolve El, dacă pe cale legală nu se poate.

Săptămîna trecută, au lansat un apel tuturor credincioşilor, călugărilor, preoţilor şi măicuţelor să

vină să participe la "Adoraţie" noapte şi zi. După cele nouă zile urmează ultimul termen al procesului.
E ultimul atac al cavalerilor Jedi împotriva Stelei Morţii.Am vrut să aflu cum este această armă, dacă a
mai fost folosită şi ce rezultate are. Va face Iisus să dispară clădirea Milennium?Va cîştiga procesul?
Adoraţia de zi

Duminică după amiază, în catedrală erau mai ales doamne în vîrstă. Ca doamna Maria, plină de
bijuterii şi foarte cochetă, la cei 70 de ani ai săi. "Iisus va face o minune. Dumnezeu nu te lasă, o
rugăciune cît de mică nu rămîne nerăsplătită. Aşa m-am convertit eu. Aveam o frică de toţi şi de
toate. Nu mai ieşeam din casă. Şi am zis: Doamne, dacă exişti, dă-mi un semn. Şi odată am văzut cum
se întîlneau două ceruri unde trei îngeri cîntau la trompete o muzică care mi-a rămas o săptămînă în
mine. De atunci totul e bine. Dumnezeu să vă binecuvînteze. O să mă rog pentru voi."

Doamna Mariana, ieşită şi dînsa de la adoraţie. Zice că nu are harul vorbirii. "Dar să vă dau un
exemplu care i s-a întîmplat unui vecin al meu de la ţară. Un nuc îşi întinsese rădăcinile pe sub casă şi
la furtună a scos casa din pămînt. Vă daţi seama ce o să se întîmple dacă e un cutremur. Distruge tot
în jur. Ne rugăm pentru că e vineri procesul."

Au mai fost adoraţii?

"Da, la fiecare termen. Ăsta e probabil ultimul. O să se rezolve"

Două călugăriţe catolice ies de la adoraţie şi par foarte potrivite să îmi spună cum e adoraţia. Din
păcate, se fac roşii ca mărul că le abordează un bărbat, fie el şi ziarist, şi o zbughesc de ruşine.

Cuviosul Ieronim, purtătorul de cuvînt al Bisericii Catolice, iese din adoraţie şi, sictirit, mă
paseazăPrea Sfiinţitului Cornelius Damian, numărul 2 în ierarhie, care a rămas înăuntru. Iese şi el din
adoraţie dar mă trimite sec la înapoi la purtătorul de cuvînt. Domnul Vasile, paznicul de zi, foarte de
treabă, e genul sceptic, chiar dacă s-ar băga Iisus: "Nu ştiu ce-ar putea să mai facă. Clădirea e făcută."

Pînă la urmă, părintele Ieronim: "Clădirea lor are o fundaţie imensă. E ca un copac. Dacă îl răstoarnă
vîntul, ridică terenul din jur şi smulge toate buruienile. Noi ne rugăm mereu, dar acum biserica
intensifică rugăciunea. Gîndiţi-vă cum era pe vremuri, cînd erau molime, secetă. Se făceau
procesiuni, se autoflagelau. Vrem să stopeze lucrările. Ideal ar fi să-şi demonteze etajele. Noi am
cîştigat 30 de procese iar ei ultimul recurs. Avem pe 7 septembrie o cale extraordinară de atac. Avem
încredere, dar ştiţi cum se judecă în România. În fond, noi punem la sfîrşitul rugăciunii "Facă-se voia
Ta".

Adoraţia de noapte
E 1.30. În catedrală sînt vreo 10 persoane. Un preot căruia îi cade capul a moţăială, în faţă, o
doamnă cu trei copii care par o familie şi dorm toţi, un bătrîn care studiază dintr-un compendiu,
patru călugăriţe treze, din ordinul Maicii Tereza, şi un tînăr care pare student. Discut cu paznicii
despre cît de grea e viaţa de preot catolic, care nu are voie să se căsătorească, să aibă relaţii cu
femei.

Paznicul: "La trei noaptea iese Buftea şi intră Chitila. Chitila stă pînă la şapte dimineaţa cînd iese şi
Chitila şi începe liturghia. Noaptea trecută a asigurat Episcopia".

Adolescentul, cel care părea singurul dedicat rugii, iese la un moment dat, şi îl întreb cum e să te rogi
lui Iisus pentru rezolvarea problemei de lîngă. "Sînt ateist, nu ştiam că biserica e deschisă din cauza
asta. Nu aveam unde să merg. Mi se pare o aventură interesantă să mergi prin Bucureşti. Am părul
creţ, stau pînă mîine cînd mă duc la un coafor să mi-l îndrept. Am fost la o întîlnire cu un grup, pentru
un festival de desene anime. Eu nu cred în Dumnezeu dar îi respect pe toţi. De asta am ieşit acum,
voiam să scot ceva din rucsac fără să fac zgomot. Dorm toţi, şi în spatele meu, şi în faţă."

Trei fără un sfert. Aici adorm eu. Mă trezesc pe la 3.20. Măicuţele au dispărut. Paznicul se plimbă
neliniştit pe afară. Chitila?

"Nu a venit. Foarte ciudat, a întîrziat 25 de minute. A dat telefon şi părintele de la Buftea să vadă ce
e. Tre' să vină."

În sfîrşit, din noapte apare o maşină, care parchează la intrarea catedralei. E Chitila. Dar ce e Chitila?
Un preot vînjos, care arată bine, pe la patruzeci de ani, cu o tipă tînără. Intră înăuntru.Preotul din
Buftea, şi el un tip bine, iese cu ochii cîrpiţi de somn, se îndreaptă ca teleghidat spre maşină şi se
aşează la volan. După el se scurg cei trei copiii care dormeau mai devreme şi mama lor care dormea şi
ea.

Instituţia “mail-ului intern” e o tîmpenie. Nu există aşa ceva: intern. Trăim în România, care are o
imbatabilă tradiţie în delaţiune, turnătorie, linşaj. Orice informaţie sensibilă se externalizează în trei
secundeşi ajunge inevitabil pe un blog mai răsărit, de unde fîsîie în presa mare. Dacă Sergiu Toader ar
fi vrut să facă, în linişte, curăţenie în Realitatea TV ar fi trebuit să cheme trei directori (şi/sau
realizatori) la el în birou şi să le frece ridichea pe lung, cu răzătoarea Wörner. Dimpotrivă: “lista
neagră”, internă, a lui Sergiu Toader a ajuns în presă pentru că asta era şi ideea.Ei bine, am înţeles
mesajul. Dar, pentru moment, mi se pare mai important ceea ce n-am înţeles.
Recent, Sergiu Toader a ajuns la concluzia că e ceva în neregulă cu discursul public. Firesc, răul
trebuie extirpat din rădăcină, întrucît soluţiile chirurgicale sînt mai uşor de implementat într-o
instituţie masivă, cu sute de angajaţi, decît medicaţia bazată pe nuanţe. Nişte persoane publice
trebuie “interzise complet pe post” (“fără sincroane, fără invitaţii în emisiune, fără transmisii live”).
Primii pe lista neagră: Gigi Becali, CV Tudor, Aurelian Pavelescu, Marius Marinescu, Lavinia Şandru.
Domnul Toader îi numeşte, inspirat ca un diagnostician de la Pinceton-Plainsboro Teaching
Hospital, “părerologi”. Asta am înţeles. Şi nu comentez componenţa listei, întrucît toată lumea are în
cap nişte politici editoriale şi liste negre. Putem începe oricînd cu Nistorescu.

Ce nu înţeleg e cînd şi-a luat cantautorul Florin Chilian diploma de specialist şi doctoratul în orice. L-
am văzut cu toţii la RTV, plimbat prin diverse studiouri ca sfintele moaşte ale lui Woody Guthrie,
exprimînd păreri dintre cele mai variate despre politică, societate, economie, televiziune, existenţă,
neant, fotbal. Uneori – pentru că există şi emisiuni reuşite – chiar şi despre muzică. Ştiu: Sergiu
Toader mi-ar putea explica oricînd că farmecul discret al părerologuluiconstă în discursul public
echilibrat, cît de cît civilizat, şi folosirea relativ corectă a limbii române.

Şi – aşa cum i-a mărturisit lui Cătălin Tolontan – că pe lista neagră sînt incluşi doar ăia cu probleme de
retorică, atitudine, bun simţ. Ok. Caz în care nu înţeleg unde e Victor Ciorbea. Pe listă nu e. Probabil
e la machiaj. L-aţi văzut pe Victor Ciorbea la RTV? A înţeles cineva ce caută periodic acolo,
exprimîndu-se energic, nervos şi agresiv ca o ţaţă explodată, în fine, cu o frenezie polemică vecină
cu balamucul, despre orice şi oricine? Bun. Atunci e clar pentru toată lumea că între CV Tudor şi
fostul premier ţărănist (a cărui calitate actuală mi-e total necunoscută) nu e decît o diferenţă de
nuanţă, exprimată în miligrame de Xanax.

Ce vreau să spun că orice lista neagră, dacă nu este umplută de sînge la modul exhaustiv (lucru
imposibil, întrucît intransigenţa absolutăe străină de gena românească) devine cît se poate de gri în
intenţie. Se va găsi oricînd cineva, o femeie nervoasă, care să conteste intenţia*, sau un preşedinte
de instituţie, care să nuanţeze forţat principiul**. În cazul de faţă, nu-mi rămîne decît să sper că
epurările din septembrie vor fi urmate de o mult-aşteptată curăţenie de Crăciun, în urma căreia să
scăpăm, în fine, de zecile de kilogramele de expertiză ale lui Adrian Păunescu. Într-un comentariu
publicat de Evenimentul Zilei, Radu Paraschivescu îşi exprima, la rîndu-i, nişte dileme de ordin
cantitativ: “De ce Lavinia Şandru figurează pe ea, dar Adrian Păunescu nu? De ce e interzis Vadim
Tudor, dar e admis Sergiu Andon? De ce indispune doar Aurelian Pavelescu, nu şi Codrin
Ştefănescu?”.

Mail-ul intern se mai referea la ceva: la personajele “supraexpuse”, ale căror apariţii ar trebui
periate (Guşă, Chireac, Bănicioiu etc). Bună idee: începusem să cred că RTV nu difuzează decît reluări
ale aceleiaşi emisiuni de mare succes. Dar am verificat: eternul Iosif Bodae tot acolo, în studioul lui
Răzvan Dumitrescu, de unde, aparent, doar căderea prin tavan a unui meteorit istoric l-ar mai putea
da dispărut din grilă. Evident, exemplele ar putea continua şi aici (şi nu, n-am uitat de Monica Tatoiu,
un multifuncţional specialist în România, care poate îmbina oricînd utilul cu tumultul). Dar n-are sens,
ne complicăm. Are sens să înţelem ce vrea, de fapt, Sergiu Toader: “O televiziune e datoare să-şi
apere propriul sistem de valori, de organizare şi publicul” (www.tolo.ro). “Plus că trebuie să facem
asta în Balcani, unde plastic people au invadat TV-ul. Realitatea vrea să fie altceva”.

Evident, Tolontan a comentat cu-n bun simţ savant, cum îl ştim: “RTV reacţionează la ceea ce toţi
simţim: abundenţa deşeurilor de retorică din spaţiul public.” (…) “Unde e limita? Unde e limita între
nevoia de a elimina otrava din organism şi calitatea unei societăţi deschise de a-şi obţine echilibrul
prin dezbatere palpitantă?”. Ei bine, habar n-am. Dar mie, unuia, dezbaterea nu mi se pare deloc
palpitantă. Dimpotrivă. Mă uit la la Realitatea TV şi văd nu o listă, cio colosală gaură neagră. Care nu
mai e problema lui Sergiu Toader sau a lui Sorin Ovidiu Vântu. E, pur şi simplu, universul întunecat al
ţării ăsteia de amatori, dosit zadarnic de specialişti sub o teanculaiă groasă, de fard de televiziune.

De aceea RTV e atît de plină de părerologi, opinologi, expertologi. Degeaba transpiră abundent sub
reflectoare moderatorii (mulţi dintre ei bine intenţionaţi, dincolo de presiunea criminală a rating-
ului): majoritatea decisivă a politicienilor invitaţi în emisiuni nu spun, în esenţă, nimic. Şi asta pentru
că, în realitate, nu fac nimic, neştiind cum. Toată dezbatea publică, inutilă prin lipsa de consecinţe, a
devenitun deşeu otrăvit, care ne poluează constant televizoarele, scindate, schizofrenic, între o
tabără sau alta. Nu e doar prostie şi grobianism, de ambele părţi ale baricadei. E o pătură groasă şi
asfixiantă de incompetenţă, nesimţire, tupeu, ţicneală, manipulare şi, adeseori, o ţigăneală faţă de
care istericalele Nikitei par desene animate Disney.

Vestea cu adevărat proastă e că, aparent, din asta nu se poate ieşi. Ne aduce aminte Emil Cioran
(într-o recent publicată carte, transcrierea unui dialog purtat în 1991 cu Luca Piţu şi Sorin Antohi –
Neantul românesc): “România e ceva de neînchipuit! Este eşecul permanent!”. Din cauza asta (şi din
multe altele, la fel de nefericite) nu cred în procedura propusă de Sergiu Toader. Dar am o soluţie de
compromis: lista ar putea fi radical rescrisă. Pe lista neagră ar trebui să fie toţi. ABSOLUT TOŢI!De la
benigna actriţă Lavinia Şandru la catastroficul virus mediatic Traian Băsescu. De la măscăriciul
tradiţional CV Tudor la (deja) o nouă enormă decepţie pe nume Crin Antonescu. Ignorîndu-i complet,
nu vor mai avea scuza că sînt ocupaţi să muncească, din banii noştri, la Realitatea TV. Şi poate se vor
apuca şi ei, în sfîrşit, de treabă.

I-am cunoscut în urmă cu o lună, cînd au organizat un happening: Remus Cernea, candidatul
Partidului Verde la preşedinţie, şi-a dat foc în faţa TVR-ului. O grămadă de ziarişti se adunaseră să
vadă atrocitatea. Nu a fost să fie decît un fîs. Remus a apărut, a ţinut o cuvîntare în care a protestat
că nu e invitat la televiziuni, a ars un afiş cu el şi cam asta a fost.
Toni Momoc, Adrian Călugăru şi Victor Gavril, consilierii de campanie şi creierul colectiv din spatele
acţiunilor lui Remus Cernea, erau cam băşicaţi că nici o televiziune serioasă nu-l bagă în seamă.”TVR
e instituţie publică şi cu toate astea Remus Cernea nu a fost invitat deloc la TVR. Nu-i normal", mi-a
zis Toni. "Chiar dacă Remus nu şi-a dat foc, altă şansă nu există, trebuie să fii vizibil într-un fel." TVR-
ul n-a dat nimic.

A trecut o lună şi am zis să văd ce se mai întîmplă cu Remus. La sediul central de campanie al
Partidului Verde din Berceni am găsit aceleaşi vechi dureri: nimeni nu-l invită pe Remus Cernea. Cei
trei îmi fac un inventar al televizărilor lui Cernea.Lista e, din păcate, scurtă: o dată la Doru Braia, la
N24, şi o dată la OTV, dar a fost cu cîntec. Un tînăr orfan cu o poveste complicată s-a dus la Dan
Diaconescu în Direct şi a spus că printre cei care i-ar adeveri povestea se află şi un candidat la
preşedinţie, Remus Cernea. Cei de la OTV au ciulit urechea şi, crezînd că Remus Cernea e unul dintre
penibilii care se fac de rîs de obicei la OTV, l-au invitat. Şi, îmi zice Toni Momoc, „în cinci minute, cînd
Dan Diaconescu a văzut că Remus avea un discurs coerent şi că a început să acuze instituţiile statului,
a băgat publicitate, în timpul ăsta i-a spus lui Remus «Mulţumesc, nu ne interesează», şi l-au trimis
acasă. Şi, ca să vezi, după aia a intrat Monica Columbeanu!“.

Cu toate astea, starea de deprimare din staff s-a mai atenuat. Din ţară, organizaţiile Partidului Verde
au început să trimită semnăturile pentru susţinerea lui Remus. „Aproape le avem, sîntem pe undeva
pe la 200.000 de semnături. Dar vrem să avem mai multe, 250.000, pentru că e posibil ca Remus să
fie împiedicat să candideze. Semnăturile noastre sînt pe bune, nu ca la alţii, şi tot s-ar putea să zică că
nu ştiu ce au. Le verificăm pe fiecare în parte, să nu lipsească CNP-ul sau adresa.“

Remus chiar se zbate.La concert la Cohen a strîns semnături. La concert la Iris a mişunat printre
rockeri şi a strîns semnături.

– Dacă ar aduce U2…, le-am sugerat.

– Ne-am gîndit, zice Adrian Călugăru, dar Bono vine doar pe bani. Da’, ar fi fost tare să vină Bono
pentru Remus.

Remus e tare şi online.

– Pe site-ul lui Remus intră mai mulţi decît pe site-ul lui Băsescu! a zis Victor Gavrilă.

– Are Băsescu site?

– Da, dar e inactiv.

Pe Facebook, Remus are 1.300 de fani. La un moment dat, Toni le-a cerut celor 1.300 să trimită mail-
uri la televiziuni ca să fie invitat Remus. Cei de la Realitatea s-au trezit cu căsuţele blocate şi au sunat
scandalizaţi. „Păi, invitaţi-l pe Remus!“, a zis Toni. „Pe bani! Costă sau lăsaţi-ne în pace!“

Mă uit la afişele cu Remus Cernea.

– Credeţi că votează cineva un candidat cu barbă?

– E o problemă. Chiar ne gîndeam că unul dintre sloganurile de campanie va fi „Nu contează cît de
lung am părul, important e cît şi cum gîndesc“, îmi spune Toni cu seriozitate. Să ştii că Remus are o
aură de sfînt. E mult prea civilizat, el într-o discuţie nu se bagă peste tine. Nu e corupt.

– Dar cînd o să înceapă campania, o să avem ceva tare. O să vedeţi. O să lăsăm din Remus doar
esenţa, spune Victor.

– Ştii cînd politicienii se ceartă şi se fac măgari unul pe altul? Vrem să mai ieşim cu un mesaj: „Nu mai
jigniţi animalele. Ele sînt mult mai inteligente decît voi, politicienii!“, spune Toni.

– O să avem ceva bun, zice şi Victor semitransfigurat. O să fie ceva tare! Mult mai dur.

Criza ca criză, dar cineva trebuie să muncească şi să dea ordine. Am luat prin sondaj cîteva ministere
mai la îndemînă, ca să vedem dacă stăpînii lor trec pe la serviciu. Şi…

…Pogea chiuleşte

La Finanţe, un domn din minister ne-a şoptit, cu teamă să nu fie dat afară, adevărul despre Pogea:
„Domnule, neoficial, vă spun că nu mai trece deloc“.

Răspunsul oficial al celor de la Ministerul de Finanţea fost următorul: „Ministrul Finanţelor şi

secretarii de stat sînt la birou începînd cu ora 8,30 a.m. şi pleacă, de obicei, în jurul orei 8 p.m. În
acest moment, ministrul Finanţelor publice îşi continuă activitatea în vederea definitivării Bugetului
de stat pentru anul 2010 şi a Legii responsabilităţii fiscale, precum şi a cadrului normativ necesar
pentru introducerea de normative pentru cheltuielile de personal şi pentru cheltuielile cu bunuri şi
servicii.
În acelaşi timp, împreună cu demnitarii interimari de la Ministerul Muncii se definitivează legislaţia
revizuită a pensiilor şi măsurile de îmbunătăţire a sistemului de asistenţă socială, prin consolidarea
unora dintre cele peste 200 de prestaţii sociale cîte există în prezent“.

La Ministerul Muncii, unde oficial domnul Pogea ar trebui să lucreze măcar part-time, nu mai găseşti
nici măcar oamenii care ar putea să-ţi spună că nu ştiu nimic despre şeful lor.

Berceanu e o enigmă

Portarul de la Ministerul Agriculturii s-a închis în el şi nu a vrut să comenteze despre programul

ministrului. La solicitarea noastră de a afla programul de lucru al domnului Berceanu, birourile de
presă de la Agricultură şi Transporturi ne-au promis că vor răspunde în scris, conform procedurii.
Pînă la închiderea ediţiei nu am primit nimic, fapt care ne face să bănuim că ministrul Berceanu ori
trece, ori nu trece pe la serviciu.

Boc mai vine

La Ministerul Educaţiei, treaba e suplinită de secretarii de stat. Cu toate astea, culmea: Boc vine. De
pe 3 octombrie, cînd a preluat ministerul, a venit de cinci ori. „Toată săptămîna trecută a lipsit însă,
că a fost şi brambureala asta cu căderea Guvernului şi moţiunea. Nu avea cînd, dar în rest vine“, mi-a
spus şeful de la Biroul de Presă.

Predoiu îşi înşală ministerul cu ministerul mai proaspăt

La MAE, Cristian Diaconescu i-a lăsat locul lui Cătălin Predoiu. Surpriză: Predoiu s-a îndrăgostit de
locul de muncă al lui Diaconescu şi nu mai pleacă de laExterne. Normal, nu se mai duce la Justiţie.
Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvînt al MAE, m-a dus pînă-n biroul lui Predoiu. Uşa era deschisă,
ministrul lucra. Venise de la opt şi jumătate dimineaţa. „Să ştii că e workaholic. Pleacă în fiecare seară
la opt. E mai important Ministerul Afacerilor Externe. Aici trebuie să fii în priză tot timpul, tot timpul
se întîmplă ceva. La Justiţie nu e mare lucru. Aici sînt mai multe documente secrete care trebuie
semnate. La Justiţie sînt mai puţine. Vin ei aici cu documente la semnat.“
Am părăsit ministerul cu senzaţia că Diaconescu, în eventualitatea că PSD face iar guvern cu PD-L mai
încolo, o să aibă de furcă cu Predoiu. Ăsta nu o să plece fără luptă.

Gabriel Sandu trece rar

Cei patru portari de la intrarea în clădirea de pe Victoriei 152 (unde e Ministerul Întreprinderilor Mici
şi Mijlocii) stăteau în hol şi discutau politică.

– …şi pe următoru’ prim-ministru o să-l puie politic.

– Să-l puie, dă-l dracu’!

– Şi o să fie alegeri anticipate!

– Să fie, dă-i dracu’!

– V-am zis eu că o să avem conflicte pînă la anul?

– Pe Boc ăsta, Băsescu l-a stricat. Că dacă îl lăsa…

– Nea Nelu, cum era mai bine? Anul trecut cînd n-aveai şef şi luai două salarii sau acum cu doi şefi şi
cu salariul ăsta?

– Nu era bine nici aşa.

– Da’ dacă ai doi şefi, iei două salarii?

– Nu mai iau.

– Mai ales matale, care prevedeai viitorul, de ce ai luat banii ăia mulţi?

– I-am luat şi i-am pus la CEC. Mai ne strîngem cureaua. Eu am început să mănînc mai puţin. Mă
hrănesc cu energie.

– Rotunduri d-alea? De unde le iei?

– Canoderma, de la Plafar. Au energie.

– Şi alea ţine de foame? D-asta eşti aşa de gras?

– Cum să fiu gras?! (da, era foarte gras – n.a.) Bă, ţi-am zis, în trei ani întinereşti.

– Cu cîţi ani?

– Interior, bă! Întinereşte organismul!

– Mă gîndesc să nu afecteze, dracu’, ceva!

– Ce?

– Ciocăneala!

– Ha, ha, ha, ha!

Altminteri, Medeleanu, purtătorul de cuvînt, mi-a zis că ministrul Sandu a fost de cîteva ori, pentru că
vine să semneze actele. Iar pentru restul activităţii, a delegat competenţele unor secretari de stat.

Ora 20,30, în sediul de campanie al PD-L din Lipscani. E fum, e gălăgie, se vorbeşte tare. O primă
imagine şocantă, Traian Ungureanu care doarme cu gura deschisă pe unul din fotoliile de la parter.
Cum îmi explică Sever Voinescu, „…s-a îmbătat de necaz. La prînz, toate exit poll-urile îl dădeau pe
Geoană cu 6 puncte în faţă şi eram cam terminaţi. Şi mie îmi venea să cam… A luat o sticlă de
Ballantines şi uite-l… Doarme de atunci şi nici nu ştie că la ora două a început trend-ul invers. La ora 6
eram la un 50/50 şi poate e iarăşi miracolul din 2004“.Cum ar veni, a adormit în victoria lui Geoană şi
o să se trezească în cea a lui Băsescu. De la etaj, coboară vesel Flutur. „Sever, uite ce mutre au ăştia
la Realitatea şi la Antena 3. N-au avut parte! Iar e înmormîntare!“

Băsescu e sus, cu fetele, cu Udrea şi cu Maria Băsescu.„A avut o criză de deprimare urîtă la prînz, te
rog să nu scrii asta, a fost de nu mai ştiam ce să facem“, îmi zice Sever, „hai că mă sună, vorbim…“ şi
se repede pe scări. În capul scărilor stă stînca de granit Onaca, ca badigardul de la Club A. Nimeni nu
trece fără acceptul lui. Intră în sediu Videanu cu Negoiţă şi cu nişte oameni din staff. Lumea se adună
în jurul lor, dar Videanu, cu aerul lui şmecheresc, zice că deocamdată nu dă declaraţii şi dispare în sus
pe scări.

Boureanu îi explică unei ziariste de la Adevărul: „Fantastic ce se întîmplă în Ardeal. Electoratul PNL de
acolo a ieşit pentru noi, la Constanţa e la fel, iar la Bucureşti sîntem cu mult în faţă. Doamne-
Doamne! Sînt iar cozi în străinătate şi nu cred că ăia îl votează pe Geoană“.

Negoiţă, care a rămas jos, se bagă în discuţie: „Mi-e că fac ăştia un turism electoral!“.

20,52. Ultimele cifre ale exit poll-urilor circulă deja peste tot. Băsescu are 4 puncte în faţă, un
rezultat incredibil, pe care îl dă chiar CCSB, institutul deţinut de Voiculescu. Toţi se întreabă dacă o fi
adevărat. „Te pomeneşti că se anunţă aşa şi BEC dă mîine dimineaţă altfel!“, zice Boc; „N-are cum, e
mai mare decît marja de eroare“, îi răspunde Negoiţă. Brusc, se iscă o învălmăşeală scurtă în susul
scărilor, zeci de oameni coboară, toată garnitura de conducere, vine Băsescu pentru aşteptarea
rezultatului. Moment hilar: Stolojan se împiedică şi e cît pe ce să cadă. Băsescu coboară în hol. E tot
un zîmbet, dar cam verde la faţă. Ici-colo izbucnesc aplauze, se porneşte un „Băsescu, Băsescu!“ care
reverberează în masa de oameni care s-a strîns pe Lipscani. Tot sediul se goleşte, numai TRU rămîne
dormind în fotoliu. Peter Eckstein, rămas şi el în urmă, încearcă să îl trezească, fără şanse. „Ce-a
băut?“, îl întreb. „Dar ce n-a băut?!“, zice Eckstein prudent, fiindcă nu mă cunoaşte, şi renunţă. Îmi
pun în gînd să mă întorc mai încolo şi ies.

20,57. Afară e demenţă.O mie sau două de oameni s-au adunat deja pe Lipscani şi Poliţia face
eforturi să ţină rîndurile pentru a permite traficul. De pe partea cu magazinul Cocor, unde e, de
asemenea, foarte multă lume, traversează zeci de îndrăzneţi prin fluviul de maşini. Multe maşini se
simt obligate să participe la nebunie claxonînd cu entuziasm. Mai sînt două minute.

„Cică în Moldova e cam jumătate-jumătate“, zice o femeie isterică şi începe să plîngă lîngă mine.

Ascult conversaţii în mulţime: „Liviu al meu e pesedist“, ţipă ca să se poată auzi o fată către
prietena ei, „dacă ar şti unde sînt, m-ar sparge“. Din zumzetul înconjurător mai culeg: „I-am zis să
aducă şase borcane de măsline“. Sau: „Dacă-l pune pe Iohannis prim-ministru, eu trec la PRM, f.tu-vă
în cur să vă f.t“. Sau „Cînd mă gîndesc că era să votez cu Geoană!“. Sau „Bă, mie mi se pare mai bună
Ioana Băsescu, e mai durdulie“.

Ca la toate victoriile mari ale poporului român, se formează coloane imense de maşini care trec
claxonînd înspre Romană şi Victoriei şi apoi vin înapoi, trecînd spre Unirii. Vin grupuri de oameni
dinspre Rosetti şi dinspre Unirii, sau ies de la metrou în fugă ca să prindă anunţarea rezultatului. Mă
întreb ce vor face mai tîrziu grupurile de ultraşi pro-Băsescu. Va fi ca la victoriile Stelei sărbătorite tot
la Universitate? Se vor duce să înjure la stadionul PSD?

Se anunţă rezultatele

Ora 21. Toate televiziunile dau rezultatul. Băsescu a cîştigat cu 53 la 47 şi începe să sară pe scena din
faţa sediului împreună cu toată lumea. Bucuria izbucneşte în timp ce pe ecranele cu imagini de la PSD
se văd mutrele negre ale pesediştilor. Geoană e catran, Hrebenciuc e roşu, Iliescu îmbătrîneşte brusc
cu 25 de ani, lui Năstase i s-a umflat o venă mare pe frunte. Undeva în rîndul 3, doar Mitrea are ceva
şugubăţ în privire, de parcă rezultatul nu i-ar displăcea. Mihaela Geoană e împietrită, parcă ar vrea să
plece soţie de alt ambasador în Tibet, să uite ruşinea că n-a ajuns preşedintă. Dar asta-i la televizor.
Aici, pe Lipscani, încep să curgă maşinile spre Universitate. Parcă tuturor le-a fost frică, toţi au crezut
că partida e pierdută şi acum ies din pivniţele unde au stat ascunşi. Şoc şi groasă: ca să pună capac,
Băsescu izbucneşte în plîns, în direct, de data asta pe bune. Maria Băsescu pare speriată, nu ştie ce să
facă, apoi îl ia în braţe. E un moment de paralizie, toată lumea a încremenit. Din rîndul 2, Elena Udrea
se uită la preşedinte vrînd să pară foarte îndurerată şi cu o încrîncenare destul de vizibilă pe faţă,
pentru că de fapt se uită foarte urît. Se vede că ar vrea să fie ea umărul pe care plînge Băse. Dacă
vreo televiziune surprinde momentul, ar putea fi imaginile anului.

Urmează momentul discursului, pe care nu vi-l mai redau pentru că îl ştiţi. A fost mişto să îl auzi
acolo, din mulţime, atît pot să vă spun. Cu tot cu urale, a durat pînă pe la 21,40, deşi în afară de B1,
Etno şi N24, celelalte televiziuni nu s-au obosit să-l dea pe tot.

Ora 22. De data asta într-o mare de oameni, sînt poate 5.000 sau 10.000 de bucureşteni. Băsescu s-
a urcat pe capota unui Logan. „Dragi români“, începe el o chestie. Ori e emoţionat, ori e abţiguit
bine… dar lumea pare să-l scuze. Băsescu face o glumă: „…n-aveţi un copil de 10 ani pe-aci, să dau în
el?“. Toată mulţimea izbucneşte în rîs.

„N-au putut ei manipula cît aţi putut voi vota. Vă mulţumesc! Vă mulţumesc! Domnule premier“, îi
spune lui Liviu Negoiţă, „sper să veniţi repede cu un guvern“ şi coboară de pe capotă. Cam asta a
fost, preşedintele dispare într-o maşină SPP care iese cu greu.

Din mii de piepturi se aude „M..e Geoană, m..e PSD“. Oare ce se aude la televiziuni? Se bagă bip-uri?
Oare ce se comentează? Îmi amintesc că trebuie să mă întorc să văd ce s-a întîmplat cu TRU. Oare a
pierdut tot momentul?

La ora la care am plecat de acasă, scorul exit-poll-urilor era foarte strîns: 15-14 pentru Băsescu. Iau
metroul pînă la Universitate. În pasaj, un bloc compact de cetăţeni stă nemişcat cu ochii aţintiţi spre
ecranele televizoarelor din staţie. Între timp, sondajele anunţau 2,14% avans pentru Geoană. Puţinii
oameni cu treabă se strofoacă să ajungă la scări. Restul nici nu suflă. Caut o breşă printre încremeniţii
de pe peron şi ies. E o aglomeraţie cam suspectă pentru o zi obişnuită de duminică. La taraba cu flori,
o ţigancă aduna firele de trandafiri în mănunchiuri de cîte trei. Vreau să traversez. Semaforul s-a
blocat pe culoarea roşie.Se-aud claxoane. Trec strada la buna înţelegere, împreună cu un grup de
tineri cu însemnele PSD. Se îndreaptă către Teatrul Naţional. Mă iau după ei. Intersecţia este complet
blocată, oamenii se dau jos din maşini şi se ceartă. Pîlcuri de bărbaţi şi femei cu pelerine roşii agită
nişte steaguri.
Plec să caut un bar prin apropiere.La prima încercare am ghinion, e plin. Încerc în următorul. La fel.
O ţin tot aşa, învîrtindu-mă prin centrul vechi. Peste tot aceeaşi problemă. Un chelner îmi spune
mirat: „Nu ştiai? La noi e rezervat de vineri!“. Fac cale întoarsă spre Universitate. Din dreptul cîte
unui bar se aud strigăte: „Jos tiranul!“, şi oleuri, oftaturi, huiduieli. Ca la meci. Exit-poll-urile se
schimbau din zece în zece minute. Pe Lipscani, Geoană era preşedinte. În parcare la BCR, Băsescu
egalase deja.

Între timp, în faţa Teatrului Naţional se strînsese o mare de oameni. Lîngă mine, o bătrînică cheală
flutură un steag portocaliu cu gaură în mijloc. „Geoană preşedinte, Geoană preşedinte!“

Este 21,30. Nebunia din jur mă face să dau o fugă la sediul de campanie al lui Geoană. Puţin după ora
22 izbutesc să ajung pe Kiseleff. Linişte. Draperiile trase, luminile stinse. Scot telefonul şi-mi sun un
amic, TSD-ist cu ştate vechi. Îl întreb ce se întîmplă. „Am cîştigat! L-am dat jos! Vino la Universitate, e
Revoluţie!“ Nu mai înţeleg nimic. Pe stradă nu se mai poate circula, metroul nu mai merge. O iau pe
jos. Pe la ora 23 sînt din nou aproape de Piaţa Universităţii.

Atmosfera e suprarealistă. Mă frec la ochi, nu-mi vine să cred. Ajung în faţă la Inter. Un lucrător de
la salubrizare, în pielea goală, mă pupă pe obraji. Îl felicit, mă felicită. „Am învins!“, îmi spune. „A
învins democraţia!“ Pe o scenă improvizată, Victor Ciutacu îl anunţă pe Chilian. Piaţa deja fierbe. În
cîteva minute, ne-am dublat. Da’ ce spun eu dublat? Sîntem de patru ori mai mulţi decît acum
jumătate de oră. O escadrilă de aurolaci cu pungi roşii huiduie vechiul regim. Chilian începe cu „Lumi
Albe“. Aurolacii pornesc o moşeală cu răgete şi se izbesc de un grup de babe din Dăbuleni aşezate
lîngă ei pe iarbă. Din partea unui ONG din sectorul 5 se cere şi piesa „Lumi Negre“. Chilian termină de
cîntat şi ţine un discurs depre irigaţii. Se zvoneşte că vine Vanghelie. Mă grăbesc să surprind
momentul, vreau măcar o poză. E din ce în ce mai greu să-mi fac loc prin mulţime. Sînt lîngă şosea şi
mi-e imposibil să trec mai departe. Dinspre Piaţa Unirii se aud sirene, parcă se văd şi nişte girofaruri.
O gaşcă de tipi solizi seceră din pumni cîţiva ochelarişti cu geci portocalii lîngă kilometrul zero. „A
început defilarea, faceţi loc!“, răcneşte o doamnă cu ecuson TSD în piept. Asist la un moment unic. Se
face istorie chiar în faţa noastră. O manifestare sinceră a bucuriei libere care genera o defilare
spontană. De la staţia de amplificare aflu că tocmai urmăream la lucru trupele speciale de postaci
bătăuşi din garnizoana lui Dan Iosif, din Ilfov. După ei, delegaţiile de mineri din toată ţara. Brigada
mecanizată Teleorman formată din autobuze şi TV-uri salută mulţimea. Urmează grupuri de ţărani cu
găleţi roşii de plastic din Mehedinţi, Vaslui şi Iaşi. Parada continuă cu delegaţiile de moderatori de la
Antena 3, Realitatea şi TVR purtînd o pancartă pe care scrie M**e Vărul Săndel. Dinspre Bulevardul
Elisabeta se aud tropote şi nechezături. „Sînt călăreţii lui Vanghelie din Rahova“, se aude din stînga.
Dau să-i văd. Într-adevăr, regimentul de cavalerie „Zăbrăuţi“ galopa pe două linii. Cei din faţă
desfăşurau un banner ironic cu „Noi vrem respect“. În urma lor, două care alegorice trase de cîini albi
maidanezi cu chipurile lui Geoană şi Hrebenciuc modelate în fier vechi.
Mă simţeam obosit şi fericit în acelaşi timp. Într-un tîrziu, un Mercedes negru cu mînz legat de
portiera din spate l-a adus pe Marian Vanghelie. Pe scenă, Adrian Păunescu recita din Cultura
românească şi identitatea europeană a lui Ion Iliescu. Pe un ecran uriaş, amplasat în mare grabă, se
derulau imagini de la mineriade şi secvenţe cu golurile lui Hagi din ’94. La staţie se lansează zvonuri
cum că bande de intelectuali de-ai lui Băsescu se pregătesc să atace dinspre Romană. O coloană de
autobuze cu bătrîni din Dîmboviţa formează imediat o barieră. Săteni din toate judeţele şi studenţi la
„Spiru Haret“ ridică baricade din pungi de făină. Mi se face puţin frică. De la staţie, Păunescu anunţă
venirea preşedintelui Geoană cu elicopterul SMURD. Oprişan intervine cu o informaţie de ultimă oră.
„Domnul Geoană se află, într-adevăr, în elicopterul SMURD, dar e suspect de gripă porcină.“ Florin
Chilian şi Ionuţ Dolănescu intervin pentru a prezenta mulţimii ultimele rezultate. Geoană, locul întîi
cu 51,3%. Mulţimea devine isterică. La microfon ajung Mirela şi Cornel Fugaru, care compun pe loc
un imn al noii democraţii. Marian Vanghelie îşi începe discursul. „Astăzi, 7 decembrie, este a nouă
sute nouăzeci şi treia zi de luni după Ceauşescu. Se împlinesc şaizeci şi opt de ani de cînd japonezii au
atacat Pearl Harbour, patruzeci şi trei de la aderarea României la Convenţia internaţională pentru
ocrotirea vieţii omeneşti pe mare şi numai douăzeci şi doi de la naşterea lui Aaron Carter, fratele mai
mic al lui Nick de la Backstreet Boys. Am învins cu 74%. Hai, toată lumea cu mine: un-doi-trei, ne
pişăm pe ei!“

Este tîrziu, peste o oră răsare soarele. Mă retrag şi, în cele din urmă, reuşesc să ajung fericit acasă,
exact în locul din care-am plecat.

Cum era şi normal, restaurantul Taverna Sîrbuluidin Capitală s-a pregătit ca de revelionul ospătarilor
pentru marea petrecere în cinstea realegerii lui Băsescu. Specialiştii lui Tucă au scos de la naftalină
feţele de masă portocalii şi vesela aia bună, care se fură. Au băgat purcelul în cuptor şi zece baxuri de
Chivas sub masa preşedintelui, să fie. Apoi, au pregătit un tort tradiţional sîrbesc cît toate zilele,
copie în detaliu după Palatul Cotroceni (cu muzeu, grădini, ghereta portarului, inclusiv tufa aia de
leandru în care şi-a petrecut Băsescu o noapte întreagă de bucurie, după ce a aflat cîte procente avea
Crin la exit poll).

Maestru de ceremonii a fost Adriean Videanu, care purta, în acest sens, un smoking cumpărat,
pentru orice eventualitate, de la Cannes, şi un coif de carton primit şpagă, de la McDonald’s.

La ora 12 s-au stins luminile şi bucătarul-şef a venit cu porcul de lapte c-o portocală festivă în gură,
plus artificii după urechi, punîndu-l pe masă, în faţa lui Băsescu. Era, bineînţeles, semnalul convenit
cu şeful SPP: programul artistic a început brusc, în forţă, cu Ansamblul Folcloric „Privighetorile
Zeletinului“. A continuat, firesc, cu Ansamblul Folcloric „Floricica de la Munte“, Orchestra din
Chişinău şi Căluşarii, dans tematic la care a participat şi Emil Boc, care nu mai avea astîmpăr. Mai întîi
i-a cerut permisiunea lui Băsescu, apoi a împrumutat de la el un stilou Mont Blanc, întrucît băieţii din
ansamblul folcloric n-aveau nici un băţ pe măsura lui.

De bună seamă, victoria lui Geoană în alegeri este o promisiune pentru viitor. Şi, în egală măsură, o
fatală întoarcere în timp. Luni seară, restaurantul Casa Ardelenească, atît de drag, pe vremuri, lui
Adrian Năstase, a fost arhiplin. Autobuzele burduşite cu invitaţi au parcat în spate, perfect organizat,
ca în 2004, pînă tîrziu în noapte.

Evident, a fost o petrecere festivă, cu dar, iar plicurile s-au strîns la domnul Marian Vanghelie, care
stătea în capul mesei şi era dotat, în acest sens, cu o urnă mobilă. A stat acolo pentru că, în vîltoarea
evenimentelor, organizatorii au uitat de Mircea Geoană, care s-a aşezat unde s-a nimerit.

Mai întîi la masa copiilor, unde era ceva mai linişte şi îşi putea auzi gîndurile. Apoi, preşedintele s-a
tot foit pe un scaun de la bar, întrebînd cît e ceasul şi dacă ştie cineva de unde să ceară şi el o bere. În
trecere, Hrebenciuc i-a adus un Red Bull cu Cola şi l-a bătut, bărbăteşte, pe umăr. Era, într-adevăr,
momentul. Geoană s-a uitat întrebător către soacra lui, care a oftat îndelung şi i-a făcut un semn
aprobator din cap.

Atunci, preşedintele s-a ridicat brusc, a urcat pe scenă şi a spus: „Bună seara, Bucureşti! Bună seara,
România!“. A început, clasic, cu Mă dusei să trec la Olt şi Mărgărit îmbobocit,incontestabilul hit al lui
Liviu Vasilică (a capella). A continuat cu Trandafir de la Moldovaşi, cînd a ajuns la Hora marecu
strigături a Sofiei Vicoveanca, n-a mai rezistat şi a scos din buzunarul de la piept CD-ul cu pozitivele.
Era atît de vesel încît uitase că e rîrîit.

Spre finalul recitalului politic, a scos din celălalt buzunar o hîrtie cu versuri scrise fonetic şi a cîntat,
impecabil, Ozosep. Valeriu Zgonea l-a aplaudat frenetic, iar purtătorul de cuvînt Victor Ponta a
preluat microfonul pentru a anunţa că băieţii de la Compact, care au făcut o figură atît de frumoasă
în campanie, sînt gata să cînte imnul României şi varianta lor unplugged la Dansul Pinguinului.

De departe, cea mai interesantă masă a sărbătorii pesediste a fost cea de lîngă butoane. Sus de tot,
lîngă mixerul Yamaha al inginerului de sunet care a vegheat la buna desfăşurare a acţiunii, mogulii
victorioşi, Sorin Ovidiu Vântu şi Dinu Patriciu, au pus ţara la cale toată noaptea. Relaxarea era totală
şi perfect justificată de o sofisticată aparatură de bruiaj japoneză, montată sub scaune şi menită să
preîntîmpine orice incident ce ar putea interveni la un eventual toast cu Sorin Roşca Stănescu şi
Bogdan Chirieac.

Mai făceau, e drept, cîte o pauză plină de semnificaţii. În plus, Vântu trebuia să răspundă ocazional la
cele şase telefoane pe care le rezervase celor care ţineau să-l felicite călduros.Iar Patriciu mai avea de
citit vreo 50 de pagini din primul volum Winnetou, editat astă-vară de Adevărul. Din cînd în cînd, pe
la masa lor îşi mai făcea apariţia Crin Antonescu, prezentabil, discret, la obiect, doar cît să întrebe, pe
un ton profesionist: „E totul în regulă? Vă mai trebuie ceva?“.

De bucurie că a cîştigat favoritul lui, Mugur Isărescu a dat în cinstea lui Băsescu o petrecere la Banca
Naţională. Au fost, bineînţeles, numai pedelişti şi simpatizanţii lor. A început pe la două noaptea,
după ce s-a anunţat la televiziuni că Geoană s-a sinucis, nu înainte de-a o arunca pe soacră-sa afară
din casă. Şi s-a ţinut în sala în care se păstrează rezervele naţionale de stat. S-a dansat pe lingourile
de aur ale ţării, s-a aruncat în lăutari cu titluri de stat şi saci de euro. Concomitent, s-a pornit la
Imprimeriile Naţionale tiparniţa de lei şi s-au tipărit bancnote de un miliard cu chelia lui Băse,
bancnote de cinci sute de milioane imprimate cu bustul încorsetat al Elenei Udrea şi cu buzele cu
colagen ale lu’ EBA. La un moment dat, Boc s-a urcat pe sacii cu ultima tranşă a FMI, ca să-l vadă
colegii şi pe el, şi a strigat tare: „Heeei, sînt aici, heeei, mă vedeţi? Vreau să vă fac un anunţ: din acest
moment, se împart plăcinţele cu răvaşe norocoase constînd în privatizări, combinate, regii, bănci,
avuţii naturale, licitaţii şi tot ce-şi mai poate dori un om politic într-o viaţă!“.

Astfel, în ordinea în care au tras plăcinţelele inscripţionate cu numele lor în jeleu, a ieşit aşa:

Vasile Blaga– pe biletul lui scria că a cîştigat toate operaţiunile vamale de pe cuprinsul ţării,
tranzacţiile cu gaz lichefiat, minele de plumb, 20% din cîmpurile petroliere şi, surpriză, fabrica de
pistoale cu apă de la Oradea, ca să-şi împlinească un vis de-al lui din copilărie.

Radu Berceanu– a cîştigat toate autostrăzile, drumurile, uliţele şi potecile României, Aeroportul
Băneasa, Portul Mangalia, toată linia ferată a ţării, liniile 331, 336, 42 şi 69 din Capitală şi toate
troleibuzele, autobuzele şi tramvaiele din restul oraşelor ţării (mai puţin trenuleţul cu aburi din
tabăra Noua, Braşov, pe care şi l-a dorit mult însuşi Traian Băsescu, veţi vedea de ce), plus 20% din
cîmpurile petroliere.
Adriean Videanu– toate carierele de piatră, calcar, granit, prurit, cuarţ etc., toate rocile vulcanice şi
rocile sedimentare, toate minele de rubin, agat, jad, topaz, ba chiar şi tot ce e chihlimbar pe întinsul
patriei. Cică îi trebuie la afacerea lui cu marmură. A mai luat tot ce e construcţie de peste un etaj. Pe
lîngă astea a mai căpătat 50% din sistemul energetic, plus 20% din cîmpurile petroliere şi bordurile
din Capitală.

Elena Udrea– tot ce e turism, de la lanţul carpatic la ultimul bob de nisip şi porumbul fiert de pe
plajă, i-a revenit ei. Başca, toate parcările şi toate bordurile din ţară (mai puţin bordurile din
Bucureşti, rămase pe alt răvaş). A mai primit ceva, ce a impresionat-o. A fost, aşa, cadou de suflet: a
primit bricul „Mircea“, dar nu gol, ci cu tot cu actuala şi viitoarele 10 promoţii de absolvenţi ai
Institutului de Marină din Constanţa. Emoţionant moment, au plîns toţi, în frunte cu Traian Băsescu.
Ba chiar, fără să ştie de ce, au început să plîngă brusc, ici-colo în ţară, şi copii de diverse vîrste –
probabil, viitorii ofiţeri din 10 promoţii ale institutului.

Roberta Anastase– a cîştigat Casa Poporului, plus un hol din Guvern, ca bonus.

Traian Ungureanu – a primit în primul rînd felicitările tuturor colegilor şi, hai, ca să nu i se pară că
pleacă cu mîna goală, i s-au dat toate bibliotecile şi căminele culturale din ţară;

Sever Voinescu– a primit în primul rînd urări de bine din partea tuturor colegilor şi, ca să n-aibă
impresia că iese în pierdere de tot faţă de ceilalţi colegi, i s-au alocat toate amfiteatrele, sălile de
seminarii şi cantinele studenţeşti din campusurile universitare.

Traian Băsescu– nu a luat nimic, dar absolut nimic, nici o plăcinţică cu răvaş cîştigător. Îl durea burta.
Aşa că le-a lăsat pe fetele sale şi alte rude să mănînce porţia lui. Au primit: Elena – toate centrele
comerciale tip mall din ţară, toate fabricile de ruj, fard, ojă, vopsea de păr, pastă epilatoare, colagen;
Ioana – toate birourile notariale, chioşcurile de xeroxat acte, industria naţională de ştampile, agrafe
de birou, pixuri cu mină 0,7-0,9, gume de şters şi călimări cu cerneală; fratele Mircea – toate
cofetăriile şi buticurile de îngheţată. Mai era pe numele lui un răvaş scris codificat, fiind strict secret.
Am înţeles de la „Doi ş-un sfert“ că pe bilet scria că va factura pe firma lui de îngheţată tot ce e
aparatură NATO, ca să-i rămînă lui TVA-ul.

A, ba mint, uitasem: deşi îl durea burta şi n-a luat nici o plăcintă, Traian Băsescu a avut grijă să-şi
pună deoparte trenuleţul cu aburi din tabăra de copii Noua, Braşov. Nu pentru el. Voia să i-l dea
cadou copilului de la mitingul din Ploieşti, ca să-l ierte pentru incident.
Am intrat în posesia înţelegerii secrete dintre PNL, PSD şi UDMR legate de economia ţării în mandatul
Geoană. Grăbiţi-vă să vă rezervaţi bilete de avion.

Adrian Năstase– Hidrocentrala Porţile de Fier (pe care o va vinde la fier vechi şi va face alta nouă, pe
o firmă a unui unchi de 95 de ani, care i-o va lăsa lui moştenire); 50% din CEC; Barajul Bicaz;
Aeroportul Otopeni; 20% din CFR; 30% din Sidex; judeţele Timiş, Prahova, Tulcea, cu tot ce se găseşte
în ele, inclusiv termopanele chinezeşti; porturile Corabia, Calafat, Brăila; Viile Jidvei; 20% din sistemul
energetic; staţiile de metrou Grozăveşti şi Costin Georgian; 30% din bazinul Motru; fabrica de ciorapi
Adesgo; 20% din păduri; 30% din cît se pescuieşte; 30 de licitaţii anuale pe ţară, cu valoare de pînă la
300 de milioane de euro;

Călin Popescu Tăriceanu– platoul Mării Negre (partea de extracţie petrolieră, că navigaţia o ia
altcineva); judeţul Ilfov; 20% din CFR; 30% din Sidex; 50% din CEC; fabrica de pantofi Clujana (are el
un vis, de cînd era manechin); 20 de licitaţii anuale pe ţară, cu valoare de pînă la 200 de milioane de
euro; de asemenea, statul se obligă ca în termen de doi ani să-i furnizeze, la cerere, alte trei soţii, cu
vîrste pînă în 27 de ani;

Viorel Hrebenciuc – Centrala Nucleară Cernavodă (acţiune în trei paşi – la început i se dă lui Hrebe
să-i facă reparaţiile, partea de vopsitorie şi tinichigerie, cu o firmă de-a lui înfiinţată pe numele unui
prieten; apoi, din cauză că reparaţiile au costat prea mult, centrala o să intre în faliment şi o să fie
scoasă la vînzare; o cumpără, evident, tot Hrebe, cu o firmă a lui înregistrată în Cipru); 10% din CEC,
şoselele de centură ale judeţelor Bacău, Mehedinţi, Maramureş, cu tot cu fete; Circul Globus; 30%
din producţia naţională de porumb, grîu şi ovăz; 20% din sistemul energetic; toate licitaţiile din
judeţele Sălaj, Iaşi şi Bacău; întreprinderea de brichete din Tarcău.

Relu Fenechiu– îi revin spre utilizare discreţionară judeţele Iaşi, Suceava, Neamţ şi Vîlcea; 20% din
sistemul energetic; rîul Ozana, pe care va face (prin firma lui) trei Aquapark-uri exclusiviste; de
reconstruit în aur gările Suceava, Burdujeni, Pufeşti şi Mărăşeşti pe o firmă a lui Vlasov; 10% din
Sidex; de făcut metrou la Botoşani pe firma unui văr.

Radu Mazăre– 70% din toate licitaţiile ce vor avea loc în judeţele Constanţa şi Călăraşi şi-n judeţul
nou înfiinţat Rio de Janeiro; platoul Mării Negre (partea de navigaţie; va face un nou port, pe firma lui
din Bahamas); 20% din sistemul energetic; de asemenea, statul se obligă ca în termen de doi ani să
cumpere pe numele lui Mazăre, mascat însă printr-o firmă din Delaware, cazinoul El Paes din
Fortaleza, discoteca Aljamara din Burj al Arab şi lanţul de pizzerii Nostra Italia din Thailanda.
Liviu Dragnea– 100% judeţele Teleorman şi Giurgiu; 60% din tot ce înseamnă reparaţii drumuri şi
uliţe în toată ţara (pe firma Teldrum); va produce pe firma lui (mascată) toate uniformele poliţiştilor
şi uniformele militarilor de la armatele 2, 3 şi 4 ale ţării; 30% din Alro Slatina; statul se obligă ca în
termen de un an să schimbe toate semafoarele din ţară, care se vor face pe o firmă din Vităneşti a lui
Dragnea.

Marian Vanghelie– toate sectoarele Capitalei vor fi ale lui; toate abecedarele şi manualele din ciclul I-
IV vor fi editate pe o firmă a sa (fantezia lui din copilărie).

Verestoy Attila– 35% din pădurile ţării.Plus că el va face pe firma lui toate steagurile ţării (România)
pentru sărbătorile naţionale.

Dan Nica– va face pe firma lui chipiele şi tecile de pistol pentru toţi poliţiştii şi militarii din ţară;
primeşte spre liberă folosinţă judeţele Bihor şi Ialomiţa; 2% din Sidex (dar numai din producţia de
tablă galvanizată de 0,3).

Ion Bazac– toată industria de seringi, perfuzii, feşe medicale; fabrica de şuruburi şi piuliţe Subex
Bacău (că cică se potrivesc şi la Ferrari).

Ecaterina Andronescu – cataloagele, diplomele, avizierele, panourile de onoare din şcoli şi facultăţi,
pe firma socrilor.

Norica Nicolai – încă nu s-a decis; are termen zece minute să-l întrebe pe soţ ce vrea să ia pe numele
lui, să nu se prindă lumea că e afacerea Noricăi.

Ilie Sârbu– nimic, a luat destul cît a fost de două ori ministrul Agriculturii şi, în plus, să-l mai ajute de
acum şi Ponta, ginere-su, din ce-a primit el.

Nicolae Bănicioiu – ar fi vrut judeţul Teleorman, dar nu se poate, e deja cineva mai tare care l-a luat. I
se repartizează judeţul Satu Mare, că e tînăr, poate să meargă pînă acolo la furat.

Lavinia Şandru– Apaca.

Cozmin Guşă– ia în gestiune toate conductele de gaz ce vin la noi din Rusia, plus toate satele de
lipoveni.

Ion Iliescu– ca de obicei, nu-şi doreşte nimic special. Cine se simte îi va da de la el.

Mircea şi Crin– încă nu s-au hotărît cît vor primi din tot ce e mai sus. Trebuie să se mai consulte. Crin
cu soţia, Geoană cu soacra.

Ora 00,04. S-au dat rezultatele finale la exitpoll-uri. Se pare că am cîştigat tot noi…Am prins un
moment liber şi am apucat să sun şi eu acasă, să-i zic lu’ nevastă-mea să nu mă mai aştepte. Ai mei
au votat cu Geoană numa’ în ideea că o să stau şi io mai puţin pe la muncă… În fond, cine dracu’ să-l
împuşte pe Geoană? Ca să-l împiedice să facă ce?

Ora 00,45. A apărut la Palat doamna Elena Udrea cu soţul.Pe Cocoş nu l-am mai văzut aşa vesel cam
de pe vremea cînd scriau toate ziarele nasol de el.Nu ştiu cum naiba, ori de cîte ori e vesel, ăştia scriu
pe naşpa de el. Io nu înţeleg ce-au cu omul.

Ora 01,10. M-a trimis şefu’ să mai iau nişte gheaţă.Am pornit girofarul şi m-am apucat să bat
restaurantele care ţin deschis pînă mai tîrziu. M-aş fi aruncat pînă vizavi, la Spitalul Municipal, de
unde luam de obicei. Aveam o şustă cu o asistentă responsabilă cu frigiderul de la subsol şi în două
minute îmi umplea portbagajul de la BMW cu pungi mari de gheaţă. Numai că ultima dată era s-o
păţesc rău de tot şi nu mă mai risc să iau de-acolo. Nu mai ştiu cine venise la şefu’, Negoiţă,
Boureanu… mă rog, unu’ din ăsta neserios la băutură. De gura lu’ şefu’, ăla zice la un moment dat,
„Bine, hai, puneţi-mi şi mie, da’ numa’ un deget să fie!“. Şi nu zici că lîngă alea trei-patru cuburi de
gheaţă îi nimereşte lu’ ăla în pahar şi un deget? Pizda mă-sii de unde mi-a dat aia de la spital gheaţă…
Am zis că mă-ntorc şi-i rup căpăţîna în secunda doi. A ieşit megascandal. S-a dat alarma în unitate. Cu
greu l-am convins pe dom’ preşedinte că nu e vorba de o ameninţare la siguranţa sa. A dormit în
birou, iar a doua zi dimineaţă m-a pus să caut sub pătură, la el în pat, după un cap de cal. Că cică dacă
am văzut Naşul… I-am zis că noi pe Radu Moraru îl urmărim ca obligaţie de servici. Pe celălalt Naşu’,
pe Roşca Stanescu, îl urmăresc băieţii de la SRI, da’ asta ştie şi el, că doar nu mama a dat ordinul.

Ora 01,25. Am dus-o acasă pe soţia lu’ şefu’.

Ora 01,50. L-am dus acasă pe soţu’ lu’ Udrea.

La întoarcere am trecut pe la gagiul lu’ aia mică a lu’ şefu’, că-mi spusese să i-l aduc şi pe el la bairam,
la Palat. Îmi zice la telefon: „Vezi că te aşteaptă SYDA. Să treci să-l iei!“. Mă trece cîte un fior pe şira
spinării ori de cîte ori aud că tre’ să-l iau pe SYDA… Ce mama dracu’ au avut în cap părinţii ăluia cînd i-
au dat numele ăsta atît de cretin?

Ora 02,25. Echipajul de la poartă mă anunţă că a venit Guşă de mînă cu Lavinia Şandru. Că cică vor
să-şi ceară scuze de la Băsescu şi dacă se poate să-i primească înapoi. Lu’ şefu’ i s-a făcu milă de ei, că
era pe la al cincilea pahar, şi mi-a zis să le dau drumu’. Pe mine însă cheliosul ăla obraznic mă scoate
din sărite, aşa că le-am dat prin staţie la băieţi să-l caute şi-n cur. Ghinionul Laviniei a fost că n-am
avut nici o colegă pe tură, aşa că pe ea a controlat-o corporal poponaru’ unităţii, un tip cu voce
subţire pe care ni-l mai împrumută băieţii de la SRI care-l infiltrează la mitingurile gay.

Ora 03,00. Hai că nu cred că mai durează mult, că băieţii s-au făcut muci.Acum se face guvernul a
şaişpea oară. Şefu’ i-a aşezat pe toţi în cerc şi acuma învîrte de zor în mijlocul lor o sticlă de
şampanie. Cică la cine se opreşte, ăla va fi premier, ministru de Externe, de Interne şi tot aşa.
Problema e că preşedintele n-a nimerit din prima o sticlă complet goală, aşa că acuma toţi au ţoalele
stropite cu băutură. Udrea a anunţat că ea urcă să se schimbe, ceea ce înseamnă că se cam sparge
gaşca, dacă mă înţelegeţi. Că doar ce sens are petrecerea fără Băsescu?

Ora 05,30. Mda… Am venit la serviciu mai mult ca să vin…Am auzit un zvon printre băieţi că ăsta
nou oricum o să-şi aducă oamenii lui. Da’ ce, nu e normal? Cine n-ar face la fel?

Ora 06,05. L-am trezit pe poponarul unităţii,un tip cu voce subţire pe care îl mai dăm noi drept
femeie de serviciu, şi m-am apucat să fac curăţenie la locul de muncă. Asta mi se pare cel mai greu…
Păi, dracu’ mai ştie pe unde am instalat acu’ patru ani toate microfoanele alea şi camerele de
supraveghere? Pînă s-ajungă colegu’ de la STS m-am apucat şi le-am strîns io pe alea pe care le ştiam:
în camerele de aşteptare, pe holuri şi în biroul preşedintelui.

Cu ocazia asta am descoperit că, în sala de aşteptare, toate microfoanele de sub tăblia mesei era
acoperite cu ciungă. Dracii ăştia de ziarişti din ziua de azi nu mai au nici un respect! Mi-aduc aminte
că, după incidentu’ ăla cu „ţigancă-mpuţită“, a trebuit să angajăm vreo patru colegi romi, numai ca să
le închidă şefu’ gura la ăia de la Consiliul Discriminării şi la ONG-urile care făceau scandal în faţa
porţii.

Ora 07,20. A venit colegul de la STS şi am mai recoltat încă o duzină de microfoane, plus toate
camerele de supraveghere din incintă. Tot el a resetat şi playlist-ul cu păsărelele favorite ale fostului
preşedinte şi a dat volumul mai tare la ele dimineaţa. Lu’ şefu’ nu-i plăcea să audă gălăgie între 5 şi 7
a.m., mai ales cînd se culca fix între orele alea, puţin luat de la cele trei sticle goale pe care i le
găseam sub cap.

Ora 8,00. Mi-au dat prin staţie băieţii că cică la poartă a venit una Mihaela Geoană.„Ce dracu’, mă,
a venit singură?“, zic. „Nu“, îmi răspunde colegul de jos, „e şi mama dînsei“.

Ora 10,45. Io n-am mai pomenit aşa ceva…Abia acum au plecat amîndouă, după ce mi-au făcut capu’
calendar. Săracu’ Geoană! După episodul cu nevastă-sa şi cu soacră-sa, omul mi-a devenit brusc
simpatic fără să-l cunosc.

Mai întîi au zis că vor să vadă biroul oficial al preşedintelui. Nu, nu ăla în care stătea Băsescu, ăla al lui
Ceauşescu. Mihaela Geoană s-a dus direct şi s-a trîntit pe scaun, iar soacră-sa a început să
ciocănească pereţii întrebîndu-mă care din ei e fals şi ascunde uşa secretă. Era cît pe-aci să-i răspund
că a văzut prea multe filme cu Harry Potter, cînd o văd pe fii-sa că scoate nişte mostre de material din
geantă şi începe să compare culorile de la draperie, tapet şi tapiţeria scaunului. „Aş fi vrut un aer mai
vesel pentru biroul lui Mircea“, zice. „Culorile astea nu se mai poartă de vreo sută de ani.“

Aici are dreptate, trebuie să recunosc. De multe ori m-am gîndit şi eu că din două drumuri la IKEA îi
făceam lu’ şefu’ un birou giugiuc, cum am văzut eu că îşi fac unii surprize, pe canalul Travel & Living.
Însă dacă şefu’ oricum nu stătea acolo…

„Aici văd un fuchsia!“, zice la un moment dat soţia lu’ Geoană uitîndu-se la perdele. „N-are cum,
doamnă! Acum două ore am făcut curat…“ Ea: „Lasă, n-ai tu treabă… Anul ăsta o să se poarte iar
fuchsia şi aş potrivi-o cu antracitul ăsta din scaun. Asta dacă nu schimbăm tapiseria… Tot ce mă
încurcă e carminul ăsta bizar din tablou…“, zice şi se apropie de peretele ăla din spatele biroului care
e acoperit cu un tablou, asaltul de la Oituz sau de la Mărăşeşti, că n-am ştiut niciodată. „Mda, mîine
cînd vin cu decoratorul o să aduc şi un pictor, să vedem ce se poate îndrepta pe-aici. A, mamă, adu-
mi aminte să vorbesc şi cu un fengshuist!“.

Imediat după anunţarea victoriei lui Traian Băsescu, Academia Caţavencua cules, prin mijloace
specifice, primele reacţii ale intelectualilor catalogaţi drept „ai lui Băsescu“.

H.-R. Patapievici – Reînvestirea preşedintelui Traian Băsescu face parte din logica fundamentală a
unui popor ce a dat prin vot o replică salutară politicienilor clientelari a căror coregrafie libidinală a
fost regizată de mecenaţi nefrecventabili şi inavuabili coalizaţi, vai, împotriva bunului-simţ.
Constatăm, astăzi, victoria spiritului cartezian de fineţe împotriva contorsionărilor spiritului patibular
care a agregat cele mai josnice porniri ale suburbanităţii într-o campanie electorală de o crasă
insanitate. Justiţia imanentă şi-a spus cuvîntul, punînd capăt zarvei artificial întreţinute de
competitori tutelaţi de forţele scelerate ale tenebrelor.

Vladimir Tismăneanu– O stîngă mancurtizată aliată cu un partid de dreapta imatur şi debusolat au

fost sancţionate fără drept de apel de alegătorii care au înţeles esenţa demistificatoare a
condamnării comunismului de către Traian Băsescu. Deschis către valorile perene ale liberalismului,
aşa cum au fost postulate de Burke şi Hayek, atlantist neobosit şi autentic, Băsescu a învins o clică
revanşardă compusă din comunistoizii şi pseudoliberalii care au beneficiat de plebiscitarea lui Ion
Iliescu în 1990 şi, să nu uităm, din nostalgicii stalinismului naţionalist drapaţi într-un extremism de
factură lepeniană. Deşteptarea celor care nu au consimţit la politicianismul ieftin, nici la linşaje
mediatice şi s-au mobilizat decisiv electoral a deschis calea reformei şi, fără îndoială, a celei de-a
doua condamnări, de astă dată referendare, a comunismului.

Mircea Cărtărescu– Am ieşit la plimbare în aşteptarea rezultatelor. Era o noapte minunată, fără pic
de nor, ca o ironie faţă de atmosfera electrizată a Bucureştiului. M-am întîlnit cu Mendebilul, care mi-
a spus că votase cu Geoană. Dacă şi Mendebilul… Nu mai îndrăzneam nici să sper. Cînd am văzut
rezultatele, mai întîi nu mi-a venit să cred. Geoană a pierdut, cu Mendebilul cu tot! Baronii şi
securiştii au fost învinşi. Băsescu a cîştigat, învingînd şi îndoielile mele. Bucuria mi-a fost întunecată
însă de gîndul că, singur la el acasă, Mendebilul suferea inocent.

Traian Ungureanu (trezit brusc – n.n.)– E limpede ca bună ziua. Solidaritatea în jurul lui Traian
Băsescu, omul providenţial al României, a fost mai puternică decît alianţa clicilor care urmăreau să
devalizeze ţara. Încrezător în poporul care l-a susţinut, preşedintele şi-a păstrat calmul în mijlocul
furtunii puse la cale de media aservite, de un PSD irecuperabil şi de partea ticăloşită a PNL. Liberalii
adevăraţi nu au căzut în capcana lui Geoană, întinsă de Crin Antonescu, regizată de Dinu Patriciu şi
susţinută de trusturile lui Vântu şi Voiculescu în complicitate cu Moscova.

În timp ce Băsescu şi toţi perdanţii lui se străduiau să-şi revină după anunţarea rezultatelor care
vesteau sfîrşitul regimului ticălos, reporterii Academiei Caţavencus-au întreţinut ipotetic, dar cordial,
cu cîţiva dintre suporterii proemineţi ai învingătorului, domnul Mircea Geoană.

Răzvan Theodorescu– E un moment augural pentru România! O alegere fastă şi necesară, prin care
am revenit la aurita cale de mijloc propovăduită de anticul Horaţiu. Ca istoric îmi îngădui să vă atrag
atenţia asupra încărcăturii simbolice a alegerii lui Mircea Geoană, prin al cărui nume – nu-i aşa? –
marii noştri voievozi îşi regăsesc continuatorul în fruntea ţării. Nu numai marele Mircea, ci şi
Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, şi chiar Mihai Viteazul unificatorul, fiindcă în faţa dlui Geoană
se află dificila, dar mult nobila misiune de a uni o ţară dezbinată de acest scelerat Băsescu.

Mircea Dinescu– Am deschis un butoi de vin la Cetate şi am făcut cinste la toată lumea că a ieşit
băiatul ăsta, Geoană.Acum pregătesc un crap umplut cu stafide şi un berbec la proţap că a picat,
domnule, dictatorul. Da’ ca să nu zică Băsescu despre mine că sînt ranchiunos, îi trimit şi lui o ladă de
vin, prin Solomon, primarul ăla de m-a ameninţat că mă goneşte din judeţ dacă nu mă astîmpăr. E aici
la mine în cramă primarul, a venit să-mi spună că a făcut şi el o glumă. Mi-a adus şi banii pe curentul
pe care mi l-au consumat la miting, că altfel nu-l primeam.

Adrian Păunescu – Geoană!Acesta e de azi prenumele României! Geoană!! Acesta e de azi cuvîntul
de ordine şi reperul! Geoană!!! Un nume simplu şi sacru. Spuneţi după mine: Geoană! Şi pentru
eternitatea României, pentru Avram Iancu, pentru fiul meu Andrei şi pentru nepoţii mei, să-l numim
simplu: El! Căci el ne e de astăzi prezentul şi viitorul prin care subsemnează Măria Sa, Poporul!

Zoe Petre – Ceea ce mă bucură e că astăzi s-a redeschis calea dialogului civilizat inaugurată de
domnul preşedinte Constantinescu în timpul mandatului său, cînd Mircea Geoană, pe atunci
ambasador la Washington, i-a trimis o scrisoare de felicitare cu ocazia alegerii sale. Am votat
împotriva domnului Băsescu pe care îl consider vinovat de o inadmisibilă degradare a limbajului
public care sper că de mîine va reveni la normal. Chiar dacă nu întruneşte calităţile preşedintelui
Constantinescu, domnul Geoană se exprimă civilizat. Domnul Geoană nu va comite niciodată gafe
diplomatice, nici măcar în discuţii particulare, comparîndu-i pe reprezentanţii marilor puteri cu mai
ştiu eu ce licurici, nu e scandalagiu şi nu are nimic din, mă scuzaţi, mitocănia predecesorului său.

Sergiu Nicolaescu– N-aţi înţeles nimic! Acum vă pot spune că Geoană e proiectul meu de preşedinte!
Eu i-am spus lui Iliescu să-l facă „prostănac“ pentru a atrage atenţia asupra lui. Mie Geoană mi-a
plăcut fiindcă vorbea bine engleza şi are un profil. Cînd a pierdut la Primărie, i-am atras atenţia lui
Iliescu. Atîta i-am spus: „Geoană are potenţial! Zi ceva de rău despre el, ca să-l ridici!“. Nu sînt sigur,
dar parcă găselniţa cu „prostănacul“ i-a servit-o Adrian Păunescu, pe care l-aş vedea la Cultură pentru
asta.