In legatura cu mesajul anterior, gasiti mai jos citeva consideratii privind traducerea

articolului "Speta Exploratorilor Speologi" scris de Lon L. Fuller, si aparut in 62

Harvard Law Review,1949, par. 616.Acesta traducere am postat-o separat, intr-un
mesaj anterior. Mesajele legate de acest subiect au drept scop (re)deschiderea unei
dezbateri privind cercetarea dreptului cu notiuni specifice altor stiinte.Va invit ca,
avind ca pretext aceasta speta fictiva si plina de tilcuri, sa exprimati oricite puncte
de vedere. Toate bune, Dan STOICA I. SCURTA INTRODUCERE LA FULLER Fuler a
reusit ca in cele cinci opinii imaginate in "Speta Exploratorilor Speologi" sa introduca
aproape toate dezbaterile importante despre natura legii si rolul judecatorilor.
Acestea exploreaza opozitia dintre dreptul natural si cel pozitiv, examineaza
modurile de abordare a interpretarilor textelor de lege si ridica intrebari
fundamentale despre rolul si limitele institutiilor legale. Opiniile asupra cazului,
astfel cum au fost imaginate de Fuller consituie un microcosmos al dezbaterilor
secolului XX asupra modului cel mai potrivit de a interpreta legile. Pentru inceput,
putem observa o asemanare cu nuvelele lui Borges – cel care construia fictiuni in
care exegetii au mult de furca in a deosebi realul de inventie. Pe de alta parte,
aceasta speta este o provocare intelectuala. Una din provocarile carora le facem
fata zi de zi, cind descoperim ca trebuie sa luam decizii in situatii noi, pentru care
nu exista precedente sau legi exacte. Care este scopul unui semafor in desert?
Avem nevoie de palmieri la Polul Nord? Teoretic, putem construi la nesfirsit variante
intelectuale care sa raspunda la un moment dat cu argumente mai mult sau mai
putin valabile la aceste intrebari. Cum vom alege insa din aceste variante una, cea
pe care sa o punem in practica? Vom face analogii cu situatii apropiate? Vom folosi
bunul simt? Vom aplica legile specifice unor anumite sisteme sociale? Provocarea
imensa este ca oricare din aceste variante este adevarata, din punctul de vedere al
povestii in sine, din punctul de vedere al situatiei in sine. Putem face aici o paralela
cu una din zonele intes discutate in teoria fizicii : lumina este si materiala si
imateriala, un amestec de "particule" si energie – astfel incit a fost inventat un nou
concept, acela de unda. Depinde de instrumentele cu care o analizam. Tot asa,
depinde cu ce credinte sau comportamente interpretam o anume situatie, prin ce
"lentile" o privim, pentru a o califica intr-un fel sau altul. Dar oare chiar trebuie sa o
calificam intr-un fel sau altul? Sau exista situatii speciale, cum e cel de fata, in care
Adevarul inculde atit afirmatia cit si negatia sa, astfel incit in speta de fata poate va
trebui sa "inventam" un alt termen, acela de "necessariucidere" si sa hotarim apoi
daca faptele pe care le denumeste trebuie sa fie pedepsite sau nu? II. SPEOLOGII
CANIBALI SI ORNITORINCUL Imi permit sa parafrazez titlul unei carti scrise de
Umberto Eco ["Kant si Ornitorincul", Editura Pontica 2002] pentru a trata aceasta
speta dintr-o alta perspectiva decit cea a dezbaterilor juridice. Ce legatura are insa
ornitorincul cu toata povestea noastra? Daca plasam actiunea in trecut si
introducem un ornitorinc imaginar in pestera in care speologii fictivi din speta lui
Fuller au ramas sechestrati, la prima vedere fictiunea noastra si-ar modifica toata
substanta : nu am mai judeca un caz de canibalism, ci unul de ucidere a unui
animal inexistent! Sa plasam asadar actiunea spetei inapoi in timp, sa spunem intr-
o perioada apropiata de cea in care a trait Kant [pentru ca parafraza sa fie completa
iar analogiile pertinente]. Aici voi face o scurta paranteza pentru cei care nu sunt
familiarizati cu povestea ornitorincului."Ornitorincul este un animal ciudat, care pare
conceput sa sfideze orice clasificare, fie ea stiintifica, fie ea populara: lung in medie
de vreo cinzeci de centimetri, de vreo doua-trei kilograme si ceva, are corpul plat,
acoperit cu peri cafeniu inchis, nu are git si are o coada de castor; are un cioc de
rata [..]; sta destul de mult sub apa(si acolo se hraneste) ca sa poata fi considerat
un peste sau o amfibie, femela depune oua insa isi alapteaza puii proprii.."(pg.66)
Acesta a fost "descoperit" de lumea occidentala in anul 1798, cin un naturalist pe
nume Dobson trimite la British Museum pielea impaiata a unui animal pe care
colonistii australieni il numeau "watermole" sau "duckbilled platpus"..La vremea
respectiva specialistii au avut dificultati nenumarate in a incadra un astfel de animal
in categoriile existente la acea vreme… Sa dam drumul animalului in povestea
noastra din anul 1700 si sa analizam ce se intimpla : speologii nostrii sunt speriati
la inceput [un zgomot care vine de undeva din intuneric], apoi neincrezatori [ ce-o
mai fi si aratarea asta ciudata?!], devin apoi curiosi [n-am mai vazut asa ceva,cum
il putem numi?], speculativi [sa-I spunem rata, peste sau castor?] .In cele din urma
sacrifica bietul animal invocind starea de necesitate fiziologica si ratind astfel
prioritatea descoperirii. Evident, vor conveni cu totii sa nu povesteasca nimic despre
aceasta intimplare – fiindca oare cum poti descrie un animal care nu exista in
constiinta publica, fara ca ceilalti sa aiba o perceptie directa asupra lui? Sa mergem
mai departe si sa consideram ca instanta se poate intreba cum au putut ei
supravietui atitea zile fara o hrana posibila, dupa care sa puna problema existentei
unui caz de canibalism. Rezultatul va fi tot condamnarea la moarte, sub prezumtia
ca in pestera a mai existat o persoana necunoscuta, fara rude sau prieteni – si
respingerea ideii ca ca nenorocitii infometati ar fi putut minca un animal necunoscut
si greu de descris. Bietul ornitorinc, desi le-ar fi putut salva viata speologilor, nu a
facut- o : pentru ei a avut o existenta efemera, pentru marele public nu exista..
Ceea ce mi se pare cel mai interesant in acest mecanism este ca el functioneaza
aproape identic si in cazul in care o Curte de Judecata are de infruntat o speta care
in mod ideatic are toate trasaturile unui ornitorinc : pare a fi un omor dar victima isi
da consimtamintul; pare a fi o stare de necesitate, dar nu e legitima aparare;are ca
subiecti oameni, dar se intimpla sub pamint.. Judecatorii sunt la rindul lor speriati,
consternati de atrocitatea faptei, neincrezatori ca sistemul are vreo regula care sa o
incadreze, dar si curiosi in legatura cu faptele in sine si cauzele actiunilor sau
speculativi pentru a gasi teoriile care sa rezolve aceasta provocare. Inevitabil in cele
din urma, ignoranta lor in a gestiona necunoscutul condamna la moarte .. Sa
discutam insa pe scurt speta propusa de Fuller in contextul teoriei lui Eco. Avind in
vedere ca definitia legii nu include imprejurarile deosebite ale cazului, putem spune
ca judecatorii se afla in fata unui Subiect nemaintilnit pina atunci, a unui "Ceva
Nou". Dar subiectele cunoscute au ca si corespondent in mintea noastra niste
scheme tip de gindire, care cuprind mai multe sau mai putine detalii in legatura cu
subiectul, dupa cum suntem mai mult sau mai putin apropiati afectiv de acesta.
Atunci cind intilnim "Ceva Nou" apelam de cele mai multe ori la vechile scheme,
pentru a gasi analogii. Sau, in cazul cel mai fericit si mai rar intilnit, apelam la un
proces care ne permite sa identificam, sa acceptam si sa definim acest "Ceva nou"
intr-o noua schema tip de gindire. I. Analogiile. Cind ajunge in fata instantei de
judecata, cazul este judecat prin prisma unei scheme-triunghi :
realitate/norma/conflictul dintre acestea.Articolul lui Fuller ne pune sa privim cu o
singura privire de ansamblu, in acelasi articol, argumentele care pot fi aduse prin
prisma acestei scheme de gindire, dupa cum urmeaza: 1. Daca pornim de la
realitate : [decizia grupului : public vs. instanta] 1.1 Prin referinta la opinia publica
ca suma a parerilor statistic determinate la un moment dat/la momentul spetei
[pentru achitare] vs. 1.2. Prin suma opiniilor judecatorilor determinate conform
procedurilor regelementate la un moment dat [condamnare] 2. Pornind de la
norma: [ interpretare : instanta vs. "natura"] 2.1 Prin interpretarea normei
[condamnare] vs. 2.2 Prin scoaterea de sub puterea normei si invocarea unor
principii de drept natural [achitare] 3. Pornind de la conflict [ judecata de valoare:
instanta vs. jurisprudenta] : 3.1 Prin aplicarea intuitiei judecatorului/bunului simt si
acoperirea acestei lipse [achitare] vs. 3.2 Analogie cu spete asemanatoare
[condamnare in speta Valjean/achitare in cazul legitimei aparari ] Pina aici ne aflam
in situatia exploratorilor care au descoperit pentru prima data ornitorincul. Vedem
ca privita in detaliu am putea avea solutii care sa corespunda cu schema nostra tip
obisnuita dar atunci cind facem un pas inapoi pentru a privi perspectiva lucurile se
schimba pentru ca rezultatele pe care le obtinem aplicind fiecare din aceasta
schema tip sunt contradictorii – unele indica solutia achitare, altele solutia
condamnare, ba chiar ambele solutii in acelasi timp. Nu e intimplator ca aceste
scheme de gindire corespund unor incercari de a explica dreptul si principiile sale
fundamentale. Dreptul este suma tuturor aceste teorii si a altora inca, pe care le
putem crea prin introducerea unor "noduri" care vor diviza aceste teorii la infinit.
Imi pare ca acestia sunt termenii problemei pe care Fuller a avut meritul de a-I
expune in acest articol. Articolul sau nu ofera un raspuns .. e adevarat. Dar nici
ornitorincul nu ofera raspuns la intrebarea "cum e cu putiinta ceva nou"? Ele sunt
doar momente de reflectie, constituie "puncte de schimbare", de trecere de la
analogie si cauzalitate la multiplicitate si multidimensionalitate. Discutarea
procesului de elaborare a unei decizii fata de "ceva nou" face obiectul cercetarilor
interdisciplinare ale momentului. Voi reveni in zilele urmatoare cu comentarii
asupra acestui subiect. III. "Beyond Fuller" sau "Cum e posibil ceva nou in stiintele
juridice?" Am incercat mai sus sa aproximez o "schita logica" a argumentelor pe
care Fuller le pune in scena atunci cind incearca sa rezolve speta imaginara a
"Spelogilor Canibali". Am identificat o "lentila triunghiulara" prin care autorul a
dezvoltat argumentele spetei: realitate/norma/conflictul dintre acestea. Mi se pare
semnificativ faptul ca orice discutie a unor jurisiti romani [cum au fost cele de pe
Lista Romana de Drept, de acum aproape trei luni] va viza argumente din zona de
actiune a "normei" : interpretarea normei [cu solutia condamnare] vs. scoaterea de
sub puterea normei si invocarea principiilor de drept natural [cu solutia
achitare].Scoala de drept romaneasca stie sa vorbeasca bine despre norma dar
deloc despre ce inseamna opinie publica sau comportamentul grupului, cum anume
se ia o hotarire in sala de judecata[ in realitate] ori despre ce inseamna sa intuiesti,
sa aplici reguli ale bunului simt ori cum sa cauti, sa gasesti ori sa interpretezi
precedentele pentru a rezolva conflictele dintre reguli si realitatile spetei. E
adevarat ca pentru acestea din urma sunt necesare incursiuni in zone precum
psihologie, sociologie sau economie. E adevarat ca sistemul de invatamint romanesc
este prea macinat de micile orgolii sau marile conflicte interpresonale pentru a mai
avea timp si de idei [nu ma refer aici la exceptiile care confirma regula]. Fuller are
meritul ca pornind de la o speta reala a inventat o "speta fantastica" – un
"ornitorinc juridic", cum l-am numit mai sus, prin analogie cu titlul cartii lui Eco. El
este cel care a inventat acest "gen" de speta si care a constatat ca nu o poate
clasifica folosind schema uzuala pe care o aplicam de regula atunci cind dorim sa
obtinem o solutie de sistem. Solutia "virtuala" la care s-a ajuns aplicind "lentila
triunghiulara" de care vorbeam mai sus a nemultumit pe toata lumea, atit la nivel
individual, de constiinta, cit si la nivel de grup, de opinie si inter-relationare. De
fapt aceasta este si scopul acestei "fictiuni-reale" : de a provoca, de a sparge
tiparele. De a arata ca realitatea nu va putea niciodata fi cuprinsa de norme si ca
exista intodeauna o zona de "noutate" in care va trebui sa folosim alte instrumente
decit cele ale argumentului juridic, departe de disputele teoretice pe care le-am
deprins in scoala. Bunul simt si intuitia sunt calitati individuale de care avem nevoie
atunci cind iesim in afara normei. Creativitatea si capacitatea de a gestiona si
solutiona conflictele/diferentele de opinii – sunt calitati pe care le folosim atunci
cind interactionam cu ceilalti. Colegii judecatori imi vor da probabil dreptate: exista
probabil un caz din zece in care sunt nevoiti sa iasa din "tiparul" normei. Acestea
sunt de fapt spetele care "preseaza" dreptul sa se acordeze cu realitatea. Daca
iesim din sala din judecata intuiesc ca raportul e mai dramatic: avem de-a face cu
cinci cazuri din zece in care norma nu poate acoperi realitatea. Cum facem fata
acestei situatii, ca juristi? Raminem blocati in discutarea normei? Incercam sa
gasim o solutie conflictului dintre norma/realitate – si daca da, este aceasta solutie
producatoare de efecte [in general ea se afla intr-o zona in care norma trebuie
"interpretata"]. Abordind zona litigioasa a problemei [cea mai vizibila si mai usor de
cunatificat si de urmarit], literatura americana numeste aceste situatii ca fiind
"spete dificile"[hard cases], in care putem identifica probleme de ambiguitate,
legate de interpretarea normei [realitatea nu se incadreaza in text] sau probleme de
validitate – atunci cind ne aflam in fata unui conflict de norme si nu stim unde
anume sa incadram speta respectiva. Aceasta schema ne conduce insa la
urmatoarea concluzie: dreptul nu este logica pura. Spetele nu sunt probleme de
matematica cu o singura rezolvare. Este adevarat ca unu plus unu face doi dar asta
doar in baza zece. Fiecare speta are "microuniversul" sau, sistemul propriu de
valori. Folosim aceleasi semne pentru a denumi cifrele spre exemplu, dar intr-o
operatie matematica "10 in baza zece" este diferit de "10 in baza doisprezece".
Daca matematica, atit de aproape de logica, poate opera cu astfel de judecati, cu
atit mai mult dreptul poate. Vom avea de a face cu acelasi text, aceeasi insiruire de
semne, acelasi enunt simplu de genul "sa nu iti ucizi aproapele" insa el va avea
valori diferite in culturi diferite [sau, asa cum ne infatiseaza speta de fata, in situatii
diferite]. Ideea de a sacrifica viata unui membru al grupului sechestrat in pestera s-
a nascut initial in mintea unui singur om. El a fost pus in fata deciziei de a
interpreta norma "sa nu iti ucizi aproapele" in extenso, in sensul de a nu lasa grupul
sa piara ca urmare a infometarii ori stricto senso, in sensul de a nu lua viata
oricaruia din membrii grupului. Interpretarea se poate modifica adaugind noi
"puncte de devianta" in aceasta secventa logica, pe linia de separare individ-grup-
grupuri. Putem presupune ca in pestera se aflau oameni religiosi si atei, copii si
femei, ori crestini, hindusi si musulmani. Fiecare alt detaliu care face diferenta intre
cei din pestera este un element de valoare care poate fi in final hotaritor in decizia
grupului. In ceea ce priveste realitatea faptelor, sunt atit de multi factori care
contribuie la cursul unei anumite actiuni incit incercarea normativa de a reconstitui
speta in vederea judecarii ei intr-o sala de judecata nu e decit o reducere de
termeni. Este ca si cum avind fractia 50/100 o transformam in sala de judecata in
½ . Din punct de vedere logic ea are sens, insa "spetele dificile" ne amintesc ca
sunt cazuri in care trebuiesc analizate toate cele 50 + 100 de detalii pentru a hotari
in consecinta. Iar una din hotariri poate fi intodeauna ca rezultatul nu este 150 ci
un altul, in functie de situatia data. Observati ca aici avem de-a face cu citeva etape
distincte: a gasi toate cele 50+100 de detalii; a recunoaste posibilitatea ca 100+50
sa nu fie 150 si a deduce ca ne aflam in fata a ceva nou ce nu poate fi clasificat in
schemele cunoscute; a gasi sistemul de valori la care sa ne putem raporta rezulatul
lui 50+100 pentru ca raportul dintre convingerile individuale/atitudinea grupului sa
fie optim. Avem oare mobilitatea si libertatea intelectuala de a aplica acest sistem?
Pentru ca in fata intrebarii lui Noica "Cum e cu putiinta ceva nou?" raspunsul sta nu
intr-o norma, ci intr-un mod de a fi, de a gindi si de a interactiona cu ceilalti.
Acestea sint insa atitudini determinate cultural si educational. Suntem oare
pregatiti, ca absolventi ai unor facultati de drept romanesti in ultimii 50 de ani, sa
facem posibile solutii noi in cazuri dificile? Cred ca primul pas este acela despre a
discuta despre cum anume gindim ca indivizi atunci cind ne aflam in fata a "ceva
nou". Urmeaza apoi, evident discutiile legate despre cum recepteaza grupul solutiile
individuale si cum pot fi ele apoi extinse cit mai mult [este absurd sa spunem ca ele
vor avea o aplicabilitate universala]. Pornind apoi in sens invers, vom gasi ca
norma, desi enuntata, nu va avea niciodata o aplicabilitate universala [la nivel
global] pentru ca ea va interactiona intodeauna cu valori de grup diferite care ii vor
schimba sensul aplicarii. Simpla regula "sa nu iti ucizi aproapele" are atit de multe
interpretari si solutii la nivel global incit nu vom gasi vreodata o abordare unitara a
acesteia. Pe de alta parte, cu cit reducem numarul membrilor grupului la care vom
aplica norma, cu atit va creste aplicarea unitara a acesteia. Cu toate acestea,
datorita interactiunilor si credintelor individuale, nu cred ca vom putea vorbi despre
o anumita consecventa in plan temporal a aplicarii normei, atit timp cit individul isi
poate modifica oricind in timpul vietii sistemul de valori dupa care se ghideaza. De
exemplu o persoana poate crede timp de zece ani in aplicarea pedepsei cu moartea
si va actiona ca atare, urmind ca alti zece ani sa militeze pentru abolirea acesteia,
urmind ca in ultimii zece ani sa fie pentru aplicarea selectiva a pedepsei cu
moartea, in anumite cazuri..De ce? Pentru ca la un un moment dat, persoana
respectiva a hotarit sa urmeze un argument sau altul, in functie de nenumarate
circumstante aflate la nivel constient si subconstient. Suntem zi de zi pusi in
situatia de a gasi solutii la provocari noi.. Daca vom analiza modul in care actionam
probabil ca vom gasi o "schema" comuna de functionare, si care este si specifica
culturii juridice romanesti. Ar fi interesant de deschis o discutie pe tema "Cum e
posibil ceva nou in lupta cu dreptul romanesc".. NOTA: In masura in care acest
lucru este posibil va rog ca orice referire intr-un material tiparit sau electronic la
parti ale traducerii sau notelor la traducere sa le faceti prin indicarea adresei web a
grupului Lird [http://groups.yahoo.com/group/Lird] impreuna cu numarul mesajului
in care acestea au aparut [msg. no. 9148, respectiv no. 9149]

Puteti gasi mai jos traducerea partilor esentiale ale articolului "Speta exploratorilor
speologi" postat pe Lird in varianta sa originala, in limba engleza, de dl. Liviu
Damsa. Intr-un mesaj viitor voi include si citeva consideratii privind acest articol,
care au fost postate initial de mine pe Lird in perioada mai-iunie 2003.Textele pot
suferi pe alocuri de unele vicii inerente vitezei sub care se trateaza informatia in
mediul electronic. Aceste vicii vor fi inlaturate in viitorul apropiat iar cele doua
mesaje vor fi revizuite ca urmare a comentariilor voastre si postate sub forma unui
singur articol in sectiunea "Symposion" a grupului Lird. In masura in care acest
lucru este posibil va rog ca orice referire intr-un material tiparit sau electronic la
parti ale traducerii sau notelor la traducere sa le faceti prin indicarea adresei web a
grupului Lird [http://groups.yahoo.com/group/Lird] impreuna cu numarul mesajului
in care acestea au aparut [msg. no. 9148, respectiv no. 9149] Toate bune, Dan S.
SPETA EXPLORATORILOR SPEOLOGI Autor : Lon L. Fuller Publicata in : Harvard Law
Review, nr.62/1949, par. 616 Cei patru inculpati sunt membri ai Societatii de
Speologie, o organizatie de speologi amatori interesati de explorarea pesterilor. In
luna mai a anului 4300 A.D inculpatii, impreuna cu Roger Whetmore, un alt
membru al Societatii, au patruns intr-o pestera calcaroasa. In vreme ce erau in
interiorul pesterii, departe de intrare, s-a produs o alunecare de teren. Bucati grele
de piatra au blocat singura iesire cunoscuta din pestera. Cind au descoperit aceasta,
membrii echipei s- au asezat linga intrarea blocata in astepatarea echipelor de
salvare. Intre timp Secretarul Organziatiei a fost alertat de familiile celor sechestrati
in pestera. Speologii lasasera la birourile societatii suficiente indicii legate de locatia
pesterii pe care intentionau sa o exploreze. O echipa de salvare s-a format imediat
si au plecat spre locul indicat. Misiunea de salvare s-a dovedit insa deosebit de
dificila. Echipa de salvare a fost suplimentata de mai multe ori cu oameni si
echipamente, care au fost aduse cu cheltuieli foarte mari in locul izolat unde se afla
pestera. O tabara imensa de muncitori, ingineri, geologi si alti experti a fost
construita. Eforturile de inlaturare a blocurilor de piatra care obstructionau intrarea
au fost de multe ori ingreunate de alte alunecari. Intr-una din aceste alunecari zece
din membrii echipei de salvare au murit. Bugetul Societatii de Speologie s-a epuizat
in curind si suma de opt sute de mii de "frelars" [moneda oficiala a statului
respectiv] strinsa din donatii ale comunitatii si din subsidii guvernamentale a fost
cheltuita inainte ca cei cinci spelogi blocati in pestera sa poata fi salvati. In cele din
urma eforturile de salvare au avut succes in cea de-a treizeci si doua zi de la data la
care expeditia pornise la exploararea pesterii. Atit timp cit se stia ca exploratorii nu
aveau provizii prea mari de hrana si nu exista nici o materie vegetala sau animala
in pestera cu care s-ar fi putut hrani, au existat temeri ca speologii ar fi putut muri
in pestera de foame, inainte ca echipele de salvare sa ii gaseasca. In ziua a
douazecea a sechestrarii lor sub pamint s-a aflat pentru prima data ca echipa de
speologi avea un echipament capabil sa trimita si sa primeasca mesaje.Un
echipament similar a fost imediat instalat in tabara de salvare si a fost stabilita
astfel o punte de comunicare cu nefericitii din pestera. Acestia au vrut sa stie in
primul rind cit timp va mai dura pina vor putea fi salvati. Inginerii responsabili de
proiectul de salvare au spus ca vor fi necesare cel putin inca zece zile, cu conditia
ca nu vor mai fi si alte alunecari de teren.Exploratorii au cerut atunci sa fie pusi in
legatura cu o comisie de medici. Ei au descris conditiile din pestera si proviziile pe
care le aveau cu ei si au cerut opinia medicilor daca ar putea supravietui fara
mincare inca zece zile. Presedintele comisiei de medici le-a spus ca exista o
probabilitate mica de supravietuire.Echipamentul de comunicare din pestera nu a
mai transmis nici un mesaj timp de opt ore dupa aceasta. Cind comunicatiile au fost
reluate, Whetmore a discutat cu presedintele comisei in numele sau si a celor din
pestera. El a intrebat comisia de medici daca cei din pestera ar putea sa
supravietuiasca inca zece zile in cazul in care ar consuma carnea unuia dintre
ei.Presedintele comisiei a raspuns, dupa multe ezitari, afirmativ la aceasta
intrebare. Whetmore a intrebat atunci daca ar fi recomandabil pentru ei sa traga la
sorti care din exploaratorii blocati in pestera ar trebui sa fie mincat. Nici unul din
medicii prezenti nu a vrut sa raspunda la aceasta intrabare. Whetmore a dorit un
raspuns de la unul din oficialii sau judecatorii prezenti, dar nici unul din cei aflati
acolo nu a dorit sa dea vreun sfat in aceasta privinta. Nici un preot n-a vrut sa dea
un raspuns acestei probleme. Dupa aceasta discutie nu s-a mai primit nici un mesaj
din pestera si s-a presupus [in mod eronat, astfel cum s-a dovedit ulterior] ca
bateriile echipamentului de transmisie a celor din pestera s-au consumat. Cind
exploratorii au fost in cele din urma eliberati, s-a aflat ca in a douazeci si treia zi de
la data in care au intrat in pestera Whetmore a fost ucis si mincat de insotitorii sai.
Din marturiile inculpatilor, astfel cum au fost acceptate de instanta, reiese ca
Whetmore a fost cel care a pus problema gasirii unei surse de hrana (fara de care
supravietuirea ar fi fost imposibila) in carnea unuia din cei aflati in pestera. Tot
Whetmore a fost cel care a venit cu ideea de a trage la sorti cine va fi cel sacrificat,
intrucit avea din intimplare la dinsul o pereche de zaruri. Initial membrii echipei de
exploratori au fost reticienti in a adopta o solutie atit de disperata, dar dupa
conversatia avuta cu cei de la suprafata, astfel cum a fost relatata mai sus, toti cei
din pestera au fost in cele din urma de acord cu planul propus de Whetmore. Dupa
discutii indelungate privind problemele de probabilitati/matematica care le implica,
s-a ajuns si la o intelegere in ce priveste metoda de a folosi zarurile pentru
determinarea persoanei care urma sa fie sacrificata. Inainte insa ca zarurile sa fie
aruncate, Whetmore a declarat ca el se retrage din aceasta intelegere pentru ca ar
dori sa mai reflecteze asupra problemei inca o saptamina, inainte de a imbratisa o
solutie atit de radicala si de odioasa. Ceilalti insa l-au acuzat de incalcarea
angajamentului si tradare, hotarind sa arunce zarurile. Cind a venit rindul lui
Whetmore zarurile au fost aruncate in numele lui de catre o alta persoana, nu
inainte insa de a fi intrebat despre eventualele indoieli/obiectii privind
corectitudinea aruncarii.Acesta a declarat ca nu are astfel de obiectii.Rezultatul
aruncarilor de zaruri a fost in defavoarea lui Whetmore, drept pentru care acesta a
fost ucis si mancat de colegii sai de expeditie. Dupa incheierea operatiunilor de
salvare si perioada de spitalizare necesara pentru refacerea fizica, supravietuitorii
au fost acuzati de uciderea lui Whetmore. In prima instanta, dupa ce au fost
ascultati martorii, purtatorul de cuvint al Curtii cu juri [avocat de profesie] a propus
membrilor juriului sa nu dea un verdict, ci sa lase la aprecierea Judecatorului care
prezida Curtea decizia asupra vinovatiei inculpatilor, pe baza faptelor prezentate.
Dupa dezbateri, procurorul si avocatul inculpatilor au fost de acord cu procedura
propusa, si ea a fost aprobata de Curte. Intr-un "verdict special" de o marime
considerabila, Curtea cu juri a relatat faptele astfel cum sunt descrise mai sus si a
hotarit ca daca in baza acestor fapte inculpatii ar fi vinovati de acuzatiile ce le-au
fost aduse, atunci Curtea va confirma vinovatia inculpatilor. Pe baza acestui verdict,
Judecatorul instantei a hotarit ca inculpatii sunt vinovati de uciderea lui Roger
Whetmore. Judecatorul a ordonat ca inculpatii sa fie spinzurati – legea
nepermitindu-I nici o exceptie in ce priveste pedeapsa care trebuie pronuntata.
Dupa ce juriul si-a incheiat misiunea, membrii sai au semnat o petitie comuna catre
Guvernator, cerindu-i acestuia comutarea pedeapsei cu moartea in inchisoare pe
timp de sase luni. Judecatorul instantei a adresat la rindul sau o astfel de petitie
Guvernatorului. Intre timp a fost inaintata o cerere de apel la Curtea Suprema,
aceasta fiind formata din judecatorii Truepenny, C. J., Foster, J., Tatting, J., Keen, J.
si Handy, J. Iata mai jos opiniile acestora. Truepenny, C. J., Presedintele Curtii,
judecator Truepenny – voteaza pentru condamnare "Juratii si judecatorul au
actionat intr-un mod care nu numai ca este just dar e singura cale pe care legea o
pune la dispozitia lor. Textul legii este binecunoscut : "Oricine va ucide cu intentie o
persoana va fi pedepsit cu pedeapsa capitala : moartea". Legea nu permite nici o
exceptie pe care am putea-o eventual aplica in cazul de fata, chiar daca simpatia
noastra ne face sa fim ingaduitori, datorita imprejurarilor in care acesti oameni s-au
aflat la acel moment [..] Intr-un caz ca acesta principiul acordarii de clementa pare
a fi fost gindit special pentru a "indulci" rigorile legii si propun colegilor mei sa
urmam exemplul juratilor si al judecatorului curtii prin a ne alatura petitiei pe care
acestia au adresat-o Guvernatorului [..] Cred ca putem presupune ca inculpatii vor
beneficia de o anumita forma de clementa. Daca aceasta se va intimpla, justitia se
va infaptui fara a afecta cu ceva spritul legilor noastre si fara a incuraja in viitor
orice incercare de eludare a legii" Foster, J., "In opinia mea, legile acestei tari nu
pot fi aplicate acestui caz, el fiind guvernat de ceea ce vechii ginditori numeau
"drept natural". Concluzia mea se sprijina pe faptul ca dreptul pozitiv depinde de
afirmatia ca oamenii sunt facuti sa traiasca impreuna in societate. Daca apare o
situatie in care coexistenta oamenilor devine imposibila, atunci o conditie care se
afla la baza tuturor legilor si normelor noastre nu mai exista. Cind aceasta conditie
dispare, in opinia mea, forta dreptului pozitiv dispare odata cu ea [...] Acesti
oameni au actionat in virtutea unei intelegeri acceptata de toti, inclusiv de victima
[Whetmore]. Atit timp cit parea ca situatia dificila in care se aflau facea ca
principiile uzuale care guverneaza relatiile dintre oameni inaplicabile, a fost necesar
pentru ei sa alcatuiasca, date fiind conditiile, o noua lege care sa fie adecvata
situatiei in care se gaseau. Inca din antichitate se cunoaste faptul ca principiile de
baza ale legii si guvernarii se gasesc in notiunea de contract, sau de intelegere.
Vechii ginditori, in special in perioada 1600 – 1900 obisnuiau sa gindeasca
Guvernarea in sine ca avind la baza un contract social […] Al doilea argument pe
care il aduc in motivarea opiniei mele porneste de la respingerea ipotetica a
presupunerilor pe care le-am facut pina acum in sprijinul afirmatiilor mele. Sa
presupunem, de dragul unei expuneri logice, ca sunt in eroare atunci cind afirm ca
situatia acestor oameni I-a scos de sub incidenta legii pozitive si sa presupumem, in
schimb, ca Legile statului nostru au puterea de a patrunde la sapte sute de metri
sub stinca pentru a se impune apoi asupra acestor nenorociti condamnati la foame
in inchisoarea lor subterana. In acest caz este evident ca ei au incalcat legea astfel
cum este formulata ea : oricine "va lua cu intentie" viata unui semen de-al sau este
un criminal. Dar una din cele mai vechi idei ale intelepciunii dreputului ne invata ca
un om poate sa incalce litera legii fara sa incalce legea in sine. Fiecare propozitie a
dreptului pozitiv, trebuie interpretata in mod rezonabil, in lumina scopului sau
evident. […] Textul de lege aflat in fata noastra pentru a fi interpretat nu a fost
niciodata aplicat in mod strict. Cu secole in urma a fost stabilit faptul ca uciderea in
legitima aparare nu este o crima. Nu este nimic in exprimarea legii care sa ne
trimita la aceasta interpretare. Au fost facute citeva incercari de a pune de acord
textul legii cu tratamentul legal al legitimei aparari dar, in opinia mea, acestea sunt
mai curind niste sofisme ingenioase. Adevarul este ca exceptia care se face in
favoarea legitimei aparari nu poate fi in acord cu textul normei care interzice
uciderea, ci numai in concordanta cu scopul acestei interdictii. Adevarata adaptare a
normei cu situatia legitimei aparari poate sa fie gasita in urmatoarea argumentatie :
unul din obiectivele principale pe care le urmareste norma de drept penal este
aceea de a preveni producerea unei infractiuni. Acum devine clar ca daca am
legifera legitima aparare ca o crima, o asemenea norma nu ar putea sa-si exercite
rolul sau preventiv. Un om amenintat va raspunde agresorului sau, indiferent de
prevederile legii. Privind astfel la scopul extins al dreptului penal putem declara in
mod sigur ca regula privind interdictia crimei nu intentioneaza sa fie aplicata
cazurilor de legitima aparare […] Cind ratiunea pentru care existenta exceptiei de
legitima aparare se explica astfel cum am facut-o mai sus, devine evident faptul ca
acelasi rationament poate fi aplicat in mod precis si spetei aflata in discutia
instantei . Tatting, J., Atunci cind imi execut obligatiile ce imi revin ca judeatori al
acestei instante de obicei sunt capabil sa disociez elementele emotionale si cele
rationale ale reactiilor mele si sa hotarasc asupra cazului in functie de cele din
urma. Trecind in revista acest caz gasesc ca resursele obisnuite ale ratiunii mele
refuza sa functioneze. Din punct de vedere emotional simt un conflict intre simpatia
pentru acesti oameni si sentimentul de oroare si dezgust fata de actul mostruos pe
care l-au comis. Tot am sperat ca as putea fi capabil sa pun deoparte aceste emotii
ca fiind irelevante si sa hotarasc asupra cazului pe baza demonstratiei
convingatoare si logice ce ar fi rezultat din aplicarea legii noastre.Din pacate,
aceasta dezbatere nu mi-a oferit o astfel de demonstratie. Analizind opinia
judecatorului Foster, o gasesc plina de contradictii si sofisme. Sa incepem cu primul
sau argument : acesti oameni nu se supun legii noastre pentru ca nu se gaseau
intr-o stare de "Societate civila" ci intr-o "stare naturala". Nu imi este clar care este
motivul acestui argument : sa fi fost din cazua grosimii pietrelor care I-au facut
prizonieri sau pentru ca le era foame, ori pentru ca au stabilit un nou "statut de
guvernare" prin care legile uzuale ale societatii au fost inlocuite de o aruncare de
zaruri. Alte dificultati in a intelege argument apar atunci cind ne intrebam : daca
acesti oameni au trecut de sub jurisdictia legilor noastre obisnuite sub cea a
"Dreptului natural", cind anume s-a intimplat aceasta? Oare atunci cind intrarea in
pestera a fost blocata, cind amenintarea cu moartea prin infometare a atins un
anume grad de intensitate, sau atunci cind s=a ajuns la intelegerea de a arunca
zarurile ? Aceste incertitudini ale teoriei propuse de colegul meu ne pot pune in
mare dificultate. Sa presupunem, de exemplu, ca unul din acesti oameni ar fi
implinit virsta majoratului in timp ce era izolat in pestera. La ce data ar fi fost
considerat major – la data la care efectiv a implinit aceasta virsta, dar cind se afla,
in mod ipotetic, in afara legilor noastre uzuale, sau la data cind a fost eliberat din
pestera si a devenit din nou subiect al dreptului nostru "pozitiv", cum il numeste
colegul meu. Aceste dificultati pot fi considerate frivole, dar ele sunt necesare
tocmai pentru a arata frivolitatea teoriei care le poate naste [..] Cu ce autoritate ne-
am putea noi constitui intr-o "Instanta a Dreptului Natural"? Daca acesti oameni se
aflau intr-adevar sub o lege a dreptului natural, unde isi are izvorul autoritatea
noastra de a interpreta si aplica o asemenea lege? Sa aruncam o privire asupra
acestui "cod" al dreptului natural pe care colegul meu l-a propus pentru ca noi sa il
putem aplica acestui caz. Este un cod in care legea contractelor este mai importanta
decit normele privind omuciderea. Ce cod odios si incoerent! Este un cod in care un
om poate sa puna in aplicare o intelegere valabila prin care isi imputerniceste
semenii sa ii manince trupul. Mai mult, conform prevederilor acestui cod, o
asemenea intelegere odata incheiata este irevocabila iar daca una din parti
indrazneste sa se retraga ceilalti vor lua legea in propriile maini si vor pune aplicare
intelegerea prin violenta – iar acest lucru colegul meu judecator l-a trecut sub
tacere [ o tacere convenabila lui] : efectul pe care retragerea Whetmore il are
asupra teoriei sale. Principiul pe care incearca el sa il puna in aplicare are si alte
implicatii pe care nu le putem accepta. El sustine ca atunci cind inculpatii s-au
aruncat asupra lui Whetmore si l-au ucis [nu stim cum, probabil aruncind cu pietre
in acesta] ei isi exercitau doar drepturile nascute din intelegerea lor. Ma opresc
acum la partea a doua a opiniei colegului meu, prin care acesta incearca sa arate ca
inculpatii nu au incalcat prevederile legii. In acest punct lucrurile devin pentru mine
pline de ambiugitati, in loc sa fie clare. Esenta argumentului prezentat de colegul
meu poate fi pusa in urmatorii termeni: nici o lege, oricum ar fi ea formulata, nu ar
trebui sa fie aplicata intr-un mod in care sa intre in conflict cu scopul sau. Unul din
scopurile legii penale este acela de a preveni, de a opri crima. Aplicarea legii care
impiedica oamenii sa se ucida intre ei la imprejurarile specifice ale acestui caz ar
intra in contradictie cu scopul legii privind omuciderea, pentru ca este imposibil de a
crede ca prevederile unei legi ar putea opera intr-o maniera preventiva asupra cuiva
pus in situatia de alege intre viata si moarte. Motivul pentru care aceast caz ar
putea face exceptie de la aplicarea acestei norme este acelasi cu cel pe care il
invocam atunci cind discutam despre legitima aparare, sustine colegul meu. […]
Este adevarat ca o lege trebuie sa fie aplicata conform cu scopul sau si ca unul din
scopurile legii penale este recunoscut a fi acela de preventie a faptelor criminale.
Dificultatea este aceea ca si alte scopuri subzista in textul legii penale. S-a spus
deasemenea ca un alt scop este acela de a oferi o "supapa organizata" pentru
instinctul uman al razbunarii.[Commonwealth v. Scape] S-a mai spus ca alt scop
este acela de a reabilita pe raufacator. [ Commonwealth v. Makeover.] Au fost
propuse si alte teorii. Presupunind ca trebuie sa interpretam legea prin prisma
scopului sau ce vom face cind legea are mai multe scopuri a statute in the light of
its purpose, what are we to do when it has ori cind acestea se afla in disputa?
[…]Teoria dreptului penal, cea care se preda in scolile de drept, pune lucrurile in
urmatorii termeni : normele penale privind omuciderea cer ca actul omorului sa fie
savirsit cu intentie. Persoana care reactioneaza la o amentintare agresiva asupra sa
nu actioneaza cu intentie, ci ca un rezultat al unui impuls adinc implantat in natura
umana. Cred ca acest subiect este familiar tuturor avocatilor, el constituind si un
subiect important la examenele de intrare in barou. Explicatiile familiare pe care le
dam acestei exceptii nu pot fi insa aplicate prin analogie cu imprejurarile acestui
caz. Acesti oameni nu numai ca au actionat cu intentie insa au deliberat asupra
actiunii lor si au actionat dupa ore intregi de discutii asupra a ceea ce ar trebui sa
faca. Din nou avem de-a face cu un drum care se bifurca, cu argumente pline de
contradictii. [..] Avem dificultati in accepta argumentul judecatorului Foster de a
vedea in acest caz o exeptie de la norma penala, o dificultate care din nou nu apare
in opinia sa. Care ar putea fi scopul acestei exceptii? Avem un grup de oameni care
a tras la sorti iar victima este ea insasi o parte a acestei intelegeri. Cum am fi
argumentat aceasta exceptie daca Whetmore ar fi refuzat inca de la inceput sa ia
parte la acest plan? Am fi permis unei majoritati a grupului sa treaca peste vointa
lui? Sau, presupunind, ca nu ar fi fost deliberat nici un plan si ca ceilalti pur si
simplu s-ar fi inteles in secret sa il ucida Whetmore motivindu-si gestul prin faptul
ca acesta se era cel mai slabit dintre toti. Sau, din nou, sa presupunem ca ar fi fost
ales un alt sistem de selectie a "victimei", bazat pe un alt principiu de alegere cum
ar fi acela ca toti ceilalti erau atei si numai Whetmore credea in viata dupa moarte
[…] Daca am avea o prevedere speciala in dreptul nostru prin care sa se statueze ca
este o crima sa maninci carnea unui semen, aceasta prevedere ar fi fost mult mai
indicata de a fi aplicata in acest caz. Daca faptele nu ar fi avut nici o conotatie
penala ar fi fost intelept, cred, sa nu ii fi trimis in judecata. Din pacate insa, acesti
oameni au fost trimisi in judecata si judecati, drept pentru care noi ne aflam acum
in aceasta situatie ingrata. Pentru ca sunt cu totul incapabil sa rezolv aceste
contradictii si indoieli pe care le am in legatura cu aplicarea legii in acest caz, anunt
cu regret ca ma abtin sa iau o decizie si sa judec in acest caz. Judecatorul Keen --
Dificultatile acestui caz, oricit de dureroasa ar fi forma in care ni se prezinta, au un
toate o singura cauza si aceasta sta in nereusita de a deosebi aspectele sale legale
de cele morale. Pe scurt, colegilor mei judecatori nu accepta faptul ca legea astfel
cum este ea redactata cere condamnarea acestor inculpati. Si mie imi vine greu,
dar spre deosebire de ei, eu respect obligatiile functiei mele care imi cer sa las
deoparte preferintele personale atunci cind e vorba de a interpreta si aplica legile
acestei tari. Binenteles ca judecatorul Foster nu admite ca este animat de
resentimente personale fata de textul legii. In loc de a recunoaste aceasta el
dezvolta o argumentare care ne e familiara. El sustine ca o instanta se poate abate
de la textul legii atunci cind considera ca ceva ce nu este expres prevazut de
aceasta, si numeste acest ceva "Scop", poate fi folosit pentru a justifica o concluzie
pe care instanta o considera a fi potrivita in imprejurarile date. Discutia aceasta am
mai avut-o si in trecut cu colegii mei. Inainte de a dezbate aspectele particulare ale
acestei teorii in speta de fata, as dori sa fac pe scurt citeva consideratii privind
istoria acestei probleme si implicatiile sale pentru lege si guvernamint, in general.
Au fost vremuri cind judecatorii puteau foarte usor sa legifereze, si cu totii stim ca
atunci unele din legile noastre erau schimbate mai curind de puterea
judecatoreasca. Acestea erau timpuri cind princiiple acceptate de stiintele politice
nu clarificasera inca gradul si functiile diferitelor "brate" ale statului. Se stie cit de
dezbatuta era problema incertitudinii creata de micul "razboi civil" care se purta
intre puterea judecatoreasca, pe de o parte, si puterea executiva si legislativa, de
cealalta parte. [..] Este suficient sa observam ca acele zile au trecut si locul
incertitudinii avem acum un principiu clar care este suprematia puterii legislative.
Din acest principiu decurge obligatia puterii judecatoresti de a pune in aplicare cu
consecventa legea scrisa si de a intereta aceasta lege in sensul ei deplin fara a fi
influentati de dorintele noastre sau de conceptiile noastre despre justitie. Nu pun in
discutie principiul care interzice revizuirea legilor de catre puterea judecatoreasca
este bun sau rau, acceptabil sau inacceptabil. Observ doar ca acest principiu a fost
acceptat tacit si sta la baza ordinii legale si guvernamentale pe care am jurat sa o
administrez. Dupa cum principiul suprematiei puterii legislative a fost acceptat in
mod teoretic de secole, la fel insa persista o traditie a juristilor si o forta de inertie a
unor deprinderi de judecata incit multi judecatori nu s-au impacat cu ideea unui rol
restrins pe care noua ordine le-o impune. Colegul Foster face parte din acest grup.
Modul in care el trateaza legile este acela al unui judecator care traia acum cinci
sute de ani. Ne este familiar tuturor modul in care este realizat procesul prin care
"reforma" puterii judecatoresti trateaza elementele pe care nu le agreeaza din
legislatia in vigoare. Sunt personal atit de obisnuit cu acest mecanism incit in cazul
in care colegul meu Foster ar fi declarat incapabil sa judece o cauza sunt sigur ca as
reusi sa redactez opinia sa in mod satifacator fara a avea vreun alt indiciu decit
acela daca agreeaza sau nu efectul prevederilor normelor care se aplica in cazul
supus judecatii. Astfel, procesul de revizuire judiciara are trei etape. Primul este
acela de a intui un fel de "scop unic" pe care legea il serveste. Aceasta, desi nici o
lege din sute nu are un astfel de "scop unic" iar obiectivele fiecarei norme, aproape,
pot fi interpretate in mod diferit, in functie de interesele celor care o promoveaza.
Al doilea pas este a acela de a descoperi ca un imaginar "legislator", lucrind la
realizarea "scopului" sau fictiv a scapat ceva din vedere ori a lasat un gol sau o
imperfectiune in opera sa. Aici intervine partea finala si cea mai reconfortanta a
acestui proces care este, desigur, umplerea acestui gol creat. Ceea ce era de
dezvaluit, a iesit la iveala..[Quod erat faciendum.] Incapatinarea colegului Foster de
a gasi goluri in textele legii imi aminteste despre o veche poveste a unui om care a
mincat o pereche de pantofi. Intrebat fiind cum I-a placut, a raspuns ca ceea ce I-a
placut cel mai mult a fost gaurile… Intr-un mod asemanator gindeste si colegul meu
despre lege: cu cit mai multe lipsuri exista, cu atit mai mult in place prevederea
respectiva. Pe scurt, lui nu ii place deloc textul legii. Nimeni nu si-ar fi dorit un caz
mai bun pentru a ilustra natura speciala a acestui proces de acoperire a golurilor,
decit speta aflata in dezbaterea noastra. Colegul meu crede ca stie exact ca ceea ce
diferentiaza uciderea de o crima este ceva ce el numeste "prevenirea" crimei.
Judecatorul Tatting a aratat deja cit de mult este depasita aceasta intepretare. Dar
eu cred ca problemele sunt mai profunde. Ma indoiesc ca atunci cind legea
pedepseste uciderea unui om ea are in vedere vreun scop, in intelesul obisnuit al
acestei notiuni.In primul rind, o asemenea lege reflecta o convingere adinc umana
ca a ucide unui semen este ceva gresit si ca trebuie sa se intimple ceva cu cel care
a comis acest act. Daca am fi fortati sa intram in detalii, probabil ca vom gasi sprijin
in teoriile sofisticate ale criminalistilor car, desigur, nu au intentiile celor care au
intocmit legea. Am putea totodata sa observam ca oamenii isi vor indeplini
obligatiile lor mai bine si vor trai mai fericiti daca stiu ca sunt protejati impotriva
oricaror atacuri violente. Avind in minte faptul ca victima unei omucideri de obicei
nu este o persoana prea placuta, vom putea adauga citeva consideratii legate de
faptul ca a ne dispensa de cei pe care nu ii agreem nu trebuie sa fie o functie a unei
justitii private ci neaparat un monopol al statului. Toate acestea imi amintesc de un
avocat care cinva argumenta intr-un caz ca legea prin care se cerea ca medicii sa
aiba o licenta este un lucru bun deoarece face ca ratele de plata pentru o asigurare
de viata sa fie mai mici pe seama cresterii nivelului de sanatate a populatiei. Exista
din pacate conceptul de a supra-explica lucrurile evidente. Daca nu cunoastem care
este scopul legii privind omuciderea, cum putem oare spune ca exista o lipsa a
acestei legi? Cum putem sti ce anume a gindit cel care a intocmit legea despre
problema uciderii unui om pentru a fi mancat? Colegul Tatting a aratat o repulsie de
inteles fata de canibalism, desi un pic exagerata. De unde stim ca predecesorii sai
nu ar fi simtit aceeasi repulsie, poate chiar la un nivel mai inalt? [..] Consideratii
similare cu cele de mai sus pot fi dezvoltate si in ce priveste exceptia privind
legitima aparare, care joaca un rol atit de important in opinia colegilor mei Foster si
Tatting. […] Este adevarat ca generatii de studenti ai facultatilor de drept au invatat
ca temeiul acestei exceptii sta in fatpul ca acel care actioneaza in legitima aparare
nu comite uciderea in mod intentionat, iar acesti studenti au trecut examenele de
admitere in barou repetind ceea ce profesorii lor I-au invatat. Aceste ultime
observatii le-as putea contra-argumenta prin faptul ca profesorii si examinatorii
barourilor nu au caderea de a interpreta legea asa cum noi, judecatorii, o facem.
Din nou insa, problema e mai subtila. Atunci cind avem de-a face cu norma sau cu
exceptia de la norma chestiunea nu este aflarea intentiei presupuse a normei ci
care este intinderea aplicarii sale. Limitele aplicarii principiului legitimei aparari
astfel cum au fost stabilite de aceasta instanta sunt clare : legitima aparare se
aplica situatiilor in care o persoana opune rezistenta atunci cind viata sa ii este
amenintata. Iata de ce este foarte clar ca speta de fata nu se incadreaza in limitele
de aplicare a exceptiei de legitima aparare atit timp cit Whetmore nu a amenintat in
nici un fel viata inculpatilor judecati astazi. Colegul Tatting scoate la suprafata
slabiciunea esentiala a argumentelor aduse de colegul Foster in incercarea sa de a
conferi consideratiilor sale despre legea scrisa o aura de legitimitate. Colegul Tatting
face eforturi insemnate in incercarea sa de a combina fidelitatea sa fata de textul
legii cu morala usoara a judecatorului Foster. Problema acestei incercari este aceea
a unei erori substantiale in ce priveste exercitarea actului de justitie. Pur si simplu
este imposibil sa aplici textul legii si in acelasi timp sa il reformulezi astfel incit sa
se conformeze cu propriile dorinte. Stiu ca argumentele pe care le aduc in
prezentarea opiniei mele nu vor fi acceptate de cei care vor privi doar la efectele
immediate ale acestei decizii si vor ignora implicatiile pe termen lung ale unui act
de ingaduinta asumat de puterea judecatoreasca. O decizie severa nu este niciodata
si una populara. Judecatorii au fost deseori amintiti in literatura pentru "calitatile"
lor de a emite hotariri indoielnice si de a motiva cu elemente minore decizii in care
partile in litigiu au fost private de drepturile lor tocmai pentru ca opinia publica a
considerat ca aceste drepturi nu trebuie sa le fie acordate. Dar cred ca ingaduinta
judecatorilor face mai mult rau pe termen lung decit o decizie severa. Deciziile
severe in cazurile dificile, ca acesta, pot avea chiar o anumita valoare morala prin
aceea ca le reaminteste oamenilor care sunt raspunderile lor fata de legea care este
in ultima instanta creatia lor.Totodata le reaminteste ca nu exista nici un principiu
al iertarii personale care poate elibera de raspundere pe reprezentantii lor. Voi
merge chiar mai departe si voi spune ca, pe linga faptul ca principiile pe care le-am
expus sunt fundamentale pentru speta de fata, daca aceste principii ar fi fost
respectate de la inceputuri, am fi mostenit un sistem juridic mai bun de la inaintasii
nostrii. De exemplu, in ce priveste principiul legitimei aparari, daca instantele
noastre ar fi urmat intocmai textul legii initiale, rezultatul ar fi fost o revizuire
inevitabila a textului de catre legislativ. Aceasta revizuire ar fi fost bazata pe
sprijinul filozofilor dreptului natural si a psihologilor iar rezultatul ar fi fost o
reglementare clara si rationala, in locul unor tirade comune si a distinctilor
metafizice pe care le regasim in textul hotaririlor judecatoresti si ale articolelor din
doctrina. Handy, J. […]" Finally, Justice Handy, the realist-pragmatist, scoffing at
the learned debates among the other justices, insists that the justices must follow
their own common sense and the popular will - in this case, evidenced by a poll
showing that ninety percent of the people want to let the defendants off with little
or no punishment - and reverse the convictions. 21 He suggests achieving this
result by using whatever legalistic device seems most adaptable ("handy"?) to the
occasion - in this instance, Justice Foster's second rationale. Justice Handy votes to
reverse as well, relying on virtual consensus in popular opinion. -- Am ascultat cu
uimire rationamentele intortocheate pe care acest caz simplu le-a prilejuit. Nu
incetez sa ma mir de abilitatea colegilor mei de a arunca o obscura cortina de
legalitati peste fiecare din problemele supuse judecatii lor. Am ascultat astazi
discursuri despre distinctia dintre dreptul pozitiv si dreptul natural, dintre limbajul si
intentia normelor, dintre puterea judecatoreasca si cea executiva, dintre dispozitiile
unei hotariri judecatoresti si cele ale unei legi emise de parlament. Sunt dezamagit
ca nimeni nu a ridicat problema naturii juridice a intelegerii incheiate in pestera :
daca a fost unilaterala sau bilaterala si daca nu cumva putem considera ca
Whetmore si-a revocat oferta inainte de a se trece la executarea intelegerii. Ce au
toate acestea de-a face cu speta de fata? Problema aflata in fata noastra este de
fapt ce trebuie sa facem noi, in calitate de functionari publici, cu acesti invinuiti?
Aceasta este o chestiune de intelepciune practica, de a hotari in functie de context
si nu purtind discutii abstracte ci in functie de realitatile umanitatii. Cind speta este
abordata din acest unghi, ea devine, in opinia mea, una din cele mai simple
probleme care au fost inaintate spre rezolvare acestei instante. Nu am reusit
niciodata sa ii fac sa inteleaga pe colegii mei ca activitatea noastra tine de domeniul
umanitatii si ca noi hotarim asupra destinelor unor alti oameni si nu asupra unor
cuvinte aflate pe o foaie de hirtie ori asupra problemelor ridicate de teorii abstracte.
Hotaririle lor sunt bune atunci cind cei care hotarasc inteleg conceptiile si
sentimentele poporului. Se iau hotariri strimbe cind acestea nu sunt intelese. Dintre
toate puterile de guvernamint puterea judecatoreasca este cea care pierde cel mai
usor contactul cu oamenii obisnuiti. Motivele pentru care se intimpla aceasta sunt
evidente. In timp ce populatia reactioneaza la elementele esentiale ale unei
probleme, judecatorii analizeaza in cele mai mici detalii cazurile prezentate. Ambele
parti angajeaza avocati care analizeaza si despica firul in patru. Judecatori si avocati
sunt in competitie pentru a vedea cine poate poate descoperi cel mai mare numar
de dificultati si distinctii intr- un set dat de fapte. Fiecare parte inearca sa gaseasca
situatii, adevarate sau false, care sa demonteze demonstratia celeilalte parti. Pentru
a intari demonstratia, se fac inventeaza sau se importa mai multe disctinctii in
situatia data. Cind un set de fapte a fost supus unui asemenea tratament suficient
de mult timp, toata viata se scurge din el si nu mai ramine decit o mina de praf. Imi
dau seama acum ca oricind vom avea de-a face cu reguli si principii abstracte,
avocatii vor gasi intodeauna o cale de a face distinctii. Pina la un punct, situatia
descrisa este un rau necesar pe care il gasim alaturi de orice forma de reglementare
a activitatilor umane. Dar cred ca domeniile care au intr-adevar de reguli si
reglementari sunt mult supraestimate. Binenteles ca exista citeva reguli
fundamentale ale jocului care trebuie respectate pentru ca jocul sa poata fi jucat.
Asi include printre aceste reguli pe cele privind conduita alegerilor, numirea
functionarilor publici si durata numirii lor. Aici trebuie sa existe restrictii in ce
priveste libertatea de vointa , o anume formalitate a regulilor, o grija pentru ce este
supus normei sau lasat in afara ei. Probabil ca domeniul de reglementare a acestor
principii ar trebui extins si la alte reguli, cum ar fi cele privind apararea drepturilor
civile. Dar in afara acestor domenii cred ca toti functionarii publici, inclusiv
judecatorii, isi vor face meseria mai bine daca for folosi conceptele abstracte si
formulele ca pe niste instrumente.Cred ca ar trebui sa folosim ca model
administratorul care adapteaza principiile si procedurile aflate la indemina sa la
imprejurarile cauzului in discutie, selectind din formele disponibile pe cea care se
potriveste cea mai bine rezultatului urmarit.Avantajul cel mai evident al unei
asemenea abordari este ca ne permite sa ne rezolvam insarcinarile noastre zilnice
cu eficienta si bun simt.Sustinerea pe care o am fata de aceasta teorie are radacini
adinci. Cred ca acesta filozofie ne ofera reperele discernamintului de a ne pastra
flexibilitatea esentiala pe care trebuie sa o avem daca dorim sa ne pastram actiunile
intr-un echilibru rezonabil cu sentimente ca acelea prilejuite de rezolvarea acestui
caz. Multe guverne au fost distruse si multa mizerie umana a fost cauzata de lipsa
acordului dintre cei care conduc si cei care sunt condusi. Odata ce apare o separare
suficienta intre o massa de oameni si cei care le conduc viata economica, politica si
legala societatea este distrusa.Si atunci nici dreptul natural sustinut de colegul
Foster si nici fidelitatea coleguliu Keen fata de textul legii nu ne va folosi la
nimic.Daca vom aplica aceste concepte la cazul aflat spre judecata in fata noastra,
decizia asupra lui devine extrem de simpla.Pentru a demonstra aceasta va trebui sa
ma refer la citeva realitati pe care colegii nostrii, in teoriile lor sordide si nepopulate
de oameni le-au trecut sub tacere desi le cunosc la fel de bine ca si mine. Prima
dintre acestea este ca acest caz a produs un enorm interes public atit in tara cit si
in strainatate.Aproape toate revistele si ziarele au scris articole despre
el.Editorialistii au impartasit cu cititorii lor informatii confidentiale cum ar fi
urmatoarele miscari tactice ale guvernului; sute de scrisori ale cititorilor au fost
tiparite de ziare.Unul din marile trusturi de presa a facut un sondaj de opinie
referitor la intrebarea "Ce decizie credeti ca ar trebui sa ia Curtea Supreama in
cazul spelogilor"?Aproape nouzeci la suta si-au exprimat parerea ca inculpatii ar
trebui sa fie iertati sau sa fie penalizati cu o pedeapsa simbolica. Este absolut clar
ce simte opinia publica fata de acest caz.Am fi putut afla aceasta si fara vreun
sondaj, folosind doar bunul simt. Aceasta face sa ne arate in mod evident nu numai
ce ar trebui sa facem, dar ce trebuie sa facem daca dorim sa pastram intre aceasta
curte si opinia publica un acord rezonabil. A declara acesti inculpati ca nevinovati nu
ne va implica in nici o smecherie procedurala sau actiune nedemna.Nu e ceruta
aplicarea vreunui text de lege care sa nu fie in concordanta cu practica acestei curti.
Cu singuranta nimeni nu va crede ca daca ii vom elibera pe acesti oameni am
interpretat in mod usuratic legea mai mult decit au facut-o predecesorii nostrii
atunci cind au creeat exceptia legitimei aparari. Daca este ceruta o demonstratie
mai detaliata a modului in care decizia noastra este intemeiata pe texte de lege m-
as sprijini pe argumentele dezvoltate in partea a doua a motivarii de catre colegul
Foster. Stiu ca toti colegii mei vor fi oripilati de ideea ca aceasta instanta sa ia in
considerare opinia publica. Vor argumenta ca opinia publica este emotionala si
capricioasa, ca e intemeiata pe jumatati de adevar si asculta de martori care nu
sunt interogati de partea adversa.Vor sustine ca legea inconjoara procesul unui caz
ca acesta cu masuri de siguranta sofisticate elaborate pentru a fi siguri ca adevarul
va fi cunoscut si ca fiecare judecata rationala asupra problemei trebuie sa fie luata
in considerare. Dar haideti sa privim indeaproape citeva din realitatile administrarii
legii noastre penale.Cind cineva este acuzat de savirsirea unei infractiuni exista,
vorbind in general, patru moduri in care poate sa scape de pedeapsa. Unul din
acestea este decizia judecatorului ca in conformitate cu legea aplicabila nu a comis
nici o infractiune.Aceasta este o decizie care are loc intr-un mod mai curind formal
si abstract.Dar sa privim celelalte trei moduri in care poate sa scape de
pedeapsa.Acestea sunt: (1) o decizie a procurorului de a nu incepe urmarirea
penala; (2) o achitare de catre juriu; (3) o gratiere sau o comutare a sentintei
hotarita de puterea executiva.Poate oricine pretinde ca aceste decizii sunt luate
intr-un cadru normativ rigid care sa previna erorile sa excluda interesele personale
sau factorii emotionali si sa garanteze ca litera si spiritul legii vor fi respectate? In
cazul unui juriu trebuie sa incadram deliberarile sale intr-o zona relevanta de
legalitate dar nu e necesar sa ne amagim prin a crede ca aceasta incercare are
succes in realitate.In mod normal faptele acestea trebuiau sa fie judecate sub toate
aspectele de catre un juriu.Daca aceasta s-ar fi intimplat sunt sigur ca inculpatii ar
fi fost achitati sau ar fi existat o impartire a opiniilor care ar fi evitat
condamnarea.Daca juriul ar fi primit instructiuni ca foamea oamenilor si intelegerea
pe care au facut-o nu reprezinta scuze pentru a decide condamnarea, hotarirea lor
ar fi ignorat probabil aceste instructiuni si ar fi implicat mai curind o interpretare
mult mai distorsionata a textului de lege decit suntem noi tentati sa o dam, ca
juristi. Desigur, singurul motiv pentru care acest lucru nu s-a intimplat a fost
datorita intimplarii ca presedintele acestui juriu a fost un avocat.Cunostintele sale
de drept I-au dat posibilitatea de a formula un raspuns care sa permita juriului sa
evite responsabilitatile sale obisnuite [..] Dupa cum am mai spus, noua zeci la suta
din opinia publica ar dori ca Curtea Supreama sa nu ii condamne pe inculpati sau sa
decida o pedeapsa mai mult sau mai putin usoara.Cei zece la suta ramasi consituie
un grup interesant, avind opinii ciudate si divergente.Unul din experti a facut un
studiu asupra acestui grup si s-a dovedit ca membrii sau au anumite caracteristici.O
parte substantiala din ei au abonamente la ziare de scandal cu o circulatie restrinsa
care au oferit cititorilor o imagine distorsionata asupra faptelor acestui caz.Unii au
crezut ca "speolog" inseamna "canibal" si ca antropologia este o "credinta" a
societatii.Dar ceea ce vreau sa spun este aceasta: desi fiecare nuanta si opinie a
fost reprezentata in grupul supus sondajului, nu a existat nic unul, nici macar un
singur membru al majoritatii de noua zeci la suta care sa spuna: "Cred ca ar fi un
lucru bun ca instanta sa decida o condamnare la moarte a inculpatilor si apoi sa
vina guvernul si sa ii gratieze". Desi aceasta este o solutie care a dominat discutiile
noastre intr-o masura mai mica sau mai mare si pe care presedintele acestui
complet a propus-o ca modalitate de a evita o hotarire injusta in acelasi timp cu
apararea unei anume prestante a legii. Putem sa il asiguram ca daca este sa apere
vreo morala,aceasta este doar constiinta domniei sale si nu aceea a opiniei publice
care nu stie nimic despre distinctiile sale privind textele de lege.Am mentionat acest
aspect deoarece vreau sa subliniez inca o data pericolul ca ne-am putea pierde in
prejudecati si am putea uita ca acestea de multe ori nu au o corespondenta cu
lumea reala. Revin acum la cel mai important fapt al acestui caz, ceva ce cu totii
cunoastem, desi se pare ca toti colegii mei incearca sa se apere ascunzindu-se sub
robele lor de judecatori.Ma refer la perspectiva infricosatoare ca daca acest caz este
lasat la latitudinea sa, Guvernatorul [seful executivului] va refuza sa ii gratieze pe
inculpati sau sa le preschimbe sentinta.Dupa cum stim cu totii, Guvernatorul este
un om in virsta, cu vederi conservatoare. Presiunea opiniei publice de multe ori are
asupra sa un efect invers decit cel asteptat. Dupa cum am spus si colegilor mei, din
intimplare nepoata sotiei mele este prietena buna cu secretarea Guvernatorului.Am
aflat in mod indirect, dar cred ca pot pune temei pe aceasta, ca el este ferm hotarit
sa nu schimbe in nici un fel sentinta acestei curti daca acesti oameni vor fi gasiti ca
au incalcat legea.Nimeni nu regreta mai mult ca mine ca va trebui sa ma sprijin
intr-o chestiune atit de importanta pe o informatie care ar putea fi caracterizata ca
fiind zvon. Daca ar fi fost dupa mine, aceasta nu s-ar fi intimplat caci as fi vorbit
direct cu Guvernatorul, am fi discutat acest caz impreuna si as fi aflat care este
opinia sa, incercind impreuna sa gasim o solutie pentru rezolvarea situatiei.Dar cu
siguranta colegii mei nu ar fi vrut sa auda de o asemenea solutie. Cu toate
principiile lor privind obtinerea informatiilor direct de la sursa, au fost foarte
tulburati de ceea ce au aflat in mod indirect. Faptele pe care le-am relatat sunt bine
stiute de colegii mei, ceea ce si explica de ce Presedintele Curtii( in mod obisnuit
avind o conduita model) s-a impotmolit in ideea de a-si arunca roba de judecator in
fata Guvernatorului si a-l ameninta cu excomunicarea daca va indrazni sa nu
preschimbe pedeapsa; explica de ce colegul Foster a facut eforturi imense de a
evita situatia, incercind sa puna pe umerii acestor inculpati o intreaga bibilioteca de
carti de drept.Explica totodata de ce colegul meu Keen a facut citiva pasi de partea
cealalta a scenei, ca intr-o piesa antica, adresind citeva remarci despre puterea
executiva "in calitatea sa privata de cetatean"[as observa ca, cu totul intimplator,
sfaturile private ale cetateanului Keen vor apare in decizia acestei curti care se va
tipari pe cheltuiala contribuabilului]. Trebuie sa marturisesc ca, cu cit imbatrinesc,
cu atit devin din ce in ce mai surprins de refuzul oamenilor de a aplica principiile
bunului simt in ce priveste problemele legate de lege si guvernare iar acest caz cu
adevarat tragic a adincit sentimentul meu de descurajare si consternare."