TEZĂ DE LICENŢĂ

SPECIFICUL ORIENTĂRII ŞCOLARE ŞI PROFESIONALE

LA ADOLESCENŢI

Specialitatea: Psihopedagogie

2015

3
 CUPRINS

INTRODUCERE..........................................................................................................3

CAPITOLUL I. ABORDAREA CONCEPTUALĂ A VÎRSTEI ADOLESCENTINE,

FACTORII MOTIVAŢIONALI ŞI PRO- ORIENTAŢIONALI.
1.1 Caracterizarea generală a vîrstei adolescentine.........................................7
1.2 Procese şi factori implicaţi în învăţarea de tip şcolar................................9
1.3 Motivaţia – factor dinamizator al învăţării în şcoală..............................12
1.4 Modelul socio-cultural – factor de influienţă şi formare a aptitudinilor şi
intereselor profesionale…………………………………………………...13
1.5 Orientarea şcolară şi profesională.............................................................15
Concluzii

CAPITOLUL II. ABORDAREA EXPERIMENTALĂ A FACTORILOR CONDIŢIONALI

ŞI MOTIVAŢIONALI ÎN ALEGEREA PROFESIEI LA ADOLESCENŢI.
2.1 Designul experimental …………………………………………………20
2.2 Analiza şi interpretarea cantitativă şi calitativă a datelor....................21
Concluzii

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI......................................................................27
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................29
ANEXE....................................................................................................................30

4
 INTRODUCERE
Actualitatea cercetării
În ultimii ani ştiinţa a cunoscut multe investigaţii referitoare la orientarea şcolară şi
profesională a adolescenţilor dar şi la adulţi. Astfel orientarea şcolară şi profesională ocupă un
loc important în societatea contemporană bazată pe economia liberă de piaţă, fiind o problemă şi
o acţiune pedagogică complexă, acceptată de forurile intrenaţionale, care au preocupări legate de
educaţia tinerelor generaţii, de asigurarea forţei de muncă şi a specialiştilor.
Problema alegerii profesiei debutează în jurul vîrstei de patru sau cinci ani. „Tu ce vrei sa
te faci cînd o să fii mare”, ironia este că la această vârstă copiii ştiu deja bine ce vor să facă decît
ma tîrziu la vîrsta 18-20 ani, cînd se găsesec în pragul alegerii unei profesii. Unii tineri îşi
formează opţiunea pentru o carieră sau o profesie în a doua parte a adolescenţii, în perioada
ultimilor ani de liceu. Dar sunt mulţi care termnină liceul şi intră la facultate fără să ştie cît de
puţin ce vor să facă, s-ar putea ca aceşti tineri să-şi schimbe de mai mult ori specialitatea
principală sau să treacă de la o slujbă la alta. Ori să ia o decizie pripită care să-i facă să simtă că
au fost prinşi în cursă şi să le producă regrete mai tîrziu.
Alegerea unei profesii sau a unei cariere este una dintre alegerile cele mai însemnate care
trebuie făcute în anii adolescenţei, este o alegere care apasă greu pe umerii multor tinerii şi care
va marca viitorul lor.
Cauzele pentru care este dificilă alegerea unei profesii sau cariere este că mulţi tinerii
condideră că nu este extrem de important să-şi aleagă o carieră. Alegerea unei profesii stîrneşte
din start multă nelinişte şi deznădejde printre tineri, multora le e teamă că toate slujbele bune au
fost deja ocupate şi că ei vor fi nevoiţi să se mulţumească cu ceva de mîna a doua.
Alegerea unei cariere este influenţată de cîţiva factori esenţiali, printre care se
numără:presiunea familiei, presiunea societăţii, circumstanţele, performanţele de trecut.
La momentul actual tinerii moldoveni înfruntă o situaţie complicată ce persistă în
societate atît la nivel naţional cît şi la nivel internaţional. Intergritatea acestor tineri în activitatea
profesională are loc treptat: familie - şcoală- cerinţele pieţii actuale. Un rol important au şi
aspiraţiile personale care se proiectează în aspiraţii profesionale. În funcţie de condiţiile concrete
ale pieţii, este din ce în ce mai dificil pentru cei care doresc să obţină un loc de muncă
corespunzător aspiraţiilor lor şi să-şi atingă obiectivul.
În ţara noastră majoritatea tinerilor sunt influienţaţi de părinţi în alegerea profesiei pe care
o doresc să o exercite, neţinînd cont de aspiraţiile şi aptitudinile copiilor lor. De obicei ce
profesie au părinţii aceeaşi profesie trebuie să o aibă şi copii lor.

5
 Problema studierii orientării profesionale la adolescenţi prezintă un interes teoretic cît şi
practic, deoarece vizează orientarea tinerilor în alegerea corectă a profesiei în societatea
contemporană.
Investigaţiile şi cercetările în domeniul orientării profesionale cît şi a studierii
aptitudinilor, intereselor, motivaţiei la adolesenţi au fost realizate de : J.Pieget, E. Planchard,
Charlotte Biihler, J.S.Bruner, V. Pavelcu.
Problematica alegerii profesiei la adolescenţi continuă să fie studiată de specialişti din
divese domenii ( psihologi, pedagogi, sociologi.)
Subiectul cercetării: îl constituie elevii adolescenţi în vîrstă de 15-16 ani.
Obiectul cercetării: factorii condiţionali şi cauzali în alegerea profesiei, la adolescenţi.
Scopul cercetării: determinarea factorilor condiţionali şi cauzali în alegerea profesiei, la
adolescenţi.
Ipoteza cercetări: presupunem că orientarea şcolară şi profesională se află într-o dependenţă
directă cu nivelul motivaţiei intrinseci a elevului.
Obiectivele cercetării:
- analiza literaturii de specialitate din ţară şi de peste hotare ce abordează problema
factorilor cauzali şi condiţionali în procesul de orientare şcolară şi profesională;
- selectarea lotului/eşantionului experimental şi de control;
- determinarea factorilor cauzali şi condiţionali în procesul de orientare şcolară şi
profesională;
- analiza naturii, structurii, factorilor şi funcţiilor motivaţiei şcolare;
- compararea rezultatelor obţinute de către subiecţii eşantionului de cercetare, la nivel
de motiv al învăţării şi la nivel de tip de interes profesional;
Metodologia cercetării:
a) metodele investigaţionale:
1. Observaţia
2. Interviul
3. Testul Holand,
4. Chestionarul « Motivaţia şcolară », după Vasilieva.
b) metode statistice:
1. Prezentarea tabelară şi grafică a rezultatelor cercetării;

6
 Epistemologia cercetării:
Teoria operaţională a învăţării, avîndu-l ca teoritician pe Galperin, se axează în mod
deosebit pe structura operaţională a activităţii umane şi pe orientarea tipurilor de activităţi
cognitiv-reflectorii şi acţionale. Teoria lui Galperin reprezintă concepţia potrivit căreia procesul
de învăţare eficientă se desfăşoară de la acţiuni practice sau obiectuale la manifestarea lor
mentală bazată pe mecanismele verbale. În acest context, gîndirea devine un mecanism de
orientare a comportamentului în acţiune iar învăţarea se reduce, în prima fază, la însuşirea
elementelor de orientare a acţiunii. Skiner, teoria condiţionării operante
Eşantionul cercetării: experimentul de constatare a fost efectuat pe un eşantion alcătuit
din 15 elevi ( 9 fete şi 6 băieţi) - adolescenţi din şcoală gimnazială clasa a IX din satul Badicul
Moldovenesc şi 16 elevi (9 fete şi 7 băieţi)- adolescenţii clasei a IX din liceul Teoretic „Ion
Creangă” din Zîrneşti.
Valoarea teoretică a lucrării: prezentarea motivaţiei ca componentă dinamizatoare al
învăţării şi totodată analiza factorilor ce influienţează alegerea profesiei la adolescenţi şi
importanţa cunoaşterii acestora pentru sfera psihologiei şcolare şi sociale. La fel am dezvăluit
importanţa orientării şcolare şi profesionale din şcoală (serviciul psihologic în şcoală).
Valoarea practică a lucrării: Datele prezentate vor fi utile specialiştilor în domeniul
psihologiei sociale, psihologiei şcolare şi în orientarea şcolară şi profesională, deoarece în
această lucrare am cercetat ce factori influienţează pozitiv şi negativ în alegerea profesiei la
adolescenţi, ce particularităţi ale vîrstei adolescentine trebuie să ţinem cont când îndrumăm elevii
spre o şcoală sau în alegerea profesiei. Vor oferi posibilitatea să cerceteze mai bine preferinţele,
aptitudinile elevilor, va contribui la o mai bună ghidare şcolară şi profesională a alevului.
Concepte cheie:
Adolescenţa- perioadă a vieţii care se situează între copilărie, pe care o continuă, şi vîrsta
adultă. Este o perioadă „ingrată”, marcată de transformări corporale şi psihologice care încep pe
la 12 sau 13 ani şi se termină între 18 şi 20 ani. Pe plan psihologic, adolescenţa este marcată de
activarea şi înflorirea instinctului sexual, de conturare a intereselor profesionale şi sociale, a
dorinţei de libertate şi de autonomie, de amplificarea vieţii afective.Funcţia adolescenţei este de a
recunoaşte în toată paleta de virtualităţi existente, posibilităţile fiecăruia, care le vor permite
indivizilor să se angajeze în viaţa adultă [10]
Motivaţie –se înscrie în funcția de relație a comportamentului; datorită ei trebuințele se
transformă în scopuri, planuri și proiecte: subiectul caută în mod activ forme de interacțiuneîn
așa fel încît anumite telații cu anumite obiecte sunt necesare sau indispensabile funcționării.

7
Psihologul studiază variabilele situației în cadrul rețelei de relații deoarece complexitatea
trebuințelor se judecă după cea a activității: acestea din urmă trezește trebuințele latente [8 ].
Reuşita- reuşita ca şi eşecul este o noţiune esenţialmente subiectivă, care nu depinde de
nivelul absolut de realizare a unui act, ci se situează mai degrabă în raport cu anumite norme şi
îndeosebi cu nivelul de aspiraţie al fiecărui individ. Reuşita este simţită ca atare atunci cînd
realizarea depăşeşte sau cel puţin atinge linia de ţintă, adică speranţa subiectului [10].
Interese – tendințe sau dispoziții relativ stabile orientate spre diferite obiecte, activități
sau experiențe. Aceste trebuințe sunt condiționate de cerințe culturale care definesc rolurile
corespunzătoare celor două sexe și membrii unui grup social. Interesele nu se limitează la cîmpul
profesional, privind și disciplinele școlare, timpul liber și alte activități în afara muncii [ 8].
Orientare- recunoaştere a unor repere pentru a se călăuzi în mers sau pentru a duce la
bun sfîrşit o întreprindere. Orientarea profesională a apărut în Franţa în 1922, fiind generată de
cerinţele noi ale lumii industriale. Ea constă din dirijarea unui adolescent spre meseria care
corespundea cel mai bine capacităţilor, gusturilor şi personalităţii sale, ţinîndu-se în acelaşi timp
seama de posibilităţile de angajare şi de situaţia familială [10].

8
 CAPITOLUL I. ABORDAREA CONCEPTUALĂ A VÂRSTEI ADOLESCENTINE,
FACTORILOR MOTIVAŢIONALI ŞI PROF-ORIENTAŢIONALI
1.1 Caracterizarea generală a vîrstei adolescentine
Adolescenţa este o perioadă de dezvoltare mai lungă şi este în general definită ca
perioada de la debutul pubertăţii pînă la vîrsta adultă. Unii autori o consideră ca o perioadă de
stări conflictuale sau crize.
Adolescenţa este etapa cea mai dinamică a dezvoltării umane care excelează prin
multitudinea, divesritatea şi complexitatea modificărilor la care este supus organismul [16, pag.
156].
G.Stanley Hall este prima persoană care a studiat adolescenţa în mod ştiinţific, o descrie
ca fiind o perioadă de agitaţie psihologică, deşi unele studii pe adolescenţi tipici sugerează că,
această agitaţie a adolescentului este exagerată [2, p.252].
V.Pavelcu descrie vîrsta adolescentă ca fiind „etapa superioară în cristalizarea
personalităţii”, caracterizată prin „detaşare de grup şi gravitaţie spre o lume mai personală,
independentă şi autonomă, - vîrsta „metafizică” a sistemelor şi teoriilor, cînd prin depăşirea
limitelor concrete ale realităţii se făureşte o lume ideală şi posibilă, populată, însă, adesea cu
visuri himerice.(V.Pavelcu, 1970).
După ieşirea din pubertate, are loc în mod intens ieşirea din societatea de tip tutelar,
familial, şcolar şi intrarea în viaţa cultural – socială mai larg a şcolii şi chiar a oraşului.
Din punct de vedere al Ursulei Şchiopu, adolescentul trece prin cîteva stadii:
Preadolescenţa- în această etapă se contureazp şi se adînceşte mult individualizarea,
conturîndu-se caracteristicile conştiinţei şi ale conştiinţei de sine; este o fază de intensă
dezvoltare psihică încărcaţă de conflicte interioare. Fenomenul care ne interesează este cel de
individualizare care se intensifică atît pe plan intelectual, cît şi pe cel de relaţionare. Părerile
personale încep să fie argumentate şi capătă deseori o validare de generaţie (s-au schimbat
vremurile... pe vremea noastră..)
Adolescenţa propriu zisă (16 / 18 ani la 20 ani) – se caracterizează printr-o
intelectualizare intensă (dezvoltarea găndirii abstracte), prin îmbogăţirea şi lărgirea încorporării
de conduite adulte. Adolescentul caută mijloace personale de a fi şi de a apărea în ochii celorlalţi.
Individualizarea şi conştiinţa de sine devin mai dinamice de „demnitate” şi „onoare”. Intensă este
şi socializarea aspiraţiilor, aspectelor vocaţionale, profesionalizarea ce se conturează treptat,
cuprinzînd în esenţă elemente importante ale concepţiei despre lume şi viaţă.

9
 Adolescenţa prelungită – cuprinde tineretul deja integrat în forme de muncă şi tineretul
studenţesc ( de la 18 /20 ani la 25 ani).
În această perioadă independenţa este dobândită în buna măsură sau este pe cale de a fi
dobândită, ceea ce duce la dezvoltarea personalităţii şi afirmarea tânărului prin stiluri personale
în conduite. Interesul pentru viata social-culturală creşte şi se nuanţează, ca şi pentru dobândirea
unui statut profesional cât mai complex.(după E, Verza).
Unul dintre cele mai importante procese la vîrsta adolescenţei este constituirea conştiinţei
de sine şi a imaginii relativ stabile a Eu-lui. Latura acţională a acestei imagini este tendinţa de a
se considera matur sau „ sentimentul maturităţii”[13, p.90].
Modificările şi transformările ce condiţionează ieşirea din conformismul infantil au loc
prin opoziţie, încărcată de cerinţa de căutare a identităţii, ceea c eface să treacă printr-o
experienţă personală densă, trecere impregnantă de nesiguranţă şi de năzuinţă. Apartenenţa la
grup devine competitivă şi tensionată adesea, ceea ce va genera sentimentul de dependenţă, dar,
concomitent şi de independenţă şi o oarecare nesiguranţă.
În al treilea rînd are loc găsirea unei identităţi vocaţionale ce priveşte un fel de
autocunoaştere şi autodescoperire de posibilităţi sau incapacităţi de o fervoare şi dorinţă
deosebită de autoperfecţionare. Treptat, aspiraţiile vor modela săectrul vocaţional pe axa
profesionalizării, fenomen mai pregnant în perioada adolescenţei (marea adolescenţă)[15, p 200].
O importanşă deosebită o acordăm frămîntărilor adolescentului legate de dezvoltarea
conştiinţei de sine (a identităţii) şi stimei de sine. Conform opiniilor „tradiţionale”, adolescenţa
se caracterizează prin transformări fizice, emoţionale şi cognitive extreme, dezvoltarea
imboldurilor sexuale, trebuinţa de a face alegeri profesionale şi de alte tipuri, controlul
tensiunilor pentru a se conforma aşteptărilor grupurilor de aceeaşi vîrstă. Toţi aceşti factori
exercită o presiune şi contribuie la agitaţia trăită de către majoritatea adolescenţilor şi la oscilaţii
mari în ceea ce priveşte imaginea de sine şi potenţialităţile proprii, care construiesc stima de sine.
Margaret Mead (1939) consideră că trebuie să găsim modalităţi adecvate de pregătire a
adolescenţilor pentru gama de opţiuni personale şi societatea cărora trebuie să le facă faţă.
Adolescenţa este o perioadă de căutare şi construire a propriului sens, fapt concretizat prin
răspunsurile pe care adolescentul încearcă să şi le dea la întrebări de genul: „Cine sunt eu?”, „Ce
fac acum?”, „Unde vreau sa ajung?”, „Ce vreau să devin?” etc. Iată de ce din punct de vedere
psihologic, în această perioadă adolescentul cunoaşte destul de bine motivaţia actelor sale, dar nu
poate folosi rezultatele acestora, ce-i sunt necesare cîştigării unui sens matur al propriului Sine
[11, p 46].

10
1.2 Procese şi factori implicaţi în învăţarea de tip şcolar
Procesele cognitive sunt procesele care influienţează modul în care informaţia este mutată
de la un nivel la altul: atenţia, percepţia, încordarea şi reactualizarea.
Atenţia este procesarea informaţiei din perspectiva elevului. Nu putem învăţa dacă nu
ăutem fi atenţi la informaţia importantă ce trebuie procesată din momentul în care intră în
registrul senzorial, căci astfel se pierde. Această procesare începe cu atenţia, care este un răspuns
orientativ în funcţie de stimuli. Suntem atenţi doar la anumite canale informaţionale, cea mai
specifică caracteristică a atenţiei fiind selectivitatea. Atenţia este acolo unde procesarea
informaţiei începe, astfel începerea lecţiilor reprezintă un moment crucial pentru învăţare. La
adolescent domină atenţia voluntară, se concentrază uşor asupra subiectului activităţii, posedă
tehnici de distribuire a atenţiei, poate să-şi organizeze de sine stătător atenţia astfel încît să
urmărească lecţia şi totodată să facă însemnări importante [ 9, p.97]
Percepţia e un act complex, iar şcolarii pot să nu vadă ceea ce profesorului îi sare în ochi,
datorită experienţei lor reduse, a sărăciei bagajului de reprezentări. O altă dificultate apare prin
aceea că elevii distind cu greu aspectele esenţiale de cele neesenţiale, mai ales că acestea sînt
adesea mult mai evidente. Pentru a înlesni distincţia dintre principal şi secundar, se recomandă
utilizarea desenului schematic şi în special folosirea unui material intuitiv cit mai variat. Pe de o
parte, el orientează observaţia şcolarilor în direcţia unei categorii de fenomene şi pe de alta,
cuvîntul poate indica direct aspectul esenţial, înlesnind sesizarea lui. Este eficientă dirijarea
învăţării sub formă de întrebări, urmărind ca ei să observe detaliile, deci cînd facilităm
observaţiile lor independente [ 4, p.113].
Memoria, asigură trăinicia asimilării cunoştinţelor şi priceperilor. În cazul memorării , ca
şi în cel al atenţiei, interesul pentru anumite cunoştinţe determină uşurinţa şi durata învăţării lor.
Apoi este bine cunoscult rolul esenţial al înţelegerii materialului, organizării sale logico-
sistematice. Încercarea de a reţine pînă a doua zi, la lecţie, duce la cunoştinţe foarte instabile.
Repetiţia „mama învăţării” trebuie organizată raţional. Memorarea este pe atît mai temeinică, pe
cît mai activă este învăţarea, care nu s-ar reduce la simpla lectură, ci s-ar îmbina cu soluţionarea
de probleme, cu aplicaţii practice. La adolescent memoria este dirijabilă, voluntară, conştientă.
Adolescentul posedă diverse tehnici de memorare, evidenţiază esenţialul, formulează cele
memorate [ 9, p.97]
În centrul preocupărilor formative din şcoală stă întotdeauna cultivarea gîndirii verbal-
abstracte. Este un scop central şi totodată un instrument al reuşitei. Comprehensiunea
materialului presupune degajarea ideilor esenţiale în memorie. Această prelucrare implică mereu

11
raţionamente, discuţia în limbaj interior. De nivelul ei depinde o înţelegere aprofundată a unui
text bazat pe idei. Stimularea gîndirii, plasticitatea ei sunt facilitate de asigurarea variaţiei
problemelor. La adolescent gîndirea are un caracter sistematic. Adolescenţii sînt capabili să
clasifice noţiunile generale şi particulare, să stabilească legăturile cauză – efect, să evidenţieze
elementele esenţiale de cele neesenţiale, să generalizeze [9, p.97]. Gîndirea se formează şi se
dezvoltă prin intermediul limbajului în absenţa căruia rămîne la un stadiu primitiv (exemplu:
cazurile de copii sălbatici sau copii surzi din naştere).Înţelederea ca funcţie a gîndirii ce constă în
stabilirea de legături între noile informaţii şi cele vechi, n-ar fi posobilă fără sprijinul limbajului.
Limbajul, ca mijloc al tuturor fenomenelor psihice, deci şi al gîndirii, ar fi un simplu
ambalaj, o formă fără conţinut, dacă nu ar dispune de încărcătură semantică. Disocierea dintre
gîndire şi limbaj se manifestă pregnant în învăţarea mecanică ce se opreşte la nivel formal, pur
verbal, fără a mai pătrunde prin înţelegere în esenţa lucrurilor şi fenomenelor. Limbajul
adolescentului este bogat din punct de vedere lexical, flexibil după intonaţie. Uneori vorbirea
scrisă este mai bună decît cea orală.
La nivelul personalităţii, limbajul este un indicator cert al capacităţii intelectuale;
bogăţirea vocagularului, corectitudinea gramaticală, sunt o dovadă a bogăţiei de idei, a
corectitudinii logice, a flexibilităţii şi fluientei gîndiri. Unitatea în interacţiune reciprocă a
gîndirii şi limbajului poate fi considerată un punct de pornire cu rol central în înţelegerea
interdependenţei tuturor fenomenelor în cadrul complexului sistem psihic uman ca şi a integrării
acestuia în mediul socio- cultural care îl condiţionează.
Factorii implicaţi în învăţare:
1. Uitarea- nu este doar o parte reală a vieţii ci şi un factor foarte important în învăţarea
şcolară. Pierderea de informaţii din cele trei depozite mnezice este uşor diferită în fiecare caz.
2. Frustrarea, stările conflictuale, stresul- factori pertubatori în munca de învăţare.
Factorii pertubatori apar continuu în procesul de adaptare a omului. Cunoaşterea acestori factori
pentru diferitele vîrste şi medii de viaţă capătă o importanţă sporită. Nu putem cunoaşte un
subiect pe deplin dacă nu ştim factorii care îl influienţează şi măsura în care aceştia îi determină
comportamentul. Frustrarea, conflictul, stresul privite ca factori preturbatori se găsesc în stare de
intercondiţionare reciprocă, fiecare putînd fi consecinţa celuilalt. Frustrarea se dezvoltă din
conflict, şi îl generează la rîndu-i, mai ales cînd starea de frustrare este rezultatul unui acr de
atribuire subiectivă cu o intenţie rău voitoare.
Toate aceste trei fenomene duc la perturbarea activităţii. Învăţarea suferă modificări în
desfăşurarea ei. Cel ce învaţă trebuie să se adapteze la mediul în care trăieşte; elevul are de

12
înfruntat piedici şi e firesc să suporte conflicte, să învingă frustrări sau să depăşească situaţiile
stresante.
Succesul implică o relaţie de concordanţă între exigenţe, capacităţi şi realizări şi el
reprezintă reuşita efectivă, aprecieri dată de cei din jur şi de profesor. Insuccesul constituie
reversul: neconcordanţă dintre cerinţe, realizări, capacităţi acompaniate de aprecieri negative a
aprecierii rezultatului activităţilor elevilor.
Cercetările de specialitate arată că succesul şcolar corelează pozitiv cu satisfacţia de
muncă şi cu performanţa; elevii satisfăcuţi de şcoală, de profesori, de aprecierile acestora sînt, de
obicei, printre cei care ob/in performanşe şcolare superioare. Succesul se răsfrînge pozitiv asupra
atitudinii ulterioare a elevului faţă de învăţătură, aprecieri pozitive de către profesori constituie
motive pozitive pentru învăţătură. Elevul care nu ănţelege materialul predat, cedează în fata
dificultăţilor, persistă în erori, acumulează lacune în cunoştinţe pot constitui factori de risc, care
pot să conducă la stabilirera insucesului şcolar[ 18, p.49- 50].
Deasemeni şi factorii din ambianţa şcolară influienţează asupra randamantului învăţării.
Cel mai important este profesorul, atitudinea lui şi, în special măiestria sa didactică. El trebuie să
ştie a alege cele mai adecvate obiective operaţionale, să dozeze conţinutul lecţiei, să folosească
metode active care ar trezi interesul şcolarilor . Apoi intervine rolul grupului şcolar. Fiecare copil
suportă influienţa mentalităţii clasei.Aceasta poate fi pozitivă, dar uneori şi negativă [ 4, p.116].
Întreaga ambianţă: clădirea şcolii, aspectul clasei îşi au şi ele rolul lor. Clasa trebuie să fie
spaţioasă, bine luminată şi încălzită. Condiţiile favorabile învăţării sunt: activismul, înţelegerea
materialului, ăncercările de a reproduce etc. Pentru a crea un cadru extern optim al învăţării, este
necesară o colaborare a dirigintelui cu familia[ 4, p.117].
Factori biologici: vîrsta, starea sănătăţii organismului, potenţialul genetic, somnul,
bioritmul intelectual etc.
Factori psihici: nivelul de inteligenţă, aptitudinea şcolară, aptitudini speciale, spiritul de
observare etc.
Factorii temporali: învăţarea eşalonată în timp e mai eficientă decît învăţarea comasată.
Pauzele lungi sunt favorabile învăţării unui material dificil ( se recomandă la început pauze
scurte/apoi din ce în ce mai lungi). După o învăţare intensă e recomandată o stare de inactivitate,
odihna activă sau somn.
Factorii psihoergonomici: decurg din relaţia om-maşină, întrucât şcoala modernă
utilizează pe scară tot mai largă tehnici audio-vizuale, calculatoare, maşini de instruire şi
evaluare a rezultatelor, aparate, instrumente şi utilaje, oferă un potenţial de informare, motivare
şi formare a elevilor, sprijinindu-I [19].

13
 1.3 Motivaţia – factor dinamizator al învăţării în şcoală

Vorbind de motivaţie ne referim la totalizatea motivelor care dinamizează

comportamentul uman. Motivul este acel fenomen psihic ce are un rol esenţial în declanşarea,
orientarea şi modificarea conduitei [7, p.198], iar motivaţia e constituită din ansamblul
motivelor, mai bine zis din structurarea tuturor motivelor, întrucît ele nu sunt pe acelaşi plan.
Motivele sunt cauzele conduitei noastre, mai exact cauzele interne ale comportamentului.
Desigur, la baza motivaţiei stau cerinţele vitale de care depind existenţa şi bunăstarea
organismului: trebuinţele de hrană, căldură, aer curat.. Dar în afara acestora, chiar de la naştere,
apar şi impulsuri, tendinţe de origine psihică. Charlotte Biihler, studiind sistematic manifestările
copiilor mici, a identificat, mai întîi, că un impuls foarte puternic, curiozitatea, tendinţa de a
cunoaşte, de a explora ambianţa. Apoi e prezent un impuls spre manipulare a obiectelor. Mai
mult se manifestă o tendinţa urmărind influienţarea creatoare a mediului, încercarea de a
transforma ceea ce întîlneşte în jur. Trebuinţele devenite conştiente de obiectul lor sunt ceea ce
numim dorinţe. Din ele izvorăsc tendinţele, impulsurile spre mişcare, acţiune. Trebuinţele,
dorinţele, intenţiile sunt puternic influienţate de mediu, de experienţa socială. Ele se diversifică şi
se complică foarte mult. Apar trebuinţe noi: azi simţim nevoia telefonului, televizorului ş.a.
dorinţe nou- create de progresul tehnic.
Există mai multe forme ale motivaţiei raportate la diferite criterii. Dorinţa obţinerii unui
succes este contracarată de frica eşecului, astfel încît modul de comportare al unei persoane într-
un concurs este influienţat de dialectica tendinţelor pozitive, în lupta lor cu inhibiţia creată de
teamă. Motivele care-l fac pe lev să vină la şcoală, să asculte de profesori şi să înveţe pot fi
împărţite în doă mari grupe: motivaţia extrinsecă atunci cînd elevul învaţă pentru a obţine o
anumită recompensă materială sau spirituală(note, premii, bani, burse, apreciere pozitivă).
Motivaţia intrisecă a învăţării izvoreşte din însăşi conţinuturile de învăţare. Un elev este
motivat intrinsec pentru activitatea de învăţare atunci cînd îşi găseşte satisfacţia în activitatea de
învăţare, cînd nu vizează nici un fel de recompensă materială sau spirituală, cînd singura
recompensă este satisfacţia pe care i-o oferă activitatea însăşi [17, p.128].
În cazul motivaţiei extrinseci există:
Dorinţa de afiliere, cînd copilul merge la şcoală şi învaţă conştiincios mai ales pentru a face
păcere familiei care se interesează de ce face la şcoală, îl laudă şi uneori îl recompenseză. La
aceasta se adaugă si dorinţa de a corespunde aşteptărilor învăţătorului sau a profesorului.
Alteori conformismul decurge nu din afirmaşii sociale, ci din tendinţele normative, obişnuinţa de
a se supune la norme, la obligaţii.Părinţii, profesorii, societatea îi cer să se supună la o

14
îndoctrinare socială, iar copilul, deprins să saculte, se supune. Supunerea la obligaţii poate fi
însoţită şi de teama consecinţelor neascultării.
Ambiţia, dorinţa de a fi printre primii, este şi ea un stimulent în unele cazuri. Asistăm cu
amuzament cum, uneori în clasele mici, numeroşi elevi se agită, ridicînd mîna ca să răspundă ei
la o întrebare. Enele familii exagerează pretinzînd ca copii lor să fie printre premianţi.
Exagerările în acest sens pot duce la sentimente negative de concurenţă, ostilitate faţă de colegii
„rivali”. Mai bine este să stimulăm o „întrecere cu sine”, dorinţa de a obţine rezultatele din ce în
ce mai bune, fără a privi cu invidie la performanţele altora.
În centrul motivaţiei intrinseci găsim curiozitatea, dorinţa de a afla cît mai multe.
Curiozitatea are la bază un impuls nativ şi e prezentă mai ales în primii ani de şcoală. Menţinerea
ei trează e în funcţie de măiestria profesorilor şi constituie un factor important al trăiniciei celor
asimilate. Curiozitatea se permanentizează atunci cînd se îmbină cu convingeri referitoare la
valoarea culturii, care facilitează comunicarea cu ceilalţi şi asigură o mare bogăţie de trăiri, surse
de satisfacţie şi de echilibru sufletesc. Tot în acelaşi cadru motivaţional apare şi aspiraţia spre
competenţă, dorinţa de a deveni un elev bun.[6, p.200 ].

1.4 Modelul socio-cultural – factor de influienţă şi formare a aptitudinilor şi intereselor

profesionale
Oamenii se deosebesc între ei după capacităţile, posibilităţile lor de acţiune. Aceleaşi
activităţi practice, intelectuale, artistice sunt executate de diverşi indivizi la diferite niveluri
calitative, cu o eficienţă mai mare sau mai mică, uneori foarte reduse. Aptitudinile constituie
latura instrumentală şi executivă a personalităţii. Ele s-ar putea defini ca subsisteme sau sisteme
operaţionale, superior dezvoltate, care mijlocesc performanţele supramedii în activitatea depusă.
E adevărat că aptitudinile se bazează pe anumite premise, predispoziţii ereditare, dar acestea se
formează şi se dezvoltă în cursul activităţii, în funcţie de mediu şi educaţie.
Aptitudinile au la bază premise ereditare cuprinse în echipamentul genetic al individului.
Aceste premise, sub influienţa mediului şi prin intermediul activităţii subiectului, se transformă
în aptitudini propriu zise de care depind performanţele în diferite domenii de activitate [15, p.
473; 7, p. 70].
Aptitudinile au fost considerate ca fiind înnăscute şi transmise ereditar. Astfel au luat
naştere teoriile biologizante (lucrarea lui Galton, intitulată sugestiv „Hereditary Genius”- 1869)
care demonstra şi lansa prin argumente ideea geniului înnăscut. În esenţă se aduc două categorii
de argumente: ele au fost considerate ca fiind înnascute si transmise ereditar. Astfel au luat

15
nastere teoriile biologizante (lucrarea lui Galton, intitulata sugestiv "Hereditary Genius"-1869)
care demonstra si lansa, prin argumente ideea geniului înnascut.În esenta se aduc doua categorii
de argumente:
 Transmiterea aptitudinilor de la părinţi la urmaşi.
 Manifestarea pretimpurie a aptitudinilor.
În afară de aptitudini, îndeplinirea cu success a unei activităţi e condiţionată de cunoştinţe
şi deprinderi, interese şi atitudini. Cunoştinţele şi deprinderile în lipsa aptitudinilor, asigură
îndeplinirea activităţii profesionale numai la un nivel mediu. Dacă, pe lîngă cunoştinţe şi
deprinderi mai există şi aptitudini, atunci se obţin rezultate superioare. Reuşita profesională
reprezintă o structură complex în care, în afară de aptitudini, se inclid interesele şi motivaţia.
Aptitudinile de care depinde succesul într-un mare număr de activităţi se numesc aptitudini
generale, iar aptitudinile special sunt cele cerute de domenii specifice de activitate [20].
Formarea intereselor este legată de cea a aptitudinilor. Este necesar ca în procesul de
educaţie, elevilor să li se dezvolte cît mai multe interese. Din varietatea de interese pe care le
poate avea un tînăr la un moment dat, datorită experienţei personale precum şi a influienţei
şcolii, familiei, societăţii poate să se cristalizeze şi să se stabilizeze un interes dominant.
Pe lîngă aptitudini, interese ce favorizează alegerea unei profesii mai sunt şi alţi factori
printre care familia, şcoala, mass-media, organizaţiile de tineret.
Astfel familia este primul factor educativ. Familia, prin procesul socializarii contribuie la
procesul de primă achiziţie a identităţii sociale de către copil [11]. Acest proces reprezintă, de
fapt, poarta de lansare către statutul de mai târziu de membru al societatii. Influienţa familiei lasă
urme foarte importante, hotărîtoare în evoluţia tînărului. Uneori, nerecunoaşterii aptitudinilor
copiilor, familia nu contribuie la o bună şi corectă orientare şcolară şi profesională.Influienţa
familiei de obicei se porneşte de la eşecurile sau neîmplinirile părinţilor în anumite profesii.
Presiunile din parta părinţilor nu fac decît să dezorienteze tînărul.Una din cele mai importante
decizii pe care oriceadolescent trebuie să o ia este aceea de a-şi allege o profesie. Pe parcursul
anilor de liceu se gîndeşte şi se răzgîndeşte de nenumărate ori, pă măsură ce îşi descoperă noi
abilităţi şi preferinţe.
Şcoala şi profesorii sunt printre cei mai importanţi factori de realizare a orientării şcolare
şi profesionale, care-i dau şi un caracter pragmatic. Elevul petrece cea mai mare parte din timpul
evoluţiei sale intelectuale, morale şi profesionale în cadrul şcolii, în interacţiune cu profesorii.
Deaceea un rol important în conceperea şi desfăşurarea orientării şcolare îl are dirigintele [ 3,
p.324].

16
 Rolul dirigentelui in informarea scolara si profesionala a elevului este complex si nu
se limiteaza la coordonarea celorlalti factori participanti.Dirigintele este un factor activ de
informare directa a elevilor in orele de dirigentie si in afara acestor ore, el avand si sarcina de
a indruma activitatea de autoinformare a elevilor in vederea autoorientarii lor [5]
Şcoala trebuie să urmărească formarea unei motivaţii pozitive (interese, motivaţii,
atitudini) şi a unor trăsături de caracter (perseverenţă, fermitate, putere de muncă) care îşi vor
pune amprenta asupra exercitării oricărei profesiuni [ 12, p.301].
Pentru adolescent şcoala este terenul în care el îşi construieşte identitatea sociala, stima
de sine, responsabilitatea personală şi socială, în condiţiile unei comunităţi în care adulţii
păstrează şi promovează valori si norme sociale. Şcoala este instituţia care îl învaţă pe elev
abilităţi şi comportamente sociale, iar comunitatea este câmpul în care el exersează însuşirile
dobândite pentru a deveni actori sociali. Societatea pare să "potrivească" şi să modeleze sinele
indivizilor.
Organizaţiile de tineret, prin caracteristicile şi funcţiile educative ce le au, pot, alături
de şcoală şi ceilalţi factori educativi, să contribuie la orientarea şcolară şi profesională a alevilor.
Pe baza cunoaşterii posibilităţilor elevilor şia posibilităţilor sociale, conştientizînd principiile şi
cerinţele ştiinţifice ale orintării şcolare şi profesionale, organizaţiile de tineret, datorită prezenţei
lor în mijlocul elevilor, a contopirii intereselor lor cu cele al eelevilor, pot avea a forţă de
influienţare pozitivă asupra acestora în orientarea lor profesională [3, p.325].
Elevul- scopul  principal al orientării şcolare şi profesionale trebuie să conducă la
alegerea conştientă, adecvată şi liberă a profesiunii de către elevi. Această alegere trebuie
făcută în conformitate cu cerinţele economiei şi ale culturii precum şi interesele, înclinaţiile,
aptitudinile, atitudinile, aspiraţiile şi idealurile elevilor.
1.5 Orientarea şcolară şi profesională
Adolescenţa este considerată vîrsta de început a autodeterminării sociale şi profesionale
a personalităţii. La preadolescent autodeterminarea profesională şi autodeterminarea morală sînt
nediferenţiate. Planurile de viitor sunt confuze şi aproape că nu-s confruntate cu activitatea
practică [14, p.102]. La vîrsta adolescenţei planurile de viitor, autodeterminarea social şi
profesională conţin deja gînduri despre modul şi căile de atingere a scopurilor. De la visul de
viitor, adolescentul trece la planuri de viitor, care devine din ce în ce mai evident un plan de
activitate. Acest plan se materializează, în primul rind, în orientarea profesională. La această
vîrstă personalitatea concepe atît aspectul valoric, social al profesiei( ce poate oferi profesia
respectivă societăţii), cît şi aspectul subiectiv ( ce doreşte, ce asteaptă ea însăşi de la profesie,
dacă dispune sau nu de aptitudinile necesare).

17
 Autodeterminarea profesională presupune luarea deciziilor referitoare la trei aspecte ale
activităţii: la profesie, la specialitate, la modul şi căile de pregătire profesională. Din punct de
vedere al diferenţierii acestor decizii adolescenţii diferă foarte mult. Unii se orientează numai la
profesie („ vreau să mă fac muncitor calificat”, „vreau să devin medic”), specialitatea concretă şi
modul de pregătire profesională fiind neclare şi deseori lăsate la voia întămplării. Unii se
orientează, în primul rînd, la continuarea studiilor („ vreau să obţin studii superioare”), pe cînd
profesia şi specialitatea sînt trecute pe planul doi.[14, p.102]. Cercetările social- psihologice
arată că aceste lacune la alegerea profesiei le au majoritatea adolescenţilor, ceea ce se explică în
mare măsură prin nivelul nesatisfăcător al muncii de orientare profesională în şcoală şi în
familie. Unii adolescenţi continuă să rămînă la nivelul preadolescentin de autodeterminare
profesională, ceea ce duce la dereglarea procesului de integrare în muncă.
Orientarea şcolară şi profesională este un sistem de acţiuni şi măsuri în care un individ
sau un grup de indivizi este ajutat sa-şi aleagă instituţia de învătămînt, respective profesia, în
concordanţă cu înclinaţiile şi aptitudinile proprii sau cu cerinţele sociale.
O.Oprea (1992) defineşte termenul de orientare şcolară şi profesională ca „ ansamblu al
acţiunilor pedagogice prin care se determină posibilităţile elevilor pentru o grupă sau alta de
discipline şcolare (umaniste, reale, tehnice etc) în vederea opţiunii pentru un învăţămînt de grad
mai înalt. Orientarea profesională este definită ca „ acţiune sistematică de formare a premiselor
psihologice care determină opţiunea tînărului pentru un profil profesional corescpunzător
aptitudinilor şi capacităţilor sale [ 13, p.40].
Orientarea şcolară şi profesională se constituie ca un sistem coerent şi dinamic de
principii, acţiuni şi măsuri prin care un individ sau un grup sunt îndrumaţi să-şi aleagă o anumită
şcoală şi, la un moment dat, şi pentru o anumită profesie dată de o anumită şcoală, corespunzător
înclinaţiilor, aptitudinilor şi aspiraţiilor proprii, în scopul dezvoltării personalităţii, respective al
pregătirii pentru o anumită profesie şi pentru integrarea social-utilă [ 3, p. 322].
Orientarea şcolară şi profesională se bazează pe cunoaşterea capacităţilor
individului( aptitudini, înclinaţii, interese, aspiraţii, atitudini, motivaţii, trăsături de voinţă şi
caracter),pe specificul profesiunii menţionează E. Planchard (1992).
Orientarea şcolară şi profesională implică o identificare socială din ce în ce mai
complexă, deoarece presuune o autoantrenare şi organizare nu numai a unei opţiuni, ci a tuturor
resurselor interioare psihice ale adolescentului, prin care, de fapt devine autodeterminare şi mai
ales socializare vocaţională.Rolul orientării şcolare şi profesionale constă în a facilita procesul
identificării, atît din punct de vedere al societăţii cît şi din cel al tînărului [ 16, p.219].

18
 Orientarea şcolară şi profesională în condiţiile contemporane, are în vedere asigurarea de
şanse egale în dezvoltarea personalităţii şi în formarea profesională a tinerilor. Ţinîndu-se seama
de diferenţierile obiective ale potenţialului genetic, psihic şi intelectual al indivizilor, preecum şi
de deosebirea între eforturile depuse şi între rezultatele obţinute în evoluţia tinerilor, orientarea
şcolară şi profesională nu poate egaliza performanţele în dezvoltarea elevilor. Orientarea şcolară
şi profesională are în vedere selecţia şcolară şi profesională pentru realizarea unei cît mai bune şi
corecte orientări şcolare şi profesionale, făcîndu-i pe elevi să conştientizeze faptul că potenţialul
individual şi interesele lor au caracter polivalent, putîndu0se realiza la cote înalte de
profesionalitate în alte domenii. Orientarea şcolară şi profesională trebuie să aibă ca finalitate
formarea unui om cu o cultură generală bogată şi cu o profesiune însuşită temeinic, profesiune pe
care s-o iubească şi s-o exercite cu randament ridicat şi în spirit creativ, evitînd situaţiile de
înstrăinare şcolară şi profesională şi de eşec al pregătirii şcolare şi profesionale [ 3, p.323-324].
Astfel, pe parcursul cîtorva decenii, în diferite ţări ale lumii au fost create servicii de
psihologie şcolară, a căror necesitate este recunoscută de guverne, congrese şi de toate
organizaţiile preocupate de progresul educaţiei şi al învăţămîntului [ 13, p 8 – 10] .
În continuare voi prezenta cîteva puncte de reper privind sistemul orientării şcolare şi
profesionale din cîteva ţări dezvoltate ale lumii [apud 1, 1991]:
Serviciul psihologic şcolar în Marea Britanie.
 Orientarea şcolară şi profesională se organizează în şcoală sub formă de consultaţii pentru
elevi profesori şi părinţi.
 Există servicii oficiale de orientare şcolară şi profesională gratuite şi servicii private (fără
subvenţii).
 Materialele de informare sunt asigurate de serviciile specializate şi de unităţile economice.
 Sfatul de orientare este dat de consilierul în orientarea şcolară şi profesională, de
profesorul care răspunde de orientare; alegerea recomandată nu este obligatorie.
Serviciul psihologic şcolar în Franţa.
 În ultimele decenii s-a manifestat tendinţa de unificare a orientării şcolare realizată în
şcoală cu orientarea profesională realizată prin servicii specializate, în afara şcolii.
 Activitatea de bază în orientarea şcolară şi profesională se realizează în şcoală, sub forma
asistenţei ( la dispoziţia elevilor, profesorilor, părinţilor); echipa de specialişti asigură
examinarea, adaptarea şcolară, informarea şi orientarea.
Serviciul psihologic şcolar în SUA.
 Activitatea de orientare şcolară şi profesională se desfăşoară sub formă de consultaţii
pentru elevi, profesori şi părinţi.

19
  Există servicii specializate, oficiale şi particulare de trei tipuri: pentru culegerea datelor
despre elevi, pentru informarea asupra pieţii muncii, pentru consilierea elevilor;
Consilierii şcolari au licenţă în orientarea şcolară şi profesională.
Serviciul psihologic şcolar în Moldova.
În Moldova serviciul psihologic şcolar, în cadrul sistemului învăţămîntului public, a fost
creat în 1990, prin instituirea funcţiei de psiholog şcolar. Obiectivul principal al serviciului
psihologic şcolar este de a contribui maximal la dezvoltarea armonioasă psihică şi socială a
elevilor. Pentru a atinge acest obiectiv, psihologul şcolar acţionează în următoarele direcţii:
psihoprofilaxie, psihodiagnoză, activitate corectivă şi consultativă.
Psihologul şcolar acordă elevilor consultaţii individuale şi de grup în: probleme de
instruire, probleme de dezvoltare, autodeterminare profesională, relaţii cu adulţii şi cu semenii,
autoeducare etc; acordă consultaţii administraţiei şcolii în planificarea actovităţilor instructiv-
educative în funcţie de particularităţile de vîrstă ale elevilor şi de condiţiile concrete de instruire
şi educaţie. În vederea asigurării unei activităţi coordonate şi eficiente, o eventuală structură a
serviciului psihologic ar putea include: psiholog şcolar- psiholog- coordonator la inspectoratele
şcolare judeţene)- Centrul ştiinţifico- metodic de psihologie şcolară.
Psihologul-coordonator contribuie la implementarea programelor şi recomandărilor
elaborate de Centru; desfăşoară activitatea organizaţional-pedagogică şi metodică la nivel de
judeţ/ oraş.
Referindu-ne la problema pregătirii cadrelor, menţionăm că formarea ştiinţifică a
psihologilor şcolari trebuie să fie asigurată de instituţii de învăţămînt superior [13, p.25-27].

Concluzii
În urma studiului pe care l-am realizat, am constat că adolescentul se dezvoltă şi
evoluează, oscilînd mereu între dependenţă/conformism şi independenţă/nonconformism,
subiecţii investigaţi au o paletă largă de năzuinţe. Deasemenea datorită motivaţiei şcolare elevii
pot urma o serie de profesii doar dacă au talent şi dispun de aptitudini specifice învingînd orice
obstacol/ factor .
Aspiraţiile vor modela latura vocaţională a adolescentului, ceea ce-i conferă unicitate, dar
în acelaşi timp, dependenţa de grup este puternica, ceea ce le dezvoltă spiritul de competiţie.
Părinții sunt prezențe mai puternice în ceea ce privește planurile adolescentului pe termen
lung, în timp ce colegii sunt mai importanți pentru comportamentul imediat și indicii formali
ai statusurilor. Influența părinților este efectivă în situații de afecțiune și respect mutual, și
devine inexistența în absenta acestora.

20
 Prezenţa intereselor stabile pentru anumite domenii reprezintă o premisă în dezvoltarea
ulterioară a aptitudinilor şi a achiziţiilor corespunzătoare.Cu alte cuvinte, dacă aptitudinile joacă
un rol important în fixarea nivelului reuşitei într-o sarcină sau grup de sarcini.
Interesele şi aptitudinile pe care le posedă adolescenţii prezintă o deosebită importanţă în
activitatea de orientare şcolară şi profesională.
Subiecţii investigaţi dau dovadă de maturitate bio-psiho-socială, fiind cîştigători în bătălia
identitate versus confuzie de identitate, ce marchează această perioadă. Mobilul principal pentru
care învaţă ei fiind acela de a- şi dezvolta cunoştinţele, cunoaşterea însemnănd „putere” în
construirea unei imagini şi în alegerea profesiei dorite şi îndrăgite de ei, doar cunoscînd poţi
obţine performanţe în toate domeniile.
Factorii care condiţionează alegerea profesiei şi anume: mediul şcolar, familia,
potenţialul aptitudinal şi nivelul de inteligenţă acţionează într-o strînsă interdependenţă asupra
alegerii profesiei la vîrsta adolescenţei. Motivele care-i determină să înveţe sunt în special cele
intrinseci care vizează satisfacţi personală şi realizarea personală în plan social.

21
CAPITOLUL II. ABORDAREA EXPERIMENTALĂ A FACTORILOR CONDIŢIONALI
ŞI MOTIVAŢIONALI ÎN ALEGEREA PROFESIEI LA ADOLESCENŢI

2.1 Designul experimental

Scopul cercetării: determinarea factorilor condiţionali şi cauzali în alegerea profesiei, la
adolescenţi.
Ipoteza cercetări: presupunem că orientarea şcolară şi profesională se află într-o dependenţă
directă cu nivelul motivaţiei intrinseci a elevului.
Obiectivele cercetării:
- selectarea lotului/eşantionului experimental şi de control;
- analiza naturii, structurii, factorilor şi funcţiilor motivaţiei şcolare;
- compararea rezultatelor obţinute de către subiecţii eşantionului de cercetare, la nivel
de motiv al învăţării şi la nivel de tip de interes profesional;
Metodologia cercetării:
a) metodele investigaţionale:
1. Observaţia
2. Interviul: constituit din 10 întrebări, scopul acestuia fiind clarificarea, explicarea şi
argumentarea rezultatelor obţinute în urma administrării metodelor metrice.
3. Testul Holand- acest test standard ne va ajuta să vedem dacă suntem realist (motor),
investigativ (intelectual), artistic (estetic), social (de susţinere), întreprinzător (persuasiv)
sau convenţional (conformist). Holland, psiholog, autorul testului, afirma că, pentru orice
tip de personalitate, ocupaţia care conţine caracteristici similare tipului respectiv îi oferă
individului o satisfacţie mare, deoarece oamenii caută medii profesionale şi ocupaţii care
să le permită să-şi exercite deprinderile şi aptitudinile, să-şi exprime opiniile şi valorile.
Acest test are 120 de întrebări, care încep cu „Ţi-ar plăcea să…?” Dacă respectiva
activitate îţi place, acordă-ţi 2 puncte. Dacă îţi este indiferentă 1 punct, iar dacă îţi
displace 0 puncte. Notează fiecare punctaj în spaţiul indicat şi apoi calculează rezultatele
finale. Cel mai mare scor obţinut îţi indică ce tip de personalitate ai!

4. Chestionarul « Motivaţia şcolară », după Vasilieva; Scopul: evaluarea nivelului de

dezvoltare a motivaţiei şcolare. Pentru a aprecia nivelul motivaţiei şcolare al claselor
începătoare poate fi folosită ancheta scurtă. În scopul diferenţierii copiilor după nivelul
motivaţiei şcolare a fost realizată sistema aprecierii cu note:

22
 1. Răspunsul copilului ce demonstrează atitudinea lui pozitivă faţă de şcoală şi preferarea
situaţiei şcolare se notează cu 3 puncte.
2. Răspunsul pentru – nu ştiu- se apreciază cu un punct.
3. Răspunsul ce dă de înţeles atitudinea lui negativă faţă de una sai altă situaţie se notează
cu 0 puncte.
Aprecierea cu 2 puncte lipseşte, deoarece analiza matematică a demonstrat că prin
notarea „0, 1, 3.” Puncte este posibilă cu mai multă precizie împărţirea copiilor în grupuri cu
motivaţie înaltă, medie şi joasă. Acest test are stabilite cinci niveluri de bază al motivaţiei
şcolare. Această anchetă poate fi aplicată în analiza individuală a copilului, de asemenea poate fi
folosită şi în diagnosticul de grup. Această anchetă este alcătuită din 10 întrebări cu trei variante
de alegere a răspunsului, iar elevii au sarcina de a alege varianta ce îi caracterizează notînd cu 3,
1 și 0 puncte. Sunt posibile două modalităţi de prezentare:
1. Întrebările se citesc în voce de către experimentator, se propun variante de răspuns, iar
copii trebuie să scrie acele răspunsuri pe care le aleg.
2. Anchetele în formă tipărită se repartizează elevilor şi experimentatorul solicită să bifeze
răspunsurile corespunzătoare.
Fiecare variantă are avantajele şi dezavantajele sale. În cazul primei variante este o mai
mare probabilitate de minciună, deoarece copii în mare măsură se orientează după norme şi
reguli, fiindcă văd în faţa lor un om matur ce pune întrebări. A doua variantă de anchetare
permite obţinerea unor răspunsuri mai sincere, dar această modalitate de anchetă e mai dificilă
pentru clasele primare, deoarece rău citesc.
b) metode statistice:
3.Prezentarea tabelară şi grafică a rezultatelor cercetării;
Eşantionul cercetării: experimentul de constatare a fost efectuat pe un eşantion alcătuit
din 15 elevi ( 9 fete şi 6 băieţi) - adolescenţi din şcoală gimnazială clasa a IX din satul Badicul
Moldovenesc şi 16 elevi (9 fete şi 7 băieţi)- adolescenţii clasei a IX din liceul Teoretic „Ion
Creangă” din Zîrneşti.

2.2 Analiza şi interpretarea cantitativă şi calitativă a datelor

Pentru a determina nivelul motivaţiei şcolare în cazul ambelor eşantioane, am aplicat
testul “Motivaţia şcolară,” în urma administrării căruia, am comparat rezultatele obţinute şi am
constat urmatoarele:

23
 Tabelul 1. Motivaţia şcolară
Eşantionul 1( Zîrneşti) Eşantionul 2( Badicul)
Fregnevţa Fregvenţa Fregvenţa Fregvenţa
Nivelul motivaţiei absolută relativă absolută relativă
şcolare.
I nivel - nivel înalt al 0 0% 0 0%
motivaţiei şcolare
II nivel – motivaţie 0 0% 1 6,66%
şcolară bună
III nivel- atitudine 3 18, 75 % 3 20 %
pozitivă faţă de şcoală
IV nivel – motivaţie 6 37,5 % 8 53,33%
şcolară joasă
V nivel- atitudine 7 43,75% 3 20 %
şcolară negativă

Pentru a efectua o analiză mai inteligibilă a datelor brute obţinute la nivelul motivaţiei
şcolare, în cazul ambelor eşantioane, propunem următoarea prezentare grafică:

60%
50%
40% I nivel
II nivel
30%
III nivel
20% IV nivel
V nivel
10%
0%
eșantionul 1 eșantionul 2

Figura 1. Analiza comparată a „Motivaţia şcolară”, în cazul celor două eşantioane

Făcînd analiza comparată între cele două clase asupra motivului învăţării pot afirma că
elevii eşantionului 1 (Zîrneşti) domină cel mai mult motivaţia de nivelul V (43,75%) sau au
atitudine negativă faţă de şcoală şi deaceea au şi rezultate la învăţătură foarte joase în comparaţie
cu celălalt eşantion unde cea mai dominantă este motivaţia de nivelul IV (53,33%) iar elevii au
rezultate bune la toate disciplinele. În eşantionul 2 este şi motivaţie de nivelul II (6,66%) unde
elevii au atitudine pozitivă fată de şcoală şi este un avantaj spre orientarea şcolară şi
profesională corectă. Obţinînd datele şi interpretîndu-le pot afirma că motivaţia şcolară nu
corespunde exact cu mediile notelor pe care le au elevii. Analizînd mediile elevilor celor două
eşantioane pot spune că elevii din gimnaziul din satul Badicul sunt mai motivaţi şi interesaţi de a

24
urma mai apoi un liceu sau colegiu ca terminînd să poată urma o facultate. Motivaţia este în
strînsă legătură cu tipul de personalitate şi interese. Astfel dacă elevul este motivat şi îi place să
studieze desigur că va urma mai apoi un liceu şi apoi o universitate alegîndu-şi corect profesia şi
ceea ce vrea să obţină, îşi stabileşte nişte scopuri şi obiective pe care doreşte să le atingă.
Pentru a determina care motivaţie domină cel mai mult am făcut o analiză comparată a
motivaţiei înalte şi motivaţiei scăzute, în cadrul eşantionului de cercetare.

80%
60%
motivație înaltă
40% motivație scăzută
20%
0%
nivelul motivației în cadrul eşantionului de
cercetare

Figura 2. Nivelul „Motivaţiei şcolare” celor 2 eşantioane.

Făcînd o analiză a nivelului de „motivaţie şcolară” a celor două eşantioane, am observat
că doar 22,58% (7 elevi) din 31 de elevi au o motivaţie înaltă faţă de învăţare. În schimb cel
mai mult domină motivaţia scăzută, care constituie 77,41 % şi un total de 24 de elevi. Acest
lucru ar trebui să ne pună să reflectăm asupra acestor date, să identificăm care sunt cauzele
acestei mari dominări de motivaţie şcolară scăzută. Elevii care au o motivaţie şcolară înaltă sunt
orientaţi spre profesii ca: poliţist, economişti, psihologi, avocaţi, jurnalişti, etc. Iar cei care au
motivaţie joasă sunt orientaţi spre şcoli profesionale alegînd profesii ca: tîmplar, constructor,
electrician ş.a. Deaceea ar trebui să încercăm şi să analizăm iar apoi să schimbăm ceva în
activitatea de predare-învăţare, să se folosească forme de lucru mult mai interactive prin care să-i
poată motiva pe elevi să aibă o atitudine pozitivă faţă de şcoală, să înveţe de plăcere, ci, să nu
privească şcoala şi profesorii ca pe nişte duşmani.
Pentru a determina tipurile de interes profesional în cazul ambelor eşantioane, am aplicat
testul “Holland,” în urma administrării căruia, am comparat rezultatele obţinute şi am ajuns la
următoarele concluzii:
Tabelul 2. Tipuri de interes profesional.
Tip personalitate Eşantionul 1 (Zîrneşti) Eşantionul 2 (Badicul)

Fregvenţa Fregvenţa Fregvenţa Fregvenţa

absolută relativă absolută relativă

25
 Tip realist 4 25 % 2 13,33%
Convenţional 2 12,5 % 2 13,33%
Social 3 18, 75% 4 26,66 %
Investigativ 3 18,75 % 4 26,66 %
Întreprinzător 2 12,5 % 2 13,33 %
Artistic 2 12,5 % 1 6,66 %

Pentru a percepe mai eficient rezultatele din tabel propunem următoarea prezentare
grafică:.

25%

20% realist
convențional
15% social
investigativ
10%
întreprinzător
5% artistic

0%
eșantionul 1- clasa IX Zîrnești

Figura 3. Tipuri de interese profesionale, în cadrul clasei a IX din Zîrneşti.

În această histogramă am ţinut să arătăm nivelul sau procentajul fiecărui tip de
personalitate şi ce tip de interese domină în această clasă. Analizînd datele clasei a IX–a din satul
Zîrneşti am obţinut că, majoritatea elevilor şi-au determinat tipul de personalitate te tip realist
(25%) - ce au profesii ce presupun manipularea de obiecte, instrumente şi maşini. În acest tip de
personalitate majoritatea sunt băieţi ce au ca scop să termine liceul sau nouă clase ca mai apoi să
urmeze o şcoală profesională sau liceu. Alte doua tipuri de interese şi personalitate care au un
procentaj de 18,75% este cel social şi investigativ. Aici elevii se îndreaptă spre profesii ce
implică cooperare, capacităţi verbale, sociale. Aceste tipuri de interese îi implică pe elevi spre a
se informa, a se pregăti şi a se dezvolta mult mai bine. Astfel motivaţia şcolară determină nivelul
d interes şi de a se putea orienta şi a alege a anumită profesie specific fiercărui elev în parte. Iar
celelalte trei tipuri de personali au un procentaj mai mic (12,5%), din toată clasa. Aceste tipuri de
interese implică creativitate, imaginaţie, etc; sunt stabili şi au respect faţă de reguli. Acei ce au
interese de tip întreprinzător au abilităţi matematice, de secretariat şi sunt o serie de profesii ce le
pot alege spre a o putea îmbrăţişa.
Pentru a determina tipurile de interes profesional la elevii din gimnaziu din satul Badicul
Moldovenesc am efectuat următoarea prezentare grafică.

26
 30.00%

25.00%
realist
20.00% convențional
social
15.00%
investigativ
10.00% întreprinzător
artistic
5.00%

0.00%
eșantionul 2 - clasa IX Badicul

Figura 4. Tipuri de personalitate şi interese clasei a IX din Badicul Moldovenesc

În cea de-a doua histogramă este reprezentat rezultatle obţinute din clasa a IX din satul
Badicul Moldovenesc. În această histrogramă rezultatele sunt cu totul altele, aici cel mai mult
domină interesele de personalitate de tip social şi investigativ, fiecare avînd cîte 26,66% din
total. Cele mai multe din această categorie fac parte fetele. Analizînd aceste date şi mediile
notelor pot afirma că majoritatea dintre ele vor urma profesii ce necesită abilităţi matematice,
ştiinţiice dînd dovadă de creativitate şi originalitate în tot ceea ce fac cum ar fi: economişti,
farmacişti, psihologi, medici, profesori, etc. Întrebînd dacă pînă a nu face acest test s-au gîndit la
vreo una dintre aceste profesii mulţi au afirmat că exact aceste profesii le-au avut şi vor să le
studieze. Mai mic este procentul intereselor de tip realist, convenţional şi întreprinzător
unde fiecare este de 13,33%. Aceste tipuri sunt caracterizate de dorinţa de a conduce, de a fi
liber. Băieţii sunt orientaţi mai mult spre interese de tip realist unde să manipuleze cu obiecte,
instrumente, avînd ingeniozitate tehnică şi spirit practic. Aceşti elevi au rezultate la învăţătură
joase şi practice pot urma o şcoală de meserii şi profesională cum ar fi: tîmplar, bijutier,
instalator, şi alte profesii.
Cel mai mic procent este reprezentat de tipul artistic (6,66%) unde doar un singur elev
are înclinaţii şi aptitudini spre actorie, dans, fotograf, unde să-şi pună imaginaţia şi creativitatea
în toate lucrările pe care le face. Mulţi dintre ei au afirmat că pînă la absolvirea şcolii îşi pot
schimba profesia pe care doresc să o facă, fiind influienţaţi de mai mulţi factori: părinţii, lipsa
surselor financiare sau chiar descoperirea acelei părţi sau talent ce pot să-I ridice la un alt nivel
de înţelegere a ceea ce vrea să devină în viaţă, care este scopul său.
Chiar dacă în această şcoală nu există un psiholog specializat elevii se informează din
mass- media, de pe internet sau fac lecţii cu alţi profesori în a-şi alege o profesie. Vreau să atrag

27
atenţie instituţiilor superioare că nu e de ajuns doar să înveţe o profesie dar e necesar să o şi
exerseze şi astfel cred că nu vor mai fi lipse de cadre.

Concluzii
Aspectele relevate de această analiză, ne duc la concluzia că, prin surprinderea profilului
vocaţional (realist, convenţional, social, investigativ, întreprinzător, artistic) şi a profilului
psihologic (interese, activităţi, abilităţi, valori) am evaluat interesele şi preferinţele elevilor
pentru anumite domenii de cunoaştere şi de activitate legate de profesii.
Cea mai mare pondere menţionată în cadrul profilului vocaţional a fost realist, social şi
investigativ şi care sunt în strînsă legatură cu motivaţia şcolară. Astfel, elevii care au o motivaţie
şcolară înaltă sunt orientaţi spre profesii ca: poliţist, economişti, psihologi, avocaţi, jurnalişti,
etc. Iar cea mai mică pondere menționată în cadrul profilului vocațional sunt: artistic,
întreprinzător și convențional. Acești elevi deasemenea au o motivație școlară scăzută și sunt
orientaţi spre şcoli profesionale alegînd profesii ca: tîmplar, constructor, electrician, fotograf,
actor. ş.a.
Impresionează, conştientizarea şi profunzimea înţelegerii de către elevi a importanţei pe
care a au cele două profiluri investigate şi totodată, maturitatea alegerii domeniului de cunoaştere
şi de activitate legate de profesii.
Astfel, trebuie să fim mai responsabili atunci cînd discutăm cu elevii, să cunoaştem
posibilităţile elevilor şi să-i îndreptăm acolo unde pot face ei faţă şi unde pot să-şi dezvoltă şi
mai mult aptitudinile şi talentul lor.

28
 CONCLUZII GENERALE
Încă din şcoala gimnazială se pune problema dezvoltării interesului elevului pentru o
anumită profesiune şi a pregătirii în vederea unei orientări ( astfel, se face un prim pas în
alegerea unei forme de continuare a studiilor - şcoală profesională, liceu teoretic, alegînd profil
uman sau real). Unii autori susţin că interesele reprezintă, alături de alţi factori ( aptitudinile,
motivaţia, situaţia socială), determinanţi în alegerea unei meserii sau a unei specialităţi d e
învăţămînt. Prezenţa intereselor stabile pentru anumite domenii reprezintă o premisă în
dezvoltarea ulterioară a aptitudinilor şi a achiziţiilor corespunzătoare.Cu alte cuvinte, dacă
aptitudinile joacă un rol important în fixarea nivelului reuşitei într-o sarcină sau grup de sarcini.
Interesele şi aptitudinile pe care le posedă adolescenţii prezintă o deosebită importanţă în
activitatea de orientare şcolară şi profesională. În urma studiului pe care l-am realizat, am constat
că adolescentul se dezvoltă şi evoluează, oscilînd mereu între dependenţă /conformism şi
independenţă /nonconformism, subiecţii investigaţi au o paletă largă de năzuinţe. Deasemenea
datorită motivaţiei şcolare elevii pot urma o serie de profesii doar dacă au talent şi dispun de
aptitudini specifice învingînd orice obstacol/ factor .
Aspiraţiile vor modela latura vocaţională a adolescentului, ceea ce-i conferă unicitate, dar
în acelaşi timp, dependenţa de grup este puternica, ceea ce le dezvoltă spiritul de competiţie.
Factorii care condiţionează alegerea profesiei şi anume: mediul şcolar, familia,
potenţialul aptitudinal şi nivelul de inteligenţă acţionează într-o strînsă interdependenţă asupra
alegerii profesiei la vîrsta adolescenţei. Motivele care-i determină să înveţe sunt în special cele
intrinseci care vizează satisfacţi personală şi realizarea personală în plan social.
Aspectele relevate de această analiză, ne duc la concluzia că, prin surprinderea profilului
vocaţional (realist, convenţional, social, investigativ, întreprinzător, artistic) şi a profilului
psihologic (interese, activităţi, abilităţi, valori) am evaluat interesele şi preferinţele elevilor
pentru anumite domenii de cunoaştere şi de activitate legate de profesii.
Cea mai mare pondere menţionată în cadrul profilului vocaţional a fost realist, social şi
investigativ şi care sunt în strînsă legatură cu motivaţia şcolară. Astfel, elevii care au o motivaţie
şcolară înaltă sunt orientaţi spre profesii ca: poliţist, economişti, psihologi, avocaţi, jurnalişti,
etc. Iar cea mai mică pondere menționată în cadrul profilului vocațional sunt: artistic,
întreprinzător și convențional. Acești elevi deasemenea au o motivație școlară scăzută și sunt
orientaţi spre şcoli profesionale alegînd profesii ca: tîmplar, constructor, electrician, fotograf,
actor. ş.a.

29
 Impresionează conştientizarea şi profunzimea înţelegerii de către elevi a importanţei pe
care a au cele două profiluri investigate şi, totodată, maturitatea alegerii domeniului de
cunoaştere şi de activitate legate de profesii.
Astfel, trebuie să fim mai responsabili atunci cînd discutăm cu elevii, să cunoaştem
posibilităţile elevilor şi să-i îndreptăm acolo unde pot face ei faţă şi unde pot să-şi dezvoltă şi
mai mult aptitudinile şi talentul lor.

RECOMANDĂRI .
Recomandările privind evaluarea intereselor şi preferinţelor elevilor, prezentate în cele ce
urmează, sunt elaborate în concordanţă cu cezultatele cercetării, scopul fiind de a focalize analiza
măsurilor asupra nivelului unităţii de învăţămînt şi asupra responsabilităţilor acestora.
  Pentru o opţiune şcolară şi profesională corectă şi realistă este necesar ca elevii să fie
informaţi cu privire la tipurile şi profilurile de studii pe care le pot urma, la posibilităţile
şi formele de calificare profesională, la lumea profesiilor şi dinamica ei, la oferta socială
de muncă în diferite sectoare de activitate.
 Recomandăm profesorilor şă ţină cont de profilurile elevilor în selectarea metodelor de
predare la casă în aşa fel încît să echilibreze distanţele între profilurile, cu scopul de a
îmbunătăţi procesul de predare- învăţare.
 Recomand psihologului şcolii să consilieze elevii, părinţii, cadrele didactice cu privire la
importanţa evaluării celor două profiluri ale elevilor şi practicarea metodelor de predare.
 Orientarea şcolară şi profesională trebuie sa ajute orice individ, în special în perioada
devenirii sale, să se cunoaşcă şi să se accepte pe sine şi să folosească această cunoaştere
pentru a face alegeri raţionale, realiste cu privire la programul de pregătire profesională.
 Organizarea de cursuri de formare profesională continuă pentru diriginţi, care să vizeze
în special problematica orientării şcolare şi profesionale
 Înfiinţarea de cabinete de asistenţă psihopedagogică în majoritatea unităţilor de
învăţământ preuniversitar, pentru ca toţi elevii, părinţii şi profesorii să poată beneficia de
serviciile de consiliere şi orientare şcolară şi profesională;

30
 BIBLIOGRAFIE
1. Badea, E., Fişă şcolară. Ghid documentar. Bucureşti: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 1991
2. Birch, Ann. Psihologia dezvoltării. Bucureşti: Editura Tehnică, 2002
3. Bolboceanu A., Briceag S. Psihologia învăţării. Chişinău: Tipografia Centrală, 2007.
4. Bontaş I. Pedagogie, ediţia a IV- revăzută şi adăugită. Editura All Educaţional SA
5. Chircev A., Salade D. Orientare şcolară şi preorientare profesional. Bucureşti:Editura
Didactică şi pedagogică, 1976
6. Cosmovici, A. Curs de pedagogie diferenţială. Iaşi: Univ. „Al. I. Cuza”, 1974
7. Cosmovici, A. Psihologie generală. Editura Polirom, 2005
8. Doron R., Parot F. Dicționar de psihologie. București: Editura Humanitas, 2007
9. Gonţa,V. Psihologia adolescentului. Chişinău: Tipografia Centrală, 2007
10. Larousse, Dicționar de psihologie. București: Editura Univers Enciclopedic, 2000
11. Mihăilă V. Identitate şi adolescenţă. Iaşi: Casa editorială Demiurg, 2002
12. Nicola.I. Tratat de pedagogie şcolară. Editura Aramis, ediţia II. Revizuită, 2001
13. Platon C. Serviciul psihologic şcolar. Chişinău: Editura Epigraf, 2001
14. Racu Ig., Perjan C. Psihologia dezvoltării şi psihologia pedagogică. Chişinău: Tipologia
Centrală, 2007
15. Roşca Al., Zorgo B. Aptitudinile. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1972
16. Şchiopu U., Verza E. Psihologia vîrstelor. Ciclurile vieţii. Bucureşti: Editura Didactică şi
pedagogică, 1981
17. Vrabie D. Psihologia educaţiei. Galaţi: Editura Geneze, 2002
18. Zlate M.,Verza E., Golu P. Psihologia copilului. Bucureşti: Editura Didactică şi pedagogică
R. A., 1993
Saituri web:
19. (//www.google.md/
#sclient=psyab&q=factorii+invatarii+scolare&oq=factorii+invatarii&gs_l=serp.1.1.0l2j0i30l
3j0i8i30l5.16816.19957.1.22969.12.12.0.0.0.0.215.1965.0j11j1.12.0...0.0...1c.1.12.serp.jvek
5YV50i4&psj=1&bav=on.2,or.r_cp.r_qf.&fp=ef40e4fa84ca6083&biw=1024&bih=630)
20.( http://rolgaro-2u xf.wikispaces.com/Aptitudinile).

31
 ANEXE 1
Testul Holland
Credeţi că v-aţi orientat corect spre o anumită facultate şi, implicit, spre o viitoare carieră?
S-ar putea să aveţi surprize! În doar 45 de minute, puteţi verifica ce tip de personalitate aveţi,
dacă văaplicaţi chestionarul de interese Holland. Acest test standard vă va ajuta să vedeţi dacă
sunteţi realist (motor), investigativ (intelectual), artistic (estetic), social (de susţinere),
întreprinzător (persuasiv) sau convenţional (conformist). Holland, psiholog, autorul testului,
afirma că, pentru orice tip de personalitate, ocupaţia care conţine caracteristici similare tipului
respectiv îi oferăindividului o satisfacţie mare, deoarece oamenii caută medii profesionale şi
ocupaţii care să le permită să-şi exercite deprinderile şi aptitudinile, să-şi exprime opiniile şi
valorile.Tot ce trebuie să faceţi este să răspundeţi la următoarele 120 de întrebări, care încep cu
„Ţi-ar plăcea să…?” Dacă respectiva activitate îţi place, acordă-ţi 2 puncte. Dacă îţi este
indiferentă 1 punct, iar dacă îţi displace 0 puncte. Notează fiecare punctaj în spaţiul indicat şi
apoi calculeazărezultatele finale. Cel mai mare scor obţinut îţi indică ce tip de personalitate ai!
TIP Holland
realist Convenţional social investigativ întreprinzător artistic
întrebare scor întrebare scor întrebar scor întrebar scor întrebare scor întrebar Scor
e e e
1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36
37 38 39 40 41 42
43 44 45 46 47 48
49 50 51 52 53 54
55 56 57 58 59 60
61 62 63 64 65 66
67 68 69 70 71 72
73 74 75 76 77 78
79 80 81 82 83 84
85 86 87 88 89 90
91 92 93 94 95 96
97 98 99 100 101 102
103 104 105 106 107 108
109 110 111 112 113 114
115 116 117 118 119 120
total total total total total total
Ţi-ar plăcea... ?

32
1. Să repari ceasuri şi bijuterii?
2. Să fii numărător de bani (de exemplu persoana care să primească şi să dea bani la o bancă)?
3. Să discuţi cu diverşi oameni despre problemele ce privesc comunitatea?
4. Să faci experienţe ştiinţifice?
5. Să conduci un departament administrativ?
6. Să cânţi pe o scenă?
7. Să repari motoare de automobile?8. Să înregistrezi datele financiare ale unei firme?
9. Să ajuţi persoanele handicapate fizic să se pregătească pentru o meserie?
10. Să foloseşti microscopul pentru a studia celule şi bacterii?
11. Să cumperi marfă pentru un magazin mare?
12. Să fii artist?
13. Să faci mobilier?
14. Să lucrezi cu calculatorul sau cu un copiator într-un birou?
15. Să ajuţi pe cei neajutoraţi (handicap, bătrâni, copii cu probleme)?
16. Să citeşti cărţi, reviste ştiinţifice?
17. Să fii manager de vânzări?
18. Să scrii scurte povestiri?
19. Să lucrezi pe o macara?
20. Să faci rezervări pentru zboruri de avioane, pentru hoteluri într-un birou de voiaj?
21. Să fii profesor sau învăţător?
22. Să faci muncă de cercetare într-un laborator fizic?
23. Să înregistrezi muncitori care au nemulţumiri la locul de muncă?
24. Să faci desene animate?
25. Să fii dulgher?
26. Să fii expert contabil (verificare)?
27. Să studiezi sociologia, adică cum trăiesc oamenii împreună (grupurile sociale)?
28. Să faci studii ştiinţifice despre Soare, Lună, planetă, stele?
29. Să câştigi bani din comerţ sau la bursa de valori?
30. Să predai muzica în şcoli?
31. Să asamblezi componentele unui echipament stereo?
32. Să verifici bugetul unei firme?
33. Să dai sfaturi privind legislaţia oamenilor săraci?
34. Să studiezi cauzele bolilor de inimă?
35. Să conduci un restaurant mare?

33
36. Să scrii un roman?
37. Să fii electrician?
38. Să ţii evidenţa mărfurilor, a ceea ce se consumă la o firmă?
39. Să ai grijă de oameni bolnavi?40. Să utilizezi matematica pentru a rezolva o problemă
tehnică şi ştiinţifică?
41. Să te ocupi de politica administrativă?
42. Să organizezi/regizezi piese de teatru?
43. Să conduci un tractor cu remorcă?
44. Să lucrezi cu cifre într-un birou de afaceri?
45. Să ajuţi persoanele care au ieşit din închisoare să îşi găsească un loc de muncă?
46. Să fii medic chirurg?
47. Să fii vicepreşedinte de bancă?
48. Să fii cântăreţ de jazz?
49. Să faci, repari, refinisezi mobilă?
50. Să studiezi o firmă şi să elaborezi un sistem contabil pentru nevoile sale financiare?
51. Să înveţi să califici adulţi pentru o meserie?
52. Să fii biolog marin?
53. Să fii jurisconsultul unei firme?
54. Să citeşti articole despre muzică şi artă?
55. Să utilizezi şi să repari echipament de radio, telegraf?
56. Să supervizezi personalul administrativ al unui oficiu?
57. Să ajuţi oamenii în alegerea unei cariere?
58. Să examinezi efectele aerului poluat asupra mediului?
59. Să ocupi o poziţie de lider?
60. Să fii designerul reclamelor pentru reviste sau TV?
61. Să instalezi sau să repari telefoane?
62. Să urmezi un curs de matematică pentru afaceri?
63. Să supraveghezi persoane care au încălcat legea?
64. Să inventezi un nou tip de echipament tehnic?
65. Să fii agent imobiliar?
66. Să studiezi operele marilor muzicieni?
67. Să lucrezi în construcţii?
68. Să controlezi actele băncilor pentru a descoperi greşeli?
69. Să participi la strângerea fondurilor de caritate?

34
70. Să faci cercetare ştiinţifică cu privire la utilizarea energiei solare?
71. Să lucrezi pentru a convinge guvernul să adopte o anumită măsură?72. Să scrii o piesă de
teatru?
73. Să montezi dispozitive electrice?
74. Să utilizezi calculatorul pentru a prelucra date contabile?
75. Să planifici activitatea altora?
76. Să lucrezi la realizarea unei inimi artificiale?
77. Să promovezi dezvoltarea unei noi pieţe de aprovizionare a populaţiei?
78. Să compui muzică sau să faci aranjamente muzicale?
79. Să construieşti etajere pentru cărţi?
80. Să urmezi un curs de contabilitate?
81. Să dai primul ajutor?
82. Să fii asistent medical de laborator?
83. Să faci afaceri, comerţ?
84. Să dirijezi o orchestră simfonică?
85. Să fii antreprenor în construcţii de locuinţe?
86. Să introduci informaţii în calculator?
87. Să lucrezi în calitate de consilier familial?
88. Să urmezi un curs de biologie la o şcoală sau universitate?
89. Să fii legiuitorul care să medieze disputele dintre sindicate şi patronat?
90. Să scrii reportaje pentru reviste?
91. Să faci jucării din lemn?
92. Să ţii evidenţa încasărilor pentru lucrările efectuate?
93. Să ajuţi copii cu tulburări mentale?
94. Să cercetezi, să cauţi un remediu contra cancerului?
95. Să fii judecător?
96. Să pictezi peisaje?
97. Să lucrezi ca paznic sau custode?
98. Să operezi într-un registru de încasări?
99. Să înveţi să ajuţi oameni în suferinţă?
100. Să conduci studii ştiinţifice privind controlul bolilor plantelor?
101. Să recrutezi şi să angajezi oameni pentru o mare firmă?
102. Să scrii scenarii TV?
103. Să conduci un autobuz?104. Să fii recepţioner la un hotel?

35
105. Să studiezi psihologia?
106. Să fii medic care să ajute la prevenirea bolilor?
107. Să călătoreşti prin ţară pentru a vinde produsele firmei?
108. Să faci scenografie pentru piesele de teatru?
109. Să repari lucrurile din jurul casei?
110. Să fii funcţionar administrativ?
111. Să coordonezi programul sportiv pe un teren de sport?
112. Să faci studii ştiinţifice despre natură?
113. Să organizezi şi să coordonezi afaceri?
114. Să aranjezi muzica de fond pentru film?
115. Să repari mecanisme?
116. Să operezi cu cifre pe computer?
117. Să conduci discuţiile de grup pentru copii delincvenţi?
118. Să ajuţi cercetătorii ştiinţifici în laboratoarele lor experimentale?
119. Să fii manager de producţie?
120. Să faci recenzii de cărţi ca un critic literar?
Realist
Caracteristici: este caracterizat prin tendinţa de a se îndrepta spre activităţi care presupun
manipularea obiectelor, instrumentelor, maşinilor; are ingeniozitate tehnică şi spirit practic. Îi
plac activităţile în aer liber, are dificultăţi în a-şi exprima sentimentele, îi place să construiască şi
să repare.
Posibile profesii: inginer mecanic; optician; poliţist; constructor; arheolog; tâmplar; tehnician
dentar; bijutier; electrician; instalator.
Investigativ
Caracteristici: îi place să rezolve sarcini abstracte, să înţeleagă şi să organizeze lumea. Are
abilităţi matematice, ştiinţifice, este analitic şi curios. Nu îi plac regulile şi nici să lucreze în
echipă. Este original şi creativ. Se îndreaptă spre domenii care implică cercetare şi investigare.
Posibile profesii: informatician; economist; consultant management; chimist, biolog, fizician;
antropolog; farmacist; psiholog; inginer de sistem; geograf, geolog.
Artistic
Caracteristici: este caracterizat de imaginaţie, creativitate, atras de activităţi mai puţin
structurate, care îi lasă posibilitatea de a se exprima. E sensibil, preferă să lucreze singur, are
nevoie de comunicare individuală. Preferă relaţionarea indirectă, prin exprimarea artistică.

36
Posibile profesii: actor; arhitect; fotograf; profesor de teatru, dans; designer în publicitate;
designer de modă; designer de interioare; editor; jurnalist
Social
Caracteristici: este interesat de activităţi care implică relaţionarea interpersonală. Îi place să i se
acorde atenţie. Are deprinderi verbale, sociale, este cooperant şi generos. E atras de activităţi
care presupun informarea, pregătirea, dezvoltarea.
Posibile profesii: profesor; psiholog; asistent medical; medic; asistent social; logoped; mass-
media; poliţist.
Întreprizător
Caracteristici: preferă lucrul în echipă, mai ales cu scopul de a conduce, de a ocupa locul de
lider. Are dorinţa de putere, de statut social, are abilităţi de comunicare şi ştie să se facă înţeles.
Este entuziast şi încrezător în sine.
Posibile profesii: manager; publicitate; avocat; procuror; relaţii cu publicul; agent de
asigurări; jurnalist; agent de turism.
Convenţional
Caracteristici: este stabil, are respect faţă de reguli. Preferă activităţile care solicită manipularea
ordonată, sistematizarea datelor, informaţiilor. Are abilităţi de secretariat, matematice. Atent la
detalii. Vrea să ştie ce se aşteaptă de la el.
Posibile profesii: contabil; casier; analist financiar- secretară; bibliotecar; operator telefonie;
operator calculator; asistent administrativ.

37
 ANEXA 2
Test de determinare al motivaţiei şcolare
Scopul: evaluarea nivelului de dezvoltare a motivaţiei şcolare.
Pentru a aprecia nivelul motivaţiei şcolare al claselor începătoare poate fi folosită acheta scurtă.
În scopul diferenţierii copiilor după nivelul motivaţiei şcolare a fost realizată sistema aprecierii
cu note:
4. Răspunsul copilului ce demonstrează atitudinea lui pozitivă faţă de şcoală şi preferarea
situaţiei şcolare se notează cu 3 puncte.
5. Răspunsul pentru – nu ştiu- se apreciază cu un punct.
6. Răspunsul ce dă de înţeles atitudinea lui negativă faţă de una sai altă situaţie se notează
cu 0 puncte.
Aprecierea cu 2 puncte lipseşte, deoarece analiza matematică a demonstrat că prin notarea
„0, 1, 3.” Puncte este posibilă cu mai multă precizie împărţirea copiilor în grupuri cu motivaţie
înaltă, medie şi joasă. Deosebirea ăntre grupele de copii menţionare au fost realuzate în baza
criteriului Ctudent şi au fost stabilite cinci niveluri de bază al motivaţiei şcolare.
I-nivel 25-30 puncte, nivel înalt al motivaţiei şi reuşitei şcolare.
În acest caz persistă o dorinţă de însişire, aspiraţia de a realiza cît mai bine cerinţele
şcolii. Elevii respectă întocmai cerinţele profesorului, sunt sîrguincioşi şi responsabili, au mari
empţii atunci cînd primesc note rele. În desenele cu tematică şcolii ei deseneză pe profesor la
tablă, petrecerea lecţiilor, material şcolar etc.
II nivel 20-24 puncte, motivaţie şcolară bună.
Un astfel de nivel îl au majoritatea claselor începătoare, se descurcă bine cu materialul
şcolar. În desenele despre şcoală la fel redau situaţii de studiere, iar atunci cînd răspund la
întrebări dau dovadă de o mică dependenţă în ceea ce priveşte regulile stricte şi normele. Acest
nivel se consideră a fi mediu.
III nivel 15-19 puncte, atitudine pozitivă faţă de şcoală, dar şcoala îi atrage pe această categorie
de elevi mai mult în activităţi extraşcolare. Astfel de copii destul de bine se simt la şcoală, dar
mai des se duc la şcoală ca să studieze cu prietenii, profesorul. Lor le place să se simtă elevi, să
aibă geantă frumoasă, pixuri, caiete. Dorinţa de a cunoaşte a acestor copii sunt formate mai puţin
şi procesul de studiu nu-i prea atrag. În desenele pe tema şcolii asemenea elevi, reprezintă de
regulă situaţii şcolare, dar nu de învăţătură.

38
IV nivel 10-14 puncte, motivaţie şcolară joasă. Aceşti copii fregventează şcoala fără mare
dorinţă, preferă să lipsească de la ore. În timpul orelor se ocupă cu alte lucruri, jocuri. Întîlnesc
greutăţi serioase în activităţi şcolare. Se află într-o instabilitate de adaptare şcolară.
V nivel- mai puţin de 10 puncte,- atitudine şcolară negativă, inadaptare şcolară. Astfel de copii
întîmpină dificultăţi serioase în nvăţămînt: ei nu au reuşită şcolară, le este greu să comunice cu
colegii şi cu profesorii. şcoala se percepe ca un mediu ostil, aflarea în acest mediu este
insuportabilă. Copii mici (5-6 ani) des plîng, se cer acasă. În alte situaţii elevii pot să manifeste
agresivitate, refuză de a îndeplini sarcinile şcolare. Des la aceşti elevi se întîlnesc abateri neuro-
psihice. Desenele acestor copii, de regulă, nu corespund cerinţelor şcolare, dar redau dorinţele
individuale ale copilului.
Aceste note cantitative s-au corelat cu alţi indici de dezvoltare psihică a copilului şi în
acelaşi timp s-au comparat cu astfel de indici obiectivi, cum ar fi reuşita şcolară în cadrul
diferitor discipline, poziţia lui în grup, şi particularităţile corelaţiilor între copii şi profesor,
caracteristicile comportamentale, dinamica stării sănătăţii şi altele.
Anume această analiză a şi contribuit la identificarea celor cinci grupe de elevi.
Prezentarea anchetei:
Această anchetă poate fi aplicată în analiza individuală a copilului, de asemenea poate fi folosită
şi în diagnosticul de grup. Sunt posibile două modalităţi de prezentare:
3. Întrebările se citesc în voce de către experimentator, se propun variante de răspuns, iar
copii trebuie să scrie acele răspunsuri pe care le aleg.
4. Anchetele în formă tipărită se repartizează elevilor şi experimentatorul solicită să bifeze
răspunsurile corespunzătoare.
Fiecare variantă are avantajele şi dezavantajele sale. În cazul primei variante este o mai mare
probabilitate de minciună, deoarece copii în mare măsură se orientează după norme şi reguli,
fiindcă văd în faţa lor un om matur ce pune întrebări. A doua variantă de anchetare permite
obţinerea unor răspunsuri mai sincere, dar această modalitate de anchetă e mai dificilă pentru
clasele primare, deoarece rău citesc.
Ancheta poate fi efectuată repetat, ceea ce va permite evaluarea dinamicii motivaţiei.
Micşorarea nivelului motivaţiei şcolare poate fi determinată de criteriul dezadaptării şcolare a
copilului, iar creşterea sa- dinamica în reuşita şcolară şi dezvoltarea micului elev.
Cheia : cantitatea punctelor care poate fi obţinută pentru fiecare 3 răspunsuri la întrebările
anchetei.

39
Nr. Întrebării Puncte pt 1 răspuns
1 1
2 0
3 1
4 3
5 0
6 1
7 3
8 1
9 1
10 3 1
Puncte pt răspunsul 2 Puncte pt răspunsul 3
3 0
1 3
0 0
1 0
3 1
3 0
1 0
0 3
3 0
0

Ancheta motivaţiei şcolare

1. Îţi place la şcoală?
a. Nu prea
b. Îmi place
c. Nu-mi place
2. Dimineaţa cînd te trezeşti, întotdeauna te duci la şcoală cu plăcere sau deseori vrei să
stai acasă?
a. Mai des vreau să stau acasă
b. Cîteodată
c. Merg cu placere
3. Dacă profesorul ar spune că mîine nu este obligatoriu să vină toţi la şcoală, că acei
care doresc pot să rămînă acasă, tu te-ai duce la şcoală sau ai sta acasă?
a. Nu ştiu
b. Aş sta acasă
c. Aş merge la şcoală
4. Îţi place atunci cînd se amînă careva lecţii?
a. Nu-mi place
b. Cîteodată
c. Îmi place
5. Ai dori să nu mai ai teme pentru acasă?
a. Aş vrea
b. Nu aş vrea
c. Nu ştiu
6. Ai vrea ca la şcoală să fie numai pauze?
a. Nu ştiu

40
 b. Nu aş vrea
c. Aş vrea
7. Povesteşti des părinţilor despre şcoală?
a. Deseori
b. Rareori
c. Nu povestesc
8. Ai vrea să nu ai profesori atît de exigenţi?
a. Nu sunt sigur
b. Aş vrea
c. Nu aş vrea
9. Ai mulţi prieteni în clasă?
a. Puţini
b. Mulţi
c. Nu am prieteni
10. Îţi plac colegii tăi?
a. Îmi plac
b. Nu prea
c. Nu-mi plac

41
 ANEXA 3

Întrebări pentru interviu

1. Care este scopul fregventării școlii?

2. Care sunt obiectele școlare preferate? De ce?
3. Care sunt relațiile dintre profesori și elevi?
4. Părinții vă susțin în alegerea unui domeniu unde doriți să studiați?
5. Profesia trebuie să fie aleasă după plac sau după venit?
6. După terminarea gimnaziului unde dorești să continui studiile?
7. Ce tip de interese te caracterizează pentru ați alege o profesie?
8. A avea note mari înseamnă calitate sau cantitatea cunoştinţelor?
9. Sunteți motivat să veniți la școală pentru satistacții proprii sau pentru părinți, note ori
burse?
10. Fiind în pragul absolvirii gimnaziului vă propuneți ca scop să obțineți note mari? De ce?
11. În ziua de azi, oamenii au nevoie de studii superioare?

42